Sunteți pe pagina 1din 2

Germinal de Emile Zola

Emile Zola a pus pe umerii lui Etienne Lantier inca din primele pagini o soarta grea. Ramas fara
serviciu dupa ce-si palmuise unul dintre sefi el strabate singur, lefter si inghetat de frig soseaua ce duce la
Montsou, o localitate miniera din Franta. Printr-un noroc pe care nu stie de unde l-a capatat este angajat in
mina Voreux ca incarcator de vagonete.
Rand pe rand autorul ne pune in legatura cu personajele, cu viata de mizerie pe care ei o duc din
salariile derizorii (ridicole, fără valoare) oferite de compania miniera, cu munca grea din mina pe care pana
si copiii de 10 ani o invata, cu viata tinerelor care-si gasesc refugiu in bratele primului curtezan, cu viata de
huzur (Trai comod și lipsit de griji, trândăvială) a patronilor. Lispa banilor si a mijloacelor de a asigura hrana
cea de toate zilele sunt aspecte care umplu multe pagini si evidentiaza mizeria de care minerii au parte din
salariile oferite de companie.
Usor, usor Etienne se integreaza in colonia de mineri si curand incepe sa fie vazut ca unul de-al lor.
El incepe se iasa in evidenta prin faptul ca este un pic mai invatat decat restul minerilor care, multi dintre ei,
nici macar nu stiau sa citeasca. Incepe sa le vorbeasca minerilor despre crearea unui fond de rezerva din care
sa supravietuiasca in cazul unei greve care s-ar prelungi si de Internationala, o miscare ce se vrea o lupta
pentru "eradicarea" (înlăturarea) burgheziei. Ideea grevei incepe sa incolteasca in inimile minerilor, desi cu
greu se lasa convinsi sa contribuie la fond si mult mai greu sa adere la Internationala.
In paralel cu toate aceste lupte, Etienne mai da una personala impotriva sentimentelor sale pentru
Catherine, fiica lui Maheu, care insa il are ca iubit pe Chaval, un tanar violent si gelos care o bate ori de
cate ori apare ocazia. Etienne insa nu are ce face in aceasta privinta si-si tine ascunse sentimentele mult
timp.
Greva izbucneste intr-un moment cat se poate de nefavorabil. Pe fondul unei crize industriale,
compania se vede nevoita sa micsoreze salariile angajatilor ascunzand acest lucru in spatele unui tertip
(șiretlic, viclenie). Dupa un accident care are loc in mina este stabilita data inceperii grevei la 1 decembrie,
in plina iarna si ger si cand fondul de rezistenta nu stransese decat foarte putini bani. Greva se prelungeste,
iar fondul de rezerva se termina la scurt timp. In curand colonia de mineri isi goleste casele si nu mai are ce
pune pe masa. Criza se agraveaza din ce in ce mai mult, iar minerii pierzandu-si rabdarea recurg la violenta
in incercarea de a forta mana companiei. Aceasta apeleaza la jandarmi pentru a-si apara minele si intr-o
confruntare sangeroasa isi pierd viata mai multi mineri.
Infometati, sleiti de puteri si de convingerea ca greva le va mai aduce viata normala la care aspira,
multi dintre grevisti se intorc la munca la mijlocul lui februarie. Finalul este unul cat se poate de spectaculos,
iar faptul ca Etienne este singurul supravietuitor al sabotajului pus la cale pentru a darama mina Voreux,
este inca un fapt care-l face pe erou, care dupa toate aceste intamplari este concediat si pleaca la Paris, sa
spere ca intr-o zi ei, cei mici, vor stapani lumea.
De cea mai mare popularitate s-a bucurat romanul Germinal (1885), un studiu de mare forţă a
vieţii aspre şi mizere a minerilor. Romanul este opera în care lupta dintre ceea ce s-ar putea numi
contrariile lui Zola – poziţia naturalistă şi practica realistă – înclină cel mai mult spre victoria
realismului. Este romanul în care autorul se apropie cel mai mult de cunoaşterea reală a clasei
muncitoare şi a fenomenului social, cunoaştere care se va traduce printr-o frescă de vast suflu epic şi
de largă vibraţie umană. În impresionantul tablou al grevei minerilor, Zola pune în conflict deschis,
pentru prima dată în literatura universală, cele două poziţii antagoniste ale societăţii capitaliste:
patronul şi proletarul, capitalul şi munca. Creaţia realistă este în Germinal, mai pregnantă, mai
puternică decât practica realistă. Pasiunea, căldura cu care Zola desfăşoară firul naraţiei şi al
sentimentelor contrazic şi ele principiile naturaliste de prezentare rece a realităţii banale. Se poate
vorbi, pe bună dreptate de un anumit lirism debordând de optimism, de încredere în viitor şi de
dragoste pentru viaţă. Acest optimism creator i-a permis lui Zola, în Germinal, să înţeleagă un adevăr
pe care naturalistul nu l-ar fi putut concepe: acela că un eşec în lupta proletariatului însemna, de fapt,
atunci, câştigarea unei experienţe şi a unei căliri care pregăteau succesul.
Curentul naturalist derivă, într-un anumit fel, din realism, dezvoltându-se într-un spaţiu cultural, social-
economic în care se manifestă tot mai acut contradicţiile societăţii capitaliste.
Ceea ce impresionează în romanul lui Zola sunt scenele de un realism tulburător, în care sunt
desemnate, în tuşe îngroşate, gesturi şi evenimente din viaţa cotidiană a muncitorilor şi a familiilor lor, ca şi
vigoarea cu care autorul îşi construieşte personajele, varietatea tipurilor umane, configurate din perspectiva
unei maxime autenticităţi. Scriitorul insistă însă nu doar asupra destinelor individuale, precizate cu pregnanţă
caracterologică, ci şi asupra unor ample scene de masă, de o deosebită forţă epică, în zugrăvirea cărora se
revelează pe deplin calităţile de scriitor obiectiv ale lui Zola, culminând cu dramaticele momente ale represiunii
grevei minerilor. O forţă narativă de excepţie pune în mişcare mulţimea de mineri ce revendică condiţii mai
bune de muncă şi de viaţă, descrie greva lor împinsă până la limitele rezistenţei fizice sau narează ciocnirea
sângeroasă cu armata. Chiar dacă greva minerilor n-a avut rezultatul scontat de aceştia, totuşi jertfele
minerilor nu au fost zadarnice, căci, în viziunea scriitorului, din sângele celor ce s-au jertfit vor germina noi
revolte, mai bine realizate, cu mai mulţi sorţi de izbândă. Acesta e, în fond, mesajul romanului lui Emile Zola şi,
totodată, aceasta este semnificaţia simbolică a titlului.