MĂRȚIȘORUL, TRADIȚIE ȘI LEGENDĂ

Prof.VUG ADELA- ELEONORA

Grăd. P.P. Nr. 5 Lugoj

Mărţişorul este o sărbătoare specific românească, care celebrează venirea primăverii.

Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod
tradiţional dintr-un şnur roşu cu alb, la care se adaugă alte simboluri ale norocului: trifoi cu
patru foi, potcoavă, coşar, inimă. Semnificaţia culorilor, culoarea roşie, dată de foc, sânge şi
soare, era atribuită vieţii, deci femeii; în schimb culoarea albă conferită de limpezimea apelor,
de albul norilor, era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă
împletirea inseparabilă a celor două principii. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau
naştere viului, necurmatul ciclu al naturii.
Din bătrâni se spune că după cum este vremea în prima zi a lui martie, aşa va fi toată
primăvara dar şi vara. De această zi se leagă „mărţişorul” – obiceiul care dă numele lunii.
După credinţa populară, cine poartă mărţişor va fi sănătos şi va avea noroc.
Mărţişorul era alcătuit pe vremuri din două fire de lână, unul alb şi unul roşu , fire
care simbolizau cele două anotimpuri.
Acest şnuruleţ era făcut de femei, care îl legau la gâtul şi la mâna copiilor. Însă nu
doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, şnuruleţul ce vestea primăvara
era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a proteja
gospodăria.
Ulterior de acest şnuruleţ roşu cu alb a fost agăţată o monedă de argint sau de aur sau
chiar un medalion, îndeplinind funcţia de talisman.
Mărţişorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci
firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin. În alte regiuni, mărţişorul se
poartă atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate şi se agaţă pe crengile
unui copac. Se spune că, dacă pomul va rodii, omul va avea noroc.
Atunci când mărţişorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi uşor precum
pasărea. Monedele desprinse de pe şnur erau păstrate până la Sfântul Gheorghe, când fetele
îşi cumpărau cu ele, caş proaspăt şi vin roşu, pentru a fi îmbujorate precum vinul şi albe
precum caşul.
Conform unei alte tradiţii se spune că în ziua de 1 martie, fetele trebuie să se spele cu
apa obţinută din zăpadă pentru a avea tenul curat şi luminos.
În satele transilvănene, mărţişorul se agaţă şi la porţi, ferestre, la coarnele animalelor,
la toarta găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viaţa,
puterea regeneratoare care se crede că ar fi stimulată prin însăşi „culoarea vieţii”.
Cei din Bihor cred că apa de ploaie adunată la 1 martie, îi va face mai frumoşi şi
sănătoşi dacă se spală cu ea.
În Banat, fetele adună stropi de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, ca să se
spele pe obraji rostind un descântec, al „dragobetelui” care suna astfel :
„Floare de fragă
Din luna lui Mart’
La toată lumea să le fiu dragă.
Urâciunile să le desparţi.”
În Dobrogea, mărţişorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat pe înaltul
cerului ca norocul să fie mare şi înaripat.
Mărţişorul era un dar ce se constituia dintr-un bănuţ de aur spânzurat de un găietan de
mătase împletit cu fire albe şi roşii pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până
când întâlnea cea dintâi roză înflorită, pe crengile căreia se punea apoi darul primit.
Bănuţul însemna îmbelşugarea, firele albe şi roşii ale găietanului simbolizau faţa albă
precum crinul şi rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică
adresată primăverii.
Această tradiţie a dăruirii mărţişoarelor se păstrează încă şi în zilele noastre şi va
dăinuii mereu peste timp, atât timp cât ele sunt oferite cu drag pentru cei dragi.

Bibliografie:
1. Ghinoiu I., 2003, „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti;
2. Gorovei A., 2003,” Credinţe şi superstiţii ale poporului român”, Editura Grai ţi suflet -
Cultura Naţională, Bucureşti;