Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava

Facultatea de Inginerie Alimentară

Program de Studii Ingineria Produselor Alimentare

EPIDEMIOLOGIA LEPREI
(BOALA HANSEN)
- Referat –

Student:
Țurcan Paulina
Program de studii:IPA
Anul: IV, gr.1C

Suceava 2017
 CUPRINS

Introducere ........................................................................................................................... 1

Capitolul 1. Agentul patogen 2

Capitolul 2 Purtători de agent patogen și căile de transmitere a acestuia 3

2.1 Purtători de agent patogen ................................................................................................ 3

2.2 Modurile și căile de transmitere a agentului patogen ....................................................... 3
Capitolul 3. Receptivitatea, nereceptivitatea, rezistența, imunitatea, fondul imunitar
populațional 4

3.1 Receptivitatea, nereceptivitatea, rezistența, imunitatea .................................................... 4

3.2 Fondul imunitar internațional ........................................................................................... 5
Capitolul 4. Factorii favorizanți ai evoluției procesului epidemiologic 7

4.1 Factorii naturali ................................................................................................................ 7

4.2 Factori economico-sociali ................................................................................................ 7
Capitolul 5. Clasificare și forme de manifestare ale procesului epidemiologic 9

5.1 Clasificare......................................................................................................................... 9
5.2 Forme de manifestare ale procesului epidemiologic ...................................................... 10
Capitolul 6. Supravegherea epidemiologică, prevenția și dispensarizarea 11

6.1 Supravegherea epidemiologică ....................................................................................... 11

6.2 Prevenția și dispensarizarea ............................................................................................ 11
Concluzii ............................................................................................................................. 13

Bibliografie ......................................................................................................................... 14

Anexa 1................................................................................................................................ 15

Anexa 2................................................................................................................................ 16

Anexa 3................................................................................................................................ 17
 Introducere

Lepra, cunoscută și sub numele de boala lui Hansen, este o boală infecțioasă cronică
cauzată de Mycobacterium leprae, un microorganism care atacă în principal pielea și nervii [1].
De-a lungul istoriei lepra a fost o boală temută şi neînţeleasă. Pentru o lungă perioadă de
timp a fost considerată o boală ereditară, un blestem sau o pedeapsă de la Dumnezeu. Chiar şi
după ce s-au descoperit cauzele biologice ale bolii, pacienţii ce sufereau de această boală erau
izolați şi evitaţi [2].
În 1873, savantul norvegian Gerhard Armauer Hansen a descoperit cu ajutorul
microscopului bacilul Mycobacterium leprae. Aceasta a fost o descoperire revoluţionară. Pentru
prima dată dovezile sunt clare: lepra este cauzată de un microb (Mycobacterium leprae) şi nu
este cauzată de un blestem sau de un păcat [3].
În prezent, multe ţări din Asia, Africa şi America Latină înregistrează un număr
semnificativ de persoane ce suferă de lepră; între 1 milion şi 2 milioane de oameni la nivel
mondial au rămas cu handicap vizibil şi ireversibil din cauza bolii [2].
Din aceste considerente, în ultimii ani, a fost demarată o campanie de eradicare a acestei
maladii prin intermediul programului National Leprosy Eradication Programme (NELP), ce are
ca scop reducerea la minim a infectării și răspândirii leprei în țările slab dezvoltate [4].

1
 CAPITOLUL 1. AGENTUL PATOGEN

Bacilul Hansen sau Mycobacterium leprae, la fel ca agentul patogen al tuberculozei, face
parte din familia Mycobacteriaceae, genul Mycobacterium. Are lungimea de 1-7 µm, diametrul
0,2-0,5 µm şi forma de bastonaşe cu marginile alungite. Este un bacil acido – alcoolo - rezistent
care se colorează în roşu intens după metoda Ziehl-Nielsen. Sub acţiunea medicaţiei antileproase
el îşi pierde acido-alcoolo-rezistenţa şi devine cromofob, constituind cauza recidivelor bolii, în
absenţa unui tratament suficient de prelungit [1].
Are o structură antigenică complexă, cu un genom care codifică 1600 de gene, dintre care
1439 sunt comune cu M. tuberculosis, fapt ce produce o reactivitate încrucişată între aceste două
micobacterii. Este un agent grampozitiv, imobil cu un ciclu de replicare foarte lent (12 zile), care
nu creşte pe medii de cultură. Rezistenţa la mediul ambiant este puţin studiată, însă se ştie că
poate supravieţui până la 9 zile în secrețiile nazale şi 10-12 ani în leproamele păstrate în glicerină
de 40% la temperatura camerei [1].
Bacilul Hansen este un parazit strict intracelular şi se multiplică doar în citoplasma celulei
gazde, cu respectarea nucleului. Bacteriile sunt înconjurate de o capsulă densă, lipidică, nu
produc exotoxine şi induc o reacţie inflamatoare slabă. După pătrunderea în organism, se
produce o diseminare a agentului patogen prin sistemul limfatic şi sangvin, fără modificări
clinice sau morfologice la locul de primă inoculare. Celulele ţintă sunt macrofagii, sistemul
reticulo-endotelial şi celulele Schwann din nervii periferici. În fazele tardive de dezvoltare a
procesului patologic, agentul patogen afectează un spectru mult mai vast de ţesuturi şi organe.
Mycobacterium leprae se dezvoltă mai bine la temperatura de 35°C, fapt ce conduce la afectarea
preponderentă a ţesuturilor şi organelor mai reci (nasul, pavilionul urechii, testiculele, părţile
distale ale membrelor, nervii periferici în apropierea pielii) [1].

2
 CAPITOLUL 2 PURTĂTORI DE AGENT PATOGEN ȘI CĂILE DE
TRANSMITERE A ACESTUIA

2.1 Purtători de agent patogen

Purtătorul principal de Mycobacterium leprae este omul bolnav ce prezintă forme clinice,
tipice sau atipice ale bolii. În categoria purtătorilor de agent patogen se mai găsesc și persoanele
ce se află în fază preinfecțioasă a bolii. Totodată, lepra a fost observată și la mamiferele tatoo
(armadillo), precum și la 3 specii de primate. Mycobacterium leprae poate fi de asemenea
”crescută” în laborator prin intermediul injectării acesteia în picioarele șoarecilor [5].

2.2 Modurile și căile de transmitere a agentului patogen

Transmiterea agentului patogen de la sursă la organismul receptiv se poate realiza prin

modul indirect, obligatoriu agenții au rezistență mică, și prin modul indirect pentru cei cu
rezistență mare. În cazul leprei, căile principale de transmitere sunt pielea persoanei bolnave și
mucoasa nazală. În urma investigării cazurilor de lepră s-a constatat că în adâncimea dermei se
găsesc un număr semnificativ de microorganisme, însă este încă sub semnul întrebării faptul că
un număr suficient ar putea ajunge la suprafața pielii. Totuși, există o ipoteză precum căreia
celulele de Mycobacterium leprae se pot transmite prin intermediul stratului de piele ce se
descuamează, aceasta urmând a fi demonstrată. Cu toate acestea, un număr destul de mare de
bacterii patogene s-au găsit în stratul superficial de keratină al pielii pacienților cu lepră
lepromatoasă, sugerând că microorganismul ar putea ieși împreună cu secrețiile sebacee.
Cantitatea de bacili din leziunile mucoasei nazale în cazul leprei lepromatoase variază de la
10.000 la 10.000.000. Majoritatea pacienților cu lepră prezintă bacili viabili în secrețiile nazale
colectate prin suflarea nasului. Din păcate nu se cunoaște exact calea de intrare a Mycobacterium
leprae în organismul uman, lucru care este în curs de investigare. Totuși se rămâne pe ideea că
transmiterea se face pe cale aeriană sau prin contact cutanat prin intermediul secrețiilor și
plăgilor cutanate ale bolnavului [1].
Din punct de vedere al modului indirect de transmitere a agentului patogen, se merge pe
ideea că bacilul Hansen nu este destul de rezistent pentru a supraviețui o perioadă semnificativă
de timp pe alte medii decât corpul uman. Totuși, într-un timp scurt de aflare în mediu aerob,
acesta poate fi preluat de pe veselă, praful de cameră, de pe lenjerie şi îmbrăcăminte sau alte
obiecte[4].

3
 CAPITOLUL 3. RECEPTIVITATEA, NERECEPTIVITATEA,
REZISTENȚA, IMUNITATEA, FONDUL IMUNITAR POPULAȚIONAL

3.1 Receptivitatea, nereceptivitatea, rezistența, imunitatea

Receptivitatea reprezintă o predispoziție a organismului de a contracta cu ușurință o boală

(infecțioasă), ca urmare a scăderii mijloacelor sale de apărare. În cazul posibilei contaminări cu
Mycobacterium leprae, cei mai predispuși sunt, în mod evident, copiii și vârstnicii, deoarece
aceștia nu prezintă un sistem de apărare imunitar destul de dezvoltat destinat ”luptei” împotriva
îmbolnăvirii. În general, toate categoriile de vârstă și sex sunt predispuse mai mult sau mai puțin
contaminării. Probabilitatea infectării creşte în raport cu durata contactului şi forma de lepră [6].
Nereceptivitatea reprezintă starea opusă receptivității, pe care o realizează organismul
uman prin intermediul mijloacelor generale nespecifice sau specifice. În cazul contaminării cu
lepră, organismul uman reacționează în mod diferit în dependență de tipul maladiei. Spre
exemplu, în cazul leprei de tip TT (tuberculoidă), sistemul imunitar reacționează rapid, formând
un număr semnificativ de anticorpi care atacă imediat celula patogenă, iar în cazul leprei de tip
LL (lepromatoasă), corpul uman reacționează foarte lent la pătrunderea agentului patogen.
Ulterior ambele tipuri de lepră trec la fază infecțioasă activă, perioada de incubare pornind de la
câteva zile la câțiva zeci de ani [6].
Rezistența față de infecție are două componente: nespecifică și specifică.
Rezistența nespecifică este dependentă de:
- integritatea barierelor cutanate (lepra pătrunde cu mult mai ușor prin leziunile cutanate
prezente la suprafața dermei omului);
- hematopoeză (formarea normală a componentelor sangvine poate asigura o ”luptă” mai
ușoară cu agentul patogen pătruns în corpul uman);
- inflamație (prezența unei inflamații poate favoriza fie contaminarea mai rapidă și mai
severă cu Mycobacterium leprae, din cauza ”focusării” sistemului imunitar asupra
procesului inflamator deja existent sau din contra, cantitatea mare de leucocite din sânge
poate înlesni reacțiile de atac imunologic asupra agentului patogen) etc.
Rezistența specifică este dependentă de prezența anticorpilor și/sau a unor celule cu
capacitate protectivă antiinfecțioasă [6].
Imunitatea poate fi naturală (de specie, pasivă, activă) sau artificială (artificial-activă și
artificial-pasivă) [6].

4
 Răspunsul imunitar al organismului asupra agentului patogen al leprei diferă în funcție de
mai mulți factori cum ar fi: starea generală de sănătate a omului, durata de expunere la agentul
patogen, vârsta, condițiile de igienă, prezența altor maladii acute sau cronice etc. În cazul
imunocompetenţei bune al gazdei, agentul microbian sau se distruge, sau produce o evoluţie
latentă a infecţiei, sau, în cel mai rău caz, forme tuberculoide de lepră. Dacă imunocompetenţa
gazdei este redusă, atunci se dezvoltă forme lepromatoase de lepră, iar în caz de imunitate
nestabilă se dezvoltă lepra nediferenţiată, care în pofida diferitor circumstanţe poate evolua spre
una din formele polare [1].
Din punct de vedere al imunității artificiale, în prezent încă se lucrează asupra elaborării
unui vaccin antilepros. În anul 1960 s-a reușit inocularea Mycobacterium leprae la animale din
familia Dasypodidae (furnicar, leneș), care nu se îmbolnăvesc din cauza temperaturii corporale
mai scăzute. Din anul 1971 aceste animale sunt folosite în scopul producerii acestui vaccin [7].

3.2 Fondul imunitar internațional

Fondul imunitar populaţional este reprezentat de proporţia posesorilor de un anumit tip de

anticorpi cu origine naturală (trecerea prin boală) sau artificială (prin vaccinare) [7].
Evaluarea fondului imunitar populaţional este util:
-cunoaşterea istoriei naturale a unei boli;
-cunoaşterea morbidităţii reale pentru o anumită maladie;
-evaluarea extensivităţii reale a unei epidemii;
-evaluarea eficienţei unui program de imunizări;
-evaluarea, comparativă, a calităţii unor preparate vaccinale [7].
Proporția populației ce posedă anticorpi cu origine naturală, deci au fost deja infectați de
lepră, depinde în mod direct de rata de contaminare cu Mycobacterium leprae la nivel mondial
[5].
După datele OMS, la începutul anilor 80 în lume erau înregistrate aproximativ 14 mln
cazuri de lepră. Având în vedere eficacitatea tratamentului combinat, s-a decis scoaterea de la
evidență a pacienților tratați timp de 6 – 24 luni (în dependență de formă). Astfel, pe parcursul
anilor 90, numărul bolnavilor a scăzut considerabil, de la 12-14 până la 1,8 milioane. Începutul
secolului XXI s-a soldat în continuare cu o dinamică pozitivă de reducere a numărului de cazuri
noi înregistrate de lepră. Spre exemplu, dacă în 2002 au fost înregistrate 764 mii de cazuri, atunci
în 2007 cifra a atins doar 225 mii, iar în 2009 chiar 213 mii de cazuri (vezi Anexa 1)[1] [8].
În pofida acestor date îmbucurătoare, incidenţa leprei în unele ţări în curs de dezvoltare
rămâne a fi destul de mare, căpătând chiar aspectul unei probleme naţionale.
5
 Boala are un caracter de răspândire endemic, incluzând 91 de ţări din lume şi mai ales
ţările tropicale şi subtropicale, sudul Asiei şi Extremul Orient, Africa, America Centrală și de
Sud (vezi Anexa 2) [1] [13].
Totuși, fondul imunitar internațional rămâne a fi nedefinit, din cauza lipse de informații
complete despre pacienții care au trecut prin boală și s-au vindecat complet, chiar dacă OMS
depune cele mai mare eforturi pentru a centraliza aceste informații.
În România, în leprozeria de la Tichileşti mai sunt internaţi 11 bolnavi cu sechele de lepră,
dintre care 3 sunt contagioși. În Ucraina, la fel mai funcţionează o leprozerie cu 22 de bolnavi
[9].
Din punct de vedere al proporției populației ce posedă anticorpi cu origine artificială,
medicina încă este în curs de dezvoltare a unor vaccine antileproase, ceea ce ar fi o adevărată
revoluție în profilaxia și prevenția contaminării cu Mycobacterium leprae.

6
 CAPITOLUL 4. FACTORII FAVORIZANȚI AI EVOLUȚIEI
PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Factorii favorizanţi ai evoluţiei procesului epidemiologic sunt:

- naturali: cosmici, meteorologici, climatici, geografici;
- economico-sociali: condiţiile de viaţă şi de muncă.
Intervenţia acestor factori favorizanţi este, în general, „asociativă” şi dificil de măsurat
separat, pentru fiecare factor [6].

4.1 Factorii naturali

Dat fiind faptul că factorii naturali ce influențează evoluția procesului epidemiologic al

leprei sunt foarte greu de evaluat, se pot face doar anumite presupuneri pe marginea acestora. În
primul rând se consideră a fi foarte importanți factorii climatici și meteorologici. Un exemplu
concludent ar fi umiditatea și viteza aerului care determină în mod direct rata de răspândire a
aerosolilor de particule fine de mucozități ce conțin un număr semnificativ de celule patogene.
Rămâne a fi nedemonstrată influența ploilor torențiale asupra răspândirii Mycobacterium leprae
de la un centru populațional la altul, dat fiind faptul că nu se cunoaște comportamentul și
rezistența agentului patogen în apă.

4.2 Factori economico-sociali

După cum am menționat anterior, lepra este o boală cu caracter endemic ce se răspândește
mai multe continente precum: sudul Asiei şi Extremul Orient, Africa, America Centrală. Factorul
economico-social primordial în răspândirea acestei boli este dezvoltarea economică a țărilor
gazdă. Din cauză că țările date se află abia în curs de dezvoltare economică, rata contaminării se
află la apogeu. Lipsa sau insuficiența resurselor materiale care ar contribui la prevenirea și
scăderea ratei de contaminare reprezintă o piedică enormă în combaterea caracterului
epidemiologic al leprei (exemplu: lipsa de resurse agricole și alimentare duc la malnutriția
populației și deci la o scădere pronunțată a imunității, respectiv creșterea predispunerii la
contaminare).
Alți factori ce influențează semnificativ caracterul endemic al leprei sunt condițiile de trai
și igiena. Evoluția maladiei depinde în cel mai direct mod de respectarea normelor de igienă
personală. În principal, din acest motiv lepra preia un comportament epidemiologic pronunțat
7
anume în țările slab dezvoltate. Nerespectarea igienei nu numai că favorizează contaminarea
organismului uman cu agentul patogen, dar și participă la extinderea arealului de răspândire a
acestuia.
Un alt factor determinant îl reprezintă densitatea populației. Cu cât aceasta este mai mare și
cu cât persoanele sunt expuse mai mult la agentul patogen, cu atât crește rata procesului
epidemiologic, ținând cont de căile de transmitere prin contact direct (cutanat sau mucoasa
nazală) și indirect (aerosoli, veselă, lenjerie).
Educația, de asemenea, influențează caracterul endemic al leprei prin faptul că populația
este slab informată în ceea ce privește metodele de prevenție și comportamentul ce trebuie
respectat nemijlocit de persoana bolnavă, contaminată sau cea expusă la contact.

8
 CAPITOLUL 5. CLASIFICARE ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE
PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

5.1 Clasificare

Conform clasificării date de leprologii englezi D.S. Ridley şi W. Jopling (1962), lepra se
împarte în două forme polare stabile: tuberculoidă (TT) şi lepromatoasă (LL), şi una dimorfă
(borderline), care este instabilă. Lepra borderline, se împarte la rândul său în lepra borderline-
borderline (BB), borderline tuberculoidă (BT) şi borderline lepromatoasă (BL). Astfel, lepra
borderline-borderline (BB) este o formă de frontieră între cele polare, iar formele BT şi BL sunt
intermediare între lepra BB şi formele polare de lepră (vezi Anexa 3) [1].
Lepra lepromatoasă (LL) – este cea mai gravă formă care se supune terapiei destul de greu
şi fără tratament se termină cu deces în 8-10 cazuri la sută. Se caracterizează prin:
- erupţii cutanate variate;
- implicarea precoce în proces a mucoaselor şi a organelor interne;
- atingere mai tardivă a sistemului nervos periferic;
- în toate leziunile se depistează o cantitate mare de agenţi patogeni;
- proba la lepromină (sau reacţia Mitsuda) este negativă [1].

Lepra tuberculoidă (TT) – este cea mai benignă formă de lepră și se caracterizează prin:
- răspuns imun mediat celular suficient şi reacţie Mitsuda intens pozitivă.
- evidenţierea dificilă a bacililor în leziuni, fapt ce dovedeşte că, este o formă puţin
contagioasă.
- manifestări clinice predominante în atacarea nervilor periferici şi a pielii, viscerele fiind
implicate mult mai tardiv şi mai rar [1].

Lepra borderline (BB) – este o formă instabilă, care în dependenţă de mai multe
circumstanţe (terenul imun al gazdei, aplicarea unui tratament anterior, etc.) poate evolua atât
spre LL cât şi spre TT. Se caracterizează prin:
- erupţii cutanate polimorfe, variabile la număr, fapt ce depinde de evoluţia ulterioară spre
tipul de formă polară de lepră;
- leziuni reprezentate de macule şi plăci inelare cu marginile slab conturate;
Atacul asupra celulelor nervoase, precum și leziunile cutanate, sunt variabile în dependenţă de
evoluţie, dar mai des se pune în evidență o diminuare moderată a sensibilităţii [1].

9
 5.2 Forme de manifestare ale procesului epidemiologic

În raport de condiţiile concrete în care se produce asocierea celor trei factori determinaţi
(surse, moduri şi căi, populaţie receptivă) şi de felul în care intervin factorii favorizanţi (naturali
şi economico-sociali), procesul epidemiologic se poate manifesta:
- sporadic
- endemic
- epidemic
- pandemic [10].
Manifestarea sporadică presupune un număr relativ redus de cazuri de boală care prezintă
o puternică dispersie spaţială şi temporală. În cazul leprei sporadice, numărul de contaminări este
foarte redus. De obicei, această formă de manifestare epidemiologică se întâlnește în statele cu
nivel de dezvoltare social şi economic înalt, în principal datorită respectării regimului de igienă,
standardului înalt de viaţă și imunității crescute [10].
Manifestarea endemică reprezintă o situaţie de "alarmă" ("semnal") pentru un risc de
evoluţie epidemică. Cazurile de boală au tendinţa să se "concentreze" spaţial şi temporal. În
cazul leprei, manifestarea endemică este determinată de minim 8 cazuri de contaminare
înregistrate în 1-2 zone apropiate într-un interval de 3-5 luni. În acest caz se recurge la
întocmirea unui plan de stopare a contaminării [10].
Manifestarea epidemică presupune apariţia unui număr variabil de cazuri, dar
caracteristică este concentrarea spaţială şi temporală. Lepra în fază de epidemie se caracterizează
prin apariția unui număr de minim 10 cazuri de contaminare în aceeași comunitate în decursul a
2-3 zile [10].
În acest caz, numărul persoanelor contaminate crește progresiv, ceea ce impune
instaurarea zonelor de carantină. O formă epidemică a leprei a fost înregistrată pe teritoriul
Europei în timpul cruciadelor. În timpul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, boala a atins proporţii
uriaşe, afectând mai mult de un sfert din populaţia Europei. În momentul în care ciuma a încetat
în Europa, la sfârşitul secolului al XV-lea, populaţia de leproşi era decimată [3].
Manifestarea pandemică presupune o "cumulare" de epidemii de o anumită etiologie, care
are o extindere spaţială (arii geografice întinse, continente, etc.) şi temporală (luni, ani)
deosebită. Cu părere de rău, lepra rămâne a fi o ”pandemie sub semnul întrebării” ce se întinde
pe mai multe continente. Nu se poate spune totuși cu certitudine ca lepra este în fază pandemică
din cauză că nu se cunosc cifrele exacte a numărului de contaminări, agentul patogen
Mycobacterium leprae având o perioadă de incubare foarte lungă, ceea ce nu ne permite
depistarea imediată a bolii și respectiv a numărului exact de cazuri de îmbolnăvire [1] [10].
10
 CAPITOLUL 6. SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICĂ,
PREVENȚIA ȘI DISPENSARIZAREA

6.1 Supravegherea epidemiologică

Este reprezentată de un complex de metode şi mijloace cu caracter multidisciplinar,

medical şi nemedical, cu largă cuprindere spaţială şi temporală, care asigură, în mod sistematic,
culegerea, prelucrarea, interpretarea şi transmiterea informaţiilor asupra potenţialului
epidemiologic al diverselor structuri populaţionale în vederea elaborării programelor de
prevenţie şi combatere [6].

Supravegherea epidemiologică se împarte în:

- generală, comună, prevenţională, cu caracter de permanenţă şi intens multidisciplinară.
În cazul contaminărilor cu lepră se recurge la planuri de investigare și înregistrare globală a cât
mai multor cazuri de îmbolnăvire. Totodată se merge pe îmbunătățirea și dezvoltarea metodelor
de depistare mai rapidă a contaminării, ceea ce înlesnește formarea tabloului fix al bolii.
Statisticile sunt reînnoite în fiecare an. În 2016 a fost înregistrat un număr de aproximativ
173.358 de bolnavi de lepră în 13 țări, numărul celor care se află în faza de incubare fiind
necunoscut [11] .
- specială, care presupune acţiuni particulare, cu limitare temporală şi spaţială
(populaţională), spre exemplu impunerea unor zone de carantină care ar asigura izolarea
pacienților contaminați de cei sănătoși. Organizația Mondială a Sănătății (OMS), împreună cu
alte organizații nonguvernamentale au demarat o campanie de eradicare a leprei în statele cu
nivel scăzut de dezvoltare. Programul este definit prin deplasări a medicilor specializați în zonele
intens afectate pentru a studia și trata maladia, furnizând de asemenea și date statistice
importante despre rata contaminării în anumite zone. A fost inițiat, de asemenea, programul ”
Global Leprosy Strategy 2016-2020”, care se bazează pe trei obiective principale: consolidarea
parteneriatelor guvernamentale, stoparea contaminării cu lepră și prevenirea apariției sechelelor
în urma suportării maladiei, încetarea discriminării și promovarea incluziunii [12].
Împreună, aceste două tipuri de supraveghere au ca scop studierea aprofundată a
manifestărilor procesului epidemiologic, precum și evoluția acestuia în timp și spațiu, urmate de
întocmirea unor planuri de eradicare și profilaxie a bolii.

6.2 Prevenția și dispensarizarea

11
 Prevenţia (profilaxia) înseamnă un complex de acţiuni realizate în absenţa bolii pentru a
menţine această stare, prin depistarea şi neutralizarea factorilor nesanogeni (de risc) înainte ca
aceştia să perturbe sănătatea, concomitent cu promovarea factorilor sanogeni [10].

Măsurile de profilaxie a leprei includ:

• majorarea bunăstării materiale a populaţiei şi ameliorarea condiţiilor de alimentare şi de
trai;
• examenul profilactic periodic al populaţiei din zonele endemice;
• depistarea precoce a bolnavilor, izolarea pacienţilor cu forme contagioase şi tratamentul
complet;
• monitorizarea persoanelor care au fost în contact îndelungat cu bolnavii de lepră şi
tratamentul preventiv în caz de necesitate [1];

Dispensarizarea reprezintă un sistem organizat, programat de supraveghere a stării de

sănătate pentru persoane sau grupuri cu risc crescut la o anumită maladie [6].
În prezent, dispensarizarea persoanelor expuse la Mycobacterium leprae se realizează prin
supravegheri intense prin intermediul programului menționat mai devreme. Scopul acesteia este
de a preveni ulterioarele contaminări cu agentul patogen [12].

12
 Concluzii

În acest referat a fost evidențiată problematica epidemiologiei leprei la nivel mondial.

Astfel, studierea acestei probleme, extrem de cercetată la ora actuală, are scopul global de a
reduce la minim evoluția pandemică a acestei maladii. Totodată, medicina modernă permite
formarea unor noi metode de depistare rapidă a bolii și de profilaxie eficace a acesteia, și nu în
ultimul rând, elaborarea vaccinului ce ar permite prevenția și extinderea bolii.
În cadrul acestei lucrări, în urma sintetizării studiilor efectuate în domeniu, s-a precizat că
situația globală în ceea ce privește contaminarea populației cu Mycobacterium leprae nu este
ținută total sub control de OMS, această maladie suprimând anual aproximativ zeci de mii de
vieți, iar între 1 și 2 milioane de oameni au rămas cu handicap vizibil dezvoltat în timpul bolii.
În România, cei 11 contaminați sunt monitorizați în permanență, ceea ce reduce la minim
probabilitatea de dezvoltare a unui proces epidemiologic în țară. Totuși riscurile rămân din cauza
fluxului mare de migranți ce tranzitează teritoriul României într-un număr progresiv și pot fi
purtătorii agentului patogen.
Având în vedere cele enunțate mai sus, lepra poate fi considerată încă o problemă cu un
grad mare de gravitate la adresa omeniri, menționând faptul că perioada de incubare, respectiv
simptomele adiacente bolii pot surveni pe o perioadă variată de timp ce se extinde de la o
săptămână la 10-20 de ani. Tocmai din acest motiv, pacienții sunt greu de depistat, timp în care
aceștia pot fi totuși contagioși, „contribuind” astfel la răspândirea bolii într-un ritm foarte greu de
monitorizat și ținut sub control.
De asemenea, un alt lucru de care trebuie ținut seama este faptul că boala se manifestă și se
răspândește cu precădere în zonele economice defavorizate ale Globului, lucru ce a dus la
formarea unor programe speciale de eradicare a pandemiei, ceea ce, în ultimii ani, a contribuit la
creșterea ratei de vindecare a pacienților infectați cu Mycobacterium leprae.

13
 Bibliografie

1. Catedra de Dermatovenerologie a Spitalului Clinic Republican „Nicolae Testemițeanu”,

„Dermatovenerologie. Manual pentru studenţi”, Chișinău 2013
2. http://www.scielo.br/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0365-
05962012000500022&lng=en&nrm=iso
3. https://destepti.ro/lepra-o-scurta-introducere-in-istoria-bolii-si-a-descoperirilor-facute
4. http://nlep.nic.in/index.html
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Leprosy
6. Poroch M., „Epidemiologie și sănătate publică. Note curs”, Universitatea ”Ștefan cel
Mare”, Suceava, 2017
7. https://www.hindawi.com/journals/ipid/2012/181089/
8. http://atlasofleprosy.hsanmartino.it/epidemiology.html
9. http://jurnalul.ro/stiri/observator/lepra-din-romania-dispare-cu-ultimii-11-pacienti-de-la-
tichilesti-riscurile-insa-vin-cu-valul-de-migranti-713210.html
10. Aurel Ivan, „Medicina omului sănătos. Probleme de epidemiologie modernă”, Editura
Medicală, București 1993
11. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs101/en/
12. http://www.searo.who.int/entity/global_leprosy_programme/documents/global_leprosy_strat
egy_2020/en/
13. http://www.who.int/lep/epidemiology/Geographical_distribution_of_new_leprosy_cases_20
15.jpg?ua=1

14
Anexa 1

15
Anexa
Anexa 2 2

16
Anexa 3

17