Predică la Tăierea Domnului împrejur

( 1 ianuarie )

Şi cînd s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele de Iisus,
cum a fost numit de înger.... (Luca 2, 21)
Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte astăzi tăierea după trup a
Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi pe marele Ierarh Vasile. În cuvîntul ce
urmează vom vorbi mai mult despre acest praznic al Tăierii împrejur şi mai puţin
despre viaţa şi minunile Sfîntului Vasile cel Mare.

Cu 2406 ani mai înainte de venirea lui Hristos în trup, a trăit în pămîntul Caldeei,
cetatea Ur, un patriarh preafericit, ales de Dumnezeu, anume Avraam, din a cărui
seminţie, după credinţă, ne tragem toate popoarele pămîntului. Căci zice Sfînta
Scriptură: Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i-a socotit aceasta ca dreptate (Facere
15, 6).

Deci, toţi cei care cred în Dumnezeu se numesc fiii lui Avraam după credinţă, nu
după trup, cum este poporul evreu. El este strămoşul evreilor şi "părinte al multor
neamuri". Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh, ca toţi copiii ce se vor naşte de
parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur, ca semn de legătură veşnică între seminţia
lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Marele Apostol Pavel spune că "toate cele mai
înainte de lege şi cele din Legea Veche au fost umbre celor viitoare" (Coloseni 2,
17). Avraam trăieşte înainte de Legea Veche cu 430 de ani. Deci toate cîte s-au
întîmplat pe vremea patriarhilor, mai înainte de a se da Legea şi în tot cursul Legii
Vechi, au fost umbră şi închipuire a celor ce erau să fie la împlinirea vremii, şi
toate aveau să se desăvîrşească în Legea Harului, prin venirea în lume a lui
Dumnezeu-Cuvîntul.

Aşadar, precum toate cele vechi au închipuit pe cele desăvîrşite din Legea Harului,
tot aşa şi tăierea împrejur era un legămînt între Dumnezeu şi Avraam, care
închipuia Botezul din Legea Harului sau uşa tainelor creştineşti. De aceea botezul
se face după opt zile de la naşterea pruncului, aşa cum în Legea Veche pruncii se
tăiau împrejur la opt zile de la naştere, cînd li se dădea şi numele. Însă tăierea
împrejur nu era un lucru îndeajuns spre mîntuire, ci doar o închipuire şi o umbră a
Evangheliei. Aţi auzit că în apostolul de azi s-a spus că ne-am tăiat împrejur cu

1
tăiere nefăcută de mînă (Coloseni 2, 11), adică cu tăierea poftelor trupului care sînt
căile păcatului. Cîţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am îngropat
prin Botez şi am primit această tăiere împrejur duhovnicească, ce se lucrează cu
Duhul Sfînt fără mînă omenească.

Dar pentru care pricină Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos a primit tăierea
împrejur cea trupească a Legii Vechi? Sfinţii Părinţi spun că pentru şase pricini a
primit Hristos tăierea împrejur a trupului Său. Aceste şase pricini au fost
binecuvîntate pentru a se întări Legea Darului, întrucît Însuşi Dumnezeu, Care nu
avea păcate, a binevoit să primească cele ale legii. Iată cele şase pricini:

Cea dintîi a fost ca să arate Hristos la toată lumea că S-a întrupat pe pămînt şi că
într-adevăr a avut trup omenesc, nu cum ziceau unii din eretici, că S-a născut cu
trup închipuit, iar nu real. Căci dacă avea trup spiritual, atunci cum putea să Se taie
împrejur şi să curgă sînge din El? Deci, Hristos S-a tăiat împrejur, ca să ne
încredinţeze că a venit cu trup: Şi Cuvîntul trup S-a făcut - cum spune
evanghelistul - şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1, 14).

A doua pricină a fost ca să plinească Legea Veche dată de Dumnezeu lui Avraam,
ca să nu creadă cineva că a venit în lume să strice Legea. Mîntuitorul a împlinit
Legea, primind pînă şi tăierea împrejur, dar fariseii şi cărturarii zavistnici, invidioşi
şi răi, spuneau că a venit să strice Legea. Atunci Hristos le-a spus: Să nu socotiţi că
am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc (Matei 5,
17). N-a venit să strice Legea, ci s-o plinească, adică s-o facă cu totul desăvîrşită,
preasfîntă şi preabună.

A treia pricină a fost ca să ne elibereze pe noi de robia Legii şi de tăierea împrejur

cea după trup. A venit însuşi Cel fără de păcate şi a primit tăierea împrejur, ca pe
noi, fiii Săi după har, să ne elibereze, adică să ne aducă altă tăiere împrejur mult
mai sfîntă şi mai curată decît Legea Veche.

A patra pricină a fost ca Hristos să meargă înainte, ca un conducător sau

înaintemergător în toată fapta bună şi să înveţe pe fiii Săi după har şi pe tot neamul
creştinesc, ca din fragedă copilărie să fie gata de jertfă, să sufere toate şi să
plinească toate poruncile Legii, iar nu să le strice. Să plinească cele ale Legii, cum
i-a spus lui Ioan la Iordan: Lasă, acum, că aşa se cuvine nouă să plinim toată
dreptatea (Matei 3, 15). Care dreptate? Nu cea din Legea Darului, ci cea din legea
umbrei, toate ale Legii Vechi.

2
A cincea pricină a tăierii Domnului împrejur a fost ca să se arate mila, îndurarea şi
dragostea Sa cea nemărginită, ca şi bunătatea Sa pentru noi. El fiind un prunc
nevinovat, preasfînt şi preacurat, de la cea mai mică vîrstă - că era numai de opt
zile -, a început a-Şi vărsa sîngele pentru noi şi pentru mîntuirea noastră. Ce nevoie
avea Hristos de tăiere împrejur, dacă era Fiul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după
har şi nici după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate dragostea Sa
cea nemărginită pentru oameni. El pare a zice: "Îndată ce M-am îmbrăcat cu trup şi
am primit a Mă naşte din Fecioara Maria, vreau să vă arat dragostea Mea cea
nemărginită. De aceea nu am pogorît numai cerul, ci M-am pogorît Eu Însumi şi
am venit din pîntecele unei fecioare şi voiesc ca şi de aici înainte să vă arat cu cîtă
dragoste o să vă mîntuiesc, căci vreau să-Mi vărs sîngele cel preasfînt şi
dumnezeiesc, pe care l-am luat din sîngele Fecioarei celei Preacurate, pentru voi şi
pentru mîntuirea voastră, ca să vă povăţuiesc şi pe voi prin dragostea Mea. Căci
mai înainte de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arat cîtă dragoste am Eu faţă de
voi, căci încă din pruncie am voit a-Mi vărsa sîngele Meu ca să primesc cele ale
Legii pentru voi".

A şasea pricină a fost pecetluirea şi sfîrşitul botezului Legii Vechi a tăierii

împrejur. A pecetluit Preabunul nostru Mîntuitor şi a arătat sfîrşitul tăierii împrejur
cea după trup a Legii, care a ţinut timp de 2406 ani, de la Avraam pînă la Hristos,
şi în locul ei ne-a lăsat Botezul creştin prin apă şi Duh.

Dumnezeu a circumscris botezul sîngeros iudaic acum, prin cuvîntul Său, şi l-a
înlocuit cu o altă tăiere împrejur. De acum înainte nu va mai fi tăiere împrejur
făcută de mînă, ci altă tăiere împrejur mai înaltă, cum i-a spus lui Ieremia despre
sărbătoarea sîmbetei: "Voi face alt popor nou şi alt nume voi da şi altă sărbătoare
vor ţine" (Coloseni 2, 16). A pus Hristos Duminica în locul sîmbetei şi a dat alt
nume creştinilor, "Noul Israel", în locul celui vechi, căci aşa se numesc creştinii.
Iată pentru care pricină s-a oprit a se mai tăia cineva împrejur după Hristos, căci
trebuie să se nască o altă tăiere împrejur prin credinţă, cum o numeşte Sfîntul
Maxim: "Tăierea împrejur cea în duh a inimii".

De aceea marele Apostol Pavel zice: În Hristos Iisus, nici tăierea împrejur, nici
netăierea împrejur poate ceva; ci făptura cea nouă. Dar care făptură nouă? Cînd
ne-am făcut noi făptură nouă? Prin dumnezeiescul Botez. El este tăierea împrejur
cea duhovnicească, nefăcută de mînă de om, prin care ne-am făcut şi făptură nouă
prin Iisus Hristos. Deci, Botezul creştin este tăiere împrejur, dar nu trupească, ci
duhovnicească, preasfîntă şi mîntuitoare şi plină de toată curăţia şi sfinţenia lui
Dumnezeu. Sfîntul Maxim Mărturisitorul, marele filosof duhovnicesc şi coroana
teologiei ortodoxe din secolul al VII-lea, ne arată că tăierea împrejur cea

3
duhovnicească este tăierea din rădăcină a simţurilor pătimaşe ale sufletului raţional
către toate cele ce se nasc şi pier.

Iubiţi credincioşi,

Toate cîte le vedem în jurul nostru şi se află în timp şi spaţiu, toate cîte sînt supuse
morţii şi prefacerii, toate se nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămîne veşnic şi
neschimbat. El este, după cum au zis Sfinţii Părinţi: "Unitate în Treime şi Treime
în Unitate". Fiinţă de Sineşi, existînd prin Sineşi, pururea nemişcată, dar care pe
toate le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc al universului care mişcă toate
zidirile Sale şi, prin prefacere, le schimbă şi le înnoieşte. Deci tăierea împrejur cea
duhovnicească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirilor pătimaşe, adică a
mişcării sufletului către toate cele ce se nasc şi pier. Şi care sînt acelea? Abuzul de
mîncare şi băutură, slava deşartă, mînia, bogăţia şi încă multe altele ca acestea.
Toate se nasc şi pier. Sufletul creştinului trebuie să le taie de la el pe toate acestea.
Această tăiere duhovnicească împrejur a minţii şi a inimii omului, taie de la el
păcatele ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie din partea poftitoare a
sufletului său, fie dinăuntru sau dinafară, de la zidire sau de la trup, pe toate le taie
şi nu are nici o aplecare către ele.

Aceasta este adevărata tăiere împrejur a inimii în duh, cum am spus mai sus, adică
tăierea din rădăcină a tuturor păcatelor şi simţirilor rele. Dar în Sfînta Scriptură se
vorbeşte de o îndoită tăiere împrejur. Cînd s-a întîmplat a doua? Cînd Isus a lui
Navi a intrat în pămîntul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă o nouă tăiere
împrejur căci, cît au umblat evreii 42 de ani prin pustiul Arabiei, au murit toţi cei
ce au cîrtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război. Iar
poporul născut pe cale în pustie, după ieşirea din Egipt, nu era încă tăiat împrejur.
Aşa arată Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. Pentru aceea Isus a lui Navi a primit
poruncă de la Dumnezeu, după ce a trecut Iordanul, mai înainte de a lua şi a dărîma
Ierihonul: Fă cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a doua
oară (Iosua 5, 2). Şi aceasta s-a chemat "tăierea tăierii împrejur" în pămîntul
făgăduinţei.

În Legea harului, însă, alt înţeles are tăierea tăierii împrejur. A doua tăiere împrejur
în sens duhovnicesc înseamnă desăvîrşirea creştină, care formează a doua treaptă a
urcuşului duhovnicesc. Este ceea ce se numeşte de Sfîntul Maxim Mărturisitorul,
"seceriş al secerişului sufletului raţional" sau "sîmbăta sîmbetelor", în teologia lui
cea despre sîmbătă. (Filocalia II şi III).

4
Dacă tăierea împrejur cea duhovnicească înseamnă lepădarea simţirilor pătimaşe
ale sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea tăierii împrejur este
mult mai înaltă.

Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc "este

desăvîrşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi a pornirilor sufleteşti, chiar şi a
celor fireşti, către cele ce se nasc şi pier". În această treaptă creştinul nu se leapădă
numai de păcatul cel făcut prin lucrare, ci şi de cel prin gînd. Căci numai de gîndim
cele pătimaşe, este păcat la Dumnezeu. Tăierea tăierii împrejur este desăvîrşita
lepădare a tuturor poftelor pătimaşe şi a mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi ale
mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul au mişcările lor fireşti de a mînca, de a
bea, de a se odihni, de a se mîhni şi a se bucura. Prin tăierea tăierii împrejur, care
este cea mai înaltă şi duhovnicească treaptă creştină, omul se opreşte, nu numai cu
lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului, ci şi cu gîndul, ca omul să iubească
numai şi numai pe Dumnezeu printr-o viaţă exemplară şi prin contemplarea
naturală în duh. Aceasta este treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, după toţi
dumnezeieştii Părinţi. Iar treapta a treia este "îndumnezeirea" după har şi "teologia
mistică", adică cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu, la care ajung numai sfinţii.

Fraţilor, pentru că vorbim de lucruri aşa de mari, să ne ajute Mîntuitorul să tăiem

de la noi poftele păcătoase: patimile, înclinarea noastră spre ură, spre iubirea de
argint, spre iubirea de plăceri, spre răzbunare, beţie, mînie sau orice răutate. Cînd
vom tăia din mintea şi inima noastră toate acestea şi vom lepăda tot păcatul de la
noi, încît nici cu gîndul să nu greşim ceva înaintea lui Dumnezeu, atunci sîntem
tăiaţi la inimă în duh cu tăierea cea nefăcută de mînă a lui Hristos Dumnezeul
nostru. Atunci ne-am făcut o făptură nouă, oameni noi şi creştini cu adevărat,
nemaiavînd nevoie de tăierea împrejur a Legii Vechi, care se mărginea doar la atît,
cum spune Sfîntul Apostol Pavel: "Să aibă nevoie să se laude de trupul nostru!"

Despre evrei zice Sfîntul Arhidiacon şi Apostol Ştefan, mai înainte de moartea
sa: Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea
staţi împotriva Duhului Sfînt; precum părinţii voştri, aşa şi voi... (Fapte 7, 51). Aşa
i-a mustrat Sfîntul Apostol Ştefan pe farisei şi cărturari, înainte de a-şi da duhul, că
ei sînt netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, adică orbi şi surzi şi împietriţi şi nu
văd răutatea şi zavistia care-i mănîncă şi-i ucid, neprimind adevărul de la Iisus
Hristos. Dacă hulim, zavistuim şi urîm pe aproapele, dacă iubim răutatea, banii,
desfrîul, beţia, lăcomia şi tot păcatul, atunci nu sîntem tăiaţi împrejur nici noi
creştinii, adică nu avem tăierea împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am lepădat de
satana şi ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi, totuşi, prin păcat, sîntem şi

5
noi netăiaţi la inimă, la urechi şi la ochi, căci sîntem orbiţi de satana şi de momelile
lui şi nu ne putem mîntui decît prin lacrimi şi pocăinţă.

Iubiţi credincioşi,

Odată cu praznicul Tăierii Domnului împrejur, mai prăznuim astăzi Anul Nou,
prima zi a unui nou an din viaţa noastră şi din viaţa lumii. S-a sfîrşit încă un an din
viaţa noastră, cu bucuriile şi încercările lui. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu,
începem un nou an, plin de speranţe şi de promisiuni pentru ziua de mîine.

În calitatea noastră de creştini şi de fii ai Bisericii lui Hristos, sîntem datori să ne

rugăm din toată inima lui Dumnezeu ca să ne ierte păcatele cele cu voie şi fără de
voie săvîrşite în anul care a trecut. Apoi să ne rugăm Domnului nostru Iisus
Hristos, Care a venit în lume să împace pe oameni cu Dumnezeu, ca să reverse
duhul păcii pe pămînt, să împace inimile şi conştiinţele noastre; să împace pe soţi
unul cu altul, să împace pe părinţi cu copiii lor, pe creştini cu fraţii şi vecinii lor, pe
oameni între ei; să facă pace între toate popoarele pămîntului.

Astăzi a venit Fiul lui Dumnezeu la noi ca prunc să ne mîntuiască şi să ne lase

nouă pacea Sa cea dumnezeiască. Familia creştină este lovită de neînţelegeri între
soţi, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. La fel şi lumea întreagă este greu
lovită de secte, de necredinţă şi de tulburare. În toate bisericile din ţară se fac
astăzi, în prima zi a Anului Nou, rugăciuni speciale de mulţumire lui Dumnezeu,
că am ajuns cu sănătate la începutul acestui an şi rugăciuni de pace şi luminare
pentru toate popoarele pămîntului. Dar nu numai la biserică, ci şi acasă sînteţi
datori să vă rugaţi, iubiţi credincioşi, pentru ca Dumnezeul păcii să scape lumea de
războaie, de foamete, de cutremure, de primejdii, de boli cumplite, de moarte
înfricoşată şi de războiul cel dintre noi.

Tot astăzi, la 1 ianuarie, mai prăznuim pe marele Ierarh şi dascăl al Bisericii lui
Hristos, pe Sfîntul Vasile cel Mare. El s-a născut în Cezareea Capadociei, în anul
330, dintr-o familie creştină foarte evlavioasă cu zece copii, dintre care cinci au
devenit sfinţi prin viaţa lor aleasă şi îi avem în calendar. De asemenea, şi părinţii
lui, Vasile şi Emilia, ca şi bunica lui Macrina sînt număraţi în rîndul sfinţilor. Iată,
deci, din ce familie binecuvîntată şi aleasă s-a născut Sfîntul Vasile cel Mare.

După ce a învăţat multă carte la Atena, a primit botezul la Iordan, apoi s-a făcut
călugăr şi preot în patria sa, Cezareea Capadociei şi s-a dus la o mînăstire în Pont.
După cîţiva ani de nevoinţă Sfîntul Vasile cel Mare a ajuns mitropolit al Cezareei,
pe care o păstoreşte timp de nouă ani, făcînd multe minuni, apărînd dreapta

6
credinţă ortodoxă împotriva numeroaselor erezii şi scriind mai multe canoane şi
cărţi de învăţătură. În anul 379, cînd avea vîrsta de 49 de ani, Sfîntul Vasile cel
Mare şi-a dat sufletul cu pace în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos şi se
pomeneşte în întreaga Biserică la 1 ianuarie.

Iată, deci, cît de mare şi importantă este sărbătoarea de astăzi. Să ne rugăm lui
Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, ca să ne înnoiască viaţa prin mai multă dragoste şi
fapte bune, odată cu începerea unui an nou. Apoi să taie din inimile noastre tot
păcatul, să binecuvinteze lumea cu pace prin rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare
şi ale tuturor sfinţilor şi să mîntuiască sufletele noastre. Amin.