Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Calciu
Calciu
Sfintii inchisorilor: Pr. Ilie Lacatusu (1); Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu
(4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr. Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu
(8); Costache Oprisan (9); Ep. Unit Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11);Monseniorul Ghika
(12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe
Jimboiu (16).
Constantin (Costache) Oprisan s-a nascut in 1921 in comuna Oncesti, judetul Bacau. Geografia
copilariei brazdata de coastele si vaile Podisului Moldovei avea sa-si largeasca orizontul pana la zenitul
devenirii sale.
Termina cursurile liceale la Bacau, intrand in viata pe portile tineretii intr-o vreme de mari tulburari
pentru tara, in anul 1940, cand se incadreaza in Fratiile de Cruce.
Acolo avea sa fie detinut pana la 24 august 1944, impreuna cu alte sute de legionari, cand scapa cu
viata in urma unui bombardament aliat asupra lagarului (care avea sa faca mii de victime, intre care
Principesa Mafalda).
Sefii grupului, Nicu Marinescu, Oprisan si Cretu, iau hotararea sa plece spre tara, strabatand Ungaria
in mars, strecurandu-se clandestin peste frontiere, pentru a infrunta dusmanul bolsevic.
A fost ceva extraordinar, tanarul student probandu-si inteligenta nemaipomenita si capacitarea rar
intalnita la tinerii de varsta sa.
Dupa marturia lui Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinara, ce stapanea varii
domenii, de la muzica si arta, pana la matematica si filosofie. Din fire era foarte afectuos, traind totul
la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bataie
pentru fiecare tanar legionar, cu un eroism de durata, neegalat”.
Imediat ce este introdus in camerele sortite reeducarii, Oprisan isi va da seama de gravitatea si
grozavia celor ce se intamplau. Supus si mai inainte unor crunte batai, Costache Oprisan avea sa
sufere un adevarat martiriu.
Dumitru Bordeianu (Marturisiri din mlastina disperarii, ed. Scara, Bucuresti, 2001):
La ordinele lui Prisacaru, unul din camera i-a legat picioarele cu o funie... I s-a intins lui Munteanu un
ciomag sa-l loveasca pe Oprisan la talpi, deoarece corpul era tot o rana. Munteanu a lovit, dar nu mai
avea putere. Nu judec taria loviturilor, ci faptul in sine, ca a lovit. A fost pus apoi Iosub sa loveasca. A
lovit si el de cateva ori talpile lui Oprisan.
Dupa aceea a scapat ciomagul din mana, spunand ca el nu mai poate lovi...Acum imi venea randul
mie. Cand mi s-a dat ciomagul in maini ...l-am auzit pe Prisacaru strigand: „Loveste-ti mentorul,
banditule, ca te-a invatat filosofie si este un mare sef legionar".. .Stiu ca am lovit, dar nu din cauza
amenintarii, ci a confuziei care ma invaluise, incapabil fiind de a mai rationa...
Am lovit omul pentru care as fi fost altfel capabil sa merg la moarte... I-a venit randul si lui Comsa
Ieronim. I s-a dat ciomagul si i s-a ordonat sa-l loveasca pe Oprisan la talpi. Comsa, care lucrase sub
sefia lui Oprisan fiind seful Fratiilor de Cruce din Moldova, a refuzat. Refuzul lui i-a zguduit pe toti cei
din camera... Atunci i s-a ordonat lui Oprisan sa-l loveasca pe Comsa. Acesta a zis ca nu este capabil
nici sa ridice bratele.
Isi daduse camasa jos si spinarea lui toata era zebrata in forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu,
ars cu foc sau cu bici, rastignit, stie Dumnezeu!
Din 1958 ajunge la Jilava, fiind incarcerat in celule de la Casimca (talpa iadului din Reduitul Jilavei),
impreuna cu Marcel Petrisor, Pr. Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif. Din subterana mortii avea sa urce
sufletul sau - curatat prin patimire de orice patima - la cer.
Se ridicase chiar pe sezut in pat, facand un efort imens sa vorbeasca. Il ineca o tuse interioara,
vorbele-i suierau. Mainile-i erau ca niste vreascuri, iar ochii straluceau mutandu-si privirea cand pe
unul, cand pe celalalt.
Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa (in The Ortodox Word, Saint Herman Brotherhood Press,
Platina, CA, 1997)
Era ca un sfant; nu vorbea mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant - numai
despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Isi rostea rugaciunile si, auzindu-l cum
le spune, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati... Vorbea despre credinta, despre
dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul...
Nu stiu ce s-a intamplat in sufletul sau, dar am vazut o imensa groaza pe fata sa. Am simtit ca era
gata sa intre in lumea cealalta si ca eu i-am cerut sa se intoarca inapoi in celula... Constantin Oprisan
plangea pentru ca-l fortasem sa se intoarca. In cateva minute a murit. Inainte de a muri, a spus "Voi
muri, dar dupa moarte, ma voi ruga lui Dumnezeu pentru voi”.
Consistenta formatiei sale filosofice e relevata de poemele compuse in perioada detentiei (publicate
dupa 1990), cel mai important fiind poemul ontologic Psihaion:
„Cand am luat cunostiinta de acest poem atat de profund si atat de bine slefuit, din punct de vedere al
formei, mi-am dat seama ce a pierdut cultura romanesca prin moartea acestui martir al tineretului
crestin din Romania, ce flacara s-a stins in adancul catacombei de la Jilava!” (Liviu Branzas, Raza din
catacomba, ed. Scara, Bucuresti, 2001).
“Mult timp va trebui sa treaca pana cand, din randurile tineretului roman, se va ridica o asemenea
valoare” (Octavian Voinea, Masacrarea studentimii romane, ed. Majadahonda, Bucuresti, 1995).