Sunteți pe pagina 1din 86

ABSORBŢIA INTESTINALĂ

1
DEFINIȚIE

ABSORBŢIA INTESTINALĂ este ansamblul proceselor de


preluare A PRODUŞILOR FINALI DE DIGESTIE, din
lumenul intestinal în mediul intern.

Substanţele absorbite trebuie mai întâi să traverseze


epiteliul intestinal - pentru a putea fi transportate, de
sânge sau limfă, la locul lor de transformare sau
depozitare.

2
CĂI DE ABSORBŢIE

TRANSCELULAR
constă în trecerea nutrimentelor
prin enterocit pătrunzând prin
Absorbţia substanţelor membrana apicală şi părăsindu-l
nutritive prin membrana bazo-laterală.

PARACELULAR
constă în trecerea substanţelor
nutritive prin joncţiunile inter-
enterocitare.
3
MECANISME DE ABSORBŢIE

MECANISME PASIVE
diferenţa de
- difuziune, concentraţie între
- osmoză, conţinutul
intestinal şi cel
- filtrare, celular este de
Absorbţia - presiune intraintestinală cele mai multe ori
datorată contracţiilor şi mişcărilor de factorul
pompă ale vilozităţilor. determinant.

MECANISME ACTIVE
sisteme transportoare specifice celulelor
epiteliale,
- ce funcţionează cu consum de energie şi
- care au la bază existenţa de molecule
transportoare.4
Produşii finali de digestie a nutrimentelor
2
1 3 4 5 6

GLUCIDE: Vita- Săruri Apă


(amidon) PROTEINE LIPIDE
mine mine-rale

Amilaza salivară
Amilaza pancreatică
Amilaza intestinală Pepsina
Tripsina
Chimotripsina
Elastaza Lipaza gastrică,
Colagenaza Lipaza
Caroxipeptidaza pancreatică,
Maltoză
Lactoză Aminopeptidaza Lipaza
izomaltoză,
Sucroză Dipeptidaza intestinală
maltotrioză Tripeptidaza
Maltază,
izomaltază,
sucrază, lactază Vitamine
Acizi graşi,
GLUCOZĂ Aminoacizi mono-, Săruri
(excepţie sugari di-gliceride, Apă
în primele zile) minerale
glicerol
5
1. ABSORBŢIA GLUCOZEI

• În perioada când concentraţia luminală a glucozei


este peste cea enterocitară, absorbţia glucozei se
face prin DIFUZIUNE.

• În perioada când concentraţia luminală a glucozei


este sub cea enterocitară, absorbţia glucozei se
face împotriva gradientului ei de concentraţie, printr-
un
`MECANISM ACTIV de sodiu co-transport.

6
ABSORBŢIA GLUCOZEI
• Enterocitele au în structura lor situsuri de fixare
pentru molecula de glucoză şi pentru ionul de
SODIU.
• Când ambele situsuri sunt ocupate, întregul
complex (proteină de transport, ion de sodiu,
glucoză) traversează membrana apicală.

Ajunsă pe suprafaţa
internă a membranei
apicale a enterocitului,
proteina de transport
eliberează molecula de
glucoză şi ionul de sodiu
în lichidul intracelular.
7
ABSORBŢIA GLUCOZEI

• Proteina astfel eliberată se reîntoarce pe suprafaţa


externă a membranei apicale gata să fixeze o altă
moleculă de glucoză.

Transportul glucozei prin acest mecanism nu se


poate desfăşura în absenţa sodiului,
motiv pentru care se numeşte mecanism de
sodiu co-transport al glucozei.

8
Transportul glucozei prin enterocit

• Deplasarea glucozei din enterocit, mai departe, în


sângele capilarelor intestinale se face prin
difuziune simplă.

9
2. ABSORBŢIA SODIULUI, CLORULUI ŞI
POTASIULUI

10
a. Absorbţia sodiului

Există mai multe mecanisme de absorbţie a


sodiului.

1. Mecanismul de SODIU co-transport, discutat


anterior în legătură cu absorbţia GLUCOZEI.

! Prin acest mecanism se absoarbe


majoritatea sodiului.

11
a. Absorbţia sodiului

2.Mecanismul de absorbţie a sodiului cuplat cu


CLORUL, denumit şi mecanismul de absorbţie clor-
cuplată.

- rezultă din activitatea a doi transportori de ioni.


+ –
(H şi HCO3 )

Iniţierea acestui proces presupune:


sinteza în enterocit a acidului carbonic
-

pornind de la H2O şi CO2, sub controlul


anhidrazei carbonice.
+ –
acidul carbonic disociază în H şi HCO3 .
-
12
a. Absorbţia sodiului

Membrana apicală schimbă:


+
- un ion intracelular de H un ion
+
extracelular de Na
• Simultan, alte canale schimbă:

- un ion intracelular de HCO3 pentru un

ion intraluminal de Cl .

13
Ionul de clor părăseşte enterocitul prin difuziune

Ionul de sodiu părăseşte enterocitul prin


transport activ.

14
a. Absorbţia sodiului

3.Cel de-al treilea mecanism de absorbţie a


SODIULUI este cel de DIFUZIUNE.

• Ponderea acestui mecanism este redusă.

15
b. Absorbţia clorului

Clorul se absoarbe din lumenul intestinal prin trei


mecansime.

1.Unul din acestea este mecanismul de absorbţie


a SODIULUI cuplat CU CLORUL, discutat deja.

16
b. Absorbţia clorului

2.Mecanism de absorbţie a clorului prin DIFUZIUNE


PARACELULARĂ.
-
• Cl din lumenul intestinal trece direct
prin joncţiunile strânse.

17
b. Absorbţia clorului

3. MECANISM ACTIV, realizat de o pompă ionică,


prin schimb direct CU BICARBONATUL.

• Prin acest mecansim creşte net concentraţia


bicarbonatului în lumenul intestinal, ducând la
creşterea valorilor pH-ului.

18
c. Absorbţia potasiului

Deşi este un ion important în organism, potasiul se


absoarbe din lumenul intestinal numai printr-un
mecanism de DIFUZIUNE PASIVĂ SIMPLĂ, pe cale
paracelulară.

! Absorbţia potasiului este condiţionată de


ABSORBŢIA APEI.

În condiţii de diaree, neabsorbţia apei duce la


blocarea absorbţiei POTASIULUI (prin scăderea
gradientului său de concentraţie).

19
3. ABSORBŢIA PROTEINELOR

Proteinele pot fi absorbite sub diferite forme:


- molecule proteice mari
- peptide şi
- aminoacizi.

AMINOACIZII LIBERI se absorb printr-un mecanism


de sodiu co-transport similar cu cel al absorbţiei
glucozei - dar diferă doar proteina transportoare.

PEPTIDELE absorbite ca atare şi ajunse în enterocit


sunt supuse atacului hidrolitic al proteazelor
celulare astfel că traversarea membranei bazo-
laterale se face sub formă de aminoacizi.

20
3. Absorbţia proteinelor

Mecanismul de absorbţie a di- şi tripeptidelor este


mai puţin cunoscut decât cel al aminoacizilor.
Se pare că şi în acest caz sunt implicate
mecanisme de co-transport.

! La nou-născuţi în primele zile de la fătare,


epiteliul intestinal este capabil să absoarbă
proteine nedigerate, ceea ce asigură preluarea
imunoglobulinelor colostrale.

21
Schema digestiei membranare şi a absorbţiei produşilor de digestie ai
proteinelor.

22
ABSORBŢIA APEI

Apa se absoarbe din intestin prin mecanism


pasiv.

Trecerea apei din lumenul intestinal în mucoasa


intestinală se face pe cale paracelulară sau
transcelulară.

Mucoasa intestinală permite trecerea liberă şi


bidirecţională a apei, sensul de trecere fiind stabilit
de presiunea osmotică.
23
Absorbţia apei

Regula de mişcare a apei în intestin este în sensul


menţinerii IZOOSMOZEI INGESTEI
• pătrunde în lumenul intestinal când ingesta este
hiperosmotică şi

• părăsește lumenul intestinal când ingesta este


hipoosmotică.

24
DEFECAȚIA/DEFECAREA

25
DEFINIȚIE

DEFECAŢIA este actul reflex realizat de regiunea


sigmoido-rectală a colonului, ce constă în
eliminarea prin anus a materiilor fecale.

26
Organizarea funcţională regiunii sigmoido-rectale

Între defecaţii, orificiul anal este închis prin


contracţia a două sfinctere:

• un sfincter anal intern, în


structura căruia se află fibre
musculare netede

• şi un sfincter anal extern,


în structura căruia se află
fibre musculare striate.

27
Sfincterul intern prezintă un tonus contractil
permanent - involuntar

Sfincterul extern:
- este normal relaxat, sau
- prezintă un slab tonus contractil, contracţia sa
realizându-se doar în urma unei comenzi
voluntare

28
INERVAŢIE

Sfincterul anal intern primeşte inervaţie:


parasimpatică de la măduva sacrală (S2-S4),
-

simpatică de la măduva lombară (L2-L4).


-

• Stimularea parasimpatică determină contracţia


peristaltică:
- a colonului descendent, + relaxarea sfincterului
- a colonului sigmoid şi anal intern
- a rectului şi.
• Stimularea simpatică are efecte opuse:
- scade peristaltismul colono-rectal şi
- contractă sfincterul anal intern.
29
MECANISMUL REFLEX AL DEFECAŢIEI

Pătrunderea fecalelor în rect determină excitarea


receptorilor mucoasei locale.
- Aferenţele senzitive sunt
conduse la centrii nervoşi
ai defecaţiei din maduva
lombară şi cea sacrală.

De la aceşti centri pornesc


comenzile motoare către:
- musculatura rectului
determinând
contracţia acesteia şi
- sfincterul anal intern
determinând relaxarea
acesteia.
30
MECANISMUL REFLEX AL DEFECAŢIEI

Acest reflex duce normal la DEFECAŢIE, dar la


animalele dresate efectul său poate fi blocat prin
CONTRACŢIA VOLUNTARĂ a sfincterului anal
extern.

• În general, defecaţia este controlată cortical.

• Când defecaţia este blocată voluntar, prin


contracţia sfincterului anal extern:
rectul se relaxează pentru a se acomoda la
-

conţinutul lumenului său,


sfincterul intern îşi măreşte tonusul, iar
-

senzaţia de defecaţie dispare temporar.


31
Frecvenţa defecaţiilor

Frecvenţa defecaţiilor depinde de digestibilitatea


hranei ingerate şi de volumul fecalelor, fiind de:
-4-12/zi la cal şi
-10-24/zi la rumegătoare.
-carnivore hrănite în exclusivitate cu carne
defecă o dată la 2-3 zile.

! Prezenţa celulozei în hrană:


-stimulează peristaltismul intestinal şi
-creşte frecvenţa defecaţiilor.
32
Digestia la RUMEGĂTOARE

33
• La rumegătoare tractul digestiv prezintă
particularități adaptative corespunzătoare –
- prelucrării unui volum mare de furaje
- cu compoziție predominand celulozică

Compartimentele digestive sunt lipsite de enzime


proprii, fiind însă specializate pentru procese
foarte intense de FERMENTAȚIE MICROBIANĂ.

34
• Tubul digestiv la rumegătoare nu este capabil să,
producă enzimele, necesare pentru hidroliza
celulozei.

• Aceste animale au dezvoltat o relație simbiotică


cu o serie de microorganisme.

35
Complexul gastric la rumegătoare este format
din 4 compartimente:
1.Rumen
2.Retea
3.Foios (Omasum)
4.Cheag (Abomasum) sau"stomacul adevărat."

36
RUMENUL
- este cel mai voluminos compartiment
- prezintă 2 părți (dorsală și ventrală), incomplet
separate de pilieri.
Rumenul asigură:
-un mediu anaerob - în care au loc procese
fermentative
-temperatură și pH constant
-o bună amestecare a furajelor.

37
Peretele ruminal

O populație microbiană numeroasă, existentă în


rumen - participă la digestia furajelor ingerate de
animal.
În rumen se absoarbe cea mai mare parte a
acizilor grași volatili – rezultați din fermentație
38
REȚEAUA

• Este cel mai mic compartiment din complexul


gastric
• Interiorul compartimentului are aspect de fagure
având rol în creșterea absorbției
• Rumenul și rețeaua lucrează împreună -
producând contracțiile reticulo-rumenale.

39
FOSIOSUL (OMASUM)

• Interiorul compartimentului are aspect de „foi de


carte”.
• Are rolul de a absorbi apa şi alţi nutrienţi din
conţinutul digestiv.

40
CHEAGUL / ABOMASUM
(STOMACUL ADEVĂRAT)

• Se mai numeşte şi stomac glandular propriu-


zis,
- are rolul de a secreta acidul clorhidric şi
enzimele digestive.

41
RUMEGAREA

42
Etapele ale rumegării

1. REGURGITAREA
bolusul alimentar ajunge înapoi din rumen în
cavitatea bucală cu ajutorul unei unde
antiperistaltice

2. REMASTICAŢIA
bolusul alimentar este masticat pentru a doua oară

3. REINSALIVAREA

4. REDEGLUTIREA
43
RUMEGAREA

Rumegarea reprezintă o succesiune de acte


reflexe ce constau, în esenţă, în REMASTICAREA
ingestei.
Actul iniţial este REGURGITAREA, care constă
în readucerea bolului furajer (numit acum bol
mericic) în cavitatea bucală.

44
REGURGITAREA

Regurgitarea se realizează printr-o extracontracţie


areţelei.
Simultan cu extracontracţia reticulară:
– cardia se relaxează
– se produce o mişcare de inspiraţie a
toracelui, cu glota închisă.

Această ultimă acţiune creează o presiune


negativă în torace, favorizând aspirarea bolului
mericic în esofag.
45
- este iniţiată o undă antiperistaltică care determină
propulsarea bolului mericic în
cavitatea bucală.

Imediat după pătrunderea bolului mericic în


cavitatea bucală, acesta este STORS prin
acţiunea compresivă a limbii şi obrajilor.

Lichidul stors este deglutit şi începe


remasticaţia.

Bolul remasticat este apoi redeglutit.

46
Durata rumegării depinde de calităţile furajelor
ingerate, fiind:
- aproape absentă în cazul ingestiei de
furaje bogate în amidon şi
- de aproape 10 ore/zi în cazul ingestiei de
furaje bogate în celuloză.

Ingestia unei cantităţi mari de furaje prelungeşte durata


rumegării.

La vacă, rumegarea durează în medie 5-7 ore


divizate în 6-8 perioade.
47
JGHEABUL ESOFAGIAN
Este o structură anatomo-
funcţională creată prin
INVAGINAREA în formă de tub a
peretelui rumino-reticular.

Se formează prin contracţia


musculaturii din structura reticulo-
rumenului,
- rezultând reliefarea margi-
nilor sale sub forma a două buze
paralele, urmată de apropierea lor
până la formarea unui un tub închis
aproape complet între cardia şi
orificiul reticulo-omasal. 48
• Rolul jgheabului esofagian este mai pregnant la
tineret: laptele care pătrunde din cardia în jgheabul
închis este direcţionat direct în abomasum
(stomacul glandular), ocolind rumenul.

• În acest fel se evită pătrunderea laptelui în rumen


unde ar fi supus unor procese fermentative
nefiziologice.

• Doar un procent de maximum 10% din laptele


ingerat se scurge în rumen.

49
• Închiderea jgheabului esofagian este un act reflex
ce se realizează ca urmare a impulsurilor motorii
sosite de la mucoasa faringiană pe calea nervului
vag.

• Anticiparea suptului determină închiderea reflexă


a jgheabului esofagian.

Ingestia rapidă a laptelui, cum ar fi în cazul alăptării


la găleată, duce frecvent la funcţionarea ineficientă a
jgheabului cu scurgerea laptelui ingerat în rumen.
• Consecinţele sunt apariţia de fermentaţii nedorite,
diaree, îmbolnăvire.

50
MOTILITATEA RETICULO-RUMINALĂ

Există două tipuri de contracţii reticulo-ruminale:


- contracţii primare (sau pentru amestecare)
şi
- contracţii secundare (sau pentru eructaţie).

51
1. Contracţiile primare
de amestecare

• Au o frecvenţă de 1-3 /minut.

• Frecvenţa acestora creşte în timpul ingestiei şi


dispar complet în timpul somnului profund.

52
Contracţiile secundare
de eructaţie

• Rolul contracţiilor secundare este acela de a


împinge gazele către regiunea cranială a
rumenului, pentru a ajunge în esofag şi a fi, mai
apoi, eructate.

53
DIGESTIA FERMENTATIVĂ

54
DIGESTIA FERMENTATIVĂ

=proces digestiv care are loc în condiţii de


anaerobioză sub acţiunea enzimelor cu origine
microbiană (bacterii şi protozoare).

Activitatea digestivo-hidrolitică a enzimelor


bacteriene este cunoscută sub numele de DIGESTIE
FERMENTATIVĂ sau FERMENTAŢIE.

55
Digestia fermentativă:

- este mai lentă decât cea glandulară

- modifică în mod semnificativ substratul nutritiv

- generează produşi diferiţi faţă de componenţa


de bază a substratului.

56
Deosebirile majore ale digestiei
fermentative faţă de digestia glandulară constau
în:

• - originea microbiană a enzimelor

• - rata redusă de descompunere enzimatică.

57
• Digestia fermentativă se desfăşoară la toate
speciile de fermă, fiind însă semnificativă la
erbivore mono- sau poligastrice:
cal, vacă, oaie, capră, iepure.

58
Ecosistemul digestiei fermentative

Numărul total de bacterii din conţinutul rumenal


10
este de 10 per gram de conţinut.

Cele mai importante specii de bacterii sunt


anaerobe.

59
Ecosistemul fermentativ microbian

• Populaţia microbiană prestomacală (rumen) şi a


intestinului gros (cecum) este reprezentată de circa
30 specii de bacterii şi câteva specii de
protozoare.

• Majoritatea speciilor de bacterii sunt anaerobe.


Deşi protozoarele sunt în număr mult mai redus
decât bacteriile.

• Activitatea fermentativă a protozoarelor din


conţinutul ruminal este nesemnificativă,
rumegătoarele putând supravieţui în lipsa lor.

60
Condiţiile mediului fermentativ ruminal

o
• temperatură constantă (cca 37 C);
• un echilibru al ratei de regenerare/evacuare a
microbilor;

• pH constant (între 5,5 şi 6,8).

61
1. DIGESTIA FERMENTATIVĂ A GLUCIDELOR

62
1. DIGESTIA FERMENTATIVĂ A GLUCIDELOR

Dintre glucidele vegetale cu importanţă în


hrănirea animalelor, alături de amidon un procent
important îl repezintă CELULOZA.

! Glandele digestive ale rumegătoarelor NU


SECRETĂ ENZIME PENTRU HIDROLIZA
CELULOZEI ŞI A AMIDONULUI (CELULAZA şi
AMILAZA).

Celulaza si amilaza sunt produse de speciile de


bacterii şi protozoare din ecosistemul fermentativ
63
• Produşii de hidroliză fermentativă ai
poliglucidelor vegetale sunt reprezentaţi de:
- glucoză şi
- alte monoglucide, precum şi
- poliglucide cu catenă scurtă.

• Aceste glucide nu se absorb prin peretele


rumenului sau al intestinului gros.

64
• GLUCOZA se absoarbe prin peretele celulelor
microbiene şi intră în diferite cicluri anaerobe
microbiene.

Produşii finali de digestie fermentativă a glucidelor


în condiţii de anaerobioză sunt un grup de substanţe
cunoscute sub numele de ACIZI GRAŞI VOLATILI
(AGV):
• acidul acetic,
• acidul propionic,
• acidul butiric.

65
Descompunerea glucidelor până la AGV are loc
cu eliberare de energie care este preluată de
microbionţi pentru creştere şi multiplicare.

- AGV constituie sursă de hrană pentru animalul


gazdă.

66
• Ei sunt eliminaţi din corpul microbionţilor.
– ajung în intestin apoi
– se absorb prin peretele tubului digestiv,
– ajung în sângele animalului gazdă care îi
transportă la FICAT – unde se descompune
până la CO2 şi H2O
- cu eliberare de energie necesară
animalului gazdă.

67
DIGESTIE DIGESTIE
GLANDULARĂ FERMENTATIVĂ

GLUCIDE: GLUCIDE:
(amidon) (celuloză, amidon)

Amilaza salivară Celulază bacteriană


Amilază bacteriană
Amilaza pancreatică

Amilaza intestinală

Maltoză
Maltoză Lactoză izomaltoză,
izomaltoză, Sucroză maltotrioză maltotrioză

Enzime specifice bacteriene


Bacterii,
protozooare rumino-
GLUCOZĂ GLUCOZĂ ceco-colice
ENERGIE +
Acizi graşi volatili

SÂNGE SÂNGE
68
DIGESTIA FERMENTATIVĂ A
PROTEINELOR

69
2. DIGESTIA FERMENTATIVĂ A PROTEINELOR

Pe măsura pătrunderii în biomasa


fermentativă ruminală, proteinele sunt atacate de
către proteazele bacteriene extracelulare.

Aceste enzime sunt în cea mai mare parte


endopeptidaze „trypsin-like” care hidrolizează
proteinele din furaje până la peptide.

70
• În corpul microbian, peptidele sunt hidrolizate la
AMINOACIZI, care sunt folosiţi pentru sinteza
de proteină proprie sau
- sunt dezaminaţi şi utilizaţi pentru sinteza
AGV MAJORI.

• Multe specii microbiene sunt capabile să utilizeze


AMINOACIZI rezultaţi din hidroliza proteinelor
furajere
– în sinteza de proteină proprie.

71
Utilizarea azotului neproteic de către
microorganismele ruminale

În prezenţa unei cantităţi suficiente de


GLUCIDE, majoritatea speciilor microbiene POT
SINTETIZA PROTEINE pornind de la
– amoniac,
– nitraţi
– uree.

72
Utilizarea azotului neproteic de către microorganismele ruminale

• Această posibilitate este exploatată economic la


rumegătoare mari prin introducerea în hrana lor
a unor surse de azot neproteic (uree).

• În rumen, ureea este utilizată în producerea


de amoniac şi, ulterior, proteină microbiană.

73
PARTICULARITĂŢILE
DIGESTIEI LA PĂSĂRI
Prehensiunea, masticaţia şi deglutiţia
la păsări

Alegerea furajelor se face aproape exclusiv


pe baza vederii, gustul şi mirosul având un
rol nesemnificativ.

Păsările deglutesc hrana fără o masticaţie


prealabilă, astfel că substanţele sapide nu se pot
dizolva.
• Saliva este lipsită de enzime digestive, dar
bogată în mucus, având rol în principal în
lubrifierea mucoasei buco-faringo-esofagiene şi
în formarea bolului alimentar.

• Deglutiţia apei se face exclusiv pe baza


scurgerii în direcţia forţei gravitaţionale, prin
ridicarea capului.
Fiziologia tractului digestiv

1. Păsările înghit hrana şi o depozitează în guşă în


caz de necesitate.
2.Hrana trece în stomacul glandular numit şi
proventricul (stomac adevărat). Acesta reprezintă
porţiunea secretorie a stomacului.

3.Apoi hrana trece în ventricul (stomacul


muscular sau pipotă). Acesta poate „măcina”
hrana.

77
1. Guşa

• Reprezintă o prelungire a esofagului situată în


regiunea gâtului.

• Primele furaje deglutite după o perioadă de


înfometare traversează guşa (ale cărei sfinctere
sunt deschise) şi stomacul glandular, şi ajung
direct în stomacul muscular.

! În guşă, furajele se
acumulează după umplerea
stomacului muscular.
Rolurile principale:
• depozit de furaje

• reglarea umplerii stomacului.

• înmuierea furajelor prin îmbibarea lor cu apă


provenită din salivă şi din secreţiile glandelor
esofagiene şi ingluviale.

Secreţia proprie a glandelor guşii conţine mucus şi


o cantitate foarte mică de enzime.
• Majoritatea enzimelor din guşă provin din furaje
sau prin refluxul conţinutului din stomacul
glandular şi din intestin.
La porumbel, atât la mascul cât şi la femelă, guşa
produce laptele de guşă, necesar alimentării
puilor.

• Acest „lapte” este un lichid alb, bogat în


proteine, lipide

• El este adus în cavitatea bucală prin


regurgitare, iar puii îl preiau cu ciocul direct din
cavitatea bucală a mamei.
2. Stomacul
• Stomacul păsărilor prezintă două cavităţi
distincte:
- stomacul glandular (sau ventriculul)
- stomacul muscular.

• Stomacul glandular reprezintă doar o


zonă de tranzit între guşă şi stomacul
muscular.
• Glandele gastrice produc un suc ce conţine acid
clorhidric şi pepsină.

• Datorită capacităţii reduse a stomacului glandular,


furajele rămân în cavitatea acestuia doar o
durată redusă de timp.

• pH-ul conţinutului în acest compartiment este


încă RIDICAT, nefavorabil acţiunii pepsinei.
2. Stomacul muscular

Dezvoltarea stomacului muscular se adaptează


regimului alimentar:

• la păsările granivore, hrănite cu furaje


voluminoase şi dure, stomacul muscular
este foarte voluminos, în timp ce
• la păsările carnivore este slab dezvoltat;


Particularităţi ale digestiei intestinale

• Intestinul păsărilor este mult mai scurt, raportat


la lungimea corporală, comparativ cu cel al
mamiferelor, astfel încât şi tranzitul digestiv se
realizează mult mai rapid si incomplet.

• Intestinul subţire este principalul segment în care


are loc digestia.

• Sucurile pancreatic şi intestinal au acelaşi


echipament enzimatic cu cel al mamiferelor.

• Bila păsărilor, slab acidă, are rol în emulsionarea şi


absorbţia lipidelor.
• Procesele fermentative din cecumuri sunt datorate
acţiunii bacteriilor.

- CECUMURILE au rol în absorbţia apei.