Sunteți pe pagina 1din 10

PARLAMENTUL

Lege
CU PRIVIRE LA REGIMUL DE CIRCULAŢIE ŞI UTILIZARE A
CANNABISULUI

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul şi scopul legii
(1) Prezenta lege reglementează activităţile de control al cannabisului.
(2) Controlul cannabisului este un mecanism regulator instituit de stat ce urmăreşte
reducerea daunelor pentru sănătate şi siguranţă generate de consumul produselor din
cannabis şi al produselor conexe.
(3) Scopul prezentei legi este crearea de către stat a unui cadru legal în vederea controlului
producţiei, distribuţiei, vânzărilor şi posesiei Cannabisului.
Articolul 2. Noţiuni principale
cannabis stupefiant extras din cânepă indiană și derivatele acestuia
promovarea preferinței mărcii înseamnă promovarea canabisului prin caracteristicile sale
de marcă, promovarea unui accesoriu pentru canabis prin intermediul caracteristicilor sale
de marcă sau promovarea unui serviciu aferent canabisului prin intermediul
caracteristicilor mărcii serviciului.
distribuire include administrarea, acordarea, transferul, transportul, trimiterea, livrarea,
furnizarea indiferent dacă este directă sau indirectă, a cannabisului
cannabis ilicit înseamnă canabis care este sau a fost vândut, produs sau distribuit de către o
persoană interzisă să facă acest lucru în temeiul prezentei legi sau al oricărui act provincial
sau care a fost importat de o persoană interzisă să facă acest lucru în conformitate cu
prezenta lege
bibliotecă electronică de avertismente de sănătate – fişier electronic elaborat şi furnizat de
Ministerul Sănătății, aprobat de Guvern, care conţine avertismentele de sănătate combinate

1
ce trebuie imprimate pe pachetul unitar și pe orice ambalaj exterior al produselor din
canabis pentru fumat;
promovare a produselor din cannabis– acțiuni, altele decît cele de publicitate şi
sponsorizare, care au drept scop sau efect, direct ori indirect, stimularea vînzărilor și
sporirea consumului produselor din cannabis;
spaţii deschise – orice spaţii neacoperite şi/sau neseparate de pereţi sau în alt mod vizibil;
spaţii închise – orice spaţii care au tavan sau acoperiş şi care, cu excepţia spaţiilor pentru
uşi, ferestre sau pasaje, sînt complet închise, indiferent dacă construcţia în cauză este
permanentă sau temporară şi indiferent de tipul de material utilizat pentru construcţie;
spaţii semideschise – orice spaţii care au tavan sau acoperiş şi/sau pereţi care îngrădesc
mai puţin de 50% din aria suprafeţei totale a spaţiului, indiferent dacă construcţia în cauză
este permanentă sau temporară şi indiferent de tipul de material utilizat pentru construcţie;
spaţii semiînchise – orice spaţii care au tavan sau acoperiş şi/sau pereţi care îngrădesc nu
mai puţin de 50% din aria suprafeţei totale a spaţiului, indiferent dacă construcţia în cauză
este permanentă sau temporară și indiferent de tipul de material utilizat pentru construcţie;
spaţii publice – toate spaţiile accesibile publicului general și locurile de uz comun,
indiferent de tipul de proprietate și modul de acces;
sponsorizare a produselor din cannabis – orice formă de contribuţie la orice eveniment,
activitate sau în favoarea unui individ, care are drept scop sau efect, direct ori indirect,
stimularea vînzărilor și sporirea consumului produselor din cannabis
Articolul 3. Sfera de aplicare a legii
(1) Scopul prezentei legi este de a proteja sănătatea publică și siguranța publică și, în
special, să:
(a) protejeze sănătatea tinerilor prin restricționarea accesului acestora la cannabis;
(b) să prevadă producția licită de cannabis pentru a reduce activitățile ilicite în legătură cu
cannabisul;
(c) să descurajeze activitățile ilicite în legătură cu cannabisul prin sancțiuni și măsuri de
aplicare adecvate;
(d) reduce povara asupra sistemului de justiție penală în raport cu cannabisul;
(e) să ofere acces la o aprovizionare controlată de calitate a cannabisului;

2
(f) creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la riscurile pentru sănătate
asociate consumului de cannabis.
(2) Toate produsele din cannabis și produsele conexe plasate pe piaţă trebuie să
corespundă prevederilor prezentei legi şi reglementărilor aprobate de Guvern pentru
executarea prezentei legi.
(3) Se interzice subvenţionarea directă şi indirectă, acordarea de alocaţii din fondurile
publice sau stimularea de către stat în alt mod a activităţilor legate de cultivarea şi
prelucrarea cannabisului, fabricarea şi comercializarea produselor din cannabisului.
(4) Se intezice importul și exportul cannabisului sau produselor din cannabis.

TITLUL I
INSTITUL DE REGLEMENTARE A COMERCIALIZĂRII
ŞI POSESIEI DE CANNABIS

Capitolul 1 Crearea şi sfera de activitate


Articolul 1. Crearea IRCPC
Se creează, în subordinea Ministerului Sănătății, Institutul de reglementare a comercializării si
posesiei de Cannabis (IRCPC), ca entitate juridică a statului.
Articolul 2. Sfera de activitate a IRCPC
Institutul de reglementare a comercializării şi posesiei de Cannabis va avea următoarea sferă de
aplicare a legii:
(a) Reglarea activităților de plantare, cultivare, recoltare, producție, prelucrare, colectare,
distribuție și comercializare de cannabis, în conformitate cu prezenta lege și legislația
actuală.
(b) Promovarea și propunerea unor acțiuni coordonate cu autoritățile naționale care vizează
reducerea riscurilor și daunelor asociate utilizării
(c) Supravegherea respectării prevederilor acestei legi.
Capitolul 2 Administrarea și conducerea
Articolul 3. Conducerea
Conducerea IRCPC este asigurată de către:
(a) consiliul de administrație;
(b) directorul general.
Articolul 4. Reprezentanții consiliului de administrare

3
(1) Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu:
(a) un reprezentant al Corpului de control al prim ministrului, care va exercita funcţia de
preşedinte al Consiliului de administrare;
(b) un reprezentant al Ministerului Sănătății, care va exercita funcţia de vice-preşedinte a
Consiliului de administrare ;
(c) un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Rurale;
(d) un reprezentant al Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri;
(e) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
(f) un reprezentant al Dispensarului Republican de Narcologie;
(g) un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării.
(2) Membrii consiliului de administrație își păstrează calitatea de angajat la instituția de la care
provin, precum și toate drepturile și obligațiile ce derivă din această calitate.
(3) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal ori
soțul (soția), copiii sunt în același timp asociați activităților de plantare, cultivare, recoltare,
producție, prelucrare, colectare, distribuție și comercializare de cannabis.
Articolul 5. Mandatul membrilor Consiliului de administrare
(1) Mandatul membrilor Consiliului de administrație este de trei ani. Membrii sunt aleşi pentru o
singură perioadă consecutivă.
(2) La expirarea mandatului membrii vor rămâne în sarcinile lor până când noii membri îşi asumă
atribuţiile.
Articolul 6. Activitatea Consiliului de administrare
(1) Consiliul de administrație se întrunește, de regulă, o dată pe lună sau de câte ori interesele
Institutului de reglementare a comercializării si posesiei de Cannabis o cer, la convocarea
președintelui consiliului de administrare sau la solicitarea unei treimi din numărul membrilor
consiliului de administrație.
(2) Consiliul de administrație își poate desfășura activitatea în prezența a cel puțin două treimi din
numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiție, ședința consiliului de
administrație poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.
(3) Hotărârile consiliului de administrație se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți
desemnaţi.
Articolul 7. Director executiv
(1) Consiliului de administrație va numi un director executiv.
(2) Directorul executiv va participa la ședințele Consiliului de administrație cu drept de opinie dar
fără vot.

4
(3) Este incompatibili cu calitatea de Directorul executiv cel/cea care, personal ori soțul (soția),
copiii sunt în același timp asociați activităților de plantare, cultivare, recoltare, producție,
prelucrare, colectare, distribuție și comercializare de cannabis.
Articolul 8. Mandatul directorului executiv
(1) Mandatul directorului executiv este de trei ani.
Mandatul poate fi reînoit conform Articolului 7 (1)
(2) Pentru demiterea din funcţie a directorului executiv este necesară majoritatea voturilor din
Consiliului de Administrație.
Capitolul 3 Atribuţiile Institutului de reglementare a comercializării si posesiei de Cannabis
Articolul 9. Atribuţiile IRCPC
Atribuțiile Institutului de Reglementare și Control al Cannabisului sunt:
(a) Acordarea licențelor pentru plantarea, cultivarea, recoltarea, producerea, prelucrarea,
colectarea, distribuția și comercializarea de cannabis în conformitate cu dispozițiile din
prezenta lege și în reglementările respective.
(b) Crearea unui registru de cumpărători ai Cannabisului, protejându-le identitatea,
anonimatul și confidențialitatea în conformitate cu prevederile legale din prezenta lege
(c) Crearea unui registru al persoanelor care auto-cultivă cannabisului în conformitate cu
prevederile legale din prezenta lege
(d) Consultarea organelor publice pentru colectarea informațiilor necesare pentru
(e) Îndeplinirea sarcinilor atribuite.
(f) Supraveghează respectarea prevederilor prezentei legi
(g) Aplicarea ţi executarea sancțiunile în conformitatea cu prezenta lege pentru încălcarea
normelor de reglementare stabilite de prezenta lege
Articolul 10. Atribuţiile consiliului de administrare
Consiliul de administrație, ca organ administrativ al Institutul de reglementare a comercializării si
posesiei de Cannabis (IRCPC), va avea următoarele competențe:
(a) Redactarea regulamentului general al IRCPC și prezentarea acestuia spre aprobarea
Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
(b) Aprobă statutul angajaților săi
(c) Desemnează, transferă și revocă personalul
(d) Stabilește costul licențelor
(e) Întocmeşte bugetul și îl transmite la puterea executivă spre aprobare, împreună cu planul
de activități.
(f) Aproba planuri, programe și proiecte speciale.

5
(g) Gestionează resursele și activele IRCPC.
(h) Efectuează toate actele civile, comerciale, de administrare internă, în conformitate cu
sarcinile și specializarea IRCPC.

TITLUL II
INTERZICERI ŞI INFRACŢIUNI,
PERMISIUNI ŞI OBLIGAŢII
Capitolul 1. Deţinerea Cannabisului
Articolul 11. Interdicţii
Dacă nu este autorizat, este interzis
(a) pentru o persoană cu vârsta de 18 ani sau mai mare să dețină, într-un loc public, cannabis din
una sau mai multe clase de cannabis a căror cantitate totală, este echivalentă cu mai mult de 5 g
cannabis uscat;
(b) pentru o persoană care are vârsta de 18 ani sau mai mare să dețină orice tip de cannabis despre
care știe că este cannabis ilicit;
(c) pentru o persoană care nu are vârsta de 18 ani sau mai mare să dețină orice tip de cannabis;
(d) pentru ca o persoană să dețină, într-un loc public, una sau mai multe plante de cannabis;
(e) pentru ca o persoană să dețină mai mult de două plante de cannabis ;
Articolul 12. Sancţiuni
(1) Orice persoană care încalcă Art. 11 va fi sancţionată corespunzător:
(a) în cazul unei persoane care are vârsta de 18 ani sau mai mare, la închisoare pe o perioadă de
cel mult cinci ani sau o amendă de cel mult 100.000 de lei
(b) ) în cazul unei persoane sub 18 ani, la o condamnare conform Codului Penal şi Contravenţional
(c) în cazul unei organizații, o amendă într-o sumă până la 5.000.000 de lei care este la discreţia
instanței;
Capitolul 2. Distribuţia
Articolul 13. Interdicţii
Dacă nu este autorizat, este interzis
(a) pentru o persoană
(i) să distribuie cannabisul dintr-una sau mai multe clase de cannabis a căror cantitate totală
este echivalentăcu mai mult de 5 g de cannabis uscat,
(ii) să distribuie cannabis unei persoane cu vârsta sub 18 ani,
(iii) să distribuie cannabisul către o organizație

6
(iv) să distribuie cannabisul pe care îl știu că este cannabis ilicit;
(v) să distribuie una sau mai multe plante de cannabis în curs de înflorire
(vi) să distribuie mai mult de două plante de cannabis care nu sunt în înflorire;
(b) pentru o organizaţie să distrbuie cannabis sau plante de cannabis
Capitolul 3. Publicitate
Articolul 14. Interdicţii
(1)Dacă nu este autorizat , este interzisă promovarea cannabisului sau a unui accesoriu pentru
cannabis sau a oricărui serviciu legat de cannabis, inclusiv
a) promovarea produsului din cannabis prin mijloace false, înşelătoare sau care pot crea impresii
eronate despre caracteristicile, efectele asupra sănătăţii, riscurile și emisiile acestuia sau creează
similitudini cu denumirile anatomice ale părților corpului uman;
b) sugerarea că un anumit produs din cannabis este mai puţin dăunător decît altele, inclusiv
utilizînd calificative precum light, medium, ultra, extra și altele asemenea, ori că un produs din
cannabis are efecte vitalizante, energizante, vindecătoare, de întinerire, naturale, organice, alte
efecte benefice asupra sănătății sau modului de viață;
c) promovarea mirosului, gustului, prezenţei sau absenţei aromelor sau a altor aditivi
Articolul 15.Permisiuni
(1) O persoană care este autorizată să producă, să vândă sau să distribuie cannabis poate promova
cannabisul prin intermediul unei promoții informaționale sau al unei preferințe de marcă, dacă
promoția este
(a) într-o comunicare care este adresată și trimisă unei persoane care are vârsta de 18 ani sau mai
mare și este identificată după nume;
(b) într-un loc în care tinerii nu sunt autorizați de lege;
(c) comunicat prin intermediul unei telecomunicații, în cazul în care persoana responsabilă pentru
conținutul promoției a luat măsuri rezonabile pentru a se asigura că nu poate fi accesată de
promoție de către un tânăr;
(d) efectuate într-un mod care nu contravene articolului 6 (1)
(2) O persoană care este autorizată să producă, să vândă sau să distribuie cannabis poate promova
cannabisul dacă promoția indică numai disponibilitatea, prețul sau disponibilitatea și prețul
acesteia.
TITUL III
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EXPUNERII LA FUMUL DE CANNABIS
Capitolul 1. Protecţia împotriva expunerii la fumul de cannabis

7
Articolul 16. Interdicții
(1) Se interzice fumatul:
a) în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun, la locurile de
muncă, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces;
b) în toate spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, instituțiile de
învăţămînt, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente;
c) în raza de 10 m de la intrarea deschisă în spaţiile publice închise, inclusiv în locurile de uz
comun, și la locurile de muncă, de la ferestrele deschise şi de la locurile/instalaţiile de captare a
aerului pentru spaţiile publice închise şi pentru locurile de muncă;d) în parcurile de distracţii şi pe
terenurile de joacă pentru copii;
e) pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice
distractive sau de alt gen;
f) sub acoperișul staţiilor de transport public;
g) în mijloacele de transport public şi în mijloacele de transport private în care se află minori.
(2) Angajatorii, proprietarii sau managerii spațiilor publice, ai locurilor de muncă, indiferent de
tipul de proprietate și modul de acces, pot amenaja locuri speciale pentru fumat în spații deschise
sau semideschise, amplasate astfel încît să nu permită pătrunderea fumului în spații publice închise
sau semiînchise și la locurile de muncă.
Articolul 17. Obligaţiile persoanelor responsabile
(1) Angajatorii, autorităţile publice centrale şi locale aplică interdicţia fumatului pentru tot spaţiul
administrat, cu afişarea avertismentului: „În această clădire/instituție/unitate fumatul este complet
interzis”.
(2) Proprietarii sau managerii spaţiilor publice, ai locurilor de muncă, ai mijloacelor de transport
public, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces, în care fumatul este interzis au
obligaţia:
a) să afişeze la intrare, în cel mai vizibil loc, în încăperi/spaţii/mijloacele de transport public
semnul unic de interzicere a fumatului conform standardului ISO 7010:2011 – o ţigaretă aprinsă
într-un cerc roşu, barată de o linie roşie transversală –, care poate fi însoţit de avertismentul
„Fumatul este interzis. Fumatul în încăperi/spații/transportul public contravine legii”;
b) să avertizeze persoanele care fumează în locuri interzise despre interdicţia fumatului, iar în
cazul neconformării acestora interdicţiei, să anunţe poliţia.

8
TITLUL VI
ASIGURAREA EFICIENŢEI POLITICILOR PUBLICE DE CONTROL AL
CANNABISULUI
Capitolul 1. Parteneriatul cu industria cannabisului şi a sprijinului industriei cannabisului
Articolul 18. Interzicerea parteneriatului cu industria cannabisului şi a sprijinului industriei
cannabisului
(1) Se interzice autorităţilor publice centrale şi locale să participe la, să susţină sau să accepte:
a) parteneriate cu industria cannabisului, inclusiv iniţiativele sau activităţile industriei cannabisului
care implică responsabilitate socială sau care pot fi descrise ori percepute ca social responsabile;
b) acorduri cu caracter neobligatoriu sau neexecutoriu, memorandumuri de înţelegere sau
înţelegeri voluntare în locul măsurilor legale de control al cannabisului;
c) contribuţii financiare sau de altă natură, directe sau indirecte, din partea industriei cannabisului
ori implicarea acesteia în orice mod în iniţiative, campanii sau programe, direct sau indirect legate
de controlul cannabisului sau de sănătatea publică şi care cuprind, dar nu se limitează la programe
de acces şi educaţie a tinerilor, campanii de educaţie a publicului şi altele asemenea;
d) propuneri, proiecte sau oferte de asistenţă din partea industriei cannabisului pentru elaborarea
sau implementarea politicilor publice de control al cannabisului.
(2) Prevederile prezentului articol nu se aplică Serviciului Vamal al Republicii Moldova, precum
și altor autorități publice centrale în cazul acțiunilor cu interes major ale statului.
Articolul 19. Interzicerea contribuţiilor voluntare din partea industriei cannabisului
(1) Se interzice oferirea de către reprezentanţii industriei cannabisului şi acceptarea de către
autorităţile publice centrale şi locale, alte structuri cu sau fără statut de persoană juridică care
îndeplinesc funcţii publice în ramura legislativă, executivă sau judecătorească a contribuţiilor
voluntare, financiare sau de altă natură, cu excepţia cazurilor în care aceste contribuţii rezultă din
prevederile legale.
(2) Se interzice oferirea de către reprezentanţii industriei cannabisului a contribuţiilor financiare
sau de altă natură, inclusiv a cadourilor, pentru funcţionarii publici şi persoanele cu funcţie de
demnitate publică, precum și pentru membrii familiilor acestora, şi solicitarea sau acceptarea de
către funcţionarii publici şi persoanele cu funcţie de demnitate publică, precum şi de către membrii
familiilor acestora, a unor astfel de contribuţii.
(3) Se interzice oferirea de orice contribuţii din partea reprezentanţilor industriei cannabisului
către persoane, organizaţii, comunităţi sau alte entităţi cu scopul direct sau indirect de promovare a
produselor din cannabis sau a consumului produselor din cannabis şi acceptarea sau facilitarea

9
contribuţiilor din partea industriei cannabisului.
(4) Contribuţia oferită sau făcută de reprezentanţii industriei cannabisului cu scopul de promovare
a imaginii corporative se consideră ca fiind contribuţie oferită sau făcută cu scopul de promovare a
produselor din cannabis sau a consumului produselor din cannabis.
(5) Contribuţia oferită sau făcută de către vînzătorul cu amănuntul cu scopul de promovare a
industriei cannabisului se consideră ca ofertă de promovare a produselor din cannabis sau a
consumului produselor din cannabis.
Articolul 20. Prevenirea şi soluţionarea conflictelor de interese
(1) Nu pot participa la elaborarea şi implementarea politicilor publice de control al cannabisului
persoanele care sînt sau au fost antrenate în gestiunea și/sau promovarea întreprinderilor din
industria cannabisului în ultimele 24 de luni.
(2) Orice persoană implicată în elaborarea și implementarea politicilor publice de control al
cannabisului este obligată să declare orice interes personal, existent sau apărut, precum şi
informaţia privind participarea la gestiunea și/sau promovarea întreprinderilor din industria
cannabisului în ultimele 24 de luni.
Articolul 21. Creşterea conştientizării și educaţia publicului
Ministerul Sănătății, elaborează şi asigură distribuirea informaţiei despre:
a) riscurile cultivării şi prelucrării cannabisului;
b) riscurile consumului de produse din cannabisși de produse conexe şi ale expunerii la fumul de
cannabis pentru sănătate;
c) toxicitatea și potenţialul de dependență ale produselor din cannabisși ale produselor conexe;
d) necesitatea protejării politicilor publice privind controlul cannabisului de interesele comerciale
şi alte interese ale industriei cannabisului şi de strategiile şi tacticile utilizate, deschis sau voalat,
de către industria cannabisului pentru a submina şi împiedica elaborarea şi implementarea
politicilor publice de control al cannabisului, inclusiv prin contribuţii filantropice în favoarea
organizaţiilor publice şi private.

CLAUZE FINALE ȘI TRANZITORII

Articolul 22. Ministerul Justiţiei va examina în termen de 3 luni de la data adoptării prezentei legi
actele normative care pot intra în contradicţie şi va propune modificările de rigoare.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI
10

S-ar putea să vă placă și