Sunteți pe pagina 1din 4

23 Moduri Practice de a Evolua care m-au Influentat Definitiv Nu uita niciodată că pielea se

încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se
conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă.
Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen.
Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.
Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.
Cât timp trăieşti, simte-te viu.
Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou.
Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se
aşteaptă să renunţi.
Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine.
Fă astfel ca în loc de milă să impui respect.
Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap.
Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.
Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.
– Maica Tereza – foto: Frank Kovalchek

Sunt idei care ne schimbă viața pentru totdeauna.


În acești ani în care am învățat și experimentat cele mai diverse sfaturi sunt câteva care m-
au influențat în mod special.
Sfaturi evidente (acum că le știu), care uneori mi-au luat ani întregi să le fac parte din mine.
Înainte de a începe, pune în fundal niște muzică plăcută (îți recomand acest playlist) și
citește mai departe:
Cum să evoluezi zi de zi și să devii un om mai bun
1. VITEZA DE IMPLEMENTARE A NOILOR OBICEIURI
Când ai descoperit ceva nou care te-ar ajuta să devii mai bun, implementează-l
imediat. Din secunda următoare dacă este posibil. Nu amâna pentru „cândva”, ci
implementează imediat un lucru odată învățat. Iar dacă iei o singură idee din tot
acest articol, acesta să fie. Implementează imediat ceea ce ai învățat.
2. STABILEȘTE OBIECTIVE Anuale, zilnice, săptămânale sau pe ani întregi. Dacă
nu ai mai făcut asta începe cu ceva ușor. În ședințele de consiliere pe care le susțin
am descoperit că sunt oameni care nu au nici un obiectiv. Și atunci începem cu ceva
mic, așa cum îți recomand și ție: alege 3 obiective ușor de îndeplinit și care să nu
necesite mai mult de 2-3 zile pentru a le bifa. Apoi alege alte 3 puțin mai grele. Dacă
te ții de ele tot așa restul va fi istorie. Nu uita să scrii fiecare obiectiv pe hârtie.
3. CREEAZĂ-ȚI UN CERC SOCIAL CARE SĂ TE TRAGĂ ÎN SUS Petrece cât mai
mult timp în compania unor oameni mai evoluați ca tine. Oameni cu atitudine
pozitivă, cu mai multă experiență ca tine. Oameni care te provoacă să evoluezi.
Care îți dau un șut în fund dacă e nevoie. Oameni care ar putea să-ți devină cândva
prieteni, iar nu doar cunoștințe. Fă networking și găsește acești oameni. Evită să
petreci timp cu oamenii negativi care te trag în jos.
4. ȘI APROPO DE ASTA, FĂ DIFERENȚA DINTRE PRIETENI ȘI CUNOȘTINȚE Nu
toți oamenii cu care ai făcut cunoștință îți sunt prieteni. Majoritatea îți vor fi doar
cunoștințe și este OK așa. Dar cunoștințe nu este egal cu prieteni. Cunoaște-ți
prietenii adevărați.
5. SOLICITĂ FEEDBACK DE LA CEILALȚI În mod constructiv și orientat pe ceea ce
poți îmbunătăți, pe punctele tale forte, pe defecte la care mai ai de lucrat. De multe
ori nu observi defectele personale, dar cei din jurul tău se vor bucura… să ți-l
reamintească. Cel mai greu aici este să și accepți acest feedback, fără a te explica,
fără a te scuza. Sau – și mai rău – fără a îl ataca pe celălalt. Ți să vezi dacă este
real. Cere cunoștințelor/prietenilor să te caracterizeze și să îți spună care consideră
că sunt punctele tale forte, punctele slabe, defectele majore etc. Iar apoi vezi care
observații se repetă mereu. Dacă 3 oameni diferiți îți spun că ai un anume defect ori
ei sunt nebuni… ori chiar au dreptate.
6. TREZEȘTE-TE DEVREME Ți-am mai dat sfatul ăsta de zeci de ori. O voi face de
sute de ori în continuare. Știu că ai auzit deja că majoritatea oamenilor de succes au
făcut asta. Să-i lăsăm însă la o parte. Începe ziua de dimineață, iar prima parte a
zilei (1-3 ore în funcție de cum poți) dedic-o la una dintre următoarele: Învață ceva
care crezi că te va ajuta semnificativ peste ani. Spre exemplu acum câțiva ani o oră
în fiecare dimineață o dedicam studiului blogging-ului. Orice avea legătură cu
blogging-ul, conform unui plan stabilit de la bun început. Impactul a fost enorm,
câțiva ani mai târziu (azi). Sau lucrează la cel mai important lucru care îți va afecta
viitorul. Dacă vrei să scrii o carte, dedică o oră dimineața pentru scris. Ideea este să
alegi ceva care tu consideri că îți va influența definitiv viitorul. Observă că ambele
opțiuni de mai sus se referă la obiective de termen lung, chiar de viață. Nu e vorba
de ceva care îți va aduce beneficii imediate, ci ceva care deși îți va aduce beneficii ai
încolo, vor fi beneficii de viață. Începe ziua astfel.
7. FĂ ZILNIC MIȘCARE, CHIAR ȘI PENTRU 10 MINUTE După mulți ani în care am
încercat diverse sisteme și organizări, sunt mândru să spun că am reușit să fac
mișcare în fiecare zi, imediat ce m-am trezit. Poti incepe sa faci miscare pe bicicleta
Mă trezesc dimineața, iar primul lucru pe care îl fac este să îmi iau un tricou pe
mine, un pantalon scurt, adidași în picioare și ies să alerg. Doar apoi urmează
toaleta de dimineață. Cele 15 minute cât alerg mă energizează, nu îmi consumă din
energie. Mulți oameni nu fac asta pentru că au un sac plin de scuze. Așa că acum
8. CONFRUNTĂ-ȚI SCUZELE PENTRU CARE NU FACI MIȘCARE Fiecare avem
un set de scuze gata făcute pentru a nu face mișcare. Există și o sumedenie de
motive pentru care merită să faci mișcare. Verifică-ți întâi scuzele și găsește
rezolvare la fiecare. Apoi stabilește pași mici pe care să-i faci ca să te ții de mișcare.
9. ANTRENEAZĂ-ȚI CAPACITATEA DE A FI CREATIV Creativitatea și capacitatea
de a găsi soluții alternative poate fi dezvoltată. Te va ajuta enorm dacă o faci.
Obișnuiește-te să cauți soluții diferite de cele obișnuite la problemele de zi cu zi. Și
citește cartea „Gândirea Laterală” a lui Edward deBono.
10. ZÂMBEȘTE Des. Cât mai des :)
11. CITEȘTE ZILNIC Găsește zilnic câteva minute în care să citești. Oricât de
ocupat ai fi, 10 minute pentru citit tot găsești. Citește
12. EVITĂ SĂ LUCREZI PENTRU VISURILE ALTORA Evită să lucrezi la visurile
altora, dacă nu ești sigur că asta vrei. Și dacă nu îți aduce un beneficiu direct. Sigur,
e normal să ajuți pe alții. Interesat sau dezinteresat. Dar de la a ajuta, pentru că tu ai
dorit să alegi, până la a ajunge să faci munca altora pentru că ți-a fost jenă să refuzi
… este o cale cam lungă. Mai ales dacă acea persoană are și beneficii concrete din
efortul tău. Citește și cele 10 reguli pt a face mereu celorlalți pe plac. Nu îți consuma
toată energia ca să faci munca altcuiva, dacă nu ești sigur că și tu ai satisfacții din
asta. De preferat satisfacții concrete.
13. DEZVOLTĂ-ȚI ÎN FIECARE AN NOI OBICEIURI DE SUCCES În planul anual pe
care îl scrii, definește câteva obiceiuri noi pe care vrei să le implementezi în anul ce
vine. Vezi articolul cu obiceiuri ale oamenilor de succes, din care alege 3-4 pe an.
Dacă faci asta an de an, în câțiva ani vei ajunge nu departe. Ci foarte departe.
14. INVENTEAZĂ NOI PROVOCĂRI PRIN CARE SĂ TRECI Expune-te mereu la
mici dificultăți care să te provoace să faci un efort suplimentar pentru a reuși. Nu
rămâne în starea de confort ce apare în lipsa provocărilor. Este o metodă pe care o
recomand în creșterea copiilor: să îi expui la mici dificultăți (suficient de mici pentru a
fi realizabile, suficient de mari pentru a cere puțintel efort din partea lor) din când în
când. Mai ales când urmează o recompensă. Îi poți cere să își ducă jucăriile în
cameră înainte de a pleca la joacă în parc. Sau să te ajute să faci curățenie. Deși nu
e dificil, totuși îi învață cu mici dificultăți, mici provocări. Când va fi mare, la apariția
unei probleme reacția sa instinctivă fi să … se ocupe de ele, fiind obișnuit cu
greutățile și cu provocarea. La fel și pentru tine.
15. DEVINO MAI EFICIENT CU TIMPUL PETRECUT ONLINE. Email, Messenger,
Twitter sau Facebook – toate sunt moduri excelente de a pierde vremea de
dimineața până seara. Sau moduri de a-ți petrece timpul în mod plăcut socializând și
învățând lucruri noi. Diferența dintre ele constă în lucrurile cu care rămâi peste
câteva luni. Din orele pe care le-ai petrecut azi pe Facebook, ce îți rămâne peste
câteva luni? Îți recomand să folosești timpul pe aceste platforme în reprize scurte:
stai puțin, mai verifici ce a apărut, dacă e ceva ce te interesează. Apoi ieși și îți vezi
de treburile tale.
16. ÎNTĂREȘTE ÎNCREDEREA PE CARE O AI ÎN TINE ÎNSUȚI Încrederea în sine
este un alt „mușchi” care poate fi dezvoltat. Te las să citești cum în articolul despre
cum să îți dezvolți încrederea în tine și în forțele tale, unde am detaliat subiectul și
vei găsi mai multe idei.
17. TRECI DE LA STUDIU LA ACȚIUNE Oricâtă lectură ai face, ea nu are prea
multă valoare dacă nu o transformi în ceva concret. Ceva palpabil. Iar asta se face
prin acțiune, prin implementarea imediată a studiului în practică. Pentru detalii vezi și
cele șapte greșeli uzuale în dezvoltarea personală.
18. DACĂ ÎȚI URĂȘTI JOBUL, SCHIMBĂ-L Punct. Dacă nu îți place de nici un fel,
caută altceva. Sau începe o afacere. Nu îți recomand nici să îți dai demisia pe
principiul „oi vedea eu ce oi găsi„. Pentru că mâine o să ai oricum facturi de plătit.
Începe cu pași mici și caută un alt job, până îl găsești. Când Chris Holmes și-a dat
demisia pentru a se ocupa de afacerea sa cu torturi a dăruit foștilor săi colegi acest
tort. Îți recomand să citești cartea „Săptămâna de lucru de 4 ore„, scrisă de Timothy
Ferriss
19. REDU DRASTIC TIMPUL PE CARE ÎL PETRECI ÎN FAȚA TELEVIZORULUI Nu
îți recomand să renunți complet la televizor. Televizorul în sine nu este ceva rău.
Modul în care noi îl folosim îl poate transforma în ceva dăunător. La fel e și cu banii
despre care se spune că „sunt ochiul dracului„: nu banii sunt ceva rău, ci ceea ce fac
oamenii cu ei poate fi rău. Sau nu. Am divagat de la subiect. Părerea mea este că
televizorul ar trebui folosit pentru relaxare sau pentru a ne cultiva. Există o
sumedenie de filme bune pe care le poți vedea la televizor (vezi lista celor 100 de
filme bune motivationale pentru idei), există o sumedenie de emisiuni și canale bune
pe care le poți urmări. Emisiuni precum „Fata lui tata„, „Fermier caut nevastă” etc nu
se încadrează printre ele. Nici știrile de la ora 8, alese special pentru a șoca. Nu
spun acum că ar trebui neapărat să nu te mai uiți la astfel de emisiuni. Ci că ar trebui
să fii selectiv la ce urmărești la TV, iar nu să te uiți la ce se nimerește să fie pe
ecran. Și când vei face asta, automat vei reduce drastic timpul în fața televizorului.
20. FĂ ASTFEL ÎNCÂT SĂ AI O VIAȚĂ SEXUALĂ REALĂ ȘI SĂNĂTOASĂ Un
subiect pe care l-am evitat până acum, deși este esențial pentru o viață echilibrată.
Și plăcută, desigur. Ideea de bază este să ai o viață sexuală reală și satisfăcătoare
(peste 18 ani, asta ca să nu fie luat de bun sfatul prea devreme). Se poate învăța
cum. Practica, evident, ajută cel mai mult.
21. EVITĂ SĂ TE SABOTEZI SINGUR Autosabotajul este, în câteva cuvinte, orice
acțiune prin care îți pui singur bețe în roate. Din neatenție sau din teama/dorința de a
nu reuși. Vezi când și cum faci asta. Apoi caută să îl mai faci.
22. DEVINO DIN NOU TÂNĂR ÎN PREZENȚA COPIILOR Joacă-te cu copiii. Stai
alături de ei și redevino copil pentru câteva clipe. Reamintește-ți ce înseamnă asta și
hrănește copilul din tine.
23. IUBEȘTE Și iubește. Mult. * *
* Tu ce faci ca să devii un om mai bun? Ce ai putea face de acum încolo?

Citeste intregul articol la: https://florinrosoga.ro/blog/moduri-de-a-evolua-zilnic/

S-ar putea să vă placă și