Teoria nondirective - consiliere

Bibliografie:
Psychoterapy and councelling in practice, Digby Tanten, Cambridge
- sau orice carte de psihoterapii scurte scrisa de: Daniel David, Dafinoiu, Holdevici

B. Evaluarea

Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau comportamente adaptate

sau “ceea ce ar trebui sa fie” si disfunctional sau comportamente dezadaptate sau “ceea
ce este”.
Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta clientul si cu care se va lucra
in faza de terapie.
Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferita in
functie de teoria la care adera terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva in
functie de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza intr-o abordare
heteroclita (combinare de tehnici).
1. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva rationala
Comportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva prin absenta ideilor
irationale care ar putea determina modificari la nivel cognitiv, afectiv, motivational,
atitudinal si comportamental.
Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de rationari ilogice:
“nimeni nu ma iubeste”, “toata lumea are ceva cu mine”, etc.
2. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva adecvarii la realitate
Comportamentul functional se defineste prin absenta actiunilor, gesturilor sau
atitudinilor divergente sau neacceptabile din punct de vedere al regulilor si cutumelor
comunitatii sociale, actiuni si atitudini care ca urmare nu au consecinte antisociale sau
amorale.
Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu incarcatura posibil
psihopata (ex: “nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie o
sa fur asa cum au facut cei care acum sunt bogati”, etc).
Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportamentele disfunctionale sunt
generate de o intentionalitate contrara prescriptiilor sociale si au consecinte asociale (“nu
vreau sa vad pe nimeni”) si/ sau antisociale (“o sa fur”, “o sa bat”, “o sa fac rau”).
3. Conceptualizarea functional-disfunctional din perspectiva existentiala
Din aceasta perspectiva, functionalul presupune absenta sentimentelor de vid, de
absurditate a propriei existente pe de o parte si, pe de alta parte, in context disfunctional
inseamna prezenta acestor trairi (“viata mea nu are sens”, “sunt un ratat”, etc).
4. Conceptualizarea functional–disfunctional din perspectiva experential nonintegrativa
Functionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate la nivelul personalitatii
ceea ce permite o reprezentare de sine structurata, unitara.
Disfunctionalul presupune experiente neintegrate, neinteriorizate (“eu nu pot accepta
acest esec”, “nu este vina mea”, “ma enerveaza si ma face sa fiu violent, dar ma face sa
ma simt si vinovat”).
Neintegrarea experientei “este un esec” consta in tendinta de negare si proiectie
(mecanisme de aparare).
5. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva psihanalitica

1
 Functionalul consta in absenta mecanismelor de aparare, iar disfunctionalul consta in
prezenta acestor mecanisme de aparare.

Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de
aparare:
“Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot
altfel caci asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar
daca nu sunt intotdeauna multumit.”

In aceasta faza de evaluare, terapeutul este obligat sa foloseasca un limbaj cu

termeni accesibili clientului fara sa distorsioneze insa realitatea si fara sa preia limbajul lui
in terapie. Atitudinea terapeutului este o atitudine comprehensiva, se evita dramatizarile,
se evita interpretarile situatiile care se descriu. Terapeutul trebuie sa-si arate
disponibilitatea de a lucra, trebuie sa-si sustina clientul, deci de a explora impreuna
problemele prezentate si are dreptul sa refuze sa abordeze o serie de probleme. Acest
refuz se justifica fie prin absenta competentelor in problematica prezentata, fie atunci
cand constata prezenta contratransferului.
Terapeutul trebuie sa se asigure de consimtamantul clientului ca vor lucra incepand
cu aceasta problema.

C. Terapia

In faza de terapie sau actiune, terapeutul se hotaraste el insusi care este strategia
cea mai adaptata pentru a rezolva problema expusa.
Conceptualizarile diferite ale functionalului si disfunctionalului permit multiple
abordari intr-un caz particular. Se poate utiliza restructurarea cognitiva daca ne hotaram
sa mergem pe perspectiva rationalista, ne focalizam pe problema, sau o analiza a viselor
din perspectiva psihanalitica, etc., scopul este de a reduce distanta dintre functional si
disfunctional.

Teoria nondirectiva

In aceasta teorie experienta subiectiva reprezinta totalitatea experientelor traite si

constientizate de persoana. Aceasta experienta subiectiva sta la baza perceptiilor sale,
interpretarilor sale, a actiunilor si cunostintelor. In afara acestora, persoana nu se poate
regasi (Rogers).
Experientele subiective sunt multiple, variate si dificil de analizat. Cand clientul
descrie o experienta subiectivq, el incearca sa comunice terapeutului totalitatea
sentimentelor sale, a comportamentelor si experientelor traite sau pe care le traieste in
prezent intr-o situatie specifica si bine determinata.
Aceasta totalitate reprezinta o realitate intrinseca, propria constientizare a
sentimentelor asociate unei experiente mai noi sau mai vechi.
Exemplu:
“Acum sunt trist ca urmare a unui divort. Nu ma duc nicaieri, nu vreau sa vad pe
nimeni. Am fost indemnat si m-am intalnit cu mai multe femei, dar sunt in continuare
singur, ma simt singur si tristetea creste.”
Trairea este prezenta, experienta afectiva despre ceea ce simte, situatia
declansatoare. Clientul isi descrie trairile declansate de o situatie – divortul, adancirea

2
sentimentului de tristete. Clientul decrie o experienta mai veche care se asociaza
(contamineaza) trairea prezenta.
Exemplu:
“Imi este frica de oameni atunci cand ma intalnesc cu ei. Nu ma simt bine cand
trebuie sa lucrez in grup, ca sa nu mai spun ca sunt terorizat… Mai de curand m-am simtit
atrasa de un barbat si cand mi-am dat seama ce simt pentru el, m-am speriat si am fugit.
Imi aminteste de frica pe care o simteam fata de tatal meu. Venea la mine in camera si
ma mangaia. Ma simteam vinovata, eram panicata. Cu cat ma mangaia mai mult, cu atat
simteam ca urasc barbatii.”
Evocarea unei experiente subiective presupune introspectie si reflexivitate, iar
experienta se caracterizeaza prin constientizare, interioritate, apartenenta la
individualitate. Experienta subiectiva trebuie constientizata, persoana trebuie sa fie
constienta de existenta ei (“sunt terorizat de caine” = experienta de constientizare).
Experienta traumatizanta apartine persoanei, exista in interiorul sau si nu poate fi
externalizata si evaluata. Experienta subiectiva este absolut individuala, este efectul unei
situatii context si nu este repetabila. Faptul ca experienta sau trairea este individuala si
irepetabila reprezinta justificarea actului de introspectie.
Experienta subiectiva a persoanei poate fi constientizata prin apel la introspectie
care este asemanatoare insight-ului deoarece procesul de retraire a experientei este in
fapt o noua experienta care nu este obligatoriu sa reprezinte o continuitate prin rpaortare
la experienta initiala. Introspectia se poate folosi ca tehnica: “priveste inlauntrul tau!”.
Exemplu:
O clienta in varsta de 35 de ani, cu studii superioare, avea fobie de gheata. Ulterior
s-a constatat faptul ca aceasta asocia luciul ghetii cu luciul apei ceea ce a dus la
dezvaluirea unei experiente traumatizante din copilarie.
Introspectia permite constientizarea experientei subiective, favorizeaza
interiorizarea acesteia si permite persoanei “sa vizualizeze” aceasta interioritate. Pentru a
putea vizualiza interioritatea este necesar un demers reflexiv, reflexivitatea consta in
descrierea propriilor trairi, a experientei subiective intr-un mod inteligibil pentru el insusi
(luciul apei). O astfel de descriere presupune capacitatea de a memora cu fidelitate trairile
care pot fi destabilizate, deformate sau alterate de efectele de reflux ale constiintei.
In timp, experienta subiectiva a unui eveniment poate fi reevocata ca o informatie
memorata obiectiv deoarece prin metamorfozare ea s-a diferentiat de experienta
subiectiva a prezentului.
Exemplu:
“Furia pe care am resimtit-o saptamana trecuta fata de X, exista implicit in conditiile
in care eu reusesc sa mi-o amintesc, sa o identific, sa-I atribui cauze si consecinte. Ea
exista in acest moment in contiinta mea si o pot compara cu lipsa de furie pe care o simt
astazi fata de X.”
Experienta in totalitatea ei este constientizata si interiorizata, trairile din trecut si
din prezent sunt evidente si reprezinta o continuitate datorita capacitatii de a reflecta
asupra lor, dar si datorita memoriei.
Introspectia reprezinta constientizarea experientei, interiorizarea acesteia si
constientizarea imposibilitatii de repetare ale aceleiasi experiente.
Exempul:
“Sunt angoasat ca urmare a plecarii sotiei mele, ma izolez. Ultima intalnire cu o
femeie nu a facut decat sa-mi creasca angoasa.”