Agresivitatea în școală

Cotoi Mihaela
Școala Gimnazială Traian, Craiova
Fota Mădălina
Colegiul Național Carol I, Craiova

Agresivitatea este o formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte, persoane sau
spre sine, cu scopul de a produce prejudicii, răniri, distrugeri şi daune. Violenţa este o formă de
manifestare a agresivităţii ce presupune utilizarea forţei pentru a manifesta superioritatea. Este o
conduită agresivă acută cu finalitate distructivă, punitivă sau transformativă.Violenţa este un act
care se învaţă, nu ereditar. Oare şi animalele îşi bat puii ??
Când ne referim la agresivitate avem în vedere manifestări ale unor comportamente, acte,
gesturi, atitudini, prin care o persoană încearcă să domine, să se impună şi să controleze o altă
persoană şi care, în cele mai multe cazuri, au ca finalitate un prejudiciu adus - în formă verbală,
emoţională sau fizică.
Agresivitatea este un termen-umbrelă, care cuprinde o gamă foarte largă de forme diferite,
mergând de la forme de rănire psihologică - jignire, umilire, ameninţare, atacuri verbale -la
agresare fizică, iar ceea ce e valabil pentru una din forme poate să nu fie valabil pentru cealaltă.
Trebuie evitate, de asemenea, şi generalizările mai ales în ceea ce priveşte vârsta şi sexul,
existând diferenţe evidente între modul în care se confruntă, reacţionează şi se manifestă
comportamentele agresive, la băieţi predominând manifestările de natură fizică, directă, iar la
fete cele de natură indirectă, care au şi o probabilitate mai mică de a rămâne stabile în timp.
Atunci când sunt agresaţi, băieţii apelează la modalităţi de natură activă şi reactivă, iar
fetele, mai degrabă, la modalităţi de influenţare şi de îmbunare a agresorului. În ceea ce priveşte
vârsta, chiar dacă de-a lungul timpului se păstrează manifestările cu caracter agresiv, putem
constata o nuanţare a modalităţilor de expresie a acestora cu cât se înaintează în vârstă. Un aspect
important legat de actele de violenţă este interpretarea acestora, foarte multe manifestări, inclusiv
unele de natură fizică, fiind înţelese în funcţie de contextul în care se manifestă, a pălmui un
copil sau uneori o femeie poate să fie considerat un gest normal, sau foarte mulţi adulţi /
profesori au încă la baza dictonul „bătaia este ruptă din rai”. Se schimbă situaţia însă dacă este
pălmuit un bărbat, acest gest putând căpăta, de cele mai multe ori, semnificaţie de incitare.
Singurele manifestări violente care sunt sancţionate prin prevederi legale în tara noastră sunt cele
de natură fizică suficient de grave ca să aducă un prejudiciu şi cele sexuale. Lumea în care trăim,
mediul ambiant: familia, prietenii, mass-media, şcoala oferă o gamă largă de forme şi situaţii de
manifestare a agresivităţii. Aceasta este regăsibilă la toate vârstele, de la copilul preşcolar, şcolar
şi adolescent până la adulţi, precum şi în orice societate, orice statut profesional.
Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai
important este să găsim metode eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că
altfel acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii actuale. Există
un nivel de indisciplină inerent în şcoli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care
sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent.
Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă şi indisciplină pot
influenţa comportamentul elevilor, aceştia putând fi tentaţi să imite acţiunile văzute la televizor.
Societatea românească trece printr-o criză din punctul de vedere al valorilor sociale. Violenţa
este din păcate pentru mijloacele de informare în masă o afacere rentabilă, iar formele
dramatizăriişi exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În mass-media se pune accentul pe
ideea că nu este nevoie să ai multă şcoală pentru a avea succes în viaţă şi că succesul se măsoară
în primul rând prin bani. Aceste modele sunt perpetuate şi în familie, şi pe stradă, iar şcoala are
puţine şanse de aschimba mentalitatea elevilor în condiţiile în care toate celelalte surse de
informare spun contrariul. În acest context, a vorbi despre violența acolo unde ne așteptăm să
găsim cele mai bune condiții pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității poate
parea un fapt cel puțin neverosimil. Violenţa şcolară s-a impus în atenţia societăţii contemporane
datorită amplorii pe care aceste fenomen a căpătat-o. Societatea percepe violenţa prezentă în
instituţiile de învăţământ cu îngrijorare, datorită impactului pe care aceasta o are asupra formării
şi dezvoltării tinerei generaţii. Schimbările de natură socio-economică din societate au consecinţe
negative asupra situaţiei copiilor în familie. Părinţii, mult prea preocupaţi de satisfacerea
nevoilor materiale ale vieţii nu mai oferă suficientă afectivitate şi sprijin copilului- elemente atât
de necesare dezvoltării armonioase.
Școala este un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un loc unde se stabilesc
relații, se promovează modele, valori, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și
morală acopilului. Clasa școlară constituie un grup ai cărui membrii depind unii de alții, fiind
supuși unei mișcări de influențare reciprocă ce determină echilibrul funcțional al câmpului
educațonal. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament. Însuși actul
predării-învățării este un proces relațional, iar gestiunea acestor relații se înscrie în ceea ce unii
autori numesc managementul clasei școlare, și anume setul de activități prin intermediul cărora
profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimină comportamentul
inadecvat, dezvoltă relații personale bune și un climat socio-emoțional pozitiv în clasa, stabilește
și menține o organizare eficientă și productivă a clasei. Comportamentele violente ale elevului își
pot avea originea și intr-un management defectuos al clasei școlare, mai exact într-o lipsă de
adaptare a practicilor educationale la o populație școlară considerabil schimbată. Relația de
autoritate influențează și tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este
lateralizată, adică profesorul e cel care emite și care monopolizează comunicarea, iar elevul
rămâne doar un receptor pasiv.
Comunicarea între elevi în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă iar
opiniile elevilor cu privire la viața clasei sunt prea puțin luate în considerare. Nevoia de expresie
și de comunicare e o nevoie fundamentală a oricărui individ, iar grupul școlar este unloc
privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se
va traduce prin comportamente agresive. Și alte componente ale atitudinii profesorului față de
elevi pot genera situații conflictuale oricomportamente violențe ale elevilor. Unii profesori
adoptă o atitudine de ignorare disprețuitoare a elevilor, corelată cu tendința de evaluare a lor în
termeni constant negativi și depreciativi. Indiferența profesorilor este cea mai importantă
manifestare a disprețului față de elevi. Sunt numeroși elevii care suferă ca urmare a acestor
judecăți negative ale profesorului, pentru ca ele vin să întărească propriul lor sentiment de
îndoială, de descurajare, de lipsa de încredere în forțele proprii. Acest dispreț, o dată interiorizat,
poate antrena un ansamblu de consecințe în plan comportamental: lipsa de comunicare,
pasivitatea la lecție, indiferentă sau, dimpotriva, perturbarea lecțiilor, dezvoltarea unor atitudini
ostile, provocatoare. Şcoala singură nu poate să reziste tendinţei actuale. Este nevoie de o
politică hotărâtă de combatere a violenţei sociale şi de educare a adulţilor.
La rândul său, mediul social conține numeroase surse de natură să inducă, să stimuleze și
să întrețină violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social,
inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități la nivelul factorilor
responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație. Valorile
tradiționale vehiculate în școală – muncă, meritul, efortul – cunosc o eroziune vizibilă. Un mediu
social în criză (criza locurilor de muncă, criza familiei, criza valorilor) afectează profund
dezvoltarea personalității copilului.
Din păcate, cunoaștem faptul că în multe situaţii familia nu acceptă problema
comportamentală a copilului. Opinia noastră este că şcoala ar putea interveni la nivelul familiei,
numai prin intermediul unui program legiferat. Considerăm că itinerantul prezent în clasă, care
însoţeşte elevul cu probleme comportamentale pentru a se putea adapta programului şcolar, ar
putea interveni şi la nivelul familiei. Nu este suficientă însoţirea copilului de acest cadru
specializat doar pe parcursul celor patru ore de curs, dacă acasă copilul este supus unui regim
autoritar/permisiv, este ignorat, agresat sau este martorul problemelor de cuplu. Nu ar trebui
aşteptat momentul ca un copil să vină la şcoală maltratat fizic, pentru a se putea interveni legal.
Ne gândim la o şcoală a părinţilor, la o formare a lor înainte de a deveni părinţi, dar şi în timpul
exercitării acestui rol.
Într-o societate care îşi propune acordarea de şanse egale la educaţie pentru toţi se
constată o agravare a discrepanţelor între copiii proveniţi din medii sociale şi culturale diferite.
Condiţiile favorabile de dezvoltare psihică şi fizică, climatul spiritual şi nivelul aspiraţiilor
familiei şi al mediului social lărgit, conlucrarea familiei cu şcoala, constituie premise temeinice
pentru educarea capacităţii de învăţare a copiilor. Experienţa arată că influenţa acestor factori,
deşi se face simţită la orice vârstă, are un rol mai mare pe primele trepte ale şcolarităţii, dar, se
pot întâlni și mai târziu în adolescență.. Recunoaşterea contribuţiei mediului familial la formarea
şi dezvoltarea personalităţii elevilor au generat multiple forme şi modalităţi de colaborare a şcolii
cu familia, privind participarea copiilor la gestiunea instituţiilor de învăţământ, realizarea în
comun a unor acţiuni educative pe probleme concrete, interesul manifestat de educatori pentru o
mai bună cunoaştere a mediului familial.
Munca pedagogică cu părinţii pentru a crea elevului condiţii cât mai bune de studiu,
îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă şi a-i supraveghea timpul liber,
organizarea condiţiilor de pregătire a lecţiilor la şcoală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din
cunoştinţele anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee
adecvate prin care să se înlăture consecinţele unor particularităţi individuale sunt măsuri prin
care se poate asigura progresul la învăţătură al elevilor prin grija învăţătorilor, profesorilor sau
asistenţilor sociali. Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el
este mai eficace, oferind perspectiva dezvoltării armonioase a copilului.
Pentru reducerea agresivităţii în rândul elevilor, pot fi realizate unele activităţi, ca:
- dezbateri la nivelul unităţilor şcolare cu privire la normele legislative referitoare la securitatea
şi siguranţa elevilor în unităţile de invăţământ;
- întâlniri cu reprezentanţii Poliţiei şi autorităţilor locale, pentru dezbaterea cauzelor şi condiţiilor
de manifestare a agresivităţii în societate şi şcoli;
- dezbaterea în cadrul orelor de dirigenţie/ consiliere a unor teme privind comportamentul
agresiv al elevilor;
- realizarea unor pliante, broşuri, afişe pentru atenţionarea elevilor despre riscurile unui
comportament agresiv, în vederea eliminării / reducerii fenomenului de agresivitate;
- organizarea unor activităţi recreative cu specific non-violent;
- consilierea psihologică a elevilor cu comportament agresiv şi a elevilor care au fost victime ale
unui astfel de comportament;
- organizarea “Săptămânii fără violenţă”, în cadrul căreia sunt cuprinse concursuri de eseuri,
fotografii, jocuri sportive, marşul nonviolenţei etc.;
- identificarea familiilor cu comportament violent asupra copiilor şi implicarea în rezolvarea
situaţiei;
- realizarea de lectorate cu părinţii pe tema educaţiei non-violente;
- organizarea de cursuri de formare a părinţilor pe teme legate de: abilităţi de relaţionare şi
comunicare eficientă cu copiii, abordarea copiilor cu tulburări de comportament, relaţia şcoală-
familie;
- realizarea unui studiu privind relaţia dintre lipsa motivaţiei pentru învăţare, abandonul şcolar şi
agresivitate;
- realizarea unui studiu privind relaţia între fenomenul plecării părinţilor în străinătate şi apariţia
unor premise pentru comportamentul deviant.
Bibliografie:
Creţu, T. Psihologia vârstelor. Iaşi: Editura Polirom 2009.
Păunescu, C. Agresivitatea şi condiţia umană. Bucureşti: Editura Tehnică,1994.
Şoitu, L.,Hăvârneanu, C. Agresivitatea în şcoală. Iaşi: Editura Institutul European,2001