Sunteți pe pagina 1din 5

EDUCAȚIA ELEVILOR

PRIN ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE

Activitatea 1: Procedura privind avizarea unei excursii școlare

Cursant,
Prof. Florina GRIGORE
Liceul Teoretic “Marin Coman” – Galați
1. Procedura privind avizarea unei excursii școlare

Scopul specific al procedurii privind avizarea unei excursii școlare este de aplicare a prevederilor
dispozițiilor din OMEN 3060/2014, cu modificările si completarile ulterioare, privind condițiile de
organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor si a altor activități de timp liber în sistemul de
învățământ preuniversitar.
Această procedură este aplicabilă în activitatea compartimentului/departamentului de
activități educative școlare și extrascolare al inspectoratelor școlare județene, precum și în activitatea
tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular. Procedura se aplică în cazul
taberelor/excursiilor/expedițiilor/altor activitati de timp liber, care se organizează în timpul orelor de
curs, în situații excepționale bine justificate, în care unitatea de învățământ organizatoare solicită
aprobarea inspectoratului școlar, căruia îi transmite și planul de recuperare a orelor neefectuate.
Principalele activități de care depinde și/sau care depind de activitatea procedurată
a. Aceasta activitate depinde de activitatea cornpartimentelor:
• Secretariat/Registratură;
• Juridic;
• Activități educative școlare și extrașcolare;
• Conducere;
b. De această activitate depind în cadrul activității efectuate următoarele compartimente:
• Toate compartimentele de specialitate/discipline ale inspectoratelor școlare județene;
• Toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, precum și unitățile conexe;
Compartimentele furnizoare de date și/sau beneficiare de rezultate ale activității procedurate
a. Aceasta activitate depinde de furnizarea datelor de la următoarele compartimente:
• Secretariat/Registratură;
• Juridic;
• Conducere;
• Activitati educative școlare și extrascolare;
• Consiliul de administrație;
b. De aceasta activitate beneficiază în cadrul activităților efectuate următoarele compartimente:
• Toate compartimentele de specialitate/discipline ale inspectoratelor școlare județene ;
• Toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, precum și unitățile conexe;

Etapele specifice ale avizării unei excursii școlare

1. Predarea documentației de către unitatea de învățământ la inspectoratul școlar județean


Unitatea de învățământ efectuează predarea la registratura inspectoratului școlar județean, a
documentației pentru aprobarea unei activități tip tabără/excursie/expediție/altă activitate de timp liber,
cu cel putin 20 de zile înainte de data de începere a activității respective.

2. Inregistrarea dosarului de către inspectoratul școlar județean

Inspectoratul școlar județean înregistrează documentația aferentă dosarului pentru aprobarea unei
activități tip tabără/excursie/expediție/altă activitate de timp liber.

3. Analizarea dosarului de către inspectoratul școlar județean

Inspectoratul școlar județean analizează documentația aferentă dosarului pentru aprobarea activității
tip tabără/excursie/expediție/altă activitate de timp liber. Dosarul trebuie să conțină toate documentele din
listele de mai jos:

A. În cazul activităților tip tabără/excursie/expediție desfășurate în localitatea în care se află


unitatea de învățământ:
1. Adresa de înaintare din partea unității de învățământ prin care se solicită aprobarea de către
inspectoratul școlar județean a activității tip tabără/excursie/expeditie/alte activitati de timp
liber, care se organizeaza in timpul orelor de curs în localitatea în care se află unitatea
de învățământ
2. Planul activității, cu aprobarea conducerii unității de învățământ de unde provin
elevii/preșcolarii
3. Planul de recuperare a orelor neefectuate - aprobat de director (semnat, stampilat)
4. Acordul scris al părinților/tutorilor legal instituiți
5. Procesul-verbal de informare/instruire a participanților, cât și reguli specifice deplasării

B. În cazul activităților tip tabără/excursie/expediție desfășurate în afara localității în care se află


unitatea de învățământ:
1. Adresa de înaintare din partea unității de învățământ prin care se solicită aprobarea de
către inspectoratul școlar județean a activității tip tabără/excursie/expeditie/alte activitati
de timp liber, care se organizeaza in timpul orelor de curs în localitatea în care se
află unitatea de învățământ
2. Planul activității, cu aprobarea conducerii unității de învățământ de unde provin
elevii/preșcolarii
3. Planul de recuperare a orelor neefectuate - aprobat de director (semnat, stampilat)
4. Acordul scris al părinților/tutorilor legal instituiți
5. Procesul-verbal de informare/instruire a participanților, cât și reguli specifice deplasării
6. Documente privind mijloacele de transport utilizate: caracteristicile și categoria acestora,
copia certificatului de înmatriculare la registrul comerțului, copia licenței de transport
persoane, copia asigurării de răspundere a transportatorului față de călătorii transportați în
caz de accidente
7. Documente privind condițiile de cazare și masă
8. Declarația operatorului economic în calitate de ofertant al serviciilor turistice
9. Adeverintele medicale eliberate de medicul de familie/medicul școlar, care să ateste faptul
că starea de sănătate a preșcolarilor/elevilor le permite să participe la activitățile propuse.

Toate documentele vor fi certificate conform cu originalul și semnate de directorul unității de


învățământ, precum și de fiecare dintre cadrele didactice participante.

4. Formularea unui răspuns de către inspectoratul școlar județean

Inspectoratul școlar județean realizează constatarea și formulează răspunsul/recomandările care se


impun (dacă este cazul), cu maximum 10 zile de la data de depunere a dosarului de către unitatea de
învățământ. Semnează un inspector școlar desemnat și inspectorul scolar general/general adjunct.

5. Realizarea unor acțiuni corective din partea unității de învățământ (dacă este cazul)

Unitatea de învățământ efectuează completarea dosarului cu documente restante, respectând


recomandările și termenele formulate de către inspectoratul școlar județean.
6. Formularea răspunsului final de către inspectoratul școlar județean după realizarea unor
acțiuni corective din partea unității de învățământ (dacă este cazul)
Inspectoratul școlar județean realizează nota de constatare și formulează răspunsul final privind
aprobarea/neaprobarea taberei/excursiei/expediției/activității de timp liber, cu maximum 7 zile de la
data de completare. Semnează un inspector școlar desemnat și inspectorul scolar general/general
adjunct.

S-ar putea să vă placă și