Rezolvarea conflictelor

Lect. Dr. Labăr Adrian Vicenţiu

1
1. Definirea conflictului: efecte pozitive și negative
 Pentru că fiinţele umane se caracterizează prin unicitate şi au nevoi, scopuri şi aspiraţii
diferite, integrarea socială eficientă nu se realizează de la sine, ci este rezultatul
cunoașterii, acceptării şi înţelegerii diversităţii. Această diversitate de motive, atitudini,
idei, valori, conduce uneori la ciocniri şi divergenţe, la nivel interpersonal, dând naştere la
ceea ce denumim generic conflict.

 Efectele negative apar în situaţiile de abordare neadecvata a unui conflict (reprimare,

negare, soluţionare greşită etc.):
– Scade încrederea în sine
– Risipă de resurse (cognitive, afectiv-motivaţionale, voliţionale etc.)
– Conduce la dileme morale
– Dificultăţi de luare a deciziilor
– Polarizarea poziţiilor şi escaladarea conflictului.

 Efectele pozitive:
– Produce schimbare;
– Permite identificarea problemelor şi a soluţiilor;
– Contribuie la creşterea adaptabilităţii;
– Dezvoltă autocunoaşterea şi intercunoaşterea.
2
2. Cauze ale apariţiei conflictelor în clasă
 Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane – persoanele diferă între ele în
ceea ce priveşte:
– trăsăturile de personalitate (unii sunt introvertiţi, alţii extravertiţi, unii sunt
comunicativi, alţii mai puţin etc.);
– opiniile (cu privire la lume, politică, educaţie etc.);
– atitudinile (faţă de sine sau alţii, faţă de muncă sau faţă de autoritate etc.);
– valorile (morale, religioase, estetice, materiale etc.).

 Nevoile şi interesele umane – exemple:

– un profesor ar putea intra într-un conflict cu un elev pentru a satisface
nevoia sa de afirmare a autorităţii;
– un elev ar putea declanşa un conflict de idei cu profesorul său pentru a
răspunde nevoii sale de cunoaştere a unei problematici.
– alteori, conflictul în clasă poate apărea ca urmare a faptului că nevoile
prioritate ale elevilor sunt de exprimare liberă şi creativă, iar profesorul are
nevoie de ordine şi disciplină.
3
2. Cauze ale apariţiei conflictelor în clasă
 Stima de sine:
– Critica unui comportament are potenţial conflictogen mai mare dacă aduce
atingere stimei de sine a individului. Astfel, o persoană care are un
sentiment negativ referitor la valoarea sa globală, va resimţi chiar şi o
critică justificată ca o ameninţare. Conflictul intern declanşat poate conduce
apoi la un conflict interpersonal.

– De asemenea, conflictul care are ca sursă constrângerile exercitate de o

autoritate pot avea la bază o problemă de stimă de sine. De exemplu,
elevul constrâns de profesor să adopte un anumit comportament poate
considera această formă de manifestare a autorităţii ca o ameninţare a
autonomiei şi valorii sale personale.

 Valorile individului:
– Conflictele care îşi au originea în divergenţa dintre valori sunt cele mai greu
de rezolvat, deoarece acestea sunt cele mai profunde structuri ale
personalităţii, iar compromisul, pe care oamenii îl consideră adesea ca
necesar în rezolvarea divergenţelor este resimţit ca un atac la integritatea
lor ca persoane.
4
2. Cauze ale apariţiei conflictelor în clasă
 Nerespectarea normelor – este una dintre sursele cele mai importante de
conflict, în contextul şcolar, alături de comportamentele neadecvate ale elevilor.

 Comportamente neadecvate situaţiilor – având în vedere că acţiunile au

efectele cele mai concrete asupra celuilalt, comportamentele neadecvate unei
situaţii sunt surse imediate de conflict.

 Agresivitatea – este în acelaşi timp sursă, dar şi efect pentru conflict.

 Lipsa unor competenţe sociale – relaţionare umană pozitivă (cu efecte benefice
pentru partenerii interacţiunii) presupune abilităţi speciale:
– acordarea de sprijin şi recompense în relaţiile de prietenie,
– capacitatea de exprimare emoţională şi de recunoaştere a emoţiilor
celuilalt, în toate situaţiile de relaţionare interpersonală,
– empatia în relaţiile educaţionale, de consiliere şi psihoterapie,
– cooperarea în relaţiile profesionale etc.
5
 3. Stiluri de rezolvare a conflictelor
 Una dintre tipologiile acestor stiluri presupune o analiză bidimensională, atât a
preocupării faţă de sine, cât şi a preocupării faţă de ceilalţi [Rahim, 1983; Rahim &
Magner, 1995]. Din combinarea nivelurilor scăzute şi ridicate ale acestor două
dimensiuni rezultă următoarele stiluri de rezolvare a conflictelor:
– dominare (preocupare ridicată faţă de sine şi scăzută faţă de ceilalţi),
– îndatorare/ acomodare/ reprimare (inversul dominării),
– integrare/ colaborare (preocupare ridicată faţă de sine şi faţă de celălalt),
– compromis (preocupare moderată faţă de ambele părţi),
– evitare/ abandon (preocupare scăzută faţă de ambele părţi).

6
3. Stiluri de rezolvare a conflictelor
 Abandonul/ evitarea reprezintă deprinderea de retragere fizică sau
emoţională dintr-un conflict, fie din teama confruntării, fie pentru că persoana
crede că nu mai are de spus nici un cuvânt în acea situaţie. Este adeseori
utilizată, conştient sau nu, pentru a face pe cineva să se răzgândească. Deşi
pare, la o primă vedere, o atitudine înţeleaptă, prin retragere o situaţie
problematică poate să crească.

 Reprimarea/ acomodarea/ îndatorarea reprezintă refuzul de accepta

existenţa unui conflict şi se explică prin dorinţa persoanei de a avea pace cu
orice preţ. Reprimarea are efecte negative atât asupra persoanei care neagă,
cât şi asupra interlocutorului, atunci când dezacordul existent afectează buna
funcţionare a relaţiei. Reprimarea unui conflict puternic împiedică explorarea
aspectelor sale importante, precum şi rezolvarea unor probleme concrete ale
vieţii celor implicaţi.

7
3. Stiluri de rezolvare a conflictelor

 Stilul victorie-înfrângere/ dominare se centrează pe perspectivele

proprii şi pe dorinţa de a câştiga. Este o confruntarea de forţe, în care una
din părţi ajunge în avantaj, iar cealaltă pierde. Întrucât apare în relaţiile
dintre persoane cu statute inegale, putem să-l întâlnim adesea şi la
profesori. Deşi se pare că acest stil este benefic pentru cel care câştigă pot
apărea efecte negative ulterioare: învinsul poate să nu suporte o decizie care
s-a luat fără să se ţină seama de el şi, ca atare, va refuza cooperarea şi chiar
va încerca sabotarea ei.

 Compromisul este o depindere de a rezolva conflictele prin realizarea unor

concesii reciproce. Deşi pare o modalitate echitabilă de a trata un conflict,
pentru că fiecare câştigă ceva şi fiecare pierde ceva, este posibil ca din
mărinimie o persoană să cedeze mai mult. De asemenea, nu întotdeauna
pierderile suferite sunt agreate de cei implicaţi, unii considerând că ar fi
meritat totuşi mai mult.

8
3. Stiluri de rezolvare a conflictelor
 Stilul victorie-victorie/ integrare
– presupune rezolvarea problemei care a produs conflictul într-un mod
reciproc avantajos pentru cei implicaţi.
– În urma rezolvării fiecare este învingător, pentru că soluţia îi satisface
integral pe ambii. Negocierile se bazează pe respect reciproc.
– Etapele specifice acestei abordări sunt:
 Formularea problemei

 Identificarea părților implicate

 Cunoaşterea nevoilor reale/ de bază/ din spatele celor declarate,

afișate
 Găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor

 Generarea de soluţii

 Cooperarea, transformarea adversarului în partener pentru alegerea

unei soluţii acceptate de ambii ca permanentă.

9
Stilurile integrare şi compromis sunt cele mai dezirabile şi, teoretic, mai
eficiente, întrucât presupun încercarea de a găsi o soluţie care să convină
ambelor părţi, adică o soluţionare care să combine atât asertivitatea cât şi
grija faţă de celălalt [Cornille et al., 1999].

În mediul şcolar s-a observat că adoptarea de către profesor a acestor stiluri

eficiente corelează pozitiv cu experienţa didactică şi cu un management
eficient al grupului de elevi [Morris-Rothschild & Brassard, 2006].

Pe măsură ce experienţa la catedră creşte, tendinţa profesorilor este de a

adopta mai mult stilul victorie-victorie (integrare) şi mai puţin îndatorarea sau
dominarea.

Frymier și Houser (2000) au analizat percepția studenților cu privire la diferite

caracteristici ale profesorilor precum și legătura acestora cu eficiența învățării.
Printre altele, rezultatele au arătat că, în special în percepția fetelor, abilitățile
profesorului de rezolvare eficientă a conflictelor corelează pozitiv cu
stimularea motivației și eficiența învățării.

10
Într-o cercetare am analizat relațiile dintre stilurile de rezolvare a
conflictelor adoptate de elevi de liceu și stilurile corespondente de
rezolvare a conflictelor percepute la profesorii diriginți ai acestora.

Rezultatele au arătat că:

•se transmit cel mai bine stilurile dominare, îndatorare, integrare și
compromis și cel mai puțin stilul evitare.

•stilul
integrare se transmite mai puternic în cazul băieților decât în cazul
fetelor.

•centrarea pe relații (ca stil de leadership al profesorului) are un efect de

potențare a transmiterii stilului integrare de la diriginte la elevi, în sensul
că pe măsură ce centrarea pe relații este mai dezvoltată, crește și
corespondența, acesta fiind cea mai puternică atunci când centrarea pe
relații este ridicată.

11
 Abandonul – retragerea fizică sau emoțională dintr-un conflict. Reacțiile de
mai jos constituie forme de renunțare.

 Exercițiu. Gândiți-vă ce se întâmplă când nu sunteți de acord cu cineva și

bifați reacțiile care vi se potrivesc:
– Încetați să mai discutați
– Plecați bosumflat
– Vă retrageți jignit
– Căpătați resentimente
– Vă indispuneți
– Dați din umeri
– Spune-ți că veți pune piciorul în prag mai târziu
– Vă spuneți că “sunt doar chestiuni de serviciu”/ trecătoare
– O/ îl tăiați de pe lista de parteneri/ prieteni.

12
 Reprimarea – refuzul de a accepta existența unui conflict. Reacțiile de mai
jos constituie forme de reprimare.

 Exercițiu. În conflict dvs.:

– Acționați de parcă nu ar exista nici o problemă
– Vă purtați cu nepăsare
– Îl suportați răbdător de dragul liniștii
– Vă reproșați ulterior că v-ați pierdut cu firea
– Vă folosiți farmecul pentru a vă sustrage, a “scăpa”
– Nu spuneți nimic pe moment dar “o coaceți” după aceea
– Vă stăpâniți toate trăirile negative.

13
 Dominarea – se centrează pe perspectivele proprii și pe dorința de a
câștiga, chiar dacă celălalt pierde.

 Exercițiu. În conflict dvs.:

– Acordați importanță necesității de a demonstra că celălalt greșește
– Stați îmbufnat până când celălalt se răzgândește
– Strigați la el până când îl faceți să tacă
– Deveniți violent fizic
– Refuzați să primiți răspunsul nu
– Încălcați legea
– Ieșiți deasupra prin șiretenie sau istețime
– Aduceți aliați care să vă acopere spatele
– Pretindeți ca celălalt să se dea batut pentru a vă salva relația.

14
 Compromisul – este o deprindere de a rezolva conflictele prin realizarea
unor concesii reciproce.

 Exercițiu. În conflict dvs.:

– Mențineți prietenia
– Descoperiți ceea ce este corect
– Împărțiți avantajele în mod egal
– Evitați a fi dictatorial sau a vă prevala de rangul pe care îl dețineți
– Dobândiți ceva pentru dvs.
– Evitați ciocnirea de voințe
– Renunțați puțin, pentru a vă putea păstra relația.

15
 Integrare (victorie-victorie) – presupune rezolvarea problemei care a
produs conflictul într-un mod reciproc avantajos pentru cei implicați.

 Exercițiu. În conflict reușiți să:

– Formulați clar problema care vă nemulțumește
– Identificați părțile directe și indirecte implicate
– Vă gândiți la nevoile proprii, dar și la ale celuilalt implicat
– Găsiți mai multe soluții alternative de rezolvare
– Cooperați cu celălalt/ ceilalți implicat/ implicați
– Îl tratați pe celălalt cu respect și considerație
– Negociați reciproc avantajos.

16
 Integrare (victorie-victorie) – presupune rezolvarea problemei care a
produs conflictul într-un mod reciproc avantajos pentru cei implicați.
 Itemi dintr-un chestionar:
– Încerc să analizez problema cu colegul meu, în scopul găsirii unei soluţii
acceptabile pentru noi.
– Încerc să combin ideile mele cu ale colegului meu pentru a ajunge la o
decizie comună.
– Încerc să lucrez cu colegul meu pentru a găsi o soluţie la problemă care
să satisfacă aşteptările noastre.
– Fac schimb de informaţii corecte cu colegul meu pentru a rezolva
problema împreună.
– Încerc să aduc toate preocupările noastre în discuţie, astfel încât
problemele să fie rezolvate în cel mai bun mod posibil.
– Colaborez cu colegul meu pentru a sugera decizii acceptabile pentru
amândoi.
– Încerc să lucrez cu colegul meu pentru o întelegere corectă a problemei.
17
Exemplul 1 – situație conflictuală într-un liceu între un elev și un profesor

Cristi, elev în clasa a XI-a, își dorește să urmeze facultatea de psihologie. Ar vrea
să afle răspunsuri la nenumăratele întrebări care îl frământă. De aproape un an
e în conflict cu profesorul de psihologie. Incidentul care a declanșat conflictul s-a
produs în cadrul orei de psihologie. Colegul său, X, obilșnuia să facă pe bufonul
la această oră, perturbând activitatea de predare.
□Profesorul reacționează (nu pentru prima dată) față de elevul X: dacă îmi mai
deranjezi ora, ieși pe geam.
□Cristi (revoltat): Nu așa vorbește un profesor de psihologie.

□Profesorul: Dar de când ești tu avocatul colegului tău?

□Cristi (agresiv): De când există profesori care nu știu să vorbească.

□Profesorul: Cum îndrăznești să-mi ții tu mie lecții? Dacă te crezi așa deștept,
vino la tablă și răspunde la lecție!
□Comportamentul lui Cristi la următoarele ore de psihologie: sfidează profesorul,
nu ia notițe, mestecă gumă și face baloane din ea, pe care le sparge apoi făcând
zgomot.
□Comportamentul profesorului față de Cristi: îl ignoră, îi elimină de la ora sa,
uneori îl pune să răspundă la oră și, cum acesta de obicei nu este pregătit,
primește notă proastă sau este ironizat.
18
 Modalități de abordare a conflictului

Abandon. După câteva zile de la izbucnirea acestui conflict, Cristi absentează

de la toate orele, stă închis în casă fără să dorească să ia contact cu nimeni. El
refuză comunicarea cu orice preț.

Reprimare. După acest conflict, Cristi a încercat să-și stăpânească emoțiile

negative, se comportă normal, fără să ia în seamă comportamentul agresiv al
profesorului. Reușea să ignore toate neplăcerile ce apăreau la ora de psihologie,
din dorința de a fi liniște.

Dominare (victorie-înfrângere). După câteva zile, Cristi s-a certat într-o

modalitate agresivă cu profesorul, astfel încât elevul a ajuns la director pentru a
reclama lipsa de profesionalism a cadrului didactic (aducând martori mai mulți
colegi). Directorul a adus o mustrare scrisă profesorului.

Compromis. Cei doi au stat de vorbă într-o pauză și au convenit că, pentru a
păstra un echilibru în cadrul profesorului de predare-învățare, Cristi ia notițe la
oră și nu mai mestecă gumă în mod sfidător, iar profesorul nu-l mai elimină de la
oră și nu-i mai oferă în fiecare oră note proaste.
19
Modalități de abordare a conflictului
Integrare (victorie-victorie). Cristi și profesorul gândesc că, printr-o
relație de cooperare, vor putea depăși conflictul apărut, apelând la:

Formularea problemei: comportamentul indezirabil al lui Cristi și lipsa unei

relații bazate pe respect dintre acesta și profesorul de psihologie.

Părțile implicate: profesorul, Cristi și, indirect, ceilalți elevi din clasă.
Nevoile lui Cristi: posibilitatea de a afla de la profesor răspunsuri la
întrebările ce-l frământă; suportul oferit de profesor pentru a se orienta spre
admiterea la facultatea de Psihologie.

Nevoile profesorului: întemeierea unei relații bazate pe respect față de elevii

săi; considerația și prețuirea din partea elevilor.

Punctele comune: părțile doresc evitarea unui conflict generalizat, în care să

fie implicați părinții, directorul școlii, mass-media etc.

Soluție: profesorul va aloca câteva minute din fiecare oră de psihologie

discuțiilor pe teme libere, alese de Cristi și colegii săi, iar aceștia din urmă
vor păstra liniștea și disciplina pe parcursul minutelor alocate predării lecțiilor.
20