Cuprins

Introducere .................................................................................................................................................. 2
Istoria formării consiliului european......................................................................................................... 3
Președinția Consiliului UE ......................................................................................................................... 9
Reuniunile Consiliului ................................................................................................................................ 9
Sistemul de vot ....................................................................................................................................10
Ședințe pblice ..........................................................................................................................................10
Concluziile și rezoluțiile Consiliului ........................................................................................................11
Concluzii și rezoluții .................................................................................................................................11
Principalele tipuri de concluzii și de rezoluții adoptate de către Consiliu ..............................................11
Concluzie ....................................................................................................................................................13

1
 Introducere

Consiliul joacă un rol-cheie în domeniile de integrare europeană în care procesul decizional

are loc la nivel interguvernamental. Pe baza dispozițiilor Tratatului de la Maastricht, putem spune
că Consiliul este cel mai competent în problemele care pot fi atribuite celui de-al doilea și celui
de-al treilea pilon al integrării europene (o politică externă și de securitate comună și o cooperare
pe probleme interne). În același timp, Consiliul UE face parte din corpul instituțiilor legislative ale
Uniunii Europene. Unii cercetători (S. Hicks) văd Consiliul de Miniștri ca superioară în sistemul
politic al Uniunii Europene. De fapt, orice act juridic al Uniunii Europene trebuie aprobat de
Consiliu, însă o serie de acte juridice, precum și bugetul Uniunii Europene fac obiectul unei decizii
comune a Consiliului și a Parlamentului European.

2
Istoria formării consiliului european
1952
23 iulie
Tratatul de la Paris

Semnarea Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951

Tratatul de la Paris instituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care creează
o piața comună pentru cărbune și oțel. Sunt astfel diminuate neîncrederea și tensiunile dintre țările
europene vecine de după cel de al Doilea Război Mondial. Tratatul CECO, expirat în 2002, este
primul tratat fondator al Comunității Europene.
8 septembrie
Prima reuniune a Consiliului Special de Miniștri al CECO
Prima reuniune a Consiliului Special de Miniștri al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului,
care urma să devină ulterior Consiliul Uniunii Europene, are loc la Luxemburg.
1958
1 ianuarie
Tratatele de la Roma
Tratatele de la Roma instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Prima reuniune a Consiliului CEE are loc la 25 ianuarie
1958, fiind prezidată de Victor Larock, Ministrul Afacerilor Externe al Belgiei.

1965
2 iulie
Criza scaunului gol

3
Franța decide să nu participe la reuniunile Consiliului din cauza dezacordului privind finanțarea
politicii agricole comune
În 1965, Franța anunță că nu va participa la reuniunile Consiliului din cauza unui dezacord legat
de negocierile privind finanțarea politicii agricole comune. Criza se rezolvă ulterior grație
compromisului de la Luxemburg din 1966, care instituie votul în unanimitate atunci când sunt în
joc interese majore.

1967
1 iulie
Tratatele de fuziune
Aceste două tratate (1976 și 1971) introduc un Consiliu unic, o Comisie unică și un buget unic
pentru cele trei comunități (CECO, Euratom și CEE). Coreperul devine în mod oficial un grup de
pregătire al Consiliului.

1973
1 ianuarie
Prima extindere

Semnarea Tratatului de aderare la UE de către Danemarca, Irlanda și Regatul Unit

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Comunitățile Europene, numărul statelor membre
crescând astfel la nouă.

1975
11 martie
Prima reuniune a Consiliului European

Prima reuniune a Consiliului European de la Dublin din 11 martie 1975

Noul Consiliu European se reunește pentru prima dată în martie 1975 la Dublin.
4
1981
1 ianuarie
Grecia aderă la UE
Numărul de membri ai UE ajunge la zece în urma aderării Greciei.

1985
14 iunie
Acordul Schengen
Acordul Schengen privind eliminarea controalelor la frontieră este semnat de Belgia, Germania,
Franța, Luxemburg și Țările de Jos la Schengen (Luxemburg).
Acordul Schengen va permite treptat persoanelor să călătorească fără să li se verifice pașapoartele
la frontierele interne. Acordul Schengen este pus în aplicare mai târziu, în 1995.

1986
1 ianuarie
Spania și Portugalia devin membre ale UE

Spania și Portugalia aderă la UE la 1 ianuarie 1986

Spania și Portugalia aderă la UE, numărul membrilor Comunităților Europene crescând astfel la
12.

1987
1 iulie
Actul Unic European
Actul Unic European (AUE) instituie piața internă, care prevede libera circulație a mărfurilor,
persoanelor, serviciilor și capitalurilor. Actul lansează cooperarea în domeniul politicii externe și
extinde utilizarea votului cu majoritate calificată pentru procesul decizional din cadrul Consiliului.
De asemenea, Actul Unic European conferă Consiliului European un temei juridic, oficializând
reuniunile șefilor de stat sau de guvern.

1992
11 decembrie
Ședințe publice
Consiliul European de la Edinburgh din 1992 lansează dezbaterile publice, o practică ce a fost
extinsă considerabil de-a lungul anilor, cel mai recent prin Tratatul de la Lisabona.
5
Dezbaterile și deliberările publice ale Consiliului pot fi urmărite în prezent pe site-ul internet.
1993
1 noiembrie
Tratatul de la Maastricht

Semnarea Tratatului de la Maastricht la 7 februarie 1992

Tratatul de la Maastricht intră în vigoare, creând Uniunea Europeană pe baza unui pilon comunitar
extins. Tratatul de la Maastricht creează uniunea economică și monetară și stabilește doi piloni
noi: politica externă și de securitate comună (PESC) și cooperarea în domeniul justiției și al
afacerilor interne (JAI).
Prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European dobândește un statut oficial. Acesta este definit
ca oferind impulsurile și orientările politice generale pentru dezvoltarea UE.
Tratatul de la Maastricht declanșează, de asemenea, procesul de trecere la moneda euro și lansează
politica externă și de securitate comună (PESC).

1995
1 ianuarie
A patra extindere a UE
Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE. Cei 15 membri acoperă acum aproape întreg vestul
Europei.

1997
13 decembrie
Crearea Eurogrupului
Consiliul European aprobă crearea Eurogrupului, un organism informal care reunește miniștrii de
finanțe din țările a căror monedă este euro. Prima reuniune a Eurogrupului are loc la 4 iunie 1998
la Château de Senningen în Luxemburg.

1999
1 mai
Tratatul de la Amsterdam

6
Tratatul de la Amsterdam instituie un spațiu de libertate, securitate și justiție și integrează Acordul
Schengen în dreptul UE. Tratatul modifică rolul Secretarului General al Consiliului, care devine
și Înalt Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună.

2002
1 ianuarie
Euro intră în circulație

Euro intră în circulație sub formă de bancnote și monede

La 1 ianuarie 2002, euro intră în circulație sub formă de bancnote și monede, înlocuind monedele
naționale.

2003
1 februarie
Tratatul de la Nisa
Tratatul de la Nisa introduce reforma instituțiilor UE, în cadrul pregătirilor pentru o viitoare UE
extinsă la 27 de state membre. Are loc o reformă a Consiliului, pentru extinderea utilizării votului
cu majoritate calificată și pentru introducerea principiului de cooperare consolidată între statele
membre.

2004
1 mai
Cea mai mare extindere a UE
Zece noi țări aderă la UE în același timp: Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania,
Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia. Este cea mai mare extindere simultană a UE, ca
populație și ca număr de țări.
În acest moment există 25 de state membre ale UE.

7
2007
1 ianuarie
Bulgaria și România aderă la UE

Numărul statelor membre ale UE ajunge la 27, în urma aderării Bulgariei și României la UE
Bulgaria și România devin membre ale UE, numărul statelor membre crescând astfel la 27.

2009
1 decembrie
Tratatul de la Lisabona

Semnarea Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, reformând structura UE și modul de funcționare al
acesteia.
Tratatul extinde utilizarea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului.
Consiliul European devine o instituție de sine stătătoare, cu președinte propriu. Anterior, Consiliul
European era un organism informal, iar poziția de șef al Consiliului European era neoficială. Rolul
revenea șefului de stat sau de guvern al statului membru care deținea președinția asigurată prin
rotație a Consiliului UE.

2012
10 decembrie
UE primește Premiul Nobel pentru Pace

8
Uniunii Europene i se decernează Premiul Nobel pentru Pace în 2012
UE primește Premiul Nobel pentru Pace pe 2012 pentru promovarea cauzei păcii, reconcilierii,
democrației și drepturilor omului în Europa.
În momentul înmânării Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, Comitetul Nobel din
Norvegia afirmă că decizia sa este motivată de rolul stabilizator jucat de UE în transformarea
aproape a întregii Europe dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii.

2013
1 iulie
Croația aderă la Uniunea Europeană
Croația devine a doua țară din fosta Iugoslavie care aderă la UE, după Slovenia.
În acest moment, UE are 28 de state membre.

Președinția Consiliului UE
Ce este președinția Consiliului și cum funcționează?
Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare 6 luni între statele membre ale UE. În
cursul acestei perioade de 6 luni, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu,
contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.
Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite
„triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective
pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care
vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele
trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni. Trioul actual este alcătuit
din președințiile română, finlandeză și croată.

Consiliul UE este o entitate juridică unică, dar care se reunește în 10 „formațiuni” diferite în
funcție de subiectul dezbătut.
Nu există o ierarhie între formațiunile Consiliului, deși Consiliul Afaceri Generale are un rol
special de coordonare și răspunde de aspectele instituționale, administrative și orizontale. De
asemenea, Consiliul Afaceri Generale are un domeniu de competență special.
Oricare dintre cele 10 formațiuni ale Consiliului poate adopta un act care să se înscrie în domeniul
de competență al unei alte formațiuni. Prin urmare, oricare ar fi actul legislativ adoptat de Consiliu,
formațiunea nu este menționată nicăieri.

Reuniunile Consiliului
La reuniunile Consiliului participă reprezentanți la nivel ministerial din fiecare stat membru.
Participanții pot fi deci miniștri sau secretari de stat. Aceștia au dreptul să angajeze guvernul
țării pe care o reprezintă și să voteze în numele acestuia. La reuniunile Consiliului sunt invitați și

9
comisarii europeni responsabili de domeniile respective. Banca Centrală Europeană este invitată
în cazul în care ea este cea care lansează procedura legislativă.
Reuniunile sunt prezidate de ministrul statului membru care deține președinția semestrială a
Consiliului. Excepție face Consiliul Afaceri Externe, care este, de regulă, prezidat de Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Consiliul decide prin majoritate simplă, prin majoritate calificată sau prin vot unanim, în
funcție de decizia care trebuie luată.
Consiliul poate vota numai dacă sunt prezenți majoritatea membrilor săi.

Sistemul de vot
Majoritatea calificată este metoda standard de vot în cadrul Consiliului, folosită pentru
aproximativ 80 % din legislația UE

Ședințe pblice
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când dezbate sau votează o propunere de act
legislativ. În acest caz, ordinea de zi a reuniunii cuprinde o parte numită „deliberare legislativăˮ.
Prima deliberare cu privire la propuneri importante fără caracter legislativ este, de asemenea,
publică.
În plus, Consiliul organizează periodic dezbateri publice cu privire la chestiuni importante care
vizează interesele UE și ale cetățenilor săi. Dezbaterea privind programul pe 18 luni al Consiliului
Afaceri Generale, precum și prioritățile celorlalte formațiuni ale Consiliului și dezbaterea
programului pe 5 ani al Comisiei sunt publice.

10
 Concluziile și rezoluțiile Consiliului

Consiliul UE negociază și adoptă nu doar acte juridice, ci și documente, cum ar fi concluzii,

rezoluții și declarații, care nu sunt destinate să producă efecte juridice. Consiliul folosește
aceste documente pentru a exprima o poziție politică cu privire la un subiect legat de domeniile de
activitate ale UE. Aceste tipuri de documente stabilesc doar angajamente sau poziții politice –
nu sunt prevăzute în tratate. Prin urmare, ele nu au forță juridică obligatorie.
Alte instituții ale UE au modalități similare de a-și exprima poziția. De exemplu, Comisia
publică cărți verzi pentru a promova dezbaterile pe teme la nivelul UE. O carte verde invită
organizațiile sau persoanele relevante să discute propunerile Comisiei, care mai târziu ar putea
deveni acte legislative. Parlamentul poate, de asemenea, să redacteze rezoluții și recomandări
referitoare la chestiuni din sfera de competență a UE.

Concluzii și rezoluții
Concluziile Consiliului sunt adoptate după o dezbatere în cadrul unei reuniuni a Consiliului.
Acestea pot conține o poziție politică cu privire la un anumit subiect. Este important să se facă
distincția între concluziile Consiliului și concluziile Președinției. Concluziile Consiliului sunt
emise de Consiliu, în vreme ce concluziile Președinției exprimă doar poziția Președinției și nu
angajează Consiliul.
Rezoluțiile Consiliului stabilesc, în mod obișnuit, activitățile viitoare prevăzute în cadrul unui
anumit domeniu de politică. Acestea nu produc efecte juridice, dar pot invita Comisia să prezinte
o propunere sau să ia măsuri ulterioare. În cazul în care rezoluția se referă la un domeniu care nu
intră pe deplin în sfera de competență a UE, aceasta ia forma unei „rezoluții a Consiliului și a
reprezentanților guvernelor statelor membre”.
Principalele tipuri de concluzii și de rezoluții adoptate de către Consiliu
Concluziile și rezoluțiile sunt utilizate în scopuri diferite, cum ar fi:
 pentru a invita un stat membru sau o altă instituție a UE să ia măsuri cu privire la un aspect
specific. Aceste concluzii sunt adoptate adesea în domenii în care UE are competența de a
sprijini, de a coordona și de a completa, de exemplu în domeniul sănătății sau al culturii.

 pentru a solicita Comisiei să pregătească o propunere referitoare la o anumită temă. Acest

lucru este prevăzut la articolul 241 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

11
 pentru a coordona acțiunile statelor membre. Aceste concluzii sunt folosite în cazurile în care
Consiliul realizează un obiectiv de politică printr-un proces de coordonare fără caracter
obligatoriu. În aceste situații, concluziile sau rezoluțiile sunt elaborate pentru a stabili obiective
sau pentru a evalua progresele înregistrate.

 pentru a preciza, în cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC) a UE, poziția UE cu
privire la un anumit eveniment sau la o anumită țară. Acestea exprimă o poziție
politică sau evaluează un eveniment internațional în numele UE.

 pentru a stabili o poziție coordonată între UE și statele sale membre în cadrul organizațiilor
internaționale. De exemplu, Consiliul poate elabora concluzii în vederea participării UE în cadrul
forurilor internaționale.

 pentru a formula observații și posibile soluții la problemele identificate în rapoartele speciale

ale Curții de Conturi.

12
 Concluzie

Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este un
organism parte a legislativului Uniunii Europene (UE) reprezentând guvernele statelor membre,
celălalt organism este Parlamentul European.
Consiliul este compus în diferite componențe din 28 de miniștri naționali (unul din fiecare stat).
Componența exactă depinde de domeniile în discuție, de exemplu, atunci când se discută politici
referitoare la agricultură, Consiliul este format din cei 28 de miniștri care au în portofoliu și
domeniul agriculturii. Președinția Consiliului este rotativă între toate statele membre, iar mandatul
fiecărei președinții durează 6 luni, mandat care este deținut de ministerul relevant pentru fiecare
întâlnire în parte. Continuitatea dintre președinții este asigurată de un acord între trei prezidenții
consecutive, cunoscută ca triumviratul prezidențial și împărțirea programelor politice. Consiliul
Afacerilor Externe (format din miniștrii de externe a statelor membre) este totuși condus de Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Consiliul este administrat
de un Secretariat General al Consiliului. Deciziile sunt luate cu majoritate calificată în cele mai
multe domenii, cu unanimitate în altele. De obicei, atunci când operează unanimitatea este
necesară și consultarea Parlamentului European. Cu toate acestea, în majoritatea domeniilor se
aplică procedura legislativă ordinară, această procedură reprezintă că Parlamentul European și
Consiliul împart în mod egal puterile legislative și bugetare, însemnând că ambele trebuie să își
dea acordul pentru ca o propunere legislativă să fie adoptată. În anumite domenii limitate, Consiliul
poate iniția legislație europeană de unul singur.
Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea
loc, Strasbourg.
 Rol: reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană și coordonează
politicile UE
 Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor
 Președinte: fiecare stat membru al UE deține președinția prin rotație, pe o perioadă de 6 luni
 Înființare: 1958 (sub denumirea de Consiliul Comunității Economice Europene)
 Sediu: Bruxelles (Belgia)

13