Sunteți pe pagina 1din 6

1

Paul Goma (1935)


Scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris.

Biografie
Paul Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu
cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, familia Goma s-a
refugiat în România.
Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar. În mai 1952, elev în clasa a
zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt
zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza
unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la
liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan
examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de
literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul. Din
toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii, urmând ca în iunie 1956
să fie „judecat” de Rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După
înfrângerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași
an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în
noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost
condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la
închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești,
azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat
din nou examen de admitere la Facultatea de filologie a Universității din București.
În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare
deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România.
Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat
și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația
neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai
putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate. Dupa câteva luni de inchisoare
este eliberat,

Exilul
La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost
expulzați în Franța, ca apatrizi. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat
lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa
2

anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale
de regimul de la București.

Inceputurile literare
1968-debut, vol. de proza scurta Camera de alături.
În 1969, la Uniunea Scriitorilor, a fost „judecat” pe motiv că un scriitor român, „mai ales când
este un necunoscut, nu are dreptul să se comporte ca și cum ar fi singur pe lume”. Cauza acestei
critici au constituit-o demersurile lui Goma de a publica romanul Ostinato în Occident.
În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin
Preda și Mihai Gafița, după ce Alexandru Ivasiuc „decodificase” două personaje din carte ca
fiind cuplul Ceaușescu. Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.
În octombrie 1971, a apărut în limba germană romanul Ostinato, lansat la Târgul de carte de
la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în
România.
În 1972, apare în germană romanul Ușa, în 1974 -ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste
cărți, Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de
la București, conflict culminat cu mișcarea „Charta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa
la penitenciarul Rahova.[ Charta 77-initiativa civicã de dizidentã din Ceholsovacia, 1977-1992.
Doc. redactat in 1977. Lideri : Vaclav Havel, Jan Patocka, Pavel Kohout. Doc. semnat de 1200
persoane, de criticã a nerespectãrii drepturilor omului, apãrut ca samizdat. Semnatarii au fost
declarati trãdãtori, persecutati, Havel a fãcut inchisoare. Dupa 1990, Havel a devenit presedinte.]

Volume publicate

Camera de alături (1968),Ostinato (1971, reed. in 1991),Ușa noastră cea de toate zilele (1972),
Gherla (1976), În cerc (1977),Garda inversă (1979),Culorile curcubeului '77 (1979), Patimile
după Pitești (1981), Bonifacia (1986), ,Soldatul câinelui (1991), ,Din Calidor (1987), Roman
intim (1989), Arta refugii (1990), Astra (1992),Sabina (1991), Adameva (1995),Amnezia la
români (1995), Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995), Justa (1995), jurnale…
Opera

Ostinato (1971-Germania, 1991-Ro). În muzică, ostinato este o tehnică prin care se revine, la
anumite intervale, la acelaşi motiv melodic. Ostinato-ul lui Goma este libertatea – obsedanta idee
de libertate, într-o periodă în care puteai să ţi-o pierzi fără să ştii măcar ce rău ai comis.
Romanul Ostinato a stârnit o controversă intensă în ţară atunci când Goma a publicat în RFG
varianta sa necenzurată, în 1971, scandal care l-a transformat rapid într-o persona non grata.La
Targul de carte de la Frankfurt era scris « carte interzisa in Romania ».
Inchisoarea este locul unde deţinuţii nu doar îşi ispăşesc pedeapsa , ci reuşesc să se deschidă unul
faţă de celălalt, să comunice poate mai bine decât în libertate. Fiecare personaj transmite ceva
pitoresc şi, în acelaşi timp, tragic. Discuţiile despre viaţă, dragoste, libertate pigmentează
3

trecerea monotonă a zilelor dintr-un loc din care nici unul nu ştie dacă va mai ieşi vreodată. Ideea
de libertate devine o himeră, dar prinde nuanţe mai complexe cu cât este dorită mai mult:
„Liberarea se va face din afara înlăuntrului în afara adevărată, nu din celulă”. Obsesia
libertăţii devine atât de intensă, încât deţinuţii, fără să-şi dea seama, ajung robii ei.

Fiecare poveste se întreţese cu alta, pe măsură ce deţinuţii ajung să-şi povestească trecutul,
momentele dramatice prin care au trecut. Multe dintre discuţiile deţinuţilor conţin chei de
interpretare chiar a construcţiei romanului. « Oamenii nu au nevoie de contururi ferme care
să-i îngrãdească, obligându-i să accepte ceea ce, structural, le e străin, ci de acorduri, de
puncte de rezonanţe ».

Într-adevăr, tehnica, aproape joyceană, nu oferă nici un contur definit, favorizând trecerile rapide
dintr-un plan în altul, lăsând poveştile suspendate, pentru a fi reluate apoi în mijlocul altei
digresiuni. Explicaţia se găseşte tot într-o discuţie a personajelor, de această dată despre muzică,
despre dorinţa de a comprima muzica, prefăcând-o în acord, pentru o reorganizare mai
economică şi mai aproape de esenţa acestei arte, în care trebuie să primeze simultaneitatea, şi nu
succesiunea.

Libertatea, poate paradoxal, se profilează nu ca o dorinţă, ci ca o povară: « Dar nu stiai că omul,


această fiintă vrednică de plâns, vrea să găsească pe cineva căruia să i se plece până la
pământ ? Sufletul omenesc nu cunoaste grijă mai chinuitoare decât aceea de a găsi cui să-i
încredinteze mai degrabă harul libertătii ».

Libertatea este o capcană ce le joacă nenumărate feste deţinuţilor: mirajul ei îl determină pe


Ilarie să evadeze, dar e prins şi condamnat la încă patru ani, iar lui Lemnaru emoţia eliberării îi
provoacă moartea: suferind de inimă, moare chiar în ziua eliberării, lângă poarta închisorii. Ideea
eliberării este cu atât mai chinuitoare cu cât timpul pe care îl au de petrecut în închisoare se
scurtează: « Mâine, dar până mâine, până la o secundă distantă de secunda în care voi fi
liber, până atunci voi fi cel mai detinut dintre toti detinutii din lume, învelit în cea mai
închisoare, înlantuit în cele mai lanturi, fiindcă liberarea s-a mutat în atunci, luând cu ea si
acum-ul ».

În ceea ce priveşte arta, ea nu trebuie să fie afectată de condiţiile cu care se confruntă artistul. De
pildă, Ilarie îl învaţă pe un coleg în închisoare să cânte la un pian făcut dintr-o fâşie de pânză, iar
pe săpun îl învaţă notele şi primele noţiuni mai complexe. Artistul, chiar şi la închisoare, trebuie
să-şi păstreze libertatea interioară: « El trebuie să încerce să rămână liber, să creadă că e
liber, să spună adevărul, ca un om liber, fiindcă adevarul face ca spiritul să devina liber,
iar libertatea îl face si adevărat ».

Când mult-aşteptata eliberare soseşte, se constată că graniţele cele mai solide erau de fapt cele
interioare, iar eliberarea exterioară nu îi ajută pe foştii deţinuţi să-şi găsească
echilibrul: « Oamenii , odată ce li s-au tăiat lanturile de la picioare, nu aruncă, nu distrug
acel simbol al sclaviei, ci îl repară, îl intăresc, eventual îl perfectionează, ca să-l poată folosi
înlantuind picioarele altuia, altora ».
4

Ostinato este mult mai mult decât o carte despre lipsa libertăţii în comunism, este o analiză a
modului complex de raportare la ideea de libertate, în orice condiţii ne-am afla, a dificultăţii
noastre de a ne asuma responsabilitatea libertăţii, povara acesteia devenind uneori atât de
apăsătoare, încât libertatea ajunge „mai închisoare decât închisoare”.

Din Calidor (Franta, 1987, in Ro- in 1990, Ed Albatros).

E subintitulat “O copilãrie basarabeanã” si ne oferã primele date despre structurile adânc


traditionale ale prozei lui Goma. Primul cap. e “Casa”, iar casa evocã un Centru al Lumii. Ca si
satul, dealtfel, Mana. Ambele sunt mereu jefuite de Istorie. O istorie pe care o stie Tatãl,
invãtãtorul satului.In Din Calidor, tatãl isi invatã fiul istoria neoficialã a locurilor. Tatãl si mama
trebuie sã-i invete pe locuitorii satului cititul si scrisul. Literatura românã incepe cu un sir de
amintiri din copilãrie (Slavici, Creangã, Sadoveanu) in care invãtãtorul trebuie sã il rupã pe omul
satului de orizontul sãu originar: sã–l aseze in altã geografie si in alt istorie a lumii.

Invãtãtorul Goma trebuie sã–si invete fiul istoria adevãratã a locurilor iar copilul va avea sansa
sã invete de la tatãl sau istoria nefalsificatã a locurilor.

Text de o mare simplitate, Din Calidor are o remarcabilã transparenţã. Situatiile evocate pot fi
citite si in cheie simbolicã. Criticul Mircea Muthu numea epopeicul ca trãsãtura a literaturilor
est-europene. Acestea sunt deopotrivã epopeice si rapsodice, evocând eroii intemeietori, locul
originar, aventura constructiei. Din Calidor, ca si Arta refugii sau Astra, sunt cãrti ale
intemeierii si ale distrugerii, ale constructiei dar si ale abandonului, ale unei lumi traditionale
care, in Estul European, va trãi perpetuu teroarea nãvãlirilor barbare. Cãrti ale unui tinut originar,
ele sunt opera traditionalã si deopotrivã postmodernã, prin ironia care le insoteste.

Constructorul nu abandoneazã, e un luptãtor, se apãrã. Când Armata Rosie ocupã in iunie 1940
Basarabia (ca urmare a intelegerilor Ribbentrop-Molotov), invãtãtorul Goma e arestat si
condamnat pt huliganism. Dacã ar fi fost acuzat de antisemitism sau reactionarism, si-ar fi
pierdut viata. Dupã detentia la drept comun e trimis pe front. In lagãr avusese noroc, pe front are
noroc: e luat prizonier de nemti, care il predau românilor.

“Când vãd uniforma româneascã- chit cã era a jandarmeriei -imi dau lacrimile, mã apropii cu
mâinile intinse, gata sã imbrãtisez un frate. Ofiterul de jandarmi imi arde o pereche de palme. Si-
mi ordonã sã iau pozitie de drepti. (..) Mi-au pus cãtuse. Asa m-au transportat pânã la dracu-n
Baragan, in Lagãrul de prizonieri nr 1. Ca fireste, si prizonier, si sovietic. Douã luni de
interogatoriu. Dacã nu m-ar fi bãtut…”, povesteste tatãl. Nu-l bãtusera deci rusii, il bat ai
lui:”Atunci mi-am zis cã prostia nationalã e un fel de calitate, popor mare e acela in stare de
tâmpenii mari, monumentale, de prostii istorice…, or românul rãmâne si in prostie mãrunt,
meschin, tâmpit pe centimetru pãtrat, prost in bãtãturã, idiot in ogradã..”(Paul Goma)

Tatãl eroului navigheazã intr-un univers absurd: suspectat si de ne-basarabeni (ca spion rus!) si
de basarabeni (de ce nu a fost repatriat?), Invãtãtorul ii trimite Fiului experienta unei vieti in care
5

trebuie mereu sã accepte si suspiciunea, si ancheta inopinatã, si teroarea politieneascã, si lipsa de


solidaritate a semenilor. Asteptati dupã Unire cu bucurie, românii se comportã ca niste ocupanti.
In iunie 1940 ei abandoneazã Basarabia fãrã luptã. Dusi in Siberia, condamnati la exil,
basarabenii se simt trãdati in primul rând de Ţara-mamã.Altii se refugiazã in România. Refugiatii
trãiesc umilinta intâlnirii cu o lume egoistã si suspicioasã. Ţara care ar fi trebuit sã ii primeascã
cu bratele deschise, România, e prima patrie a exilului. Acasã, Goma se aflã de fapt in exil.
Lectia Tatãlui ar putea fi una despre trãdare. Dar si una despre exigentã moralã.

Din Calidor apartine literaturii din traditia epopeii eroi-comice, mizând pe defensiva ironiei.
Dincolo de ironie, intâmplãrile sunt insã cumplite. Un lagãr cu basarabeni e distrus de rusii in
retragere. Mor vreo 10. 000 de oameni. Aici si-au fãcut rusii mâna pt masacrul de la Katyn,
spune eroul.

Goma vrea sa scrie Istoria românilor nu din unghiul de vedere oficial, ci din acela al unui grup, al
unei familii, al unui individ amenintat cu distrugerea memoriei si a rãdãcinilor. Esteticul
intereseazã mai putin pe cineva care trãieste sub aceastã amenintare. El, scriitorul, trebuie sã lase
documentele existentei unui popor, ale unui grup, ale unei familii. Sã reconstituie adevãrul
despre o lume amenintatã sã disparã, pânã la urmã.

**Ostinato, Usa, Gherla sunt transmise in foileton de Radio Europa Liberã. Gratie ei,
notorietatea lui Goma e indiscutabilã si e obtinutã prin romane care nu aveau calitãti literare
iesite din comun. Dar pe Goma il intereseazã nu atât arta literarã, cât adevãrul documentar,
reconstituirea universului carceral. Goma intelege cã incepuse alt Timp, in care scriitorul trebuie
sã isi asume riscurile implicãrii intr-o opozitie clarã, deschisã.

Adeziunea lui Goma la « Charta 77 » e un act ce prelungeste o operã literarã si ii dã sens. Pt


Goma nu mai existã tabuuri. El incalcã tabuurile: isi alfabetizeazã cititorul nu numai cu privire la
stalinizarea României (Arta refugii), la distrugerea bibliotecii si la aparitia primului val
proletcultist (Astra), dar mai ales cu privire la regimul carceral ( Gherla, Patimile dupã
Pitesti).

Gherla ( 1976- Paris, 1990- Humanitas)

Este un dictionar si un inventar, o explicatie si o topografie a locului. Penitenciarul e descris din


punctul de vedere al unuia care e implicat in definirea lui. Memoria naratorului dã seamã nu doar
de raporturile dintre victime-cãlãi, dar si de Istoria contemporanã, de felul in care isi fac loc,
intre detinuti, adevãrurile ei. Torturat, autorul se decide “nu sã mã rãzbun” ci “sã nu-i uit si mai
ales SA NU-I TAC”.

Gherla nu e prima carte despre inchisorile comuniste dar e prima descriere a universului carceral
realizatã de cineva rãmas in ţarã. E prima incursiune in subteranele regimului care nu mai ţine
cont de “regulile jocului”. Ea face parte din seria vol. cum ar fi « Arhipelagul Gulag » de
6

Soljenitin, inscriindu-se intr-un posibil proiect est-european de demascare a ororii si de lãmurire


a celor din Occident despre faţa nevãzutã a socialismului.

Culorile curcubeului 77 ( Paris - 1979, 1990-Humanitas)

In volum existã un document care inaugureazã noua epocã a curajului: scrisoarea cãtre Pavel
Kohout, de adeziune la « Charta 77 ». Textul lui Goma pune bazele unui nou tip de relatie cu
Puterea. Un om singur infruntã un enorm aparat de represiune. Lider al unei miscãri ce amenintã
sã ia amploare, autorul nu mai e creator de literaturã, ci creatorul unui culoar al democratiei rom.

Tragi-comedia confruntãrii dintre dizident si cãlãi e datã de faptul cã tortionarii sunt de fapt
stalinisti care incearcã sã vorbeascã limbajul democratiei. Nu vor sã fie vãzuti, inregistrati, totul
e secret. Bãtut, umilit, Goma ii intâlneste, in fine, pe câtiva din marii oameni ai Politiei politice,
care vorbesc dublul limbaj al democratiei.

Criticul Florin Manolescu observa:” Si totusi, ceea ce socheazã in aceastã carte- document nu e
dezvãluirea detaliilor legate de abuzurile pe care le face intr-un stat totalitar Puterea, ….ci
brutalitatea cu care ne e impinsã inainte privirea dincolo de aparenta lumii in care trãim. Lucruri
care de obicei se comunicã dupã moartea unor persoane ne sunt relatate de Goma fãrã niciun fel
de menajamente si procedeul se justificã fiindca ceea ce aflãm este intr-adevãr halucinant”.

Roman nonfictiv, Culorile curcubeului 77 evocã situatii care au zguduit Europa de Est. Erou al
unui exil perpetuu, Goma nu s-a legat de iluzia Operei fictive. Om al adevãrului palpabil, el si-a
adãugat cu timpul o experienţã a confruntãrii cu Puterea. Calitatea sa de martor e mai pretioasã
decât cea de romancier, rolul depozitiei e mai important decât al posibilelor fictiuni.Intr-un
proces al comunismului, cţrtile sale ar fi documente esentiale.

In 1986, Goma scrie intr-un articol :”Vin din limba românã sovietizatã, sedintizatã, tramvaizatã,
scânteizatã, tiganizatã, sictirizatã, ceausistã…”

Dupã dec. 1989 nimeni nu a vrut sã isi aminteascã de Goma in România, nu l-a invitat nimeni, s-
a preferat doar publicarea cãrtilor lui. Curând Goma a intrat in conflict toti scriitorii români si ii
i-a ironizat, apoi i-a acuzat in cãrtile sale ulterioare, si mai ales in Jurnale. Nu a revenit niciodatã
in Ro.

Monica Lovinescu, in 1979: ”In ceea ce ne priveste, rostim cuvântul eroism desi Paul Goma
nu il rosteste. Dacã e mereu atent sã scoata in relief curajul celorlalti, se dovedeste tot atât
de atent sã si-l estompeze pe al sãu, având mereu tendinta, dintr-o modestie autenticã si
extrem de rarã la un scriitor, sã se minimalizeze pe sine. Si totusi, datoritã lui se vorbeste
azi in lume de o dizidenţã româneascã: prin el România a incetat sã fie marea absentã de
pe scena pe care se zbate convulsiv libertatea de constiinţã a Rãsãritului. “