DORA, în fața oglinzii. Se machiază.

Ce porcărie, viața asta… Te chinui, ani în șir, ca o vită, pui fundul la bătaie, muști, dai din coate,
o iei peste bot, cazi, te calcă toți în picioare, te scuturi, mergi mai departe, zâmbești, urli, plângi…Și
de ce? De ce toată tevatura asta? Atunci când în sfârșit ajungi să ai ce vrei, atunci când ajungi acolo
unde crezi că meriți, puf! Gata. Îți dai seama că de aici n-o mai poți lua decât la vale. De ce trebuie să
pierdem totul atunci când în sfârșit obținem ceea ce ne-am dorit mai mult? De ce nu putem muri
tineri?...Cumva, așa brusc. De ce trebuie să devenim urâți, răi și slabi? Ce soi de pedeapsă e asta? Cui
folosește? Oribil…Dacă o să înțepenesc înainte de vreme? Ca o bătrânică anchilozată? Ce mă fac,cum
o să dansez? Ar fi bună o votcă…deși așa de una singură…(bea) Uh! Altă viață.

( îl întreabă cum îl cheamă?) La mine-n suflet n-ai fost decât tu,… Până ai plecat și mai lăsat pustie.
Da. Ți-am fost credincioasă. Și încă îți sunt. Zău. Dintre toți ăștia cu care m-am culcat, pe nici unul nu
l-am iubit cu adevărat. Șșșș. Dar să nu spui. Să nu le spui nimic. Știi cum sunt bărbații. Cocoși
orgolioși. Cum e vorba aia? Fiecare soldat are dreptul să creadă că ascunde în pantaloni un baston de
mareșal. Habar n-au că bătăliile nuu se câștigă cu bastoane. Oricât de lungi. Oricât de groase. (bea)
Niște nătăfleți. Ai zice că vor să cucerească un deal nu o femeie.

Îți dai seama în ce lume coruptă trăim? Depravată. Imorală. Putredă. Nu avem nici o șansă să ne
plictisim. Un pastor m-a amenințat odată că n-am să mai ajung în rai. I-am râs în nas. Pentru mine
acesta e raiul. Cabaretul, nebunia asta strălucitoare ca o mărgică de sticlă. Ieftină și colorată. I-am
spus-o . N-am vrut să-l șochez. I-am spus-o fiindcă așa mi-a trecut atunci prin cap și nu m-am putut
abține. A râs și m-a tras din nou lângă el, în pat. Mi-a dat el mie rai! Asta a fost demult …Eram o
biată fată tânără și fără minte. Habar n-am pe unde e părințelul acum…Și-o fi găsit raiul? Vezi de aia
cred eu în ceea ce fac. Cabaretul există. Și bine face…E o chestiune verificabilă. N-aș da un număr de
can-can pe trei perechi de aripioare de îngeri. Urăsc iluziile. Și nu pot crede în ceva abstract. De aia
am nevoie de aplauze , și de fum și de fluierături. Pricepi? Sigur că pricepi. Și te amuzi. Am auzit că
biroul tău e un adevărat bulevard. Spune drept, de aia vii să te odihnești la mine, aici? Că văd că ți-ai
făcut un obicei din asta. Ce, vrei să afli dacă s-au mai adunat prospături pe listă? Sau…oh-lala, mon
cher…. Nu-mi spune că ești gelos,nuuu…Ce tot spun? Tu? Gelos? Nici nu știi ce-i aia nu? Mai bine
lasă, nu-mi spune.

Știi ce-mi place la tine…? Ești băiat bun. Nu foarte bine făcut, dar faci față. Nu e tot atât de bine făcut
ca ….de exemplu…. e un tip bine. Bine hrănit, bine clădit. Îmi place. Nu prea am ce vorbi cu el, e
drept. Sau …., pe…. îl știu de…ceva ani. O pasiune constantă, distantă, severă. Un profesionist. Câtt
despre… nu știu ce să zic, zău. E atât de delicat. Desprins de lume. Nici nu știu ce vede la mine. Mă
iubește cu grijă, parcă i-ar fi teamă să mă rănească. Habar n-are de voi, ceilalți.
 Ce urât e somnul. Seamănă cu moartea. Uită-te la el. Parcă nici nu respiră. Stă pe spate prăbușit
printre perne, cu gura crăpată și ochii închiși. Ca un cadavru. De fapt, pentru câteva ore e ca și mort.
Nu gândește, nu mișcă, nu simte, nu nimic. Somnul acesta… e ca un fel de repetiție generală înainte
să…în fiecare zi câte puțin. Oare eu cum arăt când dorm? Tu m-ai văzut? Ce-ai gândit despre mine?
Ți-a fost milă? Te-am dezgustat? Poate că arătam respingător. Și când te gândești că am fost un boț de
carne la început… apoi un prunc zglobiu, o fetiță cu codițe și apoi o codană nurile…și acum? Cine
sunt eu? Ce-a rămas din tot ce-am fost? Ce-am pierdut în toți acești ani de iubiri trecătoare? Ce-am
primit?

Uită-te la tine, ești gol, te-ai golit. Te-ai golit de gânduri, te-ai golit de intenții. Până și sămânța
ți-ai golit-o în mine. Și ce dacă visezi? Nu tu visezi, visele tale se visează singure. Și numai acum
câteva minute îmi răsuflai în față , îți simțeam mirosul de tutun de pipă din gură, damful de coniac, îți
auzeam inima peste inima mea, eram ca un trup cu două inimi. Acum zaci acolo, jumătatea mea inertă
și nici măcar nu mă doare chestia asta. Tare ciudat. Jumătatea mea mută și surdă. Dormi, dormi. Eu o
să stau aici și o să povestesc câte una alta. Nici nu o sa aibă importanță ce o să spun, oricum nu mă
auzi, iar eu le știu prea bine pe toate câte o să le înșir. Vorbesc ca să nu dorm. Somnul e urât și-am zis.

Toată discuția asta mă obosește și mai mult. Mai bine lasă-mă să-ți zic cum am ajuns eu în
afacerea asta cu cabaretul. O să sar peste unele detalii, poate prea sordide, sau poate că nu o să sar. De
exemplu, nu știu dacă ar trebui să-ți spun că prima… audiție am dat-o pe aleea din spatele teatrului.
Cu portarul. Mi-a zis că sunt prea tânără pentru locul acesta. I-am spus că nu cred. Da, a continuat el,
atunci hai încoace să vedem. Și nu eram. Aveam 14 ani și portarul a fost primul. Nu, stai, știu ce crezi,
nu primul meu bărbat.. eh ….Ce chestie! Aproape că-l uitasem. (către cel ce doarme) Ce vremuri…
ziua repetam, dansam, cântam. Era un soi de viață de pasăre…apoi încet – încet, în jurul meu, a
început să se ridice colivia asta. Îmi construiam cariera, cică. Deveneam cunoscută. Munceam enorm.
Câștigam bine, cheltuiam tot.

Urăsc băutura. Beau degeaba. Știu că e degeaba, dar nu mă pot opri. Știu că nu rezolv nimic bând,
dar beau. Nu mi-e sete. Am așa, un gol în mine, și încerc să-l umplu, și beau. Inutil. Știu că e inutil,
dar încerc. E ca și cum ai încerca noaptea să-ți calci umbra. Imposibil, dar fascinant. Dimineața, când
mă trezesc cu capul mare, știu că am băut degeaba și că toate problemele mele sunt tot la locul lor.
Problemele mele nu se sinchisesc de ce și cât beau. Le urăsc. Urăsc băutura. Și beau cu ură.