Colegiul de ecologie din Chișinău

Referat

Aplicații în științe si tehnică a

refracției luminii

Profeor:Șargarovschi Sergiu
Elev:Toma Victoria
Grupa:T-031
Refracția este schimbarea direcției de propagare a unei unde din cauza schimbării
vitezei de propagare, la interfața dintre două medii sau la gradientul local al
proprietăților mediului în care se propagă. Cel mai ușor de observat exemplu este
în cazul luminii, atunci când aceasta trece dintr-un mediu transparent
(aer, apă, sticlă etc.) în altul. Totuși fenomenul se petrece cu toate undele, inclusiv
cu cele sonore.

Mirajul
Un miraj (sau o Fata Morgana) este un fenomen optic datorat devierii razelor
de lumină la trecerea printr-un mediu neomogen, în particular prin straturi de aer
aflate la temperaturi diferite.
Densitatea aerului cald este mai mică decât a celui rece. Razele de lumină
parcurg mai intâi straturile mai reci de aer, apoi vin în contact, sub un unghi de
incidență relativ mic, cu păturile de aer mai calde și sunt astfel dispersate până la
obținerea reflexiei totale

Fibra optica
Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a
lungul său. Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul
telecomunicațiilor, unde permit transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi de
bandă mai mari decât alte medii de comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul
cablurilor de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai mici, și
deoarece sunt imune la interferențe electromagnetice. Fibrele optice sunt utilizate
și pentru iluminat și transportă imagine, permițând astfel vizualizarea în zone
înguste. Unele fibre optice proiectate special sunt utilizate în diverse alte aplicații,
inclusiv senzori și laseri.
Lumina este dirijată prin miezul fibrei optice cu ajutorul reflexiei interne
totale. Aceasta face fibra să se comporte ca ghid de undă. Fibrele care suportă mai
multe căi de propagare sau moduri transversale se numesc fibre multimodale
(MMF), iar cele ce suportă un singur mod sunt fibre monomodale (SMF). Fibrele
multimodale au în general un diametru mai mare al miezului și sunt utilizate în
comunicații pe distanțe mai scurte și în aplicații în care trebuie transferată multă
putere. Fibrele monomodale se utilizează pentru comunicații pe distanțe de peste
550 m.
Conectarea fibrelor optice una de alta este mai complexă decât cea a
cablurilor electrice. Capetele fibrei trebuie să fie atent tăiate, și apoi unite fie
mecanic fie prin sudare cu arc electric. Se utilizează conectori speciali pentru
conexiuni ce pot fi înlăturate.
Indicele de refracție
Indicele de refracție este o măsură a vitezei luminii printr-un material. Viteza
de deplasare a luminii în vid este de 300 de milioane de metri pe secundă. Indicele
de refracție al unui mediu se calculează împărțind viteza luminii în vid la viteza
luminii în mediul respectiv. Deci, prin definiție, indicele de refracție al vidului este
1. Valoarea tipică pentru teaca unei fibre optice este 1.46. Valoarea miezului este
de regulă 1,48. Cu cât este mai mare indicele de refracție, cu atât mai încet se
propagă lumina prin mediu. Semnalul din fibra optică va călători, astfel, cu o
viteză de aproximativ 200 de milioane de metri pe secundă, propagându-se astfel la
1000 de kilometri distanță în decurs de 5 milisecunde. Astfel, un apel telefonic
transportat pe fibră optică între Sydney și New York, pe o distanță de 12000
kilometri va avea o întârziere minimă absolută de 60 de milisecunde (o
șaisprezecime de secundă) între momentul când un interlocutor vorbește și celălalt
aude (desigur, ruta urmată de apel nu va fi cea mai scurtă, și în plus mai apar
întârzieri din cauza comutației echipamentului de comunicație și prin procesul de
codificare și decodificare a vocii).
Reflexia internă totală
Când lumina trece printr-un mediu dens și întâlnește o limită de demarcație
cu unghi abrupt (mai mare decât unghiul critic al suprafeței), lumina va fi reflectată
în întregime. Efectul este folosit în fibra optică pentru a păstra lumina în miez.
Lumina se deplasează prin fibră reflectându-se de o parte și de alta a limitei cu
teaca. Deoarece lumina trebuie să lovească limita de demarcație la un unghi mai
mare decât cel critic, doar lumina care intră în fibră într-o anumită gamă de
unghiuri poate traversa fibra fără a ieși din ea. Această gamă de unghiuri se
numește con de acceptanță al fibrei. Dimensiunile conului de acceptanță depind de
diferența de indice de refracție între miez și teacă.
În termeni simpli, există un unghi maxim față de axa fibrei sub care lumina
poate intra în fibră astfel încât să se propage prin miez. Sinusul acestui unghi
maxim este deschiderea numerică a fibrei. Fibra cu deschidere numerică mare
necesită mai puțină precizie la tăiere și la lucru decât cea cu deschidere mică. Fibra
monomodală are deschidere numerică mică.

Sextantul
Sextantul (Sextantul cu oglindă sau Sixtantul) este un instrument optic de
măsurare a unghiului dintre diferite obiecte îndepărtate de exemplu unghiul dintre
orizont și diferite corpuri cerești. Instrumentul este folosit în mod deosebit la
măsurarea înălțimii față de linia orizontului a diferitelor stele fixe aceste măsurători
fiind utile pentru orientare la navigația pe mare. Mai demult a slujit și în
astronomie și la măsurători de teren, în navigație sau în expediții.
Numele de sextant provine de la scala unghiulară de 60° (fiind 1/6 din lungimea
cercului) fiind posibil de a măsura cu sextantul până la 120°.
Instrumentul mai vechi de măsură era numit octant având o scală de 45°
gradată care reprezintă 1/8 din lungimea unui cerc, unghiul maximat măsurat fiind
de 90°, iar quadrantul este un instrument de măsură a unghiului efectuat de cârma
vasului.