Mizerabilii

Mizerabilii (în franceză Les Misérables) este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo –
roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat
drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială.

Prima parte
Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa,
Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare
și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu
putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese
refuzat de toată lumea.
Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde
ocnașul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața
domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean
Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci,
neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase,
fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei
mărgelăriei folosind tehnici învățate la ocnă.
Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul Montreuil-sur mer
renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de lucru șomerilor, îi
ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de mai multe ori.
Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl
salvează pe moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape

1
supranaturală. Își dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean,
vestit pentru forța sa.
Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe
drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și
atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o
măicuță pe nume Simplice.
Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe să-i cunoască nevoile.
Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier, care îi cereau bani în
fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile de mâncare de pe
jos.
Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la
Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette.
Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să
obțină promisiunea primarului că va avea grijă de fetița sa.
Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar
a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viața unui marinar de pe un vas
dar „moare” chiar el. De fapt se aruncă în mare și este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după
ce își ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deținea sub numele de Madeleine, și o cumpără pe
Cosette de la nemiloșii hangii.
Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert,
care îl urmărește din nou. Scapă de el și se duce împreună cu Cosette, pe care o îndrăgea acum
enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl întâlnește pe grădinarul moș Fauchelevent, care îl
ajută să se stabilească la mănăstire.
A doua parte
La Paris, în strada Filles-du-Calvaire nr. 6 locuiește un burghez pe nume Gillenormand, în
vârstă de nouăzeci de ani, împreună cu fiica sa și cu nepotul său, Marius. Băiețelul acesta, care
fusese separat de tatăl său din cauza buniculului, primește într-o zi o scrisoare care îl anunță că
tatăl pe care nu îl cunoaște este pe moarte.
El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit în luptele duse
pentru patria sa, neștiind nimic despre trecutul său glorios și neiubindu-l deloc.

2
 Tatăl lui Marius moare iar băiatul iși dă seama de iubirea pe care i-o datora tatălui său
datorită discuției miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul său pleacă de
acasă și se stabilește în hardughia Gorbeau, vechea locuința a lui Jean Valjean. Se împrietenește
cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel,
Laigle, Joly și Grantaire, dar nu intră în grupul lor ce luptă pentru înfăptuirea revoluției.
Se întâlnește cu o fată ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoțită de un
bătrân, poreclit Leblanc. Marius se îndrăgostește de această fată și face dese plimbări prin
Luxembourg doar pentru a o zări o clipă. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieșită din
mănăstire și bătrânul nu este nimeni altul decât Jean Valjean.
Acesta observă comportamentul ciudat al lui Marius și stabilește să nu se mai plimbe prin
acea grădina. Asta înseamnă pentru Marius o lovitură teribilă: pierderea Ursulei sale, căci el așa
credea că o cheamă.
Câteva luni este disperat dar se ivește un prilej de a o revedea pe Cosette și de a-i salva
viața bătrânului Leblanc. Într-o zi, în camera alăturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii
Jondrette îi au ca musafiri chiar pe Cosette și pe tatăl său. Acesti vecini trimit tuturor scrisori pe
nume false cerand, sub diferite pretexte, bani celor milostivi.
Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de dragi lui Marius, care poate urmări
întâlnirea printr-o gaură ce face legatură dintre camera sa și cea a familiei Jondrette. Aceasta este
de fapt familia Thenardier, a carei carciuma daduse faliment.
Recunoscandu-l pe Jean Valjean, stapânul casei planuiește asasinarea lui, angajand niște
criminali din banda Patron-Minette. Îi dă întâlnire în acea seară iar victima vine, vrând să ajute un
sărac să-și plătească chiria. Marius anunța poliția si astfel Javert este nevoit să îi salveze viața
celui pe care il urmărise atat de mult timp pentru a-l aresta. Tînărul primește pistoale pentru a
anunta poliția de sosirea momentului critic dar este pus într-o situație dificilă. Trebuie să-l dea pe
mâna poliției pe cel care i-a salvat viața tatălui său – Thenardier (de fapt acesta îl scosese dintr-o
groapă de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot
sufletul- Jean Valjean.
Până la urmă nu face nimic și lasă totul în seama lui Javert, care îi salvează viața fostului
ocnaș Jean Valjean. Acesta scapă neobservat și își schimbă locuința pentru a nu fi descoperit de
nimeni. Se mută în strada Plumet. Eponine, una din cele doua fice a lui Thenardier, află adresa
Cosettei și i-o dă lui Marius, în ciuda faptului că această oropsită a sorții îl iubea în adîncul

3
sufletului. Marius se întâlnește cu Cosette în strada Plumet, care este de acum înainte gazda unei
povești de dragoste.
Jean Valjean hotărăște să plece la Londra datorită bilețelului de la Eponine care il indemna
să facă acest lucru, iar Marius este din nou în situația de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul
său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.
Dezamăgit de reacția bătrânului și având în fața o răscoala gata să izbucnească, hotărăște
să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in
lupta de la baricade, condusă de Enjolras. Gavroche, fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe
stradă, participă și el la răscoală. Este însărcinat de Marius să-i trimită un bilet Cosettei care
ajunge în mâinile lui Jean Valjean.
A treia parte
În iunie 1832, membrii grupului A.B.C., împreună cu voluntarii adunați de pe străzi,
construiesc o baricadă în strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-și respecte promisiunea
făcută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion și Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui
Marius pentru fiica sa, se aflau și ei la baricada condusa cu multă pricepere, curaj și patriotism de
Enjolras.
Iubitul Cosettei, încercând să-și dea viața pentru înfăptuirea răscoalei, salvează baricada
de primul atac al soldaților, urcându-se în vârful ei cu un butoi de praf de pușcă și amenințând că
va arunca totul în aer în cazul în care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea
conducător, alături de Enjolras.
Dându-și seama că la venirea zorilor vor muri cu toții, răsculații hotărăsc să salveze câțiva
oameni îmbrăcându-i in uniformele gărzii naționale, iar Jean Valjean își dă uniforma pentru a
salva viața unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculați, dar încearcă pe cât posibil
să nu omoare pe nimeni. Gavroche își dă viața într-un mod admirabil aducând baricadei
prețioasele gloanțe de care are atâta nevoie.
Printr-o întâmplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viața lui Javert, omul care îi
pricinuise atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion în baricadă iar lui Jean Valjean îi revine
sarcina de a-l executa. Dar el îi dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai târziu să-l poată
aresta.
Între timp, minunații tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâți unul câte unul.
Această regulă nu îi ocolește nici pe ceilalți răsculați. Aceștia hotărăsc să se adăpostească într-o

4
cârciumă din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor rămași în viață stând cu pușca lui în
mână în fața unui întreg regiment.
Până la urmă în viață nu rămân decât Jean Valjean și Marius, care rămăseseră în spatele
cârciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru și dârz și Grantaire, care adormise în
timpul luptei din cauza beției. Acest băiat, mai tot timpul beat și ușuratic, ce fusese primit din
milă de Enjolras în grupul condus de el, se trezește și are onoarea să moară alături de acel înger
neînfricat ce își dă viața pentru patrie fără să șovăie.
Jean Valjean îl salvează de la moarte pe acela pe care îl ura și îl făcea responsabil de
despărțirea dintre el și Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe întunericul
înfricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, și riscându-și viața în nisip mișcător, reușește să
ajungă la o ieșire ținând în brațe trupul poate neînsuflețit al lui Marius. Acolo se întâlnește cu
Thenardier, care nu îl recunoaște.
În schimbul a treizeci de franci, el îi ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean
Valjean se ivește o altă piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai întâi îl
duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns în fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre în ea,
el așteptând afară.
Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu îl mai găsește pe
Javert. Acesta își dă seama că face rău arestându-l pe cel care îi salvase viața, chiar dacă el este un
fost ocnaș. Dar face rău și neîmplinindu-și datoria față de justiție. Înnebunit, el se sinucide
aruncându-se în Sena.
Marius este vindecat datorită îngrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru
fericirea nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adică Jean Valjean și îl invită pe el și
pe Cosette în casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette.
Dar tatăl ei refuză să locuiască împreună cu tinerii căsătoriți deoarece ar face un mare
păcat mințindu-i și ascunzându-și identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al
acestei cărți: îi spune adevărul despre trecutul sau lui Marius, care începe să-l îndepărteze de
Cosette, se întâlnește cu ea în fiecare seară dar fiind foarte distanți unul față de altul, ajunge până
la urmă să nu o mai vadă deloc și se izolează în camera sa așteptându-și sfârșitul.
Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean în
schimbul unei sume de bani și astfel Marius află cine l- salvat de la moarte la baricade, că Jean
Valjean nu este vinovat decât de furtul unei pâini pentru care a făcut nouăsprezece ani de

5
închisoare. El o ia pe Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i
alături pe tinerii săi copii, Marius și Cosette, pe care îi iubea atât de mult, având alături lucrurile
dragi lui: sfeșnicele episcopului, îmbrăcămintea fetiței sale de când era copil și cufărașul în care
le purta și imaginându-și-l prezent și pe episcopul său drag, își dă sufletul în deplină pace și
fericire.
Pe mormântul i-l fac copii săi sunt scrise următoarele versuri:
„Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit,
Trăia. Când al său înger plecă, el a murit.
Această întâmplare s-a petrecut firește
Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.”