Pianul este un instrument muzical acustic cu coarde inventat în Italia de către Bartolomeo

Cristofori în jurul anului 1700 (anul exact nu se cunoaște), în care sunetul este produs de coarde
metalice fixate pe o placă de rezonanță din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin
intermediul unei claviaturi[1], care este compusă dintr-un rând de clape (mici pârghii) pe care
interpretul le apasă sau le lovește cu degetele ambelor mâini. Pianele moderne au corzile montate
într-un cadru metalic, de obicei turnat din fontă și finisat cu lac și pulbere de bronz (motiv pentru care
este numit, impropriu, și „placă de bronz”). Acesta are rolul de a rezista tensiunii mari exercitate de
corzi, care altfel ar deforma structura din lemn a pianului.
Cuvântul pian[2] este o formă prescurtată a termenului pianoforte, termenul italian pentru versiunile
anilor 1700 ale instrumentului, care la rândul său derivă din gravicembalo col piano e forte[3] -
clavecin cu sunet slab și puternic - și fortepiano. Termenii muzicali italieni piano și forte indică "slab",
respectiv "puternic", care în acest context se referă la variații de volum (de exemplu intensitate
sonoră) produse ca răspuns la atingerea pianistului sau a presiunii pe clape: cu cât o clapă este
apăsată cu o viteză mai mare, cu atât este mai mare forța cu care clapele apasă corzile, deci cu atât
este mai puternic sunetul produs de nota respectivă si cu atât este mai puternic atacul partiturii.
Numele a fost creat ca un contrast cu clavecinul, un instrument muzical care nu permite variații de
volum.
Un pian acustic are o carcasă protectivă de lemn cuprinzând placa de rezonanță și corzile metalice,
care sunt înșirate tensionate într-un cadru metalic. Apăsând una dintre clapele claviaturii un ciocănel
căptușit (în mod uzual acesta este căptușit cu pâslă) este determinat să lovească corzile pianului.
După lovire ciocănelul se ridică de pe corzi, acestea continuând să vibreze la frecvența proprie de
rezonanță[4]. Aceste vibrații sunt transmise printr-un căluș⁠(en) la placa de rezonanță care amplifică
mai eficient aceste vibrații, transferând această energie acustică aerului din apropiere
considerat cuplat din punct de vedere fizic⁠(en) cu aceasta. Când clapa este eliberată, un amortizor
oprește vibrațiile corzilor, sunetul încetând astfel. Durata notelor poate fi prelungită chiar dacă
degetele eliberează clapele pianului prin utilizarea pedalelor dispuse la baza acestui instrument.
Pedala sustain (cea din dreapta) le permite pianiștilor să interpreteze pasaje muzicale care altfel ar fi
imposibil de interpretat, cum ar fi interpretarea unui acord de zece note în registrul jos urmând ca
apoi, în timp ce acest acord este susținut cu pedala, mâinile să fie mutate în zona registrului mediu
și să interpreteze o melodie sau arpegii peste sunetul acordului prelungit. Spre deosebire de orga cu
tuburi și clavecin, două instrumente cu claviatură importante larg utilizate înainte de pian, acesta din
urmă permite gradații ale volumului și tonului în funcție de cât de ferm interpretul apasă sau lovește
clapele.