CEDO – MECANISM DE PROTECȚIE AL DREPTURILOR OMULUI

CUPRINS

Introducere ..................................................................................................................... 3
Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ............................................. 06
Bibliografie: ................................................................................................................. 20

2
 Introducere
CEDO între istorie şi actualitate

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost precedată de Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului şi de Declaraţia Americană a Drepturilor şi
Îndatoririlor Omului.
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
elaborată în cadrul Consiliului Europei, deschisă pentru semnare la Roma la 4
noiembrie 1950, a intrat în vigoare în septembrie 1953. De la intrarea în vigoare a
Convenţiei, dezvoltări importante au intervenit ca urmare a adoptării unui număr de
treisprezece protocoale adiţionale. Protocoalele 1, 4, 6, 7, 12 şi 13 au adăugat drepturi
şi libertăţi celor consacrate de convenţie. Protocolul 2 a conferit Curţii puterea de a
emite avize consultative. Protocolul 9 a deschis petiţionarilor individuali posibilitatea
de a-şi prezenta cauza în faţa Curţii, sub rezerva ratificării instrumentului respective
de către statul acuzat şi a acceptării de către un Comitet de filtrare. Protocolul 11 a
restructurat mecanismul de control. Dispoziţiile acestui Protocol au asigurat creşterea
noului sistem, în special prin aceea că a permis accesul direct în faţa Curţii al
persoanelor fizice şi juridice aflate sub jurisdicţia statelor contractante. Celelalte
Protocoale se refereau la organizarea instituţiilor înfiinţate de Convenţie şi la
procedura de urmat în faţa acestora. La 1 octombrie 2009 a intrat în vigoare
Protocolul nr. 14bis cu privire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Protocolul nr. 14bis urmăreşte eficientizarea activităţii Curtii Europene a Drepturilor
Omului, în contextul cresterii numărului de cauze pe rolul acesteia. Acest Protocol,
care include două proceduri specifice1 privind numărul de judecători care examineaza
cererile şi decide cu privire la admisibilitatea lor în fond, va fi aplicat ca o măsură
temporară până la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14.

1 - completul judecătorului unic, care are competenţa să respinga o cerere ca inadmisibilă (până acum
această competenţă revenea unui complet alcătuit din trei judecători);
- completul format din trei judecători poate să admita şi să soluţioneze cauza cu privire la cereri vădit
întemeiate precum şi în cele în care exista o jurisprudenţă clară, aşa numitele cauze repetitive (aceste cazuri
erau de competenţa camerele cu şapte judecători sau Marii Camere)

3
 Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului a început să funcţioneze la 1
noiembrie 1998, data intrării în vigoare a protocolului 11. După această dată, numărul
cazurilor Curţii a crescut foarte mult şi se pune, din nou, problema unei reforme.
CEDO a fost ratificată prin legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial
nr. 135 din 31 mai 1994. Textul Convenţiei, modificat prin Protocolul 11 la CEDO,
încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, a fost ratificat de România prin legea nr.
79/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 147 din 13 iulie 1995.
Jurisprudenţa este ansamblul hotărârilor definitive pronunţate de către un
organ jurisdicţional (european sau naţional), iar justiţiabilitatea reprezintă capacitatea
normelor de garantare a drepturilor persoanei de a fi suficient de concrete pentru a
putea da efectivitate enunţului normativ în cazul unor împrejurări specifice prin care a
trecut persoana care se consideră victimă a violării drepturilor omului. Hotărârile
CEDO constituie un model de interpretare şi aplicare a legii prin claritatea şi coerenţa
raţionamentelor, prin consecvenţa şi predictibilitatea interpretării normelor ce
consacră drepturile şi libertăţile fundamentale pe care le are fiecare cetăţean.
Pevederile Convenţiei şi ale protocoalelor sale adiţionale nu pot fi interpretate şi
aplicate corect decât prin raportare la jurisprudenţa Curţii. Din această cauză,
Corneliu Bîrsan afirmă că normele cuprinse în Convenţie şi în protocoalele sale
adiţionale alcătuiesc, împreună cu jurisprudenţa organelor sale, un bloc de
convenţionalitate.
Convenţia vizează asigurarea de către state a respectării Drepturilor Omului,
Statului de drept şi principiilor Democraţiei pluraliste. Acceptarea sa, inclusiv
jurisdicţia obligatorie a Curţii şi caracterul obligatoriu al hotărârilor sale, este în
prezent o condiţie de a fi membru al Consiliului Europei. În prezent, Convenţia este
parte integrantă a sistemului juridic intern al Statelor membre. Respectarea sa este
asigurată şi de Uniunea europeană, cu toate că problema aderării Uniunii la sistemul
de protecţie stabilit de către Consiliul Europei rămâne a fi deschisă. Din punct de
vedere practic, succesul Convenţiei se explică în mare parte prin mecanismul său de
control dezvoltat, care a făcut posibilă o garantare concretă şi eficientă a drepturilor şi
libertăţilor pe care le enunţă.
Executarea hotărârilor Curţii este un aspect al mecanismului instaurat de
Convenţie încă destul de puţin cunoscut publicului, dar care este de o importanţă
capitală. Dacă Convenţia se prezentă ca unul din elementele cheie ale arhitecturii
politice europene, oare aceasta nu se datorează chiar faptului că executarea fiecărei

4
hotărâri individuale ce constată că un Stat a încălcat Convenţia constituie obiectul
unui control atent şi sistematic din partea altor State reunite în cadrul Comitetului
Miniştrilor?2
Articolul 1 al Convenţiei consacră obligaţia de a respecta drepturile omului
de către părţilor contractante. În general, Convenţia se aplică, deci, cetăţenilor
statelor contractante, dar nu este necesar de a stabili o legătura juridică stabilă precum
“cetăţenie”, “reşedinţa” sau “domiciliul”; este suficient ca statul să poată exercita o
anumită putere asupra celui interesat. Aceasta explică faptul că deşi 45 de State sunt
membre ale Convenţiei Europene, până astăzi cetăţeni din peste 150 de ţări au depus
cereri la Comisia Europeană a Drepturilor Omului sau la Curtea europeană a
Drepturilor Omului.
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie3 trebuie să fie
asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,
opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o
minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice
înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă4 de la obligaţiile prevăzute de
Convenţie, în masura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să
nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional 5. Orice
înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe
secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele
care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul
general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în
vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou aplicabile.
Competenţa materială. Drepturile şi libertăţile definite de Convenţie şi de
protocoalele sale determină competenţa materială.

2 Vezi rezoluţia Adunarii Parlamentare (2000)1226 din 28 septembrie 2000

3 Articolul 14 al Convenţiei. Vezi şi Principiul egalităţii, consacrat în art. 16 alin. (1) Constituţia României:

„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, se înfăţisează ca
o regulă esenţială pentru toate societăţile moderne şi democratice şi art. 10 al Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului precizează că: „orice persoană are dreptul în deplină egalitate, ca litigiul său să fie
examinat în mod echitabil şi în mod public de un tribunal independent şi imparţial.
4 Dispoziţia nu îngăduie nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte

licite de război, şi nici de la articolul 3, articolul 4 paragraful 1 si articolul 7.

5 Articolul 15 al Convenţiei

5
 Procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Componenţa Curţii

Judecătorii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost înfiinţată prin Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului. Curtea se compune dintr-un număr de judecatori
egal cu cel al înaltelor părţi contractante42.
Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să
întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să
fie jurişti având o competenţă recunoscută. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu
individual43, iar în cursul acestui mandat nu pot exercita nicio activitate incompatibilă
cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o
activitate cu caracter permanent.
Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi
contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi
prezentaţi de înalta parte contractantă. Aceeaşi procedură este urmată pentru a
completa Curtea în cazul aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a se ocupa
locurile devenite vacante.
Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi,
mandatele unei jumătăţi din numărul judecătorilor desemnaţi la prima alegere se vor
încheia la împlinirea a 3 ani.
Judecătorii al căror mandat se va încheia la împlinirea perioadei iniţiale de 3
ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, efectuată de către secretarul general al
Consiliului Europei, imediat dupa alegerea lor. Pentru a asigura, în măsura
posibilului, reînnoirea mandatelor unei jumătăţi din numărul judecătorilor la fiecare
trei ani, Adunarea Parlamentară poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară,
să decidă ca unul sau mai multe mandate ale judecătorilor ce urmează să fie aleşi să

42 În prezent sunt 46 de judecători, iar reprezentantul României este judecătorul Corneliu Bîrsan
43 Nu reprezintă niciun stat

6
aibă o altă durată decât cea de 6 ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi 9 ani sau să fie
mai mică de 3 ani.
Judecatorul ales în locul unui judecator al cărui mandat nu a expirat va duce la
sfârşit mandatul predecesorului său. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei
împlinesc vârsta de 70 de ani. Judecătorii ramân în funcţie pâna la înlocuirea lor. Ei
continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.
Un judecător nu poate fi revocat din funcţiile sale decât dacă ceilalţi judecători
decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să corespundă condiţiilor necesare.
Înainte de începerea mandatului, fiecare judecător ales trebuie ca, la prima
reunire a Plenarei Curţii la care judecătorul asistă după alegerea sa sau, dacă este
nevoie, în faţa preşedintelui Curţii, să depună următorul jurământ sau să facă
următoarea declaraţie solemnă: "Jur" - sau "Declar în mod solemn" - "că voi exercita
cu onoare, în mod independent şi imparţial atribuţiile ce îmi revin ca judecător şi că
voi păstra secretul tuturor deliberărilor44."
Abţinerea şi recuzarea. Niciun judecător nu poate participa la examinarea
unei cauze:
(a) dacă are un interes personal în cauză, ce rezultă, de exemplu, dintr-o relaţie
conjugală sau de rudenie, dintr-o altă relaţie de rudenie apropiată, dintr-o relaţie
apropiată personală sau profesională, sau dintr-un raport de subordonare, cu oricare
dintre părţi;
(b) dacă a intervenit anterior în cauză, fie ca agent, avocat sau consilier al unei
părţi sau al unei persoane ce are un interes în cauză, fie, la nivel naţional sau la nivel
internaţional, ca membru al unei alte jurisdicţii sau al unei comisii de anchetă, sau în
orice altă calitate;
(c) dacă desfăşoară, în timp ce este judecător ad hoc sau fost judecător ales
care continuă să participe la examinarea cauzei în virtutea art. 26 par. 3 al
Regulamentului, o activitate politică sau administrativă sau o activitate profesională
incompatibilă cu independenţa sau cu imparţialitatea sa;
(d) dacă a exprimat în public, prin intermediul mass-media, în scris, prin
acţiuni publice sau pe orice altă cale, opinii care, în mod obiectiv, sunt de natură să
afecteze imparţialitatea sa;

44 Articolul 3 al Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea CEDO

7
 (e) dacă, pentru oricare alt motiv, pot fi puse la îndoială, în mod legitim,
independenţa sau imparţialitatea sa.
Dacă un judecător se abţine pentru unul dintre motivele menţionate, el îl
informează pe Preşedintele Camerei, care-l dispensează de a mai participa la
examinarea acelei cauze. Dacă judecătorul interesat sau Preşedintele Camerei ezită
asupra existenţei sau inexistenţei uneia dintre cauzele de recuzare enumerate mai sus,
Camera decide. Ea ascultă pe judecătorul în cauză, apoi deliberează şi votează în
absenţa lui. În scopul deliberării şi votării asupra acestei probleme, judecătorul în
cauză este înlocuit de primul judecător supleant al Camerei. La fel se va proceda şi în
situaţia în care el a fost desemnat să facă parte din Cameră ca judecător ad hoc.
Judecătorul ah-hoc. Dacă un judecător ales pentru un stat aflat în cauză este
indisponibil pentru Cameră, se abţine sau este dispensat, sau în lipsa unui asemenea
judecător, Preşedintele Camerei invită acel stat să-i comunice, într-un termen de 30 de
zile, dacă intenţionează să desemneze pentru a participa la judecarea cauzei fie un alt
judecător ales, fie un judecător ad hoc, şi, în caz afirmativ, să indice, în acelaşi timp,
numele persoanei desemnate. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care persoana
astfel desemnată este indisponibilă sau se abţine.

Preşedinţia Curţii şi rolul Biroului

Plenara judecătorilor Curţii îşi alege preşedintele, cei doi vicepreşedinţi şi

preşedinţii de secţie pentru o perioadă de trei ani, cu condiţia ca această perioadă să
nu depăşească durata mandatului lor ca judecători. De asemenea, fiecare secţie îşi
alege un vicepreşedinte pentru o perioadă de trei ani, care îl înlocuieşte pe preşedinte
în cazul în care acesta se află în imposibilitate de a îşi exercita funcţia.
Alegerile reglementate se desfăşoară prin vot secret; la el pot participa numai
judecătorii aleşi prezenţi. Dacă niciun candidat nu întruneşte majoritatea absolută de
voturi, se procedează la unul sau mai multe tururi adiţionale de scrutin, până când un
candidat întruneşte majoritatea absolută. La fiecare tur, judecătorul care a obţinut cel
mai mic număr de voturi este eliminat.
Preşedintele Curţii conduce lucrările şi serviciile Curţii. El reprezintă Curtea
şi, în special, asigură relaţiile acesteia cu autorităţile Consiliului Europei. Preşedintele
prezidează şedinţele plenare ale Curţii, şedinţele Marii Camere şi cele ale colegiului

8
 de cinci judecători. El nu ia parte la examinarea cauzelor aflate pe rolul Camerelor,
decât dacă este judecătorul ales în numele unei părţi contractante aflate în cauză.

Grefa şi secretarii juridici

Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin
regulamentul Curţii. Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea
este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii.
Ei fac parte din grefa Curţii.
Sarcina principală a Grefei constă în tratarea şi pregătirea în vederea deciziei a
cererilor menţionate de indivizi Curţii. Juriştii Grefei sunt repartizaţi în 20 de divizii.
Grefa este condusă de un grefier ales de plenul acesteia şi plasat sub
autoritatea preşedintelui Curţii.

Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră

Pentru examinarea cauzelor deduse judecăţii Curţii, aceasta se constituie din

complete formate din judecător unic, comitete de 3 judecători45, Camere de 7
judecători46 şi Marea Cameră, formată din 17 judecători47. Camerele Curţii constituie
comitete pentru o perioadă determinată48. La cererea Adunării generale a Curţii,
Comitetul Miniştrilor poate să reducă la 5 numărul judecătorilor Camerelor, prin
decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată. Judecătorul unic nu va examina nici
o cerere introdusă împotriva înaltei părţi contractante în numele căreia a fost ales.
Procedura de votare. Deciziile Curţii sunt luate cu majoritatea voturilor
judecătorilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, votarea se repetă şi, dacă se obţine
din nou egalitate, votul Preşedintelui este preponderent. Deciziile şi hotărârile Marii
Camere şi ale Camerelor sunt adoptate cu majoritatea judecătorilor care fac parte din
Marea Cameră sau din Cameră. Nu sunt admise abţineri în privinţa votului final
privitor la admisibilitatea sau la fondul cauzelor. De regulă, votul se exprimă prin
ridicarea mâinii. Preşedintele poate să decidă de a se proceda la un vot nominal
deschis, în ordinea inversă precăderii. Orice problemă care urmează să fie supusă
votului trebuie formulată în termeni precişi.

45 Constituite pe o perioadă de 12 luni

46 Sunt constituite în cadrul fiecărei secţiuni, pe baza sistemului rotaţiei
47 Constituită pentru o perioadă de 3 ani
48 Articolul 27 al Convenţiei, devenit 26 prin Protocolul nr. 14

9
 Acordul tacit. Atunci când este necesară soluţionarea de către Curte a unei
probleme de procedură sau a oricărei alte probleme în afara reuniunilor programate,
Preşedintele poate da instrucţiuni ca un proiect de decizie să fie distribuit printre
judecători şi să fixeze acestora un termen pentru a formula observaţii. În absenţa
oricărei obiecţii din partea judecătorilor, propunerea este considerată adoptată la
expirarea acelui termen.
Fiecare comitet din 3 judecători este împuternicit, printr-o decizie umanimă, să
declare neadmisibilă o cerere individuală (sau să o scoată de pe rol) în cazul în care o
asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară. Camerele din 7
judecători decid asupra admisibilităţii şi fondului cauzelor care nu au fost şterse de pe
rol de către un comitet, precum şi asupra admisibilităţii şi fondului cererilor
interstatale. Dacă o cameră consideră că cauza cu care a fost sesizată abordează o
problemă gravă cu privire la interpretarea Convenţiei sau există riscul de a fi adoptată
o hotărâre în contradicţie cu o hotărâre adoptată anterior, ea se poate disesiza în
favoarea Marii Camere, cel puţin dacă o parte nu se opune. Un colegiu din 5
judecători din Marea Cameră poate de asemenea examina – doar în baza dosarului
existent – cererile de trimitere în faţa Marii Camere depuse de către o parte într-un
termen de trei luni de la data pronunţării hotărârii vizate pronunţată de către o cameră.
Pentru a decide dacă trebuie sau nu să fie acceptată cererea, Marea Cameră verifică
dacă cauza abordează o problemă gravă de interpretare sau aplicare a Convenţiei sau a
protocoalelor sale, sau o problemă gravă cu caracter general. Judecătorul ales din
partea unui Stat parte la litigiu este membru de drept al camerei şi al Marii Camere.
Judecătorul ales în numele unei înalte părţi contractante care este parte în
cauză este membru de drept al Camerei sau al Marii Camere. În absenţa sa ori în cazul
în care nu poate participa, va participa în calitate de judecător o persoană aleasă de
preşedintele Curţii de pe o listă prezentată în prealabil de către înalta parte
contractantă.
De asemenea, fac parte din Marea Cameră preşedintele Curţii, vicepreşedinţii,
preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi în conformitate cu regulamentul
Curţii.
Când cauza este transmisă Marii Camere în temeiul art. 43, nici un judecător
al Camerei care a pronunţat decizia nu poate să facă parte din Marea Cameră, cu
excepţia preşedintelui Camerei şi a judecătorului care a participat în numele înaltei
părţi contractante interesate.

10
Procedura în faţa Curţii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este o instituţie internaţională care, în

anumite circumstanţe, poate fi sesizată cu plângeri de către persoane ce pretind că
drepturile lor, prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, au fost
violate. Această convenţie este un tratat internaţional prin care numeroase state
europene au căzut de acord să protejeze anumite drepturi fundamentale ale cetăţenilor.
Aceste drepturi sunt prevăzute în Convenţia însăşi, precum şi în protocoalele nr. 1, 4,
6, 7 şi 13, la care o parte dintre state au subscris. Curtea poate cerceta numai plângeri
referitoare la violarea unuia sau mai multor drepturi enumerate în Convenţie şi
protocoale. Ea nu este o instanţă de apel împotriva instanţelor naţionale şi nu poate
anula sau modifica deciziile lor.
Dreptul de a apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - C.E.D.O., este
garantat prin art. 20 din Constituţia României, potrivit căruia dispoziţiile
constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi
cu celelalte tratate la care România este parte, în cazul existenţei unor neconcordanţe
între acestea şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Curtea poate examina numai cererile îndreptate împotriva unuia dintre statele
care au ratificat Convenţia şi Protocoalele sale, şi dacă se referă la evenimente
posterioare unei date determinate.
Curtea nu se poate ocupa de plângeri îndreptate împotriva unor persoane
particulare sau a unor instituţii private49.
Fiecare stat contractant sau orice persoană particulară care se consideră
victima violării Convenţiei poate adresa direct Curţii de la Strasbourg o cerere,
invocând violarea de către un stat contractant a unuia dintre drepturile garantate de
Convenţie.
Procedura unei plângeri adresate C.E.D.O. are două faze distincte:
1. În primă fază cererea este examinată în vederea stabilirii admisibilităţii sau
inadmisibilităţii acesteia. În ultima situaţie, plângerea nu va fi înregistrată.
49 http://www.coe.ro/adress_ro.html

11
 Condiţiile esenţiale ale admisibilităţii cererii sunt epuizarea căilor interne de
atac şi respectarea termenului de 6 luni.
Conform articolului 35 par. 1 din Convenţie, Curtea nu poate fi sesizată decât
după ce au fost epuizate în prealabil căile de recurs interne şi în termen de şase luni
începând cu data deciziei definitive interne. O plângere care nu respectă aceste
condiţii de admisibilitate nu va putea fi examinată de către Curte. Dacă, de exemplu,
recursul a fost respins ca tardiv sau pentru nerespectarea unei reguli de competenţă
sau de procedură care poate fi imputată petentului, Curtea nu va putea examina
cererea. Curtea a decis în sensul că aceste termen începe să curgă nu din ziua deciziei
interne definitive, ci începând cu a doua zi după adoptarea ei. Lunile trebuie calculate
ca luni calendaristice, indiferent de durata lor efectivă. Termenul de sesizare a Curţii
este un termen procedural şi poate fi întrerupt, de exemplu prin prima scrisoare a
reclamantului în care acesta expune sumar obiectul. Atunci când se scurge un an fără
ca reclamantul să fi răspuns la o scrisoare care i-a fost adresată de grefă, se
procedează la distrugerea dosarului.
Pe lângă condiţiile enumerate mai sus, cererea adresată Curţii trebuie să nu fie
anonimă, să nu fie în mod esenţial aceeaşi cu o altă cerere examinată anterior de Curte
sau cu o cerere care a fost supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă, să nu fie
în mod vădit nefondată sau abuzivă. Dacă statul contractant pârât înţelege să ridice o
excepţie de inadmisibilitate, el trebuie să o facă, în măsura în care natura excepţiei şi
circumstanţele o permit, în observaţiile scrise sau orale privitoare la admisibilitatea
cererii prezentate pe temeiul art. 5150 sau al art. 5451 din Regulament.
2. Dacă se stabileşte că plângerea este admisibilă se trece la faza a doua care
cuprinde înregistrarea plângerii. Curtea va pronunţa, în respectiva cauză, o
hotărâre.

50 Dacă una sau mai multe Părţi contractante aflate în cauză solicită aceasta sau Camera decide astfel, din
oficiu, este organizată o audiere pentru examinarea admisibilităţii cererii.
51 1. Camera poate să declare imediat o cerere inadmisibilă sau s-o radieze de pe rolul Curţii.

2. În caz contrar, Camera sau Preşedintele ei poate:

(a) să ceară părţilor să prezinte toate informaţiile privitoare la fapte, orice document sau orice alt element
considerat pertinent de Cameră sau de Preşedintele ei;
(b) să aducă cererea la cunoştinţa Părţii contractante pârâte şi s-o invite să-i prezinte observaţii scrise
privitoare la cerere şi, la primirea acestora, să-l invite pe reclamant să răspundă la ele;
(c) să invite părţile să-i prezinte observaţii scrise complementare.
3. Înainte de a statua cu privire la admisibilitate, Camera poate decide, fie la cererea uneia din părţi, fie
din oficiu, să aibă loc o audiere, dacă ea consideră aceasta necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin
potrivit Convenţiei. În această situaţie, părţile sunt invitate să se pronunţe cu privire la problemele de fond
ridicate de cerere, afară dacă, în mod excepţional, Camera decide altfel.

12
 Limbile oficiale ale Curţii sunt franceza şi engleza, dar în prima fază până la
admisibilitatea cererii, acestea pot fi redactate şi într-o limbă oficială a uneia din
părţile contractante, deci poate fi folosită şi limba română.
Din momentul în care cererea a fost declarată admisibilă, trebuie folosită una
din limbile oficiale ale Curţii, dacă preşedintele Marii Camere nu autorizează
folosirea în continuare a limbii în care a fost întocmită, în acest caz partea care a
solicitat autorizarea trebuie să asigure interpretarea sau traducerea în limbile engleză
sau franceză a observaţiilor orale sau scrise, şi să-şi asume şi cheltuielile ce rezultă
din aceasta.
Cererea trebuie completată cu exactitate şi întregime. Dacă există mai mulţi
reclamanţi, se vor da pentru fiecare dintre ei informaţiile cerute utilizând la nevoie o
filă separată. Dacă partea desemnează un reprezentant, acesta trebuie să fie consilier
juridic sau avocat, să fie o persoană abilitată să profeseze într-unul dintre statele părţi
la Convenţie şi să fie rezidentă pe teritoriul unuia dintre acestea, sau o altă persoană
agreată de Curte.
Faptele care constituie motivele plângerii, trebuie explicate clar, amănunţit şi
concis, urmărindu-se descrierea evenimentelor în ordinea în care s-au produs, cu
menţionarea datelor exacte. Atunci când faptele se referă la mai multe cereri distincte
(ex. mai multe ansambluri de cereri judiciare), trebuie prezentată fiecare cerere în
parte. Trebuie arătate cât mai precis posibil dispoziţiile Convenţiei care au fost
încălcate, sau când anumite ingerinţe în exerciţiul drepturilor pe care le garantează
sunt autorizate de Convenţie, trebuie explicat motivul pentru care se consideră că
ingerinţa respectivă nu era autorizată.
Recursurile care s-au exercitat în faţa autorităţilor naţionale trebuie descrise în
mod complet, iar dacă un recurs nu s-a exercitat trebuie menţionat şi explicat de ce nu
a fost exercitat. Obiectul cererii trebuie să cuprindă ce se aşteaptă de la procedura care
se angajează în faţa Curţii, cu precizarea în linii mari, a pretenţiilor pe care le are în
vederea unei satisfacţii echitabile. Dacă cererea a mai fost supusă unei alte instanţe
internaţionale, trebuie arătate, în detaliu, procedurile urmate şi deciziile date,
ataşându-se şi o copie de pe acestea.
Reclamantul care nu doreşte ca identitatea sa să fie divulgată trebuie să
precizeze acest lucru şi să facă o expunere a motivelor ce poate justifica această
derogare de la regulile Curţii. Preşedintele Camerei poate autoriza anonimatul numai
în cazuri excepţionale şi justificate.

13
 Toate hotărârile şi documentele anexate cererii trebuie trimise în copii şi nu
originalele, întrucât acestea nu vor mai fi restituite. Curtea nu poate reţine nici o
cerere anonimă, sau dacă ea este, în mod esenţial, aceeaşi cu o cerere examinată
anterior de Curte, sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de
reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi.
De asemenea Curtea declară inadmisibilă orice plângere, când o consideră
incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau protocoalelor sale, în mod vădit,
nefondată sau abuzivă.
În cazul în care cererea nu este completată cu toate elementele, este posibil ca,
C.E.D.O. să nu înregistreze şi să nu examineze respectiva cerere. Curtea poate să
ceară părţilor să-i supună orice informaţie referitoare la fapte, orice documente sau
orice alte elemente pe care le consideră pertinente, şi să le invite să supună în scris
observaţii complementare.
Chiar înainte de a decide în privinţa admisibilităţii, Camera poate să decidă,
fie la cererea părţilor, fie din oficiu, obţinerea unei audienţe, părţile fiind invitate să se
pronunţe asupra problemelor de fond ridicate. Odată ce a decis să reţină o petiţie
individuală,
Curtea poate invita părţile să-i supună alte elemente de probă, precum şi
observaţii scrise. Aceste observaţii scrise sau documente nu pot fi depuse decât în
termenul fixat de preşedintele Camerei sau de judecătorul raportor, iar în cazul în care
nu se respectă acest termen, acestea nu vor fi adăugate la dosar, cu excepţia cazului în
care există o decizie contrară a preşedintelui Camerei.
Pentru calcularea acestui termen se ia în considerare data certificată a
expedierii documentului, sau, în lipsa acestuia, data primirii la Grefa.
Retrimiterea spre reexaminare. În sistemul Convenţiei anterior
modificărilor aduse de Protocolul nr. 11 din 1998 toate hotărârile instanţei europene,
indiferent dacă acestea erau pronunţate de o Cameră sau de Marea Cameră, erau
definitive. Modificările aduse prin Protocolul nr. 11 disting între hotărârile adoptate
de o Cameră a Curţii şi cele care emană de la MAREA Cameră. Potrivit ar. 44 par. 1
din Convenţie numai hotărârile pronuţate de Marea Cameră sunt definitive. Potrivit
prevederilor art. 43 par. 1 din Convenţie, două sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite
pentru ca oricare din părţi să poată cere retrimiterea52 cauzei în care s-a pronunţat deja

52 Trimiterea, după Bîrsan, op.cit., p. 536

14
pe fond o Cameră, spre reexaminare în faţa Marii Camere: 1. cererea să fie făcută într-
un termen de 3 luni ce curge de la data pronunţării hotărârii Camerei, indiferent dacă
această pronunţare s-a făcut de preşedintele ei în şedinţă publică sau prin “afişarea” pe
site-ul de internet a Curţii şi 2. părţile să invoce anumite cauze excepţionale care
justifică o asemenea reexaminare a acelei cauze. Cererea în discuţie trebuie făcută
numai de părţi, nu şi de eventualii terţi intervenienţi în process, care au dobândit
această calitate în temeiul art. 36 din Convenţie. Prin cauze excepţionale înţelegem, în
sensul Convenţiei, fie o cauză care pune o problemă gravă privitoare la interpretarea
ori aplicarea dispoziţiilor Convenţiei sau a Protocoalelor, fie o cauză care pune o
problemă gravă, de interes general.
La o dată decisă de preşedintele Curţii, cererile de retrimitere sunt examinae
de un colegiu de 5 judecători ai Marii Camere. Din acest colegiu nu va face parte
niciun membru al camerei care a pronunţat hotărârea în acea cauză. Procedura nu este
contradictorie- partea care a solicitat redeschiderea nu este invitată să-şi spună
punctual de vedere. Colegiul nu admite redeschiderea procedurii decât în măsura în
care se consideră că această cauză pune o problemă gravă de interpretare a
dispoziţiilor Convenţiei şi a protocoalelor sale. Decizia de admitere sau de respingere
a cererii de retrimitere nu se motivează. În ipoteza acceptării cererii, Marea Cameră se
pronunţă printr-o hotărâre. Decizia de acceptare este transmisă părţii printr-o scrisoare
care, în cazul părţii care nu a solicitat retrimiterea, conţine şi cererea de retrimitere. În
cauza Cumpănă şi Mazăre c. României53 reclamanţii au susţinut că, prin
condamnarea la o pedeapsă penală însoţită de măsura de siguranţă a interzicerii pe
timp de un an a exerciţiului profesiei lor de jurnalişti pentru publicarea unui articol
defăimător la adresa unor înalţi funcţionari locali, statul roman a încălcat respectarea
art. 10 al Convenţiei. O Cameră a Curţii a decis cu majoritate de voturi că ingerinţa
statului nu a fost disproporţionată cu scopurile legitime urmărite de autorităţi. Marea
Cameră, sesizată cu reexaminarea aceleiaşi cauze, a decis cu votul unanim al
judecătorilor că art. 10 a fost încălcat.
Hotărârile. O hotărâre prevăzută de art. 42 şi art. 44 ale Convenţiei cuprinde:
(a) numele Preşedintelui şi al celorlalţi judecători ce compun Camera, precum
şi numele Grefierului sau al Grefierului-Adjunct;
(b) data adoptării sale şi data pronunţării;

53 Vezi Bîrsan, op.cit., vol II, p. 548

 (c) indicarea părţilor;
(d) numele agenţilor, avocaţilor sau al consilierilor părţilor;
(e) expunerea procedurii;
(f) faptele cauzei;
(g) un rezumat al concluziilor părţilor;
(h) motivele de drept;
(i) dispozitivul;
(j) dacă este cazul, decizia adoptată cu privire la cheltuielile de judecată;
(k) indicarea numărului de judecători care au constituit majoritatea;
(l) dacă este cazul, indicarea textului autentic.
Orice judecător care a participat la examinarea cauzei are dreptul de a anexa la
hotărâre fie expunerea opiniei sale separate, concordantă sau disidentă, fie o simplă
declaraţie de dezacord.
Curtea pronunţă toate hotărârile sale în franceză sau în engleză, cu excepţia
cazului când ea decide să pronunţe o hotărâre în ambele limbi oficiale.
Hotărârea este semnată de Preşedintele Camerei şi de Grefier. Ea poate fi dată
citirii la audiere de către Preşedintele Camerei sau de un alt judecător delegat de el.
Agenţii şi reprezentanţii părţilor sunt înştiinţaţi din timp cu privire la data acestei
şedinţe. Hotărârea este transmisă Comitetului de Miniştri. Grefierul comunică o copie
certificată părţilor, Secretarului General al Consiliului Europei, tuturor terţilor
intervenienţi şi oricărei persoane direct interesate. Exemplarul original, semnat şi
sigilat, este depus în arhivele Curţii.
Potrivit art. 44 par. 3 al Convenţiei, hotărârile definitive ale Curţii sunt
publicate, în formă adecvată, sub autoritatea Grefierului. Grefierul este de asemenea
responsabil de publicarea culegerii oficiale ce conţine hotărâri şi decizii alese, precum
şi toate documentele pe care Preşedintele Curţii le consideră utile pentru publicare.
Oricare din părţi poate cere interpretarea unei hotărâri în termen de un an de la
pronunţarea ei. Cererea este depusă la grefă. Ea indică în mod precis punctul sau
punctele din dispozitivul hotărârii a cărui (căror) interpretare este cerută. Camera
iniţială poate decide din oficiu să o respingă pe motivul că nici un temei nu justifică
examinarea ei. Dacă nu este posibilă reunirea Camerei iniţiale, Preşedintele Curţii
constituie sau completează Camera prin tragere la sorţi. Atunci când Camera nu
respinge cererea, Grefierul o comunică celeilalte (celorlalte) părţi interesate,
invitându-le să prezinte eventuale observaţii scrise, într-un termen stabilit de
Preşedintele Camerei. De asemenea, acesta din urmă stabileşte data audierii, atunci
când Camera a decis această. Camera statuează printr-o hotărâre.
Revizuirea hotărârii. În cazul descoperirii unui fapt care, prin natura sa, ar fi
putut exercita o influenţă decisivă asupra soluţiei unei cauze judecate deja şi care, la
pronunţarea hotărârii, nu era cunoscut de Curte şi nu putea, în mod rezonabil, să fie
cunoscut de parte, aceasta din urmă poate, într-un termen de şase luni de la
cunoaşterea faptului respectiv, să sesizeze Curtea cu o cerere de revizuire a acelei
hotărâri. Cererea trebuie să menţioneze hotărârea a cărei revizuire se cere, să conţină
indicaţiile necesare pentru a stabili întrunirea condiţiilor prevăzute de paragraful 1 al
prezentului articol şi trebuie să fie însoţită de o copie a oricărui document pe care se
întemeiază. Cererea cu anexele sale se depun la grefă. Atunci când consideră că nici
un motiv nu justifică examinarea ei, Camera iniţială poate decide, din oficiu, să
respingă cererea. Dacă nu este posibilă reunirea Camerei iniţiale, Preşedintele Curţii o
constituie sau o completează prin tragere la sorţi. Când Camera nu respinge cererea,
Grefierul o comunică celeilalte (celorlalte) părţi interesate, invitându-le să depună
eventuale observaţii scrise într-un termen stabilit de Preşedintele ei. De asemenea,
Preşedintele Camerei stabileşte data şedinţei publice, atunci când Camera a decis
aceasta. Camera statuează printr-o hotărâre.
Rectificarea erorilor în decizii şi în hotărâri. Fără a prejudicia dispoziţiile
privitoare la revizuirea hotărârilor şi la reînscrierea pe rol a cererilor, erorile de scriere
sau de calcul şi inexactităţile evidente pot fi rectificate de Curte, fie din oficiu, fie la
cererea unei părţi, dacă o asemenea cerere este făcută în termen de o lună de la data
pronunţării deciziei sau a hotărârii.
Obligativitatea executării hotărârilor Curţii. Hotărârea definitivă a instanţei
europene este transmisă Comitetului Miniştrilor ai Consiliului Europei, învestit cu
prerogative supravegherii executării ei. În cadrul acestei supravegheri, Comitetul
Miniştrilor verifică mai întâi dacă s-a plătit satisfacţia echitabilă acordată de Curte, iar
apoi:
1. examinează dacă statul în cauză a adoptat măsurile individuale, în aşa fel încât
să înceteze încălcările constatate de Curte, iar partea lezată să fie repusă în
situaţia anterioară încălcării Convenţiei;
2. verifică dacă au fost adoptate măsuri de ordin general, cum ar fi amendamente
legislative, schimbări ale jurisprudenţei, etc.
 Constatările în materie ale Comitetului Miniştrilor sunt cuprinse în două tipuri
de rezoluţii:
1. Rezoluţii interimare- în care Comitetul constată stadiul în care se află pe plan
intern procesul de executare al obligaţiilor amintite;
2. Rezoluţii finale- prin care Consiliul Miniştrilor constată că şi-a îndeplinit
atribuţiile.
Controlul politic al executării hotărârilor CEDO este asigurat şi de Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei. Prin Rezoluţia sa (2000)1226 din 28 septembrie
2000, după ce se arată că jurisprudenţa Curţii face parte integrantă din Convenţie,
Adunarea Parlamentară preconizează adoptarea mai multor măsuri de natură a
conduce la întărirea controlului executării de către statele contractante a hotărârilor
instanţei europene.
Avizele consultative. Curtea emite, la cererea Comitetului Miniştrilor al
Consiliului Europei, avize consultative asupra problemelor juridice privind
interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale. Aceste avize nu se pot referi la
probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în
titlul I al convenţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea
sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs
prevăzut în convenţie. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este
luată prin votul majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta.
Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul
Miniştrilor este de competenţa sa, asa cum aceasta este definită de art. 47. Avizul
Curţii trebuie motivat. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a
judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alature acestuia expunerea opiniei sale
separate.
Reprezentarea în faţa Curţii. Părţile contractante sunt reprezentate de
agenţi, care pot fi asistaţi de avocaţi şi consilieri. Persoanele fizice, organizaţiile
neguvernamentale şi grupurile de particulari prevăzute de art. 34 al Convenţiei pot să
depună iniţial cererile fie ele însele, fie prin reprezentant. Odată cererea comunicată
Părţii contractante pârâte în temeiul art. 54 par. 2 (b) al Regulamentului, reclamantul
trebuie să fie reprezentat, afară de decizia contrară a Preşedintelui Camerei.
Reclamantul trebuie, de asemenea, să fie reprezentat la orice audiere decisă de
Cameră, afară dacă Preşedintele acesteia îl autorizează, în mod excepţional, să-şi
susţină cauza el însuşi, sub rezerva ca, la nevoie, să fie asistat de un avocat sau de un
alt reprezentant autorizat. Reprezentantul care acţionează pe seama unui reclamant
trebuie să fie un avocat abilitat să profeseze în oricare din Părţile contractante şi care-
şi are reşedinţa pe teritoriul uneia din ele, sau o altă persoană autorizată de
Preşedintele Camerei. În situaţii excepţionale, în orice moment al procedurii,
Preşedintele Camerei poate să decidă, atunci când consideră că circumstanţele sau
conduita avocatului sau a altei persoane desemnate conform paragrafului precedent o
impun, că avocatul sau acea persoană nu mai poate să-l reprezinte sau să-l asiste pe
reclamant şi că acesta trebuie să-şi desemneze un alt reprezentant. Dacă
reprezentantul nu se poate exprima suficient într-una din limbile oficiale ale Curţii,
Preşedintele Camerei poate să-l autorizeze să folosească una dintre limbile oficiale ale
Părţii contractante.
Comunicările şi notificările adresate agenţilor sau avocaţilor părţilor se
consideră adresate părţilor înseşi. Dacă pentru o comunicare, notificare sau citaţie
destinată altor persoane decât agenţii sau avocaţii părţilor, Cutea consideră că este
necesar concursul guvernului statului pe teritoriul căruia produce efecte comunicarea,
notificarea sau citaţia, Preşedintele Curţii se adresează direct acelui guvern, pentru a
obţine facilităţile necesare efectuării acestor acte.
Asistenţa judiciară. Preşedintele Camerei, poate, după depunerea
observaţiilor de către înalta parte contractantă, în privinţa admisibilităţii cererii, sau
după expirarea termenului fixat în acest scop, ca, la cererea petentului sau din oficiu,
să acorde asistenţă judiciară acestuia, pentru apărarea cauzei sale.
Asistenţa judiciară se acordă în cazul în care aceasta este necesară bunei
desfăşurări a cauzei în faţa Camerei şi dacă petentul nu dispune de mijloace financiare
suficiente pentru a face faţă, în totalitate sau în parte, cheltuielilor pricinuite de
susţinerea cauzei sale.
Pentru a stabili dacă petiţionarul are sau nu mijloace financiare suficiente,
pentru a face faţă cheltuielilor pricinuite de susţinerea cauzei sale, acesta este invitat
să completeze o declaraţie în care să se indice resursele sale, bunurile sale sub formă
de capital şi angajamentele financiare pe care le are faţă de persoanele aflate în
întreţinerea sa, sau orice altă obligaţie financiară.
Această declaraţie trebuie să fie certificată de autorităţile interne în drept.
Grefierul urmează să informeze părţile interesate cu decizia luată, şi cu stabilirea
mărimii onorarilor şi a sumei ce se va plăti cu titlu de cheltuieli.
 Asistenţa judiciară poate acoperi în afară de onorarii, cheltuielile de deplasare
şi de sejur, ca şi alte cheltuieli făcute în avans, prezentate de petent sau de
reprezentantul său desemnat. Preşedintele Camerei poate retrage sau modifica, în
orice moment, beneficiul asistenţei judiciare. Curtea poate acorda o satisfacţie
echitabilă, atunci când declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor
sale şi dacă dreptul intern al statului respectiv nu permite decât o înlăturare
incompletă a consecinţelor acestei violări.
Bibliografie:

Cărţi şi studii de specialitate:

 ***, Ghidul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

 APADAOR-CH, Manualul drepturilor omului, Bucureşti, 2008
 Bîrsan, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe
articole, vol. I, vol. II, editura CH. BECK, 2005
 Bogdan, D, Selegean, M., Drepturi şi libertăţi fundamentale în jurisprudenţa
CEDO, editura All Beck
 Dincă, Răzvan, Cereri în faţa CEDO: condiţii de admisibilitate, All Beck,
2001
 Gomien, Donna, Ghid al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Biroul
de informare al Consiliului Europei în Republica Moldova, 2006
 Institutul Naţional al Magistraturii, Themis-Revista Institutului Naţional al
Magistraturii, Bucureşti.
 Micu, Doina, Garantarea drepturilor omului, All Beck, 1998
 Petraru, Roxana, Protecţia drepturilor fundamentale ale omului în
jurisprudenţa CEDO, editura Lumen, 2009
 Revista de Drepturile Omului
 Selejan-Guţan, Bianca, Protecţia europeană a drepturilor omului, CH-BECK,
Bucureşti, 2008

 Sudre, Frederic, Drept European şi internaţional al drepturilor omului,

Polirom, 2006