Managementul logisticii

Managementul lanțului de distribuție

Întocmit

Student Masterad Sabou Ovidiu

Cuprins
Noțiuni teoretice ..................................................................................... 2
Cele cinci zone majore de interes ale lanţului de distribuţie .................... 4
Participanţi ai lanţului de distribuţie ....................................................... 6
Operaţiuni ale lanţului de distribuţie ....................................................... 6
Bibliografie: ............................................................................................ 8

1
Noțiuni teoretice
Noţiunea de logistică cuprinde toate activităţile care urmăresc realizarea unei
armonizări a timpului şi spaţiului cu bunurile şi persoanele, prin gruparea lor
corespunzătoare. Astfel, logistica se defineşte prin planificarea integrată,
organizarea şi controlul tuturor fluxurilor de mărfuri şi materiale, împreună cu
fluxurile de informaţii legate de acestea, începând de la furnizori, prin etapele de
creare a valorii, până la livrarea produselor către clienţi, inclusiv reciclarea şi
eliminarea deşeurilor.
Termenul “logistic” a fost utilizat prima dată în domeniul militar. Conceptul
a evoluat din nevoia forţelor militare de a se aproviziona în timpul razboaielor.
Astfel, acest termen relativ nou defineşte o practică foarte veche.
Apariţia logisticii militare, asa cum este ea înţeleasa în zilele noastre,
coincide cu apariţia armatelor organizate, cu care diversele naţiuni sau state au
încercat să îşi impună forţa militară asupra vecinilor.
După anii `80, logistica a început să fie abordată de tot mai multe firme din mediul
de afaceri, întrucât are ca obiectiv principal avantajul competitiv. Competitivitatea
firmei, după părerea specialiștilor, e determinată, în mare măsură, de
caracteristicile şi calitatea lanțului de aprovizionare.
În anii 2000, pentru logistică, apare o altă definiţie „a livra un produs, în
bună stare, la momentul potrivit, în locul potrivit, în cantitatea corectă şi necesară,
în ambalajul de prezentare corespunzător, precedate, însoţite şi urmărite de
informaţii corecte şi exacte înscrise pe documente legale, totul în cele mai bune
condiţii economice”.
Această definiţie pune accentul pe documentele care însoţesc, confirmă şi
urmăresc fluxul de informații, respectiv asigură stabilirea istoricului, reprezentând
dovezile obiective pentru trasabilitate. Mai mulți cercetători, în special din zona
logistică, folosesc expresia lanț de aprovizionare.
Deși această definiție conține o oarecare similitudine cu sistemul valoric, în
acest caz, nu există nicio preocupare în diferențierea dintre activitățile de susținere
și cele primare, accentuând aceleași activități primare, precum logistica.
Deci, logistica reprezintă un element al lanțului de aprovizionare.
Lanțul de aprovizionare poate fi privit ca ansamblul fluxurilor fizice, al informației
și fluxurilor financiare, care leagă furnizorii și clienții . El duce, pe de o parte, la
ideea de lanț, în care diferitele elemente dintr-un sistem de producție industrială
sunt interdependente și, pe de altă parte, la o definiție, în sens larg, a aprovizionării

2
(flux între uzine, flux între un furnizor și un client, flux între două posturi de lucru
ș.a.m.d.).
Lanţul de distribuţie are numeroase şi distincte trăsături: un flux al
informaţiei, tipice ordine sau semnale de cerere, însemne de comenzi pentru
furnizorii de produse şi ,în sens invers, fluxul de materiale şi produse finite ce
satisfac cererea. De asemenea, apare fluxul de plăţi ca şi cel al informaţiilor, ce se
oferă la plata produselor către furnizori. Semnalele comenzilor pe tot fluxul
lanţului de furnizare variază în funcţie de frecvenţa lor şi de volumul produselor
comandate.
Gestiunea lanțului de aprovizionarebcuprinde planificarea și gestiunea
tuturor activităților implicate în procesul de procurare și preluare de la sursă,
conversie și de gestiune a tuturor activităților de logistică. Aceasta include
coordonarea și colaborarea cu partenerii aflați pe același canal de comunicație, care
pot fi furnizori, intermediari, furnizori terți de servicii și clienți. În esență,
gestiunea lanțului de aprovizionare integrează gestiunea aprovizionării și a cererii
în cadrul și între companii. Aceasta include toate activitățile de management
logistic menționate mai sus, precum și operațiile de fabricație, dar și, în același
timp, dirijează coordonarea proceselor și a activităților de marketing, vânzări,
concepere de produs, finanțe și tehnologia informației.
Astfel de lanţuri de distribuţie constau în:
• un sistem fizic (mecanismul pentru mişcarea şi înmagazinarea materialelor
şi bunurilor);
• demersul comercial pentru aprovizionarea şi furnizarea resurselor cerute;
• procesele afacerii care definesc cum poate fi realizat operaţional lanţul;
• măsurile pentru prezentarea standardelor de performanţă şi control al
costurilor;
• organizare pentru planificarea şi conducerea operaţiei;
• fluxul informaţiei pentru întărirea organizaţiei şi a permite operaţiunea;
• aplicaţii de sistem pentru optimizarea efectivităţii operaţiilor şi fluxului
informaţiei
Mulţi producători şi detailişti sunt direcţionaţi către căile de optimizare a
acestui mix de activităţi şi de integrarea managementului lanţului de
aprovizionare/furnizare în reingineering-ul procesului afacerilor lor. Aceasta cere o
bună înţelegere a naturii lanţului de aprovizionare şi importanţa fundamentală a
efectivităţii afacerilor.
3
Cele cinci zone majore de interes ale lanţului de distribuţie

Fig 1 Zone majore de interes ale lanțului de distribuție

Producţia se referă la capacitatea unui SC(lanțului de distribuție) de a

produce şi depozita produse. Facilităţile producţiei sunt fabricile şi depozitele.
Fabricile sunt create pentru a acomoda una dintre următoarele abordări privind
producţia:
• axare pe produs – o organizaţie axată pe produs realizează atât fabricarea
părţilor produsului, cât şi asamblarea părţilor pentru obţinerea produsului propriu-
zis;
• axare funcţională – o organizaţie axată pe funcţiuni realizează doar o parte
din operaţiile necesare realizării unui produs, ca producerea anumitor părţi ale
produsului sau asamblarea părţilor pentru obţinerea produsului. Depozitele sunt
utilizate conform următoarelor abordări ale stocurilor:
• depozitare SKU – această abordare tradiţională a depozitării presupune
depozitarea pe tipuri de produse. Aceasta este o metodă facilă şi eficientă de
depozitare a produselor;
• depozitarea pe loturi – în această abordare, diferite produse legate de
nevoia unui anumit client sau unei anumite sarcini sunt depozitate împreună, lucru

4
care conduce la eficientizarea operaţiunilor de alegere şi ambalare, dar are nevoie
de un spaţiu mai mare de depozitare.
Inventarierea se realizează oriunde în SC şi include totul: de la materia
primă până la produsele finite deţinute de producători, distribuitori şi retail-eri pe
lanţ. Crearea şi menţinerea unui inventar trebuie să fie bazată pe decizii privitoare
la:
• inventarul ciclic – acesta reprezintă cantitatea de inventar necesară pentru
satisfacerea cererii pentru un produs în perioada dintre achiziţii de bunuri;
• inventarul de siguranţă – reprezintă acel inventar care este reţinut drept o
asigurare împotriva evenimentelor neprevăzute;
• inventar sezonier – acesta este un inventar creat în anticiparea unor creşteri
predictibile ale cererii , creşteri care au loc într-o anumită perioadă dintr-un an.
Localizarea se referă la zona geografică a amplasării facilităţilor SC.
Aceasta include, de asemenea, deciziile legate de activităţile ce trebuie realizate în
fiecare dintre facilităţi.
În procesul decizional privind stabilirea localizărilor facilităţilor, managerii
trebuie să ia in considerare o serie de factori, inclusiv costul facilităţilor, costul
muncii, abilităţile forţei de muncă disponibilă, condiţiile de infrastructură, taxe şi
tarife şi proximitatea faţă de furnizori şi clienţi.
Transportul cuprinde mişcări de la materia primă şi până la produsele finite
între diferitele facilităţi ale SC. Există şase modele de bază în ceea ce priveşte
transportul, dintre care, o companie poate alege:
• transportul naval – care este cel mai ieftin, dar are dezavantajul de a avea
cea mai mare durată dintre toate metodele;
• transportul feroviar – eficient din punctul de vedere al costului dar care de
asemenea, are o durată mare;
• transport prin conducte - poate fi foarte eficient dar acest tip de transport se
utilizează numai în cazul produselor lichide sau gazoase (apă, petrol, gaze
naturale);
• transportul cu ajutorul camioanelor este relativ rapid şi foarte flexibil însă
costurile sunt fluctuante datorită costurilor combustibilului;
• transportul aerian – reprezintă un mod de transport foarte rapid şi, de
asemenea, cu un răspuns foarte rapid. Dezavantajul major este legat de faptul că
acesta este cel mai scump dintre toate modalităţile de transport;

5
 • transportul electronic – reprezintă cel mai rapid mod de transport, fiind în
acelaşi timp foarte flexibil şi eficient din punctul de vedere al costului. Informarea
Informarea reprezintă baza de luare a deciziilor.
Aceasta reprezintă legătura dintre toate activităţile şi operaţiunile SC. În
cazul oricărui SC, informaţiile sunt folosite, pentru două finalităţi:
• coordonarea activităţilor zilnice – legată de funcţionarea altor patru zone
ale SC: producţia, inventarierea, localizarea şi transportul;
• prognoze şi planificare – pentru anticiparea şi atingerea cererii viitoare.

Participanţi ai lanţului de distribuţie

Producătorii sau fabricanţii reprezintă organizaţiile care realizează un anumit

produs. Această categorie include companii care fabrică materii prime şi companii
care fabrică produse finite.
Distribuitorii sunt companii care iau cantităţi foarte mari de produse de la
producători şi livrează o anumită cantitate dintr-o linie de produse către clienţi.
Distribuitorii mai sunt denumiţi şi angrosişti.
Retailerii stochează cantităţi de produse pe care le vând ulterior în cantităţi
mai mici, către clienţi.
Clienţii sau consumatorii sunt orice organizaţie care achiziţionează şi
utilizează un anumit produs.
Furnizorii de servicii Aceştia reprezintă organizaţii care furnizează servicii
producătorilor, distribuitorilor, retail-erilor şi clienţilor furnizorii de servicii au
dezvoltat expertiză de specialitate şi abilităţi care permit axarea pe o anumită
activitate necesară SC.

Operaţiuni ale lanţului de distribuţie

Producţie include operaţiunile necesare dezvoltării şi creării produselor şi
serviciilor furnizate de lanţul de distribuţie. Operaţiunile dezbătute în cadrul acestei
categorii sunt: crearea produsului; managementul fabricaţiei şi managementul
facilităţilor. Modelul SCOR nu include, în mod normal, crearea produsului şi
procesul de dezvoltare al acestuia dar acestea, sunt incluse aici pentru că sunt
integrate procesului de producţie.

6
 Livrarea cuprinde activităţile ce fac parte din recepţia comenzilor şi livrarea
produselor către consumatori. Operaţiunile studiate ale acestei categorii sunt
intrările de comenzi/gradul de îndeplinire al comenzilor şi livrările de produse.
Aceste două operaţiuni reprezintă punctele cheie de legătură între companiile unui
lanţ de distribuţie/ aprovizionare.
Procurarea : În mod tradiţional, activităţile principale ale unui manager în
achiziţii erau de negociere a preţurilor cu potenţialii furnizori şi achiziţia
produselor de la acei furnizori care oferă cele mai mici preţuri. Astăzi, activitatea
de achiziţie a devenit parte a unei funcţiuni mult mai mari, cea de aprovizionare.
Funcţiunea de procurare este alcătuită din cinci mari categorii de activităţi:
• Achiziţia;
• Managementul consumurilor;
• Selecţia vânzătorilor;
• Negocierea contractelor;
• Managementul contractelor.
Achiziţia conţine activităţi de rutină legate de comenzile pentru achiziţia
produselor necesare. Există două categorii de produse pe care o organizaţie le
cumpără în mod obişnuit:
• materiale directe, necesare fabricării produselor pe care organizaţia le
vinde consumatorilor;
• materiale indirecte, MRO (mentenanţă, reparare şi operaţiuni), consumate
de organizaţie ca parte a operaţiunilor zilnice.

În concluzie, scopul primar al existenței unui lanț de aprovizionare îl

constituie satisfacerea nevoilor clienților și obținerea profitului în afaceri.
Activitățile din cadrul lanțului de aprovizionare încep cu o comandă de la client și
se termină cu un client satisfăcut, care plătește pentru achiziția făcută. Tot ceea ce
se întâmplă între acestea are un unic scop – adăugarea de valoare la intrări și
transformarea lor în ceva cât mai apropiat de ceea ce solicită clientul final.
Globalizarea și interdependența în creștere a lanțurilor de aprovizionare au introdus
un nivel ridicat de volatilitate și vulnerabilitate și este puțin probabil ca acesta să
scadă.

7
Bibliografie:
1. MOCUȚA, Georgeta-Emilia. Logistica – instrument și concept î continuă
evoluție, Buletinul AGIR nr. 2-3/2009 – aprilie-septembrie, p.88. 4.
2. MAGEE, J.F., Industrial logistics, analysis and management of phisical
supply and distribution system, McGraw Hill, New York, 1968.
3. Christopher, M. – „The Strategy of Distribution Management”, Ed.
Heinemann, Londra, 1986;
4. Kotler, P. & Dubois, B. & Manceau, D. – „Marketing Management”, 11e
edition, Ed. Pearson Education, Paris, 2004
5. Oliver, R. K. & Webber, M. D. – „Supply chain management: logistics
catches up with strategy” , Logistics, London, 1992
6. .Vişean M.O. – „Tehnologii comerciale”, Ed. ASE, Bucureşti, 2004