ÎNSEMNĂTATEA HERMENEUTIC-

DOGMATICĂ A TEOLOGIEI PATRISTICE

SAU SINTEZA TEOLOGIEI RĂSĂRITENE

KEY: PRINCIPIILE DOGMATICE ALE TEOLOGIEI

PATRISTICE CHEIE:

1.INTERPRETARE ȘI DEZVOLTARE A DOCTRINEI

ORTODOXE
2. TEMEI AL UNITĂȚII DOGMATICE A BISERICII

A. TEMEIURILE TEOLOGIEI PATRISTICE PENTRU

ASIGURAREA UNITĂȚII DOCTRINARE A BISERICII
a. Teologia patristică în integralitatea ei este
criteriul unităţii doctrinare a Bisericii– este o
dezvoltare și explicitare neîntreruptă în
continuarea Învăţăturii Apostolice
• Acest temei îl surprinde și prezintă Sf.
Atanasie cel Mare: ”Există o tradiție, o
învățătură și o credință primară a Bisericii
universale, pe care Domnul Iisus a dat-o,
Apostolii au predicat-o, Părinții au
păstrat-o” (Epistola către Serapion).

b. Preluarea și păstrarea credinţei universale dată

de Iisus Hristos Bisericii, nu este o simplă
predare, ci este o dezvoltare și interpretare a
acesteia realizată pe:
 • Păstrarea acriviei dogmatice

• Consensul deplin cu Sf. Scriptură

• Acordul cu Tradiţia Apostolică

c. În afara acestor principii dezvoltarea doctrinar-

teologică are caracter de opinie teologică.
d. Dezvoltările și abordările teologice patristice, în
cazul în care acestea sunt echivoce se
interpretează în cadrul tradiţiei patristice și în
spiritul Părinţilor:
• Sf. Iustin Martirul și Filosoful sunt adepţi ai
unei perspective milenariste
• Clement al Alexandriei vorbește despre
veșnicia materiei
• Sf. Grigorie de Nyssa și Sf. Isaac Sirul
vorbesc despre o apocatastază a tuturor,
diferită de cea a lui Origen.
e. Aceste situaţii în cazul în care nu generează
rupturi în Biserică, rămân pentru contribuţia
adusă în consensul părinţilor Bisericii (diferenţa
calitativă teologică Origen și Sf. Iustin)

f. Există în cadrul dezvoltării teologic-doctrinare a

credinţei, dezvoltări, accente personale și
elaborări parţiale ale credinţei, aceasta nu este
reducere și limitare a tezaurului doctrinar.

g. Tradiţia teologică patristică are un caracter

ecumenic- orice interpretare teologică trebuie să
fie ecumenică și asumată sobornicesc. Dialogul
ecumenic se poate face pe acest temei (Sf.
Ambrozie, Sf. Irineu, Sf. Grigorie Dialogul etc.).
 h. Dogmatizarea elenistică de care ne acuză
protestanţii nu poate fi întemeiată, doctrina
hristologică a părinţilor are ca punct de plecare
persoana istorică a Mântuitorului și învăţătura Sa
păstrată în Evanghelii

B. SINTEZA TEOLOGICĂ A ÎNVĂȚĂTURII PATRISTICE.

TEMEIURILE DEZVOLTĂRII TEOLOGIC-
DOCTRINARE.

a. Elemente organice ale Tradiției Doctrinare

Ortodoxe:

1. Cuvântul lui Dumnezeu:

• principiul și temeiul central al teologiei
patristice este Cuvântul lui Dumnezeu,
revelat istoric ca Persoană și prezentat în
Sf. Scriptură.
• Sf. Vasile cel Mare spune: ”Cuvântul stă la
originea didascaliei”(Despre Sfântul Duh I,
2).
• Cuvântul-Revelația-Scriptura
• Cuvântul întrupat – Persoana
dumnezeiască și umană – temeiul
Revelaţiei și învăţăturii de credinţă.
• Revelația - definirea personală și mijlocită
a Persoanei Dumnezeiești.
• Scriptura - izvor scris al Revelaţiei și
martor al credinţei; aceasta împreună cu
 corul sfinților dă mărturie despre adevăr și
credinţa „dată sfinților o dată pentru
totdeauna” (Iuda I, 3)
NB: Persoana istorică a Cuvântului întrupat, Revelația și
Scriptura realități fundamentale ale credinței
2. Doctrina Apostolilor:

• importanţa tradiţiei orale și a temeiurilor de

credinţă nescrise: închinarea la răsărit=eshaton
• tradiţia orală a didascaliei lui Hristos și a
apostolilor cernută în ansamblul general al
învăţături creștine.
• doctrina apostolilor este mai mult decât învăţătura
din Scriptură: tradiţia orală + dezvoltarea și
interpretarea învăţături lui Hristos

- Ex: Mântuitorul Hristos: ”Mergând

învățați toate neamurile botezându-le în
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”
( Mt. 28, 19)

Sf. Ap. Pavel: ” Ne-am îngropat cu El,

în moarte, prin botez, pentru ca, precum
Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui,
aşa să umblăm şi noi întru înnoirea
vieţii” (Rom. 6,3)Concluzie: Sf. Ap. Pavel
dezvoltă teologic taina botezului prin
prezentarea dimensiunii hristologice a
acestuia, dincolo de cea triadologică
propovăduită de Domnul Hristos. Doctrina
apostolilor este o dezvoltare a credinţei pe
temeiul revelaţiei și a tradiţiei orale
 • Temeiul teologic principal al Doctrinei
Apostolice: Iconomia mântuirii Fiului lui
Dumnezeu întrupat, unul din Treime,
Mesia Hristos răstignit și înviat.
• Acest principiu scripturistic și dogmatic s-a
păstrat în Biserică prin succesiunea
apostolică și a slujirii învăţătorești a
Bisericii: fiind interpretat și dezvoltat
ulterior pe temeiul harului și al relației și
invocării Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
(Dogmatica, Sf. Ioan Damaschin)

NB: Doctrina Apostolică este un alt temei de cernere și

interpretare doctrinară a credinței

3. Consensul Părinților Bisericii

• Pentru Sf. Ioan Damaschin acesta este

criteriul de bază când se verifică ortodoxia
unei afirmaţii teologice: ”Să nu acceptăm o
credință nouă pe care tradiția Sfinților
Părinți ar respinge-o”.
• Afirmaţiile doctrinare părinţilor Bisericii
sunt făcute argumentat pe temeiul
consensului doctrinar al Sf. Părinţi ce au
precedat acestora: Sf. Maxim
Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, Sf.
Grigorie Palama. Aceștia sunt consideraţi:
martori ai credinței în Hristos.
• Afirmaţiile și mărturia teologică a Părinţilor
nu este autonomă și izolată, ci este în acord
 cu doctrina Bisericii, cu Sfânta Scriptură și
Tradiţia Apostolică.
• Ex. Despre îngeri: Sf. Ioan Damaschin îl
citează pe Sf. Dionisie Areopagitul și pe Sf.
Vasile cel Mare.
• Despre energiile necreate: Sf. Grigorie
Palama îl citează pe Sf. Grigorie Teologul,
Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Maxim ș.a.

Ex: ” Când mărturisim, urmând pe fericiții Atanasie și Chiril, că

firea Cuvântului s-a întrupat, noi afirmăm că Dumnezeu S-a unit
cu trupul” (Sf. Ioan Damaschin)

NB: Interpretarea patristică sau cernerea pe temeiul consensului

teologic patristic conferă autoritate teologică unei afirmații sau
dezvoltări doctrinare.

4. Înțelegere și exprimarea teologică a credinței

• Dezvoltarea credinţei este necesară în

vederea exprimării și clarificării învăţăturii
de credinţă; în acest sens contribuţia
teologilor constituie o slujire specifică în
Biserică.
• Funcţiile acestei dezvoltări sunt multiple:
asimilează și interpretează principiile
doctrinare ale credinţei în acord cu
consensul părinţilor Bisericii și le compară
și le definesc în acord sau dezacord cu
diferite afirmaţii sau opinii teologice.
• Teologul trebuie să argumenteze în acest
proces, o dogmă de credinţă generală
 stabilind și identificând legătura organică
ce există între textele biblice.
• Teologul și dezvoltarea teologică în acord cu
tradiţia patristică definește un aspect de
credinţă mai puţin explicitat în textul
scripturistic: dimensiunea profetică a
ființei umane (capacitatea și înzestrarea de
a da nume vieţuitoarelor create de
Dumnezeu).1
• Clarifică înţelesul unei afirmaţii teologice și
patristice, ca de pildă: ”…Această pâine
reprezintă gustarea pâinii viitoare, care
este spre ființă (επιούσιον)” Sf. Ioan
Damaschin
Pâine cea spre ființă/fiire= Trupul lui
Hristos.
• Teologia dezvoltă terminologic, după caz,
pentru a aprofunda o realitate sau alta de
credinţă ne-explicitată îndeajuns:

Ex: Euharistia=µετουσία (participare),

κοινωνία (comuniune, îm-părtășire,
cuminecare), σύσσωµος(de-un-trup).
• Toate precizările și concluziile dezvoltărilor
dogmatice trebuie să fie evidente și
întemeiate biblic și dogmatic: ”Deoarece
omul este îndoit, din trup și din suflet, de
aceea ni s-a dat o îndoită curăție prin apă
și prin Duh Sfânt” Sf. Ioan Damaschin

1 ”Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului,
le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le
va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor
sălbatice;” Fc. 2, 19-20.
 • Altminteri concluziile teologice sunt
relative, forţate și discutabile.

Studiu de caz. Avem următorul text teologic patristic: ”Căci prin

bunăvoința lui Dumnezeu și a Tatălui, Fiul Unul-Născut, și
Cuvântul lui Dumnezeu și al Tatălui…,Cel de-o-ființă cu Tatăl și cu
Duhul Sfânt…, Se pogoară aplecând cerurile…, se pogoară prin
robii săi”. (Dogmatica, Sf. Ioan Damaschin). Acesta poate fi
comentat forţat prin aceea că Tatăl și Duhul Sfânt n-au participat la
întruparea Fiului, decât numai prin semne dumnezeiești, prin
bunăvoinţă și prin sfaturi divine…

5. Noțiuni teologice și dogmatice noi

- În demersul său hermeneutic teologic Biserica

poate adopta la propunerea teologilor Bisericii
termeni noi prin care să precizeze și explice în
context teologic nou temeiurile credinţei.

Ex. Sf. Ioan Damaschin primește și interpretează un termen nou din

cadrul teologiei patristice, ”lucrare teandrică” al Sf. Dionisie
Areopagitul în acord cu învăţătura doctrinar și consensul patristic:
”Fericitul Dionisie, cu noțiunea sa despre o lucrare nouă teandrică,
lucrare de care Hristos S-a folosit în raport cu noi, nu suprimă
lucrările celor două firi… El a vrut să exprime astfel noutatea
inexprimabilă a manifestării lucrărilor naturale în Hristos, a
perihorezei naturilor lui Hristos…” Sf. Ioan Damaschin
Concluzie: Precizarea terminologică nouă, a unei realități
dogmatice, trebuie să survină în urma unei necesități obiective în
planul dezvoltării teologice a credinței și să fie în deplin acord cu
învățătura Părinților Bisericii.

6. Separarea de erezie și procesul delimitării teologice

de ne-adevăr
• Teologic este cunoscut faptul că nu există
ființă neipostatică sau ființă nepersonală,
căci atât natura umană, cât și
dumnezeirea sunt considerate ipostase sau
persoane.
• Pe acest principiu stabilit de Sfinţii Părinţi
(Sf. Capadocieni, Sf. Maxim, Sf. Leonţiu de
Bizanţ) Sfântul Ioan Damaschin a arătat
faptul că firile în Hristos nu sunt nici unite
prin fuziune (monofiziţii), nici prin atracţie
(nestorienii).
• Unirea firilor în Hristos se face prin sinteză
(σύν-θεσις), după ipostas, fără confuzie,
fără alterare, fără separare.
• Aceste definiri dogmatice nu se fac ca
explicitări ale doctrinei, ci ca o delimitare și
separare de ereziile numite.
• Așadar, procesul delimitării de ereziei și al
definirii teologice deopotrivă se face astfel:

- analiza și identificarea învăţăturii

greșite

- Recursul la învăţătura doctrinară a

Părinţilor (Ex. Sf. Ioan Damaschin a
abordat erezia lui Arie și hristologia
eretică a lui Dioscur, Eutihie, Sever,
Nestorie, Teodor – prin teologia Sf.
Atanasie, Leonţiu de Bizanţ, Chiril al
Alexandriei)
7. Biserica sobornicească și autenticitatea credinței
• nu poate avea o credinţă autentică cel ce nu crede ceea
ce se crede potrivit cu tradiţia Bisericii Sobornicești.
• mărturisirea deplină este a întregii Bisericii Sobornicești

• ortodoxia credinţei și dezvoltarea teologic-doctrinară

autentică se face acolo unde este exprimată credinţa
catholică și universală a Bisericii.
• Tradiţia și conștiinţa doctrinară a Bisericii sobornicești,
asigură unitatea internă a doctrinei ortodoxe: ” Dacă
cineva vă propovăduiește o altă Evanghelie decât ce
primită de Biserica catholică/universală a Apostolilor,
Părinților și Sinoadelor, pe acela să nu-l ascultați” Sf.
Ioan Damaschin
• Trupul Bisericii catholice ne ajută să păstrăm credinţa și
unitatea mădularelor într-un corp unit, dacă această
unitate va rămâne întemeiată pe piatra credinţei-
Hristos.

7. Autoritatea Sinodului Ecumenic

• Consfinţește și confirmă învăţături dogmatice

elaborate și asumate de Biserică.
• Rezumă și definește gândirea dogmatică și de
credinţă a Bisericii
• Imnul trisaghion ce a fost descoperit și asumat de
Biserică, a fost formulat și consfinţit de Sinodul IV
de la Calcedon și de Sfinţii Părinţi participanţi la
Sinod.
8. Credința ortodoxă și sinaxa credincioșilor

• Credincioșii sau poporul dreptcredincios sunt

exponenţii vii ai credinţei și ai tradiţiei doctrinare și
teologice dinamice a Bisericii
• Ei sunt următori ai Sfinţilor Părinţi și întrupează
tainele credinţei
• Autenticitatea mărturisirii lor nu vine din
cunoștinţele teologice, ci din cultul public și
exprimarea doxologică și liturgică a credinţei la care
participă.
• Pe temeiul mărturisirii populare au loc dezvoltări
teologice consfinţite apoi de Sinoade Ecumenice:
”În istorie se consemnează că în timp ce poporul
drept-măritor din Constantinopol făcea litanii
pentru înlăturarea unei calamități, s-a întâmplat
atunci să fie răpit un copil din popor și să fie
instruit, în chip tainic, în cântarea trisaghion-ului,
astfel: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără
de moarte, miluiește-ne pe noi. Și spunând copilul
poporului acesta a cântat întocmai și s-a oprit
urgia”.
• Sensus fidei=sensus fidelium - receptarea
credinţei și exprimarea credinţei de către poporul
drept credincios constituie un principiu major al
Tradiţiei ortodoxe.
CONCLUZII:

1. Conţinutul credinţei Bisericii este același cu sensul și

conţinutul iconomiei mântuirii, adică asumarea umanităţii
în persoana lui Hristos și anticiparea în Biserică a
împărăţiei ce va să fie.

2. Relativizarea credinţei sau a doctrinei ar însemna o

dematerializare a iconomiei dumnezeiești.
3. Biserica păstrează credinţa prin:

a. Tradiţia comună întemeiată pe Sf. Scriptură

b. Tradiţia comună obligatorie ca disciplină mărturisitoare
a Sinoadelor Ecumenice
c. Tradiţia sfântă a credinţei universale a tuturor
credincioșilor
4. Biserica cultivă o harismă a teologiei ca acţiune de a medita
permanent asupra teofaniei lui Dumnezeu în istoria lumii
5. Dezvoltarea teologică ca slujire a Bisericii trebuie să se
înscrie în principiile dezvoltate mai sus și să nu
nesocotească nici unul din ele.