RELIGIE, ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI ÎN ROMÂNIA

2019
INTRODUCERE
Activitatea de asistenţă socială nu este o preocupare nouă în orizontul grijii faţă de aproapele
nostru, întrucât Biserica şi-a făcut din aceasta, vocaţia sa în istorie, ea organizând şi primele instituţii
de asistenţă socială încă din perioada apostolică.
Viaţa religioasă, reprezentată prin Biserică, a fost întotdeauna în strânsă legătură cu asistenţa
socială, fiind un remediu, nu doar pentru cei săraci, dar şi pentru cei cu nevoi speciale, cum ar fi
copiii abandonaţi, bătrânii etc.
Primele începuturi ale asistenţei sociale în România se plasează, ca în majoritatea ţărilor, sub
semnul unor acţiuni de tip caritabil, desfăşurate şi organizate în special de organizaţii de tip religios.
Biserica Ortodoxă Română a avut încă de la început un rol deosebit de însemnat în asistenţa socială,
fiind receptivă la problemele oamenilor şi acţionând acolo unde era nevoie de intervenţie. Aceste
tipuri de acţiuni aveau un caracter punctual, nesistematic, având ca scop ajutorarea mai degrabă
ocazională a anumitor categorii dependente: bolnavi, orfani, săraci.

NOUL PACHET LEGISLATIV AL PROTECȚIEI COPILULUI

Este binecunoscut faptul că după instaurarea regimului comunist, toate aşezămintele ,
societăţile şi fundaţiile de protecţie socială care funcţionau în cadrul Bisericii au fost desfiinţate sau
trecute în coordonarea exclusivă a statului. Asistenţa socială practicată de regimul comunist era
comandată direct de către Stat, nu doar coordonată şi sprijinită, excludea pluralismul de iniţiativă şi se
fundamenta pe ideologia unanimului ateist, fapt care elimina din start angajarea instituţiilor relegioase
în opera filantropică socială. România, după căderea comunismului, a avut întotdeauna ca ţintă
integrarea europeană. Dimensiunea istorică şi culturală a procesului de integrare a fost o componentă
constantă a lărgirii, mai ales că ea corespundea diversităţii şi pluralismului ce caracterizau şi
caracterizează Europa.
În privinţa asistenţei sociale din România după momentul din 1989, a început demararea
unor reforme substanţiale cu privire la sistemul naţional de asistenţă socială, care în perioada
comunistă era aproape inexistent. Imediat dupa anul revoluţionar, s-au început luarea unor măsuri
importante pentru crearea unui sistem de protecţie a copilului eficient şi potrivit cu normele
internaţionale. Imaginea României a avut mult de suferit din cauza orfelinatelor, unde copii erau
destul de superficial îngrijiţi, ca să nu mai vorbim despre lipsa aproape totală de servicii care să
sprijine socializarea lor şi reintegrarea lor socio-profesională etc. De aceea, există câteva momente
foarte importante în privinţa protecţiei copilului, cum sunt: Adoptarea de către România a Convenţiei
ONU cu privire la drepturile copilului, înfiinţarea Direcţiilor Generale de Protecţia Copilului în anul
1997, iar în 2004 adoptarea pachetului legislativ cu privire la protecţia copilului format din: Legea nr.
272 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273 privind regimul juridic al
2
adopţiei, Legea nr. 274 privind înfiinţarea, organizarea şi funţionarea Oficiului Român pentru Adopţie
şi Legea nr. 275 privind Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Îmbunătăţirea situaţiei copiilor din România şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru ca
ei să crească sănătoşi, să aibă o îngrijire şi o educaţie de calitate şi să participe activ la viaţa
comunităţii constituie unul dintre principalele obiective ale politicilor sociale adoptate în ţara noastră
după momentul ’89.
Prima Strategie Guvernamentală în domeniul drepturilor copilului, aprobată în 1997, a vizat
perioada 1997-2000 şi a marcat începutul reformei sistemului de protecţie a copilului în România. La
acea vreme s-au luat primele măsuri pentru reformarea cadrului legislativ, pentru descentralizarea
activităţilor de protecţie a copilului, pentru restructurarea şi pentru diversificarea instituţiilor de
protecţie a copilului, pentru dezvoltarea alternativelor de tip familial pentru protecţia de tip de
rezidenţial, precum şi pentru prevenirea abandonului copiilor.
Odată cu adoptarea acestui pachet legislativ din anul 2004 şi cu intrarea lui în vigoare
începând cu 1 ianuarie 2005, în România, din punctul de vedere al protecţiei copilului, întregul sistem
se dezvoltă, serviciile de asistenţă socială în acest domeniu fiind de acum la standardele europene.

ROMÂNIA ȘI RELAȚIA STAT BISERICĂ ÎN PRIVINȚA ASISTENȚEI

SOCIALE
Una dintre problemele principalele ale României, cât și din toate țările care au devenit
comuniste, a fost dată de către ideologii comuniști care s-au confruntat în procesul de secularizare a
noilor generații socialiste cu educația religioasă, pe care copiii continuau să o primească în cadrul
familiei. “Socializarea religioasă a copiilor a fost considerată de autorități cel mai mare impediment
pe care ideologii trebuiau să îl depășească pentru a-i transforma pe aceștia în membrii comuniști
devotați Noii Societăți”.
În România, în ciuda faptului că prin Constituția adoptată de regimul comunist se permitea o
libertate religioasă mai mare decât în regimul precedent și se garanta teoretic fiecărei persoane
exercitarea propriilor convingeri religioase în spații instituționale recunoscute de stat, acest lucru nu
însemna că religia nu era văzută ca o amenințare ce trebuie eliminată în mod activ din noua societate
comunistă, doar influența ei pe care o avea în conducere, în instituții, în învățământ.
Deși se încerca crearea unei imagini pozitive despre comunism că nu ar avea mare lucru cu
religia și cu manifestarea religioasă la nivel de individ, totuși ea a fost treptat alungată din instituții
prin interzicerea ei. Astfel că perioada comunistă începea în România nu doar prin înlocuirea treptată
a învățăturii creștine cu ideologia marxistă, ci chiar nu o mai permiteau, făcând treptat înlăturarea
totală a ei.

3
 Spre deosebire de cele mai multe țări din regiune, România este țara în care valorile religioase
exercită încă o influență semnificativă asupra vieții publice și a celei private a oamenilor. “Pentru
români, un nivel ridicat de religiozitate poate să aducă după sine nu doae preferința pentru un patern
tradițional de familie, ci și orientarea către respingerea alternativelor democratice de guvernare a unei
țări, însă și stimularea motivației pentru muncă”.
În România, religia joacă un rol important, influențând opțiunile pe care oamenii le fac în alte
domenii ale vieții. Religia este încă importantă atât în modelarea opțiunilor politice, cât și în
motivarea muncii. Rezultatele indică o secularizare scăzută a spațiului public chiar dacă puterea
comunistă a încercat să elimine religia mai ales din viața publică.
Direcția Generală este instituția publică cu personalitate juridică,înființată în subordinea
consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului Municipiului București, prin comasarea
serviciului public de asistență socială și a serviciului public specializat pentru protecția copilului.
Anul important în privința Protecției Copilului este în 1997, când Guvernul Român
Niei a adoptat o Ordonanță de Urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate,
punând bazele unui nou sistem de protecție.
Biserica, în România este implicată în foarte multe proiecte în ceea ce privește asistența
socială. Ea dezvoltă consistent și profesional sectorul filantropico-social în cadrul fiecărei episcopii
astfel încât, după ieșirea întregii societăți românești de sub influența comunismului, putem vorbi de o
implicare mai profesionalizată a Bisericii în domeniul asistenței sociale, dincolo de latura
întrajutorării semenului pe care o deține.
Scopul principal al acestei cercetări la nivel național a fost: Evidențierea specificului
interacțiunii dintre Biserică și practica asistenței sociale din România, precum și a influențelor
exercitate de către variabilele religioase în potențarea implicării comunitare pentru angajații din
instituțiile de asistență socială.
La nivelul României, relația Biserică-stat în domeniul asistenței sociale este una reală, putem
spune complementară și nu de neutralitate, cum se află în alte state Europene. În domeniul protecției
copilului, Biserica este destul de implicată, pentru că există valori procentuale destul de ridicate.
În România relația Biserică-stat în domeniul asistenței sociale există și nu este una
întâmplătoare și nici pe termen scurt. Prezența preotului ca angajat al DGASPC, adică pe un post de
preot cuprins în organigrama instituției, prezența locului de rugăciune, iar apoi parteneriatele, toate
acestea sunt aspecte care prin excelență definesc o relației stabila, serioasă și de durată între
DGASPC și Biserica locului și implicit definesc relația Biserică-stat în domeniul asistenței sociale.
În concluzie, dincolo de angajamentul instituțional formal al Bisericii în activitățile specifice
asistenței sociale, implicarea comunitară a lucrărilor sociale se arată a fi și pe un profil de personaliate
al acestora în care variabilele religioase joacă un rol potențator remarcabil.

4
ROMÂNIA ȘI RELAȚIA STAT-BISERICĂ ÎN PRIVINȚA PROTECȚIEI
COPILULUI
Relația stat-Biserică în România este una foarte bună, deși este o relație foarte discutată și
extrem de sensibilă pentru toate țările. Statul nu este indiferent față de Biserică și acordă un ajutor
substanțial acesteia.
În tranziția de la asistarea tradițională creștină la dezvoltarea unui sistem de asistență socială
profesionalizat, Biserica s-a aflat alături de stat.
”În România, relația stat-Biserică nu este una de neutralitate, iar în privința asistenței sociale
lucrurile stau cu totul diferit față de o mare parte din țările Uniunii Europene. Totul pleacă de la
geneza poporului român. Diferența dintre România și statele europene este dată și de această
problemă și anume modul în care s-a născut poporul român. De aceea, vorbim de o apropiere foarte
mare între Biserică și stat, mai ales în privința asistenței sociale.” (I. Petrică, 2013, pag. 58)
Datorită acestei legături dintr stat și Biserică, preoții slujesc în centrele de plasament, în
capelele/bisericile ridicate în spații publice și în centrele eparhiale și Direcțiile județene de asistență
socială și protecția copilului. Aceste lucruri nu se pot efectua în UE deoarece statele sunt separate de
Biserică, state de acest tip sunt: Franța, Spania, Olnanda, Belgia și altele.
Odată cu elaborarea Legii nr. 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legii
nr. 273 privind regimul juridic al adopției, Legii nr. 274 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Oficiului Român pentru Adopție și a Legii nr. 275 privind Autoritatea Națională pentru
Protecția Drepturilor Copilului, forurile superioare ale Europei au înființat o campanie de
implementare a legii nr. 272, prin organizarea unor cursuri de formare. Proiectul a fost
intitulat ”Campanie de educație privind drepturile copilui”. Acesta s-a derulat în toate județele țării
noastre și a avut ca obiectiv general: de a asista autoritățile române în dezvoltarea unui sistem de
asistență socială durabil, bazat pe principiul egalității. Obiectivele specifice ale acestei campanii sunt:
- Desfășurarea de activități de formare a profesioniștilor care intră în contact cu copiii;
- Creșterea responsabilizării familiilor și a părinților prin formarea acestora cu privire la
drepturile copiilor;
- Informarea copiilor cu privire la drepturile lor.

În această campanie au fost implicați asistenți sociali de la SPAS și DGASPC, cadre didactice,
personal medical, judecători și procurori, polițiști și preoți.
Pentru fiecare grup țintă s-a alcătuit un manual prin care participantul la curs să se poată
familiariza cu noțiunile generale privind protecția copilului din România, situațiile de risc care pot
duce la instuționalizarea unui copil și implicit la separarea temporară sau totală de familia naturală.

5
 Implicarea Bisericii într-un asemenea proiect, în care ca și grup țintă sunt preoții, aduce cu
sine faptul că în asistența socială profesionalizată mai este nevoie și de o asistare creștină.
Asistenții sociali de la Direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului când se
deplasează pe teren pentru a culege infomații sau chiar atunci când se deplasează pentru un caz nou,
mai ales în mediul rural, intră mai întâi în legătură cu liderul spiritual, și anume preotul.

RELAȚIA DINTRE RELIGIE ȘI IMPLICAREA SOCIALĂ ÎN CADRUL

DINAMICII SOCIETĂȚII
Una din cele mai importante părți din viața umană este religia. Deși, datorită industrializării,
cei mai mulți sociologi vorbesc de regresul religiei asupra lumii, totuși se constată că din punct de
vedere al activităților cu caracter social, Biserica nu a pierdut enorm de mult, chiar are o anumită
influență prin intermediul prezenței ei în asemenea lucrări.
Fără atenția către practica socială este puțin probabil ca atenția să fie acordată interacțiunii
sociale dintre religie și societate- și acesta este precis cazul sociologiei spiritualității, care este
interesată doar de individ. Oamenii interacționează cu multiple autorități ce relaționează una cu alta:
în loc să implice un angajament exclusiv față de un grup, tradiție sau practică, ducând spre o discuție
religioasă specifică, interacționează cu orice autoritate particulară (precum un canalizator, lider de
grup de meditație, vindecător de cristal) care a format elemente importante în viețile religioase ale
oamenilor.
Religia poate fi privită din exterior, atunci când identificăm elementele de bază, cum ar fi de
exemplu: istoria, învățături, practici și organizarea religiei,dar poate fi privită și din interior, iar acest
fel însemnă să analizezi oamenii care trăiesc și practică acea tradiție.
Pentru a înțelege cum o religie există pentru oameni, trebuie să fii capabil să pătrunzi în
interior și să începi să înțelegi sentimentele acelor persoane față de religie, felul lor de a privi lumea și
lucrurile care sunt cele mai importante în viețile religioase. Înțelegerea interioară reprezintă
acceptarea credințelor lor și oferă posibilitatea de a empatiza sau de a compasiona valorile altor
oameni. Taylor are o remarcă foarte interesantă ”învățăm să prețuim mai mult propriile credințe și
simboluri religioase atunci când îi vedem pe alții cum și le asumă și le prețuiesc pe ale lor”.
Sistemul social contemporan se bazează mai puțin imprimarea unei ordini morale împărtășite
și mai mult pe folosirea mijloacelor tehnice eficente, de exemplu, Jurământul depus pe Biblie a fost
înlocuit de detectorul de minciuni.
În cadrul dinamicii societății contemporane se pot observa implicațiile Bisericii la nivel social,
mai ales în ceea ce privește asistența socială. Cercetările la nivelul Europei arată partea vest
europeană unde procesul de secularizare a fost mai intens, religia are un aport destul de important în
implicarea la nivel de societate ca instituție în asistența socială chiar profesionalizată. Aceasta datorită
6
faptului că populația acestei zone europene s-a hrănit intens cu spirtitul secularizării. Bryan Wilson
afirma despre sacralizarea că este ”procesul prin care instituțiile, ideile și practicile religioase nu mai
sunt socialmente încărcate de sens”. Fenomenul secularizării crește odată cu cel al globalizării. În
afara secularizării au rămas comunitățile și o foarte bună parte a societății. De acest fenomene au fost
atinși chiar și liderii politici și elitele intelectuale. În schimb, în partea est europeană lucrurile stau
altfel. Avem popoare puternic ancorate în religie, iar implicarea Bisericii la nivel de instituție este
destul de mare, pentru că alta este relația stat-Biserică. Secularizarea fiind un proces aproape
inexistent.

CONCLUZIE
În România, în privința serviciilor sociale, relația dintre stat și Biserică este una de
complementaritate, aceasta din urmă nefiind privită ca o simplă organizație nonguvernamentală, ci
mai de grabă ca o instituție extrem de importantă. Rolul Bisericii în în societatea românească și cu
precădere în activitatea de protecție și promovare a drepturilor copilului este unul consistent, acest
lucru fiind posibil și datorită faptului că societatea a rămas ancorată încă în valorile tradiționale. Ceea
ce diferențiază România de alte state ale Uniunii Europene este relația dintre stat și Biserică în
privința asistenței sociale, aceasta fiind una de conlucrare.

7
Bibliografie:
 Petrică, Ion, Religiozitata și instituțiile sociale în România, ed. Institutul European, Iași, 2013
 Gavriluță, Nicu, Sociologia religiilor, ed. Polirom, Iași, 2013