Predică la Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ian.

2020)

”Nu s-a ridicat între cei născuți din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul”.(Mt. 11,11)

Dreptmăritori creştini,

După ce am prăznuit duhovnicește cele trei sărbători împărătești: Nașterea, Tăierea

împrejur și Botezul Domnului, alese prilejuri de renaștere și primenire sufletească, Biserica a
rânduit prăznuirea celui mai mare dintre sfinţii săi, Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul
Domnului. Dintru început de la Sfinţii Părinţi - cum citim în sinaxarul Mineiului - s-a păstrat
obiceiul ca a doua zi după Botezul Domnului să se facă pomenirea vieţii şi activităţii Sfântului
Ioan – Iohanan în ebraică, ce se tâlcuiește ,,Iahve revarsă har”. Cuvântul „sobor” însemnâ
„adunare”. Adică, adunarea noastră, a tuturor, în Sfânta Biserică, în jurul sfintei sale
personalităţi, pentru a-i aduce cuvenita cinstire şi pentru a-L ruga să mijlocească la Cel pe Care
L-a botezat în Iordan, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Sfântul Ioan a fost, cronologic vorbind, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament şi
cel dintâi propovăduitor al lui Mesia, a fost epilogul Vechiului Legământ şi prologul celui Nou.
El a fost piatra de hotar dintre cele două Testamente, „mijlocitorul Legii Vechi şi al celei Noi”,
el face legătura între Vechiul şi Noul Testament.

Din prefața Mineiului de la Neamț din 1846, aflăm că marele Ioan Botezătorul s-a născut
în anul de la crearea lumii 5508, al 42-lea al domniei lui August, împăratul romanilor,
stăpânitorii lumii pe acea vreme, în anul 747 de la zidirea Romei și al 33-lea al domniei lui Irod
cel Mare, regele Iudeei. Nașterea lui, nu a fost un fapt întâmplător și obișnuit, ci s-a bazat pe
profeția unuia dintre marii profeți care, cu 712 ani mai înainte, anunțase venirea
Înaintemergătorului, prin a cărui naștere minunată se evidențiază încă o dată voința tăinuită a lui
Dumnezeu. Pentru aceasta, în sfânta Biserică se cântă: ”Picurați munți dulceață și dealuri ca
berbecii săltați, că s-a născut din Elisabeta, cel ce era să petreacă împreună cu voi, Mergătorul
înaintea Domnului; care când s-a născut, a dezlegat amuțirea Părintelui său”.
Părinții săi se chemau Zaharia și Elisabeta și nu aveau copii. Zaharia fiind din familia
leviților, care aveau dreptul să slujească la templu, să prezinte jertfele și să tâlcuiască
Scripturile, era preot al templului din Ierusalim, din neamul lui Abia, iar Elisabeta verișoară cu
Sfânta Fecioară Maria, era din fiicele lui Aaron, fratele mai mare al lui Moise, care l-a uns ca
mare preot al Legii dată evreilor de Dumnezeu în Sinai. Zaharia proorocul a fost ucis de soldații
lui Irod, care i-au tăiat capul între biserică și altar, iar după patruzeci de zile de la uciderea lui,

1
Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfârşitul în peştera muntelui, acolo unde a
fugit pentru a scăpa de mâna lui Irod.
După nașterea trupească, Sf. Ioan Botezătorul era mai mare cu șase luni ca Domnul Iisus
Hristos, iar când a dat poruncă Irod să fie omorâți toți pruncii de la doi ani în jos cu gândul ca
să-L omoare și pe Domnul Hristos, se afla și Sf. Ioan în primejdia de a fi tăiat de ostașii lui
Irod. Atunci Fecioara Maria a fugit cu Pruncul în Egipt, iar Elisabeta cu Ioan, au fugit în munții
Iudeei. Murind îndată mama lui, Ioan a trăit singur ca un înger și sihastru în pustie timp de
aproape treizeci de ani. Acolo se ruga neîncetat ziua și noaptea, se hrănea cu lăcuste (Matei 3,
4), cunoscutele insecte din ţarini, pe care până astăzi arabii simpli le usucă şi le mănâncă și
miere sălbatică, se îmbrăca cu o haină de piele de cămilă și se odihnea cu capul pe bolovanii de
piatră. Dinainte de naștere, Ioan a fost ales de Dumnezeu și vestit de prooroci și de mic a fost
rânduit să sufere, să trăiască ascuns în munți, în liniște, în post și singurătate; fără părinți, fără
îmbrăcăminte și haine moi, fără adăpost și odihnă.
Sfântul Ioan a pornit cu patru ani mai devreme la predicarea pocăinței și la pregătirea
lumii iudaice pentru primirea Mântuitorului, botezând pe cei ce se dovedeau gata a primi
cuvântul mântuitor. Sf. Evanghelist Luca precizează că în al 15-lea an al domniei împăratului
Tiberiu, care corespunde cu anul 26 al erei noastre, ”Ioan, fiul lui Zaharia, a străbătut toată
latura Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor” (Luca 3,3). Istoricul
Iosif Flavius confirmă și el acest lucru, adăugând că predica lui Ioan a făcut mare impresie
asupra compatrioților acestuia. Locul preferat al predicii și botezului Înaintemergătorului era,
după Sf. Evanghelist Ioan (3,23), ”la Enom, lângă Salim, și botează acolo, pentru că erau apele
mari, și veneau mulți și se botezau”. Botezul lui Ioan nu era un botez deplin, desăvârșit, pentru
că nu se făcea în numele Preasfintei Treimi și nu avea efectele botezului creștin. Adică nu dădea
omului iertarea păcatelor și nici harul Duhului Sfânt. Botezul lui Ioan era un botez de pocăință,
un botez de pregătire pentru adevăratul botez creștin. Era ceva intermediar între botezul Legii
Vechi și botezul din Legea Darului. Aceasta o spunea chiar Ioan, zicând: Eu v-am botezat pe voi
cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt (Marcu 1, 8).
Frați creștini, mesajul predicii Sfântul Ioan era chemarea la pocăinţă: „Pocăiţi-vă că s-a
apropiat împărăţia cerurilor” (Mat. 3, 2), aceasta era tema principală. Fiind trimisul lui
Dumnezeu înaintemergător al Fiului Său trebuia să pregătească pe oameni prin pocăinţă pentru a
primi pe Mesia. Sfântul Ioan propovăduia apropiata venire a lui Mesia, îndemnând la lepădare
de păcat. El îndemna la întoarcerea de la starea nefirească creată de păcat, la starea firească în
Dumnezeu (Sfântul Ioan Damaschin), întoarcere de la păcat la Dumnezeu.
Pocăinţa înseamnă a-ţi da seama de păcat şi de greutatea lui şi apoi luarea hotărârii de
îndreptare, de părăsire a vieţii păcătoase şi a trăi după voia lui Dumnezeu. Pocăinţa este
2
schimbare prin „înnoirea minţii” (Romani 12, 2), schimbarea mentalităţii, o reaşezare a gândirii
şi vieţii noastre în duhul lui Dumnezeu.Prin pocăinţă Sfântul Ioan descoperă şi arată sensul şi
dimensiunea autentică a căinţei ca putere extraordinar de mare de primenire sufletească, de
renaştere a umanului din oameni. Pocăinţa a fost, deci, calea de pregătire pentru venirea
împărăţiei mesianice.
Sf. Ioan Botezătorul a fost martorul arătării unice și minunate a Sfintei de o Ființă Treimi,
a lui Dumnezeu Tatăl, prin vocea care a răsunat puternic în urechile celor de față la
botez:”Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Mt. 3,17), a Fiului care primea
botezul și a Duhului Sfânt care S-a pogorât deasupra Fiului, sub chipul unui porumbel. Sfântul
Ioan a fost „pecetea proorocilor”, cel mai mare prooroc pentru că a anunţat nu numai venirea lui
Mesia, pregătind poporul pentru a-L primi ca izbăvitor al neamului omenesc - ca ceilalţi
prooroci - ci, mai mult, el L-a prezentat şi arătat poporului pe Mesia - Hristos: „Iată Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Ca fiu de preot, Ioan a primit dintru
început o temeinică iniţiere în cele duhovniceşti. Cât timp a locuit cu părinţii, aceştia l-au
învăluit în dragostea lor şi l-au ocrotit cu rugăciunile lor, cu atât mai mult, cu cât erau conştienţi
de înalta misiune, căreia pruncul îi era destinat de sus, în acea vreme de început a epocii
mesianice.
Iubiți credincioși, Sf. Ioan Botezătorul își începe misiune pe pământ cu trei mari
învățături: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”, Ioan cerea de la cei ce veneau la
el, să se pocăiască, să părăsească păcatele făcute, să le mărturisească cu căință, să le spele prin
baia botezului și a lacrimilor, să ierte pe cei ce i-au nedreptățit. Apoi, așa curați, spălati,
dezlegați de păcate, ca niște prunci nou-născuți, să se apropie de Dumnezeu, să vina la Hristos,
să primească harul Sfântului Duh, să lucreze faptele bune și apoi să fie primiți în Împărăția
cerurilor, unde nimic necurat nu poate intra. A doua mare învățătură și poruncă a Sfântului Ioan
este aceasta: Faceți, dar, roade vrednice de pocăință! (Luca 3, 8). Roadele de pocăință se fac de
credincioși după ce mai întâi s-au pocait de păcatele făcute. Căci nimeni nu seamănă sământa pe
pământul nearat și nepregătit. Nimeni nu poate face roade vrednice de pocăință dacă mai întâi
nu-și curăță inima și mintea de păcate prin spovedanie și căință. A ne pocăi înseamnă a ara
ogorul sufletului, a smulge din rădăcină buruienile patimilor, a grăpa grădina, adica a sfărâma
bulgării patimilor și numai după aceea putem ieși la semănat. De vom face așa, multe fapte bune
vom putea lucra pe pământ. A treia mare învățătură a Sfântului Ioan Botezătorul este
amenințătoare: Acum securea stă la rădăcina pomilor - spune marele prooroc - deci orice pom,
care nu face roadă bună, se taie și se aruncă în foc (Luca 3, 9). Prin aceasta el învață pe iudei,
ca și pe noi cei de astăzi, că pocăința este obligatorie pentru toți cei ce vor să urmeze lui Hristos
și să dobândească Împărăția cerurilor. Lucrarea pocăinței trebuie făcută acum, astăzi, cât mai
3
grabnic, pâna avem vreme. Ea nu poate fi amânată, nici înlocuită cu alte fapte bune, pentru că
pocăința este al doilea botez și fără dezlegarea și părăsirea păcatelor nimeni nu se poate mântui.
Pocăinţa e uşa milei, ce se deschide celor ce o caută pe ea. Prin uşa aceasta intrăm la mila
dumnezeiască şi fără această intrare nu vom afla milă.
În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul a mustrat şi pe regele Irod
Antipa († 39), care îşi izgonise legiuita soţie şi trăia acum cu Irodiada, soţia fratelui său Filip.
Ioan îl mustra pe Irod, zicându-i: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6,
18). Dar mânia Irodiadei era nestăvilită. Mai întâi, ea a obţinut de la Irod arestarea Sfântului
Ioan şi întemniţarea lui. La ospăţul dat de ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei, Salomea, a dansat
atât de plăcut, încât regele i-a făgăduit că-i va da orice-i va cere. Iar aceasta i-a cerut capul lui
Ioan. Deci, prin dansul fiicei sale, Irodiada a primit pe tipsie, de la rege, capul marelui Proroc.
Astfel, prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului. Iată, deci, marea
misiune a Sfântului Ioan Botezătorul. Aceea de a pregăti lumea pentru Evanghelie, pentru
credința lui Hristos prin pocăință, prin botezul cu apă și prin mărturisirea păcatelor. Apoi, de a
arăta lumii Mielul lui Dumnezeu, de a-L boteza pe Hristos în Iordan și de a-L arăta oamenilor,
mărturisindu-le tuturor Taina Preasfintei Treimi.
Dreptmăritori creştini, în această zi de cucernică pomenire pentru Biserică, este bine să
ne gândim și la toți aceia care poartă cu cinste numele Sfântului Ioan Botezătorul, rugând pe
Dumnezeu să dea tuturor multe bucurii duhovnicești, sănătate deplină, liniște, pace și bună
înțelegere în casele lor.
Cu toții să ne rugăm împreună Sfântului: ,,Sfinte și Mare Proorocule Ioane
Botezătorule, acela ce ne înveți și ne îndemni la pocăință, întinde mâinile tale cele sfinte
spre rugăciune și roagă-L pe Cel pe Care L-ai botezat în râul Iordanului să ne dăruiască și
nouă statornicie și putere ca să biruim toate cursele vicleanului și să ne mântuim și noi cu
rugăciunile tale! Amin!