Sunteți pe pagina 1din 15

Ediţia prohodului Ieromonahului Maearieşi ediţiile altora.

Una din cântările cele mai răspândite şi mai cunoscute


ale bisericii noastre este Prohodul, adică slujba înmormântă­
rii Mântuitorului, care se cântă în Vinerea marc, scara la pri­
veghere. Copii, tineri, bătrâni, toţi o cunosc, o ştiu aproa­
pe pe derost şi o cântă cu drag. Această desăvârşită
popularizare se datoreşte, pe lângă alte motive, mai ales
faptului că ea esţe singura cântare ritmată *dintre toate
cântările noastre bisericeşti. N’a avut însă dela început
această formă ritmată supt care o cunoaştem azi. Când
s’a tipărit întâia oară Triodul în limba noastră la 1731 1),
Prohodul, care face parte din cântările Triodului, fu tra­
dus în proză liberă ca toate cântările noastre bisericeşti 2),

1) Bianu şi Hodoş, Bibliografia românească, 11, pp. 42— 4. Tri­


odul s’a tipărit întâia oară (1731) la Râmnic de Inochenţie Episco­
pul după traducerea făcută mai nainte de Damaschin episcopul şi
dascălul, traducătorul cărţilor noastre de ritual. Date noi asupra
activităţii literare a lui Damaschin v. la Alex. Lăpedatu, Damaschin
Episcopul şi Dascălul.—
2) Iată primul tropar: „Viaţă în mormântu te-aî puşti Hristoase,
şi oştile îngereşti s’au spăîmântatu, smerenia ta slăvindii". In Tri-
oadele, pe care le-am cercetat, ulterioare acestuia din 1731 se gă­
428 EDIŢ IA PROHODU LU I

pe când originalul grecesc este scris în forma poeziei re­


ligioase bizantine. Traducerea neritmată a celorlalte cântări
nu a adus şi nu aduce mari greutăţi slujbei bisericeşti,
fiindcă se execută de cântăreţi anumiţi, cunoscători de
muzică şi cu practică îndelungată. Cu Prohodul însă se
schimbă lucrurile. El este o cântare a mulţimei şi obi­
ceiul ca Prohodul să se cânte de mai mulţi la un loc, de
aşa numitele «horuri» bisericeşti a fost în totdeauna în bi­
serica noastră. Dar mulţimea nu poate executa bine o
cântare neritmată şi tocmai aceasta s’a întâmplat cu Pro­
hodul în biserica noastră. Lucrul s’a văzut mai ales atunci
când limba grecească stăpâniâ aproape cu totul slujba
bisericii române. La strana dreaptă, unde se cânta gre­
ceşte, executarea Prohodului de către «horurile» bisericesti
mergea cu regulă şi fără nici o încurcătură căci textul în
greceşte era ritmat iar melodia bine stabilită. «Horul» nu
avea decât să cunoască bine melodia primului tropar—
strofă— a cântărei şi apoi să repete pe ea tot restul tro-
parelor. La strana stângă însă, unde se cânta româneşte,
se produceau disonanţe şi încurcături din partea «horiş-
tilor». Aci textul nu erâ ritmat şi deci, chiar dacă melodia
primului tropar erâ ştiută de toţi cântăreţii, ea nu se potriviâ
şi la celelalte tropare, care n’aveau acelaşi număr de silabe
accentuate după o normă hotărâtă. Fiecare dintre cântă­
reţii la un loc alcătuia melodia în felul său şi de aci a-
tâtea încurcături. Episcopul Chesarie al Buzăului spune că
se făceau chiar râsuri şi vorbe urâte în biserică din pri­
cina neregularităţii produse de cântarea românească a Pro­
hodului x). Neajunsul executării acestei cântări nu se putea
înlătura cu totul decât atunci când şi în româneşte Pro­

seşte aceiaşi traducere a Prohodului. Ediţiile noi (1891 şi 1897) au


înlocuit însă vechea traducere cu cea ritmată a Ieromonahului.
Macarie.
x) V. Prefaţa Prohodului din 1836. •
EDIŢIA PRO H O D U LU I
9
429

hodul ar fi fost scris «pe măsuri», adică ritmat ca în gre­


ceşte. Ritmarea sta în aceea ca troparele— strofele— fiecărei i

stări să aibă aceiaş număr de silabe însoţite de o anumită


cădere de accent.
S ’au făcut din vreme încercări pentru a ritmâ Prohodul.
Pe cât cunoaştem până azi, aceste încercări datează dela
începutul veacului al 19-lea. In rândurile următoare va fi
vorba de încercările de traducere ritmată a Prohodului,
cum si de ediţiile acelei traduceri ritmate, care a rămas
I

în biserica noastră.
Prima încercare de ritmare a prohodului, pe care o cu-
noaştem, este făcută de Ioan Prale Moldoveanul.
Pe la 1810 el versifică în mănăstirea Slatina, Prohodul
Domnului şi al Sfintei Fecioare *). Aceste încercări se ti­
păresc tocmai în 18202). Ele nu puteau prinde în nici un
chip, căci erau rău făcute. Cu spiritul lui curios, Prale cre-
iază cuvinte fără rost, face inversiuni silite, se ţine cu
desăvârşire de original sau se depărtează prea mult. Pen­
tru el «-/jXwo Staxov» este «a sorelui rotfăţ», «e<;r;|j.sasv»
îl traduce cu a «desghiţi», «T(ov ăyyshoov 6 drjixog» cu «în­
gerescul Duium» sau cu «îngerescul Adun»! Forme creiate
de el ca «nefundnicile râpi», «înfricazăte», «strălucituri»,
«pătrunzăşarăo» şi alte multe ciudăţenii, sunt peste tot.
Iată un exemplu de traducere luat la întâmplare:
f'HXtov z'o irpiv, 51'qoooc, zobţ aXXocpoXoos xoxkov latyjasv.
a 6 x 6 g Ss ăiz expo^s, xataSaXXtov t o v z o o g x o z o o s ap/r^ov,

«Soarele cândvâ lisus opri tăind altneamul, iară tu Mân­


tuitorule te-ai ascuns, biruind pre de întunecul vârvi'u»1).

r) Alex. Lăpedatu, Manuscriptele dela Bisericani şi Rîişca p.41-2.


2) Titlul e curios: „Urmări pe mormintiri, giamnân l i m b i D i n
exemplarele cercetate la Academie nu se poate afla locul tipărirei.
D. Iarcu, Analele bibliografiei române, p. 112, pune „Mitropolia
Moldovei".
a) Prohodul lui Pralea. p. 21.
*

430 EDIŢ IA PROHODU LU I

Se mai pomenesc şi alte încercări de ritmare a Prohodu­


lui. Ele n’au fost însă tipărite ^
1. încercarea, care reuşi, prinse şi se continuă şi azi,
este opera a doi mari bărbaţi ai bisericei noastre: Chesarie,
episcopul Buzăului şi Ieromonahul Macarie, dascălul de cân­
tări. Episcopul Chesarie, un bun cântăreţ şi un iubitor de
slujbă frumoasă, fusese isbit chiar din tinereţe de acest ne­
ajuns al cântării prohodului şi se chibzuiâ mereu cum l-ar
putea înlătură. Iată cum zice în prefaţa prohodului din
1836: «încă din vârsta cea dintâiu am avut, o iubiţilor,
această dorinţă, ca adecă să auz în sfintele beserici ale
patriei noastre cântăndu-se Prohodul Domnului româneşte
aşăzat întocmai după alcătuirea şi înfiinţarea celor greceşti,
pentrucă într’adevăr priviam în toţi anii cu multă mâhnire
a sufletului mieu că tocmai atunci în zilele acelea întru
care să cădea să fie tot sufletul pătruns de evlavia cea
cuvincioasă şi de o nestrămutată umilinţă a inimii, atunci
mai vârtos să făcea cele mai multe hazmodii, care şi por­
nea inimile oamenilor spre vorbe şi râsuri în sf. beserică.
Căci obicinuit fiind a să cântă de mulţi această sfântă
cântare româneşte şi greceşte, cei ce cânta greceşte mergea
cu cântarea ca pre o podobie potrivită, venea frumos şi
îndulcea auzul ascultătorilor; iar cei ce cântâ româneşte
şi era mai cărturari, depărtate fiind cuvintele de înfiinţarea
podobiei greceşti, o ducea pe cât să puteâ pe glas şi
oareşce tot potrivea cântarea, iar cei cu ştiinţă de carte
mai puţină şi cu înţelegerea mai proşti, după ce nici cu­
vintele le nemerea bine, apoi şi glasul cu totul îl înstreinâ
şi, precum mai sus am zis, totdeauna să făcea vorbe şi
râsuri in beserică, când ? într’acele sfinte zile, zic, întru care
fieştecine să cădea să fie uimit de mărimea tainii cei în-

A. Pann, Prefaţa la E pitaful din 1846 şi 1853. Istorico! E-


parhiei Bâmnicului, p. 320, spune de arhimandritul Gher^sim de
la Gărdeşti, care pe la 1829 a alcătuit Prohodul „pe măsuri".
EDIŢIA PROH OD U LU I 431

fricoşate ce s’au lucrat pentru mântuirea noastră, şi ceresc


cu totul să se facă întru luarea aminte la cele ce să ce­
tesc şi să cântă. Acestea aşa văzându-le mă mâhniam
foarte, şi chitiam totdeauna în mintea mea, cum s’ar pu-
•_

îeâ alcătui acest sfânt lucru în beserică»!


Când Chesarie ajunse episcop de Buzău în 1825 şi după
ce în 1834 făcu şi tipografie, putu pune în lucrare planul
său. El găsi un minunat ajutor în Ieromonahul Macarie,
care gândiâ la fel şi care prin excelentul său trecut mu­
zical erâ cel mai nemerit om pentru îndeplinirea acestui
lucru bun.
Episcopul Chesarie spune că a însărcinat pe Macarie
«să alcătuiască româneşte această sfântă cântare întocmai
după înfiinţarea celor greceşti» ţinând seamă mai ales de
«întregimea silabelor cântării» şi chiar mai puţin de re­
darea în totul a textului grecesc; cu alte vorbe, i-a dat
însărcinarea să versifice în româneşte Prohodul. Ieromona­
hul Macarie se achită minunat de această însărcinare şi
învederă cu prisosinţă că pe lângă un mare muzicant, el
erâ si> un bun mânuitor al limbei. Traducerea ritmată fă-
cută de el este bună. Limba e curat bisericească, clară,
4

are suflu poetic. Rare ori se găsesc şi inversiuni silite,


unele nepotriviri de accente, unele hiaturi greoaie şi câ­
teva cuvinte supărătoare pentru urechia de azi *). Iată două
exemple din care se pot vedea calităţile traducătorului:
ţj-oo sap, ţXoxototov ţxoo xsxvov, tzoo aoo
xo xdXXoţ.

*) După Anton Pann (Prefaţa la E pitaful din 1846 şi 1851») ;ir e.şi
că Macarie n’ar fi făcut altceva decât ar fi corectat o ediţie, care cir
cula în manuscript şi care mai fusese o dată corectată de^cativ Ma-
tache cântăreţul dela Buzău. Pentrucă episcopul Chesarie nu amin­
teşte acest lucru nu putem hotărî cât temeiu are spusa lui A. Pann.
Din compararea traducerii lui Macarie cu traducerea prohodului din
Triod putem însă afirma că a avut-o dinainte pe aceasta din urină.
Sunt expresii şi construcţii luate cu totul.
432 EDIŢ IA PROHODULUI

«Primăvară dulce! Fiul meu prea dulce, Frumseţea


und’ţi-au apus».
’lîsîv r^v xoo 6io0 aoo dvdotaatv, HapOsvs, d^ttooov aoo?
§06 X0 0 5 .
«Robilor tăi Maică dă-le ca să vază ’nvierea fiului tău.»
Macarie «tipăreşte» şi muzică la cele dintâiu tropare ale
fiecărei stări «pentru ca să rămâe vecinic şi nestrămutat
acest sfânt lucru.» Melodiile lui sunt de două feluri, «şi
rar şi des»,— rămâind la gustul fiecăruia de a cântă după
ceea, pe care o voeşte '). La urmă tipăreşte «Binecuvân­
tările învierei» prelucrate după Petru Lambadarie. Cartea
se împodobi «cu haina cea frumoasă a tiparului» în anul
1836, Fevruarie în 6 , în tipografia episcopiei de Buzău con­
dusă de un oarecare Vasilie 2). O frumoasă prefaţă a epis­
copului Chesarie deschide această carte de cântări, care
prin îngrijirea limbei, prin frumuseţea melodiilor cum şi
prin curăţenia tiparului se răspândi repede, se tipări de
mai multe ori şi ajunse cunoscută de toată suflarea româ­
nească. Prohodul, care se cântă astăzi în biserica noastră,
este opera Ieromonahului Macarie cântăreţul şi ca tradu­
cere şi ca muzică3). Muzica deşi a primit în urmă modi­
ficări, cu toate acestea în fond e aceiaş.
In scurtă vreme cartea nu se mai găsiâ şi deci fu ne-
voe de altă ediţie.
2 . Cel care face «a doua tipărire» a Prohodului lui Ma-

*) Melodiile sunt greceşti, dar întru câtva deosebite de cele tipă­


rite în „Irmologhionul“ său la p. 184-5.
2) Tot pe acest Vasile dela Buzău îl însărcinează Macarie în 1836
prin Martie, să-i aducă dela Viena tiparul de muzică, pe care îl tur­
nase el acolo. Voia să tipărească o nouă carte. Tiparul nu s’a
adus, căci costa prea mult. (V. Viaţa şi activitatea Ieromonahului
Macarie, p. 79).
3) In multe ediţii ulterioare, Prohodul este dat ca tradus din
greceşte de episcopul Chesarie, dar nu-i adevărat. Autorul tradu-
cerei şi muzicei e Macarie. Chesarie este numai iniţiatorul şi cel
ce a ţinut cheltuiala tipărirei.
EDIŢ IA PROH OD U LU I
1
433

carie, însă în felul cum înţelege el, este Anton Pann. A-


jungând profesor la Seminariul sfintei Mitropolii şi ne mai
găsind exemplare pentru nevoile şcolarilor săi A. Pann ti­
păreşte iarăş Prohodul în 1846 cu binecuvântarea mitro­
politului Neofit II. Cu gustul lui curios de a reforma totul
supt cuvânt că face mai bine, A. Pann «prelucrează» mai
? peste tot prohodul lui Macarie, aducând ca pretext în pre­
faţa sa că este «greu de pronunţiat, înţelesul întunecat» şi are
«trebuinţă de tălmăcirea şi desplicirea frasurilor». Până şi
titlul cărţei se schimbă în «Epitaful... care cu numire de Pro­
hod s’au tipărit mai întăi...» Prelucrarea lui A. Pann însă nu
e nemerită. Chiar dacă ar fi îndreptat unele inversiuni şi
ar fi scăpat de «cuvintele în apostrofă» cum zice el, Pro­
hodul perduse prin aceste schimbări ori şi ce urmă de
poezie. Construcţia şi limba «prelucrării» este depărtată
de cea fixată cu vremea de biserică. Versul seamănă mai
mult a vers profan. Nici melodiile nu mai sunt acelea din
. Prohodul lui Macarie. Are un merit că le mai scurtează,
dar în schimb face pe unele mai greoae, mai anevoioase
4

de cântat. Ce rost are repetarea de două ori a octavei


cum şi acea cadenţă nebisericească din melodia troparului
«Primăvară dulce...»? Apoi cadenţa dela troparul «Unule
cuvinte...» în di, vu, ni, seamănă maj mult a muzică pro­
fană. Binecuvântările dela urmă le modifică şi ca' limbă şi
ca melodie 1). Este însă interesantă prefaţa lui în care
vorbeşte de încercările anterioare de versificare a Proho­
dului. Tiparul are îngrijire 2).
In 1853 Anton Pann scoate «ediţia a doua» a Epita-
V

fului, tot în tipografia sa cu binecuvântarea mitropolitului


Nifon. Ediţia întâia nu se mai găsiâ şi era «dorită de mulţi.»

r) Termină cu stihirea „Soarele ş’au ascuns razele" pe glas


Troparele au numerotaţie, care va fi întrebuinţată în ediţiile u l t e r i o a r e .
“) La finele prefeţei pune anul 1844.— Iniţialele, gorgOande .m
mărturiile cu roşu. -
434 EDIŢIA PROHODULUI

Textul e aceiaş ca în cea din 1846 1). Această ediţie deşi


n’are îngrijire mare în tipărire, are un lucru bun în aceea
că a mai simplificat melodiile, făcându-le a fi prinse şi mai
uşor, afară de starea Ill-a unde rămân tot cele din 1846.
Prohodul refăcut de Anton Pann a rămas la aceste două
ediţii şi n’a avut multă trecere în biserică. Urmaşii se vor
folosi numai de simplificarea pe care el a dat-o melodiilor.
3. Dimitrie Sucevanul, protopsaltul mitropoliei din Iaşi,
tipăreşte de mai multe ori Prohodul lui Macarie. Prima
lui ediţie cu binecuvântarea mitropolitului Meletie este din
1847, în tipografia Mitropoliei din Iaşi. Ca text a redat în
tocmai ediţia de Buzău (1836). Inovaţia lui apare nu în
text ci în «prifacerea cu adăogire a stihirilor cu semne.»
Sucevanu nemulţumindu-se numai cu melodiile lui Macarie
pe care le mai scurtează şi în unele locuri chiar bine, el
înmulţeşte numărul troparelor cu note, le variază şi le în­
greuiază peste măsură. Uniformitatea şi uşurinţa din Ma­
carie a pierit. Sunt melodii în care întrebuinţează mai toate
combinaţiile posibile de ftorale. Frumuseţea) care eşia din
regularitatea cântării bazată numai pe cele trei melodii
obişnuite se pierdea prin această variaţie. Este cântăreţul,
care n’a avut în vedere mulţimea, poporul, care avea să
se folosească de tipăritura lui şi căruia îi trebue ceva sim­
plu şi uniform. Urmare firească a fost că nici unul din
tipurile lui melodice nu s’a popularizat, n’a prins 2).
In 1856 Sucevanu scoate altă ediţie în tipografia mâ-
năstirei Neamţului 3). Ca lucru nou adaogă melodie la tro­
parele dela «Dumnezeu e Domnul» Troparele cu melodie

x) A redus însă muzica dela stihira „Soarele ş’au ascuns razele...11.


2) Tiparul n’are frumuseţe. Prefaţa frumoasă din 1836 nu e re­
produsă. Binecuvântările învierei sunt tot ale lui Lambadarie dar
prelucrate în altfel nu ca în Macarie. Stihira „Infricoşatu-s’au pă­
mântul..." pe glas 5, sfârşeşte cartea.— Cheltuiala o ţine Antonie
Gheorghia iconom şi protoereu ţinutului Iaşii.—
■ 3) Stareţ era aci Arhimandritul Dionisie Romano.—
EDIŢIA PRO H O D U LU I 435

tot mai mult le înmulţeşte, sunt câte nouă de fiecare stare,


unele din ele prefăcute şi mai greoae decât cele din 1847.
La urmă adaogă cântarea «Veniţi să fericim pre Iosif». Nu
e un progres faţă de cea anterioară ’).
* „

In 1873 se tipăreşte 2) în Bucureşti, cu binecuvântarea


episcopului Melchisedec, Prohodul «din nou corectat pe la
unele locuri de Paharn. Dimitrie Suceveanu.» Nu este însă
nimic altceva decât reproducerea în tocmai a ediţiei din
1856 dela Neamţu cu toate melodiile ei încărcate şi greoae.
In 1896 se tipăreşte 3) cu aprobarea sfântului Sinod, Pro--
hodul «acum din nou corectat» de Dimitrie Suceveanu.
Este însă reproducerea ediţiei din 1873 cu toate melo­
diile ei lungi şi pretenţioase. La urmă adaogă şi tipurile
de cântări ale D-lui Ştefan Popescu. Acestea erau de mult
popularizate. Ca tipar însă această ediţie este îngrijită şi,
frumoasă 4).
4. Arhim andritul Dionisie, fostul stareţ pentru scurtă
vreme la Neamţ, ajunge locotenent de episcop la Buzău
şi aci, unde Prohodul apăruse întăia oară, el îl scoate în
«a treia ediţie»’’) la 1860, Martie 12.
Credincios bun al lucrului dela început, Dionisie repro­
duce în tocmai ediţia primă din 1836 6). La urmă adaogă
ecteniile, ce se zic afară la ocolire, cum şi stihira pe note
«Veniţi să fericim pe Iosif», frumoasă compunere a pro-

*) Dece pune „acum a doua oară tipărit" când el se tipărea a


treia oară? Chieltuiala o ţine chiar Suceveanu acum paharnic.
2) In tipografia lui Toma Teodorescu cu cheltuiala ierodiac. Isi
dor Buşilă. Greşala din melodia dela p. 34 o îndreptează ediţia «.lin
1896.—
3) In tipografia cărţilor bisericeşti.
4) A înlocuit cuvântul, care sună urât: „borât“ cu „aruncat"; dar
dece-„încai“ p. 38, pentru „încă“.
5) II numeşte a treia, ediţie având în vedere ediţia dela Neamţ
„a doua supt stăriţia" lui.
®) Ca şi ediţia lui Macarie pune data lunei şi direcţia tipogra­
fiei. Era Ierom. Atanasie.
436 EDIŢIA PROHODULUI
1

tosinghelului Varlaam. Este o ediţie pentru care a avut


dinainte ediţia primă (1836) şi chiar pe ale lui Dimitrie
Suceveanu 1) şi este un merit mare că n’a încărcat-o cu
multele melodii pretenţioase ale acestuia, ci a lăsat-o în
simplitatea dela început.
în 1868 Dionisie, acum episcop de Buzău, tipăreşte <a
patra oară» Prohodul, tot în tipografia episcopiei. Cu ti­
par mai frumos, această ediţie are câteva adaosuri şi mo­
dificări 2), dar cu chibzuială făcute. Aşa menţine peste tot
şi în tocmai melodiile lui Macarie, dar după troparul în-
tăiu pe larg, tipăreşte acelaş tropar pe o melodie mai
scurtă, la care pune inscripţia că astfel să cânte «horu-
rile»— strănile. Această inovaţie este la toate stările. Me­
lodiile scurtate sunt luate cu mici modificări din ediţia
d-lui Ştefan Popescu apărută în 1862. Amândouă aceste
ed;ţii ale lui Dionisie sunt lucrate cu îngrijire *).
5. D-nul Ştefan Popescu, cunoscutul profesor de muzică
bisericească, acum pensionar, scoate în 1862 în Bucureşti
o altă ediţie a Prohodului4). Ca text reproduce pe cel din
1836 5) şi, când în titlu spune că este «în tocmai după
cum întăia oară s’a tipărit» de episcopul Chesarie, avea
motiv pentrucă în Bucureşti se cunoştea mai mult, pe a­

*) Când la sfârşit spune că „Veniţi să fericim pre Iosif" se cântă


după ocolire „în unele locuri", are în vedere ediţia lui Suceveanu
din 1856.—
2) Pune muzică la troparele dela „Dumnezeu e Dom nul“ după Su­
ceveanu din 1856. Schimbă cuvântul „borât“ în „vărsat44. Cartea
se sfârşeşte cu un sfat cald pentru chipul cum creştinii să primea­
scă această mare sărbătoare.
3) Semnele muzicale aie acestor două ediţii nu sunt cele din 1836
ci altele mai frumos tăete.—
4) Are ca ajutor pe Arhimandritul sf. Mitropolii Gherontie Ţuluca
cu care scoate şi ediţia din 1868. Tipografia este a lui Toma Teo­
dorescu.—
5). Cuvântul „Zăpodiile* s’a tipărit greşit în amândouă ediţiile ca
„zăvodiile".
EDIŢIA PRO H O D U LU I 437

cea vreme, ediţiile cu prelucrare ale lui A. Pann, de care


s’a vorbit mai sus. însemnătatea acestei noi ediţii stă însă
în forma, pe care autorul ei a dat-o melodiilor cântării.
Din melodiile lui Macarie, care din pricina lungimii lor nu
se puteau populariza, cum şi din cele ale lui A. Pann ’),
autorul alcătueşte tipurile melodice ale Prohodului, care
s’au popularizat cu mici modificări în toate părţile. Sunt
melodiile cele mai ritmate, mai uşoare şi mai plăcute din
câte s’au alcătuit pentru Prohod. Toată lumea cântă as­
tăzi Prohodul după melodiile d-lui Ştefan Popescu. 0
In 1868 DL Ştefan Popescu scoate altă ediţie a Proho­
dului. Intr’un format puţin mai mare decât cel precedent
această ediţie nu e altceva decât reproducerea în tocmai
şi ca text şi ca melodie a ediţiei din 1862.
Mai târziu în 1902, Dl. profesor I. Popescu-Pascrea ti­
păreşte 2) o altă ediţie a Prohodului «scris pe muzica bi­
sericească după Dl. Ştefan Popescu.» Melodiile s u n t ni
oarecare modificări aceleaşi din ediţiile anilor 186? şi IH<>X.
Sunt melodiile popularizate. Este una din bunde ediţii
ale Prohodului.
6. Oprea Demetrescu scoate o ediţie a Prohodului tn
1872 la Râmnicu-Vâlcii. Este retipărirea unei ediţii ante­
rioare deşi el spune că «retipăreşte» ediţia episcopului
Chesarie. Are numai trei tipuri melodice, care Feamănă cu
ale D-lui Ştefan Popescu. Tiparul n’are frumuseţe dar nu-i
lipsit cu totul de îngrijire 3).

1) Textul cuvintelor la „Primăvară dulce“ l-a dat în forma pre­


lucrată a lui A. Pann. Fără melodie însă îl reproduce după Ma­
carie.— Gorgonul cu punt (, «-) se găseşte şi la A Pann.
2) In tipografia cărţilor bisericeşti.—
3) Ca o curiozitate trebuesc amintite şi cele două ediţii de Prohod
din 1900 şi 1905 ale Preotului Vasile Ftăcea SacheJarie.. Acesta
nemulţumit cu forma versului bisericesc s’a apucat să rimeze Pro­
hodul.— Urma a fost că au eşit versuri depărtate cu totul de în
ţelesul şi de vechia tormă frumoasă. Nimeni nu le a luat în seama
438 EDIŢ IA PROHODU LU I

7. Arhiereul Ghenadie Argcşiu numit aşa din cauză că


fusese episcop la Argeş, publică în 1875 «Albina muzi­
cală», unde se găsesc încercările lui de a reface textul
cântărilor noastre bisericeşti în aşa fel ca să se poa â cânta
în tocmai după melodiile greceşti. Aci se găseşte tipărit
şi Prohodul lui Macarie, însă «reformat din nou» de fo­
stul episcop. In «reforma» sa Arhiereul Ghenadie intro­
duce cuvinte ca «mediu» pentru «obroc», «sudariu» pen­
tru «mahramă», «profeto-ucigaşii», «popul» şi altele, cum
şi construcţii, care nu se potriviau cu felul limbii bise­
riceşti. Sunt însă şi tropare, care la el sunt mai clare la
înţeles decât în Macarie. Această «reformă» n’a avut nici
o urmare.
Toate ediţiile Prohodului, de care s’a vorbit până acum,
cu toate lipsurile lor mai mult sau mai puţin mari faţă de
ediţia primă, erau însă bune şi slujiau cu folos scopului
pentru care se tipăriau. Autorii lor au fost toţi oamenii
cunoscători ai muzicei bisericeşti, care îşi dau seama de
ceea ce făceau. Cartea se tipăriâ pentru întâmpinarea ne­
voilor credincioşilor.
) Cu vremea lucrurile s’au schimbat.
Prin introducerea corurilor vocale în biserică şi prin răs­
pândirea tot mai mult a obiceiului— mai ales la ţară— ca
toţi cei cunoscători de citit să cânte «la prohod» în Vi­
nerea mare, Prohodul a început să aibă mare căutare, să
se desfacă mult şi repede. Cum în acest fel ediţiile bune
de mai nainte se sfârşiseră, au început să apară ediţii de
comerţ, ediţii de speculă, unde nu s’a ţinut nimic în sea­
mă, nici curăţia limbei, nici îngrijirea tiparului. Cu vremea,
în aceste ediţii s’au strecurat atâtea greşeli că este a-
proape cu neputinţă de cântat. Am dinainte una din aceste
ediţii1). Este din 1906 şi este «a XIV ediţiune» a Pro­

*) Nu cunoaştem până acum data exactă când au început să


apară aceste ediţii de speculă.— Ediţia din 1886 scoasă în tipogr.
«

EDIŢIA PROH OD U LU I
1
439

hodului «tradus din greceşte de episcopul Chesarie şi pus


pe note de Preotul Marin Tomescu în zilele mitropolitului
Calinic» 1). Când o compari cu ediţia primă din 1836,
te prinde mila şi groaza de atâta batjocură şi înjosire a
muncii cinstite depusă de nişte oameni mari şi de inimă.
Nu e tropar al cântării în care să nu fie lipsuri de silabe
şi cuvinte întregi, ceea ce pricinueşte încurcături foarte
mari şi chiar neplăceri la cântare. Sunt cuvinte schimbate
cu totul şi care strică cu desăvârşire înţelesul cântării. Câte­
va pilde din nenumăratele ce se găsesc vor întări cele
spuse.
p. 10. «In mormânt viviţă-» în loc de «In mormânt viaţa».
«Oştile cereşti» în loc de «oştirile îngereşti» având mai
puţine silabe produce încurcătură în melodie. «Dar cu
morţi viaţă» în loc de «Dar cum mori viaţa.» Mântuitorul
a înviat morţii din «iad» şi nu din «veac». La troparul al
patrulea lipseşte cuvântul «înviezi». Când peste tot trebue
«Iisus» în trei silabe pentru măsura versului, în acea ediţie
îl găsim numai în 2 silabe, ceea ce pricinueşte schiopături
în cântare.
p. 12. Domnul a gonit întunerecul «din iad» şi nu «în
iad ».
p. 15. «ş’acum Dumnezeu ce’ncue în mormânt» în loc
de «şi cum Dumnezeu să’ncue în mormânt?»
p. 16. Ce să înţelege din această strofă? «De te-ai fi
văzut mort, dar viezi ca un Domn, şi la cer şi pe pământ
ei Isusul meu, şi’l ridică cu un A-tot stăpănitor». Şi ca mă­
sură e greşit. Iisus a «deşertat» şi nu a «deşteptat» gropile.
p. 17. «pizmăreţ» în loc de «pizmătareţ», «şi mai arată»
în loc de «şi-mi arată».

Academiei Române cu nişte semne, care par a fi note muzicalo,


face» parte din primele ediţii rele.—
*) Aceste ediţii au dus în greşală pe unii (v. Gh. Voicu, Che­
sarie de Buzău pag. 54) să scrie că Prohodul a fost tradus din
iţrece.şte de ICpisc. Chesarie .şi pus pe muzică de Preotul Marin
Tomcsi'ii.
440 EDIŢIA PROHODU LU I

p. 19. «pururea în mormânt» în loc de «punerea’n mor­


mânt».
p. 2 2 . «să cântăm plâns Sfânta cum cu jale» în loc de
«plâns sfânt acum cu jale», «marţi» pentru «morţi», «Fir
în două firuri» în loc de «Fir în două firi».
p. 24. Este cu totul deosebit de original următorul tro­
par: «Sub pământ apoi M ântuirea, Soare al dreptăţei deci
şi luna ca şi Maica ce te-a născut a apus cu lipsa de ve­
derea Sa.»
Pământul a «priimit» nu a «pironit» pe Mântuitorul. «Ai
pus acum» în loc de «ai apus acum.»
p. 26. Ce însemnează: «Nici cum n a rămas departe de
sân părintesc Doamne, şi după ce ai voit a te face om, şi în
iad Christoase al meu pogorât!», cum şi «Iată din cei morţi
i-a înviat Stăpânul şi Domnul, ruşinaţi vă o Jidovi necre­
dincioşi şi cunoaşteţi pe cel ce aţi ucis acum!» Soarele ş’a
ascuns lumina «suferindu-te în mormânt» sau «nesuferin-
du t e » ‘Doamne ?
p. 28, tropar 58, lipseşte cuvântul «fiu» iar p. 31, trop.
2 1 , cuvântul «prins». Ce însemnează «Cade’n stricăciune.»?
p. 32. Ce se înţelege din «Toţi pier împreună în fundul
stricărei bărbăţiei sângiurilor.» Următorul tropar «Unul năs­
cut Fiule din Tatăl, rabzi de vo.e patimi» în original suna:
«Unule născute, Fiule din Tatăl, cum rabzi de voe patimi.»
Este oarecare deosebire! încă unul minunat: *FiuL ul meu
marescuaţi Ta îndurare că voind rabzi acestea» (sic).
p. 33. «Zece(\) cereşti cete s’au îngrozit de frica..» morţi
Domnului?

Ne oprim aci căci altfel ar trebui să cităm întreaga carte.


Şi în aceste citaţii nu ne-am ţinut de ortografia şi puntuaţia
ediţiei, care sunt peste putinţă de transcris.
«Prefacia» acestor ediţii rele vorbeşte de «melodie» şi
«melos» ca de două lucruri cu totul deosebite, face apo­
EDIŢIA PBOHODULUI

logia muzicei, pe care am găsi-o şi la «minerale, insecte,


broaşte..etc.» Nişte semne cabalistice ar însemna notele
muzicale. .
In aşa stare se găseşte acum «Prohodul», prima carte în
afară de şcoală, pe care pune mâna copilul începător în ale
cititului. Câtă depărtare dela frumoasa ediţie din 1836 a
episcopului Chesarie şi a Ieromonahului Macarie, până la
aceasta de azi! !).
Nicuîae M. Popescu
Licenţiat in Teologie.

J) Tot între ediţiile rele trebue p u s ă şi încercarea din a


lui Mardarie G heorghiu din laşi de a p u n e pe m uzică bisericească,
transcrisă apoi în notaţie liniară toate Troparele cântărei. Ncpri-
cepând ritmul muzicii bisericeşti, a strâns’o în m ăs u ra de -/41 al-
lrrandu-i şi modificându-i melodia.— Se ştie că frumuseţea muzicii
noastre bisericeşti stă tocmai în această lipsă de ritm uniform.
M odul de transcriere este iarăş cu totul greşit. Nici nu-i maoar
consecvent în transcrierea consunantelor.
Modificările fără rost .şi melodiile greşite din ediţia dela MM),'» a
Kcon Alc*x. Mopcscu ( ’ernica nu însemnează nici o im biinătalirr.