Echipamentul rețelelor termice (socolov)

1. Traseul și profilul rețelelor termice

Direcția traseului rețelelor termice se alege reieșind harta termică a regiunii cu luarea în
considerație a ridicării topografice, planurilor construcțiilor terestre și subterane existente și
planificate, datelor privind structura solului și adâncimea apelor freatice etc. E de dorit ca traseul
să treacă neapărat prin regiunea cu ce mai densă sarcină termică, să aibă o lungime minimă a
conductelor și să necesite un volum minim de lucrări pentru construcția rețelelor.

Pentru evitarea coroziunii nu se recomandă amplasarea rețelelor subterane paralele cu căile de

tramvai, cu cabluri de curent continuu, pe teritoriul fostelor gunoiști, porțiuni cu pericol mari de
inundări și mlaștini.

În cazul apelor freatice aflate aproape de suprafață, densitate mare a construcțiilor subterane pe
traseul rețelelor termice proiectate, existenței multor ravene și căilor ferate cu multe linii se oferă
prioritatea rețelelor termice supraterane. Ele la fel se utilizează pe teritoriul întreprinderilor
industriale în cazul amplasării a conductelor energetice și tehnologice pe suporturi înalte și
estacade.

În cartierele rezidențiale, din considerente estetice, de obicei are loc amplasarea subterană a RT.

Însă practica demonstrează că rețelele termice supraterane au o durată de viață mai mare și pot fi
mai ușor reparate în comparație cu cele subterane. De aceea trebuie de căutat posibilități măcar
parțial de efectuat RT supraterane pe suporturi joase, în primul rând la periferiile orașelor, în
zone industriale, în raioanele în care nu se prevăd construcții, etc.

În condiții îndeosebi de complicate (soluri permanent înghețate, ridicări sau coborâri ale solului
și porțiuni mlăștinoase) trebuie, de regulă, de aplicat RT supraterane. Din condițiile securității
funcționării RT și alimentării cu căldură nu se admite amplasarea RT în canale comune împreună
cu conducte de oxigen, conducte de gaz, conducte cu aer comprimat cu presiuni mai mari de 1,6
MPa, conducte de gaze și lichide ușor inflamabile și toxice, conducte de canalizare și apă
pluvială.

La proiectarea RT subterane, din condiția micșorării investițiilor inițiale, trebuie un număr

minim de camere de deservire, construindu-le doar în punctele unde sunt amplasate armatura și
echipamentul ce necesită deservire. Numărul camerelor poate fi micșorat prin utilizarea
compensatoarelor cu burduf și cu lentile, la fel și a compensatoarelor axiale cu pas mare, și
compensației naturale a deformărilor termice.

Conform СНиП 2.04.07-86 pozarea rețelelor termice față de suprafața solului sau a drumului
trebuie să fie de la acoperirea canalelor și tunelurilor de 0,5 m, până la acoperirea camerelor 0,3
m, până la învelișul exterior al amplasării fără canal a RT de 0,7 m.

Pe porțiuni necarosabile se permite ieșirea la suprafață solului a acoperii camerelor și gurilor de

ventilare la înălțimea de 0,4 m.

Pentru ușurarea drenajului RT ele sunt plasate sub un unghi față de orizont. Înclinația minimă în
RT cu apă se admite egală cu 0,002. Direcția înclinației nu este importantă. În cazul RT cu abur

1
înclinația minimă se admite ca 0,002 în cazul direcției de înclinare ce coincide cu direcția de
mișcare a aburului și de 0,01 în direcția contrară mișcării aburului.

Pentru evitarea nimeririi condensatului din conducta de condensat în conducta de abur în

perioadele opririi aburului sau de cădere a presiunii aburului după separatoarele de condensat
trebuie de instalat supape sau vane de reținere.

Direcția aleasă a traseului RT, luând în considerație normele de amplasare față de construcții sau
comunicații adiacente, se trasează pe planul ridicării topografice cu repere topografice a axei
conductei față de clădirile existente sau alte construcții.

Conform traseului RT se construiește profilul longitudinal pe care se prezintă cotele existente și

planificate ale solului, nivelul apelor freatice, comunicările subterane existente și planificate și
alte construcții ce se intersectează cu RT, cu indicarea cotelor verticale a acestor construcții. În
fig. 9.1 sunt exemplificate traseul și profilul porțiunii conductelor subterane în canale
netrecătoare.

2. Construcția conductelor rețelelor termice

În caz general, conductele rețelelor termice constau din trei elemente principale:

1) Conducta de lucru, prin care se transportă agentul termic și care în condițiile

contemporane se confecționează din conducte de oțel, unite prin sudură;
2) Construcție izolantă, destinate pentru protecția contra coroziunii suprafeței exterioare a
conductelor de oțel și micșorare a pierderilor de căldură;
3) Construcție portantă, destinată pentru preluarea sarcinii gravitaționale a conductei și a
altor forțe ce apar la funcționarea ei, la fel pentru descărcarea conductei și construcției
izolante de sarcina mediului înconjurător (greutatea solului, mișcarea transportului
terestru).

Realizarea constructivă a acestor elemente depinde de tipul conductelor termice și de materialele

utilizate. În cazul unor tipuri de conducte termice, de exemplu în cazul conductelor termice

2
amplasate subteran fără canale cu izolație monolită, funcția construcțiilor izolante și portante
sunt îndeplinite de un singur element.

În dependență de materialele utilizate, construcția izolantă a conductelor termice poate fi

realizată atât ca un singur element, cât și ca mai multe elemente unite consecutiv, de exemplu
câteva straturi de izolație suprapuse unul peste altul, fiecare din acestea având un scop propriu
(protecție anticorozivă, izolare termică, protecția izolației contra umidității etc.).

Conductele termice contemporane trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

1) Siguranța rezistenței și ermetizării conductelor termice și armaturii instalată pe ele în

condițiile hidraulice și termice așteptate la exploatare;
2) Rezistența electrică și termică înaltă, capacitatea mică de absorbție a umidității și
pătrundere a aerului a construcției izolante;
3) Posibilitatea confecționării în condiții industriale a tuturor elementelor conductelor
termice și asamblării conductelor pe traseu din elemente finisate;
4) Posibilitatea mecanizării tuturor lucrărilor de construcție și montare;
5) Posibilitatea reparației, depistarea rapidă a defectelor posibile și lichidarea lor și a
urmărilor acestora;
6) Costuri minime pentru construcție și exploatare.

Toate conductele subterane, și în primul rând cele amplasate fără canale sau în canale
netrecătoare, funcționează, de regulă, în condiții de umiditatea mare și temperaturi înalte ale
mediului înconjurător, adică în condiții favorabile pentru coroziunea suprafețelor metalice. De
aceea elementul principal este construcția izolantă destinată nu doar pentru micșorarea
pierderilor termice, dar și pentru protecția conductei de coroziunea exterioară.

Rezistența termică mare a construcției izolante este necesară pentru micșorarea pierderilor
termice.

………………………………………………………….

Conducte subterane. Toate construcțiile conductelor termice pot fi divizate în două grupuri: cu
canal și fără canal.

Conductele cu canal construcția izolantă sunt descărcate de forțele ce acționează asupra lor din
partea solului de către pereții canalului.

La conductele fără canal, construcția izolantă este supusă acțiunii forțelor exercitate de către sol.

Canalele pot fi trecătoare și netrecătoare.

În prezent majoritatea canalelor sun confecționate din elemente din beton armat confecționate în
prealabil la uzine. Asamblarea acestor elemente se face cu ajutorul macaralelor, iar săparea
tranșeelor se execută cu excavatoare. Toate acestea micșorează considerabil timpul pentru
construcția RT și costurile lor.

Din toate tipurile de rețele termice subterane cele mai sigure, dar și cele mai costisitoare sunt
cele amplasate în canale trecătoare.

3
Avantajul principal al canalelor trecătoare este accesul permanent la conducte. Canalele
trecătoare permit înlocuirea și adăugarea conductelor , efectuarea reviziei, repararea și lichidarea
avariilor pe traseu fără distrugerea suprafeței drumurilor și săparea tranșeelor. Canalele
trecătoare, de obicei, se utilizează la ieșirile de la de la CET și la magistralele principale ale
regiunilor industriale. În al doilea caz în canal se amplasează toate comunicațiile tehnologice.

În orașele mari este rațional de utilizat canale trecătoare sub drumurile principale. În astfel de
canale se amplasează toate comunicațiile subterane orășenești (fig. 9.3).

Canalele trecătoare trebuie să fie înzestrate cu

ventilare naturală pentru menținerea temperaturii
aerului nu mai mare de 30 oC, iluminare electrică de
tensiune joasă (până la 30 V) și drenaj.

Construcția izolantă a RT în canalele trecătoare și

semitrecătoare se realizează destul de simplu
protecție cu ajutorul unui strat acoperitor din material
hidrofob, de exemplu din polietilenă sau brizol, strat
termoizolant și instalație pe suporturi mobile și
imobile cu căptușeală din material izolant pentru
izolarea electrică față de suporturi și mediul
înconjurător.

În cazurile în care numărul de conducte nu este mare

(2-4), dar este necesar un acces permanent la ele, RT
se amplasează în canale semitrecătoare (fig. 9.4). Gabaritele acestor canale se aleg din condiția
ca prin ele să poată trece un om în stare aplecată. Înălțimea canalelor semitrecătoare trebuie să
fie nu mai puțin de 1400 mm. După comoditatea deservirii, canalele semitrecătoare cedează
înaintatea în față celor trecătoare. În canalele semitrecătoare este posibil de efectuat revizia
conductelor și reparații minore ale izolației termice. Executarea unor lucrări de reparații majore,
legate de lucrări de sudare și lăcătușărie, în canalele semitrecătoare este practic imposibilă.

Majoritatea RT sun amplasate în canale

netrecătoare sau fără canale.

RT în canale netrecătoare. Canalele se

asamblează din elemente din beton armat de
diferite dimensiuni (fig. 9.5). Pentru o funcționare
sigură și de lungă durată este necesară protecția
canalelor de nimerirea în ele a apelor freatice sau
de suprafață. De regulă baza canalului trebuie să
se situeze mai sus de nivelul maxim al apelor
freatice.

4
 Pentru protecția de apele de suprafață, partea
superioară a canalului se acoperă cu
hidroizolarea din materiale bituminoase.

În cazul amplasării canalelor mai jos de

nivelul superior al apelor freatice, se
construiesc drenaje ce scad nivelul apelor
freatice din zona dată.

Avantajul principal al RT cu rosturi de aer în

comparație cu amplasarea fără canale constă
în crearea condițiilor prielnice pentru uscarea
izolației termice, ceea ce duce micșorarea
pierderilor termice și coroziunii chimice și
electrochimice exterioare a conductelor
subterane.

În canalele netrecătoare stratul izolant poate fi realizat în formă de construcție suspendată sau
construcție monolită. În figura 9.5 este prezentat un exemplu de realizare a construcției izolante
suspendate. Ea constă din trei elemente importante:

a) Strat protectiv anticoroziv 2 este format din câteva straturi de email și izol plasate pe
conducta 1 în condiții de uzină. Aceste straturi au o rezistență mecanică, electrică și
termică destul de mare,
b) Strat termoizolant 3, fabricat din materiale cu un coeficient mic de conducție termică, de
exemplu din vată minerală sau spumă de sticlă în formă blocuri tari sau saltele moi,
plasate deasupra stratului anticoroziv,
c) Strat protectiv mecanic 4 în formă de plasă metalică, ce îndeplinește rolul de construcție
portantă pentru stratul termoizolant.

Pentru mărirea duratei de viață a RT construcția portantă se acoperă cu un strat anticoroziv

format din materiale necorozive și tencuială din ciment.

RT fără canale. Conductele subterane amplasate fără canale își găsesc aplicațiile argumentate în
cazul în care ele nu cedează cu nimic în fața canalelor amplasate în canale netrecătoare în ceea ce
privește durata de viață și siguranța. În comparație cu cele amplasate în canale netrecătoare, ele
sunt mai econome din punct de vedere al investițiilor și cheltuielilor de exploatare.

Toate construcțiile RT fără canale pot fi grupate în trei grupe: în strat izolant monolit, umplut cu
material friabil și turnat.

Cerințele față de construcțiile izolante a RT fără canale sunt aceleași ca și pentru cele ale RT
amplasate în canale, și anume: rezistența termică, hidraulică, de aer și electrică înaltă și sigură în
condițiile de exploatare.

Aplicarea RT fără canale în strat izolant monolit – este una din principalele căi de industrializare
a construcției RT. În aceste RT conductele de oțel sunt acoperite, în condiții de uzină, cu o
căptușeală ce include construcțiile termoizolante și hidroizolante. Astfel de elemente de conducte
cu lungime de până la 12 m sunt transportate la locul construcției, unde are loc amplasarea lor în
5
tranșeele pregătite, sudarea între ele și aplicarea straturilor izolante în locurile de sudură.
Conductele cu izolarea monolită ar putea fi folosite nu doar la amplasarea fără canale, dar și la
amplasarea în canale.

Cerințelor moderne de siguranță și durată de viață complet corespund conductele cu strat

termoizolant monolit din material polimer celular, ca de exemplu poliuretan cu pori închiși și
structură integrală, executate prin metoda de formare pe conducta de oțel (de tip țeavă în țeavă).

Utilizarea materialelor polimere permit de a obține construcție izolantă cu caracteristici necesare.

O caracteristică particulară a structurii integrale a termo- și hidroizolării constă în faptul că

straturile separate sunt plasate în modul corespunzător funcției lor. Starturile periferice și cele
adiacente conductei de oțel au o densitate și rezistență mai mare, iar stratul mijlociu – o densitate
mai mică și, respectiv, conductivitate termică mai mică (0,03-0,05 W/(mK)).

Datorită rezistenței termice și electrice, infiltrărilor

mici de aer și absorbției mici de umiditate,
construcția termo- și hidroizolarea protejează nu
doar contra pierderilor de căldură, dar și coroziei
exterioare. De aceea în acest caz nu este necesară o
izolarea anticorozivă suplimentară.

RT fără canale cu strat izolant umplut cu material

friabil își găsesc aplicarea pentru conductele
diametre mici (până la 300 mm).

Avantajul acestora, în comparație cu cele cu strat

izolant monolit, constă în simplitatea fabricării
stratului izolant. Pentru construcția RT de acest
tip, nu este necesară prezența în regiunea unde se construiește RT a uzinei la care pe conductele
de oțel să fie aplicat stratul izolant. Umplutura sub formă de praf poate fi ușor transportată la
distanțe mari cu transport terestru sau feroviar.

În fig. 9.10 este prezentată secțiunea RT cu strat

izolant împlut cu material friabil.

Din construcțiile RT cu strat izolant turnat, o

aplicare mai largă au obținut-o RT în beton
înspumat (spongios) prezentate în fig. 9.11.

În calitate de material pentru construcția unor astfel

de RT poate servi beton perlitic. Tranșeele, în care
preventiv au fost montate conductele RT, sunt
umplute cu o masă lichidă, preparată pe loc sau
transportate în containere de la locul de fabricare. După solidificare betonul spongios sau betonul
perlitic este astupat cu sol. În RT bitubulare, regimurile termice, și respectiv, dilatările termice
ale conductei tur și a celei retur sunt diferite. În astfel de condiții adeziunea betonului spongios
sau betonului perlitic de suprafața exterioară a conductelor de oțel sunt inadmisibile. Pentru

6
 protecția suprafeței conductelor de adeziunea cu
stratul izolant, ele sunt acoperite cu un strat de
material rășinos până la turnarea umpluturii în
tranșee.

Construcția are o rezistență scăzută față de

infiltrările aerului și absorbției umidității, de aceea
pentru protecția anticorozivă conducta de oțel
trebuie preventiv acoperită cu un material
anticoroziv, de exemplu cu email.

Pavilioanele și camerele RT subterane.

Vanele, compensatoare cu presgarnitură,
conducte de aerisire, armatura de drenaj și altă
armatură a RT subterane care necesită
deservire, se amplasează, de obicei în camere.
Pe RT magistrale cu diametrul mai mare de 500
mm, în camere se amplasează vane cu acționare
electrică sau hidraulică, ce au gabarite mai
mari. Pentru crearea unor condiții mai
favorabile pentru deservirea armaturii de
gabarite mai mari, camerele se amplasează în
afara părții carosabile a drumurilor și deasupra
lor se fac construcții terestre în formă de
pavilioane.

În fig. 9.12 este prezentat un pavilion, în care

este amplasată vana cu acționare electrică pe
RT tritubulare cu diametre de 700 mm.

În cazul lipsei pe RT a vanelor acționate

electric sau hidraulic, la fel și cu conducte de
diametre mai mici, se construiesc camere
subterane fără pavilion terestru. Construcția și
gabaritele camerei trebuie să asigure
comoditatea și siguranța deservirii. Înălțimea
minimă a camerei trebuie să fie de 1,8-2.
Fiecare cameră trebuie să aibă nu mai puțin de
două guri de vizitare, care trebuie să fie ambele deschise în cazul prezenței personalului de
deservire în cameră. În partea de jos a camerei trebuie să fie montat sistemul de drenaj al apei.
Trebuie să fie prevăzută hidroizolarea camerei de apele freatice.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

RT supraterane. (beliaikin)

În prezent își găsesc aplicația următoarele tipuri de amplasare supraterană RT:

7
 - Pe suporturi sau piloni separați;
- Pe estacade sub formă de ferme sau grinzi;
- Pe tije fixate de vârfurile pilonilor sub formă de catarg;
- Pe brațe de fixare.

Amplasarea de primul tip este mai rațională pentru RT cu diametre mai mari de 500 mm.
Conductele cu diametre mai mari pot servi ca construcții portante pentru conducte de diametre
mai mici, care necesită o rețea mai deasă de suporturi.

Amplasarea pe estacade cu podire compactă este rațională doar în cazul trecerii a mai multor
conducte (minim 5-6), la fel și când există necesitatea supravegherii permanente asupra lor.

Amplasarea conform celui de-al treilea tip de construcție suspendabilă, reprezintă cea mai
econoamă variantă, deoarece mărește considerabil distanța dintre piloni și, astfel, micșorând
consumul de materiale. Cele mai simple variante constructive suspendate sunt cele în cazul RT
cu conducte de diametre constante.

Amplasarea RT pe estacade și tije în orașe este limitată și poate fi aplicată doar în zonele
industriale. Cea mai largă aplicare a primit amplasare pe suporturi separate și pe brațe de fixare.
Suporturile, de regulă, se confecționează din beton armat. Pilonii metalici se aplică în cazuri
particulare: la volum mic de lucru și reconstrucția RT existente.