Sunteți pe pagina 1din 9

Legătura dintre depresie, anxietate și

consumul alimentelor cu zahăr

Mihai Bran

18 Sep 2017 • Terapie

O legătură de cauzalitate între zahăr și tulburări mintale pare complet absurdă, mai ales când ne
gândim cum sunt portretizați copii în reclame – fericiți și nerăbdători să facă orice pentru o
bucată de ceva dulce.

Zahărul are efecte negative asupra corpului și minții noastre, dar când ne gândim la consecințe,
automat vizualizăm persoane supraponderale sau care suferă de diabet. O legătură de cauzalitate
între zahăr și tulburări mintale pare complet absurdă, mai ales când ne gândim cum sunt portretizați
copii în reclame – fericiți și nerăbdători să facă orice pentru o bucată de ceva dulce.

Conform unui studiu făcut de cercetători din cadrul UCL (University College London), s-a
descoperit că bărbații care consumă alimente cu o cantitate mare de zahăr (inclusiv sucuri cu mult
zahăr) au un risc crescut de declanșare a depresiei – 7,000 de persoane au fost recrutate pentru
studiul Whitehall II, dintre care 5,000 de bărbați și 2,000 de femei. Acest studiu i-a observat pe
participanți pentru 22 de ani (între 1983 și 2013) și a analizat cât de susceptibili sunt pentru a
dezvolta o tulburare mintală.

Cercetătorii cred că au găsit o legătură puternică între consumul de zahăr și depresia la bărbații
care consumă 67 g de zahăr, sau mai mult, pe zi. Aceștia au un risc crescut, de 23% mai mare, de
a suferi de o tulburare mintală comună, față de cei care consumă 39,5 g, sau mai puțin, pe zi.

O linguriță conține 4 g de zahăr


Ca punct de referință, sunt aproximativ 4 g de zahăr într-o linguriță.

Sunt foarte multe moduri în care zahărul poate să-ți dăuneze. Un consum mare de zahăr poate să
reducă nivelul factorului neurotrofic derivat din creier, aceasta fiind o proteină care ajută la
creșterea și dezvoltarea celulor din creier. Zahărul mai poate cauza și inflamații pe creier, fapt ce
a fost corelat cu stări depresive.

“Sunt o varietate de factori care pot influența dispoziția unei persoane, cauzând anumite tulburări
mintale, dar cantitatea de zahăr consumată în fiecare zi poate să fie un element principal
diferențiator în multe cazuri,” spune unul dintre autorii studiului, Anika Knüppel.
Anika continuă – “Alimentele care conțin zahăr induc o dispoziție bună pentru o perioadă scurtă
de timp, iar persoanele care au stare proastă sunt mai predispuse să mănânce dulciuri în speranța
că se vor îmbucura. Studiul nostru sugerează că un consum mare de alimente care conțin zahăr au
un efect negativ, pe termen lung, asupra sănătății mintale.”

Asta nu înseamnă că orice cantitate de zahăr ingerată poate să fie dăunătoare. Creierul uman este
dependent de zahăr pentru a funcționa. Celulele creierului au nevoie de 2 ori mai multă energie
decât restul celulelor din corp, aproximativ 10% din totalul zilnic necesar. Energia este derivată
din glucoză, principalul alimentator al creierului. Zahărul, în sine, nu este inamicul creierului, dar
excesul este!

Un nutriționist te poate ajuta!

Din
păcate, nu există o dietă universal valabilă pentru a trata depresia / anxietatea. Dar, un consum
constant de feluri de mâncare variate pot ajuta în procesul de vindecare – răspunsul organismului
nu va fi unul instant, iar dacă schimbi doar produsele pe care le mănânci, fără să mergi la un
terapeut specialist, nu vei reuși să tratezi depresia și anxietatea.

Un nutriționist te poate ajuta cu o dietă sănătoasă care să facă parte din tratamentul pentru
depresie sau anxietate oferit de către medicul tău. Un nutriționist va pune în discuție:

 Dacă mănânci suficiente produse cu grăsimi esențiale (în principiu, Omega 3).
 Dacă nivelul de homocisteina, un aminoacid, este ridicat.
 Dacă nivelul de serotonină are nevoie de îmbunătățiri și care sunt cauzele care a dus la
neglijare.
 Echilibrul zahărului din sânge.
 Cantitatea de nutrienți din corp, precum cromul și vitamina D.
 Intoleranța la anumite alimente care îți pot produce un dezechilibru chimic în creier.

Pe Atlas poți să-ți cauți un terapeut care să te ajute să-ți recuperezi zvâcul și pofta de viață, dar și
un nutriționist care să te îndrume către o dietă consistentă în alimente sănătoase care îți pot da
puterea necesară pentru a lupta în continuare – durează câteva minute să-ți faci un cont și să începi
să-ți cauți specialistul potrivit!

5 alimente care îți accentuează stările


depresive
Scris de Laura Ene octombrie 23, 2019 Psihologia slăbitului

Ni se întâmplă tuturor să avem zile mai puțin bune. Sau, ca să fiu sinceră până la capăt, zile cu
adevărat triste, în care nimic nu pare să meargă așa cum ne-am dori. Vei spune că ultima ta grijă
în astfel de momente este ce pui în farfurie. Pe bună dreptate, pentru că stările depresive sau
emoțiile neplăcute au acest dar de a „rezolva” rapid dilema mâncării. Dar răspunsul nu este greșit
numai pentru starea generală de sănătate, ci și pentru problemele psihologice.

Tendința nu este să ne pregătim rapid o salată cu multe legume proaspete și o porție de pește la
grătar. Niște nachos cu multă brânză topită, cartofii prăjiți sau pizza congelată ori chiar o vizită
până la cel mai apropiat restaurant fast food ne pot da o senzație de ușurare și de bine pe
moment. De fapt, acestea nu fac decât să ne adâncească tristețea, neputința sau frustrarea. Când
ești sub influența stresului sau te simți pur și simplu doborât de griji, anumite alimente pot crește
răspunsul fiziologic al organismului la această stare de spirit. Alimentația nepotrivită provoacă
procese inflamatorii în corp care te împiedică să revii la gânduri mai bune.

Click aici să descoperi 5 metode verificate care te ajută să te eliberezi rapid de stres!

Un număr tot mai mare de studii analizează legătura dintre funcționarea sistemului digestiv și
starea de spirit. Alimentele care susțin microbiomul din intestin ne pot influența pozitiv emoțiile.
În aceeași măsură, alimentele care au un efect negativ asupra microbiomului ne afectează starea
de spirit. Am întocmit o listă cu 5 astfel de alimente pe care te sfătuiesc să le eviți data viitoare
când treci prin momente depresive și simți că te copleșește tristețea.

Dulciurile

Majoritatea dulciurilor iau naștere la intersecția dintre două ingrediente dăunătoare: zahărul și
cerealele rafinate. Gândește-te la prăjituri, biscuiți, gogoși, torturi, cam tot ce implică aluaturi
preparate cu cantități mari de zahăr. Pe moment, pot funcționa ca un tratament. Într-adevăr, te
năpădește o explozie de energie și bună dispoziție. Concret, crește nivelul zahărului din sânge,
dar efectul benefic este de foarte scurtă durată. După ce glicemia va reveni la valorile normale,
emoțiile tale o vor apuca pe o pantă descendentă.

Click aici și află cele mai comune 36 de denumiri sub care se ascunde zahărul!

Studiile au arătat că acest efect de yo-yo intensifică riscul de depresie. Există însă o alternativă
cu efecte confirmate de aceleași studii. Alege cerealele integrale, fructele și legumele, pentru că
ele reduc stările depresive și riscul de reapariție a acestora în timp. Așadar, dacă simți nevoia de
„ceva bun” alege un fruct cu un gust exotic, mai special, care să îți placă în mod deosebit.
Mango, ananasul sau smochinele pot fi la fel de savuroase ca orice felie de tort cu cremă din
belșug.

Băuturile cu efect energizant

Când te simți supt de energie, găsești soluții pentru fiecare perioadă a zilei. Cafeaua de
dimineață, ceaiul negru de după-masă și eventual băutura carbogazoasă energizantă de seara pot
avea efectul invers celui scontat. Chiar și o cantitate modestă de cofeină poate contribui la
depresie și anxietate. În plus, combinația dintre cofeină și zahăr poate deveni chiar periculoasă.

Vezi aici 7 superalimente care alungă stresul!

Studiile au arătat că persoanele deprimate care au reușit să evite cofeina și zahărul timp de o
săptămână au raportat îmbunătățiri substanțiale. Rezumă-te la o singură ceașcă de cafea de
dimineață și dă-i savoare adăugând câteva linguri de lapte. Presară și un praf de scorțișoară,
perfect pentru acest sezon, numai să eviți zahărul. De asemenea, apelează la ceaiurile din plante
sau la cele cu aromă fructată, cărora le poți îmbogăți aroma cu o jumătate de portocală stoarsă.
Alcoolul

Mulți dintre noi avem convingerea că un pahar (chiar mai multe) de vin, la finalul unei zile grele,
are puteri magice. Dar ar putea face mai mult rău decât bine. Alcoolul acționează ca un factor
inhibator al sistemului nervos central. Sistemul nervos central controlează gândirea, înțelegerea,
raționamentul și emoțiile. Când bei alcool, încetinești aceste mecanisme, ceea ce poate declanșa
semnele depresiei ușoare. De asemenea, alcoolul poate agrava simptomele pe care le
experimentezi deja, dacă suferi de depresie sau anxietate. Astfel, ritmul tău cardiac ar putea
crește și mai mult, iar transpirația palmelor ar putea deveni și mai supărătoare. În plus, atunci
când bem prea mult ne aflăm la cheremul impulsurilor de moment. Putem lua decizii nepotrivite,
putem spune lucruri pe care nu le gândim de fapt, putem exagera. A doua zi, toate acestea nu vor
face altceva decât să ne facă să ne simțim și mai rău.

Citește și: 5 tipuri de alimente pe care femeile ar trebui să le evite!

Aspartamul

Descoperirea acestui îndulcitor artificial a echivalat cu o revoluție nutrițională. Prima impresie a


fost aceea că ne vom putea bucura de gustul dulce pe care îl îndrăgim atât de tare fără să suferim
consecințele nocive asociate cu consumul de zahăr. Și fără să ne mai confruntăm cu problema
caloriilor în exces.

Ulterior, studiile au demonstrat că există o legătură directă între aspartam și simptomele


depresive. Oamenii de știință au descoperit că acest îndulcitor a înrăutățit semnificativ starea
celor care aveau istoric depresiv. De fapt, un studiu realizat la Universitatea din Northwestern
Ohio a trebuit să fie oprit atunci când unii participanți au dezvoltat gânduri suicidare. Cum este
posibil acest lucru? Cercetătorii au ajuns la concluzia că aspartamul blochează producția de
serotonină, hormonul fericirii.

Știai că peste 80% din bolile actuale sunt


cauzate de alimentația nesănătoasă? Vino la
nutriționist pentru o dietă echilibrată care să
te ajute să slăbești!
Scăderea nivelului de serotonină este asociată cu apariția durerilor de cap, a insomniilor, a
senzației de tristețe sau a adâncirii depresiei în cazul persoanelor care s-au mai confruntat cu
această afecțiune. Nu te lăsa păcălit de etichetele care se laudă cu lozinci precum „no sugar” sau
„diet”. Aspartamul este folosit în compoziția sucurilor dietetice, a dulciurilor fără zahăr și chiar a
cerealelor pentru micul dejun.

Uleiul de soia

Nu te gândi numai la uleiul de soia în sine. Această grăsime trans nesănătoasă se poate regăsi în
multe alimente ambalate, precum sosurile sau dressingurile, chiar acolo unde nu te-ai aștepta. De
aceea, te sfătuiesc încă o dată să citești cu atenție etichetele alimentelor înainte de a le pune în
coșul de cumpărături. Uleiul de soia poate crește riscul de depresie cu până la 48%. Acest lucru
se datorează faptului că are un conținut ridicat de factori cu potențial inflamator. Cercetările au
constatat că inflamația creierului este cu 30% mai pronunțată la pacienții depresivi clinic. Pe de
altă parte, cei care iau medicamente pentru tratarea bolilor inflamatorii au înregistrat scăderi ale
stărilor depresive.

Acordă-le afecțiunilor psihice aceeași atenție pe care o acorzi suferințelor fizice. Folosește dieta
ca pe un instrument care lucrează în favoarea ta, iar dacă stările neplăcute persistă pe parcursul
mai multor săptămâni sau chiar luni adresează-te unui specialist. Lasă-te mereu ghidat de motto-
ul nostru „Sănătate, te iubesc”!

Legătura dintre consumul de zahăr şi


tulburările psihice
30 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Gândul la o prăjitură sau o înghețată ne poate înflori un zâmbet pe faţă, dar cel mai recent şi
amplu studiu arată că, pe termen lung, acestea pot transforma zâmbetul într-o încruntare. Noul
studiu relevă existenţa unei legături între o dietă bogată în zahăr și tulburările psihice comune,
relatează rawstory.com.

Cercetările anterioare, publicate în 2002, au examinat legătura dintre depresie și consumul de


zahăr în șase țări. Cercetătorii de la Colegiul Baylor din SUA au descoperit ca ratele mai mari ale
consumului de zahar rafinat au fost asociate cu rate mai mari de depresie.

De atunci, mai multe studii au investigat legătura dintre consumul de zahăr adăugat și depresia
ulterioară. În 2011, cercetătorii din Spania au constatat că atunci când au grupat participanții pe
baza consumului de alimente procesate, cei care au mâncat cea mai procesată hrană au avut cu
38% mai multe şanse de a dezvolta depresie, comparativ cu cei din grupul cu cel mai mic aport.

În 2014, cercetătorii au descoperit că băuturile îndulcite și îndulcite artificial (bauturile dietetice)


ar putea crește riscul de a dezvolta depresie. Și, mai recent, un studiu din 2015, incluzând
aproape 70.000 de femei, a relevat că există şanse mai mari de depresie la cei cu un aport ridicat
de zahăr adăugat, dar nu și la cei cu un aport ridicat de zaharuri naturale, cum ar fi cele din
fructe.

Posibile legături
Deşi cercetătorii nu sunt încă siguri ce anume provoacă depresia, unii cred că schimbările
biologice sunt la originea ei. Unele dintre aceste modificări ar putea fi influențate de zahăr și
gustul dulce. De exemplu, un studiu efectuat la șobolani a constatat că dietele bogate în zahăr și
grăsimi pot reduce nivelul unei proteine, denumită BDNF, care influențează creșterea și
dezvoltarea celulelor nervoase din creier. Această proteină este considerată ca fiind implicată în
dezvoltarea depresiei și a anxietății.

O altă cauză biologică posibilă este inflamația. Dieta cu conținut ridicat de zahăr poate crește
inflamația - o reacție de protecţie a organismului, în mod normal îndreptată împotriva
microorganismelor sau a substanțelor străine. În timp ce semnele comune ale inflamației, cum ar
fi roșeața, nu sunt comune tulburării de dispoziție, simptomele care ne țin în pat în cazul unei
răceli, cum ar fi scăderea energiei și imposibilitatea de concentrare, sunt mult mai apropiate.
Cercetările în curs sugerează că tulburările de dispoziție ar putea fi legate de inflamație, cel puțin
în unele cazuri.

Dopamina este un alt posibil posibil vinovat. Un studiu pe șobolani sugerează că alimentele dulci
ar putea crea dependență ca și cocaina. Acest lucru se poate datora dopaminei, o substanță
chimică creier implicată în sistemul de recompense. Dopamina este, de asemenea, gandită sa
influenteze starea de spirit. Iar dependența este ea însăși asociată cu un risc mai mare de a
dezvolta o tulburare de dispoziție.

În cele din urmă, aportul de zahăr ar putea fi asociat şi cu alți factori, cum ar fi obezitatea, care în
sine este legată de starea de spirit. Dar aceste asocieri ar putea reflecta și un fenomen invers:
starea de spirit scăzută i-ar putea determina pe oameni să-și schimbe dieta.

Mâncărurile dulci ar putea fi folosite pentru a calma sentimentele negative, oferind o stimulare a
dispoziției pe termen scurt. Iar starea de spirit și anxietatea scăzută ar putea face ca sarcini
simple, cum ar fi cumpărături lesau gătitul, atât de dificile și epuizante pentru suferinzi, încât
aceştia vor începe să le evite. În schimb, ei ar putea opta pentru mâncare nesănătoasă, mincare
preparată sau semipreparată, toate cu un conținut ridicat de zahăr.

În ultimul studiu, realizat de Anika Knüppel, doctorand la Epidemiologie şi Sănătate Publică la


University College London, şi colegii săi au folosit aportul de zahăr din alimente și băuturi dulci
pentru a anticipa tulburări de dispoziție noi și recurente într-un grup de funcționari britanici. Au
investigat, de asemenea, dacă o tulburare de dispoziție ar face pe oameni mai înclinați să aleagă
alimente și băuturi dulci.

Ei au descoperit ca barbatii fara tulburari de dispozitie, care au consumat peste 67g de zahar, au
prezentat un risc cu 23% mai mare de a suferi de o tulburare de dispozitie cinci ani mai tarziu,
comparativ cu cei care au mancat mai putin de 40g. Acest efect a fost independent de starea
socio-economică a bărbaților, de activitatea fizică, de băut, de fumat, de alte obiceiuri alimentare,
de grăsime corporală și de sănătatea fizică.

Bărbații și femeile cu o tulburare de dispoziție și un consum ridicat de zahăr din alimente și


băuturi dulci au prezentat un risc mai mare de a deveni din nou deprimați după cinci ani,
comparativ cu cei care au consumat mai puțin zahăr. Dar această asociere a fost explicată parțial
de dieta lor obişnuită. Cercetătorii nu au găsit dovezi pentru un potenţial efect invers:
participanții nu și-au modificat aportul de zahăr după ce sufereau de tulburări de dispoziție.

În ciuda constatărilor, există o serie de întrebări cu privire la ideea că zahărul ne-ar face
trişti: dacă afectează bărbații mai mult decât femeile și dacă este dulcele, mai degrabă decât
zahărul în sine, care explică asociațiile observate.

Cu toate acestea, este sigur că zahărul este asociat cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv
cariile dentare, diabetul de tip 2 și obezitatea. Deci, reducerea consumului de zahăr este,
probabil, o idee bună, indiferent dacă provoacă tulburări de dispoziție sau nu.

S-ar putea să vă placă și