Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2018
Cuprins
ABREVIERI ......................................................................................................................................................6
DEFINIŢII ........................................................................................................................................................7
INTRODUCERE ............................................................................................................................................ 15
CAPITOLUL I – REGLEMENTAREA SECTORULUI GAZELOR NATURALE........................................................ 16
1.1 Cadrul de reglementare la nivelul Uniunii Europene.................................................................. 16
1.1.1 Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor
naturale 19
1.1.2 Regulamentul nr. 713/2009 de instituire a Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de
Reglementare din Domeniul Energiei ................................................................................................ 23
1.1.3 Regulamentul (CE) nr. 715/2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul
gazelor naturale.................................................................................................................................. 24
1.1.4 Regulamentul (CE) nr. 984/2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de
alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr.
715/2009 25
1.1.5 Directiva 2008/92/CE privind o procedura comunitară de ameliorare a transparenţei
preţurilor la gaz şi energie electrică aplicate utilizatorilor finali din industrie................................... 27
1.1.6 Directiva 2013/30/CE privind siguranţa operaţiunilor petroliere si gaziere offshore........ 28
1.1.7 Regulamentul (CE) nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării
cu gaze naturale ................................................................................................................................. 29
1.1.8 Regulamentul (CE) nr. 1227/2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de
energie (REMIT) .................................................................................................................................. 31
1.1.9 Regulamentul (UE) nr. 347/2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile
energetice transeuropene .................................................................................................................. 32
1.1.10 Regulamentul (CE) nr. 1348/2014 privind raportarea de date pentru punerea în aplicare a
art. 8 (2) şi (6) din Regulamentul nr. 1227/2011 ................................................................................ 34
1.2 Cadrul de reglementare la nivel naţional ................................................................................... 35
1.2.1 Legislaţia primară ............................................................................................................... 35
1.2.2 Reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale ................................................. 39
CAPITOLUL II - PIEȚELE DE ENERGIE DIN PERSPECTIVA TEORIEI MICROECONOMICE ............................... 57
2.1 Introducere ................................................................................................................................. 57
2.2 Modelul pieței cu concurență perfectă ...................................................................................... 57
2.2.1 Extensii ale modelului de bază al pieței .................................................................................... 59
A. Existența resurselor limitate ...................................................................................................... 59
B. Specificitatea investițiilor ........................................................................................................... 60
C. Indivizibilitatea capitalului.......................................................................................................... 61
D. Intensitatea capitalului ............................................................................................................... 62
2.3 Modelul pieței de monopol ........................................................................................................ 63
2
2.4 Monopolul natural ...................................................................................................................... 64
2.4.1 Economiile de scală ca sursă a monopolului natural ......................................................... 64
2.4.2 Soluții la ineficiențele generate de monopolul natural ...................................................... 65
2.4.3 Un exemplu privind limitele concurenței în cazul monopolului natural ............................ 66
2.5 Concluzii ...................................................................................................................................... 67
CAPITOLUL III - EVOLUŢIA SECTORULUI GAZELOR NATURALE DIN ROMÂNIA........................................... 69
3.1 Consumul şi sursele de acoperire ............................................................................................... 69
3.1.1 Producţia de gaze naturale................................................................................................. 70
3.1.2 Importul de gaze naturale .................................................................................................. 71
3.2 Restructurarea sectorului ........................................................................................................... 71
3.3 Caracteristici structurale determinante pentru funcţionarea pieţei gazelor naturale ............... 72
3.4 Liberalizarea pieţei gazelor naturale........................................................................................... 73
3.5 Structura sectorului de gaze naturale......................................................................................... 75
3.5.1 Activităţile de explorare, dezvoltare şi producţie .............................................................. 78
3.5.2 Activitatea de furnizare a gazelor naturale ........................................................................ 78
3.5.3 Piaţa centralizată de tranzacţionare .................................................................................. 79
3.5.4 Transportul gazelor naturale .............................................................................................. 79
3.5.5 Înmagazinarea gazelor naturale ......................................................................................... 79
3.5.6 Distribuţia gazelor naturale ................................................................................................ 80
CAPITOLUL IV - SURSELE DE APROVIZIONARE ŞI EXPORTURILE ................................................................. 81
4.1 Producţia gazelor naturale din România .................................................................................... 81
4.1.1 Aspecte generale privind activităţile din segmentul upstream de gaze naturale .............. 81
4.1.2 Situaţia zăcămintelor de gaze naturale exploatate în România ......................................... 85
4.1.3 Prezentarea principalilor titulari de acorduri petroliere .................................................... 86
4.1.4 Situaţia producţiei de gaze naturale în perioada 2012 - 2016 ........................................... 92
4.1.5 Perspective în activitatea de producţie .............................................................................. 97
4.2 Importul gazelor naturale ........................................................................................................... 98
4.3 Evaluarea segmentului producției de gaze naturale din România prin intermediul Indicelui
Agregat de Presiune Concurențială ...................................................................................................... 100
4.4 Exporturile de gaze naturale ..................................................................................................... 106
4.5 Evoluţia prețurilor gazelor naturale .......................................................................................... 109
CAPITOLUL V - ACTIVITATEA DE FURNIZARE A GAZELOR NATURALE ...................................................... 116
5.1 Furnizarea în regim reglementat .............................................................................................. 120
5.2 Furnizarea în regim concurenţial .............................................................................................. 125
5.3 Piaţa furnizării angro de gaze naturale ..................................................................................... 127
5.3.1 Piaţa furnizării angro în regim concurenţial ..................................................................... 127
3
5.4 Piaţa de furnizare cu amănuntul a gazelor naturale................................................................. 152
CAPITOLUL VI - IMPACTUL REGLEMENTĂRILOR ASUPRA PIEŢEI CONCURENŢIALE ................................. 190
6.1 „Obligaţia de bandă”................................................................................................................. 190
6.2 Obligaţia de stoc minim ............................................................................................................ 197
6.3 Regimul de taxare a producţiei de hidrocarburi în România .................................................... 205
6.4 Obligaţia tranzacţionării pe pieţele centralizate ...................................................................... 208
6.4.1 Experienţa europeană ...................................................................................................... 209
6.4.2 Operatorii pieţelor centralizate din România .................................................................. 210
6.4.3 Evoluţia cadrului legislativ şi efecte pe piaţă ................................................................... 213
6.4.4 Opinii ale furnizorilor şi problematici semnalate ............................................................. 223
6.4.5 Aspecte legate de reglementare: ..................................................................................... 224
6.4.6 Aspecte privind capacitatea financiară a operatorilor ..................................................... 226
6.4.7 Aspecte privind organizarea şi funcţionarea platformelor centralizate, respectiv
problematica infrastructurii existente ............................................................................................. 226
6.4.8 Adoptarea modelui pieţei energie electrică..................................................................... 231
6.4.9 Paliere cantitative şi durată.............................................................................................. 233
6.5 Concluzii .................................................................................................................................... 234
CAPITOLUL VII – TRANSPORTUL GAZELOR NATURALE............................................................................. 236
7.1 Descrierea activităţii de transport al gazelor naturale în România .......................................... 236
7.2 Piaţa transportului de gaze naturale din România ................................................................... 241
7.3 Rezervarea de capacitate.......................................................................................................... 245
7.4 Echilibrarea ............................................................................................................................... 246
CAPITOLUL VIII - DISTRIBUŢIA GAZELOR NATURALE ................................................................................ 255
8.1 Concesionarea serviciului public de distribuţie a gazelor naturale .......................................... 255
8.2 Drepturile şi obligaţiile operatorului de distribuţie a gazelor naturale .................................... 256
8.3 Accesul şi racordarea la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale .......................................... 260
8.4 Principiile sistemului de preţuri şi tarife reglementate ............................................................ 264
8.5 Situaţia sistemelor de distribuţie din România......................................................................... 264
CAPITOLUL IX – ÎNMAGAZINAREA ............................................................................................................ 272
9.1 Cadrul legal ............................................................................................................................... 272
9.2 Rolul activităţii de înmagazinare ............................................................................................... 273
9.3 Concurenţi................................................................................................................................. 274
9.4 Evoluţia tarifelor de înmagazinare ............................................................................................ 274
9.5 Opiniile furnizorilor cu privire la activitatea de înmagazinare.................................................. 276
CAPITOLUL X - Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada 2012-
2016 .......................................................................................................................................................... 281
4
CAPITOLUL XI - RECOMANDĂRI ................................................................................................................ 307
5
Abrevieri
ABREVIERI
ACER Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei
ANRE Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
ANRM Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
BRM Bursa Română de Mărfuri SA
CE Comisia Europeană
CET centrală electrică de termoficare
CTE centrală termoelectrică
CPET clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze
naturale utilizată la producerea energiei termice în centrale de cogenerare şi în centrale termice,
destinată consumului populaţiei
DOPGN Direcţia Operator Piaţă Gaze Naturale, organizată în cadrul Societăţii Naţionale de
Transport Gaze Naturale „Transgaz” – S.A. Mediaş
ENTSO-G reţea europeană a operatorilor de transport și de sistem de gaze naturale
EUROSTAT Biroul Statistic al Comunităților Europene
GNC gaz natural comprimat
GNCV gaz natural comprimat pentru vehicule
GNL gaz natural lichefiat
GPL gaze petroliere lichefiate
IAPC indicele agregat de presiune concurenţială
IU instalaţie de utilizare
mc metru cub
MWh megawatt oră
OÎ operator înmagazinare
OPCOM operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România
OSD operator al sistemului de distribuţie
OTS operator de transport și de sistem
REMIT Regulamentul (CE) nr. 1227/2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de
energie
SD sistem de distribuţie
SNT Sistemul naţional de transport al gazelor naturale
TFUE Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene
UE Uniunea Europeană
UR utilizator de reţea
6
Definiţii
DEFINIŢII
1. acces la conductele de alimentare din amonte - dreptul unui operator economic din
sectorul gazelor naturale sau al unui client eligibil de a utiliza conductele de alimentare din
amonte, mai puţin partea utilizată în procesele de producţie a gazelor naturale, respectiv în
punctul în care gazele naturale îndeplinesc condiţiile tehnice de calitate pentru a putea fi
comercializate;
2. acces la sistemul de distribuţie - dreptul unui operator economic din sectorul gazelor
naturale sau al unui client de a utiliza sistemul de distribuţie;
3. acces la sistemul de înmagazinare - dreptul unui operator economic din sectorul gazelor
naturale sau al unui client de a utiliza sistemul de înmagazinare subterană;
4. acces la sistemul de transport - dreptul unui operator economic din sectorul gazelor
naturale sau al unui client de a utiliza sistemul de transport;
5. acces la terminalul GNL - dreptul unui operator economic din sectorul gazelor naturale sau
al unui client de a utiliza terminalul GNL;
6. activităţi conexe - activităţi complementare celor de producţie, transport, distribuţie,
înmagazinare a gazelor naturale, ce sunt desfăşurate de către operatorul licenţiat, conform
condiţiilor de valabilitate ale licenţelor de operare a sistemelor respective;
7. aparat de utilizare - parte componentă a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, destinată
să consume gaze naturale în calitate de combustibil sau de materie primă, cu îndeplinirea
condiţiilor legale pentru funcţionare;
8. autorizaţie/licenţă - actul administrativ individual emis de ANRE, acordat unei persoane
fizice sau juridice, pentru exercitarea unui drept şi executarea unor obligaţii;
9. autoritate competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei -
ANRE, care este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile legii;
10. aviz tehnic - documentul emis în urma analizei unei documentaţii tehnice, care atestă
respectarea condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare;
11. biogaz - amestec de gaze de origine biogenă produs prin procese de fermentaţie, gazeificare
sau piroliză a unor substanţe organice;
12. biometan - biogaz adus la parametrii de calitate pentru a putea fi utilizat în reţelele de
transport şi distribuţie în amestec cu gazele naturale;
13. bunuri proprietate a terţilor - elemente componente ale sistemelor de transport sau ale
sistemelor de distribuţie, utilizate de către operatorii licenţiaţi pentru realizarea serviciilor de
transport sau de distribuţie, bunuri neincluse în patrimoniul acestora;
14. capacitate - fluxul maxim, exprimat în unitate de volum pe unitate de timp sau în unitate de
energie pe unitate de timp, la care are dreptul utilizatorul reţelei în conformitate cu
prevederile contractuale;
15. capacitate contractată - capacitatea pe care operatorul sistemului a alocat-o unui utilizator
printr-un contract;
7
Definiţii
16. capacitate disponibilă - partea din capacitatea tehnică care nu este alocată şi este încă
disponibilă pentru sistem în momentul respectiv;
17. capacitate fermă - capacitatea garantată contractual ca fiind neîntreruptibilă de către
operatorul sistemului;
18. capacitate întreruptibilă - capacitatea care poate fi întreruptă de operatorul sistemului, în
conformitate cu condiţiile prevăzute în contractul cu utilizatorul reţelei;
19. capacitate neutilizată - capacitatea fermă pe care a achiziţionat-o un utilizator al reţelei, în
baza unui contract, dar pe care utilizatorul nu a nominalizat-o până la termenul - limită
specificat în contract;
20. capacitate tehnică - capacitatea fermă maximă pe care o poate oferi operatorul sistemului
unui utilizator, luând în considerare integritatea sistemului respectiv şi cerinţele de
exploatare ale acestuia;
21. client - clientul angro, clientul final de gaze naturale sau un operator economic din sectorul
gazelor naturale care cumpără gaze naturale;
22. client angro - persoană fizică sau juridică, alta decât un operator de transport şi de sistem
sau un operator de distribuţie, care cumpără gaze naturale în scopul revânzării în interiorul
sau în afara sistemului în care este stabilită;
23. client casnic - clientul care cumpără gaze naturale pentru consumul casnic propriu;
24. client eligibil - clientul care este liber să cumpere gaze naturale de la un furnizor ales de
acesta;
25. client final - clientul care cumpără gaze naturale pentru uz propriu;
26. client industrial - clientul final noncasnic care utilizează gaze naturale în procese
industriale prin intermediul unor instalaţii definite conform reglementării nediscriminatorii
aprobate de ANRE;
27. client industrial nou - clientul industrial care se racordează pentru prima oară la un sistem;
nu se consideră clienţi industriali noi acei clienţi care sunt succesorii în drepturi - universali,
cu titlu universal şi/sau cu titlu particular-ai unor clienţi finali care au sau care au avut o
instalaţie de racordare la un sistem de distribuţie ori de transport al gazelor naturale sau la o
conductă de alimentare din amonte;
28. client noncasnic - clientul care cumpără gaze naturale ce nu sunt destinate consumului
casnic propriu;
29. client vulnerabil - clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive
de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru
prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură
financiară. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se
stabilesc prin acte normative;
30. client întreruptibil de siguranţă - client final care prin reducerea consumului său până la
oprire contribuie la menţinerea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale în situaţie de
urgenţă. Reglementarea regimului juridic aplicabil clientului întreruptibil de siguranţă,
precum şi orice alte măsuri de realizare a implementării Regulamentul UE nr. 994/2010 al
8
Definiţii
9
Definiţii
40. deţinerea controlului - orice drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare în parte
ori luate împreună şi ţinând seama de circumstanţele de fapt sau de drept, conferă
posibilitatea de a exercita o influenţă determinantă asupra unei întreprinderi, în special prin:
- drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi din
activele unei întreprinderi;
- drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra structurii
întreprinderii, votului sau deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi;
41. dispecerizare - activitatea specifică de echilibrare permanentă şi operativă, la nivelul
sistemelor, a cantităţilor de gaze naturale intrate şi, respectiv, ieşite, la parametrii rezultaţi
din obligaţiile de livrare, precum şi luarea măsurilor de limitare a efectelor situaţiilor
excepţionale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamităţi naturale, avarii majore şi altele
asemenea, prin folosirea de mijloace specifice;
42. distribuţia gazelor naturale - activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem
de conducte de distribuţie pentru a fi furnizate clienţilor, dar neincluzând furnizarea;
43. durata de funcţionare - intervalul de timp în care un obiectiv din sectorul gazelor naturale
realizează scopul pentru care a fost construit în condiţii de siguranţă şi de eficienţă
economică, conform reglementărilor în vigoare;
44. furnizarea gazelor naturale - activitatea comercială de vânzare a gazelor naturale, inclusiv
GNL, către clienţi;
45. furnizor - persoană fizică sau juridică ce realizează activitatea de furnizare a gazelor
naturale;
46. furnizor de ultimă instanţă - furnizorul desemnat de autoritatea competentă pentru a presta
serviciul de furnizare în condiţii specifice reglementate;
47. gaz natural comprimat (GNC) - gazul natural comprimat ta presiuni cuprinse între 200-
280 bari, stocat şi comercializat în recipiente speciale în vederea utilizării drept combustibil;
48. gaz natural comprimat pentru vehicule (GNCV) - gazul natural stocat în recipiente sub
presiune, prin comprimare, în scopul utilizării drept combustibil pentru vehicule cu motoare
termice;
49. gaz natural lichefiat (GNL) - gazul natural care, în urma unor procese specifice, este adus
în stare lichidă şi stocat în recipiente speciale;
50. gaze naturale - gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din
câmpul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia sau
separarea hidrocarburilor lichide;
51. gaze petroliere lichefiate (GPL) - fracţii de hidrocarburi uşoare derivate din procesele de
rafinare, din instalaţiile de stabilizare a ţiţeiului şi din procesarea gazelor naturale, care sunt
în mod normal lichefiate, prin creşterea presiunii sau scăderea temperaturii, pentru a fi
transportate ori depozitate, având o presiune de vapori care nu o depăşeşte pe cea admisă
pentru propanul comercial, compuse predominant din următoarele hidrocarburi, singure sau
în amestec: propan, propenă (propilenă), butan (n-butan şi/sau izo-butan) şi butene
(butilene), inclusiv butadiene;
10
Definiţii
52. informaţie sensibilă comercial - informaţie a cărei divulgare ar putea restrânge, împiedica
ori denatura concurenţa pe piaţa de gaze naturale şi/sau ar conduce la producerea de
prejudicii participanţilor la piaţă;
53. infrastructură nouă - infrastructură care nu a fost finalizată până la data de 4 august 2003;
54. instalaţie tehnologică de suprafaţă aferentă producţiei de gaze naturale - ansamblul
format din aparatele, accesoriile şi conductele, inclusiv cele din amonte, utilizate pentru
producţia şi vehicularea gazelor naturale;
55. instalaţie de înmagazinare - instalaţia utilizată pentru înmagazinarea gazelor naturale şi
care este deţinută şi/sau exploatată de un operator de înmagazinare, inclusiv instalaţiile GNL
utilizate pentru stocare, dar excluzând partea utilizată pentru activităţile de producţie,
precum şi instalaţiile rezervate exclusiv pentru operatorii de transport şi de sistem, în
vederea îndeplinirii atribuţiilor lor;
56. instalaţie de utilizare - ansamblul de conducte, aparate şi accesorii, inclusiv focarul şi coşul
de evacuare a gazelor arse, situat după staţia/postul de reglare a presiunii şi măsurare a
debitului, după caz, cu excepţia aparatului de măsurare a debitului, care face parte din
sistemul de distribuţie;
57. instrument financiar derivat pe gaze naturale - instrument financiar derivat pe mărfuri,
astfel cum sunt aceste tipuri de instrumente financiare explicitate în reglementările în
vigoare privind pieţele de instrumente financiare;
58. înmagazinarea gazelor naturale - ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de
operatorul de înmagazinare pentru sau în legătură cu rezervarea capacităţii de înmagazinare
în depozitele subterane şi pentru injecţia, depozitarea şi extracţia din aceste capacităţi a unor
cantităţi determinate de gaze naturale;
59. magistrală directă - conducta de transport de gaze naturale complementară sistemului
interconectat;
60. monopol natural în domeniul gazelor naturale - situaţie în care serviciile de transport, de
înmagazinare/stocare sau de distribuţie a gazelor naturale se asigură de către un singur
operator pentru o zonă determinată;
61. Autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie gaze - Ministerul Energiei,
minister de resort;
62. obiectiv din sectorul gazelor naturale - conductă de alimentare din amonte aferentă
producţiei de gaze naturale, un sistem de transport, distribuţie sau înmagazinare a gazelor
naturale ori o parte componentă a uneia dintre acestea;
63. operator al terminatului GNL - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de
lichefiere a gazelor naturale ori importul, descărcarea şi regazeificarea GNL şi răspunde de
exploatarea unei instalaţii GNL;
64. operator al pieţei de gaze naturale - persoana juridică ce asigură organizarea şi
administrarea pieţelor centralizate, cu excepţia pieţei de echilibrare, în vederea
tranzacţionării de gaze naturale pe termen scurt, mediu şi lung;
11
Definiţii
65. operator conducte de alimentare din amonte - persoana fizică sau juridică ce realizează
activitatea de producţie a gazelor naturale şi răspunde de exploatarea, întreţinerea şi, dacă
este necesar, dezvoltarea conductelor de alimentare din amonte într-o anumită zonă;
66. operator de distribuţie - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de distribuţie
a gazelor naturale îh una sau mai multe zone delimitate şi răspunde de exploatarea,
întreţinerea şi dezvoltarea sistemului în respectiva zonă şi, după caz, a interconectărilor sale
cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului, în vederea
satisfacerii la un nivel rezonabil a cererii pentru distribuţia gazelor naturale;
67. operator de înmagazinare - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de
înmagazinare şi răspunde de exploatarea instalaţiei de înmagazinare a gazelor naturale;
68. operator de transport şi de sistem - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de
transport al gazelor naturale şi răspunde de exploatarea, întreţinerea şi, dacă este necesar,
dezvoltarea sistemului de transport într-o anumită zonă şi, după caz, a interconectărilor sale
cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului, în vederea
satisfacerii cererii pentru transportul gazelor naturale;
69. operator economic afiliat - orice alt operator economic care, direct sau indirect,
controlează operatorul economic specificat, este controlat de acesta ori este sub control
comun împreună cu acest operator economic;
70. operator economic din sectorul gazelor naturale - persoana fizică sau juridică, cu
excepţia clienţilor finali, care desfăşoară cel puţin una dintre următoarele activităţi:
producţie, transport, distribuţie, furnizare, administrare de piaţă centralizată, cumpărare sau
înmagazinare de gaze naturale, inclusiv GNL, şi care are atribuţii comerciale, tehnice şi/sau
de mentenanţă legate de respectivele activităţi;
71. operator economic integrat din sectorul gazelor naturale - operator economic din
sectorul gazelor naturale integrat vertical sau orizontal;
72. operator economic integrat pe orizontală - operator economic din sectorul gazelor
naturale care desfăşoară cel puţin una dintre activităţile de producţie, transport, distribuţie,
furnizare sau înmagazinare a gazelor naturale, precum şi o activitate din afara sectorului
gazelor naturale;
73. operator economic integrat pe verticală - operator economic sau un grup de operatori din
sectorul gazelor naturale în care aceeaşi persoană ori aceleaşi persoane este (sunt)
îndreptăţită (îndreptăţite), în mod direct sau indirect, să exercite controlul asupra acestuia şi
care desfăşoară cel puţin una dintre activităţile de transport, distribuţie, înmagazinare a
gazelor naturale, inclusiv pentru GNL, şi cel puţin una dintre activităţile de producţie sau de
furnizare de gaze naturale;
74. piaţa de gaze naturale - cadrul de organizare în care se tranzacţionează gaze naturale şi
serviciile asociate;
75. piaţa centralizată de gaze naturale - cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu gaze
naturale între diverşi operatori economici, intermediate de un operator al pieţei de gaze
naturale, pe baza unor reguli specifice aprobate de autoritatea competentă;
12
Definiţii
13
Definiţii
88. sistemul naţional de transport (SNT) - sistemul de transport situat pe teritoriul României şi
care se află în proprietatea publică a statului;
89. sistem interconectat - un număr de sisteme legate între ele;
90. stocare în conductă - stocarea gazelor prin compresie în sistemele de transport şi distribuţie
a gazelor naturale, dar excluzând cantităţile de gaze naturale rezervate de operatorii
sistemului de transport sau distribuţie în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora;
91. terminal de coastă - ansamblul de instalaţii amplasat pe ţărmul Mării Negre unde se asigură
preluarea gazelor naturale provenite din perimetrele de exploatare submarine, respectiv
punctul în care gazele naturale îndeplinesc condiţiile tehnice de calitate pentru a putea fi
comercializate;
92. terminal GNL - totalitatea instalaţiilor necesare pentru lichefierea gazelor naturale sau
pentru importul, descărcarea şi regazeificarea GNL şi care include serviciile auxiliare şi
instalaţiile de înmagazinare temporară necesare pentru procesul de regazeificare şi livrarea
ulterioară către sistemul de transport, dar care nu include nicio parte a terminalelor GNL
utilizate pentru stocare;
93. transportul gazelor naturale - vehicularea gazelor naturale printr-o reţea care constă în
principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o reţea de conducte de alimentare din
amonte şi decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal
pentru distribuţia de gaze naturale la nivel local, în scopul de a le livra clienţilor, dar fără a
include furnizarea;
94. utilizator de sistem - persoana fizică sau juridică ce alimentează sistemul sau este deservită
de sistem;
95. zonă de protecţie - zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în
spaţiu, în care se instituie interdicţii privind accesul persoanelor, regimul activităţilor şi al
construcţiilor, stabilite prin norme tehnice;
96. zonă de siguranţă - zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în
spaţiu, în care se instituie restricţii şi interdicţii, în scopul asigurării funcţionării normale şi
pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, stabilite prin norme
tehnice; zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie.
14
Introducere
INTRODUCERE
Procesul de tranziţie spre o piaţă concurenţială în sectorul gazelor naturale reprezintă o parte
integrantă a politicii energetice, orientată spre atingerea a trei obiective europene strâns legate:
un sector energetic concurenţial şi eficient, securitatea aprovizionării şi o dezvoltare durabilă.
Dată fiind importanţa acestui sector, prin Ordinul nr. 145/2012 al preşedintelui Consiliului
Concurenţei a fost declanşată o investigaţie privind sectorul gazelor naturale din România, în
baza art. 26 lit. 1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare1.
1
În vigoare la data declanşării investigaţiei.
15
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Politica Uniunii Europene în domeniul energiei pentru perioada până în 2020 se bazează pe trei
obiective fundamentale, pentru care UE a propus pachete separate de reformă legislativă şi de
reglementare:
Durabilitate – subliniază preocuparea UE pentru schimbările climatice, prin reducerea
emisiilor sale de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990,
atingerea gradului de 20% din energie din surse regenerabile şi creșterea cu 20% a
eficienței energetice. În acest sens, în decembrie 2008, a fost aprobat Pachetul „Energie –
Schimbări Climatice”.
Competitivitate – vizează asigurarea implementării efective a pieţei interne de energie. În
acest sens, în septembrie 2008, a fost adoptat cel de-al treilea pachet legislativ pentru
piaţa internă de energie.
Siguranţa în alimentarea cu energie – vizează reducerea vulnerabilităţii UE în privinţa
importurilor de energie, a întreruperilor în alimentare, a posibilelor crize energetice şi a
nesiguranţei privind alimentarea cu energie în viitor. În acest sens, în anul 2014 a fost
lansată Strategia privind securitatea energetică a Uniunii Europene2.
Relevant din perspectivă concurenţială este cel de-al doilea aspect, legat de implementarea
efectivă a pieţei interne de gaze naturale. Având în vedere importanţa gazelor naturale, care
reprezintă un sfert din energia primară folosită în Uniunea Europeană, în perioada anilor 1990,
când cele mai multe pieţe din sectorul gazelor naturale aveau structură de monopol, Uniunea
Europeană şi statele membre au decis deschiderea graduală a acestor pieţe către concurenţă, prin:
- diferențierea între segmentele concurenţiale ale industriei (furnizarea către clienţi) şi
segmentele neconcurenţiale (operarea reţelelor);
- obligarea operatorilor de segmente neconcurenţiale ale industriei (reţele şi alte
infrastructuri) de a permite accesul terţilor la infrastructură;
- liberalizarea segmentului de furnizare (eliminarea barierelor care împiedică furnizorii
alternativi să importe sau să producă energie);
- eliminarea graduală a restricţiilor care îi împiedică pe clienţi să îşi schimbe furnizorul;
- înființarea organismelor independente de reglementare, care să monitorizeze sectorul.
Piaţa internă a gazelor naturale, care a fost implementată treptat în întreaga Comunitate
Europeană începând cu anul 1999, are drept obiectiv să ofere tuturor consumatorilor din Uniune,
indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere, precum și noi
oportunităţi de afaceri și un comerţ transfrontalier mai intens, pentru a asigura obţinerea de
2
http://ec.europa.eu/energy/en/topics/imports-and-secure-supplies.
16
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
3
Directiva 2009/73/CE A Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru
piaţa internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE.
17
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
- mecanismele de formare a preţurilor trebuie să fie mai eficiente şi mai transparente pentru a
transfera către consumatori toate avantajele unei pieţe deschise.
Având în vedere disfuncţionalităţile constatate în cadrul investigaţiei sectoriale, după
implementarea aşa-numitului „pachet II legislativ energetic”, în scopul atingerii obiectivului
principal al Uniunii Europene, de finalizare a pieţei interne a energiei electrice și a gazelor
naturale, Comisia Europeană a propus al treilea pachet de liberalizare a pieţelor de energie,
cunoscut ca „pachetul III legislativ energetic”. Acest pachet este format din:
Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor
naturale, care modifică şi completează Directiva 2003/55/CE;
Regulamentul (CE) nr. 713/2009 de instituire a Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor
de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER);
Regulamentul (CE) nr. 715/2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul
gazelor naturale, care modifică şi completează Regulamentul (CE) nr. 1775/2005.
În plus faţă de pachetul III, au fost adoptate o serie de reglementări care vizează probleme
specifice sectorului energetic, respectiv:
Directiva 2008/92/CE privind procedura comunitară de ameliorare a transparenţei
preţurilor la gaz şi energie electrică aplicate utilizatorilor finali din industrie;
Directiva 2013/30/CE privind siguranţa operaţiunilor petroliere și gaziere offshore şi de
modificare a Directivei 2004/35/CE;
Regulamentul (CE) nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării
cu gaze naturale;
Regulamentul (CE) nr. 1227/2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de
energie (REMIT);
Regulamentul (CE) nr. 1348/2014 privind raportarea de date pentru punerea în aplicare a
art. 8 (2) şi (6) din Regulamentul (CE) nr. 1227/2011.
La fiecare etapă de legiferare, Comisia Europeană a introdus noi reguli privind activităţile
desfăşurate în sectorul energetic, cu scopul atingerii unor obiective specifice, respectiv
securitatea furnizării energiei şi gazelor naturale, atragerea investiţiilor în reţelele de transport,
asigurarea drepturilor consumatorilor pentru alegerea furnizorului de energie sau gaze naturale,
promovarea eficienţei energetice, atât din perspectiva producţiei/furnizării, cât şi din perspectiva
consumului.
Pachetul III legislativ energetic
După aprobarea legislaţiei care permitea consumatorilor europeni să beneficieze de drepturile
oferite de pieţele de energie, în special de dreptul de a alege furnizorul de energie, s-a dovedit că
aceasta nu a fost implementată cu succes în toate statele membre ale Uniunii Europene. Din acest
considerent, s-a recurs la elaborarea regulilor noi, care ar putea rezolva deficienţele structurale
existente pe ambele pieţe, de energie electrică şi de gaze naturale. Regulile prevăzute de pachetul
II privind separarea activităţilor din sectorul de distribuţie şi transport de cele de furnizare şi
producere a energiei nu au asigurat o funcţionare adecvată a pieţelor, în special din cauza
existenţei unui număr mare de operatori de reţea care aveau posibilitatea de a crea în continuare
condiţii discriminatorii pentru noii furnizori sau producători, în favoarea celor care deja stabiliţi
pe piaţă. S-a constatat că noile companii care doreau sa intre pe piaţa de gaze naturale, fără altă
18
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
opţiune decât aceea de a utiliza reţelele existente, întâmpinau dificultăţi din considerentul
favorizării de către operatorii de reţele a altor companii.
Pentru a îmbunătăţi condiţiile de piaţă, în special cele de acces a noilor companii care se ocupă
de producerea şi furnizarea gazelor naturale, Comisia Europeană, în baza experienţei
implementării pachetului II, a venit cu propuneri de separare a activităţilor de transport de cele
de producere şi furnizare, asigurând astfel acces la serviciile de transport pentru orice companie
care intenţionează să intre pe piaţa internă de gaze naturale cu activităţi de producere sau
furnizare. Reglementarea accesului la reţelele existente a fost condiţionată şi de considerente
economice, întrucât construcţia unei reţele de transport paralele cu cea existentă este o investiţie
prea costisitoare pentru un furnizor, iar reţeaua de transport este considerată drept monopol
natural.
1.1.1 Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul
gazelor naturale
19
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
B. Statele membre trebuie să garanteze posibilitatea clienţilor mari noncasnici să-și aleagă
furnizorii, precum și să încheie contracte cu mai mulţi furnizori pentru a-și asigura satisfacerea
nevoilor de gaze naturale, cu scopul de a dezvolta concurenţa pe piaţa internă a gazelor naturale.
Această categorie de clienţi ar trebui să fie protejată împotriva clauzelor de exclusivitate din
contracte, care au ca efect excluderea ofertelor concurente și/sau complementare.
C. Având în vedere că directiva permite multe tipuri de organizare a pieţelor naţionale în cadrul
pieţei interne, măsurile pe care statele membre le pot adopta pentru a asigura condiţii de
concurenţă echitabile ar trebui să se bazeze pe cerinţe prioritare de interes general, cu consultarea
Comisiei Europene cu privire la compatibilitatea măsurilor cu dispoziţiile tratatului și cu
legislaţia comunitară.
Punerea în aplicare a separării efective ar trebui să respecte principiul nediscriminării dintre
sectorul public și cel privat. În acest scop, aceeași persoană nu ar trebui să aibă posibilitatea de a
exercita controlul sau orice drept, încălcând normele de separare a proprietăţii sau opţiunea
operatorului de sistem independent, în mod exclusiv sau în comun, asupra alcătuirii, votului sau
deciziei, atât ale organelor de conducere ale operatorilor de transport și de sistem sau ale
sistemelor de transport, cât și ale organelor de conducere ale întreprinderilor de furnizare sau de
producţie.
D. Statele membre trebuie să ia măsuri suplimentare în vederea asigurării unor tarife
transparente și nediscriminatorii pentru accesul la transport. Aceste tarife ar trebui să fie
aplicabile tuturor utilizatorilor, fără nicio discriminare.
E. Statele membre trebuie să asigure independenţa operatorilor de înmagazinare, pentru a se
îmbunătăţi accesul terţilor la instalaţiile de înmagazinare, atunci când este necesar din punct de
vedere tehnic și/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem în vederea
alimentării clienţilor.
În consecinţă, este oportun ca instalaţiile de înmagazinare să fie exploatate prin entităţi separate
din punct de vedere juridic, care dispun de drepturi efective de luare a deciziilor în ceea ce
privește activele necesare pentru întreţinerea, exploatarea și dezvoltarea acestora.
Atunci când instalaţia de înmagazinare, înmagazinarea în conductă sau serviciile de sistem
operează pe o piaţă suficient de concurenţială, ar putea fi autorizat accesul pe baza unor
mecanisme de piaţă transparente și nediscriminatorii.
Este, de asemenea, necesară creșterea transparenţei privind capacitatea de înmagazinare acordată
terţilor, impunând statelor membre obligaţia de a defini și de a publica un cadru clar și
nediscriminatoriu, care să stabilească regimul de reglementare corespunzător aplicabil
instalaţiilor de înmagazinare. Această obligaţie nu ar trebui să presupună o nouă decizie privind
regimurile de acces, ci ar trebui să îmbunătăţească transparenţa referitoare la regimul de acces la
înmagazinare.
Cerinţele de confidenţialitate pentru informaţiile sensibile din punct de vedere comercial sunt
deosebit de importante în ceea ce privește datele de natură strategică și în cazul în care există un
singur utilizator pentru o instalaţie de înmagazinare.
F. Statele membre trebuie să garanteze accesul nediscriminatoriu la reţelele de distribuţie, care
determină accesul la clienţi la nivelul pieţei cu amănuntul.
20
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Aspectele care pot implica discriminare în ceea ce privește accesul terţilor și investiţiile sunt, cu
toate acestea, mai puţin semnificative la nivelul distribuţiei decât la nivelul transportului, întrucât
congestia la nivelul transportului și influenţa intereselor legate de producere sunt, în general, mai
semnificative decât la nivelul distribuţiei.
În plus, separarea juridică și funcţională a operatorilor de distribuţie a devenit, în temeiul
Directivei 2003/55/CE, obligatorie doar cu începere de la 1 iulie 2007, iar efectele sale asupra
pieţei interne a gazelor naturale trebuiau încă evaluate, întrucât normele privind separarea
juridică și funcţională pot duce la o separare efectivă dacă sunt definite clar, puse în aplicare în
mod corespunzător și monitorizate îndeaproape.
Pentru asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile la nivelul pieţei cu amănuntul,
activităţile operatorilor de distribuţie ar trebui, prin urmare, monitorizate, în scopul de a
împiedica acești operatori să profite de integrarea lor verticală în ceea ce privește poziţia lor
concurenţială pe piaţă, în special în raport cu clienţii casnici și cu clienţi mici noncasnici.
G. Statele membre trebuie să adopte măsuri concrete pentru a sprijini utilizarea pe scară mai
largă a biogazului și a gazului obţinut din biomasă, iar producătorilor acestor tipuri de gaze ar
trebui să li se acorde accesul nediscriminatoriu la sistemul de gaze, cu condiţia ca acest acces să
fie în permanenţă compatibil cu normele tehnice și de siguranţă relevante.
21
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
numărul de participanţi pe piaţă trebuie să crească, fiind necesară în acest scop creșterea
supravegherii exercitate de autorităţile de reglementare asupra întreprinderilor active în sectorul
alimentării cu gaze naturale.
K. Statele membre trebuie să monitorizeze permanent echilibrul dintre cerere şi ofertă şi
transparenţa în ceea ce priveşte formarea preţurilor, având în vedere că gazele naturale sunt
importate în cantităţi tot mai mari în Comunitate, în special din ţări terţe.
Legislaţia comunitară ţine seama de caracteristicile gazelor naturale, de anumite rigidităţi
structurale provocate de concentrarea furnizorilor, contractele pe termen lung sau lipsa de
lichidităţi în aval. În interesul siguranţei alimentării, este necesar să se monitorizeze echilibrul
dintre cerere și ofertă în fiecare stat membru și să se întocmească un raport privind situaţia la
nivel comunitar, luându-se în considerare capacitatea de interconexiune între zone.
Această monitorizare ar trebui să fie realizată în timp util, pentru a permite luarea unor măsuri
corespunzătoare, în cazul în care siguranţa alimentării este compromisă. Construirea și
întreţinerea infrastructurii de reţea necesare, inclusiv a capacităţii de interconexiune, ar trebui să
contribuie la asigurarea unei aprovizionări stabile cu gaze naturale.
L. Statele membre trebuie să monitorizeze contractele pe termen lung, pentru a se asigura că
acestea nu aduc atingere obiectivului directivei și sunt compatibile cu tratatul, inclusiv cu
normele de concurenţă, întrucât acestea rămân un element important al alimentării cu gaze
naturale a statelor membre și este necesar ca acestea să rămână o posibilitate oferită
întreprinderilor care furnizează gaze naturale.
În consecinţă, este necesar să se ţină cont de contractele pe termen lung în planificarea capacităţii
de alimentare și transport a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale.
M. Statele membre trebuie să evalueze dacă este posibilă introducerea unor sisteme de
contorizare inteligente.
Evaluarea economică trebuie sa demonstreze dacă introducerea unor astfel de sisteme de
contorizare este rezonabilă din punct de vedere economic și eficientă din punct de vedere al
costurilor.
N. Statele membre trebuie să se asigure că autorităţile de reglementare în domeniul energiei pot
lua decizii privind ansamblul aspectelor relevante legate de reglementare, pentru a asigura
funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne a gazelor naturale, și sunt pe deplin independente
faţă de orice alte interese publice sau private.
Directiva 2003/55/CE a introdus obligativitatea statelor membre de a institui autorităţi de
reglementare cu competenţe specifice. Cu toate acestea, experienţa a arătat că eficacitatea
reglementării este adesea afectată de lipsa de independenţă a autorităţilor de reglementare faţă de
autorităţile publice centrale, precum și de insuficienţa competenţelor de care dispun și de puterea
limitată de decizie.
Autorităţile de reglementare naţionale trebuie să aibă posibilitatea de a stabili sau de a aproba
tarifele sau metodele de calcul al tarifelor, pe baza propunerii operatorului de transport și de
sistem sau a operatorului (operatorilor) de distribuţie sau a operatorului de sistem de gaze
naturale lichefiate (GNL) sau pe baza unei propuneri agreate de acest (acești) operator(i) și de
utilizatorii reţelei.
22
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
În scopul implementării eficiente a celui de-al treilea pachet legislativ privind liberalizarea
piețelor energetice, la nivel european s-a decis înfiinţarea Agenţiei pentru Cooperarea
Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER).
Potrivit regulamentului de instituire, ACER are un rol cheie în funcționarea piețelor electricității
și gazelor naturale din Uniunea Europeană, date fiind următoarele competenţe:
completarea și coordonarea activităţii autorităților naționale de reglementare;
participarea la elaborarea normelor privind rețelele europene;
în anumite condiții, luarea unor decizii individuale cu caracter obligatoriu privind
termenii și condițiile de acces la infrastructura transfrontalieră și siguranța operațională a
acesteia;
consilierea instituțiilor europene privind diverse probleme legate de energie;
va monitoriza evoluțiile piețelor energetice, prezentând rapoarte în acest sens.
În conformitate cu Regulamentul nr. 713/2009, ACER trebuie să-și îndeplinească sarcinile
începând cu data de 3 martie 2011. La aceeași dată, celelalte acte legislative care alcătuiesc cel
23
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
de-al treilea pachet privind liberalizarea sectorului energetic trebuie să fie transpuse sau să
devină aplicabile în legislațiile statelor membre.
1.1.3 Regulamentul (CE) nr. 715/2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru
transportul gazelor naturale
trebui să depindă de ruta de transport. Prin urmare, tariful stabilit pentru unul sau mai multe
puncte de intrare nu ar trebui să depindă de tariful stabilit pentru unul sau mai multe puncte de
ieșire și/sau viceversa.
Prin urmare, regulamentul are drept obiective:
- stabilirea de norme nediscriminatorii pentru condiţiile de acces la sistemele pentru
transportul gazelor naturale, luând în considerare caracteristicile specifice ale pieţelor
naţionale și regionale, în vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a pieţei
interne a gazelor;
- stabilirea de norme nediscriminatorii pentru condiţiile de acces la instalaţiile GNL și de
înmagazinare, luând în considerare caracteristicile specifice ale pieţelor naţionale și
regionale;
- facilitarea realizării unei pieţe angro funcţionale și transparente, cu un nivel ridicat al
siguranţei alimentării cu gaze, și asigurarea mecanismelor de armonizare a normelor de
acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de gaz.
Obiectivele menţionate cuprind definirea unor principii armonizate de fixare a tarifelor sau a
unor metodologii de calcul al acestor tarife, definirea unor principii armonizate pentru accesul la
reţea, dar nu și la instalaţiile de înmagazinare, stabilirea de servicii pentru accesul terţilor și de
principii armonizate pentru alocarea capacităţii și gestionarea congestiei, stabilirea de cerinţe de
transparenţă, norme de echilibrare și tarife de dezechilibru și facilitarea comercializării de
capacitate.
Statele membre pot înfiinţa o entitate sau un organism, în conformitate cu Directiva
2009/73/CE, în scopul îndeplinirii uneia sau mai multor funcţii atribuite în mod obișnuit
operatorului de transport și de sistem.
1.1.4 Regulamentul (CE) nr. 984/2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind
mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de
completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009
Acest regulament a fost adoptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2009, din care face
parte integrantă şi pe care îl completează. Întrucât Regulamentul (CE) nr. 715/2009 stabileşte
norme nediscriminatorii privind condiţiile de acces la sistemele de transport al gazelor naturale,
pentru a se asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne a gazelor naturale, era necesară
stabilirea unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de
transport al gazelor.
În acest sens, Regulamentul (CE) nr. 984/2013 are drept obiectiv stabilirea gradului de
armonizare necesar în întreaga Europă şi completează principiile care stau la baza mecanismelor
de alocare a capacităţii şi a procedurilor de gestionare a congestiei în ceea ce priveşte operatorii
sistemelor de transport.
Punerea în aplicare efectivă a acestui regulament se bazează, de asemenea, pe introducerea unor
sisteme tarifare compatibile cu mecanismele de alocare a capacităţii propuse în regulament,
pentru a se asigura punerea în aplicare a acestuia fără efecte negative asupra veniturilor şi a
poziţiei lichidităţii operatorilor sistemelor de transport.
25
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Duplicarea sistemelor de transport al gazelor este, în cele mai multe cazuri, neeconomică şi
ineficientă. Prin urmare, pentru a exista concurenţă pe pieţele gazelor naturale, toţi utilizatorii
reţelei trebuie să beneficieze de un acces transparent şi nediscriminatoriu la infrastructura
gazieră. Cu toate acestea, în numeroase regiuni ale Uniunii Europene, lipsa unui acces egal şi
transparent la capacitatea de transport rămâne un obstacol major în calea apariţiei unei
concurenţe reale pe piaţa angro. În plus, diferenţele dintre normele naţionale ale statelor membre
împiedică crearea unei pieţe interne funcţionale a gazelor.
Utilizarea ineficientă a conductelor de gaz de înaltă presiune ale Uniunii Europene şi accesul
limitat la acestea determină condiţii de piaţă sub standardul optim. Trebuie să fie implementat un
sistem mai transparent, mai eficient şi nediscriminatoriu de alocare a capacităţilor limitate de
transport în reţelele de gaz de înaltă presiune ale Uniunii, astfel încât să se poată dezvolta în
continuare concurenţa transfrontalieră şi să se înregistreze progrese în ceea ce priveşte integrarea
pieţei.
Pentru a exista o concurenţă reală între furnizorii din interiorul şi din afara Uniunii este nevoie ca
aceştia să poată utiliza în mod flexibil sistemele de transport existente, pentru a-şi transporta
gazele ţinând cont de semnalele de preţ. Numai un sistem performant de reţele de transport
interconectate, care oferă aceleaşi condiţii de acces tuturor, permite un flux fără obstacole al
gazelor pe teritoriul Uniunii. Acest lucru atrage la rândul său mai mulţi furnizori, ceea ce
contribuie la creşterea lichidităţii în centrele de comercializare şi la eficienţa mecanismelor de
stabilire a preţurilor, generând, prin urmare, preţuri corecte pentru gazele naturale, bazate pe
principiul cererii şi ofertei.
Pentru atingerea acestor obiective, regulamentul stabilește un cod al rețelei care instituie
mecanisme standardizate de alocare a capacității în sistemele de transport al gazelor.
Mecanismul standardizat de alocare a capacității include o procedură de licitație pentru punctele
de interconectare relevante din cadrul Uniunii și produsele de capacitate transfrontaliere standard
care urmează să fie oferite și alocate. De asemenea, regulamentul stabilește modul în care vor
coopera operatorii sistemelor de transport adiacente pentru a facilita vânzările de capacitate,
ținând seama de normele comerciale și tehnice generale privind mecanismele de alocare a
capacității.
Regulamentul se aplică punctelor de interconectare. De asemenea, se poate aplica și punctelor de
intrare și ieșire dinspre și către țări terțe, sub rezerva deciziei autorității de reglementare
naționale relevante. Regulamentul nu se aplică în cazul punctelor de ieșire către consumatorii
finali și rețelele de distribuție, al punctelor de intrare dinspre terminalele și instalațiile de
producție GNL (gaze naturale lichefiate) și al punctelor de intrare-ieșire dinspre sau către
instalațiile de înmagazinare.
Pentru a preveni blocarea accesului pe piețele de aprovizionare din aval, autoritățile naționale
competente pot decide, după consultarea utilizatorilor rețelei, să ia măsuri proporționate în
vederea limitării de la bun început a posibilității ca un singur utilizator al rețelei să depună o
ofertă pentru capacitate la punctele de interconectare din cadrul unui stat membru.
26
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Transparența prețurilor energiei, în măsura în care întărește condițiile care previn denaturarea
concurenței pe piața comună, este esențială pentru realizarea și buna funcționare a pieței interne
a energiei.Transparența poate ajuta la eliminarea discriminărilor față de utilizatori, prin creșterea
gradului de libertate a acestora în ceea ce privește alegerea între diferite surse de energie și
diferiți furnizori.
La momentul elaborării directivei, s-a constatat că gradul de transparență variază între diversele
surse de energie, precum și de la un stat membru sau de la o regiune comunitară la alta, punând
astfel sub semnul întrebării realizarea unei piețe interne a energiei.
Cu toate acestea, prețul plătit de sectorul industrial din Comunitate pentru energia utilizată este
unul dintre factorii care îi influențează competitivitatea și ar trebui, prin urmare, să rămână
confidențial.
Sistemul consumatorilor standard folosit de Biroul Statistic al Comunităților Europene (Eurostat)
în publicațiile sale despre prețuri și sistemul de prețuri pus în aplicare pentru marii utilizatori de
energie electrică din industrie garantează că transparența nu devine un obstacol în calea păstrării
confidențialității.
Întreprinderile care furnizează gaze naturale, precum și consumatorii industriali de gaz se supun
în continuare, independent de aplicarea acestei directive, regulilor în materie de concurență
prevăzute în tratat și, prin urmare, Comisia poate impune comunicarea prețurilor și a condițiilor
de vânzare.
Cunoașterea sistemelor de prețuri în vigoare reprezintă o parte a transparenței prețurilor.
Cunoașterea defalcării consumatorilor pe categorii și segmentele lor de piață respective
reprezintă, de asemenea, o parte a transparenței prețurilor.
Comunicarea la Eurostat a prețurilor și a condițiilor de vânzare către consumatori și a sistemelor
de prețuri în vigoare, precum și a defalcării consumatorilor pe categorii de consum, ar trebui să
constituie informații suficiente pentru Comisie în vederea luării unei decizii, după caz, cu privire
la acțiuni sau propuneri adecvate, având în vedere situația pieței interne a energiei.
Realizarea transparenței presupune publicarea și circulația prețurilor și a sistemelor de prețuri
între consumatori, pe o scară cât mai largă posibil.
Pentru punerea în aplicare a transparenței prețurilor la energie, sistemul trebuie să se bazeze pe
metode și tehnici demonstrate, care au fost dezvoltate și aplicate de Eurostat cu privire la
prelucrarea, verificarea și publicarea informațiilor.
În vederea realizării pieței interne a energiei, sistemul transparenței prețurilor trebuie să devină
operațional cât mai repede posibil.
În temeiul directivei, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a garanta că
întreprinderile care furnizează gaze naturale utilizatorilor finali din industrie comunică către
Eurostat următoarele:
27
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Articolul 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene stabileşte obiectivele privind
conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi utilizarea prudentă şi raţională a
resurselor naturale. Acesta instituie obligaţia ca toate acţiunile Uniunii să urmărească un nivel
ridicat de protecţie bazat pe principiul precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii,
cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul "poluatorul plăteşte".
Cadrul existent de reglementare, divergent şi fragmentat, care se aplică siguranţei operaţiunilor
petroliere şi gaziere offshore din Uniune şi practicile actuale în materie de siguranţă ale
industriei de profil nu oferă garanţia absolut adecvată că riscurile de accidente offshore sunt
reduse la minimum în întreaga Uniune şi că, în cazul unui accident care are loc în apele offshore
ale statelor membre, cel mai eficient mod de intervenţie ar fi pus în aplicare în mod rapid. În
conformitate cu regimurile de răspundere existente, este posibil ca partea responsabilă să nu fie
întotdeauna identificată în mod clar şi să nu poată plăti sau să nu aibă responsabilitatea de a plăti
toate costurile pentru repararea daunelor pe care le-a cauzat. Partea responsabilă ar trebui să fie
întotdeauna identificabilă în mod clar înainte de începerea operaţiunilor offshore petroliere şi
gaziere.
Riscurile de producere a unui accident major în cadrul operaţiunilor petroliere sau gaziere
offshore sunt semnificative. Accidentele majore legate de operaţiunile petroliere şi gaziere
offshore pot avea consecinţe devastatoare şi ireversibile asupra mediului marin şi de coastă,
precum şi efecte negative semnificative asupra activităţilor economice de coastă.
Prin reducerea riscului de poluare a apelor offshore, directiva ar trebui să contribuie, prin urmare,
la asigurarea protecţiei mediului marin şi, în special, la atingerea sau menţinerea unei stări
ecologice bune până în 2020, obiectiv prevăzut în Directiva 2008/56/CE de instituire a unui
cadru de acţiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin.
Astfel, directiva stabileşte cerinţele minime pentru prevenirea accidentelor majore din cadrul
operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore şi limitarea consecinţelor acestor accidente.
Obiectivul directivei constă în reducerea, în măsura posibilului, a apariţiei accidentelor majore
legate de operaţiunile petroliere şi gaziere offshore şi limitarea consecinţelor acestora, sporind
28
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
30
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
1.1.8 Regulamentul (CE) nr. 1227/2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro
de energie (REMIT)
31
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
procedeze astfel sunt legitime şi că respectiva tranzacţie sau respectivul ordin este conform cu
practicile de piaţă admise pe respectiva piaţă angro de energie.
Interdicţia se referă, de asemenea, la cei ce utilizează sau încearcă să utilizeze un instrument
fictiv sau orice altă formă de înşelătorie ori artificiu, care transmite sau este de natură să
transmită mesaje false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul produselor
energetice angro. Nu este permisă nici difuzarea, prin intermediul mijloacelor de comunicare în
masă sau a internetului, de informaţii care oferă sau sunt susceptibile de a oferi mesaje false sau
înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul produselor energetice angro.
În cadrul calendarului de implementare a REMIT propus de ACER, prioritatea pe termen scurt
este înregistrarea participanţilor la piaţă care efectuează tranzacţii ce trebuie raportate ACER.
Pe termen mediu şi lung, trebuie definit rolul ACER şi impactul activităţii acesteia asupra
autorităţilor de reglementare în ceea ce privește monitorizarea pieței, precum și aspectele de
cooperare cu reglementatorii pieţelor financiare privind modul de raportare a tranzacţiilor şi
investigare şi trebuie clarificate aspectele ce ţin de publicarea de informaţii (registrul European al
participanţilor la piaţa angro de energie şi gaze naturale, informaţii privind tranzacţii cu energie
şi gaze), accesul la datele deţinute de ACER, securitatea informaţiilor, tehnologia informaţiei,
monitorizarea implementării prevederilor REMIT în statele membre.
Potrivit prevederilor REMIT, au fost extinse competențele autorităților naţionale de
reglementare, care trebuie să investigheze şi să se asigure că sunt executate sancţiunile pentru
nerespectarea interdicţiilor stabilite prin regulament.
De asemenea, statele membre trebuie să stabilească norme cu privire la sancţiunile aplicabile în
cazul încălcării prevederilor REMIT şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în
aplicare a acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, disuasive şi proporţionale şi să
reflecte natura, durata şi gravitatea încălcărilor, daunele produse consumatorilor şi beneficiile
potenţiale obţinute de pe urma tranzacţiilor bazate pe informaţii privilegiate şi a manipulării
pieţei.
1.1.9 Regulamentul (UE) nr. 347/2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile
energetice transeuropene
La 26 martie 2010, Consiliul European a aprobat propunerea Comisiei de lansare a unei noi
strategii „Europa 2020”. Una dintre prioritățile Strategiei Europa 2020 o reprezintă creșterea
sustenabilă prin promovarea unei economii cu o utilizare mai eficientă a resurselor, mai
sustenabilă și mai competitivă. Strategia plasa infrastructurile energetice pe primul loc în cadrul
inițiativei emblematice „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”,
subliniind necesitatea actualizării rapide a rețelelor Europei și a interconectării acestora la nivel
continental, în special pentru a integra sursele regenerabile de energie.
În comunicarea sa intitulată „Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 –
Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate”, urmată de concluziile Consiliului
din 28 februarie 2011 și de rezoluția Parlamentului European, Comisia a solicitat o nouă politică
privind infrastructura energetică în vederea optimizării dezvoltării rețelelor la nivel european în
perioada ante și post 2020, pentru a permite Uniunii să își atingă obiectivele esențiale de politică
energetică în materie de competitivitate, sustenabilitate și siguranță în aprovizionare.
32
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
1.1.10 Regulamentul (CE) nr. 1348/2014 privind raportarea de date pentru punerea în
aplicare a art. 8 (2) şi (6) din Regulamentul nr. 1227/2011
Regulamentul stabilește normele pentru furnizarea de date către ACER, pentru punerea în
aplicare a articolului 8 alineatele (2) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011. Acesta
definește detaliile legate de produsele energetice angro și de datele fundamentale de raportat, de
canalele corespunzătoare pentru raportarea de date, de definirea calendarelor și de frecvența
raportării datelor.
Regulamentul nr. 1227/2011 solicită ACER să monitorizeze piețele angro de energie din Uniune.
Pentru ca agenția să fie în măsură să-și îndeplinească sarcina, este necesar să îi fie furnizate, în
timp util, seturi complete de informații relevante. Supravegherea eficientă a piețelor angro de
energie necesită monitorizarea regulată a detaliilor contractelor, inclusiv ale ordinelor de
tranzacționare, precum și a datelor privind capacitatea și utilizarea instalațiilor de producție,
înmagazinare, consum sau transport de energie electrică și de gaze naturale.
Participanții la piață trebuie să raporteze în mod regulat ACER detaliile contractelor angro de
energie, atât în ceea ce privește furnizarea energiei electrice/gazelor naturale, cât și transportul
respectivelor produse. Contractele privind serviciile de echilibrare, contractele dintre diferiți
membri ai aceluiași grup de companii și contractele pentru vânzarea energiei produse în instalații
de producție mici vor fi raportate numai la cererea ACER.
În general, ambele părți contractante trebuie să raporteze detaliile solicitate referitoare la
contractul încheiat. Pentru a facilita raportarea, părțile trebuie să aibă capacitatea de a raporta una
în numele celeilalte sau de a utiliza serviciile unor terțe părți în acest scop. Fără a aduce atingere
acestei dispoziții și pentru a facilita colectarea de date, detaliile contractelor de transport
încheiate în urma alocării primare a capacităților de interconexiune la nivelul unui operator de
transport și de sistem („OTS”) vor fi raportate exclusiv de respectivul OTS. Datele raportate
trebuie să includă, de asemenea, cereri acoperite și neacoperite privind capacitatea.
Pentru a evita dubla raportare, ACER trebuie să colecteze detalii privind instrumentele derivate
referitoare la contractele de furnizare sau transport a energiei electrice sau gazelor naturale, care
au fost raportate în conformitate cu Regulamentul financiar aplicabil către registrele centrale de
tranzacții sau autoritățile de reglementare din domeniul financiar, din respectivele surse. Fără a
aduce atingere acestei dispoziții, piețele organizate, sistemele de corelare a ordinelor sau
sistemele de raportare a tranzacțiilor care au raportat detalii ale unor astfel de instrumente
derivate în baza normelor financiare, în temeiul acordului încheiat între acestea, trebuie să aibă
capacitatea de a raporta aceleași informații și către agenție.
Pentru a identifica în mod eficient abuzurile de piață, este important ca, pe lângă detaliile
contractelor, ACER să poată monitoriza și ordinele de tranzacționare plasate pe piețele
organizate. Deoarece este de așteptat ca participanții la piață să nu poată înregistra cu ușurință
astfel de date, ordinele corelate și necorelate trebuie să fie raportate prin intermediul pieței
organizate unde au fost plasate sau prin intermediul unor terțe părți care au capacitatea de a
furniza astfel de informații.
O raportare eficientă și o monitorizare specifică necesită realizarea unei distincții între
contractele standard și cele nestandardizate. Deoarece prețurile contractelor standard servesc, de
asemenea, ca prețuri de referință pentru contractele nestandardizate, ACER trebuie să primească
zilnic informații privind contractele standard.
34
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Participanții la piață trebuie, de asemenea, să raporteze, în mod regulat, atât ACER cât și
autorităților naționale de reglementare, la cererea acestora, datele referitoare la disponibilitatea și
utilizarea infrastructurii de producere și de transport al energiei, inclusiv gazul natural lichefiat și
instalațiile de înmagazinare.
Cerințele în materie de raportare trebuie să respecte obligația agenției de a nu pune la dispoziția
publicului informațiile sensibile din punct de vedere comercial și de a publica sau de a pune la
dispoziția publicului doar informațiile care nu sunt de natură să creeze nicio denaturare a
concurenței pe piețele angro de energie trebuie să fie raportate în termen de maximum o lună de
la încheierea respectivelor contracte.
Pachetul legislativ care guvernează funcţionarea sectorului gazelor naturale din România este
compus, la nivel primar, din următoarele acte normative:
- Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012;
- Legea petrolului nr. 238/2004;
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
- Legea nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze
naturale;
- Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor
suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor
naturale;
- Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de
importanţă naţională în domeniul gazelor naturale;
- Hotărârea Guvernului nr. 638/2007 privind deschiderea integrală a pieţei de energie
electrică şi gaze naturale.
Legislaţia naţională în domeniul gazelor naturale a urmărit, încă de la emiterea Ordonanţei nr.
60/2000 privind reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale, stabilirea cadrului legal
necesar pentru desfăşurarea activităţilor specifice sectorului gazelor naturale, în condiţii de
competitivitate şi transparenţă.
Potrivit prevederilor OG nr. 60/2000, politica energetică a statului trebuie să asigure creşterea
eficienţei energetice şi constituirea unui cadru instituţional corespunzător, prin stabilirea
organismelor şi autorităţilor competente pentru realizarea acestei politici.
Politica statului în domeniul gazelor naturale constă în stabilirea obiectivelor sectorului gazelor
naturale, a modalităţilor optime de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări
durabile a economiei naţionale. Politica în domeniul gazelor naturale este elaborată pe baza
programului de guvernare aprobat de Parlament, de ministerul de resort, cu consultarea
organismelor guvernamentale cu atribuţii în domeniu şi a societăţii civile, pentru un interval
mediu, şi cu luarea în considerare a evoluţiilor probabile pe termen lung.
OG nr. 60/2000 a fost înlocuită de Legea gazelor nr. 351/2004, care menţine aceleaşi principii de
realizare a politicii statului în domeniul gazelor naturale, cu următoarele obiective principale:
35
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012.
36
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Principiul separării introdus de directivele din pachetele energetice putea fi respectat prin
implementarea oricărui model din cele permise de directive, cu scopul asigurării independenţei
operatorului de transport faţă de celelalte întreprinderi din domeniu, care desfăşoară activităţi de
producţie sau furnizare.
În acest fel, se consideră că sunt eliminate premisele care conduc la poziţii favorizante pentru
companiile din domeniu integrate pe verticală şi, totodată, este creat un mediu de piaţă
concurenţial şi nediscriminatoriu.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1), lit. a) din Directiva 2009/73/CE, ”Statele membre se asigură
că de la 3 martie 2012 toate întreprinderile care deţin în proprietate sisteme de transport
acţionează ca operatori de transport”. Cu alte cuvinte, operatorul de transport trebuie sa fie
proprietarul reţelei pe care o operează. De asemenea, art. 9 defineşte condiţiile prin care se
realizează concret separarea proprietăţii şi a activităţilor între operatorii de transport şi de sistem,
pe de o parte, şi producătorii, distribuitorii si furnizorii de gaze naturale, pe de altă parte.
Directiva prevede însă şi o excepţie, respectiv desemnarea unui operator de sistem independent
la propunerea proprietarului sistemului de transport, în cazul în care sistemul de transport
aparţine unei întreprinderi integrate vertical la data de 3 septembrie 2009.
Având în vedere configuraţia sistemului de transport, România a optat pentru modelul ISO
(„independent system operator”), în cadrul căruia întreprinderea desemnată să opereze sistemul
de transport nu are drept de proprietate asupra acestuia.
Alegerea modelului ISO în vederea operării sistemului de transport al gazelor naturale a avut la
bază faptul că la momentul elaborării Legii energiei s-a luat decizia ca regimul de proprietate al
Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale să nu fie schimbat, opţiunea având la bază
următoarele argumente de ordin legal:
- în România, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conductele de transport al gazelor
naturale sunt proprietate publică a statului şi nu pot fi înstrăinate.
- Legea petrolului prevede că Sistemul Naţional de Transport al petrolului este proprietate
publică a statului. În conformitate cu aceeaşi lege, „petrolul reprezintă substanţele
minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în
scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de
gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.”
Astfel, SNTGN Transgaz SA a fost desemnată şi certificată ca operator al sistemului naţional de
transport de gaze naturale, fără a fi proprietarul acesteia.
Considerând că măsurile comunicate de România nu transpun în integralitate Directiva
2009/73/CE, Comisia a luat decizia sesizării CJUE la data de 21.03.2013. În opinia Comisiei,
măsurile legislative comunicate de autorităţile române transpun parţial și incorect Directiva
Directiva 2009/73/CE, întrucât legislaţia naţională în vigoare nu a transpus şi obligaţia de a
asigura cadrul legal necesar pentru implementarea modelului OU („ownership unbundling”).
Astfel, indiferent dacă această ipoteză de fapt nu există în momentul de faţă în România, aşa cum
a subliniat Comisia, trebuie să fie creată posibilitatea legislativă ca, în viitor, să poată fi
certificaţi exclusiv operatori de transport şi de sistem în conformitate cu modelul OU.
38
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
În vederea transpunerii integrale a prevederilor art. 9 alin. (1), lit. a) din Directivă, pentru a fi
reglementată implementarea modelului OU în vederea operării altor posibile sisteme de transport
al gazelor naturale, care ar putea fi dezvoltate în România, paralel cu Sistemul Naţional de
Transport şi posibil interconectate cu acesta, au fost necesare atât modificări ale Legii energiei,
cât şi modificări ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
în sensul că noile reţele de transport care vor fi realizate din sursele proprii are unui operator de
transport nu mai reprezintă proprietate publică a statului şi nu sunt incluse în domeniul public al
statului, ele constituind proprietate privată a operatorului care a realizat investiţia.
Astfel, Legea energiei va trata în mod distinct două situaţii: pe de o parte, regimul de proprietate
şi operarea Sistemului Naţional de Transport (după modelul ISO), iar pe de altă parte, regimul de
proprietate şi operarea altor posibile sisteme de transport al gazelor naturale, nou înfiinţate (după
modelul OU).
Prin crearea posibilităţii legale pentru apariţia unor operatori de transport al gazelor naturale care
să fie şi proprietari ai acelor sisteme, se poate discuta despre o potenţială diversificare a rutelor
de transport care pot contribui la îmbunătăţirea concurenţei în acest domeniu, având un impact
semnificativ asupra creşterii siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale în condiţii competitive
de preţ.
Totodată, prin legislaţia subsecventă, autorităţile române au avut misiunea de a asigura o
armonizare funcţională a posibilelor noi infrastructuri cu Sistemele Naţionale de Transport, astfel
încât să fie evitate dezechilibrele în activitatea de transport în interiorul sistemelor, dar şi în
relaţia dintre acestea.
Potrivit Legii energiei, activităţile din sectorul gazelor naturale se desfăşoară în baza unor licenţe
şi autorizaţii specifice emise de ANRE şi a unor concesiuni eliberate de autorităţile competente,
în cazul activităţilor ce implică folosirea bunurilor proprietate publică.
Înfiinţarea de noi conducte de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale,
precum şi de noi obiective de producţie de biogaz, biometan, GNL şi GNC/GNCV sau de noi
sisteme de transport, înmagazinare şi distribuţie a gazelor naturale de către persoane juridice
române sau străine se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţare.
Desfăşurarea activităţilor de furnizare a gazelor naturale, a biogazului/biometanului, GNL,
GNC/GNCV, GPL, de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei sau de
înmagazinare a gazelor naturale, a sistemelor de transport, de distribuţie, a terminalelor GNL,
precum şi administrarea pieţelor centralizate de gaze naturale se realizează pe bază de licenţă.
Procedura de acordare, modificare, suspendare şi retragere a autorizaţiilor şi licenţelor, termenele
şi condiţiile de acordare se stabilesc prin regulamente elaborate de ANRE, potrivit Ordinului nr.
34/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a
licenţelor în sectorul gazelor naturale.
Pentru fiecare categorie de licenţă sau autorizaţie, aplicanţii trebuie să îndeplinească anumite
criterii şi să întocmească o anumită documentaţie. În principiu, cel care aplică pentru o
licenţă/autorizaţie trebuie să fie persoană juridică cu sediul principal sau secundar înregistrat în
România. Ca urmare a primirii documentaţiei, ANRE analizează conformitatea acesteia cu
39
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
40
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
41
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
naturale prin reducerea timpilor de realizare. Acesta instituie posibilitatea realizării activităților
de proiectare și execuție a lucrărilor din sistemul de distribuție a gazelor naturale prin
intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, precum și de verificare a documentațiilor
tehnice/proiectelor tehnice de verificatori de proiecte atestați ANRE, în regim concurențial, fără
o limitare a accesului pe piața a acestor tipuri de lucrări.
Dezvoltarea cadrului de reglementare aferent activităților conexe distribuției gazelor naturale s-a
realizat prin Metodologia7 de stabilire a tarifelor reglementate pentru activitățile conexe celei de
operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale și pentru modificarea unor ordine ale
președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
Metodologia de tarifare stabilește categoriile de cheltuieli care vor fi luate în calcul la stabilirea
tarifelor aferente activităților conexe, un anumit nivel reglementat al profitului și totodată
impune o serie de criterii maximale de recunoaștere a cheltuielilor.
Toate acestea rezidă din necesitatea aplicării unei metodologii comune, în concordanță cu
prevederile Legii energiei, astfel încât să se asigure recuperarea costurilor operatorilor efectuate
într-o manieră prudentă, iar tarifele rezultate să fie nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective
și determinate într-o manieră prudentă.
De asemenea, având în vedere că la nivelul pieței de gaze naturale a fost identificat un număr
mare de activități conexe desfășurate de titularii de licențe de operare a sistemelor din domeniul
gazelor naturale, precum și o varietate de tarife aplicate pentru prestarea acestora, impactul
acestei metodologii se va resimți la nivelul clienților finali, prin:
- claritate și concentrare, respectiv sintetizarea activităților conexe celei de operare a
sistemului de distribuție a gazelor naturale prestate de către operatorul de distribuție;
- transparență legislativă, având în vedere faptul că metodologia impune aplicarea unei
metode unitare și nediscriminatorii în determinarea tarifelor reglementate aplicabile de la
1 ianuarie 2016 de către toți operatorii de distribuție;
- protejarea drepturilor clienților finali fată de un posibil abuz al operatorilor de distribuție
prin stabilirea de către aceștia a unor tarife, fără a avea la bază criterii comune și
transparente, corelat cu poziția de monopol pe care o dețin.
Activitățile conexe celei de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale pentru care se
stabilesc tarife reglementate conform metodologiei sunt:
- emiterea avizelor referitoare la sistemul de distribuţie, conform prevederilor legale
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
- punerea în funcțiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale aparţinând unui client
final de gaze naturale, aparținând clienților finali din zonele delimitate pentru care deține
licența de operare;
- deplasarea unei echipe tehnice la locul de consum, cu excepția situațiilor legate de
funcționarea în condiții de siguranță a instalaţiei de utilizare sau a sistemului de
distribuţie, respectiv pentru asistență la lucrările edilitare din zona de siguranță și de
protecție a sistemului de distribuţie;
- întreruperea/limitarea parametrilor tehnici/reluarea alimentării cu gaze naturale la cererea
clientului final, a furnizorului de gaze naturale sau a operatorului conductelor de
7
Aprobată prin Ordinul ANRE nr. 140/2015, cu modificările și completările aduse prin Ordinul ANRE nr.180/2015.
45
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
46
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Suplimentar faţă de prevederile generale din Legea energiei, aspecte specifice ale activităţii de
furnizare a gazelor naturale sunt reglementate de acte secundare emise de autoritatea de
reglementare:
Ordinul nr. 37/2007 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru activitatea de
furnizare a gazelor naturale;
Ordinul nr. 47/2007 - Metodologie privind schimbarea furnizorului de către consumatorii
casnici de gaze naturale;
Ordinul nr. 47/2008 - Metodologie privind schimbarea furnizorului de către consumatorii
noncasnici de gaze naturale;
Ordinul nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluţionarea/medierea
neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei;
Ordinul nr. 61/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea
comisiei pentru soluţionarea disputelor apărute între participanţii la piaţa de energie
electrică şi gaze naturale;
Ordinul nr. 62/2013 - Regulament de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de
la reglementările emise în domeniul energiei;
Ordinul nr. 16/2015 pentru aprobarea procedurii – cadru privind obligaţia furnizorilor de
energie electrică şi gaze naturale de soluţionare a plângerilor clienţilor finali;
Ordinul nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a
clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale;
Pe lângă acestea, autoritatea de reglementare a emis o serie de acte normative care pun în
aplicare reglementări comerciale necesare bunei funcţionări a pieţei de furnizare a gazelor
naturale, atât în ceea ce priveşte furnizarea cu amănuntul, cât şi în ceea ce priveşte piaţa angro,
respectiv piaţa centralizată:
Ordinul nr. 15/2013 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi
modalitatea de stabilire/avizare a structurilor amestecului de gaze naturale;
Ordinul nr. 65/2013 privind aprobarea condiţiilor - cadru de valabilitate a licenţei de
administrare a pieţei centralizate a gazelor naturale;
Ordinul nr. 54/2014 privind unele măsuri pentru dezvoltarea pieţei gazelor naturale;
Ordinul nr. 66/2014 pentru modificarea regulilor generale privind piaţa centralizată de
gaze naturale;
Ordinul nr. 67/2014 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind cadrul
organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de
Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Comodities Exchange) – S.A.
Ordinul nr. 68/2014 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind cadrul
organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de
Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM – S.A.
Ordinul nr. 106/2014 privind modalităţile de informare a clienţilor finali de către
furnizorii de gaze naturale cu privire la condiţiile comerciale de furnizare a gazelor
naturale;
Ordinul nr. 107/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la
clienţii noncasnici în perspectiva eliminării preţurilor finale reglementate;
47
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
8
Prin Ordinul ANRE nr. 6/2015 pentru modificarea Regulilor generale privind piața centralizată de gaze naturale,
aprobate prin Ordinul ANRE nr. 50/2013.
48
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Astfel, în perioada 2015-2017, în materia pieţelor centralizate au fost emise următoarele ordine:
Ordinul nr. 1/2015 privind instituirea Registrului naţional al participanţilor la piaţa angro
de energie şi aprobarea procedurii de înregistrare a participanţilor la piaţa angro de
energie;
Ordinul nr. 6/2015 pentru modificarea Regulilor generale privind piaţa centralizată de
gaze naturale, aprobate prin Ordinul nr. 50/2013;
Ordinul nr. 18/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind cadrul
organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de
Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) – S.A.;
Ordinul nr. 86/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind cadrul
organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de
Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM – S.A.
Ordinul nr. 54/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de
tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de Operatorul Pieţei de
Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM–SA.
Ordinul nr. 101/20.10.2017 privind modificarea anexei la Ordinul președintelui
Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013 pentru
aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele
centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri.
Dezvoltarea cadrului de reglementare aferent activității de furnizare reglementată și de aprobare
a prețurilor finale reglementate în sectorul gazelor naturale s-a realizat prin elaborarea, de către
ANRE, a următoarelor metodologii:
- Metodologia9 pentru stabilirea veniturilor reglementate unitare și a veniturilor totale
unitare aferente activității de furnizare reglementată și de aprobare a prețurilor finale
reglementate în sectorul gazelor naturale, pentru anul 2015;
- Metodologia10 pentru stabilirea venitului unitar aferent activității de furnizare
reglementată, desfășurată într-un an de reglementare, și de aprobare a prețurilor
reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016.
Ca urmare a schimbărilor multiple și complexe care au avut loc pe piața de gaze naturale, a
faptului că ieșirea din aria de reglementare a clienților noncasnici începând cu data de 1 ianuarie
2015 a avut un impact semnificativ pe piața gazelor naturale, a necesității revizuirii
„Calendarului de eliminare treptată a prețurilor reglementate pentru clienții finali” – datorate
modificărilor și completărilor aduse Legii energiei survenite în cursul anului 2014, anul de
reglementare 2015 a fost considerat an de trecere de la perioada a treia de reglementare la
perioada a patra de reglementare, pentru titularii de licență care la data publicării metodologiei
propuse desfășoară activitatea de furnizare reglementată a gazelor naturale.
Stabilirea venitului reglementat unitar aferent anului de reglementare 2015 a fost tranzitorie,
întrucât pentru cea de-a patra perioadă de reglementare, ANRE a elaborat o nouă metodologie
pentru stabilirea veniturilor reglementate unitare, a veniturilor totale unitare aferente activității
de furnizare reglementată și de aprobare a prețurilor finale reglementate în sectorul gazelor
naturale, în noile condiții de piață.
9
Aprobată prin Ordinul ANRE nr. 7/2015, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2015.
10
Aprobată prin Ordinul ANRE nr. 182/2015, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016.
49
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Noua metodologie de tipul „cost-plus” s-a realizat astfel încât să se asigure acoperirea costurilor
necesare desfășurării activității de furnizare reglementată în anul respectiv, estimate la nivelul
costurilor justificate și realizate, într-o manieră prudentă, în anul anterior de reglementare.
Pentru titularii nou-licențiați, costurile recunoscute și permise de ANRE sunt costurile estimate și
justificate de către titularul de licență pentru desfășurarea activității de furnizare reglementată a
gazelor naturale în primul an de reglementare, într-o manieră prudentă.
Până în anul 2016, activitatea de furnizarea a gazelor naturale s-a desfăşurat în baza Ordinului nr.
42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali.
Având în vedere eliminarea preţurilor reglementate începând cu data de 1 ianuarie 2015 pentru
clienţii noncasnici şi 1 iulie 2021 pentru clienţii casnici, s-a considerat necesară instituirea unui
set de măsuri de ordin legislativ care să asigure accesul clienţilor finali la informaţiile privind
condiţiile comerciale de furnizare a gazelor naturale, în etapa precontractuală şi în etapa
contractuală.
Faţă de acest aspect şi ţinând cont de modificările și completările aduse Legii energiei prin Legea
nr. 127/2014 și Legea nr. 174/2014 cu privire la drepturile și obligațiile furnizorilor și clienților
finali de gaze naturale, a fost adoptat un nou Regulament privind furnizarea gazelor naturale la
clienții finali, pus în aplicare prin Ordinul nr. 29/2016.
Prin acest nou regulament, ANRE a urmărit stabilirea principiilor de bază ale funcționării pieței
cu amănuntul de gaze naturale, creând astfel un cadru de reglementare unitar care să asigure
protecția clienților finali de gaze naturale, indiferent de regimul de furnizare al acestora,
respectiv pe piața reglementată sau pe piața concurențială de gaze naturale.
Principalele modificări introduse prin acest Regulament sunt următoarele:
• au fost prevăzute măsuri non-financiare de protecție specifice atât pentru clienții
vulnerabili din motive de vârstă/sănătate, cât și pentru cei din motive de venituri reduse.
• au fost detaliate documentele minime necesare pentru încheierea unui contract de
furnizare a gazelor naturale, pe care solicitantul trebuie să le prezinte furnizorului;
• a fost stabilit cadrul necesar pentru asigurarea accesului clienților finali și al furnizorilor
la datele de consum gestionate de operatori, în condiții de securitate și confidențialitate;
• a fost introdus un capitol distinct cu prevederi privind facturarea; Pentru a garanta tuturor
clienților finali, indiferent de regimul de furnizare, un nivel minim de calitate în ceea ce
privește factura de gaze naturale, s-a stabilit un set minim de informații pe care furnizorul
are obligația să le includă în aceasta și/sau în documentele anexate acesteia.
• pentru informarea clientului final, au fost precizate măsurile alternative pe care furnizorul
poate să le ia, la cerere, în situația în care clientul final se confruntă cu dificultăți la
efectuarea plății facturii prin modalitățile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor
naturale, caz în care există posibilitatea oferirii unei alte modalități de efectuare a plății;
• au fost precizate măsurile alternative pe care furnizorul poate să le ia, la cerere, în situația
în care clientul final se confruntă cu dificultăți financiare la plata facturii, caz în care
există posibilitatea negocierii unui plan de eșalonare a sumelor datorate pe o perioadă
stabilită de furnizor în funcție de cuantumul obligațiilor de plată și de capacitatea
financiară de plată a clientului final;
50
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
51
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Criteriile de încadrare în categoria clienţilor vulnerabili din motive de venituri reduse sau din
motive de sănătate/vârstă sunt stabilite de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul
protecţiei sociale.
De asemenea, au fost introduse măsuri non-financiare de protecţie specifice atât pentru clienții
vulnerabili din motive de vârstă/sănătate, cât și pentru cei din motive de venituri reduse.
Totodată, clienţii vulnerabili din motive de venituri reduse beneficiază de ajutoare financiare
pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale acordate de către instituţiile statului cu atribuţii în
domeniul protecţiei sociale, care stabilesc cuantumul, limita de venit pentru care se acordă aceste
ajutoare, precum şi modalităţile de acordare a acestora. Cuantumul ajutorului pentru încălzirea
locuinţei cu gaze naturale se scade lunar de către furnizorul de gaze naturale din contravaloarea
cantităţii de gaze naturale consumate de acest tip de client vulnerabil.
În prezent, pentru sezonul rece (1 noiembrie a anului curent şi 31 martie a anului următor),
modalitatea de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor este reglementată de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada
sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi de
Normele Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011.
La data de 1 aprilie 2018 va intra în vigoare Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de
incluziune11, care va abroga Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de
protecţie socială în perioada sezonului rece. În sensul acestei Legi, consumatorul vulnerabil este
definit “clientul casnic, persoana singură sau familia care nu îşi poate asigura din bugetul propriu
acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei şi ale cărei venituri sunt situate
în limitele prevăzute de prezenta lege”.
În conformitate cu prevederile art. 20 din această lege, se va acorda un supliment pentru locuire,
în cuantumuri diferenţiate, în funcţie de încadrarea venitului net lunar ajustat, în limitele de venit
stabilite prin prezenta lege, pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei de
domiciliu sau reşedinţă, pe perioada sezonului rece, declarat de familie sau persoana singură în
cerere. După caz, suplimentul constă în următoarele categorii de ajutoare pentru încalzirea
locuinţei:
a) ajutor pentru energie termică în sistem centralizat;
b) ajutor pentru gaze naturale;
c) ajutor pentru energie electrică;
d) ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri.
Beneficiază de supliment pentru locuire, acordat din bugetul de stat, consumatorii vulnerabili cu
venituri medii nete lunare ajustate de până la 600 de lei inclusiv şi consumatorii vulnerabili cu
vârsta de cel puţin 60 de ani cu venituri nete lunare ajustate de până la 800 de lei inclusiv.
În ceea ce priveşte gazele naturale, cuantumurile suplimentului pentru locuire se calculează prin
compensarea procentuală a cheltuielilor pentru încălzire, aplicată la valoarea de referinţă a
ajutorului lunar pentru gaze naturale de 260 de lei. Cuantumul suplimentului pentru locuire se
scade lunar de către furnizorii de gaze naturale din factura ce atestă contravaloarea cantităţii de
gaze naturale consumate de consumatorul vulnerabil. Nivelul compensării procentuale este de
11
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016.
52
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
100% pentru familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor de incluziune stabilit conform
prevederilor legii sau cu venituri nete lunare ajustate de până la 260 de lei, inclusiv.
În cadrul procesului de elaborare, completare şi dezvoltare a cadrului de reglementare necesar
funcţionării şi dezvoltării pieţei de gaze naturale, autoritatea de reglementare a avut în vedere şi
următoarele domenii de activitate:
A. asigurarea siguranței în furnizarea gazelor naturale, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu
gaze naturale
Modificarea cadrului de reglementare aferent obiectivului de asigurare a siguranței în furnizarea
gazelor naturale a vizat aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului
minim de gaze naturale pentru titularii licențelor de furnizare de gaze naturale și pentru titularii
licențelor de operare a sistemelor de transport al gazelor naturale12.
Această modificare a fot determinată de noul cadru legal privind alocarea cu prioritate a
cantităților de gaze naturale din producția internă în vederea asigurării consumului, stabilit prin
Legea energiei, potrivit căreia noile categorii de clienți care urmau să beneficieze de această
alocare cu prioritate sunt clienți finali casnici și producătorii de energie termică, numai pentru
cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare
și în centralele termice destinate consumului populației, indiferent de segmentul de piață în care
aceștia se află – reglementat sau concurențial.
Prin urmare, s-a impus necesitatea defalcării stocului minim de gaze naturale pe următoarele trei
categorii distincte de clienți finali:
- clienți finali casnici;
- clienți finali din categoria producătorilor de energie termică, numai pentru cantitățile de
gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în
centralele termice destinate consumului populației;
- clienți finali noncasnici.
Alte elemente de noutate aduse de noua metodologie au vizat aspecte precum:
- stabilirea unui termen clar (data de 31 octombrie a fiecărui an) până la care urmează a fi
îndeplinite, de către titularii licențelor de furnizare de gaze naturale și de către titularii
licențelor de operare a sistemelor de transport al gazelor naturale, obligațiile de
constituire a stocului minim ce revin acestora conform metodologiei;
- eliminarea pragului de 1.000 MWh/faza de extracție a ciclului de înmagazinare anterior,
respectiv a procentului de minim 20% din totalul cantităților livrate de furnizor în cadrul
aceleiași perioade, aferent consumului individual al clientului final care își exercită
dreptul de schimbare a furnizorului de gaze naturale, prag avut în vedere, în metodologia
anterioară, în procesul de recalculare a obligațiilor de constituire a stocului minim
aferente vechiului și noului furnizor de gaze naturale ai clientului respectiv, având în
vedere intensificarea acțiunilor de schimbare a furnizorului de gaze naturale de către
clienții finali noncasnici pe fondul liberalizării totale a pieței de gaze naturale pentru
clienții noncasnici de la 1 ianuarie 2015;
12
Aprobată prin Ordinul ANRE nr. 14/2015.
53
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
13
Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile
directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009.
14
Prin Ordinul nr. 157/2015.
54
Capitolul I – Reglementarea sectorului gazelor naturale
Aceasta va oferi tuturor utilizatorilor informații corecte, exacte, detaliate și actualizate privind
ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale, respectiv va efectua analize comparative ale
ofertelor-tip existente pe piață, urmând să returneze un clasament al ofertelor care corespund
opțiunilor exprimate de utilizator. Informarea corectă și completă contribuie la creșterea puterii
clienților finali și a capacității acestora de a-și apăra mai bine interesele, stimulând în același
timp concurența între furnizori, care vor fi obligați să ofere prețuri tot mai competitive.
Cu rol hotărâtor în tranziția către un sistem energetic mai competitiv, mai sigur și flexibil,
interconectat cu piața europeană de energie, eficiența energetică este unul dintre pilonii de bază
ai dezvoltării durabile și în particular, ai dezvoltării sistemului energetic.
În contextul ţintelor naţionale Europa 2020 asumate de România în cadrul Programului Naţional
de Reformă (PNR) 2016, creşterea eficienţei energetice este una din cele trei priorităţi naţionale
în domeniul energiei.
În continuare, sunt necesare o serie de reglementări care să asigure capacitatea fizică de export al
gazelor naturale către alte state, precum şi continuarea proiectelor de interconexiuni
transfrontaliere care sunt în diferite etape de dezvoltare.
De asemenea, având în vedere dezvoltarea actuală a pieţelor, inclusiv a platformelor centralizate,
sunt necesare reglementări care să răspundă principiilor generale prevăzute de regulamentele
UE, în special în ceea de priveşte creşterea eficienţei pieţelor de energie şi integrarea acestora în
piaţa europeană, armonizarea legislaţiei secundare cu prevederile legislaţiei primare şi ale
codurilor europene, dezvoltarea platformelor de tranzacţionare, aplicarea prevederilor
regulamentelor europene privind integritatea şi transparenţa pieţelor, asigurarea integrării
surselor de energie regenerabile într-un mod sigur şi fiabil, încurajarea investiţiilor în reţele
inteligente, informarea şi protecţia consumatorilor.
56
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
2.1 Introducere
Sectoarele energetice permit manifestarea concurenței în mod diferit pe diversele lor paliere. De
exemplu, sectorul petrolului este deschis concurenței în majoritatea segmentelor ce formează
lanțul său valoric: explorare și extracție de țiței (nivelul upstream), comercializarea petrolului
(parte a nivelului midstream), dar și în rafinarea țițeiului și vânzarea produselor petroliere
(nivelul downstream). Concurența este limitată doar în ceea ce privește transportarea petrolului
prin conducte (segment din nivelul midstream al sectorului), datorită existenței unei rețele care
nu poate fi duplicată cu investiții rezonabile.
Spre deosebire de petrol și produse petroliere, în cazul gazelor naturale și energiei electrice doar
anumite paliere ale lanțului valoric au vocația de a fi concurențiale: segmentul explorării și
extracției de gaze naturale, respectiv producției de energie electrică, și segmentul furnizării de
gaze sau energie. Pe celelalte paliere ale acestor sectoare concurența este limitată masiv:
segmentele de transport și distribuție de gaze naturale și energie electrică presupun folosirea unor
rețele, în timp ce înmagazinarea de gaze naturale presupune existența unor facilități esențiale,
dedicate acestei activități.
Secțiunea de față prezintă anumite caracteristici ale piețelor de energie din perspectiva teoriei
microeconomice. Dată fiind intensitatea diferită cu care se poate manifesta concurența pe
diversele paliere ale sectoarelor energetice, de la concurență cvasi-perfectă până la monopol, în
cele ce urmează vom trece succint peste elemente de bază atât ale modelului pieței cu concurență
perfectă, cât și ale monopolului. După ilustrarea sumară a modelului pieței competitive sunt
trecute în revistă câteva extensii ale modelului de bază, caracteristice piețelor de energie, dar și
câteva eșecuri ale funcționării acestor piețe. În acest context, accentul este pus asupra situației de
monopol natural și asupra soluțiilor pentru atenuarea ineficiențelor pe care acesta le implică.
Expunerea din această secțiune se bazează în linii mari pe cea privind piețele de energie din
Subhes C. Bhattacharyya, „Energy Economics – Concepts, Issues, Markets and Governance”,
2011, Springer-Verlag (capitolul 12) și pe cea privind piața cu concurență perfectă și monopolul
natural din N. Gregory Mankiw, „Principles of Microeconomics”, ediția 3, 2004, Thomson
South-Western (capitolele 14 și 15).
oferă spre vânzare produse perfect omogene. Apoi, se presupune că intrarea și ieșirea de pe
această piață se face liber, fără niciun cost. Cererea vine din partea unei multitudini de
consumatori perfect informați (nu există asimetrii informaționale). Nu în ultimul rând, costurile
de tranzacționare (alte costuri decât cele de producție și transport) sunt nule pe piața cu
concurență perfectă.
Este demn de remarcat faptul că pe această piață acționează o multitudine de producători și
consumatori, fiecare de mici dimensiuni, ceea ce implică faptul că niciunul dintre aceștia nu
poate influența prețul pieței (toți agenții sunt acceptanți ai prețului, niciunul nu dispune de putere
de piață). Consumatorii încearcă să-și maximizeze utilitatea, date fiind constrângerile bugetare,
în timp ce producătorii încearcă să-și maximizeze profitul, date fiind posibilitățile de producție.
Firmele adoptă decizia privind nivelul producției pe baza relației cost marginal (CM) 15 = venit
marginal (VM)16. Întrucât firmele sunt doar acceptante ale prețului pieței (P), VM = P. Drept
consecință, nivelul producției este stabilit la nivelul la care CM = VM = P.
În general, curba cererii are o pantă negativă, arătând că o creștere a prețului conduce la o
reducere a cantității cerute pe piață, în timp ce curba ofertei are o pantă pozitivă, arătând că o
creștere a prețului conduce la o creștere a cantității ofertate pe piață. Intersecția celor două curbe
determină prețul pieței și cantitatea produsă, respectiv consumată.
Consumarea produsului achiziționat de pe piață aduce fiecărui consumator o anumită utilitate (îi
satisface o anumită nevoie/preferință). Întrucât utilitatea nu este direct observabilă, un alt
parametru este utilizat pentru a măsura satisfacția generată de consum: surplusul consumatorului,
calculat ca diferență dintre disponibilitatea de a plăti a consumatorului (suma maximă pe care
este capabil și dispus să o plătească pentru acel produs) și prețul efectiv plătit. Pe de altă parte,
fiecare producător suportă un anumit cost de producție și este dispus să vândă produsul doar la
un preț ce acoperă acest cost. Drept consecință, diferența dintre prețul pieței, primit pentru acel
produs, și costul de producție aferent reprezintă surplusul producătorului.
La un anumit nivel al prețului, consumatorii cu disponibilitatea de a plăti mai mare sau egală cu
acel preț vor decide să cumpere produsul, fapt pentru care vor beneficia de un anumit surplus, în
timp ce producătorii cu costuri de producție inferioare acelui preț vor decide să ofere produsul pe
piață, fapt pentru care vor înregistra un anumit surplus.
Figura de mai jos indică echilibrul pieței cu concurență perfectă, inclusiv surplusul generat
consumatorilor și producătorilor prezenți pe piață. Alocarea beneficiilor este optimă, niciun alt
echilibru nefiind în măsură a crește surplusul pentru o parte a pieței (producători sau
consumatori) fără a-l reduce pentru cealaltă parte. Prețul pieței este dat de costul marginal al
ultimului producător care oferă produsul
pe piață (și care obține surplus nul). Echilibrul pe termen scurt pe piața competitivă
Figura arată situația pe termen scurt, atunci Preț
când numărul participanților pe piață este
considerat fix. Pe termen lung însă, Surplusul
consumatorilor
intrarea și ieșirea liberă pe/de pe piață
conduc la un rezultat diferit. Mai exact, în
Echilibru
Ofertă
15
Costul de producere a unei unități suplimentare din produsul respectiv.
16
Venitul generat de vânzarea unei unități suplimentare din produsul respectiv.
58
Surplusul Cerere
producătorilor
Cantitate
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
condițiile în care firmele active pe piață înregistrează profit, noi firme vor decide să intre.
Creșterea numărului producătorilor va conduce la creșterea cantității ofertate pe piață, deci la un
nou echilibru, caracterizat de o cantitate mai mare și un preț mai scăzut. Profiturile firmelor
active pe piață vor fi erodate de intrarea noilor concurenți și vor converge spre zero (noi firme
vor intra pe piață atât timp cât profitul este încă pozitiv). În cazul în care firmele prezente pe
piață înregistrează pierderi, libera ieșire de pe piața competitivă conduce la același rezultat: au
loc ieșiri de pe piață, oferta se restrânge, prețul pieței crește, pe termen lung profitul firmelor
competitive este nul.
Chiar dacă acest rezultat poate părea contraintuitiv la o primă vedere, trebuie subliniat faptul că
este vorba de profit economic nul (profitul ce are în vedere toate costurile firmei, inclusiv costul
de oportunitate al timpului și capitalului investite în acea afacere), în timp ce profitul contabil
este pozitiv.
O implicație importantă a intrării și ieșirii Echilibrul pe termen lung pe piața competitivă
libere de pe piață, care conduce la profit Preț
economic nul pentru firmele competitive,
este aceea că procesul de intrare/ieșire se Surplusul
încheie atunci când prețul pieței este egal consumatorilor
cu costul mediu total și, la rândul său, egal
cu costul marginal. Aceasta are loc doar la Echilibru
nivelul minim al costului mediu total (la Ofertă
scara eficientă a firmei). Prin urmare,
unicul preț la care firmele (presupus
identice) înregistrează profit nul este cel
Cerere
care este egal cu minimul costului mediu
total, ceea ce face ca, pe termen lung, Cantitate
curba ofertei să fie orizontală și situată la
acest nivel de preț. Figura alăturată arată că, pe termen lung, singurii care beneficiază de surplus
pe piața cu concurență perfectă sunt consumatorii.
Așa cum am menționat anterior, piața cu concurență perfectă se bazează pe câteva presupuneri
esențiale, care însă nu pot fi îndeplinite concomitent de piețele din economia reală. Prin urmare,
pentru a-și păstra relevanța, modelul de bază trebuie extins prin încorporarea unor caracteristici
ale sectoarelor energetice.
Altfel spus, raritatea multor resurse energetice face ca acestea să aibă o valoare ce depășește
costul de producție cu valoarea rentei de raritate.
În cazul unor resurse disponibile în cantități uriașe, renta de raritate va fi foarte redusă (chiar
dacă, teoretic, ea există în continuare). Pe de altă parte, în cazul unei resurse foarte limitate, renta
de raritate este foarte însemnată, putând fi estimată prin diferența dintre prețul unei resurse
substituibile și costul de extracție al resursei în cauză. În toate cazurile intermediare, renta de
raritate poate avea valori semnificative, dar evaluarea acestei valori este mult mai complexă și
afectată de incertitudine.
B. Specificitatea investițiilor
Piața cu concurență perfectă presupune costuri de tranzacționare nule, ceea ce implică faptul că
singurele costuri sunt cele aferente producției și transportului produselor. De exemplu, în acest
mediu ideal nu există costuri de publicitate, producătorii și consumatorii dispunând de informație
completă cu privire la produse, și nici costuri aferente asistenței juridice, întrucât utilizarea
instrumentelor legale nu este necesară, producătorii și consumatorii respectându-și pe deplin
obligațiile asumate.
În realitate, sectoarele energetice implică investiții specifice, care sunt utile pentru buna
desfășurare a tranzacției, dar care dau naștere unor costuri de tranzacționare ce nu pot fi ignorate.
Investițiile sunt considerate specifice unei anumite tranzacții atunci când utilitatea lor în afara
acelei tranzacții este limitată. De exemplu, odată realizată investiția într-o unitate de producere a
energiei electrice pe bază de cărbune, amplasată în apropierea unei mine, această unitate are o
utilizare alternativă limitată: ea poate fi folosită doar pentru producerea de energie electrică,
eventual folosind cărbune de la o altă mină, ceea ce conduce la costuri suplimentare aferente
transportului cărbunelui. De asemenea, investițiile în dezvoltarea unui câmp gazifer pot fi cu
greu redistribuite și refolosite.
Oliver Williamson17 arată că specificitatea investiției poate fi generată, printre altele, de
localizarea acesteia (așa cum este cazul în exemplul anterior referitor la unitatea de producție a
energiei electrice pe bază de cărbune), de necesarul de investiții în resursa umană sau de gradul
de dedicare a investiției pentru acea tranzacție.
După realizarea unei investiții specifice, părțile pot recurge la un comportament oportunist, în
încercarea de a extrage cât mai mult surplus din acea tranzacție, dată fiind poziția dezavantajată
(din punct de vedere al puterii de negociere) a celui care a realizat investiția specifică.
Continuând exemplul anterior, ne putem gândi că, după realizarea investiției în capacitatea de
producție de energie de către partenerul său contractual, firma care deține mina de cărbune poate
cere în mod nejustificat renegocierea contractului de furnizare a cărbunelui către uzina electrică,
în ideea obținerii unui preț mai bun.
Anticipând un posibil comportament oportunist în cazul unei investiții specifice, firmele pot
decide să nu mai realizeze acele investiții (sau cel puțin nu la valoarea eficientă), ceea ce
conduce la anumite pierderi potențiale în tranzacționare. Alternativ, părțile într-o astfel de
tranzacție pot decide să-și protejeze investiția prin impunerea unor contracte complexe, care
prevăd situația de urmat în cele mai diverse scenarii. Redactarea și implementarea acestor
17
Oliver Williamson, „The economic institutions of capitalism: firms, markets, relational contracting”, 1985, The
Free Press, New York.
60
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
contracte generează costuri juridice ce nu pot fi neglijate (și presupun existența unor instanțe de
judecată capabile să intervină în cazul devierii de la obligațiile asumate de părți, presupunere ce
nu este realistă întotdeauna).
O altă soluție la problema comportamentului oportunist o reprezintă încheierea de către părți a
unor contracte de foarte lungă durată, astfel încât spectrul pierderii unor avantaje ulterioare să
acționeze ca un factor descurajant pentru comportamentul oportunist din prezent. La limită,
implementarea unor contracte foarte complexe și încheiate pe o perioadă foarte lungă de timp
poate fi văzută ca o formă de integrare verticală a părților la tranzacție. Integrarea verticală
efectivă, prin transferul controlului de la o parte către cealaltă, reprezintă în sine o soluție de
urmat, întrucât internalizează comportamentul oportunist al părților. De multe ori, această soluție
presupune însă un transfer important de capital, dar și implicarea autorității de concurență, cu
prerogative în materia concentrărilor economice.
Nu în ultimul rând, două alte soluții la problema comportamentului oportunist sunt reprezentate
de relațiile trilaterale, în care un terț la relația comercială acționează ca un arbitru, determinând
penalizările sau căile de urmat pe baza anumitor proceduri prestabilite, dar și de schimbul de
ostateci între părți, când ambii parteneri la o tranzacție realizează investiții specifice în relația
respectivă, care, chiar dacă nu sunt complet justificate din punct de vedere comercial, asigură
partenerul de afaceri de o implicare deplină și corectă.
Dată fiind specificitatea ridicată a investițiilor din toate sectoarele energetice (petrol, gaze
naturale, cărbune, electricitate), atunci când e posibilă, integrarea verticală este soluția cel mai
des adoptată. Când integrarea verticală nu reprezintă o opțiune, contractele pe termen lung,
eventual cu implicarea unui terț, sunt deseori considerate o soluție viabilă la problema
comportamentului oportunist.
C. Indivizibilitatea capitalului
Modelul teoretic al pieței cu concurență perfectă folosește o curbă a ofertei, liniară sau convexă,
dar în orice caz cu aspect continuu. Aceasta înseamnă că modificări reduse ale prețului pieței
conduc la modificări de mică magnitudine a cantității ofertate pe piață, ceea ce se traduce prin
posibilitatea de ajustare fină a capitalului.
În domeniul energetic lucrurile nu stau în acest fel: capitalul este indivizibil, în sensul că
investițiile și modificările capacităților de producție au loc în salturi. De exemplu, câmpurile
petroliere sau minele de cărbune sunt dezvoltate pentru o anumită capacitate, în timp ce
rafinăriile și grupurile generatoare de energie electrică au, din proiectare și construcție, anumite
dimensiuni. Odată realizate investițiile (în
câmpuri petroliere, mine, rafinării, Echilibrul pe o piață cu mărimi fixe ale capacităților
grupuri electrogene), creșterile de Preț
producție sau capacitate sunt posibile Cerere 3
doar în salturi semnificative, prin Cerere 2
adăugarea unor noi unități, iar nu Ofertă
Cerere 1
incremental, în pași mici, așa cum Echilibru 3
presupune modelul economic de bază. Echilibru 2
Prin urmare, indivizibilitatea capitalului
Echilibru 1
schimbă forma curbei ofertei pe multe
61
Cantitate
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
piețe din sectoarele energetice, oferta evoluând în trepte pronunțate: se poate presupune un cost
marginal constant pe întreaga plajă de capacitate disponibilă după care, la atingerea capacității
maxime, costul marginal ia forma unui segment perpendicular de o anumită mărime, arătând că o
creștere suplimentară de producție este imposibilă în condițiile curente. În cazul în care cererea
pieței crește suficient de mult, depășind segmentul vertical al costului marginal, cererea poate
conduce la un preț suficient de ridicat, care generează profituri însemnate producătorilor. Doar în
astfel de condiții producătorii pot decide să acopere deficitul de ofertă prin deschiderea de noi
capacități de producție (alternativ, se poate considera că noile condiții ale pieței, mai favorabile
decât cele anterioare, stimulează intrarea unor noi capacități pe piață, capacități ce nu ar fi intrat
altfel, deoarece noile firme nu și-ar fi putut recupera investițiile). În figura alăturată sunte
prezentate o curbă a ofertei în trepte, ce corespunde unor mărimi fixe ale capacităților de
producție, și diversele puncte de echilibru, aferente unei cereri în creștere.
D. Intensitatea capitalului
62
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
producătoare de petrol și activ în controlul pieței, prin stabilirea unor cote de producție și a unor
ținte de preț.
Așa cum am indicat anterior, sectoarele energetice sunt caracterizate de o intensitate ridicată a
capitalului și de investiții semnificative, care conduc la importante economii de scală. Implicit,
aceasta conduce și la existența pe piață a unui număr redus de producători care domină piața,
deci încă o deviere de la o presupunere de bază a modelului pieței cu concurență perfectă. La
limită, economiile de scală pot conduce chiar la situații de monopol.
Piețele cu structură de monopol sunt acele piețe pe care acționează un unic vânzător, care deține
o putere absolută de piață și care vinde un bun (sau prestează un serviciu) ce nu poate fi
substituit cu un altul. În mod evident, monopolul reprezintă o situație excepțională de piață,
complet aparte și fundamental diferită de piața cu concurență perfectă. De fapt, cele două modele
de piață pot fi privite ca reprezentând extremele unui spectru, între monopol și piața cu
concurență perfectă aflându-se toate structurile intermediare de piață întâlnite în mod curent în
economie.
În general, se consideră că monopolul apare datorită unor bariere insurmontabile la intrarea pe
piață, bariere ce fac imposibil accesul pe piață pentru firme care să poată concura cu
monopolistul. La rândul lor, barierele la intrarea pe piață sunt generate, în principal, de trei
condiții:
- o resursă esențială este deținută de o singură firmă;
- autoritățile acordă unei singure firme dreptul exclusiv de a vinde un anumit produs (sau
de a furniza un anumit serviciu);
- condițiile pieței fac să fie mai eficient ca un anumit produs/serviciu să fie furnizat de un
singur producător, nu de un număr ridicat de producători.
În ceea ce privește prima sursă a barierelor la intrare, aceasta este mai degrabă de factură
teoretică, întrucât multe bunuri și servicii se comercializează la nivel internațional și este greu de
găsit un produs pentru care nu există substituenți. A doua sursă a barierelor la intrarea pe piață
este însă destul de răspândită în economie, sistemul de brevete și mărci reprezentând un exemplu
în acest sens: se consideră că instituirea unui monopol pentru o perioadă determinată de timp,
prin garantarea și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, are efecte benefice la nivelul
societății18. A treia sursă a barierelor la intrarea pe piață este cea care dă naștere monopolurilor
naturale, subiect ce va fi tratat în secțiunea 4.
Un monopolist ce urmărește maximizarea profitului va stabili nivelul producției pe baza relației
CM = VM. Spre deosebire de firma competitivă, monopolistul nu este un simplu acceptant al
prețului, deciziile sale influențând piața în ansamblu. Se poate arăta că pentru monopolist curba
venitului marginal este descrescătoare și inferioară curbei cererii pieței19.
18
De exemplu, în sectorul farmaceutic, companiilor le este asigurată poziția de monopolist pentru medicamentele pe
care le dezvoltă. Chiar dacă prețurile practicate sunt mai mari pentru o perioadă, se consideră că în acest fel este
stimulată cercetarea în domeniu.
19
Pentru a putea vinde o unitate suplimentară de produs, monopolistul trebuie să reducă puțin prețul de vânzare. În
condițiile în care monopolistul nu poate discrimina prin preț, reducerea prețului în vederea vânzării unei unități
suplimentare implică o pierdere de surplus pentru toate unitățile de produs pe care le vindea anterior. De aceea, chiar
63
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
Monopolul natural apare atunci când o singură firmă poate furniza bunul (sau poate presta
serviciul) întregii piețe la un cost inferior celui la care pot furniza două sau mai multe firme. Un
monopol natural apare atunci când avem de-a face cu importante economii de scală, unica firmă
putând produce orice cantitate necesară din acel produs și la cel mai scăzut cost. Altfel spus,
pentru orice nivel al producției, existența a două sau mai multe firme implică o reducere a
producției per firmă și un cost mediu variabil mai ridicat.
Sistemele de transport ţi distribuţie de utilități, inclusiv gaze naturale, sunt frecvent date ca
exemplu de monopol natural. Pentru a furniza un astfel de serviciu este nevoie de existența unei
rețele de distribuție, ceea ce înseamnă că dacă două sau mai multe firme ar concura în prestarea
unui serviciu de utilități, atunci fiecare ar trebui să investească în dezvoltarea propriei rețele de
distribuție. Dat fiind costurile fixe ridicate pe care le presupune construirea unei rețele,
coroborate cu un cost marginal neglijabil pe care îl implică fiecare nou client, costul mediu total
pentru furnizarea utilității respective este mai redus în cazul în care o unică firmă prestează
serviciul pentru toți clienții de pe acea piață.
dacă primește un anumit preț pentru ultima unitate de produs vândută, aceasta îi generează și o anumită pierdere,
fapt pentru care venitul marginal este inferior prețului pieței la fiecare nivel al cantității.
64
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
În cazul unui monopol „uzual”, în lipsa primelor două bariere la intrare enunțate anterior,
respectiv deținerea unei resurse esențiale sau protecția oferită de autorități, monopolistul își va
vedea poziția pe piață erodată în timp: profiturile realizate de monopolist atrag alte firme pe acea
piață iar intrarea acestora crește gradul de concurență. În cazul unui monopol natural, intrarea
altor concurenți pe piață este însă neatractivă, întrucât cei care ar dori să intre știu că nu pot
ajunge la costuri la fel de reduse ca cele ale monopolistului (pentru că, după fiecare nouă intrare
pe piață, fiecare firmă ar deservi o parte mai redusă a acesteia). De altfel, firma aflată în poziție
de monopol natural poate amenința potențialii concurenți cu reducerea prețurilor la un nivel pe
care doar ea și-l poate permite și la care recuperarea costurilor fixe de intrare (și așa însemnate)
să fie imposibilă.
Așa cum am arătat anterior, spre deosebire de piețele competitive, piețele cu structură de
monopol conduc la o alocare ineficientă a resurselor. Mai exact, monopolistul decide să
furnizeze pe piață o cantitate mai mică decât cea optimă, fapt pentru care prețul pieței este
superior costului marginal. Această situație apare și în cazul monopolului natural, dilema de
politică publică fiind următoarea: caracteristicile monopolului natural implică faptul că o singură
firmă furnizează cel mai eficient produsul pe piață, dar societatea nu dorește să sufere de pe urma
unui preț ridicat de monopol. Guvernul are la dispoziție două opțiuni pentru a răspunde acestei
dileme, respectiv deținerea publică a monopolului sau reglementarea.
Proprietatea publică asupra monopolurilor naturale este destul de răspândită în statele europene,
o serie de companii de utilități (telefonie, apă, electricitate) fiind deținute de stat. Cu toate
acestea, economiștii preferă în general deținerea privată a monopolurilor naturale, în detrimentul
proprietății publice, considerând că proprietarii privați sunt stimulați să reducă costurile, atât
timp când pot beneficia de o parte a acestei reduceri de cost sub forma unor profituri crescute.
Mai mult decât atât, în cazul în care managementul companiilor private aflate în poziție de
monopol natural nu reușesc să țină costurile la un nivel adecvat (sau chiar să le reducă),
proprietarii acestor companii vor interveni și vor face schimbări în cadrul echipelor de
management. În schimb, în cazul deținerii publice a monopolurilor naturale, se consideră că un
eventual eșec al managementului companiilor de stat ar putea fi penalizat mai greu, eventual prin
intermediul sistemului politic. Altfel spus, în cazul unor performanțe scăzute ale
managementului, este de așteptat ca reacția să fie mai rapidă și mai eficientă în situația deținerii
private decât în cea a deținerii publice a monopolistului natural.
Date fiind argumentele de mai sus, unele guverne abordează problematica monopolurilor
naturale prin reglementarea comportamentului firmelor aflate în poziție de monopol. De
exemplu, în cazul companiilor de utilități avem deseori de-a face cu controlul prețurilor și
tarifelor practicate de aceste companii, control exercitat de către agenții guvernamentale
(reglementatori). În acest context se ridică însă întrebarea ce preț sau tarif ar trebui să permită
guvernul firmei aflate în poziție de monopol natural.
O abordare în ceea ce privește prețul reglementat ar putea fi ca acesta să fie egal cu costul
marginal al monopolistului (deci aplicarea relației CM = P). În acest scenariu, cantitatea oferită
pe piață ar fi cea care maximizează bunăstarea socială, alocarea resurselor fiind eficientă (la fel
ca în cazul pieței cu concurență perfectă). Există însă trei probleme de natură practică în ceea ce
privește această abordare.
65
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
În primul rând, prin definiție, monopolurile naturale înregistrează un cost mediu variabil
descrescător și situat peste nivelul costului marginal. Prin urmare, dacă reglementatorul stabilește
un preț la nivelul costului marginal, acesta nu va acoperi costul mediu variabil, iar compania va
înregistra pierderi. Pentru a evita ieșirea de pe piață a companiei, guvernul poate decide
acordarea unei subvenții, dar aceasta înseamnă implementarea unei taxe într-un alt domeniu, cu
pierderea inerentă de bunăstare socială pe care o implică această taxă. O alternativă o reprezintă
stabilirea unui preț superior costului marginal al monopolistului, ideal la nivelul costului mediu
variabil al monopolistului (caz în care acesta realizează un profit economic nul).
În al doilea rând, stabilirea prețului reglementat la nivelul costului marginal al monopolistului (și
chiar la nivelul costului mediu variabil) este problematică, întrucât monopolistul nu este stimulat
în niciun fel să-și reducă costurile. Altfel spus, dacă monopolistul știe că prețul reglementat va fi
redus de fiecare dată când costurile scad și în aceeași măsură cu scăderea costurilor, atunci el știe
că nu va beneficia de pe urma scăderii costurilor și nu va fi interesat de această creștere de
eficiență. De aceea, unii reglementatori permit companiilor aflate în poziție de monopol natural
să rețină o parte a beneficiilor generate de reducerea costurilor companiei.
Nu în ultimul rând, o alta problemă ține de posibilitatea practică a reglementatorului de a observa
cu acuratețe costurile monopolistului. În ceea ce privește costul marginal, acesta este un concept
atractiv din punct de vedere teoretic, dar aproape imposibil de cuantificat în practică. Chiar și în
ceea ce privește costul mediu variabil, de multe ori companiile dovedesc o versatilitate deosebită
în ceea ce privește înregistrarea costurilor și au la dispoziție o serie de mecanisme și metode
contabile prin care pot influența nivelul acestora. De aceea, reglementatorii recurg deseori la un
sistem de recunoaștere a costurilor, acceptând să acopere prin prețul reglementat doar anumite
tipuri de costuri și doar la anumite niveluri. În astfel de situații avem de-a face cu stabilirea unui
preț reglementat care, coroborat cu implementarea unui sistem de recunoaștere a costurilor,
implică în esență stabilirea unui anumit nivel al profitului pentru compania aflată în poziție de
monopol natural.
O alternativă la stabilirea prețului reglementat la nivelul costului marginal o reprezintă
implementarea unui tarif format din două componente (two-part tarriff). Astfel, se poate avea în
vedere un sistem ce implică o taxă fixă (F) și un preț pe unitate (p). Componenta p poate fi
stabilită la nivelul costului marginal, ceea ce, așa cum am arătat anterior, va genera o pierdere
pentru monopolist. Componenta F poate fi acordată pentru a acoperi această pierdere.
În cele ce urmează, discutăm succint pe marginea unei situații întâlnite uneori în practică, și
anume cea în care rețeaua de distribuție a unei utilități are o distribuție geografică neuniformă.
De exemplu, putem avea în vedere rețeaua de distribuție a unei utilități dintr-un oraș și
împrejurimile sale, rețea deservită de un distribuitor aflat în poziție de monopol natural (de
exemplu, ca urmare a concesionării rețelei de distribuție pentru o perioadă lungă de timp). Putem
presupune că zona urbană este aglomerată, în timp ce în împrejurimile orașului consumatorii
sunt dispersați pe o arie întinsă. Compania aflată în poziție de monopol natural deservește toți
clienții din acea zonă, la un tarif de distribuție unic.
Întrucât în zona urbană densitatea consumatorilor este mai ridicată, în timp ce rețeaua de
distribuție are o întindere limitată, este de presupus că nivelul costului de distribuție este mai
66
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
redus pentru acești clienți față de cei din zonele limitrofe orașului (de exemplu, costurile medii
cu mentenanța rețelei sunt mai reduse în zona urbană). Practicarea unui tarif de distribuție unic
pentru toți consumatorii echivalează cu o subvenționare de către consumatorii urbani a unei părți
a costurilor generate de consumatorii din afara orașului.
În acest scenariu, un distribuitor concurent ar putea considera profitabilă intrarea pe piață, dar
numai în ceea ce privește zona urbană. Dată fiind densitatea ridicată a consumatorilor urbani,
ceea ce implică necesitatea unei rețele restrânse (dar aglomerate), un astfel de concurent ar putea
vedea costurile fixe de intrare drept accesibile și recuperabile într-o perioadă rezonabilă de timp.
Pus în fața unei astfel de situații, reglementatorul, care acordă licența de distribuție pentru acel
serviciu, va trebui să decidă dacă permite intrarea pe piață a distribuitorului concurent. Pe de o
parte, consumatorii din zona urbană ar putea beneficia de pe urma intrării, intensificarea
concurenței pe piață putând conduce la reducerea tarifelor percepute acestora. Pe de altă parte
însă, consumatorii din zona limitrofă vor fi afectați în mod negativ, întrucât subvenționarea de
către consumatorii urbani se va reduce (costurile pe care le implică furnizarea serviciului pentru
consumatorii extra-urbani vor fi suportate de aceștia și de un număr redus de consumatori
urbani).
Reglementatorul va trebui deci să pună în balanță avantajul potențial generat de concurența
crescută din zona urbană cu dezavantajul concret care va fi resimțit de consumatorii din zona
limitrofă. Prin urmare, chiar dacă concurența este dezirabilă în sens larg, această situație arată că
ea poate conduce uneori la efecte negative pentru unii consumatori, iar reglementatorii trebuie să
aibă în vedere imaginea de ansamblu atunci când adoptă decizii cu impact asupra
consumatorilor20.
2.5 Concluzii
Secțiunea de față prezintă succint câteva concepte de bază din teoria microeconomică, cu
aplicabilitate în sectoarele energetice. Unele paliere ale acestor sectoare au vocația de a fi
concurențiale, în timp ce pe alte paliere concurența este drastic limitată, în special datorită
existenței unor unice rețele de transport și distribuție sau a unor facilități esențiale destinate
funcționării, cum sunt capacitățile de înmagazinare. De exemplu, în sectorul gazelor naturale,
segmentele de producție și furnizare sunt apte a permite manifestarea liberă a concurenței, pe
celelalte segmente gradul de concurență fiind mult atenuat.
Modelul teoretic al pieței cu concurență perfectă este ilustrat prin prisma elementelor sale
esențiale și este apoi extins prin încorporarea anumitor particularități ale sectoarelor energetice:
existența unor resurse limitate, specificitatea investițiilor, indivizibilitatea și intensitatea
capitalului. Toate aceste caracteristici ale sectoarelor energetice au implicații asupra modului de
funcționare a piețelor:
- Resursele limitate implică existența unei rente de raritate, ceea ce face ca prețul să
depășească costul marginal. Aceasta va conduce la o anumită ineficiență pe piață, întrucât
20
Deseori, rețelele de distribuție a utilităților sunt concesionate distribuitorilor pentru o perioadă lungă de timp,
companiilor fiindu-le impuse condiții privind investițiile în rețea, fie în sensul extinderii, fie în sensul modernizării
sale, cu recuperarea investițiilor prin tariful de distribuție. În acest caz, reglementatorul va avea un motiv
suplimentar pentru a refuza acordarea unei licențe de distribuție suplimentară, întrucât intrarea unui concurent poate
afecta recuperarea investițiilor în rețea efectuate de distribuitorul curent.
67
Capitolul II - Piețele de energie din perspectiva teoriei microeconomice
68
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Potrivit Strategiei Energetice Naţionale21, România dispune de o gamă diversificată, dar redusă
cantitativ, de resurse de energie primară fosile şi minerale: ţiţei, gaze naturale, cărbune, minereu
de uraniu, precum şi de un important potenţial valorificabil de resurse regenerabile.
În România, gazul natural acoperă circa 30% din consumul intern de energie primară, urmat de
produsele petroliere cu 26%, combustibilii solizi cu 20%, sursele de energie regenerabilă cu 16%
şi energia nucleară cu 8%. Evoluţia consumului de gaze naturale şi a surselor de acoperire a
consumului în perioada 2010 – 2016 poate fi urmărită în graficul de mai jos.
Grafic nr. 1
Evoluţia consumului, a producţiei interne şi a importului de gaze naturale
100% 160
150.8
146.8 144.7 97.6%
90% 150
92.5%
80% 87.5% 140
82.8% 84.7%
127.6
70% 124.1 130
milioane mWh
74.8% 75.7% 121.7
132.6
60% 120
50% 110
40% 100
30% 25.2% 24.3% 90
17.2% 15.3%
20% 12.5% 80
7.5%
10% 2.4% 70
0% 60
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Producţie internă (%) din consum Import (%) din consum Consum (mil. MWh)
21
http://www.minind.ro/energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf.
22
Rapoarte anuale ale ANRE.
69
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
când consumul la nivel naţional a totalizat 121, 7 mil. MWh, în anul 2016 s-a înregistrat o uşoară
revigorare de cca.2%
Principalele categorii de consumatori de gaze naturale sunt consumatorii casnici şi cei
noncasnici.
Grafic nr.2
Ponderi consumatori casnici şi noncasnici în consum total
100%
90%
80%
70%
77.66% 77.47% 75.21% 71.65%
60% 79.35%
50%
40%
30%
20%
22.34% 22.53% 24.79% 28.35%
10% 20.65%
0%
2012 2013 2014 2015 2016
casnici noncasnici
Producția internă de gaze naturale (producția curentă și producția extrasă din cantitățile de gaze
naturale injectate anterior în depozitele de înmagazinare subterană) acoperă între 76%-97% din
consumul intern, diferența situată între 3%-24% fiind acoperită din import (importul curent plus
cantitățile importate de gaze naturale injectate anterior în facilitățile de înmagazinare subterană).
23
Rapoarte monitorizare ANRE 2012-2016.
24
“cantitatea de gaze naturale necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea
parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de producţie şi înmagazinare, respectiv cantitatea de gaze
naturale, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici
necesari desfăşurării activităţii de distribuţie, respectiv de transport al gazelor naturale.”
70
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Cei mai importanţi producători de gaze naturale din România sunt SNGN Romgaz SA
(Romgaz) şi OMV Petrom SA (OMV Petrom), aceştia acoperind între 95-97% din consumul
naţional de gaze naturale din producţia internă.
Fiind cel mai mare producător de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, România deține o
poziție unică în această regiune, prin dependența limitată de sursele externe de gaze naturale. Cu
toate acestea, importul este o necesitate ca urmare a flexibilităţii reduse a producției interne de
gaze naturale, coroborată cu variații relativ mari, în funcție de sezon, ale consumului de gaze
naturale.
Istoric, România şi-a asigurat din import un maxim de aproximativ o treime din consumul anual
de gaze, având o capacitate25 anuală maximă de import de 14,37 mld mc.
La nivelul UE, dependenţa de importul de gaze s-a situat la peste 50% din consum în toată
perioada de după 2003, ajungând chiar la 65,3% în 2013.26 Cu toate că dependenţa UE faţă de
importurile de gaze este mai accentuată faţă de cea a României, la nivelul acesteia sursele de
aprovizionare din import sunt diversificate, astfel că Federaţia Rusă furnizează circa 30% -
40%27 din totalul importurilor UE în condiţiile în care, în România, reprezintă singura sursă de
provenienţă a importului.
Sectorul gazelor naturale este constituit din ansamblul activităţilor desfăşurate de operatorii
economici pentru producţia, transportul, înmagazinarea, distribuţia şi furnizarea de gaze naturale,
biogaz, biometan, GPL, GNL şi GNC/GNCV, precum şi instalaţiile şi echipamentele folosite
pentru realizarea acestor activităţi.
În România, anterior anului 2000, sectorul gazelor naturale era integrat pe verticală.
Funcţionarea sectorului, la acel moment, se realiza în regim complet reglementat, statul având
controlul asupra tuturor activităţilor din sector. Romgaz gestiona aproape toate activităţile
desfăşurate în sectorul gazelor naturale, respectiv producţie, transport, distribuţie. Alături de
Romgaz mai existau furnizori de gaze din producţia internă sau import.
Astfel, Romgaz28 avea ca obiect principal de activitate producţia, cercetarea geologică pentru
descoperirea rezervelor de gaze naturale, înmagazinarea, transportul, dispecerizarea, importul,
tranzitul internaţional şi distribuţia de gaze şi controla societăţile care se ocupau de aceste
activităţi: Exprogaz-Mediaş S.A, Exprogaz-Târgu Mureş, Exprogaz – Ploieşti S.A, Distrigaz Sud
S.A. şi Distrigaz Nord S.A. Totodată, Romgaz era şi operatorul tehnic al sistemului naţional de
transport gaze naturale şi dispecerul sistemului.
În anul 2000, odată cu înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor Naturale, se
preia de la Romgaz responsabilitatea elaborării şi aplicării politicii statului român în domeniul
25
http://www.escorom.ro/images/Strategia%20energetica_Analiza%20stadiului%20actual_2014%2012%2004_R02
%20[no%20track]%20new.pdf
26
Eurostat.
27
Eurostat.
28
Hotărâre nr. 491 din 14 august 1998 privind infiinţarea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A.
71
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
gazelor naturale, în vederea asigurării unei echidistanţe între consumatori, furnizori, producători
şi operatori.
Începând cu acest moment, sectorul gazelor naturale a fost supus unui proces de restructurare
având ca obiective:
procesul de reorganizare a întreprinderilor din sector vizând separarea contabilă, legală,
funcţională şi organizatorică a activităţilor reglementate din sectorul gazelor naturale,
respectiv furnizarea gazelor naturale, transportul gazelor naturale, înmagazinarea
subterană a gazelor naturale, distribuţia gazelor naturale, tranzitul gazelor naturale,
diminuarea concentrării producţiei de gaze naturale şi a importului prin acordarea de
licenţe si autorizaţii unui număr din ce în ce mai mare de societăţi, reglementarea
accesului nediscriminatoriu al terţilor la sistemul de transport.
În acest context, prin reorganizarea Romgaz29, au fost înfiinţate o serie de societăţi comerciale cu
obiect de activitate distinct în sectorul gazelor naturale, controlate tot de statul român: Transgaz
S.A, Exprogaz S.A., Distrigaz Nord S.A., Distrigaz Sud S.A. şi Depogaz S.A.
Odată cu restructurarea celei mai mari companii din sector a început practic restructurarea
întregului sector al gazelor naturale, fiind create premisele pentru iniţierea procesului de
privatizare. Principalele privatizări din sectorul gazelor naturale au fost:
2004 SN Petrom SA/OMV Petrom SA
2005 SC Distrigaz Nord SA/E.ON Ruhrgas
2005 SC Distrigaz Sud SA/Gaz de France
Ulterior, societăţile ce au preluat activitatea de distribuţie au parcurs procesul de separarare
legală şi contabilă a activităţii de furnizare de cea de distribuţie, în scopul asigurării unui grad
mai mare de transparenţă pe piaţa gazelor naturale din România.
Astfel, au fost realizate schimbări structurale importante în sectorul gazelor naturale, pornindu-se
de la un sistem monopolist, integrat vertical, la un sistem descentralizat, caracterizat prin
separarea activităţilor de producţie de cele de reţea, transport, respectiv de distribuţie.
Perioada scursă de la debutul privatizării sectorului gazelor în România până în prezent este una
în care au continuat schimbările de reglementare, astfel încât să fie parcurs întregul proces de
liberalizare, pentru a atinge obiectivele politice globale de reducere a emisiilor, asigurarea
securității în aprovizionare și îmbunătățirea accesibilității prețurilor, obiective prevăzute în
directivele europene.
Piaţa gazelor naturale din România este caracterizată de câteva elemente mai puţin întâlnite în
alte pieţe europene de gaze naturale, elemente care au o influenţă majoră asupra
comportamentului operatorilor din piaţă.
29
Hotărârea nr. 334/2000 privind reorganizarea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz - S.A.
72
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Piaţa gazelor naturale din România a fost deschisă gradual începând cu anul 2001, când gradul
iniţial de deschidere a pieţei interne a fost de 10% din consumul total aferent anului 2000,
ajungându-se în anul 2006 la un grad de deschidere a pieţei de gaze naturale de 75%. Odată cu
demararea procesului de aderare la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să stabilească un
calendar clar de liberalizare a activităţilor din sectorul energetic etapele fiind cuprinse în
angajamentele pe care România şi le asumase în faţa Comisiei Europene.
În acest sens, a fost stabilit un calendar de liberalizare a pieţei gazelor naturale, care a vizat, în
principal, creşterea etapizată a numărului consumatorilor care au posibilitatea de a-şi alege liberi
de unde şi de la cine să îşi procure gazele naturale necesare consumului, concomitent cu
elaborarea unui cadru de reglementare potrivit în acest sens. Pe de altă parte, liberalizarea a
presupus şi dereglementarea preţurilor plătite de către consumatori pentru achiziţionarea de gaze
naturale.
Din punct de vedere legal, procesul de liberalizare a pieţei de gaze naturale din România a fost
finalizat la 1 ianuarie 200731 când piaţa a fost integral liberalizată.
Evoluția gradului real anual de deschidere a pieței interne de gaze naturale este prezentată în
graficul nr. 3.
30
[...]
31
Hotărârea nr. 638/2007 privind deschiderea integrală a pieţei de energie electrică şi de gaze naturale.
73
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Grafic nr.3
32
Directiva 1998/30/CE, Directiva 2003/55/CE, Directiva 2009/73/CE
74
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Grafic. nr.4
Evoluţie număr clienţi eligibili
188,156
200,000
150,000
100,000
10,558
50,000
0
2014 2015
Astfel, ca urmare a procesului de liberalizare din sectorul gazelor naturale, segmentul pieţei
concurenţiale a crescut pe măsură ce consumatorii au trecut din zona reglementată în cea
concurenţială.
Continuarea procesului de liberalizare trebuie realizată astfel încât să se ţină cont de necesitatea
protejării unei categorii însemnate de consumatori casnici, în contextul efectelor generate de
alinierea prețului gazelelor naturale din producţia internă la nivelul prețurilor practicate pe
piețele europene şi ţinând cont de următorii factori:
scăderea constantă a consumului de gaze naturale, din cauza declinului consumului
industrial dar şi datorită programelor de eficienţă energetică aplicate de către ambele
categorii de consumatori, casnici şi non-casnici;
scăderea cererii de gaze naturale a producătorilor de energie electrică, pe fondul intrării
pe piaţă a capacităţilor de producţie din surse regenerabile;
procesul de dereglementare pentru consumatorii casnici, prevăzut a fi realizat până la
data de 30 iunie 2021, conform prevederilor stipulate de Legea123/2012;
gradul redus de suportabilitate la nivelul clienților casnici, în ceea ce privește prețurile
gazelor naturale;
necesitatea unei abordări prudente din partea autorităților publice în susținerea procesului
de liberalizare a furnizării gazelor naturale fără a fi produse efecte negative majore la
nivelul consumatorilor casnici;
schimbările neprevăzute de pe piața resurselor energetice primare, începând cu declinul
abrupt al prețurilor la țiței din ultima perioadă, care a generat o conjunctură deosebită în
piața românească de gaze naturale, unde prețurile administrative stabilite în conformitate
cu prevederile legale, dar și cu acceptul Comisiei Europene și al instituțiilor financiare
internaționale, au devenit comparabile și, uneori, chiar mai mari față de prețurile pieței.
Conform prevederilor Legii nr. 123/2012, piaţa de gaze naturale este compusă din piaţa
reglementată (cuprinzând activităţile cu caracter de monopol natural, cele aferente operării
75
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
76
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
PRODUCĂTORI IMPORTATORI
DE DE
GAZE GAZE
CONSUMATORI CONSUMATORI
RACORDAŢI LA RACORDAŢI LA SISTEME CONSUMATORI
CONDUCTE DIN DE DISTRIBUŢIE RACORDAŢI DIRECT LA
AMONTE SNT
În sectorul gazelor naturale, diferitele surse de gaze naturale (producţie internă, import,
înmagazinare) sunt transportate către consumatori prin conducte de transmisie de presiune înaltă
(sistemul naţional de transport) și prin conducte de joasă presiune (sistemul de distribuție).
În prezent, numărul participanților în sectorul gazelor naturale din România, deși redus pe
anumite segmente, a crescut constant pe măsura liberalizării pieței, mai ales la nivelul furnizării
de gaze naturale în regim concurenţial. În perioada 2012 - 2016, numărul participanţilor a
evoluat astfel:
77
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Tabel nr.1
An/nr.operatori SNT Producători Înmagazinare Furnizori în regim Furnizori în regim Distribuţie
reglementat concurenţial
2012 1 6 2 41 43 41
2013 1 5 2 41 54 39
2014 1 6 2 39 63 39
2015 1 6 2 39 76 40
2016 1 7 2 37* 79 38*
Sursa: Rapoarte ANRE
*începând cu 30.09.2016.
În funcţie de activităţile desfăşurate, sectorul are următoarea structură:
Explorare, dezvoltare, producţie
Furnizare
Piaţa centralizată de tranzacţionare
Transport
Înmagazinare
Distribuţie
78
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național, fiind
inclusă în segmentul reglementat al pieței interne de gaze naturale.
Prestarea serviciului de transport intern desemnează ansamblul de activităţi şi operaţiuni
desfăşurate pentru şi în legătură cu rezervarea capacităţii de transport şi transportul prin SNT al
cantităţilor determinate de gaze naturale. Serviciul de transport este prestat în regim de monopol
natural pe bază de tarif stabilit de către ANRE. Transportul cantităţilor de gaze naturale se
realizează de la punctele de predare/preluare comercială de la intrarea în SNT până la punctele
de predare/preluare comercială de la ieşirea din SNT.
Transgaz este operatorul de transport şi de sistem al sistemului naţional de transport al gazelor
naturale33 şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă
economică şi protecţie a mediului. Scopul Transgaz este îndeplinirea strategiei naționale stabilite
pentru transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, şi dispecerizarea gazelor naturale.
Acesta operează SNT în baza Acordului de Concesiune încheiat cu Agenţia Naţională pentru
Resurse Minerale (ANRM) valabil până în anul 2032, sistemul naţional de transport gaze
naturale aparţinând domeniul public al statului.
33
Ordinul ANRE nr. 72/2014 privind aprobarea certificării Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale
"Transgaz" - S.A. ca operator de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale.
79
Capitolul III – Evoluţia sectorului gazelor naturale din România
34
Comunicat ANRE http://www.anre.ro/ro/presa/comunicate/comunicat-27-04-2016-privind-preturile-pentru-
furnizarea-reglementata-a-gazelor-naturale-la-clientii-casnici
80
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
4.1.1 Aspecte generale privind activităţile din segmentul upstream de gaze naturale
81
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Evaluarea resurselor geologice şi a rezervelor de petrol se face prin studii întocmite pentru date
de referinţă. După gradul de certitudine ce li se poate atribui, rezervele pot fi clasificate în
următoarele categorii: dovedite, probabile şi posibile.
Clasificarea rezervelor în categorii, după gradul de certitudine, şi în grupe, după mecanismul şi
sursa de energie de dislocare a petrolului, subclasificări după alte criterii, precum şi condiţiile
tehnice de clasificare în categorii şi grupe, respectiv conţinutul-cadru al studiilor de evaluare a
resurselor geologice şi a rezervelor, se fac prin instrucţiuni tehnice emise de ANRM.
În baza rezervelor confirmate, a mişcării anuale a resurselor geologice şi a rezervelor prin lucrări
efectuate, raportate de titularii acordurilor petroliere, ANRM constituie fondul naţional de
resurse geologice/rezerve de petrol (FNR/FNRP). Acesta reprezintă totalitatea
resurselor/rezervelor evidenţiate şi înregistrate de către autoritatea competentă pentru fiecare tip
de resursă de petrol a ţării, determinate conform reglementărilor specifice.
În conformitate cu Legea petrolului, operaţiunile petroliere se realizează de către persoane
juridice, române sau străine, în condiţiile legii, numai în cadrul unor perimetre stabilite în acest
scop de ANRM.
Perimetrele sunt ofertate prin apel public de ofertă de ANRM în Runda de licitaţie. Lista acestora
este aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRM care este publicat, atât în Monitorul Oficial al
României, cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi este postat pe pagina de internet a
ANRM. Tot pe pagina de internet poate fi accesat şi modelul de acord petrolier care este folosit
la negocierea şi încheierea contractului cu firmele declarate câştigătoare.
Evaluarea ofertelor depuse, a capacităţii tehnice, precum şi a celei financiare a ofertanţilor se
realizează conform Normelor metodologice pentru aplicarea Legii petrolului nr. 238/2004,
aprobate prin HG nr. 2075/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, operaţiunile petroliere onshore şi offshore se desfăşoară în baza acordurilor petroliere
încheiate cu ANRM, după aprobarea acestora prin Hotărâre a Guvernului.
Începând cu momentul încheierii acordului petrolier şi până la momentul obţinerii producţiei de
hidrocarburi, în baza reglementărilor specifice (Legea petrolului, Normele metodologice de
aplicare a Legii petrolului, aprobate prin HG nr. 2075/2004, modelul de acord de concesiune de
explorare, dezvoltare, exploatare petrolieră), se efectuează o serie de operaţiuni în anumite etape
ce trebuie parcurse de operatorii din segmentul upstream de gaze naturale.
În faza de explorare, reprezentând prima etapă din ciclul operaţiunilor petroliere, titularul de
acord petrolier realizează un ansamblu de studii şi operaţiuni în vederea cunoaşterii condiţiilor
geologice de acumulare a petrolului, cuprinzând identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă
şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare a
resurselor.
Programul minimal de explorare (după caz, programul opţional de explorare) este aprobat de
ANRM prin aviz în cadrul programului anual de lucrări. Operaţiunile specifice fazei de explorare
sunt:
1) Achiziţia de date seismice
- aviz ANRM pentru fiecare proiect în parte;
- acord de mediu;
82
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
83
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Redevenţe petroliere
Conform prevederilor art. 2 din Legea petrolului, redevenţa petrolieră reprezintă suma datorată
de către titularii acordurilor petroliere bugetului de stat, în condiţiile legii, pentru exploatarea
unui zăcământ petrolier şi a bunurilor aflate în domeniul public, în scopul transportului şi
tranzitului petrolului pe conducte magistrale, precum şi operării terminalelor petroliere.
Redevenţa petrolieră se stabileşte astfel:
a) o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase, pentru operaţiunile
petroliere de exploatare a zăcămintelor petroliere, după cum urmează:
Tabel nr. 2
Redevenţa Producţia brută
(%) (106mc/trimestru)
3,5 sub 10
7,5 între 10 şi 50
9 între 50 şi 200
13 peste 200
b) o cotă de 10% din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de
transport şi tranzit al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului,
precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate în
proprietatea publică a statului;
c) o cotă de 3% din valoarea venitului brut realizat din operaţiunile de înmagazinare
subterană a gazelor naturale.
Redevenţa petrolieră este datorată din ziua începerii operaţiunilor petroliere şi este plătibilă
trimestrial, cu scadenţa la data de 25 a primei luni a trimestrului următor.
Activitatea offshore
Având în vedere creşterea exponenţială a operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore şi faptul că
nu existau reglementări specifice, la jumătatea anului 2015 Ministerul Energiei a pregătit un
proiect de lege având ca obiect siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, proiect ce transpune
Directiva 2013/30/CE privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore. Proiectul s-a
concretizat în Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore.
Obiectivul directivei, transpus şi în legea română, constă în reducerea, în măsura posibilului, a
apariţiei accidentelor majore legate de operaţiunile petroliere şi gaziere offshore şi limitarea
consecinţelor acestora, sporind astfel nivelul de protecţie a mediului marin şi a activităţilor
economice de coastă împotriva poluării, stabilind condiţii minime pentru desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor de explorare şi exploatare offshore a petrolului şi gazelor, limitând
posibilele perturbări cu privire la producţia indigenă de energie a Uniunii Europene şi
îmbunătăţind mecanismele de intervenţie în cazul unui accident.
Legea prevede înfiinţarea unei autorităţi administrative specializate, respectiv Autoritatea
Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră
(ACROPOMN), separat de ANRM, cu atribuţii specifice în domeniul prevenirii accidentelor
majore.
84
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Resursele geologice onshore de gaze naturale sunt mai scăzute decât cele de țiței, fiind estimate
la 700 mld. mc, însă rezervele de gaze (dovedite, probabile și posibile) sunt mai mari, fiind
estimate la 150 mld. mc. Producția totală de gaze naturale din ultimii 50 de ani a fost de
aproximativ 1.100 mld. mc, iar gradul de epuizare a zăcămintelor este de aproximativ 90%35.
Presupunând o producție medie anuală la nivelul actual (situație standard pentru care se
calculează raportul rezervelor la producție, R/P ratio) de aproximativ 11 mld. mc gaze naturale,
rezervele ar fi suficiente pentru o perioadă de aproximativ 15-20 de ani. Însă, în lipsa unor noi
descoperiri sau a dezvoltării de noi zăcăminte, respectiv a investițiilor în creșterea gradului de
recuperare a hidrocarburilor din zăcămintele în exploatare, producția medie anuală va continua,
de fapt, să scadă. Tendința ar putea fi accentuată de prețul scăzut al țițeiului pe piața mondială,
care reduce fezabilitatea economică a investițiilor în zăcămintele mature din România36.
România va continua să consume cantități însemnate de gaze naturale și produse petroliere în
următoarele decenii. Prin urmare, dacă situația descrisă mai sus s-ar materializa, gradul de
dependență de importuri pentru acoperirea consumului intern de țiței și gaz natural ar crește
vertiginos, cu impact negativ asupra securității energetice și a balanței comerciale. Dar situația
este improbabilă, deoarece companiile cu activități de explorare și producție a resurselor de țiței
și gaze naturale sunt interesate să investească atât în prelungirea duratei de viață a zăcămintelor
existente, cât și în dezvoltarea de noi zăcăminte. Măsura în care acest lucru va fi realizat depinde
atât de factori internaționali, precum prețul țițeiului și al gazului natural, precum și de factori
interni, precum cadrul fiscal și de reglementare.
Interesul statului pentru atingerea și menținerea unui ritm susținut în activitatea de explorare
trebuie reflectat, prin organizarea de către ANRM a unor noi runde de licitații pentru perimetrele
disponibile. Pe termen scurt și mediu, rezervele de gaze naturale pot fi majorate prin
introducerea de noi tehnologii, care să conducă la creșterea gradului de recuperare în zăcămintele
existente, iar pe termen mediu și lung, prin dezvoltarea proiectelor de explorare a zonelor de
adâncime mai mare de 3.000 m, a celor onshore cu geologie complicată și a zăcămintelor
35
Stategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, Raport al sesiunii de lucru “Țiței, produse
petroliere și gaz natural”.
36
Idem.
85
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
offshore din Marea Neagră. Deocamdată însă, în condițiile menținerii prețului petrolului la un
nivel scăzut, interesul investitorilor pentru realizarea investițiilor necesare este diminuat37.
Industria producţiei de gaze din România are o istorie de peste 100 de ani. Piaţa de gaze onshore
este una matură, cu exploatare din peste 400 de zăcăminte, marea majoritate mici și fragmentate,
necesitând utilizarea tehnologiilor specializate adaptate pentru acoperirea cererii locale și pentru
asigurarea independenţei energetice. România are cel mai mare număr de sonde active din
Europa (peste 13.000 de sonde active), ceea ce se traduce și în cea mai mică productivitate pe
sondă din Europa (21 de barili/sondă/zi), cu un cost de operare de 17 USD/bep (baril echivalent
petrol)38.
Pentru menţinerea unui nivel de producţie stabil este nevoie de investiţii constante. În fazele de
explorare și dezvoltare, identificarea și exploatarea de noi zăcăminte necesită investiţii masive de
capital. De asemenea, creșterea factorului de recuperare a zăcămintelor mature aflate deja în
exploatare este un proces complex din punct de vedere tehnic, care necesită tehnologii adaptate
și investiţii suplimentare.
Valoarea estimată a investițiilor anuale necesare în sectorul onshore de explorare și producție a
țițeiului și a gazelor naturale din România, pentru a pune în funcțiune sonde noi de producție sau
pentru a investi în tehnologia deja existentă cu scopul de a crește ratele de recuperare a
zăcămintelor mature de țiței și gaze naturale, este de aproximativ 1 miliard de euro. Această
investiție de capital realizată anual este considerată obligatorie pentru a permite companiilor de
explorare și producție să își mențină nivelul de producție și să acopere nivelul cererii și se
presupune că acest capital va fi investit în acest scop pe parcursul anilor următori39.
O investiție medie de 1 miliard de euro în sectorul de explorare și producție a țițeiului și a
gazelor naturale genereaza un impact direct și indirect de 2,3 miliarde de euro asupra economiei
românești la nivelul PIB-ului si un impact indus asupra valorii economice de încă aprox. 900
milioane de euro40.
De asemenea, investiția specificată generează un impact direct și indirect de aproximativ 25.800
de locuri de muncă în sectorul de explorare si producţie a ţiţeiului şi a gazelor naturale și în
cadrul lanțului său de aprovizionare și un impact indus de aproximativ 20.100 de locuri de
muncă nou create sau menținute41.
37
Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, Raport al sesiunii de lucru “Țiței, produse
petroliere și gaz natural”.
38
Idem.
39
Sursa: “Impactul industriei onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale asupra economiei
românești”, KPMG, februarie 2016.
40
Sursa: “Impactul industriei onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale asupra economiei
românești”, KPMG, februarie 2016.
41
Sursa: “Impactul industriei onshore de explorare și producție a țițeiului și a gazelor naturale asupra economiei
românești”, KPMG, februarie 2016
86
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Amromco Energy, Raffles Energy, Foraj Sonde SA, Stratum Energy, Aurelian Oil&Gas, Lotus
Petrol (fost Toreador), Wintershall Mediaş, Hunt Oil42.
În această perioadă au avut loc schimbări la nivelul titularilor de acorduri petroliere, astfel că în
anul 2016 au avut activitate de producţie Romgaz, OMV Petrom, Amromco Energy, Raffles
Energy, Foraj Sonde, Stratum Energy, Hunt Oil Company of Romania.
La nivelul anului 2015, în România, au fost plătite redevenţe aferente unui număr de număr de
400 de zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, iar principalele companii care au activităţi de
producţie sunt OMV Petrom (petrol şi gaze naturale) şi Romgaz (gaze naturale)43.
A. SNGN Romgaz SA44
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România.
Acţionarul principal al companiei este statul român, cu o participaţie de 70%, urmat de Fondul
Proprietatea SA, cu o participaţie de 10%, restul participaţiilor fiind deţinute de persoane fizice
şi juridice.
Statul român exercită controlul unic asupra Romgaz prin Ministerul Energiei, în baza
prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra majorităţii acţiunilor emise de societate.
Compania este admisă la tranzacţionare din anul 2013 pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi
a Bursei din Londra (LSE).
Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa
începând acum mai bine de 100 de ani, în 1909, când a fost descoperit primul zăcământ de gaze
naturale în Bazinul Transilvaniei la Sărmăşel.
Activităţile de bază ale societăţii sunt explorarea şi exploatarea gazelor naturale din zăcămintele
de gaze concesionate de Romgaz, comercializarea gazelor extrase din zăcămintele proprii şi a
altor gaze achiziţionate în vederea revânzării şi înmagazinarea subterană a gazelor naturale.
Romgaz exploata, la nivelul anului 2015, 154 de zăcăminte de gaze naturale, prin cele două
sucursale Mediaş şi Tg. Mureş45.
Activitatea de explorare este susţinută în 9 perimetre de explorare-dezvoltare-exploatare onshore
(aproximativ 17.650 km² în Bazinul Transilvaniei, Moldova, Oltenia, Muntenia) cu cotă de
participare de 100%, în scopul identificării de noi acumulări de petrol, evaluării acestora şi
declarării ca zăcăminte comerciale, pentru a putea fi, în final, dezvoltate şi exploatate.
De asemenea, Romgaz este co-titular al acordurilor petroliere în perimetre onshore de explorare-
dezvoltare-exploatare pe teritoriul României în zona Moldovei, în consorţiu cu alte companii [...]
şi în două perimetre offshore în Marea Neagră [...].
Începând din anul 2000 Romgaz a descoperit46 30 acumulări de gaze, care contribuie cu peste 3,8
mld. mc producţie cumulativă, precum şi resurse necomerciale în 21 de descoperiri de
aproximativ 19,4 mld. mc.
42
Titulari ai acordurilor petroliere care au avut producţie de gaze naturale în 2015.
43
[...]
44
[...]
45
[...]
46
https://www.romgaz.ro/ro/content/explorare.
87
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie
anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep în anul 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5
milioane tone anual şi deține o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian
de 45 MW.
OMV AG Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul
Economiei, deţine 20,64% din capitalul social, Fondul Proprietatea 12,57% din acţiuni, iar
15,79% din acţiuni se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti 49.
47
https://www.romgaz.ro/ro/content/explorare.
48
[...]
49
La 20 octombrie 2016 s-a finalizat oferta publică secundară prin care Fondul Proprietatea a vândut 6,4% din
deţinerea în OMV Petrom (sub formă de acţiuni şi GDR-uri). GDR-urile au fost admise la listare pe segmentul
standard al listei oficiale a Autorităţii de Conduită Financiară a Regatului Unit (UK Financial Conduct Authority) şi
88
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Amromco Energy reprezintă cel mai vechi și cel mai mare producător independent de petrol și
gaze din România, după Romgaz şi OMV Petrom, activând încă din anul 2003. Compania deține
în prezent 30 de concesiuni pe teritoriul întregii țări.
[...]
Compania își axează activitatea pe exploatarea zăcămintelor considerate „marginale”, adică
epuizate, urmărind reluarea şi/sau creşterea producţiei prin aplicarea unor tehnologii de ultimă
generație şi a unui model de business vertical, care duce la avantaje privind eficiența costurilor și
un mai mare control asupra procesului de producție.
Compania este titular de acorduri de dezvoltare-exploatare petrolieră semnate cu ANRM pentru
10 perimetre, majoritatea cu o valabilitate de 30 de ani de la intrarea în vigoare (2004-2007).
Compania este co-titular cu Romgaz pentru producţia suplimentară de gaze naturale din 11
perimetre şi cu Carpathian Energy Companie Petrolieră SRL pentru producţia de gaze naturale
din 2 perimetre.
[...]
Amromco Energy deţine şi două acorduri de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, în
care este co-titular alături de Rompetrol SA, cu o participaţie de 25%.
În urma unei tranzacții recente, Amromco Energy a achiziționat de la OMV Petrom trei câmpuri
petrolifere în zona de nord-est a României.
Potrivit informaţiilor comunicate de companie, principalele bariere percepute în legătură cu
activitatea de producţie sunt următoarele:
[...]
„- Oferta limitată de zăcăminte de hidrocarburi propusă de ANRM. Structurile care nu prezintă
interes pentru marii operatori nu sunt returnate pentru a putea fi preluate de către alte companii
interesate.
- Lipsa reorganizării de către ANRM a unor runde de licitaţie în mod frecvent şi întârzierea
negocierilor acordurilor de concesiune. Considerăm că o perioadă de negociere de 3 până la 6
luni este optimă, permiţând astfel companiilor să investească mai rapid.
- Proces greoi şi de durată pentru obţinerea autorizaţiilor necesare respectării obligaţiilor
conform Acordurilor petroliere.”
admise la tranzacţionare pe piaţa principală pentru instrumente financiare listate a Bursei de Valori din Londra-
https://www.omvpetrom.com/portal/01/petromcom/petromcom/home/Biroul_de_presa/Structura_actionariat.
50
[...]
89
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
[...]
„În segmentul producţiei de gaze naturale, există în continuare dificultăţi în obţinerea
autorizaţiilor de construire pentru obiectivele de producţie precum şi a acordurilor şi
autorizaţiilor de mediu. În general, în ultimii ani atât autorităţile cât şi opinia publică au
devenit mult mai sensibile în ceea ce priveşte activităţile petroliere şi miniere, chiar dacă
industria gazelor naturale per se nu are un caracter poluant în sensul comun al termenului.
Lucrările petroliere desfăşurându-se în zone rurale, la nivelul comunităţilor locale nu există
încă percepţia corectă a avantajelor pe care le aduce realizarea unor investiţii noi, iar organele
locale întârzie uneori în mod nejustificat eliberarea autorizaţiilor de construire. O problemă
aparte o reprezintă accesul la terenurile necesare săpării sondelor sau efectuării intervenţiilor
la sondele existente şi a terenurilor pe care se amplasează facilităţile de producţie şi transport
gaze naturale. Deşi Legea petrolului nr. 238/2004 instituie o servitute legală cu privire la
accesul la terenurile necesare desfăşurării operaţiunilor petroliere, în realitate proprietarii
terenurilor de multe ori obstrucţionează accesul sau cer sume foarte mari sub formă de chirii
sau rente.”
D. Stratum Energy51
Stratum Energy este o companie de explorare şi producţie din Houston, Statele Unite ale
Americii. Stratum Energy a început producția de petrol și gaze în septembrie 2014 la zăcământul
Poduri, parte a concesiunii sale Moineşti din judeţul Bacău, preluată în anii 2008-2009 de la
Lotus Petrol (fost Toreador).
Stratum Energy a investit în România pentru a demara producția comercială şi anticipează
continuarea investițiilor semnificative în sectorul de explorare și dezvoltare legat de concesiunea
Moineşti. Compania a construit un sistem de foraj bazat pe tehnologie de ultimă generaţie în anul
2014 și ar mai putea finaliza până la 8 sonde suplimentare.52
Stratum Energy se află în stadiul inițial al executării unui plan de dezvoltare a zăcămintelor și a
depus în 2015 studiul respectiv la ANRM, având aşteptări ca producția să crească la peste 1 mil.
mc/zi în prima jumătate a anului 2015.
51
http://www.stratum-energy.com/about-moinesti/.
52
http://www.ropepca.ro/articole/stratum-energy/30/.
53
[...]
90
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Raffles Energy este titular al mai multor acorduri petroliere în România şi operează un portofoliu
complex de activităţi upstream pe întreg ciclul de explorare-dezvoltare-producţie-comercializare
a gazelor naturale. De asemenea, Raffles Energy este un producator de energie electrică şi
operator a două centrale de generare de electricitate prin soluţia “gas-to-power”.
Compania are în exploatare patru zăcăminte de producţie şi două aflate în faza de exploatare
experimentală.
Potrivit informaţiilor comunicate de companie, principalele bariere percepute în legătură cu
activitatea de producţie sunt următoarele:
[...]
„Pentru producerea de gaze naturale întâmpinăm numeroase obstacole întrucât, deşi există
reglementări, amplasarea sondelor şi a conductelor de transport se face pe terenuri proprietate
particulară şi preţurile de închiriere sau cumpărare sunt sălbatice, fără ca autorităţile locale
sau centrale să ajute în vreun fel. În acelaşi timp se percep foarte multe taxe pentru fiecare
operaţiune tehnică necesară săpării sondelor.
Sunt foarte interpretabile condiţiile de mediu invocate sau apropierea de arii protejate „Natura
2000”, iar timpul necesar pentru o aprobare este mult prea mare.”
- Sunt necesare termene foarte precise de obţinere a aprobărilor de lucru precum şi pentru
asocieri, concesiuni etc.
Foraj Sonde Craiova, este o companie cu capital integral privat, membră a grupului Bega, listată
la Bursa de Valori Bucureşti, [...].
54
[...]
91
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Foraj Sonde este titular al unui acord de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră aprobat
în anul 2008, care are ca obiect dreptul de a executa operaţiuni petroliere într-un singur
perimetru, valabil 30 de ani.
Compania nu este co-titular al unor acorduri împreună cu alte companii şi nu operează zăcăminte
aflate în faza de explorare-dezvoltare.
Aceasta este o o societate cu capital privat, controlată de Hunt Oil Company Overseas, S.U.A.
Societatea deţine acorduri de concesiune pentru 18 perimetre de explorare, dezvoltare și
exploatare petrolieră şi are 2 perimetre aflate în faza de explorare-dezvoltare-exploatare.
Dintre companiile anterior menţionate, cei mai importanţi producători din România sunt
reprezentaţi de Romgaz şi OMV Petrom, aceştia deţinând cca. 95% din cantitatea totală extrasă
de gaze naturale.
În tabelul următor, este prezentată evoluţia anuală a volumului de gaze naturale extrase de
producătorii activi pe piaţa din România.
Grafic nr.5
Cantităţile anuale de gaze naturale extrase de producători din
perimetrele de producţie
125
120
120 119
Milioane MWh
117
116
115
110
107
105
100
2012 2013 2014 2015 2016
Cantitatea totală de gaze naturale extrasă în România s-a situat pe un trend ascendent în perioada
2012-2015, înregistrându-se o creştere de cca. 3,5%. Această creştere a fost determinată, în cea
mare parte, de majorarea producţiei micilor producători, aceştia înregistrând cumulat o majorare
cu 55% a producţiei realizate în perioada de analiză. În acelaşi interval, cantitatea de gaze
naturale extrasă de cei mai importanţi producători din România (Romgaz şi OMV Petrom) a fost
relativ constantă, situându-se în intervalul 58,4 – 59,4 mil. MWh la Romgaz şi în intervalul 54,3
55
[...]
92
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
– 55,9 mil. MWh, în cazul OMV Petrom. În anul 2016 dinamica înregistrată în perioada
anterioară s-a modificat substanţial, în sensul în care s-a înregistrat o scădere a producţiei cu
11%. Această evoluţie a fost influenţată semnificativ de scăderea producţiei Romgaz cu circa
24% faţă de anul 2015. Evoluţia cantităţilor anuale de gaze naturale extrase de producătorii din
România, în perioada 2012 – 2016, este ilustrată în graficul nr.6:
Grafic nr. 6
Cantităţile anuale de gaze naturale extrase din perimetrele de producţie
de producători
120 4.1 6.5
2.9 3.1
110
6.7
100
Milioane MWh
Având în vedere cantităţile de gaze naturale extrase în România, au rezultat următoarele ponderi
deţinute de fiecare dintre companiile producătoare în totalul producţiei naţionale:
93
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Grafic nr.7
Ponderea fiecărui producător de gaze naturale în totalul producţiei
realizate în România
2016
2015
2014
2013
2012
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
După cum se poate observa din graficul de mai sus, cei mai importanţi producători au fost
Romgaz şi OMV Petrom, aceştia deţinând ponderi cumulate din totalul producţiei extrase anual
ce s-au situat pe un trend descendent, cu o variaţie cuprinsă între 97,54% (în anul 2012) şi
93,75% (în anul 2016). Comparând ponderile deţinute în totalul volumelor de gaze naturale
extrase anual de fiecare dintre primii doi producători, se observă că în cazul Romgaz, în perioada
2012-2015, evoluţia indică o scădere în timp ce în cazul OMV Petrom avem o evoluţie
aproximativ liniară. Aşadar se constată că, în perioada 2012-2015, a existat o tendinţă de
diminuare a ecartului dintre ponderile deţinute de fiecare dintre primii doi producători în totalul
cantităţilor de gaze extrase anual. Aşa cum s-a evidenţiat anterior diminuarea ponderii Romgaz
în totalul cantităţilor de gaze naturale extrase anual s-a realizat pe fondul majorării cantităţilor
extrase de micii producători. În anul 2016 a avut loc o inversare a ierarhiei la nivelul celor doi
mari producători pe fondul unei scăderi a ponderii deţinute de Romgaz în totalul cantităţilor
extrase de 7 pp faţă de 2015 şi a unui avans de 6 pp în cazul OMV Petrom.
În acelaşi timp, în ceea ce priveşte evoluţia cantităţii extrase de ceilalţi producători, este de
remarcat situaţia Amromco Energy care, în perioada de analiză, şi-a mărit producţia anuală de
gaze naturale şi, de la o pondere de 2,15% din producţia totală obţinută în anul 2012, a înregistrat
o cotă de 3,95% în anul 2016. Prin urmare, segmentul producţiei de gaze naturale poate fi
caracterizat printr-un grad foarte ridicat de concentrare.
În graficul nr.8 este redată evoluţia volumelor de gaze naturale livrate pe piaţă de producătorii
din România. Trebuie precizat faptul că situaţia grafică de mai jos a rezultat în urma cumulării
cantităţilor totale de gaze naturale livrate de producătorii activi în România, incluzând şi
cantităţile livrate de OMV Petrom şi Romgaz către sucursalele proprii.
94
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Grafic nr. 8
107
108
106
104
102 101
100
98
96
94
2012 2013 2014 2015 2016
Sursa: date ANRE
* în anul 2012, pe piaţa cu amănuntul, livrările realizate de OMV Petrom (către sucursalele proprii) şi de
operatorul Romgaz conţin şi cantităţi de gaze naturale din surse externe, deoarece raportările au fost efectuate în
conformitate cu metodologia de monitorizare aplicabilă la acea dată, iar cantităţile realizate nu erau defalcate pe
surse de provenienţă, respectiv gaze din producţia internă şi gaze din surse externe.
Grafic nr. 9 – Cantităţile totale anuale de gaze naturale din producţia internă livrate de
producători
[...]
Sursa: date ANRE
* Aceste cantităţi includ şi consumurile interne ale OMV Petrom (sucursale şi CCPP Brazi) şi Romgaz (CET Iernut
şi CTE Cojocna), care nu sunt comercializate în piaţă.
Având în vedere faptul că volumele de gaze naturale livrate de cei doi mari producători din
România, respectiv OMV Petrom şi Romgaz, conţin şi cantităţile livrate pentru consumurile
interne ale sucursalelor acestora, cantităţi care nu sunt comercializate în piaţă, în graficul de mai
jos aceste cantităţi au fost excluse, iar situaţia prezentată cuprinde cantităţile furnizate efectiv pe
piaţă de producătorii din România:
Grafic nr. 10 - Cantităţile totale anuale de gaze naturale din producţie comercializate de
producători
[...]
Sursa: date ANRE
*în anul 2012 la Romgaz nu apar diferenţe de cantitate pentru că nu fuseseră preluate încă CET Iernut şi CTE
Cojocna
Cantităţile prezentate în graficul nr.10 provin din livrările efectuate de producătorii din România
atât din producţia internă curentă, cât şi din vânzarea cantităţilor extrase din înmagazinare.
Cantităţile provenite din producţia curentă deţin cea mai mare pondere din totalul cantităţilor
anuale livrate pe piaţă (peste 90% în fiecare an).
95
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Situaţia anuală a ponderilor deţinute de sursele de gaze naturale livrate pe piaţă de producătorii
din România, din producţia internă, este prezentată în graficul de mai jos:
Grafic nr. 11
Ponderea cantităţilor anuale de gaze naturale din producţie internă
comercializate de producători, defalcate pe producţie internă curentă şi cantitati
extrase din înmagazinare
100% 6%
2% 9.5% 9.5%
80%
60%
98.2% 93.9% 90.5% 90.5%
40%
20%
0%
2012 2013 2014 2015
Curent Înmagazinare
Sursa: date ANRE
Pe fondul creşterii în totalul vânzărilor de gaze naturale din producţia internă, a cantităţilor
comercializate din înmagazinare, de la 2% la 10%, volumele livrate pe piaţă din producţia
curentă s-au situat pe un trend descendent [...]. Cantităţile anuale puse pe piaţă din producţia
internă şi din înmagazinare au înregistrat valorile prezentate în graficul de mai jos:
Grafic nr. 12 – Cantităţile anuale de gaze naturale din producţia internă comercializate de
producători, defalcate pe producţia internă curentă şi cantităţi extrase din înmagazinare
[...]
Sursa: date ANRE
Cei doi mari producători din România, OMV Petrom şi Romgaz, deţin ponderea covârşitoare atât
din punct de vedere al cantităţilor livrate din producţia curentă prezentată mai sus, cât şi din
punct de vedere al cantităţilor extrase din înmagazinare. Dintre ceilalţi producători activi în
România, Amromco Energy, Foraj Sonde şi Stratum Energy au înregistrat în perioada de analiză
creşteri ale volumelor extrase şi comercializate, acestea fiind însă net inferioare celor realizate de
cei doi producători tradiţionali. În acelaşi timp, trebuie menţionat şi faptul că întreaga cantitate
din înmagazinare a fost comercializată de OMV Petrom şi Romgaz, micii producători realizând
vânzări de gaze naturale numai din producţia curentă.
Grafic nr.13 - Cantităţile anuale de gaze naturale din producţie internă comercializate de OMV
Petrom şi Romgaz, defalcate pe producţie internă curentă şi cantităţi extrase din înmagazinare.
[...]
Sursa: date ANRE
În graficul nr.13 sunt prezentate volumele de gaze naturale livrate de cei mai importanţi
producători din România. Ambii producători au înregistrat, în perioada analizată, scăderi ale
cantităţilor de gaze naturale din producţia curentă livrate pe piaţă, de circa 9% în cazul OMV
Petrom şi mai accentuată în cazul Romgaz (de circa 20%). Scăderea majoră a cantităţilor pe care
Romgaz le comercializează pe piaţă din producţia curentă a avut loc în perioada 2012-2013
(14%), [...] ca urmare a faptului că în 2013 au fost preluate centralele, Iernut şi Cojocna al căror
consum de gaze este asigurat din producţia curentă realizată de Romgaz.
96
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
[...]
Pentru perioada 2017-2025, ANRM56 nu are fundamentat un program pentru scoaterea la licitaţie
a unor perimetre de exploatare. În acest moment este pregătită Runda a XI-a de licitaţie publică
cu un număr de 28 de perimetre de explorare (6 perimetre offshore şi 22 perimetre onshore).
Această rundă urmează să fie lansată după clarificarea şi adoptarea legii impozitului petrolier,
aflată în lucru la Ministerul Finanţelor.
Referitor la zona Mării Negre, estimările pornite de la stadiul realizării operaţiunilor petroliere şi
a rapoartelor depuse de titularii de acorduri petroliere se referă la primele producţii de gaze din
perimetrul XIII Pelican şi XV Midia în trimestrul I al anului 2018 [...]. În ceea ce priveşte
descoperirile făcute de Lukoil Overseas Atash BV Panatlantic Petroleum Ltd şi Romgaz în
perimetrul Trident, conform analizelor făcute cu titularii la finalizarea fazei curente, în 2018,
aceştia vor declara intrarea sau nu în faza de dezvoltare, astfel că primele producţii ar putea să
apară în 2021-2022 [...].
În perimetrul Neptun, OMV Petrom şi ExxonMobil au finalizat, în ianuarie 2016, cea de-a doua
campanie de foraj de explorare, care a inclus săparea a șapte sonde în total, majoritatea indicând
prezenţa gazelor naturale, precum și testarea cu succes a unei sonde pe structura Domino.
Programul a necesitat investiţii totale de peste 1,5 mld. USD începând din 2008. Potrivit
informaţiilor comunicate de ANRM57, cea mai importantă descoperire din Marea Neagră este cea
declarată de titularii OMV Petrom şi Exxon Mobile Exploration and Production România
Limited în perimetrul Neptun, estimată cu resurse geologice de gaze naturale de 40.000 – 80.000
mil. mc. Titularii sunt în faza de analiză, urmînd să declare la finalul anului 2018 dacă
zăcământul este comercial şi dacă intră sau nu în faza de dezvoltare. Se estimează că dacă se va
intra în faza de dezvoltare, producţia de gaze naturale din acest perimetru va începe la finalul
anului 2022, cu o producţie estimată de 6.000 mil. mc/an.
56
[...]
57
[...]
97
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Consumul de gaze naturale din România a fost acoperit în perioada 2012-2015 din două surse:
producţia internă şi import. În ceea ce priveşte importurile, Federaţia Rusă constituie principala
sursă de provenienţă a acestora, iar cele mai importante cantităţi (între 84%-96%) au fost livrate
prin intermediul următoarelor companii: [...]
Importul de gaze naturale în România se realizează prin cele trei puncte de interconectare
transfrontalieră ale SNT:
- Medieşul Aurit (importuri Ucraina), situat în zona de nord ţării, ce are o capacitate anuală
de import de 42,52 TWh;
- Csanadpalota (importuri Ungaria), situat în zona de vest a ţării, ce are o capacitate anuală
de import de 18,1 TWh;
- Isaccea (importuri Ucraina), situat în zona de est a ţării, ce are o capacitate anuală de
import de 93,54 TWh.
Sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România este de asemenea interconectat cu
cel din Bulgaria (Giurgiu – Ruse) şi cu cel din Republica Moldova (Iaşi-Ungheni).
Paradoxal, România a importat cantităţi semnificative de gaze naturale atunci când preţurile
acestora erau semnificativ mai mari faţă de preţurile gazelor din producţia internă, pentru ca
ulterior, în perioada în care preţurile gazelor din import au intrat pe un trend descendent, să se
diminueze şi cantităţile importate. Elementul determinant a fost, aşa cum se va arăta în cele ce
urmează, consumul naţional de gaze.
Graficul de mai jos ilustrează evoluţia preţului mediu al gazelor naturale ce au fost importate în
România. După cum se poate observa, preţul a crescut semnificativ în perioada 2010 – 2012, cu
circa 34%, urmând ca în următorii trei ani să se reducă de la nivelul de 142,89 lei/MWh până la
valoarea de 109,81 lei/MWh, ceea ce a însemnat o reducere de 30,1%.
Grafic nr. 15
Preţul mediu al gazelor naturale din import
160
140
120
lei/MWh
100
80
142.89
118.93 124.73 119.34
60 109.81
40 69.68
20
0
2011 2012 2013 2014 2015 2016
98
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Deşi, pe fondul reducerii preţului gazelor din import, ar fi fost de aşteptat o creştere a cantităţilor
intrate în ţară din surse externe, acest lucru nu s-a întâmplat. Cauza principală a fost reprezentată
de scăderea consumului total de gaze naturale din România, care a influenţat în mod direct
volumul importurilor, în condiţiile în care, până în anul 2016, a existat decalajul dintre preţurile
gazelor din import faţă de cele ale gazelor din producţia internă. Mai exact, ajustarea ofertei de
gaze naturale pe piaţa naţională, în funcţie de contracţia cererii, s-a realizat pe seama scăderii
cantităţilor importate.
Din graficul de mai jos se poate desprinde trendul descendent pe care s-au situat importurile în
perioada de analiză, precum şi cantităţile anuale totale de gaze naturale importate la nivel
naţional:
Grafic nr. 16
Cantităţile de gaze naturale importate în România
35
30
Milioane MWh
25
20
15 30.72
10
16.99 15.94
5 8.47
0 2.18
2012 2013 2014 2015 2016
Sursa: date ANRE
Trebuie precizat faptul că destinaţia cantităţilor de gaze naturale prezentate anterior poate fi
reprezentată atât de consumul curent al unor consumatori (indiferent de natura acestora:
industriali sau casnici), cât şi de depozitele de înmagazinare din România, de unde urmează să
fie extrase tot pentru consum, într-o perioadă ulterioară.
Companiile din România care au importat direct gaze naturale, precum şi cantităţile (exprimate
în MWh) sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 3
[...]
După cum rezultă din datele prezentate anterior, un număr de 19 companii au realizat în perioada
de analiză importuri în România. În funcţie de destinaţia gazelor naturale importate se disting
două mari categorii: companii care importă pentru consumul propriu (consumatori care au
licenţă de furnizare) şi companii care importă în scopul revânzării.
Din prima categorie, cei mai importanţi importatori sunt [...]. Cantităţile cumulate importate de
aceştia au deţinut ponderi fluctuante în volumul total al importurilor, care au urcat de la 21,62%
în anul 2012 până la 30,96% în 2014, urmând ca în anii 2015-2016 să sufere o scădere
semnificativă, până la 4,53%, respectiv cca 1,5% din total importuri.
99
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
În cea de-a doua categorie, cele mai importante cantităţi importate în perioada 2012 – 2016 au
aparţinut [...].
În graficul următor este prezentată evoluţia ponderilor deţinute de producători şi de importuri, în
funcţie de cantităţile de gaze naturale disponibile pe piaţa din România din sursele producţie
extrasă şi importuri.
Grafic nr. 17
13%
5% 2%
7%
5% 3%
13%
2%
21% 46%
45%
44%
2% 37% 41%
40%
44%
48% 46%
36%
4.3 Evaluarea segmentului producției de gaze naturale din România prin intermediul
Indicelui Agregat de Presiune Concurențială
100
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Mai mult decât atât, între anii 2013 și 2015, gradul de concentrare a pieței, exprimat atât prin
intermediul HHI, cât și a celor două rate de concentrare, crește constant [...].
Ulterior, pe fondul creșterii semnificative a cantităților importate din anul 2016 (aproximativ 16
milioane MWh, față de doar circa 2 milioane MWh în anul anterior), gradul de concentrare a
pieței înregistrează o scădere importantă, în special ca urmare a expansiunii importurilor [...]. Cu
toate acestea, gradul de concentrare a pieței producției de gaze naturale din România rămâne
foarte ridicat, indiferent de indicatorul utilizat în această evaluare: HHI>3000, CR2>80%,
CR4>90%.
Figura nr.1 - Evoluția anuală a câtorva indicatori ai gradului de concentrare pentru producția de
gaze naturale, 2013-2016
5,000 100%
4,299
4,000 4,086 80%
3,807
3,311
3,000 60%
CR2/4
HHI
2,000 40%
1,000 20%
Date fiind cele de mai sus, este evident faptul că piața producției de gaze naturale din România a
fost una extrem de concentrată în intervalul analizat (2013-2016). Această piață își va păstra
probabil caracterul duopolist și în perioada următoare, ceea ce necesită continuarea monitorizării
din partea autorității de concurență.
Evaluarea producției de gaze naturale din România prin intermediul Indicelui Agregat de
Presiune Concurențială
Analiza gradului de concentrare a unei piețe este foarte importantă din punct de vedere
concurențial. Cu toate acestea, pentru obținerea unei cât mai bune imagini de ansamblu,
autoritățile de concurență evaluează deseori anumite domenii de activitate din mai multe
perspective. În cele ce urmează, extindem analiza gradului de concentrare realizată asupra
producției de gaze naturale din România prin evaluarea unor elemente suplimentare cu relevanță
concurențială.
În cadrul raportului din anul 2013 privind evoluția concurenței în sectoare cheie60, Consiliul
Concurenței a prezentat un nou instrument de analiză a industriilor din economia națională.
60
Raport disponibil pe site-ul autorității de concurență, la adresa:
www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9017/concurenta_in_sectoare_cheie_2013.pdf
102
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Indicele Agregat de Presiune Concurențială (în continuare, IAPC) măsoară gradul în care un
anumit domeniu se apropie de o situație ideală, care facilitează pe deplin manifestarea liberă a
concurenței, în interesul consumatorilor.
Indicele agregat cuantifică înclinarea spre concurență a industriilor analizate pe baza unui set de
20 de indicatori specifici, folosiți în mod uzual de autoritățile de concurență. Fiecare indicator
urmărit este evaluat pe o scală, prin prisma informațiilor disponibile intern la nivelul Consiliului
Concurenței.
Trebuie subliniat faptul că IAPC are o cuprindere generală, la nivel de industrie și din
perspectivă națională, în timp ce cazurile investigate de Consiliul Concurenței au în vedere
situații concrete existente la nivelul piețelor relevante, de multe ori definite local. Se poate
considera deci că IAPC furnizează o imagine de ansamblu a presiunii concurențiale la nivel de
industrie națională, folosind ca punct de plecare substituibilitatea la nivelul ofertei, în timp ce
cazurile instrumentate de autoritatea de concurență se axează asupra piețelor relevante (ale
produsului sau din perspectivă geografică), definite în sens restrâns, deseori în funcție de
substituibilitatea la nivelul cererii.
Drept urmare, IAPC este menit să arate gradul în care industriile naționale analizate se apropie
de o situație ideală, care facilitează pe deplin manifestarea liberă a concurenței, dar nu măsoară
(și nici nu își propune să măsoare) intensitatea concurenței efective de pe piețele ce compun
aceste industrii naționale. De altfel, concurența se manifestă cu intensitate diferită pe fiecare
piață în parte, în funcție de condițiile concrete existente pe fiecare dintre acestea.
Date fiind cele de mai sus, devine evident faptul că IAPC indică înclinarea spre concurență (sau
presiunea concurențială) la un nivel mai vast, de industrie națională, iar nu concurența efectivă la
nivelul unei anumite piețe. De aceea, indicele agregat nu poate afecta în vreun fel analizele pe
care Consiliul Concurenței le realizează în cadrul investigațiilor efectuate în baza prerogativelor
oferite de lege, cazurile investigate de autoritatea de concurență vizând eventuale comportamente
ce se manifestă în cadrul restrâns al unor piețe relevante bine definite.
În ceea ce privește producția de gaze naturale din România, evaluarea se referă la anul 2016 și
are în vedere atât producătorii autohtoni de gaze naturale, cât și societățile care au realizat
importuri de gaze, pe considerentul că importatorii activează pe același palier primar al
sectorului cu producătorii și exercită presiune concurențială asupra acestora.
Evaluarea barierelor la intrarea pe piață reprezintă un prim pas important în analiza autorităților
de concurență, acest indicator fiind considerat cvasi-unanim în literatură drept unul esențial din
punct de vedere concurențial61. Date fiind particularitățile sectorului analizat, barierele la intrare
sunt apreciate drept ridicate, intrarea semnificativă pe piață depinzând fundamental de existența
unor zăcăminte de gaze naturale cu potențial de exploatare sau de existența unei surse externe
importante.
Mulți dintre factorii primari ce intră în compoziția IAPC sunt de natură structurală. Unul din cei
mai importanți dintre acești factori se referă la gradul de inovare ce caracterizează industria
analizată. În ceea ce privește producția de gaze naturale din România, inovarea (tehnologică, a
proceselor sau modelului de afaceri) nu pare să aibă un impact semnificativ. Un alt factor
structural important este reprezentat de omogenitatea produsului, perspectivă din care se
61
Din acest motiv, barierele la intrare reprezintă indicatorul cu cea mai ridicată pondere în construcția IAPC.
103
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
apreciază că oferta diferiților producători autohtoni de gaze naturale (cât și a importatorilor) este
similară, gazele oferite de jucătorii pe piață nefiind diferențiate semnificativ din punct de vedere
al atributelor sau calității.
Elasticitatea cererii în funcție de prețul produsului este un alt indicator important de natură
structurală. Dată fiind lipsa unor produse substituibile gazelor naturale, dar și stringența nevoilor
pe care consumul de gaze le satisface, atât pe palierul industrial, cât și pe cel casnic, cererea de
gaze naturale din România este apreciată ca având un caracter profund inelastic față de preț.
Existența pe piață a unor concurenți „rebeli”, atipici din diferite perspective (inovativi, care
adoptă procese sau modele de business diferite, cu impact asupra costurilor), reprezintă încă un
element important al analizei prin intermediul IAPC. În cadrul producției de gaze naturale nu se
remarcă existența unui concurent rebel de dimensiuni semnificative, deși între principalii
producători există anumite diferențe în ceea ce privește modelul de afaceri. De altfel, chiar și la
nivelul anului 2016, caracterizat de un import crescut de gaze naturale, cota de piață cumulată a
primilor doi importatori se ridică la aproximativ 10%, ceea ce reprezintă un sfert din cota de
piață a fiecăruia dintre cei doi mari producători locali.
Numărul întreprinderilor active în sectorul analizat este și el important. În domeniul producției
de gaze naturale din România avem de-a face cu un număr relativ limitat de producători și
importatori. În plus, se remarcă poziția foarte importantă pe piață, sensibil apropiată și stabilă în
timp a primilor doi producători locali. După cum am arătat deja, aceasta conduce la un grad
foarte ridicat de concentrare a pieței.
Din informațiile disponibile autorității de concurență, chiar dacă interacționează relativ frecvent
pe mai multe piețe (de exemplu, furnizarea de gaze naturale, producția de energie electrică,
foraje), între principalii concurenți activi în segmentul producției de gaze naturale nu există
legături structurale (de exemplu, societăți în comun, asocieri pentru participări comune la
licitații, dețineri încrucișate de acțiuni, acorduri de cooperare etc).
În ceea ce privește simetria costurilor, există anumite diferențe între principalii jucători, generate
în special de tipologia zăcămintelor aflate în exploatare, dar și de modalitatea de organizare a
societăților. Activitățile de marketing și comunicare ale principalilor concurenți pe piața
producției de gaze naturale din România sunt considerate drept limitate, mai ales prin raportare
la cifrele de afaceri ale societăților. În fine, față de anul 2015, cantitățile comercializate de
producătorii și importatorii de gaze naturale, atât din producția curentă, cât și din înmagazinare,
au crescut cu aproximativ 3%, pe fondul reducerii producției locale cu circa 10% și a creșterii
volumelor importate de la circa 2 milioane MWh în 2015 la aproximativ 17 milioane MWh în
2016. Evoluția cererii de gaze naturale a fost însă relativ predictibilă în perioada analizată, chiar
dacă aceasta prezintă fluctuații sezoniere.
Tabel nr. 4 - Evaluarea producției de gaze naturale din România, prin intermediul IAPC, la
nivelul anului 2016
Indicatorul Opțiunea aleasă pe scala în șapte puncte
urmărit
Intrarea altor concurenți Intrarea altor concurenți
Barierele la intrare
este foarte dificilă este foarte facilă
Piața nu este deloc una Piața este una inovativă
Inovarea
inovativă iar inovația este de
104
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
impact
Produsele oferite de
Produsele oferite de
Omogenitatea concurenți sunt foarte
concurenți sunt foarte
produsului diferite, mai ales
similare
calitativ
Elasticitatea cererii Cererea este foarte Cererea este foarte
in funcție de preț inelastică elastică
Pe piață există
Concurenții Pe piață nu există
concurenți „rebeli” de
„rebeli” concurenți „rebeli”
dimensiuni mari
Numărul de Numărul concurenților este Numărul concurenților
concurenți foarte redus este foarte ridicat
Gradul de Gradul de concentrare este Gradul de concentrare
concentrare foarte ridicat este foarte redus
Cotele de piață ale Cotele de piață ale
Simetria cotelor de
principalilor concurenți principalilor concurenți
piață
sunt foarte apropiate sunt foarte diferite
Cotele de piață ale Cotele de piață ale
Stabilitatea cotelor
principalilor concurenți nu principalilor concurenți
de piață
s-au modificat deloc au fluctuat masiv
Principalii concurenți se Principalii concurenți se
Interacțiunile pe
întâlnesc frecvent pe multe întâlnesc doar pe piața
alte piețe
alte piețe analizată
Există puternice legături Nu există niciun fel de
Legăturile
structurale între principalii legături structurale între
structurale
concurenți principalii concurenți
Principalii concurenți
Principalii concurenți
înregistrează rate de
Profitabilitatea înregistrează rate de profit
profit foarte reduse sau
foarte ridicate
pierderi
Principalii concurenți au Principalii concurenți au
Simetria costurilor
costuri foarte apropiate costuri foarte diferite
Activitățile de marketing și Activitățile de marketing
Marketing și comunicare ale și comunicare ale
comunicare principalilor concurenți principalilor concurenți
sunt foarte limitate sunt foarte intense
Piața este foarte
Transparența pieței Piața este foarte opacă
transparentă
Cererea totală a crescut Cererea totală a scăzut
Evoluția cererii
masiv masiv
Cererea fluctuează (sau
Șocurile cererii Cererea este foarte stabilă poate fluctua) masiv de
la o perioadă la alta
Prețul în România este Prețul în România este
Nivelul prețului semnificativ mai mare semnificativ mai scăzut
decât în alte țări decât în alte țări
Există o unică asociație de
Asociațiile de Nu există asociații de
afaceri sau patronală,
afaceri sau afaceri sau patronale sau
reprezentativă și foarte
patronale acestea nu sunt influente
influentă
Puterea de Cumpărătorii nu au deloc Cumpărătorii au foarte
105
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Exporturile de gaze naturale au început din anul 2013 şi s-au situat la cote modice, cauza
principală fiind lipsa unei infrastructuri adecvate şi necesitatea unui volum ridicat de investiţii
pentru dezvoltarea acesteia. Sistemul de transport din România a fost gândit cu scopul principal
de a asigura consumurile de gaze naturale la nivelul întregului teritoriu, în condiţiile în care acest
consum depăşea semnificativ nivelul producţiei interne.
Ca atare, România are o infrastructură de transport a gazelor naturale care funcţionează la
presiuni între 6 şi 35 bari (cu excepţia conductelor prin care se realizează transportul
internaţional - cele trei fire Isaccea – Negru Vodă) mult mai scazute faţă de presiunile sistemelor
de transport din ţările vecine.
62
Felul în care IAPC este construit permite comparații relevante între diversele industrii naționale evaluate.
63
Din grupul industriilor caracterizate de o presiune concurențială redusă mai fac parte domenii precum transportul
feroviar de călători, distribuția cu amănuntul a produselor farmaceutice, serviciile bancare asociate cardurilor de
debit și, separat, a celor de credit, serviciile notariale, producția și comercializarea cimentului.
64
Pentru detalii privind cele mai recente rezultate ale aplicării IAPC, cei interesați sunt îndrumați către raportul
Consiliului Concurenței privind evoluția concurenței în sectoare cheie ale economiei, disponibil pe site-ul autorității
de concurență (www.consiliulconcurentei.ro).
106
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Consecinţa acestei caracteristici tehnice a SNT este aceea că pentru realizarea unei inversări a
circulaţiei fluxurilor de gaze dinspre România spre statele vecine se impun investiţii consistente
care nu se pot efectua fără atragerea de surse externe şi finanţare nerambursabilă (ca reper,
capitalizarea bursiera a Transgaz a variat în intervalul 530 – 600 mil. euro, iar necesarul de
investiţii conform planului de dezvoltare al companiei pe perioada 2014-2025 este de 1,51 mld.
euro).
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că orice investiţie angajată de Transgaz, companie listată la
BVB, trebuie argumentată din perspectiva eficienţei ulterioare. Or, din acest punct de vedere, aşa
cum se va detalia la capitolul privind analiza activităţii de transport, calculele de eficienţă au în
vedere interesul pe care operatorii din piaţă îl manifestă pentru folosirea respectivei facilităţi a
infrastructurii şi perspectiva recuperării investiţiei.
Un alt aspect avut în vedere în decizia de abordare a unei investiţii pentru dezvoltarea
infrastructurii de transport este cel privitor la modul în care efortul investiţional se va repercuta
în preţul consumatorului final. Activitatea de transport a gazelor naturale este reglementată, ceea
ce presupune o recunoaştere a costurilor investiţionale în tarifele de transport, care trebuie însă
dozată ţinând cont de capacitatea de plată a consumatorului român.
Integrarea României în piaţa unică s-a realizat în baza unor angajamente de respectare a
cerinţelor politicii Uniunii Europene în domeniul energiei, inclusiv cele vizând realizarea unor
sisteme de transport integrate la nivel european, ca urmare a investiţiilor pentru dezvoltarea
interconectărilor cu sistemele de transport gaze naturale din ţările vecine.
Conflictul ruso-ucrainean, ce a condus la criza gazelor din anul 2009, a determinat regândirea
priorităţilor la nivel european cu accent pe asigurarea securităţii în funcţionare şi reducerea
dependenţei de importurile din Rusia. În acest scop, UE a stabilit ca fiind esenţială diversificarea
surselor de furnizare a gazelor naturale şi existenţa la nivelul fiecărui stat membru a minim două
surse diferite de provenienţă a gazelor naturale, iar pentru atingerea acestui obiectiv, construirea
interconectărilor bidirecţionale a devenit subvenţionată.
Conform reglementărilor europene, România trebuie să asigure fluxurile bidirecţionale pe fiecare
dintre punctele de interconectare. CE a declanşat o procedură de infringement pentru
neconformarea cu prevederile Regulamentului 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu
gaze naturale.
Ulterior această procedură a fost închisă ca urmare a oferirii de servicii de capacitate de tip
backhaul (capacitate disponibilă de transport în sens invers faţă de curgerea fizică a gazelor
naturale într-un punct de interconectare al SNT cu un sistem de transport din statele membre UE)
de către FGSZ (Operatorul sistemului de transport din Ungaria).65
Începând din primăvara anului 2014, este posibil fluxul în sens invers fluxului fizic de gaze
naturale, în punctul de interconectare Csanadpalota, dinspre România spre Ungaria. Din datele
furnizate [...],66 capacitatea de export pentru punctul Csanadpalota este limitată tehnic la un nivel
anual de 921.648 MWh. Pentru a înlătura aceste restricţii de ordin tehnic sunt necesare investiţii
din partea Transgaz (pe partea română), pentru a putea ridica nivelul presiunii sistemului din
România de la 20 bari, la nivelul presiunii sistemului din Ungaria, de 40 bari.
65
Ordinul preşedintelui ANRE nr.12/2013 pentru aprobarea regulilor privinde prestarea serviciului de transport gaze
naturale de tip backhaul.
66
[...]
107
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
67
[...]
68
[...]
69
[...].
70
Art. 124 alin. (1) lit. e) din Legea energiei.
108
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
pentru cantităţile utilizate la producerea energiei termice pentru populaţiei, este considerată de
CE drept o restricţie de facto asupra exporturilor71.
În acelaşi context, în data de 6 iunie 2016, Direcţia Generală de Concurenţă a Comisiei Europene
a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Transgaz, Romgaz şi OMV Petrom. Potrivit
comunicatului de presă72 al CE, există suspiciuni că întreprinderile implicate ar fi încălcat
regulile europene de concurenţă (art. 101 şi art. 102 din TFUE). În cadrul procedurii, CE
investighează posibile practici anticoncurenţiale în transportul şi furnizarea de gaze naturale în
România, mai ales un comportament anticoncurenţial prin blocarea exportului de gaze din
România către statele membre.
Spre deosebire de țiței și produsele petroliere, ce pot fi transportate în stare lichidă, rapid și
relativ ieftin la nivel global, gazul natural este extras din subsol preponderent în stare gazoasă.
Pentru a fi transportat și distribuit, este nevoie fie de o infrastructură (costisitoare și inflexibilă)
de transport prin conducte, fie de comprimarea sau lichefierea gazului (cu consum semnificativ
de energie și cu infrastructură aferentă, dar cu flexibilitate ridicată). Astfel, costurile de
transportale gazului natural sunt mai mari decât ale țițeiului, iar distanța dintre locul de extracție
și cel de consum este, în general, mai scurtă. Prin urmare, gazul natural este tranzacționat
preponderent pe piețe regionale, interconectate fie prin conducte, fie prin terminale de gaz
natural lichefiat (GNL). Cu toate acestea, dezvoltarea tehnologiilor de transport la mare distanță
a deschis noi perspective producției și consumului de gaze naturale.
Există o mai mare varietate a mecanismelor de stabilire a prețului pentru gazul natural la nivel
angro, analizate de Uniunea Internațională a Gazului (IGU) în raportul Wholesale Gas Price
Survey 2016:
- mecanismul de piață bazat pe cerere și ofertă la nivel regional, dominant în SUA și UE, cel
mai răspândit la nivel global (45%) și în continuă creștere în ultimul deceniu;
- prețul indexat pe baza unei formule contractuale, în funcție de evoluția prețului petrolului
sau a unui coș de produse energetice ce poate include cărbunele, energia electrică etc. Acest
mecanism este în continuare răspândit pentru importul de gaz natural în Asia și în Europa (în
special Centrală și de Est sau Sud-Est), fiind adeseori însoțit de o serie de alte clauze
contractuale, ce limitează concurența;
- preț reglementat, stabilit în funcție de costuri (ca în cazul pieței reglementate din România),
din considerente sociale și politice. Prețurile reglementate sunt specifice, de obicei, țărilor cu
producție internă considerabilă de gaz natural (inclusiv marilor exportatori), dominată de
companii monopoliste sau oligopoliste, cu nivel scăzut sau mediu de dezvoltare a pieței
gazelor naturale.
În contextul creării pieței comune a gazului natural la nivelul UE și al liberalizării prețului în
România, acest raport acordă o atenție specială mecanismului de piață concurențială. Uneori,
există însă diferențe mari între prețurile de referință ale principalelor piețe regionale. La nivel
mondial, prețurile principale de referință sunt stabilite la următoarele hub-uri: Henry Hub (HH)
71
http://gov.ro/ro/print?modul=subpagina&link=nota-de-fundamentare-oug-nr-64-05-10-2016.
72
http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-16-2133_en.htm.
109
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
din SUA, National Balancing Point (NBP) din Marea Britanie, Title Transfer Facility (TTF) din
Olanda, respectiv prin prețul de import al GNL în Japonia. Pentru România, prețul de referință
cel mai relevant este dat de Central European Gas Hub (CEGH) de la Baumgarten din Austria, ce
urmează în mare măsură fluctuațiile prețului TTF.
Pe plan mondial, prețul gazului natural a scăzut considerabil în 2015 și în prima parte a anului
2016, atât în contractele indexate la prețul petrolului, cât și pe piețele spot din SUA și Europa. O
tendință notabilă la nivel global este aceea că piețele din marile regiuni geografice (America de
Nord, Europa și Asia de Est), caracterizate în ultimii ani de diferențe semnificative de preț al
gazelor, au început să fie mult mai apropiate ca preț, ca urmare a creșterii semnificative a
comerțului mondial cu GNL. Cu noi capacități de producție de GNL realizate sau în curs de
realizare, în special în Australia și SUA, tendința de globalizare și integrare a piețelor de gaz
natural este una durabilă și de substanță.
Încă din 2012, în SUA, gazul natural foarte ieftin a înlocuit capacitățile de generare pe bază de
cărbune în piața de energie electrică, iar cantități însemnate de cărbune american au luat calea
exportului către Europa, de unde au scos de pe piață capacitățile de generare pe bază de gaz
natural. Abia în prezent, în condițiile scăderii susținute a prețului în Europa, gazul natural
redevine competitiv în mixul de energie electrică.
Cu toate acestea, în mixul de energie electrică al UE competiția între cărbune și gazul natural se
menţine întrucât prețul cărbunelui este foarte mic, iar costul certificatelor de emisii este în
continuare scăzut. Din acest motiv, o altă tendință ce se manifestă la nivel european este scăderea
sau plafonarea cererii de gaz natural, pe fondul măsurilor de eficiență energetică și al creșterii
economice lente.
Pe piaţa din România procesul de liberalizare s-a suprapus cu scăderea cererii interne şi a
preţurilor gazelor importate, ceea ce a facilitat alinierea preţului pentru gazele naturale din
producţia internă la preţul gazelor din import. Prin Acordurile de înţelegere de tip preventiv din
anul 2011, respectiv prin Memorandumul aprobat de Guvernul României în anul 2012
autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca
Mondială un calendar de eliminare treptată a preţurilor reglementate la gaze naturale pentru
consumatorii casnici şi noncasnici.
Calendarul de liberalizare convenit cu organismele financiare internaţionale a fost respectat până
în luna iulie 2014, moment în care premisele luate în considerare la momentul iniţierii acţiunii de
liberalizare a pieţei reglementate de gaze naturale au fost devansate de dinamica accelerată a
sectorului gazelor naturale.
Astfel, ca urmare a faptului că preţul gazelor din producţia internă pentru clienţii noncasnici
ajunsese la nivelul preţurilor existente în hub-urile din Uniunea Europeană, Guvernul73 a decis
ca, la 1 iulie 2014, să fie menţinut preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă
pentru piaţa reglementată pentru consumatorii noncasnici la nivelul de 89,4 lei/MWh, sub nivelul
de 109 lei/MWh cât fusese programat iniţial74, pentru acea dată. Nivelul de preţ de 89,4 lei/MWh
73
Hotărârea nr. 511 din 26 iunie 2014 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă
pentru piaţa reglementată de gaze naturale.
74
Hotărârea nr. 22 din 22 ianuarie 2013 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia
internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale.
110
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
a fost menţinut75 inclusiv la următoarea etapă de liberalizare, 1 octombrie 2014, când, conform
calendarului iniţial, se preconizase o valoare de 119 lei/MWh, astfel că anul 2014 s-a încheiat cu
acest nivel al preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa
reglementată pentru clienţii noncasnici.
Ca urmare a acestor evoluţii şi având în vedere că preţurile din piaţa reglementată pentru
consumatorii noncasnici au reprezentat o referinţă pentru preţurile din piaţa concurenţială, s-a
remarcat, la momentul declupării de nivelele de preţ stabilite în calendarul iniţial, o sincopă în
procesul de întâlnire a cererii cu oferta pe piaţa concurenţială a gazelor naturale. Pe de o parte,
producătorii aveau tendinţa de a accede, în ofertele de vânzare din piaţa concurenţială spre
valorile de preţ mai mari prevăzute în calendarul de liberalizare, iar, pe de altă parte, furnizorii
care achiziţionau din piaţa concurenţială solicitau preţuri sub nivelul celui din calendar,
motivând gradul limitat de suportabilitate a consumatorilor finali şi convergenţa preţului gazelor
din producţia internă cu cel al gazelor provenite din import.
Acela a fost un moment „cheie” al pieţei de gaze naturale din România, când, pentru prima dată,
operatorii tatonau construirea/identificarea unui preţ al gazelor naturale pentru piaţa
concurenţială, ca rezultat al unui sistem de negociere fundamentat în mod real pe cerere şi ofertă.
Anul 2015 a fost primul an de funcţionare integrală a pieţei gazelor naturale, în regim
concurenţial, pentru consumatorii nocasnici. Contextul creat de trendul de scădere a preţurilor
gazelor naturale în pieţele europene precum şi de scăderea consumului la nivel naţional corborate
cu libertatea tuturor consumatorilor noncasnici de a-şi alege/schimba furnizorul şi cu efortul
furnizorilor de a-şi menţine portofoliile de clienţi au condus la o volatilitate sporită a preţului
gazelor din producţia internă.
Liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru consumatorii industriali din România, finalizată la
sfârșitul anului 2014, a survenit pe fondul unei scăderi accentuate a consumului atât în țara
noastră, cât și la nivel european. Scăderea consumului la nivel european, aşa cum s-a evidenţiat
anterior, a fost cauzată de schimbări structurale la nivelul economiei europene, de modificarea
comportamentului de consum şi de progresele substanţiale înregistrate în materie de eficienţă
energetică. Economia românească trece printr-un proces similar, dispariţia industriilor
energofage determinând o scădere a consumului de gaze naturale de la circa 30 miliarde metri
cubi la începutul anilor 1990, la aproximativ 18-19 miliarde metri cubi în prima parte a anilor
2000, pentru a ajunge la un nivel de 11-12 miliarde metri cubi în prezent.
Un element de presiune suplimentar pe piaţa gazelor, în anul 2015, a fost acela al scăderii
cotaţiilor la ţiţei începând cu iulie 2014, în special în țările care pot fi aprovizionate cu gaze
naturale din Rusia, al căror preț este indexat cu cel al petrolului. Aceeaşi tendinţă s-a manifestat
şi în pieţele mature din Europa, de exemplu cotaţiile la termen pe platforma NetConnect
Germany, una dintre cele mai mari din Europa continentală, au înregistrat o scădere de la circa
25 Euro/MWh în prima parte a anului 2014, la 20 Euro/MWh la începutul lui 2015, ajungând la
18-19 Euro/MWh în ultimele luni. Conform statisticilor europene76, în prima jumătate a anului
2014, preţurile gazelor naturale pentru vânzările angro, în principalele hub-uri şi pieţe europene,
au variat în intervalul 21,5 euro/MWh - 30 Euro/MWh, pentru ca la sfârşitul anului 2015 să
75
Hotărârea nr. 816 din 22 septembrie 2014 pentru modificarea anexei la Hotărârea nr. 511 din 26 iunie 2014
privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze
naturale.
76
https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/201410_q3-4_quaterly_report_gas_market.pdf
111
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
ajungă la circa 17-18 Euro/MWh. Tendinţa de scădere a preţurilor manifestată în anul 2015 şi în
primele trei trimestre ale anului 2016 a fost întreruptă în trimestrul patru din 2016 când de la
preţul mediu de 11,3 Euro/MWh înregistrat în luna septembrie a crescut cu circa 67% în luna
noiembrie, până la valoarea medie de 18,9 Euro/MWh77.
Ca urmare, inclusiv pe piaţa din România, preţurile gazelor din majoritatea contractelor
bilaterale încheiate de producători/furnizori cu clienții din piața concurenţială au urmat un trend
descendent începând cu anul 2014.
Scăderea drastică a preţului petrolului, începând din a doua jumătate a anului 2014, urmată de
dinamica de reducere a cotaţiilor pe pieţele europene de gaze naturale au condus la un trend de
creştere a competitivităţii gazelor din import, ca sursă alternativă de aprovizionare.
Ca urmare a scăderii preţurilor gazelor naturale pe pieţele europene şi a tendinţei de egalizare pe
piaţa internă a cererii cu producţia - pe fondul reducerii consumului de gaze naturale la nivel
naţional - operatorii din piaţa concurenţială a gazelor naturale s-au confruntat, începând din a
doua parte a anului 2014 şi cel puţin până la sfârşitul anul 2016, cu un grad sporit de
impredictibilitate privind cantităţile contractate (ca urmare a variaţiilor înregistrate în activitatea
de furnizare către clienţii finali) şi cu o volatilitate accentuată a preţurilor.
Mediul de tranzacţionare a fost caracterizat de variaţii care au impus operatorilor adaptarea
lunară la condiţiile pieţei, pe fondul renegocierii preţurilor din majoritatea contractelor din piaţa
concurenţială, în perioada iulie 2014 - 2016.
Grafic nr. 18
Prima jumătate a anului 2016 s-a remarcat [...] prin depăşirea în premieră a preţurilor gazelor
naturale din import de nivelul preţurilor gazelor naturale din producţia internă.
77
quarterly_report_on_european_gas_markets_q4_2016 (1).pdf
112
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Grafic nr. 19
În graficul de mai sus se poate obseva că începând din luna martie preţurile gazelor naturale din
import s-au situat sub nivelul preţurilor gazelor naturale din producţia internă, comercializate pe
piaţa concurenţială. Un alt efect al scăderii preţurilor gazelor naturale pe piaţa concurenţială a
fost necesitatea regândirii calendarului de liberalizare a preţurilor, începând cu data de 1 iulie
2016, pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de
gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în
centralele termice destinate consumului populaţiei. Conform HG nr. 488/201578, preţul de
achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie
termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în
centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, ar fi urmat să
crească de la 1 iulie 2016 de la 60 lei/MWh la 66 lei/MWh.
Aşa cum se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de HG pentru suspendarea în perioada
1 iulie 2016 – 31 martie 2017 a prevederilor HG nr. 488/2015 schimbările neprevăzute de pe
piața resurselor energetice primare, începând cu declinul abrupt al prețurilor la țiței din ultima
perioadă, au generat o conjunctură deosebită în piața românească de gaze naturale, unde prețurile
administrative stabilite în conformitate cu prevederile legale, dar și cu acceptul Comisiei
Europene și al instituțiilor financiare internaționale, au devenit comparabile și, uneori, chiar mai
mari față de prețurile pieței”. Prin Hotărârea nr.461 din 28 iunie 2016 Guvernul a stabilit ca,
pentru perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia
internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze
naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele
termice destinate consumului populaţiei, să rămână acelaşi cu perioada anterioară de
reglementare, respectiv 60 lei/MWh.
78
Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă
pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la
producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei,
produsă pentru perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021.
113
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
Existenţa amestecului de gaze naturale, denumit “coş”, reprezintă un instrument specific cadrului
legal din România.
Până la liberalizarea completă a pieţei interne a gazelor naturale şi realizarea convergenţei
preţului producţiei interne cu preţul gazelor naturale din import, pentru asigurarea accesului
nediscriminatoriu al tuturor consumatorilor la sursele de gaze naturale din producţia internă,
furnizarea gazelor naturale la consumator s-a realizat în amestec (de gaze naturale) constituit din
cantităţi de gaze naturale din producţia internă curentă/înmagazinare şi gaze naturale din import
curent/înmagazinare.
Astfel, pentru a putea oferi acces egal tuturor consumatorilor la gazele naturale din producţia
internă şi pentru a asigura un preţ accesibil la nivelul acestora (având în vedere că preţul gazelor
din producţia internă era semnificativ mai mic faţă de cel al gazelor din import), alocarea
cantităţilor din producţia internă şi stabilirea preţurilor aferente gazelor din producţia internă s-au
făcut pe baza aşa numitului „coş de gaze”.
Raţiunea mecanismului a fost aceea de a corecta sistemul anterior de alocare aleatorie a gazului
provenit din producţia internă şi a celui din import, prin care s-a asigurat o alocare preferenţială a
gazului ieftin din producţia internă către consumatorii casnici şi a celui din import preponderent
în industrie.
Prin stabilirea ”coşului” intern/import, cu ponderi reglementate de ANRE s-a asigurat un mod
echitabil pentru accesul la resursa internă de gaze, mai ieftină, pentru toţi consumatorii.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/2011, pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor
naturale, s-a stabilit determinarea, începând cu data de 1 iulie 2011, a două structuri distincte de
amestec import/intern (coşuri), pentru:
a) consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze
naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în
centralele termice destinată consumului populaţiei (CPET);
b) consumatorii noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de
gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în
centralele termice care este destinată consumului populaţiei (NC).
Structura amestecului se realiza în funcţie de cererea totală (consumatori captivi, eligibili,
întreruptibili şi consum tehnologic) raportat la sursele interne (producţie şi extras din
înmagazinare) şi cele externe (consum şi înmagazinare).
Structura amestecului de gaze naturale din coş nu se aplica cantităţilor de gaze naturale
reinjectate în zacăminte, exceptate de la plata redevenţei, destinate consumului tehnologic,
echilibrării SNT şi producţiei de energie electrică în centrale proprii, pe bază de gaze, ale
producătorilor de gaze naturale.
Începând cu 1 ianuarie 2015, odată cu intrarea în piaţa concurenţială a ultimilor consumatori
noncasnici, ANRE stabileşte coşul doar pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie
termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele
de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei (CPET) ţinând cont de
suportabilitatea costurilor legate de factura energetică, în special a celor legate de încălzirea
114
Capitolul IV – Sursele de aprovizionare şi exporturile
115
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Furnizarea gazelor naturale este activitatea comercială de vânzare a gazelor naturale, care se
desfăşoară pe bază de licenţă. În lipsa licenţei eliberate de către ANRE, nu sunt permise
tranzacţiile către cumpărători, ci doar folosirea gazelor naturale pentru consumul propriu. În acest
sens, orice referire la comercializarea sau vânzarea de gaze naturale are în vedere furnizarea de
gaze naturale.
Aşa cum s-a precizat la paragraful 3.5.2, din punct de vedere al structurii, această activitate se
desfăşoară în regim reglementat şi în regim concurenţial, iar comercializarea gazelor naturale se
face angro sau cu amănuntul. Astfel, fiecare din pieţele comercializării angro şi comercializării
cu amănuntul au componentă reglementată şi concurenţială.
Pe piaţa furnizării angro de gaze naturale din România, oferta este reprezentată de producători
(sau afiliaţii acestora) care au şi calitatea de furnizori, precum şi de întreprinderile care
comercializează gazele naturale din surse externe (furnizorii-importatori), iar cererea este
asigurată de furnizorii care cumpără gazele naturale în vederea revânzării pe piaţa internă (fie
către alţi furnizori pe piaţa angro, fie către clienţii finali pe piaţa cu amănuntul). Conform
prevederilor Legii energiei potrivit cărora clientul angro79 este „ persoana fizică sau juridică,
alta decât un operator de transport şi sistem sau un operator de distribuţie, care cumpără gazele
naturale în scopul revânzării în interiorul sau în afara sistemului în care este stabilită”, clienţii
finali care cumpără gaze naturale în cantităţi mari nu sunt incluşi pe piaţa angro.
Piaţa furnizării cu amănuntul de gaze naturale implică comercializarea de gaze naturale de către
producători, importatori sau revânzători către clienţii finali, respectiv clienţi care cumpără gaze
naturale pentru consum propriu.
Cele două paliere pe care este structurată activitatea de furnizare a gazelor naturale - furnizare
angro şi furnizare cu amănuntul - reprezintă mediile în care sunt prezenţi şi interacţionează toţi
operatorii din sectorul gazelor naturale, din toate segmentele de activitate.
În perioada de tranziţie spre un regim integral concurenţial (inclusiv perioada prezentei analize),
ambele pieţe pe care se derulează activitatea de furnizare au fost grevate de o componentă
reglementată, cu reguli specifice de comercializare stabilite prin legislaţia primară şi prin
reglementări secundare ale autorităţii de reglementare. Aceste componente reglementate
existente pe ambele paliere de piaţă vor fi evidenţiate cumulat în prezenta analiză fără o
defalcare piaţă angro/piaţă cu amănuntul, având în vedere că a existat o trasabilitate a cantităţilor
de gaze destinate consumurilor reglementate, pornind de la producători până la clienţii finali.
Existenţa celor două regimuri de funcţionare reglementat/concurenţial, existenţa unor restricţii
tehnice de operare a infrastructurilor din sectorul gazelor ce au impus reglementări cu influenţe
inclusiv asupra zonelor de funcţionare concurenţială (“stocul minim obligatoriu”), existenţa
decalajului mare dintre preţurile celor două surse de aprovizionare, respectiv producţie internă şi
import, ce a condus la reglementări necesare pentru asigurarea unei repartiţii echidistante a
79
Art.100 pct. 22).
116
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
80
E.ON Energie România SA
81
Engie România SA
117
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
210 203.36
Milioane MWh
187.63
190 181.63
178.12
171.23
170
150
2012 2013 2014 2015 2016
180
160
140 94.21
99.26
120 113.19 105.66
100
80
60
40 93.43 82.37
64.93 65.57
20
0
2013 2014 2015 2016
Reglementat Concurential Total
82
Până în anul 2012 nu a existat o evidenţă/raportare defalcată a cantităţilor de gaze naturale comercializate în regim
reglementat/concurenţial.
118
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Reglementat Concurential
83
OMV Petrom Gas SRL.
84
Stratum Energy România LLC.
85
Arelco Power SRL.
86
MET România Energy Trade.
119
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Tabel nr.6
Cote de piaţă 2016 Număr operatori
˃ 20% 2
10%-20% 2
1%-10% 4
< 1% 65
- furnizori mari care au şi calitatea de producători/afiliaţi (cu ponderi peste 20%): Romgaz,
Petrom Gas;
- furnizori mari tradiţionali (cu ponderi peste 10%): Engie, E.ON Energie;
- furnizorii medii care au şi calitatea de producători (cu ponderi peste 1%): Amromco87,
Stratum;
- furnizori medii (cu ponderi peste 1%): Wiee88, Conef Gaz89, Arelco, MET;
- furnizori mici (cu ponderi sub 1%): toţi ceilalţi furnizori din piaţă.
87
Amromco Energy SRL.
88
WIEE România SRL.
89
Conef Gaz SRL.
90
Furnizor de ultimă instanţă - Raport naţional ANRE, 2016.
91
Rapoarte anuale ANRE.
92
Art. 124 lit.e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 prin care producătorii au obligaţia: ”să
pună cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare
acoperirii consumului pe piaţa reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind respectarea graficului
de liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru clienţii captivi, furnizorii având obligaţia
respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii, mai puţin cantitatea de gaze
naturale aferentă consumului tehnologic (...) va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale.
93
Art. 124 alin. (1) lit. e) modificat prin Legea 174/2014 prin care producătorii au obligaţia: „să pună cu prioritate la
dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii
120
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
acoperirii consumurilor casnicilor şi celor ale producătorilor de energie termică numai pentru
cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea energiei termice pentru populaţie.
Consumul clienţilor finali reglementaţi a înregistrat în perioada 2012 - 2016 o scădere de circa
40%94, în principal ca urmare a procesului de liberalizare şi, implicit, a transferului clienţilor
finali în zona de furnizare în regim concurenţial. Diminuarea consumurilor este şi rezultatul
extinderii măsurilor de eficienţă energetică (anveloparea locuinţelor). Cu toate acestea, deşi în
perioada de analiză toţi clienţii finali noncasnici au trecut etapizat la o furnizare în regim
concurenţial, ceea ce ar fi trebuit să conducă la o reducere a numărului de consumatori pentru
care furnizarea se făcea în regim reglementat, nu s-a întâmplat acest lucru ca urmare a
dezvoltării/extinderii reţelelor de distribuţie şi conectării unor noi clienţi. Astfel, numărul
clienţilor finali pentru care furnizarea se realiza în regim reglementat a crescut de la 3.198.686 în
2012 la 3.395.841 în 2016.
Având în vedere obligaţia existentă la nivelul producătorilor de a asigura cantităţile de gaze
naturale destinate consumurilor reglementate, în baza metodologiilor stabilite de autoritatea de
reglementare95, au fost determinate cantităţile totale de gaze naturale rezultate din activitatea de
producţie care trebuiau puse la dispoziţia furnizorilor şi producătorilor de energie termică.
Monitorizarea respectării obligaţiei producătorilor de a pune la dispoziţia pieţei cantităţile
aferente consumului reglementat, precum şi obligaţia furnizorilor şi a producătorilor de energie
termică, beneficiari ai respectivelor cantităţi, de a respecta destinaţia acestora, a fost realizată de
către ANRE.
În afara cantităţilor de gaze naturale asigurate de producătorii interni, în perioada de analiză a
funcţionat şi mecanismul „coşului de gaze”, prin care autoritatea de reglementare stabilea
procentul gazelor naturale din import care urmau să fie furnizate consumatorilor finali.
Prin urmare, pentru furnizarea în regim reglementat a fost stabilit un mecanism prin care se
asigura trasabilitatea cantităţilor de gaze naturale puse la dispoziţia pieţei de către surse
(producători), preluate de furnizorii care aveau consumatori în regim reglementat şi ajunse în
consumul acestora. Pentru asigurarea integrală a consumurilor în regim reglementat, cantităţile
erau completate cu gaze din import în procentul stabilit de autoritatea de reglementare.
Rigurozitatea în monitorizarea cantităţilor de gaze naturale puse la dispoziţie de către
producători şi ajunse în consumurile reglementate a fost o rezultantă a condiţiilor de
comercializare specifice cu privire la preţuri.
Preţul de achiziţie al gazelor naturale din producţia internă pentru zona reglementată a fost
stabilit administrativ96, cu o creştere liniară trimestrială, conform angajamentelor asumate faţă de
organismele financiare internaţionale, respectiv Calendarul de eliminare treptată a preţurilor
reglementate pentru clienţii finali. Ca urmare a funcţionării, pe perioada de analiză, a
mecanismului, prin care s-au stabilit sursele de gaze naturale care alimentau consumurile
reglementate, dimensiunea fiecărei surse (cantităţile pe care fiecare producător era obligat să le
consumului clienţilor casnici, inclusiv cantităţile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru
cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică (..) destinate consumului populaţiei (..) ”.
94
Rapoarte anuale ANRE.
95
Detaliate la subcapitolul - Obligaţia de „bandă”.
96
Hotărârea Guvernului nr. 22/2013 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă
pentru piaţa reglementată de gaze naturale.
121
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
asigure), trasabilitatea acestor cantităţi până la nivelul consumatorului final, nu s-a considerat
relevantă, pentru prezenta lucrare analizarea separată a celor două paliere angro/cu amănuntul ale
pieţei reglementate, fiind importantă doar evidenţierea cantităţilor care nu au fost tranzacţionate
în regim concurenţial şi a cotelor deţinute de furnizorii consumatorilor finali reglementaţi.
Aşa cum se poate observa din graficele următoare, principalele surse care au asigurat
consumurile în regim reglementat au fost producătorii/afiliaţii Romgaz, OMV Petrom Gas şi
Amromco. Dacă în perioada 2013-2014 cantităţile de gaze naturale vândute de către cei trei
producători pentru asigurarea consumurilor reglementate au acoperit circa 85% din totalul
acestui consum, în perioada 2015-2016 se observă că volumele vândute de producători cu
această destinaţie depăşesc consumurile totale în regim reglementat.
Ponderea surselor în regim reglementat (Romgaz, OMV Petrom şi Amromco) în total consum
reglementat - Grafic nr. 23
[...]
Sursa:prelucrare internă CC (*)
(*)Defalcarea în funcţie de regimurile de comercializare – reglementat/concurenţial - este evidenţiată pe perioada
2013-2016 având în vedere că în anul 2012 nu a existat o raportare diferenţiată.
Ponderea principalelor surse (Romgaz, OMV Petrom şi Amromco) în total consum reglementat-
Grafic nr. 24
[...]
Sursa:prelucrare internă CC (*)
(*)Defalcarea în funcţie de regimurile de comercializare – reglementat/concurenţial - este evidenţiată pe perioada
2013-2016 având în vedere că în anul 2012 nu a existat o raportare diferenţiată.
Practic, aşa cum se observă din graficul următor, din totalul cantităţilor de gaze naturale vândute
anual de cei trei producători, volumele destinate asigurării consumurilor reglementate au
reprezentat 35%-46% la Romgaz, 27%-38% la OMV Petrom Gas şi 5,5%-27% la Amromco.
122
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr.25
Ponderea cantităţilor de gaze naturale vândute de Romgaz, Petrom Gas şi
Amromco Energy, în funcţie de regimul de comercializare
100%
53.82% 55.85% 67.78% 64.76%
90%
80%
50%
Sursa:prelucrare internă CC
97
[...]
123
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
piaţa reglementată a furnizării cu amănuntul de gaze naturale, oferta este asigurată de furnizorii
care provin din grupurile de întreprinderi ce deţin şi societăţile de distribuţie şi din furnizorii care
au şi activitate de distribuţie. Clientul final reglementat are asigurată furnizarea de gaze strict de
la furnizorul din grupul care deţine şi distribuitorul în a cărui reţea este conectat respectivul
consumator. Decizia clientului final reglementat de schimbare a furnizorului echivalează cu
trecerea acestuia în piaţa concurenţială.
Grafic nr.26
40% 43.77%
43.36%
E.On Energie, 40.32% 40.62% 39.09%
30%
20%
Alţii, 9.58% 9.78% 10.65% 10.36%
8.22%
10%
0%
2012 2013 2014 2015 2016
Engie E.On Energie Alţii
Grafic nr. 27
Ponderea furnizorilor pe piaţa reglementată
2016
2015
2014
2013
2012
0% 2% 4% 6% 8% 10% 12%
Congaz Petrom Distributie/Premier Energy Wirom Gas
Gaz Est Intergaz Gaz Sud
Gaz Vest Nord Gaz CPL Concordia
Covi Construct 2000 G.D.R. Otto Gaz
Distrigaz Vest Tulcea Gaz Megaconstruct
Hargaz Harghita Gaz Altii
Primii doi furnizori, GDF Suez Energy România (în prezent Engie) şi E.ON Energie România,
deţin împreună circa 90% din piaţă, tendinţa acestora fiind de a-şi egaliza poziţiile pe piaţa
reglementată. Categoria furnizorilor mijlocii, cu ponderi cuprinse între 0,10% şi 2,70%,
reprezintă împreună circa 10% din piaţa reglementată, iar ceilalţi furnizori, cu ponderi sub
0,10%, deţin împreună sub 1% din piaţă (circa 0,80-0,90%). Din totalul furnizorilor care au
alimentat clienţii reglementaţi în perioada 2014-2016, circa 20 au avut ponderi peste 0,1%.
124
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
În segmentul concurenţial, tranzacţiile comerciale cu gaze naturale pot fi realizate angro (între
furnizori) sau cu amănuntul (între furnizori şi clienţii eligibili), iar preţurile se formează pe baza
cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. Comercializarea gazelor pe piaţa
concurenţială se face prin contracte bilaterale şi/sau pe pieţele centralizate.
În subcapitolele următoare vor fi prezentate evoluţiile celor două pieţe angro/amănuntul, precum
şi diferenţele semnificative de comercializare, pe cele două paliere, generate în principal de
repartiţia diferită a riscurilor asumate de vânzători cu privire la comercializarea către alţi
furnizori (revânzători) sau către clienţi finali.
Raportat la cantităţile anuale de gaze naturale comercializate în regim concurenţial, se poate
observa că vânzările destinate pieţei cu amănuntul au reprezentat circa 59% - 64% din totalul
vânzărilor în regim concurenţial, ceea ce înseamnă că o parte semnificativă a pieţei cu
amănuntul este aprovizionată direct de către producătorii interni.
Grafic nr. 28
105.66
99.26
100 94.21
46.48
38.69
80 40.60
36.28
60
40
66.71 66.97
57.92 58.66
20
0
2013 2014 2015 2016
Sursa:prelucrare internă CC
125
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 29
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Clienti finali Revanzatori
Sursa:prelucrare internă CC
Producătorii sau afliliaţii acestora care sunt prezenţi în calitate de furnizori atât pe piaţa angro,
cât şi pe piaţa cu amănuntul, sunt Romgaz şi Petrom Gas. În funcţie de strategia proprie, aceştia
comercializează cantităţile de gaze naturale în regim concurenţial fie către revânzători, fie către
clienţi finali. Romgaz şi Petrom Gas sunt furnizorii-producători care au capacitatea de a furniza
gaze naturale oricărui consumator din România, alături de furnizorii tradiţionali Engie şi E.ON
Energie98.
[...]
Cantităţile totale comercializate în regim concurenţial de către Romgaz şi Petrom Gas se vor
regăsi defalcate pe pieţele angro şi cu amănuntul. Astfel, în funcţie de strategia comercială a
fiecăruia dintre cei doi producători, vor rezulta cotele de piaţă care reflectă puterea de piaţă a
acestora pe fiecare dintre cele două paliere, angro şi cu amănuntul.
În cazul celor doi mari furnizori tradiţionali, Engie şi E.ON Energie, având în vedere că
activitatea lor este orientată în principal pe furnizarea către clienţi finali, este evident că cea mai
mare parte a cantităţilor comercializate în regim concurenţial este destinată pieţei cu amănuntul.
Ambii furnizori sunt prezenţi şi pe piaţa angro în calitate de vânzători, dar cu cantităţi mult mai
mici comparativ cu cele destinate clienţilor finali, având în vedere că aceste vânzări sunt
rezultate ca urmare a valorificării unor oportunităţi pe piaţă realizate pentru optimizarea
portofoliilor. [...]
98
Categoriile de clienţi pentru care concurează cei patru furnizori sunt prezentate la cap. „Piaţa de furnizare cu
amănuntul a gazelor naturale”.
126
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Piaţa furnizării angro de gaze naturale implică tranzacţiile cu volume mari de gaze naturale
încheiate de către producători şi importatori, cu furnizori care cumpără gaze naturale în scopul
revânzării către clienţi finali sau către alţi furnizori.
Dimensiunea pieţei de furnizare angro ar putea fi cuantificată prin însumarea cantităţilor de gaze
naturale comercializate de furnizorii care au calitatea de producători/afiliaţi către furnizorii care
asigură consumurile clienţilor reglementaţi şi a cantităţilor reprezentând toate tranzacţiile
derulate în regim concurenţial între furnizori.
În perioada de analiză, o mare parte din cantităţile de gaze naturale (40% - 50%) ce au făcut
obiectul contractării între furnizori au fost comercializate în regim reglementat, având o
trasabilitate stabilită legislativ pentru sursele provenite din producţia internă care au ca destinaţie
asigurarea consumurilor clienţilor finali reglementaţi. Prin urmare, deşi aceste cantităţi sunt parte
a pieţei angro de gaze naturale, din cauza condiţiilor speciale de comercializare impuse prin
regimul reglementat, au fost evidenţiate separat, analiza concentrându-se în continuare pe
componenta pieţei angro ce a funcţionat în regim concurenţial. Precizăm că, odată cu extinderea
regimului concurenţial şi asupra achiziţilor de gaze naturale din producţia internă ce au ca
destinaţie consumul reglementat, produsă de la 1 aprilie 2017, are loc o întregire a pieţei
furnizării angro de gaze naturale. Astfel, în lipsa segmentării furnizării angro în funcţie de
regimul reglementat/concurenţial de comercializare, se prefigurează o dimensiune reală a acestei
pieţe şi a puterii de piaţă deţinute de fiecare furnizor.
Din considerentele mai sus expuse, în continuare, orice referire la piaţa furnizării angro de gaze
naturale are în vedere piaţa furnizării angro de gaze naturale în regim concurenţial.
Sursele de gaze naturale aflate la dispoziţia pieţei de furnizare angro de gaze naturale din
România sunt cele din producţia internă (din care peste 95% provin de la cei doi mari
producători) şi cele din import (asigurate, în principal,de 2 furnizori externi).
Specificul consumului anual este caracterizat de diferenţe semnificative vară/iarnă, iar sistemul
de gaze naturale din România are o serie de condiţionalităţi tehnice, respectiv limitări în
funcţionare: capacitate maximă de producţie zilnică, capacitate maximă de import zilnic,
capacitate maximă de extracţie cantităţi înmagazinate. Astfel, pe parcursul unui an, în perioadele
cu vârfuri de consum, sursele care asigură consumurile sunt: producţia internă curentă, importul
curent şi înmagazinarea (care înglobează, din punct de vedere cantitativ, gaze naturale din
producţia internă şi gaze naturale din import). Aşadar, este important de precizat că pe piaţa din
România, pe perioade de timp limitate, consumurile la nivel naţional nu pot fi asigurate exclusiv
din producţia internă curentă şi din importul curent, fiind utilizate anumite cantităţi de gaze
naturale extrase din înmagazinare. Aceasta este o caracteristică de funcţionare ce nu se întâlneşte
în celelalte state europene.
Ca urmare a acestor caracteristici, respectiv limitarea tehnică a infrastructurilor din sectorul
gazelor naturale, potenţialul maxim de exploatare a surselor interne şi a celor din import,
raportate la fluctuaţia consumului intern anual, a rezultat necesitatea impunerii unor reglementări
inclusiv pentru componenta concurenţială a pieţei furnizării :
127
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
- obligaţia “coşului de gaze” – prin care s-a stabilit procentul de gaze naturale din import pe
care furnizorii trebuie să îl asigure consumatorilor, inclusiv acelora alimentaţi în regim
concurenţial;
- obligaţia de “stoc minim” – prin care s-au prevăzut cantităţile pe care furnizorii ce
alimentează consumatori finali (inclusiv cei alimentaţi în regim concurenţial) trebuie să le
deţină în depozitele de înmagazinare la sfârşitul ciclului de injecţie.
Cu toate că aceste obligaţii sunt o rezultantă a modului în care a fost gândită asigurarea
continuităţii în furnizare a consumatorilor finali având la bază principiul echidistanţei privind
accesul la resursa din producţia internă, pentru perioada de tranziţie dinspre regimul reglementat
spre cel concurenţial, efectul acestor obligaţii s-a repercutat în modul de desfăşurare a activităţii
de comercializare pe piaţa furnizării angro în regim concurenţial.
Astfel, se poate afirma că piaţa furnizării angro în regim concurenţial este încă o piaţă hibrid,
aflată în plin proces de evoluţie şi de eliminare etapizată a condiţionalităţilor existente la nivelul
furnizorilor. Ca urmare a liberalizării integrale a pieţei pentru consumatorii noncasnici, începând
cu data de 1 ianuarie 2015, a fost eliminată reglementarea privind “coşul de gaze” pentru această
categorie de consumatori.
Participanţii la piaţa angro de gaze naturale sunt:
- producătorii/afiliaţii acestora;
- furnizorii;
- operatorul de transport şi sistem;
- operatorii de distribuţie.
Din analiza informaţiilor primite în cadrul investigaţiei a rezultat că furnizorii participanţi la
piaţa angro de gaze naturale sunt producătorii/afiliaţii, importatorii de gaze naturale, furnizorii
care alimentează consumatorii finali, furnizorii care comercializează gazele naturale doar către
alţi furnizori (la nivel legislativ se are în vedere introducerea noţiunii de ”trader”). Această
opinie privind componenţa participanţilor la piaţa angro de gaze naturale este împărtăşită de
majoritatea respondenţilor. Există însă, în rândul furnizorilor, şi opinia potrivit căreia tot din
structura pieţei angro fac parte şi clienţii finali care au consumuri mari, raţiunea fiind aceea că
aceşti consumatori achiziţionează cantităţi de dimensiuni similare cu cele achiziţionate de
furnizori. Cu toate acestea, legislaţia asigură o delimitare clară după destinaţia gazelor naturale,
respectiv revânzare sau consum propriu, care se reflectă în palierele de comercializare angro sau
cu amănuntul, iar diferenţierea cu privire la modul de contractare pe cele două paliere de piaţă s-
a manifestat pe parcursul întregii perioade de analiză.
Pe piaţa angro, gazele naturale ajung preponderent de la surse (producţie internă şi import) la
furnizori. De asemenea, aceasta este piaţa în care furnizorii comercializează gazele naturale între
ei pentru echilibrarea poziţiilor din portofoliu99 ori pentru reducerea dezechilibrelor în relaţia cu
operatorul sistemului de transport.
Având în vedere aceste aspecte şi luând în considerare practica europeană100, s-a apreciat că,
pentru prezenta analiză ce se concentrează pe perioada 2012-2016, piaţa angro de gaze naturale a
99
[...]
100
Cazul COMP/M.4180 GDF/Suez (2006), par. 78-81.
128
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Tabel nr. 7
Număr furnizori 32 27 34 40 46
De asemenea, pe piaţa angro de gaze naturale numărul furnizorilor care desfăşoară operaţiuni
specifice tradingului (comercializarea gazelor către alţi revânzători, fără furnizare către clienţi
finali) este redus, fapt ce susţine ideea unei dezvoltări limitate a acestei pieţe. Din tabelul
următor se poate observa că numărul de furnizori care au avut activitate specifică tradingului [...]
a fost redus pe toată perioada de analiză, ajungând la un maxim de 5 la nivelul anului 2015.
Există două perspective de analiză a pieţei angro de gaze naturale. Pentru evidenţierea acestora
sunt necesare următoarele precizări.
Pe piaţa angro, oferta este reprezentată de sursele primare pentru asigurarea cererii interne de
gaze naturale, respectiv producţia internă şi importurile, precum şi de furnizorii licenţiaţi care
realizează o activitate de intermediere între oferta şi cererea de gaze naturale sau comercializează
gaze naturale între ei din diverse motive comerciale (oportunităţi de moment, echilibrare etc.).
Prin urmare, oferta pe angro include încă o verigă în lanţul dintre oferta primară şi cererea
129
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
clienţilor finali, aşa numita intermediere. Din perspectiva cererii, furnizorii care cumpără pe piaţa
angro pot opta fie pentru achiziţiile directe de la producători/afiliaţi şi importatori, fie pentru
achiziţii de la aceşti intermediari care revând gazele naturale, alegerea fiind influenţată de
elemente ce ţin de puterea financiară, cantităţi contractate, condiţii contractuale. În acelaşi timp,
în subsidiar ar exista un al doilea palier de comercializare angro, unde interacţionează furnizorii
care achiziţionează gazele naturale din sursa primară şi alţi furnizori mai mici.
Având în vedere aceste considerente o perspectivă poate avea în vedere analizarea separată a
fiecăruia dintre cele două paliere ale pieţei angro (angro-ul principal şi veriga intermediară).
Pe de altă parte, există perspectiva de analiză a pieţei angro ca fiind un singur palier de
comercializare, care include toate tranzacţiile descrise în cadrul celor două segmente evidenţiate
anterior. Aceasta este şi perspectiva avută în vedere în cadrul prezentei analize, cu menţiunea că,
luând în considerare importanţa surselor interne în modelul de piaţă din România, vor fi
evidenţiate separat şi cotele la nivel de surse primare.
În perioada de analiză, cantităţile de gaze naturale comercializate pe piaţa angro au reprezentat
între 37% şi 41% din totalul cantităţilor de gaze naturale vândute în regim concurenţial (angro şi
vânzări cu amănuntul). Raportat la o dimensiune a pieţei angro dată de suma tuturor tranzacţiilor
angro de gaze naturale, care include nu numai cantităţile puse în piaţă de surse (producători şi
importatori) şi care ajung în consumul final, ci şi pe cele vehiculate între revânzători, cotele
cumulate ale primilor doi furnizori au reprezentat între [50% şi 65%].
Romgaz a deţinut cea mai mare cotă de piaţă, respectiv între [35-45]% până în 2015, cu o
scădere abruptă în 2016. În perioada 2013-2016 Petrom Gas a avut o cotă de piaţă cuprinsă între
[20% - 30%]. Deşi s-a înregistrat un ecart semnificativ între cei doi furnizori care au şi calitatea
de producători/afiliaţi, tendinţa ultimilor doi ani a fost de diminuare a intervalului. Scăderea cotei
de piaţă deţinute de Romgaz în anul 2016 a fost cauzată de oprirea unei părţi a producţiei, ca
urmare a conjuncturii pieţei101.
Amromco, al treilea producător ca mărime, a înregistrat an de an o creştere a cotei de piaţă, iar în
perioada 2013-2016 aceasta s-a situat în intervalul [5%-10%]. În cazul celor doi mari furnizori
tradiţionali, Engie şi E.ON Energie, se observă o abordare diferită a acestui palier de piaţă. În
timp ce Engie a întregistrat o majorare a cotei pe piaţa angro, în aceeaşi perioadă vânzările E.ON
Energie102 au fost reduse, având în vedere că au fost realizate doar pentru optimizarea
portofoliului în cadrul unor oportunităţi conjuncturale.
101
A se vedea subcapitolul 6.3- Regimul de taxare a producţiei de hidrocarburi în România
102
[…]
130
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 31
Evoluţia cotelor principalilor furnizorilor de gaze naturale pe piaţa angro în regim
concurenţial
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
2013 2014 2015 2016
Romgaz OMV Petrom Gas Alţii
Sursa: prelucrare internă CC
Grafic nr. 32
Evoluţia cotelor furnizorilor de gaze naturale pe piaţa angro în regim
concurenţial (alţi revânzători)
50%
45%
40%
35%
30%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
2013 2014 2015 2016
O astfel de definire a pieţei angro, deşi oferă o imagine privind puterea fiecărui participant în
funcţie de vânzările efectuate, nu reflectă cu suficientă acurateţe puterea reală de piaţă a surselor
131
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
2,500 100%
2,350 2,375 2,395
2,000 80%
1,859
1,500 60%
CR2/4
HHI
1,000 40%
500 20%
În ceea ce privește principalul indicator al gradului de concentrare, respectiv HHI, acesta se află
la valori de peste 2.300 de unități în perioada 2013-2015, după care scade la aproximativ 1860 în
anul 2016. Scăderea importantă (de peste 530 de unități) a HHI din anul 2016 este rezultatul
reducerii prezenței pe piață a celor doi mari producători, în special Romgaz [...], concomitent cu
creșterea prezenței pe această piață a Engie și WIEE.
Date fiind intervalele de valori ale HHI considerate de Comisia Europeană, în anul 2016 piața
furnizării angro de gaze naturale din România devine o piață cu concentrare medie, după ce
anterior putea fi privită drept o piață puternic concentrată.
Evaluarea concentrării prin intermediul HHI trebuie completată de evaluarea pe baza ratelor de
concentrare. Aceasta întrucât tendința de relativă apropiere a cotelor de piață ale principalilor
132
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
participanți pe piață atenuează valoarea HHI: ridicarea la pătrat a cotelor de piață pune accent
deosebit pe valorile mari ale cotelor de piață, ceea ce nu mai este neapărat cazul pe piața
furnizării angro de gaze naturale începând cu anul 2016.
Reducerea recentă a gradului de concentrare pe piață este susținută și de analiza ratelor de
concentrare. Chiar dacă, pe întreaga perioadă analizată, principalii producători de gaze naturale
din România, Romgaz și OMV Petrom (prin afiliat), sunt și rămân și principalii participanți pe
piața furnizării angro, CR2 se reduce [...].Scăderea prezenței pe piața furnizării angro a celor doi
producători autohtoni de gaze naturale [...] este compensată în special de avansul Engie și WIEE
[...] fapt pentru care CR4 rămâne relativ constant în intervalul 2013-2016.
În concluzie, tendința recentă pe piața furnizării de gaze naturale în regim concurențial către
revânzători din România pare a fi de echilibrare a principalilor jucători. Reducerea prezenței
celor doi mari producători este suplinită de creșterea importanței a doi furnizori de gaze naturale,
ceea ce face ca HHI și CR2 să se reducă puternic în anul 2016. CR4 scade însă puțin în anul
2016 și rămâne la valori relativ ridicate, peste 75%, ceea ce arată continuarea caracterului
oligopolist al acestei piețe.
Evaluarea furnizării angro de gaze naturale din România prin intermediul Indicelui
Agregat de Presiune Concurențială
Tabelul nr. 9 - Evaluarea furnizării angro de gaze naturale din România, prin intermediul IAPC,
la nivelul anului 2016
Indicatorul Opțiunea aleasă pe scala în șapte puncte
urmărit
Barierele la Intrarea altor concurenți Intrarea altor concurenți
intrare este foarte dificilă este foarte facilă
Piața este una inovativă
Piața nu este deloc una
Inovarea iar inovația este de
inovativă
impact
Produsele oferite de
Produsele oferite de
Omogenitatea concurenți sunt foarte
concurenți sunt foarte
produsului diferite, mai ales
similare
calitativ
Elasticitatea
Cererea este foarte Cererea este foarte
cererii in funcție
inelastică elastică
de preț
Pe piață există
Concurenții Pe piață nu există
concurenți „rebeli” de
„rebeli” concurenți „rebeli”
dimensiuni mari
Numărul de Numărul concurenților este Numărul concurenților
concurenți foarte redus este foarte ridicat
Gradul de Gradul de concentrare este Gradul de concentrare
concentrare foarte ridicat este foarte redus
Simetria cotelor Cotele de piață ale Cotele de piață ale
133
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
numărul ridicat de concurenți, fie și doar cu caracter potențial, lipsa unor legături structurale
între principalii jucători de pe piață, aparenta asimetrie a costurilor acestora și evoluțiile recente
ale cererii (reducere importantă în anul 2016, ceea ce arată o predispoziție crescută la șocuri
exogene) contrabalansează o parte din factorii enunțați anterior.
Date fiind scorurile indicate în tabelul de mai sus, dar și categoriile de importanță din care fac
parte factorii incluși în analiza prin intermediul IAPC, valoarea indicelui compozit pentru
comercializarea gazelor naturale în regim concurențial către revânzători este 47% în anul 2016.
Această valoare plasează comercializarea angro a gazelor naturale din România la limita dintre
industriile pro-competitive și cele din grupul de mijloc din punct de vedere concurențial, date
fiind 50 de industrii naționale analizate de autoritatea de concurență prin prisma IAPC.
Față de anul 2015, valoarea IAPC înregistrează o creștere de 4,5pp. Această evoluție, ce
reprezintă cea mai însemnată creștere dintre cele 50 de industrii analizate, este preponderent
rezultatul unui factor extern, respectiv reducerea prețurilor gazelor naturale din import. Această
reducere nu a fost urmată de Romgaz, nealinierea sistemului de tarifare a acestuia conducând la
reducerea semnificativă a cantității comercializate de societate [...]. În acest context, WIEE,
jucător ușor atipic, care comercializează gaze naturale din import și care încearcă să acționeze ca
un agregator de cerere, și-a sporit prezența pe piață, cota sa crescând [...] față de anul 2015. Drept
consecință a acestor evoluții, cotele de piață ale principalilor jucători s-au modificat semnificativ
în anul 2016 iar gradul de concentrare a pieței s-a redus, ceea ce a condus la creșterea indicelui
agregat de presiune concurențială.
Analiza pieţei de furnizare angro de gaze naturale cuprinde, pe lângă prezentarea principalelor
caracteristici, a actorilor din piaţă şi a gradului de concentrare, şi consideraţii privind
flexibilitatea în aprovizionarea cu gaze naturale, condiţiile de contractare, modul de construire a
portofoliilor anuale de achiziţii pe această piaţă, distincţia dintre producţia internă şi import din
perspectiva achiziţiilor, elementele care influenţează preţul gazelor naturale angro, condiţiile de
ofertare, barierele la intrarea pe piaţă şi deficienţele constatate.
Flexibilitatea/diversificarea în aprovizionarea cu gaze naturale
Pornind de la structura ofertei pieţei angro de gaze naturale, este important de reliefat în ce
măsură sursele existente asigură suficientă flexibilitate în construirea portofoliilor de achiziţii de
gaze naturale ale furnizorilor. Există două aspecte care trebuie avute în vedere:
opţiunile/diversitatea surselor pe care le au furnizorii în aprovizionare şi flexibilitatea surselor în
creşterea/diminuarea cantităţilor comercializate în funcţie de nevoi (capacitatea de aprovizionare
a pieţei). Îmbinarea celor două dimensiuni - număr de surse/capacitatea acestora de
aprovizionare - reflectă lichiditatea pieţei, la nivelul ofertei.
Marii furnizori care asigură cererea de gaze pe piaţa angro au precizat că flexibilitatea la nivelul
surselor/ofertei de gaze naturale trebuie evaluată în contextul sezonalităţii consumului. Potrivit
informaţiilor transmise de aceştia103, pe o perioadă limitată de timp a sezonului rece, când se
înregistrează vârfuri de consum, flexibilitatea surselor este extrem de limitată.
103
[...]
135
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
„La o producţie internă curentă care asigură aproximativ 0,3 TWh/zi, un import ce poate
asigură până la 0,4 TWh/zi şi o capacitate de extracţie din înmagazinare de până la 0,3
TWh/zi, pe parcursul iernii, nefuncţionarea sau neutilizarea uneia dintre surse (reduceri la
import, probleme tehnice de extracţie etc.) poate aduce grave probleme în aprovizionarea cu
gaze naturale a consumatorilor finali pentru că niciuna nu poate compensa suficient lipsa
alteia. Capacitatea de extracţie insuficientă în vârf de consum este cea care determină
apariţia nevoii de import pentru balansarea sistemului. În concluzie, flexibilitatea existentă
este suficientă prin cumul, dar poate fi pusă în pericol foarte uşor de absenţa/insuficienţa
uneia dintre surse.” 104
Chiar furnizori [...], care îşi construiesc portofoliile cu achiziţii semnificative de gaze naturale
din import, consideră că piaţa nu oferă o reală flexibilitate în aprovizionare.
Există premisele unei corecţii la nivelul pieţei, în sensul creşterii flexibilităţii în aprovizionare,
odată cu apariţia noilor surse de gaze naturale din Marea Neagră şi în condiţiile realizării
investiţiilor la nivelul infrastructurilor de transport şi înmagazinare pentru înlăturarea limitărilor
tehnice.
Cea mai mare parte a furnizorilor respondenţi consideră că nu există suficientă flexibilitate în
alegerea surselor din cauza gradului de concentrare mare a surselor de producţie internă (doi
producători majori) şi a surselor de import de gaze naturale (importurile directe sunt asigurate
majoritar de la 2 traderi externi din aceeaşi sursă).
În timp ce la nivelul furnizorilor care achiziţionează cantităţi mari de gaze (cei care nu au şi
calitatea de producători), flexibilitatea în aprovizionare este determinată de diversitatea surselor
pe care le au la dispoziţie pe piaţă pentru a-şi construi portofoliile de achiziţii, la nivelul
furnizorilor medii şi mici flexibilitatea în aprovizionare este gândită inclusiv din perspectiva
achiziţiilor de la alţi revânzători de pe piaţă.
Există o serie de argumente evidenţiate de furnizorii care susţin că achiziţia gazelor din alte
surse decât producţia internă reprezintă o alternativă reală de construire a portofoliilor proprii.
Primul argument este legat de faptul că producătorii nu oferă spre vânzare, mai ales pe bursă,
cantităţi mici şi foarte mici106. De exemplu, cantităţile de 100.000 MWh/lună puse pe piaţă nu
sunt accesibile furnizorilor cu portofolii mici de clienţi. Un alt argument este acela că, în multe
situaţii, furnizorii care au achiziţionat cantităţi mari pe termen lung, la preţuri avantajoase, vând
excedentul lunar deseori la preţuri mai bune decât cele oferite de producători.107 În acest caz,
avantajul obţinerii unui preţ mai bun de la producători prin achiziţia unor cantităţi mai mari de
gaze se translatează şi către furnizorii mai mici asigurând o competitivitate sporită a pieţei.
104
[...]
105
[...]
106
[...]
107
[...]
136
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Un element determinant în opţiunea achiziţiilor de la alţi revânzători este cel legat de condiţiile
de flexibilitate strictă solicitate de producători cu privire la cantităţile contractate. În contextul
implementării Codului Reţelei108, începând cu luna noiembrie 2016, producătorii au ales să
vândă gazele naturale cu livrare în bandă zilnică fixă, cu o flexibilitate limitată la nivelul
cantităţilor contractate [...]. Clienţii finali induc vârfuri de consum care nu se pot încadra în
banda cu flexibilitate redusă oferită de producători, ceea ce ar conduce la dezechilibre şi,
implicit, la penalizarea de către Operatorul Sistemului de Transport a respectivilor furnizori.
Revânzătorii mari cu portofolii complexe de achiziţie pe bază de contracte pentru cantităţi în
bandă sau pentru cantităţi destinate vârfurilor de consum, aprovizionaţi atât cu gaze din import,
cât şi din producţia internă şi din înmagazinare, reuşesc să asigure micilor furnizori o flexibilitate
mult mai mare la contractare. De altfel, aşa cum se va prezenta pe parcursul analizei, odată cu
implementarea Codului Reţelei, flexibilitatea comercială a devenit un element determinant în
procesul de contractare.
O altă condiţie care a făcut ca furnizorii mici să se orienteze către achiziţiile de la alţi revânzători
este cea referitoare la plata în avans a gazelor livrate, din contractele cu producătorii. Practic,
revânzătorii care au achiziţionat direct de la producători preiau sarcina de finanţator a cantităţilor
livrate, asigurând clienţilor săi avantajul de cash-flow. Un avantaj în plus asigurat de achiziţiile
de la revânzători este cel al preluării de către aceştia a riscului de neplată.
În concluzie, pentru furnizorii mici, care nu pot îndeplini condiţiile solicitate de producători la
comercializarea gazelor, achiziţia de la revânzătorii care contractează cantităţi direct de la surse
reprezintă o alternativă reală de construire a portofoliilor. În pieţele angro mature, discrepanţa
dintre condiţiile de contractare ale producătorilor şi capacitatea micilor furnizori de a îndeplini
respectivele condiţii s-a reglat pe cale naturală de către piaţă, prin structurarea cererii pe mai
multe paliere, conducând implicit la dezvoltarea categoriei traderilor.
Pentru marii furnizori însă, la nivelul actual de dezvoltare/lichiditate a pieţei angro, achiziţiile de
la alţi revânzători nu reprezintă opţiuni reale de aprovizionare, atât din punct de vedere al
preţului, cât şi al cantităţilor. Există însă şi achiziţii de gaze naturale ale furnizorilor mari de la
furnizori mai mici din piaţă, dar acestea sunt generate, în general, de necesitatea echilibrării
portofoliilor (surse-consum) prin vânzarea excedentului către cei aflaţi în deficit şi cumpărarea
de surplus pentru acoperirea deficitului.
În tabelul următor se poate observa evoluţia numărului de furnizori care au achiziţionat gaze
naturale direct de la producători, în perioada 2012-2016. De asemenea, este evidenţiat numărul
furnizorilor care au achiziţionat gaze de la fiecare dintre producători.
Tabel nr.10
Total furnizori care au
An achizitionat gaze de la
producatori
2012 15
2013 18
2014 21
2015 24
2016 29
Sursa: date prelucrate de CC
108
Ordinul ANRE 16/2013 – Codul reţelei pentru sistemul de transport al gazelor naturale.
137
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Surse de achiziţie
109
[...]
110
[...]
138
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
[...]
Identificarea celor mai avantajoase surse se realizează prin transmiterea solicitărilor de oferte
către producători şi furnizori. Cu toate că cel mai important factor în analiză este preţul, nu
întotdeauna acesta a fost principalul criteriu de alegere a unei oferte. Alte criterii importante au
fost siguranţa livrărilor, flexibilitatea, termenul de plată, garanţiile solicitate.
În situaţia fluctuaţiei portofoliului de clienţi (pierderea de clienţi), furnizorul are ca variante
descărcarea respectivelor cantităţi către alţi consumatori (substituirea clientului pierdut cu un
client nou), către alţi revânzători prin tranzacţii spot pe piaţa angro sau renegocierea contractului
de achiziţie pentru diminuarea cantităţilor.
Raportat la caracteristicile anului gazier care include ciclurile vară/iarnă, achiziţia este realizată
prin contractarea ”în bandă” - cantitate fixă lunară - a unei cantităţi minime necesare întregului
an (inclusiv iarna), urmând ca necesarul suplimentar din perioada de iarnă să se asigure prin
contracte pe termen scurt (pentru acoperirea vârfurilor de consum). Astfel, pe parcursul verii sunt
contractate pe termen lung volume de tip baseload (care asigură o încărcare de bază), iar tot ceea
ce este excedentar consumului de vară se injectează în depozitele de înmagazinare, urmând ca
iarna să se încheie contracte pe termen scurt pentru acoperirea vârfurilor şi/sau să se utilizeze
cantităţile stocate.
Elemente negociate în contractele de achiziţie
- cu producătorii interni:
Principalele elemente care au făcut obiectul negocierilor în cazul contractării bilaterale directe de
la producători, în perioada de analiză, au fost: preţul, cantitatea, perioada contractuală, termenul
de plată, garantarea plăţii/livrării, flexibilitatea.
Este important de remarcat că, înainte de ianuarie 2015, negocierea de preţ nu era foarte
importantă având în vedere că producătorii practicau aceleaşi niveluri de preţ stabilite în
calendarul de liberalizare. Faţă de acea referinţă puteau fi acordate diverse bonificaţii 111 pentru
plata în avans, pentru preluarea unor cantităţi variabile, pentru diverse paliere cantitative.
În perioada ulterioară dereglementării preţurilor pentru consumatorii noncasnici (după 1 ianuarie
2015), negocierea preţului a devenit tot mai importantă, lucru care se aşteaptă să se întâmple
inclusiv cu gazele naturale contractate pentru consumatorii casnici şi asimilaţi pentru perioada
ulterioară lunii martie 2017 (moment de la care s-a liberalizat preţul de achiziţie a gazelor din
producţia internă, inclusiv pentru consumatorii casnici şi asimilaţi).
Negocierea cantităţilor s-a făcut în funcţie de necesar, existând diverse variante de reconfirmare
a nevoii pe parcursul derulării contractelor (nominalizări, renominalizări în cursul lunii), de
modificare a graficului de livrare în limita unei flexibilităţi contractuale sau prin acordul părţilor
în funcţie de disponibilităţi.
Termenele de plată au fost negociate, în general, prin raportare la condiţiile de garantare. Există
contracte cu garantarea plăţii prin scrisori de garanţie şi plata ulterioară lunii de livrare, contracte
fără garantare şi cu plata înaintea lunii de livrare şi contracte fără garantare şi cu plata ulterioară
111
[...]
139
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
112
[...]
140
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
- cu importatorii externi:
În cazul achiziţiilor de gaze din import, de la furnizori externi, elementele negociate au fost
aproximativ aceleaşi cu cele negociate în achiziţiile de la producătorii interni, respectiv preţuri,
cantităţi, durată, flexibilitate, obligaţii de preluare, condiţii de plată.
Este important de subliniat că, în cazul contractelor de import, preţurile sunt stabilite după
formule care iau în calcul cotaţiile Platt´s pentru păcură cu conţinut de sulf de 1% şi pentru
motorină cu conţinut de sulf de 0,1%. Faţă de preţul astfel calculat se pot acorda discounturi.
Cu privire la condiţiile de plată, nu există o regulă generală, de la caz la caz stabilindu-se fie
plata înaintea (sau în primele zile) ale lunii de livrare, fie plata după luna de livrare. O condiţie
frecvent întâlnită în contractele de import a fost clauza de tip take-or-pay, prin care cumpărătorul
se obliga se plătească gazele contractate chiar dacă nu erau preluate. Ar fi de remarcat totuşi
tendinţa de schimbare a politicilor de comercializare ale furnizorilor externi, în sensul
îmbunătăţirii condiţiilor contractuale prin acordarea unei flexibilităţi sporite şi a scăderii
incidenţei condiţiilor de plată în avans. Există şi furnizori113 dintre cei care au avut contracte cu
importatorii externi care consideră că, din punct de vedere al flexibilităţii în livrări, furnizorii
gazelor din import oferă opţiuni mult mai avantajoase comparativ cu producătorii interni.
Modul de construire a portofoliilor anuale de achiziţii
În general, pe piaţa angro, ofertele solicitate de revânzători sunt fără servicii logistice, aceştia
având încheiate în nume propriu contracte de transport al gazelor naturale prin SNT, precum şi
contracte de distribuţie a gazelor naturale prin diversele sisteme de distribuţie la care sunt
conectaţi consumatorii finali aflaţi în portofoliile lor. Ca regulă generală, cu revânzătorii se
negociază doar preţul gazului.
Caracteristic relaţiilor comerciale pe piaţa concurenţială a furnizării angro este faptul că
procesul de negociere bilaterală cu revânzătorii - având în vedere faptul ca aceştia cunosc
detaliat functionalităţile pieţei - este mai scurt ca durată, comparativ cu procesul de negociere
bilaterală cu un consumator final. Tendinţa pentru revânzători este de a lua decizii mult mai
rapid decât consumatorii finali, iar contractele negociate pot fi zilnice, lunare sau multi-lunare
(în cazul clienţilor finali contractele sunt, în general, anuale).
Pe piaţa concurenţială de furnizare angro, revânzătorii îşi construiesc portofoliile de achiziţie de
gaze naturale prin încheierea unei multitudini de contracte cu furnizorii-producători interni, cu
furnizorii care importă gazele naturale de la traderi externi şi cu ceilalţi furnizori-revânzători.
Din informaţiile prezentate s-a constatat că, în general, revânzătorii mari îşi construiesc
portofoliile având un contract anual de achiziţie, aşa numit contract de bază, care le asigură cea
mai mare parte din necesarul de gaze pe care trebuie să îl revândă consumatorilor proprii (la care
se încheie acte adiţionale prin care se pot ajusta cantităţile lunare achiziţionate şi preţurile
gazelor naturale) şi dintr-o multitudine de contracte, semestriale/trimestriale/lunare sau pe durate
de câteva zile, încheiate fie bilateral, fie prin tranzacţii pe pieţele centralizate. Modalităţile de
construire a portofoliilor de achiziţie diferă de la un revânzător la altul, existând cazuri când
aceştia preferă să încheie, cu precădere, contracte lunare/spot sau multi-lunare (în general, în
situaţiile în care nu pot avea o predictibilitate a consumurilor clienţilor finali proprii). Există, de
asemenea, situaţii în care revânzătorii au în derulare mai multe contracte anuale cu acelaşi
113
[...]
141
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
furnizor (decalate în timp ca dată de începere şi de finalizare), caz în care cantităţile necesare a
mai fi achiziţionate pe contracte pe termen scurt (lunar/spot) sunt mai reduse.
Volatilitatea preţurilor manifestată în ultimii ani a determinat orientarea către contractele
derulate pe perioade scurte, respectiv trimestru sau semestru. Cu toate acestea, în perioada de
analiză au existat şi continuă să existe şi contracte cu o durată mai mare, multianuale. Acestea
sunt, în general, contractele de import de gaze naturale [...]. Încheierea unor contracte pe termen
lung s-a realizat cu precădere până în anul 2015, moment de la care se observă o tendinţă de
fragmentare a achiziţiilor printr-o diversitate de contracte, atât din punct de vedere al duratei, cât
şi al cantităţilor. Astfel, pe parcursul perioadei de analiză, se observă trecerea de la un sistem de
achiziţii fundamentat pe contracte pe termen lung la nivelul surselor - începute în anul 2009 şi
continuate în mare parte până în 2015 - la un sistem de achiziţii fragmentat, bazat pe o diversitate
a duratelor de contractare, rezultat ca urmare a evoluţiilor pieţei şi condiţiilor de comercializare.
Ca regulă generală, dimensionarea achiziţiilor unui furnizor se face în funcţie de nevoile de
consum ale clienţilor din portofoliu şi de prognoza de creştere a portofoliului de clienţi în
concordanţă cu strategia de dezvoltare a fiecăruia. În cazul furnizorilor care au portofolii mari de
clienţi, cu o gamă vastă de cerinţe, cu contracte care expiră la date diferite (care nu sunt neapărat
legate de începutul sau sfârşitul anului calendaristic sau gazier), nevoia de consum pentru o
anumită perioadă poate fi doar estimată pe baza unor factori cum ar fi: categoriile de clienţi,
numărul de clienţi, contractele aflate în derulare pentru perioada respectivă, nevoile clienţilor în
perioade similare, flexibilitatea contractuală acordată, probabilitatea de reînnoire a contractului,
temperaturile estimate etc.
Modul în care furnizorii îşi construiesc portofoliile de achiziţii este influenţat semnificativ de
prevederile legislative. Furnizorii susţin că, din cauza specificului pieţei de gaze naturale din
România, caracterizată de schimbări legislative continue, greu de previzionat, puse în practică în
ultimul moment, strategiile de achiziţii trebuie să fie flexibile şi adaptabile tuturor acestor
modificări.
Contractele de import [...] au avut ca raţiune, conform informaţiilor transmise de furnizori114,
securizarea cantităţilor rezultate ca obligaţie din reglementările cu privire la cota de import care
trebuia asigurată de către furnizori consumatorilor din portofolii, precum şi a cantităţilor
necesare asigurării continuităţii în alimentarea cu gaze naturale. [...]115/116.
Distincţia între gazele naturale din producţia internă şi cele din import din perspectiva
achiziţiei
Începând din anul 2005, după debutul procesului de liberalizare a pieţei şi asumarea calendarului
de aliniere a preţurilor din producţia internă,117 s-a stabilit un mecanism de piaţă conform căruia,
la nivelul clientului final, furnizarea gazelor naturale era asigurată în proporţii prestabilite din
sursa producţie internă şi din sursa import.
„Coşul de gaze” este o reglementare ce a avut ca scop asigurarea la nivelul tuturor
consumatorilor din România a unei distribuţii unitare şi echitabile a costurilor generate de
114
[...]
115
[...]
116
[...]
117
Memorandumul de politici economice si financiare pentru perioada 2004 - 2006 din cadrul Acordului stand-by cu
FMI, ratificat prin Legea nr. 468/2004.
142
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
achiziţia gazelor din import, în condiţiile în care sursele interne nu acopereau cererea şi preţurile
gazelor din import erau considerabil mai mari (de circa 3 ori) faţă de cele ale gazelor interne.
Astfel, pornind de la o previzionare a consumului anual, autoritatea de reglementare realiza o
estimare a necesarului de gaze naturale din producţia internă şi din import, precum şi a costurilor
necesare pentru achiziţia gazelor destinate furnizării în regim reglementat. Rezulta astfel un
procent al gazelor din import pe care fiecare furnizor avea obligaţia să îl asigure consumatorilor
proprii.
Ulterior (din iulie 2011), au fost stabilite două structuri distincte de amestec: una pentru
consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale
utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice
destinată consumului populaţiei, şi a doua pentru consumatorii noncasnici, cu excepţia
producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de
energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului
populaţiei.
Procentul de import s-a aplicat pentru toţi consumatorii noncasnici118, indiferent de regimul de
furnizare pe care îl aveau (reglementat/concurenţial). Prin urmare, aceasta a fost o reglementare
ce a influenţat - până la data de 1 ianuarie 2015 - activitatea de furnizare în regim concurenţial.
Pe parcursul perioadei de analiză, ca urmare a procesului de aliniere a preţului gazelor naturale
din producţia internă, ecartul dintre preţul gazului din producţia internă şi cel al gazelor din
import s-a diminuat. În acelaşi timp, ca urmare a conjuncturii externe favorabile, respectiv
reducerea cotaţiilor produselor petroliere, ce a condus la scăderea preţului din import, în anul
2016, raportul preţuri de import – preţuri din producţia internă s-a inversat.
Prin urmare, până la momentul 2016, nu se poate vorbi de o concurenţă reală între gazele
naturale din producţia internă şi cele din import ca urmare a condiţiilor diferite de preţ. Aşadar,
gazele din import au avut, în structura surselor disponibile pe piaţă, o cotă impusă prin
reglementarea „coşului de gaze”, mecanismul fiind menţinut pentru consumatorii noncasnici
până la 1 ianuarie 2015. Prețul a diferențiat produsul gaze naturale în două categorii: gaze
naturale din surse interne, respectiv gaze naturale din import, aspect ce putea conduce la
segmentarea cererii și a ofertei de gaze naturale pe piață.
Trebuie remarcat că distincţia între sursele de gaze naturale, ce a pornit de la diferenţa mare de
preţ, a atras după sine o diferenţiere şi din punct de vedere al reglementărilor aplicabile celor
două surse. Din punct de vedere fiscal, pentru producţia internă a fost instituită, din 2013, o
suprataxă ca urmare a introducerii impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute din
dereglementarea preţurilor. În acelaşi timp, obligaţia stabilită prin lege în sarcina producătorilor
pentru tranzacţionarea pe piaţa centralizată a fost într-un cuantum diferit faţă de cea existentă
pentru furnizorii care achiziţionează gaze naturale din import, direct de la parteneri externi. Mai
exact, până în decembrie 2016, procentul stabilit pentru producători ca obligaţie de vânzare pe
pieţele centralizate a fost diferit faţă de cel stabilit la vânzare pentru furnizori (deci, inclusiv
pentru furnizorii care importau direct). În acelaşi timp, pentru furnizori, procentul s-a raportat la
totalul vânzărilor, indiferent din ce sursă proveneau gazele naturale. Pentru furnizorii care
cumpărau de la partenerii externi, strict pentru cantităţile intrate din import, nu a existat astfel o
obligaţie similară cu cea a producătorilor pentru cantităţile din producţia internă. Or, gazele
118
Art. 181 din Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012.
143
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
naturale din import reprezintă o sursă alternativă de aprovizionare a pieţei interne, comparabilă
cu cea provenită din producţia internă.
Modificarea contextului determină o regândire a perspectivei pieţei din punct de vedere al
competiţiei la nivel de sursă. Se mai impune, aşadar, existenţa unei diferenţieri a produsului gaze
naturale în funcţie de provenienţa sursei intern/import?
Din parcurgerea răspunsurilor transmise de furnizori, a rezultat că nu există o opinie unanimă cu
privire la acest aspect: unii dintre furnizori susţin necesitatea menţinerii acestei diferenţieri,
restul considerând că nu mai este justificată separarea dintre gazele naturale din producţie internă
şi gazele naturale din import. Argumente există pentru ambele opinii. Astfel, furnizorii mari119
care asigură consumuri atât în regim reglementat, cât şi în regim concurenţial, susţin că se
impune o distincţie între gazele naturale din producţia internă şi cele din import, ca urmare a
mecanismelor diferite de formare a preţurilor celor două surse. Un alt argument120 are în vedere
condiţiile tehnice de livrare şi capabilitatea SNT de a prelua gazele naturale. Gazele din import
rămân o sursă importantă pentru SNT în situaţiile de reducere a presiunii din sistem, în special în
perioadele de iarnă.
Restul furnizorilor consideră că nu se mai impune nici o distincţie între gazele naturale din
producţia internă şi cele din import, mai ales în contextul liberalizării integrale a pieţei angro de
la 1 aprilie 2017 şi din perspectiva dezvoltării interconexiunilor cu alte sisteme de transport. În
opinia acestora, ar trebui să rămână la latitudinea furnizorului care este sursa de achiziţie pe care
o accesează, alegerea fiind realizată în funcţie de cel mai bun preţ rezultat din cerere şi ofertă.
În această ultimă categorie se înscriu şi furnizorii care au şi calitatea de producători, care susţin
că, odată cu modificarea condiţiilor de piaţă, o astfel de separare (fiscală şi de comercializare)
afectează concurenţa între operatori. Aceştia susţin că menţinerea unei cote de import obligatorii
nu se mai justifică din 2016, când producţia internă a depăşit potenţialul de consum şi preţurile
intern/import au ajuns la nivele apropiate. Astfel, [...]121 obligativitatea amestecului menţinută pe
perioada ianuarie-martie 2016 a condus la imposibilitatea [...] valorificării unor canitităţi din
producţia internă înmagazinată, deşi era la acelaşi preţ cu importul.
În concluzie, din totalul respondenţilor, un număr de 20 de furnizori consideră că trebuie
menţinută diferenţierea între gazele naturale din producţia internă şi cele din import, în timp ce
39 de furnizori consideră că nu se mai impune această distincţie, iar restul nu au exprimat o
opinie.
Referinţe de preţ
Începând din anul 2007 când, cel puţin la nivel teoretic, piaţa de gaze naturale s-a liberalizat, a
avut loc o evoluţie etapizată a gradului real de deschidere a pieţei, acesta ajungând, conform
ultimei raportări122, la circa 67%. Având în vedere că, până la momentul ianuarie 2015, preţurile
de achiziţie ale gazelor din producţia internă destinate furnizării în regim concurenţial erau
raportate la cele stabilite administrativ pentru consumatorii a căror furnizare se realiza în regim
reglementat (casnic, noncasnic) se poate afirma că practic abia de la acel moment preţurile
gazelor din producţia internă au început să se formeze ca rezultat al cererii şi ofertei.
119
[...]
120
[...]
121
[...]
122
Sfârşitul anului 2015, conform Raportului ANRE.
144
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
În cazul achiziţiilor de gaze din import referinţele pentru întreaga piaţă erau preţurile de import,
care de regulă erau disponibile ex-post (publicate în rapoartele de monitorizare ale ANRE) şi
care nu erau transparente ex-ante pentru toţi operatorii din piaţă123 decât în măsura în care aceştia
deţineau contracte forward de import cu preţuri definite.
Începând cu anul 2015 referinţele de preţ obişnuite au devenit neclare. Pentru segmentul protejat
(casnici şi asimilaţi) a existat până în martie 2017 un preţ reglementat pentru gazele din
producţia internă şi există preţul de import publicat de ANRE. Pentru segmentul neprotejat
(noncasnici) există preţurile publicate ex-post de către ANRE (cu un decalaj faţă de luna la care
se referă).
Cu privire la aceste aspecte, trebuie menţionat că, într-o piaţă relativ închisă aşa cum este cea din
România, cu schimburi transfrontaliere limitate, cu sursă unică de import şi cu exporturi
nesemnificative, este cu atât mai dificil de identificat o referinţă corectă de preţ pentru gazul
comercializat din producţia internă. Prin urmare, în acest interval de circa doi ani de identificare
a unor niveluri de preţ care să reflecte corect condiţiile de piaţă, pârghiile/elementele care au
acţionat şi au forţat joncţiunea dintre cerere şi ofertă au fost capacitatea redusă de comercializare
a producţiei interne pe alte pieţe (producătorii au fost captivi pe piaţa internă), pe de o parte, şi
gradul de suportabilitate al costurilor cu achiziţia gazelor de către clienţii finali, pe de altă parte.
La ce se raportează totuşi furnizorii în procesul de negociere a preţurilor bilaterale? Pe măsura
consolidării segmentului concurenţial şi extinderii modalităţii de comercializare prin platformele
centralizate, acestea au început să ofere prima indicaţie de preţ. Totuşi, această indicaţie de preţ
este la un nivel general, brut, fără a fi ajuns să asigure transpunerea cu acurateţe a tuturor
condiţiilor de comercializare.
O mare parte din furnizorii medii şi mici au indicat drept referinţă preţurile platformelor
centralizate. Furnizorii mari însă consideră că nu există indicaţii corecte de preţ ca urmare a
lipsei de transparenţă a pieţei124 şi a unor referinţe deocamdată nelichide şi netransparente oferite
de platformele centralizate.125 În opinia acestora, nu există un indicator real în ceea ce priveşte
referinţele ex-ante.
În lipsa unor referinţe acceptate de întreaga piaţă, un element de la care s-a pornit ca indicaţie de
preţ în construirea portofoliilor de achiziţii ale furnizorilor a fost preţul de vânzare la
consumatorul final. Multe dintre contractele clienţilor finali sunt negociate pentru o perioadă de
un an, înainte ca volumele respective să fie achiziţionate. Prin urmare, preţurile încheiate cu
clienţii finali au reprezentat, la rândul lor, un indicator în procesul de stabilire a preţului de
achiziţie.
Unii furnizori au mai indicat ca elemente orientative preţurile de pe hub-urile europene şi
evoluţia preţului petrolului care poate da o indicaţie cu privire la trendul gazelor din import.
Referinţa pieţelor externe însă nu este considerată a fi relevantă atât timp cât pieţele nu sunt
interconectate bidirecţional.
În concluzie, piaţa furnizării angro încă parcurge etapa de tatonare în privinţa construirii/oferirii
unor referinţe de preţ care să reflecte cât mai fidel condiţiile de comercializare existente în piaţă
la momentul contractării. Preţurile din contractele bilaterale pe piaţa furnizării angro au fost
123
[...]
124
[...]
125
[...]
145
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
rezultatul unor negocieri directe care nu au reflectat un set de condiţii standard raportate în urma
negocierilor la conjunctura de moment a pieţei (raport cerere/ofertă).
Elemente care influenţează preţul gazelor naturale angro
Elementele care fac obiectul negocierilor în contractele de achiziţii, aşa cum s-a evidenţiat
anterior, sunt şi cele care determină preţul de vânzare-cumpărare.
Astfel, în cazul contractelor bilaterale (anuale/semestriale/lunare), preţul este influenţat, în
principal, de:
cantitate - cu cât cantitatea este mai mare cu atât preţul este mai mic;
flexibilitate - cantităţile livrate constant („în bandă) au un preţ mai mic;
perioada contractuală - în funcţie de durata contractului şi/sau perioada din an pe care o
acoperă, având în vedere ciclicitatea consumului naţional vară/iarnă, durata contractelor
poate fi de la o zi de livrare până la o perioadă multianuală;
termen de plată - o plată în avans elimină riscurile şi costurile de finanţare pe termen
lung;
istoricul relaţiilor contractuale;
bonitatea financiară.
În cazul contractelor încheiate pe platformele centralizate (anuale/semestriale/lunare), preţul este
influenţat de:
cantitate;
flexibilitate;
perioada contractuală;
termen de plată;
garanţii de plată.
Alte elemente care mai pot influenţa preţurile se referă la tipul de gaze naturale (intern/import
curent, intern/import din înmagazinare), punctul de livrare (la intrare în SNT/în SNT/la ieşire din
SNT), servicii asociate (transport/înmagazinare/distribuţie/echilibrare), tip preţ (fix sau variabil).
Elementele menţionate influenţează stabilirea preţurilor existând, de la caz la caz, un grad diferit
de impact în funcţie de nevoile specifice ale părţilor contractante. De exemplu, pentru contracte
cu durate mai mici de un an, perioada pentru care se contractează (vară, iarnă) este foarte
importantă (iarna preţurile sunt semnificativ mai mari), iar pentru contracte similare termenul de
plată şi/sau garanţia diferenţiază preţul. Pentru contractele încheiate pentru aceeaşi lună de
livrare diferenţele de preţ pot proveni din cantitate şi flexibilitate126.
Preţul mai este influenţat şi de factori conjuncturali care reflectă condiţiile existente în piaţă la
momentul încheierii contractelor: cantităţile diponibile pe care le au producătorii, preţul gazelor
naturale din import, existenţa unor cantităţi excedentare pe care furnizorii preferă să le vândă -
pentru a nu fi penalizaţi pentru nerespectarea obligaţiei de preluare sau pentru a nu înregistra
costuri de înmagazinare - reducând preţul uneori chiar sub preţul de achiziţie (tranzacţiile spot).
126
[...]
146
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Astfel, pot exista cantităţi similare de gaze naturale având în aceeaşi perioadă de livrare preţuri
diferite, determinate de momentele diferite de încheiere a tranzacţiilor.
Piaţa furnizării angro nu este caracterizată de contracte standard, ceea ce a condus la existenţa
unei multitudini de forme de contracte şi produse aferente care, în fapt, reflectă nevoile specifice
ale părţilor contractuale.
Pe piaţa furnizării angro, preţurile sunt rezultatul mixului de surse contractate (import/producţie
internă), al provenienţei gazelor (curent/înmagazinare) şi al condiţiilor de contractare prezentate
anterior. Având în vedere că cererea pe piaţă este asigurată preponderent din producţia internă
curentă, rezultă că formarea preţului pe piaţa angro are ca nucleu preţul cu care producătorii vând
gazele naturale.
Graficul următor evidenţiază evoluţia preţului mediu ponderat al gazelor naturale din producţia
internă, comercializate de producători. Trendul a fost de creştere, ca urmare a parcurgerii
etapelor de aliniere a preţului gazelor din producţia internă. Aşa cum s-a precizat anterior, până
la 1 ianuarie 2015, preţurile cu care au fost vândute gazele naturale din producţia internă în
regim concurenţial au fost raportate la cele stabilite administrativ. Anul 2016 a marcat o reducere
a preţurilor gazelor naturale din producţia internă în contextul internaţional de scădere a
preţurilor gazelor naturale.
Grafic nr.34
90
80
77.81
76.71
70
72.09
60
56.53
50
lei/MWh
46.67
40
30
20
10
0
2012 2013 2014 2015 2016*
Medie piata
Sursa: date prelucrate de CC
comercială. Spre deosebire de vânzările către clienţi finali, în cazul comercializării gazelor către
alţi revânzători, de regulă, livrarea se face la intrarea în SNT, fără a mai fi necesară rezervarea de
capacitate sau contractarea altor servicii.
Ofertele comerciale aferente clienţilor de pe piaţa angro sunt diferenţiate de la caz la caz, iar
mecanismul de determinare a preţului aferent contractelor de vânzare este cost plus. În general,
condiţiile care au fost luate în calcul la ofertarea unui revânzător au vizat: perioada de livrare,
sursa de provenienţă a gazului, structura amestecului de gaze, modalitatea de plată, bonitatea
clientului, flexibilitate, raportul vară/iarnă. În ceea ce priveşte stabilirea preţului din oferte,
alături de preţul de achiziţie al gazelor pentru perioada ofertată, elementele avute în vedere au
fost evoluţia preţului gazelor naturale pe pieţele centralizate şi a preţului gazelor din import
pentru perioada ofertată.
Din punct de vedere al modului în care sunt concepute ofertele de vânzare în funcţie de
provenienţa gazelor naturale (producţie internă curentă, producţie internă extrasă, import current,
import din înmagazinare), există diferenţe între revânzători şi clienţi finali dar, ca regulă
generală, stabilirea mixului porneşte de la solicitarea clientului, bazată pe reglementările privind
“coşul de gaze” (procentul obligatoriu de import) şi obligaţia de stoc minim (cantitatea de gaze
obligatoriu a fi înmagazinată de către furnizorii clienţilor finali).
Spre exemplu, în cazul furnizorilor sau clienţilor finali care îşi făceau singuri mixul lunar de
gaze naturale, ofertele erau separate import/producţie internă, în timp ce pentru cei care optau
pentru un mix de gaze naturale, oferta era comună (gaze din import şi din producţia internă),
urmând a fi stabilite lunar cantităţile în funcţie de comunicările ANRE. Până la 1 ianuarie 2015,
cota de import alocată fiecărui consumator final era stabilită lunar de către ANRE, furnizorul
având obligaţia să o respecte pentru consumatorii săi finali. Astfel, în perioada în care a existat
amestecul de gaze stabilit de ANRE, majoritatea consumatorilor finali primeau oferte numai în
amestec cu gaze naturale din înmagazinare. Prin urmare, în timp ce pentru clienţii finali ofertarea
trebuie să ia în calcul şi obligaţia de înmagazinare, preţul ofertat trebuind să acopere şi
diferenţele de preţ generate de gazele înmagazinate, pentru revânzători ofertele erau în funcţie de
solicitările acestora, ei având posibilitatea să îşi facă singuri portofoliul din amestec. Solicitările
revânzătorilor au vizat fie gaze în amestec conform prevederilor ANRE, fie în amestec conform
necesităţilor proprii, fie gaze numai din producţia internă sau numai din import sau
înmagazinare. Ca tendinţă generală, în cazul revânzătorilor, fiecare client se analizează separat şi
oferta este personalizată conform condiţiilor solicitate şi în funcţie de sursele disponibile pentru
vânzare.
Marja de furnizare (marja comercială) este principala pârghie de negociere a unui furnizor şi, în
funcţie de structura portofoliului de clienţi, fiecare furnizor îşi stabileşte strategia proprie de
ofertare a fiecărui client, astfel că marjele sunt diferite de la un client la altul, deşi evaluarea
profitabilităţii activităţii de furnizare se face, de regulă, pe întreg portofoliul de clienţi din piaţa
concurenţială. Marja comercială include cheltuielile de operare, inclusiv costurile de finanţare şi
profitul furnizorului.
Din analiza informaţiilor primite, rezultă că există diferenţe între marjele comerciale aplicate la
vânzarea gazelor naturale către revânzători faţă de cele pentru clienţi finali. Astfel, marja
utilizată în cazul ofertelor adresate revânzătorilor este mai mică faţă de cele aplicate în cazul
consumatorilor finali. Diferenţa este dată de faptul că un client final generează dezechilibre
zilnice şi lunare care înseamnă costuri suplimentare, în timp ce vânzarea către un alt furnizor se
148
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
realizează în “bandă”, fără a provoca dezechilibre (nu induce vârfuri de consum). Aşadar, în
cazul revânzătorilor, cantităţile sunt bine determinate, ferme, iar marja comercială este mai
mică, având în vedere obligaţia de preluare a cantităţilor contractate.
În consecinţă, activitatea de vânzare a gazelor naturale către revânzători implică mai puţine
riscuri. Nivelul de negociere a contractului este mai ridicat şi mai detaliat în ceea ce priveşte
riscul, asigurând certitudinea livrărilor şi cea a încasărilor până la sfârşitul perioadei
contractuale.
Referitor la mărimea marjelor practicate de furnizori pe piaţa angro, plaja de variaţie este mare,
cu diferenţe specifice fiecărui furnizor în funcţie de modul/strategia de operare pe piaţă. Există
furnizori pentru care vânzarea pe piaţa angro este realizată cu precădere atunci când sunt
oportunităţi pentru obţinerea unor preţuri bune şi, implicit, a unor marje de furnizare mai
ridicate; există furnizori care şi-au centrat afacerea pe revânzarea gazelor achiziţionate direct de
la surse către alţi furnizori mai mici şi cu o putere financiară mai redusă, caz în care marja de
furnizare este mai mică (pentru fidelizarea respectivilor clienţi) şi are o anumită constanţă
(variaţii mici pe o perioadă de timp mai îndelungată). Tot pe piaţa angro au loc şi tranzacţiile
derulate de furnizori pentru echilibrarea portofoliilor, ceea ce conduce la înregistrarea unor
extreme ale marjelor de furnizare (fie marje ridicate atunci când un alt furnizor înregistrează un
deficit pe care nu şi-l poate acoperi din alte achiziţii; fie marje reduse atunci când vânzătorul este
în dezechilibru prin excedent). Astfel de situaţii au condus inclusiv la marje negative sau chiar de
aproximativ 50%. Având în vedere toate aceste aspecte, din informaţiile transmise de furnizori s-
a evidenţiat un interval de variaţie a marjelor cuprins între -11% şi 50%.
Bariere la intrarea pe piaţa furnizării
Unul dintre principalele impedimente în derularea activităţii de furnizare, semnalat de cea mai
mare parte a respondenţilor, este cel referitor la volatilitatea cadrului de reglementare. În opinia
acestora, schimbările legislative frecvente, greu de prevăzut, implementate în ultimul moment,
au determinat un comportament conjunctural pe piaţă şi au condus la necesitatea unei alocări
suplimentare de resurse.
„Datorită acestor probleme legislative sunt influenţate relaţiile comerciale dintre toţi actorii de
pe piaţă, apar riscuri și pierderi financiare, se alocă resurse importante pentru implementări,
modificări, urmărire şi amendare legislaţie etc. Informaţiile despre piaţă sunt puţine,
reglementările încrucişate conducând la necesitatea de experienţă în domeniu pentru o
interpretare adecvată. Clienţii resimt de asemenea modificările legislative şi influenţele din
propriile pieţe în care activează şi caută să se protejeze prin contractele de furnizare gaze
naturale de orice eveniment care ar putea avea impact în special în zona de costuri.”127
„Desele schimbări de legislaţie primară şi secundară determină participanţii să se adapteze
conjunctural pe termen scurt la piaţa de gaze naturale ceea ce determină o incoerenţă în
ofertare şi achiziţii.”128
“Principala barieră la intrarea pe piaţa gazelor naturale în acest moment o reprezintă
transformările rapide care au loc pe piaţa gazelor în această perioadă la care fac faţă cu greu
127
[...]
128
[...]
149
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
129
[...]
130
[...]
131
[...]
132
[...]
133
[...]
134
[...]
135
[...]
136
[...]
137
[...]
138
Detalii la capitolul “Obligaţia de tranzacţionare”.
150
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
139
Detalii la capitolul “Obligaţia de stoc”.
140
Detalii la capitolul privind activitatea de transport.
141
[...]
142
[...]
143
[...]
144
[...]
145
[...]
151
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
„Unica barieră în ceea ce priveste exportul de gaze naturale este faptul că deţinătorul
monopolului serviciului de transport gaze naturale din Romania (SNTGN Transgaz Mediaş) nu
asigură condiţiile tehnice necesare realizării exportului.”147
„(...) între sistemul de transport românesc şi cel din Ungaria şi, mai nou, din Bulgaria există
diferenţe de presiune care fac imposibilă curgerea naturală a gazelor fără a se utiliza diverse
mijloace tehnice de compresie. În acest moment nu avem cunoștință să se fi facut progrese
semnificative pentru solutionarea acestor probleme tehnice.” 148
Cu toate acestea, în perioada de analiză, s-au înregistrat exporturi de gaze, pliate pe capacitatea
tehnică a SNT, respectiv prin serviciul de transport de tip „backhaul”, precum şi prin cel de
„reverse flow”. La nivel de infrastructură, faţă de cele două puncte prin care România era
interconectată cu Ucraina (Isaccea şi Medieşul Aurit), în perioada de analiză, au mai fost
realizate interconectoarele Iaşi - Ungheni (România-Moldova) şi Giurgiu - Ruse (România-
Bulgaria). De asemenea, au fost realizate primele importuri de gaze prin interconexiunea Arad -
Szeged (Csanadpalota).
La capitolul progrese în sensul facilitării exporturilor este de menţionat inclusiv cel referitor la
sistemul de tarifare. Operatorii au menţionat ca măsuri adoptate pentru stimularea exporturilor
scăderea, începând cu anul gazier 2016/2017, a tarifelor de transport pe termen scurt, cu efect de
reducere a costurilor de transport pentru tranzacţiile pe termen scurt, implementarea unui singur
tarif de transport pe intrare şi ieşire, care a condus la scăderea costurilor de transport pentru
punctele de ieşire către export.149
Progrese s-au făcut şi cu privire la modalitatea în care se face rezervarea de capacitate de export.
Astfel, rezervarea de capacitate pe interconectori150 se face prin accesarea produselor disponibile
pe Platforma Regională de Rezervare de Capacitate151 conform calendarului publicat pe această
platformă pentru fiecare interconector.
„Utilizarea unei astfel de platforme pentru rezervarea de capacitate oferă un grad maxim de
transparenţă faţă de metodele anterioare prin care se rezerva capacitate prin transmiterea de
cereri şi documente de către fiecare societate interesată.”152
Un aspect important, menţionat de furnizori, cu privire la opţiunea exporturilor, este condiţia
existenţei unor condiţii economice de piaţă favorabile care să facă rentabilă vânzarea gazelor din
România, inclusiv cu costurile de transport asociate până în piaţa ţintă.153
Piaţa furnizării cu amănuntul de gaze naturale este segmentul de piaţă în care operatorii
economici titulari de licenţă de furnizare a gazelor naturale (care pot fi producători, importatori,
146
[...]
147
[...]
148
[...]
149
[...]
150
Ordinul ANRE nr.88/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru rezervarea capacităţii de transportăn punctele de
interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemele de transport al gazelor
naturale din statele membre.
151
https://rbp.eu/services
152
[...]
153
[...]
152
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
intermediari sau distribuitori) vând gazele clienţilor finali. Pe această piaţă cumpărătorii
(persoane fizice şi juridice) sunt întotdeauna şi consumatorii gazelor naturale (de ex. combustibil
pentru ardere în scopul producerii energiei termice sau energiei electrice, materie primă în
procesele de chimizare a gazelor etc.) şi care sunt definiţi de lege154 drept clienţi finali care
cumpără gazele naturale pentru uz propriu.
Din perspectiva reglementărilor europene în domeniul gazelor naturale, România, ca şi celelalte
state membre ale Uniunii Europene, trebuie să asigure, atât implementarea unor reguli noi dar şi
armonizarea legislaţiei naţionale existente cu cea europeană, astfel încât rolurile şi
responsabilităţile întreprinderilor furnizoare de gaze naturale să fie definite în concordanţă cu
regulile privind încheierea contractelor, orientarea către client, schimbul de informaţii,
proprietatea datelor. Regulile trebuie definite astfel încât să faciliteze înţelegerea pieţei cu
amănuntul de către clienţi şi intrarea de noi furnizori pe piaţă.
Aceste reguli trebuie elaborate şi revizuite de autorităţile naţionale de reglementare, care au ca
obiectiv protejarea concurenţei şi beneficiul consumatorilor, prin asigurarea funcţionării eficiente
a pieţelor naţionale de gaze naturale şi monitorizarea deschiderii efective a pieţelor şi a
concurenţei la nivelul de retail.
În vederea atingerii acestor obiective, Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor
naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE155 (denumită, în continuare, Directiva privind
gazele naturale) indică mai multe direcţii de acţiune pe care autorităţile naţionale din statele
membre trebuie să le urmeze:
Asigurarea unor preţuri de furnizare competitive
Atunci când preţurile de furnizare sunt clar anticoncurenţiale, în special pentru că împiedică
intrarea de noi concurenţi pe piaţă prin faptul că afectează negativ abilitatea noilor intraţi de a
acumula o bază viabilă de clienţi, autorităţile naţionale competente trebuie să examineze
situaţiile de acest tip pentru a putea interveni.
Ca parte a acestei examinări, este de competenţa autorităţilor de reglementare să determine care
preţuri sunt rezonabile, uşor şi clar de comparat, transparente şi nediscriminatorii. În acest
context, astfel de preţuri ar trebui să fie rezultatul unei pieţe concurenţiale. Atribuţiile şi puterile
autorităţilor de reglementare au fost lărgite pentru a include monitorizarea suplimentară şi
reglementarea operării pieţei interne de energie.
Accesul clienţilor la datele de consum
Potrivit art. 3 alin. (6) din Directiva privind gazele naturale, în vederea îmbunătăţirii abilităţii de
a schimba furnizorul, clienţii sunt îndreptăţiţi să primească toate datele de consum într-un format
armonizat, uşor de înţeles, care trebuie implementat de autorităţile naţionale de reglementare.
Informaţiile considerate relevante sunt toate acele informaţii de care un consumator are nevoie
pentru a-şi analiza modelul de consum sau pentru a compara costurile sale cu ofertele primite de
la alţi furnizori. Aceasta înseamnă că, atunci când decide să le ceară, consumatorul este
îndreptăţit să le primească într-o manieră nediscriminatorie în ceea ce priveşte costurile,
154
Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
155
Publicat în JO L 211, 14.8.2009, p. 94–136.
153
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
eforturile şi timpul. Consumatorii pot permite oricărui furnizor licenţiat accesul la datele lor de
consum, în vederea primirii de noi oferte de furnizare.
Informaţii privind facturarea şi obligaţiile legate de procedurile de schimbare a
furnizorului
Consumatorii trebuie informaţi în mod corespunzător asupra consumului şi a costurilor, suficient
de frecvent încât să le permită să-şi regleze propriul consum. Comisia Europeană consideră că
introducerea unor contoare inteligente adecvate ar putea ajuta în mare măsură îndeplinirea
acestei obligaţii.
Furnizorii trebuie să ofere consumatorilor o largă varietate de metode de plată nediscriminatorii.
De asemenea, perceperea plăţilor în avans trebuie să fie corectă şi să reflecte un consum cât mai
apropiat de consumul real.
Aceste prevederi au scopul de a-i proteja pe consumatori, de a le asigura condiţii accesibile de
plată, inclusiv pentru aceia care deţin conturi bancare sau acces la internet.
Consumatori vulnerabili
Potrivit art. 3 alin. (3) din Directiva privind gazele naturale, statele membre au obligaţia de a
defini consumatorii vulnerabili. Pentru a îndeplini această cerinţă, statele membre trebuie să
stabilească categoriile care se califică ca şi consumatori vulnerabili. Protecţia consumatorilor
vulnerabili poate să se refere la interzicerea deconectării de la reţea în momente critice.
Politica socială şi politica energetică pot interfera pentru asigurarea protecţiei consumatorilor
vulnerabili, însă orice măsură luată în vederea protejării acestor consumatori prin intermediul
pieţei de energie nu trebuie să afecteze deschiderea sau funcţionarea pieţelor de energie.
Puncte unice de contact, reclamaţii şi rezolvarea disputelor
În vederea creşterii încrederii consumatorilor, astfel încât aceştia să participe activ la piaţa
internă de energie, este vital ca preocupările şi sesizările acestora să fie rezolvate în mod
transparent, eficient şi nediscriminatoriu.
În acest scop, statele membre trebuie să asigure funcţionarea unui organism independent care să
rezolve în mod eficient plângerile consumatorilor şi să faciliteze rezolvarea pe cale extrajudiciară
a acestora. Pentru a evita confuzia în rândul consumatorilor atunci când relaţionează cu diverşi
agenţi implicaţi în furnizarea de energie, statele membre trebuie să se asigure că există puncte
unice de contact care să ofere consumatorilor toate informaţiile necesare privind drepturile
acestora şi modalităţile de acces la procedurile de rezolvare pe cale amiabilă sau extrajudiciară.
Sisteme de contorizare inteligentă
Sistemele de contorizare inteligentă sunt dispozitive electronice care pot măsura consumul de
energie, adăugând mai multă informaţie decât dispozitivele convenţionale, şi pot transmite datele
utilizând o formă de comunicare electronică. O caracteristică cheie a acestor sisteme este că pot
asigura fluxul bidirecţional al datelor între consumator şi furnizor/operator şi pot susţine servicii
menite să faciliteze eficienţa energetică a caselor.
Trecerea de la sistemele învechite, izolate şi statice la noile sisteme reprezintă un pas important
pentru concurenţa în pieţele de energie, fiind în acelaşi timp şi primul pas către implementarea
reţelelor inteligente.
154
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Potrivit Directivei privind gazele naturale, statele membre trebuie să asigure implementarea
contoarelor inteligente, cu tehnologia adecvată care să faciliteze participarea activă a
consumatorilor la pieţele de retail.
Câteva dintre beneficiile prevăzute de Comisia Europeană ca fiind asociate cu implementarea pe
scară largă a contoarelor inteligente sunt următoarele:
- îmbunătăţirea concurenţei pe pieţele de retail;
- eficienţa energetică şi economia de energie;
- facturi mai mici datorate feedbackului transmis de consumatori;
- servicii îmbunătăţite pentru consumatori, inclusiv cei vulnerabili;
- îmbunătăţirea tarifelor bazate pe timpul de folosire a gazelor naturale;
- facturare mai exactă a consumului;
- mai puţină poluare şi stimularea microgenerării, inclusiv a energiei regenerabile.
Contorizarea inteligentă ar trebui să aducă beneficii şi companiilor energetice, sub forma unor
costuri reduse de management al gestionării contoarelor, prin eliminarea citirii manuale a
contoarelor, operarea mai eficientă a reţelelor şi reducerea nivelului de fraudare.
Reţele inteligente
Comisia Europeană consideră că implementarea unor sisteme de transport şi distribuţie mai
active, sub forma reţelelor inteligente, este vitală pentru dezvoltarea pieţei interne de energie.
Reţelele inteligente presupun dezvoltarea unor tehnologii care să asigure un management mai
eficient al reţelelor şi care vor creşte flexibilitatea şi accesibilitatea.
Statele membre sunt încurajate să modernizeze sistemele de distribuţie prin introducerea reţelelor
inteligente, care trebuie construite de aşa manieră încât să încurajeze generarea descentralizată şi
eficienţa energetică. Această încurajare a fost reiterată prin obiectivele revizuite ale autorităţilor
naţionale de reglementare, care sunt responsabile pentru promovarea unei pieţe interne
competitive, sigure şi sustenabile din punct de vedere al mediului înconjurător, pentru
deschiderea efectivă a pieţei pentru toţi consumatorii şi furnizorii de gaze naturale din Uniunea
Europeană şi pentru asigurarea condiţiilor necesare operării eficiente a reţelelor de gaze naturale.
Cererea
Consumul de gaze naturale s-a menţinut relativ constant în ultimii ani, la nivelul de 13-14
miliarde mc, cu o scădere de aproximativ 4% în anul 2012 faţă de anul 2011, pe fondul unei
uşoare scăderi a consumului clienţilor finali. Distribuirea consumului pe cele două mari
categorii, casnic si noncasnic, precum şi pe subcategorii de clienţi noncasnici s-a menţinut, de
asemenea, constantă în ultimii 5 ani.
În anul 2012, consumul total de gaze naturale a fost de 144.650.532 MWh, iar numărul total de
clienţi finali de gaze naturale a fost de 3.200.887, din care 180.819 clienţi noncasnici (5,65%) şi
3.020.068 clienţi casnici (94,35%).
În anul 2013, consumul total de gaze naturale a fost de 132.603.304 MWh, în scădere cu
aproximativ 8% față de anul 2012, pe fondul unei ușoare scăderi a consumului clienților finali.
155
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Numărul total de clienți finali de gaze naturale a fost de 3.282.209, din care 178.951 clienți
noncasnici (5,45%) și 3.103.258 clienți casnici (94,55%).
În anul 2014, numărul total de clienți finali de gaze naturale a fost de 3.372.559, din care 94,70%
clienţi casnici, iar 5,30% clienţi noncasnici. Consumul total de gaze naturale a fost de
127.608.082 MWh, în scădere cu circa 4% faţă de consumul înregistrat în anul 2013.
În anul 2015, pe piața concurenţială cu amănuntul de gaze naturale au activat 74 de furnizori.
Numărul total de clienți finali de gaze naturale a fost de 3.480.661, din care 182.265 clienți
noncasnici (5,24%) și 3.298.396 clienți casnici (94,76%). Consumul total de gaze naturale a fost
de 121.726.749 MWh, în scădere cu circa 5% faţă e consumul înregistrat în anul 2014.
În anul 2016, pe piața concurenţială cu amănuntul de gaze naturale au activat 79 de
furnizori.Numărul total de clienți finali de gaze naturale la nivelul lunii decembrie 2016 a fost de
aproximativ 3.596.574, din care 188.253 clienți noncasnici (5,23%) și 3.408.321 clienți casnici
(94,77%).
Consumul total de gaze naturale înregistrat în anul 2016 a fost de aproximativ 124 mil. MWh,
înregistrând o creștere de aproximativ 2% față de anul 2015.
În cadrul consumului total o parte este reprezentată de consumuri specifice activităţilor din sector
sau consumuri ale operatorilor în legătură cu procesele tehnologice specifice: consum
tehnologic, consum energetic şi abaterile datorate instrumentelor de măsură156. Exceptând aceste
consumuri din total, în graficul nr.35 este prezentată evoluţia numărului şi consumurilor
clienţilor finali.
Grafic nr.35
Evoluţie consum şi număr clienţi finali
Total consum clienţi finali (mii MWh) Număr clienţi finali
150,000 3,700,000
145,000 3,596,574
3,600,000
140,000 144,651
3,480,661
135,000 3,500,000
mii MWh
130,000 3,372,559
3,400,000
125,000 3,282,209
3,300,000
120,000
3,200,887 120,669
115,000 3,200,000
116,531
110,000
111,244 111,700 3,100,000
105,000
100,000 3,000,000
2012 2013 2014 2015 2016
Sursa: Rapoarte anuale A.N.R.E.
156
Raport ANRE 2016.
156
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr.36
Evoluţie consum
Total consum clienţi finali (mii MWh) Total consum clienţi noncasnici Total consum clienţi casnici
160,000
144,651
140,000
120,669
114,780 116,531
120,000 111,244 111,700
mii MWh
60,000
20,000
2012 2013 2014 2015 2016
100%
70%
60%
50%
20%
10%
0%
2012 2013 2014 2015 2016
157
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 38
Pondere număr clienţi
100%
90%
80%
70%
60%
94.35% 94.55% 94.70% 94.76% 94.77%
50%
40%
30%
20%
10%
5.65% 5.45% 5.30% 5.24% 5.23%
0%
2012 2013 2014 2015 2016
32,500 30,466
200,000
30,000
27,500 197,377
175,000
25,000 183,707
21,254 150,000
22,500
20,000 17,623 17,785 125,000
17,500
15,000 100,000
12,500
75,000
10,000
7,500 50,000
5,000 12,227
4,856 5,763 25,000
2,500
0 0
2012 2013 2014 2015 2016
159
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 40
Evoluţia cantităţilor de gaze naturale consumate de clienţii B1-B6
34,075
35,000 30,466
30,000
25,000 21,254
mii MWh
160
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 41
Evoluţia numărului de clienţi B1-B6
127,981
116,620
140,000
120,000
100,000 44,017 45,835
2,887
80,000 5,982
876
2,850 19,848
60,000 428 20,451
1,992 B1
447
40,000 B2
185 2,851 B3
20,000 34
217 B4
-
B5
41
2012
2013 B6
2014
2015
2016
B6 B5 B4 B3 B2 B1
În ceea ce priveşte clienţii din categoriile A1-A5 alimentaţi în regim concurenţial în perioada
2012-2016, în funcţie de cantităţile totale consumate pe categorii de clienţi, din graficul de mai
jos se observă o dublare a numărului de clienţi, în timp ce cantităţile consumate de aceştia au
scăzut constant.
Grafic nr. 42
Evoluţie total cantităţi şi număr de clienţi A1-A5
Cantitati Nr. clienti
40,000 300
25,000 212
25,323
20,000 150
15,000 129
125 100
112
10,000
50
5,000
0 0
2012 2013 2014 2015 2016
Aşa cum se observă în graficele nr. 43 şi nr. 44, în cadrul fiecărei categorii A, analiza
informaţiilor primite indică, în general, o creştere a numărului şi a cantităţilor consumate de
161
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
clienţii din categoriile A1-A2, în timp ce numărul clienţilor din categoriile A3-A5 a rămas relativ
constant iarcantităţile consumate de aceştia au scăzut în perioada analizată.
Grafic nr. 43
Evoluţia cantităţilor de gaze naturale consumate de clienţii A1-A5
20,000
15,000
10,000
5,000
-
2012 2013 2014 2015 2016
Total A 31,621 31,786 28,598 26,971 25,323
A1 6 6 10 23 22
A2 75 53 84 156 247
A3 2,471 3,197 2,486 3,161 2,348
A4 6,678 5,302 7,819 7,079 7,490
A5 22,391 23,228 18,200 16,552 15,215
Grafic nr. 44
162
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
212
200
150
125 129
112
100
78 76 71
55 53 57 55
46 43
50
32 30
27 26 27 25
19 20
9 10 13 12 11 9
6 7
0
2012 2013 2014 2015 2016
A1 A2 A3 A4 A5 Total A
59,397
60,000 57,438
52,875 200,000
49,410
46,384
mii MWh
50,000 197,616
183,919 150,000
40,000
30,000
100,000
20,000
50,000
10,000
12,356
4,969 5,887
0 0
2012 2013 2014 2015 2016
163
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 46
Evoluţia cantităţilor consumate în piaţa concurenţială A şi B
70,000
59,397
60,000 57,438
52,875
49,410
50,000 46,384
40,000
mii MWh
34,075
30,000
31,786
31,621
30,466
28,598
26,971
25,323
20,000
21,254
17,785
17,623
10,000
0
2012 2013 2014 2015 2016
Deschiderea graduală a pieţei de gaze naturale se reflectă şi în raportul dintre consumul total
anual al consumatorilor din categoriile A şi B, alimentaţi în regim concurenţial, în consumul
anual de gaze naturale la nivel naţional, care indică o creştere susţinută a ponderii vânzărilor cu
amănuntul pe piaţa liberă, de la 36,3% în 2012 la 57,7% în 2016, concomitent cu scăderea
ponderii vânzărilor cu amănuntul în regim reglementat. Consumul anual de gaze naturale la nivel
naţional luat în considerare la calculul ponderilor se referă la consumul total de gaze naturale din
România, din care au fost scăzute cantităţile înregistrate ca şi consum tehnologic de către
producătorii de gaze naturale din România, precum şi cantităţile livrate de aceştia către
sucursalele proprii, conform informaţiilor ANRE.
Astfel, ponderea consumului anual al clienţilor de pe piaţa concurenţială a crescut de la circa
36% în anul 2012 la circa 58% în anul 2016.
164
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 47
Ponderea consumului concurenţial (A şi B) în consumul total al clienţilor finali
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Concurenţial Reglementat
Din totalul consumatorilor de gaze naturale din România, aproximativ 60-65 de consumatori au
înregistrat, în perioada 2012-2016, un consum mai mare de 100.000 MWh anual şi fac parte din
categoriile A4, A5, B6 şi, parţial, din categoriile A3 şi B5. În aceste categorii sunt cuprinse, în
principal, centralele de producere a energiei termice şi marii consumatori industriali ce deţin
unităţi de producţie.
În perioada 2012-2016, consumul estimat al acestora a fost în continuă scădere, [...],
reprezentând circa 39-44% din consumul naţional de gaze naturale din România. Scăderea
consumului acestor mari consumatori industriali a survenit pe fondul scăderii consumului
naţional, din cauza închiderii unor mari unităţi de producţie din România, aşa cum reiese din
graficul nr. 48.
Consumul naţional a fost obţinut prin scăderea din consumul total de gaze din România a
consumurilor tehnologice şi a cantităţilor livrate de producători către sucursalele proprii.
Grafic nr. 48
Ponderea consumatorilor cu consum anual mai mare de 100.000 MWh în
consum naţional
140 44.38% 45%
130 44%
120
110 43%
100 42%
42.20%
milioane MWh
90 41.57%
41.42% 41%
80
70 40%
60 38.67% 39%
50
40 38%
30 37%
1 2 3 4 5
Total consum naţional Pondere consumatori peste 100.000 MWh in total consum naţional
Din perspectiva ofertei, comercializarea de gaze naturale către clienţi cu un consum mai mare de
100.000 MWh pe an s-a realizat, în perioada 2012-2016, de aproximativ 14 furnizori din totalul
de peste 70 de respondenţi. Contractele au fost încheiate, în general, pe perioade de 1 an, fie ca
urmare a participării furnizorilor la licitaţiile publice organizate, fie în urma negocierilor
bilaterale.
Ponderea vânzărilor fiecărui furnizor în totalul vânzărilor realizate către clienţi cu un astfel de
profil de consum este prezentată în graficul nr. 49.
Grafic nr. 49 - Ponderea vânzarilor furnizorilor care alimentează consumatori peste 100.000 MWh
[...]
Sursa: prelucrare internă CC
OMV Petrom Gas şi Romgaz deţin cele mai mari ponderi ale vânzărilor către consumatorii cu un
consum anual mai mare de 100.000 MWh. [...]
În perioada 2012-2016, preţurile de furnizare a gazelor naturale către clienţii cu un consum anual
mai mare de 100.000 MWh, fără servicii sau cu serviciile incluse (tarife de transport, distribuţie,
înmagazinare, rezervare capacitate etc.) s-au situat în următoarele intervale:
Tabel nr. 11 – Preţul gazelor naturale (fără/cu servicii incluse) pentru clienţi cu un consum
peste 100 000 MWh
[...]
Sursa: prelucrare internă CC
Oferta
Concurenţa pe piaţa furnizării cu amănuntul de gaze naturale se manifestă între toate entităţile
titulare de licenţă de furnizare, care pot participa liber la orice categorie de piaţă. Din perspectivă
pur teoretică, toţi consumatorii pot fi ofertaţi de către toţi furnizorii de gaze naturale licenţiaţi,
reglementările nefiind de natură să ridice bariere în calea manifestării libertăţii comerciale a
acestora din urmă.
Vânzările totale realizate de furnizorii de gaze naturale se compun din vânzări realizate pe piaţa
reglementată şi vînzări realizate pe piaţa concurenţială. Prezenta secţiune se referă la vânzările
către consumatori finali din piaţa concurenţială.
157
În anul 2012, raportările furnizorilor nu erau defalcate pe cantităţi comercializate în piaţa concurenţială şi piaţa
reglementată, astfel că nu se pot determina cu acurateţe cotele de piaţă ale furnizorilor pe piaţa concurenţială a
furnizării cu amănuntul pentru acest an.
166
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
aceştia cumulând, pe parcursul perioadei de analiză, între [85-95]% din vânzările totale pe
această piaţă. Restul pieţei se împarte între alţii furnizori, ale căror cote individuale se situează
sub [0-5]% în perioada analizată.
Comercializarea de gaze naturale în regim concurențial către clienți finali se realizează în baza
licenței de furnizare acordate de ANRE, pe piața românească fiind prezenți un număr de peste 70
astfel de furnizori (în perioada 2013-2016). Din punct de vedere al participanților la piață,
situația furnizării cu amănuntul este similară cu cea a furnizării angro: cei doi mari producători
de gaze naturale autohtoni sunt și principalii jucători, direct sau prin afiliat, de pe piața furnizării
cu amănuntul de gaze naturale.
Figura nr.3 - Evoluția anuală a câtorva indicatori ai gradului de concentrare pentru furnizarea cu
amănuntul de gaze naturale, 2013-2016
3,000 100%
2,585 2,606
2,500
80%
2,098 2,059
2,000
60%
CR2/4
HHI
1,500
40%
1,000
20%
500
Graficul de mai sus arată reducerea importantă din anul 2015 a gradului de concentrare, evaluat
prin prisma HHI. Reducerea de peste 500 de unități a HHI se datorează diminuării poziției pe
piață a OMV Petrom Gas […] și Romgaz […] și creșterii prezenței Engie […] și E.ON […].
Cu toate acestea, nivelul HHI rămâne ridicat, din perspectiva pragurilor considerate de Comisia
Europeană piața fiind considerată în continuare drept una puternic concentrată.
Faptul că gradul de concentrare este ridicat pe parcursul întregii perioade analizate este susținut
și de evoluția CR4: primii patru jucători respectiv cei doi producători autohtoni (direct sau prin
afiliat), Romgaz şi OMV Petrom Gas și cei doi mari furnizori tradiţionali, Engie şi E.On Energie,
deținând împreună aproximativ 90% din această piață.
167
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
După cum am arătat mai sus, reducerea CR2 din anul 2015 se datorează diminuării prezenței
celor doi operatori Romgaz şi OMV Petrom Gas în favoarea celor doi mari furnizori tradiţionali,
caracterul oligopolist al acestei piețe fiind prezent pe parcursul întregii perioade analizate.
Evaluarea furnizării cu amănuntul de gaze naturale din România prin intermediul
Indicelui Agregat de Presiune Concurențială
Evaluarea comercializării de gaze naturale în regim concurențial către clienți finali prin
intermediul IAPC se face în modalitatea descrisă în Secțiunea 4.3. Tabelul de mai jos prezintă
valorile alese pe scalele în șapte puncte, în funcție de datele și informațiile disponibile autorității
de concurență.
Tabelul nr.12 - Evaluarea furnizării cu amănuntul de gaze naturale din România, prin intermediul
IAPC, la nivelul anului 2016
Indicatorul Opțiunea aleasă pe scala în șapte puncte
urmărit
Barierele la Intrarea altor concurenți Intrarea altor concurenți
intrare este foarte dificilă este foarte facilă
Piața este una inovativă
Piața nu este deloc una
Inovarea iar inovația este de
inovativă
impact
Produsele oferite de
Produsele oferite de
Omogenitatea concurenți sunt foarte
concurenți sunt foarte
produsului diferite, mai ales
similare
calitativ
Elasticitatea
Cererea este foarte Cererea este foarte
cererii in funcție
inelastică elastică
de preț
Pe piață există
Concurenții Pe piață nu există
concurenți „rebeli” de
„rebeli” concurenți „rebeli”
dimensiuni mari
Numărul de Numărul concurenților este Numărul concurenților
concurenți foarte redus este foarte ridicat
Gradul de Gradul de concentrare este Gradul de concentrare
concentrare foarte ridicat este foarte redus
Cotele de piață ale Cotele de piață ale
Simetria cotelor
principalilor concurenți principalilor concurenți
de piață
sunt foarte apropiate sunt foarte diferite
Cotele de piață ale Cotele de piață ale
Stabilitatea
principalilor concurenți nu principalilor concurenți
cotelor de piață
s-au modificat deloc au fluctuat masiv
Principalii concurenți se Principalii concurenți se
Interacțiunile pe
întâlnesc frecvent pe multe întâlnesc doar pe piața
alte piețe
alte piețe analizată
Există puternice legături Nu există niciun fel de
Legăturile
structurale între principalii legături structurale între
structurale
concurenți principalii concurenți
Principalii concurenți
Principalii concurenți
înregistrează rate de
Profitabilitatea înregistrează rate de profit
profit foarte reduse sau
foarte ridicate
pierderi
168
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
acțiunilor de promovare la nivelul pieței, dar și de stagnarea cererii agregate (în condițiile în care
aceasta crescuse puternic în anul 2015 față de 2014).
Nivelul IAPC înregistrat în cazul comercializării cu amănuntul de gaze naturale și factorii
structurali și comportamentali care stau la baza acestuia impun continuarea monitorizării cu
atenție a sectorului din partea autorității de concurență. Aceasta mai ales în contextul în care pe
parcursul anului 2017 s-a manifestat o tendință naturală de transparentizare a pieței, urmare a
creșterii numărului de tranzacții pe platforme centralizate.
Oferta defalcată pe categorii de consumatori
Clienţii din categoria B1 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de aproximativ 60 de
furnizori. Cel mai mare furnizor la nivelul anului 2012 a fost Nord Gaz, [...] însă ponderea
vânzărilor acestuia în totalul vânzărilor către clienţi B1 a scăzut drastic până în 2016.
Pe de altă parte, există doi furnizori ale căror ponderi au fost în creştere începând cu anul 2012,
respectiv E.ON Energie […] şi Engie […], astfel că în 2016 aceştia cumulează cea mai mare
parte a vânzărilor către clienţi din categoria B1, de aproximativ [...].
Faţă de consumul total al categoriei de clienţi B1, care a avut un trend crescător începând din
anul 2015, media de consum pe client B1 a oscilat de-a lungul perioadei de analiză, tendinţa
generală fiind totuşi de scădere.
Grafic nr. 52
Evoluţia consumului total şi a consumului mediu - B1
12 1,142,249 1,200,000
1,123,142
10.84
11 10.45 1,000,000
10 9.63
800,000
8.93
9
600,000
8
7.00 400,000
7
6 200,000
30,169 33,935 41,904
5 0
MWh 2012 2013 2014 2015 2016 MWh
consum mediu B1 consum total B1
170
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Pe de altă parte, există doi furnizori ale căror ponderi au fost în creştere începând cu anul 2012,
respectiv E.ON Energie [...] şi Engie [...], astfel că în 2016 aceştia cumulează cea mai mare parte
a vânzărilor către clienţi din categoria B2, de aproximativ [...].
Faţă de consumul total al categoriei de clienţi B2, care a avut un trend crescător începând din
anul 2015, media de consum pe client B2 a oscilat de-a lungul perioadei de analiză, tendinţa
generală fiind totuşi de creştere.
Grafic nr. 54
Evoluţia consumului total şi a consumului mediu - B2
65 2,500,000
2,331,839 2,380,561
55 52.98 52
2,000,000
46.43
44.82
45
1,500,000
32.80
35
1,000,000
25
500,000
15
40,680 48,168 93,467
5 0
MWh 2012 2013 2014 2015 2016 MWh
consum mediu B2 consum total B2
Pe de altă parte, există furnizori ale căror ponderi au fost în scădere faţă de valorile înregistrate
în anul 2012, respectiv Otto Gaz […], Nord Gaz […] şi OMV Petrom Gas […].
171
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Faţă de consumul total al categoriei de clienţi B3, care a avut un trend crescător începând din
anul 2015, media de consum pe client B3 a oscilat de-a lungul perioadei de analiză, tendinţa
generală fiind totuşi de uşoară creştere spre finalul perioadei de referinţă, cu un mimin în anul
2014.
Grafic nr. 56
6,000,000
250 225
5,000,000
200
4,000,000
150
3,000,000
100
2,000,000
50 1,000,000
140,504 201,768 448,736
0 0
2012 2013 2014 2015 2016
MWh MWh
consum mediu B3 consum total B3
Faţă de consumul total al categoriei de clienţi B4, care a avut un trend crescător de-a lungul
perioadei de analiză, fiind influenţat de creşterea semnificativă a numărului de clienţi, începând
din anul 2012, media de consum pe client B4 a scăzut constant până în anul 2015, revenind pe
creştere în 2016.
172
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 58
2,951
3,000 2,815 6,000,000
2,660
2,500 5,000,000
1,500 3,000,000
2,356,504
1,858,706
1,000 2,000,000
500 1,000,000
0 0
2012 2013 2014 2015 2016 MWh
MWh
Pe de altă parte, există furnizori ale căror ponderi au fost în creştere faţă de valorile înregistrate
în anul 2012, respectiv OMV Petrom Gas[…].
Consumul total al categoriei de clienţi B5 a avut un trend crescător de-a lungul perioadei de
analiză, începând din anul 2012. În acelaşi timp, media de consum pe client B5 a crescut
constant până în anul 2014, cu o scădere în anul 2015 şi revenire pe creştere în 2016.
173
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 60
32,000 7,000,000
28,000 6,000,000
6,263,749
26,000 5,500,000
23,700
24,000 5,000,000
22,000 4,500,000
174
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Clienţii din categoria A1 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de 12 furnizori. Cel mai
mare furnizor la nivelul anului 2012 a fost E.ON Energie, cu o pondere de […], însă ponderea
vânzărilor acestuia în totalul vânzărilor către clienţi A1 a scăzut până la aproximativ […] în
2016, cu un minim în 2013.
Pe de altă parte, există un alt furnizor a cărui pondere a fost în creştere începând cu anul 2012,
respectiv Engie […]. Astfel, în 2016 aceştia cumulează cea mai mare parte a vânzărilor către
clienţi din categoria A1, […]
Deşi media de consum pe client A1 a oscilat de-a lungul perioadei de analiză, având o tendinţă
generală de scădere, dată fiind creşterea semnificativă a numărului de clienţi, consumul total al
categoriei de clienţi A1 a avut un trend crescător începând din anul 2012.
Grafic nr. 64
700
604
600 15,000
500
9,587
400 10,000
291 294
300 5,660 6,039
200 5,000
MWh 2012 2013 2014 2015 2016 MWh
consum mediu A1 consum total A1
Clienţii din categoria A2 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de 11 furnizori. Cel mai
mare furnizor la nivelul anului 2012 a fost E.ON Energie, cu o pondere de […], însă ponderea
vânzărilor acestuia în totalul vânzărilor către clienţi A2 a scăzut până la aproximativ […] în
2016, cu un minim în 2013.
Pe de altă parte, există doi furnizori ale căror ponderi au fost în creştere începând cu anul 2012,
respectiv Engie […] şi Cisgaz […].
175
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Consumul total al categoriei de clienţi A2 a avut un trend crescător începând din anul 2014, iar
media de consum pe client A2 a oscilat de-a lungul perioadei de analiză, în anul 2016 fiind în
scădere faţă de 2015.
Grafic nr. 66
3,500
200,000
3,475
3,300 3,223 156,375
150,000
3,100
2,900
2,642 100,000
75,278 83,796
2,700
53,065
2,500 50,000
MWh 2012 2013 2014 2015 2016 MWh
consum mediu A2 consum total A2
Clienţii din categoria A3 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de 17 furnizori. Cel mai
mare furnizor la nivelul anului 2012 a fost OMV Petrom Gas, cu o pondere de […], însă
ponderea vânzărilor acestuia în totalul vânzărilor către clienţi A3 a scăzut până la aproximativ
[…] în 2016, cu un minim în 2015.
Pe de altă parte, există doi furnizori ale căror ponderi au fost în creştere începând cu anul 2012,
respectiv Engie […] şi E.ON Energie […].
176
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 68
Evoluţia consumului total şi a consumului mediu clienţi - A3
60,000 58,218 3,300,000
55,465 3,200,000
55,000 54,021 3,197,129 3,100,000
3,161,479
3,000,000
50,000 2,900,000
2,800,000
45,000 47,050 2,700,000
2,600,000
42,696
40,000 2,500,000
Clienţii din categoria A4 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de 10 furnizori. Cel mai
mare furnizor la nivelul anului 2012 a fost Engie, cu o pondere de […], în creştere pe parcursul
perioadei de referinţă. OMV Petrom Gas a avut o pondere de […], în uşoară creştere în perioada
analizată. Ponderea deţinută de Romgaz în totalul vânzărilor către clienţii din categoria A4 a
cunoscut, de asemenea, o uşoară creştere menţinându-se în intervalul […], în timp ce ponderea
E.ON Energie a scăzut de la […] în 2012 la […] în 2016.
177
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 70
Evoluţia consumului total şi a consumului mediu- categorie clienţi A4
300,000 8,200,000
7,818,715
283,145
280,000 289,582 7,700,000
7,490,441
260,000 7,200,000
7,078,630
6,678,173 249,681
240,000 6,700,000
220,000 6,200,000
206,010
200,000 5,700,000
5,302,187
196,377
180,000 5,200,000
MWh 2012 2013 2014 2015 2016 MWh
consum mediu A4 consum total A4 (mii MWh)
Clienţii din categoria A5 au fost alimentaţi, în perioada 2012-2016, de 9 furnizori. Cel mai mare
furnizor la nivelul anului 2012 a fost Romgaz, cu o pondere de […], care s-a menţinut relativ
constantă în perioada de referinţă, cu o foarte uşoară scădere în 2016 [...]. OMV Petrom Gas a
avut o pondere în uşoară creştere în perioada analizată […].
Ponderea Conef Gaz în totalul vânzărilor către clienţi din categoria A5 a fost de […], în uşoară
creştere [...], în timp ce E.ON Energie a fost prezentă pe acest palier doar în perioada 2012-2013,
cu ponderi cuprinse intre […].
Consumul total al categoriei de clienţi A5 şi media de consum pe client A5 au oscilat de-a lungul
perioadei de analiză, alternând tendinţele de scădere cu cele de creştere. Cea mai mare valoare a
consumului total s-a înregistrat în anul 2013 (de circa 23 mil. MWh), ajungând la cea mai mică
valoare în anul 2016. Consumul mediu pe client A5 a avut o tendinţă de creştere începând cu
anul 2014, atingând nivelul de circa 2,2 mil MWh/client în anul 2016.
178
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 72
21,000,000
2,300,000
20,000,000
2,173,527
2,100,000 19,000,000
18,200,455
18,000,000
1,900,000
17,000,000
16,552,104
1,845,920 16,000,000
1,839,123
1,700,000
15,000,000
15,214,688
1,617,818
1,500,000 14,000,000
2012 2013 2014 2015 2016
MWh MWh
Deşi, în mod teoretic, furnizorii pot oferta toate categoriile de consumatori, în practică au fost
identificate anumite impedimente care nu permit tuturor furnizorilor să oferteze toate tipurile de
consumatori. Astfel, pe piaţa cu amănuntul de gaze naturale din România există consumatori
care achiziţionează cele mai mari cantităţi din piaţă, care au anumite caracteristici de consum şi
care solicită anumite condiţii, fapt pentru care nu pot fi ofertaţi de către toţi furnizorii licenţiaţi.
Deşi pe piaţa furnizării cu amănuntul există şi furnizori care se adresează tuturor categoriilor de
consumatori, indiferent de cantitatea solicitată, cea mai mare parte a acestora, cu excepţia
furnizorilor care au şi calitatea de producători, apreciază că există consumatori finali cărora nu le
pot asigura furnizarea de gaze naturale, în special din cauza cantităţilor foarte mari şi a
condiţiilor specifice solicitate: de livrare, de preţ, de flexibilitate şi de plată. Un astfel de
exemplu este solicitarea unui termen de plată de 120 de zile de la data emiterii facturii, cerinţă
greu de susţinut din partea furnizorilor.
Din perspectiva producătorilor, care au capacitatea tehnică de a furniza orice cantitate de gaze
naturale solicitată, pot exista totuşi diverse situaţii în care aceştia nu pot furniza gaze către
anumiţi consumatori datorită unor constrângeri interne sau externe. Un exemplu în acest sens
poate fi reprezentat de situaţia în care clientul nu este solvabil sau prezintă un risc ridicat de
neîncasare.
Din cauză că marea majoritate a furnizorilor achiziţionează gazele naturale cu plata în avans, iar
consumatorii finali doresc plata după luna de livrare, unii furnizori nu au resursele financiare
179
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
necesare pentru achiziţia gazelor naturale astfel încât să oferteze consumatori mai mari. Practic,
unii furnizori nu pot susţine financiar întârzierea plăţilor sau neplata facturilor de către
consumatorii mari.
Unul dintre factorii determinanţi în ceea ce priveşte capabilitatea furnizorilor de a asigura
furnizarea gazelor marilor consumatori din economia românească este flexibilitatea livrărilor.
Deşi, raportat strict la mărimea cantităţilor de gaze naturale consumate de aceştia, există
furnizori (separat de cei care au şi calitatea de producători) care le pot asigura necesarul, din
punct de vedere al profilului de consum există consumatori cu variaţii zilnice mari cărora este
dificil să le poată asigura o flexibilitate a cantităţilor cu costuri rezonabile, în lipsa unor contracte
cu cantităţi zilnice variabile pe punctele de intrare şi în lipsa unei pieţe de echilibrare, coroborate
cu mecanismul de transfer al rezervării de capacitate prevăzut în reglementările ANRE (pentru
transfer de rezervare este necesar ca informaţiile să fie transmise către Transgaz cu 2 zile
lucrătoare anterior transferului). În general, o astfel de flexibilitate în livrări poate fi asigurată
numai de furnizorii care au şi calitatea de producători.
În activitatea unor furnizori au fost situaţii în care nu au putut participa la licitaţii fie din cauza
condiţiilor contractuale cu privire la depunerea unor garanţii bancare (în opinia furnizorilor
nejustificate), fie din cauza unor condiţii care vizau existenţa în portofoliu a unor clienţi cu un
istoric de consum foarte ridicat. Astfel, aceşti furnizori consideră că sunt în măsură să furnizeze
gaze oricărui consumator, indiferent de cantitatea consumată, cu condiţia să nu fie supuşi unor
riscuri financiare nejustificate.
În plus, în cazul consumatorilor racordaţi direct în SNT (de tip A), în situaţia în care rezervarea
de capacitate a fost efectuată la nivel maxim de către actualul furnizor, nu este posibilă
efectuarea unei rezervări de capacitate de către un alt furnizor (de la momentul abrogării
principiului „rezervarea de capacitate urmează clientul”).
Alţi furnizori consideră că, pe piaţa gazelor naturale din România, există clienţi cărora nu le pot
furniza gaze naturale din următoarele motive:
- cantităţile solicitate sunt mult mai mari decât posibilitatea societăţii de a contracta achiziţia
unor astfel de cantităţi;
- condiţiile contractuale impuse pot fi de neacceptat, de exemplu plată ulterioară lunii de livrare
fără asigurarea de garanţii şi solicitarea unor preţuri de vânzare foarte mici pe care furnizorii
nu le pot asigura;
- situaţia financiară (societăţi în insolvenţă, rău platnici, cu o bonitate scăzută) a clientului nu
asigură încredere în încheierea unor contracte de furnizare gaze naturale;
- rezerva furnizorilor de a încheia contracte cu clienţi cu consumuri foarte mari, comparativ cu
portofoliul de clienţi ai acestora, întrucât un astfel de client ar putea genera dificultăţi
financiare societăţii furnizoare în situaţia nerespectării condiţiilor contractuale, în special cele
legate de plată sau în situaţia intrării în insolvenţă a clientului respectiv - clauze considerate
dezavantajoase, solicitate de clienţi la încheierea contractelor, cum ar fi: termene de plată
foarte lungi, neasumarea dezechilibrelor generate de aceştia pe piaţa gazelor naturale,
neacceptarea majorărilor de întârziere la plată.
O altă categorie de furnizori consideră că nu pot fi ofertaţi clienţii din categoriile superioare B6
şi A5, din următoarele motive:
180
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
- preţurile ofertate de către producători către aceşti consumatori se situează sub nivelul celor
ofertate de către furnizorii intermediari;
- aceşti consumatori nu pot fi echilibraţi de către furnizorii intermediari prin efectul de
portofoliu; acest lucru a fost amplificat prin intrarea în vigoare în luna noiembrie 2016 a
modificărilor Codului reţelei în ceea ce priveşte calculul dezechilibrelor zilnice şi depăşirile
zilnice de rezervare de capacitate în SNT.
Din perspectiva majorităţii producătorilor, consumul total al oricărui client final nu depăşeşte
potenţialul de producţie, astfel că, teoretic, producătorul are capacitatea de a furniza oricărui
participant la piaţa de gaze naturale.
În schimb producătorii mici nu au, în general, o politică de vânzări orientată către consumatorii
finali din cauza următoarelor impedimente:
- alocarea de resurse umane şi materiale necesare organizării unei echipe de vânzări care să
acţioneze teritorial în relaţie directă cu consumatorii finali;
- angajarea unor contracte logistice specifice: transport, distribuţie, înmagazinare;
- variaţia sezonieră a consumului la foarte mulţi consumatori finali nu corespunde intereselor
companiilor de a-şi asigura, prin contracte de vânzare, continuitatea producţiei pe parcursul
unui an;
- variaţia consumului la nivel de lună/zi ar impune uneori încheierea unor contracte de achiziţie
din alte surse (intern sau import), încă nespecifice politicii comerciale desfăşurate de unele
companii producătoare.
181
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Grafic nr. 73
Evoluţia numărului de furnizori
90 81
80 74
70
60 54 54
50 43
40
30
20
10
0
2012 2013 2014 2015 2016
Se poate remarca totuşi că liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici
din România, finalizată la sfârșitul anului 2014, a survenit pe fondul unei scăderi accentuate a
consumului atât în țara noastră, cât și la nivel european, precum şi a preţurilor gazelor naturale
din import, pe fondul scăderii cotaţiilor produselor petroliere.
Astfel, liberalizarea de la 1 ianuarie 2015 a avut loc pe un trend de reducere a preţului gazelor
naturale (inclusiv gazele din producţia internă care au fost concurate de cele de import). În
situaţia existenţei unei supra-oferte pe piaţa locală (scăderea consumului aproximativ până la
nivelul producţiei, dublată de importuri la preţuri competitive), tendinţa la nivelul majorităţii
consumatorilor din piaţa concurenţială a fost de renegociere a preţurilor din contractele de
furnizare. Pe acest fond, în scopul câştigării unui număr cât mai mare de consumatori dintre cei
care tocmai deveneau eligibili, precum şi pentru a atrage clienţi eligibili dintre cei care solicitau
renegocierea preţurilor din contracte, s-a înregistrat o reducere inclusiv la nivelul marjelor de
furnizare negociate.
Trecerea în eligibilitate a clienţilor noncasnici a generat o fluctuaţii în piaţă. Modificările în
structura portofoliului au intervenit în momentul liberalizării pieţei de gaze naturale pentru
clienţii noncasnici, moment la care unii furnizori au observat o diversificare mai mare a
clienţilor, dar şi o scădere a consumului mediu anual la nivel de portofoliu.
Totuşi, majoritatea acestor clienți au rămas captivi furnizorilor cu care aveau contracte în vigoare
și în ale căror distribuții sunt conectați. Un factor care a determinat acest progres lent în
extinderea bazei de clienți l-a reprezentat și lipsa unor informații de ordin tehnic privind
consumul acestor clienți care ar fi permis furnizorilor să realizeze o ofertare relevantă a acestor
categorii de consumatori.
În cazul unora dintre furnizori, creşterea numărului de clienţi s-a datorat atât liberalizării, cât şi
altor factori: colaborarea cu diverse firme de intermediere pentru atragerea de noi consumatori,
creşterea credibilităţii, creşterea gradului de informare a clienţilor în ceea ce priveşte
posibilitatea schimbării furnizorului de gaze naturale.
Odată cu liberalizarea pieţei, strategia de vânzări a furnizorilor care aveau şi calitatea de
distribuitori a fost adaptată noilor condiţii de piaţă prin următoarele măsuri:
182
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Din punct de vedere comercial, pentru majoritatea furnizorilor există o diferenţă de abordare a
categoriei consumatorilor finali faţă de cea a revânzătorilor, inclusiv în situaţiile în care
cantităţile contractate de un revânzător sunt similare cu cele ale unui consumator final. Din
analiza informaţiilor primite la chestionarele transmise către furnizori, se observă o împărţire a
furnizorilor în trei categorii principale: furnizori care se adresează consumatorilor finali (marea
majoritate), furnizori care se adresează revânzătorilor şi furnizori care se adresează ambelor
categorii.
Abordarea vânzării către un client final se face diferit faţă de vânzarea către un revânzător în
măsura în care pentru acesta din urmă livrarea gazelor se face la intrarea în SNT, fără a mai fi
necesară rezervarea de capacitate sau alte servicii. Astfel, chiar dacă un consumator final va
achiziţiona aceeaşi cantitate cu un revânzător (care cumpără, de obicei, gaze fără servicii), preţul
nu va fi acelaşi. De asemenea, clientul final induce vârfuri de consum, ceea ce implică costuri
suplimentare pentru echilibrare zilnică şi lunară a cantităţilor, în timp ce vânzarea către un alt
furnizor este “în bandă”. Prin urmare, marjele utilizate în cadrul ofertelor adresate clienţilor
finali sunt mai mari faţă de cele aplicate revânzătorilor.Aşadar, activitatea de vânzare a gazelor
către revânzători implică mai puţine riscri, de exemplu în cazul preluării ferme a cantităţilor
contractate sau cu fluctuaţii strict în procentele de flexibilitate stabilite în contract, spre deosebire
de clienţii finali cărora consumul le poate varia semnificativ în diferite intervale de timp.
Fluctuaţiile de consum implică costuri suplimentare. Începând cu luna noiembrie 2016, moment
de la care prevederile Codului Reţelei privind echilibrarea se aplică la zi, aceste costuri
suplimentare sunt semnificativ mai ridicate faţă de anii precedenţi.
Nivelul de negociere a contractului încheiat cu clienţii revânzători este unul mai ridicat şi mai
detaliat în ceea ce priveşte riscul, asigurându-se astfel siguranţa livrărilor şi cea a încasărilor
până la sfârşitul perioadei contractuale. În cazul clienţilor consumatori finali, nu există siguranţa
derulării contractului până la sfârşitul perioadei contractuale, aceştia putând denunţa oricând
contractul, cu un preaviz de 21 de zile, conform legislaţiei în vigoare.
Modele de ofertare a consumatorilor finali
Pe piaţa cu amănuntul, ofertele furnizorilor se construiesc după diverse modele, ce iau în calcul,
în principal, aceleaşi elemente şi referinţe de preţ. În continuare sunt redate cele mai frecvente
modele de ofertare întâlnite pe piaţa din România, rezultate din consultarea furnizorilor cu
privire la acest aspect.
183
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Având în vedere că, în cazul clienţilor finali, cantităţile de gaze naturale achiziţionate de aceştia
sunt destinate consumurilor proprii, în general, ofertele pe care le solicită la alegerea furnizorului
includ şi toate serviciile aferente livrării. Pe piaţa din România există însă şi consumatori, mult
mai puţini ca număr, care preferă să achiziţioneze de la furnizor doar gazele naturale, la un preţ
ce include costul de achiziţie a gazelor şi marja de furnizare, urmând ca restul serviciilor să le
contracteze separat, în nume propriu, de la operatorii de profil.
Astfel, în general, pe piaţa cu amănuntul ofertele de furnizare a gazelor naturale sunt construite
în raport de elementele reglementate componente ale preţului de furnizare, respectiv costurile cu
transportul, înmagazinarea şi distribuţia gazelor naturale până la clientul final, de condiţiile de
achiziţie şi de modificările legislative ce urmează să intre în vigoare pe parcursul derulării
relaţiei contractuale şi de adaosul comercial sau marja de furnizare. La cererea consumatorului,
se pot negocia condiţii de facilitate în cazul termenelor mai scurte de plată sau în situaţia
încheierii unor contracte multianuale.
Ofertele sunt întocmite personalizat, în funcţie de specificul de consum, de sezonalitatea
consumului (consum mai consistent în lunile de iarnă), de specificul de plată şi de bonitatea
financiară a consumatorului.
În general, referinţa de preţ de la care se porneşte în construirea ofertelor este preţul de achiziţie
pe care respectivii furnizori l-au obţinut în contractele pentru gazele naturale ofertate (preţul
rezultat din multitudinea de contracte de achiziţie de gaze naturale pe care fiecare furnizor le-a
încheiat) şi preţul de pe platformele centralizate pe perioada de livrare la care se raportează
oferta, însă există şi furnizori pentru care preţul de referinţă luat în calcul la ofertare a fost
ultimul preţ reglementat de ANRE, înainte de liberalizarea din 01.01.2015.
În construirea ofertelor pentru consumatorii finali pe piaţa concurenţială, furnizorii pornesc, în
principal, de la următoarele elemente:
- preţul de achiziţie a gazelor pentru perioada ofertată;
- evoluţia preţului gazelor pe pieţele centralizate pentru perioada ofertată;
- evoluţia preţului gazelor din import pentru perioada ofertată;
- preţul gazelor naturale din depozite luat în considerare în procentul stabilit de ANRE pentru
perioada contractuală;
- termenul de plată solicitat de client;
- flexibilitate lunară de preluare a gazelor şi flexibilitate zilnică cerută de client;
- cantitatea ce urmează a fi tranzacţionată;
- compararea cu alte oferte pe care consumatorul le-ar putea obţine sau chiar le-a obţinut de la
alţi furnizori, inclusiv cu ofertele tip afişate pe site-ul fiecărui furnizor;
- cererea clientului pentru un anumit preţ (ţinând cont de alte oferte primite de acesta de la alţi
furnizori);
- existenţa unei relaţii contractuale mai îndelungate cu clientul respectiv, bonitatea, reputaţia
acestuia, riscul de neplată;
- cheltuielile cu transportul gazelor naturale prin sistemul naţional de transport şi tariful de
distribuţie al distribuitorului;
184
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
Raportat la provenienţa gazelor naturale, respectiv din producţia internă curentă, din producţia
internă extrasă din înmagazinare sau din import, există criterii şi elemente de politică comercială
diferite la nivelul furnizorilor din România. În cadrul analizei efectuate în cadrul investigaţiei, au
fost identificate mai multe modele de stabilire a mixului de gaze naturale ofertat consumatorilor
finali.
Din perspectiva [...] :
A. Amestecul de gaze (interne şi extrase din depozite) respectă principiul echidistanţei în raport
cu toţi clienţii, în funcţie de perioada contractuală, disponibilitatea surselor menţionate, rezultând
185
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
aceeaşi pondere a gazelor extrase din depozitele subterane. Cantităţile consumate suplimentar, la
solicitarea clientului în cadrul flexibilităţii contractuale, sunt cantităţi extrase din depozite, ceea
ce determină creşterea ponderii gazelor extrase din depozite pe total consum client.
Pentru consumatorii CPET, amestecul de gaze livrate s-a format ţinând seama de încadrarea în
bandă ca obligaţie şi de procentul de gaze din import impus de ANRE, astfel:
- gaze interne curente reprezentând banda afişată pe site-ul Transgaz;
- procentul de gaze din import impus de ANRE;
- diferenţa de cantitate până la cea totală solicitată de client, extrasă din depozitele subterane.
B. Întrucât consumatorii finali nu sunt interesaţi deloc de provenienţa gazelor naturale, ci doar de
preţul de achiziţie şi de siguranţa în aprovizionare, ei consideră că este responsabilitatea 100% a
furnizorilor de a-şi optimiza portofoliul de surse/clienţi, astfel încât, prin semnarea unui contract
de vânzare/cumpărare cu un revânzător, să primească gazele naturale în conformitate cu
prevederile acestuia.
Criteriile de alegere a clienţilor cărora li s-a alocat mix de producţie curentă/înmagazinare au
fost:
- [...]
Totodată, legat de sursele de gaze disponibile în perioada de iarnă, mai ales de mixul producţie
internă curentă/producţie internă extrasă din depozitele de înmagazinare, acesta a fost influenţat
şi de reglementările existente privind alocarea cu prioritate a producţiei interne pentru piaţa
reglementată şi categoriilor de consumatori asimilate pieţei reglementate.
Cu o pondere foarte mică, contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu revânzători din sursa
producţie internă extrasă din înmagazinare ajută revânzătorii, de regulă, pentru îndeplinirea
obligaţiei privind stocul minim.
În cazul [...], în ofertarea clienţilor finali consumatori noncasnici din piaţa liberă şi a clienţilor de
pe piaţa angro, se are în vedere în primul rând specificul fiecăreia dintre aceste două categorii de
clienţi. Astfel, în ofertele comerciale adresate acestor clienţi, sursele se alocă în funcţie de
disponibilul contractat sau în curs de contractare la momentul ofertării ţinându-se cont, când şi
dacă este cazul, şi de sursa de provenienţă a gazelor solicitate de client în cererea de ofertă
formulată. În acest sens, pentru clienţii finali sunt alocate gaze în concordanţă cu portofoliul de
achiziţii al companiei, la comun pe categorii de consumatori, iar pentru piaţa angro se alocă gaze
adaptat (personalizat), după caz, la necesarul clientului sau sursele disponibile pentru vânzare pe
piaţa respectivă.
În cazul[...], practica nu este unitară, fiind identificate următoarele modele de stabilire a mixului
de gaze:
- Provenienţa gazelor ce fac obiectul ofertelor de furnizare este dată de condiţiile de achiziţie pe
care furnizorii le au în urma încheierii unor contracte cu furnizorii angro, iar mixul se stabileşte
în funcţie de identificarea celor mai avantajoase surse de provenienţă (intern, import, depozit)
şi de obligaţiile legale ce le revin furnizorilor (stabilirea stocului minim de către ANRE).
- În evaluarea mixului de gaze, unele companii iau în considerare profilul lunar de consum şi
destinaţia utilizării gazelor. Astfel, pentru un consum destinat încălzirii se ia în calcul o
cantitate mai mare de gaze naturale provenite din înmagazinare şi/sau import, în timp ce pentru
186
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
un consum destinat procesului tehnologic, ce este caracterizat printr-un consum liniar de tip
bandă, ponderea sursei de gaze din producţie internă curentă este mai mare.
- Ofertele pentru consumatorii finali sunt concepute în funcţie de mixul lunar stabilit de ANRE
(în procente intern-import-înmagazinare) şi de preţurile de achiziţie ale fiecărui tip de gaze
naturale. Unii furnizori achiziţionează gazele în amestec de la producători, procentele în cadrul
amestecului import/intern fiind cele reglementate de ANRE.
- În cazul consumatorilor finali, cantitatea de gaze naturale din înmagazinare este determinată în
funcţie de valorile estimate a fi aprobate de ANRE, în funcţie de dezvoltarea sau reducerea
portofoliului de clienţi, precum şi de o cantitate estimată a fi achiziţionată suplimentar faţă de
propria obligaţie de înmagazinare, în perioada de iarnă, având în vedere deficitul de gaze
naturale de provenienţă internă din perioada de iarnă.
- Modalitatea de determinare a preţului ofertat este unitară şi se determină în mod obiectiv, în
funcţie de necesarul financiar corespunzător îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de interes
public, respectiv cheltuieli de personal şi asistenţă socială, transport, echipamente, costuri cu
echipamentele, dispozitive de verificare etc. Costurile de achiziţie şi de transport se evaluează
anual şi se împart la cantitatea totală ce se estimează a fi furnizată. Costul rezultat va fi cost de
referinţă pentru toate ofertele de furnizare a gazelor naturale.
- Ofertele nu ţin cont de provenienţa gazelor. Ofertele-tip şi ofertele negociate adresate clienţilor
finali nu prevăd provenienţa gazelor, neexistând criterii de stabilire a mixului de gaze.
Furnizorii determină acest mix în mod proporţional cu consumul de gaze al fiecărui client.
În perioada 2012-2016, componentele preţului de furnizare către clientul final noncasnic, din
piaţa concurenţială, au variat foarte puţin, după cum au comunicat majoritatea furnizorilor
respondenţi. Preţul de furnizare a gazelor naturale cuprinde următoarele componente:
- costul de achiziţie a gazelor naturale;
- tariful de transport;
- tariful de înmagazinare;
- tariful de distribuţie;
- marja de furnizare;
Marja de furnizare trebuie să acopere costurile operative aferente activităţii de furnizare, care
înseamnă de fapt costurile de gestionare ale fiecărui client din portofoliu (facturare, încasarea
contravalorii gazelor furnizate, alte cheltuieli), dobânzile ca urmare a creditării clientului
(termenele de plată ale clientului sunt mai largi decât ale furnizorului), acoperirea diferitelor
riscuri (tarife de dezechilibrare ale SNT, neîncasarea contravalorii facturilor), profitul.
În ceea ce priveşte marjele aferente activităţii de furnizare pentru fiecare categorie de
consumatori noncasnici, din piaţa concurenţială, acestea au variat foarte mult de la un an la altul,
în special din cauza schimbărilor intervenite în piaţa de gaze naturale: stabilirea calendarului de
majorare a preţurilor gazelor, renunţarea la preţurile reglementate pentru consumatorii
noncasnici, anularea amestecului de gaze pentru consumatorii noncasnici, implementarea
187
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
188
Capitolul V – Activitatea de furnizare a gazelor naturale
189
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Având în vedere că procesul de liberalizare a pieţei gazelor naturale nu este încă finalizat (cu
excepţia consumatorilor noncasnici), că pentru consumatorii casnici şi pentru producătorii de
energie termică - numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea energiei
termice pentru populaţie - furnizarea gazelor se realizează în regim reglementat şi că, prin
lege159, numai producătorii aveau obligaţia să asigure cantităţile de gaze naturale necesare
acoperirii consumului pe piaţa reglementată, se constată că zona reglementată a pieţei a continuat
să aibă, în perioada de analiză, o influenţă semnificativă asupra comportamentului producătorilor
de gaze naturale în piaţa concurenţială din România.
Obligaţia producătorilor de a pune cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze
naturale rezultate din activitatea de producţie (aşa-numita „obligaţie de bandă”), necesare
consumului CPET, este reglementarea cu cel mai puternic impact pe piaţa concurenţială, având
în vedere că dimensiunea acesteia (mărimea cantităţilor de gaze naturale destinate acoperirii
consumurilor lunare pe piaţa reglementată) a influenţat în mod direct cantităţile rămase la
dispoziţia producătorilor pentru piaţa concurenţială.
158
„Obligaţia de bandă” a fost în vigoare până la data de 31 martie 2017, conform prevederilorOUG 64/2016 pentru
modificarea şi completarea Legii energieie electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012
159
Art. 124 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012, prin care producătorii au obligaţia: ”să pună cu prioritate la
dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii
consumului pe piaţa reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind respectarea graficului de
liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru clienţii captivi, furnizorii având obligaţia respectării
destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii, mai puţin cantitatea de gaze naturale aferentă
consumului tehnologic (...) va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale”.
190
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Aşa cum va rezulta din cele prezentate în continuare, „obligaţia de bandă”, coroborată cu
obligaţia de constituire a stocurilor minime şi cu prevederile privind impozitarea veniturilor
suplimentare obţinute din dereglementarea preţului gazelor naturale, au condus, în anul 2016, la
distorsiuni semnificative ale pieţei concurenţiale. Deşi este vorba de reglementări în baza cărora
piaţa gazelor naturale a funcţionat dinainte de anul 2016, în acest an, cu precădere, s-a accentuat
impactul acestor reglementări asupra zonei concurenţiale, ca urmare a schimbării condiţiilor de
piaţă ce au fost avute în vedere la momentul stabilirii acestor obligaţii.
În aplicarea prevederilor art. 124 din Legea energiei au fost emise mai multe reglementări
secundare, cea mai recentă care a produs efecte în piaţă fiind metodologia de alocare a
cantităţilor de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, pentru acoperirea consumului
pe piaţa reglementată, aprobată prin Ordinul nr. 161/2014160.
Pornind de la obligativitatea stabilită prin cadrul legal primar de asigurare cu prioritate, de către
producători, a consumurilor din piaţa reglementată, metodologia ANRE a avut în vedere
principiul proporţionalităţii la nivelul producătorilor, în aşa fel încât sarcina să fie resimţită
uniform la nivelul acestora, proporţional cu dimensiunea producţiei de gaze naturale a fiecăruia.
La momentul stabilirii prin legislaţia primară a acestei obligaţii şi ulterior emiterii metodologiilor
de calcul, preţul gazelor din producţia internă era semnificativ mai mic faţă de preţul gazelor din
import, astfel că exista raţiunea de protecţie a populaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, se
urmărea ca această obligaţie să fie distribuită în mod egal la nivelul producătorilor printr-o
dimensionare proporţională cu cota de producţie a fiecăruia. Astfel, cele două principii care stau
la baza reglementării cuprinse în Ordinul nr. 161/2014 sunt cel al obligativităţii punerii la
dispoziţie, cu prioritate, a cantităţilor de gaze naturale pentru consumul CPET şi, respectiv, cel al
proporţionalităţii asigurării acestui consum de către producătorii interni de gaze naturale.
Transpunerea în practică a acestei obligaţii prevăzute de lege a condus, în opinia producătorilor,
la dificultăţi în funcţionarea curentă, în principal pentru că nu a existat o predictibilitate a
cantităţilor de gaze naturale ce urmau a fi preluate de furnizori pentru piaţa reglementată, în
condiţiile în care aceştia nu aveau nicio obligaţie de achiziţie a cantităţilor puse la dispoziţie de
producători.
Pe baza metodologiei elaborate de ANRE, se determinau cantităţile totale de gaze naturale
rezultate din activitatea de producţie pe care producătorii aveau obligaţia de a le pune la
dispoziţia furnizorilor şi producătorilor de energie termică, în scopul asigurării necesarului de
consum curent şi a constituirii stocului minim pentru CPET.
ANRE a monitorizat respectarea obligaţiei producătorilor de a pune la dispoziţia pieţei cantităţile
aferente consumului reglementat, precum şi obligaţia furnizorilor şi a producătorilor de energie
termică, beneficiari ai respectivelor cantităţi, de a respecta destinaţia acestora.
Metodologia prevedea două perioade pentru care se realiza calculul acestor cantităţi, respectiv 1
aprilie – 30 septembrie pentru anul în curs şi 1 octombrie anul în curs - 31 martie anul următor.
160
Ordinul nr. 161/2014 al preşedintelui ANRE pentru aprobarea Metodologiei de alocare a cantităţilor de gaze
naturale rezultate din activitatea de producţie necesare acoperirii consumului clienţilor casnici şi producătorilor de
energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea energiei termice în centrale de
cogenerare şi în centrale termice, destinată consumului populaţiei.
191
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
În anul 2015, prin excepţie161, s-au stabilit distinct, pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2015,
cantităţile pe care producătorii de gaze naturale au avut obligaţia de a le pune la dispoziţia
furnizorilor sau producătorilor de energie termică care optează pentru achiziţia de gaze naturale
direct de la producători, după caz, în scopul asigurării necesarului de consum pentru CPET.
Metodologia de calcul se baza pe estimări ale operatorilor venite din două direcţii – producătorii
pentru cantităţile ce urmau a fi produse şi furnizorii pentru cantităţile ce urmau să fie consumate
de CPET – care, în final, trebuiau să conducă la un numitor comun cu privire la cantităţile
necesare şi la distribuţia egală a sarcinii de asigurare a acestor cantităţi la nivelul producătorilor.
Conform metodologiei, producătorii transmiteau estimări privind cantităţile lunare de gaze
naturale pe care urmau să le producă (inclusiv estimări privind cantităţile lunare pe care le vor
reinjecta în zăcăminte şi cele pentru consumurile tehnologice specifice), iar furnizorii care
asigurau în mod direct acoperirea consumului CPET transmiteau necesarul de consum lunar
estimat al CPET, defalcat pentru piaţa reglementată şi cea concurenţială, pentru perioadele 1
ianuarie – 31 martie 2015, 1 aprilie - 30 septembrie 2015, 1 octombrie – 31 martie 2016.
Estimări similare privind necesarul de consum lunar pentru producerea energiei termice destinate
populaţiei erau transmise şi de producătorii de energie termică. Estimările de consum se realizau
pe baza consumurilor înregistrate în anul anterior.
Metodologia ia în calcul inclusiv cantităţile reprezentând stocul minim obligatoriu de gaze
naturale162 pe care titularii licenţelor de furnizare aveau obligaţia să îl deţină în depozite, la
finalul ciclului de injecţie, pentru consumatorii CPET.
Astfel, până la data de 23 a lunii anterioare lunii de livrare, pe site-ul Transgaz163 se afişau
cantităţile necesare consumului CPET, calculate conform metodologiei, urmând ca în termen de
4 zile de la afişare să se încheie contracte distincte de vânzare-cumpărare a gazelor naturale
exclusiv din producţia internă, pentru acoperirea necesarului de consum CPET pentru luna de
livrare şi pentru constituirea stocului minim aferent acestora.
Prin urmare, producătorii aveau certitudinea cantităţilor disponibile pentru piaţa
concurenţială după data de 27 a lunii anterioare celei de livrare, iar până la începutul lunii
de livare (deci în termen de 3-4 zile) trebuiau să îşi asigure contractarea acestor cantităţi.
Din consultarea producătorilor164 a reieşit că, în numeroase situații, cantitatea ce trebuia livrată
efectiv pieței reglementate a fost sub nivelul pe care societăţile producătoare l-au avut la
dispoziția acestui segment de piață până în data de 27 a lunii anterioare celei de livrare. În aceste
condiții, producătorii au avut la dispoziție doar 3-4 zile pentru a găsi soluții de valorificare a
cantităților respective în piața concurențială. Ca exemplu, în luna august 2015, faţă de obligaţia
iniţial comunicată de ANRE pentru unul dintre producători165, cantitatea efectiv livrată în piaţa
reglementată a fost cu aproape 37% sub nivelul planificării iniţiale. În primele opt luni din 2016,
161
Conform art. 3, alin. 2, din Anexa Ordinul nr. 161/2014 al preşedintelui ANRE, perioadele pentru care se stabilea
obligaţia producătorilor de a pune la dispoziţia furnizorilor sau producătorilor de energie termică care optează pentru
achiziţia de gaze naturale direct de la producători sunt 1 aprilie - 30 septembrie din anul în curs, precum şi perioada
1 octombrie din anul în curs – 31 martie din anul următor.
162
Art. 143 alin. (1) lit. q) din Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi
completările ulterioare.
163
DOPGN.
164
[…].
165
[…].
192
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
la nivelul unuia dintre producătorii de gaze naturale166, diferenţele între cantităţile lunare
previzionate (cantităţile comunicate de DOPGN din cadrul Transgaz) şi cantităţile lunare efectiv
preluate de către furnizori pentru piaţa reglementată au variat între -2% şi 38%.
Nici situaţia în care cantităţile de gaze naturale previzionate pentru piaţa reglementată erau mult
mai mici faţă de cantităţile consumate în mod real (ex: situaţie posibilă în timpul iernii când sunt
vârfuri de consum) nu era mai avantajoasă, întrucât producătorii erau nevoiţi să realoce din
cantităţile deja contractate în piaţa liberă anumite cantităţi pentru piaţa reglementată167.
Diferenţele mari între ceea ce se previzona (cantităţile pe care producătorii le menţineau la
dispoziţia furnizorilor care asigurau consumul CPET) şi ceea ce se consumă efectiv pentru piaţa
reglementată (cantităţile contractate de furnizori) au pus în dificultate producătorii, cu precădere
în perioadele de vară, când consumul este scăzut şi aceştia nu au unde să valorifice cantităţile ce
nu au fost contractate.
Trebuie precizat că furnizorii de gaze naturale ce asigurau consumul pieţei reglementate nu
aveau obligaţia preluării cantităţilor de gaze, conform comunicării iniţiale, pentru piaţa
reglementată.
Ca urmare, producătorii susţin că obligaţia asigurării „benzii de consum” a fost debalansată, în
condiţiile în care exista doar obligaţia de vânzare la nivelul producătorilor, dar nu şi obligaţia de
cumpărare la nivelul revânzătorilor. În acelaşi timp, sancţiunile (amenzile) pentru neîndeplinirea
obligaţiei de stoc minim, care ar fi asigurat un debuşeu al cantităţilor de gaze produse pe timp de
vară, au fost relativ scăzute168, astfel că revânzătorii au preferat să plătească aceste amenzi
raportat la costurile pe care le-ar fi avut cu achiziţia şi înmagazinarea gazelor.
Metodologia elaborată de ANRE a avut în vedere regularizarea acestor diferenţe prin recalculare
şi realocare, după luna de livrare, a cantităţilor de gaze naturale pe care fiecare producător avea
obligaţia să le pună la dispoziţia furnizorilor CPET. Astfel, în termen de 12 zile de la încheierea
lunii de livrare, în baza informaţiilor transmise de către producătorii de gaze naturale, operatorii
economici afiliaţi acestora, furnizorii care asigurau consumul clienţilor CPET şi furnizorii
mandataţi de către aceştia, cu privire la cantităţile efectiv vândute şi achiziţionate, DOPGN
recalcula şi realoca proporţional cantităţile pe care fiecare producător avea obligaţia să le asigure
pentru acoperirea consumului CPET.
Producătorii de gaze naturale aveau la dispoziţie 3 zile169 pentru modificarea şi completarea
contractelor de vânzare-cumpărare a gazelor naturale din producţia internă încheiate cu furnizorii
şi producătorii de energie termică, pentru acoperirea necesarului de consum al CPET, în vederea
încadrării în limita cantităţilor determinate de DOPGN după încheierea lunii de livrare.
Situaţia exactă a cantităţilor efectiv vândute şi achiziţionate, inclusiv preţurile şi cantităţile
defalcate pentru piaţa reglementată şi cea concurenţială, erau transmise către ANRE în termen de
166
[…].
167
[…].
168
Amenda prevăzută iniţial la art. 195 alin. (2) lit. d) din Legea energiei pentru neconstituirea stocurilor minime de
gaze naturale era de 500.000 lei. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2016, care a modificat art. 195 alin.
(2) lit. e) din Legea energiei, s-a stabilit o amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală pentru
neîndeplinirea obligaţiei de stoc minim.
169
Art. 19 alin. (3) din Metodologia de alocare a cantităţilor de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie
necesare acoperirii consumului clienţilor casnici şi producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de
gaze naturale utilizată la producerea energiei termice în centrale de cogenerare şi în centrale termice, destinată
consumului populaţiei, aprobată prin Ordinul nr. 161/2014 al preşedintelui ANRE.
193
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
15 zile de la încheierea lunii de livrare, de către fiecare dintre participanţii la piaţă vizat de
metodologie.
Unii producători consideră170 că o astfel de abordare era imposibil de implementat, ulterior lunii
de livrare, în condiţiile în care cantităţile au fost deja livrate şi contractele încheiate. În acelaşi
timp, prevederea este incompatibilă cu perioada de echilibrare zilnică, în care, după fiecare zi, se
realizează balanţa surse – consum, se calculează eventuale penalităţi pentru dezechilibrele zilnice
şi prin urmare nu mai este posibilă relocarea unor cantităţi între furnizori ulterior lunii de livrare.
Mecanismul de reglare prevăzut în metodologie a prezentat neclarităţi, în opinia producătorilor,
inclusiv prin prisma faptului că includea modificarea unor raporturi contractuale, „iar
reglementatorul pune în sarcina producătorilor să realizeze modificarea contractelor respective,
astfel încât cantităţile alocate pe fiecare categorie de consumatori să corespundă datelor
publicate de către Transgaz la închiderea de lună”171. De altfel, producătorii susţin172 că s-au
lovit de refuzul clienţilor atunci când au încercat să modifice contractele după luna de livrare,
ceea ce a făcut ca prevederile referitoare la regularizarea cantităţilor de gaze naturale să fie
inaplicabile.
Astfel, ca urmare a carenţelor furnizorilor în previzionarea consumurilor şi a necesităţii
recalculării post-livrare a cantităţilor furnizate lunar de producători pentru piaţa reglementată, au
apărut dificultăţi în gestionarea portofoliilor de contracte şi impredictibilitate în asigurarea
cantităţilor pentru piaţa concurenţială.
În acelaşi timp, impredictibilitatea generată de obligaţia producătorilor de a asigura cu prioritate
cantităţile destinate consumului CPET, cu privire la cantităţile disponibile lunar pieţei
concurenţiale173, au îngreunat respectarea obligaţiei cu privire la tranzacţionarea pe pieţele
centralizate.
Existenţa constrângerilor impuse de funcţionarea pieţei reglementate a determinat anumite
restricţii comportamentale la nivelul producătorilor de gaze naturale pe piaţa
concurenţială, una dintre acestea fiind reprezentată de predictibilitatea scăzută/limitată în
stabilirea cantităţilor pe care aceştia le puteau vinde lunar pe piaţa concurenţială.
Aşa cum am sublinat anterior, pornind de la raţiunea asigurării protecţiei populaţiei ce a
determinat stabilirea prin lege a obligativităţii asigurării cu prioritate, de către producători, a
consumurilor din piaţa reglementată, în condiţiile unor diferenţe semnificative între preţul
gazelor din producţia internă şi cel al gazelor din import (mult mai mare la acel moment),
reglementarea ANRE a avut în vedere principiul proporţionalităţii la nivelul producătorilor.
În anul 2016, condiţiile pe piaţa gazelor naturale din România s-au modificat substanţial faţă de
cele existente la momentul la care a fost prevăzută această obligativitate pentru producători.
Astfel, în 2016, deşi tendinţa de contracţie a consumului de gaze naturale la nivel naţional nu s-a
mai manifestat, aceasta s-a menţinut la un nivel care a condus la o supraofertă pe piaţă. Tot în
acest an, preţul gazelor din import a ajuns, în premieră, la un nivel inferior preţului gazului din
producţia internă, ceea ce a reprezentat un factor de presiune semnificativ asupra producătorilor
interni.
170
[…].
171
[…].
172
[…].
173
[…].
194
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Ca urmare, în anul 2016, pe fondul eliminării diferenţelor de preţ dintre cele două surse, gaze din
import şi gaze din producţia internă, şi al existenţei unui consum la nivel naţional ce poate fi
asigurat din producţia internă, se constată că importurile reprezintă o sursă de aprovizionare ce
exercită o presiune concurenţială majoră asupra producţiei interne.
Realizând o extrapolare a cantităţilor de gaze naturale ce au intrat din import în anii când
consumul de gaze naturale a înregistrat vârfuri (18 mld. mc/an), reiese că, la actualul consum
naţional (circa 11-12 mld. mc/an), importurile ar putea asigura 50% din consum.
De altfel, în anul 2016, ca urmare a factorilor mai sus enumeraţi, producători precum Romgaz au
pierdut din cota pe piaţa concurenţială în favoarea importurilor. Acest lucru a survenit inclusiv
pe fondul unor constrângeri de natură administrativă la nivelul acestui producător, ce vor fi
punctate în continuare pe parcursul analizei.
Modul în care s-au repercutat aceste constrângeri asupra activităţii Romgaz au avut efecte la
nivelul întregii pieţe concurenţiale. […], în urma unui control al Curţii de Conturi derulat la
începutul anului 2016174, s-a constatat că Romgaz a livrat cantităţi mai mari de gaze naturale
pentru categoria CPET, ceea ce a avut drept consecinţă faptul că alţi producători au avut la
dispoziţie o cotă mai mare din piaţa concurenţială noncasnică la un preţ de valorificare mai mare.
În plus, Romgaz a avut o constrângere privind preţul la care putea comercializa gazele pe piaţa
concurenţială, ca urmare a existenţei referinţei de preţ de 72 lei/MWh, stabilită pentru calculul
impozitului asupra veniturilor obţinute din dereglementarea preţurilor175 (detalii suplimentare la
pct. 3 al acestui capitol). Romgaz nu şi-a asumat vânzarea gazelor sub acest nivel de preţ, deşi
preţul pe piaţa concurenţială era mai mic. În aceste condiţii, începând cu luna aprilie 2016,
Romgaz176 a raportat producţii reduse, astfel încât banda aferentă s-a redus în continuare, cu
impact însă asupra constituirii stocurilor obligatorii. Un alt efect al deciziei de reducere a
producţiei de către Romgaz este faptul că ceilalţi producători preiau sarcina asigurării pentru
consumul CPET, inclusiv a diferenţei de cantitate pe care Romgaz nu o mai asigură, cu efect
asupra cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială.177
Sintetizând, este evident că orice modificare survenită la nivelul producţiei pentru oricare dintre
operatori este reflectată, ca urmare a necesităţii stabilirii echilibrului între dimensiunea
cantităţilor produse şi cea a cantităţilor puse la dispoziţia CPET, la nivelul celorlalţi producători,
prin afectarea cantităţilor pe care le pot comercializa pe piaţa concurenţială. Putem afirma că
obligaţia „de bandă” a funcţionat similar principiului vaselor comunicante, conform căruia orice
modificare de nivel se transmite mai departe uniform până la echilibrare.
De asemenea, în opinia unor producători, o altă disfuncţionalitate generată de această obligaţie,
instituită prin legislaţia primară, o reprezintă178 ordinea de prioritate instituită la stabilirea
programelor de extracţie a cantităţilor înmagazinate, conform prevederilor metodologiei de mai
sus. „În condiţiile unui acces reglementat la depozite, în care rezervarea este fermă pentru toţi
beneficiarii serviciilor de înmagazinare, stabilirea unei anumite priorităţi pentru anumite tipuri
174
[…].
175
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2014 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013
privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din
sectorul gazelor naturale.
176
[…]
177
[…]
178
[…]
195
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
de furnizori şi clienţii acestora este nejustificată. Instituirea unei astfel de priorităţi este de
natură a influenţa negativ concurenţa, în condiţiile în care furnizorii care beneficiază de acces
prioritar la depozite au în portofoliu şi clienţi din segmentul concurenţial al pieţei, fiind dificilă
monitorizarea destinaţiei gazelor naturale extrase din depozitele de înmagazinare subterană, din
perspectiva categoriei de consumatori care le utilizează.”
Această obligaţie instituită la nivelul producătorilor a fost considerată de responsabilii europeni
drept încălcare a articolelor 35 şi 36 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)
şi ale art. 40 lit. c) din Directiva 2009/73/CE179. În scopul remedierii situaţiei juridice pe baza
căreia Comisia Europeană considera că România a încălcat prevederile TFUE 180 şi pentru
eliminarea riscului iminent de a se transmite această cauză la Curtea Europeană de Justiţie,
Guvernul a aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă181 eliminarea din Legea energiei a acestei
obligaţii începând cu data de 31 martie 2017.
În concluzie, „obligaţia de bandă”:
a fost considerată de CE ca o restricţie de facto asupra exporturilor de gaze
naturale;
a creeat incertitudine cu privire la cantităţile de gaze naturale pe care producătorii
le puteaut comercializa lunar pe piaţa conurenţială;
era incompatibilă cu piaţa de echilibrare zilnică;
îngreuna aplicarea obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate;
determina o ordine de prioritate la stabilirea programelor de extracţie din depozite,
care conducea la diferenţieri în rândul furnizorilor şi la suspiciunea conform căreia
furnizorii care aveau acces prioritar pentru piaţa reglementată beneficiau, implicit,
de un avantaj pe piaţa concurenţială.
Modificarea cadrului legal primar, în sensul eliminării prevederii privind obligaţia de
bandă şi, aşa cum s-a prevăzut în OUG 64/2016, a reprezentat în opinia autorităţii de
concurenţă o prioritate în contextul derulării procesului de aprobare în comisiile de
specialitate ale Parlamentului.
Prin înlăturarea preţului stabilit administrativ pentru achiziţia gazelor din producţia internă se
realizează o corecţie la nivelul unei pieţe concurenţiale, aşa cum este cea a comercializării angro
de gaze naturale. Astfel, se creează premisele formării unui preţ de achiziţie a gazelor naturale
de către furnizori ca rezultat al procesului de confruntare între cerere şi ofertă, care reflectă în
mod real condiţiile de piaţă.
Consiliul Concurenţei a fost implicat în procesul de avizare a Proiectului Ordonanţei de Urgenţă
pentru modificarea Legii energiei (OUG 64/2016) şi a atras atenţia că, odată cu trecerea la o
achiziţie a gazelor naturale, pentru consumatorii casnici, bazată pe principiile pieţei libere, se
impune ca procedurile de achiziţie a gazelor de către furnizori să fie de natură a genera cel mai
bun preţ de achiziţie rezultat în procesul de confruntare dintre cerere şi ofertă. Ca urmare,
179
Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009, privind normele comune
pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE.
180
http://gov.ro/ro/media/comunicate/comunicat-de-presa-şedinta-de-guvern-mecanisme-pentru-creşterea-
transparenţei-tranzactiilor-cu-gaze-naturale&page=3
181
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64 din 5 octombrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei
şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
196
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
autoritatea de concurenţă a apreciat ca necesară stabilirea unui set de criterii obiective care să
permită atât întreprinderilor implicate, cât şi autorităţii competente, care va aproba preţurile
reglementate pe baza costurilor de achiziţie înregistrate de furnizori, aprecierea caracterului
eficient, transparent, egal şi nediscriminatoriu al procedurilor de achiziţie a gazelor naturale
pentru consumatorii casnici.
[…]
„Menționăm că responsabilitatea asigurării continuității și flexibilității livrărilor către
clienții casnici din piața reglementată, inclusiv cantităţile destinate producătorilor de
energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie
termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei
(CPET) și costurile aferente generate de variațiile de consum ale acestora, aparțin
furnizorilor acestor categorii de clienți finali. Transferarea forțată nejustificată a acestor
sarcini către producătorii de gaze naturale, prin reglementare, care trebuie să mențină la
dispoziția acestor furnizori cantități semnificative de gaze naturale, până la începutul lunii
de livrare, fără să aibă garanția preluării acestor cantități de către furnizori este de natură a
determina disfuncționalități pe piața de gaze naturale și, respectiv, a influența negativ
dezvoltarea concurenței pe această piață.”
[…]
„Fără a face observaţii critice asupra fundamentului politic-social care a stat la baza acestei
obligaţii, ştiut fiind că legislaţia europeană în materie de subvenţionare a consumatorilor
vulnerabili trimite la acţiuni cu totul diferite ale statelor membre, considerăm că o astfel de
limitare a dreptului de dispoziţie asupra unei părţi semnificative din producţia proprie (în
medie 40%) trebuia compensată cu facilitarea unei libere circulaţii pentru cealaltă parte din
producţie, eliminând orice barieră tehnică/comercială din calea vânzării în spaţiul
comunitar.”
[…]
„Menţionăm că aceste cantităţi pot fi modificate, de ANRE, de la o lună la alta, conform
reglementărilor neexistând predictibilitate în acest sens. Obligaţia poate ajunge la 50% din
producţia curentă în luna respectivă. (…) considerând lipsa de predictibiltate cu privire la
cantităţile totale lunare disponibile în vederea comercializării către piaţa concurenţială, o
astfel de obligaţie cu privire la tranzacţionarea cantităţilor destinate pieţei concurenţiale, în
sistem centralizat, nu poate fi aplicată.”
Stocul minim obligatoriu este obligaţia ce revine, conform legii182, furnizorilor de gaze naturale,
care au în portofoliu consumatori finali casnici şi/sau noncasnici. Astfel, furnizorii trebuie să
constituie anual un stoc de gaze naturale în depozitele de înmagazinare, calculat în baza
182
Art. 143 alin. (1) lit. q) din Legea energiei.
197
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
183
Ordinul nr. 35/2016 al preşedintelui ANRE pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a
nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare de gaze naturale.
184
Art. 130 alin. (1) lit. j) din Legea energiei.
185
Art. 16 din Legea nr. 346 din 3 decembrie 2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu
gaze naturale.
186
Prin ordin al preşedintelui ANRE.
187
Ordinele preşedintelui ANRE nr. 91/2009, nr. 4/2013, nr. 14/2015 şi nr. 35/2016 privind determinarea anuală a
nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de gaze naturale şi pentru titularii licenţelor de
operare a sistemelor de transport al gazelor naturale.
188
Metodologiile stabilite prin Ordinele preşedintelui ANRE nr. 14/2015 şi nr. 35/2016.
198
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
189
Metodologia stabilită prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 35/2016.
199
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
În principiu, constituirea obligaţiei prin intermediul variantei prezentate la pct. a) de mai sus se
realizează în perioada de vară (ciclul de injecţie), prin achiziţia de gaze naturale în nume propriu
din piaţă (gaze naturale din producţie internă şi gaze naturale din import) şi direcţionarea lor
către depozitele de înmagazinare subterană.
Constituirea obligaţiei prin intermediul variantei prezentate la pct. b) de mai sus se realizează
prin achiziţie de gaze naturale deja înmagazinate de către un alt furnizor, de regulă gaze livrate la
intrarea în sistemul naţional de transport (la interfaţa dintre depozitele de înmagazinare subterană
şi sistemul naţional de transport).
c) Debuşeu pentru producători
Dincolo de aspectele referitoare la asigurarea continuităţii în aprovizionare a clienţilor finali,
existenţa obligaţiei de stocare a asigurat un debuşeu pentru producţia de gaze naturale în
perioadele de vară, când consumul este minim.
Sectorul gazelor naturale din România este caracterizat de o infrastructură de export limitată,
astfel că producătorii sunt constrânşi, în perioadele în care cererea pe piaţă este semnificativ mai
mică faţă de nivelul producţiei, fie să înmagazineze o parte din cantităţile produse, fie să îşi
ajusteze/reducă producţia, cu riscul unor costuri ridicate.
Existenţa acestor stocuri obligatorii implică, însă, apariţia unor costuri suplimentare (faţă de cele
ale gazelor consumate din producţia curentă) generate de activitatea de înmagazinare. Ca urmare,
în practică, în general, producătorii erau cei care în perioada de vară stocau gazele din producţia
curentă (furnizorii neavând obligaţia de a face dovada deţinerii stocurilor obligatorii înainte de
finalul ciclului de injecţie), iar ceilalţi furnizori din piaţă le achiziţionau de la aceştia în contul
obligaţiei de stoc la sfârşitul ciclului de înmagazinare. Astfel, nu de puţine ori, deşi obligaţia
asigurării cantităţilor aferente stocurilor obligatorii revenea tuturor furnizorilor din piaţă, cei care
preluau această sarcină, pe perioada ciclului de injecţie, erau producătorii, în principal, şi ca o
consecinţă a faptului că nu aveau unde să îşi valorifice producţia.
d) Presiunea preţului din import
Asigurarea stocurilor obligatorii nu a ridicat probleme de natură comercială la nivelul
furnizorilor de gaze atât timp cât ecartul dintre preţul de achiziţie al gazului din producţia internă
şi cel al gazului din import a fost suficient de mare încât să facă rentabil preţul gazului
înmagazinat din producţia curentă, deşi la acesta se adăugau şi costurile de înmagazinare.
Odată cu scăderea preţului gazelor din import până la un nivel comparabil cu cel al gazului din
producţia internă curentă (T2/2016), furnizorii au devenit mult mai atenţi în asumarea unor
costuri (costurile de înmagazinare) pe care riscau să nu le mai poată recupera prin preţul gazului,
în condiţiile previzionării unui preţ al gazului din import, în perioada de extracţie, sub nivelul de
preţ al gazelor extrase din înmagazinare (din producţia curentă).
Convergenţa preţului din producţia internă cu cel al gazelor din import a avut loc pe fondul unei
contracţii a cererii de gaze naturale până aproape de nivelul producţiei interne totale,
determinând o presiune în piaţă la nivelul ofertei. Altfel spus, în situaţia atenuării diferenţelor
existente la nivelul ofertei, între sursa internă şi sursa de import, furnizorii au avut opţiunea
alegerii celei mai rentabile surse de aprovizionare cu gaze. Remarcăm că, pentru categoria
clienţilor noncasnici, stocurile obligatorii pot fi constituite din orice sursă, ceea ce înseamnă că
producţia internă poate fi concurată de importuri.
200
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
190
Ministerul Energiei - Nota de fundamentare privind Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea
Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012; http://energie.gov.ro/transparenta-decizionala/proiectul-
de-ordonanta-de-urgenta-pentru-modificarea-si-completarea-legii-energiei-electrice-si-a-gazelor-naturale-nr-123-
2012/.
191
[…]
192
Până la data de 1 august 2016, când a intrat în vigoare Decizia preşedintelui ANRE nr.1252/27.07.2016 privind
stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale
are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană pană la data de 31 octombrie 2016.
193
[…]
194
[…]
201
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
195
[…]
196
[…]
197
Idem.
202
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
În mod similar, obligaţia constituirii stocului minim poate dezavantaja şi furnizorii mici prin
faptul că aceştia au condiţii de contractare mai aspre la achiziţia gazelor naturale (preţ pentru
cantităţi mici, termene de plată, garanţii financiare sau plată în avans) şi ulterior ei concurează cu
ofertele marilor furnizori, în condiţiile în care clientul este interesat în primul rând de preţ.
La nivelul operatorilor din piaţă, pe toate palierele de activitate este unanim acceptată ideea că
nivelul tehnic actual de dezvoltare a infrastructurilor sistemului (infrastructura de înmagazinare,
reţele de transport şi distribuţie) nu permite o funcţionare în condiţii optime în perioadele reci, în
lipsa unui cantităţi suficiente de gaze naturale stocate în depozite.
Dincolo de condiţionalităţile de ordin tehnic, a căror corecţie ar putea fi realizată parţial prin
investiţii în infrastructura de stocare, trebuie remarcat faptul că stocurile obligatorii sunt, de fapt,
stocuri de natură comercială, fiind consumate/refăcute pentru funcţionarea curentă a sistemului
în cele două cicluri sezoniere iarnă/vară.
Aşadar, aceste stocuri au o utilizare diferită faţă de stocurile pe care reglementările europene le
prevăd ca obligatorii şi care sunt destinate garantării securităţii aprovizionării cu gaze naturale198
în situaţii de urgenţă la nivel naţional, regional şi european, generate de întreruperi în alimentare.
De altfel, reglementările europene impun obligaţii de stocare din perspectiva asigurării
aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor protejaţi (casnici, sisteme de termoficare care
nu au alternativă de utilizare a altor combustibili, servicii esenţiale precum spitale, grădiniţe etc.)
în condiţii dificile, temperaturi extreme înregistrate pe o perioadă de 7 zile şi timp de 30 de zile
în care cererea este mare, precum şi în cazul afectării infrastructurii unice principale în condiţii
de iarnă normale.
În concluzie, se constată că:
obligaţia de stoc minim induce costuri la nivelul furnizorilor pe piaţa concurenţială,
care nu sunt întotdeauna recuperate sau care sunt transferate consumatorilor;
infrastructura de înmagazinare insuficient dezvoltată conduce la necesitatea
asigurării unui stoc ale cărui dimensiuni incumbă obligaţii asupra modului în care
furnizorii aleg să îşi constituie portofoliile de achiziţie pentru consumatorii din piaţa
liberă;
aşa cum s-a menţionat la obligaţia de bandă, şi în acest caz stabilirea ordinii de
prioritate la extracţia cantităţilor de gaze din depozite (din cauza infrastructurilor
insuficient dezvoltate) conduce la diferenţieri în rândul furnizorilor şi la suspiciunea
conform căreia furnizorii care au acces prioritar pentru piaţa reglementată
beneficiază, implicit, de un avantaj pe piaţa concurenţială;
recunoaşterea costurilor de înmagazinare pentru furnizorii care asigură
consumurile din piaţa reglementată este de asemenea privită ca un avantaj de către
furnizorii care au doar clienţi pe piaţa concurenţială;
nu există o departajare clară, după destinaţia/utilizarea cantităţilor de gaze naturale
stocate, între stocurile comerciale care intră în consumurile anuale curente şi
198
Regulamentul (CE) nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale
203
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
[…]
„Apreciem că orice abordare conform căreia decizia de constituire a stocurilor ar aparţine
furnizorilor şi ar avea în vedere doar criterii de ordin comercial, fundamentată în cursul
ciclului de injecție funcţie de evoluţia prognozelor cu privire la prețul gazelor naturale din
import poate genera neconstituirea stocurilor minime de către aceştia. Un nivel redus al
stocurilor va avea un impact direct asupra nivelului capacității de extracție, fapt ce va
determina o dependență crescută de gazele naturale din import şi implicit un risc semnificativ
în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii în aprovizionarea clienţilor finali. De asemenea,
un nivel redus al stocurilor va genera o creștere a tarifelor de înmagazinare pentru ciclul
următor, care va genera un interes redus cu privire la utilizarea depozitelor de înmagazinare
subterană, cu consecințe grave asupra producției interne de gaze naturale și asupra
independenței energetice.”
[…]
„Experiența din Europa de Vest, unde piețele de energie sunt mai bine dezvoltate,
demonstrează că siguranța energetică este garantată şi fără intervenția de reglare.
STRATUM consideră că pentru o piață liberă,- nu vorbind de piața reglementată - decizia de
înmagazinare trebuie sa fie influențată numai de considerente economice. Este în interesul
fiecărui furnizor de a asigura poziția lui pe piață, având disponibil surse suficiente de gaze şi
în perioada cu consumul de vârf.”
[…]
„Siguranta in aprovizionarea cu gaze a consumatorilor este o obligatie pe care fiecare
furnizor si-o asuma in momentul in care ii este acordata licenta (este chiar prevazuta in
„Conditiile de acordare a licentei”), iar organizarea surselor pe toata perioada contractuala
este o problema de optiune proprie. Sigur, se pot aplica alte sanctiuni in situatia in care nu
204
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Sistemul actual de redevenţe care include cotele şi pragurile de producţie aplicabile pentru
producţia de ţiţei şi gaze naturale a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr.47 de modificare
şi completare a Legii minelor nr. 61/1998 şi a Legii petrolului nr. 134/1995, adoptată în aprilie
2002. Potrivit prevederilor legale curente, Legea petrolului nr. 238/2004 şi contractele de
concesiune individuale, producţia de petrol şi gaze naturale este taxată cu un procent cuprins
între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei brute extrase, valabil pe toată durata acordurilor
petroliere. În anul 2004, odată cu privatizarea Petrom, s-a stabilit menţinerea nemodificată a
nivelului procentual, bazei şi modalităţii de calcul a redevenţelor pentru o perioadă de zece ani.
Conform datelor declarate de ROPEPCA199, în România nu există zăcăminte medii şi mari, ci
doar mici, acesta fiind motivul pentru care sunt taxate cu nivelul minim permis de legislaţie,
respectiv 3,5%.
Potrivit celor declarate de reprezentantul ROPEPCA, „industria de petrol si gaze traversează o
perioadă dificilă, din cauza preţului mic al petrolului. Din acest motiv, ar fi de dorit ca statul să
nu mai pună presiune aşa mare pe industrie, ba chiar să se implice activ, astfel încât companiile
să îşi poată permite să continue investiţiile, fără de care rezervele de gaze naturale se vor termina
în 12 ani, iar cele de petrol în 9 ani”. Acesta consideră că ar trebui conceput un nou regim fiscal
care să se aplice noilor acorduri petroliere, nu şi celor în curs, care „să fie pro-business, pentru că
investiţiile de aici concurează cu cele din alte ţări, iar oportunităţile din România sunt foarte
puţine”.
Începând cu data de 1 februarie 2013, pentru operatorii economici care desfăşoară cumulativ
activităţi de extracţie şi de vânzare a gazelor naturale în România, s-a instituit impozitul200
asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor în sectorul
gazelor naturale. Raţiunea acestei taxări a fost aceea ca pe perioada în care producătorii obţineau
venituri suplimentare, generate de un preţ stabilit administrativ al gazelor naturale vândute în
piaţă (conform calendarului de liberalizare) şi fără ca aceştia să înregistreze cheltuieli proprii
suplimentare, să fie impozitaţi pentru aceste venituri care nu reprezentau un efect direct al
activităţii proprii. Cota de impozitare de 60% a fost aplicată asupra veniturilor suplimentare
obţinute din vânzarea gazelor pe piaţa reglementată, atât către consumatorii casnici, cât şi către
cei noncasnici, după deducerea redevenţelor şi a unui procent de 30% din valoarea investiţiilor
din segmentul upstream.
199
Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră; http://www.wall-
street.ro/articol/Economie/196588/ropepca-romania-este-o-harta-alba-in-privinta-prospectarii-petroliere.html.
200
Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca
urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.
205
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Acest impozit urma să aibă un caracter temporar, termenul iniţial de aplicare fiind până la data
de 31 decembrie 2014. Ulterior, acest termen a fost prorogat succesiv până la data de 31
decembrie 2016, inclusiv. În această perioadă a fost modificată formula de calcul a impozitului
care a avut în vedere iniţial diferenţa dintre preţurile stabilite prin calendarul de liberalizare
pentru consumatorii casnici şi noncasnici şi un anumit preţ de referinţă (45,71 lei/MWh), prin
raportare la cantităţile aferente segmentului reglementat al pieţei de gaze naturale.
În anul 2014201, formula de calcul a fost extinsă la nivelul cantităţilor de gaze din producţia
internă comercializate pe piaţa concurenţială, inclusiv pe pieţele centralizate, către clienţii
noncasnici, prin aplicarea diferenţei între preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia
internă corespunzător cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii
noncasnici, nu mai mic de 72 lei/MWh (sau, în cazul pieţelor centralizate, la nivelul de preţ la
care au fost încheiate tranzacţiile), şi referinţa de 45,71 lei/MWh ajustat cu ratele IPC 202.
Faţă de momentul instituirii acestui impozit, condiţiile de piaţă s-au modificat, mai ales în ceea
ce priveşte nivelul preţului gazelor naturale comercializate pe piaţa concurenţială, în condiţiile în
care trendul acestuia a fost descendent, contrar prognozelor avute în vedere la momentul
stabilirii impozitului. Astfel, în anul 2016, în condiţiile în care preţul mediu ponderat al gazelor
naturale din producţia internă corespunzător cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială
pentru consumatorii noncasnici nu poate fi mai mic de 72 lei/MWh, preţul gazelor naturale
comercializate din producţia internă pentru consumatorii noncasnici a ajuns la valori sub 65
lei/MWh203.
În consecinţă, acest impozit a condus la situaţia în care producătorii sunt impozitaţi pe un venit
suplimentar nerealizat. În plus, având în vedere că importurile de gaze naturale nu fac obiectul
unei impozitări suplimentare, rezultă că prin impozitarea exclusiv a cantităţilor de gaze rezultate
din producţia internă se creează o diferenţiere între sursele de gaze - interne şi externe - puse la
dispoziţia pieţei. Activităţile de comercializare pe piaţa liberă nu sunt supuse unui regim fiscal
unitar, ceea ce conduce la practicarea unor preţuri diferite, necompetitive pentru unii dintre
participanţii la piaţă, rezultate dintr-o concurenţă distorsionată între sursele de aprovizionare.
Aşa cum s-a constatat în anul 2016, marele perdant al actualului sistem de impozitare s-a dovedit
a fi producătorul de gaze Romgaz, a cărui competitivitate a fost considerabil afectată de existenţa
referinţei de preţ de 72 lei/MWh. Conform celor precizate de reprezentanţii Romgaz204,
comercializarea gazelor sub preţul minim de referinţă reprezintă un cost suplimentar, iar în cazul
unui control al Curţii de Conturi, poate constitui abatere de la buna gestionare a activităţii unei
companii cu capital majoritar de stat. Consecinţa directă a fost aceea că Romgaz şi-a redus
drastic producţia (cu aproximativ 40% în T2)205, iar până la sfârşitul anului 2016, reducerea
producţiei a fost de 25% comparativ cu anul 2015. Practic, acest producător nu şi-a asumat riscul
de a comercializa gazele naturale sub nivelul de 72 lei/MWh şi, aşa cum sublinia ANRE în luna
201
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2014 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013
privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din
sectorul gazelor naturale.
202
Indicelele Preţurilor de Consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România.
203
[…]
204
[…]
205
Idem.
206
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
iunie 2016206, acest nivel de preţ reprezintă un „prag psihologic” pentru producătorii de gaze
naturale, deoarece este o referinţă administrativă la care se raportează calculul unui impozit.
Un alt impozit introdus în anul 2013207 este impozitul pe construcţii, aplicat de la 1 ianuarie 2014
şi prelungit inclusiv în anul 2016. La momentul introducerii, impozitul pe construcţii se calcula
prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii brute a construcţiilor existente în patrimoniul
contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, pentru care nu se datora impozit pe
clădiri.
Ulterior, acesta a fost redus, iar potrivit prevederilor art. 498 din actualul Cod fiscal, impozitul pe
construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în
patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.
În concluzie, începând cu anul 2013 s-a evidenţiat o volatilitate crescută a sistemului de
impozitare care poate conduce, în timp, la stagnarea investiţiilor, cu atât mai mult cu cât
preţul gazelor naturale s-a situat pe un trend descendent, în anul 2016. Existenţa unui
sistem de impozitare care a generat un tratament fiscal diferenţiat între diferitele surse de
aprovizionare cu gaze naturale poate conduce la distorsiuni pe piaţa concurenţială din
România şi la referinţe de preţ administrative decuplate de preţul real rezultat din
procesul de confruntare a cererii cu oferta.
Este evident că producţia de gaze naturale reprezintă o activitate în care deciziile de
investiţii şi amploarea sumelor necesar a fi investite se subscriu unor strategii de dezvoltare
pe termen lung asumate de operatori.
Astfel, având în vedere specificul sectorului gazelor naturale, cu necesităţi de investiţii
ample cu ciclu lung de realizare şi recuperare, cu costuri şi riscuri foarte ridicate, industria
are nevoie de un regim fiscal stabil şi predictibil, care să fie gândit în perspectivă pentru
stimularea investiţiilor şi creşterea competitivităţii întregului sector de gaze naturale din
România. În acelaşi timp impozitarea introdusă pe parcursul unui proces de tranziţie a
sectorului către o piaţă concurenţială, deci pentru o situaţie specifică cum este cea a
obţinerii unor venituri suplimentare ca urmare a dereglementării preţului, nu se mai
justifică în condiţiile în care preţurile pe piaţă se formează liber pe baza cererii şi ofertei.
În acest sens trebui avut în vedere corelarea sistemului de impozitare cu evoluţiile pieţei
precum şi asigurarea caracterului unitar al acestuia pentru operatorii activi pe piaţă. În
acelaşi timp trebuie avut în vedere ca sistemul de impozitare să nu conducă la stabilirea
unor referinţe administrative de preţ care să afecteze politicile comerciale ale companiilor.
206
[…]
207
Ordonanţa de Urgenţă nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
207
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
[…]
„În ceea ce priveste obligaţiile fiscale, considerăm că reglementările în domeniu afectează în
sens negativ, pe toţi actorii din sectorul gazelor naturale. Desigur, pentru [...] societate de mică
anvergură în domeniu, obligaţia de a plăti impozitul pe construcţii speciale la valoarea iniţială,
fără a ţine cont de amortizarea cumulată, este o povară care cu siguranţă afectează capacitatea
investiţională în sensul limitării acesteia. Posibil ca acest impact să fie mai redus la societăţile
mari, cu capacitate financiară mult peste cea a noastră.(…) De asemenea, impozitul pe venitul
suplimentar rezultat din dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale devine o
obligaţie din ce în ce mai împovărătoare (….) noi producătorii suntem impozitaţi pe un venit
suplimentar nerealizat. Consecinţele sunt aceleaşi, în sensul diminuării capacităţii
investiţionale şi limitării concurenţei.”
[…]
„Asigurarea cererii de gaze naturale şi securităţii energetice se poate face doar prin efectuarea
unor programe de investiţii ample cu ciclu lung de realizare şi recuperare a investiţiilor, costuri
semnificative şi riscuri foarte ridicate, specifice acestei industrii. În acest sens asigurarea
stabilităţii şi predictibilităţii sistemului fiscal reprezintă un element determinant în elaborarea
planurilor de investiţii ale producătorilor de gaze naturale. În ultimii ani asistăm la o
volatilitate crescută a sistemului de impozitare a producătorilor de gaze naturale prin
introducerea de noi impozite (...) şi proiecte pentru introducerea altor impozite (spre exemplu
impozit pe profitul petrolier). Având în vedere maturitatea ridicată şi declinul natural al
zăcămintelor operate de Amromco Energy SRL considerăm că sistemul fiscal trebuie să
prevadă un regim de deduceri şi facilităţi fiscale, care să asigure stimularea investiţiilor cu
costuri şi riscuri semnificative.
208
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
La nivel european, există un număr de circa 19 operatori bursieri, dintre care NBP 208 şi TTF209
sunt consideraţi a fi cei mai importanţi în funcţie de numărul de participanţi activi, produsele
disponibile, volumele tranzacţionate, lichiditatea şi volumele tranzacționate până la transferul
fizic real („churn rate”). TTF şi NBP acoperă circa 85%-88% din volumele tranzacţionate, iar
împreună cu NCG210 şi GPL211, sunt considerate cele mai mature platforme la nivel european212.
Potrivit raportului anual al ACER213, lichiditatea ridicată din aceste huburi, în special TTF și
NBP, reprezintă rezultatul unei implicări anterioare și mai pronunțate a actorilor de pe piață,
inclusiv a producătorilor de gaze naturale din Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii și a altor
producători externi de gaze naturale din UE.
De asemenea, acesta este şi rezultatul interesului crescând al participanților la piață din regiunile
din apropierea huburilor, aceştia orientându-se către cele mai lichide huburi pentru operațiunile
de acoperire împotriva riscurilor (hedging). În general, acest lucru este facilitat de o capacitate de
interconectare sporită şi de implementarea Codurilor de Reţea, favorizând alocarea mai flexibilă
a capacităților. În final, toţi aceşti factori au condus la o reprezentativitate a acestor huburi ca şi
huburi de referință pentru Europa, inclusiv din punct de vedere al prețurilor214.
În graficul de mai jos sunt prezentate grafic ponderile volumelor tranzacţionate, pe pieţe bursiere
şi extrabursiere, în principalele huburi din Europa: UK - NBP , Olanda - TTF; Germania - NCG
şi Gaspool; Franţa - PEG (Point d’Echange Gaz); Italia - PSV (Punto di Scambio Virtuale);
Belgia - Zeebrugge. În întreg intervalul analizat, piețele extrabursiere (Over the counter/OTC)
reprezintă principalul loc de tranzacționare.
Figura nr. 4
208
National Balancing Point, Regatul Unit al Marii Britanii.
209
Title Transfer Facility, Olanda.
210
NetConnect, Germania.
211
GasPool, Germania.
212
The Oxford Institute for Energy Studies, European traded gas hubs: an updated analysis on liquidity, maturity
and barriers to market integration.
213
Annual Report on the Results of Monitoring the Internal Electricity and Gas Markets in 2016.
214
6th ACER Market Monitoring Report.
209
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Aşa cum reiese şi din figura de mai sus, aceste tipuri de pieţe completează nevoile de
tranzacţionare ale clienţilor, principalele diferenţe între bursele de valori şi pieţele OTC fiind
următoarele:
• pieţele OTC sunt pieţe de negociere, iar bursele reprezintă pieţe de licitaţie;
• pieţele OTC nu au, în mod necesar, un registru central de ordine unde sunt colectate toate
ordinele în vederea stabilirii unui preţ unic;
• pieţele OTC permit un acces mult mai larg pentru clienţi;
• pieţele OTC au mai puţine reguli decât bursele de valori;
• bursele oferă produse cu un nivel înalt de standardizare, în timp ce pieţele OTC permit un
grad înalt de adaptare a tranzacţiilor şi termenilor contractuali la nevoile clienţilor.
În general, în huburi tranzacţionarea are loc continuu. Produsele oferite acoperă durate variate,
spre exemplu: an calendaristic, an gazier, sezon, trimestru, lună şi intervale mai mici ce conduc
spre piaţa spot sau cea de echilibrare.
Contractul pentru ziua următoare reprezintă produsul cel mai folosit în huburi fiind produsul ce
oferă un semnal de preţ zilnic, element considerat esenţial pentru transparenţă.
În ceea ce priveşte experienţa la nivel naţional a unor state membre ale Uniunii Europene, în
continuare vor fi prezentate succint principalele coordonate pentru Marea Britanie şi Austria.
La nivelul Marii Britanii, NBP este hubul de tranzacţionare al gazelor naturale şi reprezintă
punctul de livrare şi de tarifare al contractelor de tip futures. Aproape întreaga cantitate de gaze
naturale consumată la nivelul Marii Britanii este comercializată prin intermediul NBP. NBP
oferă şi servicii de de intermediere şi decontare financiară. Tranzacţionarea pe piaţa centralizată
este concentrată pe produse pe termen scurt.
La nivelul Austriei, CEGH este platforma pe care sunt tranzacţionate produse pentru ziua
următoare şi intrazilnice de pe piaţa spot, precum şi produse de tip futures, cu livrare în PVT.
Aceasta oferă servicii de intermediere şi decontare financiară.
Cele mai mari volume de gaze naturale sunt tranzacţionate pe pieţele spot, pe piaţa intrazilnică,
cantitatea cea mai mică fiind de 1 MWh, iar pe piaţa pentru ziua următoare cantitatea minimă
fiind de 10 MWh.
Pe piaţa futures, unde se încheie tranzacţii cu livrare fizică pentru minim o lună, cantitatea
minimă este de 10 MWh.
La nivelul României, în contextul liberalizării şi transparentizării pieţei de gaze, platformele de
tranzacţionare au început să funcţioneze din anul 2013 şi au parcurs anumite etape de dezvoltare,
care vor fi prezentate şi evaluate în continuare.
În România există doi operatori licenţiaţi de către ANRE pentru administrarea pieţelor
centralizate, respectiv OPCOM şi Bursa Română de Mărfuri (în continuare BR M).
În anul 2013, BRM şi-a început activitatea de administrare a platformelor de tranzacţionare a
gazelor naturale, punând la dispoziţia pieţei:
210
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
215
„Dacă între momentul tranzacţionării şi momentul începerii furnizării sunt mai mult de 10 zile lucrătoare” - .
Procedura de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de BRM.
216
Sistemul de Tranzacţionare Electronică Gaze Naturale.
217
www.brm.ro.
218
http://www.brm.ro/piata-disponibil/ringuri/gaze-naturale.
211
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
219
http://www.brm.ro/piata-disponibil/ringuri/gaze-naturale.
220
www.opcom.ro.
212
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
O remarcă generală referitoare la activitatea celor doi operatori ai platformelor este aceea că, în
perioada 2014-2016, niciunul dintre aceştia nu a oferit servicii de compensare şi garantare
financiară.
De asemenea, pentru acelaşi interval, principala distincţie între cele două pieţe de tranzacţionare
centralizate a fost reprezentată de faptul că pe OPCOM erau utilizate contracte standard, în timp
ce pe BRM a existat o mai mare flexibilitate, participanţii având posibilitatea de a folosi propriile
tipuri de contracte.
Etapa 2014-2015
Anul 2014 a marcat debutul unei etape de reformare a sistemului de comercializare a gazelor
naturale existent pe piaţa din România, realizându-se primul pas spre transparentizarea pieţei.
Astfel, modificările aduse cadrului legislativ primar şi secundar au condus la o regândire a
modului în care se construiau portofoliile de achiziţie de gaze naturale la nivelul furnizorilor.
În luna iulie 2014 a intrat în vigoare OUG 35/2014, act ce completa Legea energiei, şi care
stipula că, „începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018 producătorii de
gaze naturale din România sau afiliaţii acestora, după caz, au obligaţia să încheie tranzacţii pe
pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei
cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie, destinată consumului intern, în
conformitate cu reglementările emise de ANRE”.
De asemenea, conform OUG 35/2014, s-a prevăzut inclusiv pentru furnizorii licenţiaţi
obligativitatea de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, transparent şi nediscriminatoriu,
pentru vânzarea/cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale pe perioada 1 martie 2015 -
31 decembrie 2018. Prin prevederile Legii 174/2014222, obligaţia furnizorilor a fost ajustată din
punct de vedere al duratei de aplicare, respectiv 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016. Pentru
punerea în practică a prevederilor ordonanţei a fost emis Ordinul 223 ANRE privind obligaţia
producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale de a încheia transparent şi nediscriminatoriu
tranzacţii pe pieţele centralizate în România. Astfel, pentru perioada 15 iulie 2014 - 31
decembrie 2014, producătorii interni au avut obligaţia de a vinde pe pieţele centralizate
minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia internă destinată consumului pieţei
concurenţiale.
Conform legislației în vigoare224, pentru anul 2015, producătorii de gaze naturale, fie direct, fie
prin intermediul unui operator economic afiliat, au avut obligația să încheie tranzacții pe piețele
centralizate de gaze naturale din România, transparent și nediscriminatoriu, pentru vânzarea unui
procent de minimum 35% din cantitatea anuală de gaze naturale din producția internă proprie
destinată consumului intern, iar furnizorii de gaze naturale au avut obligația să încheie tranzacții
pe piețe centralizate de gaze naturale din România, transparent și nediscriminatoriu, pentru
221
http://www.opcom.ro/opcom/anunturi_stiri/comunicate.php?id_comunicat=952&lang=ro.
222
Legea 174/2014 pentru aprobarea OUG 35/2014.
223
Ordinul nr. 62/2014 al preşedintelui ANRE privid stabilirea obligaţiei producătorilor şi furnizorilor de gaze
naturale de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate din România.
224
Ordinul nr. 118/2014 al preşedintelui ANRE prin care s-a aprobat metodologia de stabilire a obligaţiei
producătorilor şi furnizorilor de gaze naturale de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate de gaze naturale.
213
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
225
Buletin informativ ANRE - Trimestrul III 2014.
226
Raport anual al ANRE din 2014.
227
[…]
228
[…]
214
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Factorii care au influenţat acest bilanţ caracterizat printr-un nivel redus al volumelor
tranzacţionate au fost, pe de o parte, nivelul accesibilităţii scăzute la platformele
centralizate din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor certe ale contractării bilaterale,
iar pe de altă parte, nivelul scăzut al amenzii contravenţionale prevăzute de legislaţie, care
nu a asigurat efectul disuasiv al sancţiunii.
Spre exemplu, apetitul redus al producătorilor de a tranzacţiona pe pieţele centralizate în această
perioadă a fost justificat de aceştia pornind de la modul în care a fost concepută obligaţia. În
opinia producătorilor, obligaţia lor de a vinde nu a fost stabilită corelativ cu obligaţia furnizorilor
de a cumpăra respectivele cantităţi. Pe lângă faptul că obligaţia prevedea procente mai mici în
sarcina furnizorilor comparativ cu cele ale producătorilor, furnizorii îşi puteau îndeplini obligaţia
atât prin cumpărarea, cât şi prin vânzarea gazelor naturale, respectiv prin vânzări succesive fără
să existe obligativitatea achiziţionării respectivelor cantităţi de la producători. „Prin aceasta
raportul între cerere şi ofertă pe pieţele centralizate este alterat în sensul creării artificiale a
unei oferte pe piaţă care poate pune presiune asupra producătorilor în sensul scăderii
preţurilor. (...) producătorii au preferat să îşi asume sancţiunile legale pentru a nu altera
raporturile contractuale existente în cadrul contractelor bilaterale încheiate prin negociere
directă (în afara pieţelor centralizate).”229
Experienţa acestei perioade, a evidenţiat faptul că reglementările existente la acel
moment nu şi-au atins scopul propus, respectiv acela de a avea o lichiditate sporită pe
pieţele centralizate care să conducă la referinţe corecte de preţ.
Etapa 2016-2017
Ordonanța de Urgență. 64/2016230 prin care s-a realizat practic o decuplare de la calendarul de
liberalizare şi s-a trecut, după data de 31 martie 2017, la o achiziţie a gazelor de către
furnizorii consumatorilor CPET 231 (pentru cantităţile necesare producerii energiei termice
pentru populaţie) în regim concurenţial, a avut în vedere, în contextul liberalizării integrale a
pieţei angro, inclusiv nevoia asigurării unei transparenţe sporite la nivelul pieţei.
Pornind de la bilanţul etapei anterioare, corelat cu necesitatea impulsionării tranzacţiilor cu gaze
naturale pe pieţele centralizate, ca măsură necesară pentru dezvoltarea pieţelor gazelor naturale,
prin modificările aduse de OUG 64/2016 s-a urmărit:
1) remedierea, în termen cât mai scurt, a situaţiei juridice pe baza căreia Comisia Europeană
considera că România a încălcat prevederile art. 35 şi ale art. 36 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene şi ale art. 40 lit. c) din Directiva 2009/73/CE232, prin
instituirea termenului de 31 martie 2017 pentru încetarea aplicabilităţii art. 124 alin. (1)
lit. e) din Legea 123/2012;
229
[…]
230
Ordonanţa de Urgenţă nr. 64 din 5 octombrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi
gazelor naturale nr. 123/2012.
231
clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea
energiei termice în centrale de cogenerare şi în centrale termice destinată consumului populaţiei
232
Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009, privind normele comune
pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE.
215
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
2) instituirea, după data de 31 martie 2017, a unui mecanism clar şi transparent de formare a
preţului gazelor naturale pe piaţa din România, bazat pe principiile pieţei libere, fără
potenţiale limitări legislative cu privire la exportul gazelor naturale şi la accesul
operatorilor la gazele naturale, având în vedere că, pentru acoperirea consumului
clienţilor casnici, achiziţia gazelor naturale nu va mai fi realizată conform graficului de
liberalizare a preţurilor;
3) reglementarea, prin lege, a obligaţiei furnizorilor de a achiziţiona gazele naturale pe care
le furnizează clienţilor casnici, în condiţii deminimizare a costului resurselor alocate, pe
baza unor proceduri care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziţie a
gazelor naturale şi, în acelaşi timp, tratamentul egal şi nediscriminatoriu al persoanelor
care participă la procedura de achiziţie a gazelor naturale în calitate de ofertanţi;
4) reglementarea, prin lege, a obligaţiei producătorilor ca, pentru perioadele 1 decembrie
2016 - 31 decembrie 2017, 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2021, în măsura în care
contractează vânzarea gazelor, să încheie contracte pe pieţele centralizate din România,
transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările ANRE, pentru
vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie, care nu poate fi
mai mică decât cea reprezentată de un procent, stabilit prin hotărâre a Guvernului, din
cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare – cumpărare, în
perioada respectivă, în calitate de vânzător;
5) reglementarea, prin lege, a obligaţiei furnizorilor ca, pentru perioadele 1 decembrie 2016
- 31 decembrie 2017, 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2021, în măsura în care
contractează vânzarea/cumpărarea de gaze naturale, să încheie contracte pe pieţele
centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu
reglementările ANRE, pentru:
a) cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât
cea reprezentată de un procent, stabilit prin hotărâre a Guvernului, din cantitatea
de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare – cumpărare, în
perioada respectivă, în calitate de cumpărător;
b) vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale către clienţii angro, care nu poate
fi mai mică decât cea reprezentată de un procent, stabilit prin hotărâre a
Guvernului, din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de
vânzare - cumpărare, în perioada respectivă, cu clienţii angro, în calitate de
vânzător;
6) majorarea sancţiunii pentru nerespectarea de către producători sau afiliaţii acestora,
precum şi de către furnizori, a prevederilor privind obligativitatea tranzacţionării pe
pieţele centralizate a unor cantităţi minime de gaze naturale, cu amendă cuprinsă între
0,2% şi 1% din cifra de afaceri anuală.
poate avea loc doar în condiţiile asigurării pe platformele centralizate a unei interacţiuni
echilibrate între cerere şi ofertă în beneficiul consumatorilor finali.
Prin abrogarea art. 124 alin. (1) lit. e) din Legea 123/2012, în sensul limitării în timp, până la
data de 31 martie 2017, a obligaţiei producătorilor de a pune cu prioritate la dispoziţia
furnizorilor cantităţile de gaze naturale destinate consumului clienţilor casnici, inclusiv
cantităţile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale
utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice
destinate consumului populaţiei, s-a eliminat interferenţa între piaţa reglementată şi cea
concurenţială. Existenţa constrângerilor impuse de funcţionarea pieţei reglementate, prin această
obligaţie, a determinat anumite restricţii la nivelul producătorilor de gaze naturale pe piaţa
concurenţială, una dintre acestea fiind reprezentată de predictibilitatea limitată în stabilirea
cantităţilor pe care aceştia le puteau vinde pe piaţa concurenţială.
Cotele procentuale obligatorii de tranzacționat pe piața centralizată în perioada 01.12.2016-
31.12.2017, conform procentelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 778/26.10.2016, au fost
stabilite începând cu data de 1 decembrie a anului 2016, fiind schimbat calendarul anterior care
prevedea obligații stabilite la nivelul unui an calendaristic, astfel:
Tabel nr. 14
Obligaţia de
Obligaţia de vânzare a
An cumpărare/vânzare a
producătorilor
furnizorilor
2016 30% 25%
1.12.2016-31.12.2017 30% 20%* 30%
Sursa: Raport anual 2015 ANRE (* Conform HG nr.778/2016)
În cadrul procesului de avizare al actului normativ, Consiliul Concurenţei 233 a atras atenţia
asupra necesităţii stabilirii obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate pentru toţi
participanţii la piaţă, inclusiv pentru furnizorii care achiziţionează gazele naturale din import,
direct de pe pieţe din alte state (importatori), în vederea asigurării unui tratament egal la
nivelul surselor de aprovizionare.
De asemenea, în scopul asigurării unor pieţe funcţionale, cu un grad redus de concentrare şi
pe care activează un număr cât mai mare de operatori, autoritatea de concurenţă a
recomandat realizarea unei analize privind posibilele efecte ale acestor obligaţii asupra
activităţii furnizorilor care comercializează cantităţi reduse de gaze naturale, similar micilor
producători activi pe piaţa de energie electrică.
După intrarea în vigoare, începând cu prima parte a anului 2017, OUG 64/2016 se află în
dezbaterea comisiilor de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor pentru aprobare prin lege.
Dezbaterile, derulate de la începutul acestui an, au vizat în principal:
oportunitatea eliminării reglementării preţului de achiziţie a gazelor naturale din
producţia internă, după data de 31 martie 2017, având în vedere informaţiile comunicate
233
[…]
217
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
234
Raport anual 2016 ANRE.
235
idem.
236
[…]
218
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
volumelor astfel că nu sunt de natura a influenţa prezenta analiza , în continuare vor fi prezentate
detaliat rezultatele obţinute pe platformele administrate de BRM.
Aşa cum este prezentat în tabelul de mai jos, raportat la consumul naţional, cantităţile
tranzacţionate deţin ponderi reduse, deşi se află pe un trend ascendent, înregistrându-se o dublare
a cantităţilor tranzacţionate în perioada ianuarie-septembrie 2017 faţă de 2016. O posibilă
explicaţie a creşterii interesului participanţilor poate fi aceea a efectului disuasiv al sancţiunii
aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiei, sancţiune ce se raportează procentual la cifra de
afaceri obţinută de întreprinderi. Un alt element de influenţă poate fi acela că, odată cu dispariţia
obligaţiei de a pune cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze destinate
consumului reglementat, producătorii au avut predictibilitatea volumelor de gaze pe care urmau
să le comercializeze în regim concurenţial şi au putut să îşi gestioneze mai eficient modalitatea
de comercializare a acestora.
Tabel nr. 15
Cantitate
Perioada tranzacţionată Procent raportat la consumul naţional
(MWh)
2014 3.838.217 3%
2015 1.720.544 1,50%
2016 15.500.000 12,70%
2017 (ian-aprilie) 12.200.000 24, 40%
Sursa: […]
35,000,000
30,000,000
55,168,701 54,342,471
25,000,000
20,000,000
15,000,000
10,000,000
15,505,487 14,092,302
5,000,000 2,832,710 1,723,731
0
2015 2016 2017 (ian-sept.)
CANTITATE TOTALA TRANZACTIONATA CANTITATE TRANZACTIONATA PIATA ANGRO
219
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Pe parcursul anului 2016, cele mai mari cantităţi au fost tranzacţionate în lunile septembrie-
decembrie, urmând astfel caracteristica sezonieră a consumului de gaze naturale.237
Pe parcursul lunilor ianuarie - septembrie 2017, cele mai mari cantităţi au fost tranzacţionate în
luna iunie. 238
Raportat la obligaţia tranzacţionării, cele mai mari cantităţi au fost în sarcina producătorilor
OMV Petrom şi Romgaz, iar la polul opus se află o obligaţie de numai 3,785 MWh stabilită
pentru anul 2015.239
Potrivit informaţiilor furnizate de BRM, cu privire la tranzacţiile ce au avut opţiunea de
vânzare/cumpărare parţială pe piaţa angro, în anul 2015 cantitatea minimă tranzacţionată a fost
de 187 MWh, iar cea maximă a fost de 693.000 MWh.
Similar, la nivelul anului 2016, cantitatea minimă tranzacţionată a fost de 500 MWh, iar
cantitatea maximă a fost de 2.600.000 MWh. Comparativ cu anii precedenţi, în anul 2017 se
remarcă o creştere a cantitaţii minime tranzacţionate, respectiv 4.000 MWh, în timp ce cantitatea
maximă tranzacţionată, de cca.1.000.000 MWh, a reprezentat jumătate faţă de cea din anul
anterior.
Una din explicaţiile creşterii acestei cantităţi minime poate fi dată de posibilitatea ca furnizorii să
împuternicească orice alt furnizor licenţiat de gaze naturale, în baza unui contract de mandat cu
reprezentare, pentru a îndeplini obligaţia de tranzacţionare.240
Pornind de la diferenţele de cantitate mari existente între ofertele tranzacţionate, în graficul de
mai jos se poate urmări frecvenţa tranzacţilor în funcţie de palierele cantitative (exprimate în
MWh):
Grafic nr.75
Număr de tranzacţii pe intervale cantitative
30
25
25
20
20
nr. tranzacţii
17
17
15 16
15
14
11
10
9
5 4
3 2
1 2 1
0 0
2015 2016 2017
[…]
237
Raport anual ANRE 2016.
238
[…]
239
[…]
240
Ordin ANRE nr.118/2014.
220
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
60
61.90
55
50
Oct-15
Oct-16
Jan-15
Dec-15
Jan-16
Dec-16
Jan-17
Nov-15
Nov-16
Aug-17
Mar-15
May-15
Aug-15
Mar-16
May-16
Aug-16
Mar-17
May-17
Jul-15
Jul-16
Apr-17
Jul-17
Apr-15
Jun-15
Apr-16
Jun-16
Jun-17
Feb-15
Sep-15
Feb-16
Sep-16
Feb-17
Sep-17
Evoluţia preţurilor prezentate mai sus surprinde una din cele mai importante schimbări la nivelul
pieţei, în sensul în care pe parcursului anului 2016 s-a înregistrat o reducere a preţului gazelor
din import, determinată de scăderea cotaţiilor la ţiţei, astfel fiind eliminat decalajul dintre
preţurile gazelor naturale provenite din import şi cel al gazelor naturale provenite din producţia
internă.
221
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
O referinţă de preţ pentru piaţă, aşa cum a fost publicată de BRM pentru anul 2017, poate fi dată
de cotaţiile pentru produse standard (din punct de vedere al duratei), aşa cum sunt prezentate mai
jos:
Grafic nr.77
Grafic nr.78
222
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a adresat furnizorilor de gaze naturale din piaţă o
serie de întrebări cu privire la îndeplinirea obligaţiei de tranzacţionare pe platformele centralizate
şi modalitatea de funcţionare a platformelor centralizate. În cele ce urmeză vor fi prezentate
problemele semnalate de furnizori privind funcţionarea platformelor centralizate şi propuneri ale
acestora privind eventuale soluţii de remediere a deficienţelor . Precizăm că opiniile furnizorilor
sunt prezentate cu titlu exemplificativ.
Aşadar, o mare parte a furnizorilor de gaze naturale consideră că tranzacţionarea pe platforme
centralizate poate aduce beneficii, cel puţin prin:
transparenţa tranzacţiilor;
accesul la resurse (producători), inclusiv pentru furnizorii mai mici;
deschiderea pieţei la vânzare către clienţi noi.
Totuşi, o parte dintre furnizori consideră că aceste beneficii pot fi obţinute cu condiţia ca cele
două burse să devină competitive prin calitatea produselor şi serviciilor oferite. Aceştia consideră
că bursele, prin oferta lor, trebuie să poată atrage participanţii şi acest lucru nu ar trebui să se
datoreze unor obligaţii impuse pe cale administrativă/legală.
223
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
„Din punctul nostru de vedere tranzacţiile pe bursă nu ar trebui să se desfăşoare datorită unei
obligaţii. Această acţiune ar trebui să fie una avantajoasă dictată de piaţă.”241
Aşa cum s-a evidenţiat anterior stabilirea obligaţiei furnizorilor şi producătorilor de a încheia
contracte pe pieţele centralizate nu a avut, într-o prima etapă, rezultatele scontate şi din
informaţiile transmise de furnizori a rezultat că principalele cauze ale neîndeplinirii obligaţiei de
tranzacţionare au vizat:
241
[…]
242
[…]
243
[…]
244
[…]
245
Încalcă prevederile constituţionale privind libertatea economică (art. 135 din Constituţie) şi cele privind dreptul
de proprietate privată (art.44 din Constituţie); vine în contradicţie cu art. 47 din Legea petrolului 238/2004 care
prevede că titularul de acord petrolier are dreptul de a dispune asupra cantităţilor de gaze care îi revin conform
concesiunii, drept reflectat în acordurile petroliere. [...]
246
[…]
224
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
247
Aşa cum au fost definiţi în capitolul V.
248
[…]
249
[…]
250
[…]
225
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Conceptul de PVT derivă din prevederile celui de-al treilea pachet energetic, care stabileşte
crearea sistemelor angro de intrare/ieşire a gazelor naturale, spre deosebire de sistemele
bazate pe puncte fizice (point-to-point) existente anterior. PVT este un loc virtual care
permite participantilor din piaţă să transfere proprietatea volumelor de gaze în fiecare zonă
de intrare-ieşire la nivel angros.
Problematica tranzacțiilor neangajante a fost semnalată de furnizori în contextul în care, în
lipsa notificării în PVT, nu există certitudinea predării/preluării gazelor în conformitate cu
prevederile contractuale 251;
„Pana in prezent numarul mic de produse oferite a limitat derularea tranzactiilor pe pietele
centralizate, inexistenta unei piete secundare de tranzactionare de capacitate precum si a
tranzactiilor in punctul virtual de tranzactionare.”252
Din analiza informaţiilor transmise, reiese că, în special, furnizorii mici se confruntă cu o lipsă a
resurselor financiare raportată la nivelul costurilor de participare la platformele centralizate:
taxa anuală, garanţii, comisioane pentru fiecare tranzacţie, costuri destinate asigurării unui
personal specializat;
„Societatea noastră are o pondere atât de mică în piaţa de gaze din România (sub 0,05% ) încât
chiar dacă ar cumpăra întreaga cantitate de gaze naturale de pe burse tot nu ar reprezenta ceva
important pentru acestea. La cantităţile pe care le-am avea noi de tranzacţionat pe burse apar
următoarele probleme:
În opinia unor furnizori, la momentul actual există deficienţe în ceea ce priveşte dezvoltarea
infrastructurii, remedierea acestora fiind în măsură să contribuie la mărirea transparenţei,
251
[…]
252
[…]
253
[…]
254
[…]
226
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Astfel, unul dintre cei mai importanţi furnizori la nivel naţional, [...], susţine că „Din păcate,
România nu are infrastructura necesară pentru ca o bursă de gaze să fie competitivă şi
funcţională, neîndeplinind condiţii esențiale cu privire la: procedura de alocare a cantităților,
Codul reţelei, codul depozitelor de înmagazinare, operatorul/piaţa de echilibrare etc., niciunul
dintre aceste mecanisme nefiind funcţional la momentul de faţă, ceea ce face ca impunerea în
sarcina furnizorilor a obligaţiei de tranzacţionare pe piaţa centralizată să pună în dificultate
furnizorii în ceea ce priveşte îndeplinirea ei.”255
“Deocamdată însă există şi unele probleme, în principal lipsa pieţei de echilibrare, PZU etc.
OPCOM şi BRM au capacitatea tehnică de a pune la dispoziţie toate produsele necesare
tranzacţionării, dar deocamdată tehnic este imposibil, deoarece partea tehnica trebuie asigurată
de Transgaz, care încă nu are dispecerizat tot sistemul de transport, nici distribuitorii locali nu
au încă capacitatea tehnica de a furniza zilnic informaţii privind consumurile reale.
Deocamdată ne limitam la produse standard, contracte cu livrare în bandă, iar echilibrarea se
face prin contracte bilaterale şi tranzacţii in FTG.”256
(...) lipsa lichidității piețelor centralizate actuale, având în vedere numărul limitat de
tranzacții derulate pe piață, conducând la prețuri ridicate, precum și la lipsa unui preț de
referință”258
255
[…].
256
[…]
257
[…]
258
[…]
227
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
259
[…]
260
[…]
261
[…]
262
[…]
228
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
263
[…].
264
[…]
265
[…]
266
[…]
229
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
În contextul actual al pieţei, în care pe de o parte oferta este mai mare decat cererea în cea mai
mare parte a unui an gazier, în care posibilitatea tehnică de a exporta este limitată, şi pe de altă
parte portofoliile de clienţi finali înregistrează variaţii semnificative, pe fondul variaţiilor
sezoniere semificative, producatorii sunt interesaţi să vândă volume mari, în bandă, şi pe
termen lung.
267
[…]
268
[…]
230
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
lipsa unor tipuri de produse este unul dintre cele mai importante aspecte
semnalate de piaţă ca şi impediment privind tranzacţionarea pe platformele
centralizate, respectiv:
- lipsa unui produs destinat activităţilor de echilibrare;
„O piata de echilibrare comerciala intre utilizatorii retelei in care sa se
tranzactioneze surplusul sau deficitul inregistrat in sistem intr-o o anumita zi trecuta
inainte de interventia TRANSGAZ pentru echilibrarea comerciala a pietei. In prezent
acest lucru definit in Codul Retelei ca FTG (facilitatea de transfer gaze) trebuie
realizat intr-o perioada de 3 zile, pentru toate zilele din luna trecuta. Din pacate nu
exista un cadru centralizat pentru astfel de tranzactii care se desfasoara azi exclusiv
bilateral, dar care ar putea functiona mult mai rapid si comod intr-un mediu
centralizat.”269
„...In situatia in care piata centralizata ar devenii si o piata de echilibrare zilnica,
acest lucru ar constitui un avantaj pentru furnizori, eliminandu-se unul din
dezavantajele cu care se confrunta acum.” 270
- lipsa pieţei pentru ziua următoare (PZU);
„Piata pentru ziua urmatoare (PZU) nu este disponibila inca pentru gaze naturale, chiar
daca in prezent, ca urmare a implementarii Codului Retelei, s-a trecut de la functionarea
pietei in baza lunara la o piata zilnica. Acest instrument, datorita specificului sau pe termen
scurt, ar crea lichiditate prin atragerea unui numar mai mare de participanti care ar incerca
sa-si echilibreze pozitia estimata a portofoliului pentru ziua urmatoare prin accesarea
PZU.”271
insuficienta dezvoltare a instrumentelor de raportare/evidenţă/analiză a tranzacţiilor în
timp real (nu există instrumente de analiză şi raportare foarte utile în evaluările de
piaţă - cerere/ofertă, preţuri pe niveluri de cantitate etc - astfel încât participanţii să
poată interpreta cu uşurinţă datele disponibile);
insuficienta dezvoltare a procedurilor de tranzacţionare care nu sunt automatizate şi
care permit alterarea raporturilor reale dintre cerere şi ofertă atât la nivelul cantităţilor
cât şi al preţurilor (exemplu: procedurile permit postarea la niveluri de preţ fo arte
depărtate între cel al ordinului iniţiator şi cele de răspuns; acest fapt permite prezenţa
în cadrul şedinţei de licitaţie a unor participanţi care nu au intenţia să tranzacţioneze
şi postează preţuri complet în afara pieţei, doar pentru a cunoaşte preţurile postate de
ceilalţi participanţi ca urmare a primirii raportului de tranzacţionare care nu este
anonim);
Ca răspuns la lipsa de lichiditate a pieţei angro, unii operatori economici din piaţă consideră
că ar putea fi urmat modelul privind liberalizarea și funcționarea pieței de energie electrică
269
[…]
270
[…]
271
Idem 61.
231
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
(cca. 10 dintre respondenţi). Cu toate acestea, alţi operatori economici (cca.20) susţin că
există contrargumente privind preluarea acestui model 272, făcând referire la următoarele:
- existenţa unor diferenţe majore între produsul energie electrică şi produsul gaze naturale,
cele mai importante fiind date de modalitatea de consum, înmagazinare şi livrare,
- structura pieței angro de gaze naturale care prezintă un grad de concentrare semnificativ
mai mare, cu dominația a doi producători și a existenței, de facto, a unui singure surse de
import,
- calendarul de dereglementare a prețurilor gazelor naturale prezintă o deficiență structurală
față de cel de dereglementare a prețurilor electricității. Acesta din urmă a fost construit prin
creșterea treptată, în pași semestriali, a ponderii volumelor de energie electrică din pia ța
concurențială (la 1 ianuarie 2017, această pondere a devenit deja de 80% din „coșul”
consumatorilor casnici). Prin contrast, calendarul de dereglementare a prețurilor gazelor
naturale a fost construit, în mod impropriu, prin creșterea a prețurilor gazel or prin decizii
administrative anuale.
În contextul în care au fost semnalate şi o serie de dificultăţi în aplicarea Codului Reţelei, ce
au afectat operaţiunile utilizatorilor sistemului naţional de transport, considerăm că şi aceasta
poate fi considerat ca un factor de diferenţiere faţă de sectorul energiei electrice.
„Modelul din piața de energie electrica a creat si creeaza in continuare numeroase
probleme in special pentru ca pe o piata centralizata, standardizata nu exista posibilitatea
tranzactionarii de produse flexibile, care au insa un rol foarte important in gestonarea
portofoliilor. Aceste produse fac obiectul contractarii bilaterale care, pornind de la
referintele publicate pentru produsele standard, genereaza valoare prin crearea de produse
flexibile dedicate nevoilor individuale ale vanzatorului si/sau cumparatorului care intra in
respectiva negociere (de exemplu contracte pe termen lung, cu cantitati variabile indexate
sau nu la o referinta de pret, cu flexibilitati anuale, lunare, zilnice, intrazilnice, cu conditii
de plata variante).
Un efect nedorit al tranzactiilor pe pietele centralizate pentru energie electrica a fost
migrarea de la contracte pe termen mediu si lung spre multiple tranzactii pe termen scurt,
prin care participantii la piata au incercat sa-si recapete flexibilitatea pierduta. Desigur, o
piata care isi asigura sursele preponderent pe termen scurt este o piata neatractiva pentru
investitii, expusa la variatii considerabile de pret, distorsionata si distorsionabila, expusa l a
riscuri care pot pune in pericol securitatea in alimentarea cu energie a consumatorilor
finali. Totodata actorii importanti de pe piata de energie electrica beneficiaza de caracterul
transparent al tranzactiilor si pot lua pozitii de natura sa influenteze liberul curs al pietei.
Preluarea unui astfel de model, care de altfel este unic in Europa, si introducerea lui pe
piata gazelor naturale in conditiile in care aceasta este caracterizata de un numar foarte
redus de participanti (cat si de o continua schimbare legislativa, ar conduce la aparitia si
propagarea mult mai acuta a evenimentelor intalnite la energie electrica cu posibile
consecinte asupra sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor finali.
De altfel bursele de marfuri importante din lume s-au creat de la participantii la piata care
si-au dorit sa aiba un cadru comun de intalnire al cererii cu oferta care sa determine
272
Restul respondenţilor fie nu au o opinie faţă de acestă temă, fie nu au avut această obligaţie şi nu au răspuns.
232
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
aparitia unui pret de piata echilibrat si recunoscut pentru produsele tranzactionate, si care
ulterior sa fie folosit ca referinta in cadrul tranzactiilor bilaterale. Aceste burse nu au fost
create printr-un ordin legislativ generat din nevoia de a asigura controlul tranzactiilor
incheiate de societatile de stat participante la piata.
In concluzie consideram, insa, foarte utila existenta pe piata a unor platforme centralizate,
care, dacă sunt gestionate corespunzator si ofera participantilor produse adecvate, vor
deveni atractive si vor determina cresterea lichiditatii, dar nu consideram benefica
impunerea participarii si preluarea tale quale a modelului de pe piata de energie
electrica.”273
Totodată, dintre furnizorii chestionaţi, doar patru dintre aceştia susţin că ar trebui
tranzacţionată pe platforme întreaga cantitate de gaze naturale (100%), în timp ce 20 de
furnizori au fost de părere că nu trebuie introdusă prin legislaţie obligaţia tranzacţionării, un
element de bază al unei pieţe libere fiind libertatea de alegere. În condiţiile în care pieţele
centralizate oferă produse atractive şi lichiditate, cu siguranţă vor apărea în mod firesc şi
beneficiile acestor platforme.
Foarte important de evidenţiat este faptul că în condiţiile impunerii prin legislaţie a acestei
obligaţii există o probabilitate ridicată de a scadea gradul de interes al administratorilor
acestor platforme, de a dezvolta produse adaptate cerinţelor pieţei.
Cantităţi minime zilnice pornesc de la cea mai mică unitate de măsură, respectiv 1MWh, urmate
de cantităţi de 10 MWh, 50 MWh, 100 MWh, până la un maxim indicat de 500 MWh.
Cantităţile minime lunare sunt segmentate între intervalele 100-600 MWh şi 1.000-5.000 MWh.
Deşi în cadrul investigaţiei părţile chestionate şi-au manifestat interesul pentru dezvoltarea unor
produse care să fie standardizate din punct de vedere al cantităţilor oferite/solicitate conform
datelor primite de la BRM, în intervalul analizat, furnizorii nu au transmis solicitări în acest sens.
Un al doilea element de standardizare a ofertelor, alături de cel cantitativ, este cel al duratei de
livrare. Plecând de la caracterul sezonier al cererii, majoritatea respondenţilor (cca. 73% din
cei care au furnizat răspunsuri) a indicat necesitatea existenţei unor tipologii diverse de
contracte standard din punct de vedere al duratei, în special cele pe termen scurt, contracte de
scurtă durată (intra-zilnice, zi, săptămână, lună), cât și de lungă durată (trimestru, semestru,
an).
273
[…]
233
Capitolul VI – Impactul reglementărilor asupra pieţei concurenţiale
Asadar, deşi furnizorii din piaţă consideră că tranzacţionarea pe platformele centralizate este de
natură a aduce multiple beneficii activităţii desfăşurate de aceştia, în momentul actual acestea nu
pot fi obţinute printr-o tranzacţionare transparentă având în vedere structura actuală a pieţei,
stadiul primar de dezvoltare al acestor platforme şi dificultăţile de natura tehnică ce ţin de
infrasatructură, inclusiv problematica legată de Codul Reţelei.
6.5 Concluzii
Având în vedere etapa actuală de evoluţie a pieţei gazelor naturale în cadrul procesului de
tranziţie către un regim de funcţionare concurenţial, este necesară impulsionarea contractării
gazelor în mediile transparente asigurate de pieţele centralizate operate de OPCOM şi BRM.
Obligaţia tranzacţionării unor cantităţi minime de gaze naturale pe pieţele centralizate este
necesară cel puţin până la maturizarea pieţei concurenţiale şi conturarea unor repere clare de
preţ în funcţie de factorii care definesc cererea şi oferta la un anumit moment. În acest sens,
pe termen scurt, se evidenţiază ca necesară dezvoltarea mecanismelor pieţelor centralizate
astfel încât să fie facilitată îndeplinirea obligaţiilor de tranzacţionare ale operatorilor din
piaţă fără afectarea strategiilor de comercializare abordate de fiecare producător/furni zor.
Ţinând cont de rigidităţile date de condiţiile actuale ale pieţei din România caraterizată prin:
surse de aprovizionare limitate (producători interni şi import din sursă unică ce nu
este prezent pe platforme),
capacitate de interconectare limitată dpdv tehnic, ceea ce limitează presiunea
concurenţială şi integrarea pieţelor,
gradul mare de concentrare al surselor şi al furnizorilor, păstrând gradul ridicat de
concentrare din perioada anterioară liberalizării, acest lucru oferind cadrul necesar
exercitării puterii de piaţă,.
este necesară o reevaluare anuală a reglementărilor cu privire la stabilirea obligaţiilor de
tranzacţionare, în scopul menţinerii unui echilibru între obiectivul propus, de a avea
lichiditate pe piaţa angro şi dezideratul asigurării unui cadru de reglementări care să sprijine
dezvoltarea operatorilor. Impunerea obligaţiei de tranzacţionare poate impulsiona
dezvoltarea pieţei angro atâta timp cât nu ajunge să reprezinte o barieră de intrare pe piaţă
pentru noi operatori şi cât nu afectează procesul de alocare eficientă a resurselor celor deja
existenţi.
O creştere a lichidităţii pieţei angro, pe lângă consolidarea rolului pieţelor centralizate, nu
poate fi atinsă fără realizarea interconexiunilor cu alte sisteme de transport şi dezvoltarea
PVT concomitent cu dezvoltarea unor pieţe de echilibrare care să poata furniza informaţii în
timp real.
Principalele bariere în ceea ce priveşte creşterea lichidităţii pe platforme, prin creşterea
numărului de participanţi, a numărului de tranzacţii şi a volumelor tranzacţionate, ar trebui
înlăturate prin:
De asemenea, în condiţiile în care pe piaţă au loc tot mai multe operaţiuni de preluare a micilor
furnizori corelat cu susţinerile micilor furnizori referitoare la lipsa resurselor financiare necesare
participării la platformele centralizate: taxa anuală, garanţii, comisioane pentru fiecare tranzacţie,
costuri destinate asigurării unui personal specializat, considerăm că ar fi utilă o analiză de
oportunitate privind stabilirea unui anumit prag de la care aceştia ar putea fi exceptaţi similar
micilor producători activi pe piața energiei electrice. Scopul final este de a avea pieţe funcţionale
cu un grad cât mai redus de concentrare şi pe care activează un număr cât mai ridicat de
operatori.
235
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
274
Informaţiile conţinute în prezentul capitol au fost obţinute din următoarele surse: Legea energiei electrice şi
gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare.
http://www.transgaz.ro/sites/default/files/uploads/users/admin/plan_de_dez_2017_-_2026.pdf.
275
Societate la care Statul Român, prin Ministerul Economiei, deţine circa 58,51% din capitalul social .
236
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
276
http://www.transgaz.ro/sites/default/files/uploads/relatii_investitori/raportul_administratorilor_pe_anul_2016_.pdf.
237
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
Sursa: http://www.transgaz.ro/sites/default/files/uploads/users/admin/plan_de_dez_2017_-_2026.pdf
Lungimea totală a SNT este de 13.303 km de conducte magistrale de transport şi racorduri de
alimentare, din care 553 km sunt conducte pentru transportul internaţional de gaze naturale,
utilizate la presiuni cuprinse între 6 bar şi 40 bar,cu excepţia transportului internaţional al
gazelor naturale, care se realizează la o presiune de 63 bar.
Capacitatea tehnică totală a punctelor de intrare/ieșire în/din SNT este de 146,627 mil. mc/zi
(53,52 mld. mc/an) la intrare și de 247,381 mil. mc/zi (90,29 mld. mc/an) la ieșire.
Cantitățile de gaze naturale transportate anual prin SNT, inclusiv cele destinate înmagazinării
subterane, precum şi cele aferente consumului tehnologic, în perioada 2014-2016, sunt
prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel nr. 16
um 2014 2015 2016
Gaze naturale transportate, inclusiv cele 13,8 12,38 12,20
destinate înmagazinării subterame mld.mc
238
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
interconectare cu Ucraina:
- conducta de interconectare Orlovka – Isaccea;
- conducta de interconectare Tekovo – Medieşu Aurit;
interconectare cu Ungaria:
- conducta de interconectare Szeged – Arad – Csanadpalota;
interconectare cu Republica Moldova:
- conducta de interconectare Ungheni – Iași;
interconectarea cu Bulgaria:
- conducta de interconectare Ruse – Giurgiu.
239
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
240
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
Noi dezvoltări ale SNT în scopul preluării gazelor de la ţărmul Mării Negre – proiect
nou;
Interconectarea România – Serbia – proiect nou;
Modernizarea staţiilor de măsurare gaze naturale Isaccea 1 și Negru Vodă 1.
Totodată, în scopul creşterii gradului de interconectare, operatorii sistemelor de transport de
gaze naturale din statele învecinate se orientează spre crearea de noi capacităţi de transport
transfrontalier sau dezvoltarea celor existente.
7.2 Piaţa transportului de gaze naturale din România
Piaţa transportului de gaze naturale este reprezentată de activitatea de vehiculare a gazelor
naturale printr-o reţea, care constă în principal din conducte de înaltă presiune (alta decât o
reţea de conducte de alimentare din amonte şi decât acea parte din conductele de înaltă
presiune), care este folosită în principal pentru distribuţia de gaze naturale la nivel local, în
scopul de a le livra clienţilor, dar fără a include furnizarea.
Piaţa geografică aferentă transportului de gaze naturale este reprezentată de întreg teritoriul
României, având în vedere următoarele considerente:
- la nivel naţional există o singură reţea de conducte conectate între ele, care acoperă întreg
teritoriul României, operată de un singur operator de transport de gaze naturale;
- activitatea de transport de gaze naturale este reglementată de autoritatea naţională de
reglementare în domeniu, având în vedere caracterul de monopol natural al acesteia;
- tarifele de transport de gaze naturale sunt stabilite de autoritatea naţională de reglementare în
mod diferenţiat pentru fiecare titular al licenţei de operare a sistemului de transport şi pentru
fiecare sistem de transport operat;
Transportul de gaze naturale277 este o activitate cu caracter de monopol natural, fiind astfel
inclusă în piaţa reglementată, potrivit Legii nr. 123/2012.
Pe pieţele reglementate, inclusiv pe piaţa transportului de gaze naturale, sistemele de preţuri şi
tarife se stabilesc de ANRE, pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de către această
autoritate. Potrivit Metodologiei de stabilire a venitului reglementat, a venitului total şi a
tarifelor reglementate pentru activitatea de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul
ANRE nr. 32/2014278, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în prezent, tarifele
de transport reprezintă contravaloarea serviciilor de transport al gazelor naturale prestate pentru
rezervarea de capacităţi de transport pe puncte de intrare/ieşire şi pentru utilizarea sistemului de
transport pentru o cantitate de gaze naturale cu un conţinut energetic echivalent cu 1 MWh.
Sistemul de tarife pentru activitatea de transport al gazelor naturale cuprinde un set de tarife de
tipul „intrare-ieșire”, stabilite pentru grupul punctelor de delimitare la intrarea în sistemul de
transport în care se rezervă capacitatea, pentru grupul punctelor de delimitare la ieşirea din
sistemul de transport în care se rezervă capacitatea, precum şi un tarif volumetric pentru
utilizarea sistemului, determinat ca un tarif de tip timbru poștal.
277
Activitatea de tranzit internaţional, desfăşurată prin conducte dedicate este o activitate nereglementată, preţurile
fiind stabilite pe bază de contracte bilaterale.
278
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386/26.05.2014.
241
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
Prin acest sistem se asigură realizarea venitului recunoscut și permis de ANRE unui titular de
licență în vederea acoperirii costurilor recunoscute pentru desfășurarea activității de transport al
gazelor naturale într-un an al perioadei de reglementare. Perioada de reglementare este de 5 ani,
cu excepţia primei perioade de reglementare (etapa tranzitorie), a cărei durată a fost stabilită la
3 ani.
Sistemul de tarife pentru conductele de transport al gazelor naturale Isaccea - Negru Vodă se
stabileşte pe baza metodologiei elaborate de către operatorul licenţiat al sistemului de transport
şi aprobate de ANRE279.
În perioada 2012 – 2016, determinarea veniturilor şi a tarifelor de transport s-a realizat având la
bază două tipuri de metodologii:
1. Metodologia pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul
gazelor naturale, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 22/2012280;
2. Metodologia de stabilire a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor reglementate
pentru activitatea de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 32/2014.
Trecerea de la un tip de metodologie la celălalt s-a realizat pentru conformarea și corelarea
legislației interne cu cea comunitară aplicabilă în domeniu (Directiva (UE) 73/2009,
Regulamentul (UE) 715/2009, Regulamentul (UE) 984/2009). Diferențele, de principiu, între
cele două metodologii sunt următoarele:
Față de metodologia anterioară, când tariful pentru serviciile de transport avea o structură
binomială și era determinat ca un tarif de tip timbru poștal, actuala metodologie a adus un
sistem de tarife format dintr-un set de tarife de tipul "intrare/ieșire", stabilite pentru
punctele de delimitare la intrarea/ieșirea în/din sistemul de transport în care se rezervă
capacitatea, precum și un tarif volumetric pentru utilizarea sistemului determinat ca un
tarif de tip “timbru poștal”.
Noile tarife de rezervare de capacitate se stabilesc pentru servicii ferme/întreruptibile
prestate pe termen lung/scurt, iar serviciile ferme pe termen scurt se determină prin
utilizarea unor coeficienți de multiplicare propuși de operatori și avizați de ANRE.
În punctul/punctele de interconectare cu alte sisteme de transport al gazelor naturale,
rezervarea de capacitate se efectuează pe bază de licitație, tariful de rezervare de
capacitate fermă/întreruptibilă stabilit pe baza noii metodologii fiind utilizat ca tarif de
rezervă și reprezentând tariful minim admisibil în licitație. Mecanismul de rezervare de
capacitate prin licitație nu era utilizat în vechea metodologie.
Perioada a treia de reglementare, care a început la 01.07.2012, prin excepție, urma să se
termine la 30.09.2017 (prin Ordinul ANRE nr. 74/2017, perioada a treia a fost prelungită
până în anul 2019).
Au fost revizuite formulele de stabilire a venitului reglementat și a venitului total, în
sensul aplicării ratei anuale de creștere a eficienței activității reglementate numai asupra
279
Prin Ordinul ANRE nr. 34/2016 a fost aprobată Metodologia de rezervare a capacităţii de transport şi de
stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de
transport Isaccea - Negru Vodă.
280
Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 379/06.06.2012.
242
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
281
Ordin privind aprobarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale.
243
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
282
Hotărârea Guvernului nr. 1043 din 1 iulie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul
naţional de transport al gazelor naturale şi a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor
naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 693/02.08.2004.
244
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
Potrivit prevederilor Codului reţelei privind Sistemul de transport al gazelor naturale (în
continuare Codul reţelei), serviciile de transport sunt activităţi şi operaţiuni desfăşurate de
operatorul de transport şi de sistem (în continuare OTS), în speţă Transgaz, pentru sau în legătură
cu rezervarea capacităţii de transport283 şi transportul prin SNT al cantităţilor determinate de gaze
naturale, exprimate în unităţi de energie, pe perioada de valabilitate a unui contract de transport
al gazelor naturale.
OTS asigură accesul nediscriminatoriu la capacitatea disponibilă în punctele de intrare/ieşire
în/din SNT. Capacitatea necesară OTS pentru operarea şi întreţinerea sistemului, defalcată pe
puncte de intrare/ieşire în/din SNT, se aprobă anual de autoritatea competentă, pe baza
propunerii OTS.
OTS acordă capacitatea în punctele de intrare/ieşire în/din SNT (fizice/virtuale), pe baza
principiului "primul venit, primul servit", în următoarea ordine de prioritate:
a) pentru capacităţile solicitate în scopul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu public;
b) pentru capacităţile solicitate în alte scopuri decât îndeplinirea obligaţiilor de serviciu
public.
Prin excepţie, principiile de acordare de capacitate pentru punctele de interconectare cu un
sistem de transport adiacent pot fi diferite, în conformitate cu acordurile stabilite între operatorii
sistemelor de transport interconectate.
Rezervarea de capacitate de transport se face de către utilizatorii de reţea (potenţialii parteneri
contractuali ai OTS, în baza contractelor prevăzute în Codul reţelei) pentru următoarele perioade
de timp:
a) un an gazier (1 octombrie anul calendaristic în curs – 1 octombrie anul calendaristic
următor) sau multiplu de ani gazieri;
b) un trimestru, începând cu 1 iulie, 1 octombrie, 1 ianuarie sau 1 aprilie;
c) o lună, începând cu prima zi gazieră a fiecărei luni;
d) o zi gazieră.
Capacitatea este rezervată de către utilizatorii de reţea (în continuare UR), prin semnarea unui
contract de transport cu OTS, în conformitate cu contractul-cadru de transport. Capacitatea
rezervată este fermă sau întreruptibilă.
UR are dreptul să solicite numai capacitatea necesară pentru:
a) îndeplinirea obligaţiilor contractuale potrivit portofoliului propriu de clienţi;
b) îndeplinirea contractelor de înmagazinare;
c) propriul consum.
UR are dreptul de a solicita capacitate peste portofoliul de clienţi existent, în condiţiile prevăzute
de Codul reţelei.
283
Capacitatea aprobată de OTS prin contract în baza solicitării UR, exprimată în MWh/zi, pe care OTS are
obligaţia de a o pune la dispoziţia UR în orice moment pe durata valabilităţii contractului de transport, în condiţii
ferme sau de întreruptibilitate.
245
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
7.4 Echilibrarea
246
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
gazieră şi fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care OTS nu a asigurat capacitatea
rezervată de UR.
I. În cadrul chestionarului adresat de Consiliul Concurenţei furnizorilor de gaze natuarale (unii
dintre aceştia având şi calitatea de UR) au fost adresate următoarele întrebări referitoare la
rezervarea capacităţii de transport: Cum se realizează rezervarea de capacitate de transport
pentru anul gazier/calendaristic şi care sunt elementele luate în calcul de furnizori în
dimensionarea capacităţii rezervate? Ce se întâmplă cu capacitatea de transport rezervată de
furnizor în momentul pierderii/câştigării de clienţi?
Referitor la modalitatea de realizare a rezervării de capacitate de transport pentru anul gazier,
respondenţii au avut în vedere prevederile Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport
al gazelor naturale.
Printre elementele avute de vedere la dimensionarea capacităţii rezervate, respondenţii au
identificat următoarele:
istoricul de consum al clienţilor din portofoliu,
prognoza viitoare de consum,
vârfurile de consum în baza cărora se determină maximul de capacitate,
planul de dezvoltare şi de creştere a portofoliului de clienţi/modificările portofoliului de
clienţi,
caracterul sezonier al consumurilor,
cantităţile de gaze naturale ce trebuie înmagazinate,
costurile aferente tarifelor de rezervare de capacitate specifice pentru fiecare sezon.
Rezervarea capacităţilor de transport de către furnizori se realizează prin contractarea simultană a
unui portofoliu de rezervări anuale, lunare, trimestriale (în unele cazuri şi zilnice) ori prin
contractarea anuală (în unele cazuri şi trimestrială) cu accesarea ulterioară a capacităţii
lunare/trimestriale, dacă este necesar, suplimentar existând şi posibilitatea rezervărilor zilnice.
În momentul migrării clienţilor finali către alţi furnizori pe parcursul unui an gazier, anterior
modificării Codului reţelei, capacitatea rezervată „urma consumatorul”, aceasta fiind transferată
de la vechiul furnizor la noul furnizor. Odată cu modificarea Codului reţelei, această
reglementare a fost eliminată, astfel încât clientul nu are obligaţia de a pleca de la un UR la altul
cu rezervarea de capacitate de transport, care a fost rezervată de UR în vederea asigurării
intrării/ieșirii gazelor naturale în/din SNT, şi nici UR inițial de a ceda capacitatea UR la care s-a
transferat clientul; noul furnizor are posibilitatea să preia sau nu capacitatea rezervată de vechiul
furnizor pentru respectivul client.
Practic, în momentul pierderii unui client din portfoliu, capacitatea poate să ramână la actualul
furnizor sau poate fi transferată în totalitate sau parţial noului furnizor, dacă părţile se înţeleg
astfel. În situaţia încheierii unui contract cu un client nou, noul furnizor poate asigura capacitate
de transport acestuia prin transfer intern de pe alt punct fizic (dacă există disponibil), poate să o
transfere de la fostul furnizor, dacă parţile se înţeleg, sau poate solicita suplimentare de
capacitate direct la Transgaz.
247
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
defavorizat în competiţia cu un alt furnizor care activează atât pe piaţa liberă, cât şi pe
piaţa reglementată.
Avand în vedere că, pentru piaţa reglementată, rezervarea de capacitate este
recunoscută în costurile aprobate de ANRE, este necesară separarea rezervării de
capacitate pentru aceste categorii de clienţi. În caz contrar, poate fi posibilă utilizarea
rezervării de capacitate recunoscută de ANRE în costuri, pentru clienţii de tip eligibil.
Prețul final al fiecărei categorii de consum trebuie să reflecte întocmai costurile
generate de acel segment. Această problemă nu ar fi existat dacă nu ar fi fost eliminat
din reglementare principiul capacitatea urmează consumatorul, astfel încât furnizorul
să nu rămână încărcat cu capacitate de transport de care nu are nevoie și nici
consumatorii rămași să nu plătească o capacitate inutilă generată de plecarea altor
consumatori.
Menținerea rezervării de capacitate cumulat atât pentru clienții casnici, cât și pentru cei
industriali permite furnizorilor de gaze naturale care dețin și distribuții să oferteze clienții
industriali din piața concurențială, o parte din costurile aferente putând fi acoperite prin
alocarea netransparentă a capacității de transport către clienții casnici din piața
reglementată, costuri care într-un final sunt recunoscute de către ANRE.
Furnizorii care activează pe piața reglementată își recupereză costurile cu rezervarea de
capacitate aferentă acestor consumatori, având în vedere faptul că, la stabilirea tarifelor
reglementate, ANRE ia în calcul costurile de achiziție a gazelor comunicate de furnizori,
costuri care includ și rezervarea de capacitate. În situația în care, pe un punct de ieșire, un
furnizor are atât consumatori casnici, cât și consumatori noncasnici, acel furnizor va
comunica volumul total al capacității rezervate pe acel punct de ieșire ca fiind aferent
consumului reglementat, mărind astfel marja de profit (eventualele dezechilibre
volumetrice se vor recupera din prețul reglementat stabilit de ANRE, chiar dacă aceste
dezechilibre au fost cauzate de consumatori noncasnici pe respectivul punct de ieşire). Se
creează astfel un avantaj concurențial pentru marii furnizori care au în portofoliu atât
consumatori casnici reglementați, cât și consumatori noncasnici.
Cu precădere în perioada de primăvară/vară, furnizorii care deţin în portofoliu
consumatori casnici reglementaţi pot utiliza rezervarea lor de capacitate în ofertele pe
care le trimit consumatorilor eligibili. Cu alte cuvinte, pot folosi fizic capacitatea
rezervată pentru a livra gazul clienţilor pe care îi ofertează, dar o încasează de la clienţii
reglementaţi prin prețul stabilit de ANRE.
Există un avantaj concurențial al furnizorilor care activează și în sectorul reglementat pe
timp de vară, deoarece pot folosi vara capacitățile rezervate inițial pe termen lung pentru
sectorul reglementat (și recunoscute din punct de vedere al costurilor) pentru clienți din
piața concurențială care, de exemplu, consumă gaze doar vara, fără să-și mai rezerve
nicio capacitate suplimentară pentru aceștia.
Clienții casnici au o variație necontrolată a consumurilor în funcție de temperatură,
creând dezechilibre majore în sistem. Întrucât au preț reglementat, nu li se pot refactura
surplusurile de capacitate, astfel încât acestea rămân în sarcina furnizorului, urmând a fi
recunoscute sau nu de ANRE la un moment ulterior.
250
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
Se impune rezervarea de capacitate distinct pentru cele două categorii din următoarele
motive: (i) dinamica de consum a sectorului casnic este cea care determină în special
dezechilibrele, respectiv depăşirile de capacitate; (ii) această dinamică este strict legată
de variaţia de temperatură (care deseori nu poate fi prognozată cu acurateţe); de aceea,
pentru consumatorii casnici, pe toată perioada verii, se plăteşte capacitate care practic nu
se foloseşte deloc, consumurile fiind aproape de 0; (iii) ANRE poate recunoaşte în costuri
depăşirile de capacitate/sector casnic care sunt dependente de temperatură.
Furnizorii cu un portofoliu mare pe piaţa reglementată pot fi avantajaţi, folosind
capacităţile rezervate pe piaţa reglementată pentru piaţa concurenţială.
Clienții casnici au un consum mai previzibil decât cei noncasnici, astfel încât rezervarea
de capacitate de transport pentru casnici este mai riguroasă decât pentru noncasnici.
Separarea este necesară din cauza fluctuației clienților finali.
În plus, față de cele de mai sus au fost opinii potrivit cărora ar trebui schimbat sistemul de
tarifare. Astfel, în opinia unuia dintre furnizorii chestionați, cel mai bun sistem de tarifare a
serviciului de transport de gaze naturale în sistemul național de transport de gaze naturale este
cel bazat în totalitate pe componenta volumetrică (cantităţi de gaze efectiv
transportate/consumate şi nu pe principiul rezervărilor de capacitate), cu următoarele avantaje:
(i) transparenţa totală a costurilor cu transportul între diferitele tipuri şi categorii de consumatori,
întrucat se aplică principiul plăteşti pentru cât consumi; (ii) costuri logistice mici pentru toţi
actorii din piaţa furnizării gazelor naturale, având în vedere că nu ar mai fi necesară încheierea
de contracte de rezervare capacitate anuală, trimestrială, lunară şi zilnică în SNT.
Totodată, unul dintre furnizori apreciază că rezervarea de capacitate este o noțiune arbitrar
înțeleasă în România. Capacitatea este noțiune tarifară, cu scopul de eliminare a congestiilor de
sistem prin prioritizarea fluxurilor furnizorilor care plătesc mai mult. Tariful de capacitate ar
trebui sa pornească de la zero, pentru fluxuri care nu pot suferi congestii şi ar trebui licitat pentru
a obține un tarif transparent. Orice altă implementare a acestei noțiuni distorsionează competiția
în piață şi avantajează furnizorii majoritari în zonele de distribuție în detrimentul celorlalți
operatori. Capacitatea nu are nicio legătură cu consumatorii casnici sau noncasnici, ea este un
atribut tarifar al unui punct de ieșire dintr-un sistem de transport/distribuție tehnică.
III. În cadrul chestionarului adresat de Consiliul Concurenţei furnizorilor de gaze natuarale, s-a
solicitat acestora, în contextul modificărilor şi completărilor aduse Codului reţelei, să
identifice posibilele probleme de natură concurenţială care ar putea interveni odată cu
aplicarea prevederilor acestuia şi să explice, pentru fiecare aspect menţionat, cum le-a fost
influenţată activitatea de furnizare a gazelor naturale.
Codul reţelei privind Sistemul de transport al gazelor naturale (în continuare Codul reţelei) a
fost aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 16/27.03.2013, fiind ulterior modificat şi
completat.
Din informaţiile transmise de furnizorii de gaze naturale ca răspuns la întrebările adresate de
Consiliul Concurenţei au rezultat următoarele aspecte:
aplicarea prevederilor Codului rețelei a generat probleme cu privire la modalitatea de
măsurare a gazelor naturale în punctele de intrare şi de ieşire, respectiv faptul că
emiterea facturilor către clienţii finali se face în baza datelor mijloacelor de măsurare
251
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
284
Gas Market Operating Information Systems.
252
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
nou, dar și în ceea ce privește alocarea cantităților pe puncte de ieșire, rezultând costuri
cu dezechilibrele mult mai mici pentru aceștia, aceasta și datorită lipsei unei reglementări
specifice clare și echilibrate, care să asigure un grad de transparență adecvat, precum și o
serie de reguli clare de alocare;
obligativitatea de a transmite zilnic alocările de gaze, în platforma de specialitate,
conduce la costuri suplimentare cu personalul, care, în final, conduc la creşterea preţului
către consumatorii finali;
în ceea ce priveşte calculul dezechilibrelor zilnice şi depasirile zilnice de rezervare de
capacitate în SNT, Codul reţelei dezavantajează furnizorii mici şi avantajează furnizorii
mari, care pot atenua mult mai uşor impactul dezechilibrelor zilnice prin efectul de
portofoliu (unii furnizorii mari îşi permit să nu factureze dezechilibrele către
consumatori, obţinând astfel un avantaj comercial);
dezechilibrele pieţei nu se pot împărţi în mod real pe fiecare furnizor, ceea ce duce la
apariţia cheltuielilor ulterioare/penalităţi; aceste probleme pot dispărea doar la
implementarea unor mijloace de măsurare/citire de la distanţă la toţi consumatorii finali;
actualele reguli de alocare pe ieşire nu oferă posibilitatea alocării exacte, în funcţie de
consumul real; în practică, la începutul lunii, distribuitorul face o estimare a alocării pe
ieşire şi abia la sfârşitul lunii se reface alocarea exactă, fapt care ar putea permite
distribuitorilor să modifice alocarea, astfel încât aceştia să nu aibă dezechilibre pe
Transgaz şi, implicit, să nu înregistreze costuri cu dezechilibrele;
activităţile impuse de modificările Codului reţelei generează un cost fix mare de derulare
a operaţiunilor în platforma SNT, indiferent de dimensiunea portofoliului de clienţi,
aspect care dezavantajează furnizorii mici;
neajunsurile Codului reţelei fac dificilă activitatea de furnizare şi îngrădesc accesul
furnizorilor noi pe piaţa de furnizare de gaze naturale;
calcularea dezechilibrelor volumetrice la nivel de zi a avut un impact financiar
considerabil asupra activităţii de furnizare, generând costuri suplimentare ce nu pot fi
transpuse clienţilor, acestea neputând fi justificate. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu
depăşirile de capacitate pe punct fizic, la nivel de zi;
penalizările prevăzute prin Codul reţelei sunt direct proporţionale cu abaterile faţă de
propriile cereri ale utilizatorilor de reţea (furnizori şi consumatori conectaţi direct în
SNT) şi nu sunt proporţionale cu “daunele” provocate SNT, în acest sens societăţile mici
fiind dezavantajate/ penalităţile pentru dezechilibre calculate la nivel de zi sunt foarte
mari;
prevederile Codului reţelei atrag o prudenţă în modificarea portofoliului de clienţi, din
cauza: alocărilor finale definite de către operatorii de distribuţie de gaze naturale în baza
unor profile de consum aprobate de către ANRE, depăşirilor de capacitate generate de
consumul inopinat al unei societăţi, precum şi de faptul că a fost eliminată obligativitatea
capacităţii rezervate să urmeze consumatorul, generând costuri suplimentare către
furnizorii de gaze naturale;
253
Capitolul VII – Transportul gazelor naturale
254
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Potrivit Legii nr. 123/2012, serviciul public de distribuţie a gazelor naturale se concesionează
pentru una sau mai multe zone delimitate - unităţi administrativ-teritoriale, concesiunea fiind
exclusivă pentru zonele delimitate în care s-a acordat. Calitatea de autoritate contractantă o are
ministerul de resort.
255
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
În vederea asigurării independenţei operatorului de distribuţie care face parte dintr-un operator
economic integrat pe verticală faţă de celelalte activităţi desfăşurate de acesta din urmă, se aplică
următoarele criterii:
a) persoanele care asigură conducerea operatorului de distribuţie nu pot face parte din structurile
operatorului integrat pe verticală care răspund, direct sau indirect, de gestionarea activităţilor
de producţie, transport şi furnizare a gazelor naturale;
b) luarea măsurilor corespunzătoare pentru a se asigura că interesele profesionale ale persoanelor
responsabile pentru managementul operatorului de distribuţie sunt luate în considerare, într-o
manieră de natură să asigure independenţa de acţiune a acestora;
c) operatorul de distribuţie are dreptul de a lua decizii, în mod efectiv, independent de operatorul
economic integrat pe verticală, cu privire la activele necesare pentru exploatarea, întreţinerea
sau dezvoltarea sistemului de distribuţie; pentru a îndeplini aceste atribuţii, operatorul de
distribuţie are la dispoziţie resursele necesare, inclusiv resursele umane, tehnice, financiare şi
fizice; aceasta nu trebuie să afecteze existenţa unor mecanisme de coordonare corespunzătoare
care trebuie să asigure că sunt protejate drepturile de supraveghere economică şi managerială
ale societăţii-mamă cu privire la rentabilitatea activelor de către filială; aceste mecanisme vor
permite în mod special societăţii-mamă să aprobe planul financiar anual sau orice instrument
echivalent al operatorului de distribuţie şi să stabilească limitele globale de îndatorare ale
filialei; nu se va permite însă societăţii-mamă să dea instrucţiuni privind operaţiunile curente şi
nici privind decizii individuale ce au în vedere construirea sau modernizarea obiectivelor
aparţinând sistemelor de distribuţie care nu depăşesc termenii stabiliţi în planul financiar
aprobat sau în oricare alt instrument echivalent;
d) operatorul de distribuţie trebuie să stabilească un program de conformitate, în care să prezinte
măsurile asumate ce asigură excluderea oricărui comportament discriminatoriu şi garantează că
respectarea acestuia este monitorizată în mod adecvat; acest program trebuie să prezinte şi
obligaţiile specifice ale angajaţilor pentru realizarea acestui obiectiv; persoana sau organismul
responsabil pentru monitorizarea programului de conformitate, denumit agent de conformitate,
transmite ANRE şi publică, în luna decembrie a fiecărui an, un raport cuprinzând măsurile
luate; agentul de conformitate al operatorului de distribuţie este complet independent şi are
acces la toate informaţiile operatorului de distribuţie sau ale oricărui operator economic afiliat,
care sunt necesare în vederea îndeplinirii atribuţiei sale.
Operatorii de distribuţie integraţi vertical nu trebuie, în activităţile lor de comunicare şi de
publicitate, să creeze confuzie cu privire la identitatea separată a filialei de furnizare din cadrul
operatorului economic integrat vertical. Fac excepţie de la prevederile aplicabile operatorilor
economici integraţi vertical operatorii economici care desfăşoară activităţi de distribuţie a
gazelor naturale şi care deservesc un număr de cel mult 100.000 de clienţi finali.
Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii
Operatorul de distribuţie este obligat să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor sensibile
din punct de vedere comercial obţinute în cursul desfăşurării activităţii sale. Operatorul de
distribuţie este obligat să împiedice divulgarea discriminatorie a informaţiilor privind propria
activitate, care pot fi avantajoase din punct de vedere comercial.
257
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Alte obligaţii:
- să opereze, să întreţină, să repare, să modernizeze şi să dezvolte sistemul de distribuţie în
condiţii de siguranţă, eficienţă economică şi de protecţie a mediului, activităţile urmând a fi
desfăşurate în baza autorizaţiilor specifice pentru proiectare şi execuţie a sistemelor de
distribuţie a gazelor naturale, iar operarea urmând să se desfăşoare în baza licenţei de
distribuţie;
- să asigure odorizarea gazelor naturale corespunzător reglementărilor aprobate de ANRE, în
baza contractelor de prestări de servicii încheiate cu operatorul din amonte, şi, acolo unde
este cazul, prin odorizare suplimentară în sistemul de distribuţie;
- să realizeze interconectări cu alte sisteme, după caz, şi să asigure capacitatea sistemului de
distribuţie pe termen lung;
- să asigure accesul terţilor la sistemele de distribuţie, în condiţii nediscriminatorii, în limitele
capacităţilor de distribuţie, cu respectarea regimurilor tehnologice, conform reglementărilor
specifice elaborate de ANRE;
- să asigure racordarea terţilor la sistemul de distribuţie, conform unor reglementări specifice,
în limitele capacităţilor de distribuţie şi cu respectarea regimurilor tehnologice;
- să întocmească şi să urmărească bilanţul de gaze naturale intrate şi, respectiv, ieşite din
sistemul propriu;
- să evite subvenţia încrucişată între categoriile de clienţi finali cu privire la repartizarea
costurilor;
- să preia pentru o perioadă determinată, dar nu mai mult de 2 ani, la solicitarea şi conform
reglementărilor ANRE, operarea unui sistem de distribuţie în cazul în care operatorului iniţial
i-a fost retrasă licenţa de distribuţie sau a fost reziliat contractul de concesiune;
- să asigure echilibrul permanent al sistemului operat;
- să asigure condiţiile de securitate în alimentarea cu gaze naturale;
- să desfăşoare activităţi conexe celei de operare a sistemului, conform reglementărilor
specifice elaborate de ANRE, în limitele stabilite prin condiţiile de valabilitate asociate
licenţei;
- să elaboreze şi să trimită ANRE planurile de investiţii pe 5 ani ale sistemelor pe care le
operează; aceste planuri se actualizează anual de către operator până la sfârşitul lunii
decembrie şi se aprobă de către ANRE.
Drepturile operatorului de distribuţie a gazelor naturale
- să desfăşoare activităţi comerciale legate de serviciul de distribuţie a gazelor naturale;
- să încaseze contravaloarea tarifelor corespunzătoare serviciilor prestate, să limiteze şi/sau să
întrerupă prestarea serviciului, conform reglementărilor specifice;
- să întrerupă funcţionarea obiectivelor sistemului de distribuţie şi alimentarea cu gaze naturale
a clienţilor pentru timpul strict necesar executării lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, precum
şi în alte situaţii prevăzute de prezentul titlu sau în caz de forţă majoră, cu anunţarea
prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate şi, după caz, a clienţilor;
258
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Potrivit Legii nr. 123/2012, sistemul de distribuţie închis este acel sistem prin care se distribuie
gaze naturale într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de
vedere geografic şi care, fără a aduce atingere prevederilor legii, nu alimentează clienţii casnici,
dacă, din raţiuni de organizare tehnologică, activităţile derulate de utilizatorii sistemului
respectiv sunt integrate sau sistemul respectiv asigură gazele naturale în principal către
proprietarul sistemului, operatorul sistemului sau un operator economic afiliat acestora, după
caz.
Tarifele pentru serviciul de distribuţie dintr-un sistem de distribuţie închis sau metodologiile care
stau la baza calculării acestora sunt aprobate de ANRE, la cererea operatorului sistemului de
distribuţie închis.
Înfiinţarea, respectiv operarea unui sistem de distribuţie închis se realizează prin autorizaţie de
înfiinţare, respectiv pe bază de licenţă, acordate de ANRE.
259
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Refuzul accesului terţilor la obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale se poate face
motivat, printr-un document denumit "Refuz de acces", în următoarele situaţii:
260
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
285
Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin ordinul ANRE nr.
32/2017.
261
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Fiind o activitate cu caracter de monopol natural, distribuţia gazelor naturale face parte din sfera
activităţilor reglementate, pentru care sistemele de preţuri şi tarife se stabilesc de ANRE, pe baza
metodologiilor aprobate şi publicate de către autoritate.
Sistemul de preţuri şi tarife pentru gazele naturale este conceput astfel încât să asigure:
a) apropierea de valoarea de piaţă a combustibililor alternativi, promovarea competiţiei pe piaţa
gazelor naturale, diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale şi mărirea siguranţei
furnizării;
b) recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităţilor reglementate,
asigurarea unei rate rezonabile a rentabilităţii pentru capitalul investit în activităţile
reglementate, stimularea dezvoltării capacităţilor de producţie, transport, înmagazinare,
distribuţie a gazelor naturale şi a terminalului GNL, atât pe termen scurt, cât şi pe termen
lung;
c) economisirea de energie la clienţii finali;
d) îmbunătăţirea calităţii gazelor naturale şi a serviciilor prestate clienţilor.
Principiile care stau la baza elaborării reglementărilor privind sistemele de preţuri şi tarife pentru
activităţile reglementate sunt următoarele:
a) preţurile şi tarifele reglementate se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de
autoritatea competentă;
b) metodologiile de stabilire a preţurilor şi tarifelor reglementate se aplică nediscriminatoriu, au
la bază criterii obiective şi transparente şi sunt supuse procesului de consultare publică
înainte de aprobarea lor;
c) stimularea utilizării eficiente a gazelor naturale, asigurarea calităţii serviciilor, asigurarea
puterii calorice a gazelor naturale, promovarea concurenţei pe piaţa gazelor naturale şi
protecţia intereselor clienţilor;
d) prevenirea speculaţiilor şi a comportamentelor speculative pe piaţa gazelor naturale;
e) încurajarea trecerii cererii din perioada de vârf de consum în perioadele de consum redus.
Este interzisă recuperarea costurilor corespunzătoare serviciului asigurat pentru o anumită
categorie de clienţi finali prin tarifele practicate altor categorii de clienţi finali.
Este interzisă subvenţia încrucişată între activităţile reglementate, precum şi între activităţile
reglementate şi cele nereglementate ale unui operator economic.
Până în anul 1998, distribuţia şi comercializarea gazelor naturale se făcea de către RA Romgaz
prin intermediul sucursalelor sale Distribuţia gazelor naturale Bucureşti şi Distribuţia gazelor
naturale Tîrgu Mureş.
264
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
În anul 1998, prin Hotărâre a Guvernului286 se înfiinţează Societatea Națională de Gaze Naturale
"Romgaz" - S.A., deținută în întregime de statul român, reprezentat de Ministerul Industriei și
Comerțului. Activitatea de distribuţie şi comercializare a gazelor naturale urma să se facă prin
intermediul celor două filiale de distribuţie a gazelor naturale ale SNGN Romgaz SA:
- Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A.;
- Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A.
În anul 2000 are loc divizarea SNGN Romgaz287 în cinci societăţi cu obiecte de activitate
diferite:
a) Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. - obiect principal de
activitate transportul, dispecerizarea, tranzitul internațional al gazelor naturale, cercetarea-
proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale și asigură accesul fără discriminare la
Sistemul național de conducte de transport al gazelor naturale (SNT) pentru orice agent
economic solicitant.
b) Societatea Comercială de Explorare și Producție a Gazelor Naturale "Exprogaz" - S.A. -
obiect principal de activitate cercetarea geologică pentru descoperirea rezervelor de gaze
naturale, producția, furnizarea și depozitarea subterană a gazelor naturale, în condiții de
calitate, siguranță, eficiență economică și protecție a mediului înconjurător.
c) Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. - obiect
principal de activitate achiziționarea de gaze naturale din producția internă și din import,
distribuția și furnizarea acestora. Societatea era şi operatorul tehnic al sistemului de
distribuție a gazelor naturale aflat în patrimoniul său și răspundea de asigurarea funcționării
acestuia în condiții de siguranță, eficiență economică și protecție a mediului înconjurător.
d) Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. - obiect
principal de activitate achiziționarea de gaze naturale din producția internă și din import,
distribuția și furnizarea acestora. Societatea era şi operatorul tehnic al sistemului de
distribuție a gazelor naturale aflat în patrimoniul său și răspundea de asigurarea funcționării
acestuia în condiții de siguranță, eficiență economică și protecție a mediului înconjurător.
e) Societatea Națională de Depozitare Subterană a Gazelor Naturale "Depogaz" - S.A. - obiect
principal de activitate depozitarea subterană și producția de gaze naturale, precum și
cercetarea geologică pentru descoperirea de noi rezerve de gaze naturale.
Capitalul social al societăților comerciale înființate era deținut în întregime de statul român, în
calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Industriei și Comerțului.
Un an mai târziu288, Societatea Comercială de Explorare și Producție a Gazelor Naturale
Exprogaz - S.A. fuzionează cu Societatea Națională de Depozitare Subterană a Gazelor Naturale
Depogaz - S.A. înfiinţându-se Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA.
În anul 2004 a avut loc privatizarea Distrigaz Nord prin transferul dreptului de proprietate de la
Ministerul Economiei şi Comerţului, prin intermediul Oficiului Participaţiilor Statului şi
286
Hotărârea nr. 491/1998 privind înființarea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz - S.A.
287
Hotărârea nr. 334/2000 privind reorganizarea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz - S.A.
288
Hotărârea nr. 575/2001 privind înființarea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz - S.A. prin fuziunea
Societății Comerciale de Explorare și Producție a Gazelor Naturale Exprogaz - S.A. cu Societatea Națională de
Depozitare Subterană a Gazelor Naturale Depogaz - S.A.
265
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Privatizarii în Industrie (OPSPI) către E.ON Ruhrgas AG, asupra a 30% din capitalul social
existent al Distrigaz Nord şi majorarea simultană a capitalului social pentru a permite E.ON
Ruhrgas să deţină 51% din capitalul social al Distrigaz Nord. În urma acestei majorări, în temeiul
Contractului de privatizare nr. 7/21.10.2004 referitor la achiziţionarea de acţiuni la Societatea
Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale “Distrigaz Nord” SA Tîrgu Mureş. Începând cu
data de 1 aprilie 2006 Distrigaz Sud şi-a schimbat denumirea în E.ON Gaz România.
În acelaşi an, are loc şi privatizarea celei de-a doua societăţi de distribuţie şi comercializare a
gazelor naturale, Distrigaz Sud, ca urmare a încheierii la data de 18.10.2004 a Contractului de
Privatizare referitor la achiziţionarea de acţiuni la Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor
Naturale Distrigaz Sud SA Bucureşti, contract încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului
prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), GDF International în
calitate de cumpărator şi Gaz de France (societatea mamă a Grupului GDF), în calitate de garant.
După finalizarea tranzacţiei, GDF International deţinea o participaţie majoritară de 51% din
acţiuni şi controlul unic asupra societăţii Distrigaz Sud SA.
Conform legislaţiei româneşti289 şi europene290, agenţii economici din sectorul gazelor naturale,
care practică activităţi reglementate conform prevederilor art. 100 alin. (2), sunt obligaţi să
asigure separarea legală, funcţională şi organizatorică a acestora. Separarea legală nu implică
modificarea controlului asupra întreprinderii integrate pe verticală. Astfel, cele două mari
societăţi de distribuţie a gazelor naturale şi-au separat activitatea de distribuţie şi cea de furnizare
a gazelor naturale, în urma separării rezultând societăţile E.On Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud
Reţele.
Tot ca urmare a legislaţiei româneşti şi europene prin care s-a impus companiilor integrate
vertical din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală,
între operațiunile de furnizare și cele de distribuție, astfel încât să fie evitată orice confuzie între
aceste activități din perspectiva consumatorului, începând cu data de 1 ianuarie 2017, E.On Gaz
Distribuţie şi-a schimbat denumirea în Delgaz Grid.
Delgaz Grid operează o rețea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km care deserveşte în
total circa 1,4 milioane de clienți și acoperă județele din partea de nord a României.
Distrigaz Sud Reţele operează o reţea de gaze naturale în lungime de cca. 19.000 km, care
deserveşte un portofoliu de circa 1,7 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de sud a
României.
Ceilalţi operatori licenţiaţi de ANRE pentru prestarea serviciului de distribuţie operează sisteme
de distribuţie a gazelor naturale mult mai reduse în comparaţie cu cei doi mari operatori de
distribuţie, atât din punct de vedere al numărului de puncte de consum din reţea, cât şi din punct
de vedere al cantităţilor de gaze naturale vehiculate prin reţeaua de distribuţie. Sistemele de
distribuţie operate de aceştia deservesc, împreună, un număr de circa 500.000 clienţi.
Aceştia se încadrează în excepţia prevăzută de Legea nr. 123/2012 cu privire la obligaţia
separării activităţilor operatorilor economici integraţi vertical, respectiv sunt operatori economici
289
Legea Gazelor nr. 351/2004 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 679/28 iulie 2004, Decizia preşedintelui
Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1139/16.10.2006 pentru aprobarea
Regulamentului privind separarea contabilă, legală, funcţională şi organizatorică a activităţilor reglementate din
sectorul gazelor naturale.
290
Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune
pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE.
266
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
care desfăşoară activităţi de distribuţie a gazelor naturale şi care deservesc un număr de cel mult
100.000 de clienţi finali. Conform prevederilor legii, aceşti operatori pot presta atât activitatea de
distribuţie a gazelor naturale, cât şi activitatea de furnizare a gazelor naturale.
La sfârşitul anului 2016 în România erau în vigoare 4 autorizaţii de înfiinţare a unui sistem de
distribuţie, 38 de licenţe de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale şi 2 licenţe de
operare a sistemelor de distribuție închise acordate de ANRE291.
Potrivit licenţelor în vigoare, la sfârşitul anul 2016 funcţionau 39 de operatori de reţele de
distribuţie în România:
1. Distrigaz Sud Reţele SRL
2. E.On Gaz Distribuţie SA
3. Amarad Distribuţie SRL
4. Covi Construct 2000 SRL
5. Euro Seven Industry SRL
6. Gaz Nord Est SA
7. Gaz Sud SA
8. Gaz Vest SA
9. Grup Dezvoltare Rețele SA
10. Hargaz Harghita Gaz SA
11. Instant Construct Company SA
12. Intergaz-Est SRL
13. Megaconstruct SA
14. Mehedinti Gaz SA
15. Mihoc Oil SRL
16. Nord Gaz SRL
17. Oligopol SRL
18. Premier Energy SRL
19. Nova Power & Gas SRL
20. Timgaz SA
21. Wirom Gas SA
22. B.E.R.G. Sistem Gaz SA
23. Congaz SA
24. Coni SRL
25. Cpl Concordia Filiala Cluj Romania SRL
26. Gaz Est SA
27. Macin Gaz SRL
28. Mm Data SRL
29. Prisma Serv Company SRL
30. Progaz P&D SA
31. Societatea Națională De Gaze Naturale “Romgaz” SA
32. Salgaz SA
33. Tulcea Gaz SA
34. Vega 93 SRL
35. Cordun Gaz SA
291
Raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din 2016.
267
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Pentru activitatea de distribuţie prestată, sistemul tarifar cuprinde tarife diferenţiate pe operatori
licenţiaţi de distribuţie şi pe categorii de clienţi.
Pentru perioada 2013-2016, categoriile de clienţi pentru care s-au stabilit diferenţiat tarifele de
distribuţie şi tariful de distribuţie de proximitate au fost următoarele:
Tabel nr.19
Tarif de distribuţie
Categorie clienţi Consum
a aplicat începând cu 1 aprilie 2014 pentru determinarea tarifelor reglementate în perioada a treia
de reglementare (2013 - 2017), modificată și completată prin Ordinul ANRE nr. 17/2014.
Tototdată, în anul 2014, a fost elaborată o metodă unitară de calcul al consumului tehnologic de
gaze naturale în sistemele de distribuție prin Ordinul ANRE nr. 18/2014 pentru aprobarea
Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuție a gazelor naturale.
În conformitate cu prevederile Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 42/2013, ANRE a
stabilit pentru fiecare operator care desfășoară activități reglementate în domeniul gazelor
naturale valoarea veniturilor nerealizate din a doua perioadă de reglementare, respectiv anii
2008-2012, în condițiile în care ultima ajustare a tarifelor a avut loc la data de 1 mai 2009292.
În anul 2013, ca urmare a aprobării Ordinului ANRE nr. 42/2013, pentru toți cei 39 operatori de
distribuție licențiați, la data de 1 iulie 2013 ANRE a indexat tarifele de distribuție în vigoare cu
rata inflației realizată în anul precedent, determinată pe baza datelor statistice publicate pe site-ul
www.insse.ro, respectiv cu 4,95%.293
În perioada 2013 – 2016, pentru fiecare an în parte, autoritatea de reglementare a analizat
documentele conținând datele de fundamentare și ajustare a veniturilor reglementate din perioada
de raportare, precum și propunerile de prețuri și tarife reglementate aplicabile în perioada
urmatoare, înaintate de către cei 39/40294 de operatori de distribuţie, cuprinzând în principal
următoarele elemente:
- structura gazelor distribuite pe categorii de clienţi;
- costurile preluate direct efectiv înregistrate, reprezentând taxe, impozite, contribuţii la fonduri
speciale, altele asemenea, impuse de autorităţile locale şi centrale, conform prevederilor
legislaţiei în vigoare;
- situaţia imobilizărilor corporale şi necorporale realizate şi puse în funcţiune pe parcursul celei
de a doua perioade de reglementare;
- veniturile realizate din activitatea de distribuţie, pe baza fişelor de cont aferente;
- cantitatea şi valoarea totală a consumului tehnologic realizat.
În baza ordinelor emise anual de ANRE privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea
serviciului de distribuție a gazelor naturale realizat de fiecare dintre operatorii de distribuţie
licenţiaţi, a fost analizată evoluţia tarifelor de distribuţie în perioada 2012-2016 pentru principalii
operatori de distribuţie din România, DISTRIGAZ SUD REŢELE SRL şi E.ON GAZ
DISTRIBUŢIE SA. Aceştia deţin, împreună, o pondere de cca. 85% din totalul punctelor de
consum aferente sistemelor de distribuţie din România.
Graficele de mai jos reflectă evoluția în timp a tarifelor de distribuție a gazelor naturale pentru
cei doi operatori în perioada 2012-2016, pentru categoriile de clienţi B1 şi B6. Categoria de
clienţi B1 este cea mai numeroasă la nivel naţional, iar categoria B6 este relevantă din
perspectiva volumelor mari de gaze naturale care se vehiculează prin sistemele de distribuţie
pentru fiecare consumator.
292
Raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din 2015.
293
Raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din 2013.
294
În cursul anului 2015 au fost 40 de operatori de distribuţie licenţiaţi, iar în restul perioadei 39.
269
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
Grafic nr. 79
Evoluţia tarifelor de distribuţie ale E-ON Gaz Distribuţie SA în perioada 2012-
2016
40 36.57 36.46
33.21
35
30 27.54
26.24 32.23
30.19
25 27.52
24.82
20 23.65
15
10
0
2009-2012 2013 2014 2015 2016
B6 B1
Grafic nr.80
Evoluţia tarifelor de distribuţie ale Distrigaz Sud Reţele SRL în perioada 2012-
2016
37.75
40
35
29.71 29.47
30 26.27 26.82
25.03
25
20
19.59 20.56 20.56 20.56 19.98 19.74
15
10
5
0
2009-2012 2013 1 ian. 2014 1 apr. 2014 2015 2016
B1 B6
Astfel, din graficele prezentate anterior se constată că pentru ambii operatori de distribuţie
tarifele aprobate de ANRE au avut o tendinţă crescătoare până în anul 2014, după care au început
să scadă constant. Scăderea a fost determinată de reducerea cantităţilor de gaze naturale
vehiculate prin sistemele de distribuţie, în timp ce venitul total unitar pentru fiecare operator de
distribuţie, luat în calcul la stabilirea tarifelor de distribuţie, a rămas relativ constant în perioada
2014-2016.
270
Capitolul VIII – Distribuţia gazelor naturale
295
Raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din 2015.
271
Capitolul IX – Înmagazinarea
CAPITOLUL IX – ÎNMAGAZINAREA
272
Capitolul IX – Înmagazinarea
296
În conformitate cu Decizia ANRE nr. 824/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul reglementat la
depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
273
Capitolul IX – Înmagazinarea
9.3 Concurenţi
Din tabelul de mai sus, rezultă că Romgaz deţine cca. 90,7% din capacitatea totală de
înmagazinare din România, iar restul de 9,3% este deţinut de Depomureş SA.
Aşa cum a fost prezentat la paragraful 4.1.3 din prezentul Raport, Romgaz este o companie
controlată de statul român (prin Ministerul Energiei care deţine o participaţie de 70%), restul
acţiunilor fiind deţinute de alţi acţionari, persoane fizice sau juridice.
Depomureş SA are ca acţionar majoritar compania franceză Gaz de France International, activă
în sectorul gazelor naturale la nivel european. În prezent, structura acţionariatului la Depomureş
SA este următoarea:
- GDF International – 59%;
- SNGN Romgaz – 40%;
- SC Foraj Sonde SA – 0,5%;
- SC MIF SA – 0,5%.
Tarifele pentru activitatea de înmagazinare stabilite, de către ANRE pentru fiecare operator
licenţiat au o structură dintr-o componentă fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul
274
Capitolul IX – Înmagazinarea
275
Capitolul IX – Înmagazinarea
Grafic nr. 81
Evoluţia tarifelor de înmagazinare
în perioada 2008 - 2016 (lei/MWh)
20 17.29 17.47 17.92 17.92
18
16
12.38 11.74 11.96
14 10.68 11.17 11.17
12 8.67 9.41
10 7.44 7.44 7.86
8 6.38
6
4
2
0
Romgaz Depomureş
În vederea cunoaşterii problemelor cu care se confruntă furnizorii de gaze naturale din România
în contextul activităţii de înmagazinare, au fost solicitate acestora opiniile în acest sens.
Răspunsurile la problemele ridicate în cadrul investigaţiei pot fi structurate pe cele trei
problematici prezentate în continuare.
a) referitor la capacitatea de înmagazinare din România
O serie de furnizori activi în piaţă au considerat capacităţile actuale de înmagazinare ca fiind
suficiente pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale în condiţii tehnice optime şi funcţionarea
297
Potrivit Planului de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale 2016 – 2025 (SNTGN
Transgaz SA).
276
Capitolul IX – Înmagazinarea
în parametri normali a SNT. În acelaşi timp, o parte dintre operatori au declarat că ar fi nevoie de
capacităţi suplimentare.
Într-adevăr, dacă sunt luate în considerare perspectivele de creştere a producţiei de gaze naturale
în România, în special în contextul demarării proiectelor de exploatare de noi zăcăminte de gaze
naturale în Marea Neagră şi, implicit, apariţia unor cantităţi excedentare consumului intern, o
majorare a capacităţii de înmagazinare pare justificată ca o măsură pe termen lung.
b) referitor la flexibilitatea sistemului în operare
În ceea ce priveşte flexibilitatea sistemului de înmagazinare, marea majoritate a furnizorilor
chestionaţi au subliniat problemele care au apărut ca urmare a unui debit orar/zilnic insuficient
pentru acoperirea necesarului vârfurilor de consum de gaze naturale din sezonul rece (lunile de
iarnă). Astfel, deşi furnizorii aveau cantităţi de gaze naturale înmagazinate, nu au avut acces la
acestea, fiind nevoiţi să satisfacă cererea suplimentară din sursele alternative (de cele mai multe
ori din import).
Soluţiile propuse pentru rezolvarea acestor probleme ar putea fi următoarele:
- creşterea capacităţii de înmagazinare sau modernizarea staţiilor de compresoare care să asigure
extracţia unor cantităţi suplimentare necesare pentru acoperirea cererii în perioada vârfurilor de
consum;
- realizarea de investiţii de către deţinătorii depozitelor de înmagazinare, pentru modificarea
modului de funcţionare a acestora, din funcţionare bazată pe ciclul bianual în funcţionarea de tip
multiciclu. Aceasta ar presupune creşterea elasticităţii funcţionale a depozitelor care să permită,
cel puţin parţial, realizarea concomitentă a operaţiunilor de injecţie şi extracţie, proces care nu
este posibil în prezent din punct de vedere tehnic.
c) referitor la numărul de participanţi şi sistemul de gestionare a activităţii de înmagazinare
Aşa cum am arătat mai sus, în România activează doi operatori pe segmentul de înmagazinare de
gaze naturale, respectiv Romgaz şi Depomureş.
Cu privire la acest aspect, există furnizori care consideră ca fiind suficient numărul companiilor
care gestionează activitatea de depozitare de gaze naturale, precum şi faptul că sistemul actual,
reglementat de ANRE, de tarifare a serviciilor de înmagazinare nu a generat probleme pe piaţă.
De asemenea, există opinia că, dat fiind caracterul strategic al activităţii de înmagazinare, aceasta
ar trebui să fie reglementată şi, în acelaşi timp, prestată de un operator în care acţionar majoritar
să fie statul român. În acelaşi timp însă, există operatori care apreciază că dubla calitate deţinută
de Romgaz – atât de furnizor de gaze naturale, concurent cu ceilalţi furnizori care trebuie să
înmagazineze gaze naturale, cât şi de operator licenţiat pentru activitatea de înmagazinare – este
de natură să îi ofere acestuia un avantaj concurenţial.
Temerile manifestate de aceşti operatori pot fi considerate fără temei, dacă se iau în considerare
prevederile Regulamentului privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare
subterană a gazelor naturale potrivit cărora, în cazul în care face parte dintr-o întreprindere
integrată pe verticală, operatorul de înmagazinare trebuie să asigure:
a) confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial;
b) comportamentul nediscriminatoriu, în vederea prevenirii oricăror avantaje comerciale în
favoarea sucursalei de furnizare afiliate.
277
Capitolul IX – Înmagazinarea
Cu toate acestea, există o diferenţă între nivelul informaţiilor la care un operator care desfăşoară
activitatea de înmagazinare are acces faţă de ceilalţi furnizori din piaţă. Potrivit prevederilor
Regulamentului privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare subterană a
gazelor naturale (denumit, în continuare, Regulament)298, la solicitarea accesului la depozite
pentru capacitatea de injecţie, furnizorii trebuie să prezinte documentul din care să rezulte sursa
pentru cantităţile de gaze naturale destinate înmagazinării, în original sau în copie legalizată.
Aceasta înseamnă că furnizorii trebuie să depună la operatorul depozitului de înmagazinare
contractele de achiziţie a gazelor naturale ce urmează a fi înmagazinate, documente ce conţin o
serie de informaţii de natură comercială. De asemenea, toate informaţiile cu privire la activităţile
de extracţie/injecţie realizate de furnizorii de gaze naturale, precum şi tipurile de clienţi
alimentaţi din această sursă, sunt la dispoziţia operatorului de înmagazinare.
Din aceste motive, independenţa activităţii de înmagazinare faţă de restul activităţilor (producţie,
furnizare) pe care le derulează un operator integrat vertical trebuie să fie una reală, care să ofere
celorlalţi participanţi din piaţă garanţia manifestării concurenţei în condiţii egale pentru aceştia.
În acest sens, analiza situaţiei separării activităţilor de înmagazinare desfăşurate de Romgaz de
celelalte activităţi, pe care le are în portofoliu, este prezentată în cele ce urmează.
Separarea activităţilor de înmagazinare derulate de Romgaz
Potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012, care a transpus în legislaţia românească Directiva
2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind normele comune pentru piaţa
internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE, un operator de
înmagazinare care face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală trebuie să fie
independent cel puţin în ceea ce priveşte forma juridică, organizarea şi procesul de luare a
deciziilor faţă de alte activităţi care nu au legătură cu transportul, distribuţia sau înmagazinarea.
În acest sens, legea prevede anumite criterii minime care trebuie îndeplinite pentru a se asigura
independenţa operatorului de înmagazinare faţă de operatorul economic integrat pe verticală din
care face parte şi care desfăşoară cel puţin una din activităţile de producţie sau de furnizare.
Acestea sunt următoarele:
a) persoanele care asigură conducerea operatorului de înmagazinare nu pot face parte din
structurile operatorului economic integrat pe verticală care răspund, direct sau indirect, de
coordonarea activităţii de producţie şi furnizare a gazelor naturale;
b) trebuie luate măsuri adecvate pentru a garanta că interesele profesionale ale persoanelor cu
funcţii de conducere din cadrul operatorului de înmagazinare sunt luate în considerare, astfel
încât să se asigure faptul că acestea au posibilitatea de a acţiona independent;
c) operatorul de înmagazinare dispune de suficiente competenţe de luare a deciziilor,
independent de societatea-mamă, cu privire la elementele de active necesare pentru exploatarea,
întreţinerea sau dezvoltarea instalaţiilor de înmagazinare; aceasta nu împiedică existenţa unor
mecanisme de coordonare adecvate care să garanteze protejarea drepturilor de supraveghere
economică şi a celor de supraveghere a gestiunii ale societăţii-mamă asupra randamentului
activelor unei filiale; societatea-mamă are dreptul să aprobe planul financiar anual al
operatorului de înmagazinare sau orice document echivalent şi să stabilească limite globale ale
nivelului de îndatorare a filialei sale; societatea-mamă nu are dreptul să dea instrucţiuni privind
298
Aprobat prin Decizia ANRE nr. 824/2004.
278
Capitolul IX – Înmagazinarea
[…]
Romgaz, în calitate de titular al Licenţei de operare a sistemului de înmagazinare subterană a
gazelor naturale nr. 1942/2014, în conformitate cu prevederile art. 141 din Legea nr. 123/2012,
precum şi cu prevederile art. 22 alin. (4) din Ordinul Preşedintelui ANRE nr.34/2013 privind
aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor
naturale, a solicitat ANRE modificarea Licenţei menţionate, în vederea transferării acesteia către
Filiala Depogaz.
Astfel, prin Decizia Preşedintelui ANRE nr. 2588/30.12.2015, a fost modificat titularul licenţei
de operare a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, în sensul schimbării
Romgaz cu Filiala Depogaz. Decizia urma să îşi producă efectele începând cu data de
01.04.2016. Această decizie a fost modificată prin Deciziile Preşedintelui ANRE nr.
446/23.03.2016 şi nr. 474/30.03.2017, termenul de intrare în vigoare a articolului 3 din Decizia
299
[…]
301
[…]
279
Capitolul IX – Înmagazinarea
ANRE nr. 2588/30.12.2015302 fiind prorogat succesiv până la data de 1 aprilie 2017, respectiv 1
aprilie 2018.
Filiala Depogaz, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Decizia nr. 2588/30.12.2015, a
înaintat către ANRE documentele necesare fundamentării tarifului de înmagazinare a gazelor
naturale pentru ciclul de înmagazinare 2016-2017. Procesul de negociere cu ANRE privind
modalitatea de separare a activităţii de înmagazinare a continuat pe parcursul anilor 2016 şi
2017.
[…]
Având în vedere deciziile ANRE nr. 446/2016 şi nr. 474/2017, activitatea Filialei Depogaz este,
la acest moment, suspendată. Activitatea de înmagazinare este desfăşurată, în continuare, de
către Romgaz SA în cadrul Sucursalei Ploieşti.
Prin urmare, având în vedere aspectele semnalate anterior, pe de o parte, cât şi prevederile legale
cu privire la necesitatea realizării separării juridice şi funcţionale a activităţii de înmagazinare
derulate în cadrul Romgaz SA, se propune derularea cu celeritate a discuţiilor dintre
reprezentanţii ANRE şi Romgaz SA în vederea identificării soluţiilor care să asigure
conformarea activităţii de înmagazinare cu cadrul legal incident.
302
[…]
280
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
281
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
România va continua să consume cantități însemnate de gaze naturale și produse
petroliere în următoarele decenii. Prin urmare, sunt necesare investiţii atât în
prelungirea duratei de viață a zăcămintelor existente, cât și în dezvoltarea de noi
zăcăminte. Măsura în care acest lucru va fi realizat depinde atât de factori
internaționali, precum prețul țițeiului și al gazului natural, precum și de factori interni,
precum cadrul fiscal de reglementare, dezvoltarea sistemului de
transport/inmagazinare.
Cantitatea totală de gaze naturale extrasă în România s-a situat pe un trend ascendent
în perioada 2012-2015, înregistrându-se o creştere de circa 3,5%. Creşterea a fost
determinată, în cea mare parte, de majorarea producţiei micilor producători, aceştia
înregistrând cumulat o majorare cu [50% - 60%] a producţiei realizate în această
perioadă. În anul 2016 cantităţile de gaze naturale extrase au înregistrat o scădere de
circa 11% generată, în principal, de reducerea producţiei Romgaz.
Cererea totală de gaze naturale pe piața românească a înregistrat un declin accentuat,
de circa 16% în perioada 2012-2015 cauzat, pe de o parte, de restrângerea activităţii
industriale şi, pe de altă parte, de măsurile de eficientizare a consumurilor atât la
nivelul întreprinderilor cât şi la nivelul locuinţelor (programul de anvelopare a
clădirilor). Anul 2016 a adus o uşoară revigoare de circa 2% a consumului naţional
ajustând contracţia consumului pe ansamblul întregii perioade de analiză (2012-2016)
la 15%.
Cei mai importanţi producători din România sunt Romgaz şi OMV Petrom, aceştia
deţinând în medie, pe perioada de analiză, o pondere cumulată de aproximativ 95%
din totalul producţiei de gaze natural extrase anual.
În sectorul de upstream al gazelor naturale numărul întreprinderilor active este relativ
limitat. În plus, se remarcă poziția importantă pe piață, prin dimensiunea foarte
ridicată, apropiată și stabilă în timp a primilor doi jucători, ceea ce conduce la un grad
ridicat de concentrare a pieței.
În perioada 2013 - 2015, gradul de concentrare a pieței, exprimat atât prin
intermediul HHI, cât și a celor două rate de concentrare (CR2 şi CR4), crește
constant, [...].
În anul 2016, pe fondul creșterii semnificative a cantităților importate, gradul de
concentrare a pieței înregistrează o scădere importantă, în special ca urmare a
expansiunii importurilor față de anul 2015. Cu toate acestea, gradul de concentrare la
nivelul surselor primare de aprovizionare cu gaze naturale din România rămâne foarte
ridicat, indiferent de indicatorul utilizat în această evaluare: HHI>3000, CR2>80%,
CR4>90%.
Piața producției de gaze naturale din România a fost una extrem de concentrată în
intervalul analizat (2013-2016) şi cel mai probabil își va păstra caracterul duopolist și
în perioada următoare, ceea ce necesită continuarea monitorizării din partea autorității
de concurență.
282
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Între principalii concurenți activi în segmentul producției de gaze naturale (incluzând
aici și importul de gaze naturale) nu există legături structurale (de exemplu, societăți
în comun, asocieri pentru participări comune la licitații, dețineri încrucișate de acțiuni,
acorduri de cooperare).
În ceea ce privește simetria costurilor, există anumite diferențe între principalii
jucători, generate în special de tipologia zăcămintelor aflate în exploatare, dar și de
modalitatea de organizare a societăților.
Date fiind particularitățile sectorului analizat, barierele la intrare sunt apreciate drept
ridicate, intrarea semnificativă pe piață depinzând fundamental de
descoperirea/existența unor zăcăminte de gaze naturale cu potențial de exploatare.
Una din principalele problemele sesizate de producătorii din România cu privire la
activitatea de explorare-exploatare a rezervelor de gaze naturale este reprezentată de
accesul la terenurile necesare săpării sondelor sau efectuării intervenţiilor la sondele
existente şi la terenurile pe care se amplasează facilităţile de producţie şi transport
gaze naturale. În acest sens, se recomandă implicarea autorităţilor locale din zonele în
care se situează terenurile vizate de activităţi petroliere, în vederea identificării
soluţiilor optime pentru deblocarea situaţiilor de conflict dintre proprietarii terenurilor
şi operatorii economici ce urmează să desfăşoare activităţile specifice în respectivele
zone.
Din punct de vedere al omogenităţii produsului, oferta diferiților producători
autohtoni și a importatorilor este similară, altfel spus, gazele naturale oferite de
jucătorii pe piață nu se diferențiază semnificativ din punct de vedere al
caracteristicilor sau calității.
Dată fiind lipsa unor produse substituibile gazelor naturale, dar și stringența nevoilor
pe care consumul de gaze le satisface, atât pe palierul industrial, cât și pe cel casnic,
cererea de gaze naturale poate fi apreciată ca având un caracter inelastic în funcţie de
preț.
Cantităţile de gaze naturale rezultate în urma activităţii de producţie au fost
comercializate de producători atât în sectorul reglementat, cât şi în cel concurenţial.
Accelerarea procesului de liberalizare a pieţei şi-a pus amprenta asupra evoluţiei
volumelor de gaze naturale comercializate în cele două sectoare menţionate, trendul
de creştere a sectorului concurenţial în detrimentul celui reglementat fiind demonstrat
de cantităţile tranzacţionate în cadrul fiecăruia dintre acestea.
Consumul de gaze naturale din România a fost acoperit în perioada 2012-2016 din
două surse: producţia internă şi import. În ceea ce priveşte importurile, Federaţia Rusă
constituie principala sursă de provenienţă a acestora.
Importul de gaze naturale în România se realizează prin cele trei puncte de
interconectare transfrontalieră ale SNT: Medieşul Aurit (importuri Ucraina),
Csanadpalota (importuri Ungaria), Isaccea (importuri Ucraina).
283
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
În perioada 2012-2015 se observă o evoluţie anuală invers proporţională a cantităţilor
importate şi a preţurilor gazelor din import. Astfel, România a importat cantităţi
semnificative de gaze naturale atunci când preţurile acestora erau semnificativ mai
mari faţă de preţurile gazelor din producţia internă, pentru ca ulterior, în perioada în
care preţurile gazelor din import au intrat pe un trend descendent, să se diminueze şi
cantităţile importate.
Pe fondul reducerii preţului gazelor din import, ar fi fost de aşteptat o creştere a
cantităţilor intrate în ţară din surse externe. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza
scăderii consumului total de gaze naturale din România, care a influenţat în mod
direct volumul importurilor. Mai exact, ajustarea ofertei de gaze naturale pe piaţa
naţională, în funcţie de contracţia cererii, s-a realizat pe seama scăderii cantităţilor
importate.
Anul 2016 a marcat o ieşire din tipare prin inversarea, în premieră, a raportului preţ
din producţia internă/preţ din import. Consecinţa directă a scăderii preţului gazelor
din import sub nivelul celor din producţia internă a fost majorarea cantităţilor de gaze
importate. Cu toate acestea, principala sursă de gaze naturale pentru consumatorii din
România a fost reprezentată, pe întreaga perioadă de analiză, de cei doi mari
producători, Romgaz şi OMV Petrom.
Tendinţa de majorare a importurilor din anul 2016 s-a suprapus cu menţinerea cererii
la un nivel scăzut, care a determinat diminuarea obligaţiei furnizorilor de a importa
anumite cantităţi de gaze pentru respectarea „coşului de gaze” stabilit de ANRE.
Schimbările survenite pe piaţa gazelor naturale în anul 2016, respectiv reducerea
preţurilor gazelor din import sub nivelul celor din producţia internă şi menţinerea
nivelului scăzut al cererii, au evidenţiat faptul că importurile vor exercita o presiune
concurenţială din ce în ce mai mare asupra producţiei interne, cu efect de diluare a
puterii de piaţă a producătorilor români.
Exporturile de gaze naturale au început din anul 2013 şi s-au situat la cote modice,
cauza principală fiind lipsa unei infrastructuri adecvate şi necesitatea unui volum
ridicat de investiţii pentru dezvoltarea acesteia.
Sistemul de transport din România a fost gândit cu scopul principal de a asigura
consumurile de gaze naturale la nivelul întregului teritoriu naţional, în condiţiile în
care acest consum depăşea semnificativ nivelul producţiei interne. Prin urmare,
România are o infrastructură de transport a gazelor naturale care funcţionează la
presiuni între 6 şi 35 bari (cu excepţia conductelor prin care se realizează transportul
internaţional - cele trei fire Isaccea – Negru Vodă), mult mai scăzute faţă de presiunile
sistemelor de transport din ţările vecine.
Integrarea României în piaţa unică s-a realizat în baza unor angajamente de respectare
a cerinţelor politicii UE în domeniul energiei, inclusiv cele vizând realizarea unor
sisteme de transport integrate la nivel european, ca urmare a investiţiilor pentru
dezvoltarea interconectărilor cu sistemele de transport gaze naturale din ţările vecine.
284
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Conform reglementărilor europene, România trebuie să asigure fluxurile
bidirecţionale pe fiecare dintre punctele de interconectare, pe care există în prezent
limitări de ordin tehnic.
Contracţia consumului de gaze la nivel naţional în paralel cu stabilizarea nivelului
producţiei, până la situaţia în care consumul să poată fi asigurat doar din producţia
internă, au accentuat necesitatea existenţei unei interconectări a SNT care să permită
valorificarea gazelor din producţia internă mai ales în contextul surselor potenţiale din
Marea Neagră.
Infrastructura limitată de export reprezintă o barieră structurală semnificativă la
intrarea pe piaţa producţiei de gaze naturale şi, implicit, în dezvoltarea de noi
exploatări de gaze, barieră accentuată pe parcursul perioadei de analiză de
modificarea condiţiilor de piaţă.
Lipsa unei strategii coerente de dezvoltare economică care să conducă la proiecţii
consolidate privind evoluţia pe termen lung a consumului de gaze naturale la nivel
naţional nu este de natură a încuraja investiţiile în sectorul de upstream.
B. Activitatea de furnizare
285
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Furnizarea în regim reglementat
303
Hotărârea Guvernului nr. 22/2013 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia
internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale.
286
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
asumate faţă de organismele financiare internaţionale, respectiv Calendarul de
eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali.
Principalele surse care au asigurat consumurile în regim reglementat au fost
producătorii (direct sau prin afiliat) Romgaz, OMV Petrom Gas şi Amromco.
Cumulat, minimul asigurat de cei trei operatori din totalul consumurilor reglementate,
în perioada 2013-2016, a fost de 85%.
Pe piaţa furnizării cu amănuntul în regim reglementat primii doi furnizori, GDF Suez
Energy România (în prezent Engie) şi E.ON Energie România, deţin împreună o
pondere de circa 90%, fiind observată o tendinţă de egalizare a poziţiilor pe piaţa
reglementată.
Mecanismul prin care au fost asigurate sursele de gaze pentru consumurile
reglementate, în perioada 2012-2016, coroborat cu lipsa resurselor financiare la
nivelul unora dintre furnizorii mici care aveau şi activitate de distribuţie, a condus la
apariţia unei verigi intermediare între producătorii care puneau la dispoziţia pieţei
cantităţile pentru zona reglementată şi furnizorii care aveau consumatori în regim
reglementat. Au existat furnizori care, deşi nu aveau consumatori reglementaţi,
cumpărau de la producători cantităţi de gaze la preţ reglementat şi le vindeau mai
departe furnizorilor care aveau consumatori reglementaţi, asigurându-le acestora
finanţarea achiziţiilor pe o perioadă de timp.
Existenţa regimului de furnizare reglementată a permis/asigurat menţinerea pe piaţă a
unor furnizori care aveau şi activitate de distribuţie, cu toate că aceştia se confruntau
cu dificultăţi în asigurarea fluxurilor financiare impuse de specificul activităţii de
furnizare. Sporadic, unii dintre aceşti furnizori au fost prezenţi şi pe piaţa furnizării cu
amănuntul în regim concurenţial. Se poate anticipa că, pe măsura liberalizări pieţei
pentru consumatorii casnici, va avea loc o reaşezare pe piaţa furnizării cu amănuntul
în regim concurenţial, în sensul creşterii gradului de concentrare (scade numărul de
participanţi pe piaţă).
287
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Producătorii sau afliliaţii acestora, prezenţi în calitate de furnizori atât pe piaţa angro,
cât şi pe piaţa cu amănuntul, sunt Romgaz şi OMV Petrom Gas. În funcţie de
strategia proprie, aceştia comercializează cantităţile de gaze naturale în regim
concurenţial fie către revânzători, fie către clienţi finali. Romgaz şi OMV Petrom Gas
sunt furnizorii-producători care au capacitatea de a furniza gaze naturale oricărui
consumator din România, alături de furnizorii tradiţionali Engie şi E.ON Energie.
În perioada de analiză, condiţionalităţile generate de existenţa regimului reglementat
au determinat obligaţii inclusiv pe piaţa furnizării în regim concurenţial. Furnizarea în
regim concurenţial s-a realizat pornind de la un set de obligaţii (obligaţia de ”bandă”,
obligaţia de stoc minim, „coşul de gaze”) care au condus la o limitare privind
libertatea de comercializare/operare a furnizorilor.
288
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Reducerea recentă a gradului de concentrare pe piață reiese și din analiza ratelor de
concentrare (en. concentration ratio, CR). Chiar dacă, pe întreaga perioadă analizată,
principalii producători de gaze naturale din România, Romgaz și OMV Petrom (prin
afiliat), sunt și rămân și principalii participanți pe piața furnizării angro, CR2 se
reduce [...]. Scăderea prezenței pe piața furnizării angro a celor doi producători
autohtoni de gaze naturale [...] este compensată în special de avansul altor doi
furnizori [...], fapt pentru care CR4 rămâne relativ constant în intervalul 2013-2016.
În concluzie, tendința recentă pe piața furnizării angro în regim concurențial din
România pare a fi de echilibrare a principalilor jucători. Reducerea prezenței celor doi
mari producători este suplinită de creșterea importanței a doi furnizori de gaze
naturale, ceea ce face ca HHI și CR2 să se reducă puternic în anul 2016. CR4 rămâne
la valori relativ ridicate, peste 75%, păstrându-se astfel caracterul oligopolist al
acestei piețe.
Din perspectiva condiţiilor existente pe piaţă, s-a evidenţiat faptul că pe perioade
limitate de timp, în perioada sezonului rece, sursele de gaze naturale aflate la
dispoziţia pieţei au o flexibilitate limitată. Pe perioada rece sursele de gaze naturale
sunt producţia internă curentă, importul curent şi gazele din depozitele de
înmagazinare. Nefuncţionarea uneia dintre cele trei surse poate conduce la probleme
în aprovizionare, mai ales în contextul creşterii consumului de gaze naturale specific
perioadei de iarnă.
Existenţa unor cantităţi de gaze naturale înmagazinate, pentru perioada sezonului rece,
reprezintă o condiţionalitate tehnică a sistemului de care depinde continuitatea în
funcţionare. Necesitatea existenţei acestor cantităţi de gaze naturale în depozite cu rol
în securitatea aprovizionării conduce la ideea constituirii unor stocuri de siguranţă,
altele faţă de cele comerciale.
Piaţa furnizării angro în regim concurenţial s-a structurat pe două paliere, existând
furnizori care achiziţionează gazele naturale direct de la surse (producţie
internă/import) şi furnizori care realizează achiziţiile de gaze de la ceilalţi furnizori.
Structurarea pieţei angro pe cele două paliere a rezultat ca urmare a decalajelor
importante existente la nivelul revânzătorilor prin prisma capacităţii de finanţare.
Astfel, există furnizori care nu dispun de suficiente lichidităţi pentru a achiziţiona
gazele naturale în condiţiile solicitate de deţinătorii de surse (termene de plată,
flexibilitate, dimensiunea cantităţilor scoase la vânzare) având în vedere că
recuperarea contravalorii gazelor livrate consumatorilor se realizează la un moment
ulterior.
În perioada de analiză se remarcă o evoluţie pozitivă cu privire la posibilitatea
accesării directe a surselor de gaze de către furnizori. Astfel, numărul furnizorilor care
au achiziţionat gaze direct de la producători/afiliat s-a dublat în perioada 2012-2016.
Creşterea numărului de furnizori care au achiziţionat direct de la producători/afiliat
reflectă un trend de ajustare a modului de comercializare a gazelor naturale provenite
de la cei doi mari producători, prin fragmentarea cantităţilor ofertate.
289
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Pe piaţa furnizării angro în regim concurenţial, pe întreaga perioada de analiză,
modalitatea dominantă de comercializare a fost contractarea bilaterală, ceea ce a
determinat reducerea gradului de transparenţă. Consecinţa directă a lipsei de
transparenţă a fost lipsa oricăror referinţe de preţ.
Având în vedere evoluţiile pieţei în perioada de analiză se remarcă totuşi că, faţă de
perioada 2012 – 2014, când piaţa a funcţionat exclusiv pe bază de tranzacţii bilaterale,
începând cu anul 2015 debutează procesul de transparentizare a pieţei odată cu
introducerea obligaţiilor de tranzacţionare pe pieţele centralizate.
290
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
contracte pentru transportul gazelor prin SNT, precum şi contracte de distribuţie),
procesul de negociere vizând în principal preţul gazului, cantităţile, termenele de
plată, perioada de livrare şi flexibilitatea. Revânzătorii îşi construiesc portofoliile de
achiziţie de gaze naturale prin încheierea unei multitudini de contracte cu furnizorii-
producători interni, cu furnizorii care importă gazele naturale de la traderi externi şi
cu ceilalţi furnizori-revânzători.
În general, revânzătorii îşi construiesc portofoliile având un contract anual de
achiziţie, aşa-numitul contract de bază, care le asigură cea mai mare parte din
necesarul de gaze pe care trebuie să le revândă consumatorilor proprii (la care se
încheie acte adiţionale prin care se pot ajusta cantităţile lunare achiziţionate şi
preţurile gazelor naturale) şi dintr-o multitudine de contracte,
semestriale/trimestriale/lunare sau pe durate de câteva zile, încheiate fie bilateral, fie
prin tranzacţii pe pieţele centralizate.
Modalităţile de construire a portofoliilor de achiziţie diferă de la un revânzător la
altul, existând cazuri când aceştia preferă să încheie, cu precădere, contracte
lunare/spot sau multi-lunare (în general, în situaţiile în care nu pot avea o
predictibilitate a consumurilor clienţilor finali proprii). Există, de asemenea, situaţii în
care revânzătorii au în derulare mai multe contracte anuale cu acelaşi furnizor
(decalate în timp ca dată de începere şi de finalizare), caz în care cantităţile necesare a
mai fi achiziţionate pe contracte pe termen scurt (lunar/spot) sunt mai reduse.
Ca urmare a manifestării în ultimii ani ai perioadei de analiză a unei tendinţe de
volatilitate a preţurilor, se remarcă orientarea către contractele derulate pe perioade
scurte, respectiv trimestru sau semestru.
Pe parcursul perioadei de analiză, se observă trecerea spre un sistem de achiziţii
fragmentat, bazat pe o diversitate a duratelor de contractare, rezultat ca urmare a
evoluţiilor pieţei şi condiţiilor de comercializare.
Modul în care furnizorii îşi construiesc portofoliile de achiziţii este influenţat
semnificativ de prevederile legislative, ceea ce face ca pe o piaţă caracterizată de
schimbări legislative continue, greu de previzionat, puse în practică în ultimul
moment, aşa cum este cea din România, să fie necesare strategii de achiziţie flexibile
şi adaptabile tuturor acestor modificări.
În perioada de analiză s-a evidenţiat o diferenţă între preţul gazelor naturale din
producţia internă şi preţul gazelor naturale din import, care a fost semnificativ mai
mare până în anul 2016, când a început să scadă în contextul reducerii cotaţiilor
petroliere. Diferenţele de preţ nu au permis manifestarea unei concurenţe reale între
cele două surse de aprovizionare, conducând la segmentarea cererii și a ofertei de
gaze naturale pe piață.
291
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Distincţia între sursele de gaze naturale (interne/import), ce a pornit de la diferenţa
mare de preţ, a atras după sine o diferenţiere şi din punct de vedere al reglementărilor
aplicabile celor două surse (fiscale şi de tranzacţionare), ceea ce poate conduce, odată
cu modificarea condiţiilor de piaţă (producţie internă care acoperă consumul, preţuri
intern/import la nivele apropiate) la crearea unor avantaje concurenţiale ale unor
furnizori în detrimentul altora, chiar dacă pe perioade de timp limitate.
292
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
unei transparenţe insuficiente. În opinia marilor furnizori pe piaţă nu există un
indicator real în ceea ce priveşte referinţele ex-ante.
În lipsa unor referinţe acceptate de întreaga piaţă, un element de la care s-a pornit ca
indicaţie de preţ în construirea portofoliilor de achiziţii ale furnizorilor a fost preţul de
vânzare la consumatorul final. Multe dintre contractele clienţilor finali sunt negociate
pentru o perioadă de un an, înainte ca volumele respective să fie achiziţionate. Prin
urmare, preţurile încheiate cu clienţii finali au reprezentat, la rândul lor, un indicator
în procesul de stabilire a preţului de achiziţie.
Piaţa furnizării angro încă parcurge etapa de tatonare în privinţa construirii/oferirii
unor referinţe de preţ care să reflecte cât mai fidel condiţiile de comercializare
existente în piaţă la momentul contractării. Preţurile din contractele bilaterale pe piaţa
furnizării angro au fost rezultatul unor negocieri directe care nu au reflectat un set de
condiţii standard raportate în urma negocierilor la conjunctura de moment a pieţei
(raport cerere/ofertă).
Modificarea cadrului legislativ prin OUG 64/2016 a condus, începând cu precădere
din anul 2017, la impulsionarea tranzacţionării pe pieţele centralizate şi, deşi procesul
de construire a unor referinţe de preţ care să reflecte corect raportul dintre cerere şi
ofertă şi condiţiile reale de contractare este în derulare, preţurile rezultate din
tranzacţiile pe pieţele centralizate sunt considerate un prim indicator pentru
participanţii la piaţă.
293
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
producătorii, preţul gazelor naturale din import, existenţa unor cantităţi excedentare
pe care furnizorii preferă să le vândă - pentru a nu fi penalizaţi pentru nerespectarea
obligaţiei de preluare sau pentru a nu înregistra costuri de înmagazinare - reducând
preţul uneori chiar sub preţul de achiziţie (tranzacţiile spot). Astfel, pot exista cantităţi
similare de gaze naturale având în aceeaşi perioadă de livrare preţuri diferite,
determinate de momentele diferite de încheiere a tranzacţiilor.
Piaţa furnizării angro nu este caracterizată de contracte standard, ceea ce a condus la
existenţa unei multitudini de forme de contracte şi produse aferente care, în fapt,
reflectă nevoile specifice ale părţilor contractuale.
În contextul procesului de liberalizare, preţul gazelor naturale din producţia internă s-
a situat pe un trend ascendent în perioada 2012 - 2015, marcând o creştere de circa
67% la nivelul mediei ponderate. Excepţie a făcut anul 2016 când, în contextul
internaţional de scădere a preţurilor gazelor naturale, preţul gazelor din producţia
internă s-a diminuat la nivelul mediei ponderate cu 8% faţă de anul 2015.
Preţul mediu al gazelor naturale din import s-a situat în perioada 2012 - 2015 peste
media ponderată a preţului gazelor din producţia internă comercializate de
producători, cu menţiunea că ecartul dintre cele două preţuri s-a diminuat cu 67% în
2015 fată de 2012. În anul 2016, în premieră, preţul mediu al gazelor din import a fost
mai mic (cu circa 4%) faţă de cel al gazelor naturale din producţia internă.
Deficienţe/Bariere la intrarea pe piaţă
Una din principalele bariere la intrarea pe piaţa furnizării este volatilitatea cadrului de
reglementare, care are drept consecinţă necesitatea alocării de resurse suplimentare.
Lipsa de predictibilitate cu privire la cadrul legislativ a necesitat o adaptare
conjuncturală a furnizorilor, influenţând relaţiile comerciale dintre toţi participanţii la
piaţă şi determinând o incoerenţă în ofertare şi achiziţii.
O altă problemă semnalată se referă la volumul ridicat de raportări, precum şi la
obligaţia transmiterii aceloraşi informaţii sub mai multe forme în lipsa unei platforme
funcţionale comune care să centralizeze la nivelul ANRE datele comunicate de
operatorii din piaţă.
Structura pieţei la nivelul surselor de aprovizionare (numărul mic de concurenţi la
nivelul surselor de aprovizionare) constituie, în opinia furnizorilor, o barieră
semnificativă pe piaţa furnizării angro, ce are ca efect o tendinţă de reducere a
diferenţelor între preţurile de cumpărare.
Intrarea pe piaţă a unor noi furnizori poate fi dificilă din perspectiva asigurării
cantităţilor de gaze pentru construirea portofoliilor de achiziţii, în lipsa unor
mecanisme de piaţă care să asigure un acces facil şi transparent la sursele de
aprovizionare.
Un alt obstacol pentru noii operatori la intrarea pe piaţă este acela al optimizării
costurilor (preţurile de achiziţie a gazelor, serviciile de transport, calculul
294
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
dezechilibrelor) în lipsa unui portofoliu de clienţi care să permită acest lucru şi în
condiţiile în care există o reticenţă faţă de un furnizor nou intrat pe piaţă.
Piaţa furnizării cu amănuntul este segmentul de piaţă în care gazele naturale sunt
comercializate de către titularii de licenţă de furnizare, producători şi furnizori, către
clienţii finali care cumpără gazele naturale pentu uz propriu.
În perioada de analiză numărul clienţilor finali alimentaţi în regim concurenţial şi
cantităţile consumate de aceştia au crescut constant, concomitent cu trecerea
progresivă a clienţilor, în special noncasnici, din piaţa reglementată în piaţa
concurenţială.
Deschiderea graduală a pieţei de gaze naturale se reflectă şi în raportul dintre
consumul anual în regim concurenţial în consumul anual de gaze la nivel naţional,
care indică o creştere susţinută a ponderii vânzărilor cu amănuntul pe piaţa liberă, de
la 36,3% în 2012 la 57,7% în 2016, concomitent cu scăderea ponderii vânzărilor cu
amănuntul în regim reglementat.
Pe piaţa furnizării cu amănuntul consumatorii de gaze naturale se împart în mai multe
categorii, definite prin regulamentele ANRE, în funcţie de consumul anual şi de
reţeaua de transport sau distribuţie la care sunt conectaţi.
Din totalul consumatorilor de gaze naturale din România, aproximativ 60-65 de
consumatori au înregistrat, în perioada de referinţă, un consum mai mare de 100.000
MWh. Din această categorie fac parte, în principal, centralele de producere a energiei
termice şi marii consumatori industriali ce deţin unităţi de producţie, consumul
acestora având, în perioada de analiză, o pondere între 44% şi 39% din consumul
naţional.304
În perioada de analiză, la nivelul pieţei concurenţiale cu amănuntul au fost prezenţi
peste 70 de furnizori. Cei mai importanţi jucători pe acest segment sunt producătorii
(direct sau prin afiliat) Romgaz şi OMV Petrom Gas şi furnizorii tradiționali provenţi
din fostele monopoluri de distribuţie, respectiv Engie și E.On Energie, vânzările
acestora reprezentând circa 90% din vânzările totale pe piaţa concurenţială cu
amănuntul.
Cotele de piață ale furnizorilor tradiționali au înregistrat creșteri importante în
perioada de analiză, de peste 80% , în detrimentul cotelor producătorilor.
Există furnizori care din cauza specificului de consum aleg să se adreseze mai
degrabă clienților noncasnici cu consumuri mari, chiar dacă aceştia prezintă şi riscul
unor dezechilibre semnificative, în timp ce alţi furnizori se orientează cu precădere
către clienţii casnici şi noncasnici mici şi medii.
304
Consumul naţional a fost calculat prin scăderea din totalul consumului de gaze din România a consumurilor
tehnologice şi a cantităţilor livrate de producători către sucursalele proprii.
295
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Din punct de vedere al gradului de concentrare situaţia pe piaţa furnizării cu
amănuntul este similară cu cea de pe piaţa furnizării angro: cei doi mari producători
de gaze naturale (direct şi prin afiliat) sunt și principalii jucători de pe piața furnizării
cu amănuntul de gaze naturale.
În anul 2015 a avut loc o reducere importantă a gradului de concentrare, evaluat prin
prisma HHI. Reducerea de peste 500 de unități a HHI se datorează diminuării poziției
pe piață a OMV Petrom Gas și Romgaz și creșterii prezenței Engie și E.ON. Cu toate
acestea, nivelul HHI rămâne ridicat, piața fiind considerată în continuare drept una
puternic concentrată.
Faptul că gradul de concentrare a fost ridicat pe parcursul întregii perioade analizate
este susținut și de evoluția CR4: primii patru jucători pe această piață, respectiv cei
doi mari producători autohtoni (direct sau prin afiliat) și cei doi mari furnizori
tradiţionali, dețin împreună aproximativ 90% din această piață. În ceea ce privește
CR2, după cum am arătat mai sus, reducerea din anul 2015 se datorează diminuării
prezenței celor doi mari producători în favoarea celor doi mari furnizori tradiţionali,
caracterul oligopolist al acestei piețe fiind prezent pe parcursul întregii perioade
analizate.
Preţul de furnizare a gazelor naturale la consumatorul final cuprinde următoarele
componente:
- costul de achiziţie a gazelor naturale;
- tariful de transport;
- tariful de înmagazinare;
- tariful de distribuţie;
- marja de furnizare.
Marjele aferente activităţii de furnizare pentru fiecare categorie de consumatori
noncasnici, din piaţa concurenţială au variat foarte mult de la un an la altul, în special din
cauza schimbărilor intervenite în piaţa de gaze naturale: stabilirea calendarului de
majorare a preţurilor gazelor, renunţarea la preţurile reglementate pentru consumatorii
noncasnici, anularea amestecului de gaze pentru consumatorii noncasnici, implementarea
obligativităţii de a tranzacţiona anumite cantităţi de gaze naturale pe pieţele centralizate,
implementarea Codului reţelei etc.
Marja de furnizare este principala pârghie de negociere a unui furnizor şi, în funcţie de
structura portofoliului de clienţi, fiecare furnizor îşi stabileşte strategia proprie de ofertare,
astfel că marjele pot fi diferite de la un client la altul, dar evaluarea profitabilităţii
activităţii de furnizare se face, de regulă, pe întreg portofoliul de clienţi din piaţa
concurenţială.
Deşi, în mod teoretic, oferta pe piaţa furnizării cu amănuntul este reprezentată de toţi
furnizorii licenţiaţi, în practică au fost identificate o serie de impedimente care nu permit
tuturor furnizorilor să oferteze toate categoriile de consumatori.
296
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Deşi există şi furnizori care se adresează tuturor categoriilor de consumatori, indiferent de
cantitatea solicitată, cea mai mare parte a acestora, cu excepţia furnizorilor care au şi
calitatea de producători, apreciază că există consumatori finali cărora nu le pot asigura
furnizarea de gaze naturale, în special din cauza cantităţilor foarte mari şi a condiţiilor
specifice solicitate: de livrare, de preţ, de flexibilitate în consum şi de plată.
În condiţiile în care marea majoritate a furnizorilor achiziţionează gazele naturale cu plata
în avans, iar consumatorii finali doresc plata după luna de livrare, unii furnizori nu au
resursele financiare necesare pentru achiziţia gazelor naturale astfel încât să oferteze
clienţii cu consumuri mari. Practic, aceşti furnizori nu pot susţine financiar întârzierea
plăţilor sau neplata facturilor de către consumatori.
Din punct de vedere al profilului de consum, există consumatori cu variaţii zilnice mari
cărora este dificil să le poată asigura o flexibilitate a cantităţilor cu costuri rezonabile, în
lipsa unor contracte cu cantităţi zilnice variabile pe punctele de intrare şi în lipsa unei pieţe
de echilibrare, coroborate cu mecanismul de transfer al rezervării de capacitate prevăzut în
reglementările ANRE.
De la momentul liberalizării pieţei pentru consumatorii noncansici, respectiv 1 ianuarie
2015, portofoliile furnizorilor au fluctuat atât din punct de vedere al numărului de
consumatori, cât şi din punct de vedere al cantităţilor furnizate, determinate de opţiunile
consumatorilor exprimate în vederea schimbării furnizorului. Acestea se traduc, astfel, în
creşteri ale numărului de clienţi pentru unii furnizori şi scăderi pentru alţii, în procente
care diferă semnificativ de la un furnizor la altul.
Liberalizarea de la 1 ianuarie 2015 a adus în piaţa concurenţială circa 170.000 de
consumatori noncasnici a căror furnizare fusese asigurată, până la acel moment, în regim
reglementat, de către furnizorii tradiţionali care făceau parte din grupurile de întreprinderi
ce deţineau şi sistemele de distribuţie a gazelor naturale.
În perioada de analiză au avut loc noi intrări pe piaţa furnizării cu amănuntul, numărul
furizorilor crescând cu circa 10%, fiind astfel create premisele creşterii concurenţei şi
reducerii preţului către consumatorii finali.
Trecerea în eligibilitate a clienţilor noncasnici a generat anumite fluctuaţii în piaţă, însă
majoritatea clienților au rămas captivi furnizorilor cu care aveau anterior contracte
reglementate. Acest progres lent în extinderea bazei de clienți a fost determinat şi de lipsa
unor informații de ordin tehnic privind consumul clienților eligibili, care ar fi permis
furnizorilor să realizeze o ofertare relevantă a acestor categorii de consumatori.
În general, pe piaţa cu amănuntul ofertele de furnizare a gazelor naturale sunt construite în
raport de elementele reglementate, componente ale preţului de furnizare, respectiv
costurile cu transportul, înmagazinarea şi distribuţia gazelor naturale până la clientul final,
de condiţiile de achiziţie şi de modificările legislative ce urmează să intre în vigoare pe
parcursul derulării relaţiei contractuale şi de adaosul comercial sau marja de furnizare.
Construirea ofertelor pentru consumatorii finali pe piaţa concurenţială este influenţată, în
principal, de următoarele elemente:
297
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
- preţul de achiziţie a gazelor pentru perioada ofertată;
- evoluţia preţului gazelor pe pieţele centralizate pentru perioada ofertată;
- evoluţia preţului gazelor din import pentru perioada ofertată;
- preţul gazelor naturale din depozite luat în considerare în procentul stabilit de ANRE
pentru perioada contractuală;
- termenul de plată solicitat de client;
- flexibilitate lunară de preluare a gazelor şi flexibilitate zilnică cerută de client;
- cantitatea ce urmează a fi tranzacţionată;
- compararea cu alte oferte pe care consumatorul le-ar putea obţine sau chiar le-a obţinut
de la alţi furnizori, inclusiv cu ofertele tip afişate pe site-ul fiecărui furnizor;
- cererea clientului pentru un anumit preţ (ţinând cont de alte oferte primite de acesta de la
alţi furnizori);
- existenţa unei relaţii contractuale mai îndelungate cu clientul respectiv, bonitatea,
reputaţia acestuia, riscul de neplată;
- cheltuielile cu transportul gazelor naturale prin sistemul naţional de transport şi tariful de
distribuţie al distribuitorului;
- un adaos comercial care variază în funcţie de consumul din perioada contractuală a
consumatorului şi de linearitatea consumului clientului respectiv (un consumator cu o
evoluţie a consumului sezonier sau cu un consum relativ constant în cursul anului), care să
asigure recuperarea tuturor cheltuielilor realizate cu furnizarea gazelor naturale şi un minim
de profit.
298
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Pornind de la obligativitatea stabilită prin cadrul legal primar de asigurare cu
prioritate, de către producători, a consumurilor din piaţa reglementată, Metodologia
elaborată de ANRE a avut în vedere principiul proporţionalităţii la nivelul
producătorilor, în aşa fel încât sarcina să fie resimţită uniform la nivelul acestora,
proporţional cu dimensiunea producţiei de gaze naturale a fiecăruia.
Mecanismul bazat pe previzionarea lunară a consumurilor CPET, precum şi pe
estimarea de către producători a cantităţilor ce urmau a fi produse lunar, a condus în
practică la diferenţe semnificative între ceea ce se previziona şi ceea ce se consuma
efectiv pentru CPET, cu impact direct asupra cantităţilor destinate pieţei
concurenţiale. Prin urmare, existenţa constrângerilor impuse de funcţionarea pieţei
reglementate a determinat anumite restricţii comportamentale la nivelul producătorilor
de gaze naturale pe piaţa concurenţială, una dintre acestea fiind reprezentată de
predictibilitatea scăzută/limitată în stabilirea cantităţilor pe care aceştia le puteau
vinde lunar pe piaţa concurenţială.
Dificultăţile în funcţionarea curentă, generate la nivelul producătorilor de “obligaţia
de bandă”, au fost accentuate de lipsa oricărei obligaţii la nivelul furnizorilor cu
privire la achiziţia cantităţilor puse la dispoziţie de producători.
Modificarea legislaţiei în sensul limitării în timp, până la data de 31 martie 2017, a
obligaţiei producătorilor de a pune cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de
gaze naturale destinate consumului clienţilor casnici, inclusiv cantităţile destinate
producătorilor de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la
producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice
destinate consumului populaţiei, au condus la eliminarea interferenţei între piaţa
reglementată şi cea concurenţială.
Prin înlăturarea preţului stabilit administrativ pentru achiziţia gazelor din producţia
internă s-a realizat o corecţie la nivelul unei pieţe concurenţiale, aşa cum este cea a
comercializării angro de gaze naturale şi s-au creat premisele formării unui preţ de
achiziţie a gazelor naturale de către furnizori ca rezultat al procesului de confruntare
între cerere şi ofertă, care reflectă în mod real condiţiile de piaţă.
În concluzie, „obligaţia de bandă”:
a fost considerată de CE ca o restricţie de facto asupra exporturilor de gaze
naturale;
a creat incertitudine cu privire la cantităţile de gaze naturale pe care
producătorii le puteau comercializa lunar pe piaţa concurenţială;
era incompatibilă cu piaţa de echilibrare zilnică;
îngreuna aplicarea obligaţiei de tranzacţionare pe pieţele centralizate;
determina o ordine de prioritate la stabilirea programelor de extracţie din
depozite, care conducea la diferenţieri în rândul furnizorilor şi la suspiciunea
conform căreia furnizorii care aveau acces prioritar pentru piaţa reglementată
beneficiau, implicit, de un avantaj pe piaţa concurenţială.
299
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
„Obligaţia de bandă”, coroborată cu obligaţia de constituire a stocurilor minime şi cu
prevederile privind impozitarea veniturilor suplimentare obţinute din dereglementarea
preţului gazelor naturale, au condus, în anul 2016, la distorsiuni semnificative ale
pieţei concurenţiale. Deşi este vorba de reglementări în baza cărora piaţa gazelor
naturale a funcţionat dinainte de anul 2016, în acest an, cu precădere, s-a accentuat
impactul acestor reglementări asupra zonei concurenţiale, ca urmare a schimbării
condiţiilor de piaţă ce au fost avute în vedere la momentul stabilirii acestor obligaţii.
Obligaţia de stoc minim
Obligaţia de stoc minim revine, conform legii, furnizorilor de gaze naturale, care au în
portofoliu consumatori finali casnici şi/sau noncasnici, pentru care trebuie să
constituie anual un stoc de gaze naturale în depozitele de înmagazinare, calculat în
baza metodologiei elaborate de ANRE.
Stocul minim are un rol esenţial în funcţionarea, în ansamblu, a sistemului/sectorului
de gaze naturale din România, având în vedere specificul anual de consum
caracterizat de variaţii sezoniere foarte mari. Siguranţa şi continuitatea aprovizionării
cu gaze a consumatorilor finali, cu creşteri majore ale consumului în sezonul rece,
depind de existenţa unui anumit nivel al acestor stocuri obligatorii, având în vedere că
există constrângeri de natură tehnică la nivelul depozitelor de înmagazinare, care au o
anumită capacitate de extracţie şi un anumit grad de dezvoltare a infrastructurii.
Existenţa obligaţiei de stocare a asigurat un debuşeu pentru producţia de gaze naturale
în perioadele de vară, când consumul este minim. În condiţiile unei infrastructuri de
export limitate în sectorul gazelor naturale din România, producătorii sunt constrânşi,
în perioadele în care cererea pe piaţă este semnificativ mai mică faţă de nivelul
producţiei, fie să înmagazineze o parte din cantităţile produse, fie să îşi
ajusteze/reducă producţia, cu riscul unor costuri ridicate.
Existenţa stocurilor obligatorii implică însă, apariţia unor costuri suplimentare (faţă de
cele ale gazelor consumate din producţia curentă) generate de activitatea de
înmagazinare, astfel că, nu de puţine ori, în practică, deşi obligaţia asigurării
cantităţilor aferente stocurilor obligatorii revenea tuturor furnizorilor din piaţă, cei
care preluau această sarcină, pe perioada ciclului de injecţie, erau producătorii, în
principal, şi ca o consecinţă a faptului că nu aveau unde să îşi valorifice producţia.
Furnizorii care nu au şi calitatea de producători percep obligaţia referitoare la
înmagazinarea gazelor naturale pentru consumatorii din piaţa concurenţială ca fiind o
măsură ce generează costuri suplimentare, cu un risc ridicat de nerecuperare, şi care
conduce la reducerea flexibilităţii produsului oferit prin impunerea unor cantităţi ce
trebuie furnizate din depozite. Schimbările frecvente şi semnificative ale portofoliilor
de clienţi, survenite odată cu liberalizarea pieţei, determină riscuri la nivelul
furnizorilor cu privire la posibilitatea recuperării costurilor aferente cantităţilor de
gaze înmagazinate pentru clienţii care ulterior aleg să treacă la alt furnizor.
300
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Obligaţia de stoc minim poate reprezenta o barieră la intrarea pe piaţa furnizării din
perspectiva costurilor suplimentare pe care le generează, cu posibil efect de
consolidare a poziţiilor operatorilor tradiţionali.
Sintetic, implicaţiile existenţei obligaţiei de stoc minim vizează următoarele aspecte:
obligaţia de stoc minim induce costuri la nivelul furnizorilor pe piaţa
concurenţială, care nu sunt întotdeauna recuperate sau care sunt transferate
consumatorilor;
infrastructura de înmagazinare insuficient dezvoltată conduce la necesitatea
asigurării unui stoc ale cărui dimensiuni incumbă obligaţii asupra modului în
care furnizorii aleg să îşi constituie portofoliile de achiziţie pentru
consumatorii din piaţa liberă;
similar “obligaţiei de bandă”, şi în acest caz stabilirea ordinii de prioritate la
extracţia cantităţilor de gaze din depozite (din cauza infrastructurilor
insuficient dezvoltate) conduce la diferenţieri în rândul furnizorilor şi la
suspiciunea conform căreia furnizorii care au acces prioritar pentru piaţa
reglementată beneficiază, implicit, de un avantaj pe piaţa concurenţială;
recunoaşterea costurilor de înmagazinare pentru furnizorii care asigură
consumurile din piaţa reglementată poate reprezenta un avantaj pentru aceştia
prin comparaţie cu furnizorii care au doar clienţi pe piaţa concurenţială;
nu există o departajare clară, după destinaţia/utilizarea cantităţilor de gaze
naturale stocate, între stocurile comerciale care intră în consumurile anuale
curente şi stocurile pe care reglementările europene le impun în scopul
securităţii aprovizionării în situaţii excepţionale.
Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării
Impredictibilitatea privind sistemul de impozitare din sectorul gazelor naturale
reprezintă o barieră importantă la intrarea pe piaţă, mai ales în ceea ce priveşte
activitatea de producţie. Începând cu anul 2013 s-a evidenţiat o volatilitate crescută a
sistemului de impozitare care poate conduce, în timp, la stagnarea investiţiilor, cu atât
mai mult cu cât preţul gazelor naturale s-a situat pe un trend descendent, în anul 2016.
Existenţa unui sistem de impozitare (impozitul asupra veniturilor suplimentare
obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor în sectorul gazelor naturale) care a
generat un tratament fiscal diferenţiat între diferitele surse de aprovizionare cu gaze
naturale (producţie internă/import) poate conduce la distorsiuni pe piaţa concurenţială
şi la referinţe de preţ administrative decuplate de preţul real rezultat din procesul de
confruntare a cererii cu oferta.
Producţia de gaze naturale reprezintă o activitate în care deciziile de investiţii şi
amploarea sumelor necesar a fi investite se subscriu unor strategii de dezvoltare pe
termen lung asumate de operatori. Având în vedere specificul sectorului gazelor
naturale, cu necesităţi de investiţii ample cu ciclu lung de realizare şi recuperare, cu
costuri şi riscuri ridicate, industria are nevoie de un regim fiscal stabil şi predictibil,
301
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
care să fie gândit în perspectivă pentru stimularea investiţiilor şi creşterea
competitivităţii întregului sector de gaze naturale din România.
Obligaţia tranzacţionării pe pieţele centralizate
Tranzacţionarea pe pieţele centralizate, devenită obligatorie începând cu anul 2014, a
marcat debutul etapei de reformare a sistemului de comercializare a gazelor naturale
din România, în sensul transparentizării pieţei şi construirii unor referinţe de preţ.
Cadrul legislativ aplicabil în perioada 2014-2015 nu a condus la rezultate notabile în
privinţa creşterii lichidităţii pieţelor centralizate şi, implicit, în privinţa asigurării unor
semnale de preţ. Factorii care au influenţat acest bilanţ caracterizat printr-un nivel
redus al volumelor tranzacţionate au fost, pe de o parte, nivelul accesibilităţii scăzute
la platformele centralizate din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor certe ale
contractării bilaterale, iar pe de altă parte, nivelul scăzut al amenzii contravenţionale
prevăzute de legislaţie, care nu a asigurat efectul disuasiv al sancţiunii.
Interesul redus al producătorilor de a tranzacţiona pe pieţele centralizate în această
perioadă a fost justificat de aceştia pornind de la modul în care a fost concepută
obligaţia. În opinia producătorilor, obligaţia acestora de a vinde pe pieţele centralizate
nu a fost stabilită corelativ cu obligaţia furnizorilor de a cumpăra respectivele
cantităţi. Obligaţia prevedea procente mai mici în sarcina furnizorilor comparativ cu
cele ale producătorilor, iar furnizorii îşi puteau îndeplini obligaţia atât prin
cumpărarea, cât şi prin vânzarea gazelor naturale, respectiv prin vânzări succesive
fără să existe obligativitatea achiziţionării respectivelor cantităţi de la producători.
Implementarea prin OUG 64/2016 (începând cu 1 decembrie 2016) a unui nou cadru
legislativ privind obligaţiile de tranzacţionare, cu un regim sancţionatoriu mult mai
drastic/riguros a condus la efecte rapide şi consistente în ceea ce priveşte creşterea
cantităţilor tranzacţionate.
În perioada de la momentul introducerii obligaţiei de tranzacţionare şi până la nivelul
lunii septembrie 2017, s-au evidenţiat următoarele aspecte:
la nivelul cadrului legal există o lipsă de predictibilitate, în ceea ce priveşte
obligaţia tranzacţionării pe platforme, cauzată de faptul că sunt preconizate o
serie de modificări substanţiale la nivelul pieţei determinate de neadoptarea
prin lege a OUG 64/2016;
majoritatea tranzacţiilor realizate în perioada 2015 - sem I. 2017 au fost
încheiate pe platformele BRM, în principal pe platforma „disponibil”;
BRM este platforma pe care se tranzacţionează majoritar gaze naturale, atât
angro, cât şi retail; cantităţile tranzacţionate pe piaţa angro ating până la 98%
din totalul volumelor tranzacţionate;
există o concurenţă redusă la nivelul surselor de aprovizionare pe platforme,
sursa import fiind aproape inexistentă;
există o evoluţie crescătoare a volumului cantităţilor tranzacţionate anual;
302
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
se remarcă un interes sporit pentru intervalele cantitative ce depăşesc 10.000
MWh;
gradul ridicat de concentrare a pieţei se păstrează inclusiv pe platformele
centralizate, tranzacţiile cu cantităţi importante fiind încheiate tot între cei mai
importanţi furnizori din piaţă;
La nivelul operatorilor din piaţă, se remarcă o inerţie în acceptarea/adaptarea la
mecanisme care să conducă la transparentizarea tranzacţiilor. Din acest motiv,
apreciem că se impune ca, cel puţin pe termen scurt şi mediu (în funcţie de evoluţia
pieţei), să existe o obligaţie de tranzacţionare pe pieţele centralizate.
Comercializarea gazelor naturale în medii transparente aşa cum sunt pieţele
centralizate facilitează accesul furnizorilor la clienţi finali noi şi, de asemenea, accesul
tuturor furnizorilor la sursele primare de gaze.
O creştere a lichidităţii pieţei angro, pe lângă consolidarea rolului pieţelor
centralizate, nu poate fi atinsă fără realizarea interconexiunilor cu alte sisteme de
transport şi dezvoltarea PVT concomitent cu dezvoltarea unor pieţe de echilibrare
care să poată furniza informaţii în timp real.
303
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
transferul capacităţii rezervate pentru clienţii finali care schimbau furnizorul, a fost
eliminată odată cu modificările aduse Codului Reţelei.
Conform reglementărilor în vigoare, clientul nu are obligaţia de a pleca de la un furnizor la
altul cu rezervarea de capacitate de transport, care a fost contractată de furnizor în vederea
asigurării intrării/ieșirii gazelor naturale în/din SNT şi nici furnizorul inițial nu are
obligaţia de a ceda capacitatea furnizorului la care s-a transferat clientul. Prin urmare,
vechiul furnizor poate alege dacă îi transferă noului furnizor capacitatea de transport
rezervată şi noul furnizor poate decide dacă va prelua sau nu această capacitate.
Situaţia actuală conduce la apariţia unor disfuncţionalităţi, de exemplu în situaţia în care,
în timpul sezonului rece, vechiul furnizor nu este de acord cu transferul de capacitate, iar
noul furnizor este nevoit să rezerve capacitate pe termen scurt la tarife ridicate, astfel că
există riscul descurajării clienţilor în schimbarea furnizorului.
Netransferarea automată a capacităţii de transport rezervate, la schimbarea furnizorului,
are ca efect înregistrarea de către transportator a unor venituri nejustificate pentru acelaşi
client.
Un alt aspect semnalat de furnizori este faptul că există consumatori cu variaţii zilnice
mari cărora, în lipsa unor contracte cu cantităţi zilnice variabile pe punctele de intrare şi în
lipsa unei pieţe de echilibrare, coroborat cu mecanismul de transfer de rezervare de
capacitate prevăzut în reglementarea ANRE, este dificil să li se asigure o flexibilitate a
cantităţilor cu costuri rezonabile. În general, astfel de flexibilităţi pot fi asigurate numai de
furnizorii care au şi calitatea de producători.
De la momentul abrogării principiului potrivit căruia „rezervarea de capacitate urmează
clientul”, în cazul consumatorilor racordaţi direct la reţeaua de transport, în situaţia în
care rezervarea de capacitate a fost efectuată la nivel maxim de actualul furnizor, nu
este posibilă efectuarea unei rezervări de capacitate de către un alt furnizor.
O problemă cu care s-au confruntat furnizorii din piaţă este legată de faptul că prevederile
Codului Reţelei nu asigură claritate în determinarea depăşirilor de capacitate, lăsând loc la
interpretări. Reglementarea nu precizează în mod clar în ce măsură capacitatea se referă la
o sumă de puncte din aceeaşi categorie sau la punctele fizice, motiv pentru care în prezent
există o serie de diferende între aceştia şi Transgaz cu privire la depăşirea de capacitate.
OTS calculează depășirile de capacitate rezervată pe fiecare punct fizic de intrare/ieșire
în/din SNT, nu ca și diferență între suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de
puncte de intrare/ieșire în/din SNT și suma capacităților rezervate de către UR pentru
același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT.
Introducerea rezervării de capacitate la nivel de punct de consum, precum şi facturarea
depăşirilor de capacitate la nivel de punct dezavantajează micii furnizori în competiţia cu
furnizorii mari, care au capacitatea de a atenua mult mai uşor impactul dezechilibrelor
zilnice prin efectul de portofoliu (unii furnizori mari îşi permit să nu factureze
dezechilibrele către consumatori, obţinând astfel un avantaj comercial).
304
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
Aplicarea prevederilor Codului Reţelei a evidenţiat faptul că, în etapa actuală de
dezvoltare, dezechilibrele pieţei nu se pot împărţi în mod real pe fiecare furnizor, ceea ce
duce la apariţia penalităţilor. Problemele sunt generate de lipsa unui sistem de măsurare de
tip „smart metering” care să permită citirea la distanţă a consumurilor clienţilor finali.
Există diferenţe de măsurare şi facturare între ceea ce înregistrează şi facturează operatorii
de distribuţie şi ceea ce facturează Transgaz. Emiterea facturilor către clienţii finali se face
în baza datelor mijloacelor de măsurare operate de distribuitori, Regulamentului de
măsurare, iar Transgaz emite facturi în baza datelor introduse în Platforma GMOIS.
Neasigurarea în timp util, de către operatorul de transport, a unor informaţii suficiente care
să permită participanţilor la piaţă o echilibrare eficientă, lipsa pieţelor pentru ziua
următoare sau intraday, în cadrul cărora să se atenueze dezechilibrele, generează costuri și
riscuri în piață, putând reprezenta o barieră de acces.
În sectorul gazelor naturale din România activează doi operatori care deţin depozite şi
desfăşoară activitatea de înmagazinare, respectiv Romgaz şi Depomureş. Capacitatea de
stocare cumulată deţinută de cei doi operatori a reprezentat în perioada de analiză, între
20% şi 30% din totalul consumului la nivel naţional.
Există o diferenţă majoră între cei doi operatori din punct de vedere al dimensiunii
capacităţilor de stocare, depozitele operate de Romgaz reprezentând peste 90% din totalul
capacităţii existente.
Tarifele de înmagazinare au crescut în perioada de analiză pentru ambii operatori, în
cazul Romgaz majorarea fiind de circa 60%, iar în cazul Depomureş de aproximativ 52%.
Cele mai mari tarife le-a avut Romgaz, remarcându-se o majorare cu 80% a decalajului
dintre tarifele celor doi operatori, în perioada de analiză.
În opinia furnizorilor, nivelul actual al tarifelor de înmagazinare este mult prea ridicat
pentru a stimula interesul în stocarea gazelor naturale pentru sezonul rece, în condiţiile în
care gazele extrase din depozite devin necompetitive la vânzare. Raportat la preţul mediu
ponderat al gazelor din producţia internă vândute de producători/afiliaţi pe piaţa angro, în
anul 2016, costul de înmagazinare a reprezentat un procent suplimentar de aproape 25%
în cazul tarifelor practicate de Romgaz, respectiv de circa 17% în cazul tarifelor
Depomureş.
Pe parcursul perioadei de analiză, structura tarifelor de înmagazinare a înregistrat
modificări în ceea ce priveşte ponderea componentelor fixe şi variabile, cu precădere în
cazul Romgaz.
Astfel, prin majorarea componentei volumetrice din structura tarifului de înmagazinare, s-
a realizat o diminuare a volatilităţii veniturilor rezultate din activitatea de înmagazinare.
Din punct de vedere al dimensiunii capacităţii de stocare existente pe piaţa din România,
furnizorii consideră că aceasta este suficientă pentru a asigura alimentarea în condiţii
tehnice optime raportat la nivelul actual de dezvoltare a pieţei dar că, în perspectiva
305
Capitolul X – Concluzii privind funcţionarea pieţelor din sectorul gazelor naturale în perioada
2012-2016
exploatării zăcămintelor din Marea Neagră, se impune o majorare a capacităţii de
înmagazinare pe termen lung.
O deficienţă majoră a infrastructurii de înmagazinare, cu impact asupra modului în care
furnizorii pot opera pe piaţă şi, implicit, asupra costurilor acestora, este reprezentată de
restricţiile tehnice cu privire la capacitatea de extracţie din depozite, în perioadele cu vârf
de consum. Astfel, deşi furnizorii aveau cantităţi de gaze naturale înmagazinate în
depozite, aceştia nu le-au putut accesa, fiind nevoiţi să satisfacă cererea suplimentară din
surse alternative, respectiv din import. În acelaşi timp, scăderea cantităţilor înmagazinate
determină reducerea presiunilor în depozite şi, implicit, a capacităţii de extracţie.
O caracteristică a infrastructurii de înmagazinare din România, unică în Europa, este
funcţionarea bazată pe ciclu bianual - injecţie/extracţie - ceea ce limitează capacitatea
furnizorilor de valorificare a avantajelor stocării în funcţie de oportunităţile pieţei.
Trecerea la o funcţionare multiciclu, ce presupune realizarea concomitentă a operaţiunilor
de injecţie şi de extracţie, ar conduce la o creştere a flexibilităţii în operarea capacităţilor
de stocare, cu efecte în optimizarea gestionării din punct de vedere comercial a
cantităţilor înmagazinate de furnizori.
În România, independenţa activităţii de înmagazinare nu este asigurată în conformitate cu
prevederile europene, având în vedere că cel mai mare operator al capacităţilor de stocare,
respectiv Romgaz, este şi producător prezent pe piaţa furnizării angro şi cu amănuntul.
În perioada de analiză, demersurile în sensul asigurării unei independenţe reale a
operatorului de înmagazinare, care să ofere celorlalţi participanţi la piaţă garanţia
manifestării concurenţei în condiţii egale, nu au avut finalitate. Romgaz a decis crearea
unei filiale deţinute în procent de 100%, având ca obiect de activitate înmagazinarea
subterană a gazelor, fără ca operaţiunea să presupună transferul dreptului de proprietate
asupra activelor necesare desfăşurării activităţii de înmagazinare. În urma discuţiilor cu
ANRE au fost identificate o serie de neclarităţi cu privire la procesul de separare juridică
propus de Romgaz, astfel că activitatea filialei Depogaz este suspendată, termenul de la
care Filiala Depogaz ar urma să devină titularul licenţei de operare a sistemului de
înmagazinare fiind prorogat până la 1 aprilie 2018.
Dubla calitate deţinută de Romgaz, atât de furnizor de gaze naturale concurent cu ceilalţi
furnizori care trebuie să înmagazineze gaze naturale, cât şi de operator licenţiat pentru
activitatea de înmagazinare, îi poate conferi acestuia un avantaj concurenţial.
306
Capitolul XI – Recomandări
CAPITOLUL XI – RECOMANDĂRI
305
art. 148 alin. (2) statuează că racordarea la conductele de alimentare din amonte și la sistemul de transport, în
regim reglementat, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRE, este permisă următoarelor categorii
de solicitanți: a) titularilor contractelor de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale, în
vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale ce le revin în această calitate, b) operatorilor terminalului GNL, c)
operatorilor depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, d) clienților industriali noi, e) operatorilor
economici titulari ai licenței de distribuție și f) producătorilor de gaze naturale 305.
307
Capitolul XI – Recomandări
308
Capitolul XI – Recomandări
309
Capitolul XI – Recomandări
310