Sunteți pe pagina 1din 4

Fişe de studiu seminar Cercetarea pedagogică

PEDAGOGIE I

Ce este cercetarea?

În locul unei definiţii exhaustive, vom prezenta caracteristicile cercetării socio-umane:


1. Orice cercetare este cunoaştere, dar nu orice cunoaştere este cercetare.
2. Cercetarea implică procesul de colectare de noi date din surse primare sau folosirea datelor
existente pentru un nou scop din altă perspectivă
3. Cercetarea se bazează pe experienţe observabile sau experienţe empirice
4. Cercetarea implică proceduri proiectate cu atenţie şi analize riguroase
5. Cercetarea presupune observarea şi descrierea clară, cu acurateţe
6. Cercetarea scoate în evidenţă dezvoltarea unor generalizări, principii sau teorii
7. Presupune expertiză: familiaritate cu domeniul, competenţă metodologică şi abilităţi tehnice
de colectare şi analiză a datelor
8. Cercetarea încearcă să găsească o soluţie obiectivă şi acordă o mare atenţie validării
procedurii implicate
9. Este o activitate deliberată care nu se face în grabă
10.Cercetarea este înregistrată cu grijă şi raportată altor persoane interesate de problemă
Trebuie să facem o distincţie între cercetarea ştiinţifică care presupune un demers riguros cu
instrumente care îndeplinesc anumite caracteristici şi cercetarea spontană realizată fără plan şi
metodă.
În ceea ce priveşte cercetarea pedagogică spontană, ea a apărut mai ales ca o reflecţie a cadrelor
didactice asupra propriilor practici şi realităţi din clasă. În încercarea de a-şi îmbunătăţi activitatea,
cadrele didactice au căutat cauza – au realizat mai mult sau mai puţin o cercetare.

Etapele cercetării pedagogice:

1. Selectarea şi definirea problemei de cercetare. Stabilirea obiectivelor cercetării. Trebuie evitate:


teme prea largi care nu pot fi investigate cu rezultate satisfăcătoare în intervalele de timp şi prin
intermediul resurselor avute la dispoziţie, teme deja investigate care nu mai aduc nimic nou
cunoaşterii, probleme foarte vizibile în discursul mediatic.
Surse pentru selectarea problemei de cercetare: teoria, practica, literatura de specialitate.
2. Definirea ipotezelor de cercetare. Ipoteza de cercetare este o explicaţie posibilă pentru anumite
comportamente, fenomene sau evenimente care s-au produs sau se vor produce. Ipotezele sunt
presupoziţii ale cercetătorului.
3. Bazele teoretice. Aici definim clar, folosind literatura de specialitate, termenii folosiţi în cercetare.
Termenii folosiţi trebuie să fie măsurabili, observabili.
4. Studiul propriu-zis cuprinde:
4.1. Metodologia cercetării: ce metode, instrumente folosim. Astfel, cercetătorul poate folosi
următoarele metode şi instrumente:
 Metoda observării – instrumentul: grila de observare
 Metoda experimentului – instrumentul: designul experimental
 Metoda anchetei pe bază de interviu sau pe bază de chestionar – instrumente: ghidul
de interviu, chestionarul
 Metoda studiului documentelor (inclusiv analiza produselor activităţii)
 Metoda testelor – instrumentul: testul standardizat care are câteva calităţi (validitate,
fidelitate, obiectivitate); ex: testele de inteligenţă
4.2. Eşantionul cercetării reprezintă acea parte din populaţia ţintă a cercetării şi este
reprezentativ pentru aceasta. În cazul cercetărilor realizate la clasă nu trebuie investigaţi toţi
elevii. Cercetările cantitative care au pretenţii de reprezentativitate (de generalizare a
rezultatelor cercetării asupra întregii populaţii ţintă) necesită respectarea unor reguli stricte de
eşantionare (de obicei folosind procedee statistice)

1
Fişe de studiu seminar Cercetarea pedagogică
PEDAGOGIE I

5. Interpretarea datelor: După aplicarea instrumentului pe eşantionul ales urmează interpretarea datelor
în funcţie de ipotezele, obiectivele cercetării. De obicei, interpretarea datelor ia formă narativă în
cazul cercetărilor calitative şi grafică în cazul cercetărilor cantitative.
6. Concluziile studiului – evidenţierea principalelor concluzii şi a soluţiilor (dacă este cazul)

Obiectivele generale ale cercetării pedagogice (CE CERCETĂM ÎN PEDAGOGIE?)

G. DE LANDSHEERE (1964) consideră că cercetarea pedagogică are cinci obiective generale:


I. Cunoaşterea elevilor cu particularităţile lor psihologice şi de învăţare
Posibile teme de cercetare:
• Cum se comportă elevii: în diferite stări de sănătate psihica si mintală, de creştere şi dezvoltare
(copiii normali, copiii handicapaţi, copiii inadaptaţi social, copiii rămaşi în urmă pedagogic);
• Cum îl văd alţii: părinţii şi fraţii, alţi copii, profesorii si efectele acestor imagini asupra
comportamentului elevului
• Cum se vede copilul pe sine însuşi si influenţa imaginii de sine asupra conduitelor sale.
II. Cunoaşterea educatorilor şi a procesului de învăţământ
A. Educatorii:
• Mediul natural si mediul social: probleme legate de adaptarea la un anumit mediu; corectarea
mediilor educative;
• Părinţii: educaţia în familie, pregătirea părinţilor, relaţiile familie-şcoală;
• Profesorii: selecţia, formarea, statutul, psihologia si competenţele specifice ale profesiei didactice.
B. Procesul de învăţământ:
• Psihologia predării;
• Metodologia predării;
• Auxiliarele: umane, materiale,
• Evaluarea, examenele,
• Orientarea şcolară şi profesională;
• Consilierea psihopedagogică.
III. Cunoaşterea materiilor de învăţământ
• Obiectivele;
• Conţinutul predării;
• Planificarea si programarea conţinuturilor;
• Crearea curriculumului.
IV. Cunoaşterea sistemului educativ
A. Funcţionare: de ansamblu (structură generală), funcţionarea unor instituţii de educaţie;
B. Administrare: legislaţie, finanţare, resurse, construcţii scolare , evoluţie demografică,
managementul instituţiei de învăţământ.
V. Cunoaşterea soluţiilor aduse de alţii
A. In trecut: cercetări de istoria pedagogiei;
B. In prezent: cercetări de pedagogie comparată.

2
Fişe de studiu seminar Cercetarea pedagogică
PEDAGOGIE I

Metode de cerecetare (cele mai folosite în cercetarea pedagogică)

Metoda observaţiei
Metoda observaţiei constã în urmãrirea şi consemnarea exactã a diferitelor manifestãri
comportamentale ale unui elev (ori ale unui grup de elevi) precum şi a contextului situaţional în care
ele se produc.
Conţinutul observaţiei realizate de educatori îl constituie, pe de o parte, aşa-numita simptomaticã
stabilã (trãsãturile bio-constitutionale şi trãsãturile fizionomice ale elevilor), iar pe de altã parte,
simptomatica labilã (multitudinea comportamentelor şi a conduitelor flexibile ale subiecţilor
cercetaţi).
Condiţiile unei bune observaţii: (1) stabilirea cu claritate a scopului si a obiectivelor observaţiei
întreprinse (faptele care intereseazã se produc concomitent cu alte fapte, care nu sunt semnificative
pentru fenomenul cercetat, de aceea cercetãtorul trebuie sã-şi precizeze, de la bun început, ce anume
îşi propune sã observe); (2) elaborarea prealabilã a unui plan al observaţiei (care sã precizeze formele
de observaţie care vor fi folosite, metodele de înregistrare a observaţiilor, durata, frecventa
observaţiilor, locurile în care se vor realiza observaţii, colaboratorii etc); (3) utilizarea unor repere de
control (conceptualizarea diferitelor tipuri de conduite care vor fi înregistrate, de ex., gruparea
comportamentelor copiilor în timpul recreaţiilor în “conduite amicale”, “conduite ostile” etc.); (4)
stabilirea unor scale de estimare/ înregistrare a intensitãţii / frecvenţei cu care se produc fenomenele
observate ( de ex. gradul de atenţie la lecţii a unui elev poate fi apreciat cu ajutorul unei scale cu 4-5
trepte, de genul: foarte atent, atent, atent ocazional, puţin atent, neatent); (5) consemnarea imediatã a
faptelor observate ; (6) folosirea observaţiei repetate (observarea, de exemplu, a unui comportament
agresiv al unui elev, într-o anumitã împrejurare, nu îndreptãţeşte concluzia cã respectivul elev posedã
aceastã caracteristicã, decît dacã, în urma unor observaţii repetate, se constatã cã, într-un mare numãr
de situaţii, el se comportã în aceastã manierã); (7) colaborarea cu mai mulţi observatori (confruntarea
observaţiilor întreprinse simultan, asupra aceluiaşi fenomen, de cãtre mai mulţi observatori este de
naturã sã atenueze din eventualul subiectivism cu care au fost sesizate şi înregistrate faptele, de cãtre
fiecare în parte); ( 8) utilizarea unor mijloace performante de înregistrare a faptelor

Metoda experimentului
Metoda experimentului constã în modificarea intentionatã a unui factor, dintre cei presupuşi a
influenţa comportamentul unei persoane, într-o anumitã situaţie, cu scopul de a observa efectele
acestei modificãri asupra comportamentului respectiv. Din acest motiv, experimentul este uneori
denumit “observaţie provocatã”. Modificarea introdusã poartã numele de “variabilã independentã”, ea
fiind legatã de decizia cercetãtorului, care în mod deliberat, a introdus-o în experiment. Acele aspecte
ale comportamentului care se vor schimba în urma modificãrii introduse poartã numele de “variabile
dependente”. De exemplu, cercetãtorul poate decide sã modifice sistematic lungimea unei liste de
cuvinte pe care le oferã elevilor spre memorare, pentru a vedea cum variazã numãrul de cuvinte
reamintite dupã citirea unor liste de diferite lungimi. In acest caz, lungimea variabilã a listei este
controlatã de experimentator şi reprezintã “variabila independentã” (ea depinde doar de dorinţa
experimentatorului); numãrul de cuvinte reproduse de cãtre elevi dupã citirea listei reprezintã
“variabila dependentã” .

Metoda convorbirii (sau a interviului) / Focus grupul


Se aplică sub forma unei discuţii între cercetător şi subiectul cercetat (elev, cadru didactic etc.).
Cercetătorul adresează o serie de întrebări subiectului intervievat legate de anumite aspecte pe care
vrea sa le cerceteze. Interviul poate fi structurat (o listă fixă de întrebări puse în aceeaşi ordine fiecărui
subiect), semistructurat (o listă de întrebări de bază a căror ordine poate fi schimbată din mers şi la
care se pot adăuga o seried e întrebări suplimentare după cum consideră cercetătorul că este oportun)

3
Fişe de studiu seminar Cercetarea pedagogică
PEDAGOGIE I

şi interviu liber (este urmărit un aspect în convorbirea cu subiectul însă întrebările pot diferi în funcţie
de contextul şi decursul discuţiei cercetător - subiect).
Interviul poate fi, de asemenea, individual (cu adresarea la o singur subiect) sau de grup (numit şi
focus group) care se desfăşoară simultan cu un grup de subiecţi cu trăsături similare, în general format
din 5-8 până la 12 persoane. Interviul de grup are avantajul producerii interacţiunii dintre subiecţii
similari.

Metoda chestionarului
Este un instrument de observare şi colectare a unor date prin intermediul unei liste de întrebări
administrate în scris sau verbal mai multor subiecţi anchetaţi. Echestionarele utilizează întrebări
închise (cu răspunsuri limitate şi predefinite de tipul DA- NU - NU ŞTIU sau grile de acord sau de
apreciere de tipul deloc – puţin – oarecum – mult – foarte mult) sau întrebări deschise, care permit
obţinerea unui răspuns elaborat de subiectul chestionat şi din care pot fi extrase atitudini, percepţii,
opinii ale subiectului faţă de problema cercetată.

Testele
Testele sunt probe scurte, standardizate (se aplicã tuturor subiecţilor riguros, în aceeaşi formã si în
aceleaşi condiţii) si etalonate ( rezultatele obţinute de un subiect la un test sunt raportate la etaloane,
adicã la rezultatele pe care, în mod obişnuit, le obţin, la acelaşi test si în aceleaşi condiţii, cei mai mulţi
subiecţi de vârsta lui).