INTERTEXTUALITATE ȘI INFLUENȚE

ÎN
PICTURILE LUI FRANCIS BACON

GHERMAN ELENA-IULIANA

ANUL: III

GRUPA: ROMÂNĂ-ENGLEZĂ
 Prin elaborarea acestei lucrări, îmi propun să pornesc o discuție pe marginea a ceea ce
înseamnă intertextualitatea și influențele literare dar și formele sub care se regăsesc acestea în
picturile lui Francis Bacon care este considerat astăzi unul dintre cei mai influenți pictori din
secolul al XX - lea: „Bacon’s technical ability to capture the nuances of flesh in a remarkably
visceral way consolidated his position as one of the greatest painters of the human body.”1

Pentru a putea identifica în mod corect elementele de intertextualitate prezente în

picturile lui Francis Bacon, ar trebui ca mai întâi să definim conceptul de „intertextualitate” –
termen care „ provine de la cuvântul latin intertexto, ce înseamnă a se insinua în ţesătură,preluat
şi introdus în terminologia literară de Julia Kristeva, ortografiat la început intertextualitate,
desemnând proprietatea textelor de a fi legate de alte texte”2

În momentul în care vorbim despre Francis Bacon, este imposibil să facem abstracție de
ceea ce îneamnă obsesia, și astfel, un prim contact cu ceea ce înseamnă influența din picturile
sale – după cum afirma chiar el: „In the Popes it doesn't come from anything to do with religion;
it comes from an obsession with the photographs that I know of Pope Innocent X.”3

Totuși, după părerea mea, această obsesie despre care vorbeste Bacon și-ar putea avea
rădăcinile undeva în trecutul lui, deoarece după cum aflăm din interviul său cu David Sylvester,
acesta nu s-a înțeles foarte bine cu tatăl său, despre care spune că, la un moment dat, chiar a fost
abuzat, însă nici în ceea ce privește relația cu mama sa, acesta nu a avut mai mult noroc. Este
deci ușor de înțeles motivul pentru care Sylvester trasează o paralelă între acest aspect din viața
lui privată și pictura lui Velasquez: „Do you think your involvement in it had something to do
with feelings about your father?[…]Well, the Pope is il Papa.”4

Deși artistul ne supune clar faptul că nu s-a gândit niciodată la această paralelă și mai ales
în acest fel, acesta nu neagă posibilitatea ca obsesia sa să aibă legătură cu background-ul său

1
Rina Arya, „Remaking the Body:The Cultural Dimensions of Francis Bacon” Journal for Cultural Research, no. 2
(April 2009):143.
2
Nina Roșcovan, „Intertextualitate: Geneza și evoluția conceptului: M. Bahtin, J. Kristeva, R. Barthes Şi G. Genette,” Studia
Universitatis, nr.10 (2012):85.
3
David Sylvester,The Brutality of Fact: Interviews with Francis Bacon (United States of America: Thames and
Hudson, 1999), 24.
4
Sylvester, The Brutality of Fact, 71.
familial: „Well, I certainly have never thought of it in that way, but I don't know - it's difficult to
know what forms obsessions. The thing is, I never got on with either my mother or my father.”5

Mergând mai departe, David Sylvester îl întreabă pe Bacon care îi sunt sentimentele în
legătură cu tatăl său, iar răspunsul pe care artistul îl dă, nu face decât să accentueze teoria
conform căreia această obsesie este ancorată undeva în trecutul său: „Well, I disliked him, but I
was sexually attracted to him when I was young. When I first sensed it, I hardly knew it was
sexual. It was only later, through the grooms and the people in the stables I had affairs with, that
I realized that it was a sexual thing towards my father.”6

Putem afirma așadar faptul că ceea ce caracterizează nu doar pictura lui Francis Bacon ci
și viața privată, este elementul tragic ce a fost cultivat încă din perioada copilăriei: „I remember
the only time that I ever saw my father show any emotion was when my younger brother died; he
was really very very fond of my younger brother. But I had no real relationship at all with my
father. He didn't like me and he didn't like the idea that I was going to be an artist.”7

Eu consider faptul că acest element tragic și-a aprofundat semnificația pe care o avea
pentru Bacon, odată cu trecerea timpului, și astfel apare această necesitate de a exprima mai mult
decât ceea ce este perceptibil cu ochiul liber, apare nevoia de a exploata și mai ales a exprima
cumva acest complex care devine astfel o nouă modalitate de a crea.

O altă sursă de inspirație pentru pictor – după cum afirmă chiar el – o reprezintă
abatoarele, sau mai bine zis fotografiile unor abatoare, respectiv fotografiile făcute unor animale
înainte să fie omorâte – animale care par să fie conștiente de ceea ce urmează să se întâmple cu
ele – fapt pentru care Bacon asociază sentimentul dat de aeastă imagine a animalelor omorâte în
abator cu sentimentul dat de răstignire – deși chiar el admite faptul că „pentru credincioși
Răstignirea are un cu totul alt sens”8

De asemenea, Bacon a fost influențat și de către Picasso iar in cele mai multe cazuri
putem vorbi despre acesta ca fiind asociat cu ceea ce reprezintă mișcarea existentialistă – din
punct de vedere literar – astfel este ușor de demontrat nu doar intertextualitatea care este

5
Sylvester, The Brutality of Fact, 71.
6
Sylvester, The Brutality of Fact, 71-72.
7
Sylvester, The Brutality of Fact, 188.
8
Sylvester, The Brutality of Fact, 23.
prezentă prin modalitatea unică de recreare a unor picturi, ci de asemenea, sunt vizibile și tușele
de influență literară.

Existențialismul poate fi înteles, în mod generic și făcând abstracție de contextul istoric,

precum un mod de gândire filosofică care este înrădăcinat în punctul de vedere unic, personal și
în pasiunea individului. El subliniază libertatea necondiționată a individului de a alege și a creea
numai valorile care contează pentru acesta. Astfel se arată faptul că aceată căutare a oamenilor
pentru descoperirea înțelesurilor se produce fără niciun ajutor extern, transcendent.

În orice caz, existențialismul poate fi conceput ca fiind în mod fundamental în

contradicție cu credința religioasă. O altă abordare de definire a existentialismului insistă asupra
înstrăinării complete de tot ceea ce înseamnă credință în transcendent: „În estetică, un artist
transformă și portretizează un obiect după cum dorește: Picasso spunea că
„distorsiunile”imaginilor sale depind de faptul că el nu pictează ceea ce vede, ci ceea ce
gândește. Kandinsky afirma faptul că abstractizarea este libertatea absolută de a portretiza un
obiect, urmând doar legea „necesității interioare”:Eu pictez un peisaj,a spus acesta, nu cum îl văd
ci după cum îl simt.”9

Totuși, după cum pictorul însuși afirmă, acesta a fost întotdeauna influențat de picturile
cu temă religioasă și adesea se învinuiește pentru faptul că, dorind să surprindă natura
portretului, acesta lucrează în mod inconștient, drept rezultat distrugând pictura. Acesta este și
cazul tabloului intitulat Painting 1946 în care artistul intenționa inițial să picteze un cimpanzeu
într-o iarbă lungă, însă apoi a dorit să adauge o pasăre de pradă care ateriza pe câmp. După cum
chiar Bacon îsi descrie modul de lucru ca fiind în mare parte inconștient, acesta remarcă faptul
că: „ one of the pictures I did in 1946, the one like a butcher's shop, came to me as an accident. I
was attempting to make a bird alighting on a field. And it may have been bound up in sorne way
with the three forms that had gone before, but suddenly the lines that rd drawn suggested
something totally different, and out of this suggestion arose this picture. I had no intention to do
this picture; I never thought of it in that way. It was like one continuous accident mounting on
top of another”10

9
Anna-Teresa Tymieniecka, Phenomenology and existentialism in the twentieth century, (New York: Springer,
2009), 417.
10
Sylvester, The Brutality of Fact, 11.
 Întrebat de către David Sylvester de ce anume toate portretele realizate de catre acesta
sunt deformate – să le numim așa – el răspunde oferind un argument plauzibil, anume acela că nu
mai este posibil să redai natura doar prin simpla reproducere, ci este nevoie de ceva mai mult
pentru a declanșa sentimentul. Acest răspuns poate fi ușor corelat cu conceptele de „mimesis” și
„catharsis”

Prin referirea la conceptul de „catharsis”, vobim indiscutabil despre intertextualitate cu

Poetica lui Aristotel, ba chiar mai mult, regăsim influențe de nuanță literară și trimiteri la ceea ce
îneamnă tragedia. Arya Rina afirmă faptul că: „Un motiv popular în arta lui Bacon este figura
singuratică într-un interior dezolant. Aceste exemple de figuri singulare, care sunt închise in
spații fără ferestre, sau în structuri asemănătoare peșterilor[...]invită la comparații cu motive din
existențialismul literar precum Străinul lui Camus (1942) și Fără ieșire a lui Satre. Asemănarea
iconografiei dintre arta lui Bacon și literatura existențialistă – figura solitară care își
contemplează destinul în împrejurimi nefamiliare și fără nicio posibilitate de a scăpa – i-a
impulsionat pe criticii precum John Russel, Neville Wallis, Robert Melville și Sam Hunter, să
coreleze opera sa cu existențialismul. Într-adevăr, existențialimul literar începuse să devină
popular în Europa și în special în Paris, cam în jurul aceleiași perioade în care Bacon se afirmase
ca pictor, lucru care încurajează mai departe această paralelă”11

Totusi oprea lui Bacon se bazează pe un concept bine argumentat , și anume acela
conform căruia nu mai există pur și simplu capacitatea de a crea ceva – și mai ales artă – din
nimic, fără să fii influențat sau chiar să faci trimitere la anumite lucrări studiate de tine, iar din
moment ce reproducrerea unui obiect, portret sau chiar peisaj – deși artistul afirmă faptul că nu
este inspirat sa creeze peisaje – din punct de vedere mimetic nu mai este suficientă pentru a
satisface nevoile oamenilor, apare nevoia de a reinterpreta ceea ce s-a mai făcut.

Deoarece apare nevoia de reinterpretare a „ ceea ce s-a mai făcut”, asistăm la apariția
unor noi tehnici de a viualiza aceste opere pe care artistul dorește să le recreeze într-o manieră
proprie. În acest sens, pentru recrearea unui portret – de exemplu – Bacon va refuza să privească
lucrarea originală – fiindcă astfel ar apela sau mai bine spus s-ar baza în mare parte pe funcția
mimetică – în mod direct sau nemijlocit; acesta preferă, în schimb, să realizeze fotografii ale

11
Rina Arya, Francis Bacon Critical and Theoretical Perspectives (Bern: Peter Lang AG,2012), 7.
tablourilor respective – argumentând prin faptul că mereu există obecte de interferență între
pictura propriu-zisă și obiectivul camerei (precum oameni aflați în mișcare sau diferite umbre,
etc.) – având astfel posibiliitatea de a vedea o imagine nouă, o încadrare a vechii lucrări într-un
context; el nu mai tinde să reinterpreteze și să recompună tabloul inițial, ci dorește să surprindă
sentimentul pe care acesta îl dclanșează privitorilor.

Din acest punct în care suntem conștienți de faptul că arta lui Bacon are la bază
reconstrucția și reinterpretarea, dinevine imposibil să mai negăm nu doar diferitele influențe, cât
mai ales intertextualitatea sau chiar metatextualitatea dacă ar fi să ne gândim la faptul că unele
tablouri surprind de fapt sentimentul (care constă în reacția privitorilor la tablul original).
Tabloul lui Bacon devine astfel un tablou dspre pictura originală.

Am să revin acum la un subiect interesnt pe care Bacon l-a atins foarte puțin pe parcursul
interviului cu David Sylvester, și anume la faptul că pictorului nu îi place, sau mai bine spus, nu
găsește inspirație pentru a picta peisaje. Lucrul care pot să zic că m-a surprins cel mai mult la
acest răspuns a fost faptul că Bacon argumentează această lipsă a inspirației cu lipsa de empatie a
oamenilor cu picturile reprezentând peisaje; astfel el ne spune faptul că un artist ar trebui să
picteze – după cum am afirmat și mai sus – pentru a surprinde sentimentul, fapt ce nu este posibil
dacă artistul pictează tablouri ce surprind lucruri externe relațiilor interumane sau mediului de
viață al oamenilor.

Eu consider faptul că interesul constant pentru opea lui Francis Bacon pe care îl prezintă
nu numai criticii dar și publicul, poate fi parțial atribuit întrebărilor epistemologice (care țin de
teoria cunoașterii) pe care opera sa le declanșează, fiind vorba de un public care a trecut atât prin
ororile celui de-al doilea Război Mondial, cât și prin cele ale Holocaustului. Nina Roșcovan
afirma de asemenea: „Textele nu au un sens unificat propriu, ci sunt strâns legate de procesele
sociale şi culturale în curs de desfăşurare”12

Aria Rina mai afirma faptul că: „[Francis Bacon] a fost influențat de un număr variat de
domenii — pictură, fotografie, film, literatură și poezie — și a asimilat aceste influențe cu

12
Roșcovan,„ Intertextualitate,” 86.
nerăbdare. Influența filmelor lui Eisenstein, a fotografiilor lui Muybridge, a narațiunilor din
mitologia greacă, și a operelor literare moderniste, pot fi văzute în opera sa.”13

De-a lungul timpului s-a încercat găsirea unei definiții a artei, după cum explică și
Stephen Davies: „În trecut, arta a fost definită în feluri variate precum imitație sau reprezenrare
(Platon),ca un mijloc de transmitere a sentimentelor (Tolstoy), ca o expresie intuitivă (Croce) și
ca formă semnificativă (Bell)”14, însă cum niciuna dintre aceste definiții nu este general valabilă,
eu consider faptul că ceea ce caracterizează într-adevăr picturile lui Bacon este tragedia, acel
sentiment tragic inspirat de spațiul claustrant fără vreo cale de ieșire.

Mergând chiar mai departe, sunt de părere că acest spațiu claustrant îndeamnă privitorul
la reflecție, la cunoaștere de sine și chiar mai mult de atât la o cunoaștere a cunoașterii – idee
care mă readuce la caracterul epistemologic al lucrărilor lui Bacon despre care am vorbit
anterior.

În concluzie, în picturile lui Francis Bacon regăsim, pe de-o parte, o multitudine de

influențe atât literare cât și din alte domenii precum pictură, fotografie, film, iar pe de alta, în
opinia mea, putem vorbi nu doar despre intertextualitate, cât și despre metatextualitate (după
cum am argumentat anterior).

13
Rina, Remaking the Body, 144.
14
Davis Stephen, „ Definitions of art” in The Routledge Companion to Aesthetics, ed. Berys Gaut and Dominic
McIver Lopes (London and New York: Routledge,2001), 170.
Biblografie:

Arya, Rina. “Remaking the Body: The Cultural Dimensions of Francis Bacon” Journal for
Cultural Research, no. 2 (April 2009).

Arya, Rina. Critical and Theoretical Perspectives: The Existential Dimensions of Bacon’s Art.
Bern: Peter Lang, 2012.

Arya, Rina.” Painting the pope: an analysis of Francis Bacon’s study after Velazquez’s portrait
of innocent x” Literature & Theology, no. 1 (March 2009).

Gaut, Berys and Lopes, Dominic McIver. The Routledge Companion to Aesthetics. London and
New York: Routledge, 2001.

Roșcovan, Nina.” Intertextualitate: Geneza și evoluția conceptului: M. Bahtin, J. Kristeva, R.

Barthes și G. Genette” Studia Universitatis, nr. 10 (2012).

Sylvester, David. The Brutality of Fact: Interviews with Francis Bacon. United States of
America: Thames and Hudson, 1999.

Tymieniecka, Anna-Teresa. Phenomenology and existentialism in the twentieth century. New

York: Springer, 2009.