REOMETRUL PLACĂ-PLACĂ

- Proiect –
Reologia produselor alimentare

Îndrumător: Studenti:
Rotari Nicolae
Prof. univ. dr .ing Mircea Oroian Costan Sprivac Paul Vlad
Program de studii: MIASP
Anul: I

-SUCEAVA 2019-
CUPRINS
 CAPITOLUL 1.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Reologia este știința ce studiază interdependența între solicitările mecanice, răspunsul

corpurilor și proprietățile acestora. Această știință stabilește modelele matematice care descriu
comportamentul corpurilor supuse la solicitări. Acest comportament este determinat de
dependența dintre forțe (solicitări) și răspuns (deformare, de exemplu).
În literatura de specialitate, studiul curgerii şi al deformației în timp a materialelor sub
acțiunea unor forțe exterioare aplicate acestora este atribuit reologiei. Curgerea constă în
dezvoltarea continuă şi ireversibilă a deformării unui corp sub acțiunea unor forțe de valori
cunoscute. La solide, fenomenul se numeşte curgere plastică, în timp ce la lichide este numit
curgere vâscoasă. Aceasta înseamnă că reologia vizează cunoaşterea aprofundată a reacției sau a
răspunsului materialelor la acțiunea unor forțe externe, studiind deformația şi curgerea materialelor
la nivel fenomenologic. În acest context, materialele sunt considerate medii continue şi nu se ține
seama nici de structura cristalină anizotropă, nici de structura discretă a materialului. Se consideră,
deci, că orice corp real are în acelaşi timp atât proprietăți elastice, cât şi proprietăți vâscoase sau
plastice, iar corpurile se deosebesc între ele numai prin măsura în care se manifestă aceste
proprietăți în comportarea lor. Vâscoelasticitatea este studiată folosind analiza mecanică dinamică
în care o forță (tensiune) oscilatorie este aplicată unui material, iar deplasarea (deformația)
rezultată este mărimea măsurată. La materialele pur elastice, tensiunea şi deformația apar în fază,
astfel încât răspunsul unuia apare simultan cu celălalt. La materialele pur vâscoase, există o
diferență de fază între tensiune şi deformație, în care deformația este întârziată față de tensiune
printr-un unghi de 90 de grade (π/2 radiani), decalaj de fază. Materiale vâscoelastice manifestă o
comportare între cea a materialelor pur vâscoase şi pur elastice, prezentând un decalaj de fază
diferit în deformație. Pentru caracterizarea cât mai corectă din punct de vedere reologic a unui
material este necesară măsurarea unui domeniu de proprietăți, deoarece produsul poate fi supus
unor condiții diferite de solicitare, în perioade foarte scurte de timp. În general, curgerea complexă
a unui fluid se studiază pe domenii simple de curgere cu scopul de a determina proprietățile
(funcțiile) acestuia, cum sunt: vâscozitatea, coeficienții tensiunilor normale sau modulele
dinamice. Aceste funcții de material sunt utilizate, la rândul lor, pentru a selecta cele mai potrivite
modele matematice pentru descrierea reologiei acestor fluide (aşa numitele ecuații constitutive)
care permit prezicerea tipului de curgere în cazul geometriilor complexe.
Există două tipuri principale de analizoare utilizate în prezent: analizoare de rezonanță
forțată si analizoare de rezonanță liberă. Analizoarele de rezonanță liberă măsoară oscilațiile libere
de amortizare ale probei testată prin suspendare şi oscilare. Analizoare de rezonanță forțată sunt
cele mai frecvente tipuri de analizoare, la care proba oscilează la o anumită frecvență. Cel mai
adesea, pentru caracterizarea proprietăților reologice ale diferitelor materiale, se utilizează
reometrele. Părțile active ale unui reometru sunt părțile care intră în contact cu materialul asupra
căruia se efectuează testele. Aceste geometrii pot fi de tipul: placă – placă, con – placă, con – con
sau cilindri coaxiali.
Principala funcție de material ce se manifestă exclusiv în mișcare este vâscozitatea.
Vâscozitatea ilustrează capacitatea fluidelor de a se opune curgerii: cu cât viscozitatea unui fluid
este mai mare, cu atât acesta va curge mai lent. Funcția de vâscozitate este definită într-o mișcare
de forfecare simplă prin relația lui Newton:
𝜂 ≔ 𝜎 𝛾̇ (1.1.)
unde 𝜎 [𝑃𝑎] este efortul tangențial de forfecare. Funcția 𝜎 = 𝜎(𝛾̇) poartă denumirea de curbă de
curgere, aceasta fiind redusă la o dreaptă pentru un fluid pur newtonian (Fig.1).
În reologie se definește de asemenea vâscozitatea diferențială prin relația:
𝜂𝑑 ≔ 𝑑𝜎 𝑑𝛾̇ (1.2.)
Pentru o serie de fluide (aer, apă, miere, uleiurile minerale), considerate fluide newtoniene,
în regim izoterm și izocor, funcția de viscozitate este o constantă, 𝜂 = 𝜂0 denumită generic
coeficient de vâscozitate (1.1). Evident, pentru astfel de fluide 𝜂𝑑 ≡ 𝜂0. Fluidele complexe, precum
dispersiile, emulsiile, soluțiile de polimeri, fluidele biologice, biomedicale sau corporale, prezintă
comportamente reologice nenewtoniene de tip pseudoplastic sau „shear thinning”, în care funcția
de vâscozitate descrește cu viteza de deformație specifică, 𝜂 = 𝜂(𝛾̇).
Pentru materialele pseudoplastice forma generală a variației viscozității cu viteza de
deformație este ilustrată în Fig.1.
 Figura 1. Funcţia de viscozitate pentru un fluid newtonian, dilatant sau pseudoplastic, în funcție de
valoarea exponentului

Reometria este tehnica de măsurare a mărimilor care caracterizează un material cu

proprietăți reologice. Reometrul este un instrument pentru studierea și măsurarea caracteristicilor
reologice ale materialelor. Reometrele pot măsura mărimi cum ar fi vâscozitatea, coeficienții
tensiunilor normale sau diferite module dinamice. În mod ideal, un reometru ar trebui să fie capabil
să detecteze modificările proprietăților reologice ale sistemului în condiții similare de solicitare cu
cele din realitate.

Există multe tipuri de reometre:

 Vâscozimetre cu bulă și cupe viscozimetrice

 Vâscozimetre cu bilă sau cu cilindru
 Vâscozimetre capilare
 Reometre rotaționale
 Reometre cu cilindri concentrici
 Reometre con-placă și reometre cu plăci paralele
 Reometre cu geometrii speciale
 Reometre dinamice
 Reometre cu tensiune controlată
 Reometre pentru curgere extensională
 Reologia este deosebit de importantă în industria alimentară, industria farmaceutică și
cosmetică și în industria petrolieră și chimică.
Multe produse cosmetice sunt suspensii sau emulsii pentru care reologia este deosebit de
importantă. De exemplu, componentele solide ale amestecului trebuie să fie distribuite uniform în
produs sau resuspendate cu ușurință prin agitare. Caracteristicile reologice ale amestecului vor
determina tendința componentelor solide de a se sedimenta la partea inferioară a recipientului. În
cazul rujurilor, reologia va influența transferul uniform al produsului pe buze, precum și
menținerea formei și a consistenței la temperaturi mai ridicate. În cazul unui roll-on, conținutul nu
trebuie să picure din recipient în timpul aplicării, ci tebuie să fie transferat cu ușurință pe piele.
Odată aplicat, produsul nu trebuie să curgă sub acțiunea forței gravitaționale, ci trebuie să rămână
pe piele.
Pentru cosmetice, nu numai controlul curgerii este important, ci și asigurarea absenței
curgerii atunci când este necesar. Astfel, o pastă de dinți trebuie să-și recupereze structura și
viscozitatea inițială după de este depusă pe periuță, iar o cremă sau un șampon trebuie să aibă o
consistență suficientă pentru a nu curge cu ușurință din mână înainte de a fi aplicată. Chiar și faza
de spumă a șamponului trebuie să fie stabilă pe păr și să nu curgă cu ușurință iritând ochii
utilizatorului.
În industria vopselurilor, caracteristicile reologice vor determina aplicabilitatea vopselei,
gradul de șiroire și de uniformitate a dispersiei, prevenind sau controlând sedimentarea
pigmenților.
În industria de polimeri, metoda de preparare a amestecurilor polimerice controlează
morfologia amestecului care, la rândul ei determină proprietățile reologice ale amestecului. Pe de
altă parte, proprietățile reologice determină alegerea condițiilor de prelucrare (temperatură, grad
de forfecare etc.), care, la rândul lor, au o influență determinantă asupra proprietăților fizico-
mecanice ale produsului finit.
 CAPITOLUL 2.
REOMETRUL PLACĂ-PLACĂ

Principiul constructiv și funcțional al reometrului placă – placă este reprezentat in figura

2.1.

Figura 2.1. Reometrul placă-placă

Studiul dinamicii fluidelor în vecinătatea suprafețelor structurate are potențial aplicativ

ridicat, acest subiect fiind direct legat de o problemă fundamentală din mecanica fluidelor:
modificarea și controlul condițiilor la limita domeniului de curgere, respectiv impunerea corectă a
condițiilor la limită în procedurile numerice de soluționare a sistemului de ecuații Navier-Stokes.
Studierea fenomenului de alunecare la perete este indicat să se realizeze în vecinătatea suprafețelor
structurate, definite ca suprafețe solide pe care sunt construite macro- sau micro-structuri cu
geometrii bine definite. Interacțiunea dintre fluidul vâscos și structuri poate oferi informații nu
numai despre fenomenul de alunecare la perete, dar și privitoare la comportamentul reologic al
fluidelor testate, prin corelarea datelor experimentele cu simulările numerice. Plecând de la
observația că anumite micro-structuri au capacitatea să inducă efecte similare fenomenului de
fluidofobicitate (denumit generic pentru orice tip de fluid hidrofobicitate), studiile experimentale
au fost axate pe investigarea/modelarea fenomenului de alunecare la perete în configurația
reometrică placă–placă, în conexiune cu influența micro-structurilor asupra hidrodinamicii în
vecinătatea suprafețelor solide.

Fenomenul de alunecare la perete este o caracteristică ce depinde atât de proprietățile

fluidului, cât și de cele ale materialului din care este realizată suprafața solidă (denumită generic
perete). Alunecarea la perete poate fi: (i) reală (nu există particule fluide total aderente la perete),
sau aparentă (la perete rămân atașate straturi moleculare ale fluidului testat). Alunecarea aparentă
se manifestă prin formarea a cel puțin două straturi de fluid ce se deplasează în spațiul dintre cele
două plăci cu viteze de deformație diferite. Diferența dintre aceste viteze de deformație este de cel
puțin un ordin de mărime, ceea ce implică (în majoritatea cazurilor) că stratul cu viteza de
deformație mare (dezvoltat în imediata vecinătate a unei perete) are o grosime foarte mică
comparativ cu distanța dintre plăci. Materialele soft solids se pot reprezenta generic ca o structură
deformabilă ce se află imersată într-un mediun lichid vâscos, ele menținându-și forma sub acțiunea
greutății proprii. Aceste materiale prezintă într-o mișcare dominant de forfecare un prag de curgere
(yield stress), asociat unei deformații specifice critice (yield strain), care separă comportamentul
reologic elasto-plastic (caracteristic solidelor) de comportamentul viscoelastic (ce definește
fluidul). Stabilirea valorilor pragului de curgere și al deformației , asociată analizei curbei de
curgere (dependența efortului de frecare de viteza de deformație ̇) și a variației vâscozității
diferențiale, reprezintă parametrii ce vor caracteriza (calitativ și cantitativ) fenomenul de alunecare
la perete. Materialele soft solids sunt privite, la nivel macroscopic, ca fluide complexe ce pot
deveni instabile constitutiv. Pentru astfel de materiale, trecerea de la comportamentul reologic de
solid la cel de fluid se realizează într-un domeniu de instabilitate, caracterizat de o abamare a
datelor experimentale relativ la media acestora.

Zona de instabilitate este asociată atât cu fenomenul de alunecare, cât și cu existența

pragului de curgere. Se consideră că valoarea pragului de curgere, corelată cu mărimea deformației
critice, este o măsură cantitativă a fenomenului de alunecare (reale sau aparente). În general soft
solids sunt materiale opace, deci folosirea sistemelor de vizualizare/detectare a
deformației/curgerii în interiorul lor, sau la suprafața solidă, necesită aparaturi optice specializate.
Apariția și cuantificare alunecării la perete se va realiza exclusiv în urma analizei curbelor
experimentale și obținute folosind un reometru rotațional performant. Măsurătorile se vor realiza
la diferite distanțe dintre plăci, pe placa inferioară fiind construite micro/macro structuri cu
geometrii tip pillars 10. Placa superioară este întotdeauna discul comercializat de producătorul
reometrului (suprafață din oțel inoxidabil netedă).

Procedura folosește mai multe plăci inferioare, inclusiv placa reometrului. Plăcile
inferioare se vor realiza din materiale metalice sau plastice, în funcție de aplicația dorită. Se pleacă
de la ipoteza că geometria plăcii inferioare fixe și distanța dintre cele două discuri induc modificări
semnificative asupra măsurătorilor efectuate pe placa superioară netedă dacă fenomenul de
alunecare este prezent. În urma analizei curbelor experimentale și concatenării rezultatelor se poate
stabili dacă alunecarea la perete a fost sau nu prezentă.

Corelarea datelor astfel obținute cu modelul reologic Carreau-Yasuda și cu simulările

numerice va permite stabilirea tipului de alunecare (reală sau aparentă). Influența suprafețelor
structurate asupra măsurătorilor pentru fluide vâscoase (aderente la suprafața solidă) și distanțe
dintre plăci mai mici de 300 m a fost studiată. În cazul folosirii unor plăci inferioare structurate,
s-a confirmat că efortul de frecare pe discul superior are valori mai mici decât efortul măsurat în
cazul plăcilor netede, mărimea care descrie cantitativ acest fenomen fiind lungimea , unde este
efortul de frecare la perete în cazul geometriei netede și efortul măsurat în cazul geometriei
structurate, fiind distanța dintre plăci, Fig.2.2.

De remarcat că în analiza efectuată s-au folosit fluide slab și mediu vâscoase (uleiuri
newtoniene, soluții de polimeri slab aditivate) care în mod normal nu prezintă fenomenul de
alunecare la perete. În cazurile analizate prezența micro-structurilor reduce mărimea efortului de
frecare pe placa superioară netedă, respectiv . Acest fenomen (similar hidrofobicității) se datorează
dinamicii particulare a fluidelor dezvoltată în zona micro-structurilor din vecinătatea peretelui fix,
fapt confirmat și prin analiză numerică.

Fenomenul de alunecare aparentă, caracterizat de condiția , unde este înălțimea

microstructurilor (Fig. 2.2.), nu s-a manifestat pentru toate micro-geometriile analizate.
Alunecarea aparentă s-a remarcat numai în cazul micro-structurilor tip pillars, micro-cilindrii
distribuiți uniform pe placa inferiară cu înălțimea caracteristică 10 m.
 Figura 2.2. Configurația placă – placă folosită pentru
studiul influenței suprafețelor structurate în reometrie

Dispozitivul este alcătuit din seturi de suprafețe structurate, cu dimensiuni și desimi diferite
ale cilindrilor pillars, ce se vor fixa pe placa de bază a reometrului. Placa inferioară (structurată)
este fixă, placa superioară (netedă) de rază R se rotește cu turația .
BIBLIOGRAFIE

http://www.hydrop.pub.ro/attachments/article/99/Raport_Final_2016.pdf?fbclid=IwAR3RD8Pk
x1uB9DcCnFKlNBvMeLI_0LwdTJ9g8YEtCDIs6JDWB9Try0xGxMY

https://weitzlab.seas.harvard.edu/files/weitzlab/files/introductiontorheology2.pdf

http://www.inmateh.eu/INMATEH_III_2011/7%20-%20Voicu%20Gh.%20doc.pdf

https://upb.ro/wp-content/uploads/2017/11/Turcanu_Mihaela_rezumat_rom.pdf