George Coşbuc – Patria română Doina - Mihai Eminescu
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a, Patria ne-a fost pământul Că nu mai poate străbate Unde ne-au trăit strămoşii De-atâta străinătate. Cei ce te-au bătut pe tine, Din Hotin şi pân’ la Mare Baiazide, la Rovine, Vin Muscalii de-a călare, Şi la Neajlov te făcură De la Mare la Hotin Fără dinţi, Sinane,-n gură, Mereu calea ne-o aţin; Şi punând duşmanii-n juguri Din Boian la Vatra-Dornii Ei au sfărâmat sub pluguri Au umplut omida cornii, Sângele Dumbrăvii-Roşii, Şi străinul te tot paşte Asta-i patria română De nu te mai poţi cunoaşte. Unde-au vitejit strămoşii! Sus la munte, jos pe vale, Şi-au făcut duşmanii cale, Din Sătmar până-n Săcele Patria ne e pământul Numai vaduri ca acele. Celor ce suntem în viaţă, Vai de biet Român săracul! Cei ce ne iubim frăţeşte, Îndărăt tot dă ca racul, Ne dăm mâna româneşte; Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Numai noi cu-acelaşi nume, Nici îi este toamna toamnă, Numai noi români pe lume, Nici e vară vara lui, Toţi cu-aceeaşi soartă dată, Şi-i străin în ţara lui. Suspinând cu toţi odată De la Turnu-n Dorohoi Şi-având toţi o bucurie; Curg duşmanii în puhoi Asta-i patria română Şi s-aşează pe la noi; Şi ea sfântă să ne fie. Şi cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară păsările toate Patria ne-o fi pământul De neagra străinătate; Unde ne-or trăi nepoţii Numai umbra spinului Şi-ntr-o mândră Românie La uşa creştinului. De-o vrea cerul, în vecie, Îşi dezbracă ţara sânul, S-or lupta să ne păzească Codrul – frate cu Românul - Limba, legea românească, De secure se tot pleacă Şi vor face tot mai mare, Şi izvoarele îi seacă - Tot ce românismul are: Sărac în ţară săracă! Asta-i patria cea dragă Şi-i dăm patriei române Cine-au îndrăgit străinii, Inima şi viaţa-ntreagă. Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Şi neamul nemernicia