Sunteți pe pagina 1din 2

1

10. SFINTELE TAINE – GENERALITAŢI


Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos şi încredinţate
Sf. Sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului
Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea acestora prin harul pe care ele îl conferă.
Din punct de vedere ecleziologic, ele sunt mijloace prin care Hristos îi uneşte cu Sine şi
cu Biserica pe toţi cei care cred în El; aşadar, ele au o funcţie unificatoare a
credincioşilor în Hristos şi în Biserică. ( 1 cor. 10, 17 - ,,ca o pâine, un trup suntem cei mulţi,
căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”. )

Protestanţii şi unele denominaţiuni creştine neagă caracterul supranatural, haric şi


sfinţitor al Tainelor, văzând în ele simple simboluri sau semne externe, asemănătoare
ceremoniilor simbolice din Vechiul Testament. După ei, aceste semne se săvârşesc în
amintirea vreunui eveniment ori moment din viaţa Mântuitorului cu scopul de a-i întări
pe creştini în credinţă.
Toate Tainele au câteva trăsături sau însuşiri esenţiale, şi anume:
1) Tainele su fost instituite de Mântuitorul Iisus Hristos ( In. 1, 17) ( 1 Cor. 4, 1)
2) Partea văzută, este rânduiala, ritualul sau slujba stabilită de Biserică pentru
săvârşirea ei cuprinzând:
 Materia
 Actele făcute
 Cuvintele rostite de săvârşitor
3) Partea nevăzută, internă, este împărtăşirea harului divin celor care le primesc,
harul ce se împărtăşeşte prin ele se numeşte har sfinţitor. La fiecare Taină există
un săvârşitor şi un primitor. Validitatea Taine nu depinde de vrednicia morală a
săvârşitorului, deoarece principalul şi adevăratul săvârşitor este Iisus Hristos, iar
preotul este numai un instrument prin care lucrează în chip nevăzut Duhul Sfânt.
Necesitatea Tainelor este strâns legată de necesitatea harului pentru mântuire.
Cu privire la numărul Tainelor, Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică au
mărturisit întodeauna numărul de 7 Taine în următoarea ordine: Botezul, Mirungerea,
Euharistia, Pocăinţa, Preoţia, Nunta şi Maslul.
Protestanţii admit numai 2 Taine: Botezul şi Cina Domnului.
În ceea ce priveşte Tainele ele se împart în :
 Taine care se repetă – Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Căsătoria şi Maslul.
 Taine care nu se repetă – Botezul şi Hirotonia.
Altă împărţire:
1. Tainele restabilirii sănătăţii sufleteşti şi trupeşti ( Pocăinţa şi Maslul)
2. Taine speciale ( Preoţia şi Nunta)
3. Tainele vieţii spirituale ( Botezul, Mirungerea şi Euharistia)
2

Alţii împart astfel:


 Taine de normalizare a vieţii ( Botezul, Pocăinţa şi Maslul)
 Tainele de perfecţionare a vieţii ( Mirungerea şi Euharistia)
 Taine speciale ( Preoţia şi Nunta)
Biserica ortodoxă şi cea Romano-Catolică învaţă că Tainele sunt absolut necesare
pentru mântuirea şi sfinţirea credincioşilor.
Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul înainte de Înălţarea Sa la cer, prin
cuvintele adresate Apostolilor: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh...” ( Mt. 28, 19).

S-ar putea să vă placă și