Termografia în infraroşu

Termografia în infraroşu descrie echipamentele de preluare a imaginilor termice în IR,

utilizate în următoarele aplicaţii:
- inspecţia sistemelor electrice, în scopul depistării conexiunilor sau echipamentelor calde sau
anormal de reci;
- inspecţia sistemelor mecanice, pentru frecări excesive şi curgeri anormale ale fluidelor;
- inspecţia acoperişurilor, pentru detectarea izolărilor umede: detectarea pierderilor de energie
prin pereţii exteriori ai clădirilor;
- monitorizarea proceselor,
- analize medicale, cantitative şi ale plăcilor de circuit electronice, etc.
Un sistem de termografie în IR conţine un captator termic de imagini în infraroşu (scaner
IR sau IR imager), o placă de achiziţie de imagini, soft pentru procesarea de imagini şi un
monitor video. Măsurătorile se fac în două benzi spectrale: 3...5 m sau 8...12 m, datorită
transmisiei bune a radiaţiei infraroşii prin atmosferă, în aceste două benzi de lungimi de undă.
Informaţia obţinută trebuie corectată, astfel încât temperatura măsurată să fie funcţie numai de
temperatura obiectului.
Trebuie să se ţină seama de asemenea de mărimea obiectului. Pentru un obiect a cărui
imagine spectrală pe fotodetector este mai mică decât fotodetectorul, scanerul va măsura o
temperatură care este o medie a temperaturii obiectului şi mediului înconjurător. Pentru mărirea
rezoluţiei, se foloseşte un sistem optic de mărire a imaginii obiectului şi nu o amplificare
electronică a semnalului. Se elimină astfel efectele difracţiilor optice, aberaţii sau umbriri. Toate
aceste condiţii specifice aplicaţiei se compensează prin programul software din sistemul de
procesare de imagini.
Rezultatele măsurătorilor nu sunt identice în cele două benzi de lungimi de undă. Acestea
diferă datorită condiţiilor atmosferice, distanţei până la obiect, tipul obiectului a cărui temperatură
se măsoară, radiaţia obiectelor înconjurătoare, etc.
Scanerele în infraroşu sunt, în general, de două tipuri:
- cu suprafeţe de fotodiode care necesită răcire la temperaturi criogenice, au diferenţe de
temperaturi echivalente de zgomot de 0,01°C, sunt scumpe, se folosesc în aborator şi lucrează în
banda 3. ..5 m;
- cu suprafeţe de fotodiode la temperatura camerei, în banda 0,9 … 2,5 m, cu diferenţe de
temperaturi echivalente de zgomot de 1°C.

Sonda Lambda (Senzorul de oxigen)

Normele de poluare, fie că sunt europene (Euro), americane (Tier) sau japoneze (Japan)
impun producătorilor de autovehicule emisii poluante tot mai reduse. De asemenea, în marile
aglomerări urbane, nivelul emisiilor automobilelor are o importanţă mult mai mare deoarece
afectează direct sănătatea locuitorilor.
Sonda lambda (numită şi sonda sau senzorul de oxigen) are o importanţă deosebită
relativ la reducerea emisiilor poluante de pe automobile. Produs al companiei Bosch, sonda lambda
a fost utilizată pentru prima oara alături de un catalizator pe un automobil Volvo la sfârşitul anilor
1970. Dezvoltarea şi proiectarea sondei a fost începuta în timpul anilor 1960 sub supravegherea
dr. Gunter Bauman, în cadrul companiei Robert Bosch GmbH.
 Aplicaţiile principale ale sondei lambda sunt motoarele pe
benzină. Sonda se utilizează şi pe motoarele diesel dar mult mai
restrâns. Motivul este acela ca motoarele pe benzina
funcţionează în jurul amestecului stoichiometric în timp ce
motoarele diesel funcţionează cu amestecuri sărace.

Fig. 15.2 Sonda lambda - senzorul de oxigen

Emisiile poluante ale automobilelor

Principalele emisii poluante ale automobilelor sunt:
• monoxidul de carbon CO;
• oxizii de azot NOx;
• hidrocarburile HC;
• particulele PM.
Cea mai des utilizată metodă de a reduce emisiile poluante de pe un automobile este
catalizatorul. În cazul în care catalizatorul reduce proporţiile de CO, NOx şi HC din gazele de
evacuare, acesta se numeşte catalizator pe trei căi. Orice sistem de post tratare a emisiilor poluante
al unui automobil, ce utilizează un catalizator, are în componenţă şi o sondă lambda. Eficacitatea
catalizatorului depinde în întregime de buna funcţionare a sondei lambda.

Amestecul stoichiometric
Pentru a asigura arderea completă a combustibilului din motor (benzină sau motorină) este
nevoie de o anumită cantitate de oxigen deci, de o anumită cantitate de aer. Astfel, pentru a arde
complet 1 kg de benzină avem nevoie de aproximativ 14,7 kg de aer. Dacă acest raport se păstrează
(14,7:1) şi în cilindru putem spune că amestecul din cilindru este stoichiometric. Notaţia utilizată
în literatura de specialitate, pentru evalua raportul aer:combustibil din motor, este litera greceasca
lambda (λ). Relativ la tipul amestecului aer-combustibil din motor putem avea următoarele situaţii:
• amestec bogat (λ < 1): în acest caz combustibilul este în exces, aerul nefiind suficient pentru o
ardere completă;
• amestec stoichiometric (λ = 1): în acest caz raportul aer-combustibil este ideal arderea fiind
completă;
• amestec sărac (λ > 1): în acest caz aerul este în exces, arderea fiind completă dar cu exces de
oxigen;

Rolul sondei lambda

Tipul amestecului aer-combustibil, bogat sau sărac, influenţează în mod direct nivelul
emisiilor poluante. Astfel în caz unui amestec bogat, combustibilul fiind în exces, arderea este
parţială, rezultând emisii bogate în monoxid de carbon (CO) şi hidrocarburi (HC). În cazul
amestecurilor sărace, oxigenul fiind în exces, conduce la creşterea nivelului de oxizi de azot (NOx)
din gazele de eşapament (figura 15.3).
Compromisul este făcut în cazul amestecului stoichiometric, caz în care emisiile sunt la un
nivel mediu pentru fiecare din cele trei componente (CO, HC şi NOx).
Eficacitatea catalizatorului este maximă atunci când amestecul aer-combustibil este
stoichiometric. Rolul sondei lambda este de a informa calculatorul de injecţie care este starea
amestecului aer-combustibil. Pe baza informaţie primite de la sondă calculatorul va ajusta injecţia
de combustibil astfel încât amestecul să se menţină în jurul valorii stoichiometrice.
 Fig. 15.3 Nivelul emisiilor poluante ale unui automobil în funcţie de tipul amestecului aer-
combustibil (a) fără catalizator, (b) cu catalizator

Schema de principiu a controlului amestecului aer-combustibil în jurul valorii

stoichiometrice este dată în figura 15.4.

Senzor masic Catalizator Catalizator

de aer primar secundar
Galerie
de
evacuare
Galerie de
admisie Sondă Sondă
Injectoare
lambda lambda
amonte aval
Circuit de
alimentare

Fig. 15.4 Controlul în bucla închisă al injecţiei de combustibil

 ECU – calculatorul de injecţie
Utilizând informaţia de la senzorul de masă de aer, calculatorul de injecţie ajustează timpul
de deschidere al injectoarelor reglând astfel cantitatea de combustibil injectată. Acest mod de
control al injecţie se numeşte control în buclă închisă (closed loop control) şi se bazează pe
informaţia primită de la senzori.
A doua sondă lambda, de după catalizator, are rolul de a monitoriza activitatea
catalizatorului, pentru a ne asigura că acesta funcţionează în parametrii normali. Cu alte cuvinte
rolul sondei lambda în aval de catalizator este de a diagnostica funcţionarea catalizatorului.

Clasificarea sondelor lambda

În echiparea automobilelor de serie există mai multe tipuri de sonde lambda. Un criteriu de
clasificare ţine cont de principiul de funcţionare şi de numărul de conexiuni electrice. Astfel, dacă
le clasificam după principiul de funcţionare, distingem:
• sonde lambda binare:
- cu zirconiu;
- cu titan.
• sonde lambda liniare

Traductoare de proximitate capacitive

În cazul traductoarelor capacitive de proximitate, elementul sensibil este format dintr-un

condensator care face parte dintr-un circuit oscilant. Prezenţa unui material conductor sau
dielectric cu permitivitatea εr > 1, la o distanţă zu în raport cu faţa sensibilă a detectorului, modifică
capacitatea de cuplaj şi amorsează oscilaţiile, figura 8.5.
Domeniu de funcţionare

Obiect controlat

Detector

Faţă sensibilă

Fig. 8.5 Element sensibil capacitiv pentru traductoare de proximitate

Funcţionarea este diferită în raport cu natura obiectului controlat.

a) La detecţia materialelor conductoare, obiectul a cărui poziţie este controlată formează cu faţa
sensibilă un condensator a cărui capacitate creşte odată cu micşorarea distanţei Δx dintre obiect şi
faţa sensibilă.
b) La detecţia materialelor izolante, faţa sensibilă este un condensator a cărui capacitate creşte, cu
atât mai mult, cu cât permitivitatea dielectrică εr a obiectului controlat este mai mare.
Principalele surse de erori le reprezintă variaţiile de temperatură.
Observaţie: Pentru evitarea perturbaţiilor, în cazul detectării obiectelor metalice, acestea se leagă
la pământ.