Comportamentul criminal (continuare)

III. Teoriile psiho-morale

Comportamentul criminal si infractionalitatea constituie simptome ale problemelor emotionale

fundamentale. In general, acestea atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emotionale
sau sentimentelor de insecuritate, inadecvare si inferioritate. Poarta amprenta conceptiei psihanalistilor.
Pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psiho-morali.

A. Teoria analitica – Sigmund Freud

Cateva referinte gasim si in opera lui Freud in special in opera “Totem si Tabu”. Aici analizeaza
ctv tabuu-ri cu relevant criminological: incestul si uciderea. Idea de baza: satisfacerea unor dorinte
refulate

B. Teoria criminalului nevrotic – Fr. Alexander si H Staub: “ Criminalul si judecatorii sai”

Criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii :

1. Criminalitate imaginara (vise si fantezii)- fara relevanta criminalistica, ci doar psihologica

2. Criminalitate ocazionala – specifica in situatiile in care Supraeul suspenda instant morala a

individului, datorita unei vatamari sau amenintati iminente pt integritatea lui fizica sau morala.
Ex : in caz de santaj, amenintare sau legitima aparare

3. Criminalitatea obisnuita, ce cuprinde la randul ei :

Criminalii organici – a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bolnavii psihici ce
prezinta alterari ale discernamantului, sau chiar lipsa lui ; cazurile de schizofrenie, retard
mintal sau intarziere mintala, cei care sufera de epilepsie)
Criminalii normali – sunt sanatosi din punct de vedere psihic, dar sunt socialmente anormali.
Acestia fac parte, de regula, dintr-o colectivitate criminala si se comporta confor moralei
acesteia si nu prezinta confilcte intre Eu si Supraeu (membrii unui grup criminal)
Criminalii nevrotici- actioneaza in functie de mobilul inconstient. Exista un sentiment al
vinovatii, insotit de angoasa pedepsei si resimte pedeapsa ca o justificare morala. Uneori
doar gandul criminal, e suficienta pt a dezvolta sentimentul de culpabilitate si nevoia de
pedeapsa.

C. Teoria personalitatii criminale – Jean Pinatel

Teoria lui explica atat geneza, cat si dinamica actului criminal, aceasta personalitate criminala e si un
instrument clinic pe care poti sa-l evaluezi, diagnostichezi etc. Principalele idei sunt :
Nu putem separa oamenii in buni si rai
 Exista asa-numite diferente graduale in privinta pragului lor delicvential, astfel incat
in circumstante exceptionalee, orice om poate deveni un criminal. Unii indivizi au
doar de instigarii exterioare sau stimulii intense, in schimb altii au nevoie doar de
instigari lejere pt a comite actul respectiv
Aceasta dif graduala e data de anumite trasaturi psihologice care alcatuiesc
« nucleul central al personalitatii criminale »
Componentele nucleului sunt :
- Egocentrism – tendinta omului de a raporta totul la sine insusi
- Labilitatea emotionala – o lipsa de prevedere a consetintelor actelor, o
deficienta de organizare in timp si instabilitate emotionala
- Agresivitatea – o paleta larga de tendinte, insa care are ca principala functie
invingerea si eliminarea obstacolelor ce stau in drumul actiunilor individului. Se
manifesta printr-un dinamism. Obstacolele material susceptibile sa impiedice
executarea crimei sunt invinse prin agresivitate
- Indiferenta afectiva – cea care asigura trecerea la act si consta in lipsa totala a
empatiei cu suferinta produsa victimei
Cele 4 componente nu trebuiesc studiate in mod individual, ci reunite in acest nucleu si doar
legaturile dintre acestea confera un caracter particular al personalitatii criminale

Niciuna din teoriile prezentate nu poate fi considerata suficienta si deplin consistenta in

explicatiile oferite. Etiogeneza fenomenului infractional e una multi-nivelara, astfel incat fiecare teorie
surprinde un anumit aspect. Teoriile prezentate nu sunt contradictorii, ci sunt complementare, iar din
integrarea lor, poate rezulta o explicatie globala care ca arate rolul personalitatii si al celorlati factori in
actul infractional.

Constructia si dinamica universului social

Principalii mediatori implicati in constructia universului social sunt :

Categorizarile
Stereotipurile
Prejudecatile
Reprezantarile sociale
Atribuiriile (procesul atribuirii)

1. Categorizari

In mod spontan, fiintele umane grupeaza/categorizeaza informatii si evenimente pe care le

traiesc. Pentru a simplifica procesul de prelucrare a informatiilor, oamenii grupeaza in plan mental,
obiecte, idei si evenimente ce au proprietati si caracteristici comune. Aceasta tendinta de a categoriza se
aplica si celor din jurul nostru si procesul se numeste categorizare sociala.

2. Stereotipuri

Reprezinta o serie de caracteristici considerate relevate pt a descrie membrii ce apartin unui

grup sau ce apartin unei categorii sociale. Acestea influenteaza in mod semnificativ felul in care
procesam informatiile

Primul care a vb despre existenta stereotipurilor a fost elvetianul Lietman. Acesta a spus ca
stereotipurile pot fi intelese in functie de interfata cognitive- afectiva si spunand ca aceste stereotipuri
nu sunt neuter din punct de vedere afectiv si ca ar purta amprenta sentimentelor, preferintelor,
respingerilor.

Imaginea profund negative asociata stereotipurilor, in psihologie intre anii `30-`80 s-a datorat
cercetarilor facute in aceasta perioada, cercetarii ce s-au focusat doar pe dimensiunea lor descriptiv-
evaluativa; foarte mult timp fiind ignorant impactul acestora asupra perceptiei sociale si asupra
atribuirilor cauzale si a elaborarii de inferente cauzale. Cercetarile recente, insa, au aratat faptul ca
stereotipurile pot fi privite si ca niste scheme mintale structurate ce contribuie la perceptie sociala, la
realizarea de inferente si care contribuie la justificarea comportamentului individului fata de un altul.

Ce inseamna inertia stereotipurilor ?

Stereotipurile utilizate excesiv pot avea un caracter destructurant, in relatia cu realitatea

obiectiva ducand la confuzie si interpretari eronate. Principalul aliat in tot acest proces ar trebui sa fie
procesul destereotipizarii.

Folosirea stereotipurilor in procesarea informationala, tine pe de o parte de aspecte

intraindividuale (mecanisme cognitive, motivationale) si tine, si de aspecte
interindividuale (variabilitatea si contextul grupului social, ierarhiile grupale, statutul social)

Stereotipizarea e un fenomen complex si e determinat in principal de urmatorii factori :

- Cantitatea informatiilor detinute despre tinta sociala (cu cat reprezentarile

despre un grup sunt mai sarace in informatie, cu atat atribuirile cauzale
referitoare la comportamentele acestora, pot fi influentate de constructele
stereotipe, ce pot fi atat negative, cat si pozitive)
- Schemele mentale pre-existente formate in ontogeneza/ de-a lungul vietii, rol
principal : familia, scoala, mediul social
- Profetia auto-realizatoare ce consta in selectarea acelor comportamente ale
tintelor ce se potrivesc cu expectantele anterior formate
 3. Prejudecata

Reactia afectiva fata de membrii unui grup sau de membrii unei categorii sociale. Prejudecata
influenteaza atat, natura continuturilor cognitive activate, elementele stereotipurilor, cat si directia
prelucrarii si procesarii acestora. Prejudecata e un predictor puternic pt : comportamentul omului in
relatie cu grupul respectiv si discriminare

4. Reprezentarii sociale

Primul care a folosit termenul de reprezentare sociala a fost Emil Durckhame. Acesta a spus ca sunt o
clasa generala de fenomene psihice si sociale ce inglobeaza ideologii, mituri credinte, sentimente si
cunostinte impartasite de membrii unei societati intr-un anumit moment al dezvoltarii sale istorice. In
prezent, reprezentarile sociale au constituit o tema principala de studiu pt psihologia franceza si sunt
considerate adevarate viziuni functionale asupra lumii, viziuni ce permit indivizilor sa dea un sens
conduitelor lor si sa se adapteze in societate. Aceste reprezentari sociale au urmatoarele functii :

Functia de cunoastere – permit intelegerea si interpretarea realitatii ; cu ajutorul lor e facilitata

comunicarea si cunoasterea celorlalti
Functia de orientare – orientarea practicilor si ghidarea comportamentelor
Functia justificativa – prin care reprezentarile sociale permit aposteriori (dupa faptul respectiv)
justificarea comportamentelor oamenilor si a actiunilor grupale

Reprezentarile sociale au 3 dimensiuni :

a. Dimensiunea cognitiva
b. Dimensiunea axiologica – deriva din valori, norme si modele socio-culturale specifice unui
anumit spatiu
c. Dimensiune actionala- consta in acele scheme relationale acreditate socio-cultural, prin care
se reglementeaza raporturile dintre individ si mediu