Istoria Seichim relatată de Patrick Ziegler în 1998 M-am aşezat lângă sarcofag şi am început să meditez.

La un moment dat, am auzit un bubuit ca de gong, urmat de un sunet ascuţit... Eram înspăimântat şi nu
puteam să mă mişc. Apoi am simţit o formă de energie ce plutea deasupra mea. Părea un vârtej, făcând
cercuri în jurul meu şi apăsându-mă apoi tot mai puternic... Frica a dispărut ca prin minune şi m-am
simţit înconjurat de o Iubire fără sfârşit, ce iradia în toată fiinţa mea. Frica se transformase într-o mare
Iubire. Pe măsură ce simţeam această iubire care îmi învăluia corpul, începeam să-mi revin şi puteam să
aud din nou sunetele... Mi-am dat seama că, în timpul acelei experienţe, sunetul care se auzise cel mai
frecvent fusese cel al inimii mele. Era ca şi cum întâi ar fi fost transpus în exteriorul meu, apoi în interior,
încremenind în zona inimii. Şi, pentru tot restul nopţii, m-am întins pe jos, simţind energia din inima mea
cum se mişcă în tot corpul, acceptând prin aceasta orice altceva urma să primesc. Şi întreaga noapte am
stat scăldat în acea baie a Iubirii. [...] Am fost îndrumat către o şcoală sufi situată în apropiere. Cei care
meditau acolo m-au invitat înăuntru, iar după ce le-am spus ce caut, unul dintre ei a răspuns: „Da, îl
cunoaştem pe şeicul Sayyidi Fahruddin Mohamed Osman Abduh al-Burhani (liderul sufiştilor mistici
Tariqa Burhaniya). Locuieşte în Sudan acum, dar, dacă vrei să rămâi aici, te putem învăţa tot ceea ce ne-
a învăţat şeicul pe noi.“ Am rămas acolo timp de o săptămână şi am practicat o meditaţie foarte
asemănătoare cu ceea ce făcusem eu în Marea Piramidă. Am învăţat şi un dans, dar nu pe cel cunoscut,
în care mişcările se desfăşoară în formă de spirală, ci ceva nou... Toate elementele ce compuneau dansul
se desfăşurau de la stânga spre dreapta, într-un fel de model al infinitului. Din câte îmi amintesc, sufiştii
îl numeau zikir (dhikr)... Tobele băteau într-un ritm ameţitor, ei cântau, iar energia creştea din ce în ce
mai mult. Apoi se aşezau jos, stând liniştiţi o vreme, după care o luau din nou de la capăt. Şi făceau
aceasta o noapte întreagă! După o săptămână am început să am viziuni despre un bărbat cu turban,
îmbrăcat complet în portocaliu, şi, spunând aceasta celorlaţi din grup, ei m-au asigurat că unul dintre
darurile spirituale ale şeicului era acela de a apărea în visele lor şi de a-i învăţa în acest mod.