„Femeie, iată fiul tău!
” o stea de aur în întunericul nopţii, îşi exprimă ultimele
MARIA devine MAMA NOASTRĂ!
Iubiţi credincios, într-o seara geroasă de iarnă,
intr-o căsuţă sărăcăcioasă, o mamă ţine pe braţele sale,
un copilaş, pe care încerca să-l înveţe prima rugăciune.
În acel moment, mama spuse fiului ei: „Fiule repetă
după mine, aceste cuvinte: Slava Tatălui, şi Fiului şi
Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi in veci vecilor.
Amin. Copilul plin de viaţă repetă cuvintele mamei sale,
dar dintr-o dată se opri, se uită atent la mama lui şi o
întrebă: „Mămico, iată noi ne rugăm cerului, ştiind că
acolo sus este casa lui Dumnezeu, unde avem un Tată si
un Frate mai mare. Dar oare acolo în aceea casa nu
avem şi o mamă care asemenea lui Dumnezeu Tatăl ne
iubeşte şi ne ocroteşte totdeauna?” Ce întrebare din
partea unui copilaş? Câtă trandeţe şi câtă gingăşie, se
naşte din inima unui copil?
Prin urmare în această meditaţie, vrem să ne
oprim asupra unui adevăr ce nu poate fi pus la îndoială
niciodată, şi anume: Preasfânta Fecioară MARIA, este
MAMA NOASTRĂ.
Dar cum se face că noi suntem fiii Mariei? Noi
ştiam că doar Isus a fost Fiul Fecioarei Maria. Şi mai
ştim un lucru pe care îl credem cu toată puterea
credinţei: Maria nu a mai avut alţi fiii, afară de Isus
Cristos. Ca să înţelegem cum am devenit noi fiii Mariei,
atunci ne amintim de cuvintele Sf. Pavel, care spune:
„Noi am devenit fiii in Fiul. Prin urmare prin Isus
Cristos, noi am devenit şi fiii Mariei.
Afirmaţia noi suntem fiii Maria, îşi găseşte
fundamentul în Sfintele Evanghelii care ne relatează
episodul răstignirii lui Isus. Iată cum descrie Sf. Ioan
acest episod, atât de dureros: „Deci văzând Isus pe
mama sa şi lângă dânsa pe ucenicul pe care îl iubea,
zise mamei sale: „Femei, iată fiul tău”. După acestea
zise ucenicului: „Iată mama ta”. Şi din ceasul acela
ucenicul o luă la sine”. (In 19, 26-27).
Aceste cuvinte ale Domnului înainte de a-şi da
duhul, adresate mamei sale sunt aşa de mişcătoare, încât
ne cuprinde plânsul. A trecut mult timp de când Isus i s-
a adresat Mamei sale; acele cuvinte le rostise la nunta
din Cana Galileei, dar acum pe cruce ultimele sale
cuvinte sunt cele mai dure pentru inima cea de mamă.
Aceste cuvinte ale lui Isus sunt pline de iubire şi
compasiune, căci El, Fiul, Isus nu putea muri înainte de
a şti că mama sa este în siguranţă. În acel moment
fiecare cuvânt pentru Isus era un chin, o suferinţă
enormă; muribunzii, cu ultimele puteri reuşesc să spună
un da, sau să-şi exprime suferinţă. La fel şi Isus: în acel
moment adunându-şi ultimele puteri, stingând puternic
capetele cuielor din mâinile sale şi de pe buzele sale, ca
cuvinte, faţă de mama lui: „Femeie, iată fiul tău!”, iar
ucenicului: „Iată, mama ta!”.
Cuvintele Fiului muribund, pun sub protecţia
iubitoare a lui Ioan pe Mama sa, iar pe Ioan sub grija
iubitoare a mamei sale. Cristos Domnul, era preocupat
deja cu o zi înainte de pătimirea sa pentru ucenicii săi,
deoarece durerea cea mai acută pentru un muribund este
suferinţa abandonării şi nesiguranţa celora pe care el îi
iubeşte. De aceea Isus în Joia Sfântă după ce a instituit
Taina Euharistiei, îi încredinţează Duhului Sfânt pe toţi
ucenici săi: „Şi eu voi ruga pe Tatăl, şi alt Mângâietor
vă va da vouă, ca să rămână cu voi în veac. Nu vă voi
lăsa orfani; voi veni la voi” (In 14, 16. 18).
Prin urmare din acel moment, aşa cum relatează
evanghelistul, „ucenicul iubit, a luat-o pe Maria la el”.
Acesta este momentul cel mai sublim în care întreaga
omenire, devine fii şi fiice ale Marie. Ioan reprezintă pe
toţi aceia pentru care Isus s-a jertfit pe cruce, şi pentru
care Isus s-a gândit să le încredinţeze ca mama pe
Maria. Aşa cum Maria, a devenit Mama lui Ioan, în
mod spiritual, la fel şi pentru noi ea a deveni mama
noastă spirituală, care ne acoperă cu mantia grijii sale
iubitoare pe noi fii ei.
Maternitatea spirituală a Mariei este o realitate,
este componentă a doctrinei catolice; ea se bazează pe
cele întâmplate în acele momente ale răstignirii lui Isus.
Două sunt faptele care au făcut pe părinţii
Bisericii noastre, să declare maternitatea spirituală a
Mariei: primul factor care a dus la maternitatea
spirituală a Mariei, a fost momentul Întrupării Fiului lui
Dumnezeu, în sânul feciorelnic al Mariei. Încă din acel
moment Da-ul Mariei a însemnat nu numai întruparea
lui Cristos, dar şi naşterea noastră spirituală. Spune atât
de frumos Sf. Augustin, episcop de Hippona: „În timp
ce Maria, purta în sânul ei feciorelnic pe
Răscumpărătorul nostru, ea purta şi pe cei pe care erau
în mintea Răscumpărătorului. Noi cei care suntem
încorporaţi în Cristos, ne-am născut din sânul Mariei,
care este corpul mistic legat de Capul lui, adică
Cristos”. Prin întruparea sa Cristos a devenit fratele
nostru; Maria, mama lui Cristos a devenit şi mama
tuturor fraţilor săi. Lângă crucea lui Isus, Maria a dus la
îndeplinire acel da pe care l-a spus la început lui
Dumnezeu; ea a fost de acord cu suferinţa şi moartea
Fiul ei pentru mântuirea noastră şi în felul acesta ea a
devenit mama întregii creştinătăţi.
„Femeie, iată fiul tău!” Este adevărat că noi nu
suntem demni de tine, Marie, că noi nu suntem atât de
aproape de Isus cum a fost ucenicul iubit, cel ce la Cina
cea de Taină şi-a plecat capul pe pieptul lui Isus, dar
totuşi te rugăm, primeşte-ne aşa cum suntem Slăvită
Mamă, Marie! Sfântul Bernard, cuprins fiind de iubirea
faţă de Preacurata Fecioară Maria, se întreabă cu atâta
nedumerire: „Ce schimb minunat? Ioan îţi este dat o
Marie, în locul Fiului tău Preaiubit! În locul lui Isus, îţi
este dat Ioan, slujitorul în locul Stăpânului, ucenicul, în
locul Învăţătorului; fiul lui Zebedeu in locul Fiului lui
Dumnezeu, un simplu om în locul lui Dumnezeu!”. Iar
noi spunem: acum, Tu, Marie, trebuie să ne primeşti pe
noi cei ce am fost reprezentaţi de Ioan. Neajunsurile
noastre te fac să suferi o Fecioară! În faţa sufletului tău
nobil noi suntem de o condiţie enorm de inferioară, o
Preasfânta si Neprihănită Doamnă! Noi suntem atât de
mici, aşa de slabi şi atât de păcătoşi şi plini de rele! Şi tu
o Marie trebuie să ne accepţi pe noi ca fiii şi fiicele tale!
Este o bucurie enormă pentru un om să aibă o
mamă, pe care el poate să o privească, la care el poate
să alerge ori de câte ori strâmtorarea şi necazul se abat
asupra lui. Imaginea mamei rămâne vie in sufletul
copiilor ei chiar şi după moarte; mama îi însoţeşte pe fii
ei ca un înger păzitor pe întreaga viaţă până în
momentul în care într-o zi se pot revedea împreună
mamă şi fiu în împărăţia ce nu va avea sfârşit. Mamele
noastre atât de atente cu noi, acele mame care se jertfesc
in orice clipă pentru ca noi fii lor să avem pacea şi
bunăstarea, toate aceste mamei şi-au format conştiinţă
lor vie, după exemplu de mamă al Mariei.
Şi cu toate acestea, nici o mamă nu poate să ne
îndrepte gândul şi să ne împlinească toate dorinţele
asemenea Mamei noastre Maria. Ea, este semnul cel
mare care s-a arătat pe cer, femeia îmbrăcată în soare,
având luna sub picioarele ei, iar pe capul ei purtând o
coroană cu 12 stele; Ea, Maria, ţine aprinsă în noi
flacăra nostalgiei după Dumnezeu. Maria este şi semnul
cel mare de pe pământ, femeia cea stropită de sângele
Fiului ei care stă în picioare lângă crucea Fiului ei pe
Calvar. Iar nouă în momentele de încercare ne repetă
totdeauna cu iubirea ei de mamă: „Fiule, în noaptea
încercării, priveşte cu credinţă la mama ta de pe Calvar!
Căci ea nici măcar în acele momente atât de dureroase
nu s-a îndoit, nu s-a văicărit şi nici nu a încetat să
creadă în promisiunile lui Dumnezeu!
Dacă într-adevăr Maria este mama noastră,
atunci noi în calitate de fii ai ei, suntem chemaţi să-i
aducem mulţumirea şi recunoştinţa noastră, căci aşa se
cuvine ca fiecare fiu să-şi cinstească şi să o iubească pe
mama lui.
Cinstirea pe care noi trebuie să-i o aducem
Mariei, este strâns legată de Fiul ei Isus; de fapt Maria
nu cere de la noi altceva, decât să nu-l vătămăm pe Fiul
ei Preaiubit. Cine o cinsteşte şi o iubeşte pe Maria, acel
îşi dă silinţa să nu păcătuiască, căci păcatul însemnă
răstignirea lui Isus, şi totodată suferinţa pe care Mama o
îndură pentru suferinţa Fiului Ei. Amin.