Guta

Definiție

Guta este o afecțiune caracterizată clinic prin episoade recurente de artrită acută,
nefropatie interstițială cronică, urolitiază și/sau depuneri de urați (tofi) în anumite zone
periferice subcutanate și în/sau în jurul articulațiilor.

Această afecțiune face parte din categoria bolilor articulare inflamatorii, fiind, de fapt, o
poliartrită cu substrat metabolic.
Cauza artritei gutoase este creșterea în sânge a acidului uric, un deșeu metabolic provenit
din degradarea purinelor. Acidul uric este bine tolerat la o concentrație serică obișniută, el fiind
un constituent biochimic normal, dar, ulterior concentrației serice exagerate, începe să se depună
în țesuturi, în special în sinoviala articulară. Sunt interesate articulațiile suprasolicitate circulator
și gravitațional, cum ar fi articulația metatarso-falangiană a degetului unu al membrului inferior.
Guta se asociază adesea cu obezitatea, creșterea lipidelor în sânge, hipertensiunea
arterială. În evoluția spontană, fără regim alimentar hipopurinic și tratament medicamentos, guta
devine poliarticulară, atingând din ce în ce mai multe articulații, iar acidul uric se depune în
țesuturi sub formă de tofi gutoși (găsiți de exemplu după ureche, în jurul genunchiului sau al
cotului, etc.) sau se aglomerează în rinichi, formând calculi uratici.

1
 Simptome
Boala propriu zisă apare după ani de zile în care cristalele de acid uric se depun la
nivelul articulațiilor și țesuturilor învecinate.
Guta prezintă următoarele simptome:
- Creșterea temperaturii locale;
- Durere, edem, roșeață;
- Sensibilitate crescută la nivelul articulației (de obicei articulația halucelui);
- Durere nocturnă intensă (uneori pacientul nu suportă nici atingerea articulației cu
cearceaful);
- Prurit tegumentar (mâncărime în zona afectată);
- Exfolierea pielii;
- Limitarea mișcărilor articulare.

Program de recuperare:
 Obiective:
a. Combaterea durerii și inflamației;
b. Menținerea sau recuperarea mobilității și stabilității articulare;
c. Menținerea sau creșterea forței și rezistenței musculare.
 Mijloace generale:
- gimnastica medicală;
- execrciții analitice și sintetice urmărind influențarea generală a organismului
- mobilizări pasive, pasivo-active și active la nivelul articulațiilor degetelor și pumnului,
coatelor și umărului, gleznei, genunchiului și șoldului;
- exerciții cu obiecte portative ușoare;
- terapie ocupațională;
- gimnastică operatorie;
- gimnastică abdominală;
- masaj local și parțial;
- manevre circulare de efleuraj cu efect calmant, relaxant;
- jocuri sportive în special cele cu mingea etc

2
  Mijloace specifice
a. combaterea durerii și a inflamației:
-este necesară în special în puseul acut al bolii, utilizându-se diferite mijloace kinetice
cum ar fi posturări și imobilizări, pentru evitarea apariției deformărilor (asemănătoare cu
cele utilizate în PR);
-tot în stadiul acut se pot efectua contracțiile izometrice pentru conservarea forței
musculare;
-pe măsură ce puseul acut cedează, se pot iniția:
 mobilizări pasive, respectându-se pragul dureros;
 tehnici de relaxare;
 mobilizări pasivo-active și autopasive.
b. Menținerea sau recuperarea mobilității și stabilității articulare:
-pentru realizarea acestui obiectiv se pot utiliza mijloacele enumerate mai sus pentru
stadiile acut și subacut;
-în perioada intercritică se poate îmbogăți paleta mijloacelor în tratamentul kinetic al
gutei, prin utilizarea hidrokinetoterapiei, în bazine cu apă caldă;
-apa poate fi îmbogățită cu diverse plante medicinale și aromatice în scop terapeutic;
-este indicat ca masajul să preceadă ședința de kinetoterapie, acesta fiind un foarte bun
adjuvant al tratamentului kinetic.

c. Menținerea sau creșterea forței și rezistenței musculare:

-acest obiectiv se poate realiza cu ajutorul următoarelor mijloace kinetice:
 Mobilizări activo-pasive;
 Mobilizări active libere;
 Mobilizări active cu rezistență.
-în perioada acută se pot utiliza doar contracții izometrice pe diverse unghiuri de alungire
musculară;
-în perioada intercritică se evită eforturile mari (astfel se evită apariția hiperuricemiei),
indicându-se eforturi mici și medii, în funcție de caracteristicile individuale (educație, tip
constituțional, vârstă, sex, etc.)

3
 Program Forță
Consolidarea stării tonusului muscular este foarte importantă, deoarece oferă
articulațiilor o stare bună și le face mai puternice.
Se utilizează gantere pentru efectuarea exercițiilor simple pentrumembrele
inferioare, cum ar fi genuflexiunile și fandările. Aceste exerciții au rolul de a promova o
bună circulație la nivelul membrelor inferioare și de a preveni inflamarea articulațiilor.

Exemple de exerciții:
-genuflexiuni: cu 2 gantere de greutate medie în mâini se execută flexia coapsei pe
gambă, până când coapsa este paralelă cu solul, apoi se revine la poziția inițială.
-fandări: sunt pornite în același mod, dar în loc de îndoire jos se face un pas înainte
păstrând în același timp partea superioară a corpului verticală, ambii genunchi în flexie
până când coapsa face un unghi de 90° cu gamba; apoi se execută un pas înapoi și se
schimbă piciorul.
Dozarea se face de către terapeut.

Exerciții de stretching:
 Stretching-ul crește flexibilitatea corpului;
 Se execută exerciții moderate pentru a reduce rigiditatea și a crește circulația;
 Manevrele sunt simple și ajută la scăderea tensiunii în articulații și la reducerea
inflamației;
 Un bun exercițiu este flexia trunchiului, cu încercarea de a atinge cu mâinile
degetele de la picioare.
 Unii terapeuți recomandă efectuarea exercițiilor fizice care sunt implicate în gama
Yoga, Tai Chi și Pilates.
Sunt recomandate de asemenea, exercițiile ușoare de gimnastică articulară, exerciții în
apă, înot, masarea regiunilor afectate și presopunctura.