Sunteți pe pagina 1din 1

Australia

Australia (pronunție engleză: Pronunție audio /əˈstreɪljə/), oficial Uniunea Australiei,[5] este
o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici.
Este cea de-a șasea țară în lume după mărime, ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din
Oceania și Australasia. Țările vecine sunt Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua Guinee la nord;
Insulele Solomon, Vanuatu și Noua Caledonie la nord-est; și Noua Zeelandă la sud-est. Pentru mai
bine de 40.000 de ani[6] cu mult înaintea primelor așezări Britanice, Australia era populată de
Aborigeni australieni, care au aparținut unora sau mai multor din cele 250 de grupuri de limbi. După
descoperirea acestor teritorii de către exploratorii din Țările de Jos din 1606, Marea Britanie
pretindea la teritoriile de est a Australiei în 1770 și a început să colonizeze aceste teritorii prin
deportările penale spre colonia Noul Wales de Sud începând cu 26 ianuarie 1788. Populația creștea
în mod constant în următoarele decenii. Continentul fusese explorat iar alte cinci colonii ale
Coroanei au fost stabilite.

Pe 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii au format împreună o federație, constituind


Commonwealth-ul Australian. De atunci, Australia menține un sistemului politic stabil, bazat pe
democrație liberală ce funcționează ca o democrație federală parlamentară și monarhie
constituțională. Federația cuprinde 6 state și mai multe teritorii. Populația țării este de 23 milioane
de locuitori ce trăiesc mai mult în mediul urban și este concentrată mai ales în statele din est.

Fiind o țară foarte dezvoltată și una dintre cele mai bogate, Australia este cea de-a 12-a
economie a lumii după mărime și este pe-al cincilea loc după venitul pe cap de locuitor. După
cheltuielile din domeniul militar, Australia se află pe locul 13. Fiind pe-al doilea loc după indicele
dezvoltării umane, Australia se ocupă primele locuri în lume după multe alte performanțe precum
calitatea vieții, sănătate, educație, libertate economică și protecția drepturilor civile și a celor
politice. Australia este țară-membră a G20, OECD, WTO, APEC, ONU, Comunității Națiunilor,
ANZUS, Forumul insulelor din Pacific.