COLEGIUL NAŢIONAL „BARBU ŞTIRBEI” CĂLĂRAŞI

PETCU NICOLETA-FLORENTINA
CLASA A X-A E

CONFLICTELE DIN LIBAN

Liban este o democraţie parlamentară care pune în aplicare un sistem

special cunoscut sub numele de confesionali. Acest sistem este destinat să
descurajeze conflictului sectar şi încearcă a reprezenta în mod corect
distribuţia demografică a 18 grupuri religioase recunoscute în guvern. În acest
mozaic de religii și credințe, conflictele nu au lipsit timp de secole, în ciuda
faptului că, nominal, zona de azi a Libanului a făcut parte, sute de ani, din
state stabile cum ar fi Imperiul Bizantin, Califatul Arab și Imperiul Otoman –
asta nominal, pentru că, în munții și pe văile de la Mediterană, luptele nu au
contenit.

Disoluția Imperiului Otoman după Primul Razboi Mondial a dus Libanul

(ca și Siria, de altfel) sub protectorat francez. Aceștia au avut o tradiție
îndelungată de prietenie cu creștinii din Liban, așa că, înainte de a parasi țara,
s-au gandit sa le lase un aranjament constituțional care să-i avantajeze. Și
așa, de la independența Libanului, este obligatoriu ca preşedintele, de
exemplu , trebuie să fie un creştin maronit, priministrul un musulmuan sunit şi
purtătoru de cuvânt al Parlamentului un musulman siit. Restul posturilor de
rang înalt din administrație se împart dupa un algoritm asemănător.
Prosperitatea Libanului de după război nu a fost un miracol pentru mulţi –
libanezii au comerțul în sânge de la strămoşii lor fenicieni, aşa că nu e de
mirare că mulţi au acumulat bogăţii deosebite. Şi poate cele 18 comunităţi ar fi
fost fericite şi din ce în ce mai bogate, în ciuda fricţiunilor (unele chiar
sângeroase), dacă nu s-ar fi schimbat, brusc, echilibrul de forţe din zonă. În
anul 1945 şi următorii, imediat după război, în Palestina au inceput să
emigreze evreii, mulţi salvaţi din gura crematoriilor naziste, distrugând

1
echilibrul multisecular al zonei. Aceşti emigranţi au hotărât să-ţi creeze un nou
stat, purificând, etnic, regiunea – sute de mii de oameni au fost obligaţi, sub
ameninţarea cu mitraliera, să-şi părăsească locuinţele, căminele, şi să se
refugieze în ţările din jur – Iordania, Siria şi Liban. Iniţial, Libanul i-a primit cu
braţele deschise pe cei care păreau să fie nişte oaspeţi temporari, dar situaţia
nu a fost deloc temporară; dimpotrivă, războaiele din 1948, 1956 şi, mai ales,
cel din 1967 au înrăutăţit-o, afectând echilibrul intern totuşi precar din
republica cedrului. Refugiaţii au fost urmaţi de forţele Rezistenţei conduse de
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, iar incidentele, luptele şi intervenţia
Israelului nu au facut decât să pulverizeze încă un stat din Orientul Mijlociu. Ce
e cert, după 15 ani de razboi civil, într-un târziu s-a ajuns, în 1989, la un acord
de pace mediat de regii Arabiei Saudite şi Marocului şi de preşedintele
Algeriei, semnat la Taif, în Arabia Saudita. Nu după mult timp, focurile de armă
au încetat, s-a format un nou Parlament şi o nouă conducere care s-au pus pe
treaba… Dintre toţi, s-a distins în mod excepţional prim-ministrul Rafiq Hariri,
un miliardar libanez, dar care şi-a construit averea în Golf… Rafiq avea să se
întoarcă acasă şi să conducă renaşterea libaneza în ciuda imenselor
probleme; în ciuda efortului excepţional de reconstrucţie, problemele nu au
lipsit… Sudul şi estul Libanului sunt, practic, controlate de mişcarea de
rezistenţă siita Hezbollah (inclusiv cartiere din sudul Beirutului), armata siriană,
garant al păcii şi stabilităţii, se afla pe întreg teritoriul naţional, iar acţiunea
guvernului libanez era limitată la măsuri de natură economică. În 2005, Rafiq
Hariri moare într-un atentat de amploare – maşina sa este, practic, pulverizată
de o bombă în plin centrul Beirutului. Poziţia sa net antisiriană îi face pe sirieni
vinovaţi automat; câteva săptămâni mai târziu, aproape un milion de oameni
strânşi în Place des Martyrs cer, unanim, plecarea trupelor siriene din ţară.
Pentru prima oară după, probabil, sute de ani, s-au aflat alături maroniţi,
sunniţi, siiţi, ortodocşi, druzi… Bashar el-Assad decide retragerea trupelor
după o prezenţă de peste 30 de ani…. Soarele părea să răsară şi pe uliţa
libaneză…Asta până în 2006, când, în urma răpirii de către Hezbollah a unor
militari israelieni, Israelul bombardează încă o dată Libanul, distrugându-i

2
infrastructura… În ciuda unui război de 33 de zile care distruge încă o dată
Libanul, Israelul, în faţa unei presiuni internaţionale fară precedent, decide
oprirea operaţiunilor. În ciuda pierderilor, Hezbollahul iese învingător din
încleştarea cu agresivul vecin de la sud. Protestele recente din toamna lui
2019 care încă nu s-au aplanat, au fost determinate de inflație, noi taxe și
creșterea prețurilor. Dar ceea ce a stârnit furia oamenilor a fost propunerea de
a taxa mesajele pe telefonia mobilă, inclusiv cele de pe WhatsApp. Căutând
modalități de a spori veniturile, un ministru a anunțat joi, 17 Octombrie 2019,
planurile pentru o nouă taxă pentru apelurile WhatsApp, ceea ce a scos
oamenii în stradă. Dar, pe măsură ce protestele se extindeau, ministrul
Telecomunicațiilor, a revocat taxa propusă. Cu toate acestea, zeci de mii de
manifestanți libanezi au închis centrul Beirutului, băncile, școlile și magazinele
și au blocat vineri, 18 Octombrie 2019, aeroportul internațional pentru a doua
zi. Protestatarii cer ca liderii de la vârful administrației să demisioneze, inclusiv
președintele Michel Aoun, premierul Hariri și președintele Parlamentului,
Nabih Berri, scandând „Revoluție”, „Revoluție”. Tulburările s-au răspândit în
toată țara, protestatarii furioși au blocat autostrăzile principale. Cele mai mari
proteste din Liban într-un deceniu sunt o reminiscență a revoltelor arabe din
2011 care au răsturnat patru președinți. Acestea au scos pe străzi cetățeni din
toate sectele și domeniile de viață, din satele și orașele din sudul, nordul și
estul Libanului, precum și capitala Beirut.

Beirutul este unul din puţinele oraşe din lume care au oscilat între minunat
şi îngrozitor, într-o urbe plină de viaţă, de bucurie şi de bogăţie şi una
dominată de împuşcături, de moarte, de disperare. Oraşul boem, surâzător,
fericit, cu o viaţă de noapte inegalabilă, punct obligatoriu de oprire pentru orice
star al anilor ’60, s-a transformat, peste noapte, în infern, un infern al
războiului şi al carnajului.

3
4
5
6