Sunteți pe pagina 1din 9

Salvador Dali

Salvador Dalí (Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech) (*11 mai
1904, Figueras - †23 ianuarie 1989, Figueras) a fost unul dintre cei mai pitoresti si
versatili artisti ai secolului XX-lea. Inca din perioada studentiei in Spania a starnit
curiozitatea prin caracterul sau excentric, precum si prin originalitatea lucrarilor sale, iar
in perioada anilor 1930 a devenit cel mai faimos artist al miscarii suprearealiste, renumit
pentru picturile sale halucinante, pe care acesta le numea „fotografii himerice, pictate cu
mana”. Dupe ce inregistreaza triumfuri la Paris, Londra si in alte orase din Europa,
artistul isi continua cariera de succes la New York, unde emigreaza in perioada celui de-
al Doilea Razboi Mondial. Pe langa pictura, Dali a lucrat in mai multe domenii ale
designului, fiind de asemenea si un scriitor profilic. Se intoarce in Spania in 1948 si
lucreaza intens pana in jurul varstei de 70 de ani, cand viata artistului este afectata treptat
de boala, devenind in final un om posac, izolat de lume. O figura controversata de-a
lungul vietii, artistul continua sa starneasca polemici chiar si dupa moarte. Pentru unii,
Dali a fost unul dintre cei mai mari pictori ai secolului, pe cand altii il considera, in
primul rand, un excelent artist al spectacolului, care a fost mai mult interesat de
castigurile financiare asociate creatiei artstice, decat de arta.

Pe taramul fanteziei
Atat viata, cat si cariera lui Salvador Dali pot fi caracterizate ca fiind
deosebit de excentrice. Lucrarile sale, personalitatea sa si chiar infatisarea sa denota
o fire mai degraba asociata cu lumea viselor si a imaginatiei, decat cu realitatea.

Salvador Dali s-a nascut la 11 mai 1904 in Figueras, un mic oras de provincie din
Catalonia, in NE Spaniei. Tatal sau, pe nume tot Salvador, era notar si ateu convins;
mama sa, insa, Felipa, era o catolica devotata. Casatoria acestora a fost, cu toate acestea
una armonioasa. Copilul a fost botezat cu numele de Salvador, nu doar dupa numele
tatalui, ci si dupa cel al primului copil al familiei, care a murit in octombrie 1093, la doar
21 de luni de viata. Tanarul Salvador ajunge sa se identifice in mod morbid cu fratele sau
mort. S-a nascut la doar noua luni de la moartea primului fiu pe nume Salvador, iar
obsesia sa de mai tarziu privind proiectarea personalitatii s-a datorat credintei artistului si
sentimentului de substitut al fratelui sau. Tanjea mereu dupa atentie (pe care parintii sai
iubitori i-o acordau din plin) si intr-una dintre scrierile sale cu caracter autobiografic,
artistul isi aminteste cum se considera ca fiind „o replica, o dublura, o absenta”. Singurul
copil care mai rezulta din acest mariaj este o fiica, Ana Maria, nascuta in 1908.

1
Copilul rebel

Dali a fost, din punct de vedere comportamental, un copil problema, iar la scoala
nu s-a facut remarcat. S-a dovedit insa talentat la desen de la o varsta frageda, fiind
indrumat in aceasta directie de catre pictorul local Roman Pichot, un prieten de-al tatalui
sau si un cunoscut al lui Pablo Picasso. La varsta de 14 ani, Dali atinge un nivel
impresionant de indemanare artistica, lucrarile sale fiind incluse in cadrul unei expozitii
din Figueras, iar in 1921, la 17 ani, devine student al Academiei de Arte Frumoase din
Madrid. Acumuleaza putine informatii la cursuri (se considera superior profesorilor sai),
dar leaga prietenii cu tineri intelectuali, inclusiv cu Luis Bunuel, care avea sa devina
renumit regizor de film, si cu poetul Federico Garcia Lorca, supranumit „poetul mortii
nefaste”. Decepţionat de sistemul de predare - incită studenţii la manifestări de protest şi
este exclus din şcoală. Începe să poarte favoriţi, pantaloni scurţi, pardesiu lung şi pălărie
de pâslă şi să fumeze pipă. In aceasta perioada, Dali ajunsese deja sa isi prezinte lucrarile
cu succes, in cadrul expozitiilor individuale sustinute in 1925, la Galeria Dalmau din
Barcelona, care era considerata una dintre cele mai progresiste galerii comerciale din
Spania, asadar trufia sa nu era complet nefondata.

In lucrarile sale timpurii, Dali a experimentat diverse tendinte moderne, dar a fost
atras indeosebi de suprarealism , stil inclinat spre bizar si distonanta, ce corespundea atat
de bine personaliatatii sale nonconformiste si aprinse. In 1928, artistul colaboreaza cu
prietenul sau Bunuel la proiectul Un Chien Andalou (Cainele Andaluz) primul film
suprarealist. La premiera din anul urmator, la Paris, Dali este remarcat de Andre Breton,
fondatorul si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai miscarii suprearealiste. In
1929, Dali se alatura oficial miscarii.

Dragoste si inspiratie

Un alt eveniment important care a avut loc in anul 1929 a fost intalnirea lui Dali
cu femeia care avea sa devina atat muza, cat si managerul sau. Aceasta era Gala Eluard,
sotia scriitorului Paul Eluard – unul dintre cei mai distinsi poeti francezi ai secolului al
XX-lea si un deschizator de drumuri al miscarii suprearealiste. Gala si Dali simteau o
puternica atractie reciproca (desi Gala l-a considerat la inceput un om foarte ciudat) si
curand se infiripa o relatie de dragoste intre cei doi. Gala divorteaza de Eluard in 1932,
dar nu se casatoreste cu Dali decat mult mai tarziu, abia in 1958. Artistul realizeaza
numeroase portrete ale iubitei sale, de-a lungul carierei.

Succesul sau in crestere depindea nu doar de calitatea lucrarilor sale, ci si de flerul


sau in domeniul publicitatii si de perspicacitatea financiara a Galei. In 1934, la doar 30 de
ani, devenise deja un artist cu recunoastere internationala. In acel an a avut nu mai putin
de sase expozitii personale, cate doua la Paris (unde isi petrecea cea mai mare din timp) si
New York si cate una la Barcelona, respectiv Londra.

2
Cel mai cunoscut dintre numeroasele sale trucuri publicitare a avut loc in anul
1936, cu ocazia Expozitiei Suprarealiste Internationale, gazduita la Galeriile Burllington
din Londra. Dali a tinut o prelegere imbracat in costum de scafandru, facandu-si o intrare
remarcabila insotit de doi ogari rusesti. Costumul era atat de greu, incat Dali a avut
nevoie de ajutor pentru a urca pe platforma, iar spectatorii – care la inceput priveau
uimiti, dar politicosi - nu puteau intelege nimic din ceea ce spunea artistul prin sticla
groasa a castii de protectie. Dupa un timp, Dali incepe sa se simta rau si gesticuleaza –
pentru a solicita indepartarea acesteia. Pe masura ce gesturile devin din ce in ce mai
frenetice, publicul vede toata scena ca fiind un act comic si incepe sa rada, dar, din
fericire, o persoana realizeaza gravitatea situatiei si aduce o cheie pentru piulite. Desi
ajunsese in pragul sufocarii, Dali isi incheie curajos prelegerea.

Adept al pragmatismului in politica

Unii dintre suprearealistii de marca, in special Breton, erau iritati de trucurile lui
Dali, considerand ca acesta da o nota de neseriozitate miscarii si ca pierde din vedere
scopurile politice de stanga ale acesteia. In tineretea sa, Dali impartasea simpatiile
anarhiste ale tatalui sau si a fost inchis, pentru o scurta perioada, in 1924, pentru posesie
de literatura seditioasa, dar artistul a devenit un adept al miscarii politice de dreapta. Spre
deosebire de multi suprarealisti, a refuzat sa ia pozitie impotriva miscarii fasciste si a
respins categoric ideea de a se opune generalului Franco, care a invins fortele de stanga in
timpul razboilui civil spaniol (1936-1939), stabilind o dictatura fascista. In 1934, Dali
fusese in fata unui tribunal suprarealist, tinut in apartamentul lui Breton din Paris, pentru
a raspunde acuzatiilor de „activitati antirevolutionare”. A reusit sa rezolve aceasta situatie
prin discutii, dar, in 1939, Breton il exclude oficial din miscarea suprarealista. In orice
caz, stilul suprarealist al lui Dali incepuse in acesta perioada sa sufere modificari, in urma
altor influente manifestate. In 1937, artisul viziteaza pentru prima data Italia, iar impactul
artei renascentiste isi lasa amprenta, determinandu-l sa adopte un stil mai solid si mai
traditional, ca maniera de realizare, desi lucrarile sunt strabatute in continuare de acea
vena foarte puternica a fanteziei suprearealiste.

Asemenea multor artisti, Dali fuge din Europa in timpul celui De-al Doilea
Razboi Mondial si se stabileste in Statele Unite, unde a trait intre anii 1940 si 1948, in
principal la New York. Avea deja o reputatie stabila in America (in 1936 aparuse pe
coperta revistei Time – o distinctie rara pentru un artist), ca om de succes in mai multe
domenii artistice. In 1941, de exemplu, Muzeul de Arta Moderna i-a permis organizarea
unei expozitii, pornind ulterior intr-un turneu in cele mai mari orase din tara; in 1942,
autobiografia sa – Viata secreta a lui Salvador Dali – a fost publicata, inregistrand
vanzari foarte bune; iar in 1945 a creat o secventa, reprezentand un vis, pentru filmul lui
Alfred Hitchcock, „Spellbound”. Dali inregistrase de fapt venituri atat de mari, incat
Andre Breton a creat original anagrama „Avida Dollars” (lacom de dolari) pornind de la
numele artistului. Dupa intoarcerea sa in Europa, in 1948, Dali se stabileste in Port Lligat,
desi va continua sa viziteze constant orasele Paris si New York (adora sa cunoasca
personalitati din lumea filmului).

3
Cariera sa a continuat sa infloreasca si a creat o gama larga de produse profitabile,
variind ca dimensiuni, de la tapiserii la timbre postale. Alte afaceri profitabile ale
artistului includeau aparitii in clipuri publicitare la televiziunea franceza, dintre care
memorabil este clipul in care joaca un rol pe masura caracterului sau excentric, rotindu-si
ochii in fata camerei si declarand : „Sunt nebun – nebun de-a binele – dupa ciocolata
Lanvin”. Fie si datorita unor astfel de activitati, multi critici au refuzat sa-l ia in serios pe
Dali, ca artist. Cu toate aceste, a continuat sa fie subiectul principal al unor expozitii
majore, aceste fiind extrem de apreciate de publicul larg. Spre exemplu, o mare expozitie
ce a avut ca punct principal de atractie creatia lui dali a fost organizata la Tokio in
perioada 1964-1965 si o alta, la Centrul Pompidou, din Paris, in anul 1979. Expozitia de
la Centrul Pompidou s-a mutat in anul urmator la Galeria Tate, Londra, atragand peste un
sfert de milion de vizitatori - cel mai mare numar de vizitatori inregistrat din anul 1940
de cand galeria incepuse sa tina o evidenta statistica a acestora. Printre lucrarile de mai
tarziu ale lui Dali, cele pe teme religioase erau extrem de populare (devenise un catolic
fervent).

Ultimii ani

Dali a continuat sa lucreze viguros si prolific pana la varsta de 70 de ani, dar,


dupa 1975, starea sa de sanatate incepe sa decada, invaluit fiind de tristetea batranetii.
Relatia sa cu Gala de destrama, caci ambii se imbolnavesc, devenind posaci si speriati de
gandul mortii apropiate. Gala moare cea dintai, la Port Lligat in 1982, in urma unor
operatii de femur fracturat si a unei infectii. Dali paraseste apoi Port Lligat pentru
totdeauna si isi petrece ultmii ani izolat de lume, prima data la castelul Pubol, pe care il
cumparase in anii 1960 si apoi - in urma unui incendiu produs in 1986, de pe urma caruia
a suferi arsuri grave – se muta la Figueras. Dupa acest incendiu, artistul cade la pat.
Moare pe 23 ianuarie 1989, la varsta de 84 de ani si este ingropat la Figueras. Mormantul
lui Dali din cripta muzeului din Figueras este marcat printr-o lespede simpla, de granit,
care contrasteaza dramatic cu imaginile fantastice pe care artistul le-a creat de-a lungul
carierei sale indelungate, variate si total iesite din comun.

Atentia pentru detalii


Un desenator extraordinar, influentat, dupa cum el a recunoscut, de arta
antica, Dali acorda o mare atentie detaliilor,pictura sa fiind minutioasa si
caligrafica, lucru care il face sa se apropie de unii pictori suprarealisti importanti,
cum ar fi Tanguy si Magritte, indepartandu-se de alti protagonisti ai miscarii,
precum Max Ernst si Miro si mai ales, de majoritatea curentelor avangardiste,
orientate spre o mare independenta fata de linie si fata de abordarea elementelor
figurative. Salvador Dali si-a folosit geniul ca proiectant pentru a crea imagini
uimitor de realiste ale oamenilor si lucrurilor din jurul sau si pentru a da viata
imaginatiei sale iesite din comun.

4
Dali a fost, fara indoiala, unul dintre cei mai faimosi artisti ai secolului al XX-lea.
Cu mustata sa ciudata, cu un chip inconfundabil chiar si pentru cei ce nu erau interesati in
mod deosebit de arta, artistul a ajuns o figura cunoscuta si populara la nivelul publicului
larg, intr-un mod aproape inegalabil, putini artisti moderni reusind sa se faca atat de
cunoscuti. Cartile descriind viata artistului se vand intr-un numar impresionant, iar
expozitiile sale atrag multimi imense de vizitatori si intr-un studiu statistic efectuat de
„London Sunday Times” in 1995, tabloul sau „Iisus al Sfantului Ioan al Crucii”
(imaginea 1) a fost votat de cititori pe locul 8 intre picturile preferate, in compania de
mare clasa a unor lucrari renumite precum „Nasterea lui Venus” a lui Botticelli si „Mona
Lisa” a lui Leonardo da Vinci. Pe langa Dali, Claude Monet si Edvard Munch au fost
singurii care s-au numarat printre primii 10 pictori cunoscuti).

Numerosi critici insa nu impartasesc aceeasi parere buna despre Dali,


considerandu-l mai degraba un clovn vulgar care era mai interesat de castigurile
financiare decat un adept al principiului „arta de dragul artei”. Dali iubea intr-adevar
lumina reflectoarelor si se bucura de placerile materialepe care si le permitea multumita
succesului sau. Chiar si cei mai inflacarati admiratori ar putea recunoaste ca multe dintre
lucrarile sale sunt repetitive si chiar lipsite de inspiratie uneori. Indiferent de defectele
sale ca artist insa, Salvador Dali avea o imaginatie uimitoare, o tehnica bine pusa la punct
care sa sustina aceasta imaginatie. A realizat multe lucrari de o valoare uneori incerta, dar
cele mai bune picturi ale sale se numara printre cele mai obsesive lucrari ale timpului –
lucrari de o puternica intensitate interioara, care au fost integrate universului imaginativ
al multor oameni din intreaga lume. Creatiile lui Dali erau extrem de variate (artistului ii
placea sa experimenteze, fiind, de pilda, unul dintre primii artisti care au devenit
interesati de procedeele holografice).

Pe langa picturi, desene si grafica, artistul a realizat si sculpturi si a fost autorul


unui numar impresionant de lucrari si de proiectare in diverse domenii. Nici arta literara
nu ii este straina, artistul publicand lucrari de critica in arta, un roman ( „Fete ascunse”,
1944) si cateva carti autobiografice. Proiectele acopera numeroase domenii, printre care
cele mai remarcabile sunt in domeniul mobilierului, al modei (a colaborat cu creatoarea
de lux Elsa Schiaparelli), al sticlariei, al creatiei de bijuterii si al industriei filmului. Doua
dintre cele mai renumite creatii ale sale sunt „Telefonul tip homar” si „Canapeaua de
forma buzelor actritei Mae West” pe care le-a creat pentru patronul sau englez Edward
James, iar unul dintre cele mai notorii incidente din cariera sa plina de culoare a avut loc
pe vremea cand i se ceruse sa realizeze designul vitrinelor magazinului Bonwit Teller din
New York in 1939. Au aparut neintelegeri la nivel de management si in furia sa oarba, a
aruncat o cada de baie (care facea parte din piesele expuse in vitrina) prin una din vitrine.
A fost chemata politia, Dali a fost arestat, dar publicitatea creata a fost extrem de
benefica pentru succesul expozitiei lucrarilor sale, care avea loc in aceasta perioada. In
ciuda caracterului sau multilateral si desi a declarat chiar ca „pictura este doar o parte
infima a geniului meu”, Dali este recunoscut in primul rand ca pictor. Reputatia sa ca
artist (mai intemeiata decat cea a unui personaj celebru) se bazeaza, mai presus de orice
alt domeniu artistic, pe pictura sa de factura suprarealista, pe care a realizat-p in anii 1930
– perioada infloritoare a miscarii. Inainte de a imbratisa principiile estetice ale acestei
miscari, Dali cautase variate expresii artistice. Incepuse intr-un stil de factura naturalista,

5
dar chiar si unele din lucrarile sale cele mai timpurii inspira acel sentiment de straniu care
sugereaza preocuparea de mai tarziu a artistului pentru lumea bizara a fantasmelor. In
jurul varstei de 20 de ani, a experimentat in directia stilurilor moderne, ca de pilda
cubismul, dar la 25 de ani – in 1929 – este acceptat oficial in miscarea suprarealista.

O doctrina a contrastelor

Pentru Andre Breton, fondatorul miscarii, suprarealismul reprezenta un mod de


viata – o metoda de intelegere si de exprimare a sentimentelor umane launtrice – mai
degraba decat un mod de lucru intr-un anumit mod artistic. Ca atare nu este de mirare ca
au existat diferie abordari printre artistii suprarealisti. Dali insa a abordat un stil care s-ar
putea numi forma de expresie fundamentala a miscarii – o expresie pe care o impartasea
cu alti reprezentanti, ca de pilda pictorii belgieni Paul Delvaux si Rene Magritte. Desi
aveau gusturi diferite in ceea ce priveste tipul de subiecte abordate, toti trei pictau scene
bizare, ilogice, insa cu detalii meticuloase, creand o tensiune intre ciudatenia subiectului
si modul obisnuit de reprezentare. Astfel de tablouri sunt adesea comparate cu imaginile
pe care le putem vedea in alte stari decat cele constiente, ca de pilda in vise si halucinatii.

Dali insusi spunea ca scopul sau ar fi acela de a „materializa imagini de o


irationalitate concreta cu cea mai imperialista furie a preciziei”; cu si mai multa energie –
si cu multa iscusinta – artistul isi descrie tablourile ca fiind „fotografii himerice pictate cu
mana”. Dali rezuma intr-o remarca interesul starnit de tablourile sale la nivelul publicului
larg: „Oamenii iubesc misterul si de aceea iubesc picturile mele”.

Dali a inventat termenul „paranoia critica” (uneori „metoda paranoic-critica”)


pentru a descrie abordarea sa asupra creativitatii. Nu este o idee usor de inteles, dar in
principiu artistul a reprezentat o extensie a conceptului de „automatism”, principiu artistic
de baza al miscarii suprarealiste. Automatismul implica o incercare de suprimare a
controlului constient normal, astfel ca subconstientul asigura forta de antrenament a
operei create. In cea mai pura forma, acest procedeu insemna incercarea artistului de a
lucra intr-o stare de transa, astfel ca nu avea nicio ideea preconceputa despre subiectul
operei sale.

Puterea mintii

Termenul lui Dali, pe de alta parte, descrie un fel de automatism mai degraba
psihologic decat mecanic, cu o abordare mai degraba activa decat pasiva a imaginilor
artistice subconstiente. Artistul utilizeaza propriile vise si fantezii ca principiu de baza al
lucrarii, dar tabloul in sine este realizat ca act put deliberat. Metoda paranoic-critica
solicita prelucrarea imaginilor fantastice si impunerea lor in fata sau substituirea lor cu
lumea imaginilor naturale. A creat astfel imaginile ambigue cu dubla conotatie in care, de
exemplu, o forma poate fi interpretata ca o parte a corpului uman sau ca parte dintr-un
peisaj. Schimba dupa bunul plac dimensiunile relative ale obiectelor sau intindea brate
sau picioare pana la exagerare, dincolo de limita enormului. Transforma obiectele solide

6
in obiecte moi si invers. Cu aceeasi libertate de interpretare, crea variante ale unor picturi
renumite din trecut, cel mai remarcabil in acest sens fiind dupa mult-indragitul
„Angelus” al lui J.F. Millet (Imaginea 2), pe care il reda nu ca imagine a pietatii, ci ca
sexualitate reprimata. In 1938, in urma unei vizite in Italia, si-a anuntat intentia de a
„deveni clasic”- adica de a lucra in stilul traditional al marilor maestri italieni. Desi a
pastrat numeroase trasaturi ale imagisticii suprarealiste, a inceput sa realizeze forme mai
mari, mai indraznete, pictate intr-o maniera mai traditionala. Pe cand revine in Europa in
1948, in urma sederii timp de 8 ani in Statele Unite, despartirea sa de suprarealism
devenise si mai profunda.

Stil tarziu

Desi Dali si-a pastrat mereu fascinatia pentru imaginile cu dubla interpretare dar
si pentru bizar, o larga varietate de influente, in afara de cele suprarealiste, devenind
evidente in lucrarile de mai tarziu, inclusiv miscarile americane precum expresionismul
abstract si Pop Art-ul. Tema sexului a continuat sa fie subiectul principal al operei lui
Dali, dar a inceput de asemenea sa realizeze o serie de picturi puternic religioase.
Numerosi critici privesc opera postbelica a artistului ca un mare declin fata de picturile
sale suprarealiste, dar in anumite astfel de picturi religioase, a demonstrat o uimitoare
capacitate de a reintepreta imaginile traditionale dintr-o perspectiva complet noua. Aceste
picturi continua sa starneasca nenumarate controverse atat din motive religioase cat si din
motive artistice.

Poate ca cel mai puternic exemplu este „Iisus al Sfantului Ioan al Crucii”. Foarte
probabil ca acest tablou nu este pe gustul tuturor, dar – ca in cazul celor mai reusite
picturi suprarealiste ale lui Dali – ramane intiparit in minte; odata vizualizat, este foarte
greu de uitat.

Citate – Salvador Dali:

• Inteligenţa fără ambiţie este ca o pasăre fără aripi.


• Este ori uşor ori imposibil.
• În copilărie atât de mult m-am crezut geniu, încât până la urmă am şi ajuns.
• Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun.

Bibliografie:

• Revista „Art Gallery”, nr. 16


• http://ro.wikipedia.org/wiki/Salvador_Dal%C3%AD

7
Imaginea 1, Iisus al Sfantului Ioan al
Crucii

Imaginea 2, unul dintre


multele tablouri ce au ca punct
de plecare pictura lui Millet,
„Angelus”

8
Imaginea 3,
Structura moale din
fasole fiarta:
premonitie a
razboiului civil

Imaginea 4,
Persistenta
memoriei