Gilda Mologhianu

KINETOPROFILAXIE
Note de curs si lucrari
practice
 Editura Universitară „Carol Davila”
Bucureşti – 2006

ISBN: 978-973-708-197-1

Editura Universitară „Carol Davila” Bucureşti a

U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti este acreditată de
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul superior
(CNCSIS), cu avizul nr. 11/23.06.2004

2
Cuprins

C1 5
C2 7
C3 10
C4 47
C5
C6
Bibliografie 71

3
4
 CAPITOLUL I

I. 1. Introducere, terminologie, definiţii

Kinetologia este un termen creat de Dally in 1957.
Este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii fiintelor vii si al
structurilor care participa la aceste miscari.
Kinetologia medicala – studiaza mecanismele neuromusculare si
articulare care asigura activitatile motrice normale ale omului
preocupandu-se si de inregistrarea, analiza si corectarea
mecanismelor neuromusculare deficitare.
Limitarea activitatii motorii poate fi produsa de:
1) scaderea fortei musculare;
2) limitarea de amplitudine de miscare;
3) lipsa coordonarii miscarilor.

Medicina Fizica si Recuperarea Medicala

 specialitate terapeutica prin excelenta cu ajutorul careia se poate
stabili diagnosticul functional utilizand metode de evaluare
specifice, pentru ca apoi sa poata fi conturate programe adaptate de
recuperare functionala;
 utilizeaza ca metode: miscarea si factorii fizici: caldura, curentul
electric, apa, climatul, agentii mecanici (masajul).
Kinetologia poate fi: profilactica, terapeutica si de recuperare.
 KINETOLOGIA PROFILACTICA –cuprinde
totalitatea metodelor si mijloacelor kinetologiei ce se adreseaza
mentinerii si imbunatatirii starii de sanatate si prevenirii starii de
boala.
Poate fi: -primara (are definitia de mai sus);
-secundara (aplica toate mijloacele necesare pentru
prevenirea agravarii sau aparitiei complicatiilor pato-
morfo- functionale ale unei boli cronice).
 KINETOLOGIA TERAPEUTICA – se ocupa cu
manipularile, imobilizarile, posturarea. Si-a redus mult campul de
actiune propriu-zisa lasand loc kinetologiei profilactice si de
recuperare.

5
  KINETOLOGIA DE RECUPERARE –
principala metoda in asistenta de recuperare functionala, masajul,
hidrotermoterapia si electroterapia fiind metode adjuvante.
Nu exista deosebiri semnificative din punct de vedere tehnic intre
cele trei tipuri de kinetologie. Le deosebeste doar metodologia de
aplicare. Majoritatea timpului de lucru al fiziokinetoterapeutului
trebuie sa fie dedicat kinetologiei iar celelalte metode sa fie
adjuvante: termoterapia, hidroterapia, electroterapia, masajul.
Unitatea terapeutica obligatorie in recupearea functionala o
reprezinta: caldura sau crioterapia, exercitiul fizic terapeutic si
masajul.
Termeni sinonimi cu cel de “kinetologie” sunt:
 Kineziologie, kineziterapie,
 Iar cu cel de “kinetoterapeut” sau “fiziokinetoterapeut”-
kineziterapeut.
Scopul kinetoprofilaxiei este mentinerea formei fizice.
Avantaje: cost scazut, randament ridicat, nocivitate net inferioara
altor mijloace terapeutice. Utilizeaza, ca mijloc, exercitiul fizic
bazat, sub raport metodologic , pe functia normala a organismului,
pe modelul atitudinii si miscarilor fiziologice.
Termeni perimati, utilizati in trecut sunt:
 “ gimnastica medicala” care are principii si reguli relativ
rigide, avandu-si originea in scoala suedeza si ca promotor
pe Ling;
 “ cultura fizica medicala” , termen ambiguu care a persistat
multa vreme, dar la care s-a renuntat;
Alti termeni utilizati si in prezent:
 “educatie fizica”- termen ce se refera la programele de
kinetoprofilaxie ce se efectueaza in scoli, avand ca obiectiv,
dezvoltarea armonioasa la copii si tineri;
 “ gimnastica corectoare”, “gimnastica de intretinere”,
“exercitiu terapeutic”.

6
 Interpretare:
IMC<20 = subponderal
IMC între 20-25 = normoponderal
IMC între 25-30 = supraponderal
IMC>30 = obez
Indicele de osatură:

P.art.pumn + P.glezna + P genunchi

------------------------------------------ x 100
talie
Interpretare:
- dacă indicele < 43,5 = persoană cu osatură mică, gracilă
- 43,6 < indicele < 46 = persoană cu osatură normală
- indicele > 46 = persoană cu osatură puternică.

Indicele muscular al lui Pendl (% masa musculara)

P.brat +P.antebrat + P.coapsa + P.gamba
------------------------------------------------ x 100
4

Postura este influenţată de: ereditate, patologie, obisnuinţă.

Aspectul general al corpului e rezultanta a trei elemente:
- atitudinea corpului;
- creşterea corporală, reprezentată de acumulări cantitative în
înălţime, mărime, greutate;
- dezvoltarea globală a organismului în raport cu vârsta.
Evaluarea poziţiei ortostatice cu firul cu plumb:
1) repere pentru modificari de statică în plan frontal:
-protuberanţa occipitală externă;
-procesul spinos C7
-pliul interfesier
-spaţiul dintre condilii femurali interni
7
 -maleolele mediale
2) repere pentru modificări de statică în plan antero-posterior
( sagital):
- lobul urechii
- umărul
- trohanterul mare
- rotula, partea posterioara
- maleola tibiala.
Evaluarea alinierii segmentelor din faţă:
CAP- linia bisprancenoasă, se pot observa asimetriile faciale;
TORACE - clavicule si umeri
- linia bimamelonară ( la băbaţi)
 se pot observa malformaţii
toracice, asimetrii, deformări: torace „în carenă”, „ în pâlnie”, „ în
butoi”,evazat, etc ;
PELVIS - linia bicretă
- linia bispinoasă
- linia bitrohanteriană
 se pot observa asimetrii de bazin, inegalităţi de membre
inferioare;
MEMBRUL INFERIOR
Se apreciază spaţiul dintre condilii femurali interni, linia
bimaleolară, poziţia rotulei (cu ajutorul careia se apreciază torsiunea
tibială)
- genu valgum ( deviaţie a genunchilor in
X)
- genu varum ( deviaţie a genunchilor in
O)
- halux valgus ( deviaţie laterală a
halucelui)
- degete in ciocan (hiperflexia
interfalangiană)

8
 Fig. 1.Modificări ale membrelor inferioare observate din faţă.

Evaluarea alinierii segmentelor din profil:

 se pot observa:
- capul deviat anterior faţă de axa de
simetrie
- proeminenţa posterioară a unghiului
scapulei ( scapule alate)
- cifoza ( accentuarea cifozei dorsale)
- lordoza ( accentuarea lordozei cervicale
sau lombare)
- abdomenul relaxat
- membrele inferioare deviate de la axa de simetrie (ex. genu
recurvatum prin laxitate musculo-ligamentara, hipotonie de
ischiogambieri, piciorul plat privit dinspre fata medială).

9
 Linia Feiss = uneşte maleola internă cu regiunea metatarso-
falangiană I  se trasează perpendiculara pe linia Feiss la nivelul
navicularului:
- daca tuberculul navicularului e in
primele 2/3 ale perpendicularei = picior plat de gradul I
- daca tuberculul navicularului e in ultima
1/3 = picior plat de gradul II
- daca tuberculul navicularului atinge solul
= picior plat de gradul III
Evaluarea alinierii segmentelor din spate
- se urmăreşte axa de simetrie a corpului;
- capul, linia bilobulară trebuie să fie
perpendiculară pe firul cu plumb;
- scapulele cu unghiul lor inferior (trebuie
sa fie orizontale, perpendiculare pe axa de simetrie);
 se pot observa:
- dacă spatele este plat sau rotund
- dacă există genu valgum sau varum
- picioare in eversie (calcaneu in exterior),
sau în inversie(calcaneu in interior)
- membre inferioare inegale
- dezechilibru de bazin.

10
Fig. 2 Alinierea segmentelor din profil şi din spate, repere.

11
Fig. 3. Inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru de bazin

III.2. Evaluarea amplitudinii de mişcare

12
 Această evaluare trebuie efectuată de către fiziokinetoterapeut şi
are ca scop determinarea limitelor de mobilitate într-o articulaţie,
fapt care influenţează funcţia segmentelor ce o compun.
Are ca obiectiv determinarea necesităţilor de recuperare
funcţională în vederea evitării disfuncţiilor, instalării disconfortului
şi diformităţilor, determinării necesităţilor de ortezare sau de
utilizare a obiectelor ajutătoare ca şi determinării progresului sau
regresului funcţional.
Este importantă şi aprecierea unor senzaţii subiective atunci când
există limitări de mobilitate, nu numai măsurarea cu goniometrul.
Exemple:
- rezistenta: „dură” - osoasă: -poate fi produsă de un calus,
fragment osos ( în fracturi);
„ moale”- când sunt implicate tesuturile moi – se
rezolvă prin stretching şi tehnici de mobilizări articulare pasive
(MAP);
- mixtă – în retracturi capsulare
- se apreciază şi: - durerea care poate apărea la mobilizare
- jocul articular, mişcările anormale în articulaţie pe direcţii
nefiziologice.
GRADELE MOBILITĂŢII
0 = ANCHILOZA – nu exista mobilitate în articulaţie
1 = HIPOMOBILITATE CU LIMITARE MARCATA
2 = HIPOMOBILITATE CU LIMITARE USOARA
3 = MOBILITATE NORMALA
4 = HIPERMOBILITATE USOARA
5 = HIPERMOBILITATE IMPORTANTA
6 = INSTABILITATE ARTICULARA
Limitările amplitudinii de mişcare se datorează pe de o parte
ţesuturilor periarticulare si pe de altă parte articulaţiilor propriu-zise
Mobilizarea unui segment al corpului nu implică doar participarea
articulaţiei ci şi a structurilor adiacente (ligamente, tendoane,
muşchi, fascii, vase, nervi, tegumente), toate realizând mişcarea.
Limitarea mobilităţii reprezintă un deficit de amplitudine a
mişcării, se referă atât la mişcarea activă cât şi la cea pasivă; se

13
datorează unui deficit atât la nivelul articulaţiei cât şi al parţilor moi
periarticulare.
Imposibilitatea de a realiza complet sau parţial o mişcare activă,
dar permiterea celei pasive are la bază un deficit de comandă neuro-
musculară sau de răspuns muscular in afectări periferice
neurologice, fără interesarea aparatului articular şi peri-articular.
Flexibilitatea defineşte mobilitatea maximă într-o articulaţie, care
poate fi atinsă într-un efort de moment, cu ajutorul unui asistent sau
unui echipament.
Redoarea (rigiditate, stiffness) este dificultatea de a realiza o
amplitudine de mişcare maximă, această mişcare puntându-se totuşi
realiza.
Tipul cel mai caracteristic de redoare este întâlnit în tixotropie =
dificultatea de a realiza o mişcare activă la nivelul unei articulaţii.
 Exista trei tipuri de flexibilitate:
1. dinamică (kinetica)- reprezintă amplitudinea maxima de mişcare
ce se obţine printr-o miscare activa.
2. stato-activă – reprezintă amplitudinea maxima de miscare
realizata printr-o miscare activa si mentinuta voluntar la nivel
maxim prin contractia agonistilor si sinergistilor
3. stato-pasiva – reprezintă amplitudinea maxima ce este
mentinuta la extrema prin propria greutate corporala, cu ajutorul
unui asistent sau al unui echipament.
Flexibilitatea stato-pasiva este mai importanta decat cea dinamica
si cea stato-activa.
Mărimea flexibilităţii depinde de: - factori interni:
- tipul articulaţiei (ex: amplitudinea mişcarii de rotaţie este mai
mare la nivelul şoldului decât la nivelul gleznei)
- modificari structurale articulare
- elasticitatea structurilor conjunctive: tendoane, ligamente si
capsula articulara
- elasiticitatea musculara
- cicatrici
- depuneri calcare
- fibrozari
- retracturi

14
 - elasticitatea tegumentelor
- capacitatea muschilui de a se relaxa si contracta
- grosimea stratului de ţesut adipos
- temperatura (temperatura scazuta afecteaza flexibilitatea)
- factori externi:
- vârsta, sex
- temperatura mediului ambiant
- momentul zilei (dupa amiaza = maxim de flexiblitate)
- stadiul vindecarii tisulare dupa diferite leziuni
- abilitatea personala de a performa mşcări.
 Redoarea reprezintă o dificultate de realizare a mişcării ce
are la bază tesuturile moi care crează o rezistenţă la alungirea
fibrelor de colagen şi musculare.
Contribuţia diferitelor structuri anatomice la instalarea redorilor:
- 44% capsula şi ligamente
- 41% fascii musculare
- 10% tendoane
- 2% pielea
Redoarea este determinata de lipsa de miscare pe toata
amplitudinea, poate sa apara dupa perioade prelungite de repaus.
Tixotropia = este un tip de redoare ce se traduce printr-o senzaţie
de ruginire, de greutate în miscare şi se poate întâlni dimineaţa la
trezire sau dupa mai multe ore de stat intr-o anumita poziţie, apoi
dispare prin mişcare.
Incontinuitatea mişcarii determina unele modificari tranzitorii:
- deshidratare
- creşterea Ca intracelular
- lubrefierea defectuasă a articulaţiei
- staza circulatorie locală
- control motor defectuos.
Modificările ce se produc sunt reversibile.
Decondiţionarea bătrânilor
- este un tip de redoare ;
- se instaleaza lent, devenind ireversibilă;
- apar procese de scurtare adaptativa a fibrelor musculare;
- aderenţe;

15
 - transformarea fibrelor colagenice;
- cresterea nivelului de fragmentare tisulara.
Limitarea amplitudinii de mişcare propriu-zise = reducerea
mobilităţii la nivelul unei articulaţii ce se produce din motive
anatomice, în unele situaţii fiind datorată afectării articulaţiei
(capsula, capete osoase), în altele ţesutului moale (ligamente,
tendoane, fascii).
A. Limitarea datorată afectării ţesutului moale
Cauze:
- diferite boli generale care necesiută repaus prelungit la pat:
insuficienţe organice-insuficienţa respiratorie, cardiacă, etc;
- bolnavi ce nu se pot mobiliza datorita durerilor (inflamaţie,
spondilartropatii)
- stari patologice locale – traumatisme ce afecteaza tesutul moale
periarticular
- ischemii, contracturi, arsuri, edeme
- afectiuni musculare ischemice (sindrom Volkmann).
Modificari adaptative musculare ce apar dupa imobilizari
prelungite:
Imobilizarea unui membru intr-o anumita pozitie determina doua
tipuri de modificari:
I. – Initial, pe partea de angulare a segmentelor imobilizate,
musculatura se scurteaza, se reduce numarul de sarcomere dar creste
cantitatea de tesut conjunctiv care inlocuieste fibrele musculare.
Cand se reia miscarea pot aparea rupturi musculare.
- pe partea opusa se produce o intindere plastica, iar dupa o
perioada mai lunga de timp, poate creste numarul sarcomerelor.
Aceste modificări pot fi tranzitorii în această etapă, muşchiul
putând reveni la starea normala.
II. – dupa o perioada variabila de timp, se produc si modificari ale
tesutului conjunctiv periarticular ce pot limita amplitudinea de
miscare:
- se produc scurtari adaptative pe fata de angulare si la nivelul
ligamentelor, tendoanelor, fasciilor, capsulelor;
- apare o scadere a rezistentei conjunctive prin – cresterea fibrelor
de elastina;

16
 - apare scaderea cantitativă a fibrelor de colagen.
Fragilitatea tesuturilor inlocuitoare este mult mai mare.
Proprietatile reologice si de lubrifiere ale tesutului conjunctiv scad
si cresc aderentele intre planurile de alunecare => apare scurtare
adaptativa atat pentru muschi cat si pentru tesutul conjnctiv.
Tipuri de contracturi:
1. miostatica = scurtarea adaptativa a structurilor musculo-
ligamentare
- este data de cicatricile tisulare care se formeaza atunci cand
tesutul conjunctiv este lasat sa se vindece in imobilizare (ex.:
ruptura de tendon achilean);
- prin aderente fibrotice rezultate in urma unui proces inflamator;
- ireversibila – data de inlocuirea definitiva a tesutului conjunctiv
cu tesut fibros, cu sau fara calcifieri.
Tesuturile inlocuite sunt total inextensibile => este nevoie de
chirurgie corectoare
2. pseudomiostatica – este data de leziunile SNC ce limiteaza
miscarea (ex.: spasticitatea)
B. Limitarea mobilităţii datorata afectarii articulaţiei
1. de cauza osoasa
- cele doua capete osoase sunt afectate prin procese distructive
si proliferative
- mişcarea este blocata prin fracturi parcelare cu dezaxare de
oase
- calus de volum mare, dupa fracturi articulare
- malformatii osoase
- tumori osoase
- osteonecroze
- procese infectioase
- artropatii din boli neurologice
- artrodeze chirurgicale
Kinetoterapia în aceste cazuri ramâne inoperanta.

2. de cauza caspulara
- poate aparea in poliartrita de umar

17
 - poate fi abordata prin procedeul kinetic MAP (mobilizari
articulare pasive)
Capsula se insera la distanta variabila de suprafata articulatiei,
permitand un joc articular mai mare sau mai mic, participa si la
congruenta sau incongruenta articulara.
Capsula este afectata de procesele inflamatorii ale sinovialei care o
captuseste, procese urmate de fibrozari si retracturari adaptative.
Pe fondul imobilizarii in diferite pozitii este blocat jocul articular,
(ex.: periartrita scapulo-humerala→capsulita retractila sau umar
inghetat).

III. 3. Evaluarea fortei si rezistentei musculare

Deoarece noi nu efectuam miscarile pe intreaga amplitudine sau la

intreaga forta musculara posibila, muschiul isi pierde capacitatea
contractilă , iar tesuturile moi periarticulare au tendinta sa sufere un
proces de scurtare-retractie (mm.psoas iliac în coxartroza, de ex.).
Utilizarea zilnica a 25-35% din forta maxima a muschiului
determina o pierdere treptata de forta musculara.
Pierderile morfofunctionale ale aparatului neuro-mio-artro-kinetic
se mai datoreza si varstei sau lipsei de antrenament.
Necesitatea testarii :
- permite kinetoterapeutului sa-si formeze grupuri de lucru
omogene,
- se pot cuantifica progresele.

III. 3. 1.Sisteme de testare

Sistemul Hettinger
Este un set de 10 exercitii dintre care primele 5 testeaza
mobilitatea articulara , flexibilitatea , echilibrul si coordonarea , iar
urmatoarele forta si rezistenta musculara.
1. Se executa in ortostatism cu genunchii extinsi si se flecteaza
coloana incercand sa se atinga podeaua cu palmele

18
 Tabel 1.
Puncte
Atinge podeaua cu palmele 10
Atinge podeaua cu degetele 8
Atinge podeaua cu virful 6
degetelor
Distanta degete-sol < 2cm 5
Distanta degete-sol 3-5 cm 4
Distanta degete-sol 11-15 cm 2
Distanta degete-sol >15 cm 1

2. Din asezat pe podea se incearca aducerea halucelui la nas

Tabel 2.
Puncte
Se atinge nasul 5
Distanta haluce-nas < 5cm 4
Distanta haluce-nas 5-10cm 3
Distanta haluce-nas 10-20cm 2
Distanta haluce-nas >20cm 1

3. In ortostatism, mainile se ating pe spate cu fata dorsala in

contact cu spatele

Tabel 3.
Puncte
Varfurile degetelor se depasesc 5
Varfurile degetelor se ating 4
Distanta 5 cm 3
Distanta 5-10 cm 2
Distanta > 10 cm 1

4.O rigla de 40-50 cm se aseaza pe palma dreapta deschisa (cotul

la 90°) si se balanseaza pana cade, se masoara cat timp se poate

19
mentine in secunde. Se fac cate 3 incercari pt. fiecare mana si se
puncteaza cea mai buna.

Tabel 4.
Puncte
>12 sec 5
11-9 sec 4
7-9 sec 3
4-6 sec 2
<3 sec 1

5. Se aseaza un prosop pe podea si din stand intr-un picior

incercam sa-l ridicam cu degetele celuilalt picior.Se fac 5 incercari
pentru fiecare picior si se acorda 1 punct pt. fiecare incercare
reusita.
6. Din decubit dorsal se ridica concomitant trunchiul si membrele
inferioare extinse , sezutul ramanand pe sol si se cronometreaza
timpul de mentinere a pozitiei.

Tabel 5.
Puncte
>45sec 10
41-45 sec 9
36-40 sec 8
6-10 sec 2
<5sec 1

7. Decubit ventral cu palmele pe sol se ridica trunchiul si

membrele inferioare extinse -cosuletul- si se incearca mentinerea
pozitiei.Se puncteaza ca la exercitiul 6.
8. Flotari : 1 sec flotarea membrelor superioare( abdomenul trebuie
sa atinga usor podeaua ) ,1 sec intinderea bratelor.

20
 Tabel 6.
Femei Barbati Puncte
>14 >21 10
14 21 9
12 18 8
10 15 7
8 12 6
6 9 5
4 6 4
3 4 3
2 3 2
1 2 1

9. Saritura iepurelui din pozitia de flotari cu membrele inferioare

in ghemuit si inapoi.

Tabel 7.
Femei Barbati Puncte
>24 >16 10
24 16 9
21 14 8
18 12 7
15 10 6
12 8 5
9 6 4
6 4 3
4 3 2
2 2 1

10. Decubit dorsal cu palmele pe coapse se ridica trunchiul la

verticala , calcaiele pe sol- 1 sec ridicarea, 1 sec coborârea.

Tabel 8.

21
 Femei Barbati Puncte
>18sec >27 10
18 27 9
16 24 8
14 21 7
12 18 6
10 15 5
8 12 4
6 9 3
3 4 2
1 1 1

Se insumeaza rezultatele celor 10 teste.

Maxim 100 puncte ; peste 65 puncte =punctaj bun
Se acorda bonusuri in functie de virsta :
50-60 ani : 1 punct pentru fiecare exercitiu realizat si 10 pct.
pentru tot testul
> 60 ani : 2 puncte pentru fiecare exercitiu realizat si 10 pct. pentru
tot testul

Testarea Richter (1974)

Se apreciaza capacitatea motorie si de efort a subiectilor
neantrenati.
Se fac 5 exercitii si se noteaza in functie de varsta si sex.
4. Decubit dorsal, se ridica ambele membre inferioare apoi se
reaseaza pe sol 20 sec. Se numara ridicarile.
5. Pozitia pentru flotari : flotarea doar pana la 90 grade , in 30
sec . Se numara flotarile.
6. Pe scaunel in ortostatism cu picioarele apropiate. Pe scaunel
se monteaza o rigla de 50cm, din care 20cm sub scaun si 30cm
deasupra marginii acestuia. Subiectul flecteaza trunchiul si se
noteaza pe rigla unde a ajuns cu virful degetelor ( + sub nivelul
scaunului, - deasupra)
7. Din ortostatism cu picioarele departate, spatele la 50cm de zid
. In dreptul subiectului pe zid se noteaza un cerc cu creta. Se executa

22
aplecari pana cand ambele maini ating solul, se ridica si se incearcă
atingerea semnului de pe zid, alternativ stanga/dreapta, in 20sec.
8. Pacientul linga zid in lateral ridica bratul cât mai sus pe zid.
Se noteaza nivelul la care s-a ajuns. Se face diferenta intre doua
salturi cu bratul ridicat si se noteaza .

23
Tabel 9.
Varsta 20-29ani 30-39ani 40-49ani peste 50ani
 III. 4. Testarea capacitatii de efort

III. 4.1. Metabolismul energetic si contractia musculara

Contracţia musculară devine posibilă prin transformarea energiei

chimice in energie mecanică, datorită interacţiunii dintre filamentele
de actină si miozină.
Singura moleculă a carei energie poate fi utilizată imediat este ATP
–ul , dar rezervele sunt limitate şi nu permit decât câteva contracţii ,
fiind necesară resinteza acestuia .
Muşchiul dispune de rezerve de energie sub formă de creatin-
fosfat, glucide şi lipide. Din degradarea lor rezultă energia necesară
resintezei ATP.
Exista trei tipuri de metabolism prin care se refac rezervele de
ATP:
1. metabolismul anaerob alactic
2. metabolismul anaerob lactic
3. metabolismul aerob

Fig.4. Metabolismul energetic

Există trei proprietăţi ale metabolismului energetic:

25
 1.inerţia= rapiditatea intrării in funcţie a ciclului metabolic
2.puterea= debitul de energie per unitate de timp sau numărul de
molecule ATP resintetizate pe secundă
3.capacitatea= cantitatea de ATP resintetizată intr-un anumit timp

1. Metabolismul anaerob alactic

Caracteristici
- utilizarea ATP este imediată;
- resinteza se efectuează in primele secunde ale contracţiei prin
transformarea fosfatului de la CP la ADP apoi ATP şi creatina;
- inerţia este instantanee ; puterea maximă este atinsă imediat;
este necesară o singura enzimă – CPK( creatinfosokinaza)
- puterea este foarte mare mai ales la sportivi cu masa
musculară mare, preponderenţă de fibre rapide foarte bogate in CPK
- capacitatea este mică, puţin importantă , deoarece cantitatea
de CP redusă nu permite resinteza ATP pentru exerciţii intense
- nu necesită prezenţa O2
- nu rezultă acid lactic.

2. Metabolismul anaerob lactic( glicoliza anaerobă)

Caracteristici
- prezenta cataboliţilor activează catabolismul glicogenului şi
glucozei; din acid piruvic rezultă trei molecule de ATP per molecula
de glucoză degradată
- din acid piruvic rezultă acid lactic - fig.4, cu participarea
NAD, un acceptor de hidrogen
- se modifica pH-ul muscular şi sanguin
- inerţia este mai mare decât la metabolismul anaerob alactic,
egală cu câteva secunde
- sunt necesare mai multe enzime pentru formarea acidului
lactic(fosforilaza, fosfo-fructo-kinaza)
- puterea este mai mică decât la cel anaerob alactic şi mai mare
decât la cel aerob, cea maximală fiind atinsă după câteva secunde
- capacitatea este puţin importantă, numărul de ATP permite
activitaţi intense- de aproximativ 40 sec, oricum mai intense decât
cele permise de metabolismul anaerob alactic

26
 - pH-ul muscular scade la 6.5 , fapt care blochează sinteza ATP
si interacţiunea miofilamentelor
- acidul lactic este adesea considerat a fi cauza crampelor
musculare, curbaturilor , “febrei musculare”, dar aceasta survin şi
din lipsă de antrenament. “Febra musculară” este rezultatul unor
tulburări electrolitice membranare, consecinţă a unei activitaţi fizice
prelungite, iar acidoza lactică favorizează indirect apariţia acestor
tulburări, producând creşterea volumului compartimentului
extracelular al muşchiului.

3. Metabolismul aerob( fosforilarea oxidativă)

Caracteristici
- permite exerciţii de lungă durată datorită energiei rezultate
din oxidarea glucozei şi lipidelor la nivelul mitocondriilor.
- degradarea glucozei se continuă după stadiul acidului piruvic,
prin decarboxilare şi intrarea in ciclul Krebs. Bilanţul energetic al
acestui proces este mult superior celui al glicolizei anaerobe, 38 de
molecule de ATP fiind resintetizate in loc de trei.
- lipidele si acizii graşi liberi pătrund in mitocondrie, printr-un
mecanism de transfer activ cu ajutorul acilcarnitin- transferazei
(ACT) şi intră in ciclul Krebs după formarea de acetil CoA
- lipoliza trigliceridelor adipocitare şi intramusculare duce la
acizi graşi liberi
- utilizarea lipidelor nu este importantă decât in timpul
exerciţiilor prelungite, premise de metabolismul aerob, fiindcă ele
depind de reacţii hormonale cu efect intârziat ( catecolamine,
hormoni de creştere, cortcosteroizi). Rezultă că pentru a pierde in
greutate este necesară practicarea sporturilor de rezistenţă, căci doar
in acelea consumul caloric este important şi utilizarea grăsimilor de
rezervă devine obligatorie.
- randamentul energetic al oxidării glucozei şi lipidelor este
foarte crescut
- nu exista cataboliţi care ar putea să perturbe metabolismul
- puterea este inferioară celelorlalte două metabolisme. Ea
depinde de cantitatea maximală de O2 ce poate fi utilizată de
mitocondrie. Debitul sanguin şi in consecinţă, sistemul cardio-

27
vascular sunt factori determinanţi esenţiali ai consumului maxim de
O2. Dezvoltarea metabolismului oxidativ al muşchiului este
considerată un factor de adaptare la exerciţiile de anduranţă. In
scopul aprecierii aptitudinii sportivului sau a efectelor
antrenamentului , puterea maximală a metabolismului aerob este
măsurată prin aprecierea consumului maximal de O2 (VO2 max.)
prin teste de teren sau de laborator.
- inerţia este mare pentru ca sunt necesare multe enzime, fiind
de câteva secunde pâna la minute
- este necesar un echilibru intre necesarul şi consumul de O2; la
inceput există un deficit de oxigen, acoperit de metabolismele
anaerobe.

Faza de recuperare
- dupa oprirea exerciţiului există o fază de recuperare in care
oricare ar fi exerciţiul, parametrii cardio-respiratori nu revin imediat
la repaus, regresând după o curbă exponenţială la inceput rapid, apoi
lent. După exerciţiile intense sau prelungite sunt necesare câteva ore
pentru ca metabolismul aerob şi consumul de O2 sa revină la
valorile iniţiale.
- din primele momente de recuperare ATP ajunge la normal
- se produce reacţia inversă: ATP+creatina=ADP+CP
- energia de resinteză a ADP si CP este rezultatul
metabolismului aerob, in timpul fazei de recuperare.
- rezervele de O2 fixate in mioglobina si hemoglobina sunt
reconstituite la inceputul fazei de recuperare.
- cantitatea de O2 necesară reconstituirii stocurilor de O2 este
denumită datorie alactică.
- in perioada de recuperare, acidul lactic e preluat de ficat
(neoglucogeneza), cord şi muşchi scheletic, astfel că energia e
recuperată de organism.
- sunt necesare circa 15 min pentru obţinerea unei diminuări la
jumătate a acidului lactic muscular; daca exerciţiul este de
intensitate moderată, eliminarea acidului lactic muscular si sanguin
este mai rapidă.

28
 - după exerciţii prelungite, creşte consumul de oxigen peste
valorile obişnuite, datorită intervenţiei şi a altor procese biochimice
celulare celulare: sinteza proteică, refacerea rezervelor de glicogen,
de lipide, reajustarea diferitelor concentraţii ionice( mai ales de
potasiu), intra- şi extracelular.
- uneori revenirea la normal a metabolismului celular
- necesită mai multe zile.

Tabel 10.
Metabolism Inertie Putere Capacitate
Anaerob + ++++ +
alactic
Anaerob lactic ++ ++ ++
Aerob +++ + ++++++++++….

Importanţa procesului metabolic in practica sportivă

1. Activitatea de scurtă durată – câteva secunde – dar de intensitate
mare pune in funcţiune metabolismul anaerob alactic : sprint de
citeva sec, alergari 100m, ciclism , salt in lungime/inaltime;
Dupa o astfel de activitate este necesar un exerciţiu de intensitate
moderată pentru eliminarea acidului lactic muscular şi sanguin.
Când exerciţiul se repetă, perioada de recuperare dintre exerciţii
trebuie sa fie suficientă pentru refacerea ATP si CP şi pentru evitarea
trecerii in faza de metabolism anaerob lactic.
2. Faza metabolism anaerob lactic apare in exerciţii intense,
susţinute ( zeci de secunde) : curse de viteză sub 400m, nataţie 100
m, repetarea sprinturilor sub 3 minute, activitaţi foarte intense de
scurtă durată repetate la un interval scurt de timp sub 3minute
3. Faza de metabolism aerob corespunde exerciţiilor de foarte
lunga durata –jogging, de intensitate mica : rezistenţa, maraton,
ciclism.
Toate cele trei metabolisme sunt stimulate simultan şi succesiv in
sporturi in care fazele intense alternează cu perioade mai lente :
fotbal, handbal, hochei, alergare: 800-1500m.
Valoarea medie a consumului de O2 :
- neantrenati , tineri – 3l/min

29
 - antrenati – 6l/min

III. 4. 2. Capacitatea de efort

Definiţie: posibilitatea sistemului muscular de a elibera prin

glicoliză anaerobă sau fosforilare oxidativă energia necesara
producerii unui lucru mecanic cât mai mare posibil şi menţinerea
acestuia timp cat mai indelungat.
După DARLING, capacitatea de efort este definită ca fiind:
capacitatea organismului de a menţine echilibrul mediului intern in
timpul unui efort, cât mai aproape de valoarea de repaus şi de a
restabili prompt după terminarea efortului, modificările produse.
O definiţie mai simplă sugerează faptul că este vorba despre
cantitatea maximă de lucru mecanic efectuată de un individ intr-o
unitate de timp.
Orice program de kinetoprofilaxie primară trebuie să cuprindă
antrenamentul la efort.
Un alt termen utilizat in ultimii ani este acela de FITNESS ( engl.-
to fit= a fi pe măsura ta = să fii in formă).
- indică nivelul de funcţionare al sistemului cardio-
vascular, exprimarea facându-se prin valoarea capacităţii
consumului maxim de oxigen ( VO2 max. ).Altă exprimare este
prin ritmul cardiac proporţional cu consumul maxim de oxigen.
- se poate vorbi despre nivele de fitness determinate de
vârstă, ereditate, gradul de antrenament sau inactivitate, sau de
starea de boală.
- un anumit nivel de fitness e dependent de cantitatea
de oxigen transportată la muşchii in activitate şi de eficienţa
muşchiului in a utiliza O2.
Nivele de fitness :
- pentru un atlet = performanţa de a alerga un anumit
parcurs intr-un anumit timp.
- pentru un adult obişnuit = activitatea sa fizică după o zi
de lucru.

30
 - pentru vârstnic = capacitatea de a efectua diverse
activităţi in casa , de a merge pe jos o anumita distanţă, de a urca
scări, de a fi independent etc .
Fitness-ul depinde de rezistenta generală a organismului.
Anduranţa ( rezistenţa generală) este capacitatea de a efectua
un efort fizic pe perioade lungi de timp fără să apară oboseala;
depinde de buna funcţionalitate a unor aparate şi sisteme -
pulmonar, cardiovascular, de capacitatea sângelui de a transporta
oxigenul, de capacitatea ţesuturilor de a extrage oxigenul din sânge,
de potenţialul oxidativ muscular.
Consumul maxim de oxigen este măsura capacităţii aerobice
maxime.VO2 max. Creşte prin antrenament la efort; are drept
consecinţă creşterea capacitaţii energetice a muşchiului printr-un
program de exerciţii cu o anumită intensitate, durată, frecvenţă.
Scopul antrenamentului este să realizeze adaptarea organismului la
efort, concretizată şi prin creşterea nivelului de anduranţă.
Unităţi de măsură pentru intensitatea efortului fizic
Intensitatea efortului fizic se poate exprima în MET
1 MET( echivalent metabolic)=cantitatea de energie necesară
pentru acoperirea nevoilor organismului în condiţii bazale, de repaus
1 MET=1,2 kcal/ min
=3,5-4 ml O 2 /kgc/min
Eforturile au intesităţi exprimabile în multipli de MET;
Ex: 2 MET exprimă efortul prin care se produc 2,4 cal/ min
consumându-se 7-8 ml O2 / kgc/min.
Efortul se mai poate exprima în:
 watt (W)- bicicletele ergometrice sunt calibrate in W;
 kgm/min, 1 W=6 kgm/ min; pentru efectuarea unui kgm/min
e necesar un consum de O2 = 1,78 ml;
 caloria (cal) sau kilocaloria (Kcal), este cantitatea de caldură
produsă , necesară creşterii cu 1 grad a unui l de apa; o kcal
= 200ml VO2;
Consumul maxim de O2 (VO2 max) se exprimă în l/ min sau
ml/ kgc/min. Consumul de O2 creşte linear odată cu creşterea
intensităţii efortului fizic pâna la un punct , după care oricât ar creste

31
intensitatea efortului VO2 nu mai creşte, valoarea atinsă în acest
moment poartă numele de VO2 max.
VO2 poate fi măsurat prin metode directe şi indirecte (prin
utilizarea nomogramei Astrand Ryhming)
Metodele directe:
 se fac determinări spiroergometrice mai ales în medicina
sportivă, folosindu-se analizoare de gaze pentru
măsurarea gradientului dintre aerul inspirat şi cel expirat
iar efortul se efectuează la cicloergometru sau covor
rulant. În metoda propusă de OMS se începe de la 75-
100 W şi se măreşte apoi sarcina cu 50-75 W la fiecare 3
min., până la atingerea unui vârf maxim al posibilităţilor
aerobe.
Metodele indirecte :
 se realizează prin calcularea consumul maxim de O2 pe
baza relaţiei lineare dintre FC ( frecvenţa cardiacă) şi
consumul de O2 la o intensitate submaximală a efortului
în faza stabilă ( steady state).
Din punct de vedere al consumului energetic eforturile pot fi:
- uşoare – mişcări automatizate cu consum enrgetic mic, ex:
mers pe teren plat, igiena corporală, alimentaţia;
- medii- includ majoritatea profesiilor;
- mari- solicită până la 80 % din VO2 max şi sunt urmate
de instalarea stării de oboseală.
S-au descris doua vârfuri circadiene maxime ale capacitatii de
efort: ora 8 şi ora 19 şi doua minime: ora 14 şi ora 3.
Daca în urma unui efort fizic se atinge consumul maxim de O2,
spunem că efortul este maximal, dacă se atinge un consum de 80-85
% efortul este submaximal, iar testele de efort de asemenea.
In condiţii normale VO2 este dependent de:
Sex= mai mare la bărbaţi, un barbat de vârstă medie sedentar
va avea VO2 max= 30-45 ml/ kgc/min, iar o femeie cu 15 % mai
puţin
Vârsta=consumul maxim de O2 creşte cu vârsta până la 18-25
de ani, apoi scade treptat, astfel ca:
- la 45 de ani va fi de 78%;

32
 - la 55 de ani va fi de 71%;
- la 65 de ani va fi de 65%.
Măsurarea frecvenţei cardiace este o modalitate practică foarte
răspândită de apreciere a intensităţii efortului.
Frecvenţa cardiacă (FC) teoretică maximală= 220-vârsta in ani;
Dacă se atinge, în urma efortului efectuat doar 80% din FC
maximală , efortul prestat este submaximal.

33
Fig. 5.

III. 4.2.1.Testarea capacitatii de efort fizic

Teste - majoritatea sunt destinate testarii capacităţii aerobe.

Se pot efectua:
- pe teren (in medicina sportivă ).

34
 - în sala de kinetoterapie, (pentru pacienţii deficienţi motori
care au parcurs perioade lungi de imobilizare, pentru subiecţi
sedentari dar sanatoşi)
- în laboratorul de explorări funcţionale ( pentru subiecţi
sănătoşi sau pacienţi cardio-respiratori).
Există probe de durată - scurtă < 10 minute.
- lungă cu ajutorul cărora studiem unii parametri
respiratori şi cardiaci ( ventilaţie, consum de oxigen, ritm cardiac ).
- mers, alergare, urcat – coborât 1-2 trepte.
- cicloergometru, covor rulant.
Unele probe, rezervate testărilor cardio-respiratorii, pot fi utilizate
in alcătuirea programelor de profilaxie secundară, in afecţiunile
respiratorii şi cardio-vasculare.
In profilaxia primară sunt recomandate probele ce se fac in
medicina sportivă.
I.Teste de teren ( sunt destinate persoanelor tinere, sănătoase).
Obiective: - evaluarea capacităţii de efort fizic aerob.
- evaluarea funcţională a adaptării la efort
- evaluarea refacerii post efort ( după exerciţiul fizic
propriu- zis).

TESTE SPECIFICE

Testul Ruffier:
măsoară valoarea frecvenţei cardiace pe care o notăm:
- in repaus = P 0
- imediat dupa exerciţiu, efort fizic = P1
- dupa 1 minut de refacere = P2 (după efortul fizic)
Derularea testului
P0 = subiect in repaus (decubit dorsal sau şezând)
- se numără frecvenţa cardiacă in 15 secunde (se masoară
pulsul).
- se multiplica cu 4, se obţine valoarea/minut.
P1 = Se cere pacientului să facă 30 de genuflexiuni in 45 de
secunde cu picioarele pe sol, fără să sprijin, bust vertical, mişcarea
fiind completă. Respiraţia trebuie să fie liberă, naturală, pacinetului

35
explicându-i-se tehnica corectă. Trebuie evitată apneea sau
hiperventilaţia.
Trebuie recomanadat pacientului un echipamentul adecvat care să
nu-l impiedice in timpul efectuării exerciţiului.
Dupa exerciţiu, subiectul reia poziţia initială: culcat sau sezând;
imediat se masoara P1
P2 se inregistrează dupa un minut de la terminarea exerciţiului.
Utilizarea metodei auscultatorii poate decela aritmii, sufluri
cardiace.
Indicele Ruffier: I = (P0 + P1+P2)- 200/10;
Interpretare:
= 0-5 excelent.
= 5-10 bun.
= 10-15 mediu.
= 15-20 slab (persoana neantrenata )
P0 este cu atât mai mic (bradicardic) cu cât subiectul examinat ,
sportivul este mai bine antrenat.
P1 nu trebuie sa depăşească 2xP0.
Daca P1 > 2xP0, rezultă subiect obosit, neantrenat sau
supraantrenat.

36
 Fig. 6. Testul Ruffier

II. Teste de sală sau de laborator

Condiţiile testarii la efort: dimineaţa dupa două ore de repaus

digestiv, într-o ambianţă corespunzatoare, în laborator cu izolare
fonică, umiditate şi temperatură constante ) 18-20° C.
Se pot efectua cu:
- bicicleta ergometrică (cicloergometrul ).
- covorul rulant.
- scariţa (testul Master ).
Sunt destinate persoanelor sănătoase, dar mai ales celor cu cu
afecţiuni cardio-pulmonare.
Testul Master:
- se foloseşte o scăriţă cu trei trepte (23 cm inalţimea treptei).
- se calculeaza valoarea efortului in Watti
= 4/3x [Gx9,81x h (cm. treaptă) x f (nr. urcări/ minut)]/60
-in care 9,81 = cifra de conversie a Kgm in Watt.

37
 Testul Master este mai rar folosit. El a fost inlocuit de testarea cu
ajutorul bicicletei ergometrice sau covorului rulant.
Cicloergometrul
- folosit mai des în Europa.
- calibrat în Watti
- intensitatea efortului se creşte pe trepte de încărcare.
Dezavantaj: antreneaza mase musculare mai reduse si
subestimeaza capacitatea de efort a unor bolnavi (supraponderali).
Efortul se porneşte de la nivele reduse: 25- 30 W.
Se creşte progresiv cu 25- 30 W pe fiecare treaptă de testare.
Intensitatea efortului se creşte prin incărcarea in trepte, sau prin
creşterea duratei testului, păstrându-se ritmul de pedalare constant
Durata probei: aproximativ 2- 6 minute (în medie - 3 minute) pana
se ajunge la un echilibru intre consumul si aportul de oxigen, in
momentul opririi efortului la pacientii cardiovasculari.
Covorul rulant
- este superior cicloergometrului;
- antreneaza mase musculare mai mari;
- permite evaluarea optimă a capacităţii de efort a bolnavului,
efort ce poate fi prestat de orice bolnav indiferent de pregatirea lui
anterioara. Pentru un anumit nivel al efortului consumul miocardic
de O2/ kg corp este acelaşi indiferent de greutatea corpului.
Intensitatea efortului la covorul rulant se creşte prin înclinarea
pantei cu 2,5-10 °, viteza de derulare rămânând constantă.
Incapacitatea fizică a bolnavului de a continua efortul sau dorinta
acestuia de a-l opri, sunt semne ce pot aparea in timpul testării la
efort şi determina sistarea probei.
Testul are şi o latura diagnostică pentru decelarea unor afecţiuni
coronariene (angina pectorala de efort).
Cu ajutorul testării la efort investigăm:
1. răspunsul cronotropic al cordului.
2. răspunsul aerobic al organismului.
3. modificarile EKG la efort.
4. frecventa cardiaca maximala (220/ min - vârsta în ani).

38
 5. deficitul cronotropic in %:
= 100 x frecv. cardiaca maxima teoretica- frecv. cardiaca realizata
frecv. maxima teoretica pentru varsta bolnavului
Capacitatea cronotropă scăzută a inimii poate avea drept cauză o
suferintă coronariană (cardiopatie ischemica).
Deficitul funcţiei aerobe (VO2) se află prin compararea
capacitaţii de efort aerobe a individului cu VO2 maxim teoretic.
Metodologia propriu-zisa de testare în laborator
Este obligatorie evaluarea pacientului inainte de testare.
- inregistrarea EKG (in 12 derivatii) inainte de testare si pe toata
durata testarii.
- la bolnavii cardio-vasculari nu se intrerupe medicatia cardio-
activa.
- testele se fac numai in prezenta medicului cardiolog pentru
bolnavii cardio-vasculari.
Orice laborator de testare la efort trebuie sa aiba un aparat de
urgenta dotat cu EKG, defibrilator, medicamente de prim ajutor.
Testarea se face la 2-3 ore postprandial, 2-3 ore fara tigari si
alcool. Apoi pacientul urcă pe cicloergometru sau pe covor ; testarea
se incepe cu 25 W ( pentru cicloergometru); se creste cu 25W/3
minute si se inregistreaza EKG-ul pe tot parcursul efortului.
In ultimul minut al fiecarei trepte se masoara TA.
Viteza de pedalare, respectiv de derulare a covorului, trebuie sa
fie constanta.
La terminarea testarii, in primele 15 secunde se repeta EKG-ul.
La terminarea probei se continua efortul la o treapta joasa (25 W)
pentru a evita reactia vagala.
Daca pacientul este simptomatic se opreste proba de efort si se
inregistreaza EKG-ul din 3 in 3 minute. In 10 minute trebuie sa
dispara simptomele.
Bolnavul paraseste laboratorul de testare la 10 minute de cand
devine complet asimptomatic si ramane sub supraveghere 2 ore.

39
 Indicaţiile testarii la efort- în laboratorul de explorări
funcţionale
Clasa I ( testul de efort trebuie indicat)
 diagnosticul cardiopatiei ischemice (CI) la barbaţi cu
simptome;
 evaluarea capacităţii funcţionale şi prognosticului CI
certe;
 evaluarea capacităţii funcţionale şi prognosticului după
revascularizarea miocardică;
 evaluarea capacităţii funcţionale şi prognosticului după
IMA ( Infarct miocardic acut);
 evaluarea bolnavilor cu simptome sugestive de tulburări
de ritm induse de efort;
 evaluarea capacităţii funcţionale în unele cardiopatii
congenitale;
 eveluarea bolnavilor purtători de peace-mackere
Clasa II ( testul de efort poate fi indicat )
 evaluarea barbaţilor asimptomatici cu vârste de peste 40 de
ani;
 evaluarea bărbaţilor sedentari peste 40 de ani care doresc să
presteze efort fizic;
 diagnosticul CI la femei cu dureri tipice sau atipice;
 diagnosticul CI la pacienţi cu tulburări de conducere sau sub
tratament digitalic;
 evaluarea bolnavilor cu angor vasospastic;
 evaluarea bolnavilor din clasa I care au modificări EKG de
repaus;
 urmărirea anuală a celor cu CI certă;
 evaluarea bolnavilor cu IMA complicat, ulterior stabilizat;
 evaluarea capacitaţii funcţionale in unele valvulopatii;
 evaluarea răspunsului presional la hipertensivi trataţi ce
doresc să presteze efort fizic viguros;
 evaluarea unor cazuri selectate de pacienţi cu valvulopatii
congenitale.
Complicatiile testarii la efort:

40
 - hipoTA.
- oprirea cordului.
- IMA.
- IC congestiva.
- Insuficienta circulatorie cerebrala acuta (sincopa- AVC).
- traumatisme fizice accidentale.
- moarte subita
Contraindicatiile testarii la efort
1. IMA in primele 6 zile de evolutie
2. angina pectorala de repaus.
3. insuficienta ventriculara stanga (IVS) simptomatica, severa
(dispnee, tahicardie, ortopnee).
4. disritmii cardiace potential periculoase: fibrilatii, flutter.
5. pericardita acuta, miocardita,endocardita.
6. HTA severa
7. valvulopatii severe.
8. embolii si infarcte pulmonare.
9. tromboflebita profunda sau superficiala.
10. boli acute sau boli generale severe.
11. afectiuni neuromusculare sau articulare care nu permit efort.
12. boli metabolice decompensate: DZ, tireotoxicoza, mixedem.
13. refuzul pacientului.

Teste la efort pentru membrul superior

- difera de cele pentru membrul inferior, masa musculara fiind
mai redusa iar consumul maxim de oxigen mai redus (cu 30%).
Are indicatii in urmatoarele situatii:
- la bolnavii care nu pot presta efort cu membrele inferioare
(paraplegii, posttraumatice, hemiplegice).
- la cei care lucreaza predominant cu mana
Testele de efort izometric Handgripp- folosesc un dinamometru. S
edetermină iniţial contracţia voluntară maximală iar apoi se
utilizează 25-30% din contracţia maximală voluntară care e
menţinută izometric 3-5 min.
- se urmareste TA, frecventa cardiaca in fiecare minut.

41
- Se inregistrează inaintea efectuării probei, în timpul acesteia şi
după, EKG clasică în 12 derivaţii.
Contraindicatii:
- in general la fel ca si la contractia izometrica
- HTA severa.
- AVC recent.
- IMA in primele 6 saptamani.
- anevrism ventricular
- fenomene de IVS ( insuficineţă ventriculară stângă).
Testarea capacităţii anaerobe de efort
Se poate realiza mai ales în medicina sportivă urmărindu-se :
- Inregistrarea randamentului activităţii musculare în condiţii
de anaeorbioză;
- Detreminarea cantitativă a unor parametri ai metabolismului
energetic utilizând indicatori ai schimburilor gazoase( deficit
ed O2, datorie de O2, coeficient respirator);
- Măsurarea unor parametri biochimici caracteristici
metabolismului anaerob ( lactacidemie, excesul de baze).
Cateva exemple de teste sunt: testul Sargent, testul Bosco, testul
Szogy– Cherebeţiu, testul Wingate, proba Harvard, toate utilizate
în medicina sportivă.

42
 Capitolul IV

IV. 1. Obiectivele programelor de kinetoprofilaxie

1. Mentinerea posturii si aliniamentului corect al segmentelor
corpului
2. Mentinerea supletei articulare
3. Mentinerea fortei si rezistentei musculare
4. Mentinerea coordonarii si abilitatii de miscare
5. Mentinerea capacitatii de efort
6. Relaxarea

Efectele profilactice ale exercitiului fizic

Cardio-vasculare :
- creste debitul cardiac, volumul-bataie
- creste extractia de O2 la nivel muscular
- fluidifica sângle;
Respiratorii : creste ventilatia pe minut;
Os :
- stimularea remodelarii osoase;
- creşte densitatea minerala osoasa (contractia ritmica
stimuleaza osteoblastii);
Muşchi:
- cresterea fortei si rezistentei musculare;
- scade deconditionarea batrânilor;
- imbunatateste echilibrul;
Metabolism:
- glucidic – creste capacitatea de extractie a glucozei din sânge
- lipidic – creste capacitatea de preluare a grasimilor din sânge
si de a le utiliza in vederea obtinerii de energie;
Sistemul imunologic : stimuleaza funcţia de aparare a
organismului;
Digestiv : imbunătăţeşte tranzitul intestinal;
Sistem nervos :
- imbunatateste coordonarea

43
 - creste viteza de reactie
- imbunatateste functia cognitiva
Un program de kinetoprofilaxie primară sau secundară trebuie să
cuprindă toate obiectivele.
Un obiectiv comun al kinetologiei de recuperare si al
kinetoprofilaxiei este relaxarea.

IV. 2. Programe de kinetoprofilaxie generală

OBIECTIVE:
I.Mentinerea supletei articulare-prin miscari pe toata amplitudinea
de miscare urmarind mobilizarea in special a acelor segmente si pe
sensurile de miscare mai putin utilizate:
1.mobilizari de cap:flexie-extensie, lateralitate, circumductie,
rotatie, totul numai din cap
2.mobilizari de umeri cu rotatii in ambele sensuri cu coatele
flectate si degetele pe umeri
3.mobilizari de brate cu ridicarea lor la zenit, abductie, ridicare in
lateral sau incrucisate la piept
4.aplecari de trunchi in lateral cu bratele deasupra capului;
anteflexie de trunchi pana la atingerea solului cu degetele, cu
picioarele apropiate sau departate
5.ridicare pe varfuri cu bratele ridicate, cu balans-aplecare in
ghemuit cu bratele la spate
6.in genunchi: se duce o mana la spate spre piciorul opus, iar
cealalta e ridicata la zenit;se termina prin sprijin pe taloane
7.corpul aplecat in fata, genunchii usor indoiti, palmele sprijinite
pe perete:se extinde cate un genunchi pana cand talpa vine in
totalitate pe sol (intindere pentru iliopsoas)
8.din sezut cu picioarele alipite, intinse-aplecari inainte cu capul
intre brate; apoi se departeaza picioarele-mana stanga prinde
piciorul drept
9.fandari simple
10.din decubit dorsal ridicam cate un membru inferior si tragem de
genunchi (intinderea fesierilor)

44
 11.din decubit ventral ridicam cate un membru inferior si tragem
de el in sus cu ajutorul membrului superior (intindere cvadriceps,
muschii anteriori ai trunchiului)
12.decubit lateral, membrele inferioare intinse, trunchiul ridicat cu
sprijin pe cot:se ridica membrul inferior in abductie
13.decubit dorsal, genunchii in flexie de 90°: se apleaca ambii
genunchi alternativ pana ating solul (! Periculos discopatie)
14.decubit dorsal abductia membrelor inferioare cu ajutorul
membrelor superioare . Fiecare exercitiu se repeta de 2 ori la
inceput.Se pot repeta dupa un set de exercitii.

II.Mentinerea fortei musculare

-doar cand avem contractii izometrice de peste 35% din forta

musculara maxima
-contractii izometrice, contractii cu rezistenta progresiva-la
pacienti cu imobilizare in aparat gipsat
-exercitii scurte (izometrice) de 2-3 ori/zi, 6 sec. cu pauza de cel
putin 12 sec.
TEHNICA EUSIZ
-exercitiu unic, scurt, izometric, zilnic;
-60-70% din forta maxima
-intensitatea trebuie sa fie mare (ridivare de mobila; impingere de
obiecte grele)
Contraindicatii:
HTA sau alte afect. cardio-vasculare pt. ca solicita foarte mult ap.
cardio-vascular.
TEHNICA ERSIZ
-exercitiu repetitiv, scurt, izometric, zilnic;
-in cadrul acestor sedinte se fac exercitii izometrice scurte (3-6
sec.) cu pauze duble, repetate de cateva ori pe zi.In cadrul aceleiasi
sedinte se fac 2-3-4 exercitii.
1.Degetele mainii apasa fruntea- creste tonusul muscular fara ca
segmentele sa fie dplasate. Tonifiem flexorii gatului, antebratului,
trapezul

45
 2.Aceeasi miscare dar cu mainile la ceafa.Tonifiem extensorii
capului, gatului, tricepsul brahial
3.In lateral, impingerea capului in zona temporala cu bratul la 90°
in stanga si in dreapta
4.Se alipesc ultimile falange de la maini si se apasa puternic pe
degete-pentru flexorii degetelor si ai mainii
5.Se intrepatrund degetele si o palma apasa pe cealalta. Durata
exercitiului 3-6 sec., 3 serii cu 12 sec. pauza intre exercitii
6.Prindem cu mana receptorul telefonic si strangem puternic
7.Ne impingem cu antebratele unul in altul in cruce (Scanderberg
+ Eusiz)
8.In fata peretelui cu palmele pe perete se impinge cu toata forta;
coatele pot fi putin flectate
9.La fel in canaturile usii se impinge in lateral
10.Din sezand pe scaun cu genunchii departati ii prindem cu
mainile si ne opunem abductiei
11.Din aceeasi pozitie ne opunem adductiei
12.Membrele inferioare intinse, impingem cu picioarele unul in
celalalt
13.Decubit dorsal cu membrele inferioare fixate sub o mobila,
ridicam trunchiul la 40-45° si mentinem
14.Decubit ventral cu mainile la ceafa, ridicam trunchiul si
mentinem
15.In ortostatism, sugem burta, tragem fundul

46
 Scripetoterapie

Fig. 7 Tehnici de izometrie

III. Mentinerea abilitatii si coordonarii miscarii

1.Cu o carte pe cap se umbla prin camera

2.Joaca cu o minge
3.Exercitii de jonglerie cu portocale, mingi de tenis
4.Mersul inainte/ inapoi/ lateral pe o linie, cu picioarele incrucisate
5.Cumpana
6.Saritura cu coarda

IV. Mentinerea posturii si aliniamentului

47
 1.Punem pacientul in fata oglinzii (sa-si verifice tinuta; sa-si
mentina echilibrul)
Se rupe echilibrul si apoi sa-si faca iar exercitiul
2.Cu spatele la perete se ia contact cu acesta in 3 puncte (ceafa,
umeri, fese) cu barbia orizontala si se mentine pozitia asta cateva
sec. apoi se relaxeaza si se revine la aceeasi pozitie; se executa
genuflexiuni din aceasta pozitie
3.Din sezand cu genunchii intinsi-cu bastonul, ridicari, aduceri n
fata, in spate
4.Mers prin camera pe varfuri, pe calcaie, cu mainile la ceafa,
ridicarea alternativa a genunchilor la piept
5.Exercitii de delordozare la perete sau din decubit dorsal-cu
genunchii in flexie de 90° incercam sa presam lomba pe sol sau prin
basculare de bazin.La perete incercam sa apropiem calcaiele de
perete
6.Din pozitie patrupeda se cifozeaza coloana la maxim, se
relaxeaza
7.Decubit ventral, cu membrele inferioare si superioare intinse se
ridica un membru inferior si membrul superior opus alternativ

V. Mentinerea si imbunatatirea capacitatii de efort

Antrenamentul la efort
Benefeciari ai antrenamentului la efort
1. Bolnavi cardiovasculari, mai ales sechelari dupa infarctul de
miocard
2. Bolnavi respiratori cu BPOC ( bronhopneumopatie cronica
obstructive), sindroame post TBC, sechele toraco pleurale etc.
3. Sechelarii unor afectiuni ale aparatului locomotor care au
mult limitata miscarea
4. Subiecti care au pierdut capacitate fizica de performare a
efortului printr-o gresita conduita de viata devenind sedentari.
Intre cele patru categorii sus mentionate exista diferente sub
raportul tolerantei la efort.
Efortul fizic este starea contrara repausului fizic.

48
 Efortul fizic la care trebuie sa antrenam un subiect este acel nivel
al activitatii fizice la care parametrii cardio respiratori nu se pot
adapta rapid si corespunzator valoric. Acesti parametrii au fost
standardizati in urma testarilor a mii de indivizi in functie de varsta ,
sex, activitate profesionala, grad de antrenare.
Efortul fizic este un stres complex pentru organism.
Pentru reantrenarea la efort trebuie sa stim:
 de la cel nivel al capacitatii de efort plecam;
 unde putem ajunge teoretic tinand seama de starea pato-
morfo-functionala a subiectului;
 ce mijloace de antrenament fizic pot fi aplicate la subiectul
respectiv.
Metode de antrenare la efort
1. Mersul: exercitiul simplu care nu necesita explicatii sau
instalatii speciale punand in actiune mari grupe musculare.
- Dezavantaj: dozajul relativ dupa ritmul pasilor, distanta
parcursa, durata de mers si inclinarea pantei pe care se face
mersul. O varianta este cura de teren din statiunile balneare.
2. Activitatile de autoingrijire si casnice ce pot reprezenta un
efort fizic deosebit la pacientii cu deficiente cardio pulmonare
si locomotorii severe.
3. Urcatul scarilor si pantelor- progresia efortului se face prin
cresterea numarului de trepte si duratei urcarii precum si prin
cresterea a distantei si ritmului de urcare ca si de inclinare a
pantei.
4. Bicicleta ergometrica si covorul rulant:
- Avantaj: posibilitatea de dozare a efortului si de urmarire a
comportamentului parametrilor cardio vasculari in timpul
efortului.
- Progresia efortului se face prin cresterea duratei si rezistentei
la pedalaj pentru cicloergometru, a vitezei de derulare si a
inclinarii pantei pentru covorul rulant.
5. Alergarea poate fi un bun mijloc profilactic pentru sedentari
dar si pentru pacientii cardio pulmonari ajunsi la o anumita
capacitate de efort in urma alergarii.

49
- Parametrii de progresie sunt: ritmul alergarii, nivelul de
ridicare a genunchilor, distanta parcursa si durata alergarii. Un
mijloc bun de antrenare mai poate fi: alergarea pe loc, saritura
cu coarda sau cu mingea.
6. Inotul ridica probleme legate de dozaj precum si cunostinte
tehnice, dar este un foarte bun mijloc de antrenare la efort.
7. Terapia ocupationala poate fi un bun mijloc de antrenare
pentru pacientii cardio respiratori si locomotori
8. Sportul terapeutic( basket, volei, fotbal ) reprezinta un mijloc
de electie de kinetoprofilaxie primara pentru sedentari si
obiectiv final in reantrenarea la efort a pacientilor
cardiopulmonari si cu afectiuni locomotorii. Se recomanda
alegerea celui mai adecvat sport, a intensitatii de practicare, a
duratei, cu stabilirea numarului de repetari ale sedintelor
sportive in cursul saptamanii, ceea ce reprezinta chiar dozajul
la efort. Cunostintele tehnice au foarte mare importanta.
9. Munca poate fi un mijloc de readaptare a pacientilor la
diferite activitati profesionale in functiile de ocupatiile
detinute anterior.
Exista pacienti care suporta bine efortul si pacienti care nu il
tolereaza, trebuind sa renunte la reantrenarea la efort.Aparitia
semnelor si simptomelor cardiovasculare obliga la intreruperea
efortului.
Colegiul American de Medicina Sportiva precizeaza
caracteristicile de care depinde eficienta efortului fizic de
antrenament:
- intensitatea – eforturi cu intensitate peste 50% din VO2 max.
- durata – peste 10 min.
- frecventa – mai mult de 2 ori pe saptamana
Intensitatea efortului – obiectivul este sa se ajunga pentru
pacientii cardiaci si pulmonar in urma antrenamentului la 60-
80% dinVO2 max.Intensitatea efortului trebuie sa creasca
progresiv incepand cu 25-50% din VO2 max. Un efort mai mare
pentru acest tip de pacienti poate dfeveni periculos si nu aduce
imbunatatirea performantei cardiace.

50
 Durata efortului – 10 -20 min., la intensitatile de mai sus trebuie
crescuta progresiv. Initial se indica eforturi de scurta durata,
intermitente si repetate (ex. 3 min. de efort cu pauze de 30-180
sec. cu repetarea ciclului timp de 30-60min.).Initial se instaleaza
foarte repede oboseala, inainte de a atinge durata minima a
exercitiului, datorita deconditionarii fizice la efort.
Frecventa – de 2-3 ori pe saptamana pentru cei ce pot performa
eforturi de intensitati si durate mai mari, iar pentru cei ce nu pot
efectua decat eforturi de intensitati si durate mai mici se
recomanda sedinte zilnice sau repetate in cursul aceleeasi zile.
Metodologia Haskell
Conform acestei metodologii un exercitiu fizic de antrenare la
efort trebuie sa cuprinda trei parti:
I. prima parte- 6-15 min.- perioada de incalzire, de adaptare,
recomandandu-se exercitii de gimnastica generala, lente
fara efort deosebit, din decubit sau sezand, urmate de mers
prin sala intr-un ritm din ce in ce mai alert si urmate de
exercitii de respiratie ample.
II. Partea a doua a programului cuprinde exercitiile propriu
zise de antrenare la efort( la bicicleta, covor rulant, scarita,
alergare, etc.)
III. Partea a treia este trecerea la starea de repaus , dureaza 5-
10 min. si are rolul de a permite organismului sa revina
lent la starea initiala. Se executa miscari usoare de
membre, mers relaxat, exercitii respiratorii. Aceasta etapa
a metodologiei este necesara pentru evitarea hipotensiunii
brutale post efort ( vasodilatatia produsa de efort nu
dispare brusc dupa incetarea lui, iar prin oprirea contractiei
musculare din timpul exercitiilor, cu rol de pompa
periferica a sangelui, se poate produce hipotensiune,
lipotimie si tulburari de ritm).
In perioada de revenire scade frecventa cardiaca, tensiunea
arteriala se stabilizeaza, caldura acumulata in timpul efortului se
disipeaza, metabolitii acizi acumulati sunt eliminati.
Durata exercitiilor se recomandam a fi de cel putin 1 ora/zi pentru
jocurile sportive, pentru program aerobic, inot, mers cel putin 30

51
min/zi. Intensitatea exercitiilor este limitata de alura ventriculara FC
maximala (220-varsta in ani); in eforturile submaximale FC putand
ajunge pana la 70-80% din FC maximala.

Efectele antrenamentului la efort

1. Ameliorarea conditiei psihice prin scaderea sentimentului de

dependenta, cresterea increderii in sine, disparitia senzatiei de
teama
2. Scaderea tensiunii arteriale in timp, a produsului FcxTA s,
ameliorarea contractilitatii ventriculare si cresterea fractiei de
ejectie.
3. Cresterea suprafetei alveolo- capilare de schimb cu
ameliorarea raportului ventilatie- perfuzie si ameliorarea
difuziunii oxigenului.
4. Crestrea extractiei de oxigen la nivelul tesuturilor
5. Scaderea amplitudinii denivelarii segmentului ST pe EKG.
6. Scaderea nivelului catecolaminelor si lipidelor serice cu
cresterea raportului HDL/colesterol total.
7. Scaderea tesutului adipos si sporirea masei musculare
8. Cresterea capacitatii sexuale
9. Aparitia unor modificari favorabile in coagulare si fibrinoliza.

Programe de kinetoprofilaxie primară

1. Programul de 10 minute Hettinger

Exercitiul 1: alergare pe loc in ritm de 70-90 de pasi dubli/min

timp de 30 de secunde
Exercitiul 2: in ortostatism(ost) cu picioarele usor indepartate si
bratele in cruce: se fac miscari circulare cu bratele, crescand treptat
amplitudinea, apoi scazand-o – timp de executare 30 de secunde,
pauze 5 sec, apoi se reia in sens invers
Exercitiul 3: o minge mai mare (fotbal) sau un baston rotund de
30-50 cm se tine in echilibru pe frunte timp de 10 sec

52
 Exercitiul 4: acceasi minge sau baston se tine in echilibru pe un
picior ridicat de pe podea timp de 10 sec, apoi se schimba piciorul
Exercitiul 5: subiectul se ridica pe varfuri cu bratele la zenit si
inspira; se lasa in ghemuit, bratele cad pe langa corp cu expiratie; se
repeta de 3-5 ori in 15-20 sec
Exercitiul 6: se face izometria muusculaturii cefei (ant, post, lat
stg, lat dr) cu opozitia mainilor; timp de executie 10 sec
Exercitiul 7: subiectul in maini cu doua mingi mici: arunca una in
sus cu mana dreapta si repede transfer ape cea din stanga in dreapta
etc; durata 25 sec; este de preferat sa se lucreze cu trei mingi;
Exercitiul 8: subiectul in Ost cu bratele in cruce, cu coatele
flectate, se extend de 3-4 ori bratele, ultima extensie facandu-se apoi
cu cotul extins; durata executiei 15 sec;
Exercitiul 9: in Ost cu picioarele indepartate, bratele in cruce si
cotul inctins: se apleaca trunchiul, mana stanga atinge piciorul drept
de 5 ori, apoi mana dreapta atinge piciorul stang (de 5 ori), timp de
executie 20 sec.
Exercitiul 10: alergare pe loc ca la exercitiul 1. La fiecare al 10-
lea-12-lea pas subiectul se opreste, isi ridica apoi coapsa, tragand-o
spre piept cu ajutorul mainilor; treptat se creste ritmul alergarii sau
(si) nivelul de ridicare al genunchilor; durata executiei 45-60 sec.
Exercitiul 11: exercitii izometrice (vezi ex. 4-5 de la mentinerea
fortei musculare) la care se adauga postura cu mainile la piept,
degetele prinzandu-se ca niste carlige unele dealtele, coatele la
orizontala; se trage in laturi cu forta 5 sec, durata executiei 20 sec.
Exercitiul 12: se repeta ex. 5 de mai sus.
Exercitiul 13: in Ost, cu mainile in solduri: se fac miscari circulare
de bazin de 5 ori spre dreapta si apoi de 5 ori spre stanga, timp de
executie 20 sec.
Exercitiul 14: din DD se executa bicicleta timp de 20-25 de sec.
Exercitiul 15: din DD cu membrele inferioare lipite si ridicate
drepte spre in sus, bazinul fiind ridicat si sustinut de maini
(lumanarea): se executa 5 miscari circulare spre dreapta, apoi spre
stanga, timp de executie 20-25 sec.
Exercitiul 16: in D.D., cu miinile de-a lungul trunchiului, cu
palmele pe podea: se ridica membrele inferioare lipite, trecindu-se

53
pe deasupra capului, pina ating podeaua cu virfurile degetelor
(genunchii cit mai in extensie), apoi se revine la pozitia initiala – se
repeta de 3-4 ori in 15-20 s.
Exercitiul 17: in D.D., cu genunchii la 90 grade; repaus, cu
respiratie linistita – timp de 15 s.
Exercitiul 18: suita de exercitii izometrice care dureaza 50-60 s.
-in DD, cu bratele la orizontala, coatele pe sol, antebratele in sus;
se apasa puternic in dusumea cu coatele si bratele – se repeta.
-in DD, cu membrele inferioare intinse: gamba dreapta se aseaza
peste cea stinga si apasa in jos, in timp ce gamba stinga incearca sa
se ridice, dupa care se inverseaza.
-in DD, cu membrele pelviene intinse; calciiele se sprijina pe un
pat scund sau pe un teanc de carti, scaunel, etc. : se apasa in jos.
-idem din decubit lateral drept, apasind cu piciorul heterolatera,
apoi homolateral, dupa aceea trecindu-se in decubit lateral sting
(apoi se inverseaza).
-idem, in decubit ventral: se apasa concomitent cu ambele
picioare.
-in decubit dorsal, cu soldurile si genunchii la 90 grade : gambele,
asezate pe scaun, preseaza in jos.
Exercitiul 19: saritura: „ca mingea”, pe ambele picioare, timp de
10 s. Apoi pe cite un picior de 5 ori (20 s) si din nou pe ambele
picioare (10 s )Exercitiul 20: se repeta exercitiul 5
Exercitiul 21: in Ost: se trece pe sub picioare o coarda, capetele ei
infasurindu-se in jurul miinilor:
-coatele flectate linga trunchi : se trage in sus de capetele corzii
-trunchiul usor aplecat in fata, cu bratele in lateral; se trage in sus
de capetele corzii
-idem, dar miinile se duc in lateral spre spate si de aici se trage in
sus
-trunchiul flectat la 90 grade (coarda se scurteaza) ; se trage in sus
din aceasta pozitie ; poi trunchiul se apleaca mai mult 9coarda se
scurteaza corespunzator) : se trage la fel de capetele corzii.
-idem ca mai sus, dar capetele corzii sunt acum inegala 9unul mai
jos, spre picior, altul mai sus, la nivelul coapsei-genunchiului); se

54
trage puternic in sus, apoi se inverseaza lungimile celor doua capete
ale corzii.
Tot exercitiul 21 dureaza 45-60 s.
Exercitiul 22 : se sare coarda timp de 30 s.
Exercitiul 23: din nou se repeta exercitiul 5
Exercitiul 24: se repeta exercitiul 10
Exercitiul 25; se merge relaxat prin camera : in inspiratie se ridica
bratele in sus, in expiratie se lasa in jos, cu flectarea trunchiului; din
cind in cind se face cite o oprire, scuturind cite un membru inferior
– timp de executie 25 – 30 s.
Acest program se va invata treptat – la inceput el va dura mai
mult, pinase dobindeste abilitatea necesara unei executii peo durata
de 10 minute. Programul se poate prelungi apoi prin inmultirea
numarului de repetari ale unora sau ale tuturor exercitiilor.

2. Programul de „11 minute”

A fost intocmit de Fortele Aeriene Canadiene, caracteristice fiindu-
i progresivitatea si alcatuirea lui in functie de varsta.
Programul este compus din sase grupe din cite cinci exercitii.
Din punctul de vedere al incarcarii, fiecare grupa de exercitii se
executa in patru etape (D -B - C - A ), fiecare avind trei trepte de
dificultate. Vom descrie deci tipurile de exercitii pentru cele sase
grupe, apoi vom da tabelul de progresie.
Grupa I:
Exercitiul 1: in Ost. Cu picioarele usor indepartate si cu bratele
ridicate in sus; se apleaca miinile pina ce degetele ating solul, dupa
care se ridica, cu accentuarea extensiei trunchiului se bratelor
(genunchi intinsi, dar nu in hiperextensie)
Exercitiul 2 : in DD, cu picioarele usor indepartate (15 cm) si
bratele pe linga corp : se ridica umerii si capul pina se vad calciiele
9genunchii intinsi)
Exercitiul 3: in decubit ventral, cu palmele su coapse ; subiectul
ridica simultan capul si un membru pelvian (intins) apoi pe celalalt –
coapsa se desprinde de palma
Exercitiul 4 : in decubit ventral, cu miinile sub umeri si palmele pe
sol : se ridica trunchiul prin impingerea bratelor 9cot in extensie),

55
genunchii si gambele raminind pe sol; prin indoirea coatelor, se
revine cu pieptul pe sol.
Exercitiul 5: alergare pe loc, piciorul ridicat la 10 cm, cu
numaratoare pe piciorul sting : la fiecare 75 de pasi dubli se fac 10
„pasi saltati”; („Pasul saltat” – di Ost se sare in sus, ducind membrul
pelvian drept si membrul superior sting in fata si pe celelalte in
spate), dupa revenirea pe sol se sare din nou schimbind orientarea
membrelor. Dupa cei 10 „pasi saltati” se reia alergarea, conform
tabelului de progresie. Progresivitatea efortului prin cele 5 exercitii
ale grupei I este redata in tabelul 10-II
Cifrele reprezinta numarul de repetitii pentru ficare exercitiu in
etapa si treapta respective. La exercitiul 5, cifra reprezinta numarul
de pasi alergati. In ultimele doua coloana sunt trecute doua
modalitati ale antrenamentului la efort, realizabile zilnic in etapa
respectiva. Durata fiecarui exercitiu este fixa ; exercitiul 1 – 2
minute; exercitiile 2, 3 si 4 – cite 1 minut fiecare; exercitiul 5 –
6minute; total – 11minute
Aceste durate se vor pastra pentru toate cele sase grupe de
exercitii.
Grupa I de exercitii se incepe de la etapa D-, progresindu-se pina
la A+, dupa care se va trece la grupa II-a de exercitii – etapa D –
Trecerea de la o treapta la alta este in functie de varsta si se face
astfel:
-Sub 20 de ani cel putin dupa 1 zi
-Intre 20 si de 29 ani, cel putin dupa 2 zile;
-Intre 30 si 39 de ani, cel putin dupa 4 zile
-Intre 40 si 49 de ani, cel putin dupa 7 zile
-Intre 50 si 59 de ani, cel putin dupa 8 zile
-Pest 60 de ani, cel putin dupa 10 zile
In general se va trece de la o grupa la alta numai atunci cind cele
cinci exercitii ale grupei anterioare se executa cu usurinta in cele 11
minute.
Exercitiile trebuie facute absolut zilnic, de preferat la aceeasi ora
(dimineata sau seara, inainte de masa)

56
 Grupa II-a :
Exercitiul 1 ; acelasi ca la grupa i, ce deosebire ca in momentul
aplecarii, cind degetele de la miini ating solul, se executa o tensiune
cu exagerarea flexiei.
Exercitiul 2 : idem ca la grupa I, dar se executa ridicarea
trunchiului pina in sezind si apoi revenirea 9membrele inferioare
ramin pe sol).
Exercitiul 3 : idem ca la grupa I, dar se ridica ambele membre
inferioare si capulExercitiul 4 : idem ca la grupa i, dar sprijinul in
pozitia ridicat sew face pr miini si virfurile picioarelor (nu pe
genunchi si gambe)
Exercitiul 5 : alergare pe lo : la fiecare 75 de pasi se fa 10 „saritur
de clovn”, apoi se continua alergarea („Saritura de clovn” – se sare
in sus, in aer desfacind mult picioarele, iar bratele se duc „in cruce”)
Progresivitatea exercitiilor din grupa a II-a este notata in tabelul
10-III

Grupa a III-a :
Exercitiul 1 : idem ca la celelalte grupe ; flexia trunchiului, miinile
ducindu-se in afara piciorului sting la 15 cm fara ridicare, se trec
miinile printre picioare pina ating solul; se face o tensiune,se atinge
solul la 15 cm in lateral de piciorul drept, apoi de-abia se ridica
trunchiul la verticala cu bratele in sus, cu o hiperextensie.
Exercitiul 2 : idem ca la grupa II-a, dar miinile se tin pe ceafa;
eventual, picioarele se fixeaza sub un dulap sau cu ogreutate pe gambe.
Exercitiul 3 : idem ca la grupa a II-a, dar miinile sun cu palmele pe
fese ; se urmareste ca pieptul si coapsele sa fie ridicate de pe sol
Exercitiul 4 : idem ca la grupa a II-a, dar se urmareste atingerea
solului cu fruntea inapoia liniei miinilor ; se realizeaza prin ridicarea
cie mai sus a bazinului; apoi se intind bratele si se revine la pozitia
initiala (fig.10-4 a, b, c)
Exercitiul 5 : alergare pe loc ; la 75 de pasi se executa „semiflexiuni
de genunchi”, apoi se continua alergare (Semiflexiunea de genunchi –
picioarele apropiate, miinile in solduri, corpul drept ; se flecteaza
genunchii la 110 – 100 ; se revine in extensie de genunchi, cu ridicarea
pe virfuri, si se repeta, etc)

57
 Grupa a IV-a
Exercitiul 1 ; idem ca la grupa a III-a; cind se ridica trunchiul se
executa o rotatie de trunchi si brate ( care sunt ridicate), pentru ca apoi
sa se coboare cu miinile din nou la 15 cm de piciorul sting; la jumatatea
numarului de repetitii ale acestui exercitiu se va incepe cu aplecarea
spre piciorul drept – deci rotatia la ridicarea trunchiului va fi in sens
invers.
Exercitiul 2 : in decubit dorsal, cu bratele ridicate pe linga cap : se
ridica trunchiul si bratele se trec prin verticala (ajungindu-se in sezut),
dupa care se apleaca spre picioare, miinile incercind sa le atinga
Exercitiul 3 : in decubit ventral, cu bratele in lateral („in cruce”): se
ridica de la sol pieptul, bratele, coapsele, cu genunchii intinsi, intocmai
ca o pozitie de „zbor”
Exercitiul 4 : din decubit ventral, cu palmeme pe sol la 25 cm de
urechi, lateral :se incep flotari
Exercitiul 5 : alergare, genunchii ridicindu-se pina la nivelul
ombilicului : la 75 de pasi se fac 10 sarituri in sus, ca mingea.
Progresia este ilustrata in tabelul 10-V
Grupa a V-a
Exercitiul 1 : idem ca la grupa a IV-a, dar rotatie este mai ampla
Exercitiul 2 : in decubit dorsal, cu miinile la ceafa : ridicarea
trunchiului in sezut, concomitent cu flectarea genunchilor si cu rotarea
trunchiului spre dreapta, in asa fel incit cotul sting sa atinga genunchiul
drept; la fiecare ridicare se schimba directia de rotare.
Exercitiul 3 : in decubit ventral, cu bratele pe linga cap, intinse
inainte: se face o extensie cit mai ampla cu bratele, capul, pieptul si
membreleinferioare
Exercitiul 4 : in decubit ventral, cu palmele pe podea,sub umeri ;
ridicarea ca la fletare, dar la revenire se face in aer o bataie din palme
(sa se auda), apoi se lasa corpul pe miini, pina la pozitia initiala
Exercitiul 5 ; alergare cu genunchii la nivelul ombilicului; la fiecare
75 de pasi se fac 10 „sarituri de clovn” , dar pornindu-se de la o pozitie
cu genunchii semiflectati, palmele pe coapse anterior, cu revenire in
aceeasi pozitie.

58
 Desi cele 25 de exercitii par relativ simple, ritmul in care ele se
desfasoara devine epuizant prin cresterea numarului de repetari in
cadrul aceluiasi timp.
Exercitiile din grupa a V-a si jumatate din exercitiile din grupa a IV-a
(etapele A si B) par sa fie rezervate numai sportivilor antrenati. Noua ni
se par usor exagerate si celelalte grupe de exercitii, prin numarul foarte
mare de repetari in acelasi interval de timp. De aceea credem ca
numarul unor astfel de repetari mai trebuie eventual revizuit de catre
kinetoterapeut.
Ideea acestui program de kinetoprofilaxie bazat pe grupaje de
exercitii, etape si trepte de progresivitate ramine, prin ea insasi,
deosebit de valoroasa in kinetologie.

IV.3. Modalitati practice de refacere a amplitudinii de miscare

Se apreciaza cauza de limitare pentru a putea alege metoda

adecvata (tesut moale, articulatia propriu-zisa, capsula)
 Se poate face stretching (intindere) pentru muschi si tesutul
conjunctiv, sau tehnici particulare pentru muschi = tehnici de
inhibitie activa
 Daca limitarea se datoreaza capsulei articulare se folosesc
MAP (mobilizarile articulare pasive).
 Daca limitarea se datoreaza distorsiilor articulare se folosesc
manipulari.
STRETCHING = orice manevra care alungeste tesutul moale
patologic scurtat, crescand amplitudinea de miscare
● pentru muschi – desfacerea miofibrilelor de actina si miozina
prin ruperea puntilor transversale -. se ajunge la lungimea normala a
muschiului

TIPURI DE STRETCHING PENTRU MUSCHI

BALISTIC – sport- muschiul intins e folosit ca un resort ce arunca

corpul sau segmentul in directie opusa; se realizeaza activ; poate
determina intinderi bruste ale fusului care determina stretch- reflex

59
cu contractie musculara consecutiva si se anihileaza obiectivul
urmarit; intalnit in antrenamentul sportivilor
DINAMIC- miscari voluntare lente ale segmentelor incercand sa
se treaca bland peste punctul maxim al amplitudinii de miscare. Se
creste gradat amplitudinea sau viteza de miscare si se fac 8- 10
repetitii, oprindu-se exercitiul in momentul aparitiei oboselii
musculare. Un muschi obosit are elasticitate scazuta rezultand
scaderea amplitudinii de miscare. Este o metoda foarte buna pentru
incalzire inainte de exercitiile aerobice.
ACTIV sau STATO-ACTIV – se realizeaza prin efectuarea unei
miscari voluntare pana la amplitudinea maxima posibila, segmentul
fiind mentinut la acest nivel timp de 10 -15 sec. prin contractia
agonistilor fara ajutor extern. Este o buna metoda de ameliorare a
flexibilitatii in tip yoga.
STATIC (PASIV) – realizat nu prin forta proprie si de o forta
externa , de alte parti ale corpului, de propria greutate corporala, de
un echipament sau kinetoterapeut.
Ex.- flexia sold in decubit ventral -> propria greutate.
Este util pentru relaxarea contracturilor musculare, scade oboseala
si durerea dupa efort sau program kinetoterapeutic intens.
IZOMETRIC – combinare stretching pasiv cu contractie
izometrica in pozitia de intindere maxima. Dupa acest exercitiu se
relaxeaza si se intinde mult mai bine. Rezistenta o asigura
kinetoterapeutul. Se recomanda apoi relaxare de minimum 20 sec.

V. Programe de kinetoprofilaxie speciala

 Kinetoprofilaxia aparatului locomotor

. Kinetoprofilaxia primara reprezinta evitarea factorilor de

risc a caror actiune, mai devreme sau mai tarziu ar putea conduce la
degradarea structuriloraparatului musculo – articular si al instalarea
suferintei clinice.Ea actioneaza inaintea instalarii oricarei deficiente
functionale sau anatomic si uneori chiar inaintea aparitiei factorilor
de risc.

60
 . Kinetoprofilaxia secundara incepe odata cu aparitia
deficitului functional, urmarind oprirea evolutiei spre incapacitate
functional ape termen lung. Astfel se suprapune partial peste
notiunea de kinetoterapie si kinetologie de recuperare. Rolul
kinetoprofilaxiei secundare este “sa invete” un pacient cu suferinte
cornice ale aparatului locomotor cum sa se comporte permanent din
punct de vedere al posturilor si miscarilor pentru a opri sau incetini
evolutia suferintei.
Factorii de risc
1. generali – cu efecte locale:
a.lipsa de miscare ( sedentarismul, imobilizarea unui segment
in aparat gipsat, etc.). Consecintele lipsei de miscare sunt:
redorile, tulburarile circulatorii, tulburari de lubrifiere articulara,
hipotrofii si atrofii musculare de inactivitate, urmate de
instabilitatea articulara.
b.miscarea exagerata (stresul prin miscare) genereaza
afectiuni ale aparatului locomotor la sportive, sindroame
miofasciale si periarticulare la muncitori sau profesionisti
obligati sa execute miscari stereotipe.
c.excesul ponderal - produce incarcarea mecanica a
articultiilor portante, factor determinant sau agravant al
suferintelor aparatului osteoarticular; poate genera si tulburari de
statica vertebrala; la obezi se poate intra intr-un cerc vicios prin
eliminarea activitatii fizice, reducerea capacitatii cardio-
pulmonare la efort si limitarea mecanica a amplitudinii de
miscare.
d.frigul (mai ales cel umed, sau curentii de aer rece) – poate
exacerba focarele de infectie latente sau poate actiona local pe
diferite regiuni ale corpului, producand contracture musculare.
2. locali – actioneaza asupra unei articulatii sau grupe de
articulatii si asupra tesuturilor moi periarticulare
a. modificari in congruenta articulara – cresc frecarea la
nivelul cartilajului articular, grabind instalarea procesului
artrozic, se produc tulburari de nutritie pe zone de hiperpresiune
in articulatie, rezultand dureri dupa ortostatism prelungit sau
mers pe distante mari.

61
 Cauze de modificari in congruenta articulara: anomalii
congenitale osteoarticulare (luxatia congenitala de sold), boli ale
capetelor ariculare aparute in copilarie (osteonecroze),
traumatisme articulare- fracture intraarticulare vicios consolidate
sau tulburari circulatorii la nivelul capatului osos articular
(NACF) si boli osteoarticulare (TBC, boala Paget, tumori,
reumatisme inflamatorii, etc. ). Uneori este necesara corectia
chirurgicala a incongruentelor inaintea apritiei procesului
degenerativ.
b. modificari in statica si aliniamentul secmentelor corpului :
deviatii de coloana vertebrala (scolioze, cifoze, hiperlordoze) ce
necesita corectarea precoce, inegalitati de membre inferioare
congenitale sau dobandite cu dezechilibre secundare de bazin,
deviatii ale coloanei vertebrale ce reprezinta factori de degradare
articulara, deviatii in axa ale genunchilor congenitale sau
dobandite, cause de suferinte articulare si periarticulare, deviatii
ale piciorului congenitale sau dobandite (picior plat, cav, valg,
var, ecvin) ce necesita uneori si corectie ortopedico-chirurgicala
c. instabilitatea articulara datorata afecterii ligamentelor,
capsulei articulare (aparatul de stabilizare pasiva ) sau afectarii
musculaturii periarticulare(aparatul stabilizator activ). Poate
aparea in boli neurologice periferice, miopatii, traumatisme.
d. microtraumatismele – agresiuni minore ce nu determina
vizibil vreo leziune a structurilor interesate, dar care le poate
produce prin repetarea multipla (ex. mersul poate fi generator de
microtraumatisme prin vibratiile create de contactul pantofilor cu
talpi dure de caldaram), factor favorizant si agravant in afectarile
discurilor intervertebrale ale soldului sau ale genunchiului.Sunt
expusi la microtraumatisme, muncitorii ce lucreaza cu masini
care vibreaza, ciocane pneumatice, cei care lucreaza in anumite
pozitii mult timp, cei care poarta greutati in maini, dansatorii,
balerinii., acrobatii, etc.
Masuri de combatere a factorlor de risc:
 unele tin de medic si cadrele medicale;
 altele tin de fiecare dintre noi:

62
- evitarea posturilor, miscarilor, obiceiurilor ce pot deveni
daunatoare pentru structurile articulare si periarticulare;
- invatarea si executarea cu regularitate a unor programe de
gimnastica medicala de mentinere a functionalitatii normale,
articulare si musculare si de crestere a capacitatii de efort;
- respectarea unui regim alimentar pentru evitarea si combaterea
excesului ponderal.
Au fost create programe de kinetoprofilaxie pentru principalele
suferinte ale aparatului locomotor ce sunt predate ca lectii unor
grupe de personae interesate ce prezinta factori de risc pentru
suferinta respective (ex. “scoala spatelui”, regulile de igiena
ortopedica a soldului si genunchiului).
Reguli comportamentale:
 pentru coloana cervicala: stiind ca extremitatea cefalica
are aproximativ 2 kg. sunt create conditiile ce pot
determina suferinte cervicale adica: pozitia imobila a
gatului la cei ce stau mult pe scaun, la birou, este de evitat
prin alternarea activitatilor statice cu cele dinamice si
mobilizari simple ale capului la fiecare ora; pozitiile de
hiperflexie si lateralitate din timpul somnului datorita
pernelor defectuos se pot evita prin utilizarea de perne
speciale, prosoape rulate sub ceafa; evitarea dormitului in
decubit ventral sau a acivitatilor prin care trebuie sa
mentinem capul sau coloana cervicala in hiperextensie,
reglarea distantei dintre ochi si obiectul muncii (nu sub 40
cm.), corectia cu ochelari a defectelor de vedere, aranjarea
inaltimii scaunului sau mesei in functie de inaltimea
trunchiului persoanei; evitarea expunerii la frig in sezonul
rece a regiunii cervicale, evitarea obiceiului de a purta
greutati pe cap.
 pentru umar: principala patologie a umarului este cea
periarticulara. Se vor evita miscarile repetitive ale
umarului cu coatele departate de corp,purtarea de greutati,
limitarea greutatilor carate, se recomanda flectarea cotului
pentru evitarea tractiunii tendoanelor umarului.Se va evita
dormitul cu bratele deasupra capului sau munca cu bratele

63
 deasupra capului timp indelungat, prin ridicarea prin
scaune, trepte si intercalarea unor pause, evitarea purtarii
greutatilor pe un singur umar, iar pentru conducatorii
auto, mentinerea mainilor pe partea superioara a
volanului.
 pentru cot: principala patologie a cotului este tot cea
periarticulara (epicondilite mediale si laterale), de evitat
actiunile manuale repetate, strangerii puternice a
obiectelor in mana, intercalarea cu pauze frecvente, cand
activitatea cu anumite scule este intensa sic ere effort
mare, evitarea sprijinului pe coate pe un plan dur (birou),
ce poate duce la aparitia bursitelor olecraniene.
 pentru pumn si mana: patologia cea mai importanta la
acest nivel este reprezentata de tendinite, tenosinovite,
artoze ale articulatiilor mici ale mainii si leziuni iritative
ale nervului median.Se vor evita actiunile lucrative cu
gesturi repetitive, fiind indicate intercalarea de pause la 20
min., evitarea gesturilor cu forta crescuta (strans, rasucit,
frecat), ingrosarea manerelor sculelor, evtarea miscarilor
bruste la unghiuri maxime, ridicarea si mentinerea de
greutati in maini. Se prefera impingerea sau rostogolirea
obiectelor grele, fiind indicata folosirea ambelor maini, a
manusilor de protectie.
 pentru coloana lombara se foloseste programul de
kinetoprofilaxie “ Scoala spatelui”, patologia cea mai
importanta la acest nivel fiind cae discala. Redam mai jos
cateva reguli de care trebuie sa tina seama indivizii cu
afectiuni vertebrale lombare.
SE VOR EVITA:
 eforturile fizice mari
 ridicarea de greutăţi în poziţie aplecată
 purtatul de greutăţi
 mişcările de răsucire a trunchiului
 mişcările de aplecare
 poziţiile prelungite monotone
 purtatul de tocuri ce depăşesc 4 cm

64
  expunerile la frig, umezeală, curenţi de aer rece
 traumatismele coloanei vertebrale;
SE RECOMANDĂ:
 fixarea coloanei vertebrale prin contracţia
musculaturii înaintea efortului
 echilibrarea de greutăţi în ambele mâini
 dormitul pe pat tare, dur cu scândură sub saltea
 purtatul de încălţăminte cu talpă moale
 continuarea kinetoterapiei şi după externare.
 pentru sold si genunchi: patologia cea mai frecventa este cea
degenerativa ( sunt articulatii portante) si anexam cateva reguli
de igiena “ortopedica” a genunchiului:
 scadere in greutate
 evitarea ortostatismului si mersului prelungit
 evitarea mersului pe teren accidentat
 mers cu sprijin in baston (tinut in mana opusa soldului sau
genunchiului afectat)
 corectarea prin sustinatoare a piciorului plat
 evitarea pozitiilor de flexie(indoire) puternica a
genunchiului
 evitarea pastrarii prelungite a unei aceeasi pozitii a
genunchiului
 miscari de flexie-extensie libere inainte de trecerea de la
repaus la ortostatism
 se recomanda mersul pe bicicleta
 pentru glezna si picior: patologia cea mai frecventa la
acest nivel este datorata afectarilor periarticulare
(ligamente, tendoane) sau articulare (artrozele). Trebuie
corectate tulburarile de statica plantara inca din copilarie,
prin folosirea de sustinatori de bolta plantara (ex. picior
plat), dar si la adult evitarea cresterii ponderale si a
ortostatismului prelungit, fiind indicate exercitii de
intarire a musculaturii intrinseci a piciorului.Se vor evita
instabilitatile de glezna(ex. dupa entorse), prin evitarea
purtarii de tocuri, recomandarea purtarii de incaltaminte
inalta (tip gheata) si exercitiilor pentru tonifierea

65
 musculaturii stabilizatoare a gleznei.Se recomanda
persoanelor care prin natura profesiei trebuie sa mentina
ortostatismul prelungit sau sa mearga mult, purtarea
pantofilor adecvati si pauzelor prin asezare pe scaun.

RELAXAREA

Relaxarea este inversul starii de activitate a unui muschi sau al

starii de tensiune nervoasa. Este un obiectiv de realizat în
kinetologie, aplicabil la toate programele fie profilactice, fie de
recuperare, la sfârşitul şedinţei.
Relaxarea este procesul prin care un sistem care a fost scos din
starea de echilibru revine la echilibrul initial sau trece intr-o alta
stare de echilibru.
Poate fi:
- generala - intrinseca
- partiala - extrinseca
Este un proces de inhibitie reciproca psihic - sistem muscular care
induce o stare de liniste menita sa asigure echilibrul.
Exista trei curente care realizeaza relaxarea intrinseca:
- oriental
- fiziologic
- psihologic

METODA JACOBSON

Are la baza relaxarea progresiva pe baza principiului identificarii

kinestezice a starii de tensiune, de contractie musculara, prin
antiteza cu lipsa contractiei
Tehnica: - se aseaza bolnavul in decubit dorsal cu capul pe perna ,
genunchii usor flectati, membrele superioare in abductie de 30˚ cu
palmele pe pat
Are 3 secvente: - prolog respirator
- antrenamentul propriu-zis
- revenire

66
 I. Prologul respirator – 2-4 minute
- bolnavul respira amplu si linistit, inspir pe nas, expir pe gura

II. Antrenamentul propriu-zis

- incepe cu membrul superior drept, apoi stang
- rugam pacientul sa ridice bratul lent, cu mana cazuta astfel
incat sa realizeze o contractie F=3; apnee 15-30 secunde
- pacientul se concentreaza asupra ideii de efort
III. Revenire – brusc isi lasa membrul superior sa cada, in expir
- urmeaza o secunda de respir linistit si se repeta ciclul
La fel si la membrul inferior.
Trunchiul pe pat – inspir cu desprinderea trunchiului de pe pat prin
lordozare, chiar si imaginativ (15-30 sec.)
- expir cu senzatia de prabusire
Ridicarea capului dupa aceeasi schema.
Se poate aplica metoda Jabobsen inversata – 6-8 sec.

METODA JAREAU- KLOTZ

- este o varianta doar pentru membrul superior a metodei Jacobsen

- se numeste relaxare pendulara
- se executa cu bolnavul in sezut 15-30 sec.
- se revine la un tonus normal
- pacientul incepe prin a face niste grimase, strange orbicularii,
pumnii apoi se intinde in timpul unui inspir
- programul dureaza 15-40 min.
- are importanta psihica redusa

BIO-FEEDBACK

- contractia musculara + relaxarea de catre pacient care incearca

sa-si realizeze autocontrolul
Exista derivate de Jacobson-Wolp cu mai multe etape.
Exista si metode volitive: - executarea unor miscari libere,
neimpuse care sa creeze o constientizare a starii de contractie sau
relaxare.

67
 TRAINING AUTOGEN SCHULTZ
- face parte din curentul psihogen
- induce autocontrol mental imaginativ de relaxare periferica dar
are influenta si asupra viscerelor
Principiul:
- un strict control al sistemului nervos, al vietii de relatie poate
influenta activ sistemul nervos autonom
- e apropiat de inducerea unei stari de hipnoza
Prin autorelaxare se obtine:
1. reabilitarea unui echilibru psiho-fiziologic
2. autolinistire
3. autoreglarea functiilor organismului
4. cresterea randamentului
5. supresia sau diminuarea durerii
6. autocritica si stapanirea de sine
Antrenarea o face fiecare individ singur.
Terapeutul se afla in preajma lui provizoriu pentru a-i controla
reflexele si progresul.
Persoanele mai isterice se acomodeaza mai greu.
Curente orientale: - Vede (vedism)
- Hindus (reintoarcere permanenta)
- Budism (atingerea nirvanei = eliberare totala de lume)
- Zeu – semnifica meditatie, contemplatie care duc la o
treapta mai inalta a constiintei (China)
- Arte martiale (Japonia)
Metode recente:
- Tehnica Virel derivata din Schultz, utilizata in
psihoterapie, oniroterapie
- Tehnica Kretzchner – hipnoza activa gradata sau
fractionata
- Tehnicile Lapir, Cault, Cohan
- Tehnica Caycedo – a creat sofrologia
- se ocupa de armonia spiritului
- Meloterapia
- Masaj
- Hidroterapia
68
 VI. Adaptarea la efortul fizic

ADAPTAREA APARATULUI RESPIRATOR LA EFORTUL

FIZIC

Concentratia sanguina a bioxidului de carbon creste, consumul de

oxigen creste in timpul exercitiului, presiunile partiale ale bioxidului
de carbon si oxigenului variaza putin pentru exercitiul submaximal
(<75%(max. oxigen)). Acest fenomen este posibil datorita unor
reglari simultane ale debitului sangvin si volumului respirator
Cresterea ventilatiei\m: - are loc chiar de la inceputul exercitiului,
in mod reflex =>creste ventilatia alveolara
- e reglata prin scaderea presiunii partiale (Pp) a oxigenului si
cresterea Pp a dioxidului de carbon in mod reflex
- are loc pana la acomodarea organismului cu valoare efortului
(steady state)
ADAPTARILE LA EXERCITIUL AEROB sunt: - in repaus la o
persoana antrenata avem:
- cresterea ventilatiei pulmonare
- cresterea ventilatiei\m
- cresterea ventilatiei alveolare
- cresterea capacitatii de difuzie alveolo-capilara
a gazelor sangvine
- in timpul efortului la persoane antrenate avem: - cresterea
capacitatii de difuzie
- cresterea capacitatii de extragere a oxigenului in periferie
=>cresterea gradientului presional la nivelul membranei alveolo-
capilare.

ADAPTARI METABOLIOCE LA EFORT

La persoanele antrenate in repaus avem:

69
 - hipertrofie musculara cu cresterea densitatii capilarelor
musculare => o mai buna capacitate de generare a ATP cu cresterea
numarului de mitocondrii si celule musculare
- scaderea consumului de glicogen muscular
- creste capacitatea ozidative a carbohidratilor datorita cresterii
potentialului oxidativ mitocondrial
- scaderea nivelului de lactat sangvin datorita metabolismului mai
bine aprovizionat cu oxigen rezultat din antrenarea metabolismului
aerob
- cresterea consumului maxim de oxigen
Adaptarea depinde si de varsta: - cresterea volumului de oxigen
maxim mai putin la tineri pentru ca scade capaciatea aeroba a
musculaturii active din motive anatomice
- scade DC => scade fluxul sangvin muscular
- creste toleranta la glucoza =>scade incidenta Dz tip II
- creste activitatea SNV simpatic

ADAPTARI HORMONALE LA EFORT

- pt exerciti de intensitate submaximala, nivelul plasmatic al GH

creste proportional cu intensitatea exercitiului
- nivelul plasmatic al prolactinei creste in exercitii intense =>
probleme ginecologice ale tinerelor sportive antrenate care au
amenoree, neregularitati si intarzieri menstruale
- nivelul ACTH creste in timpul exercitiilor intense => creste
secretia de cortizol si aldosteron => lipoliza
- scade insulina
- glucagonul plasmatic nu creste decat daca exercitiul este
prelungit (cateva ore)
- creste esnsibilitatea celulelor α pancreatice la glicemie
- creste testosteronul – anabolism prin cresterea sintezei proteice
- creste agresivitatea
- creste eritropoieza
- creste sinteza de glicogen
- creste densitatea osoasa
- in timpul efortului creste sinteza de renina

70
Amploarea raspunsului hormonal depinde de:
- intensitatea exercitiului
- nivelul de antrenament
- durata exercitiului

Fig. 8

71
 Fig.9

ADAPTAREA CARDIO -VASCULARA LA EXERCITIUL

FIZIC

I. ADAPTAREA LA EXERCITIUL FIZIC DINAMIC

In timpul unui exercitiu fizic intens si prelungit consumul de
oxigen poate creste de 10-20 de ori fata de repaus (3,5-4 ml/kg/min
pana la 35-40 ml/kg/min) prin 2 mecanisme:
 Creste debitul muscular (Q)
 O mai buna extractie a oxigenului din sange conform
ecuatiei Fick:
Cresterea debitului sanguin muscular se realizeaza prin:
72
 1. scaderea rezistentei vasculare periferice(RVP)
2. cresterea debitului cardiac(DC)
3. redistributia debitului sangvin local (DS).
1.scaderea RVP se datoreaza vasodilatatiei de la nivel muscular,
consecinta unei vasodilatatii la nivel arteriolar cu deschiderea
sfincterelor precapilare. Acest proces se realizeaza prin metabolitii
rezultati in urma efortului si care au efect vasodilatator (hipoxie,
acidoza, lactacidemie, cresterea PG cu rol accesor).
La vasodilatatie mai participa si factori neurologici:
-extrinseci-inhibarea tonusului vasoconstrictor ce poate interveni
temporar, doar la inceputul exercitiului
-intrinseci-celule nervoase ce joaca un rol direct in vasodilatatia
din timpul exercitiului
2.DC=Dsxfrecv.card=>cresterea DC este rezultatul cresterii DS si
a frecventei cardiace
In repaus, la trecerea din decubit in ortostatism apare o scadere a
debitului sanguin.
In timpul exercitiului fizic cei doi parametri evolueaza in functie
de intensitatea exercitiului si de pozitia in care se realizeaza travaliul
muscular.
La sedentari DS 65-85 ml→90-110 ml
La sportivi →150 ml
-creste contractilitatea miocardului
-frecventa cardiaca creste liniar in functie de nivelul exercitiului
fizic pana atinge valoarea maxima(220-varsta in ani)
-frecventa cardiaca si consumul de oxigen necesita cateva minute
pentru a atinge un platou
-tensiunea arteriala in timpul efortului variaza in functie de DS si
RVP.In timpul exercitiului maxim RVP totala se prabuseste, cu toate
ca DC creste.La sportivii de performanta TA nu se modifica.
-sunt mai solicitante exercitiile fizice cu membrele superioare
pentru ca la scaderea RVP totala vasodilatatia e mai mica si
intereseaza o musculatura mai putin importanta;se produce
vasoconstrictie in teritoriul inactiv; frecventa creste foarte mult
-creste diferenta arterio-venoasa in Q

73
 - consumul de oxigen creste de 10 ori in timpul unui exercitiu
maxim chiar daca DC nu creste decat de 4 ori; Dc creste in favoarea
organelor cu consum mare de oxigen
3. cresterea DC nu este suficienta pt asigurarea nevoilor de oxigen
ale muschiului =>trebuie sa existe o redistributie a sangelui in
teritorului cutanat, splanhnic si al muschilor inactivi. Are loc
vasodilatatie in muschii care participa la exercitiu si vasoconstrictie
in zonele care nu participa. Aceste procese sunt cu atat mai
accentuate cu cat intensitatea exercitiului este mai mare.
Debitul: - coronarian: creste in timpul efortului
- cerebral: ramane neschimbat.

II. ADAPTAREA LA EXERCITIUL FIZIC STATIC

Contractiile izometrice dezvolta o crestere importanta a tensiunii la
nivelul muschiului fara ca lungimea sa fie modificata =>se produce
o scadere a debitului arterial.
In timpul contractiilor izotone organismul reactioneaza in sensul
unei ameliorari a perfuziei muschiului contractat si se observa o
crestere a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale
(sistolice+diastolice)
Frecventa cardiaca -se accentueaza de la inceputul contractiei si
cresterea este cu atat mai mare cu cat forta dezvoltata este mai mare
- scade rapid si revine la valoarea de repaus in
mai putin de un minut de la oprirea exercitiului

Tensiunea arteriala – creste in cursul contractiei izometrice de la

inceput
- cresc ambele valori impreuna si aceste cresteri au tendinta sa
se intinda in timp si sa devina stabile, cu valori mai mari de 10-15
mmHg fata de normal.
Contractiile izometrice sustinute se fac cu blocarea toracelui in
inspir =>intoarcerea venoasa sa fie impiedicata si creste presiunea
intracraniana.

74
 Bibliografie

1. Sbenghe T. : Kinetologie profilactică, terapeutică şi de

recuperare, Ed. Medicală, Bucuresti,1987;
2. Sbenghe T. : Kinesiologie, ştiinţa mişcării, Ed.
Medicală, Bucuresti, 2002, pag ;
3. Sbenghe T.
4. Monod H. et Vandewalle: Sports et medicine, Ed.
Medicales Fournier Fereres –Pharmuka, tome 1-3, Paris , France
1982
5. Dragan Ion : Medicina Sportiva, Ed. Medicala,
Bucuresti, 2002 p. 152- 170, 215-230 ;
6. Obrascu C. : Recuperarea bolnavilor cardio-vaculari
prin exercitii fizice, Ed. Medicala, 1986, p. 31-38, 38-63 ;
7. Armean P. : Managementul Recuperarii bolnavului
cardiac varstnic, Ed. CNI Coresi, 2004, p. 41-84
8. Sbenghe T. : Bazele teoretice si practice ale
kinetoterapiei, Ed. Medicala, Bucuresti 1999, p. 99-132 ;
9. Appelton B. Stretching and flexibility, Biomecanics
and fitness, Human Kinetics Pub. , USA 1996 ;
10. Kisner C. , Colby l. Therapeutic exercise ( Foundation
and Techniques), F. A. Davis Pub. Philadelphia, 1990 ;
11. Leroy A., Pieron G. si colab. : Kinesitherapie , Ed.
Flammarion, Paris , 1986 ;
12. Sbenghe T. : Corelari intre proprietatile mecanice ale
tesutului moale si tehnica stretching, Balneofiziot. si Rec. Med. , 1-
2/1996 ;
13. Stevens N., Sykes K., : Aerobic fitness testing : an
Update. Occup. Health, 1996/ 48/436-438 ;
14. Williams J. : Contractile apparatus and sarcoplasmic
reticulum function : effect of fatigue, recovery and elevated Ca², J.
Appl. Physiol. , 1997/ 83/444-450 ;
15. Bandy W, Irion J. si colab : The effect of time and
frequency of stretching on flexibility of the hamstrings muscles,
Physical therapy, 1997/77/1090-1096 ;

75
 16. Cordun Mariana : Kinetologie medicala, Ed. Axa ,
Bucuresti, 1999 ;
17. Zdrenghe D., Branea I. : « Recuperarea bolnavilor
cardiovasculari », Ed. Clusium , 1995 ;
18. Haber P., : The science of medical training, Wien Med.
Wochenschr. 1993/143/26-35 ;
19. Heleu J. : Physiologie du tendon, Rev. Prat,
1991/41/18 ;
20. Grimby G. : Physical activity and muscle training in the
elderly, Acta Medica Scand. Suppl, 1998/711/233-237 ;
21. Barstow T., Jones A., si colab,Influence of muscle fiber
type and pedal frequency on oxygen uptake kinetics of heavy
exrcise, J. Appl. Physiol.,1996/81/1.642-1.650.

Director: Dr. Ing. V.L. Purcărea

Secretar Ştiinţific: Conf. Dr. Bogdan Voiculescu
Tehnoredactare: Ing. Graziella Grozavu
Copertă: Ing. Graziella Grozavu

Format: A4
Bun de tipar: Decembrie 2006, Apărut: Decembrie 2006
© Copyright 2006
Toate drepturile aparţin Editurii Universitare „Carol Davila”

76