Istoria ieroglifică, operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703-1705, este un roman

alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filozofic, fiind printre puţinele opere scrise în
limba română. Opera îmbină, aşadar, mai multe specii şi genuri literare, precum şi o gamă largă
a modalităţilor de expunere, cum ar fi: naraţiunea, monologul artistic, proza lirică, fraza rimată
în interiorul textului, descrierea etc.
Deşi greoaie la lectură, din cauza frazei latineşti care-i era atât de familiară autorului, opera are
o importanţă deosebită, fiind considerată de către George Călinescu singura operă literară
viabilă din perioada veche.
Tema

Tema o constituie conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti pentru ocuparea tronului

Moldovei de către Mihail Racoviţă, o rudă a domnitorului din Ţara Românească, în defavoarea
fraţilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat între anii 1688-1705 şi este prezentat sub forma
alegoriei luptei dintre Ţara Păsărilor şi Ţara Patrupedelor, vreme de 17 ani.

Titlul

Titlul este o metaforă, sugerând istoria secretă a unui conflict prelungit între Moldova şi Ţara
Românească privind ocuparea tronului din Moldova de către o rudă a lui Brâncoveanu,
Cantemir demascând astfel intrigile subterane ale politicii din acea vreme.

Structura operei

Structura operei este complicată şi complexă, având o alcătuire organizată şi explicită, Cantemir
urmărind înţelegerea în profunzime şi dezlegarea de către cititor a acestei istorii ascunse:

Cuvântul pentru cititor include în titlu şi o urare, „Izvoditoriul (autorul) cititorului, sănătate”;
„Scara numerelor şi cuvintelor străine, tâlcuri”, în care explică neologismele folosite în textul
operei;
Subiectul este alcătuit din 12 părţi;
Ultimul capitol, Scara numerelor şi a cuvintelor ieroglifice, tâlcuri, dezvăluie (descifrează)
numele personalităţilor istorice simbolizate de păsările şi animalele prezente în roman, precum
şi al celorlalte „vieţuitoare” participante la conflict.

Subiectul operei

Bătălia pentru tronul Moldovei este imaginată ca un „divan”, o adunare oficială, la care
participă păsările şi dobitoacele, aflate într-o acerbă luptă pentru putere.
Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca Istoria ieroglifică este "Istoriia ieroglifică în
doasprădzece părți împărțită, așijderea cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură cu
scară a numerelor streine tâlcuitoare."

Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care toate
personajele sunt animale, dar reprezintă oamenii contemporani cu autorul. Cheia de la sfârșit
lămurește numele adevărate ale actorilor romanului.

Istoria ieroglifică este lupta între animale: țara cuadrupedelor este Moldova, cu fiare fioroase :
Pardosul (=leopard, Iordache Ruset), Ursul (Vasile vornicul Costache), Lupul (Lupu Bogdan
hatmanul), Vulpea (Ilie Țifescu stolnic), Mâță sălbatică (Ilie Cantacuzino, vistiernic, mai înainte
comis) și țara păsărilor, Țara Românească, plină de păsări de pradă: Corbul (Constantin
Brâncoveanu), Cucunozul (sau Cucuzon =cuc) și Brehnacea, cei doi unchi ai domnului (Mihai și
Constantin Cantacuzino), Blendăul (Șerban Greceanu, fratele cronicarului Radu Greceanu,
traducătorul Bibliei în l. română), Hărețiul (Radu Golescu, mare comis), la care se adaugă și
împărăția peștilor, adică Imperiul Otoman.[2] Povestirea începe cu "adunarea celor două
monarhii" , ținută la 1703 la Arnăut-chioi, un sat de lângă Adrianopol, pentru alegerea domnului
Moldovei, în locul lui Constantin Duca (Vidra), mazilit. Este ales domn al Moldovei Mihai
Racoviță (Struțocămila). Vidra (Constantin Duca) se apără, ținând un discurs după toate regulile
retoricii ("Vestita axiomă între cei fizicești filosofi este că cel de asemenea iubește pre cel șie de
asemenea..."). Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei, care la rându-i ironizează dubla
înfățișare a Bâtlanului, "pasăre de apă sau pește de aer". Struțocămila (Mihai Racoviță, domnul
ales) este prezentat într-o imagine caricaturală, care după "socoteala loghicească" "dobitoc cu
patru picioare nu este, pasăre zburătoare nu este, cămilă nu este, Struț aplos nu este, de aer nu
este, de apă nu este...".Boierii moldoveni sunt cumpărați cu bani și onoruri de către Constantin
Brâncoveanu. Mihai Racoviță capătă și mulți bani vărsați lăcomiei demnitarilor turci. Imperiul
Otoman, capiștea (templul) zeiței Pleonexia, este arătat în chip alegoric ca o cetate minunată și
bogată, clădită numai pentru pradă și mită. Sosind în Moldova Mihai Racoviță, țara este supusă
unei cumplite asupriri de către boieri. Fiarele (boierii) își încep "giungherile" în dobitoace, ceea
ce înseamnă "prada boierilor în cei supuși."

Boierii partizani ai lui Racoviță și ai lui Brâncoveanu, bănuind pe cei doi frați Antioh Cantemir
(Filul-elefantul, gros la fire) și Dimitrie Cantemir (Inorogul, animal fabulos cu cap de cal și corn în
frunte) că ațâță împotriva celor doi domni, hotărăsc să-i prindă și să-i pedepsească. Dimitrie va
fi trimis în exil într-o insulă, cu învoirea vizirului, cumpărat cu banii domnului muntean. Șoimul
(Toma Cantacuzino) îl cheamă la o întrevedere , dar Cameleonul (Scarlat Ruset), om care trăia
numai din intrigi, câștigă încrederea lui Toma și dezvăluie totul poliției turcești (bostangiilor),
care îl prinde, însă autorul Istoriei ieroglifice scapă, cum s-a arătat mai sus, dând bani turcilor.
Pentru a călăuzi pe cititor, autorul a așezat la sfârșitul scrierii o "cheie", pe care o denumește
"Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", atât pentru persoanele trecute în text cu
nume de animale cât și pentru diferitele alegorii reprezentate de expresii poetice sau mai puțin
poetice. "Este o carte în gustul artei barocului, cu umflarea ornamentelor care acoperă și
ascund linia arhitectonică a subiectului... dar în spatele acestei luxuriante ornamentații se pot
găsi o mulțime de fapte istorice și de idei politico-sociale și filozofice de cel mai mare preț" (
după P.P.Panaitescu, op.cit., p. 79).

Romanul abundă în expresii plastice: Vidra e "jigania cu talpă de gâscă, cu colții de știucă",
Dulful (balena) e "porc peștit" și "pește porcit". În Istoria ieroglifică este folosită literatura
populară, sunt menționate proverbe și zicători, ca acestea: "Lupul părul după vremi își schimbă,
iară din firea lui nu iase", sau "Cine nu vrea să frământe , toată ziua cerne". Lumea orientală cu
farmecul ei exotic apare în descrierea vânătorii de elefanți în India, în descrierea palatelor
fantastice pe apa Nilului, în care vedem scări de marmură, ceardace ce se întind deasupra
apelor, străzi cu colonade acoperite pe margini. Și basmele populare sunt invocate în roman,
când autorul vorbește de "zmeul" care "capul cu coada să-și împleticească". Sunt înfățișate și
frumusețile vieții populare din țară., poezia obiceiurilor moldovenești. Iată un alai de nuntă,
transpus în lumea animalelor: "țânțarii cu fluere, grierii cu surle, albinele cu cimpoi cântec de
nuntă cântând, muștile în aer și furnicile pre pământ, mari și lungi danțuri rădicară, iar broaștele
toate împreună cu brotăceii din gură cântec cu acesta în versuri tocmit cânta." (citat în P. P.
Panaitescu, op.cit., p. 90). Limba folosită de Cantemir păstrează fonetica limbii subdialecticului
moldovenesc, cu multă savoare și prospețime.

"Istoria ieroglifica", opera elaborata de Dimitrie Cantemir intre anii 1703-1705, este un roman
alegoric, un pamflet politic, o fabula si un eseu filozofic, fiind printre putinele opere scrise in
limba romana. Opera imbina, asadar, mai multe specii si genuri literare, precum si o gama larga
a modalitatilor de expunere, cum ar fi: naratiunea, monologul artistic, proza lirica, fraza rimata
in interiorul textului, descrierea etc.

Desi greoaie la lectura, din cauza frazei latinesti care-i era atat de familiara autorului, opera are
o importanta deosebita, fiind considerata de catre George Calinescu singura opera literara
viabila din perioada veche.

Tema o constituie conflictul dintre Brancoveni si Cantemiresti pentru ocuparea tronului

Moldovei de catre Mihail Racovita, o ruda a domnitorului din Tara Romaneasca, in defavoarea
fratilor Cantemir. Conflictul s-a manifestat intre anii 1688 - 1705 si este prezentat sub forma
alegoriei luptei dintre Tara Pasarilor si Tara Patrupedelor, vreme de 17 ani.

Titlul este o metafora, sugerand istoria secreta a unui conflict prelungit intre Moldova si Tara
Romaneasca privind ocuparea tronului din Moldova de catre o ruda a lui Brancoveanu,
Cantemir demascand astfel intrigile subterane ale politicii din acea vreme.
Structura operei este complicata si complexa, avand o alcatuire organizata si explicita, Cantemir
urmarind intelegerea in profunzime si dezlegarea de catre cititor a acestei istorii ascunse:

» Cuvantul pentru cititor include in titlu si o urare, "Izvoditoriul (autorul -n.n.) cititorului,
sanatate";

» "Scara numerelor si cuvintelor straine, talcuri", in care explica neologismele folosite in textul
operei;

» Subiectul este alcatuit din 12 parti;

» Ultimul capitol, "Scara numerelor si a cuvintelor ieroglifice, talcuri", dezvaluie (descifreaza)

numele personalitatilor istorice simbolizate de pasarile si animalele prezente in roman, precum
si al celorlalte "vietuitoare" participante la conflict.

Subiectul operei

Batalia pentru tronul Moldovei este imaginata ca un "divan", o adunare oficiala, la care
participa pasarile si dobitoacele, aflate intr-o acerba lupta pentru putere.

Dupa mazilirea pentru a doua oara a lui Constantin Duca de la tronul Moldovei, Constantin
Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti, vrea sa aseze in scaunul moldovenesc pe Mihail
Racovita, care era sprijinit si de turci. Duca fusese ginerele Iui Brancoveanu, de aceea
domnitorul considera ca are dreptul sa hotarasca cine va fi descendentul acestuia la tronul
Moldovei si il propune pe Mihail Racovita, o alta ruda si supus al domnului muntenesc. Aceasta
sustinere politica este insa in defavoarea fratilor Cantemir, anume a lui Antioh, care ar fi trebuit
sa urmeaze in mod firesc pe scaunul Moldovei, ca descendent al tatalui lor, fostul domnitor
Constantin Cantemir.

Dimitrie Cantemir prezinta acest conflict printr-o alegorie criptica, imaginand Moldova ca
imparatia animalelor, monarhia leului, iar Tara Romaneasca sub forma imparatiei pasarilor,
monarhia vulturului. Tara animalelor ramane fara epitrop, prin inlaturarea Vidrei (Constantin
DucA) si divanul imparatesc se aduna Ia sfat pentru a-si alege un alt conducator. La aceasta
adunare vin sa participe si pasarile din vecinatate, al carui epitrop puternic, Corbul (Constantin
BrancoveanU), doreste pe scaunul imparatesc pe Strutocamila (Mihail Racovita), un personaj
ridicol, ilogic si himeric, deoarece el nu exista in realitate, "categoriile loghicai n-au cetit si in
cartile stiintei nu s-au zabovit".
Cu ajutorul imparatiei pestilor (Imperiul OtomaN), Corbul reuseste sa instaleze pe tronul Tarii
patrupedelor pe Strutocamila si-I aresteaza pe Inorog, un personaj fabulos ce-1 intruchipeaza
pe Dimitrie Cantemir. Desi se ascunsese in natura ocrotitoare, Inorogul este urmarit de pasari
periculoase si tradat de Cameleon (Scarlat RuseT), iar jelania acestuia in ocna este o autentica
proza poetica, de factura populara, incluzand si un blestem cutremurator. Cu sufletul indurerat,
parasit de toti, chiar si de propriul sau frate, care se dovedeste avar si nu vrea sa-i plateasca
rascumpararea, ("Ce sprijeneala i-au ramas? Nici una! Ce prieteni sa arata?

Nici unul!"), Inorogul invoca natura intr-un blestem cu tenta populara, foarte impresionant:
"Munti crapati, copaci, va despicati, pietri, va jaramati! Asupra lucrului ce s-au facut planga
piatra cu izvoara, muntii puhoaie pogoara. Lacasele Inorogului, pasunele, gradinele, cerneasca-
sa, paleasca, vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu inverdzasca, nici sa odrasleasca, $/ pre domnul
lor cu jele, pre stapanul lor negrele (bocitoarele - n.n.), suspinand, tanguind, nencetat sa
pomeneasca. Ochiuri de cucoara, voi, limpedzi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va
primeniti!". De remarcat aici, este fraza rimata, care amplifica suferinta personajului.

Soimul il ajuta pe Inorog sa fie eliberat, mai ales ca Strutocamila se dovedeste un domnitor
nepotrivit.

Ca urmare a instabilitatii politice din imparatia pestilor, unde toti se subordoneaza zeitei
Pleonexia (LacomiA), cei doi frati Cantemir reusesc sa ajunga la o intelegere cu Corbul, care
accepta, in cele din urma, ocuparea tronului patrupedelor de catre Antioh Cantemir (FiluL),
precum si plata unei despagubiri oferite Inorogului, pentru toate suferintele morale si fizice
indurate. in aceasta opera, Cantemir realizeaza o imagine istorica a epocii, politica si sociala.
Astfel, Imperiul Otoman este un "templu al lacomiei", marii dregatori sunt lipsiti de scrupule,
considerand mita un drept ce li se cuvine, iar deasupra tuturor domina sultanul, in a carui
"hazna" se aduna avutiile jefuite de la tarile romane.

Cantemir are si o pozitie antiboiereasca, deoarece boierii formasera o adevarata oligarhie care
stabilea cursul politicii si determina alegerea domnitorilor. Boierimea este reprezentata de
"jiganii" sau "paseri" de prada, simbolizand astfel rautatea si egoismul, aviditate in strangerea
averilor, fiind bucuroasa chiar de "varsarea sangelui nevinovat", daca acest lucru era necesar
propriilor interese. Autorul, intristat de rapacitatea si perfidia boierilor, exprima un avertisment
amar: "Auziti voi jiganii, nu atata predinafara, precat pe dinlauntru vapsite, ajunge-va cat pana
acum si pana-ntr-atata monarhiile ati amestecat si toata si mai nestinsa iasca a vrajbii intre
dansele ati aruncat: puneti-va hotar si tenchiu (limita, sfarsit -n.n.) rautatilor voastre: parasiti-va
mai mult clestele strambatatii si mana lacomiei a alcatui"
Poporul este metaforizat prin "muste", Cantemir construind astfel primul personaj colectiv,
atunci cand relateaza rascoala din vremea lui Mihail Racovita, cauzata de crunta exploatare la
care erau supusi taranii, carora autorul le ia apararea pentru ca ei sunt gata "pentru slobozenie
si mosie cu cinste a muri, decat prin multi vecii cu necinste a trai, mai de folos si mai de laudat
este". Suferintele indurate de masele taranesti, lipsurile pe care le suportau din pricina lacomiei
boierilor il intristeaza pe Cantemir: "Undeva glas de bucurie sau viers de veselie nu se simtea,
fara numai raget, muget, obide, suspine, vaietaturi si olecaituri in toate partile si in toate
colturile sa audzea". Acolo unde legea nu este respectata si atata timp cat numai bunul plac
domneste in Moldova, rascoalele apar ca o reactie fireasca, deoarece "unde pravila in sila si
tarie, iara nu in buna socoteala si dreptate se sprijina, acolo nici o ascultare a supusilor
trebuitoare nu este".

Solutia pe care Cantemir o propune indreptarea tuturor relelor este aceea a instalarii unei
monarhii absolute, imaginea unui monarh luminat, care respecta legile tarii, inconjurat de
boieri patrioti, de "capete invatate", intelepti, lipsiti de trufie, idee exprimata de "albine", care-i
reprezinta pe birnici (platitori de biruri, contribuabili - n.n.).

Modalitati artistice

Personajele "Istoriei ieroglifice" evolueaza pe o imensa scena imaginara, modalitate artistica

folosita pentru exprimarea unei critici atotcuprinzatoare a epocii. Actorii sunt pasari, dobitoace,
jiganii, iar regizorul vietii este Fortuna, care rareori este buna, fiind de cele mai multe ori
neprielnica.

Portretele sunt in general morale, referindu-se la etica personajului, ca acela al Nevastuicii, care
o intruchipeaza pe Helgea, viitoarea sotie a lui Mihail Racovita. Femeie frumoasa, "cu negri si
mangaiosi ochi", are o viata desfranata, fiind descrisa cu sarcasm de Cantemir, cu prilejul
casatoriei ei - din interes - cu batranul Racovita. Alaturi de "nevasta ficioara, ficioara-nevasta",
Strutocamila (Mihail Racovita) este o aparitie monstruoasa: "ghibul, gatul, flocos pieptul,
botioase genunchele, catalige picioarele, dantoase falcile, ciute urechile, puchinosi ochii, suciti
muschii, intinse vinele, laboase copitele camilei".

Actiunile personajelor sunt exclusiv verbale, sub forma de polemici, tirade nesfarsite,
monologuri, Lupul fiind singurul care considera ca intr-o lume stapanita de ipocrizie si minciuna
cea mai potrivita atitudine este tacerea, ca singura modalitate de a ilustra protestul. Pentru
Cantemir scrisul este singura modalitate de a se afirma intr-o lume in care domina abilitatea
politica, minciuna, lacomia, necinstea. Nobletea sa intelectuala, setea de afirmare spirituala
constituie modalitati ale revansei pe care doreste s-o aiba asupra numerosilor dusmani si
asupra sortii sale nedrepte.

Desi de-a lungul vremurilor "Istoria ieroglifica" a fost socotita roman, pamflet politic, epopee,
satira sociala, carte de memorii, eseu, poem, spectacol cu masti, ea nu poate fi incadrata intr-o
specie anumita, fiind alcatuita in stil baroc, care, sub pretextul urii si razbunarii, scoate in
evidenta ideile filozofice si nelinistile lui Cantemir despre conditia omului in lume, fapt ce 1-a
determinat pe Lucian Blaga sa-1 numeasca "Inorogul alb" al gadirii romanesti.