Fecioria Maicii Domnului

Sunt două feluri de feciorie pe care le observăm la Maica Domnului: cea păstrată de ea însăşi prin lupta sa personală şi cea dăruită

de Dumnezeu, cea minunată, căci prin minune rămâne fecioară luând în pântece fără de sămânţă şi născând fără de stricăciune. „Ai

rămas fecioară mai presus de cuget şi de înţelegere" (Cântare la Vecernia de sâmbătă, glasul al 7-lea).

Prin lupta ei

Sufletul este curat, feciorelnic, atunci când nu este întinat de gânduri murdare. Trupul poate fi feciorelnic, dar sufletul poate fi

desfrânat. Intâi desfrânează sufletul şi apoi trupul. Nu se întinează trupul dacă înainte nu s-a întinat şi sufletul. Este mult mai uşor

să-şi ţină cineva trupul curat decât sufletul. Pentru a-şi păstra fletul curat este nevoie de o luptă dură, dusă pe întregul parcurs al
vieţii.

Inainte de Hristos chiar şi fecioria trupului era greu de păstrat, cu atât mai mult fecioria sufletului. Şi iată că tânăra Maria, trăind

într-o astfel de lume şi fără a avea vreun model, s-a nevoit aşa încât a urcat până la gradul desăvârşit al fecioriei. A rămas fecioară

nu doar în trupul ei, ci şi în sufletul ei. Toate simţurile ei şi toate funcţiile sufletului şi trupului erau străine de orice întinăciune.

Clipa în care s-a învederat adâncul cel de neînţeles al fecioriei a fost momentul Bunei Vestiri.

Tânăra Maria era singură în casă când Arhanghelul Gavriil i s-a înfăţişat în chipul unui tânăr preafrumos şi i-a făcut o propunere:

să nască un copil. Maria ştia că copiii se nasc cu bărbat, însă nici sufletul ei preacurat şi nici măcar în adâncul conştiinţei ei nu s-a

mişcat nici o clipă dorinţa nepotrivită. Nu şi-a mijlocit o presimţire sau măcar o pregustare a dorinţei pătimaşe, deoarece era străină

de orice astfel de dorinţă. Aşa ceva l-a minunat şi pe Arhanghelul Gavriil: „De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminoa- sa

curăţie a ta Gavriil, mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică îţi voi aduce ţie sau cum te voi numi pe

tine nu mă pricep şi mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit zic ţie: bucură-te, ceea ce eşti plină de har!" (Tropar,

glasul al 3-lea, în Sedelnele Duminicii).

Particularitatea Maicii Domnului nu stă în faptul că a rămas trupeşte fecioară, ci că a rămas şi sufleteşte pe deplin fecioară. Atunci

când imităm fecioria ei la trup, noi micşorăm cu mult bunătatea şi curăţia Maicii Domnului. Toată slava fiicei împăratului este

înăuntru (Psalmi 44,15).

Fecioria minune

Prorocul Iezechiel a văzut în vedenie poarta din răsărit a unui templu ce era închisă şi L-a auzit pe Domnul zicându-i: Această

poartă va rămâne închisă, nu se va deschide niciodată şi nimeni nu va intra prin aceasta decât numai Domnul, dar şi atunci poarta
va fi închisă (Iezechiel 44, 2). Templul pe care l-a văzut Prorocul Iezechiel era însăşi Maica Domnului. Prin poarta închisă a
templului Maicii Domnului S-a născut Hristos, după cum şi Biserica grăieşte: „Bucură-te, poartă, bu- cură-te, uşa tainei celei de

cinste!"

Biserica noastră preamăreşte fecioria Maicii Domnului făcând o paralelă între fecioria ei şi trecerea Mării Roşii: „In Marea Roşie

chipul Miresei celei neispitite de nuntă s-a scris de demult" (Dogmatica, glasul al 5-lea), atunci marea s-a despărţit în mijlocul

poporului evreu, stând ca un perete de apă. S-a făcut trecere şi uscat pentru evreii ce ieşiseră sub îndrumarea lui Moise din Egipt.

Au trecut marea fără să îşi ude picioarele.

Acesta este chipul zămislirii şi naşterii fără de stricăciune a Mântuitorului din Fecioara Maria. Atunci adâncul l-a trecut cu picioare

neudate în Israel, iar acum pe Hristos L-a născut fără de sămânţă Fecioara. Apoi marea s-a adunat înapoi, aşa cum era înainte, şi

nu a mai trecut nimeni prin adâncul ei. La fel şi Hristos, ieşind din Fecioara, i-a păstrat fecioria precum era şi înainte. Nimeni altul

nu a mai trecut, aşa cum nici prin Marea Roşie nimeni nu a mai trecut. Marea după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea

fără prihană după naşterea lui Emanuel a rămas nevătămată.

Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul sarcinii şi după naşterea Fiului ei. Cele trei stele care sunt zugrăvite

pe icoanele Maicii Domnului, două pe umeri şi una pe cap, simbolizează această veşnică feciorie a ei. Iată, Fecioara va lua în

pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel (Isaia 7, 14). Poporul nostru o numeşte Fecioara pe Preacurata, la fel şi

imnologia Bisericii, şi aceasta deoarece Preacurata nu este o oarecare fecioară, ci Fecioara, unică şi irepetabilă. De aceea şi Prorocul

Isaia nu a zis: iată, o fecioară are în pântece, ci iată, Fecioara, înţelegând-o pe ea unica între oameni.

Deoarece L-a născut pe Hristos

Ingerii, heruvimii şi serafimii stau în jurul tronului luminos al lui Dumnezeu, în timp ce Fecioara a devenit tron al lui Dumnezeu.

L-a ţinut în braţele ei pe Domnul, Cel ce este înfricoşător pentru îngeri: „Pe Tine, de Care tremură cetele cele cereşti, ca Dumnezeu

văzându-Te pe Tine cea curată, Te îmbrăţişează ca pe Fiul ei" (Cântarea a VUI-a din Triod, săptămâna a IlI-a din post).

Ingerii, serafimii, heruvimii se acoperă, neputând îndura lumina slavei Domnului, îşi ascund feţele lor, iar Fecioara L-a purtat

înăuntrul ei, L-a îmbrăţişat, L-a alăptat pe Cel de a cărui dumnezeiască strălucire îngerii îşi acoperă feţele slujindu-L, pe Acesta L-

a întrupat şi L-a ţinut Preacurata în chip văzut.