1.
Consideraţii privind rolul complexitatea sa: dreptul ca
ştiinţei. Sistemul ştiinţelor
sociale.
Ştiinţa este un sistem de
cunoştinţe despre natură,
societate şi gindire,
cunoştinţe obţinute prin
metode corespunzătoare şi
exprimate in concepte,
categorii, principii şi noţiuni.
Ca fenomen social aparte şi
ca formă specifică de
activitate umană, ştiinţa nu
poate fi privită doar ca un
sistem de idei, reprezentări,
teorii (imagine statică), ci ca
un sistem care se dezvoltă,
produce continuu noi
cunoştinţe, ca un sistem de
valori spirituale (imagine
dinamică). Scopul ştiinţelor
sociale este acela de a
cunoaşte legile generale ale
existenţei şi dezvoltării
societăţii, de a studia formele
istorice de organizare socială
şi modalităţile specifice de
manifestare a diverselor
componenţe ale realităţii
social-umane (politice, etice,
juridice etc.).Legile generale
ale societăţii au anumite
trăsături care se deosebesc de
legile naturii, in primul rind
prin aceea, că legile
dezvoltării sociale se
manifestă in activitatea
oamenilor dotaţi cu conştiinţă
şi raţiune. Prin tradiţie, prin
conţinutul obiectului său,
ştiinţa dreptului aparţine
ştiinţelor despre societate.
Ştiinţele sociale prezintă
următorul tablou:
a) Ştiinţa de tip nomotetic,
care are ca obiect activităţile
umane şi işi propune să
stabilească legile şi relaţiile
funcţionale corespunzătoare,
in cadrul lor se utilizează
observaţiile sistematice,
experimentele, studiile
statistice etc. La ele se referă:
economia politică,
psihologia, sociologia,
demografia, lingvistica etc.
b) Ştiinţele care-şi propun
reconstituirea şi interpretarea
trecutului -ştiinţele istorice.
c) Ştiinţele juridice - ştiinţe
care delimitează lumea
dominată de norme, obligaţii
şi atribuţii;studiază aspectele
normative ale activităţii
umane.
Ştiinţele juridice fac parte
din categoria ştiinţelor
sociale sau umanistice, spre
deosebire de ştiinţele naturii
care au ca obiect de studiu
natura, de exemplu: fizica,
biologia, chimia ş. a.
Obiectul ştiinţei Juridice il
constituie studierea dreptului,
a fenomenului juridic in toată
social,modul
ansamblu de norme,
drepturile subiective, relaţiile
juridice şi ordinea de drept
din societate, conştiinţă
juridică, corelaţia drept-stat.
2. Teoria statului şi
dreptului ca un sistem al
cunoştinţelor generalizate
despre stat şi drept.
Pornind de la legătură
indisolubilă dintre drept şi
stat, ceea ce face ca unii
oameni de ştiinţă, specialişti
in teoria dreptului, să se
ocupe, de asemenea, de teoria
statului, au aparut lucrări
teoretice cu caracter
monografic sau cursuri
universitare dedicate studierii
comune a statului şi
dreptului, constituindu-se şi o
disciplină distinctă de teoria
generală a statului şi
dreptului. in Uniunea
Sovietică şi apoi, după
exemplul sovietic, in celelalte
foste ţări socialiste, s-a
constituit şi s-a predat ca o
disciplină aparte teoria
generală a statului şi
dreptului, disciplină marcată
insă puternic, ca toate
disciplinele juridice şi sociale
in general de ideologia
marxist-leninistă.
In principiu, ştiinţa juridică
ar fi incompletă, iar juristul
unilateral fără studierea
statului, in aşa măsură cele
două fenomene - statul şi
dreptul, sint legate unul de
altul. De aceea unele
concepte, noţiuni, categorii
legate de stat, se analizează in
cadrul disciplinei Teoria
generală a dreptului şi
statului.
In orice caz, teoria generală
a dreptului şi statului nu
poate evita abordarea unor
teme privind statul, legătura
sa cu dreptul, fiindcă numai
astfel va putea da o imagine
armonios inchegată şi bine
conturată asupra dreptului.
TGD studiaza si cerceteaza
cele mai importante aspecte
ale statului.Statul si dreptul
sint fenomene sociale
speciale ce nu pot fi studiate
si intelese unul fata de
celalalt. Dreptul e un
instrument al statului,iar
statul e o organizatie politica
ale carei principii sint fixate
in normele juridice.Prin
urmare stiinta dreptului
studiaza legile existentei si
dezvolatarii statului si a
dreptului,institutiile politice
si juridice,formele lor concret
istorice,corelatia cu celelalte
componente ale sistemului
in care
institutiile politico-juridice
influenteaza societatea si in
care suporta influenta sociala.
3. Noţiunea teoriei generale
a statului şi dreptului.
TGD este o stiinta
sociala,politica si juridica
care studiaza,in baza unui
ansamblu de
teorii,conceptii,notiuni cu
privire la drept si intr-o
oarecare masura la
stat,legitatile generale si
speciale referitoare la
aparitia,evolutia si
functionarea dreptului,in
general.
TGD este o stiinta sociala
deoarece studiaza dreptul,ca
fenomen social ce exista intr-
o comunitate umana.
TGD face o analiza
profunda a relatiilor
sociale,economice,politice si
de alta natura,privite in
dinamica lor,in raport de
normele juridice pe care le
reglementeaza.
TGD reprezinta o disciplina
fundamentala a sistemului
stiintelor sociale se ocupa de
cercetarea legilor generale ale
vietii juridice si a categoriilor
si notiunilor generale valabile
pentru intreaga stiinta
juridica,cum sint categoriile
de drept,norma
juridica,raporul juridic,izvor
de drept,raspundere juridica
etc.
TGD a mai fost
caracterizata ca fiind nucleul
central al stiintei dreptului de
la care pornesc practic toate
stiintele juridice ,insa totusi
ea nu constiuie o stiinta
complexa a dreptului.
TGD e o stiinta politica
,studiind problemele de baza
ale stiintei politice si inainte
de toate statul,puterea de stat.
4. Locul şi rolul teoriei
generale a statului şi
dreptului în sistemul
ştiinţelor juridice
Teoria generală a dreptului
şi statului este, evident, o
ştiinţă, intrucit ea operează cu
concepte, teorii, principii,
legităţi, dar din alt punct de
vedere, sub alt aspect, poate
fi privită şi ca o artă, in
măsură in care ea solicită din
partea juristului, pe lingă
cunoştinţe, talent, măiestrie şi
capacitatea de a sesiza,
cerceta fenomenul juridic, a-i
inţelege legităţile.
Teoria generală a dreptului
nu rămine la nivelul
abstracţional, ea are, de
asemenea, o importanţă
practică, servind nemijlocit
procesului de elaborare şi
aplicare a dreptului. In acest
scop este studiată tehnica
juridică privind elaborarea şi
realizarea actelor juridice.Ca
disciplină de invăţămint,
teoria generală a dreptului şi
statului are şi un caracter de
introducere in studiul
materiilor juridice. In ceea ce
priveşte ştiinţele juridice de
ramură, acestea
s-au constituit pe măsura
dezvoltării şi extinderii
reglementărilor juridice in
cele mai diverse domenii ale
vieţii sociale şi a constituirii
ramurilor (şi subramurilor) de
drept, in principiu, ramura de
drept formează obiectul unei
ştiinţe juridice de ramură.
Astfel dreptului constituţional
ii corespunde ştiinţa dreptului
constituţional, dreptului civil
- ştiinţa dreptului civil.Pe
măsură ce reglementările
juridice abordează domenii şi
aspecte noi de reglementare,
fenomen ce se manifestă tot
mai evident in epoca actuală
ca urmare a transformărilor
sociale, ştiinţifice şi
tehnologice, interne şi
internaţionale, apar si noi
discipline ştiinţifice sau
tendinţe de a crea noi ramuri
ale ştiinţelor juridice, in acest
sens se vorbeşte, bunăoară,
de dreptul mediului
inconjurător, dreptul
afacerilor, sau dreptul
comunitar pentru relaţiile
Comunităţii Economice
Europene.
Studiul istoric al dreptului şi
statului constituie obiectul
diferitelor ramuri ce
formează disciplinele sau
ştiinţele juridice istorice.
După modul in care este
abordată cercetarea istorică a
dreptului, in general, in lume,
intr-o anumită ţară sau numai
in cadrul unei anumite
instituţii, se pot distinge :
Istoria generală a dreptului,
istoria dreptului dintr-o
anumită ţară, de pildă, Istoria
dreptului Republicii Moldova
sau istoria unei ramuri sau
instituţii, cum ar fi istoria
dreptului penal sau istoria
dreptului de proprietate etc.
Aici trebuie să distingem şi
disciplina Istoria doctrinelor
(sau gindirii) juridice care are
ca obiect, aşa cum reiese din
denumire, analiza evoluţiei
istorice a diferitelor curente,
teorii sau şcoli juridice.
 La studiul fenomenului
juridic işi aduc contribuţia, de
asemenea, unele ştiinţe de
graniţă, interdisciplinare, ce
pot fi considerate ca auxiliare
ştiinţelor juridice, cum sint
criminologia, criminalistica,
medicina legală, psihiatria
juridică, statistica juridică,
informatica sau cibernetica
juridică. Folosind mijloacele
proprii altor ştiinţe - in general de ideologia
medicina, psihologia,
cibernetica ş.a. - acestea au
un rol important in activitatea
juridică la diferitele ei
ipostaze.
5. Istoricul apariţiei şi
constituirii teoriei generale
a statului şi dreptului.
Teoria generală a dreptului
şi statului, ca ramură distinctă
a ştiinţelor juridice, apare şi
se constituie in secolul al
XX-lea, in prima sa jumătate
şi, mai pronunţat, după cel
de-al doilea război mondial.
Abordarea teoretică a existat
din cele mai vechi timpuri.
Ele au avut, insă, şi au
continuat să aibă de-a lungul
secolelor un caracter
preponderant filozofic,
ajungindu-se in secolul al
XIX -lea la constituirea
filozofiei dreptului ca ramură
distinctă a filozofiei şi ca
disciplină de invăţămint
destinată studiului teoretico-
filozofic al dreptului. In
unele ţări o disciplină cu
acelaşi subiect apare sub
denumirea de Enciclopedie a
dreptului sau Introducere in
studiul dreptului-
Germania.La momentul
actual aceasta disciplina
stiintifica in diferite tari are
denumiri
diferite:TGD,Enciclopedia
dreptului,Introducere in
studiul dreptului,Teoria
statului si dreptului.In
RMoldova si in Rominia
disciplina e denumita TGD.In
opinia mai reusit ar fi ca
disciplina didactica sa se
numeasca TG a statului si
dreptului,deoarece un jurist
trebuie sa posede cunostinte
atit despre drept cit si depre
stat Pornind de la legătură
indisolubilă dintre drept şi
stat, ceea ce face ca unii
oameni de ştiinţă, specialişti
in teoria dreptului, să se
ocupe, de asemenea, de
Jteoria statului, au apşrut
lucrări teoretice cu caracter
monografic sau cursuri
universitare dedicate studierii
comune a statului şi
dreptului, constituindu-se şi o
disciplină distinctă de teoria
generală a statului şi istorice,corelatia cu celelalte impunerea valentelor ei
dreptului. in Uniunea componente ale sistemului stiintifice in procesul de
Sovietică şi apoi, după social,modul in care pregatire a viitorilor juristi.
exemplul sovietic, in celelalte institutiile politico-juridice Exista si alte functii ,cum ar
foste ţări socialiste, s-a influenteaza societatea si in fi:
constituit şi s-a predat ca o care suporta influenta sociala. F.de cercetare si formulare
disciplină aparte teoria a legilor ;
generală a statului şi f.euristica-ce consta in
dreptului, disciplină marcată elaborarea principiilor
insă puternic, ca toate ,metodelor si mijloacelor de
disciplinele juridice şi sociale cercetare a fenoemnelor si
7. Funcţiile şi structura proceselor politico-juridice;
marxist-leninistă. logică a teoriiei generale a f.analogica-se manifesta prin
statului şi dreptului. evidentierea celor mai
6. Obiectul de studiu al TGD are 2 functii: generale legi ale existentei
teoriei generale a statului şi 1.f.teoretica-facindul fenomenelor si institutiilor
dreptului ca sistem al accesibil oamenilor,consta in politico-juridice ,
cunoştinţelor generalizate elaborarea ipotezelor, f.previziunii stiintifice-
despre stat şi drept. teoriilor,conceptelor,principii consta in precizarea bazata pe
Ca orice alta stiinta,TGD isi lor prin care sint interpretate generalitatea datelor teoretice
are obiectul sau de domeniile pe care le si experimentale sip e
studiu.Dreptul nu este o parte cerceteaza. cunoasterea legitatilor
a naturii ci este un produs al 2.f.practica-consta in obiective ale dezvoltarii
vietii sociale,al intelegerii si cunosterea modalitatilor in fenoemenelor juridice.;
al vointei umane. care fenomenele juridice se f.de generalizare si
Dreptul ca stiinta juridica se manifesta in vaiata social,prin sintetizare a cunostintelor;
deosebeste de stiintele naturii propuneri de reformare a f.metodologica fata de
si cele exacte prin aceea ca el relatiilor juridice. stiintele juridice de
nu se ocupa de descoperirea In viziunea altor autori ramura ;
realitatilor materiale,ci de functiile TGD sint: f.educativa;
aprecieri despre caracterul -F.Cognitiva-cunoaterea f,ideological-care consta in
drept sau nedrept al unui stiintifica a relatiilor sociale a elaborarea unor
fapt.Alexeev mentioneaza ca dreptului,’’ne ofera conceptii,teorii despre
obiectul TGD nu e altceva posibilitatea de a patrunde drept,stat,realitatea juridical a
decit legitatile de baza si dincolo de ‘’cotina’’normelor societatii.
generale ale statului si juridice,pe care o ridica
dreptului,ale intregului stiinta pozitiva a dreptului,de 8. Teoria generală a
fenomen juridico-statal.Prin a depasi fenomenul dreptului şi practica
obiectul sau de studiu si de ‘’patologic’’al vietii reale a construcţiei juridico-
preocupare,TGD este o stiinta dreptului’’. statale. Importanţa
generala despre stat si -F.Explicativa-dupa studierii dreptului.
drept.TGD studiaza dreptul in cunoasterea,descrierea unor Teoria Generala a statului si
ansamblul sau,in fenomene juridice,urmatorul dreptului se afla intr-o strinsa
generalitatea si integritatea pas al cercatatotului va fi legatura cu practica
sa,ordinea juridica in explicarea acestora.El va dori sociala.Teoria,in general,si
globalitatea sa.De aici si sa stie de ce si cum au aparut teoria statului si dreptului ,in
provine si denumirea de fenomenele particular,este rezultatul
TGD. TGD tinde spre o respective.Cunoaterea va fi productiei spirituale
cunoastere aprofundata care definitive doar aatunci cind obstesti.Ea este cea care
sa permita formularea explicatia va lua forma unei definitiveaza scopurile
conceptelor,categoriilor si legi stiintifice,a unei legi activitatii umane si determina
notiunilor cauzale,care ne ofera mijloacele de realizare a lor.
fundamentale.Obiectul explicatia cauzelor si Cu alte cuvinte ,ea este
specific il constituie mecanismelor dupa care s-au conceperea practicii
observarea si cercetarea produs fenomenel respective. existente.
fenomentului juridic a legilor -F.Critica-descoperirea si Practica nu e o simpa
generale ale vietii juridice,a interpretarea fenomenelor experienta subiectiva a unui
categoriilor,si notiunilor juridice sint absolut cercetator.Ea apare ca o
generale valabile pentru necesare,dar nu si suficiente activitate a oamenilor care
intreaga stiinta juridica.TGD in procesul cognitiv.O asigura existenta si
studiaza si cerceteaza cele importanta majora o are dezvoltarea societatii,ea e
mai importante aspecte ale constatarea temelia vietii oamenilor.
statului.Statul si dreptul sint defectelor,erorilor,lacunelor,f Practica constituie criteriul
fenomene sociale speciale ce enomenelorjuridice. adevarului,examinatorul
nu pot fi studiate si intelese -F.Practica-deriva din faptul general al teoriei.Fiecare
unul fata de celalalt.Dreptul e ca orice stiinta nu s stiinta isi detremina legaturile
un instrument al statului,iar elimiteaza numai cu statulul sale cu practica.
statul e o organizatie politica de stiinta teoretica.Ea tinde si Stiinta dreptului recomanda
ale carei principii sint fixate la cea de stiinta aplicativa,la adoptarea noremlor juridice
in normele juridice.Prin asumanrea unei functii de care societate are nevoie.
urmare stiinta dreptului practice Legatura dintre stiintele
studiaza legile existentei si -F.Didactica-concomitent cu juridice si practica a crescut
dezvolatarii statului si a procesul de afirmare a TGD indeosebi in ultimul timp
dreptului,institutiile politice in sistemul general al cind un sir de societati si-au
si juridice,formele lor concret stiintelor,asistam si la
propus drept scop edificarea Metodele de cercetare în
statelor de drept . domeniul ştiinţelor sociale s-
Dar in asemenea conditii au dezvoltat şi s-au
teoria general a dreptului face perfecţionat şi ele în
o permanenta generalizare a contextul general al
experietei practice,,constata impulsului dat cunoaşterii
lacunele dreptului ,determina ştiinţifice de noua revoluţie
relatiile sociale care necista o ştiinţifică contemporană,
reglementare normativa evidenţiat mai ales prin
juridical si ,dimpotriva,scoate folosirea noillor cuceriri ale
in evidenta acele informaticii şi tehnicii de
realtii,reglementarea carora calcul.
ar fi oportuna prin Dacă natura operează
intermediul altor norme spontan, gîndirea, în mod
sociale. special cea ştiinţifică,
Dreptul, ca intreaga acţionează pe bază metodică.
componenţă juridică a vieţii Metoda apare, deci, ca un
sociale, este un fenomen mijloc eficace al gîndirii.
deosebit de complex, a cărui Modul în care cugetarea
cunoaştere presupune o omenească se desfăşoară îl
cercetare aprofundată a reproduce pe cel al realităţii.
legităţilor obiective a Problema metodelor de
existenţei sale, a dinamicii cercetare in domeniul
sale, a factorilor care-1 ştiinţelor sociale este deosebit
configurează şi valorilor pe de complexă in condiţiile
care le promovează . dezvoltării contemporane, a
Dreptul nu este numai interpătrunderii diferitor
ştiinţa, el este, in egală ştiinţe, inclusiv a apariţiei
măsură, tehnică, artă. Dreptul aşa-nunntor discipline de
ca ansamblu de norme care graniţă sau de intersecţie.
organizează viaţa in comun, Cuvintul metodă vine de la
este o tehnică a convieţuirii grecescul „methodos" - cale,
umane, destinată să drum, mod de expunere.
disciplineze comerţul uman şi Preocuparea pentru
să apere societatea de excese. perfecţionarea metodei a dus
Regulile juridice impun la apariţia ştiinţei despre
obligaţii, organizează metodă – metodologia
funcţionarea generală a (methodos, plus logos =
statului şi organismelor ştiinţă). Metodologia
nestatale, oferă posibilitatea reprezintă sistemul celor mai
valorificării unor interese, generale principii de
recunoscind capacitatea investigaţie, deduse din
participării individuale in sistemul celor mai generale
diferite relaţii, detaliind roluri legi obiective.
şi statute. Metoda priveşte fie un
Astfel bunăoară, vorbind de anumit principiu metodologic
dreptul Republicii Moldova, (metodă particulară), fie un
avem in vedere ansamblul procedeu tehnic oarecare
normelor juridice indiferent (metodă individuală).
de forma pe care au imbrăcat- O metodă in sensul
o (legi, obiceiuri ş.a.), de-a adevărat al cuvintului, trebuie
lungul istoriei sau dintr-o să fie determinată de insuşi
anumită perioadă. obiectul cercetării ştiinţifice,
Restringind atenţia doar la trebuie să corespundă legilor
dreptul actual, avem acestuia, intre diversele ei
conceptul de drept pozitiv trepte metodologice - ar fi: modul cum lucrează
care nu este altceva decit generală, particulară,
dreptul obiectiv in vigoare. individuală - se stabilesc
raporturi complexe, in cadrul
cărora se pot distinge aspecte
caracteristice legăturii dintre
general şi particular, dintre
9. Consideraţii generale parte şi intreg, dintre proces
privind metoda de şi moment etc.O bună
cercetare. Precizări cunoaştere, explicare şi
terminologice. interpretare a dreptului (a
Ca şi în orice domeniu, fenomenului juridic) reclamă
cercetarea ştiinţifică juridică o metodologie
se bazează pe folosirea unei corespunzătoare in baza
metodologii, a unui ansamblu căreia să se realizeze o
de metode şi procedee cu inţelegere ştiinţifică a Factorii de relativă
ajutorul cărora are loc mecanismului acţiunii sociale
studierea dreptului în toată a dreptului, a funcţiilor lui, a
complexitatea lui. esenţei conţinutului şi formei
sale, a legăturilor sale
multiple cu societatea.
Aşa deci, arătăm că prin
metode inţelegem un
ansamblu de operaţii
intelectuale (ce pot consta din
principii, norme) care sint
folosite pentru atingerea
unuia sau mai multor
obiective privind cunoaşterea
unui fenomen. In acest scop,
pot fi folosite şi anumite
procedee tehnice, care sint
unelte auxiliare ale metodelor
şi nu trebuie confundate cu
acestea.
Studiul metodelor de
cercetare in domeniul
ştiinţelor juridice, a valorii
lor euristice pentru
descoperirea unor cunoştinţe
noi, revine Teoriei generale a
dreptului şi statului.
Aceasta nu elimină insă
posibilitatea ca şi celelalte
ramuri ale ştiinţei dreptului
să-şi aducă contribuţia la
perfecţionarea metodologiei
juridice in domeniul lor de
investigaţii.
10.Noţiunea metodologiei
juridice.
Ştiinţa dreptului işi afirmă
statutul epistemologic printr-
o preocupare constantă şi
veche pentru perfecţiunea
mijloacelor gindirii obiectului
său. in ultimul timp această
preocupare este concentrată
in cadrul teoriei şi sociologiei
juridice.
Preocupări de definire a
metodologiei juridice şi de
analiză a metodelor cercetării
ştiinţifice a dreptului sint
prezente in literatura
juridică .
Aşa cum s-a menţionat intr-
un şir de lucrări, metodologia
juridică, poate să apară ca o
ştiinţă despre ramura
dreptului, care dezvăluie
aspecte din cele mai
importante şi pasionante, cum
omul de ştiinţă, regulile
ştiinţei dreptului, caracterul
său.
In ce ne priveşte definim
metodologia juridică ca
sistem al acelor f actori de
relativă invariantă intr-un
număr suficient de mare de
metode, factori ce au ca
obiect raporturile, legăturile
relaţiile ce se stabilesc intre
diferite metode in procesul
cunoaşterii fenomenului
juridic .
invariantă intr-un număr
suficient de mare de metode
suit in acest caz principiile,
normele sau criteriile
metodologice; ele formează
conţinutul metodologiei
juridice.
Raporturile, legăturile,
relaţiile ce se stabilesc intre
diferitele metode, fie inainte,
fie in timpul, fie după
incheierea actului de
cercetare ştiinţifică alcătuiesc
obiectul metodologiei
juridice.
Acest obiect nu se
formează, deci, din metodele
in sine, ci din raporturile
multiple dintre acestea.
intrucit metodele diferă ca
grad de abstractizare, ca arie
de aplicare, ca grad al
preciziei pe care o pot oferi
cercetării ştiinţifice, se
justifică dezvoltarea unei
metodologii juridice ca un
ansamblu de norme de
selectare, de cooperare şi
apreciere a avantajelor şi,
eventual, dezavantajelor
aplicării diverselor metode.
Este de remarcat şi faptul,
că analiza sistemului
metodelor de cercetare a
fenomenului juridic nu se
vrea in nici un fel un
„clasament valoric", in sensul
că nu poate fi absolutizată
valoarea uneia in raport cu
alta (altele).
Totodată trebuie combătut
extremismul metodologic. Se
impune o strinsă colaborare,
o combinare a metodelor de
cercetare intrucit fiecare are
vocaţia de a sesiza
universalul.
11.Metodele cercetării
ştiinţifice juridice.
Metoda logică..In cercetarea
dreptului, a fenomenului
juridic, toate ştiinţele juridice
se folosesc de categoriile,
legile şi raţionamentele
logice.M.L nu este o cale
catre obiect un mod automat
de aflare a acestuia,ci un mod
de exprimare a obiectului,de
formulare a unui
rezultat.Despre importanta
aplicarii logicii in cercetarea
dreptuluine spune insasi
faptul ca ea apare ca o
disciplina aparte.
Logica juridical-domeniul
ei de cercetare cuprinde:
-editarea normei juridice;
-practica judiciara(logica
juridical;
-interpretarea logica-juridica
a normelor de drept).
Logica e stiinta despre
regulile intelectului.Aplicarea
M.L in studierea problemelor
dreptului e deosebit de
utila,deoarece puterea de
stat,sistemul de organe statale
sint stabilite in conformitate
cu un model rational,in
activitatea de elaborare a
dreptului trebuie sa aiba un
character logic.Logica e
aplicata unei sfere largi de
probleme juridice:definitiile
legale,metodele de formare si
clasificare a conceptelor
juridice.Profesorul ghi.Bobos
sustine ca folosirea logicii in
cercetarea juridica nu trebuie
sa duca la neglijarea
continutului normei juridice.
M.Istorica.Esenta m.i.
consta in cercetarea stiintifica
a fenomenului juridic care
rezida in analiza conditiilor
economice,sociale,politice si
de alta natura,a relatiilor
corespunzatoare,la momentul
constituirii in trecut a unui
system de drept,completata
cu analiza evolutiei relatiilor
sociale reglementate
judiceste.In conformitate cu
aceasta metoda TGD
cerceteaza dreptul in evolutia
sa istorica,de-a lungul
diferitelor orinduiri
sociale,studiind si modul in
care s-au format o serie de
categorii juridice:esenta
dreptului,izvoarele
dreptului ,sistemul
dreptului,functiile dreptului.
M.Comparativa-cu ajutorul
ei pot fi stabilite elementele
identice si cele divergente
dintre 2 metode
fenomene,institutii,lucruri.Re
feritor la studiul
dreptului,esenta M.C.consta
in stabilirea similitudinilor si
diferentelor dintre diferite
sisteme de drept,dintre
diferite institutii juridico-
statale,pentru ca dreptul
diferitelor popoare are mereu
caractere specifice doar lui.In
lit. juridica exista reguli dupa
care se foloseste M.C.:A)e
supusa compararii numai
ceea ce se poate compara 1-
sa se stabileasca daca
sistemele comparate apartin
sau nu aceluiasi tip istoric de
drept,2-sa se stbileasca daca
din punct de vedere al
substantei
intereselor,termenii supusi
compararii difera sau
nu,diferentele trebuie
precizate cu
claritate;b)termenii supusi
compararii trebuie priviti in
dimensiunile si conexiunile
lor reale si plasati in
contextual social-politic si
cultural in care isi au
origineac)compartimentul
trebuie sa tina seama atit de
sensul normei juridice la
momentul aparitiei,cit si de 12. Apariţia şi evoluţia R.David - bazin de
evolutia in timp a acestui istorică a dreptului. civilizaţie juridică.
sens.In concluzie putem Realitatea istorica arata,ca Tipul de drept are în vedere
mentiona ca importanta dreptul este un drept social însuşirile semnificative, ceea
deosebita a M.C. a adus la inerent societatii ce este esenţial, caracteristic
aparitia unei ramuri distincte omenesti.Romanii au explicat şi nu diferenţele individuale
in sistemul stiintelor juridice aceasta realitate prin nesemnificative.
–a dreptului comparat. adaugarea:ubi societas,ubi Jean Poirier - unul din
M.Experimentala-stim ca ius.Studiul societatilor analiştii cei mai remarcabili
menirea sociala a dreptului e arhaice releva ca diferite ai tipologiei dreptului şi
de a reglementa relatiile din forme de reglementare in sistemelor juridice - a ajuns
societate.Actionind asupra lor societatile la concluzia că dependenţa de
dreptul tinde la arhaice(obiceiuri,morala,relig sistemele de organizare
perfectionarea lor.De aici ie,drept)nu erau in mod socială ne îngăduie să
uneori este rentabil. De a necesar de la constatăm existenţa unor
experimenta diferitele inceput.Sustineau ideea ca asemenea tipuri istorice de
situatii,cazuri pentru a gasi dreptul apare paralel cu statul drept cum sunt: a. dreptul
varianta optima de la o anumita treapta de sclavagist; b. dreptul feudal;
solutionare a dezvoltare a с dreptul bughez; d. dreptul
problemei.Aceasta metoda omenirii.Relatiile sociale din socialist.
poate fi utilizata atit in aceasta perioada sint Fiecare din aceste tipuri
laborator ,cit si pe reglementate de anumite istorice de drept au cunoscut
teren.Aplicarea metodei reguli de convetuire trăsături caracteristice
experimentele in activitatea sociala:obiceiuri,prescriptii generale, care justifică
legiuitorului reprezinta in pas religioase.Unii autori arat ca definirea ca atare a sistemului
inainte pe linia sporirii dreptul apare atunci cind de drept respectiv, fără a
eficientei sociale. oamenii dintr-un grup social neglija unele elemente
M.Sociologica-esenta ei incep sa regleze raporturile individuale, care se reflectau
consta in folosirea dintre ei printr-un echilibru în realitatea juridică dintr-o
cercetarilor sociologice de avantaje si ţară sau alta.
pentru studierea opiniei dezavantaje(echilibru in În ansamblu, însă, dreptul
publice,a eficientei sociale a procesele de schimb,daune si sclavagist îşi exercita rolul în
activitatii deferitelor organe reparatii,raul pricinuit de realizarea obiectivelor sale
de stat,a regelemntarilor date pedeapsa).Insa filosoful majore privind apărarea
relatiilor sociale. german Helmut Coiny- proprietăţii stăpânilor de
M.Cantitativa-esenta dreptul apare atunci cind sclavi şi excluderea sclavilor
acestei metode consta in omul nu mai este subordonat din categoria subiectelor de
operatiile de verificare a normelor stabilite de drept şi situarea lor în aceea a
ipotezelor stiintifice in cadrul familie,clan,trib,cind lucrurilor.
strategiilor dezvoltarii personalitatea iese la Dreptul feudal apără prin
fenoemnului juridic.Aceste suprafata,cind relatia de singe toate mijloacele proprietatea
pierde autoritatea.Cercetarile funciară, edictând reguli
presupun:a)dezvoltarea efectuate de antropologi spun menite să împiedice
informatiei juridice pentru ca in aceste comunitati fărâmiţarea marilor domenii.
imbunatatirea procesului raporturile membrilor erau Un loc important în atingerea
decisional prin folosirea reflectate in norme sociale- acestui obiectiv revenea
calculatorului ,b) orientarea tabuuri-se interzice incestul regulii masculinităţii şi a
cercetarilor de informatica in frate-sora,incestul cu mama si regulei primo-geniturii.
directii ca:elaborarea se pedepsea raportul intim Dezvoltarea relaţiilor de
legislatiei,sistematizarea intre tata-fiica.Modalitatea de producţie a impus apariţia şi
legislatiei,evidenta razbunare se bazeaza pe garantarea libertăţii
legislative,c)introducerea si conceptul egalitatii-lege proprietăţii, a libertăţii
perfectionarea programelor talionului-razbunare cu contractuale, facilitând
de calculator adecvate aceeasi arma si in aaceeasi schimbul de mărfuri şi
cercetarii juridice,d)evidenta parte a corpului,razbunarea servicii.
si sistematizarea singelui a fost inlocuita cu Dreptul burghez proclamă
reglementarilor uniforme si a expulzarea din trib.Procesul asemenea drepturi şi libertăţi
practicii in domenii aparitiei dreptului este democratice, cum sunt:
precumdreptul analogic cu cel de aparitie a libertatea persoanei,
international,dr.intre.privat. statului,normele juridice apar egalitatea cetăţenilor,
M.Prospectiva-se utilizeaza pe 2cai:1.o serie de norme de libertatea întrunirilor etc.".
in fundamnetarea adoptarii conduita vechi adaugindu-se Criteriul apartenenţei la un
unor noi acte notrmative elemente sanctionate si anumit bazin de civilizaţie a
,cuprinzind si interpretarew transformate in norme permis o analiză ştiinţifică a
pe care le vor da organelor de juridice ,2 se creeaza reguli factorilor comuni de
aplicare,Finalizind cu de drept noi,elaborate de configurare a dreptului în
prezentarea succinta a noua putere.Se creeaza reguli diferite ţări, cât şi a ramurilor
metodelor de cercetare a de a supravetui in permanetul şi instituţiilor de drept
dreptului ar fi de mentionat razboi al tuturor contra caracteristice sistemului
ca medotele nu trebuie fiecaruia. juridic sau familiei respective
intelese izolat,ci in de drept.
interdependenta si 13.Tipologia dreptului. în baza apartenenţei la un
complecsitatea lor. Criterii de clasificare: anumit bazin de civilizaţie
Poirier - sistem de sunt cunoscute mai multe
organizare; familii sau sisteme juridice,
între care: familia romano-
germanică; familia anglo-
saxonă; dreptul musulman;
dreptul hindus; dreptul
chinez; dreptul japonez etc.
a.în sistemul juridic romano-
germanic, distingem
elemente caracteristice ale
familiei de inspiraţie franceze
şi a familiei influenţată de
Codul civil german de la
1900.
Familia de inspiraţie franceză
este influenţată de Codul civil
napoleonian de la 1804.
Acest sistem de drept a avut
un impact deosebit asupra
sistemelor juridice din
Europa, cum sunt cele din
Spania, Belgia, Luxemburg,
Italia, Portugalia, România,
precum şi asupra unor
sisteme de drept din America
Latină, cum sunt cele din
Panama, Porto-Rico,
Venezuela etc.
b.Familia dreptului anglo-
saxon, a apărut în Marea
Britanie şi Ţara Galilor şi a
influenţat sistemele de drept
din SUA, India, Australia,
Noua Zeelandă.
Acest sistem de drept
cunoaşte câteva momente
esenţiale care îl structurează
şi îi dau substanţă. între
acestea, sunt de relevat, ca
fiind foarte importante prin
rolul pe care îl joacă în
întregul sistem juridic: 1.
Common Law, care
reprezintă precedentele
judecătoreşti ale unor instanţe
superioare care sunt
obligatorii pentru instanţele
inferioare în cauze similare;
2. Equity, care reprezintă
acele reguli pronunţate de
Curţi regale pentru atenuarea
asperităţilor regulilor
Common Law; 3. Statutary-
Law, care reprezintă regulile
de drept stipulate în acte
normative.
с Familia dreptului
musulman - are drept sursă
istorică: Coranul; Sunna;
Idjma; Idjitihad. Coranul
conţine 500 de norme care au
implicaţii juridice; Sunna
cuprinde faptele şi cuvintele
atribuite Profetului; Idjma
conţine preceptele învăţaţilor,
iar Idjitihad reprezintă
jurisprudenţa78.
Dreptul hindus, chinez şi
japonez are mai multe
caracteristici distinctive,
determinate de evoluţia
relaţiilor sociale în Extremul
Orient, sub influenţa destul
de marcată a curentelor
filozofice din această zonă a
lumii. Astfel, filozofia
chineză a avut un impact
hotărâtor asupra normelor legităţilor obiective a bunăoară, fenomenele sau
juridice edictate în China existenţei sale, a dinamicii
antică şi menţinute şi sale, a factorilor care-l
adaptate relaţiilor sociale din configurează şi valorilor pe
etapele următoare. care le promovează.
Dreptul Extremului Orient Să începem cu unele
conţine norme influenţate de explicaţii terminologice.
reguli religioase şi de- Cuvîntul drept este folosit în
obiceiul juridic. Chiar mai mai multe accepţiuni şi
târziu - când aceste norme au derivă de la latinescul
îmbrăcat o formă juridică directus, luat în sens
accentuată - au continuat să metaforic (directus - de la
aibă o influenţă importantă: dirijo), care înseamnă "drept"
elementele tradiţionale, - orizontal sau vertical, de-a
precum şi caracteristicile dreptul, direct, linie dreaptă,
diferitelor regiuni privind adică o regulă de conduită
asemenea instituţii fără specificarea conţinutului.
importante, cum sunt: În limba latină, însă, cuvîntul
proprietatea; familia; rudenia care corespundea cuvîntului
etc. drept era ius (drept, dreptate,
legi).
În doctrina juridica Într-un prim sens, cuvîntul
contemporana, comparatistul drept semnifică ştiinţa
francez Rene David a propus dreptului - ansamblul de idei,
o clasificare a sistemelor de care explică dreptul şi prin
drept “în familii” , bazata pe intermediul cărora dreptul
doua criterii.Cunostiintele poate fi gîndit.
teoretice, practice si tehnice Dreptul nu este numai ştiinţa,
care ofera unui jurist el este, în egală măsură,
orientarea într-un anumit tip, tehnică, artă. Dreptul ca
într-o anumita familie de ansamblu de norme care
drept ar reprezenta primul organizează viaţa în comun,
criteriu; în lipsa acestor este o tehnică a convieţuirii
elemente comune, care se umane, destinată să
regasesc si în comunitatea disciplineze comerţul uman şi
limbajului juridic, a să apere societatea de excese.
conceptelor juridice,
izvoarelor de drept si a 15.Dreptul obiectiv. Dreptul
metodelor juridice, familia de subiectiv. Dreptul pozitiv.
drept nu se poate constitui. Regulile juridice impun
Al doilea criteriu de integrare obligaţii, organizează
a unor sisteme de drept în funcţionarea generală a proprietate asupra casei de
aceeasi familie implica, odata statului şi organismelor
cu elementele deja nestatale, oferă posibilitatea
mentionate, substratul lor valorificării unor interese,
comun sub aspect filosofic, recunoscînd capacitatea
politic si economic. În participării individuale în
absenta acestui substrat diferite relaţii, detaliind roluri
comun, sistemele de drept şi statute (de producător, de
considerate nu pot alcatui o cumpărător, de vînzător, de
aceeasi familie locatar, de părinte, de fiu,
Criteriile amintite, unul fiică) etc. În limba romănă,
subiectiv si altul obiectiv, ca de altfel şi în numeroase
trebuie folosite cumulativ si alte limbi, termenul de drept
nu izolat - avertizeaza Rene este folosit în două sensuri şi
David. Pe aceasta baza, anume: cel care are în vedere
teoreticianul francez a sau cuprinde regulile juridice
identificat urmatoarele familii de condultă sau normele
de drept: romano-germana, juridice din societate,
common-law (anglo-saxona), denumit şi drept obiectiv şi
socialista si sistemele cel prin care se are în vedere
filosofice si religioase facultatea, prerogativa,
(dreptul musulman, dreptul îndrituirea (adică dreptul) ce
chinez, indian, japonez, al aparţine unei persoane (fizice
Africii si Madagascarului). sau juridice) în temeiul
normei juridice, pe care-l
14.Conceptul dreptului ca denumim drept subiectiv.
fenomen social. Explicaţii Calificarea dreptului în prima
terminologice. sa ipostază de "obiectiv" nu
Dreptul, ca întreaga vrea să însemne că acesta -
componenţă juridică a vieţii adică normele juridice
sociale, este un fenomen cuprinse, de pildă, în legi - ar
deosebit de complex, a cărui vrea o existenţă independentă
cunoaştere presupune o de voinţă, interesul sau
cercetare aprofundată a conştiinţa oamenilor, precum
legile naturii. Dimpotrivă
acestea exprimă, aşa cum
vom vedea, voinţa şi
interesele poporului sau ale
unor grupuri ori categorii
sociale care sînt, însă, fixate
sau obiectivate în normele
juridice căpătînd astfel o
existenţă distinată, obiectivă,
materializată in forma legilor
sau altor acte apărate de
puterea publică.
Astfel bunăoară, vorbind de
dreptul Republicii Moldova,
avem în vedere ansamblul
normelor juridice indiferent
de forma pe care au îmbrăcat-
o (legi, obiceiuri ş.a.), de-a
lungul istoriei sau dintr-o
anumită perioadă.
Restrîngînd atenţia doar la
dreptul actual, avem
conceptul de drept pozitiv
care nu este altceva decît
dreptul obiectiv în vigoare.
Deci, totalitatea normelor
juridice în vigoare (active)
dintr-un stat poartă
denumirea de drept pozitiv,
un drept aplicabil imediat şi
continuu, obligatoriu de a fi
adus la îndeplinirea printr-o
forţă exterioară
(coercitudinea statală).
Vorbind, însă, de dreptul unei
persoane (fie că e vorba de o
persoană fizică, fie că e vorba
de o instituţie, o organizaţie
sau în genere de o persoană
juridică), cum ar fi dreptul de
locuit, a terenului sau a unei
firme comerciale, dreptul de
vot, dreptul la salariu sau la
concediu, dreptul de a încheia
un contract etc, avem în
vedere dreptul subiectiv pe
care titularul, persoana fizică
îl foloseşte şi îl exercită
nemijlocit. Dreptul subiectiv
mai implică categoria de
libertate.
Evident că drepturile
subiective (de obicei, pentru
desemnarea lor se foloseşte
pluralul) sînt organic legate
de dreptul obiectiv, neputînd
fi concepute fără să fie
prevăzute în normele juridice.
Dar şi experienţa dreptului
obiectiv ar rămîne fără sens
dacă prescripţiile normelor
sale nu s-ar realiza prin
depturi subiective, în relaţiile
interumane. Totuşi, cele două
sensuri ale conceptului de
"drept" evocă două ipostaze.
De asemenea, este de
menţionat - aşa cum vom
vedea în analiza raportului
juridic - că drepturilor
subiective le corespund, în
mod corelativ, obligaţiile
juridice.
 valorificare finală prin
16.Realitatea juridică şi normele de drept.
componentele ei. Conştiinţa juridică apare ca o
"Legile sînt matca şi mama premisă a dreptului (ca
noastră" - afirmă D. Cantemir fenomen normativ), funcţia
sublniind prin aceasta poziţia sa normativă fhnd mijlocită
dreptului în societatea de ipostazele conştiinţei prin
civilizată, ca nucleu al ordinii care omul devine propriu-zis
sociale şi condiţie a bunei subiect: cea cognitivă, cea
derulări a raporturilor umane. acţională şi cea cultural-
Abordarea dimensiunilor axiologică.
sociale ale dreptului implică A doua componentă a
analiza locului dreptului şi a realităţii juridice (a
realităţii juridice în societate, juridicului) o constituie
sistemul legăturilor sale cu partea instituţională - dreptul,
celelalte elemente (realităţi) ca sistem de reglementări şi
ale societăţii. În general, instituţii. Această parte
ştiinţele sociale privesc alcătuieşte miezul juridicului,
societatea ca un sistem conţinutul sau cadrul său
dinamic, evolutiv (capabil să substanţial de referinţă.
parcurgă stări directe) şi Dreptul ca fenomen normativ
înzestrat cu capacitatea dă expresie cerinţelor
autoreproducerii lărgite şi structurilor sociale - era adunarea obştească, în
optimizate. Aceste ştiinţe conducătoare sau conduse -
(sociologia, politologia, de mai bună organizare a
economia politică) cercetează raporturilor umane, în
diversele componente ale vederea obţinerii acelui
societăţii, pun în lumină echilibru indispensabil pentru
structura şi legalitatea asigurarea climatului în care
structurală a vieţii sociale, liberului arbitru şi violenţei
rolul elementelor societăţii şi să i se poată opune eficient
influenţele complexe între anumite standarde oficiale de
aceste părţi (economice, comportament şi în care să
politice, juridice, culturale poată fi înlăturată tensiunea
etc.). dintre cei care acceptă aceste
Realitatea juridică (juridicul) standarde şi cei care se abat.
este o dimensiune În sfîrşit, cea de-a treia
inalienabilă a realităţii sociale componenţă a juridicului este
în condiţii istorice alcătuită din elemente
determinate. Existenţa ei nu relaţionale, sociologice. Sînt
poate fi desprinsă de cuprinse aici raporturile
existenţa celorlalte părţi ale juridice şi situaţiile juridice,
unei societăţi, suportînd cele care probează eficienţa
influenţa acestora şi dreptului. În cadrul acestor
exercitînd la rîndu-i influenţă raporturi oamenii (individual
asupra lor. sau colectiv) participă în
Realitatea juridică sau calitate de subiecte de drept,
juridicul este uneori denumită valorificîndu-şi sau apărîndu-
şi sistem juridic sau şi pe cale legală interese şi
suprastructură juridică. drepturi.
Realitatea juridică (juridicul)
are un conţinut bogat în care 17.Apariţia dreptului -
este cuprins dreptul ca cerinţă socialmente umană.
fenomen normativ (dreptul În evoluţia sa omul pleacă de
pozitiv), dar care nu se la o stare de dependenţă
reduce numai la el. totală faţă de natură - omul în
Astfel, componentele situaţia de culegător, folosind
juridicutui sînt: tot ceea ce natura îi pune la
a) conştiinţa juridică; dispoziţie în stare brută fără a
b) dreptul; prelucra (şi fără să aibă
c) relaţiile juridice (ordinea posibilitatea s-o facă)
de drept). obiectele înconjurăloare.
Înainte de a fi o realitate Hoarda sau ceata primitivă nu
normativă, dreptul este o putea fi o formă socială de
stare de conştiinţă, în sensul organizare întrucît orice
că nevoile schimbătoare ale asemenea formă implică
societăţii care-şi reclamă conştiinţa unui criteriu (real
reflectare într-un sistem de sau imaginar), iar hoarda nu
norme nu se transpun imediat era decît rezultatul unei
în limbajul şi în conţinutul apropieri instinctive
dreptului, ele trec prin (apropierea omului de om
conştiinţa legiuitorului (sau a fiind resimţită astfel ca o
poporului, dacă e vorba de garanţie a supravieţuirii în
obicei), urmînd un proces de faţa unei naturi
evaluare, valorizare şi atotputemice).
Ginta a fost o formă
universală de organizare a
societăţii primitive. Ea s-a
caracterizat printr-o diviziune
naturală a muncii (după sex şi
vîrstă) şi prin domnia
obiceiului. Democraţia
gentilică însemna
proprietatea comună asupra
pămîntului, lipsa unei forţe
exterioare de constrîngere, o
putere socială ce apartinea
întregii colectivităţi.
La greci, spre exemplu, ginta
purta denumirea de genos.
Conducătorul era ales de
membrii gintei denumit
arhonte. Mai multe ginţi
formau fratrii şi triburi. În
fruntea tribului se afla sfatul
(bule), alcătuit din
conducătorii gintelor. Agora
timp de război tribul avea un
conducător militar (basileus),
care era după Aristotel, şef
peste oameni liberi. S-a
susţinut că iniţial ginta a fost
matriarhală fapt datorat
poziţiei deosebite a femeii în
gospodărie - ea asigurînd
mijloacele de existenţă
(întoarcerea bărbaţilor
ocupaţi cu vînătoarea era
permanent sub semnul
întrebării). Căsătoria (în
sensul raporturilor dintre
sexe) era exogamă - bărbatul
fiind din afara gintei-mamă,
la moartea sa copiii rămîneau
în aceasă gintă, iar legăturile
de sînge se stabileau în
legătură cu un strămoş
feminin. Raporturile sexuale
fiind libere (heretism) era
exclusă orice paternitate,
descendenţa stabilindu-se în
linie feminină.
Trecerea de la ginta
matriarhală la cea patriarhală
a fost uneori interpretată ca
un efect al dezvoltării ideilor
religioase şi al introducerii
unor zeităţi noi. Este
ilustrativă în acest sens
descrierea pe care Eshil o
face: lupte dramatice între
matriarhat şi patriarhat, în
Orestia.
În realitate, trecerea la
patriarhat îşi are cauzele sale
sociale şi economice,
determinate de schimbările
importante produse:
- dezvoltarea
agriculturii;
- dezvoltarea
păstoritului, a meşteşugului;
- dezvoltarea
schimbului.
Hegel considera că adevărata
istorie începe odată cu
apariţia statului şi dreptului,
care întruchipează punctul cel
mai înalt al culturii unui
popor.
Sancţiunile, în cazul
nerespectării opreliştilor
stabilite în conţinutul
normelor, erau aplicate de
comunitate, primind chiar
forma alungării din trib. Se
practica răzbunarea sîngelui
(dinte pentru dinte, ochi
pentru ochi).
În condiţiile schimbărilor
sociale ce au avut loc în
societatea gentilico - tribală
se produc modificări în
structura şi modul de
funcţionare a puterii sociale
şi a normelor ce asigurau
eficienţa acestei puteri.
Astfel - spre a ne menţine la
exemplul Greciei - în epoca
descrisă de Homer (aceea a
democraţiei militare) se
constată o treaptă de
desprindere a organelor
conducătoare de restul
populaţiei. Conducătorii
militari, datorită înmulţirii
războaielor, cresc
considerabil în importanţă; ei
hotărăsc fără a mai consulta
adunările obşteşti.
Astfel, alături de preluarea
unora dintre vechile norme de
obicei şi sancţionarea lor
(recunoaşterea lor) ca norme
statale, dreptul apare şi sub
forma unor legi noi, edictate
de noua putere. În acelaşi
timp, societatea a continuat
să creeze reguli sociale
(obişnuielnice. morale,
religioase) care coexistau cu
regulile juridice. Deci,
dreptul nu înlătură celelalte
norme sociale, el se alătură
acestora, coexistă cu ele.
Dreptul se desprinde treptat
de morală şi obiceiuri, în
condiţiile prefacerilor
structurale din societate.
Deci, dreptul s-a format, în
primul rînd, prin preluarea cu
un scop nou a unor reguli
vechi gentilice de conduită.
Aceste reguli nescrise aveau
să alcătuiască dreptul
obişnuielnic sau cutumiar, a
cărui respectare miza pe
aplicarea unor sancţiuni
statale.
Geneza dreptului se leagă în
al doilea rînd, de crearea
nemijlocită a unor norme noi,
reprezentînd dreptul scris,
fapt ce a rezultat din
instituirea directă a normelor
de conduită prin acte
normative: edicte, legi etc.
Acestea consacrau norme
avînd ca obiect vînzarea -
cumpărarea, împrumutul,
modul de organizare a
statului (Codul lui
Hamurappi în Babilon, Legile
lui Manu în India, Legea Munca comună în mod supremă. Pentru conducerea calitative fundamentale ale
celor 12 table la romani). inevitabil conducea la nemijlocită cu afacerile gintei dreptului, precum şi efortul
Deşi norme ale dreptului proprietatea comună şi adunarea poporului alegea de sesizare a modalităţilor
cutumiar mai persistau în împărţirea produselor în baza căpitenia (stareişina) şi specifice de organizare
unele legiuiri scrise, acestea egalităţii. comandantul oastei, care nu internă şi externă a
vor cuprinde treptat norme Ginta- celula primarăa avea precumpăniri materiale, conţinutului.
absolut noi, detaşîndu - se de societăţii primitive. A apărut muncea de rînd cu ceilalţi În general esenţa unui
cutume şi venind chiar în în rezultatul evoluţiei membri ai ginţii şi se bucurau fenomen reflectă unitatea
contradicţie cu obiceiul îndelungate a societăţii de autoritatea morală (şi nu laturilor, trăsăturilor şi
juridic. umane. La începutul omenirii politică). Aceste persoane raporturilor interne necesare,
A treia modalitate de trăiau în turme, sub influienţa puteau fi înlocuite de adunare relativ stabilite care
constituire a dreptului ţine de muncii ei căpătau “trăsăturile oricînd. Hotătîrile adunării constituie natura lăuntrică a
evoluţia structurii statului în omului social”. Munca a populareerau strict obligatorii fenomenului şi o fixează într-
direcţia specializării jucat rolul primordial în pentru toţi . Puterea publică o clasă de fenomene înrudite.
organelor sale şi constă în crearea ”omului social” şi al din societatea primitivă avea Dreptul, ca şi statul, apar în
formarea normelor juridice gintei. Apariţia gintei posibilitatea de a-i constrînge această concepţie ca produse
prin soluţiile formulate de înseamnă un pas înainte în pe cei ce încalcau ordinea, ale voinţei, ca forme necesare
judecători cu ocazia dezvoltarea societăţii. Ea se însă nu dispunea de organe ale vieţii în comun. În drept
proceselor. Aceste soluţii, în prezintă ca unorganism de specialitate, de se exprimă poziţia şi
situaţii cînd nu există un text social, o asociaţie ce constrîngere interesele generale ale
de lege, devin obligatorii constituie un colectiv de (poliţie, jandarmerie). Dacă grupurilor şi structurilor
pentru judecătorii, care producţie, proprietar al apărea necesitatea sociale.
ulterior aveau de rezolvat mijloacelor de producţie, soluţionării chestiunilor Hegel considera că voinţa
cazuri asemănătoare. Aceste organizator al muncii legate de încălcare generală, ca voinţă a statului,
soluţii dobîndeau practic comune. Proprietatea comună aobiceiurilor, regulilor este superioară voinţei
forţa unei legi. asupra pămîntului, obiectelor morale, religioase (şi individuale şi mai putemică
Apariţia şi formarea dreptului de consum, uneltelor, tradare), apoi cu aceasta se decît ea fiind - pentru aceasta
este, de bună seamă, un împărţirea lor egală au ocupa adunarea populară, - o formă mai înaltă a
proces complex, căruia nu i condiţionat dominaţia puterii adică întreaga gintă. Ea libertăţii şi o treaptă
se poate stabili o dată precisă colective în gintă. Toţi scoate hotărîrea despre superioară a spiritului.
de naştere, iar normele din membrii gintei erau oameni pedeapsă: Constituind esenţa dreptului,
această perioadă a liberi, egalilegaţi prin - Punerea în vedere; aceasta voinţă generală
începuturilor societăţii rudenie; relaţiile dintre - Dojana; - oficializată (devenită voinţă
omeneşti sînt încă destul de acestea se bazau pe frăţie, Mustrarea;- juridică, exprimată în legi sau
difuze, împletite cu ajutor reciproc, nimeninu se Alungarea din apărată de stat) trebuie privită
multitudinea de obiceiuri, bucurau de previlegii. gintă.Legăturile cu ca o unitate de momente
datini, practici religioase etc. Pentru gintă, ca celulă alte ginţi au sociale şi psihologice. Voinţa
Ele sînt studiate în special de primară a organizării sociale contribuit la juridică se numără printre
etnologia juridică. este caracteristic:  formarea de uniuni elementele componente ale
 Ginta este o alianţă de ginţi, care afost conştiinţei juridice. Fără a se
18.Caracteristica puterii personală şi nu denumită “fratarie” identifica cu conştiinţa
obşteşti şi a normelor teritorială, ceea ce în Grecia “curie” în juridică, voinţa reprezintă o
sociale din societatea înseamnă că ginta Roma. Cîteva parte activă a acesteia.
prestatală. nu depinde de fratarii în măsura Dreptul nu poate rămîne doar
Cauzele, condiţiile apariţiei teritoriu. Ea putea dezvoltării în stare de voinţă. Raţiunea sa
statului şi dreptului s-au să se mute dintr-un societăţii se uneau practică, legăturile sale cu
format în societatea primitivă loc în altul, dar ea în triburi. Au interesele fundamentale ale
şi de aceea se cere făcută se păstra ca existat şi uniuni de oamenilor şi ale structurilor
caracterizarea acestei organizaţie. triburi. În “fratarii” sociale de bază imprimă
societăţi.  În gintă există organizarea puterii dreptului trăsături de
Baza economică a societăţii autoadministrarea se asemăna cu cea eficienţă mult mai pronunţate
primitive este factorul socială, lipsea din gintă. În trib în comparaţie cu alte seturi
principal şi determinant puterea publică puterea socială se normative (morale,
înviaţa ei, în apariţia statului politică, iar  puterea înfăptuia obişnuielnice etc.).
şi dreptului. Baza economică socială(publică) deconsiliul tribului Perceptele dreptului îşi
a acestei societăţi se alcătuia purta un caracter în care intrau găsesc concretizarea în
din proprietatea colectivă “părintesc” şi se reprezentanţii elementele de conţinut şi
asupra mijloacelor de baza pe “fratariilor”: - formă ale acestuia.
producţie: împărţirea autoritate,respect şi Capiteniile  Conţinutul dreptului îl
bunurilor materiale se efectua tradiţie. (şeful tribului, preo constituie ansamblul
în mod egal. Proprietatea Exponentul puterii era întrega ţii);- Comandanţii d elementelor, laturilor şi
colectivă asupra mijloacelor gintă (societatea). Puterea nu e oşti;- Slujitorii cu conexiunilor care formează
de producţie era determinată era separată desocietate, ci ltelor (sacerdoţii).  conturul voinţei şi intereselor
de nivelul redus de dezvoltare coincidea cu ea, aparţinea ei. sociale. Conţinutul dreptului
a forţelor de producţie- Cele mai importante întrebări 19.Esenţa, conţinutul şi trebuie privit în multitudinea
omul, mijloacele de ale vieţii societăţii: producţia, forma dreptului. elementelor sale alcătuitoare,
producţie, uneltele. războiul, ritualurile religioa Ca orice fenomen, dreptul a proceselor care-i dau fiinţă
Productivitatea muncii putea sau, rezvolvarea litigiilor este unitatea unor laturi specifică, a conexiunilor
fi joasă: oamenii nu între anumite persoane şi calitative şi cantitative. multiple pe care le stabileşte.
cunoşteau bine realitatea. altele se soluţionau de Determinarea conceptului Vorbind de conţinut, ne
Slăbiciunea lor în faţa naturii, adunarea tuturor membrelor dreptului prin prisma raportăm la două planuri şi
condiţiile aspre de viaţă îi mature ai ginţii(femei, categoriilor filozofice de anume, conţinutul normativ
impuneau să se unească bărbaţi)- adunarea populară. esenţă, conţinut şi formă, şi conţinutul social, ca două
încolective şi să muncească Adunarea populară apărută implică efortul de subliniere a laturi, elemente, conexiuni
împreună (ginţi, triburi). odată cu ginta era puterea trăsăturilor şi determinărilor
diverse ale conţinutului
dreptului.
Deci conţinutul dreptului are
ca latură componentă
sistemul normelor juridice
(lucrul ce-i determină pe unii
autori să vorbească despre
conţinutul normativ al
dreptului). Conţinutul
normativ relevă însăşi
conduita sau comportamentul
prescris de normele juridice,
adică ce drepturi şi obligaţii
concrete au oamenii în
anumite împrejurări.
Conţinutul social caută să
explice de ce, care este
motivul că într-un stat, în
anumite condiţii sînt
prevăzute reglementări.
Conţinutul social al dreptului
este dat de scopul, de voinţă
şi interesele pe care dreptul le
exprimă şi le consacră. În
principiu, dreptul exprimă
voinţa şi interesele
deţinătorilor puterii de stat.
Cît priveşte forma dreptului,
cercetările ştunţifice scot la
iveală faptul că studiul
conţinutului nu poate fi
desprins de cel al formei sale.
Dacă analizăm dreptul de
sine stătător, el ne va apare
într-o unitate a conţinutului şi
formei sale. Din această
perspectivă se poate vorbi
despre o formă internă şi una
externă.
Forma internă a dreptului
este chiar interacţiunea
ramurilor dreptului (sistemul
dreptului), gruparea normelor
juridice pe instituţii şi ramuri.
Forma exterioara (externă)
poate fi analizată din mai
multe puncte de vedere:
a) din punct de vedere al
modalităţilor de exprimare a
voinţei legiuitorului
-izvoarele dreptului;
b) din punctul de vedere al
modalităţilor de sistematizare
a legislaţiei - codificări,
încorporări etc.;
c) din punctul de vedere al
modalităţilor de exprimare a
normelor de drept în felurite
acte ale organelor de stat -
legi, decrete, hotărîri etc.
20.Dreptul şi valorile
fundamentale ale societăţii.
Studiul factorilor de
configurare a dreptului nu
poate fi complet fără
cercetarea valorilor sociale
pe care le urmăreşte
societatea respectivă şi în
slujba cărora urmează să
acţioneze reglementările
juridice. Studiul valorilor
formează un capitol
important al ştiinţei dreptului
denumit axiologia juridică.
Valorile nu sînt de natură
strict şi exclusiv juridică.
Dimpotrivă ele au o e) societatea civilă este un
dimensiune mai largă de
natură morală, politică,
socială, în general. Deşi unele
dintre ele pot fi regăsite în
toate sistemele de drept, că,
de pildă, justiţia, totuşi
specificul şi particularităţile
istorice ale societăţii îşi pun
amprenta asupra lor. Valorile
sociale ale unei societăţi
trebuie deduse primordial din
filozofia (socială, politică,
juridică) ce prezidează şi
orientează forţele sociale din
societatea respectivă.
Referindu-ne la valorile
sociale ale dreptului nostru,
în prezent, este de subliniat
că ele, desigur, decurg din
idealurile Declaraţiei de
independenţă a Republicii
Moldova. Alături de justiţie
asemenea valori sînt:
democraţia, cu tot ceea ce
implică ea - demnitatea
umană, securitatea
(siguranţa) juridică, statul de
drept, proprietatea în formele
ei multiple, societatea civilă,
suveranitatea naţională.
Prezentînd doar unele
considerente cu privire la
aceste valori, arătăm că:
a) democraţia presupune
necesitatea instaurării puterii
liber alese a poporului în
societate, asigurarea
egalităţii, drepturilor şi
obligaţiilor cetăţeneşti în
conformitate cu prevederile
documentelor internaţionale,
respectul persoanei umane,
libera dezvoltare a sprijină reciproc. Constituţia
personalităţii sale, omul în
centrul preocupărilor, văzut
ca scop nu ca mijloc;
b) securitatea juridică
presupune respectul
drepturilor şi libertăţilor
persoanei împotriva oricăror
abuzuri, încrederea
cetăţeanului că drepturile sale
sînt respectate;
c) statul de drept, apreciat
ca valoare socială presupune
instaurarea unei puteri bazate
pe domnia legii, a justiţiei,
principiile separaţiei puterilor
şi pluralismului politic.
Fiecare dintre aceste principii
sînt ele însele valori sociale;
d) în legătură cu
proprietatea, trebuie
menţionată excluderea
monopolului unei forme de
proprietate şi a dominaţiei
proprietării de stat, între
formele multiple ale
proprietăţii, afirmarea
proprietăţii private, realizarea
procesului de privatizare,
făurirea economiei de piaţă,
ca o necesitate a progresului
societăţii noastre;
concept tot mai des evocat,
desemnează, în principiu,
organizarea societăţii pe baze
democratice, distincte de
puterea politică; dezetatizarea
într-un anumit sens a
societăţii, înlocuirea
dominaţiei politicului, a
dominaţiei atotputemice a
statului, care trebuie redus la
dimensiunile sale fireşti, nu
statul este în centrul atenţiei
şi preocupărilor, ci
cetăţeanul, dispunînd de
drepturile sale fundamentale;
f) suveranitatea naţională
are în vedere asigurarea
dreptului fundamental al
poporului de a-şi determina
singur modul de organizare şi
de viaţă în contextul societăţii
internaţionale contemporane,
cu respectarea principiilor
dreptului internaţional;
g) ordinea constituţională
este, putem spune, o sinteză a
tuturor acestor valori,
exprimată în existenţa
Constituţiei ca lege
fundamentală supremă, ce
consfinţeşte principiile şi
trăsăturile fundamentale ale
statului şi societăţii noastre,
ale orînduirii social-politice
şi economice.
În perioada de tranziţie pe
care o parcurge Republica
Moldova în prezent spre o
societate democratică, aceste
valori care sînt adevăraţi
vectori în dezvoltarea
dreptului se întrepătrund şi se
Republicii Moldova,
referindu-se la unele valori
supreme ale societăţii
noastre, precum demnitatea
omului, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, libera
dezvoltare a personalităţii
acestora, ordinea
constituţională, egalitatea
juridică, justiţia şi pluralismul
politic, arată că autorităţile
publice sînt obligate să le
respecte şi să le protejeze.
21 .Definiţia dreptului.
Precizări terminologice.
În încheierea definirii
conceptului dreptului să
trecem în revistă unele
definiţii ce i-au fost date. De
la bun început menţionăm că
nu există şi nu se pune
problema de a da o definiţie
general acceptată. Diferiţi
autori au definit dreptul în
funcţie, mai ales, de poziţia şi
orientarea lor filozofică, de
şcoala sau curentul juridic
căruia i-au aparţinut.
Între cele mai cunoscute şi
frecvent evocate definiţii ale
dreptului din antichitatea
greco-romană se înscriu cele
ale jurisconsulţilor romani
Celsius şi Ulpian. "Jus est
boni et aequi", adică dreptul
este arta binelui şi echităţii,
spune Celsius, iar Ulpian îl
defineşte aşa cum am văzut
prin cele trei precepte
fundamentale, care stau de alt
fel şi la baza definirii
conceptului de justiţie.
În încheiere, ca o concluzie la
analiza făcută conceptului
dreptului în prezentul capitol
- apariţia, dinamica, factorii
de configurare ai dreptului,
normativitatea şi valorile
juridice propunem
următoarea definiţie: dreptul
este sistemul normelor de
conduită, elaborate sau
recunoscute de puterea de
stat, care orientează
comportamentul uman în
conformitate cu valorile
sociale ale societăţii
respective, stabilind drepturi
şi obligaţii juridice,
respectarea obligatorie a
cărora este asigurată, la
nevoie de forţa coercitivă a
puterii publice (de stat).
22.Noţiunea şi definiţia
statului. Accepţiunile
termenului de stat.
Cuvîntul "Stat" este de
origine modernă, în Limbile
greacă şi latină se găsesc mai
multe expresii care indică o
specie de organizaţie politică,
dar nu vom uitimi un termen
şi nici o teorie adecvată a
statului. O adevărată teorie a
statului cu sensul pe care-1
dăm azi termenului de stat
este fundamentată de către
Nicolo Machiavelli, părintele
ştiinţei politice modeme.
Kant considera că statul
legitim (statul de drept) este
cel care are ca scop apărarea
drepturilor inalienabile ale
omului şi în care politica este
subordonată moralei.
Cicero în "De Republica",
definea statul drept "o
structură de putere", "un
mecanism care asigură
funcţionarea socială
normală".
G. W. Fr. Hegel defineşte
statul ca un organism, ale
cărui laturi sunt "puterile
diferite şi funcţiile şi
activităţile lor", care trebuie
să se afle în unitate, deoarece
- ca în cazul oricărui
organism - "dacă toate părţile
nu trec în identitate, dacă una
din ele se pune ca
independentă, toate trebuie să predominant aşa zisa îşi află "conservarea şi acord cu libertatea altora, se
se prăbuşească". "despoţie orientală", fiind subzistenţa sa". atinge dinamismul activităţii
Dicţionarele enciclopedice cunoscută mai ales în b.în analizele efectuate de generale a ţării, şi, prin
definesc statul ca o Babilon, India, Asiria, Persia Immanuel Kant şi Rene aceasta, din nou toate puterile
organizaţie politică, principal ş.a. Ea este caracterizată prin Casin, se subliniază că ţării".
element al suprastructurii, menţinerea - timp îndelungat scopul principal al
având menirea să promoveze - a proprietăţii obştilor asupra organizaţiei politice statale îl 25.Puterea de stat.
şi să apere interesele generale pământului. Monarhia constitie "apărarea Exercitarea puterii de stat.
ale societăţii respective. în sclavagistă este cunoscută şi drepturilor inalienabile ale Al treilea element al statului.
Larousse, statul este definit în unele state ale Greciei omului". Kant lega acest Prin putere publica se
ca o "entitate politică antice sub forma tiraniilor - obiectiv de morală şi îl inţelege ansamblul de
constituită pe un teritoriu Dionis în Siracuza, Policrat explica prin morală, iar instituţii  şi relaţii de putere
delimitat de frontiere, cu o în Samos, Pisistrate la Atena Casin îl lega de "interesul reglementate juridic.
populaţie şi o putere etc. - iar la Roma antică sub civic general". De altfel, mai Trăsăturile puterii de stat sunt
instituţionalizată". forma diarhiei (puterea era mulţi autori se opresc - în următoarele:
Aşadar, statul este principala împărţită între senat şi analiza efectuată cu privire la a )este o putere politică ce are
organizaţie politică a împărat) până la Diocletian, obiectivele urmărite în o sferă largă de aplicare şi
societăţii, constituită pe un când devine absolută. activitatea statală - asupra agenţi specializaţi care o
teritoriu delimitat, cu o Aristocraţia sclavagistă este relaţiei acesteia cu societatea realizează;
populaţie proprie şi o putere întâlnită în Sparta, la Roma civilă, subliniind că: ambele b) este o putere
instituţionalizată, având în secolele Vl-I î.e.n. şi în au ca obiectiv organizarea instituţionalizată - ea aparţine
menirea să promoveze şi Cartagina în mileniul I î.e.n. raporturilor sociale, statul statului ca instituţie politico-
garanteze interesele generale Ea se caracterizează prin prin mijloace juridice, juridică, iar cei care o deţin
ale societăţii respective. aceea că puterea de stat se societatea civilă prin acţionează în numele său şi în
afla în mâna unei minorităţi - educaţie civică, deci, prin baza legii. Instituţiile
23.Apariţia statului. nobilimea aristocratică. mijloace nejuridice; statul (organele) fundamentale ale
Tipurile istorice de stat. Democraţia sclavagistă - acţionează ca o forţă statului, numite de
Statul este principala întâlnită în statul atenian - exterioară într-o relaţie Constituţie “autorităţi
instituţie politică a societăţii. asigură guvernarea necesară cu societatea civilă, publice” sunt: 1) Parlamentul
Apărut cu aproape şase mii stăpânilor de sclavi cu care vizează procese, 2) Preşedintele ţării ,Guvern
de ani în urmă m Orientul participarea la conducerea dezvoltări interioare; 3) Autoritatea judecătorească
Antic (Egipt, Babilon, China, statului a unui număr mare societatea civilă - ca un c )este o putere de comandă
India), Statul continuă să fie de cetăţeni, care se întruneau seismograf sensibil - este ce instituie norme obligatorii;
şi astăzi instrumentul în adunări populare, în chemată să dezvăluie din d )este o putere unică care
conducerii sociale, iar tribunalul juraţilor denumit interior ce se cuvine a fi deţine dreptul exclusiv de a
discuţiile privind natura, Helia şi prin exercitarea corectat în raporturile exercita, prin organele
funcţiile, mecanismul şi funcţiilor administrative pe juridice statale şi să abilitate,
formele sale continuă să baza unui cens de avere. stimuleze elementele constrângerea legitimă.
polarizeze şi astăzi atenţia pozitive. Puterea intruchipata in
unor cercuri largi de 24.Esenţa, scopurile, Immanuel Kant atrage atenţia aparatul de stat este unica si
specialişti în domeniul sarcinile şi funcţiile statului. asupra faptului că nu toţi cei suverana.Ea nu poate fi
politologici, sociologiei, a.Poate că formula cea mai ce sunt egali sub legile divizata in mai multe puteri
dreptului. concisă prin care putem publice existente "trebuie de sine statatoare.Scopul
Apariţia statului este defini rolul şi scopul statului consideraţi egali în ceea ce statului,al puterii publice este
determinată de schimbările este că acesta apără interesul priveşte dreptul de a da apararea interesului general si
petrecute în orînduirea general85 al tuturor cetăţenilor aceste legi". După opinia sa, al fiecarui cetatean.
comunei primitive, schimbări şi al fiecăruia în parte. libertatea în acest domeniu Exercitarea puterii de stat:
care au făcut ca vechile "Sentimentul de sine al trebuie exercitată în limitele In forma sa cunoscuta si azi,
forme de organizare şi indivizilor constituie "respectului şi dragostei teoria separatiei puterilor a
conducere (ginta, tribul) să realitatea statului, şi tăria lui pentru constituţia sub care fost fundamentata de
nu mai fie suficiente stă în identitatea acelor două trăieşte"93, fiecare cetăţean. Montesquieu. Potrivit
impunîndu-se o formă nouă - laturi"87. "Scopul statului este Cu toate că marele gânditor conceptiei sale, in stat exista
cea politică, statală. fericirea cetăţenilor"88, recunoaşte poporului 3 puteri: puterea legislativa,
Odată cu apariţia statului deoarece "statul este condiţia atributele de adevărat executiva si judecatoreasca.
relaţiile sociale se dezvoltă la exclusivă a atingerii scopului suveran, îi limitează câmpul Fiecare putere trebuie sa se
adăpostul unei forţe speciale şi binelui particular"89. Dacă de acţiune în cazul unei exercite independent, trebuie
de constrîngere, pe care o cetăţenilor nu le merge bine, schimbări necesare, pe calea sa se autolimiteze pentru a se
deţine şi o poate utiliza dacă scopul lor subiectiv nu unei revolte94. în acelaşi timp, preveni abuzul de putere.
împotriva celor care i se este satisfăcut, dacă ei nu însă, Kant demonstrează că Separatia puterilor apare ca o
opun. găsesc că mijlocirea acestei "libertăţile contribuie la conditie indispensalbila
Statul apare astfel ca o satisfacţii constituie statul vitalitatea internă a statului şi realizarii unei guvernari
modalitate (o variantă) social însuşi "atunci statul stă pe la prestigiul internaţional al moderate. Separatia puterilor
- istorică de organizare picioare slabe". Individul, acestuia". Dânsul observă că nu inseamna insa lipsa de
socială prin care grupurile potrivit îndatoririlor sale ca nu se mai poate aduce corespondenta intre ele.
sociale i-au promovat supus al statului, găseşte ca atingere libertăţii civile "fără 26.Mecanismul statului:
interesele comune şi în care cetăţean "apărarea persoanei să se simtă prejudiciul pe concept, principii,
şi-a găsit expresia concetrată şi a proprietăţii sale, care îl produce aceasta în structură.
întreaga societate. consideraţia binelui său întreaga activitate a ţării, mai Statul este o organizaţie
Statul sclavagist a cunoscut particular şi satisfacerea ales în comerţ, şi aceasta face politică. Pentru realizarea
trei forme de guvernământ: esenţei sale substanţiale, să slăbească forţele statului în funcţiilor sale, statul îşi
monarhia sclavagistă, conştiinţa şi mândira de a fi relaţiile externe". Dacă este organizează un sistem de
aristocraţia sclavagistă şi membru al acestui întreg"90. împiedicat cetăţeanul să-şi instituţii, de organe, care dau
democraţia sclavagistă. în îndeplinirea îndatoririlor - caute bunăstarea în orice mod expresie concretă puterilor
Monarhia sclavagistă ca realizări şi îndeletniciri în crede de cuviinţă "cu condiţia publice.Mecanismul statului
cunoaşte ca element serviciul statului - individul ca acţiunile sale să fie în consta din institutii sau
organe care in ansamblul
lor,realizeaza sarcinile si
functiile puterii de
stat.Fiecare organ isi are
competenta exprimata in
totalitatea dr. si obligatiilor
cu care e investit in vederea
indeplinirii atributiilor sale.
Totalitatea organelor de stat
legate între ele, în cadrul unui
sistem, cu o structură proprie,
formează mecanismul sau
aparatul de stat.Potrivit
criteriului separarii puterii in
stat se poate de vorbit despre
organele de stat: -org. de stat
legislative;
- executive ; - judecatoresti.
Elementul de baza al
mecanismului îl constituie
organul de stat.
27.Statul la începutul
mileniului III: Criza
funcţională a statului;
Statul
providenţă; Efectele
globalizării - negarea
statelor.
STATUL LA ÎNCEPUTUL
MILENIULUI III - Are loc
o aprigã dezbatere despre
actuala crizã a statului si
dreptului.
Cu mai bine de 500 de ani
înainte de Hristos, în Atena
anticã, se crea un model de
stat de drept, o democratie
care îsi propunea sã
functioneze pe urmãtoarele
coordonate:
– egalitatea în fata legii;
– libertatea de opinie; –
manifestarea pluralismului;
– o artă a politicului, a
compromisului ambiţiilor
rivale.
Acest model de stat nu a
rezistat, decât un secol. El s-a
des-trămat datorită
comportamentului oamenilor
politici, care, atunci când
ajungeau la putere, nu
urmăreau decât să se
îmbogăţească, încălcând toate
principiile arătate mai sus.
Din acest moment a început
nesfârşita criză a statului şi
dreptului, permanent
alimentată de acest teribil
decalaj, de o nepermisă
ruptură între dorinţă şi
putinţă, între regulile pure de
funcţionare şi realităţile
sociale atât de profund
modificate în istorie.
Societăţile, în evoluţia lor, au
impus, sub presiunea
realităţilor sociale, restrângeri
ale rolului STATULUI.
Mai întâi a fost vorba de o
diminuare semnificativă a
rolului IDEOLOGIC al
statului, care, nefiind în stare
să convingă asupra necesităţii
menţinerii puterii sale, a
cedat în favoarea creşterii
rolului PIEŢII, care scade din
rolul de control al statului
asupra societăţii.
A urmat, inevitabil, criza
FUNCŢIONALĂ a statului,
care s-a văzut în situaţia de a-
şi asuma prea multe sarcini
nemai având la dispoziţie
mijloacele concrete de
rezolvare a acestora.
Criza s-a adâncit în epoca
globalizării, când societăţile
transna-ţionale ignoră
suveranitatea statelor.
S-au experimentat, în ultima
perioadă, mai multe modele
de stat: cel liberal, cel social-
democrat, cel conservator.
Se doreşte realizarea a două
obiective:
– protecţia indivizilor şi
– coeziunea socială.
Statul-providenţă îşi
propune să se întemeieze pe
concepţia justiţiei sociale,
care ar însemna redistribuirea
bogăţiei comune în scopul
asigurării bunăstării materiale
şi intelectuale a cetăţenilor
săi.
Acest tip de
democraţie modernă are ca
obiectiv înfăptuirea unei
egalităţi reale a indivizilor,
ignorând faptul că prin natura
lor oamenii nu sunt egali.
Statul providenta
trebuie să înfăptuiască o
reformă reală a societăţii, el
trebuie să-şi reformuleze
principiile şi funcţiile sale în
raport cu nevoile reale,
justificate ale cetăţenilor.
Este nevoie de depăşirea
imobilismului statului, de
realizarea unei simplificări
evidente a procedurilor, de
mobilitate şi, mai ales, de
eficienţă în limitarea
birocraţiei şi corupţiei.
Conceptul de suveranitate
este astãzi atacat, contestat si
erodat.
Impactul globalizãrii duce
la diminuarea semnificativã a
rolului statelor nationale.
Astãzi, multe din pârghiile
clasice ale politicilor
economice nu mai
functioneazã: capitalul nu
mai are domiciliul fix, iar
fluxurile financiare au iesit de
sub controlul guvernelor
nationale.
O altã caracteristicã se referã
la influenta crescândã a
organizatiilor supranationale
(Banca Mondialã, Fondul
Monetar International,
NATO etc.) care dicteazã
politicile pe care statele
nationale trebuie sã le adopte.
În lucrarea Globalizarea si
efectele ei sociale, Zygmunt
Bauman (Editura Antet,
1999) – consemneazã:
„Pietele financiare globale îsi
impun legile si preceptele
asupra planetei. Statele nu au
suficiente resurse sau
libertate de miscare pentru a-
si pune în functiune propriul
mecanism de functionare”
Practic statul nu mai
controleazã economia si
finantele; aceste douã
importante componente sunt
scoase din zona politicului, a
zonei de decizie
fundamentalã, globalizãrii ar
fi continuarea declinului
influentei politice si al puterii
de negociere economicã a
fortei de muncã organizate.
Globalizarea conduce
inevitabil la slãbirea
capacitãtii statelor nationale
de a-si impune propriile
obiective de reglementare, la
scã-derea puterilor lor
disciplinare.
Curentul care se dezvoltã
astãzi în stiintele sociale este
acela al „negãrii statelor”.
Peste tot, în studii de
politologie, sociologie si
economie politicã „statul
apare ca subrezit, golit de
sens, detronat sau îngropat”
(Linda Weiss, Mitul statului
lipsit de putere, 1998, p.18).
Suntem martorii confruntãrii
a douã mari curente:
neolibera-lismul de extractie
anglo-americanã si social-
democratia, de inspiratie
europeanã.
Ideea de bazã a gândirii
liberale rezidã în cerinta ca
institutiile politice sã fie
create nu atât pentru a proteja
pe indivizi de ostilitatea
potentialã a celorlalti (homo
homini lupus), ci mai ales
pentru a proteja individul de
mãsurile discretionare ale
puterii.
Curentul social-democratic
considerã cã statul cel mai
just este acela care, cu riscul
restrângerii unor libertãti,
cautã solutii contra
inegalitãtilor.
28.Concepţii despre rolul
statului în .epoca
globalizării: Concepţia lui
Francis
Fukuiama („Construcţia
statelor" - 2004); Concepţia
lui Benjamin Barber.
Francis Fukuyama a devenit
cunoscut prin articolul său
The End of History?, publicat
în ziarul american „The
National Interest” în vara
anului 1989. El milita pentru
„idealul democraţiei
liberale”, considerând că
problemele actuale sunt
grave, dar „nu sunt
nerezolvabile pe baza
principiilor liberale”. Cât
priveşte „sfârşitul istoriei”,
era vorba de una dintre
interogaţiile lui Hegel, la care
Fukuyama căuta un nou
răspuns. Concepţia şi-
adezvoltat-o apoi în Sfârşitul
istoriei şi ultimul om(şi ediţia
engleză,şi traducerea
romineasca 1992).Opinind
pentru Revolutia liberala
mondiala,autorul cauta
antecedentele atit pentru
batrinetea omenirii cit si
pentru statul universal si
omogen.El se opreste la
interesele nationale si isi
recapituleaza viziunea
increzatoare in mersul
omenirii Catre o omenire
pasnica.Acestui punct de
vedere universalist ,de esenta
liberala si de natura optimista
– dar care sa dovedit in
curind ,grevat de accente
utopice – i se opun
previziunile,mai degraba
pesimiste ale lui.
29.Conceptul formei
statului.
Forma de stat este un concept
politico-juridic care exprimă
modul de constituire şi
exercitare a puterii, de
organizare şi conducere a
societăţii prin stat. Forma
statului este unul dintre cele
mai vechi concepte rezultate
din studierea fenomenului
statal în general, a organizării
şi conducerii statale, în
special.
In literatura de specialitate,
forma statului este definită ca
fiind modul de organizare a
continutului puterii de stat.
Forma de stat exprima modul
de organizare a continutului
puterii, structura interna si
externa a acestu continut
,acest mod de organizare se
manifesta sub 3 aspecte:
forma de guvernamant,
structura de stat si regimul
politic. Deşi distincte, cele
trei aspecte sunt strâns legate
şi condiţionate unele de
altele.
30.Forma de guvernămînt:
concept, varietăţi.
In lucrarea sa Montesquieu
arată că există 3 forme de
guvernământ: "cel
republican; monarhic şi
despotic’’Pe cind J.
Rousseau distinge tot 3 forme
de guvernământ: democraţia;
aristocraţia şi monarhia , deci
nu aceleaşi definite de
Montesquieu, dar cu multe
elemente caracteristice
asemănătoare. Hegel se referă
la monarhie, aristocraţie şi
democraţie, dezvăluindu-le
trăsăturile istorice, dar se
ocupă în detaliu de forma
monarhică de guvernământ,
căreia îi subliniază
importanţa şi efectele
pozitive, în condiţiile în care
se exercită pe baza
constituţiei, ca o monarhie
constituţională.
Forma de g. – reprezinta
modul de constituire a
organelor centrale a intregii federatii, existenta a
statului,exercitarea puterii
prin intermediul organelor si
impartirea competentei intre
ele.
Dupa forma de guvernamant
statele se impart in :
a) Monarhii
b) Republici
Monarhia este forma de
guvernamant in care seful
statului este stabilit pe calea
succesiunii.
Monarhia poate fi : -M.
constitutionala (monarhul are
atributii restrinse,iar
parlamentul e foarte
important.)
-M. absoluta (atributiile
monarhului sint foarte
intinse.)
-Monarhia pariamentară
dualistă  (se caracterizează
prin faptul că monarhul şi
parlamentul,din punct de
vedere legal, sînt egali.)
Monarhia pariamentară
contemporană  (este cea mai
fxecvent întílnită forma a
monarhiei(Anglia, Belgia,
Olanda, ţările scandinave
etc.) .Puterea monarhului, de
cele mai multe ori, poartă un
caracter simbolic).
Republica este o forma de
guvernamant in care puterea
suprema apartine unui organ ,
ales pe timp limitat.Ea este de
2 feluri : - R.parlamentara
(cind rolul principal ii revine
parlamentului)
-R.prezidentiala (sefului
statului ii revin atributii
majore in exercitarea puterii.)
31. Structura de stat:
concept, varietăţi.
Structura de stat – reprezinta
impartirea interna a statului
in unitati administrativ-terit
sau in parti politice
autonome. Statele se impart
in: -state simple sau unitare si
-state compuse sau
federative. In statele simple
exista un singur parlament,
un singur guvern, un singur
rand de organe judecatoresti,
o singura constitutie si o
singura cetatenie. Impartirea prin negarea libertatilor si anarhismul – fondat de
interna a statului se face in drepturilor individuale , in Proudhon – 1860;
acest caz in unitati admin- masura in care acestea sunt socialismul – fondat de Saint
terit. In statele compuse prevazute in legislatia statului Simon şi Charles Fourier şi
(federative) exista mai multe respectiv .(state de tip antic si desăvârşit de Karl Marx, cu
randuri de organe, mai multe feudal) dezvoltările sale cunoscute
constitutii, iar impartirea este R.democratic - presupune drept: leninism, stalinism,
facuta in parti politice existenta unor conditii care sa maoism etc.; totalitarismul
autonome, state componente faca posibila participarea cu variantele fascism şi
ale federatiei. maselor de cetateni la viata nazism; pluralismul prezent
Sunt 2 feluri a str. de stat : politica , influentarea politicii astăzi în SUA.) s-au născut,
-federatia(este statul unional) interne si externe a statului , au evoluat şi au dominat
- confederatia (este unuinea exercitarea unui control spaţiul de gândire şi acţiune
statelor) asupra modului in care al forţelor politice decenii şi
Federatia - presupune organele de stat indeplinesc secole de-a rândul.
trecerea celor mai importante vointa lor Doctrinele politice au
functii asupra organelor R. democratic se imparte caracterizat şi caracterizează
dupa criteriul democratiei in sistemele politice din
cel putin 2 randuri de organe directe,indirecte sau societate. Fiecare partid sau
supreme ale puterii, semidirecte. structură politică îşi elabo-
administratiei de stat si Regimurile de democratie rează propria doctrină, o
justitiei. directa - poporul exercita doctrină globală, cu
Confederatia este o uniune de nemijlocit puterea de stat . componentele: politică,
state fara o coeziune atat de Regimurile politice de economică şi religioasă. Aflat
stransa , fiecare pastrandu-si democratie indirecta - pe scena politică a societăţii,
suveranitatea integrala , conducerea de stat se fiecare partid lansează idei,
uniune creata pentru anumite realizeaza prin reprezentanti , concepte, teorii, programe,
scopuri comune ale statelor prin organele alese manifeste etc., încer-când să
membre: militare , economice (democratie reprezentativa). atragă, să înroleze sub
, diplomatice. stindardul său cât mai mulţi
Forme ale structurii 33.Corelaţia ideologie, adepţi şi simpatizanţi.
complexe : Uniunea doctrină, doctrină politică, Pe baza doctrinei
personala si Uniunea reala de stat, drept. globale promovate, partidul
date . său cucereşte, prin forme şi
Uniunea Personala este În teritoriul vast al mecanisme democratice sau
rezultatul unei intelegeri intre ştiinţelor sociale cel mai antidemocratice, puterea
2 state , constand in derutant concept este acela al politică.
desemnarea unui sef de stat ideologiei. Odată ajuns la putere,
comun . Statele membre ale Dicţionarele definesc partidul construieşte strategia
uniunii personale isi ideologia ca „totalitatea concretă de punere în aplicare
pastreaza suveranitatea. ideilor şi concepţiilor a doctrinei proprii.
Uniunea Reala este o uniune filosofice, morale, religioase Primul şi cel mai
mai stransa intre 2 state , etc. care reflectă, într-o formă important domeniu care
legate nu numai prin teoretică, interesele şi trebuie transformat şi
persoana aceluiasi sef de aspiraţiile unor categorii modelat potrivit doctrinei
stat ,dar si prin existenta sociale, într-o anumită epocă. este STATUL, pe care
unor institutii comune . Ştiinţa care are ca obiect de politicienii îl definesc ca
cercetare studiul ideilor, al principală instituţie politică a
32.Regimul politic: legilor şi origi-nilor lor” societăţii, capabilă să exercite
concept, varietăţi. (Dicţionarul Explicativ al puterea suverană. Statul
Regim politic –e ansamblul Limbii Române – ediţia reprezintă sistemul nervos
institutiilor si raporturilor 1996). central al societăţii, motiv
politice prin care clasa Termenul de doctrină pentru care puterea politică
politica isi infaptuieste desemnează „totalitatea instalată va acţiona astfel
programul politic.Aceste principiilor unui sistem încât statul să fie în măsură a
institutii sunt: politic, ştiinţific, religios implementa conceptele
monarhia,parlamentul,guvern etc.”. doctrinei respective. Puterea
ul,partidele Ideologia, ca ştiinţă, politică ghidată de o doctrină
politice,armata,justitia,etc. este rezultanta revoluţiilor proprie este forţa care
Regimurilor politice se politice şi sociale care au comandă în societate.
clasifica în: acompaniat Prima Revoluţie Important este faptul că
a) regimuri autocratice; Industrială şi care au permis dreptul se află în slujba
b) regimuri democratice. con-solidarea şi răspândirea obiectivelor stabilite de
R. autocratic - se idealurilor democratice, a puterea politică. Teoretic
caracterizează prin concepţiilor moderne despre vorbind, dreptul ar trebui să
inexistenţa atît a condiţiilor societate şi evoluţia acesteia. aibă capaci-tatea de a cenzura
juridice formale cît şi a Cel care a plasat comenzile statului, de a
condiţiilor reale pentru ideologia în avangarda domoli nervozitatea ori
manifestarea voinţei discursului politic a fost Karl nerăbdarea puterii politice,
poporului. Puterea de stat Marx, discipolul lui Hegel. asigurând reglementarea sub
este exercitata de catre o Marile doctrine forma normelor juridice a
persoana sau un grup de politice pe care le-a cunoscut celor mai importante domenii
persoane prin metode epoca modernă şi ale vieţii economice, politice
dictatoriale , brutale , prin contemporană (liberalismul şi sociale, plecând de la
folosirea teroarei politienesti , – fondat de John Locke în protecţia valorilor juridice, a
Anglia, în anul 1690;
drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, a
democraţiei reale în general.
Corelaţia dintre
ideologie-doctrină politică,
stat şi drept este evidentă:
─ ideologie – doctrină
nazistă – stat nazist – drept
nazist;
─ ideologie – doctrină
liberală – stat liberal – drept
liberal;
─ ideologie – doctrină
socialistă – stat socialist –
drept socialist.
Voinţa statului este
voinţa puterii politice.
Normele juridice sunt
elaborate potrivit voinţei
statului, voinţei puterii
politice. Dreptul nu ar putea
să fie eficient, nu ar putea fi
aplicat fără ca el să aibă
garanţia forţei statului.
Dreptul este oglinda statului,
este expresia puterii politice.
34.Noţiunea, trăsăturile şi
felurile democraţiei.
Democratia e un regim politic
care se bazează pe voința
poporului. Principiile de bază
ale democrației sunt votul
universal și suveranitatea
națiunii,existenta
constitutiei,mecanismului
politic,organizarea si
conducerea societatii
democratic..
D. poate să fie:- directă ; -
reprezentativâ.
D. directă-  participarea
directă a cetăţenilor la
conducere, la adoptarea
deciziilor.
D. reprezentativă - fi executata direct sau
presupune alegerea de către
cetăţeni a organelor
reprezentative prin
intermediul cărora se exprimă
voinţa şi in-teresele
poporului, âlegeri care se fac
prin vot. Desigur căevoluţia
votului cunoaşte şi are o
istorie proprie, votul nu a fost
de la început un vot
universal,dar a devenit în
societatea contemporană
democratică, universal, egal,
direct şi secret. Democraţía
directă este o forma mai rară,
chiar foarte rară, ea astăzi se
întîlneşte în unele cantoane
din Elveţia, unde într-adevăr
sînt organizate adunări
populare aleîntregii populaţii
din cantonul respectiv, o data
sau mai multe ori pe an, într-
o anumită locali-tate, şi unde
sînt discutate şi aprobate
unele hotărîri, legi ale
cantonului respectiv.
“Democraţia formală". Rolul
central in sistemul politic al
societăţii revine
partiduluicomunist.Recunoaşt
erea prin Constítuţie a rolului
conducător al partidului
comunist a avut o persoane, de obicei selectaţi
semnificaţie multiplă. în
primul rînd, i se garanta
poziţia de monopolist al vieţii
de stat,indiferent de
rezultatele alegerilor
deoarece rolul conducător al
partidului nu era
conditionalde victoria în
alegeri. în al 2 rînd, partidul
avînd dreptui să „îndrumeze"
toate organele de stat şi
funcţionarii publici dictau
modalităţile de soluţionare a
tuturor problemelor. în al 3
rînd, prin politica de cadre,
coordonată strict, partidul
comunist asigura excluderea
cazurilor de pă-trundere în
aparatul de stat a să se pronunțe, prin vot,
persoanelor nedorite, a celor
care aveau alt concept asupra
vieţii.
35.Factorii de configurare a
democraţiei reale.
Democratia reala a viitorului
CURTUIUS AUGUSTIN -
poiectul unei democratii
autentice este in lucru -
include votul direct, tutelar si
delegat - tehnica de vot IT.
De asemeni fragmentarea pe
nivele
local,regional,national,uniona
l etc. a legislatiei precum si
mandat pe timp nedeterminat
pentru persoane.
36.Formele democraţiei.
Referendumul ca formă a
democraţiei.
Democratia este inteleasa ca
putere a poporului ce poate
indirect. In epoca moderna
s-a impus democratia
reprezentativa, in cadrul
careia exercitarea puterii se
face de catre reprezentanti
alesi.
Există următoarele tipuri de
democraţii:
1. Democraţia
directă- este un regim politic
democratic în care populația
(„suveranul”) exercită
puterea în mod direct.
Democrația directă mai este
numită uneori și "democrație
pură". Deci, este o formă de
democraţie şi o teorie a
societăţii civile în care
suveranitatea este practicată
de către toţi cetăţenii care
doresc să participe la luarea
deciziilor. În funcţie de
sistemul particular,
participanţii pot decide
asupra moţiunilor executive,
pot legiferaalege sau demite
oficiali, şi pot judeca procese
civile şi penale.
2. Democraţia dreptul se află în interacţiune
reprezentativă- unde strînsă, şi satul depinde de
suveranitatea este exercitată drept, şidreptul depinde de
de către un grup restrând de stat. Dreptul este un
instrument necesar în mîinele
prin alegeri. Această formă statului. Statul nu poate
include incă 2 forme: A. exista fără drept. Cu ajutorul
Democraţia Parlamentară; dreptului statul îşi
B. Democraţia prezidenţială; înfăptuieşte funcţiile
3. Democraţia sale,impune voinţa sa întregii
deliberativă incorporează societăţi. Dreptul este un
elemente din ambele mijloc de organizare a puterii
democraţii anterioare. Multe destat (doar Constituţia, alte
ţări care au democraţie legi stau la baza formării şi
reprezentativă permit trei activităţii organelor de
forme de acţiune politică care drept).La rîndul său dreptul
oferă o democraţie directă nu poate exista fără stat, care
limitată: iniţiativa, este capabil să constrîngă
referendumul (plebiscitul), şi pentru a fi respectate normele
demiterea prin plebiscit a juridice. Normele juridice îşi
unor persoane alese prin vot. au începutul de la stat. Statul
Referendumul - Consultare le concretizează în actele sale
directă a cetățenilor, chemați individuale, le asigură prin
puterea sa de contrîngere.
asupra unui proiect de lege de Dependenţa dreptului de stat
o deosebită importanță pentru se exprimă şi în formele
stat sau asupra unor probleme înfăptuirii funcţiilor statului
de interes general. care crează dreptul,
Referendumurile pot include adicăinstituie, modifică,
posibilitatea respingerii unor anulează normele juridice,
anumite legi. Aceasta dă atribuie un caracter juridic
posibilitatea populaţiei să dea altor normesociale (de
un veto hotărârilor de guvern. exmplu: obiceiurile),
Iniţiativele, înaintate de concretizează normele
obicei de către populaţie, juridice în actele
forţează luarea ăn individuale(activitate de
consideraţie a legilor sau executare a dreptului), adoptă
amendamentelor (de obicei măsuri privind asigurarea
ca urmare a unui normelor juridice (activitatea
referendum), fără a fi nevoie de ocrotire a normelor
de consimţământul oficialilor juridice).
aleşi, sau chiar în opoziţie cu 38.Independenţa relativă a
dorinţa acestora. Demiterea statului şi dreptului:
prin pălebiscit a unor independenţa relativă a
persoane alese prin vot oferă statului
populaţiei dreptul de a faţă de economie;
înlătura oficiali aleşi înainte independenţa relativă a
de terminarea perioadei organelor statului;
pentru care au fost aleşi, deşi independenţa
această posibilitate este relativă a dreptului (nu am
folosită foarte rar în găsit)
democraţiile moderne.
39.Conceptul şi structura
37. Corelaţia stat-drept. sistemului politic al
Aspecte teoretico- societăţii.
metodologice a corelaţiei Dupa cum se stie, societatea,
stat-drept. privita printr-o abordare
Statul şi dreptul sunt 2 părţi sistemica, constituie un
străns legate între ele, ale sistem social global, adica un
suprastructurii, sînt fenomene ansamblu de relatii, procese
politice deosebite, deci, pe si activitati umane aflate în
ele le uneşte politica, interactiune dinamica, având
unfenomen social mai larg. ca finalitate crearea bunurilor
Ele au apărut odată, există, materiale si valorilor
funcţionează, se spirituale menite sa asigure
dezvoltăîmpreună. Totodată, existenta si progresul social.
statul şi dreptul sînt Societatea este un sistem
fenomene sociale diferite. social global, deoarece omul,
Statul reprezintăorganizaţia ca element fundamental al
puterii politice, exprimată în societatii, este în primul rând
anumite organe de stat. o fiinta sociala, care
Dreptul este regulator al comunicasi intra în relatii
relaţiilor sociale şi e alcătuit interumane cu semenii sai: fie
din norme, din reguli cu printr-un cadru organizat
caracter general. Statul şi caruia indivizii îi apartin prin
nastere, cum sunt
comunitatile umane familia,
etnia, poporul, natiunea); fie
prin activitati comune în
cadrul unor
grupuri sociale (muncitori,
tarani, intelectuali, patroni,
angajati, liber profesionisti),
fie prin libera adeziune la
diferitele organizatii politice.
Sistemul politic reprezinta,
asadar, un subsistem al
sistemului social global care
cuprinde relatiile politice,
institutiile politice si
conceptiile
politice, sistemul care asigura
organizarea si conducerea de
ansamblu a societatii,
functionalitatea ei. Pentru a
întelege specificul si
functionalitatea sistemului
politic, trebuie analizate
structura si, respectiv,
componentele sale: relatiile
politice, institutiile politice si
conceptiile politice, precum
si interactiunea dintre ele. a)
Relatiile politice constituie
acea parte a relatiilor sociale
în care indivizii, grupurile
sociale si comunitatile umane
intra deliberat pentru a se
implica în organizarea si
conducerea societatii în
ansamblul ei. Relatiile
politice se deosebesc, prin
urmare, de restul
relatiilorsociale, prin anumite
caracteristici: au un caracter
programatic, în sensul ca ele
reprezinta numai acea parte a
relatiilor sociale în care
indivizii si categoriile sociale
intra în mod deliberat pentru
realizarea scopurilor privind
organizarea si conducerea
societatii; au un caracter
organizat, manifestânduse
prin intermediul institutiilor
politice, al unor programe si
platforme politice privind
organizarea si conducerea
societatii. Prin urmare,
relatiile politice sunt acele
relatii care se stabilesc în
raport cu puterea politica prin
intermediul unor institutii si
organizatii politice. Relatiile
politice sunt între partide,
între diferite institutii
politice, care exprima vointa
si interesele diferitelor
grupuri de cetateni privind
organizarea si conducerea
societatii; relatii între cetateni
si puterea de stat; relatii între
partide si stat, care sunt de
guvernamânt sau de opozitie;
relatii între state etc. În
general, relatiile politice, deci
si institutiile politice prin
care
acestea se materializeaza,
sunt în raport direct cu gradul
de cultura si constiinta grupurilor sociale,
politica a cetatenilor. comunitatilor umane
indicând gradul de organizare care trebuie oglindite în mod
politica a societatii la un corespunzator si armonizate,
moment dat. Principala si cea în scopul gasirii celor mai
mai veche institutie politica adecvate solutii.
este statul cu întreg Functionalitatea sistemului
ansamblul componentelor politic presupune si
sale, existând, de asemenea, contradictia între competenta
partidele politice, grupurile procesului stiintific de
de presiune etc. Trebuie avut fundamentare a deciziilor si
în vedere ca nu orice nivelul redus de cunoastere,
organizatie din societate este specific formelor
si organizatie politica, ci institutionalizate ale
numai organizatiile care se democratiei. Cresterea
implica în complexitatii problemelor
problema puterii politice. De solicita o competenta
regula, institutiile politice sporita a persoanelor
(stat, partide, alte organizatii) implicate în procesul
se constituie în cadrul unui informarii, analizei,
sistem national, al unor diagnozei, prognozei.
natiuni. În epoca Contradictia manifestata între
contemporana însa, unele scientizarea procesului de
institutii politice au capatat si conducere si democratie nu
un caracter international pe trebuie înteleasa ca fiind o
fondul interdependentei si opozitie fatala.
colaborarii între state si
popoare, si chiar un caracter 40. Varietăţile sistemelor
superstatal, prin înfiintarea de politice.
asemenea organisme politice Constatăm faptul că lumea
la nivelul unor comunitati contemporană e caracterizată
regionale sau mondiale. de o diversitate a sistemelor
Institutiile politice, atât pe politice. Lucrul acesta se
plan mondial cât si pe plan explică prin faptul că
international, se pot afla în procesul de constituire şi
relatii de alianta sau opozitie. activitatea sistemelor politice
c) Conceptiile politice , o sunt influenţate de mulţi
alta componenta a sistemului factori: experienţa istorică,
politic, constituie reflectarea gradul de dezvoltare a
în viata spirituala a modului culturii, nivelul dezvoltării
de organizare si conducere a economice; maturitatea
societatii. Elementul esential societăţii civile; cadrul
al conceptiilor politice îl geopolitic ş.a.
constituie doctrinele politice. În funcţie de gradul de
Doctrinele politice exprima o dezvoltare a culturii şi
anumita conceptie de ponderea diferitor subiecţi ai
organizare si conducere a procesului politic, sistemele
societatii, pe baza unui politice pot fi clasificate,
principiu sau unghi de vedere după G.Almond în patru
propriu precum: democratic, tipuri:
dictatorial, conservator, a) Sistemul anglo-
liberal, socialist, social american. Se caracterizează
democrat, tehnocrat etc. printr-un nivel înalt al
Valoarea conceptiilor diviziunii rolurilor şi
politice se oglindeste, de fapt, funcţiilor între participanţii
în programele si platformele procesului politic: stat,
partidelor politice, în natura partide, grupuri de presiune.
organizarii si conducerii Puterea şi influenţa sunt
politice a societatii. Toate repartizate între diferite
cele trei componente ale niveluri ale sistemului politic.
sistemului politic se afla intr- Sistemul politic funcţionează
o strânsa legatura, asigurând, în baza hegemoniei culturii
în parte si împreuna, politice, orientate spre
functionalitatea sistemului apărarea valorilor liberale,
politic în calitatea sa de care sunt recunoscute în
reglator al vietii sociale, al societate.
organizarii si conducerii b) Sistemul
acesteia. Functiile sistemului continental-european. Se
politic de reglare, organizare deosebeşte prin caracterul
si conducere a societatii se fragmentar al culturii politice,
manifesta contradictoriu, prin apariţia în cadrul
întrucât ele reprezinta o culturilor naţionale a politico-ideologice,
expresie a pluralitatii orientărilor, idealurilor,
intereselor individuale, valorilor, principiilor opuse.
Existenţa diferitor subculturi
nu poate asigura stabilitatea
socială. Acest tip de sistem
politic este caracteristic
Franţei, Germaniei, Italiei.
Ţările scandinave au o poziţie
intermediară între cele două
sisteme.
c) Sistemul
preindustrial şi parţial
industrial. Acest tip de sistem
dispune de o cultură politică
mixtă, care este constituită
din subculturile locale,
întemeiate pe valorile clasei,
ale tribului, ale gintei, ale
clanului. În cadrul acestui
sistem politic liniştea,
înţelegerea, stabilitatea nu pot
fi atinse fără constrângere.
Integrarea societăţii cu
ajutorul violenţei contribuie
la întărirea puterii, la
concentrarea ei în mânile
unui grup restrâns.
d) Sistemul politic
totalitar. Funcţionează în
baza recunoaşterii priorităţii
intereselor de clasă,
intereselor naţionale. În
cadrul acestui sistem lipsesc
organizaţiile, asociaţiile
benevole.
Este cunoscută şi tipologia
realizată de J.Blondeli, care
divizează sistemele politice
contemporane în cinci tipuri:
a) Democraţiile
liberale ataşate valorilor
liberale.
b) Sistemele
comuniste care proclamă
egalitatea socială dar nu oferă
soluţii pentru realizarea ei.
c) Statul tradiţional,
condus, de regulă, de grupul
oligarhic, conservativ după
caracterul său.
d) Sistemele populiste,
orientate spre afirmarea
principiului egalităţii în
distribuirea bunurilor dar care
sunt, în majoritatea cazurilor,
de esenţă autoritară, după
mijloacele utilizate.
e) Sistemele autoritar-
conservative, pentru care este
caracteristică o politică de
conservare a inegalităţii, care
se opune răspândirii
principiului egalităţii şi a
participării politice.
41 .Statul şi partidele
politice: concept, corelaţie.
Partidele sunt atestate de
experienţa socială ca o
categorie de bază a mişcării
istorice a societăţii,
constituind principalii factori
ai mişcărilor sociale şi
naţionale, ai confruntărilor
exprimând prin activitatea lor
devenirea istorică a societăţii.
Partidele politice, prin locul
şi ponderea lor în societate,
prin influenţa pe care ele o
exercită asupra membrilor şi
simpatizanţilor au un mare
impact asupra vieţii şi
organizării politice din ţările
respective.
Partidismul reprezintă o
componentă dinamică a vieţii
democratice, în sensul că
democraţia începe să se
manifeste eficient o dată cu
apariţia şi dezvoltarea
partidelor ca instituţii
politice.
Într-o accepţiune largă, un
partid politic reprezintă o
grupare sau asociaţie
permanentă de indivizi uniţi
în mod liber între ei prin
afinităţi ideologice şi
convingeri politice comune,
creată la nivel teritorial pe
baza unor principii stricte de
organizare şi disciplină, al
cărui scop, înscris într-un
program sau statut, constă în
promovarea şi înfăptuirea în
competiţie electorală şi
parlamentară cu alte partide,
a unei anumite doctrine sau
concepţii politice privind
dezvoltarea şi conducerea
unei societăţi date.
Sociologul român D.Gusti
aprecia partidul politic în
felul următor: ,, partidul
politic este o asociaţie liberă
de cetăţeni, uniţi în mod
permanent prin interese şi
idei comune, de caracter
general, asociaţie ce
urmăreşte, în plină lumină
publică, a ajunge la puterea
de a guverna pentru
realizarea unui ideal etic
social”.
Definiţia cel mai adesea
reţinută se fondează pe
reuniunea a patru criterii
propuse de către Joseph La
Palombara şi Myron Weiner:
a) O organizaţie durabilă. Un
partid există atunci când are o
organizare durabilă. Un
partid exprimă o tradiţie
politică ce durează în timp şi
el n-ar putea fi doar o
adunare momentală la
iniţiativa unui om
providenţial. Continuitatea
organizaţiei permite
distingerea partidelor de
simplele clientele sau clici,
care dispar odată cu
fondatorii lor.
b) O organizaţie ramificată.
Un partid nu există în mod
real decât atunci când
dispune de o organizare
completă, începând de la
eşaloanele locale până la
centrul coordonator de rang
naţional. Acest criteriu îl
diferenţiază de simplul grup
parlamentar lipsit de de impozite şi acordarea, cu de stat, în temeiul hotărîrii
structurile locale permanente. titlu individual, a altor judecătoreşti.
c) Voinţa de a exercita înlesniri şi privilegii nu se
puterea. Partidele au vocaţia admite. Asociaţiile obşteşti 43.Statul şi religia: concept,
de a cuceri puterea fie de tineret şi de copii corelaţie.
răsturnând sistemul existent beneficiază de sprijinul Religia este prima încercare
(partidele revoluţionare), fie material şi financiar al de gîndire metafizică a
participând la competiţiile statului. Statul acordă omului.Este prima
electorale. Acest criteriu organizaţiilor de copii dreptul filosofie.Ca normă şi
permite diferenţierea de a folosi gratuit sau în spiritualitate,ce are drept
partidelor de cluburile de condiţii preferenţiale centru fiinţa umană,dreptul se
reflexie sau de sindicate, ori încăperile şcolilor, liceelor, identifică cu religia,
de grupurile de presiune. col egiilor şi instituţiilor dobîndind cînd un conţinut
Obiectivul acestor organizaţii extraşcolare, căminele profund religios,cînd un
este de a influenţa puterea, nu culturale, palatele şi casele de conţinut absolut
de a o exercita. cultură, amenajările sportive. ateist,independent şi
d) Căutarea unei susţineri Asociaţiile obşteşti şi indeferent de religie.În mod
populare. Această susţinere persoanele lor juridice care, tradiţional,în evoluţia
poate lua mai multe forme - în perioada alegerilor raporturilor dintre drept şi
militanţi, aderenţi, autorităţilor publice, religie s-a evidenţiat existenţa
simpatizanţi, alegători, - care desfăşoară agitaţie pro sau următoarelor faze:1.o primă
diferenţiază partidul - contra partidelor politice, fază prezintă confuzia
instrument de mobilizare organizaţiilor social-politice, totală,atît pe terenul dreptului
colectivă de clubul sau de blocurilor şi candidaţilor public,cît şi pe cel privat,a
cercul politic, acestea aparte sînt private de dreptul dreptului cu religia.2.A doua
rămânând mai ales la sprijin financiar de stat cu fază ne pune în prezenţa
laboratoare de idei. Acest destinaţie specială, la emancipării progresive a
lucru permite, de asemeni, impunere, finanţare şi dreptului privat de
diferenţierea partidelor de creditare preferenţială. religie.3.separarea dreptului
organizaţiile paramilitare, ce Mijloacele financiare primite de religie,cel puţin în sens
pot uneori încerca să ia de ele în conformitate cu formal,pe teren public.Prima
puterea prin forţă. programele speciale de stat, fază se manifestă sub două
în calitate de granturi şi forme:a)teocraţia-
42.Statul şi organizaţiile subvenţii urmează să fie guvernarea directă a
obşteşti: concept, corelaţie. restituite la bugetul de stat, în societăţii prin
Statul poate să acorde sprijin temeiul hotărîrii zei;b)monarhia de drept
asociaţiilor obşteşti prin judecătoreşti, în conformitate divin.-guvernarea prin
finanţarea cu destinaţie cu legislaţia. Organele de reprezentanţi ai
specială, la cererea acestora, conducere ale asociaţiei divinităţii.Faza a doua începe
a unor programe sociale, obşteşti, în numele căreia să apară ca urmare a evoluţiei
ştiinţifice şi culturale, prin membrii (participanţii) istorice,a apariţiei unor noi
încheierea unor contracte asociaţiei sau alte persoane factori
pentru executare de lucrări şi au desfăşurat agitaţie economici,sociali,politici.De
prestar e de servicii, precum preelectorală fără ştirea şi ex.:înmulţirea populaţiei,
şi prin plasarea, pe bază de asentimentul acestor organe, formarea unor clase care nu
concurs, a unor comenzi urmează să declare, fără participă la religia
sociale de realizare a întîrziere, neparticiparea romană,dau naştere
diferitelor programe de stat asociaţiei pe care o conduc la necesităţii unor acte şi
unui număr nelimitat de aceste acţiuni, iar organul de proceduri de care să se poată
asociaţii obşteşti. Statul informare în masă, prin al servi cetăţenii şi care îşi pierd
contribuie la desfăşurarea cărui intermediu s-a făcut caracterul religios în materia
activităţii asociaţiilor obşteşti agitaţie, este obligat să de căsătorie, testamente.Cu
ce urmăresc beneficiul difuzeze în c el mai scurt revoluţia franceză intrăm în
public, colaborînd cu acestea timp dezminţirea. Persoanele faza laicizării dreptului
şi promovînd faţă de ele o care acţionează în numele public.Suveranitatea nu va
politică fiscală preferenţială. asociaţiei obşteşti fără mai fi de drept divin,ci de
În relaţiile cu asociaţiile sancţiunea organelor de drept popular.În formă ,
obşteşti care desfăşoară conducere poartă răspundere religia se desparte de
activitate în acelaşi domeniu, în conformitate cu legislaţia. drept.Profesorul Adam
organele de stat nu trebuie să Asociaţiile obşteşti şi Popescu menţionează,că
acorde preferinţe nici uneia persoanele lor juridice nu au tratatele de teorie sau
din ele. Asociaţiile obşteşti ce dreptul să utilizeze mijloacele Enciclopedia dreptului din
urmăresc beneficiul public băneşti şi valorile materiale, perioada comunistă şi
pot fi scutite parţial sau primite de la persoane fizice postcomunistă,acordă o mare
integral de plata unor şi juridice străine, pentru atenţie legăturii dreptului cu
impozite în conformitate cu susţinerea partidelor politice, religia.Interacţiunea dreptului
legislaţia fiscală şi cu organizaţiilor social-polit ice, cu religia este
prezenta lege. Arendarea de blocurilor şi candidaţilor multiformă,aceste se
către asociaţiile obşteşti ce aparte în cadrul alegerilor dovedeşte prin mai multe
urmăresc beneficiul pu blic a autorităţilor publice. aspecte:identificarea
încăperilor şi clădirilor Mijloacele băneşti şi valorile preceptelor religioase cu cele
proprietate publică se face în materiale utilizate în juridice,influienţa dogmelor
condiţii preferenţiale, în scopurile menţionate urmează religioase asupra dogmelor
modul stabilit de Guvern. să fie expropriate, cu titlu de drept.Stemele juridice
Scutirea asociaţiilor obşteşti gratuit, în venitul bugetului tradiţionale
(hindus,islamic)au      este un idial specific un vis fiind conformitatea normei
incontestabilă origine Organele    autoadministrării    roz al omenirii al căror sau a actului juridic cu
religioasă.Astfel în Islam  locale    asigură   organizarea realizare ea tinde mii de normele superioare care
sursa primară de drept o autogestionării publice pe ani.imaginațile omului despre stabilesc condiţii de
reprezintă Coranul- carte teritoriul respectiv. stat ca o organizație care procedură privind edictarea
sfîntă a Ele  au  dreptul  să decidă şi funcționează pe baza unor normelor juridice.
mahomedanilor.Deci,rezultă sînt responsabile pentru toate legi echitabile au început să Eficacitatea este definită ca
că atît dreptul cît şi morala,şi chestiunile de interes local se formeze în primele etape fiind conformitatea normelor
religia sînt norme de în   domeniile:   de dezvoltare a civilizației cu comportamentul
conduită,reglementează organizării  administraţiei  de  umane. Gînditorii antechității destinatarilor normelor sau al
anumite relaţii sociale,apar la  stat,  dezvoltării social- au încercat să evedențieze așa autorităţilor împuternicite cu
o anumită treaptă de economice   a   teritoriului   relații și interacțiuni dintre aplicarea lor. Legitimitatea-
dezvoltare istorică,însă spre din   subordine,    edilităţii, drept și puterea de stat care să conformitatea normelor
deosebire de drept aceste gospodăriei   comunale,   asigure funcționarea juridice cu norme, valori şi
norme sociale nu sînt deservirii  sociale.  ocrotirii  s armonioasă a altei epoci. În principii extrajuridice. Esenţa
neapărat unitare şi normele ănătăţii, comerţului şi peroada devreme a acestui principiu se reduce la
morale au un caracter telecomunicaţiilor, revoluților burgheze la aceea că există stat de drept
spontan,pe cînd cele juridice ocrotirii  naturii  şi  exploatări elaborarea concepților numai acolo unde domină
sînt rezultatul unei creaţii i raţionale  a  resurselor pprogresiste despre statul de legea, dreptul. 3.Princip.
conştiente şi organizate. naturale, asigurării legalităţii, drept au contrebuit Spinoza, echităţii sociale şi egalităţii în
menţinerii ordinii publice, montesquieu, voltarie, kant. drepturi.Realizarea acestui
44.Corelaţia statului cu dezvoltării învăţămîntului, În viziunea filozofilor antici principiu constituie protecţii
organele de culturii şi cultelor. puterea de stat care minimale, permiţînd
autoadministrare.      Organele autoadministrării recunoaște dreptul și îl individului să trăiască o viaţă
Autoadministrarea   locală   locale  asigură  buna  funcţio limitează se consideră o demnă, de neamestec atît din
reprezintă   nare  a întregului  organism statalitate echitabilă. „acolo partea statului, cît şi din
activitatea  liberă  a social-economic al unde lipsește puterea legiii partea altcuiva, viaţa lui
locuitorilor  unei  anumite   teritoriului din subordine în scria Aristotel acolo nu există personală desem-nînd un fel
unităţi   administrativ- funcţie  de  mijloacele  dispo nici o formă a orînduirii de de spaţiu sacru, de nepătruns,
teritoriale   a nibile,  buna  funcţionare  a   stat. Socrate considera că un constituind în jurul
republicii,  stabilite  prin lege tuturor serviciilor   stat bine construit este statul individului o sferă de
pentru rezolvarea în mod necesare  populaţiei,  respecta care este administrat de legi inviolabilitate.4.Principiul
nemijlocit rea  legilor  Republicii bune. Ideile juridico statale și democratismului. democraţia
sau  prin  intermediul  organe Moldova, respectarea instituțile Romei antice și ale este un concept şi un
lor  alese  de  ei  a  problemel drepturilor şi libertăţilor Grecei antice au influențat fenomen ce aparţine statului
or   de importanţă locală. cetăţenilor. semnificativ apariția și de drept, ce sintetizează într-
     dezvoltarea unor învățături un tot unitar valorile morale,
Autoadministrarea  locală  se   45.Statul de drept: concept progresiste cu privire la statul politice şi juridice ale
realizează  în  baza şi repere istorice. de drept. Aristotel în lucrarea societăţii, la o anumită etapă
Constituţiei Republicii Statul de drept poate fi sa politica vorbește despre de dezvoltare a ei.
Moldova, a prezentei Legi, a înţeles ca un concept politico- cele trei ideei de bază ale
legilor Republicii Moldova juridic ce defineşte o formă a statului de drept: supremația 46.Principiile statului de
cu privire   la   regimului democratic de legii, separarea puterilor în drept.
autoadministrarea   comunei   guvernămînt din perspectiva stat, echitatea socială care Cuvîntul „principiu” vine de
(statului),    oraşului, raporturilor dintre stat şi stau și astăzi la baza la latinescul principio ceea ce
municipiului, judeţului, în drept, dintre putere şi lege conceptului stat de drept. înseamnă început.Prin
baza altor legi ale Republicii prin asigurarea domniei legii Trăsăturile: - presupune principii ale dreptului
Moldova, a decretelor   şi a drepturilor, a libertăţilor democratismul puterii înţelegem ideiile,tezele
Preşedintelui,   a   fundamentale ale omului în manifestat prin suveranitatea fundamentale care stau la
hotărîrilor  Parlamentului  şi   exercitarea puterii. Statul de poporului - cere o ordine de baza întrgului sistem de
ale Guvernului Republicii drept reflectă coexistența drept în care locul suprem îl drept,determinate de relaţiile
Moldova. celor două etnității sociale ocupă Constituţia- presupune sociale,fiind expresia
     Autoadministrarea locală distincte totodată indisolubil libertatea presei, a tuturor concentrată, a valorilor
se legate între ele care sunt mass-media.Pricipiile statului promovate şi apărate de
realizează  prin  voinţa  popor statul și dreptul a raporturilor de drept.Prin principii ale drept.În literatura juridică
ului, lor reciproce manifestate ca statului de drept înţelegem există mai multe opinii
exprimată  prin  forme  ale  d relații dintre putere și acele începuturi, idei funda- privitor la clasificarea
emocraţiei  directe  şi normativitate prima cu mentale care stau la baza principiilor dreptului.Unii
reprezentative: tendințe spre dominare și concepţiei statului de consideră,că principiile se
participarea  populaţiei  la  di supunere, cealaltă cu cea de drept.1.Princip. separaţiei clasifică în două mari
scutarea  şi  rezolvarea  celor   frînare ți ordonare relevînd puterilor în stat. Putem spune grupuri: a)principii generale
mai importante  probleme, această independență Leon că pentru buna funcţionare a (fundamentale);
alegerea organelor Duguit spunea dreptul fără aparatului de stat este b)princip.ramurale.Însă există
reprezentative (consiliile), forță este neputencios, dar hotărîtoare asigurarea unui şi alte păreri conform cărora
participarea  la  realizarea  ho forța fără drept este o echilibru raţional al principiile se clasifică în trei
tărîrilor  adoptate  şi   barbarie. Ideea statului de elementelor sale, mergîndu- grupuri:princip.fundamentale
exercitarea controlului asupra drept întodeauna sa sprijinit se de la o separaţie mai strictă ;
activităţii organelor pe dualismul statului și pînă la o separaţie princip.ramurale;princip.inter
autoadministrării locale. dreptului. Înacelași timp ea sa suplă.Separaţia puterilor ramurale.Principii
Organele autoadministrării bazat pe viziunea filozofică constituie o trăsătură fundamentale se mai
locale  au  atribuţii  de  comp despre drept ca o valoare definitorie majoră a statului numesc şi constituţionale
etenţă locală şi împuterniciri supremă care dispune de un dedrept.2.Princip.supremaţiei deoarece sînt reglementate în
transmise de organele conținut propriu.după cum legii. include aspectele Constituţie.Ele se dezvoltă
ierarhic superioare. menționează Gr.C.Fiodorov, eficacităţii şi legalităţii. din acele norme juridice care
statul democratic și de drept Legalitatea este definită ca reglementează relaţiile
sociale de primă importanţă Libertatea de societate,faţă de sine dependenţă de atitudinea faţă
pentru unitatea organizată de înseamnă:a)posibilitatea unei însuşi.Ea presupune de statalitatea şi suveranitatea
stat.Princip.fundamentale persoane de acţiona după asumarea răspunderii faţă de RM, de necesitate şi
stau la baza princip.ramurale propria sa dorinţă.b)starea rezultatul acţiunii sociale a legitimitatea lor, precum şi de
şi interramurale.Ele sînt unei persoane libere,care se omului.N.Popa afirmă că viziunile diverse asupra
foarte mobile,caracterizîndu- bucură de deplinitatea responsabilitatea a fost politicii, care trebuia să fie
se printr-o pronunţată drepturilor politice şi civile în plasată pe terenul promovată de puterea
legătură logică între ele, şi se stat.c)independenţa unui stat moralei,însă reeşind din centrală, au constituit baza
realizează pe planul faţă de o putere faptul că ea e înţeleasă ca o şubredă pe care s-a edificat
TGD.princip.generale ale străină.d)drepturi dimensiune a agentului ce statul RM. Noul stat era
dreptului se delimitează de cetăţeneşti ;libertatea reglementează întregul său foarte sensibil la orice atentat
norma juridică.Norma individuală-dreptul care comportament nu poate fi la atributele suverane ale
juridică se raportează la garantează inviolabilitatea redusă doar la nivelul puterii centrale, venite din
principile dreptului în două persoanei; libertatea de moral,ci la toate formele interior şi exterior şi
sensuri: 1.princip.dreptului îşi conştiinţă-dreptul persoanei responsabilităţii/politică,jurid întruchipate, în mare parte, în
găsesc realizarea prin de a avea opinie ică.Responsabilitatea e legată fenomenul separatismului,
aplicarea practică a conduitei proprie,libertatea de drept,însă nu poate fi care a marcat istoricul RM,
prescrise de gîndirii,cuvîntului.Egalitatea confundată cu răspundere, începвnd din perioada
n.juridică.2.Normele juridice deasemenea are mai multe deoarece ea este un act de activizării luptei forţelor
conţin şi descriu cele mai sensuri: a)starea a două sau angajare a individului care îşi naţionale şi democratice din
multe din principiile mai multe lucruri legate între asumă consecinţele, Republica Sovietică
dreptului.Princip.ramurale ele;b)principiul potrivit conştiintizează consecinţele Socialistă Moldovenească
sînt principiile propri unei căruia oamenilor şi statelor li acţiunilor şi (RSSM) pentru independenţa
singure ramure de drept.Ele se recunosc aceleaşi inacţiunilor.Responsabilitatea faţă de URSS.
sînt înscrise în coduri şi în drepturi.Acest principiu desemnează subordonarea În 2005 a fost investigate:
alte legi.Din această categorie constă în consacrarea în conştientă a omului faţă de fenomenul juridic din
fac parte drepturi acelor două legi Principiul echităţii şi perspectiva procesului de
princip.individualizării fundamente- libertatea şi justiţiei .Echitatea înseamnă edificare a statului de drept
pedepsei egalitatea-ale vieţii sociale. nepărtinire, dreptate şi Republica Moldova,
penale,princip.libertăţii „Fiecare individ are dreptul la cumpătate.În concepţia lui aspectele lui teoretice şi
contractuale viaţă,la libertate,la siguranţa Aristotel ....... sublinia istorice, şi anume:
etc.Princip.interramurale se personală” (art.3 Declaraţia valoarea unei justiţii sociale 1)fenomenul activismului
referă la două sau mai multe universală a dreptului care urmăre îndreptarea legii juridic al cetăţenilor, asistenţa
ramuri de drept,însă nu la omului).În legătură cu acest acolo unde nu juridică gratuită, fiind
toate.Ex:principiul principiu I.Gogaru face corespundea.La romani înaintate propuneri de lege
oralităţii,publicităţii în următoarele precizări. aequitas are sens apropiat de ferenda în Parlament şi în
dreptul procesual penal şi A)libertatea –ca fundament al drept.Pentru Cicero el este organisme non-
civil. De aici rezultă că aceste vieţii sociale şi component al unul şi acelaşi lucru,ca ius guvernamentale a căror
trei grupuri de principii se acestui principiu, se găseşte civile(dreptul egal pentru toţi activitate ţine de protecţia
întrepătrund, se completează difuzaată în ramurile cetăţenii),iar Celsius drepturilor omului;
şi se sprijină reciproc. dreptului sub două defineşte dreptul ca artă a 2) fenomenul cu privire la
Princip.legalităţii sau forme:1.sub forma libertăţilor binelui şi echităţii.Acţiunea probaţiune şi protecţia
asigurării bazelor legale de individuale; 2.sub forma principiului echităţii priveşte drepturilor persoa nelor aflate
funcţionare a statului.Acest libertăţilor atît activitatea legiuitorului în detenţie. Rezultatele
principiu stă la baza unui stat generale.B)libertatea-ca cît şi activitatea de cercetărilor realizate au fost
democratic şi de fundament al vieţii sociale şi interpretare şi aplicare a implementate în practica
drept.Caracteristica ca dimensiune este dreptului de către organele de penitenciarelor din Republica
fundamentală a statului de determinată de puterea care aplică legile.Cuvîntul Moldova; 3) problema
drept o constituie cucerirea publică.C)libertatea este justiţie provine din latinescul dreptului la informare, ceea
pe cale legitimă a puterii de unică,însă modalităţile de „iustitiu” şi are mai multe ce a contribuit la imple men
stat,exercitarea ei conform exprimare sînt diverse.D) semnificaţii: totalitatea tarea prac tică a rezultatelor
cerinţelor legalităţii.Într-un libertatea omului primeşte organelor de juridicţie dintr- investigaţiilor în activitatea
stat de drept, dreptul considerare pe trei un stat,ansamblul legilor şi a mass-media; 4) practica de
îndeplineşte misiunea sa de planuri:1.libertatea omului în instanţelor judecătoreşti. interpretare a dreptului de
intermediar între idealurile raport cu natura; 2.în raport Justiţia se realizează prin către organele judiciare în
morale,filosofice şi forţele cu societatea;3.în raport cu asigurarea satisfacerii contextul integrării europene
reale,între ordine şi sine însuşi.E)egalitatea este drepturilor şi intereselor a Republicii Moldova. În
viaţă.Pentru ca puterea să fie unul din fundamentele vieţii legitime pentru toţi oamenii. condiţiile actuale finalizarea
exercitată potrivit cerinţelor sociale care îşi găseşte Justiţia e unul din principalii formării statului de drept în
legalităţii organele care reglementatea sub forma factori de consolidare a celor Republica Moldova devine
exercită aceasttă putere egalităşii tuturor în faţa mai importante relaţii sociale. unul dintre elementele
trebuie să li se dee o perioadă legii.Principiul centrale al reformelor
scurtă de responsabilităţii Cuvîntul 47.Perspectivele edificării structurale care sînt menite să
exerciţii,deasemenea este responsabilitate presupune statului de drept în confere reformei democratice
necesar să existe separarea obligaţia de a efectua un Republica Moldova. un caracter ireversibil. Nu un
puterilor în lucru,de a răspunde, de a da Republica moldova a apărut împrumut mecanic al unei
stat.Princip.legalităşii socoteală.Responsabilitatea pe harta lumii ca un nou stat experienţe străine, ci
presupune democratismul este un fenomen în urma dezmembrării evidenţierea principiilor de
puterii manifestat prin social,deoarece exprimă un Uniunii Sovietice în 1991, bază care urmează să fie
suveranitatea poporului.Acest act de angajare a individului eveniment ce a făcut posibilă aplicate în practică, inclusiv
princip.cere o ordine de drept în contextul relaţiilor proclamarea independenţei şi ţinîndu-se cont de
în care locul suprem îl sociale,este un fenomen RM, la 27 august aceluiaşi specificul socio-cultural al
constituie social pentru determinarea an. Lipsa tradiţiei politice de societăţii moldoveneşti, care
Constituţia.Principiul unui anumit comportament al statalitate, criza de identitate poate contribui la
libertăţii şi egalităţii individului faţă de alţii,faţă şi divizarea populaţiei în
consolidarea legalităţii
administrării statale.
În aceste condiţii este
important să se folosească
experienţa Uniunii Europene
în elaborarea noilor legi şi
desăvîrşirea celor existente,
ţinîndu-se cont de tradiţiile şi
specificul societăţii
moldoveneşti.
Statul de drept se
caracterizează prin unele
principii proprii lui, dintre
care de bază sînt următoarele:
În primul rînd,
predominarea legii în toate
sferele vieţii publice. În acest
sens, statul de drept − este o
structură organizată social cu
relaţii stabile economice,
culturale, juridice şi politice,
care, prin intermediul legii şi
puterii de stat, se limitează la
formarea şi asigurarea
dezvoltării libere a societăţii
civile.
Drepturile şi libertăţile
cetăţenilor în statul de drept
se examinează în strînsă
legătură cu drepturile şi
libertăţile tuturor membrilor
societăţii, ca fundament
pentru construirea relaţiilor
dintre om şi autorităţi, al
căror scop principal este să
asigure respectarea
drepturilor şi libertăţilor,
crearea condiţiilor necesare
pentru realizarea lor plenară.
Statul, fiind parte a societăţii
democratice civile,
soluţionează conflictele care
apar în momentul exercitării
drepturilor şi libertăţilor,
precum şi găsirea unui
consens, armonizarea
relaţiilor dintre cetăţeni şi
între aceştia şi organizaţiile
publice, precum şi între
acestea şi însuşi statul.
În al doilea rînd,
importanţa primordială a
societăţii civile de origine
moldovenească pentru
funcţionarea statului de drept.
Crearea unei societăţi civile
deschise, libere, democratice,
bazate pe lege, pe
responsabilitatea, informarea
şi spiritul întreprinzător al
cetăţenilor face ca omul şi
cetăţeanul să fie elementul
central al unui stat de drept.
Societatea civilă şi statul de
drept − acestea sînt două părţi
ale unui tot întreg. Acolo
unde lipseşte statul de drept,
lipseşte şi societatea civilă. Şi
invers − în cazul în care nu
există nici o societate civilă,
nu există nici un stat de drept.
Numai o astfel de abordare
poate crea condiţii pentru
auto-exprimare, auto-
realizare a personalităţii, dar
şi a libertăţii creaţiei şi
gîndirii în diferite domenii,
ceea ce ar permite
dezvăluirea valorilor, iniţial
inerente societăţii umane.
Din acest punct de vedere
este foarte importantă
reglementarea de stat a
activității persoanelor de
origine străină, care au un
interes în elaborarea politicii
în Republica Moldova.
Activitatea străinilor în
societatea civilă din partea
sferei politice sau în
finanţarea unor astfel de
organizaţii publice este o
subminare directă a coordonarea
suveranităţii statului şi prin
urmare, o încălcare a
Constituţiei Republicii
Moldova. Asemenea
persoane nu trebuie să aibă
posibilitatea de a crea şi
finanţa organizaţiile societăţii
civile de pe teritoriul
Republicii Moldova care în
vreun fel influenţează sau
încearcă să influenţeze
politica statului. Mai mult
decît atît, în scopul creării
condiţilor pentru persoanele
juridice străine de a avea
contacte cu conducerea
politică şi puterea executivă a
Republicii Moldova trebuie
să fie adoptată legislaţia, care
reglementează acest fel de
relaţii, folosind experienţa
altor state, în special a
Statelor Unite, în formarea
legislaţiei privind
lobbyismul.
În al treilea rînd,
îmbunătăţirea de mai departe
a principiului separării
puterilor, în conformitate cu
care toate cele trei ramuri ale
puterii − legislativă,
executivă şi judecătorească,
sînt la fel de importante, dar
au competenţe, mecanisme de
formare şi funcţionare
diferite.
Republica Moldova are în
acest sens realizări reuşite,
însă pentru a înfăptui de facto
principiul de „separare al
puterilor” e nevoie să fie
dezvoltat sistemul de control
şi de echilibrare în
administrarea publică şi
politică. În acest scop, este
oportun să fie îmbunătăţite
metodele de interacţiune
continuă a structurilor puterii
de stat, în scopul elaborării
soluţiilor coordonate bazate
pe satisfacerea intereselor
reciproce şi compromisurilor
rezonabile, a opri părţile de
excesul de ambiţii, egoism şi
acte necugetate în interes
propriu. Este deosebit de
importantă aplicarea
principiului „separării
puterilor” în ceea ce priveşte
reţeaua sistemului judiciar, în
baza unei delimitări clare a
competenţelor, a modului de
formare a lor şi de
independenţa faţă de alte
ramuri ale puterii a tuturor
verigilor sistemului judiciar
din Republica Moldova.
Institutul preşedinţiei nu se
referă la acest principiu de
separare al puterilor în stat.
Conform Constituţiei
Republicii Moldova,
Preşedintele este şeful
statului şi trebuie să asigure
necesară a specifice. Acest principiu este
activităţii diferitor ramuri ale
puterii în stat − legislative,
executive şi judecătoreşti,
adică, îndeplineşte rolul opus
principiului de „separare al
puterii” .
În al patrulea rînd,
supremaţia legislaţiei la
funcţionarea şi organizarea
puterii de stat. Un stat de
drept înseamnă că, în
societate şi în stat legea
reprezintă cea mai înaltă
valoare juridică, toate relaţiile
economice, politice, sociale,
culturale sînt construite în
baza legii şi corespund
acesteia.
Stabilirea supremaţiei legii
este de neconceput fără
penetrarea profundă a bazelor
juridice în toate structurile
societăţii şi ale puterii de stat.
Toate instituţiile
administrației publice trebuie
să respecte legislaţia şi
normele morale.
Recunoaşterea acestui
principiu trebuie să vină din
partea tuturor verigilor
organelor de stat, dar şi de la
toate nivelurile ei − sub
forma declaraţiilor oficiale,
legilor şi altor acte normative
în activităţile lor de zi cu zi.
Supremaţia legii trebuie să
fie recunoscută de către
partidele politice, mişcările
sociale şi organizaţiile − în
formă de avize, declaraţii,
iniţiative, etc. Acest concept
trebuie să prindă rădăcini în
sensul justiţiei publice şi în
conştiinţă fiecărui om, ceea
ce necesită îmbunătăţirea
culturii juridice a tuturor
segmentelor populaţiei,
promovarea valorii sociale
înalte a dreptului,
semnificaţia lui în viaţa de zi
cu zi a persoanei, societăţii şi
statului.
Lecţiile de drept trebuie
introduse ca discipline
obligatorii în şcoli şi instituţii
superioare de învăţămînt,
punîndu-se accent nu pe
conţinutul legilor, ci pe
explicarea principiilor
funcţionării unui stat de
drept, importanţa respectării
Legilor şi normelor morale.
În al cincilea rînd,
egalitatea tuturor cetăţenilor
în faţa legii. Protecţia
garantată a drepturilor,
libertăţilor, onoarei şi
demnităţii cetăţenilor nu este
posibilă fără respectarea
strictă a acestui principiu.
Legile trebuie să fie
respectate de către toţi
cetăţenii, indiferent de rangul
lor, de orice alte caracteristici
strîns legat de consolidarea
disciplinei conştiente în
relaţiile de muncă, viaţa
economică şi cea de zi cu zi.
Supremaţia dreptului şi
legii înseamnă că întreaga
viaţă a societăţii, întregul
sistem al relaţiilor sociale,
funcţionarea organelor
puterii, activitatea
funcţionarilor publici trebuie
să se bazeze pe principii
legale. Legea în sine trebuie
să fie una de drept, adică să
fie adoptată de organele
legitime ale puterii de stat, să
corespundă standardelor
internaţionale, care nu vin în
contradicţie cu prevederile
constituţionale.
În al şaselea rînd,
responsabilitatea reciprocă a
statului şi cetăţeanului. Un
stat de drept, conform
definiţiei, este un stat
democratic, care respinge
metodele rigide de guvernare,
care respectă şi garantează
drepturile şi libertăţile
omului, în care funcţionează
principiul responsabilităţii
reciproce a cetăţeanului şi
statului, conform căruia nu
numai cetăţenii sînt
responsabili în faţa statului,
ci şi statul poartă
responsabilitate faţă de
cetăţenii săi.
  Responsabilitatea
reciprocă a guvernului şi
cetăţenilor, înseamnă că
statul defineşte şi permite
măsura libertăţii cetăţenilor şi
gradul de responsabilitate
faţă de aceştia, dar şi măsura
şi limitele intervenţiei sale în
viaţa cetăţenilor, stabileşte
limitele autonomiei
cetăţenilor în relaţiile lor cu
alţi subiecţi ai reglementării
legale. Anume prin acordarea
drepturilor cetăţenilor şi a
responsabilităţilor asumate
între stat şi cetăţeni se
stabilesc raporturile juridice
în limitele în care una dintre
părţi are tot atîtea drepturi
cîte obligaţii are cealaltă. sale o serie de trasaturi
Explicarea acestor principii precum:
ar trebui să stea la baza 1.      un cadru legislativ
studierii culturii juridice de adecvat, care sa reglementeze
către elevi şi studenţi. raporturile sociale dintre
În al şaptelea rînd, membrii societatii în
moralitatea în administrarea totalitatea lor, iar toti
statului devine un concept de cetatenii, indiferent de pozitia
amploare naţională, din motiv lor sociala sau politica, sa fie
că serviciul de stat este un egali în fata legii, sa respecte
indicator al calităţii statului legea ca element suprem în
însuşi. De aceea statul odată stat; legea este un principiu
cu implicarea societăţii civile de baza (fundamental) al
ar trebui să se ocupe de statului de drept;
această problemă: să ducă o 2.      organele puterii de stat,
politică de consolidare a centrale si locale, sa fie alese
bazelor eticii şi moralităţii şi de cetateni, prin vot
mai presus de toate, în rîndul universal, direct si secret, pe
funcţionarilor publici. Lucrul baza unor optiuni ale
în această direcţie ar trebui să pluralismului politic;
aibă un caracter sistematic, 3.      separatia puterilor în
de durată şi să constea în stat: parlamentul sa constituie
selectarea tinerilor puterea legislativa, guvernul
supradotaţi pentru a-i pregăti puterea executiva, iar puterea
să lucreze în calitate de judecatoreasca sa vegheze la
funcţionari de stat. Iar în respectarea legilor si
acest context este foarte sanctionarea încalcarii lor;
importantă optimizarea 4.      datoria guvernului si a
numărului membrilor autoritatii politice de a se
aparatului de stat, prin conforma Constitutiei si de a
crearea pentru stat a actiona conform legii;
posibilităţii de a avea grijă pe 5.      delimitarea clara,
deplin de angajaţii săi. precisa între stat si partidele
Un moment important în politice;
construirea unui stat de drept 6.      fortele militare si politia
este institutul reprezentanţei sa fie plasate sub controlul
ca o manifestare a autoritatii civile, în fata
principiului independenţei careia sunt raspunzatoare;
poporului în condiţiile 7.      circulatia libera a
democraţiei reprezentative, informatiei si persoanelor,
deoarece trăsătura distinctivă dreptul la libera exprimare si
a unui stat de drept este organizare politica si
poporul ca unica sursă a profesionala a tuturor
puterii şi purtătorul cetatenilor, în conformitate
suveranităţii sale. Pe cît de cu legea, care sa faca
eficient va fi institutul controlul puterii politice în
reprezentanţei, tot în aceeaşi societatea civila;
măsură putem vorbi despre 8.      respectarea drepturilor
construirea unui stat de drept omului în conformitate cu
în Republica Moldova. prevederile internationale
Natura reprezentativă a consacrate.
democraţiei şi eficienţa Statul de drept, ca element
statului de drept depind de esential al puterii politice,
sistemul de control constituie un factor de baza al
permanent din partea progresului general.
alegătorilor a reprezentanţilor
săi, a gestionării organelor -formarea stat. Social
reprezentative în activitatea Statul a apărut la o anumită
sa. Controlul democratic treaptă a evoluţiei istorice,
popular va permite să ţină răspunzând nevoilor de
oficialii aleşi în imediata dezvoltare şi progres ale
apropiere de popor, să societăţii. Statul apare în
exercite control judiciar perioada de trecere de la
asupra legalităţii organelor organizarea gentilică la
reprezentative, iar dacă este orânduirea sclavagistă.
necesar, să aplice măsuri de Necesitatea apariţiei statului
răspundere juridică este legată de trebuinţele
membrilor organelor puterii unor comunităţi umane
reprezentative. evoluate de a-şi asigura
funcţionalitatea. Evoluţia
48.Teoria statului social. comunităţilor umane
Statul de drept îsi exercita prestatale se prezintă astfel:
puterea în conformitate cu hoarda, ginta, tribul.
legea, si are la baza activitatii Factorii care au determinat
apariţia statului sunt:
- Atingerea unui înalt grad de
evoluţie (atît numeric cît şi
calitativ) a uniunilor tribale;
- Diviziunea socială a muncii
ce a generat necesitatea
organizării comunităţii în
cadrul unui anumit teritoriu;
- Diferenţierea socială care a
adus la apariţia unei autorităţi
cu mijloace de impunere a
propriei voinţe.
Apariţia statului ca
organizare a puterii colective
a societăţii a necesitat
asigurarea respectării
normelor sociale transformate
treptat în norme juridice.
Statul a apărut şi s-a
dezvoltat, evoluând prin
specializarea unei anumite
părţi din societate căreia i s-a
încredinţat anumite funcţii de
conducere, organizare,
apărare etc. Pentru asigurarea
funcţionalităţii sociale în
condiţiile complexe în care
au început să se dezvolte
anumite comunităţi umane.
49.Reglementarea
drepturilor şi libertăţilor
omului înstatul de drept.
Drepturile si libertatile
fundamentale ale omului
formeaza obiectul de
reglementare a dreptului
constitutional, reflectinduse
in norme juridice, care nasc
modifica sau sting acele
relatii care apar intre sat si
cetatian, determina ststutul
juridic al cetateanului. O
deosebire dintre drept si
libertate ar fi: dreptul –
posibilitatea de a obtine
careva beneficii; libertatea –
posibilitatea de a evita unele
ingradiri ce vin din partea
statului. Constitutia R.M. din
29.07.1994 contine acele
drepturi si libertati care au o
importanta semnifigativa atit
pentru cetatean ca individ cat
si pentru societate si
stat.drepturile si lebertatile
cetatenilor pot fi grupate
conform constitutiei in:
 Drepturi civile –
specificul lor este ca ele îi
apartin omului de la
nasterem; ele cuprind acele
drepuri ale omului care
aigura un nivel de trai decent
si in general chiar care sunt
necesare pentru viata,
libertate si demnitatea
omuluii ca individ;
astfel constitutia proclama
drepuri si libertati ca –
dreptul la viata , la libera
circulatie, la integritatea
fizica, la viata intimaa,
familie si privata, libertatea
opineiei si a exprimarii
dreptul la constiinta ș.a.
 Drepturile politice
– specificul lor rezulta din
legatura politico-juridica
dintre stat si cetatean articolul
38 Dreptul de vot şi dreptul
de a fi ales.
Voinţa poporului constituie
baza puterii de stat. Această
voinţa
se  exprimă  prin  alegeri  libe
re, care au
loc  în  mod  periodic  prin
sufragiu universal, egal,
direct, secret şi liber
exprimat.
Cetăţenii  Republicii
Moldova au drept de vot de la
vîrsta de 18
ani,  împliniţi  pînă în ziua
alegerilor inclusiv,
excepţie  făcînd  cei puşi sub
interdicţie în modul stabilit
de lege. Dreptul de  a  fi aleşi
le este garantat
cetăţenilor  Republicii
Moldova cu drept de vot, în
condiţiile legii.
 O grupa aparte a
drepturilor de baza pe care la
are un cetatean sau omul
simplu reprezinta drepturile
social-economice. Ele ating
acele parti ale veietii
omenesti ca proprietatea,
relatiile de munca adica
dintre angajator si angajat,
odihna, sanatate, invatatură,
conform constitutiei R.M. se
cunosc urmatoarele drepturi
social-economice: Dreptul la
muncă şi la protecţia muncii,
Dreptul la grevă, Dreptul la
proprietate privată şi
protecţia acesteia, Dreptul la
asistenţă şi protecţie socială
s.a.
Astfel majoritatea drepturilor
si libertatilor fundamentale
leregasim in constitutie, dar
statul de drept, ca stat de
drept are , sau adopta
continuu acte normative = in
care se regasesc drepturi si
libertati consacrate omului,
cetataeanului.
50.Rolul statului în
garantarea drepturilor şi
libertăţilor omului.
Statul este cel dintii care
elaboreaza anorm juridice si
aplicarea lor. Astfel statul are
menirea de a garanta acele
drepturi si libertati care sunt
consacrate in constitutie si nu
numai, aceste lucru este
infaptuit de stat pri acele
mecanizme create si care sunt
puse la indemina omului,
cetateanul ca detimator al
suveranitatii cedeaza unele
dein drepturile sale statuloui
si asta la rindul sau are
menirea de ai apara interesele
astfel rolul statului poate fi
privit sub doua aspecte gândirea sau reacţia intimă,
obligatia statului de apara personală a individului faţă
acele drepturi si libertati; pe de realitatea exterioară, faţă
de alta parte a asigura pe de conţinutul normelor
cetatean cu acele pirgii care juridice, ci maniera concretă,
ar permiteca insusi cetateanul pragmatică în care omul
sasi poata valorifica acţionează faţă de norma
drepturile si libertatile sale ex juridică.
prin accesul la justitie În intimitatea sa, în gândul
consacrat chiar de constitutie. său, omul poate să nu fie de
Mai mault ca atit stratul are acord cu prescripţiile unor
obligatia in dependeta de norme juridice. El poate
intinderea sa, să ajusteze respinge normele, le poate
legislatia nationala la acele contesta, dar este obligat să
tratate internationale la care se conformeze acestora,
face parte, daca tratatul pentru că norma juridică
prevede. reprezintă voinţa majorităţii.
În fapt, omul acceptă
51 Consideraţii generale că toate activităţile umane
privind accepţiunea socială, trebuie să fie normate,
conduita umană şi reglementate, că acestea nu
Reglementarea normativă a se pot derula dezorganizat,
acesteia. fără ca ele să fie subordonate
Societatea poate fi unor scopuri clare, unor
privită ca un sistem complex norme şi principii juridice.
de relaţii între oameni, ca Orice societate sau
interacţiune reciprocă a colectivitate umană are
indivizilor şi a comunităţilor nevoie de organizare, ordine
umane pentru atingerea şi disciplină, care se pot
scopurilor existenţiale. realiza prin normare. Daca nu
Fiinţele umane sunt, prin ar fi normele, am fi siliţi să
natura lor, fiinţe sociale, ale negociem, de exemplu, reguli
căror tendinţe şi instincte de proprietate în fiecare caz
fundamentale le conduc spre în parte ceea ce ar duce la
crearea unor reguli de dezechilibre sociale.
convieţuire, care se Normarea activităţii
consolidează în cadrul umane se impune ca o cerinţă
comunităţilor. Oamenii însă fundamentală în orice formă
sunt şi fiinţe raţionale, iar de convieţuire (în familie, în
această raţiune le permite să colectivele de muncă, în
găsească spontan căi de comunităţile de elevi şi
cooperare. studenţi, în comunităţi rurale
Starea naturală a şi urbane etc.).
omului nu este de „război al Această cerinţă
tuturor împotriva tuturor”, fundamentală capătă nuanţe
aşa cum şi-a imaginat şi particularităţi în condiţiile
Thomas Hobbes, ci mai contemporane, ce se
degrabă o societate caracterizează printr-o mare
reglementată de o mulţime de diversitate de raporturi
reguli sociale. interumane şi sociale.
Din multitudinea de Societatea umană la începutul
norme sociale, un rol mile-niului trei este marcată
deosebit de important îl de schimbări profunde,
ocupă normele juridice, determinate de revoluţia
dreptul fiind chemat să informaţională, de criza
analizeze poziţia omului, alimentară, de dezechilibrele
atitudinea acestuia faţă de majore apărute în zone şi
normele juridice care îi regiuni geografice, de
impun o variantă de fenomene de înstrăinare a
comportament, individului, de criza
determinându-l să se guvernării statelor, de
conformeze regulilor formidabila presiune a presupun sau se bazează pe
cuprinse în normele juridice. fenomenului de şomaj,
Aceste reguli vizează analfabetism, criminalitate şi
omul în cele trei ipostaze: a) sărăcie.
trebuie să dea ceva; b) trebuie Intr-un asemenea
să facă ceva; c) trebuie să se context, acţiunea umană
abţină a face ceva. trebuie normată, ea însăşi
Regulile acestea ne impunând reglarea prin
demonstrează că omul norme a conduitelor şi
trăieşte şi acţionează într-un comportamentelor. Norma
mediu activ, dinamic, fiind socială este cea care
pus permanent în situaţia de a reglementează conduita
se adapta la normele prescrise umană
de drept. Importantă nu este
Normele sociale apar din
nevoia coordonării
comportamentelor indivizilor
ce trăiesc în societate şi din
nevoia asigurării eficienţei
activităţilor lor.
Nu există gen de activitate
socială căreia să nu i se
impună sau să nu i se
recomande anumite reguli de
desfăşurare, de exercitare.
Stabilirea unor norme de
ghidare a unei anumite
activităţi este atît consecinţa
participării la realizarea
acesteia a mai multor
categorii de persoane (de
vîrstă, profesie şi formaţie
diferită), cît şi consecinţa
acumulării, de-a lungul
timpului, a unei experienţe
pozitive sau negative, fapt ce
conduce, spontan sau nu, la
formularea unor reguli
privind condiţiile reuşitei
unor acţiuni
Norma socială este o regulă
ce stabileşte felul în care să
acţioneze sau să se comporte
un individ în condiţii
determinate, pentru ca
intervenţia să fie eficientă şi
să sc bucure de o calificare
favorabili. Unele norme
sociale au o largă sferă de
cuprindere, guvernind
comportamentul tuturor
membrilor societăţii, cum
este, de exemplu, norma care
interzice uciderea unei
persoane, pe cînd altele pot ti
te refere la anumite categorii
socioprofesionale, cum ar fi.
de exemplu, o normă de
munca aplicabilă
agricultorilor sau anumitor
grupuri, sau chiar anumitor
persoane ce deţin anumite
funcţii In stau cum tlnt, de
exemplu, normele cuprinse In
capitolul V Titlul III din
Constituţia R Moldova
privind Preşedintele R
Moldova Norma sociali
presupune o atitudine
conştientă ţk activă,
concretizaţi în alegerea unui
tip de comportament. Dar
această alegere se face în
cadrul anumitor limite.
Acţiunile oamenilor, deşi
conştiinţa fi voinţa fiecăruia,
se desfasoara în cadrul unei
determinări complexe, în
limitele căreia există mai
multe posibilităţi de opţiune
52.Sistemul normelor
sociale.
Am subliniat faptul că
relaţiile sociale cunosc o
mare diversitate şi dobândesc
un caracter complex şi
dinamic, corespunzător
societăţii în care acestea se
manifestă.
Marea diversitate a
relaţiilor sociale determină
existenţa unei multitudini de
norme sociale care urmăresc
influenţarea compor-
tamentului oamenilor.
Aşadar, în categoria
de norme sociale sunt
cuprinse:
– norme etice
(morale);
– norme obişnuielnice;
– norme tehnice;
– norme politice;
– norme religioase;
– norme juridice;
– norme de
convieţuire socială.
Între diferitele norme
sociale există o strânsă
legătură. Astfel la începutul
societăţii umane au apărut
mai întâi normele morale,
urmate de cele religioase.
Morala şi religia au la bază
propriile sisteme de valori şi
propriile lor sisteme de
norme care le ocrotesc.
Valori ca viaţa, sănătatea,
libertatea, munca, viaţa de
familie etc au apărut mai întâi
în sfera moralei.
Normele morale sunt
respectate din convingere
fără a fi necesară o
intervenţie exterioară
individului.
Religia a preluat
valorile general-umane din
domeniul moralei şi le-a
impus credincioşilor prin
anumite dogme.
Normele religioase
cuprinse în decalog – ca de
exemplu, să nu furi, să nu fii
desfrânat etc. apără valori
ocrotite de toate religiile,
indiferent de nuanţele
existente între ele şi care le
separă.
53.Rolul normelor sociale în
funcţionarea şi dezvoltarea
durabilă a societăţii.
Normele sociale sînt create de
oameni şi stabilesc conduita
oamenilor în cele mai
diferite domenii ale vieţii
sociale, varietatea lor fiind
condiţionată, pe de o parte,
de varietatea relaţiilor
sociale reglementate -
economice, politice, de fa-
milie etc. - şi, pe de altă
parte, de modul prin care
voinţa şi interesele exprimate
sînt aduse la îndeplinire, cu
alte cuvinte, consecinţele
nerespectării lor (existenţa
unor sancţiuni)10.
Existenţa normelor sociale
este obiectiv necesară, nici
societatea neputîndu- se lipsi
de ele, fiind inimaginabilă o
societate anormică, adică
fără norme de
comportament. Pe măsura
evoluţiei şi dezvoltării
societăţii creşte şi se
diversifică sistemul normelor
sociale. Rolul acestora şi, în
mod special, al celor juridice
creşte deosebit de mult în
societatea contemporană în
care intervenţia tot mai
amplă în orientarea
proceselor sociale necesită
reglementări
corespunzătoare.
Desigur, oamenii sînt liberi în
alegerea comportamentului
lor în conformitate cu
diferitele norme sociale,
acestea nu li se impun
mecanic, automat, ci trebuie
să treacă prin conştiinţa lor,
prin liberul lor arbitru.
Această libertate, liber -
arbitru al oamenilor, este
relativă, adică permite
manifestarea concomitentă şi
a libertăţii celorlalţi. Norma
supremă a dreptului, după
Kant, cere să te comporţi în
aşa fel încît libertatea,
expresie a voinţei autonome,
să se împace cu libertatea
fiecăruia. Dreptul este acela
care, prin normele sale,
asigură, pe de o parte, o
limitare reciprocă a voinţelor
libere ale oamenilor. Pe de
altă parte, în cazul alegerii
unei conduite contrar normei
sociale, intervine
corectivitatea necesară,
aplicarea sancţiunii, foarte
diferită, conform naturii
normei încălcate (morale,
juridice etc.
54.Conceptul funcţiilor
dreptului.
Dreptul are ca scop
reglementarea relaţiilor
sociale, orientarea comporta-
mentului uman, în cadrul
unor relaţii de interes major,
în conformitate cu o voinţă
generală.
Acestui scop îi servesc o
serie de funcţii.
Funcţiile dreptului stnt acele
direcţii (orientări
fundamentale) ale acţiunii
mecanismului juridic la a
căror realizare participă
întregul sistem al dreptului
(ramurile, instituţiile,
normele dreptului) precum şi
instanţele sociale cu atribuţii
în domeniul realizării
dreptului (baltag )
Cunoscutul sociolog
american Tom Parsons,
considera că funcţia primară
a dreptului este funcţia
integrativă, dreptul avînd d) Funcţia educativă. i
rolul de a calma elementele Prin norme juridice, statul
potenţiale de conflict şi de a asigură cadrul organizatoric d
unge mecanismul social. necesar activităţii spirituale e
Dreptul este în această şi pune la dispoziţia f
lumină un instrument al oamenilor o serie de i
controlului social,un mijloace culturale şi n
instrument ce poate spirituale în a căror bază se i
funcţiona în condiţii bune realizează educaţia. Astfel, t
numai în prezenţa dreptul ocroteşte valorile e
următoarelor premise: spirituale şi culturale care
- existenţa fundamentului sînt legate nemijlocit de
funcţionarea normată a c
legitim al sistemului
mecanismelor sociale. În a
normativ;
- existenţa modului de cazul aplicarii sanctiunilor
interpretare a normelor scopul urmarit este i
dreptului; prevenirea abaterilor de la d
normele juridice, educarea si e
- existenfa sancţiunilor ce
reeducarea persoanelor. i
se aplică în cazul încălcării
e) Functia preventiva
acestora;
a dreptului, funtia de a g
- existenţa unei jurisdicţii. preveni incalcarea normelor e
juridice , elaboreaza norme n
55.Prezentrea analitică a de prevenire a
funcţiilor dreptului. e
acriminalitattii s.a. r
a) Funcţia normativă5. Funcţia
normativă a dreptului derivă din a
56.Conceptul principiilor l
scopul superior al lui şi din faptul dreptului.
că, nefiind scop în sine, dreptul e
In sens juridic, termenul ,
este destinat să asigure principiu are următoarele
subordonarea acţiunilor caracteristici: a) este un
individuale unei conduite-tip. început în plan ideal, este o p
Această funcţie ne apare ca o sursă, o cauză de acţiune; o
funcţie de sinteză, care implică b) are forţa şi semnificaţia s
toate celelalte funcţii ale unor norme superioare, t
dreptului şi este strîns legată de generale, ce pot fi u
caracterul normativ al dreptului, formulate în textele actelor l
de normativitatea juridică. Orice normative, de regulă, în a
proces care apare în societate nu Constituţii; c) se poate t
se poate desfăşura anarhic, la prezenta sub diferite forme, e
întîmplare, ci într- un cadni în special, ca o generalizare
organizat, normat, reglementat. de fapte experimentale; d) c
b) Funcţia de conservare, reflectă funcţionarea şi ă
apărare și garantare a valorilor dezvoltarea dreptului: f) se l
fundamentale ale societăţii. Fiind caracterizează printr-o ă
mijlocul cel mai eficient de pronunţată afinitate intre u
realizare a scopurilor social- ele. z
politce, dreptul exercită un rol P i
important în conducerea societăţii. r t
Dreptul este o tentativă de i o
reglare a relaţiilor sociale, n a
avînd menirea să stabilească c r
în avalanşa de interese, i e
adesea contradictorii, o p
armonie in virtutea unei idei i s
de valoare. i a
c) Funcţia informativă. Funcţia l u
informativă permite e
cunoaşterea societăţii, a
problemelor acesteia prin p
d e
prisma normelor juridice ale
r r
dreptului.
e c
Dreptul concentrează în sine
p e
schimbările ce au loc în
t p
societate: principiile
u t
orinduirii sociale de stat,
l e
structura politică a societăţii,
u
caracterul relaţiilor eco-
i
nomice, nivelul de d
democratizare a societăţii. i
Din normele juridice putem p r
culege o informaţie amplă o e
despre societatea data la t c
acea sau alta etapa de t
dezvoltare. f o
a politic, drepturile omului, poate să obţină avantaje din
r r separaţia puterilor, propria culpă (Nemo
e e pluralismul, independenţa auditur propria suam tur-
g judecătoriilor. De regulă, pitudinem alejans).
c l aceste principii sînt înscrise D. După sfera de
a e în Constituţie şi capătă o aplicare, principiile
r m forţă juridică superioară dreptului pot fi divizate în:
e e faţă de celelalte legi şi faţă a) principii de drept
n de toate ramurile dreptului. naţional (intern) ce se aplică
t - Principiile de în cadrul unui stat; b)
s principii de drept comunitar
ă ramură sînt înscrise în
t (supranaţional) ce se aplică
r coduri sau alte legi. In
a în cadrul Comunităţii
i această categorie de
u Europene, cu referinţă la
l principii pot fi numite
e principiul legalităţii, Statele Uniunii Europene;
l incriminării şi pedepsei în c) principii de drept
a dreptul penal, principiile internaţional, ce se aplică
j în cadrul societătii
libertăţii contractuale sau
u internaţionale, cu referire la
b bunei credinţe în dreptul
r statele lumii.
a civil, principiile realităţii
i E. După diviziunea
z contradictorialităţii sau
d dreptului, deosebim: a)
a publicităţii în dreptul
i principii de drept public; b)
procesual şi altele. Fiecare
c principii de drept privat.
disciplină juridică de
î e
ramură studiază principiile
n 58.Principiile ramurale ale
ramurii de drept respective.
t ş dreptului.
Evident că frontiera între
r i Principiile generale nu
principiile fundamentale,
e rămîn într-un spaţiu
generale sau constituţionale
g suspendat, ele nu există în
d şi cele de ramură este
u mod abstract, fară legătura
e elastică, penetrabilă în sensul
l cu reglementările din
că acestea se întrepătrund, se
u ramurile de drept. Principiile
completează şi se sprijină
i a generale constituie, în acest
reciproc.
p sens, fundamentul
l - Principiile
s interramurale se referă la principiilor de ramură.
i i Unele dintre principiile de
c două sau mai multe ramuri
s de drept, dar nu la toate. ramură, descrise în literatura
t a de specialitate.
r Dintre ele fac parte
e principiile oralităţii, 1. Principiile dreptului
m e internaţional conţin regulile
contradictorialităţii sau
publicităţii în dreptul de conduită cele mai
d a procesual penal, în dreptul generale, a căror respectare
e procesual civil etc. este obligatorie pentru toate
d B. Din punct de vedere statele-membre ale co-
r al conţinutului, principiile munităţii internaţionale,
d pentru menţinerea păcii şi
r e pot fi filozofice, politice,
p sociale, exclusiv juridice şi de securităţii internaţionale.
e principiul egalităţii suverane se
p t tehnică juridică.
u C. în dependenţă de referă la faptul că statele sînt
t egale din punct de vedere
l funcţiile pe care le
u îndeplinesc, principiile juridic, fiecare stat fiind
d i generale ale dreptului obligat să respecte
i disting funcţia personalitatea celorlalte
n 57.Clasificarea principiilor fundamentală şi funcţia state. Potrivit acestui
t dreptului. tehnică. principiu, fiecare stat are
r Referindu-ne la clasificarea După genul de funcţie dreptul să-şi aleagă în mod
- principiilor dreptului, putem tehnică pe care o liber sistemul său politic,
o menţiona că în literatura îndeplinesc, principiile social, economic şi cultural,
juridică există mai multe generale ale dreptului se să-şi elaboreze legile şi
ţ criterii de clasificare: împart în principii reglementările juridice
a A. După gradul de directoare şi principii proprii.
r generalizare şi sfera lor de corective. pacta sunt servanda (principiul
ă acţiune, acestea se clasifică Directoare sînt acele îndeplinirii cu bună credinţă
, în trei grupe, şi anume: a) principii de care depinde a obligaţiilor internaţionale)
principii fundamentale sau ordinea socială, (de este considerat cel mai vechi
generale; b) principii ra- exemplu, prezumţia de principiu, pentru că el în-
o seamnă în esenţă respectarea
r murale (de ramură); c) cunoaştere a legii, principiul
principii interramur ale. egalităţii în faţa legii). cuvîntului dat, a cuvintelor ce
i sînt scrise în cuprinsul
e - Principiile Corective sînt principiile în
absenţa cărora soluţiile tratatelor internaţionale.
n fundamentale sau generale
legale ar putea fi nejuste sau principiul autodeterminării
t se desprind din Declaraţia
neadecvate (de exemplu, (dreptul popoarelor de a-şi
m de suveranitate a Republicii
principiul bunei credinţe sau hotărî singure soarta)
d Moldova. Asemenea
principiul că nimeni nu vizează două planuri: în plan
principii sînt democratismul
intern, principiul reprezintă principiul prevenirii principiul operativităţii formele de exprimare a
dreptul statului de a-şi defini faptelor prevăzute de legea (celerităţii) procesului normelor juridice actele
orînduirea socială şi de stat, penală vizează faptul că penal constă în normative (legi, decrete),
de a dispune liber de legea penală are o funcţie rezolvarea (clarificarea) obiceiul juridic, practica
bogăţiile sale naturale, de a-şi preventivă; rapidă a cauzelor penale judiciară ele,
rezolva liber toate problemele principiul caracterului şi simplificarea Porntndu-se de la sensul
interne; în plan extern, personal al răspunderii activităţii procesual etimologic al termenului
principiul reprezintă dreptul penale penale; „izvor", în ştiinţa juridică
fiecărei naţiuni de a se principiul vinovăţiei persoana principiul echităţii au fost definite, de
constitui într-un stat este suspusă răspunderii desemnează dreptul asemenea, sursele,
independent. penale şi pedepsei penale fiecărei persoane la un originea, factorii de
principiul neintervenţiei în numai pentru fapte săvîrşite proces echitabil. determinare şi creare a
treburile interne interzice cu vinovăţie; 5. Principiile dreptului dreptului. Pentru a evita
imperativ ca un stat să se principiul individualizării familiei sînt: principiul confuzia dintre cele două
amestece în treburile interne răspunderii penale şi ocrotirii căsătoriei şi abordări ale „izvoarelor"
şi externe ale altui stat. pedepsei familiei, principiul dreptului in ştiinţa
principiul neagresiunii principiul teritorialităţii ocrotirii intereselor juridică s-a făcut
{nerecurgem la forţă şi legii penale consfinţeşte mamei şi copilului, distincţia Intre izvoarele
ameninţarea cu forţa) faptul că legea penală se principiul căsătoriei materiale şi izvoarele
principi soluţionării pe cale paşnică a aplică pentru faptele liber consimţite între formale.
difrremielorinternaţionale săvîrşite pe teritoriul R. soţi, principiul egalităţii Ixvoarrh materiale ale
principiul respectării drepturilor Moldova. în drepturi dintre bărbat dreptului, numite şi izvoare
omului, respectiv dreptul la viaţă, 4. Principiile dreptului şi femeie, principiul reale, stnt concepute realităţi
egalitatea în faţa legii, dreptul la procesual penal sînt definite exercitării drepturilor şi exterioare acestuia căre
muncă, drepturi politice etc. ca ideile principale pe baza al îndeplinirii determină acţiunea
2. principiile dreptului chilvile sini cărora este organizat îndatoririlor părinteşti în legiuitorului: ele dau naştere
definite ca „idei în conformitate procesul penal: interesul copiilor, unor reguli izvorîte din
cu care se cglcmcntea/ă relaţiile principiul legalităţii principiul monogamiei. necesităţile practice (dacă
sociale fi care stau la baza principiul prezumţiei Principiile dreptului este vorba de obicei).
activităţii juridice"21. nevinovăţiei, comunitar sînt: Izvoare formate - care
Aceste principii sînt: principiul aflării adevărului principiul aplicabilităţii presupune mijlocul de
principiul inviolabilităţii proprietăţii, presupune concordanţa imediate şi efectului direct al exprimare a izvorului
consacrat de Constituţia R. deplină între concluziile normelor dreptului material, forma pe care o
Moldova și dezvoltat de normele formulate de organele comunitar se referă la îmbracă dreptul în ansamblul
juridice de drept civil; judiciare şi realitatea faptul că acesta se aplică normelor sale.
principiul egalităţii in faţa legii civile obiectivă privind fapta imediat în statele- Aşadar, prin izvoare ale
care pune în lumină deplina cercetată şi autorul acesteia; membre, că el dreptului (în sensul juridic)
egalitate a persoanelor fizice fi principiul oficialităţii este completează direct ştiinţa juridică are în vedere,
juridice ht faţa normelor de drept fixat în art. 28 din Codul de patrimoniul juridic al într-o formulare foarte
civil; procedură penală al R. acestor state şi că orice generală, formele de
principiul îmbinării intereselor Moldova, care prevede că persoană are dreptul de a exprimare ale normelor
individuale cu cele generale vizează „instanţa de judecată cere judecătorului să i se juridice în cadrul unui
atît persoanele fizice cît fi efectuează acţiunile aplice tratatele, deciziile, sistem de drept în diverse
persoanele juridice, în sensul că procesuale din oficiu în directivele şi epoci şi ţări. Sensul juridic al
drepturile civile ale acestora sin! efectuarea acestora la reglementările noţiunii de izvor formal al
recunoscute în ideea satisfacerii cererea părţilor". Acest prin- comunitare. dreptului surprinde o
intereselor persoanelor in acord cipiu este obligatoriu în principiul priorităţii multitudine de aspecte şi de
deplin cu interesele generale ale toate cele trei faze ale dreptului comunitar arată modalităţi prin care
societăţii. , jj; procesului penal: urmărirea că acesta nu poate fi conţinutul preceptiv al
principiul ocrotirii drepturilor subiective penală, judecată şi punerea obstrucţionat sau normei de drept devine
civile în executare a hotărîrilor zădărnicit de dreptul regulă de conduită, se
3. principiile dreptului penal sînt judecătoreşti; statelor-membre. impune ca model de urmat în
definite ca reguli de bază cărora li se principiul rolului activ al principiul armonizării dreptului relaţiile dintre oameni.
subordonează toate normele fi organelor judiciare penale naţional cu dreptul Sau izvorul de drept este
instituţiiledreptului penal consacră obligaţia organelor comunitar conţine ideea forma de exprimare a
pnmipiul legalităţii exprimă faptul care participă la desfăşurarea directoare a substituirii dreptului, adică modalitatea
că întreaga activitate de apărare procesului penal de a dreptului naţional cu dreptul de instituire sau
socială împotriva criminalităţii manifesta un rol activ atît în comunitar. recunoaştere de către
trebuie să se desfăşoare în strictă iniţierea procesului penal cît puterea de stat a normelor
conformitate cu lgea Acest şi în celelalte faze ale 59.Conceptul de izvor al juridice in procesul de
principiu se exprimă prin două acestuia; dreptului. Clasificarea creare a dreptului.
reguli fundamentale: (nu există principiul garantării izvoarelor dreptului. Clasificarea izvoarelor
infracţiune fără lege) si (nu există libertăţii persoanei Norma juridică nu poate dreptului o găsim în lucrarea
pedeapsă fără lege); prevede, ca In tot deveni obligatorie într-o profesorului Gh. I. Mihai şi
principiul egalităţii in faţa c u r s u l p r o c e s u l u i p e na l colectivitate, daci nu Radu L Motica
legii se referă ta faptul că toţi este g a ra n t a t ă îmbraca o anumită formă Fundamentele Dreptului11: a)
membrii societăţii |K sînt egali in l i b e r t a t e a p e r s o a n e i, de exprimare si anume izvoarele fundamentale
faţa legii penale. principiul respectării izvorul de drept (Constituţia, tratatele
Principiul umanismului dreptului demnităţii umane, orice În teoria dreptului şi, în internaţionale); b) izvoarele
penal constituie linia persoană, care se află în general, in ştiinţele generale (legile organice şi
directoare a dreptului penal, proces de urmărire juridice, conceptul de ordinare); c) izvoarele
potrivit căruia sînt apărate penală sau de judecată, izvor al dreptului este detaliatoare (hotărîri,
drepturile şi libertăţile trebuie tratată cu utilizat Intr-un sens decrete); d) izvoare
fundamentale ale omului fi este respectarea d e m n i t ă ţ i i specific, strict juridic, prin întregitoare (cutuma,
respectată personalitatea fiecăruia; umane; care se au în vedere precedentul judiciar).
 Dintre jurisconsulti de mare
60.Obiceiul juridic ca izvor renume in sec III dupa
al dreptului. Hristos, sint cunoscuti:
Ansamblul normelor Papinian, Paul,Ulpian, ale
sincretice - drepte, bune şi caror opera au capatat putere
sacre - păstrate in memoria de lege in baza unor hotariri
orala a comunităţii, poartă date de imparatii Teodosiu al
denumirea de obicei juridic II-lea si Valentinian al III-lea,
sau cutumă juridică. an 426.
Obiceiul juridic este o Si in evul mediu doctrina a
componentă a tradiţiei jucat un rol important. In
normative şi, de aceea, situatiile dificile ale dr
poartă trăsăturile acesteia: cutumiar, judecatorii cautau
conservatorism, rigiditate, solutii in comentariile din
compozitism, arie mică de operele stiintifice. In epoca
aplicare, ambiguitate. Ca moderna , doctrina juridical a
izvor de drept, obiceiul incetat practice sa fie izv de
juridic e lipsit de certitudinea dr.
textului scris. Formulele lui
sînt puternic impregnate în 62.Precedentul judiciar şi
starea afectivă a comunităţii, practica judecătorească ca
iar impreciziile lui întîmpină izvor al dreptului.
dificultăţi de aplicare. Precedentul judiciar si
Primele legiuiri scrise au practica judiciara, au avut un
fixat în scris o serie de rol important ca izv formale
cutume, anume pe cele care ale dr de-a lungul istoriei.
puteau fi generalizate iar cele Precedentele judiciare sunt
care nu au fost asimilate şi soluţii pronunţate de
fixate în legiuiri au continuat instanţele judecătoreşti,
să trăiască în umbra acestora, soluţii care, în anumite
reglementîndu-li-se rostul în condiţii, devin obligatorii în
raport cu ele. situaţii similare ce vor fi
Mecanismul trecerii unei judecate ulterior.
cutume în sistemul Practica judecătorească
izvoarelor dreptului pozitiv înglobează toate hotărârile
este marcat de două pronunţate de către instanţele
momente: judecătoreşti.
- fie că statul, prin Precedentul este mai mult
organele sale legislative, caracteristic sist de dr anglo-
recunoaşte oficial un obicei saxon. Inca in dr feudal ,
şi îl încorporează într-o practica judiciara capata
normă a sa, aşa cum s-a valoare de izv de dr, mai ales
întîmplat în Codul civil al R. in Europa, dupa receptionarea
Moldova (art. 4); dr roman. Odata cu
fie cutuma este invocată de centralizarea puterii de st
părţi ca normă de conduită în feudale si cu formarea
faţa unei instanţe de judecată monarhiilor absolute se
şi aceasta o validează prin constata tendinta intaririi
hotărîrea sa, aşa cum se rolului actelor normative
întîmplă în instanţele din edictate de monarhul
India sau China. absolut , in detrimentul
precedentului si al altor izv
61 .Doctrina juridică. Rolul de dr.
ştiinţei juridice în diferite Odata cu revolutiile burgheze
perioade de timp. problema precedentului
Reprezinta analizele judiciar, ca izv de dr sa pus
investigatiile si interpratariel diferit in diverse sist de dr.
date de specialistii Astfel in Anglia , dr comun
teoreticieni si practicieni impreuna cu dr statutar
fenomenului juridic – alcatuiesc sstemul de dr
reprezinta stiinta dr. englez , si este format din
Doctrina jurid a avut o mare hotariri judecatoresti si
insemnatate, fiind obiceiuri jurid. Iar in Elvetia
recunoscuta ca izv de dr in exista opinie ca unele hotariri
special in antichitate si in ale tribunalului federal
epoka medieval. Astfel, in dr constituie adevarate izv ale
roman jurisconsultii au dr. In sist de dr socialist
desfasurat o activitate practicii judiciare nu i sa
complexa si bogata privind recunoscut sub nici un aspect
aplicarea si interpretarea dr, rolul de izv de dr. In tara
aducid o contrbutie noastra, desi practicii
substantiala la dezvoltarea si judiciare i se acorda o atentie
la adoptarea reglementarilor sporita, la fel nu e considerata
jurid la relatiile vietii sociale. izv de dr.
63.Contractul normativ ca
izvor al dreptului.
Poate fi definit ca un act
individual, un accord de
vointa, realizat pe baza unor
norme jurid, care produce
efecte jurid stabilind dr si
obligatii unor subiecti précis
determinati.
Contr cu character normative
ca izv de dr, au avut o
aplikare mai larga in dr
feudal, unde se realizau astfel
de acorduri intre nobili si
orase, intre diverse stari
sociale, etc.evident ele
exprimau raportul de forta
intre partile semnatare(ex :
Magna Charta Libertatum).
Contr normative ca izvor de
dr este mai des intilnit in
ramurile de dr constitutional,
dr muncii si dr international.
Contractual este un important
izv al dr constitutional in
cazul formarii federatiilor sau
confederatiilor. In dr muncii
si protectiei sociale, contr
colectiv de munca este un
contr normative, deoarece in
continutul sau sint stabilite
reguli de conduit generale si
obligatorii.
La etapa contemporana o
insemnatate deosebita o au
contr international ca izv ale
dr international.
64. Actul normativ-juridic
ca izvor al dreptului.
Este izv de dr creat de
organelle autoritatilor
publice, izv cecontin reguli
generale si obligatorii, a caror
aplikare la nevoie e asigurata
prin forta de constringere a st.
Characteristic p/u actele
normative-jurid sint
urmatoarele trasaturi
generale.
1) ele sint acte ale
activitatii de elaborare a dr de
catre st si include prescriptii
jurid obligatorii cu character
general despre conduita
oamenilor si organizatiilor,
precum si prescriptii privind
modificarea si suspendarea
actiunii normelor juridice.
2) actul normativ jurid
isi extinde actiunea nu asupra
unui raport concret si nu
asupra unui cerc individual
concret de raporturi, ci asupra
unui sau altui tip de raporturi
sociale si asupra tipului de
actiuni ale oamenilor.
3) Actul normativ
jurid este adresat orikarui
subiect ce participa la aceste
relatii. Ele pot fi aplikate in
mai multe rinduri. Actele
normative se refera nu la
fiecare persoana , ci la
categoria de participant la
acest raport individual.
Actele normative se impart in
: legi si acte normative
subordinate legii.
65.Legea şi actele
normative juridice
subordonate legii:
clasificarea lor.
Termenul lege desemneaza
actul normative ce emana de
la organul legislativ. Legile
se impart in : legi
constitutionale, legi ordinare
si legi organice.
1) Constitutia si legile
constitutionale sint investite
cu o forta jurid superioara
tuturor celorlalte legi si acte
normative. Constitutia fiind
legea fundamental a st si
impreuna cu legile
constitutionale sint cele mai
importante izvoare de dr.
2) Legile organice –
sint nemijlocit indicate de
constitutie. Prin ele se
reglementeaza sistemul
electoral,organizarea si
desfasurarea referendumului,
organizarea Guvernului,etc.
3) Leg ordinare- se
deosebesc dupa insemnatatea
si ordinea adoptarii lor.
Mai deosbim categorii
specific ale legii : legi
exceptionale, temporale,
interpretative. Deasemenea
mai sint dupa continutul lor:
legi material, legi
procedurale. Dupa regl jurid :
legi cu character civil,
penal,administrative ,
financiar, etc. dupa sfera de
cuprindere a relatiilor sociale
reglementate: legi generale,
special, exceptionale.
Actul normative – creat de
organelle autoritatii publice,
ce contine reguli generale si
obligatorii, a caror aplikare la
nevoie e aplikata prin forta de
constringere a st.
Celelalte acte normative sint :
hotaririle
parlamentului,decretele
presedintelui, hotaririle si
ordonantele guvernului,
ordinele, instructiunile si
regulamentele ministerelor,
hotaririle si dispozitiile org
administratiei publice locale.
66. Acţiunea actelor
normative juridice în timp.
Regulile şi excepţiile
acţiunii.
Durata de timp in care o n.j.
e in vigoare reprezinta si
intervalul de timp in are ea
produce efecte juridice, si
evidentiaza 2 momente
principale: 1) momentul
initial(intrarea n.j. in
vigoare); 2) momentul
final(incetarea actiunii n.j.)
Deci actul normative intra in
vigoare: a)din momentul
publicarii lui oficiale; b) din
momentul adoptarii actului
normative sau din momentul
indicat nemijlocit in textul
actului normative sau al altui
act special.
Din momentul intrarii in
vigoare n.j. guverneaza in
deplinatate relatiile sociale :
din acest moment nimeni nu
este in drept sa nu respecte
prevederile n.j. pe motiv ca
nu o cunoaste.
N.j. actioneaza doar in
present sau viitor de aceea un
principiu fundamental al
actiunii n.j. e principiul
neretroactivitatii lor. Legea
nu ultraactiveaza , deci ea nu
isi extinde actiunea dincolo
de iesirea din vigoare. Cu
toate ca aici exista si anumite
exceptii , cum sint:
1) retroactivitatea expresa –
unde aceasta se indica in
textul legii noi
2)legea penala – aici se
prevede ca leg penala poate fi
aplikata si unor situaii
anterioare, daca pedeapsa are
un character mai blind, sau ii
usureaza pedeapsa.
3) alta exceptie prevede
actele normative exceptionale
(temporale); 4) alta exceptie e
legata de actiunea legilor
interpretative.
Momentul final, adica
incetarea actiunii n.j. are lok
prin abrogare, prin expirarea
termenului p/u care a fost ea
edictata si caderea ei in
desuetudine.
Abrogarea- este un procedeu
tehnico-jurid prin care actele
normative fara termen isi
inceteaza activitatea prin
renuntare la ele,scoaterea lor
din uz. Abrgarea cunoaste
mai multe forme : expresa,
tacita,totala si partiala.
Suspendarea in timp – a unei
n.j. are lok in cazuri
exceptionale p/u cauze
determinate.
Derogarea- o abatere sau
exceptie de la reglementarea
existent, ii ingusteaza sfera
de aplikare.
Ultima forma este caderea
actului normativ in
desuetudine – atunci cind
desi formal este in vigoare,
totusi nu e rational de a fi
aplikata, datorita dezvoltarii
relatiilor sociale,
schimbarilor social-politice si
economice.
67. Acţiunea actelor
normative juridice în
spaţiu: principiile şi
excepţiile acţiunii.
Acțiunea normelor de drept
în spațiu este guvernată de
principiul teritorialității legii.
Conform acestui principiu,
legea se aplică doar pe
teritoriul statului ce a
adoptat-o, excluzând acțiunea
acelei legi pe teritoriul altui
stat, precum și acțiunea legii
unui stat străin pe teritoriul
respectivului stat.
Deci intregul sistem de
norme jurid produc efecte
jurid pe un anumit teritoriu.
Astfel ele se divizeaza in
doua grupe: 1)interne;
2)internationale. Cele interne
se divizeaza in : locale si
centrale.
N.j. internationale – regl
relatiile dintre st conform
principiului teritorialitatii.
Aceste norme sint obligatorii
si produc efecte jurid. In
cazul in care st a aderat la
unele acte normative
internationale si le-a ratificat,
ele devin prioritare fata de
cele interne.
Referitor la actele normative
interne,o deosebita
importanta pentru
valabilitatea lor o are forma
orinduirii de st.
Drept teritoriu al statuluii se
considera intreaga parte
terestra,subsolul, bogatiile
subpamintene,apele interne si
teritoriale, spatiul aerian in
limitele frontierelor de st,
precum si teritoriul
ambasadelor.
Principalele cazuri de
neaplikare a legii unei tari
asupra tuturor persoanelor de
pe teritoriul sau sint:
1)imunitatea diplomatica;
2)statutul juridic al
consulilor; 3)regimul juridic
al unor categorii de straini.
In cazul in kare un membru al
unei ambasade, al unei
agentii diplomatice sau
consulare, a savirsit o fapta
grava pe teritoriul st de
resedinta, el poate fi declarat
persoana non-grata sau poate
fi expulzat.
Si daca actele nrmative
adoptate de org centrale ale st
ationeaza pe intreg teritoriul
tarii, atunci norm jurid lokale
au o actiune limitata, la
unitatea administrativ-
teritoriala sau economika
asupra careia se extinde
autoritatea organului.
68. Acţiunea actelor
normative juridice asupra
persoanelor.
Normele juridice ale unui stat
se aplică tuturor persoanelor
care se află pe teritoriul
acelui stat, indiferent că sunt
cetăţeni ai acestuia, străini ori
apatrizi.
Totuşi, există norme de drept
care nu se aplică tuturor
subiectelor de drept. Astfel,
sunt norme care se aplică
doar persoanelor fizice sau
numai persoanelor juridice.
De asemenea, unele reguli de
drept vizează anumite
categorii distincte de
persoane, cum ar fi studenţii,
avocaţii, inginerii, militarii,
magistraţii, demnitarii,
persoanele căsătorite, părinţii
etc.
Astfel dupa cercul de subiecti
ai r.j. pot fi : norme
individuale si n. Colective.
Dupa caracterul n. Jurid. : -
n.j. cu caracter general de
aplikare pentru toti subiectii
de drept;
- N.j. ce se aplica
numai pers fizice ; si – n.j. ce
se aplica doar pers jurid.;
- N.j. speciale ce se
aplica doar anumitor
categorii de subiecti de drept;
- N.j. cu caracter
individual ce se aplica unei
singure persoane.
Dupa statutul juridic al pers
fizice se deosebesc:
-cetatenii st strain, - cetatenii
st propriu-zis; - pers fara
cetatenie (apatrizi).
Actiunea actelor normative
asupra pers e strins legata cu
actiunea teritoriala a actelor
normative, atit sub aspect
itern cit si international. Ce
inseamna ca n.j. actioneaza
asupra tuturor destinatarilor
in limitele teritoriului de
actiune al unui sau altui act
normativ.
Dar sint si exceptii: - sefii
statelor, corpul diplomatic si
consular, unele categorii de
straini, dispun de imunitate
diplomatica, ce consta in
exceptarea de la jurisdictia st
strain pe teritoriul careia se
gasesc.
- Cetatenii straini si
apatrizii ce lokuiesc pe
teritoriul st, sint limitati in
drepturi.
- Unele acte
normative se rasfring asupra
pers fizice indiferent de lokul
savirsirii infractiunii.
Sint cunoscute 3 forme de
reglementare de catre st a
regimului jurid al strainilor :
Regimul national-
recunoasterea de catre st de
resedinta a acelorasi dr pentru
straini de care se bucura
proprii sai cetateni.
Regim special – acordarea
pentru starini a unor dr
nominalizate in acorduri
internationale sau in legislatii
nationale.
Clauza natiunii celei mai
favorizate – un regim
consacrat in acorduri
bilaterale, in temeiul careie st
acorda un tratament la fel de
avantajos ca acela conferit
cetatenilor unui st tert
considerat favorizat.
69.Norma juridică: noţiune,
trăsături.
Norma juridică reprezintă
acea regulă de conduită
socială, instituită sau
recunoscută de către stat, care
are drept scop asigurarea
ordinii în societate și care
poate fi adusă la îndeplinire,
în caz de nevoie, prin forţa de
constrângere a statului.
Nici o formă de asociere
umană nu poate funcționa in
mod adecvat fără instituirea
unui minim de reguli de
conduită.Putem spune ca
normele sau născut odata cu
societatea. Rolul normei este
legat de organizarea vieții
sociale pe baze raționale ,
societatea funcționînd
independent de voințele
individuale. Norma juridica
conține pretentiile si
exigentele societatii fata de
conduita membrilor sai in
anumite categorii de relații.
Norma juridică se distinge
prin următoarele caractere:
(a) social, (b) statal, (c)
general si impersonal, (d)
obligatoriu, (e) prescriptiv,
(f) permanent şi (g) coercitiv.
a.Norma juridică prezintă un
caracter social fiindcă
priveşte exclusiv relaţiile ce
se stabilesc între oameni, în
societate.
b.Regula juridică are un
caracter statal. Fenomenul
juridic nu poate fi separat de
cel statal. Norma de conduită
devine regulă de drept doar
dacă este expresia voinţei
statale. Astfel, în cele mai
multe cazuri, norma de drept
este emisă de către stat, prin
organele abilitate, folosindu-
se un proces legislativ
special.
c.Norma juridică are un
caracter general şi
impersonal deoarece prescrie
o conduită standard,
concepută să se aplice unui
număr nelimitat de situaţii şi
de persoane ce intră sub
incidenţa sa. Această
trăsătură arată că norma
juridică vizează înlăturarea
oricărei discriminări între
subiectele de drept, precum şi
garantarea egalităţii acestora
în faţa legii.
d.Regula de drept are
caracter obligatoriu.
Prevederile normelor juridice
nu sunt facultative pentru
subiectul de drept, ci ele
trebuie respectate de către
acesta.
e.Norma juridică prezintă
caracter prescriptiv. În
majoritatea cazurilor, regula
de drept instituie o condițiile aplicării ei.
prescripţie, un comandament
adresat subiectului şi nu doar
o simplă recomandare.
f.Norma de drept are
caracter permanent deoarece
ea produce efecte fără
încetare, continuu, între
momentul intrării sale în
vigoare şi cel al ieşirii din
vigoare.
g.Caracterul coercitiv
(puterea, dreptul de a
constrange). De regulă,
normele juridice sunt
respectate de bunăvoie de
către subiectele de drept
cărora li se adresează. Atunci
când ele nu sunt respectate,
intervine forţa coercitivă a
statului.
h.Norma de drept are
caracter volitiv deoarece ea
“întruchipează şi
oficializează voinţa socială,
iar într-un stat democratic
voinţa generală majoritară”
exprimată prin intermediul
organului legislativ suprem.
i.Caracterul de injoncțiune
rezultă din faptul că norma
juridică este considerată o
“poruncă statală”.
j. Regula de drept are
caracter violabil deoarece,
deşi nu este o conduită
dezirabilă, “norma juridică
poate fi nerespectată,
ignorată, încălcată” de către
subiectul de drept căruia i se
adresează.
k.Caracterul tipic rezultă din
faptul că norma “reţine doar
trunchiul comun, ceea ce este
caracteristic unei situaţii, fără
a evoca diferenţele
individuale”.
l.Caracterul public constă în
faptul că, pentru a fi
respectată şi eficientă, norma
juridică trebuie să fie făcută
publică. Este necesar ca ea să
fie redactată şi publicata.
70.Structura normei
juridice.
Norma juridică are o dublă
structură: (1) structura
logico – juridică (internă) şi
(2) structura tehnico –
legislativă (externă).
Structura internă a normei de
drept este alcătuită din trei
elemente: (1) ipoteza, (2) conduită. Dispoziția de care îi restrâng acestuia un
dispoziţia şi (3) sancţiunea. stimulare prevede drept sau altul (inclusiv
Ipoteza arată condiţiile sau recompensarea subiectului de libertatea in cazul inchisorii),
împrejurările în care se aplică drept care o urmează. urmărind pedepsirea acelor
norma. Ipotezele sint de mai Sanctiunea arată fapte cu caracter antisocial.
multe feluri : consecinţele nerespectării sau Structura tehnico-
-Ipoteza determinată strict respectării (în cazul normelor legislativă (externă)
stabilește cu precizie stimulative) dispoziţiei de Această structură are în
condițiile sale de aplicare. către subiectul de drept. În vedere forma exterioară a
-Ipoteza relativ -determinată funcție de gradul lor de regulii de drept. Ea
lasă loc interpretării sau nu determinare, sancțiunile pot reprezintă dispunerea
indică decât la modul general fi: normelor juridice pe articole,
-Sancțiuni determinate strict alineate, subalineate și
În raport de complexitatea (sunt stabilite precis de către gruparea acestora în secțiuni,
împrejurărilor luate în normă, neputând fi făcută capitole, titluri, cărți (părți).
considerare, ipotezele sunt nici o abatere de la ele, în
-simple sau -complexe . sensul de a fi mărite, 71 .Modalităţi de expunere
-Ipoteza simplă prevede o micșorate sau schimbate de a elementelor normelor
singură situație în prezența către organul de aplicare) și juridice în textul actului
căreia norma devine - Sancțiuni relativ normativ.
realizabilă. determinate (pot fi stabilite nu aaaa
-Ipoteza cumulativă concret de către organul care
(complexă) indică mai multe le aplică dintr-un cadru mai 72.Clasificarea
împrejurări prin cumularea larg, prevăzut între un minim normelor juridice.
cărora norma devine și un maxim). -Sancțiuni a. După forța juridică a
aplicabilă. unice (prevăd o unică actului normativ în care sunt
În funcție de numărul modalitate de tragere la incluse, normele juridice se
împrejurărilor avute în răspundere a subiectului sau împart în:
vedere, ipotezele pot fi de restabilire a ordinii de -norme cuprinse în legile
-unice sau -alternative. drept) și -Sancțiuni deParlament. Aceste legi pot
-Ipoteza unică prevede doar o alternative (dau posibilitatea fi constituționale, organice
singură împrejurare aptă să organului de aplicare să sau ordinare;
declanșeze aplicarea legii. aleagă dintre mai multe feluri -norme cuprinse în
-Ipoteza alternativă conține de sancțiuni). -Sancțiuni decretele emise de
mai multe împrejurări, pentru unice și sancțiuni cumulative Președintele;
realizarea legii fiind (dau posibilitatea organului -norme cuprinse în
suficientă producerea să aplice mai multe sancțiuni hotărârile, ordonanțele și
oricăreia dintre ele. pentru aceeași conduită a ordonanțele de urgență ale
Dispoziţia constă în subiectului). Guvernului;
conduita prescrisă subiectului În raport de natura lor, -ordine și instrucțiuni ale
în condiţiile ipotezei date. sancțiunile sunt : 1-penale 2- ministerelor;
În funcție de precizia civile 3- administrative 4- -norme cuprinse în actele
detaliilor oferite, dispozițiile disciplinare etc. normative (hotărâri,
pot fi -determinate strict sau Sancțiunile penale se numesc decizii) elaborate de
- relativ -determinate. pedepse și sunt de trei feluri: organele administrației
-Dispoziția determinată -principale- complementare - publice locale (prefecți,
strict stabilește cu precizie accesorii. primari, consilii județene și
drepturile și obligațiile Sancțiunile civile sunt consilii locale).
persoanelor la care se referă. împărțite în -sancțiuni b. După ramura de
-Dispoziția relativ propriu – zise (care privesc drept din care fac parte,
-determinată stabilește mai patrimoniul subiectului) și distingem:
multe variante de conduită -pedepse civile (împiedică -norme de drept
sau limitele acesteia. subiectul să dobândească un constituțional; -norme de
În raport de natura conduitei drept subiectiv sau suprimă drept civil; -norme de drept
prescrise subiectului, un asemenea drept). penal;
dispozițiile sunt onerative, În funcție de scopul lor, -norme de drept procesual
prohibitive, permisive, de sancțiunile pot fi -de civil; -norme de drept
recomandare și de stimulare. anulare,- reparatorii sau procesual penal; -norme de
Dispoziția onerativă este -expiatorii. drept administrativ;
dispoziția care obligă Sancțiunile de anulare -norme de dreptul familiei;
subiectul la săvârșirea unei vizează lipsirea de efecte -norme de drept comercial;
(unor) acțiuni. Dispoziția (anularea sau declararea ca -norme de drept fiscal;
prohibitivă(care opreste, nule) a actelor încheiate cu -norme de dreptul muncii;
interzice) este dispoziția care încălcarea legii. -norme de dreptul mediului;
interzice realizarea unei Sancțiunile reparatorii au în -norme de drept internațional
(unor) acțiuni. vedere restabilirea ordinii de public;
Dispoziția permisivă dă drept încălcate prin -norme de drept
posibilitatea subiectului să nerespectarea dispoziției, internațional privat etc.
aleagă conduita pe care precum și repararea c. După caracterul
dorește să o urmeze. prejudiciului produs cu dispoziției ce o conțin (natura
Dispoziția de recomandare această ocazie. conduitei prescrise
este dispoziția care face Sancțiunile expiatorii subiectului de drept), normele
anumite recomandări definesc sancțiunile ce se juridice se clasifică în:
subiectelor de drept vizate, aplică subiectului ce a 1- norme imperative și 2-
fără a le obliga la o anumită încălcat norma juridică și norme permisive.
1-Normele imperative de relații sociale din cadrul
(categorice, peremptorii) sunt unei ramuri de drept ori
acelea a căror respectare a anumitor instituții juridice.
dispoziției de către subiectele (ex. Norme ce se aplika
de drept se impune categoric, numai barbatilor si n. ce se
nefiind admisă nici o abatere aplika doar femeilor.)
de la aceasta. Normele de excepție
Normele imperative pot fi : reglementează situații
-onerative sau - deosebite (excepționale), cum
prohibitive. ar fi calamitățile naturale
Normele onerative - prescriu (inundații, cutremure,
obligația de a săvârși o avalanșe), contexte social –
acțiune. Normele politice (stare de urgență,
prohibitive- impun stare de război) etc.
subiectului să se abțină de la eDupă structura logico
săvârșirea uneia sau mai -juridică pe care o prezintă,
multor acțiuni. normele juridice se împart în
2-Normele permisive -norme complete și -norme
(dispozitive sau facultative)- incomplete.
nu obligă subiectul la o Normele complete (perfecte)
anumită conduită și nici nu îi conțin toate cele trei părți
interzic expres să facă ceva, constitutive ale structurii
ci doar îi oferă acestuia logico – juridice (ipoteza,
posibilitatea de a opta liber dispoziția și sancțiunea),
pentru una dintre conduitele având un înțeles clar,
oferite de lege, în funcție de complet. Aceste norme
propria apreciere. constituie majoritatea;
Normele permisive pot fi: - Normele incomplete
supletive, -de (imperfecte) -nu prezintă
împuternicire (de toate părțile constitutive ale
competență), -de structurii interne. Din
stimulare -de structura normelor juridice
recomandare. imperfecte poate lipsi un
Normele supletive-- oferă element (ipoteza ori
subiectului posibilitatea de a sancțiunea).
opta pentru conduita pe care La rândul lor, normele
o dorește (dintre mai multe incomplete se împart în: (1)
variante posibile sau în norme de trimitere – ce se
anumite limite indicate de completează cu norme din
lege), iar dacă acesta nu același act normativ sau din
optează (de regulă, într-un alte acte normative existente
anumit interval de timp) (în vigoare), la care trimit .
norma prevede reglementarea (2) norme în alb – fac
ce se va aplica. trimitere și urmează să se
Normele de împuternicire- completeze cu alte norme ce
sunt regulile de drept care nu există încă (nu au fost
fixează drepturi și obligații. adoptate), dar care urmează
Acestea stabilesc să apară.
competențele subiectelor de f.În raport de gradul și de
drept. intensitatea incidența lor,
Normele de recomandare- normele sunt :-norme
sunt acelea care propun o principii și -norme
anumită conduită ce nu este mijloace.
obligatorie și care poate fi Normele principii (cardinale)
urmată și de alte subiecte de sunt normele cuprinse în acte
drept decât cele vizate de normative fundamentale
norma în cauză. (Constituții, Declarații etc.)
N. de stimulare – stabilesc sau care sunt deduse prin
atribuirea de decoratii, interpretare și care constituie
premii. principii de drept.
d. După sfera de aplicare (și Normele mijloace sunt toate
gradul de generalitate), celelalte norme juridice care
normele juridice se împart în: au menirea să transpună în
-norme generale, -norme ordinea socială normele –
speciale și -norme de principii.
excepție. g.După felul sancțiunii
Normele generale se aplică prevăzute în norma juridică,
tuturor relațiilor sociale normele se împart
(raporturilor juridice) în :-punitive și -stimulative.
aparținând unui domeniu sau Normele punitive(au scopul
unei ramuri de drept. Acestea de a pedepsi) cuprind
se mai numesc norme de sancțiuni negative, pedepse
drept comun. juridice pentru subiectele de
Normele speciale se aplică drept care nu respectă
unei sfere mult mai restrânse
comandamentul conținut de
dispoziția normei juridice.
h.dupa caracterul relatiilor
pe care le reglementeaza-
sint :norme materiale – regl.
Relatiile economice ,politice ,
sociale,ideologice,s.a.,
determina statutul juridic al
persoanei,dr libertatile si
indatoririle ei fundamentale.
n. procesuale- intaresc
formele procesuale de
realizare si aparare a celor
materiale.
i. dupa continutul si
caracterul expunerii n.
juridice : -n. principii
n. definitii – pot sa se
contina in diferite articole ale
unui sau altui act normativ.
n. sarcini – intaresc scopurile
si sarcinile la kare trebuie sa
fie indreptata intreaga
activitate a org de st.
n. calcule – contine diferiti
indici calitativi si cantitativi
ale activitatii org puterii de st
si altor institutii si org statale.
73.Teoria raportului
juridic: noţiune, trăsături,
clasificare.
Raportul juridic reprezintă 0
relație socială care este
reglementată de către o
norma de drept și care dă
naștere la drepturi și obligații
în sarcina subiectelor între
care s-a stabilit.Drepturile și
obligațiile subiectelor de
drept pot fi realizate, atunci
când este cazul,și prin forța
de constrângere a statului.
Caracterele raportului
juridic
Raportul juridic prezintă mai
multe caractere. Astfel,
raportul juridic este un raport:
-social,
-volițional și
-valoric.
DIFERITE CATEGORII
DE RAPORTURI
JURIDICE
Deosebirea între diferitele
categorii de raporturi juridice
se va face în funcție de
natura normei de drept care
guvernează relația socială ce
se constituie în raport juridic.
Astfel, în temeiul unei reguli
de drept civil se va naște un
raport de drept civil (de
exemplu, dintr-un delict civil
se naște întotdeauna un raport
de drept civil), iar dintr-o
regulă de drept penal se
constituie un raport de drept
penal
(de exemplu, săvârșirea unei
infractiuni)
1. Caracterul social
Caracterul social al raportului
juridic este determinat de
faptul că acesta se
stabilește între oameni, fie
priviți individual ca persoane
fizice, fie ca participanți în
cadrul unor persoane juridice,
ce pot fi chiar instituțiile
statului.
2. Caracterul volițional
Raportul juridic este un
raport volițional deoarece el
se naște din voința
subiectelor de drept.
Voința subiectelor de drept
de a stabili raportul juridic
trebuie completată cu
voința statului care este
autorul normelor de drept în
baza cărora se nasc
raporturile juridice, adică
drepturile și obligațiile pe
care le vor avea subiectele de
drept.
Datorită acestui motiv, în
doctrină se vorbește despre
dublul caracter volițional
al raportului juridic.
3. Caracterul valoric
Raportul juridic prezintă și un
caracter valoric deoarece
prin intermediul său sunt fie
protejate fie concretizate
principalele valori sociale.
Sectiunea III - Structura
raportului juridic
74.Subiectele raportului
juridic
1. Subiectele raportului
juridic
Subiectele unui raport juridic
sunt doar oamenii. Aceștia
pot fi priviți fie
individual (persoane fizice),
fie grupați în anumite
structuri de organizare,
colective (statul, organele
statului și persoanele
juridice).
A-persoana fizica
B-statul
C-organele statului
D-persoanele juridice
A. Persoana fizică este omul
ca titular de drepturi și
obligații.
Individul este recunoscut ca
titularul unei capacități
juridice, aceasta
reprezentând aptitudinea
generală și abstractă a unei
persoane de a dobândi
drepturi și de a-și asuma
obligatii juridice.
În dreptul civil se face
distinctie între:
- capacitatea de folosință și
-capacitatea de exercitiu.
Capacitatea de folosință este
posibilitatea unei persoane de
a fi subiect de drept,
aptitudinea de a fi titular de
drepturi și obligații în cadrul
raportului juridic. Aceasta se
dobândește prin naștere
(uneori chiar în perioada de
după concepție – capacitatea
de folosință anticipată) și se
pierde prin moarte.
Capacitatea de exercițiu
constituie aptitudinea unei
persoane de a-și exercita
singură drepturile și
obligațiile. Aceasta se
dobândește la 18 ani. Între 14
și 18 ani persoana fizică are o
capacitate de exercițiu
restrânsă care îi îngăduie să-
și exercite singură doar
anumite drepturi și sa-și
poată asuma numai unele
obligații.
Există și situații în care
anumite persoane fizice, deși
au o vârstă mai mare de 18
ani, nu posedă capacitate de
exercițiu deoarece, pentru
anumite motive, ele au fost
puse sub interdicție printr-o
hotărâre judecătorească
irevocabilă (interzișii
judecătorești).
Persoana fizică, pentru a nu fi
confundată cu alte persoane
fizice, prezintă anumite
atribute de indentificare.
Acestea sunt: numele și
prenumele, data și locul
nașterii, domiciliul, starea
civilă și codul numeric
personal (CNP).
B. Statul constituie subiect
de drept atât în cadrul
raporturilor juridice interne,
cât și în al celor externe.
Statul este subiect de drept în
dreptul constituțional
(cetățenia, federațiile,
raporturile dintre el și
unitățile administrativ-
teritoriale).
În dreptul civil, statul este
participant în calitate de
creditor al tuturor obligațiilor
fiscale ale contribuabililor
(reprezentat de Ministerul de
Finanțe), precum și în
anumite aspecte legate de
dreptul succesoral (moșteniri
vacante).
C. Organele statului sunt
reprezentate de organele
legislative, administrative -
executive, precum și de cele
judiciare.
D. Persoana juridică
constituie un subiect colectiv
de drept. În doctrina mai
veche, conform influenței
franceze, persoana juridică
este numită persoană morală.
Persoanele juridice sunt
constituite prin asocieri sau
grupări de persoane fizice
învederea realizării unui
anumit scop.
Persoanele juridice pot fi
înființate prin act normativ
emis de către unul dintre
organele puterii de stat
(centrale sau locale) ori prin
manifestarea de voință a mai
multor persoane fizice sau
juridice, realizată în condițiile
legii și, eventual, supervizată
de un organ de stat.
Desființarea unei persoane
juridice poate avea loc în
aceleași moduri.
Persoanele juridice au
capacitate juridică care de
cele mai multe ori este
limitată la obiectul lor de
activitate (specialitatea
capacității de folosință)
Ca atribute de identificare, în
cazul persoanelor juridice se
disting: denumirea,
naționalitatea, sediul, contul
bancar, numărul de
înmatriculare sau înregistrare
în anumite
Evidențe specifice și codul de
identificare fiscală.
75.Conţinutul raportului
juridic - dreptul subiectiv şi
obligaţiunea juridic
Conținutul raportului juridic
este alcătuit din drepturile și
obligațiile subiectelor
între care s-a stabilit raportul.
Drepturile și obligațiile
subiectelor de drept între care
s-a stabilit un raport juridic
sunt corelative, astfel încât
obligația unuia dintre aceștia
este chiar dreptul celuilalt.
În unele raporturi de drept
doar un subiect poate fi
titular de drepturi, celălalt
fiind titular de obligații. În
alte raporturi, subiectele sunt,
în același timp, atât titulari de
drepturi, cât și de obligații.
Există și situații (căsătoria) în
care subiectele de drept au
exact aceleași drepturi și
obligații unul față de altul
(soții).
Dreptul subiectiv este
prerogativa sau posibilitatea
unui subiect de drept să facă
sau să nu facă ceva, să
pretindă altui subiect să facă,
să nu facă sau să-i dea un
lucru. De asemenea,
posibilitatea de a apela la
forța de constrângere a
statului în cazul nerespectării
drepturilor sale.
În funcție de posibilitatea
evaluării lor în bani,
drepturile subiective se
împart în:
-drepturi patrimoniale (cel
mai important fiind dreptul
de proprietate) și
- drepturi personal-
nepatrimoniale.
Titularul dreptului subiectiv
se numește subiect activ.
Obligațiile juridice constituie
îndatoriri ale subiectului de a
da , de a face, de a nu face
ceva altui subiect de drept.
Titularul obligației juridice
poartă denumirea de subiect
pasiv.
76.Obiectul raportului
juridic
Noţiunea de obiect al
raportului juridic desemnează
acţiunea sau inacţiunea
subiectelor raportului juridic.
Subiectul activ al raportului
juridic poate să întreprindă
diverse acţiuni sau să solicite
celuilalt subiect astfel de
acţiuni în procesul derulării
raportului juridic. Se poate
astfel aprecia că obiectul
raportului juridic îl constituie
conduita subiecţilor acestuia
desfăşurată în vederea
materializării drepturilor
subiective şi a obligaţiilor.
În literatura de specialitate
este susţinută şi ideea potrivit
căreia obiectul raportului
juridic îl constituie bunurile
la care se referă conţinutul
raportului juridic. În opinia
noastră numai conduita
părţilor pune în mişcare
bunurile, numai ea face ca
dreptul subiectiv să fiinţeze,
ceea ce ne determină să o
considerăm ca un element
structural al raportului
juridic.
77.Faptele juridice şi
clasificarea lor. Corpul
juridic.
Naşterea, modificarea şi
stingerea raporturilor juridice
sunt dependente de anumite
împrejurări exterioare
raportului juridic. Atunci
când legea leagă naşterea,
modificarea sau stingerea
unor raporturi juridice de
anumite împrejurări, acestea
dobândesc calitatea de fapte
juridice.
Faptele juridice sunt, de
regulă, prevăzute în ipoteza
normelor juridice care
reglementează un anumit
raport juridic. Apariţia
acestor împrejurări duce la
naşterea raportului juridic, la
individualizarea subiectelor
sale şi la concretizarea
conţinutului şi a obiectului
raportului juridic. De
asemenea, faptele juridice pot
modifica sau stinge raportul
juridic. În felul acesta,
existenţa raportului juridic
este dependentă de dinamica
faptelor juridice care stau la
baza naşterii, modificării sau
stingerii acestora. Desigur,
faptele juridice se leagă în
mod specific de un anumit
raport juridic. Nu există fapte
juridice universale care să
stea la baza oricărui raport
juridic. Determinarea faptelor
juridice este o prerogativă a
legiuitorului, el fiind acela
care stabileşte ce împrejurări
pot da naştere, modifica sau
stinge un raport juridic.
Faptele juridice se împart în
evenimente şi acţiuni.
Evenimentele sunt acele
împrejurări independente de
voinţa oamenilor de care
legea leagă naşterea,
modificarea sau stingerea
raporturilor juridice. În
rândul evenimentelor intră
naşterea, moartea, curgerea
timpului, calamităţile
naturale şi alte asemenea
împrejurări naturale,
incontrolabile de către om.
Imprejurările, atunci când
intervin, fac să se nască
anumite raporturi juridice
(moartea - raporturi de
succesiune), să le modifice
(calamităţile naturale se
instituie în forţă majoră care
împiedică executarea
obligaţiilor contractuale) sau
să le stingă (trecerea timpului
duce la exigibilitatea
creanţelor etc.)
Acţiunile umane sunt cele
mai numeroase fapte juridice.
Ele se împart în acţiuni licite
şi acţiuni ilicite.
Acţiunile licite se numesc
acte juridice. Ele sunt
manifestări de voinţă
îndreptate în mod expres spre
naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi
juridice. Un contract de
vânzare-cumpărare este un
astfel de act juridic în virtutea
căruia se naşte un raport
juridic, în cadrul căruia prind
viaţă cele vizate prin acordul
de voinţă al părţilorO altă
categorie a acţiunilor o
constituie acţiunile ilicite,
care reprezintă încălcări ale
legii. Ele poartă denumiri
diferite în funcţie de ramura
de drept în care intervin.
Astfel, acţiunile ilicite din
dreptul penal se numesc
infracţiuni, cele din dreptul
administrativ abateri
administrative, în rândul
cărora o categorie distinctă o
constituie contravenţiile,
delicte în domeniul dreptului
civil etc.
78.Teoria activităţii
normative a statului:
definiţie, genuri. Tehnica
juridică şi
tehnica legislativă.
Tehnica reprezintă, deci, un
gen de cunoaştere, care
trebuie să permită, pornind de
la ştiinţă folosirea practică a
unui fenomen, a unei legi
ştiinţifice. Analizînd raportul procedee menite să asigure o
dintre ştiinţă şi tehnică, formă corespunzătoare
constatăm că aceasta din conţinutului (substanţei)
urmă este aplicarea practică a reglementărilor juridice.
ştiinţei în vederea atingerilor Alegerea acestor procedee
anumitor obiective, pe care tehnice ale legiferării aparţine
omul şi le fixează şi, pe care legislatorului. Dar ea nu
le vizează cînd creează o poate fi nici pe departe
ştiinţă. arbitrară. Există anumite
Tehnica juridică cuprinde principii deduse din
anumite reguli, procedee, reglementări constituţionale
metode, principii, în vederea sau înscrise ca atare în
executării operaţiilor juridice, metodologii de tehnică
adică în vederea elaborării legislativă, adoptate de
actelor normative, în general, parlamente. Asemenea
şi de sistematizare a principii sînt urmărite atît în
dreptului. practica normativă
Problema tehnicii juridice şi a parlamentară, cît şi în
metodologiei elaborării activitatea desfăşurată de alte
dreptului nu este numai o organe statale cu competenţe
problemă ce ţine de ştiinţa normative.
juridică ci, sub anumite
aspecte, se transformă ea 79.Factorii de configurare a
însăşi într-o reglementare dreptului
juridică, devine o obligaţie a) Cadrul natural - factor
juridică pentru organele de de configurare a dreptului.
stat cînd pregătesc, iniţiază În toate componentele sale -
un act normativ. De altfel, mediul geografic, factorii
elaborarea actelor normative biologici, fiziologic,
presupune existenţa unor demografici - aceşti factori
specialişti, jurişti, pe de o influenţează dreptul.
parte, care cunosc această "Legile, nota Montesquieu,
metodologie şi, după cum trebuie să fie potrivite cu
ştim, presupune şi folosirea condiţiile fizice ale ţării; cu
altor specialişti, din alte clima - rece, caldă sau
domenii, care studiază temperată - cu calitatea
relaţiile sociale pe care le solului, cu aşezarea, cu
reglementează actul normativ întinderea sa..."
respectiv. De exemplu: măsurile
Tehnica juridică este un legislative pentru
concept complex, care completarea poluării
cuprinde atît tehnica mediului, regimul juridic al
elaborării dreptului, sau terenurilor agricole, regimul
tehnica legislativă, cît şi juridic al spaţiului aerian,
tehnica realizării, aplicării, regimul juridic al mării
interpretării şi sistematizării teritoriale etc.
dreptului.Conţinutul noţiunii Factorul demografic de
de tehnică juridică ne apare asemenea exercită influenţă
astfel ca deosebit de asupra reglementărilor
complex, el implică juridice. Sînt cunoscute
momentul receptării de către măsurile de limitare a
legislator a comandamentului creşterii demografice şi
social, aprecierea sa selectivă invers, măsuri de stimulare a
şi elaborarea normei (tehnica relaţiilor şi mentalităţilor
legislativă), dar cuprinde, de cuplului conjugal faţă de
asemenea, şi momentul descendenţa finală (investiţia
realizării (transpunerii în demografică).
viaţă) a normei de drept Diversele împrejurări
construite de legislator naturale (evenimente), care
(tehnica realizării şi nu depind de voinţa omului,
interpretării dreptului). pot, prin voinţa legii,
După cum vedem noţiunea de constitui cauze de naştere,
tehnică juridică nu modificare sau stingere a
corespunde noţiunii de raporturilor. Asemenea
tehnică legislativă. evenimente sînt naşterea,
Uneori se confundă tehnica moartea, curgerea
juridică cu legiferarea (cu implacabilă şi inversibilă a
tehnica legislativă), printr-o timpului, calamităţi naturale
reducere a sferei tehnicii etc. Curgerea timpului poate,
juridice doar la procesul spre exemplu consolida
elaborării normative. juridic sau stinge un drept, un
Tehnica legislativă este parte cutremur poate provofa un
componentă a tehnicii raport juridic de asigurare de
juridice şi este alcătuită dintr- bunuri.
un complex de metode şi
b) Cadrul istoric, etnic,
naţional are in vedere
condiţiile istorice şi
particularităţile etnico-
naţionale ale populaţiei. De
pildă, existenţa unei populaţii
cu o structură etnică
omogenă, prezenţa
minorităţilor etnice şi
naţionale a populaţiei,
componenţa multietnică şi
naţională a populaţiei, toate
îşi spun cuvîntul intr-un fel
sau altul şi asupra dezvoltării
dreptului;
c) Cadrul social-politic
influenţează dreptul
constituindu-se ca un factor
de configurare cu o acţiune
specifică.
Acest factor de configurare
are o componenţă complexă a
cărei funcţionare conjugată
nu poate rămîne în nici un
sistem de drept fără nrmări.
Economicul, politicul,
ideologicul, culturalul - au o
influenţă puternică asupra
dreptului.
Un element compopent al
cadrului social-politic este
factorul economic (condiţiile
materiale ale societăţii), care-
şi impune autoritatea sa
asupra celorlalte componente.
d) Cadrul soclal-economic
este determinat de nivelul
economiei, formele de
proprietate, structurarea
societăţii în diferite clase sau
categorii sociale şi
profesionale etc. Se constată
însă că între economie şi
drept există o la capacitatea sa de a
interdependenţă şi o influenţa şi chiar de a
influenţare reciprocă, iar pe
măsura dezvoltării istorice, în
societatea contemporană rolul
dreptului în reglementarea
relaţiilor sociale, inclusiv a
celor economice, sporeşte
etc. Sistemul politic este de
asemenea un factor tot mai
important de configurare a
dreptului. Schimbarea
sistemului politic, bunăoară,
cu consecinţele sale asupra
tuturor ramurilor dreptului şi
mai ales, asupra celui
constituţional, de pildă,
reglamentarea instituţiei
"drepturilor omului" în
fostele ţări socialiste după
răsturnarea regimurilor
autoritare, dictatoriale.
e) Cadrul cultural -
ideologic (creaţie spirituală,
ideologică, religia, cultura în
general) are o înrăurire
semnificativă asupra
reglementărilor juridice. Nu
trebuie scăpat din vedere
faptul că dreptul însuşi, în
măsura în care exprimă
năzuinţele poporului, este un
element de cultură.
Asupra dreptului exercită
influenţă şi structurile
organizatorice ale societăţii.
Nu avem în vedere doar
structurile politice oficiale -
statul în primul rînd - ci şi
grupurile de interes, grupurile
de presiune politică -
structurii sociale nestatale.
Ele fac publice cauzele pe
care le apără, sprijină sau
resping candidaturi la alegeri,
dezbat proiecte de legi,
influenţează legislativul prin
tacticile lobby-ulul.
O puternică influenţă socială
exercită grupurile de
presiune. Alături de partidele
politice - institute specifice
ale vieţii sociale - aceste
grupuri influenţează cu o
forţă crescîndă jocul politic.
Deşi în statutele lor afirmă că
nu doresc puterea, ci doar vor
s-o influenţeze, grupurile de
presiune sînt o prezenţă tot
mai activăMijloacele de
acţiune ale grupurilor de
presiune sînt: propaganda,
jocul de influenţă şi acţiunea
directă (greva, blocarea
străzilor etc.).
f) Factorul uman reprezintă
zona centrală de interes
pentru orice legislator.
Reglementînd
comportamentul oamenilor în
cadrul unor categorii diverse
de raporturi sociale dreptul se
raportează permanent la
prezenţa omului în societate,
transforma socialul.
De la naştere, omul parcurge
un proces complex şi
îndelungat de socializare,
proces care semnifică
integrarea sa în societate,
învăţarea modului social de
existenţă, subordonarea faţă
de regulile de conduită,
prescrise prin normele
sociale. Dimensiunea umană
a dreptului priveşte, înainte
de orice, drepturile esenţiale
ale individului: ("drepturile
fundamentale"), dreptul care
garantează egalitatea deplină
a tuturor oamenilor,
posibilitatea lor de
manifestare nestingherită în
temeiul demnităţii şi
libertăţii, pentru că omul
după natura sa, este o fiinţă
demnă şi liberă.
g) Un alt factor este factorul
internaţional, situaţia
internaţională a ţării
respective, raporturile cu
vecinii, cu comunitatea
internaţională care
influenţează de asemenea
asupra dreptului. Toţi aceşti
factori îşi au felul lor, într-o
măsură mai mare sau mai
mică, în elaborarea
reglementărilor juridice.
Semnificativă din acest punct
de vedere este analiza
diverşilor factori în
elaborarea dreptului actual în
Moldova, competiţia politică
pentru a determina adoptarea
unor reglementări juridice în
economie, în organizarea
sistemului politic, în
învaţămînt, cu privire la
statutul persoanei ş. a., în
făurirea dreptului unei
societăţi democratice.
80.Principiile activităţii de
elaborare a dreptului.
A. Principiul planilicării
legislative şi a suprematiei
legii, potrivit cărora
activitatea normativă trebuie
să se realizeze după programe
de legiferare a parlamentului,
cît şi ale guvernului ca
iniţiator al proiectelor de legi.
În acest sens, după august
1991 sau legiferat acte
normative deosebit de
importante pentru viaţa
social-politică a Moldovei,
cum ar fi legile organice
referitoare la administraţie
(guvern, ministere, organe
locale), justiţie, legile asupra
fondului funciar, privatizării,
cetăţeniei etc., etc.
Principiul supremaţiei legii,
după care legea se bucură de
forţă juridică supremă în
ierarhia izvoarelor de drept,
ea reglementînd cele mai
importante relaţii ale vieţii
sociale şi fiind adoptată de
parlament, ales prin sufragiu
universal. Toate actele
normative ale celorlalte
organe de stat trebuie să se
întemeieze pe lege.
B. Principiul (cerinţa)
fundamentării ştiintifice a
activităţii de elaborare a
dreptului.
Amplificarea şi adîncirea
complexităţii relaţiilor
interumahe ridică în faţa
legislatorului aspecte de
reglementare cu totul noi.
Apar domenii noi de
reglementare, cum ar fi la noi
domeniul concurenţei,
domeniul dezvoltării
economice etc. Abordarea
acestor domenii implică o
înarmare cu cunoştinţe noi.
Legislatorul nu ajunge
niciodată în mod întîmplător
la definirea propoziţiei
normative (a normei), ci prin
practică şi raţionament.
Mai devreme sau mai tîrziu o
asemenea reglementare, care
nu ţine cont de trebuinţele
sociale reale, se va confrunta
cu fenomenul de respingere,
"de revoltă" a faptelor
împotriva dreptului.
Întrucît organele de decizie
juridică (parlamentele) nu au
ele însuşi posibilitatea să
întreprindă asemenea
operaţiuni, se apelează de
obicei la organisme juridice
specializate, care sînt
indriduite să avizeze
proiectele de acte normative.
C. Principiul asigurării
echilibrului între stabililatea
şi mobilitalea uniii sistem de
drept.
În procesul elaborării
normative, legislatorul se
confruntă cu presiuni sociale
dintre cele mai variate
(economice, politice,
culturale, ideologice).
Schimbările rapide ce
intervin in socictale duc ln
mutaţii în conţinutul
raporturilor sociale, la
modificari instituţionale.
"Poporul, - nota J. J. Rouseaii
- ajunge să dispreţuiască
legile ce se schinibă în
fiecare zi".
Penlru acest motiv raportul
dintre stabilitatea şi
modalitatea unui sistem de
drept nu esle doar o chestiune
de politică juridică, el ţine de
însăşi raţiunea dreptului, de
menirea sa socială.
Respectarea acestui principiu
asigură eliminarea lacunelor
legislative, a normelor căzute
în desuetudine, a c)
paralelismelor,
suprapunerilor şi
contradicţiilor dintre diferite
reglementări.
D. Principiul accesibilitaţii
în elaborarea normativă.
Arta legislatorului constă în a
construi norme care să
prevină asemenea dificultăţi.
"Legislatorul, - remarca
Ihering - trebuie să gîndească
profund ca un filozof, dar
trebuie să se exprime clar ca
un ţăran". Trebuie, de
asemenea, avut în vedere că
cei dispuşi să violeze norma
de drept vor încerca
intotdeauna să exploateze
eventualele dificienţe sau
neclarităţi ale reglementării.
81 .Etapele activităţii de
elaborare a dreptului.
Procesul legislative
a) Elaborarea sau iniţierea
actelor normative.
Un act normativ care se are în
vedere să fie adoptat, trebuie
să fie iniţiat de cineva care
stabileşte un proiect de act
normativ. Actele normative
sînt iniţiate, de regulă, de
organul care are dreptul de a
adopta acest act normativ.
Vorbind despre lege, iniţierea
adoptării legii aparţine celor
care au dreptul de iniţiativă
legislativă. Nu oricine poate
veni să propună
Parlamentului proiecte de
legi, ci numai organele care
au drept de iniţiativă
legislativă.
b) Dezbaterea proiectelor
actelor normative.
Dezbaterea proiectelor are
loc în formele stabilite de
Constituţie şi de
Regulamentul de organizare
şi funcţionare ale organului
legislativ.
Proiectul de lege, prezentat
spre dezbatere Parlamentului
Republicii Moldova, se
dezbate, de regulă, în două
lecturi. Regulamentului
Parlamentului Republicii
Moldova prevede ca "în
cursul dezbaterilor
proiectului de lege în prima
lectură pot fi examinate
propuneri vizînd":
- adoptarea legii;
- remiterea proiectului de
lege comisiei permanente
sesizate în fond sau altei
comisii competente pentru
definitivare;
- adoptarea proiectului de
lege în întregime şi supunerea
ei dezbaterii în a doua
lectură;
- respingerea proiectului de
lege.
Adoptarea actelor
normative.
Proiectul de lege se adoptă
articol cu articol, iar la sfîrşit
se trece la votare şi practic la
adoptarea lui în întregime.
Un proiect de lege se adoptă
cu votul a jumătate plus unu
din deputaţii Parlamentului,
votul putînd fi secret sau
deschis.
d) Promulgarea şi publicarea
actelor normative.
Odată votată legea, ea este
adoptată. După aceea
urmează promulgarea, pe
care o face Preşedintele.
Promulgarea nu este un vot
nou ci este un act prin care,
pe de o parte, se recunoaşte
că acesta este conţinutul
autentic al textului care a fost
votat de Parlament, iar pe de
allă parte, se dă dispoziţie să
fie publicata. Publicnrea nu
ţine de aprobarea legii, însă
ea este un moment important,
deoarece în acest fel se aduc
la ctinoştinţă cetăţenilor
prevederile legii.
82.Structura actului
normativ juridic
1. Titiul actului normativ este
elementul de identificare a
acestuia. O cerinţă a tehnicii
juridice constă în aceea ca
titlul să fie concis şi să
exprime cu claritate obiectul
reglementării respective.
2. Preambulul actului
normativ reprezintă o
succintă introducere, unde se
arată considerentele de natură
socială, economică, politică,
juridică, avute în vedere la
elaborarea actului normativ.
Aceasta nu este absolut
necesar, de aceea, el se
întocmeşte numai pentru
anumite acte, de regulă, cele
mai importante. El ajută la
înţelegerea actului normativ,
deoarece în el se dă într-o
formă mai succintă, decît în
expunerea de motive,
justificarea noii reglementări.
Este important de reţinut, că
preambulul nu conţine norme
juridice. În anumite
împrejurări, preambulul poate
să conţină orientări
fundamentale, care stau la
baza actului normativ. De
regulă, aceste preambuluri se
referă la preambulurile unor
acte foarte importante
(constituţii). Marea
majoritate a actelor
normative nu au preambul.
3. Dispoziţiile sau principiile
generale reprezintă o primă
parte a reglementărilor din
actul normativ. Aici sînt
stabilite anumite dispoziţii cu
caracter general ce privesc
actul normativ în totalitatea
sa. Aceste dispoziţii generale
pot lua uneori forma şi
denumirea de "Principii
generale" în sensul că
stabilesc anumite principii
valabile pentru întregul act
normativ. Uneori ele sînt
despărţite, chiar printr-un
titlu distinct, un capitol sau o
secţiune distinctă, cu titlu de
"Principii generale", sau
"Dispoziţii generale", sau
"Principii de bază". De
exemplu: Legea privind
alegerea Parlamentului,
capitolul 1 este întitulat
"Dispoziţii generale".
4. Dispoziţii de conţinut. În
funcţie de problematica
actului normativ, aceste
dispoziţii pot fi mai mult sau
mai puţin numeroase şi, după
caz, să se împartă în
subdiviziuni (capitole,
paragrafe).
Dispoziţiile de conţinut
formează conţinutul propriu-
zis al actului normativ. În
această parte sînt cuprinse
regulile ce stabilesc drepturi
şi obligaţii, se arată un
anumit comportament, sînt
arătate urmările în cazul
nerespectării conduitei
impuse.
5. Dispoziţiile finale propriu-
zise. Ele se referă la data
intrării în vigoare a actului
normativ atunci cînd se
doreşte acest lucru.
Numeroase acte normative au
nevoie de dispoziţii, de
tranziţie de la vechea la noua
reglementare, să rezolve
anumite situaţii tranzitorii şi
atunci se adaugă şi aceste
dispoziţii cu caracter
tranzitoriu. Cît priveşte
modul lor de delimitare, ele
pot fi uneori cuprinse într-un
titlu distinct, sau într-un titlu,
de regulă, indicat cu
"Dispoziţiile finale".
B. Structura actului
normativ.articolele acestuia
se pot grupa în secţiuni,
capitole, titluri. Unele coduri
sînt organizate pe (partea
generală şi partea specială).
83.Conceptul legalităţii.
Garanţiile legalităţii.
Legalitatea se defineşte ca un
principiu fundamental de
drept în baza căruia orice
subiect de drept trebuie să
respecte, şi, cînd e cazul, să
aplice legile şi celelalte acte
normative ori individuale.
1. O cerinţa fundamentală a
legalităţii în activitatea
normativa este respectarea
ierarhiei actelor normative,
în special respectarea
supremaţiei legii. Principiul
legalităţii în activitatea de
elaborare a dreptului -
activitatea normativă - cere
organelor statului ce emit
acte normative să nu-şi
depăşească competenţa
2. Unitatea legalitaţii
Unitatea legalităţii constă în
faptul că legea este şi trebuie
să fie aceeaşi pe întreg
teritoriul statului şi pentru
toate subiectele de drept..3.
Legalitatea şi oportunitatea.
.Principiul oportunităţii
(cerinţa) impune studierea
atentă a particularităţilor şi
împrejurărilor în care
urmează să se aplice actul
normativ4. O cerinţă
fundamentală a legalităţii
destinată deopotrivă
organelor de stat,
organizaţiilor obşteşti ci
cetăţenilor, esfe asigurarea
şi respectarea drepturilor şi
libertăţilor democratice ale
cetăţenilor
5. Legalitatea şi disciplina
de stat. O cerinţă de bază a
legalităţii este asigurarea
disciplinei de stat. La rîndul
ei, întărirea disciplinei de stat
creează condiţiile necesare
unei respectări stricte a
normelor juridice.
3.Principiile şi garanţiile
legalităţii.
Ansamblul condiţiilor
obiective şi subiective care
asigură respectarea strictă a
legilor şi a tuturor actelor
normative bazate pe lege,
precum şi prevenirea şi
înlăturarea tuturor
încălcărilor de drept
constituie garanţiile
legalităţii. Legalitatea rezultă
din garanţiile sale. Acestea
constau în factorii care
asigură respectarea tuturor
actelor normative creînd
totodată condiţiile prevenirii
şi înlăturării faptelor ilegale.
Fie că sînt obiective (de
exemplu, cele de natură
economică) sau subiective
(vizînd calitatea conştiinţei
juridice a individului), fie că
sînt generale (cum ar fi
natura democratică a Ordinea publica este o stare
societăţii) sau speciale (de
exemplu, controlul de stat)
etc. aceste garanţii operează
cumulativ, ca un sistem
coerent, care asigură ordinea
de drept promovînd
legalitatea.
Aceste cerinţe în acţiune şi
formează legalitatea, ele fiind
chemate să excludă din viaţa
socială haosul, samavolnicia, lipsa
de control, inclusiv să asigure şi să
apere drepturile persoanei, şi, în
ultimă instanţă, să aducă în
corespundere realitatea cu
idealurile cuprinse în noţiunea de
legalitate, pentru ca ceea ce este
scris în normele juridice să poată
deveni o realitate, să se transforme
într-un comportament real al
participanţilor la relaţiile sociale,
într-o adevărată legitate a relaţiilor
sociale, într-o strictă ordine de
drept. ;principiul legalităţii
cuprinde şi unele cerinţe concrete,
tipice pentru o categorie ori alta de
norme juridice sau o ramură sau
alta de drept. De exemplu: în
dreptul penal şi în procesul penal
el apare în special sub forma
legalităţii încriminării şi pedepsei,
independenţei judecătorilor şi
supunerii lor numai legii,
garantării dreptului la apărare,
prezumţiei de nevinovăţie.În
opinia prof..Legalitatea, se bazează
pe nişte cerinţe care se manifestă
în condiţiile regimurilor politice
democratice, acestea fiind:
generalitatea dreptului, adică
necesitatea unei legislaţii
dezvoltate, corespunzătoare, în
care toate relaţiile sociale care
reclamă o implicare juridică să fie
reglementate prin lege; în legislaţie
să nu existe asemenea lacune care
ar permite unele acţiuni voluntare,
samavolnice; supremaţia
Constituţiei şi a legilor; altfel spus,
subordonarea tuturor actelor
subnormative şi individuale legilor
în vigoare, iar a legilor şi a altor
acte ale organelor de stat -
Constituţiei; egalitatea tuturor în
faţa legii, înaintarea faţă de toţi
participanţii la relaţiile sociale a
unor cerinţe unice, fără privilegii;
existenţa unor mecanisme sociale
şi juridice care să asigure
realizarea dreptului (respectarea şi
executarea strictă a obligaţiilor,
posibilităţi egale pentru folosirea
drepturilor subiective); aplicarea
garantată şi calitativă a dreptului,
lupta activă şi categorică cu toate
încălcările de drept, tragerea
obligatorie la răspundere juridică a
persoanelor care au încălcat legea;
stabilitatea, siguranţa ordinii de
drept, eficacitatea întregului
mecanism de reglementare
juridică.
84.Ordinea de drept şi
ordinea publică.
de drept, continutul fiind
legat de prevederile legale,
ceea
ce permite realizarea si
mentinerea echilibrului bazat
pe :
- consensul social necesar
functionarii optime a prin incalcarea
ansamblului social in
conditiile
reglementarilor juridice in
vigoare ;
- apararea si respectarea
drepturilor si libertatilor
fundamentale ale cetatenilor ;
- apararea avutului public si
privat ;
- apararea valorilor supreme
in scopul promovarii si
afirmarii progresului social
intr-o societate democratica.
Ordinea publica este strans
legata de ordinea de drept,
reprezentand proiectia
acesteia din urma in
organizarea si desfasurarea
activitatii publice intr-un stat
si constand in
respectarea tuturor normelor
de comportare generala, a
regulilor de convietuire
sociala, de
aparare a cetatenilor si a
integritatii lor, a drepturilor
legitime ale acestora precum
si a
proprietatii private si publice.
Mentinerea ordinii publice
reprezinta ansamblul de
masuri si actiuni intreprinse
pentru
prevenirea tulburarilor sau a
altor manifestari cu violenta
in scopul evitarii fortei.
Caracteristica principala a
mentinerii ordinii publice o
constituie prevenirea, in care
scop
culegerea si valorificarea
informatiilor este elementul
esential alaturi de actiunile
privind
asigurarea ordiniipe timpul
intrunirilor, manifestatiilor de
diferite tipuri.
Asigurarea ordinii publice
cuprinde un ansamblu de
masuri, activitati si actiuni
specifice
adoptate si desfasurate de
catre organismele specializate
ale administratiei de stat, in
scopul
respectarii normelor de
conduita civica prevazute in
legi si alte acte normative, a
drepturilor
si libertatilor cetatenilor,
precum si a celor de protectie
a proprietatii publice si
private.
Restabilirea ordinii publice
reprezinta ansamblul
masurilor legale,
preponderent
represive, bazate pe forta de
constrangere, inclusiv pe
forta fizica si a armelor de
foc
aplicate de organele cu
atributii legale pentru
readucerea situatiei create
grava a ordinii publice,
generatoare de pericol, pentru
siguranta statului, a
cetatenilor, a
proprietatii publice si private,
la starea de normalitate.
85. Coraportul legalitate,
democraţie, ordine de
drept.
În literatura juridică cuvîntul
„legalitate” cunoaşte mai multe
sensuri.. Astfel, profesorul francez
Bernard Chantenbout defineşte
legalitatea ca pe un principiu al
vieţii sociale şi de stat, care constă
în îndeplinirea exactă, neabătută şi
uniformă a normelor juridice de
către toţi participanţii la relaţiile
sociale; el presupune lupta
continuă cu încălcările de drept şi
neadmiterea samavolniciei în viaţa
socială.
Constituţia Republicii Moldova, în
art. 7, declară Constituţia drept
Lege supremă a statului. Nici o
lege şi nici un alt act juridic care
contravine prevederilor
Constituţiei nu are putere juridică.
La fel şi Constituţia României în
art. 1 alin.(5) declară: „În
România, respectarea Constituţiei,
a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie”.
Alţi autori, de exemplu profesorii
I. Ceterchi, I. Luburici, definesc
legalitatea ca principiu
fundamental de drept în baza
căruia orice subiect de drept
trebuie să respecte şi, cînd e cazul,
să aplice legile şi celelalte acte
normative ori individuale.
Legalitatea, în opinia prof. francez
Auby, este definită şi ca o
îndatorire fundamentală de natură
constituţională care priveşte
persoanele fizice şi juridice, modul
de organizare şi desfăşurare a
activităţii de stat.
Profesorul I. Santai defineşte
legalitatea ca respectare întocmai a
Constituţiei, legilor, celorlalte acte
normative şi a actelor juridice
concrete date în baza lor,
respectare a drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti de către
organele statului, de organismele
sociale în general, precum şi de
către cetăţeni. Cetăţeanul este liber
să se manifeste sau să întreprindă
orice, în afară de ceea ce este
interzis prin lege: autoritatea de
stat poate desfăşura numai
activităţile stabilite prin lege ca
atribuţii.
Legalitatea este, pe de o parte, o
cerinţă care decurge din lege, iar
pe de alta, o stare care rezultă din
respectarea ei. Din acest motiv, se
poate vorbi de promovarea,
asigurarea ori încălcarea legalităţii,
deoarece legalitatea înseamnă
tocmai respectarea legii, în genere
a oricărui act normativ (inclusiv
decrete, hotărîri, instrucţiuni ş. a.)
sau individual (contracte, hotărîri
judecătoreşti etc.).
Aceste cerinţe în acţiune şi
formează legalitatea, ele fiind
chemate să excludă din viaţa
socială haosul, samavolnicia, lipsa
de control, inclusiv să asigure şi să
apere drepturile persoanei, şi, în
ultimă instanţă, să aducă în
corespundere realitatea cu
idealurile cuprinse în noţiunea de
legalitate, pentru ca ceea ce este
scris în normele juridice să poată
deveni o realitate, să se transforme
într-un comportament real al
participanţilor la relaţiile sociale,
într-o adevărată legitate a relaţiilor
sociale, într-o strictă ordine de
drept.Astfel, principiul legalităţii
caracterizează dreptul în ansamblu
şi se manifestă sub forma unor
cerinţe fundamentale în toate
ramurile dreptului. Pe lîngă aceste
cerinţe fundamentale menţionate
mai sus, principiul legalităţii
cuprinde şi unele cerinţe concrete,
tipice pentru o categorie ori alta de
norme juridice sau o ramură sau
alta de drept. De exemplu: în
dreptul penal şi în procesul penal
el apare în special sub forma
legalităţii încriminării şi pedepsei,
independenţei judecătorilor şi
supunerii lor numai legii,
garantării dreptului la apărare,
prezumţiei de nevinovăţie.În
opinia prof. Tudor Roşca, legea
este un instrument de mare forţă de
asigurare a legalităţii, de apărare a
drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor. Dar ea nu trebuie
apreciată ca o categorie absolută,
ci trebuie aplicată în comun cu alte
măsuri de meditaţie şi
conciliere.Legalitatea, se bazează
pe nişte cerinţe care se manifestă
în condiţiile regimurilor politice
democratice, acestea fiind:
generalitatea dreptului, adică
necesitatea unei legislaţii
dezvoltate, corespunzătoare, în
care toate relaţiile sociale care
reclamă o implicare juridică să fie
reglementate prin lege; în legislaţie
să nu existe asemenea lacune care
ar permite unele acţiuni voluntare,
samavolnice; supremaţia
Constituţiei şi a legilor; altfel spus,
subordonarea tuturor actelor
subnormative şi individuale legilor
în vigoare, iar a legilor şi a altor
acte ale organelor de stat -
Constituţiei; egalitatea tuturor în
faţa legii, înaintarea faţă de toţi
participanţii la relaţiile sociale a
unor cerinţe unice, fără privilegii;
existenţa unor mecanisme sociale
şi juridice care să asigure
realizarea dreptului (respectarea şi
executarea strictă a obligaţiilor,
posibilităţi egale pentru folosirea
drepturilor subiective); aplicarea
garantată şi calitativă a dreptului,
lupta activă şi categorică cu toate
încălcările de drept, tragerea
obligatorie la răspundere juridică a
persoanelor care au încălcat legea;
stabilitatea, siguranţa ordinii de
drept, eficacitatea întregului
mecanism de reglementare
juridică.
Conceptul care dirijează
aceste dezbateri este statul de
drept. Scopul principal al
transformărilor din ţara
noastră este de a făuri în
Republica Moldova
democraţia, un stat de drept.
Adoptarea Constituţiei
Republicii Moldova consacră
respectarea unor principii
esenţiale pentru instaurarea
democraţiei, consfinţite încă
în Declaraţia despre
suveranitate din 23 iunie
1989 şi Declaraţia despre
independenţă din 27 august
1991 cum sînt: pluralismul
politic, separaţia puterilor în
stat, asigurarea drepturilor
omului şi a libertăţilor
fundamentale ale
cetăţeanului, prevenirea
abuzului de putere, a
totalitarismului, reforma
economică prin introducerea
economiei de piaţă ş.a.
Aceste principii sînt menite
să asigure în societatea
noastră unele valori
fundamentale precum justiţia,
drepturile, libertatea şi legalităţii, menite să asigure
demnitatea umană, egalitatea în faţa legii.
securitatea juridică a
persoanei.
Pe măsură ce in evoluţia Ordinea de drept constituie
societăţii umane s-a ajuns ca condiţia de bază a
finalitatea supremă să o echilibrului ordinii sociale,
reprezinte omul, demnitatea garanţia realizării drepturilor
umană, astfel cum se prezintă esenţiale ale individului şi
în contemporaneitate funcţionării corecte a
societăţile cu regimul instituţiilor.
democratic al statului de De noţiunea legalităţii este
drept, are loc deplasarea spre strîns legată noţiunea de
dreptul subiectiv, situarea ordine de drept (ordine
"drepturilor omului" în juridică), ca componenţă a
miezul preocupărilor, ca ordinii sociale. Cuvîntul
centru de gravitaţie spre care ordine, cînd este vorba de
se orientează reglamentările lucruri, obiecte, reprezintă o
date de drept ca şi alte anumită aşezare sau
aspecte ale fenomenului succesiune a acestora,
juridic în special doctrina conform unui plan, unor
juridică. În cadrul cursului reguli.
vor fi analizate toate Dacă ordinea priveşte
fenomenele de manifestare comportarea şi activitatea
ale fenomenului juridic. umană, obiectul ei sînt
În cadrul regimurilor relaţiile sociale. În situaţia
democratice operează cînd conduita oamenilor
principiul reprezentativităţii. corespunde întocmai regulilor
Puterea de stat are ca ce reglementează relaţiile lor,
fundament pluralismul politic rezultă ordinea dorită
şi se manifestă în baza şi în (ordinea obiceiurilor, moralei
limitele legii, cu respectarea sau dreptului),
drepturilor şi libertăţilor Prin urmare, orice ordine
fundamentale ale privind relaţiile sociale, viaţa
omului.Democratia ca forma socială este condiţionată de
de guvernare si tip de următorii factori de bază:
functionalitate a regimului norme sociale, relaţii sociale
politic se caracterizeaza prin reglementate prin aceste
caracteristici ca:puterea norme, conformitatea
apartine poporului, pluralism comportării oamenilor ce
politic,se aplica principiul întră în aceste relaţii cu
majoritatii, libertatea si prevederile normelor.
recunoasterea Aşadar, ordinea de drept
opozitiei,promovare si înseamnă o rînduială, o
apararea drepturilor si aşezare a relaţiilor sociale în
libertatilor fundamentale. baza normelor juridice, a
Ginta a fost o formă dreptului. Într-un stat de
universală de organizare a drept aceste norme juridice,
societăţii primitive. Ea s-a obiect al legalităţii, trebuie să
caracterizat printr-o diviziune fie emanaţia democratică a
naturală a muncii (după sex şi voinţei poporului prin
vîrstă) şi prin domnia intermediul organelor
obiceiului. Democraţia legislative democratic
gentilică însemna constituite. Legalitatea,
proprietatea comună asupra principiul supremaţiei legii ca
pămîntului, lipsa unei forţe formă a legalităţii, implică
exterioare de constrîngere, o respectarea Constituţiei, a
putere socială ce apartinea legilor dar şi a actelor
întregii colectivităţi normative subordonate legii
Democraţia presupune precum şi a actelor concrete
necesitatea instaurării puterii de aplicare. Toate acestea nu
liber alese a poporului în reprezintă un scop în sine, ci
societate, asigurarea urmăresc, în ultimă instanţă,
egalităţii, drepturilor şi asigurarea drepturilor şi
obligaţiilor cetăţeneşti în libertăţilor cetăţeneşti în
conformitate cu prevederile societate.
documentelor internaţionale, Corolarul legalităţii în statul
respectul persoanei umane, de drept îl reprezintă
libera dezvoltare a respectarea drepturilor
personalităţii sale, omul în omului - instituţie juridică
centrul preocupărilor, văzut centrală, în jurul căreia
ca scop nu ca mijloc; gravitează toate celelalte
Democratismul subiectului de instituţii juridice. În procesul
drept îşi află determinarea şi reglementării juridice nu se
în unitatea şi unicitatea pune problema de a
reglementa toate relaţiile
sociale. Se vor avea în vedere
numai acele relaţii sociale ce
necesită o anumită intervenţie
din partea legiuitorului pentru
a se asigura ordinea socială.
Principiul libertăţii
individuale permite
cetăţeanului în statul de drept
să-şi exercite capacităţile sale
creatoare, să-şi pună în
valoare aptitudinile.
Legiuitorul nu prescrie ceea
ce individul poate să facă, ci
ceea ce este interzis să facă,
avînd în vedere că libertatea
unui individ trebuie să
permită şi libertatea celorlalli
indivizi în societate.
86. Conceptul conştiinţei
juridice.
Este ştiut că - atunci când
definim conştiinţa juridică -
avem în vedere locul acesteia
în conştiinţa socială, deoarece
conştiinţa juridică este - în
mod necesar - o formă de
manifestare a conştiinţei
sociale6 . Fiind definită ca un
sentiment interior care se
exprimă în judecăţi de
valoare asupra propriilor acte,
în sensul de bine şi de rău ,
conştiinţa socială cunoaşte
mai multe forme de
manifestare: libertatea de
conştiinţă; conştiinţa
profesională, conştiinţa
morală, inclusiv conştiinţa
juridică. în toate formele de
manifestare, conştiinţa
socială implică "un ansamblu
de reprezentări ideologice şi
de comportament social"66.
Conştiinţa juridică - ca formă
specifică de manifestare a
conştiinţei sociale -este un
ansamblu de idei, sentimente,
voliţiuni cu privire la dreptul
existent, inclusiv atitudinea
faţă de acest drept, precum şi
cu privire la modul în care
acesta ar trebui să se
modifice în viitor.
a. Deci, mai întâi
observăm relaţia dintre
conştiinţa juridică şi normele
de drept, în sensul
configurării, structurării şi
evoluţiei conţinutului
acestora în diferite etape ale
dezvoltării relaţiilor sociale.
Conştiinţa juridică se
reflectăîntr-un ansamblu de
reprezentări cu privire la:
ceea ce este dreptul, ca
totalitatea normelor juridice
existente67 şi cu privire la
ceea ce ar trebui să fie
dreptul înraport cu ideile şi
sentimentele membrilor
societăţii privind evoluţia sa
potrivit
cerinţelor şi aşteptărilor
asupra contribuţiei normelor La fel ca şi alte tipuri de conştiinţă juridico-statale
sale în socială, conştiinţa juridică în ansamblu.Aici se
reglementarearaporturilor cuprinde două elemente manifestă atitudinea
sociale. constitutive: ideologia juridică şi (raportul) faţa de legea veche,
b. Totodată, se psihologia juridică. Psihologia cea în vigoare şi
observă relaţia dintre juridică apare ca o totalitate de ceaviitoare.Conştiinţa
conştiinţa juridică şi închipuiri, deprinderi, păreri, juridică este înaltă, redusă şi
raporturile juridice, în sensul sentimente, stări de spirit social, nicidecum nu se spune că la
unor: aprecieri asupra actelor care se formează spontan şi sînt om nuexistă elemente ale
şi faptelor juridice, precum şi caracteristice unui om, unei conştiinţei juridică. Poate fi:
unor luări de poziţie faţă de categorii sociale concrete sau cotidiană, personală,
aceste acte şi fapte juridice. pentru întreaga societate. Ele se profesională,ştiinţifică,
Aşadar, conştiinţajuridică are manifestă în viaţa de fiece zi a colectivă. Unul din elementul
un rol recunoscut în oamenilor şi pe ultimii nu-i conştiinţei juridice este
selectarea şi configurarea preocupă provenienţa acestor ideologia juridică,altul e
relaţiilor dereglementat, în păreri şi faptul ce reprezintă prin psihologia juridică (aceasta e
raport cu exigenţe prezente şi sine societatea care Ie-a dat structura conştiinţei juridice).
viitoare, în baza "judecăţilor naştere. Ideologia juridică este
devaloare" cu privire la actele expresia ştiinţifică sistematizată a 89. Interacţiunea conştiinţei
şi faptele juridice dintr-o concepţiilor, teoriilor, doctrinelor, juridice cu dreptul.
etapă sau alta adesfăşurării a cerinţelor juridice în care sînt Constiinta juridica si
relaţiilor sociale, în exprimate interesele, scopurile, normele juridice sint
conformitate cu normele sarcinile, năzuinţele unor grupuri interdependente si exercita
dreptului, adică subforma sociale mari. Aceste elemente scot impreuna o influenta activa
raporturilor juridice. în acest în evidenţă două niveluri ale asupra mersului dezvoltarii
fel, conştiinţa juridică se conştiinţei juridice: conştiinţa sociale , contribuie la
reflectă înrealizarea practică-cotidiană şi teoretică- educarea omului in spiritului
dreptului, în acel proces ştiinţifică. constiinciozitatii si
complex de transpunere în activismului social. Aceasta
viaţă a normelordreptului, În literatura de specialitate se influenta se realizeaza prin
prin adoptarea unei atitudini evidenţiază trei funcţii de bază ale reglementarea relatiilor
pozitive, de înfăptuire structurii conştiinţei juridice: sociale , prin influenta
conştientă aprevederilor  Funcţia de cunoaştere, perseverenta asupra aprecierii
normelor juridice, şi a unei care constă în cunoaşterea şi de catre oameni a actiunilor
atitudini critice faţă de înţelegerea elementelor vieţii lor cu o insemnatatea
anumite comportamente sociale, realităţii obiective prin juridica.
sociale, care contravin prisma unor activităţi juridice. Constiinta juridica isi gaseste
exigenţelor stipulate în aceste  Funcţia de apreciere şi expresia in actele normative
norme. valorizare, care constă în faptul că ale statului. In corespundere
Când suntem în faţa unor prin intermediul ei se atribuie cu constiinta juridica se
încălcări ale normelor fenomenelor şi acţiunilor umane o elaboreaza continutul si
dreptului, conştiinţa juridică anumită semnificaţie. Respectarea formele actelor normative ,
se concretizează în acele normelor juridice este o urmare a structura acestora.
aprecieri şi judecăţi cu aprecierilor pozitive ale dreptului, Practica elborarii dreptului in
privire la gravitatea faptei şi - iar nerespectarea lor este rezultatul Republica moldova ofera un
prin consecinţă - cu privire la unei aprecieri negative a acestuia. sir de exemple inriurire
răspunderea juridică a celui în dependenţă de ea, se stabileşte şi decisiva a constiintei politice
care a săvârşit-o. Această răspunderea juridică. si juridice asupra formei si
răspundere implică, în  Funcţia normativă, de continutului actelor
acelaşi timp, aprecieri şi reglare a conduitei umane, de normative. In acelasi timp ea
judecăţi cu privire la determinare a unei atitudini scoate in evidenta si tendinta
valoarea socială care a fost conforme cu normele de drept. La fortelor conservatoare de a
lezată, cu privire la realizarea acestei funcţii contribuie nu admite o reformare
împrejurările concrete ale toate elementele, raţional, activ, adecvata a societatii noastre ,
săvârşirii faptei, precum şi cu volitiv. Importanţa hotărîtoare este de a frina dezvoltarea ei.
privire la personalitatea atribuită elementului volitiv. Unele prevederi ale actelor
făptuitorului (judecăţi asupra Astfel, prin conştiinţa juridică se normative adoptate in tara
comportamentului său subînţelege o parte componentă a noastra nu corespund
general: dacă este prima conştiinţei sociale apărută în realitatii , sint depasite de
încălcare a dreptului; dacă procesul de elaborare şi realizare a timp , admit o nerespectare
este un element cu un dreptului în societate vizînd un a principiilor unanim
comportament antisocial; ansamblu de reprezentări, idei, recunoscute de comunitatea
dacă a comis fapta cu concepţii, cunoştinţe cu privire la umana.
vinovăţie etc.). în toate drept ca fenomen social. Normele juridice exercita
aceste momente, rolul influenta supra dezvoltarii
conştiinţei juridice este 88. Felurile conştiinţei constiintei juridice a
recunoscut, ca urmare a juridice. cetatenilor , asupra formarii
influenţei sale în conturarea CONŞTIINŢA JURIDICĂ- u unor rationamente
ansamblului aprecierilor şi n ansamblu de idei, teorii, rep fundamentale si echitabile
judecăţilor de valoare privind rezentări,concepţii, privind dreptul , realizarea
desfăşurarea raportului convingeri şi sentimente acestora , raporturilor
juridic concret. (emoţii) ce exprimă juridice, drepturile si
atitudinea subiectivă libertatile omului. In acest
87. Structura conştiinţei aoamenilor faţă de drept , context , o problema
juridice. legi, faţă de fenomene primordiala e cea legata de
drepturiloe si libertatile
omului. Anterior aceasta
problema a fost studiat doar
partial , in lumina in care
admitea a face acets lucru
regimul toatlitar comunist. In
conditiile in care statul nostru
se elibereaza de mostenirea
trecutului , toate foretele
sociake si politice , toate
mijloacele trebuie sa se
angajeze intro ampla actiuni
de faurire a unui stat
democtratic in care drepturile
si libertatile sint respectate si
garanatate de lege. Un prim
pas a fost adoptarea
Constitutiei RM, care a
ridicat la rang constitutional
problema cunoasterii de
catre fiecare om drepturiele
si indatoririle sale.
Luind in consideratie
factori social- economici ,
politici, sociali , etc.
legiuitorul poate da o
calificare juridica unei fapte
care era calificata anterior
drept obiect al aorecierii
morale.
90. Cultura juridică:
concept, felurile culturii
juridice.
Abordînd în cadrul acestui
paragraf conceptul de cultură
juridică, este necesar a prezenta
cîteva elemente explicative cu
privire la termenul general de
cultură. În general, termenul de
cultură are printre conotaţiile sale
şi pe acela de ansamblu de modele
comportamentale însuşite şi
transmise social, specifice unei
societăţi. Prezentînd în linii
generale semnificaţia termenului
de cultură, vom spune că cultura
există oriunde, unde există omul:
este lumea creată de el, „o
prelungire a naturii şi o
dimensiune nouă a universului”,
spunea L.Blaga.
În conformitate cu scopul urmărit,
definim cultura ca un sistem care
se autoorganizează şi prin care se
reglementează existenţa umană,
lumea sensurilor, simbolurilor şi
valorilor, care funcţionează ca
reguli, norme şi condiţii pentru
personificarea unei culturi.
Condiţia principală a progresului
societăţii, după părerea noastră,
este cultura ca factor integrator al
comunităţilor omeneşti şi al
indivizilor. „O ontologie a istoriei
este, în realitate, o ontologie a
culturii”, susţine G.Uscătescu.
„Cultura sau civilizaţia este un
complex, care include cunoştinţele,
credinţele, arta, morala, obiceiurile
şi alte capacităţi, atitudini
dobândite de om ca membru al
societăţii”. În opinia lui T.Vianu,
gânditor cu elaborări substanţiale
în axiologia românească, „cultura
este o sinteză a valorilor”. El
afirmă că valoarea reprezintă
expresia „unei adaptări
satisfăcătoare între lucruri şi
conştiinţă. Cine resimte o valoare
realizează această adaptare”. Iar
lucrurile apar în relaţia axiologică
ca „lucruri valorificate”.
Sintetizînd termenul de cultură
juridică, vom spune că noţiunea
dată nu poate fi separată de cultura
general-umană, a cărei parte
componentă este şi, după cum
cultura naţională conferă caracter
unitar şi integratoriu vieţii sociale,
aşa şi cultura juridică dictează
fiecărei personalităţi principiile de
comportare juridică, iar societăţii
intregi – un sistem de valori de
drept, idealuri, norme juridice, care
asigură unitatea şi relaţiile dintre
instituţiile de drept.
În această ordine de idei, cultura
juridică este o modalitate a culturii
spirituale a societăţii. Ea îşi găseşte
expresie în cunoaşterea de către
cetăţeni a bazelor cunoştinţelor
juridice, în necesitatea transpunerii
în viaţă a prevederilor normelor
juridice, în înţelegerea de către
fiecare om a responsabilităţii sale
sociale, în intransigenţa faţă de
infracţiuni şi combaterea lor.
În opinia noastră, în conţinutul
culturii juridice nu intră numai
cunoaşterea dreptului, dar şi
atitudinea persoanei faţă de
fenomenele de drept şi, în afară de
aceasta, o atitudine specifică faţă
de unele valori de drept –
legalitate, ordine de drept,
mecanismul guvernării etc. Fiind
un element de bază al culturii
juridice şi un izvor direct de drept,
conştiinţa de drept îşi găseste
reflectare în special, în justiţie.
Un alt element al culturii juridice
este starea legalităţii, care se
caracterizează prin gradul de
desfăsurare a tuturor prevederilor
ei, posibilitatea reală de realizare a
acestora, ceea ce formează
durabilitatea ordinii de drept.
Următorul element al culturii
juridice este starea legislaţiei,
adică perfecţionarea ei în
dependenţă de formă şi conţinut. O
importanţă deosebită in aprecierea
culturii juridice a societăţii îi
revine sistemului de legislaţie, a
cărui bază îl formează constituţia
statului. Are importanţă de
asemenea şi nivelul de dezvoltare a
sistemului de acte normative şi de
drept, începind cu legi, acte ale
puterii executive centrale şi
terminînd cu actele organelor
puterii locale.
Mai mulţi autori confundă
calitatea de element
constitutiv al culturii juridice
cu dreptul şi constiinţa
juridică şi comportamentul
juridic, instituţiile de drept
etc.
În continuare vom menţiona că
cultura juridică înaltă este o
condiţie necesară a realizării
conştiente şi eficiente de către
fiecare cetăţean a datoriei sale faţă
de societate, faţă de alţi cetăţeni.
Propagarea dreptului nu numai că
extinde cunoştinţele juridice, dar şi
contribuie la formarea
sentimentului de convingere că
legile sînt echitabile, că ele
corespund cerinţelor timpului şi
contribuie eficient la soluţionarea
problemelor cu care se confruntă
societatea la etapa dată.
Nivelul actual de cultură juridică
în Republica Moldova este
determinat, în primul rînd, de
constiinţa juridică a cetăţenilor,
adică de faptul în ce măsură ei au
asimilat valorile supreme ale
statului democratic de drept, aşa
cum sunt: demnitatea umană,
drepturile si libertăţile cetăţeneşti,
dezvoltarea liberă a personalităţii,
dreptatea şi pluralismul politic.
Nivelul culturii juridice în
Republica Moldova este
determinat şi de nivelul de
informare juridică a cetăţenilor, de
atitudinea cetăţeanului privind
respectarea normelor juridice, şi, în
particular, de drepturile
constituţionale, libertăţile şi
obligaţiile cetăţeanului, de
atitudinea faţă de organele de
judecată, faţă de alte organe de
ocrotire a dreptului.
Eficienţa activităţii de drept este
un indice important al culturii
juridice, deoarece ea se reflectă nu
numai în materializarea
rezultatelor activităţii ştiinţifice a
savanţilor şi a legislatorilor, dar, şi
în activitatea eficientă a organelor
administraţiei publice pentru
asigurarea legalităţii, stabilităţii şi
ordinii de drept.
O altă lacună a culturii juridice
este şi faptul că o serie de legi în
vigoare sunt declarative, în ele
introducindu-se multiple rectificări
şi modificări. Dezvoltarea şi
perfecţionarea legislaţiei necesită
profesionalism, iar stabilitatea legii
este importantă pentru
consolidarea legalităţii, pentru
formarea constiinţei juridice a
cetăţenilor şi pentru educarea
juridică a oamenilor.
91. educaţia juridică:
concept, metode, forme.
Prevederile constitutionale
subliniaza importanta sociala
acordata dreptului in general
si drepturilor omului i
special si totodata , ne obliga
sa elaboram programe
educationale concreten in
acest domeniu la diferite
niveluri. Problema educatiei
jur sia gasit reflectarea in
asemenea documente cum ar
fi : Conceptia reformei
judiciare si de drept,
Concepta privind
invatamintul. Amble acte
considera educatia umanitara
si cea juridica ca o parte
integranta a procesului
socializarii , proces care
debuteaza o data cu primele
virste si care , in
conformitate cu preceptele
moderne ale educatiei
permanente, se deruleaza , in
principiu, pe parcursul vietii.
In rimul stadiu, copii invata
normele si formele
acceptabile de conduita
sociala , dobindind totodata
cunostinte elementare ce tin
de drepturi si libertati. Acest
stadiiu reflecta atit
invatimintul prescolar cit si
cel secundar.
In periada celui de al 2 lea
stadiu, copii urmeaza sa
obtina cunstinte despre
anumite structuri , institutii
si probleme polotice cum r
fi: statutul, drptul , locul
acestora in sistemul valorilor
sociale.
Faza urmatoare a educatiei
jurid tine de persoanele cesi
fac studiile in clasele
superioare ale liceilor ,
gimnaziilor, in institutiile de
invat in clasele superioare .
la acesata faza e important
aprofundarea cunostiintiilor
precedente, a le raporta la
contextul standardelor
internationale. Aceasta etapa
are drept scop educatia in
spiritul respectarii demnitatii
omului, respectului fata de
adevar etc., si sa conduca la
combaterea mentalitatii care
ooat favoriza comiterea de
abuzuri.
O importanta majora o are
educatia jur lucratorilor
aparatului de stat. Ei ur eaza
a fi exemplu de disciplina ,
respectuoasa fata delegile
statului.
92. Conceptul realizării
dreptului. Subiectele
realizării.
Elaborarea dreptului, a
actelor normative nu
reprezintă un scop în sine,
prin elaborarea lor se
urmăreşte reglementarea
relaţiilor sociale în sensul
dorit. Normele juridice sînt
create în vederea realizării
unor sarcini ale societăţii,
sarcini complexe, orientate în
direcţia asigurării unei
conduceri eficiente a acesteia.
Garantarea suveranităţii
naţionale şi a integrităţii
teritoriale, asigurarea ordinii
constituţionale, consfinţirea
şi garantarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, V.Lazarev propune citeva sau singeri de raporturi juridice, in acestuia de a folosi dreptul
exploatarea resurselor criterii de clasif a form de timp ce publicarea unor acte subiectiv
naturale în concordanţă cu realiz a dr. normative nu creaza de regula oferit; 3) intrarea în raporturi
interesul naţional, In dependenta de nivelul de automat raporturi juridice. juridice concrete.
valorificarea potenţialului realizare a prevederilor ce c. Este diferita actiunea in timp a Procesul explicării
creator şi productiv al tuturor contin a. N , sunt: actelor de aplicare fata de cea a (interpretării) conţinutului
forţelor sociale, dezvoltarea a) realizarea actelor normative. Actiunea actelor normelor juridice de către
culturii şi ştiinţei, protejarea prevederilor generale contin normative incepe odata cu individ sau persoană cu
patrimoniului cultural preambulu legii si in art. publicarea lor in anumite publicatii funcţie de răspundere se
naţional, ocrotirea mediului Care determina sarcinile si oficiale iar in cazul actelor de înţelege ca interpretare a
înconjurător şi asigurarea princiipile generale al edr si aplicare actiunea lor in timp dreptului. Datorită acestei
echilibrului ecologic, crearea activitatii jurid. coincide cu elaborarea lor si proceduri, normele juridice
condiţiilor necesare pentru b) Realiz n. Generale , comunicarea partilor direct devin cunoscute de către
creşterea calităţii vieţii şi care determina statutul juridic interesate. individ, terţi. Avînd şi
pentru protecţia socială a si competenta ; d. Comportarea celor doua cunoştinţe despre dreptul în
cetăţenilor, atragerea tuturor c) Realiz , prin categorii de acte scoate in evidenta vigoare, persoanele
cetăţenilor la viaţa politică a intermediul rap jur a faptul ca fiecare dintre ele au cointeresate îşi formează
societăţii, organizarea normelor concrete de drept. principii care stau la baza voinţa lor şi iau hotărîri
cooperării cu alte state etc., In dependenta de subiecti: legalitatilor . despre intrarea în raporturi
într-un cuvînt, acestea sînt realiz individuala si colectiva Clasificarea se face dupa ramura juridice concrete. Procesul de
sarcinile care se urmăresc a dr. de drept si sunt : acte de aplicare mai departe, al realizării
prin crearea de norme ce In functie de caracterul constitutionale, civile, penale , dreptului, se efectuează
reglementează relaţiile din actiunilor: administrative etc. O alta ţinîndu-se cont de
domeniile amintite. a) respectarea. Esenta clasificare se face dupa structura reglementarea specifică în
Analiza conceptului realizării aceste forme este de a se normei si sunt acte de aplicare a sfera dreptului privat şi
dreptului este de fapt analiza abtine de l savirsirea dispozitiei normei juridice, acte de public. În domeniul dreptului
modului de implementare a actiunior interzise (n. aplicare a sanctiuni normei public, unde persoanele fizice
normei de drept în viaţa prohibitive) juridice. şi juridice, independent, în
socială, a modului în care b) executarea. Fazele procesului de aplicare a baza aprecierii personale,
societatea primeşte norma de necesita actiuni active ce dreptului . Varietatea actelor intră în raporturi juridice
drept, o încorporează în rezulta din prevederile normative presupun mai multe faze concrete, etapele formării
patrimoniul psihologic al imperative ale n jurid. de aplicare a dreptului, ce voinţei se minimalizează la
individului. c) Utilizarea constituie un proces unic deci nu aşa procese: 1)
Condiţiile generale ce .exercitaerea unor dr de catre au aceeas succesiune in timp. conştientizarea necesităţilor
caracterizează climatul subiecti, in dependeta de a. Stabilirea stari de fapt este prima în beneficii materiale şi
social-politic şi ideologic vointa subiectului. faza in care se intreprind cercetari spirituale; 2) identificarea
determină în mod nemijlocit d) Aplicarea dr. pentru a cunoaste situatia concreta obiectului raportului juridic;
eficienţa formelor juridice de Activitatea de a face ceva de a imprejurarilor cauzelor ce trebuie 3) căutarea persoanei ce ar
realizare a dreptului. Rolul catre subiectii speciali sa capete solutionare juridica. putea să satisfacă necesităţile
acestor condiţii (economice, imputernici prin lege. Organul de aplicare, cercetand în beneficii materiale şi
politice, spirituale) este starea de fapt, trebuie sa cunoasca spirituale.
hotărîtor în procesul 94. Aplicarea dreptului - situatia reala astfel incat cauza ce Procesul de formare a
transformării principiilor formă specială de realizare. este supusa solutionari sa fie necesităţilor subiectului, ca şi
dreptului în valori proprii Aplicarea dreptului constituie lamurita din toate punctele de orice proces psihologic, stă
structurii intime a forma juridica de realizare a vedre. Concluziile sa fie in după limitele dreptului.
personalităţii umane şi ca dreptului prin interventia organelor perfecta concordanta cu realitatea Importanţă juridică acest
criterii de apreciere a de stat. Termenul „aplicarea concreta. proces capătă atunci cînd
desfăşurării corecte a dreptului” este rezervat in b. Alegerea normei de drept persoana cointeresată
relaţiilor din societate. literatura juridica, activitati care denumita si „critica”. conştientizează beneficiile
Considerăm că realizarea imbraca anumite forme juridice si Determinarea mormei la care se materiale şi spirituale
dreptului poate fi definită ca necesita o anumita procedura. refera situatia si asigurarea unei corespunzătoare ca viabile
procesul transpunerii în Aplicarea dreptului se corecte calificari juridice, in pentru sine şi, în acest scop,
viaţa a conţinutului caracterizeaza ca fiind activitatea temeiul actului de aplicare. ia hotărîri de a se încadra în
normelor-juridice în cadrul practica prin care se realizeaza c. Implementarea normelor juridice raporturi juridice concrete.
căreia oamenii, ca subiecte prevederile normei juridice. constituie o activitate pe care Asemenea hotărîre reprezintă
de drept, respectă şi execută Aplicarea dreptului constituie o organul de aplicare recurge o etapă importantă a realizării
dispoziţiile normative, iar forma a activitati statale care se pemntru a stabili intelesul adevarat dreptului, deoarece partea
organele de stat aplică desfasoara in forme juridice si deplin al normei juridice. impunătoare a beneficiilor
dreptul, în temeiul oficiale, stabilite prin acte d. Elaborarea actului de aplicare materiale şi spirituale, ce
competenţei lor. normative. Fiecare act aflat pe o constituie faza finala a procesului prezintă interes pentru
anumita scara ierarhica se de aplicare, constand in elaborarea individ sau pentru persoana
93. Formele realizării comporta fata de un act superior ca deciziei juridice, care va atrage juridică, rămîne în regiunea
dreptului. un act de aplicare, iar fata de un dupa sine stabilirea modificarea dorinţelor de neîndeplinite.
Profesorii I. Ceterchi si I. act inferior , ca un act normativ. sau stingerea unor raporturi Subiectul conştientizează ca
Craiovan scot in evidenta 3 Distinctia dintre un act de aplicare juridice. fiind ireale cerinţele sale şi
forme de realiz dr. : al dreptului si un act normativ nu întreprinde nimic pentru a
a) realizarea n. poate fi formulata prin urmatoarele le satisface. După luarea
Prohibitive aspecte: 95. Etapele procesului de hotărîrii de a-şi satisface
b) realizarea n. a. Actele de aplicare a organelor de realizare a dreptului. cerinţele, individul, persoana
Permisive si onerative; stat constituie mijloace juridice de Realizarea dreptului juridică este nevoită să
c) aplicarea n.j. de infaptuire a prevederilor actelor reprezintă un proces format întreprindă următorul pas –
catre organele de stat normative de concretizare la cazuri din trei etape: 1) explicarea înfăptuirea alegerii acestui
competente individuale. (interpretarea) bun. De exemplu, familia
b. Actele de aplicare sunt temeiul dreptului; 2) formarea voinţei care s-a hotărît să procure un
legal juridic al aparitiei modificari subiectului, legată de dorinţa frigider va fi obligată să
identifice modelul concret pe
care îl va procura. Dorinţa de
a vizita cinematograful,
muzeul, de asemenea, se află
în faţa alegerii instituţiei
culturale concrete pe care
individul trebuie să o aleagă.
Factorul final reprezintă
totalitatea rezultatelor
influenţării multiplelor factori
sociali
Procesul realizării dreptului
în raporturile juridice
publice, de regulă, derulează
în trei etape: intentarea
cazului juridic, primirea
actului de aplicare a dreptului
şi înfăptuirea raporturilor
juridice. respectarea cu
stricteţe legislaţiei, a altor
acte normative, ce este
caracteristic realizării
dreptului, reprezintă un
principiu general pentru toţi
subiecţii raporturilor juridice,
cetăţeni membri ai societăţii
civile, inclusiv pentru
organele statului şi pentru
persoanele cu funcţie de
răspunder
96.Actele de aplicare.
Deosebirea actelor de
aplicare de actele
normative juridice.
In literatura juridică se face
distincţie între: aplicare normativa
şi aplicarea individuală, dar
majoritatea autorilor consideră că
accepţiunea propriu-zisă a noţiunii
de aplicare constă în aceea de
aplicare individuală.
Forma de aplicare individuală
constă în actele concrete
individuale (proceduri, metode,
etc.) prin care organele de stat
competente transpun la situaţii
concrete, individuale, adică aplică
prevederile normei la un caz dat.
Actul de aplicare individuală are
ca principală caracteristică pe cea
de a determina întotdeauna
naşterea, modificarea, sau
stingerea unui raport juridic
concret.
Se impune aici o precizare
referitoare la principiul separaţiei
puterilor în stat întrucât, chiar dacă
cele trei puteri au competenţe
esenţiale (fiecare în domeniul său),
aceasta nu presupune că fiecare
organ al unei puteri are în
competenţă numai un tip de acte
( ex: numai legi - pentru
Parlament, numai acte executive -
pentru Guvern). Parlamentul, deşi
este un organ de putere prin
excelenţa legislativ, el realizează şi
acte de aplicare individuale (ex:
aplicarea Regulamentului celor
două Camere faţă de un
parlamentar).
În privinţa organelor judecătoreşti,
ele nu au competenţa de a emite
acte cu conţinut normativ, generic,
ci doar acte de aplicare individuală
(hotărâri judecătoreşti, sentinţe,
decizii etc.) vizând un anumit caz
(speţă).
Actul de aplicare individuală nu se
identifică cu noţiunea de
sancţionare, întrucât o sancţiune
stabilită pentru un fapt este un act
de aplicare, dar nu toate actele de
aplicare individuală implică şi
sancţionare. Sancţiunea este un act
de aplicare individuală care
presupune tragerea la răspundere
juridică doar pentru conduitele
ilicite, în timp ce noţiunea de
"aplicare" a dreptului are în vedere
ansamblul conduitelor umane, atât
licite, cât şi ilicite.
Între actele normative şi actele de
aplicare există deosebiri şi
asemănări:
Asemănările provin din esenţa lor
comună: ambele forme constau în
acte cu caracter juridic, emanând
de la organe competente ale
statului; ambele urmăresc acelaşi
scop – realizarea legalităţii in viaţa
socială; -ambele au ca temei
juridic ordinea constituţională şi
legile.
Deosebiri: - în timp ce actul
normativ are un anumit grad de
generalitate, actul de aplicare
individuală este un act concret,
vizând o situaţie sau o stare de fapt
dată (un caz) şi determină
întotdeauna naşterea, modificarea
sau stingerea unui raport juridic
concret; după efectul lor în timp:
actele normative produc efecte în
timp (sunt aplicabile) între limitele
momentului de intrare în vigoare şi
cel al ieşirii din vigoare; actele cu
aplicare individuală îşi produc
efectele odată cu momentul în care
au fost transpuse în practică sub
diverse forme: comunicare,
înştiinţare, pronunţare, luarea
măsurii sau sancţiunii respective,
soluţionarea cazului etc.; deosebiri
date de condiţiile formal-juridice şi
procedurale cerute pentru
valabilitatea lor (diferenţe sensibile
între procedurile necesare
elaborării unei legi sau altui act
normativ şi elaborare, respectiv
pronunţarea unei sentinţe
judecătoreşti, întocmirea unui act
contravenţional etc.); deosebiri
privind formele căilor de atac sau
de contestare a acestor acte: actele
normative pot fi modificate sau
anulate, de regulă doar de organul
emitent sau de organul ierarhic
superior; actele de aplicare
individuală pot fi atacate,
modificate sau anulate pe căi
precum: recursul, apelul, sesizarea,
plângerea, adresate (de regulă)
organelor superior ierarhice
emitentului.
97. Structura şi clasificarea
actelor de aplicare a
dreptului. Ca activitate
complexă, realizată prin
declanşarea şi desfăşurarea a
nenumărate raporturi juridice,
aplicarea dreptului ce
concretizează într-un rezultat
specific - actul de aplicare. El
finalizează, de fapt,
activitatea concretă a soluţionarea unui caz concret,
organului de stat purtător al
unei atribuţii de putere în
conformitate cu competenţa
sa.
1. Activitatea de creaţie a
dreptului este rezervată doar
unor categorii de organe ale
statului. Aceste organe pot
elabora nu numai acte
normative ci şi acte de
aplicare a dreptului. De
exemplu: guvernul edictează
atît hotărîrile normative, cît
şi decizii individuale.
Dacă activitatea normativă
este strict determinată în
competenţa unor organe ale
statului, activitatea de
aplicare poate fi realizată de
orice organ al statului şi in
limite determinate, chiar şi de
organizaţii nestalale.
2. Spre deosebire de actele
normative, care au un
caracter general. impersonal
şi se aplică de cîle ori sînt
întrunite condiţiile prevăzute
în ipoteză, actele de aplicare
au un caracter concret,
determinat, sînt acte
individuale. Scopul actului de
aplicare este determinat de
actul normativ, el trebuie să
traducă în viaţă, într-o relaţie
concretă, prevederi ale
normei de drept. Avînd
caracter individual şi nu
general-obligatoriu, actul de
aplicare este nemijlocit legat
de activitatea unui organ de
stat nominalizat şi a altor
subiecte (persoane fizice)
concret determinate.
Clasificarea actelor de
aplicare
Actele de aplicare ca şi actele
normative se pot clasifica
după diferite temeiuri:
1. După conţinutul
prescripţiei deosebim:
- acte care duc la apariţia
raporturilor juridice;
- acte care duc la stingerea
raporturilor juridice;
- acte care duc la schimbarea
sau modificarea raporturilor
juridice.
2. După forma actului de
aplicare:
- decrete
- ordine
- dispoziţii
- sentinţa judecătorească
3. După subiect cunoaştem:
- acte de aplicare
adminislrative;
- acte de aplicare
judiciare.
98. Lacunele în drept.
Analogia legii şi analogia
dreptului. Există şi situaţii
când organul care aplică
dreptul, sesizat cu
nu găseşte norma juridică
corespunzătoare rezolvării
acestuia. În asemenea
împrejurări, organul de
aplicare nu se va dezinvesti,
constatând că nu poate
soluţiona cazul. Dimpotrivă,
el va apela ori la o normă
juridică ce se aplică într-o
situaţie asemănătoare celei
supuse rezolvării, ori, în lipsa
acesteia, va soluţiona cazul
pe baza principiilor generale
ale dreptului.
Atunci când respectivul
organ de aplicare a legii
apelează la o normă juridică
aplicabilă într-o situaţie
asemănătoare celei de
rezolvat se realizează o
analogie a legii (analogia
legis).
Dacă aceasta nu este posibilă,
pentru rezolvarea cazului se
recurge la principiile generale
ale dreptului folosindu-se
analogia dreptului (analogia
juris).
Există ramuri de drept în care
analogia sub oricare dintre
formele sale nu este permisă.
În această situaţie este dreptul
penal, ramură în cadrul căreia
operează principiul legalităţii
incriminării.
Pentrua a reduce numărul
lacunelor e binevenit faptul
participării la elaborarea
proiectelor de legi, actelor
normative, nu numai a
specialistilor în dome-niul
jurisprudentei, dar şi a
specialistilor din economie,
sociologie, ecologie,
filologie, alte domenii,
totodata, în mod obligatoriu
specialisti din diferite
organizatii, departamente si
ministere şi, în ultima
instanţă, specialiştii din
diferite domenii ale ştiinţei
trebuie sa ofere avize
calificate referitor la
proiectele de legi nu în timp
de 3-4 zile, ci în timp de 1-2
luni pentru a supune unei
analize stiintifice ample şi
obiective a proiectelor de
legi.
99. Conceptul şi necesitatea
interpretării normelor
juridice. În procesul
realizării dreptului
interpretarea normei juridice
ce urmează a se aplica în
vederea soluţionării unei să acopere o diversitate de
cauze printr-un act de situaţii concrete.
aplicare reprezintă un În al patrulea rînd,
moment de cea mai mare necesitatea interpretării
importanţă. derivă şi din problemele care
Necesitatea interpretării este se pot ivi în legătură cu
justificată de faptul că în redactarea gramaticală a
procesul aplicării dreptului textului de lege, cu o anumită
organul de aplicare poziţie a cuvintelor în text, cu
(judecătorul, organul folosirea semnelor de
administrativ etc.) trebuie să punctuaţie.
clarifice cu toată precizia
textul normei juridice, să 100. Felurile interpretării
stabilească compatibilitalea normelor juridice după
acestuia în raport cu o subiect.
anunută situaţie de fapt. În teoria dreptului
Abordînd conceptul interpretarea normelor
interpretării normelor juridice se clasifică în:
juridice, trebuie să precizăm a) interpretarea oficială;
că privim interpretarea ca un b) interpretarea neoficială.
moment al aplicării dreptului. Interpretarea oficială este
Realizarea normelor juridice, obligatorie şi ea mai poartă
după cum ştim, presupune denumirea de interpretare cu
efectuarea prealabilă a forţă juridică. Interpretarea
următoarelor operaţii: neoficială mai poartă
1. stabilirea exactă a situaţiei denumirea de interpretare
de fapt; doctrinară: ea este facultativă,
2. determinarea normelor fără forţă juridică.
juridice care o prevăd; Interpretarea oficiala este
3. interpretarea cît mai exactă realizată de către organe de
a conţinutului normelor ce stat care au atribuţii fie în
urmează a fi aplicate situaţiei procesul elaborării dreptului,
date, a scopului în care au fie în procesul aplicării lui.
fost elaborate. Interpretarea sa are un
Definind interpretarea caracter autentic. Ce
dreptulai, putem reţine că înseamnă o interpretare
interpretarea normelor autentică?
juridice constituie o Atunci cînd organul emitent
operaţiune logică - raţională îşi interpretează propriul act
care constă în clarificarea această interpretare poartă
sensului exact şi lămurirea denumirea de interpretare
conţinutului normelor autentică, iar actul juridic ce
juridice în vederea realizării cuprinde interpretarea are
şi aplicării lor cît mai forţă juridică a actului
eficiente şi în mod echitabil interpretat. actul juridic
faţă de toţi cetăţenii. interpretativ este aplicat
Necesitatea interpretării este retroactiv (ex tunc) din
justificată de faptul că în momentul edictării, sau
procesul aplicării dreptului sancţionării normei juridice.
organul de aplicare interpretarea legală,
(judecătorul, organul generală se realizează prin
administrativ etc.) trebuie să acte normative aparţinînd
clarifice cu toată precizia legislativului sau
textul normei juridice, să executivului. interpretarea
stabilească compatibilitalea poate fi concretă (cauzală
acestuia în raport cu o sau judiciară) - fiind făcută
anunută situaţie de fapt. de organele de aplicare a
În al doilea rînd, necesitatea dreptului cu prilejul
interpretării normelor juridice soluţionării unei cauze
rezultă şi din faptul că concrete, a unui anumit caz
legislatorul, redactînd sau speţă şi care are caracter
normele, se exprimă concis, obligatoriu numai pentru acea
concentrînd la maximum cauză.
conţinutul exprimat. De aici Subiectele acestei interpretări
rezultă, pentru organul de sunt toate organele de stat
interpretare, necesitatea care aplică dreptul.
dezvăluirii conţinutului real Interpretarea neoficială
al normei şi a sferei situaţiilor poartă şi denumirea de
avute în vedere de legislator interpretare facultativă,
cu prilejul redactării normei. doctrinală, întrucît ea este
O normă juridică ridică cuprinsă, de obicei, în operele
puţine probleme de ştiinţifice (în doctrină),
interpretare atunci cînd efectele sale nefiind
reglementările ce le cuprinde obligatorii.
sînt mai minuţioase, urmărind
Între modalităţile interpretării
neoficiale distingem
următoarele genuri:
- doctrinară;
- oficioasă şi
- comună.
Interpretarea doctrinară,
obţinută în cercetarea
riguroasă a instituţiilor
juridice, este întemeiată pe
argumente ştiinţifice.
Interpretarea oficioasă, nu are
efecte obligatorii, rezultă din
opiniile unor conducători de
organe de autoritate publică,
ale funcţionarilor şi
deputaţilor sau ale altor
persoane oficiale, opinii
exprimate cu prilejul
dezbaterilor proiectelor de
acte normative etc.
Interpretarea oficioasă rezultă
şi din opiniile unor jurişti
(procurori, avocaţi,
jurisconsulţi) asupra unor
probleme de drept apărute în
procesele judiciare la care
participă. interpretarea
comună a dreptului, realizată
de cetăţeni, de mass-media,
de factorii politici etc. Ea
corespunde nivelului culturii
şi educaţiei juridice şi constă
în opinii despre dreptul
existent, despre aplicarea şi
perfecţionarea sa.
101. Felurile interpretării
normelor juridice după
volum (rezultat).
În funcţie de rezultatele
interpretării normelor
juridice, interpretarea poate
fi:
– interpretare literală;
– interpretare extensivă;
– interpretare restrictivă.
a) Interpretarea literală (ad
litteram) se realizează atunci
când organul de aplicare
constată că textul normei
juridice descrie exact sfera
cazurilor la care se referă
norma juridică, neexistând
În acest caz se spune că legea
este limpede, organul de
aplicare urmând să aplice
norma juridică în mod
corespunzător.
Exemplu: art. 21 din
Constituţia României
prevede: „Orice per-soană se
poate adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor,
libertăţilor şi a intereselor
legitime”, este o normă
juridică limpede, care nu
oferă posibilitatea de
restrângere a sferei
persoanelor ce se pot adresa
justiţiei, pentru apărarea
drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime, textul
fiind interpretat ad litteram.
b) Interpretarea extensivă (in
extensso) se înfăptuieşte
atunci când textul normei
juridice urmează să fie aplicat
şi altor situaţii decât cele
expres nominalizate
Exemplu: Constituţia
României prevede:
„Respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor
este obligatorie”.
Este clar că termenul de
„lege” trebuie înţeles aici în
mod exten-siv, fiecare
cetăţean fiind obligat să
respecte toate actele
normative.
c) Interpretarea restrictivă se
referă la situaţia în care textul
normei juridice interpretate
urmează să fie aplicat în mod
restrictiv, deoarece în urma
analizei efectuate rezultă că
sfera cazurilor la care se
referă este mai restrânsă
decât arată formularea
normei juridice.
Exemplu: legea spune:
„Copii sunt obligaţi să
îngrijească părinţii aflaţi la
nevoie”. Interpretarea
restrictivă ne conduce la
constatarea faptului că nu toţi
copiii au această obligaţie,
pentru simplul fapt că o parte
din aceştia sunt minori,
incapabili sau handicapaţi.
Precizare: procedeele şi
metodele de interpretare
descrise în acest capitol, nu
pot fi aplicate decât prin
stricta respectare a legii,
astfel încât organul care
interpretează norma juridică
nu are dreptul să aducă
schimbări în conţinutul real,
concret al normelor juridice,
ci numai să constate voinţa
autentică a legiuitorului,
conţinutul real al normei
juridice.
102. Metodele interpretării
normelor juridice.
În realizarea interpretării,
organul de aplicare
întrebuinţează o serie de
metode, prin intermediul
cărora el reuşeşte să
stabilească, în interesul
soluţionării cauzei, sensul
exact al normei, efectele şi
scopul regulei.
Metodele de interpretare
constau în construcţii logice,
metode de lucru şi principii
generale, care au fost
acceptate, în practica
organelor de aplicare a legii,
ca mijloace pentru
identificarea voinţei
legislatorului, cît priveşte
conţinutul şi finalitatea
normei juridice interpretate.
1. Metoda gramaticală de d) capacitatea călăuzitor pentru instituţia de litera legii a subiectului de
interpretare a dreptului este de a răspunde. răspundere juridică. drept reprezinta temeiul
un procedeu tehnic în virtutea Răspunderea juridică este o A. Principial raspunderii raspunderii juridice.Un fapt
căruia înţelesul unui text de formă specifică a răspundeni pentru fapte săvîrşite cu devine ilicit numai in
lege este desprins din analiza sociale, nerespectarea vinovăţie. momentul in care conduita
literei legii. Practic, normelor sociale provoacă După acest principiu nimeni incalca normele de drept,
semnificaţia normei juridice consecinţe negative, atît nu poate fi chemat să perturband astfel,
rezultată din analiza pentru ceilalţi cît şi pentru răspundă pentru fapta sa, desfasurarea normala a
gramaticală a textului societate în general. decît dacă este vinovat şi relatiilor sociale.
legislativ. Pentru aceasta se Răspunderea juridică se numai în limitele vinovăţiei 1. Fapta (conduita) ilicită.
recurge la studierea distinge de celelalte forme de sale. Conduita ilicită este o primă
semnificaţiei cuvintelor răspundere socială prin faptul B. Principiul legalităfii condiţie. Prin conduită ilicită
utilizate, a sensului lor că vizează obligaţia de a da răspunderii juridice. se înţelege o acţiune sau
comun sau juridic, la seama pentru încălcarea Cu toate că acest principiu inacţiune care contravine
respectarea normelor normei de drept. Nesocotirea este formulat în materia normei juridice.
sintactice, semantice şi prevederilor normelor de dreptului penal, în forma Conduita ilicită se produce
morfologice a semnelor de drept este singurul temei al legalităţii incriminării şi prin acţiune sau inacţiune.
punctuaţie etc. răspunderii jnridice. sancţionării "Nullum crimen Acţiunea, cu alte cuvinte,
2. Metoda sistematică are în Răspunderea juridică este sine lege" şi "Nulla poena este voinţa conştientă,
vedere faptul că norma asociată cu sancţiunea. Dar, sine lege”este valabil pentru exteriorizată a omului,
juridică este integrată într-un deşi răspunderea juridică şi toate formele răspunderii mişcarea lui voluntară către
act normativ, care la rândul sancţiunea pot fi considerate juridice. un scop anumit, încălcarea
său face parte dintr-o ramură două faţete ale aceluiaşi C. Principiul răspunderii unei norme de drept cu
de drept, care şi ea este mecanism social, ele nu se personale care cere ca caracter prohibitiv. (De
integrată în sistemul confundă ci reprezintă două răspunderea juridică să fie exemplu, se încheie un act
dreptului. noţiuni diferite. Răspunderea strict legată de persoana care fără şă se respecte condiţiile
3. Metoda istorică este şi ea derivă din sancţiunea pe care a produs fapta ilicită, nici o legii, un om atentează la
o creaţie a şcolii exegetice de legislatorul o prevede în persoană nu poate răspunde cinstea, onoarea şi
interpretare a normelor conţinutul normei. pentru fapta ilicită a altuia. integritatea corporală a unui
juridice. În virtutea acestei Spre deosebire de sancţiunile D.Principiul - o singură alt om).
metode, cel care interpretează morale, religioase, sancţiunea violare a normei, o singura Inacţiunea este abţinerea de
norma juridică trebuie să juridică este mai gravă, mai răspundere. la o acţiune pe care persoana
deducă voinţa legiuitorului promtă şi mai eficace, avînd În esenţă, acest principiu este obligată prin lege să o
care a stat la baza elaborării şi un caracter obligatoriu. urmăreşte excluderea îndeplinească.
acelei norme juridice. Răspunderea şi sancţionarea aplicării faţă de aceeaşi Conduita ilicită poate să se
4.Metoda teleologică sau nu sînt (şi nu pot fi) în nici un persoană şi pentru aceeaşi exprime în forme diferite:
după scop, urmăreşte găsirea caz forme de răzbunare faptă a două sau mai multe cauzarea de prejudiciu,
sensului actului normativ prin oarbă, ci modalităţi de legală sancţiuni care prin natura lor abaterea disciplinară,
desprinderea finalităţii actului răsplată ("după faptă şi sînt identice; o singură contravenţia, infracţiunea.
respectiv, a interesului rasplată!" - spune poporul), încălcare a normei de drept 2. Rezultatele conduitei ilicite
protejat. de reparare a ordinei nu trebuie să determine decît vizează consecinţele săvîrşirii
5.Analogia încălcate, de reintegrare a o singură sancţiune juridică. ei, daunele societăţii sau unui
Există şi situaţii când organul unui patrimoniu lezat şi de E. Principiul prezumţiei de individ, adică atingerea
care aplică dreptul, sesizat cu apărare socială. neviitovaţie în stabilirea valorilor apărate de stat.
soluţionarea unui caz concret, se poate ridica întrebarea: ce răspanderii juridice. După natura faptei ilicite
nu găseşte norma juridică legitimează sancţiunea, Conform acestui principiu se daunele pot fi materiale
corespunzătoare rezolvării dreptul unor oameni de a presupune că ceva fără să fi (distrugerea unui bun,
acestuia. În asemenea pedepsi pe altii? Răspunsul ar fost dovedit există cu decesul sau vătămarea
împrejurări, organul de putea fi: nimic altceva decît adevărat. Persoana poate fi persoanei fizice) sau
aplicare nu se va dezinvesti, interesele societăţii de a se trasă la răspundere numai în nemateriale (de exemplu,
constatând că nu poate apăra împotriva acelora care cazul că i-a fost dovedită atingerea onoarei şi
soluţiona cazul. o vatămă. Răspunderea vinovăţia. demnităţii unei persoane).
juridică constituie cadrul F. Principiul justiţiei Importanţa rezultatului pentru
103. Conceptul răspunderii juridic de realizare a sancţiunii, sau principiul stabilirea răspunderii nu este
juridice. Termenul sancţiunilor juridice. Dacă proporţionalizării sancţiunii acelaşi în toate ramurile de
"răspundere", astfel cum este răspunderea juridică este un în raport cu gravitatea drept.
utilizat în drept, este derivat raport juridic de constrîngere, faptei. Principiul justiţiei 3. Legătura cauzală dintre
din verbul latin "respondere". sancţiunea juridică constituie sancţiunii înseamnă fapta ilicită şi rezultatul
Acest verb înseamnă a obiectul ei. totdeauna individualizarea dăunător. Legătura cauzală
răspunde dar în acelaşi timp corectă şi aplicarea adecvată între faptă şi rezultat, este o
şi a plăti o îndatorire, o 104. Principiile răspunderii a sancţiunilor prescrise de altă condiţie a răspunderii
sarcină. Profesorul englez H. juridice. Răspunderea norma de drept. juridice. Pentru ca
L. A. Hart , cunoscut în plan juridică, în afară de formele G. Principiul celebrităţii răspunderea să se declanşeze
internaţional prin analiza concrete pe care le cunoaşte, tragerii la răspundere şi un subiect să poată fi tras
conceptuală a dreptului, arată dispune de un şir de principii juridica. Esenţa acestui la răspundere pentru
că expresiei "răspundere" i se generale, nişte idei principiu este a asigura săvîrşirea cu vinovăţie a unei
pot atribui următoarele călăuzitoare, valabile pentru realizarea scopurilor fapte antisociale, este necesar
semnificaţii distincte: toate aceste forme, indiferent răspunderii juridice. ca rezultatul ilicit să fie
a) răspundere de particularităţile fiecăreia consecinţa nemijlocită a
a care decurge dintr-o dintre ele. 105. Funcţiile răspunderii acţiunii sale (acţiunea sau
anumită funcţie; Principiile generale ale juridice. inacţiunea să fie cauza
b) răspundere răspunderii juridice, ca şi producerii efectului păgubitor
a cauzată; principiile generale ale 106. Temeiurile şi condiţiile pentru ordinea de drept).
c) răspundere dreptului joacă un rol răspunderii juridice. 4. Subiectul răspunderii
; Conduita neconforma cu juridice este persoana faţă de
care se exercită constrîngerea
de stat prin aplicarea de
sancţiuni juridice. Subiecte
ale răspunderii juridice sînt
atît persoane fizice, cît şi
persoana juridică.
5. Vinovaţia este o altă
condiţie (o condiţie
subiectivă) a răspunderii
juridice. Încălcarea legii
atrage răspunderea juridică
numai dacă autorul ei a
acţionat cu vinovăţie.
Formele vinovăţiei sînt
intenţia şi culpa.
Vinovăţia este atitudinea
psihică a unei persoane faţă
de fapta ilicită săvîrşită de ea,
precum şi faţă de urmările
acestei fapte. În situaţia în
care autorul prevede
rezultatul faptei sale şi
urmăreşte producerea lui prin
comiterea faptei, avem de a
face cu intenţia directă, iar
cînd producerea urmărilor a
fost numai admisă, acceptată,
intenţia este indirectă.
Răspunderea juridică se
exclude în cazul săvîrşirii
unui act ilicit, dar fără
vinovăţie. Spre exemplu:
minoritatea, alienaţia mintală
(cauze de iresponsabilitate);
legitima apărare, starea de
necesitate - împrejurări care
de asemenea exclud
răspunderea penală.
6. Cauzele care înlătură
răspunderea jundică
Există anumite împrejurări
sau cauze care înlătură
răspunderea juridică. Aceste
împrejurări, prevăzute de
legislaţie, diferă de la o
ramură de drept la alta. Astfel
în dreptul penal sînt
prevăzute ca avînd un
asemenea caracter:
- amnistia;
- graţierea;
- lipsa plîngerii prealabile a
părţilor etc.
Amnistia înlătură
răspunderea penală pentru
fapta săvîrşită; dacă intervine
după condamnare, înlătură şi
executarea pedepsei.
Graţierea, înlătură total sau în
parte, doar executarea
pedepsei. Dreptul penal mai
cunoaşte şi alte cauze care
înlătură răspunderea juridică,
precum lipsa plîngerii
prealabile a părţilor vătămate,
împăcarea părţilor sau
retragerea plîngerii
prealabile.
107. Formele raspunderii
juridice.
Există mai multe feluri
(forme) de răspundere
juridică:
- răspunderea juridică cu
caracter politic (răspunderea
constituţională a restabilirii ordinii de drept.
Parlamentului);- răspunderea
civilă;- răspunderea penală;
- răspunderea administrativă;-
răspunderea disciplinară.
a) Răspunderea civilă
survine în urma încălcărilor
normelor dreptului civil, care
cuprind o sferă vastă de fapte
ilicite civile, care pot fi
împărţite în două categorii:
1. Fapte ilicite civile care
constau în neîndeplinirea
unor obligaţii ce derivă din
contract. Aceste fapte ilicite
constituie temeiul răspunderii
contractuale;
2. Fapte ilicite civile, care nu
sînt legate de obligaţii
contractuale, ci prin
săvîrşirea unei fapte ilicite
cauzatoare de prejudiciu (de
daună), denumite delicte
civile (fapte care pricinuiesc,
din intenţie, din neglijenţă
sau imprudenţă, o daună unei
persoane).
Scopul tragerii la răspundere
civilă constă, de regulă, în
repararea prejudiţiilor
patrimoniale cauzate prin
fapte ilicite. De aici
distingem în dreptul civil
răspunderea cu caracter
reparator (sancţiuni
reparatorii). Răspunderea
reparatorie vizează anularea
consecinţelor prejudenciante
pentru patrimoniul persoanei
(fizice ori juridice) prin
obligarea făptuitorului la
acţiunea de a da sau a face în
beneficiul păgubitorului.
b) raspunderea penala
survine în urma încălcării
dreptului penal, care se
numesc infracţiuni.
Infracţiunea este o faptă care
prezintă pericol social,
săvîrşită cu vinovăţie şi
prevăzută de legea penală.
Criteriul principal pentru
caracterizarea unei fapte
drept infracţiune îl constituie
pericolul social pe care îl
prezintă. Periculozitatea
faptei atrage gravitatea
pedepsei (privaţiune de
libertate).
Răspunderea penală este
definită ca un raport juridic
de constrîngere, născut ca
urmare a săvîrşirii acţiunii,
raport ce se stabileşte între
stat şi infractor, al cărui
conţinut îl formează dreptul
statului de a atrage la
răspundere pe infractor, de a-
i aplica sancţiunea prevazută
de legea penală şi de al
constrînge să o execute,
precum şi obligaţia
infractorului de a răspunde
pentru fapta sa şi a se supune
sancţiunii, aplicată în vederea
c) Răspunderea
administrativă, apare în urma
încălcării normelor dreptului
administrativ. Fapta săvîrşită
cu vinovăţie, dar cu un
pericol social mai redus în
raport cu infracţiunea se
numeşte contravenţie,in cazul
contravenţiilor, răspunderea
este stabilită de organele
administraţiei de stat sau de
judecată, care pot aplica
sancţiuni administrative:
avertisment, amendă,
confiscare etc.
d) Răspunderea disciplinară,
încălcarea îndatoririlor
profesionale de către acele
persoane cărora le revin
anumite atribuţii şi obligaţii
în cadrul producţiei, a
activităţii didactice, militare
etc. reprezintă răspunderea
disciplinară. Asemenea fapte
se cheamă abateri şi se
sancţionează cu: mustrare,
avertisment, reduceri de
salarii, retrogradări,
suspendări din funcţie,
transfer disciplinar,
destituirea din funcţie.
108. Conceptul nihilismului
juridic
Nihilismul juridic reprezintă
o direcţie a gîndirii politico-
juridice, care neagă valoarea
socială şi personală a
dreptului şi care îl consideră
drept o metodă mai inferioară
de reglementare a relaţiilor
sociale. Printre cauzele de
bază ale existenţei
nihilismului juridic în ţara
noastră putem menţiona:
1. rădăcinile istorice (care
sînt o cauză naturală), prin
care o bună parte din
membrii societăţii erau lipsiţi,
total sau parţial, de drepturi şi
obligaţii; neparticiparea lor la
viaţa politică şi juridică,
caracterul represiv al le-
gislaţiei, imperfecţiunea
exercitării justiţiei;
2. consecinţele perioadei
sovietice, cînd teoria şi
practica dictaturii pro-
letariatului era înţeleasă ca
putere, care nu era legată de
legi, dar nici limitată de ele;
3. sistemul de drept în care au
dominat metodele
administrative de comandă,
actele normative secrete şi
semisecrete; constituţiile şi
alte acte cu caracter
democratic care purtau un
caracter doar declarativ şi nu
real; rolul inferior al
instanţelor judecătoreşti şi al
dreptului în general;
4. neconcordanţa dintre noile
şi vechile reglementări
juridice, criza legislativă şi
mecanismul imperfect de
punere în aplicare a legilor
adoptate, procesul îndelungat
al reformelor, inclusiv al
celei de drept şi judiciare etc.
109. Conceptul idealismului
juridic
110. Conceptul si cauzele
aparitiei coliziilor in drept.
Există autori printre care şi
A. Miţkevici care definesc
coliziunea juridică drept
situaţie cînd o relaţie socială
este reglementată de mai
multe norme juridice, pentru
juristul D. Kerimov şi alţii
coliziunea reprezintă
neconcordanţa dintre
conţinutul normelor juridice;
savantul S. Alexeev este
reprezentantul adepţilor care
afirmă că coliziunea
reprezintă contradicţiile ce
apar în procesul de
reglementare a relaţiilor
sociale
Omogene.
Prof. Gh. Avornic defineşte
coliziunile juridice ca fiind
divergenţe şi contradicţii
„care
apar între diferitele acte
normative, dar care
reglementează unele şi
aceleaşi relaţii sociale sau
relaţii omogene, precum şi
contradicţiile care apar între
diferitele organe competente
ale statului
sau persoane cu funcţie de
răspundere în procesul de
aplicare a normelor juridice,
exercitîndu-şi
atribuţiile lor”
n concluzie, menţionăm că
din categoria cauzelor
subiective de apariţie a
coliziunilor
dintre normele juridice fac
parte:
− delimitarea confuză a
competenţelor legislative ale
autorităţilor publice; 90
− imprecizia împrejurărilor şi
a procedurii de delegare a
dreptului de exercitare a
activităţii
normative;
− insuficienţa de informaţie
referitoare la activitatea
normativă;
− particularităţile de intrare în
vigoare a actelor normative;
− lipsa de sistematizare şi
planificare în activitatea
normativă;
− organizarea ineficientă a
activităţii de elaborare a
dreptului în procesul de
pregătire şi
adoptare a actelor normativ-
juridice;
− incompetenţa profesională
a funcţionarilor autorităţilor
publice ce desfăşoară
activitate
normativă.
111. Felurile coliziilor
juridice.
În literatura juridică s-au
constituit cîteva criterii de
clasificare a coliziunilor
juridice. Aşadar, tradiţional,
coliziunile normelor juridice
se clasifică în funcţie de
următoarele criterii :
a) sistemul dreptului şi
sistemul legislativ;
b) trăsăturile caracteristice
normelor juridice;
c) forţa juridică a normelor ce
formează coliziuni;
d) gradul de interacţiune
dintre normele juridice;
e) esenţa naturii juridice a
coliziunilor.
a) În funcţie de sistemul
dreptului şi sistemul
legislativ, coliziunile juridice
se împart în
coliziuni interramurale şi
coliziuni ramurale.
Coliziunile juridice
interramurale reprezintă
contradicţiile sau
divergenţele dintre normele
juridice care fac parte din
diferite ramuri de drept, dar
care reglementează unele şi
aceleaşi relaţii sociale sau
relaţii sociale omogene. Spre
deosebire de coliziunile
juridice interramurale,
coliziunile juridice ramurale
se caracterizează prin faptul
că normele care
reglementează diferit sau
contradictoriu unele şi
aceleaşi relaţii sociale sau
relaţii sociale omogene fac
parte din aceeaşi ramură de
drept.
b) Următorul criteriu de
clasificare a coliziunilor
juridice îl constituie
trăsăturile şi particularităţile
normelor juridice care intră în
coliziune. În funcţie de acest
criteriu putem evidenţia:
− coliziuni juridice
temporale;
− coliziuni juridice spaţiale;
− coliziuni juridice ierarhice;
− coliziuni juridice dintre
norme cu diferite grade de
generalitate etc.
Coliziunile juridice
temporale se formează între
normele juridice care au fost
adoptate în diferite perioade
de timp şi care reglementează
una şi aceeaşi relaţie socială.
Coliziunile juridice spaţiale
se referă la situaţiile care apar
în urma interacţiunii dintre
normele juridice ca rezultat al
acţiunii lor în spaţiu. Din
punctul de vedere al dreptului
intern aplicarea dreptului în
spaţiu nu ridică probleme
deosebite în statele unitare. În
general, actele normative ce
emană de la organele centrale
se aplică pe întreg teritoriul
statului, iar actele ce emană
de la organele unităţilor
administrativ-teritoriale în
limitele unităţii respective.
În statele cu o structură
compusă, precum statele
federale, problema
coliziunilor juridice spaţiale
este mult mai complexă. În
cazul acestor state ne aflăm
în prezenţa a două ordini
juridice juxtapuse: dreptul
federal, aplicabil pe teritoriul
întregii federaţii, şi dreptul
statelor federate. Astfel, dacă
apar unele contradicţii dintre
legea federală şi cea a unui
stat federat primează cea
federală, dacă nu este
prevăzută o altă
reglementare.
Coliziunile juridice ierarhice
sau de subordonare se referă
la contradicţiile şi
divergenţele care apar între
reglementările cu forţă
juridică diferită. Aceste
coliziuni sînt determinate de
modul de organizare a
sistemului de drept care este
constituit dintr-un ansamblu
de reguli aflate în raport de
subordonare ierarhică.
Elementul specific care
derivă din ierarhia actelor
normative rezidă în
subordonarea obligatorie a
prevederilor actului normativ
cu forţă juridică inferioară
faţă de cel cu o forţă juridică
superioară. Deci, după cum
menţionează juristul
I. Vida, un act normativ situat
pe un anumit nivel al acestei
ierarhii nu poate contrazice
nici unul din actele
normative care au o forţă
juridică superioară, dar,
dimpotrivă, prevederile sale
trebuie să se integreze
armonios în ierarhia actelor
normative şi să fie în deplină
concordanţă cu dispoziţiile
actelor normative ierarhic
superioare. Coliziunile dintre
normele juridice cu grade
diferite de generalitate, care
în doctrina
penală se mai numesc şi
concurenţă a normelor
juridice, reflectă corelaţia
dintre normele juridice următoarele categorii de
generale, speciale şi de coliziuni juridice: 71
excepţie [143, p. 80]. − coliziuni contradicţii, cînd
Formarea acestor categorii de una şi aceeaşi relaţie socială
coliziuni juridice se este reglementată de două sau
datorează faptului că sistemul mai multe norme juridice
de drept reprezintă o opuse după sens;
suprapunere de reguli − coliziuni divergenţe, cînd
generale, speciale şi de normele juridice, în esenţă,
excepţie. Elaborarea conţin aceleaşi prevederi, dar,
normelor juridice cu grade totodată, conţin unele
diferite de generalitate este deosebiri referitoare la
determinată de specificul reglementarea relaţiilor
relaţiilor sociale pe care le sociale omogene;
reglementează, de − „coliziuni ce apar în urma
particularităţile obiectului, impactului pozitiv” [144,
laturii obiective, laturii p.24] al normelor juridice.
subiective şi a subiectului Interacţiunea dintre aceste
prevăzut de normele juridice, norme este caracterizată de
care, din anumite raţiuni, existenţa unei coincidenţe
unele comportamente absolute dintre două sau mai
omogene trebuie delimitate multe norme juridice.
printr-o normă specială de Asemenea situaţii în ştiinţa
comportamentele dreptului se mai numesc
reglementate de norma paralelisme.
generală În comparaţie cu celelalte
c) Drept criteriu de clasificare categorii de coliziuni,
a coliziunilor dintre normele coliziunile contradicţii au cel
juridice autorul N. Vlasenko mai distructiv efect asupra
evidenţiază forţa juridică a sistemului şi ordinii de drept,
prescripţiilor normative care cu atît mai mult cu cît acestea
intră în coliziune. După sînt şi cele mai răspîndite în
părerea lui, în funcţie de sistemul de drept la etapa
forţa juridică coliziunile actuală. In opinia prof. N.
juridice pot fi clasificate: pe Vlasenko coliziunile juridice
verticală – în coliziuni care se pot fi clasificate în funcţie de
formează între normele esenţa naturii lor juridice în
juridice ce au forţă juridică coliziuni legitime şi coliziuni
diferită; pe orizontală – în nelegitime. După părerea sa,
coliziuni care se formează coliziunile legitime sînt
între normele juridice cu fenomene fireşti introduse
aceeaşi forţă juridică Noi conştient de către legiuitor în
considerăm că o asemenea sistemul de drept. Mai mult
clasificare este posibilă şi are decît atît, el afirmă că
dreptul la existenţă, dar o acestea reprezintă categorii
credem de prisos, deoarece juridice necesare sistemului
repetă clasificările de drept, care contribuie la
menţionate mai sus. eficientizarea reglementărilor
Coliziunile dintre norme cu juridice.
forţă juridică diferită sînt Coliziunile nelegitime, spre
cuprinse în întregime de deosebire de cele legitime,
coliziunile ierarhice, iar sînt acelea care influenţează
coliziunile dintre norme cu negativ relaţiile sociale. Ele
aceeaşi forţă juridică sînt reprezintădefecte în legislaţie
cuprinse integral de şi, de obicei, apar în situaţia
coliziunile temporale, cînd unele acte normative sau
coliziunile spaţiale şi întregul system legislativ nu
coliziunile dintre normele au un caracter unitar, integru
juridice cu grade diferite de Astfel, noi mai propunem
generalitate. următoarele criterii de
d) În procesul formulării clasificare a coliziunilor din
definiţiei coliziunilor instituţia răspunderii juridice:
juridice, am menţionat că 1) numărul de norme juridice
normele care colizionează se care intră în coliziune; 72
caracterizează prin grade 2) efectul lor asupra relaţiilor
diferite de interacţiune, de la sociale;
paralelisme pînă la 3) apartenenţa coliziunilor
contradicţii. Astfel, în juridice la una dintre formele
doctrina dreptului coliziunile răspunderii juridice.
juridice se mai clasifică şi în 1) Numărul de norme juridice
funcţie de modul de care intră în coliziune trebuie
interacţiune dintre normele stabilit pentru a putea
juridice . În baza acestui aprecia gradul de pericol pe
criteriu sînt evidenţiate care îl prezintă ele pentru
sistemul de drept şi modul de mijloacele pentru prevenirea − dacă formează coliziuni impartiala.Sofocle opunea
soluţionare a lor. lor, iar în situaţia în care mai mult de două norme legii naturale, legea
În funcţie de numărul de acestea au apărut, ele trebuie juridice, se abrogă toate în scrisa.Platon deducea dreptul
norme juridice care intră în soluţionate în funcţie de afară de una care rămîne în din ideea cea mai înalta-
coliziune, acestea pot fi caracterul lor, prin vigoare în continuare; ideea binelui.Stoicii
clasificate în simple şi următoarele metode: − modificarea şi precizarea deduceau morala din natura si
complexe. − eliminarea coliziunilor obiectului de reglementare a ratiune. Ratiunea guverneaza
Coliziunile simple se juridice existente în normelor juridice care intră în întregul univers. Postulatele
formează între două norme legislaţie; coliziune; ratiunii au o forma
juridice care reglementează − depăşirea coliziunilor − abrogarea tuturor normelor universala, impunându-se
una şi aceeaşi relaţie juridice existente în legislaţie juridice care formează tuturor oamenilor, din toate
socială. De obicei, ele nu sînt Influenţa negativă a cauzelor coliziuni şi adoptarea unei tarile. Oamenii, fara
atît de grave şi, respectiv, se obiective de apariţie a norme juridice noi; deosebire de nationalitate sau
soluţionează mai uşor. Spre coliziunilor juridice asupra − armonizarea legislaţiei rasa sunt dotati cu
deosebire de coliziunile sistemului de drept poate fi interne cu reglementările ratiune.Socratea considera ca
simple, coliziunile complexe diminuată prin intermediul internaţionale. inteligenta si puterea de
se formează între trei şi mai următoarelor modalităţi: Depăşirea coliziunilor patrundere a omului
multe norme juridice care 1.1. Reglementarea strictă a instituţiei răspunderii constituie natura binelui si ele
reglementează relaţii sociale competenţelor autorităţilor juridice dovedesc perfectiunea
omogene. care participă la activitatea Următoarea modalitate de legilor.La romani, jus
Alături de celelalte criterii de normativă. soluţionare a coliziunilor naturalae reprezenta legea
clasificare a coliziunilor 1.2. Sistematizarea actelor juridice la care ne vom referi superioara legii
instituţiei răspunderii normative în vigoare, inclusiv în acest paragraf este pozitive.Cicero- nu este
juridice, noi propunem şi a tratatelor internaţionale depăşirea coliziunilor juridice admisibil a modifica dreptul
criteriul apartenenţei ratificate de către Republica Prin depăşirea coliziunilor natural si nici a ne îndeparta
coliziunilor juridice la una Moldova juridice din instituţia de el. Dreptul natural nu
dintre formele răspunderii 1.3. Perfecţionarea procesului răspunderii juridice înţelegem poate fi abrogat.Jurisprudenta
juridice, ca o alternativă la de aplicare a dreptului ca soluţionarea coliziunilor care romana a utilizat conceptia
criteriul apartenenţei lor la mijloc de ridicare a nivelului apar în procesul de aplicare a dreptului natural în scopuri
una dintre ramurile de drept. culturii juridice în societate dreptului în legătură cu o practice, pentru a transforma
Referitor la apartenenţa 1.4. Legiferarea activităţii situaţie concretă din viaţă un drept rigid într-un sistem
coliziunilor juridice la una lobbyste care se exercită prin intermediul normelor de de drept cosmopolit, aplicabil
dintre formele răspunderii asupra tuturor organelor de coliziune. în tot imperiul roman.
juridice, menţionăm că în stat de Secolul al XIII-lea- Tomas
teoria generală a dreptului se toate nivelurile. Î 113. Scoala dreptului d'Aquino defineste dreptul
evidenţiază, cu mici deosebiri 1.5. Cercetarea problemelor natural: de la triumf prin natural ca un ordin al ratiunii,
de la un autor la altul, lingvistice eclipsa la renastere dat spre binele comun, de cel
următoarele forme ale Eliminarea coliziunilor din Antichitate- care are în sarcina sa
răspunderii juridice: instituţia răspunderii filosofii au început sa colectivitatea. Dreptul natural
constituţională, juridice reflecteze asupra ratiunii de a este acea parte a dreptului
administrativă, penală, civilă, Instituţiile statului, abilitate fi si asupra validitatii legilor. divin care se dezvaluie
materială şi disciplinară cu competenţe normative, În acest demers nu putea lipsi ratiunii umane, iar omul, ca
trebuie să utilizeze toate căile ideea naturii, ca ordine a fiinta rationala, aplica aceasta
112. Modalitati de în vederea prevenirii tuturor lucrurilor, parte a dreptului divin la
solutionare a coliziilor coliziunilor juridice, însă, în pretutindeni aceeasi. La treburile lumesti. Datorita
juridice cazul în care aceste măsuri nu opusul naturii se afla viata dreptului natural omul poate
Soluţionarea coliziunilor au fost capabile să împiedice sociala, unde arbitrariul disocia binele de rau. Dreptul
normelor juridice în general formarea lor, trebuie utilizate guvernarii, nedreptatea, facut de oameni provine din
şi a coliziunilor instituţiei şi alte căi de soluţionare a opresiunea, tirania erau principiile dreptului etern,
răspunderii juridice în coliziunilor juridice. După socante pentru om în raport astfel cum se reflecta în
particular este dictată de cum am menţionat în cu natura.La baza dreptul natural. De aceea,
necesitatea aplicării uniforme paragraful precedent, acestea rationamentelor privitoare la orice drept care provine de la
a actelor normative pe întreg sînt eliminarea coliziunilor dreptul natural s-a aflat ideea autoritatea omeneasca trebuie
teritoriul Republicii Moldova juridice şi depăşirea potrivit careia oamenii se sa se conformeze legii divine.
pe perioada de timp în care coliziunilor juridice nasc egali, natura îi creeaza Numai legea divina este
ele sînt în vigoare. În opinia cercetătorului N. egali. De aici- cerinta abolirii eterna. Legile facute de om
Pornind de la materialul Vlasenko, coliziunile juridice privilegiilor si sclavajului, pot varia în timp si spatiu.
analizat anterior, noi am pot fi eliminate din sistemul cerinta egalitatii în ceea ce Dupa Tomas d'Aquino, legile
ajuns la concluzia că de drept prin intermediul priveste posesia statului nu trebuie sa fie
mecanismul de soluţionare a următoarelor două modalităţi bunurilor.Scoala dreptului tiranice. Legea este nedreapta
coliziunilor juridice este de legiferare: natural- filosofii greci: atunci când se opune binelui
alcătuit din următoarele − modificarea prevederilor Heraclit, Aristotel, Platon.La comun si favorizeaza
elemente: actului normativ ce conţine Aristotel- statul apare ca scop vanitatea legiuitorului. În
− metode şi mijloace de coliziuni juridice; al naturii, activitatea sa fiind astfel de cazuri ea este
prevenire a coliziunilor − adoptarea normelor juridice destinata garantarii propriei contrara legii naturale si legii
juridice; de coliziune unitati si apararii intereselor divine. Teoriile
− metode şi mijloace de Organele de elaborare a cetatenilor sai. Dreptul deriva contractualiste- au la baza
eliminare a coliziunilor dreptului pot elimina din observarea rationala a urmatoarele idei:
juridice; coliziunile juridice în naturii.Aristotel distinge între -         Initial, oamenii s-au
− metode şi mijloace de procesul de legiferare prin justitia naturala- care are aflat într-o stare naturala, în
depăşire a coliziunilor aplicarea următoarelor peste tot aceeasi forta si care nu existau nici legi, nici
juridice. metode de entropie: justitia legala sau ordine, nici guvernare.
Pînă la apariţia coliziunilor − abrogarea uneia dintre conventionala- care este, la -         La un moment dat,
juridice în legislaţie trebuie normele juridice care intră în origine impartiala, dar o data oamenii au trecut, prin
utilizate toate metodele şi coliziune; aplicata înceteaza sa mai fie încheierea unui contract prin
care se angajau sa se respecte atentie a cercetatorilor trebuie
reciproc si sa traiasca în pace îndreptata asupra cunoasterii
unii cu altii, la stadiul de mentalitatilor si a starilor de
societate. fapt din trecutul si prezentul
-         Ulterior, au semnat un unui popor.
al doilea contract, prin care se Nu legea, ci cutuma
angajau sa se supuna unei reprezinta principalul izvor al
guvernari, alese de ei însisi. dreptului si baza acestuia. În
-         Izvorul puterii politice raport cu cutuma, legea nu
se afla în popor. are decât o importanta
-         Puterea publica nu este secundara, legea nu formeaza
de origine divina. reglui constiente, ea nu poate
-         Tuturor teoriilor face altceva decât sa capteze
contractualiste le este propriu ceea ce s-a dezvoltat de la
individualismul. tine în viata sociala de-a
Renasterea teoriilor de drept lungul istoriei unui popor si
natural sa-i asigure formularea.
În prima jumatate a sec. Al Legiuitorul este doar un
XIX-lea apare scoala organ al constiintei nationale,
urmasilor lui Kant: Fichte, el nu dispune de o putere
Schelling, Hegel si apoi, creatoare de drept. În acelasi
Rudolf Stammler, Charles timp, nu exista principii de
Renouvier s.a. Leon Duguit, drept predeterminate. Ca
desi critica scoala clasica a atare, codificarea dreptului nu
dr. natural, împartaseste ideea este necesara, deoarece ea
dr. natural cu continut încearca sa modifice, în mod
variabil. El arata ca norma violent, starea de fapt si sa o
juridica este, în acelasi timp, constrânga sa intre într-un
permanenta si cadru rigid. În conceptia
schimbatoare.Francois Geny scolii istorice a dreptului,
considera ca ratiunea dreptul evolueaza lent, o data
constituie "un drept natural cu nevoile practice si cu
ireductibil", cu continut mentalitatea unui popor.
variabil.In Italia, Giorgio del Aceasta concepttie, prin
Vecchio considera ca definitie, este ostila
principiul dreptului decurge reformelor legislative. În
aprioric din ratiune.Cea mai conceptia lui Savigny, stiinta
importanta renastere a juridica valoreaza mai mult
doctrinei dreptului natural a decât orice reforma
avut loc în filosofia germana legislativa.
dreptului, dupa cel de-al Pe masura ce dreptul
doilea razboi mondial. evolueaza, de la elementele
juridice cele mai simple, care
114. Scoala istorica a pot fi observate în
dreptului. comunitatile primitive, pâna
Fondatorul scolii la cea mai mare complexitate,
istorice a dreptului este care este specifica societatii
germanul Savigny (1778- moderne, constiinta populara
1861) Savigny si nu se mai poate manifesta
discipolii sai au sustinut, direct, ci ea trebuie sa fie
printre altele: reprezentata de juristii care
Ca si limba, morala si arta, formuleaza principiile
dreptul se naste în mod juridice tehnice. Juristul
spontan, se cristalizeaza în ramâne astfel, un organ al
mod inconstient si se constiintei populare, care da
dezvolta în strânsa legatura forma materialului pe care îl
cu spiritul unui popor. dezvolta. Ca atare, el este un
Spiritul poporului factor mai important decât
(Volksgeist) se manifesta în legiuitorul, deoarece
dreptul unei natiuni; de reprezinta si formuleaza
aceea, este esential sa se constiinta populara.
cerceteze cum a evoluat el, Legile nu au o valabilitate
prin studiul istoriei dreptului. sau o aplicare universala,
Dezvoltarea dreptului deoarece fiecare popor îsi
reprezinta un proces organic. dezvolta propriile obiceiuri
Din acest punct de vedere, juridice, propria Constitutie,
dreptul este un produs dupa cum el are propria sa
colectiv al desfasurarii limba, propriile sale obiceiuri
istorice a vietii unui popor. si traditii nejuridice.
Institutiile juridice ale
prezentului poarta în ele tot 115. Scoala sociologica sau
trecutul unui popor. Acestea pozitivista a dreptului.
nu pot fi întelese decât prin Şc. Sociologică a fost
studierea amanuntita a întemeiată de marele
trecutului istoric. Întreaga cugetător Auguste Comte. În
lucrarea sa susţine că toate
ştiinţele trec în evoluţia lor
istorică prin 3 stadii: teologic,
metafizoc şi pozitiv. A.
Comte clasifică ştiinţele în
ştiinţele matematicii
şt.Mecanicii, şt.sociologică
care îmbrăţişează dreptul.
Dreptul e un fenomen istoric
sub forma instituţiilor, pe
care sociologia îl studiază. El
reprezintă ceva pur material
şi observabil prin simţurile
noastre. Un alt reprezentant
al şcolii sociologice e Leon
Duguit. Exponent al teoriei
solidarităţii sociale, el susţine
că dreptul nu a luat naştere ca
un imperativ al vieţii
comunitare, ci doar ca un
instrument al înţelegerii
conştiente dintre indivizi.
Funcţia sa constă în a asigura
stabilitatea ordinii şi a păcii
sociale. Dreptul după Duguit,
e împărţit în 2 categorii:
dreptul social, care rezultă
din viaţa socială a oamenilor
şi după care se conduc în
mod conştient, şi dreptul
pozitiv, elaborat de stat, care
dă consacrare juridică
dreptului social, cuprins în
formele juridice şi învestit cu
forţa de constrîngere a
statului.
116. Pragmatismul juridic.
117. Teoria normativista a
dreptului.
Bazele acestei teorii au fost
puse de juristul german
Rudolf Stammler.În
concepţia lui Stammler,
dreptul aparţine domeniului
gîndirii şi este cunoscut ca
voinţă. El nu aparţine voinţei
în sensul cauzal naturalist şi
nici nu este produsul
acestuia, dar este voinţa ea
însăşi, deoarece are
proprietatea de a se
determina.Voinţa, după
Stammler, poate fi divizată în
voinţă morală şi voinţă
socială. Voinţa morală sau
voinţa individului izolat, spre
deosebire de voinţa socială,
apare întotdeauna sub forma
gîndirii în sine.Voinţa socială
este menită să aibă rolul de
mediator al vieţii în comun,
să unească, într-un fel,
scopurile indivizilor, să
creieze o ordine unitară în
activitatea socială.Diviziunea
voinţei, conform opiniei lui
Stammler, înlătură orice
separaţie a acestora, precum
şi orice posibilitate de
întîietate uneia asupra alteia,
deoarece ambele voinţe
emană deopotrivă din aceeaşi
lege supremă a voinţei90.
Prin ideea dreptului,
Stammler înţelege valoarea,
criteriul sau măsura cu care
judecăm şi spre care
îndrumăm dreptul. Această
valoare este, în acelaşi timp,
scopul ultim şi ideal al
dreptului. Justiţia este ideea
armoniei tuturor voinţelor
juridice reale sau posibile. Ea
este numai o exigenţă
raţională, o idee limită care
nu poate fi realizată niciodată
în întregime şi în definitiv.
Teoria normativistă, ca un
curent al pozitivismului
juridic, este reflectată în
lucrarea principală a
juristului american Hans
Kelsen Teoria pură a
dreptului. În doctrina dată
autorul îşi propune a studia
dreptul doar în ipostaza
existenţei sale. După Kelsen,
ştiinţa dreptului trebuie să se
limiteze la cercetarea
dreptului numai în starea lui
pură, înafara legăturilor cu
politica, morala. În caz
contrar, ea îşi va pierde
caracterul său obiectiv şi se
va transforma într-o
ideologie.
Locul central în teoria pură a
dreptului îl ocupă norma
juridică care, formal, are un
caracter pur, spre deosebire
de norma morală, care are un
conţinut. Prin sistemul său al
normelor, Kelsen susţine
teoria creării dreptului în
cascade93. Astfel, autoritatea
unei hotărîri judecătoreşti se
originează într-un decret
prezidenţial; acesta, la rîndul
său, într-o lege adoptată de
parlament, iar aceasta
revendecîndu-se constituţiei.
Toate normele juridice
aparţin unei ordine juridice
date, îşi justifică valabilitatea
prin raportarea la o normă
fundamentală94.
118. Realismul juridic
american.
Realismul juridic american -
reactie impotriva
conceptualismului,
pozitivismului juridic. Isi
propune sa aplice in drept o
metoda experimentala. Isi
propune sa studieze dreptul in
actiune, factorii sociali care
creaza dreptul si rezultatele
sociale ale actiunii dreptului.
Fara a fi ignorat rolul
normelor in definirea
dreptului, se pune accentul pe
conduita reala a celor care
aplica legeasi pe folosiirea
instrumentelor empiricein
vederea cresterii preciziei
prognozei privind viitoarele
decizii judecatoresti.
John Chipman Gray
K.N. Lewellyn 1930:Ceea ce
fac oficiantii dreptuluiin
legatura cu litigiile este
dreptul insusi.
Jerome Frank - promotor al
scepticismului juridic :
dreptul, asa cum il avem, este
nedefint, supus unor
schimbari incalculabile.
Promoveaza rolul
discretionar al instantelor,
judecatorilor