164

15. Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I

“Putea să accepte şi a acceptat persoane divorţate. De asemenea, a

acceptat cu uşurinţă pe alţii care trăiau în ceea ce Biserica numeşte
‘păcat’.”1 (Părintele Mario Senigaglia, secretarul lui Ioan Paul I când
acesta era “patriarh” al Veneţiei)

Ioan Paul I (Albino Luciani)

Omul care a pretins să fie papă între Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea timp de 33 de zile în 1978…

Albino Luciani (Ioan Paul I) a fost născut fiul unui socialist dedicat.2 Ioan al XXIII-lea personal
l-a consacrat pe Luciani episcop, pe data de 27 decembrie 1958.3 Luciani a fost numit
“cardinal” de Paul al VI-lea.4

Luciani a format prietenii cu mulţi necatolici. Phillip Potter, secretar al Consiliului Mondial al
Bisericilor, a fost oaspete în casa sa. Printre alţi oaspeţi ai săi s-au numărat evrei, anglicani şi
“creştini” penticostali. A făcut schimb de cărţi şi de scrisori foarte prietenoase cu Hans Kung.5

În predicile sale, Luciani (Ioan Paul I) l-a citat de mai multe ori favorabil pe Hans Kung.6 (Pentru
cei care nu ştiu, Hans Kung neagă divinitatea lui Cristos.) Luciani “era conştient de faptul că un
număr de laici catolici pe care îi ştia erau membri în diferite loje (masonice) – cam în acelaşi fel în
care avea prieteni care erau comunişti.”7

Luciani a făcut un studiu aprofundat al “paternităţii responsabile” şi s-a consultat cu mulţi

doctori şi teologi. La fel ca Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, Luciani a studiat posibilitatea ca
“pilula” să fie folosită ca metodă “naturală” de reglare a naşterilor.8 Cei care au căzut în
utilizarea contracepţiei artificiale şi apoi au mers la spovedanie l-au găsit pe Luciani “foarte plin
de compasiune”.9

În aprilie 1968, Albino Luciani a scris şi a prezentat un raport lui Paul al VI-lea recomandând ca
Biserica catolică să aprobe folosirea pilulei de anovulaţie creată de profesorul Pincus. Luciani a
recomandat ca această pilulă să devină pilula contraceptivă catolică.10 United Press
International (UPI) a descoperit că Luciani susţinuse pronunţarea unei hotărâri a Vaticanului în
favoarea contracepţiei artificiale. Ziarele italiene de asemenea au scris. Pentru a justifica
povestea, aceste raportări ale ziarelor făceau referire la documentul lui Luciani care fusese trimis
lui Paul al VI-lea de “cardinalul” Urbani al Veneţiei, în care erau făcute recomandări puternice în
favoarea pilulei contraceptive.11

Mai târziu, în timpul “papalităţii” sale – când a fost “Ioan Paul I” – Luciani a citat frecvent din
declaraţiile şi enciclicele lui Paul al VI-lea. Notabil absente au fost referirile lui Ioan Paul I la
Humanae Vitae.12

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I 165

Pe 13 aprilie 1968, Luciani a vorbit cu oamenii din Vittorio Veneto despre această
chestiune a contracepţiei.13 Luciani a făcut următoarele observaţii:

■ “Este mai uşor astăzi, având în vedere confuzia provocată de presă, să se găsească
persoane căsătorite care nu cred că ele păcătuiesc. Dacă aceasta se întâmplă, ar putea fi
oportun, sub condiţiile normale, să nu fie deranjate…

■ “Să ne rugăm ca Domnul să-l ajute pe papă să rezolve această întrebare [dacă catolicii
ar trebui să poată utiliza contracepţia artificială]. Nu a existat niciodată, probabil, o astfel
de dificilă întrebare pentru Biserică – atât pentru dificultăţile intrinseci şi pentru
numeroasele implicaţii care afectează alte probleme, precum şi pentru modul acut în care
este resimţită de vasta masă de oameni.”14

Când Albino Luciani a devenit “patriarh” al Veneţiei, secretarul său personal a fost părintele
Mario Senigaglia. Senigaglia a discutat cu Luciani (cu care a dezvoltat o relaţie aproape de tip
tată-fiu) diferite cazuri morale despre enoriaşi. Luciani a aprobat întotdeauna părerile liberale ale
lui Senigaglia. Senigaglia a spus: “A fost un om foarte înţelegător. De foarte multe ori îl puteam
auzi spunând cuplurilor, ‘Am făcut din sex singurul păcat, când de fapt este legat de slăbiciunea
şi fragilitatea umană şi, prin urmare, este probabil cel mai mic dintre păcate’”.15

Senigaglia a confirmat că opiniile personale ale lui Luciani despre divorţ ar fi surprins pe
criticii săi: “Putea să accepte şi a acceptat persoane divorţate. De asemenea, a acceptat cu
uşurinţă pe alţii care trăiau în ceea ce Biserica numeşte ‘păcat’”.16

A fost şi un promotor al falsului ecumenism. “În timpul celor nouă ani ai săi acolo [ca
“patriarh” al Veneţiei] a găzduit cinci conferinţe ecumenice, inclusiv întâlnirea Comisiei
Internaţionale Anglicane Romano-catolice care a introdus în 1976 o declaraţie convenită despre
autoritate…”17

LUCIANI DESPRE O NOUĂ ORGANIZAŢIE INTERNAŢIONALĂ

■ Luciani: “O dezarmare treptată, controlată şi universală este posibilă doar dacă ia fiinţă
o organizaţie internaţională cu posibilităţi de sancţiuni şi puteri mai eficiente decât
prezenta Organizaţie a Naţiunilor Unite…”18

LUCIANI DESPRE CREŞTINI

Citându-l pe Gandhi, Luciani a spus: “Îl admir pe Cristos însă nu pe creştini.”19 În cadrul unei
predici de Paşte în 1976, Luciani a făcut următoarea declaraţie:

■ “Prin urmare, moralitatea creştină a adoptat teoria războiului drept; prin urmare
Biserica a permis legalizarea prostituţiei (chiar şi în Statele Papale), în timp ce evident a
rămas interzisă la un nivel moral.”20

Este o blasfemie să afirmi că Biserica catolică ar permite legalizarea prostituţiei.

Ca patriarh al Veneţiei, pe 24 decembrie 1977, Albino Luciani a declarat următoarele despre

Revoluţia Franceză: “…intenţiile celor care au aprins la început insurecţie şi revoluţie au fost foarte
bune, iar sloganul proclamat era ‘Libertate, Fraternitate, Egalitate’”.21

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I 166

Cu puţin înainte de conclavul din 1978, lui Luciani i s-a cerut opinia despre primul copil născut
prin fertilizare în vitro, Louise Brown. Vorbind despre copilul născut prin fertilizare în vitro şi
despre părinţii acestuia, Luciani a spus: “Urmând exemplul lui Dumnezeu, care doreşte şi
iubeşte viaţa umană, şi eu trimit cele mai bune urări copilului. Cât despre părinţi, nu am dreptul
să-i judec; subiectiv, dacă au acţionat cu intenţii bune şi cu bună credinţă, ei pot avea chiar un
mare merit în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce au hotărât şi au solicitat doctorilor să facă.”22

Luciani, mai mult decât oricare alt “cardinal”, a pus în practică spiritul Conciliului Vatican II
al lui Ioan al XXIII-lea.23 Ioan Paul I a renunţat la tiara papală şi a înlocuit ceremonia de
încoronare cu o simplă celebrare.24 Tiara care a fost vândută de Paul al VI-lea acum a fost
înlocuită de pallium, o stolă de lână albă aşezată în jurul umerilor.25

În primul discurs ce anunţa programul “pontificatului” său, Ioan Paul I a spus următoarele:

■ 1) “În ciuda tuturor obstacolelor, ecoul vieţii sale de zi cu zi dă mărturie că ea (Biserica)

trăieşte în inima oamenilor, chiar şi a celor care nu împărtăşesc adevărul ei sau nu îi
acceptă mesajul.”26
2) ”…Conciliul Vatican II (a cărui învăţături dorim să angajăm întreaga noastră
slujire)…”27
3) ”Dorim să continuăm să punem în aplicare moştenirea Conciliului Vatican II.
Normele lui înţelepte trebuie urmate şi perfecţionate.”28
4) ”… punem o prioritate pe revizuirea celor două coduri de drept canonic: cel al
tradiţiei orientale şi cel al tradiţiei latine …”29
5) “Dorim să continuăm impulsionarea ecumenică, pe care o considerăm o directivă
finală de la predecesorii noştri imediaţi.”30

În timpul inaugurării sale, Ioan Paul I a spus: “De asemenea, salutăm cu respect şi afecţiune pe
toţi oamenii din lume. Îi considerăm şi îi iubim ca fraţi ai noştri, căci sunt copii ai aceluiaşi Tată
ceresc şi fraţi în Cristos Isus.”31

■ Vorbind unui prieten despre schismaticul patriarh al Moscovei, Nikodim, Ioan

Paul I l-a numit pe acesta “un adevărat sfânt”. 32

Într-o scrisoare către noul patriarh schismatic al Moscovei, despre moartea recent-decedatului
patriarh schismatic al Moscovei, Ioan Paul I a spus:

■ “…exprimăm Sanctităţii Voastre şi sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe ruse

sentimentele noastre de tristeţe profundă. Vă asigurăm de rugăciunile noastre pentru
odihna sufletului acestui slujitor devotat al Bisericii sale şi constructor al relaţiilor
aprofundate dintre Bisericile noastre. Fie ca Dumnezeu să-l primească în bucuria şi
pacea sa.”33

Ioan Paul I numeşte pe decedatul schismatic rus, care a respins infailibilitatea papală şi ultimele
13 concilii dogmatice (printre alte învăţături catolice), un “slujitor devotat al Bisericii sale”.

Ioan Paul I “credea într-o mai mare împărţire a puterii cu episcopii din lume şi plănuia să
descentralizeze structura Vaticanului“.34

■ Ioan Paul I a spus: “Biserica nu ar trebui să aibă putere şi nici să posede bunuri...
Cât de frumos ar fi fost dacă papa însuşi ar fi renunţat voluntar la toată puterea
temporală!”35 Ioan Paul I a spus corpurilor diplomatice că Vaticanul a renunţat la
toate pretenţiile la putere temporală.36

Papa Pius al IX-lea, Nullis Certe Verbis (# 1), 19 Ian. 1860:

“... în scrisori cordiale trimise nouă şi prin scrisori pastorale ale altor religioşi şi scrieri

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I 167

învăţate, aţi denunţat cu vehemenţă atacurile sacrilege făcute asupra puterii civile a
Bisericii romane. Şi apărând constant această stăpânire, aţi proclamat şi aţi învăţat că
Dumnezeu a dat puterea civilă pontifului roman, pentru ca el, niciodată supus
vreunei puteri, să poată exercita în deplină libertate şi fără vreun impediment, sarcina
supremă a slujirii apostolice încredinţată în mod divin lui de către Cristos Domnul
nostru.”37

Ioan Paul I a vorbit adesea despre Paul al VI-lea cu admiraţie şi afecţiune: “A fost un mare
papă şi a suferit mult. Nu a fost înţeles…”38

De asemenea, Ioan Paul I a vorbit despre Dumnezeu ca “mamă”.

■ Ioan Paul I, Mesaj de Angelus, 10 Sep. 1978: “El (Dumnezeu) este tatăl nostru; chiar mai
mult el este mama noastră.”39

În cadrul Audienţei sale Generale din 13 septembrie 1978, Ioan Paul I a vorbit despre subiectul
adevărurilor imutabile şi a spus:

■ “Acestea sunt adevărurile: trebuie să mergem de-a lungul drumului acestor

adevăruri, înţelegându-le din ce în ce mai mult, actualizându-ne, propunându-le într-o
formă potrivită pentru vremurile nostre. Papa Paul a avut acelaşi gând.”40

În septembrie 1978, Luciani a fost auzit în apartamentele papale vorbind cu secretarul său de
stat, “cardinalul” Villot: “Voi fi bucuros să vorbesc cu această delegaţie a Statelor Unite
despre chestiune. Consider că nu putem lăsa situaţia aşa cum este ea acum.” “Chestiunea” era
populaţia lumii. “Situaţia” era Humanae Vitae.41

În fruntea listei sale de priorităţi pentru reformă şi schimbare era să modifice radical relaţia
Vaticanului cu capitalismul şi să atenueze ceea ce el credea că era suferinţa care deriva direct din
Humanae Vitae.42 [Vrem să fim foarte clari că nu sugerăm că Humanae Vitae a fost un document
bun. Nicidecum. Humanae Vitae a învăţat că soţii pot folosi contracepţie “naturală” şi să nu aibă
copii deloc, după cum este documentat în această carte. Ideea este că Humanae Vitae a denunţat
contracepţia artificială, iar Ioan Paul I i s-a opus foarte mult din acest motiv.]

În luna mai 1978, Luciani a fost invitat să participe şi să ia cuvântul la un congres internaţional ce
avea loc la Milano pe 21-22 iunie. Scopul principal al congresului era de a sărbători viitoarea
aniversare a enciclicei Humanae Vitae. Luciani a lăsat să se ştie că nu va vorbi la congres şi că nu
va participa.43

Pe 19 septembrie 1978, Ioan Paul I a avut o întâlnire cu secretarul său de stat, “cardinalul”
Villot. Ioan Paul I a declarat:

■ “Eminenţă, de aproximativ patruzeci şi cinci de minute discutăm despre contracepţie.

Dacă informaţia care mi-a fost dată, diferitele statistici, dacă informaţia este corectă,
atunci, în perioada de timp în care am vorbit, peste o mie de copii sub vârsta de cinci au
murit de malnutriţie. Pe durata următoarelor patruzeci şi cinci de minute în timp ce
dumneavoastră şi cu mine aşteptăm cu nerăbdare viitoarea noastră masă, încă o mie de
copii vor muri de malnutriţie. Până mâine la aceeaşi oră, treizeci de mii de copii care în
acest moment trăiesc, vor muri – de malnutriţie. Dumnezeu nu are grijă întotdeauna.”44

Vaticanul a pretins că pe data de 28 septembrie 1978 în jurul orei 23:00 Ioan Paul I a murit de un
atac de cord masiv.45

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I 168

Am dovedit că Ioan Paul I a fost un eretic-formal, care – pentru a enumera doar câteva –
a aprobat complet indiferenţa religioasă şi falsul ecumenism al Conciliului Vatican II.
Deoarece a fost un eretic, nu avea cum să fie ales în mod valid ca papă. A fost un antipapă
necatolic.

Note de final pentru Secţiunea 15:

1 David Yallop, In God’s Name (An investigation into the Murder of John Paul I) [În Numele lui Dumnezeu (O

Anchetă a Asasinării lui Ioan Paul I)], ediţie în engleză, Bantam Books, 1984, p. 60-61.
2 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60.
3 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope [Papa Zâmbăreţ], ediţie în engleză, p. 60. Huntington, IN:

Our Sunday Visitor Publishing, 2004, p. 27.

4 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 58.
5 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 86, 190.
6 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 190.
7 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 201.
8 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 35.
9 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 36.
10 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 32.
11 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 191.
12 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192.
13 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 32.
14 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 33.
15 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 61.
16 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60-61.
17 J.N.D. Kelly, Oxford Dictionary of Popes [Dicţionarul Oxford de Papi], ediţie în engleză, Oxford University

Press, 2005, p. 325.

18 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 62.
19 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 65.
20 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60.
21 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 120.
22 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 233.
23 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 90.
24 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness [Când un Papă cere Iertare], ediţie în engleză,

New York: Alba House and Daughters of St. Paul, 1998, p. 37.
25 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 185.
26 L’ Osservatore Romano (Ziarul Vaticanului), ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
27 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
28 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
29 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
30 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
31 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Sep. 1978, p. 1.
32 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 64.
33 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Sep. 1978, p. 2.
34 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 189.
35 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness, ediţie în engleză, p. 44.
36 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 210.
37 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 359.
38 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 44.
39 L' Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Sep. 1978, p. 2.
40 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Sep. 1978,p. 1.
41 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192,193.
42 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 194.
43 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192.
44 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 196.
45 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 70.

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 31

6. Biserica Catolică învaţă că un eretic ar

înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu
poate fi ales în mod valid ca papă
Enciclopedia Catolică, “Erezie”, 1914, vol. 7 , p. 261: “Chiar papa,
dacă se face vinovat în mod notoriu de erezie, ar înceta să mai fie
papă deoarece ar înceta să mai fie membru al Bisericii.”1

Erezia este negarea sau îndoiala persistentă din partea unei persoane botezate în ceea ce
priveşte un articol de Credinţă catolică divină. În alte cuvinte, o persoană botezată care în mod
intenţionat neagă o învăţătură autoritară a Bisericii catolice este eretică.

Martin Luther, poate cel mai notoriu eretic din istoria Bisericii, a răspândit erezia că oamenii au
nevoie doar de credinţă pentru a obţine şi a păstra starea de har sfinţitor, etc.

Pe lângă cazurile de antipapi care să conducă din Roma în urma unor alegeri necanonice,
Biserica catolică învaţă că dacă un papă ar deveni eretic şi-ar pierde automat funcţia şi ar înceta
să mai fie papă. Aceasta este învăţătura tuturor doctorilor şi părinţilor Bisericii care au vorbit
despre această chestiune:
 Un eretic nu poate fi papă 32

Sf. Robert Bellarmin, cardinal şi doctor al Bisericii, De Romano Pontifice, II, 30: “ Un
papă care este eretic-formal, încetează automat (per se) să mai fie papă şi cap, la fel
cum încetează automat să fie creştin şi membru al Bisericii. De aceea, poate fi judecat
şi pedepsit de Biserică. Aceasta este învăţătura tuturor părinţilor Bisericii, care învaţă că
ereticii-formal pierd imediat toată jurisdicţia.”

Sf. Robert Bellarmin, De Romano Pontifice, II, 30:

“Acest principiu este foarte sigur. Necreştinul nu poate în vreun fel să fie papă,
precum şi însuşi Caietan recunoaşte (ib. c. 26). Motivul pentru aceasta este că nu
poate fi capul la ceva din care nu face parte; cel care nu este creştin nu este
membru al Bisericii, iar ereticul-formal nu este creştin, după cum învaţă clar şi
sf. Ciprian (lib. 4, epist. 2), sf. Atanasie (Scr. 2 cont. Arian.), sf. Augustin (lib. De
great. Christ. cap. 20), sf. Ieronim (contra Lucifer.) şi alţii; aşadar ereticul-formal
nu poate fi papă.”

Sf. Francisc De Sales (secolul 17), doctor al Bisericii, The Catholic Controversy [Controversa
Catolică], p. 305-306: “Când el [papa] este în mod clar un eretic, cade ipso facto din
demnitatea sa şi în afara Bisericii...”

Sf. Antoninus (1459): “În cazul în care papa ar deveni un eretic, s-ar găsi numai prin
acel fapt şi fără orice altă sentinţă separat de Biserică. Un cap separat de trup nu
poate, atâta timp cât rămâne separat, să fie cap al aceluiaşi trup de la care a fost
separat. Un papă care ar fi separat de Biserică prin erezie, aşadar, prin acel lucru ar
înceta să fie capul Bisericii. Nu poate fi eretic şi să rămână papă, căci aflându-se în
afara Bisericii nu poate avea cheile Bisericii.” (Summa Theologica, citat în Actes de
Vatican I. V. Frond pub.)

Faptul că un eretic nu poate fi papă este înrădăcinat în dogma că

ereticii nu sunt membri ai Bisericii catolice
Trebuie notat că învăţătura de la sfinţii şi doctorii Bisericii care a fost citată mai sus – că un papă
care ar deveni eretic ar înceta automat să mai fie papă – este înrădăcinată în dogma infailibilă că
un eretic nu este membru al Bisericii catolice.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino,” 1441:

“Sfânta Biserică romană, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte, că toţi cei
care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii dar şi evreii sau ereticii şi
schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost
pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul
vieţii lor…”2

Papa Pius al XII-lea, Mystici Corporis Christi (# 23), 29 Iun. 1943:

“Căci nu fiecare păcat, oricât de grav ar fi, este de proprie natură să separe un om de
Trupul Bisericii, precum face schisma sau erezia sau apostazia.”3

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Un eretic nu poate fi papă 33

Putem vedea că este învăţătura Bisericii catolice că omul este separat de Biserică prin erezie,
schismă, sau apostazie.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 9), 29 Iun. 1896:

“Practica Bisericii a fost mereu aceeaşi, după cum este arătat de învăţătura unanimă a
părinţilor [Bisericii], care priveau mereu ca fiind în afara comuniunii catolice şi
străin faţă de Biserică pe oricine s-ar fi depărtat oricât de puţin de la orice punct de
doctrină proclamat de magisteriul ei autoritar.”4

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 9):

“Nimeni dintre cei care simplu nu cred în toate (aceste erezii) nu poate pentru acest motiv
să se considere pe sine catolic sau să se numească astfel. Căci ar putea fi sau să apară alte
erezii, care nu sunt enumerate în această lucrare a noastră, iar dacă cineva ţine chiar şi
una din aceste erezii, atunci nu este catolic.”5

Papa Inocenţiu al III-lea, Eius exemplo, 18 Dec. 1208:

“Cu inima credem şi cu gura mărturisim unica Biserică, nu a ereticilor, ci Sfânta Biserică
romană, catolică şi apostolică, în afara căreia credem că nimeni nu se poate mântui.”6

Astfel, nu e doar opinia anumitor sfinţi şi doctori ai Bisericii că un eretic ar înceta să fie papă;
este un fapt fără posibilitate de scăpare legat cu o învăţătură dogmatică. Un adevăr fără
posibilitate de scăpare legat cu o dogmă este numit fapt dogmatic. Este aşadar un fapt dogmatic
că un eretic nu poate fi papă. Un eretic nu poate fi papă, căci cineva care este în afară nu poate fi
capul la ceva din care nici măcar nu este membru.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (#15), 29 Iun. 1896:

“Aşadar cel care nu se află în comuniune cu Petru nu poate fi părtaş la autoritatea sa,
căci este absurd a se imagina că cel care este în afară poate conduce în Biserică.”7

Papa Paul al IV-lea e emis o bulă papală declarând solemn că

alegerea unui eretic ca papă este nulă şi fără valoare
În 1559 papa Paul al IV-lea a emis o întreagă bulă papală care vorbeşte despre
acest subiect şi despre posibilitatea ca un eretic să fie ales ca papă.

(Papa Paul al IV-lea)

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Un eretic nu poate fi papă 34

Când papa Paul al IV-lea a emis această bulă (citată mai jos) erau zvonuri că unul dintre
cardinali era în secret protestant. Pentru a preveni alegerea unui asemenea eretic la funcţia
papală, papa Paul al IV-lea a explicat pe larg declarând solemn că un eretic nu poate fi ales în
mod valid ca papă. Dedesubt sunt porţiuni pertinente din această bulă. Întreaga bulă papală
poate fi găsită şi pe internet.

Papa Paul al IV-lea, bula papală Cum ex Apostolatus Officio, 15 Feb. 1559: “1… Ţinând
cont şi că, acolo unde pericolul este mai mare trebuie contracarat cu o sârguinţă şi mai
mare, am fost preocupaţi ca nu cumva falşi profeţi sau alţii, chiar dacă au doar
jurisdicţie seculară, în mod mizerabil să ademenească sufletele celor simpli, şi să tragă
după ei în pierzanie, distrugere şi osândire, nenumărate popoare dedicate grijii şi
conducerii lor, fie în treburi spirituale ori materiale; şi am fost preocupaţi de asemenea
ca nu cumva să ni se întâmple, să vedem urâciunea pustiirii –
despre care a vorbit Daniel profetul – în locul sfânt. Ţinând cont
de toate acestea, dorinţa noastră a fost să ne îndeplinim datoria pastorală, în măsura în
care cu ajutorul lui Dumnezeu putem face aceasta, pentru a împiedica vulpile care
lucrează să distrugă via Domnului şi să ţinem lupii departe de stână, ca nu cumva să
părem câini de pază nepricepuţi care nu pot lătra şi să nu pierim la un loc cu lucrătorul
netrebnic şi să fim comparaţi cu cei ticăloşi …

6. În plus, [prin această a noastră constituţie, care va rămâne validă pentru totdeauna,
legiferăm, determinăm, decretăm şi definim:] că dacă vreodată în orice moment va
apărea că orice episcop, chiar dacă este arhiepiscop, patriarh sau mitropolit; sau orice
cardinal al mai înainte menţionate Biserici romane, sau, după cum s-a menţionat deja,
orice nunţiu papal, sau chiar pontiful roman, înainte de promovarea sau elevarea sa ca
şi cardinal sau pontif roman, a deviat de la Credinţa catolică sau a căzut în vreo erezie:

(i) chiar dacă va fi fost necontestată şi acceptată în mod unanim de toţi

cardinalii, promovarea sau elevarea va fi nulă, fără efect şi fără valoare;
(ii) nu va fi posibil ca să obţină validitate (nici ca să se spună că astfel a obţinut
validitate) prin acceptarea funcţiei, consacrării, autorităţii superioare, nici prin
posesiunea de administraţie, nici prin întronarea putativă a unui pontif roman, sau
veneraţie, sau supunere acordată acestuia de toţi, nici prin trecerea unei perioade de
timp oricât de lungă în situaţia cea mai sus menţionată;
(iii) nu va fi considerată ca fiind parţial legitimă în vreun fel …
(vi) fără a fi nevoie de orice altă declaraţie, cei care au fost promovaţi sau elevaţi în
acest fel să fie automat lipsiţi de toate demnităţile, poziţiile, onorurile, titlurile,
autoritatea, funcţiile şi puterea …

10. Prin urmare nu este permis cuiva să încalce în vreun fel acest document de la a
noastră aprobare, reintroducere, consimţământ, statut şi diminuare a voinţei şi
decretelor, sau prin prezumţie nechibzuită să îl contrazică. Dacă va îndrăzni cineva
aceasta, să-i fie de înţeles că va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu Atotputernicul şi a
sfinţilor apostoli Petru şi Paul.

Dat la Roma, în biserica Sfântul Petru, în anul Întrupării Domnului 1559, 15 februarie, în
anul al patrulea al pontificatului nostru.

+ Eu, Paul, episcop al Bisericii catolice …”

Cu plinătatea autorităţii sale papale, papa Paul al IV-lea a declarat că alegerea unui eretic este
invalidă, chiar dacă este făcută cu aprobarea unanimă a tuturor cardinalilor şi este acceptată de
toţi.

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
 Un eretic nu poate fi papă 35

Papa Paul al IV-lea a declarat de asemenea că făcea această declaraţie pentru a combate sosirea în
locul sfânt a urâciunii pustiirii, despre care a vorbit Daniel profetul. Aceasta este izbitor, şi
pare să indice că însuşi magisteriul face legătura între sosirea finală a urâciunii pustiirii în
locul sfânt (Matei 24:15) cu un eretic ce pretinde că e papă adevărat – poate din cauză că ereticul
care pretinde că este papă adevărat va impune urâciunea pustiirii (noua liturghie) în locul sfânt,
aşa cum credem că este cazul, sau pentru că ereticul antipapă el însuşi va fi urâciunea pustiirii în
locul sfânt.

Enciclopedia Catolică repetă acest adevăr declarat de papa Paul al IV-lea, afirmând că alegerea
unui eretic ca papă ar fi, desigur, complet nulă şi fără valoare.

Enciclopedia Catolică, “Alegeri Papale”, 1914, vol. 11,

p. 456: “ Desigur, alegerea unui eretic, unui schismatic, sau
unei femei [ca papă] ar fi nulă şi fără valoare.”8

În aliniament cu adevărul că un eretic nu poate fi papă,

Biserica învaţă că în canonul liturghiei nu se poate ruga
pentru eretici

În rugăciunea Te Igitur a canonului liturghiei se roagă pentru papă. Însă Biserica învaţă de
asemenea că în canonul liturghiei nu se poate ruga pentru eretici. Dacă un eretic ar putea să fie
un papă adevărat, s-ar ajunge la o dilemă imposibil de rezolvat. Însă nu este de fapt o dilemă,
căci un eretic nu poate fi un papă valid:

Libellus professionis fidei, 2 Apr. 517, profesiunea de credinţă prescrisă sub papa sf.
Hormisdas: “Şi, astfel, sper să mă fac vrednic să fiu în unica comuniune cu voi, pe care
scaunul apostolic o proclamă, în care este întreaga şi adevărata tărie a religiei creştine,
promiţând că în viitor numele celor separaţi de comuniunea Bisericii catolice, adică, cei
care nu sunt de acord cu scaunul apostolic, nu va fi citit în timpul misterelor sacre.
Însă dacă voi încerca în vreun fel să deviez de la profesiunea mea, mărturisesc că sunt un
complice în opinie cu cei pe care i-am condamnat. Însă cu propria mea mână am semnat
această profesiune a mea, iar ţie, HORMISDAS, sfântul şi măreţul papă al oraşului
Romei, am direcţionat-o.”9

Papa Benedict al XIV-lea, Ex Quo Primum (# 23), 1 Mar. 1756:

“De asemenea, ereticii şi schismaticii sunt supuşi cenzurii şi excomunicării majore de
către legea Can. de Ligu. 23, întrebarea 5, şi Can. Nulli, 5, dist. 19. Însă canoanele sfinte
ale Bisericii interzic rugăciunile publice pentru cei excomunicaţi, după cum poate fi
văzut în cap. A nobis, 2 şi cap. Sacris despre sentinţa excomunicării. Deşi aceasta nu
interzice rugăciunea pentru convertirea lor, totuşi asemenea rugăciune nu poate lua
forma de a proclama numele lor în rugăciunea solemnă din timpul Jertfei
liturghiei.”10

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com
Un eretic nu poate fi papă 36

Papa Pius al IX-lea, Quartus Supra (# 9), 6 Ian. 1873:

“Din acest motiv Ioan, episcop al Constantinopolului, a declarat solemn – şi întregul Al
Optulea Conciliu Ecumenic a făcut aceasta mai târziu – ‘că numele celor care s-au
separat de comuniunea cu Biserica catolică, adică numele celor care nu au fost de acord
în toate lucrurile cu scaunul apostolic, nu trebuie citit în timpul misterelor sacre.’”11

Note de final pentru Secţiunea 6:

1 The Catholic Encyclopedia, “Heresy,” [Enciclopedia Catolică, “Erezie”], ediţie în engleză, New York: Robert
Appleton Co., 1914, vol. 7, p. 261.
2 Decrees of the Ecumenical Councils [Decrete ale Conciliilor Ecumenice], ediţie în engleză, Sheed & Ward and

Georgetown University Press, 1990, vol. 1, p. 578;

Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea în
engleză , 1957, nr. 714.
3 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză, de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press,

1990, vol. 4 (1939-1958), p. 41.

4 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 393.
5 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 393.
6 Denzinger 423, ediţie în engleză.
7 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 401.
8 The Catholic Encyclopedia, “Papal Elections,” [Enciclopedia Catolică, “Alegeri Papale”], ediţie în engleză,

1914, vol. 11, p. 456.

9 Denzinger 172, ediţie în engleză.
10 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 84.
11 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 415.

www.BisericaCatolica.org www.VaticanCatholic.com