Sunteți pe pagina 1din 1

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu) a fost un scriitor român,
cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența
baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă
vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile
fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și
literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură
română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul
nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei
poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație,
pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi
este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele
poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă. S-a
născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[4], numele său fiind
Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între
1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului
său dascăl, Nicolae Abramescu.
Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale
liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale,
este nevoit să se întrețină singur, dând meditații. Anul 1896 este anul debutului său
literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski,
poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va
cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat.
Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața
nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi.
Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica
de zahăr Chitila.

Câteva dintre operele sale sunt: Cuvinte potrivite, poezii, 1927, Icoana de lemn, tablete,
1929, Flori de mucigai, poezii, 1931, Cartea cu jucării, poezii, 1931, Cimitirul Buna-
Vestire, roman parabolic, 1934, Versuri, 1936, Ce-ai cu mine vântule?, 1937, Lina,
roman, 1942, Eminescu, studiu critic, 1943, Versuri alese, 1946, Bilete de papagal,
1946, Una sută una poeme, 1947, Prisaca, 1948, poeme pentru copii1907, -Peizaje,
1955, Pagini din trecut, publicistică, 1955, Cântare omului, 1955, Frunze, 1961, Poeme
noi, 1963, Cadențe, 1964.

S-ar putea să vă placă și