CALEA SPRE TINE INSUTI

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta

viata, il trimise la un batran intelept.

- Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti
dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni TREI PORTI.
Citeste ce scrie pe fiecare din ele. O dorinta mai puternica decat tine te va
impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa
retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai
mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta
drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

PRIMA POARTA
Nu dupa mult timp se gasi in fata unei porti mari pe care se putea citi SCHIMBA LUMEA!
- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume,
altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea,
sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa, El gasi placerea si betia
cuceritorului, dar nu si alinareai nimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de
ceea ce nu depinde de mine.
- Bine zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre
degete. Si disparu.

A DOUA POARTA
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doa porti, pe care statea scris SCHIMBA-
I PE CEILALTI!
- Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere,
necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in
carcater si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra
utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau
infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate
aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii
recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in
tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie
sa o urmezi.

A TREIA POARTA
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria SCHIMBA-TE PE TINE
INSUTI!
- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si
incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa
schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el
insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul
intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu
le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina
niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta LECTIE, dar inainte de a merge mai departe, INTOARCE-TE SI
CONTEMPLA drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

PE SPATELE PORTILOR...
Privind INAPOI, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea
scris ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI! Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns
prima data prin aceea poarta, dar in celalalt sens.
- In lupta devenim orbi, isi zise el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul sau, tot ce a respins si a
invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le
accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se
invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de
acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare ceea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE
CEILALTI! Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-
a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza
sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si
impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai
tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa ii iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele
ei ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu aceea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe.
Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de
alta data. Oare lumea se schimbase, sau modul sau de a privi Lumea ? Atunci se ivi batranul care-l
intreba:
- Ce ai invatat pe drumul asta?
- Acum am invatat ca LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Ca eu nu vad lumea, ci ma
vad pe mine in ea. Cand sunt fericit lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare
trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si
grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie. Acesta este cel
de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu
lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: TRECEREA DE LA LINISTEA
IMPLINIRII, LA IMPLINIREA LINISTII, spuse el si disparu pentru totdeauna.
CEI 2 TAIETORI DE LEMNE

Doi oameni munceau in aceeasi padure taind lemne. Copacii erau

mari, puternici si vanjosi. Cei doi taietori de lemne isi foloseau
securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea
trunchiul cu o constanta de neinchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa
se opreasca decat cateva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea. Cel de-
al doilea facea o mica pauza la fiecare ora.
La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac
de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute in plus. Al doilea, sa
vezi si sa nu crezi, terminase! Incepusera in acelasi timp si cei doi copaci erau la fel!
Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor! "Nu mai inteleg nimic! Cum ai reusit sa
termini când te opreai la fiecare ora?"

Celalalt zâmbi: "Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si
pentru a-mi ascuti securea."

Morala:
Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa rugineasca. Ascute-l cate putin in fiecare zi.

CAND OMUL ESTE OM...

Un baiat veni la tatal sau voind sa se joace. Acesta insa nu avea timp
si nici chef sa se joace cu copilul. Asa ca se gandi cum ar putea sa
ocupe copilul.
El gasi intr-o revista o fotografie complicata si detaliata a
pamantului, o rupse in multe bucatele si i-o dadu copilului sa refaca
fotografia, gandindu-se ca este un puzzle atat de complicat, incat
copilul va fi ocupat o vreme.

Baiatul se retrase intr-un colt si incepu sa faca puzzle-ul.

Abia trecusera cateva minute ca el veni la tatal sau si ii arata fotografia completa.
Tatalui nu-i veni sa creada si il intreba pe copil cum de reusise sa refaca atat de repede fotografia.
Copilul raspunse:
"Pe partea cealalta era fotgrafia unui om. Am facut omul si cand omul a fost om, atunci a devenit si
lumea, lume..."

BATRANUL SI PLOAIA
Era odata un tibetan care plecase de unul singur spre o manastire ridicata in
varf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere si tunete.

Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca abia dupa ce s-a lasat intunericul.
A schimbat cateva vorbe cu stapanul locului, a mancat ceva si s-a dus la culcare.
Dar nici nu s-a luminat bine de ziua si calatorul era gata de plecare.

Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata si a spus:

- Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad, n-o sa apuci sa ajungi nici
pana la urmatorul han, daramite sus pe munte!

Drumetul a deschis usa si i-a raspuns din prag:

- Nu-ti face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, asa ca picioarelor mele le este usor sa-l urmeze.
Atunci cand iti doresti ceva cu sufletul, dorinta e ca si implinita, nu trebuie decat s-o urmezi!

ATINGEREA MAINII DE MAESTRU

Strigand si lovind cu ciocanelul de lemn, licitatorul
Se gandi ca nu prea merita efortul
Sa-si piarda timpul cu vechea vioara,
Dar continua s-o tina in brate zambind.
“Ce licitez eu, oameni buni”, striga el,
“Hai, care este primul ?”
“Un dolar, un dolar, apoi doi. Doar doi ?”
“Doi dolari, dar care da trei ?”
“Trei dolari, o data; trei dolari, de doua ori”;
“ Mergem spre trei”... Dar nu,
Din fundul camerei, un barbat cu parul carunt
Veni in fata si lua arcusul,
Apoi, stergand praful de pe vechea vioara,
si intinzandu-i corzile slabite,
Canta o melodie dulce si pura
Asa cum numai ingerii canta.

Melodia se opri, iar licitatorul

Cu o voce inceata si joasa,
Spuse: Cat licitez eu, oameni buni pentru vioara veche
si ridica o mana impreuna cu arcusul.
“O mie de dolari, care da doua ?”
“Doua mii! Care da trei ?”
“Trei mii o data; trei mii de doua ori;
si gata s-a adjudecat”, mai spuse el.
Oamenii se veselira, dar unii au strigat:
“Noi nu prea intelegem”.
“Ce i-a schimbat valoarea?”
Dulce veni si replica:
“Atingerea mainii de maestru”.
si uite asa si omul cu viata dezacordata,
Lovit si impovarat de pacat,
Este scos ieftin la licitatie in fata multimii necugetate,
Precum vioara de care am vorbit.
O "tocanita mizerabila", un pahar de vin;
Un joc – si el merge mai departe.
Se duce “o data” si de “doua ori”,
Se duce si este aproape dus.
Dar vine Maestrul si multimea cea proasta
N-o sa inteleaga niciodata
Cat face un suflet si ce mult a insemnat
Atingerea divina a Maestrului.

Myra B. Welch
CASA CELOR 1000 DE OGLINZI
Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept
"Casa celor 1000 de oglinzi". Un catelus mititel, vesel din fire, afland
de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe
scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand
din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi

fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi
1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a
gandit: "Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!".

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat
cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-
se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa
maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: "E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo
niciodata".

Toate chipurile sunt oglinzi.

Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i intalnesti ?

PUTEREA DRAGOSTEI
Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana.
Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins
toti norii inspre Africa.

De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare

stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii
ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a
continuat sa impinga norii catre padurile din sud.

Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si
vechii prieteni ca sa descopere lumea.

"Ce faci?" a strigat vantul. "Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti
in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!"

Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda
si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.

Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.

El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a
indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.

"Buna dimineata", zise el. "Cum e viata acolo jos?"

"Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori
e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?"

"Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri."
"Pentru mine", zise duna, "viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea."

"Si asta te intristeaza?"

"Ma face sa simt ca nu am un rost in viata."

"Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar
asta e destinul meu."

Duna a ezitat un moment, apoi a spus:

"Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?"

"Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important", zise mandru norul.

"Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu
iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar."

A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:

"Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa
stau aici pentru totdeauna."

"Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine", zise duna. "Dar daca iti vei
transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri."

"Dragostea nu moare niciodata", zise norul. "Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce
este paradisul."

Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana
cand aparu un curcubeu.

In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca
trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.

Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra
copacilor sai.

Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei
iubiri.

ALPINISTUL
Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a
pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se
aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.

Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai

vazut nimic. Totul era negru. Pana si luna si stelele fusesera
acoperite de nori negri. Si cum se catara el la doar cativa metri
de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol.

Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata

lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i
frange mijlocul. Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie. Urma un moment
de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte era:
"Ajuta-ma Doamne!"

Deodata auzi o voce venita din departari:

"Ce doresti fiule?"
"Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni" spuse Dumnezeu

Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...
asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc. A doua zi dimineata, echipele de
salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant.
Murise inghetat de frig.

CE ESTE VIATA?
Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in
parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: "Ce este viata?"

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir
tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: "Viata este o
deschidere!"

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la
alta, ii raspunse: "Viata este libertate si fericire!"

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: "Viata este risipire, da, doar risipire…"

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un
asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: "Viata nu este decat truda si munca!"

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: "Viata este formata din
lacrimi, doar din lacrimi!"

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: "Viata este o nazuinta spre
inalt!"

Apoi veni noaptea.

FLOAREA ROSIE
Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era
mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea
printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a
mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus

copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul,
caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de
lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta
cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu incepeti inca!”. Si a asteptat pana cand i s-a parut ca toti
copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gandit baietelul,
caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz,
portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie
cu o tulpina verde. “Acum puteti incepe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi
s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar
pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o
sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot
felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti
copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca
farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar
profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie
adanca. „Asa! Acum puteti incepe!”, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat
farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila
mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de
profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa
prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a
lungul unui coridor lung p ana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis
baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa.
Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis baietelul.
„Ce desen facem?”.
„Nu stiu pana nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise baietelul
„Cum isi place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai intrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi
jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume?
Einstein spunea ca " Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de
incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. "
Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne
defineste ca oameni, iar atunci cand vom fi inlantuiti in proceduri de lucru... nu ne vom diferentia prea
mult de masinile care le-am construit.

Sursa: Unelte pentru schimbare

FERICIREA

Un om care se simtea vesnic impovarat de greutatile vietii i se planse unui

maestru spiritual vestit.
- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!

Maestrul lua o mana de cenusa si o lasa sa cada intr-un pahar plin cu apa
curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunand:
- Acestea sunt suferintele tale.

Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mana de cenusa la fel cu cea
dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca in mare.
Cenusa se imprastie intr-o clipa, iar marea ramase la fel ca inainte.

- Vezi?, il lamuri inteleptul, in fiecare zi trebuie sa alegi intre a fi un pahar de apa sau marea!

Fericirea este intelepciunea de a te bucura de tot ceea ce iti daruieste Dumnezeu!

2 SOIMI

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-

a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul
dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de
mancare.

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe

creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a
oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

GUSTUL CLIPEI
Un calator intilni un tigru. Fugi, urmarit de tigru, pina ajunse la o prapastie. Se
agata de corzile unei vite salbatice si-si dadu drumul in prapastie. Tigrul il
astepta sus.

Omul privi in jos si vazu ca in fundul prapastiei il pandea alt tigru. Si doi
soareci incepura sa roada corzile vitei ... Atunci, omul vazu, crescuta intr-o
crapatura a stancii, o fraga. Tinandu-se de corzi, se intinse si o culese. O baga
in gura, incet.
Ce gust minunat avea !

DOUA INIMI

Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor

sai:

-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?
intreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se
cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca
sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza
distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc
incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.
Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci
cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si
inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va
indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu
vor mai gasi drumul de intoarcere.

Mahatma Ghandi
CESCUTA...
O familie a plecat intr-o excursie in Orient sa cumpere ceva dintr-un
frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a
aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice,
in special cestile de ceai.

Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:

”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare
de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu
am strigat: “Nu face asta!”, “Nu-mi place!” , “Lasa-ma in pace!”, dar el a zambit doar si a spus cu
blandete: “Inca nu!”

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O
sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: ”Inca nu.”

M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit, si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi
m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa...
“Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in
timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: ”Inca nu.”

Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si
m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! ”Ei, asa este mult mai bine”
m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot... mirosurile erau
oribile. Am crezut ca ma sufoc.. “O, te rog, inceteaza, inceteaza!", am strigat... EL doar a dat din cap si
a spus: “Inca nu!”

Apoi, deodata, m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori
mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram
convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci, usa s-a deschis si EL m-a scos afara si,
din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat, si am asteptat intrebandu-ma: ”Oare ce
are de gand sa-mi mai faca?”

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: ”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea
nu pot fi eu... Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!

El a vorbit bland: “Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita,
dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-
as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si
neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand
te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu
adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi
supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce
am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine...”

Morala este aceasta:

Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va
modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa
implineasca buna, placuta, sfanta SA voie.

Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand ti se pare ca lumea se
invarteste necontrolat, cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un
ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin
cu OLARUL.

CE ESTE REALITATEA?

Un filozof intalni intr-o zi un maestru zen si vrand sa-l puna in

dificultate il intreba:

-Fara cuvinte si fara tacere imi poti spune ce este realitatea?

Maestrul ii dadu un pumn in fata...

PRINCIPIUL NARCISEI GALBENE

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:

-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor
sa treaca!

Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la

Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-
am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit
dintr-odata si a plouat.

Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si
imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:
-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in
lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!

Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:

-Noi conducem pe vremea asta, mama.
-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos.

Am crezut ca am fost destul de convingatoare.

-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.
-Cat de departe trebuie sa mergem?
-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.

Dupa cateva minute, am intrebat-o:

-Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.
-Mergem spre narcisele galbene. Carolin a zambit.
-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci.
-Linisteste-te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.

Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai
incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: “Gradina narciselor galbene”. Am coborat
din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat
privirea am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il
revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate
fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca
untul.

Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu
tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.

-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.

-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.

Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am
vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul.

Primul raspuns a fost un simplu: “50.000 bulbi.”

Al doilea raspuns a fost: “Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini,
doua picioare si putin creier.”
Al treilea raspuns a fost: “Am inceput in 1958″.

Am descoperit atunci Principiul Narcisei Galbene. Pentru mine, acel moment a fost o experienta care
mi-a schimbat viata.

M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in
urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si
impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a
schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.

Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale
cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu
pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa
folosim acumularea in timp.

Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom
constata ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.

-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza, daca mi-as fi stabilit
un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un
singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!

Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:

-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.

Modul de a face dintr-o “lectie” o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te
intrebi: “Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?”. Ne convingem pe noi insine ca viata va fi
mai frumoasa dupa ce ne vom casatori, dupa ce vom avea un copil, apoi altul. Dupa care suntem
frustrati ca nu sunt copiii destul de mari si speram ca vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste.
Apoi suntem frustrati ca sunt adolescenti si se poarta ca atare. Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei
se vor maturiza…

Ne spunem ca viata noastra va fi completa cand ei se vor casatori, cand vom avea o masina noua, cand
vom putea avea o vacanta placuta, sau cand ne vom pensiona.

Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a fi fericit, decat cel prezent. Daca nu acum,
atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in
sinea ta si sa decizi sa fii fericit oricum.

Fericirea este calea. Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment pe care il ai si pretuieste-l si mai
mult, pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat, cineva suficient de special ca sa-ti petreci
timpul cu el/ea… si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti…

-pana cand masina ori casa este platita,
-pana cand iti iei o masina sau casa noua,
-pana cand copiii pleaca de acasa,
-pana cand iti termini studiile,
-pana cand slabesti 10 kg,
-pana cand te ingrasi 10 kg,
-pana cand te casatoresti,
-pana cand ai copii,
-pana cand te pensionezi,
-pana la vara,
-pana la primavara,
-pana la iarna,
-pana la toamna,
-pana cand mori…

Nu exista un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa fii fericit. Fericirea este o calatorie, nu o
destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de
narcise… tu stii cel mai bine!
Sursa: Damaideparte.ro

JOCUL

Doi ingerasi s-au gandit sa se joace de-a oamenii.

-Uite cum facem, a spus cel care avea mai multa experienta cu pamantenii, ne
asezam la distanta unul de celalalt. Eu te chem la mine, dar tu nu vii. Si din
cauza asta ne certam un picut, asa, la fel ca oamenii, ca se pare ca le place
mult asta, din moment ce o fac mai tot timpul. Vrei?

-Bine, a incuviintat cel de al doilea.

-Ingerasule..., zise rugator primul, hai la mine.

Celalalt ingeras veni cat putu el de repede langa prietenul sau, cu fata stralucind de zambet.

-Aaa, nu, nu asa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai inteles?

-Da, spuse iar cel de-al doilea ingeras.
Dar cum auzi "Ingerasule, hai la mine", cum se duse tinta langa amicul sau si il imbratisa. Acesta il
mai instrui inca o data:

-Eu te strig, dar tu te tii tare si nu vii. Bine?

-Ingerasule... Ingerasule, vino, te rog, la mine...

In sfarsit, hotarat sa nu se mai lase convins, cel de-al doilea ingeras spuse:

-Nu vin.
-Bine, atunci vin eu la tine, il linisti primul ingeras pe prietenul sau, mergand intr-un suflet langa
acesta si imbratisandu-l cu multa afectiune.

ARMONIA

Imaginati-va o poteca indepartata care duce la locuinta unui intelept. Iata

pavilionul ceaiului.

Arhictectura sa este simpla, este construit din lemn si din bambus. Nu este
vorba de un lucru care sa se impotriveasca timpului, sa-l sfideze printr-o
eternitate derizorie de piatra. Incaperea in care intram are o suprafata
modesta: aproximatv noua metri patrati (doua rogojini si jumatate); trei-patru
prieteni pot sta aici in voie. O pictura zen si un buchet de flori de cimp inveselesc atmosfera.

In vatra ard carbuni de lemn, ceainicul rotund e din metal si poarta patina timpului; si mai poti vedea
recipientul de apa, lingura din bambus, o pinza alba imaculata, cutiile de ceai si bolurile traditionale
obisnuite.

Maestrul ceaiului executa gesturile rituale cu eficacitate, lentoare, atentie si dragoste. Conversatia
curge domoala; se vorbeste despre poezie, despre istorie sau despre arhictectura. Incetisor, zgomotul
usor al vocilor se stinge. Contemplam in tacere bolurile familiare, o floare de cimp... In departare se
aude trilul unei pasari. Timpul s-a oprit. Armonie, seninatate.

De-a lungul secolelor, ritualul s-a complicat, au fost fixate sute de reguli referitoare la aranjarea
florilor, modul de a turna ceaiul, etc., dar Rikyu, cel mai celebru dintre maestrii ceaiului, amintea:

Ceaiul este doar atat: Fierbi apa, Infuzezi ceaiul, si il bei... Asta este tot ce trebuie sa stii.

VIZITATORUL

Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa
mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:

"A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician,

deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de
probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!"
PESTELE PROASPAT

Japonezii adora sa manance peste proaspat. Doar ca apele din

apropierea Japoniei nu se mai pescuieste peste de zeci de ani asa ca
pentru ca japonezii sa manance peste au construit vase de pescuit
imense care au mers departe in larg.

Cu cat mergeau mai departe cu atat dura mai mult sa aduca pestele
prins la mal. Daca o astfel de cursa dura mai mult de 2 zile pestele
deja nu mai era proaspat si japonezilor nu le mai placea gustul lui.

Pentru a rezolva aceasta problema companiile de pescuit au instalat figidere imense pe vasele lor.
Prindeau pestele si il puneau la inghetat direct pe mare. Asta a permis vaselor de pescuit sa mearga si
mai departe si sa stea mai mult timp in larg.

Cu toate acestea japonezii simteau diferenta intre pestele proaspat si cel inghetat. Cel inghetat nu era
tocmai pe gustul lor asa ca se cumpara din ce in ce mai putin si cu un pret din ce in ce mai mic.

Companiile de pescuit au venit cu o noua idee: au instalat rezervoare imense in care depozitau apa in
care se afla peste viu. Imediat ce prindeau pestele il bagau in rezervoarele imense si il hraneau
periodic.

Pestii dupa ce se miscau un pic invatau repede ca nu au nimic de facut si mancarea le vine la ore fixe
asa ca deveneau din ce in ce mai plictisiti si lascivi. Dar erau in viata!

Japonezii au simtit si de asta data diferenta. Pentru ca pestele nu prea se misca zile in sir isi pierdea
gustul de peste proaspat.

Cum credeti ca au rezolvat companiile de pescuit aceasta problema? Cum au reusit sa aduca peste
proaspat in Japonia?

Pentru a mentine pestele viu ei au folosit in continuare rezervoarele imense pline cu apa dar au adaugat
in fiecare rezervor cate un rechin mic! Rechinul mai manca cativa pesti dar marea majoritate a pestilor
ajungea in viata la mal. Nu numai atat dar erau fortati sa isi protejeze viata asa ca se miscau intr-una si
isi pastrau gustul de peste proaspat! Rechinul era o provocare pentru pesti!

Ati observat ca multi dintre noi avem o viata plictisitoare si lasciva? Deci avem nevoie de un rechin in
viata noastra sa ne trezeasca si sa ne motiveze!

De fapt in viata de zi cu zi rechinii sunt provocarile noi care ne mentin activi si ne fac sa simtim ca
traim cu adevarat viata...
NU UITA CE E CEL MAI IMPORTANT

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe

langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

"Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai
important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru
totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai
important."

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si

bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot
ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si
poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o
voce ne aminteste mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia,
dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai
important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “Bogatia sufletului.”

Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai
putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important:
“Bogatia sufletului!”

sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/2007/07/legenda-celor-8-minute.html
CEI 2 LUPI

Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul

sau si-l invata:

"In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila, o

lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia,
lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele.
Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea,
darnicia, adevarul, blandetea si mila, iubirea."

Copilul priveste intrebator spre bunicul lui:

"Si care dintre ei va invinge?"

Batranul il priveste in ochi:

"Cel pe care il vei hrani!!!"

CREDINTA

Un profesor de filosofie ateu tinea o prelegere studentilor sai cu tema

Stiinta si Dumnezeu. Ii cere unuia din studenti sa se ridice si il
intreaba:

P: Crezi in Dumnezeu?
S: Sigur ca da, domnule!

P: Si crezi ca Dumnezeu e bun?

S: Cu siguranta!

P: Si crezi ca Dumnezeu e atot-puternic?

S: Da!

P: Fratele meu a murit de cancer desi s-a rugat lui Dumnezeu sa il vindece. Majoritatea dintre noi
incearca sa ii ajute pe ceilalti cand sunt bolnavi, totusi Dumnezeu nu a facut-o. Acum spune-mi, mai
poate fi Dumnezeu bun?

(Studentul asculta tacut)

P: Nu prea poti sa raspunzi, asa-i? Asa ca mai bine sa incepem din nou: este Dumnezeu bun?
S: Da!

P: Dar "cel cu coarne" este bun?

S: Nu!

P: De unde vine "incornoratul"?

S: De la Dumnezeu!

P: Corect! Si acum spune-mi te rog, exista rau in lumea asta?

S: Exista...

P: Am putea spune ca raul este peste tot, nu-i asa?

S: Da...

P: Si sa nu uitam ca Dumnezeu a facut totul, corect?

S: Da!

P: Acestea fiind spuse, cine a creat raul?

(Studentul nu raspunde nimic...)

P: Exista boli? Exista josnicie? Ura? Hidosenie? Toate lucrurile acestea teribile exista in lumea
noastra, nu-i asa?
S: Asa este domnule.

P: Daca ele exista, cine le-a creat?

(Studentul din nou nu avea nici un raspuns...)

P: Stiinta spune ca ai 5 simturi cu ajutorul carora poti sa identifici si sa observi tot ceea ce este in jurul
tau. Spune-mi te rog atunci, l-ai vazut pe Dumnezeu?
S: Nu domnule.

P: L-ai auzit vreodata pe Dumnezeu?

S: Nu domnule.

P: L-ai simtit pe Dumnezeu, l-ai gustat pe Dumnezeu sau poate l-ai mirosit pe Dumnezeu? Ai avut
macar o data o perceptie senzoriala a lui Dumnezeu?
S: Nu Domnule, ma tem ca asta nu s-a intamplat niciodata.

P: Si totusi crezi in EL?

S: Da!

P: Daca e sa ne luam dupa protocolul empiric al demonstrarii testabile stiinta spune ca Dumnezeul tau
nu exista. Ce ai de spus legat de aceasta?
S: Nimic. Tot ce pot sa spun e ca am credinta.

P: Mda...CREDINTA. Asta e problema pe care o are stiinta!

S: Domnule profesor, exista caldura?

P: Da!

S: Dar recele, exista?

P: Da!

S: Nu domule, rece nu exista!

(In clasa se facu liniste.)

S: Domnule pofesor, poate fi cald, foarte cald, putin cald sau sa nu fie caldura deloc. Dar nu exista
rece. Putem ajunge la -273,15 grade Celsius ceea ce inseamna ca nu avem caldura deloc dar nu putem
merge mai departe de atat. Deci nu exista rece. Rece e un cuvant care defineste absenta caldurii! Nu
putem masura recele! Caldura e energie, recele nu este opusul caldurii, este doar absenta acesteia.
(O tacere monumentala se lasa in toata sala. Daca ai fi scapat un ac, ciocnirea cu solul s-ar fi auzit in
toata clasa.)

S: Ce spuneti despre intuneric domnule profesor? Exista intuneric?

P: Desigur. Ce ar mai fi noaptea daca nu intuneric?

S: Va inselati din nou! Intunericul este absenta unui alt lucru... Putem avea lumina redusa, lumina
normala si chiar lumina orbitoare, dar daca nu avem deloc lumina obtinem intunericul, nu-i asa? In
realitate intunericul nu exista! Daca ar exista am putea sa facem intunericul mai intunecat sau mai
putin intunecat si aceasta nu e posibil.

P: Si unde incerci sa ajungi cu demonstratia asta?

S: Domnule opinia mea este ca premiza filosofica pe care s-a bazat demonstratia dumneavoastra de
mai devreme este eronata...

P: Eronata? Poti sa imi explici de ce?

S: Dumneavoastra ati pornit de la premiza dualitatii. Ati spus ca exista viata si moarte, un Dumnezeu
bun si un Dumnezeu rau. Vedeti conceptul de Dumnezeu ca pe ceva finit, ca pe ceva ce poate fi
masurat. Stiinta de astazi nu poate sa explice nici macar ce e un gand! Foloseste electricitatea si
magnetismul si totusi nu a reusit sa le inteleaga pe deplin pe nici una din ele...

(Profesorul asculta tacut pledoaria tanarului...)

S: A considera moartea ca opus al vietii inseamna sa ignori faptul ca de fapt moartea nu exista in
realitate. Moartea reprezinta absenta vietii! Domnule Profesor, obisnuiti sa le predati studentilor
dumneavoastra faptul ca omul se trage din maimuta, nu-i asa?
P: Daca te referi la procesul evolutiei naturale, atunci da, cu siguranta predau asta!

S: Ati observat evolutia cu ochii dumneavoastra?

(Profesorul facu semn ca nu si incepu sa zambeasca pentru ca realiza unde vroia sa ajunga studentul.)

S: Cum nimeni nu a observat procesul evoutiv si nici macar nu a putut dovedi aceasta teorie, nu am
putea spune ca dumneavoastra ne invatati doar opinia dumneavoastra personala? Mai mult, am putea
spune ca acum semanati mai mult cu un predicator decat cu un cercetator de stiinta.

(in toata clasa se auzeau zgomote de uimire)

S: A vazut cineva din clasa asta creierul domnului profesor?

(Toata sala incepu sa rada.)

S: Este macar cineva din toata clasa care a auzit creierul domnului profesor? Sau macar sa il fi gustat,
atins ori mirosit? Se pare ca nici unul dintre voi nu a facut asta asa ca in concordanta cu regulile
protocolul empiric al demonstrarii testabile stiinta spune ca domnul profesor nu are creier! Si atunci
cum putem avea incredere in cursurile predate de dumneavoastra?

(Era tacere din nou in camera. Profesorul se uita nemiscat la student si intr-un tarziu raspunse...)

P: Cred ca pana la urma trebuie sa ma crezi pe cuvant...

S: La asta se reduce totul pana la urma: CREDINTA!
IMPARATUL

Un imparat din orientul indepartat ajunse la batranete si stia ca venise

timpul sa aleaga un succesor. In loc sa il aleaga pe unul din copiii sau
asistentii sai a decis sa faca ceva diferit. Intr-una din zile i-a adunat pe
toti copiii din imparatia sa si le-a spus: "A sosit timpul sa imi aleg un
succesor. Asa ca am decis ca succesorul meu sa fie unul dintre voi!"

Copiii erau socati. Dar imparatul a continuat: "Am sa dau astazi

fiecaruia dintre voi cate o samanta. Vreau ca fiecare sa o planteze si
apoi sa aiba grija zilnic de ea: sa o udati si sa o ingrijiti iar dupa un an
sa va intoarceti la palat. Eu voi judeca dupa plantele pe care mi le
aduceti cine va fi urmatorul imparat!"

In acea multime se afla si un baiat pe care il chema Ming. Ca toti celalti copii a primit si el o samanta
si a plecat incantat cu ea spre casa. I-a spus mamei sale povestea iar aceasta l-a ajutat in a alege un vas
si pamant potrivit. Baiatul a plantat samanta si apoi a udat-o zilnic cu deosebita atentie. In fiecare zi,
spre seara, venea sa vada daca a rasarit ceva din samanta primita de la imparat.

Trecusera deja 3 saptamani si ceilalti copii deja incepusera sa vorbeasca despre plantele lor. Ming era
mereu tacut pentru ca din samanta lui deocamdata nu crescuse nimic. Au trecut 4 saptamani, apoi 5
saptamani si mai apoi 6 luni iar Ming, desi uda samanta cu constiinciozitate, nu avea inca o planta.
Incepuse sa se simta ca un ratat iar un sambure de indoiala incolti in inima sa. Daca dintr-un motiv sau
altul isi omorase planta si nimic nu va mai rasari din samanta sa?

Toti prietenii lui aveau deja copacei sau plante uriase numai el nu avea nimic. Bine inteles ca Ming nu
le-a spus nimic prietenilor sai si uda samanta in continuare in speranta ca un miracol se va intampla.

A trecut un an si sosise ziua in care toti copii din regat trebuiau sa se intoarca la palat cu plantele
pentru a fi inspectate de imparat. Ming ii spuse mamei sale ca nu vrea sa se duca cu un vas gol la
imparat dar aceasta l-a sfatuit sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Asa ca Ming, onest din
fire, desi simtea ca ii este rau la stomac din pricina trairilor pe care le avea, a plecat la palat cu vasul
gol.

Cand a ajuns acolo a vazut la ceilalti copii o mare varietate de plante, una mai frumoasa decat cealalta,
in toate formele si culorile. Bine inteles ca toti copii radeau de el pentru ca venise cu vasul gol si unii
chiar ii spuneau ironic: "Nu-i nimic! Poate data viitoare o sa iti iasa mai bine!"

Cand imparatul a intrat in sala copiii au amutit iar Ming s-a ascuns undeva in spate pentru a nu fi
observat. Imparatul a rostit: "Astazi imi voi alege un succesor!" si incepu inspectia plantelor. Vazand
dupa o vreme vasul gol a lui Ming, imparatul ordona sa fie adus in fata multimii. Ming era
inspaimantat si tot ce putea gandi era: "Imparatul stie ca sunt un ratat! Probabil ca acum ma va omori
ca sa ma dea drept exemplu negativ celorlati!".

Imparatul a spus: "Iata-l pe noul vostru imparat! Numele lui e Ming!". Lui Ming nu ii venea sa creada.
Fusese la un pas sa isi piarda viata iar acum e proclamat imparat? Cum putea fi el noul imparat?

Apoi imparatul a continuat: "Acum un an am dat fiecaruia dintre voi cate o samanta. V-am spus sa
luati samanta si sa o plantati, sa o ingrijiti si apoi peste un an sa mi-o aduceti inapoi. Numai ca am
omis sa va spun ca v-am dat tuturor seminte fierte, din care e imposibil sa creasca ceva. Toti cu
exceptia lui Ming mi-ati adus inapoi copaci, plante si flori dar asta pentru ca ati inlocuit samanta pe
care v-am dat-o. Ming a fost singurul care a fost onest si nu a inlocuit-o si a avut curaj sa se intoarca la
palat cu un vas in care nu crescuse nici o planta. Asa ca incepand de azi Ming este noul vostru
imparat!"

*******

EPILOG:

Daca plantezi onestitate ai sa culegi incredere.

Daca plantezi bunatate ai sa culegi prietenie.
Daca plantezi umilinta ai sa culegi maretie.
Daca plantezi perseverenta ai sa culegi victorie.
Daca plantezi consideratie ai sa culegi armonie.
Daca plantezi munca ai sa culegi succes.
Daca plantezi iertare ai sa culegi impacare.
Daca plantezi credinta ai sa culegi miracole.

Pe de alta parte:

Daca plantezi mincuna ai sa culegi neincredere.

Daca plantezi egoism ai sa culegi singuratate.
Daca plantezi mandrie ai sa culegi distrugere.
Daca plantezi invidie ai sa culegi necazuri.
Daca plantezi lacomie ai sa culegi pierdere.
Daca plantezi barfa ai sa culegi dusmani.
Daca plantezi griji ai sa culegi riduri.
Daca plantezi pacat ai sa culegi vinovatie.

CAINELE DIN OGLINDA

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea
pe toti peretii oglinzi imense.

Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa

scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura
la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.

Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta

pentru a se apara de atacatori, dupa care, latrand cu furie, se arunca
asupra unuia dintre presupusii sai adversari.

In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel si
intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare...
OFERA CEEA CE VREI SA PRIMESTI

Calculatorul pe care il folosesc acum pentru a scrie acest mesaj este

alimentat cu electricitate. Electronii curg in mod constant in calculator
si inapoi pe cablul de alimentare. Daca electronii nu ar curge decat
intr-o singura directie, adica doar inspre calculator, acesta nu ar
functiona. Electricitatea este utila atunci cand curge in ambele directii.

De asemenea apa vine prin conducte in casa mea. Folosim apa pentru
baut, spalat vase si haine, pentru facut baie, dupa care apa pleaca pe
conducte mai departe. Daca apa ar curge doar inspre casa mea, nu ar
trece mult pana cand as avea o casa plina de apa. Daca ea nu ar face
altceva decat sa mearga mai departe din casa mea… in curand as fi
foarte insetat si murdar.

Exact in acest mod, a da si a primi este ceea ce face ca energia vietii sa circule. In lipsa celeilalte, una
singura este fara folos. Merg mana in mana. Cea mai eficienta metoda de a obtine ceea ce vrei este sa
ii ajuti pe altii sa obtina ceea ce vor.

Ofera din dragostea ta celorlalti si vei primi iubire la randul tau. Ofera din atentia ta celorlalti si vei
primi atentie la randul tau. Invata-i pe ceilalti si vei invata. Ajuta-i pe ceilalti sa atinga bunastarea
materiala si vei atinge bunastarea materiala. Ofera din respectul tau celorlalti si vei fi respectat la
randul tau.

Este o diferenta foarte mica intre a oferi si a primi. Nu sunt lucruri opuse, de fapt ambele sunt parti din
aceasi curgere continua. Curgerea, si nu directia, este lucrul cel mai important.

VIZIUNEA ASUPRA LUCRURILOR

A fost odata ca niciodata un om foarte bogat care avea dureri

ingrozitoare de ochi. A consultat o multime de doctori, fiecare
punandu-i alt diagnostic si recomandandu-i tratamente diferite. Astfel,
a inghitit o multime de leacuri si doctorii, a facut o multime de injectii,
dar nimic din toate acestea nu l-a ajutat sa scape de durerea care il
coplesea.

Ba mai mult, durerea lui crestea pe masura ce incerca sa o opreasca.

Intr-o buna zi, intr-o incercare disperata de a opri durerea, a decis sa apeleze la un calugar renumit
pentru vindecarile sale miraculoase. Calugarul a ascultat cu atentie si dupa un moment de tacere a
decis ca problema se poate trata numai daca pentru o vreme ochii bogatasului vor vedea numai
culoarea verde si nicidecum alta culoare.

Imediat bogatasul a cumparat o multime de butoaie de vopsea si a angajat un grup de pictori si zugravi
sa vopseasca fiecare lucru din palatul sau in verde (exact cum spusese calugarul).

Dupa cateva zile, cand calugarul veni in vizita la bogatas, slujitorii acestuia s-au repezit la el cu 2
galeti de vopsea verde si le turnara peste el! Venise imbracat in rosu si stapanul lor nu trebuia sa vada
alta culoare decat verde, caci altfel durerea de ochi ii revenea inapoi...

Vazand aceasta calugarul izbucni in ras si apoi spuse:

"Era de ajuns sa cumperi o pereche de ochelari de soare verzi si asta pentru un pret foarte mic. Ai fi
salvat palatul, copacii, si toate celelalte obiecte de a fi vopsite in verde. Unde mai pui ca mai
economiseai si o multime de bani!"

Nu poti vopsi toata lumea in verde! Dar daca iti schimbi viziunea, lumea va aparea asa cum trebuie sa
fie. E stupid sa incerci sa modelezi lumea din jurul tau inainte de a incerca sa te modelezi pe tine!

Incearca mai intai sa iti schimbi viziunea asupra lucrurilor! Gandeste simplu, traieste simplu!

LAPTELE VARSAT

Aceasta povestire este despre un cunoscut cercetator stiintific care a facut

cateva descopriri de senzatie in domeniul medical. Tocmai era intervievat
de catre reporterul unui ziar cand acesta il intreba de ce crede el ca a fost
capabil sa faca aceasta munca creativa iesita din comun. Ce l-a deosebit
de ceilalti insi obisnuiti?

Dupa un moment de gandire cercetatorul a raspuns:

"In opinia mea totul se datoreaza unei experiente pe care eu si mama mea
am avut-o in copilarie pe vremea cand eram inca foarte mic. Am incercat
sa scot o sticla de lapte din frigider si deodata, pentru ca nu o tineam bine,
aceasta a alunecat si tot continutul ei s-a imprastiat pe podea peste tot in
bucatarie. Da, pentru mine parea o mare de lapte veritabila!

Evident mama a auzit zgomotul si a venit in graba in bucatarie dar, in loc sa inceapa sa tipe si sa ma
certe sau sa ma pedepseasca a spus: "Robert, ia uite ce 'frumusete' ai facut aici! Mai rar am vazut asa o
mare de lapte pe jos. Acum daca tot ai facut nazbatia si esti murdar din cap pana in picioare ce-ar fi sa
te joci putin in lapte pana ne apucam de curatat?"

Si asa am facut! Dupa cateva minute mama mi-a spus: "Stii Robert, de fiecare data cand faci cate o
nazbatie ar trebui ca la final sa cureti totul si sa incerci sa refaci ordinea care era inainte. Asa ca spune-
mi cum vrei sa facem asta? Sa folosim un burete, un prosop sau poate un mop? Care ti se pare mai
potrivit?" Am ales un burete si apoi impreuna am curatat tot laptele care era varsat pe jos.

Dupa ce am terminat de curatat mama mi-a spus: "Stii, ceea ce tocmai ti s-a intamplat tie este un
experiment esuat in a tine o sticla mare de lapte cu doua manute mici. Hai sa mergem in curte si sa
umplem din nou sticla de lapte cu apa si sa vedem daca descoperim o metoda de a reusi sa o folosesti
fara sa o scapi pe jos!"

Si asa am invatat, dupa cateva incercari nereusite, ca prinzand sticla cu amandoua mainile cat mai sus
cu putinta de gat (acolo unde era partea cea mai mica ca diametru) o puteam manevra fara sa o scap. Si
de atunci nu am mai scapat nici o sticla de lapte! Ce lectie minunata!

Atunci am realizat ca nu trebuie sa imi fie frica de greseli. In fiecare greseala am inceput sa vad o
oportunitate de a invata ceva nou, lucru care de fapt sta la baza experimentelor stiintifice. Chiar daca
experimentul nu functioneaza, de regula invatam ceva util din el!"
DOUA BROSCUTE

Un grup de broscute calatoreau prin padure cand deodata doua dintre

ele au cazut intr-o groapa foarte adanca.

Cand celelalte broscute au vazut cat de adanca era groapa si-au pierdut
speranta si le-au spus sincer ca pentru ele nu mai este nici o scapare.

Bineinteles ca cele doua broscute au ignorat sfaturile si comentariile

primite si au inceput sa sara cu toata puterea pentru a iesi din groapa.
Celelalte broscute au continuat sa strige de pe marginea gropii si le tot
spuneau ca nu mai are nici un rost sa se mai chinuie sa sara si ca ar fi
mult mai bine sa se resemneze si sa isi accepte soarta.

Dupa o perioada de timp una din cele doua broscute epuizata de efort si de larma celor de sus care ii
tot striga sa renunte le-a urmat sfatul: a cazut si a murit.

Cealalta broscuta, desi vadit obosita, a continuat sa sara cat de sus putea ea. Multimea tulburata a
inceput din nou sa-i strige sa se opreasca pentru ca mai rau isi facea. Nu putea avea alta soarta decat sa
moara in acea groapa.

Dar iata ca deodata broscuta noastra isi impreuna fortele si facu un salt impresionant, astfel reusind sa
iasa din groapa.

Multimea amuti. Intr-un tarziu o broasca mai batrana intreba cu jumatate de gura: "Cum de ai
continuat sa sari cand noi cu totii iti spuneam sa te opresti si sa renunti?"

Iar broscuta le-a explicat prin semne ca e surda din nastere si ca a crezut tot timpul ca toata multimea o
incurajeaza...

Epilog: Din aceasta povestioara putem invata cel putin 2 lucruri:

1. Cuvintele pot avea putere asupra vietii si a mortii: un cuvant incurajator spus cuiva care e
demoralizat ii poate salva ziua.

2. Un cuvant rau voitor spus cuiva care e demoralizat poate fi picatura care umple paharul si poate sa il
indrepte spre gesturi necugetate.

Deci nu subestimati puterea cuvintelor...

POVESTEA DRAGOSTEI

A fost odata ca niciodata o insula pe care traiau toate sentimentele si

elementele naturii: Bucuria, Tristetea, Intelepciunea, si chiar si
Dragostea. Intr-o buna zi s-a raspandit vestea ca insula se va scufunda,
asa ca toti au inceput sa isi construiasca sau sa isi repare barcile si au
plecat care incotro.

Dragostea a perseverat pana in ultimul moment si cand insula era

aproape scufundata a decis sa ceara ajutor celorlalti. Bogatia tocmai
trecea pe langa dragoste intr-un iaht imens. Dragostea i-a spus:
"Bogatie, as putea sa vin si eu cu tine?" si Bogatia i-a raspuns:
"Nu, nu poti! Am o multime de aur, argint si pietre pretioase in barca asa ca nu mai am loc si pentru
tine!"

Dragostea a decis atunci sa ceara ajutor Orgoliului care trecea pe acolo intr-un frumos vas care
mirosea inca a nou:
"Orgoliule, te rog ajuta-ma!"
"Nu te pot ajuta Dragoste! Esti uda toata si ai putea sa imi strici vasul!" i-a raspuns Orgoliul.

Tristetea era foarte aproape asa ca Dragostea a mai incercat odata:

"Tristete, lasa-ma sa merg cu tine!"
"O... Dragoste, sunt asa de trista asa ca simt nevoia sa fiu singura!" i-a raspuns aceasta.

Pana si Fericirea a trecut pe langa Dragoste, dar era atat de fericita incat nici nu a observat cand
aceasta o strigase.

Cand se astepta mai putin, Dragostea aude o voce ce venea din spatele ei:
"Hai vino! Am sa te iau eu cu mine!"
Era unul din batranii insulei. Dragostea s-a simtit deodata atat de binecuvantata si fericita incat a uitat
sa mai intrebe care era numele batranului. Cand au ajuns la tarm batranul s-a ridicat si a plecat pe
drumul lui.

Dragostea a realizat deodata cat de mult ii datoreaza acelui batran asa ca a decis sa mearga la
Intelepciune, un alt batran ce locuise pe insula, si sa il intrebe cine ii oferise ajutorul.

"A fost Timpul!" raspunse intelepciunea dupa un timp de tacere.

"Timpul? Dar de ce m-a ajutat Timpul tocmai pe mine?" se mira Dragostea.
"Pentru ca Timpul" raspunse Intelepciunea "este singurul capabil sa inteleaga cat de mareata si
puternica este DRAGOSTEA!"

DRAGOSTEA ADEVARATA

Odata am avut o prietena de care eram foarte apropiat. Pe cand

stateam impreuna pe marginea unei piscine ea si-a umplut causul
palmelor cu apa si a ramas astfel nemiscata in fata mea. Apoi mi-
a zis:

"Priveste apa aceasta pe care o tin in causul palmelor. O vezi? Ea

simbolizeaza Dragostea. Atata vreme cat tii palmele deschise cu
grija permitandu-i sa ramana acolo, ea va ramane mereu acolo. In
schimb daca inchizi palmele strangand degetele in incercarea de
a o poseda ea va curge printre degete!"

"Aceasta este cea mai mare greseala pe care o fac oamenii cand intalnesc dragostea adevarata...
incearca sa o controleze prin posesivitate, ei ordona si apoi au asteptari ridicate... si la fel cum s-a
scurs apa din pumn asa se va indeparta si dragostea de ei. Pentru ca dragostea e menita sa fie libera,
nimeni nu poate sa ii schimbe adevarata natura."

"Daca exista oameni pe care ii iubesti permite-le sa fie fiinte libere. Daruieste si nu astepta nimic in
schimb. Ofera sfaturi dar nu iti impune opinia. Cere dar nu ordona. Poate ca suna simplu dar aceasta
este o lectie ce poate dura o viata intreaga pentru a fi invatata."
"Acesta este secretul dragostei adevarate. Pentru a o resimti pe deplin trebuie sa nu ai nici un fel de
asteptari de la cei pe care ii iubesti si sa manifesti pentru ei grija neconditionata."

Un ultim gand ce imi trece prin minte:

"Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care il avem ci in numarul de momente care ne taie
respiratia."
Swami Vivekananda

CAND I-AM CERUT LUI DUMNEZEU

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi dea Putere

Mi-a daruit situatii dificile de infruntat!

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi dea Inteligenta

Mi-a daruit situatii interesante si puzzleuri spre a le rezolva!

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi dea Fericire

Mi-a aratat doar cativa oameni nefericiti cu adevarat!

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi dea Bunastare

Mi-a aratat cum sa muncesc din greu!

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi faca Favoruri

Mi-a aratat oportunitatile pentru a munci mai mult!

Cand i-am cerut lui Dumnezeu sa imi dea Pace

Mi-a aratat cum sa ii ajut pe ceilalti!

Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am vrut

Dar mi-a daruit tot ce aveam nevoie!

- Swami Vivekananda

ROSE (TRANDAFIRUL)

In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept

sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat
sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand
m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de
riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.
Spuse:

- Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te

imbratisez?

Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu

putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii,
raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.

Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.

- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.

Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe
loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a
dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului" confesiunile atat de bogate in intelepciune si
experienta.

De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea,
oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata
lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un
discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a
pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase
pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si
simplu:

- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca
asta, lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa
va spun ceea ce stiu.

Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:

- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista

numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si
sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem
inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua.
Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani.
Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea
imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu
oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu
regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de
moarte.
Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le
punem in practica in viata cotidiana. Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi
de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.

SI NU UITATI: NU POTI ALEGE DACA IMBATRANESTI SAU NU! DAR POTI ALEGE SA
EVOLUEZI!

The Rose (by Bette Midler)

Some say love, it is a river

that drowns the tender reed.
Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed.
Some say love, it is a hunger,
an endless aching need.
I say love, it is a flower,
and you it's only seed.

It's the heart afraid of breaking

that never learns to dance.
It's the dream afraid of waking
that never takes the chance.
It's the one who won't be taken,
who cannot seem to give,
and the soul afraid of dyin'
that never learns to live.

When the night has been too lonely

and the road has been to long,
and you think that love is only
for the lucky and the strong,
just remember in the winter
far beneath the winter snows
lies the seed that with the sun's love
in the spring becomes the rose.

Trandafirul (de Bette Midler)

Unii spun ca dragostea e un rau

Care ineaca trestia firava
Unii spun ca dragostea e un brici
Ce lasa sufletul mai apoi sa sangereze
Unii spun ca dragostea e dorinta
O nesfarsita si dureroasa nevoie
Eu spun ca e o floare
Si tu esti singura ei samanta

Inima care se teme prea tare ca va fi frinta

Nu va invata niciodata sa danseze
Visul caruia ii este teama sa existe
Nu va avea niciodata sansa dea se implini
Va fi intotdeauna singur
Cel care nu poate darui?
Sufletul care se teme de pieire
Nu va invata niciodata sa traiasca

Cand in noapte esti prea singur

Si drumul e deja prea lung
Si te gandesti ca dragostea e doar
Pentru cei norocosi si pentru cei puternici
Amintesteti ca in iarna
Departe, adanc sub zapezi
Sta samanta din care impreuna cu dragostea soarelui
In primavara va rasari un TRANDAFIR!
OPTIMISTUL

Robie este tipul de om pe care ti-ar placea sa-l urasti: e intotdeauna bine
dispus si are intotdeauna ceva pozitiv de spus. Daca cineva il intreaba cum ii
merge, el raspunde:

"Daca ar fi mai bine de atat, ar fi nevoie de doi oameni pentru atata bine!"
E un optimist. Daca un coleg are o zi rea, Robie reuseste intotdeauna sa-l
faca sa vada partea pozitiva a situatiei. Am devenit curios si intr-o zi l-am
intrebat:

"Nu inteleg, nu este cu putinta sa fii optimist in toate zilele, tu cum reusesti?"

Robie imi raspunse:

"In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa
aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus. Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o
victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand cineva
vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-
l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii".

"Dar asta nu este intotdeauna asa de usor" i-am spus.

"Ba da, zise Robie, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu
conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni. Depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi
la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu
alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata".

Dupa aceasta discutie am pierdut legatura cu Robie fiindca mi-am schimbat locul de munca, dar
adesea ma regaseam gandindu-ma la cuvintele lui atunci optam pentru ceva in viata in loc sa
reactionez la evenimente. Apoi am aflat ca Robie a avut un accident groaznic la locul de munca, a
cazut de la 18 metri inaltime si dupa o operatie de 8 ore si dupa o indelungata spitalizare a iesit avand
o placa de otel in spate. M-am dus sa-l vad si l-am intrebat daca se simte tot atat de bine.

"Vrei sa vezi cicatricile mele?"

"Dar cum faci sa ramai pozitiv dupa ce ti s-a intamplat?

"In timp ce cadeam, primul lucru care mi-a venit in minte a fost fetita mea. Apoi in timp ce zaceam pe
pamant, mi-am zis ca pot sa aleg intre a muri si a trai. Si am ales sa traiesc"

"Dar nu ti-a fost frica?"

"Atunci cand m-au dus la spital si am vazut expresiile fetelor surorilor si doctorilor, mi-a fost frica
fiindca era de parca se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a intrebat daca am alergie si am
raspuns: DA! Toti m-au privit si atunci am urlat: sunt alergic la gravitatie! Toti au izbucnit in ras, si eu
le-am spus: acum operati-ma ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!"

Robie m-a invatat ca in fiecare zi avem posibilitatea de a alege sa traim o viata deplina. Si este inutil sa
fim mereu ingrijorati pentru maine fiindca fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie sa traim, si
maine ne vom gandi la problemele de maine. La urma urmei, azi este ziua de maine pentru care iti
faceai probleme ieri.

Iti spun ce am ales eu: voi trai din plin fiecare zi, fiecare rasuflare, si mai presus de toate, fiecare
prietenie.
MAESTRUL CHINEZ

Un tanar luptator in vechea si indepartata China isi pierduse toata increderea

in sine in urma incercarilor vietii si a razboaielor la care a participat.

Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era
iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O
frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si
moarte il bantuiau.

Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care
locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.

Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda.
Tanarul i-a spus pe un ton aspru:

-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta
dintre iad si rai.

Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:

-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea credul ca sa faci diferenta dintre cele doua.

Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea
nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a
ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:

-Asta este iadul!

Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna
iadul? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…

-Iar acesta este raiul, i-a raspuns Maestrul.

DESTINUL

In timpul unei batalii cruciale, un general a hotarat sa atace, cu

toate ca armata sa era cu mult depasita numeric de cea inamica. El
era increzator in victorie, dar oamenii sai erau cuprinsi de indoiala.
In drum spre campul de lupta s-au oprit la un altar. Dupa ce s-a
rugat impreuna cu soldatii sai, generalul a scos o moneda si a zis:

“Voi arunca acum moneda. Daca nimereste capul vom castiga,

daca e pajura vom pierde. Acum e mometul pentru ca destinul sa
ni se arate.”

Zis si facut. A aruncat moneda in aer. Toti asteptau cu nerabdare

sa vada ce le-a hotarat soarta. A iesit capul. Soldatii au rasuflat
usurati. Plini de incredere au atacat armata inamica si au iesit victoriosi.
Dupa batalie un locotenent remarca:

“Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Intr-adevar!” i-a replicat generalul si i-a aratat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele
parti.

DACA AS AVEA...
Se spune ca cineva se plimba pe plaja intr-o noapte cu luna plina in
timp ce gandea:

"Daca as avea o masina, as fi fericit.

Daca as avea o casa, as fi fericit.
Daca as avea un job perfect, as fi fericit.
Daca as avea o pereche perfecta, as fi fericit."

La un moment dat se loveste de o punguta plina cu pietre si incepe sa

le arunce in mare una cate una de fiecare data cand zicea: As fi fericit daca..

Asa a facut pana in momentul in care i-a ramas o singura piatra in punguta, piatra pe care a si pastrat-
o. Ajungand acasa si-a dat seama ca acea pietricica era un diamant foarte valoros.

Iti dai seama cate diamante a aruncat in mare fara sa se opreasca si sa le aprecieze? Cati dintre noi
trecem aruncand comori pretioase in timp ce asteptam ceea ce credem ca e perfect sau visand si dorind
ceea ce nu avem, in loc sa apreciem ceea ce avem langa noi.
Uita-te in jurul tau si daca te vei opri sa analizezi, iti vei da seama cat de norocos esti... fericirea e
foarte aproape de tine si nu i-ai dat ocazia sa o demonstreze.

Observa pietricica... poate fi un diamant foarte valoros. Fiecare zi e un diamant pretios, valoros si de
neinlocuit. Depinde de tine sa profiti de el sau sa il arunci in marea uitarii si sa nu il mai recuperezi
niciodata.

O INIMA FRUMOASA

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna
trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa
vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau
inima care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici
o fisura.

Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o
vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude
singur cu ea.

Cand deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima
batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o
inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, locuri unde
bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre
bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in
loc lipseau bucati intregi din inima lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", isi sopteau uimiti oamenii. Tanarul, dupa ce
examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:

- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana,
numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta.
Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup
o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din
inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la
milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de
dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor
oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile
deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare
risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si
pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile
goale cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a
incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a
rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe
care a pus-o in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus-o in inima
tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.Tanarul si-a privit
inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva
perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au
pornit impreuna la drum. Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept.
O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...
Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

VASUL CRAPAT

O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele
doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand
celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa.

La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat

ajungea doar pe jumatate. Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia
aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mandru
de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine cu
imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate
din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor:
"Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana
acasa!"

Batrana a zambit: "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru ca
am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, in timp ce ne
intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar
mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa."

Morala: Crapatura vasului nu inseamna sfarsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit. Fiecare dintre
noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac viata impreuna atat de interesanta si
ne rasplatesc atat de mult. Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in
ea.

URMARIND DOI IEPURI

Un student de arte martiale l-a intrebat pe profesorul lui:

„As vrea sa-mi imbunatatesc cunostintele de arte martiale. As vrea sa
mai invat cu inca un profesor pentru a invata un alt stil. Ce parere
aveti despre aceasta idee?”
Vanatorul care alearga doi iepuri”, a raspuns Maestrul, „nu prinde
niciunul”.

ADEVARATA COMOARA

Un tanar era foarte suparat ca nu are mai multi bani, ca nu-si poate
cumpara tot ce-si dorea. Se plimba trist pe strada, nestiind cum sa iasa din
aceasta situatie. Dar, cum mergea el asa, s-a lovit deodata de cineva. Mare
i-a fost mirarea sa vada ca, din neatentie, a dat peste un om sarman, fara
vedere. Incerca bietul om sa se ajute cu un baston si sa gaseasca drumul
spre casa. Tanarul nostru l-a ajutat, conducandu-l de brat.

Vazand cat sunt altii de necajiti, tanarul nu s-a mai gandit, de atunci, decat la un lucru: cat de bogat
este el. Nu avea bani pentru tot ce si-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii
nu o pot cumpara: sanatatea cu tot ce izvoraste din ea - putere de munca, bucurie si voie buna.

Acum isi dadea seama ca sunt oameni care au ramas ologi in urma unor accidente. Dar picioarele sale
il puteau duce oriunde. Altii au ramas orbi. El putea sa vada, insa, clipa de clipa, toate frumusetile din
jurul sau. Exista si unii oameni care, din pacate, sunt orbi si ologi sufleteste, pentru ca sufletul lor s-a
golit de bucurie, de speranta si dragoste. Acestia sunt cu adevarat nefericiti.

Cu cat vei fi mai binevoitor, cu atat sufletul tau va avea mai multa liniste. Cel rau si zgarcit nu da
niciodata nimic, nici macar un pahar cu apa sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic.
Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalti ?

Daca ne vom uita in jurul nostru vom vedea ca nimic nu traieste doar pentru sine. Pana si un copac
obisnuit. Chiar daca nu ne ofera fructe, ne da cel putin posibilitatea sa ne odihnim un minut la umbra
lui.

(Pilda Ortodoxa)
CAINELE SI PISICA
Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile
pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului,
cainele isi spunea:
“Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-
mi dea si mie o bucatica!”

in acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si

gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:
“Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!”

Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau.
Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea
ce ar fi primit.

Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si
devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar
mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.

Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa,
ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te
pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

O GUSTARE CU DUMNEZEU

A fost odata un baietel care a dorit foarte mult sa il intalneasca pe

Dumnezeu si s-a gandit el intr-o zi sa porneasca in cautarea Lui. Stia
foarte bine ca nu o sa fie o simpla plimbare, asa ca inainte de a porni si-a
umplut bine, bine ghiozdanul cu dulciuri si cu multe sticlute cu apa, sa-si
mai potoleasca foamea si setea din cand in cand.

Cand a fost la cateva strazi departare de casa lui a zarit un parc mare si
umbros, si s-a gandit sa-si traga putin suflul inainte de a porni iar la
drum. S-a asezat pe o banca langa un batran amarat care se uita atat de plictisit la porumbeii ce
scormoneau si ei asfaltul, in speranta ca vor mai gasi cate ceva de-ale gurii. Baietelul si-a pus
ghiozdanul in brate si a scos din el o sticluta de apa si cand sa bea a fost intrerupt de privirea
batranului, care se uita la el cu o flamanzeala de parca vroia sa il manance.

Facandu-i-se mila, baiatul i-a oferit acestuia cateva dulciuri, iar drept rasplata batranul i-a oferit un
zambet. Atat de incredibil si de radiant a fost zambetul batranului, incat baietelul i-a oferit si o sticluta
cu apa doar, doar va mai primi inca un zambet atat de frumos. Fara nici o ezitare si fara nici o retinere,
batranul i-a mai zambit inca o data copilului.

Toata dupa-amiaza au stat acolo pe banca, mancand si band, fara sa isi spuna vreun cuvant unul
celuilalt. Pe cand se innopta, baiatul simti prezenta oboselii si se hotari sa o ia catre casa, cu gandul ca
isi va continua calatoria in urmatoarea zi. Nici nu apuca bine sa faca cativa pasi ca da fuguta inapoi sa-
l imbratiseze pe colegul sau de banca. Batranul, surprins de fapta copilului, i-a oferi in schimb cel mai
frumos zambet pe care l-a vazut copilul in acea zi.
Ajuns acasa, mama baiatului il intampina. Surprinsa de expresia fetei plina de fericire a copilului ei, nu
rabda sa nu il intrebe:
"Ce ai facut tu azi de esti asa de fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?"
Copilul ii raspunse: "Am luat masa cu Dumnezeu!"
Si inainte ca mama lui sa apuce sa ii raspunda, a mai adaugat:
"Stii ceva? Are cel mai frumos zambet dintre toate pe care le-am vazut vreodata!"

Intre timp, batranul a ajuns si el acasa si fiul sau, observand privirea pasnica a tatalui, nu a ezitat sa nu
il intrebe:
"Tata, ce ai facut azi de esti asa fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?"
El i-a raspuns fiului sau: "Am mancat in parc dulciuri cu Dumnezeu!"
Si inainte ca fiul sau sa apuce sa ii raspunda, el a adaugat:
"Stii ceva? Este mult mai tanar decat am crezut!"

PRIVIREA

Un om a plecat intr-o zi pe camp sa fure porumb. A luat cu el pe unul din

copiii sai pentru ca sa-i dea de stire in caz ca venea cineva in timp ce el era
ocupat cu umplerea sacului.

Inainte de-a intra in lanul de porumb s-a uitat cu atentie in toate partile. Dupa
ce a dat ultimele instructiuni copilutui, a dat sa plece. Imediat copilul l-a
strigat: "Taticule! Ai uitat sa te uiti in sus!"

Rusinat de cuvintele copilului si dandu-si seama ca este totusi Cineva acolo

sus care vede totul, omul a plecat spre casa pocaindu-se de intentia sa urata.
Inainte de a face orice, ar trebui sa privim in sus...

POT ALEGE!

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui
traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment
dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il
indemna sufletul. Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de
pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede. A doua cale
nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de
vanturi puternice. Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind
in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin
de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii. Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i
se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand. Dupa 7 luni sosi si
cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire
interioara. Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce
drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

- Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

- Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce
intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta
incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
- Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul
altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu
calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
- Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere
viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma
inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am
ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la
orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.