Mănăstirea cisterciană Igriș

S1. Mănăstirea Cisterciană din Igriș fondată de catre regele maghiar

Bela al III-lea se află în comuna Sânpetru Mare din județul Timiș și a fost
una dintre cele mai importante mănăstiri ale Evului Mediu din regatul
Ungariei.

S2. Construcția mănăstirii a început în anul 1179, fondată drept o filie

a Mănăstirii cisterciene din Pontigny. Construcția ei s-a încheiat în 1187
închinată Fecioarei Maria.

S3. În primele secole ale existenței sale, Mănăstirea a fost privilegiată

cu o serie de avantaje din partea regelui Bela al III-lea, unul dintre ele
fiind posibilitatea de a-și crea filiale precum Mănăstirea Cisterciană din
Cârța. De asemenea, regele Emeric a oferit o serie de proprietăți
mănăstirii, același lucru petrecându-se și timpul regelul S4. Andrei al II-
lea care a adăugat la structura mănăstirii și bastioane. Acesta din urmă,
alături de soția sa Yolanda de Courtenay și-au dorit ca după moarte să
fie înmormântați aici.

S5. În secolul al XIII-lea mănăstirea trece printr-o perioadă de declin

masivă datorată invaziei mongole din 1241. Abația este asediată, iar cei
care s-au refugiat în interiorul acesteia au fost uciși, foarte puțini
călugări scăpând cu viață. Revolta cumanilor din 1280 aduce cu sine o
serie de distrugeri asupra mănăstirii, însă va ajunge la finalul existenței
sale în 1551 fiind complet distrusă de otomani.

S6. Ca și mențiuni despre Mănăstirea Igriș, majoritatea se regăsesc în

scrierile de secol XIX, unde putem aminti cartea lui Agoston Barany
prin care se referă la zona sitului mănăstirii despre care spune ca ar fi
existat doar vegetație sălbatică. De asemenea, într-un dicționar
maghiar scris de Elek Fenyes se precizează că ruinele mănăstirii Igriș
încă sunt observabile.

În anul 1868, Imre Henszlmann oferă noi imformații cu privire la

structura mănăstirii, astfel că menționează prezența a trei baze
octogonale (posibil ale columnelor). Aceste se pare că ar fi separat
cândva atarul central al bisericii abației. De asemenea, precizează că ar
fi auzit sunetul de spațiu gol, care, după părerea lui ar fi provenit din
cripta bisericii, acolo unde erau adăpostite toate bunurile mănăstirii.

S.7 În 1869 apare prima mărturie ilustrată referitoare la ruinele

mănăstirii Igriș, realizată de către Pal Molnar. Acesta descrie faptul că
sunt prezente două rânduri de coloane în partea de sud a bisericii, iar la
finalul lor se observă un fragment de perete. De asemenea este
menționat faptul că au avut loc excavări în timpul cărora s-a extras o
placă de marmură. Pal Molnar a realizat schițe ale unor fragmente
arhitecturale sculptate ripisite în sat.

S8. În 1904 arheologul Gyula Kishleghi Nagy precizează că abia se

poate observa structura stâlpilor, iar întreaga suprafață pe care ar fi
existat abația este acoperită cu vegetație. Din spusele localnicilor,
înainte cu câteva decenii se puteau incă observa ruinele pereților care
măsurau aproape de un metru înălțime.

În anii ‚40, Virgil Vătășianu spunea despre Abație că a fost o bazilică

în stil romanic cu trei nave, construită din cărămidă și cu o arhitectură
benedictină, nicidecum cisterciană, bazându-se pe excavările
precedente. Acesta însă s-ar fi referit la mănăstirea Kemeche aflată
câțiva kilometrii mai departe.
 S9. Până după cea de-a doua jumătate a secolului XX, nu exista niciun
fel de inițiativă în ceea ce privește cercetarea ruinelor mănăstirii Igreș,
chiar dacă existau nenumărate mărturii cu privire la acestea în secolul
XIX, majoritatea provenind din surse documentate.

Suzana More Heitel se avântă însă spre a cerceta locația abației în

lucrarea sa de doctorat având la bază numeroasele mențiuni realizate
în secolul XIX. Astfel, ajunge la concluzia că locul exact al mănăstirii ar fi
zona așa-numită „La Ofer” localizată undeva în nord-estul satului Igriș.
Totalitatea mențiunilor secolelor XIX și XX însumează mai multe
concluzii. Se presupune că mănăstirea ar fi fost realizată din cărămidă și
piatră și că era decorată cu sculpturi, iar din punct de vedere al etapelor
de contrucție se întrevăd două faze: prima datând la sfârșitul secolului
XII, iar a doua începând cu secolul al XIII.

S10 Asupra sitului au avut loc trei campanii de cercetare care au

început în anul 2013, prima fiind de tip geofizic desfășurată de echipa
formată din Daniela Tănase, Balazs Major, Anita Kocsis și Gabor Bertok.
S-a început astfel prin cecetarea terenului cu un radar de pătrundere a
solului, luându-se în considerare acest lucru din cauza faptului ca în
straturi exista material metalic, însă și pentru că radarul era mai potrivit
pentru a detecta structuri precum zidurile de fundație.

S11. Sunt realizate câteva secțiuni potrivite diferitelor tipuri de

obiecte prezente în sit precum garduri sau case, precum și pentru a
mări dimensiunea zonei de sondaj. Din cauza timpului scurt al
proiectului și având în vedere informațiile disponibile asupra a ceea ce
urma să fie detectat, s-a decis cercetarea zonelor cu o separare de linie
de 0.5m. Această dimensiune a fost considerată de ajuns încât să
detecteze pereții principali ai mănăstirii localizați în raza de acțiune a
antenei de 250 MHz.

S.12. Cercetările din 2013 au dezvăluit principalele trăsături

menționate în secolul XIX: un set de 11 anomalii care seamnănă în
mărime și formă cu baze de stâlpi dispuse în două rânduri estimate la a
fi 80-180 cm în adâncime. Aranjamentul și distanța relativă a acestor
caracteristici sugerează că situl este identic cu cel descoperit în secolul
XIX, fiind redescoperit ulterior de Daniela Tănase.

A mai fost descoperit și un alt grup de particularități care stau la baza

de est a începutului columnelor bisericii. Acest lucru poate fi rezultatul
jafului, iar ceea ce s-a păstrat să fie considerat ruine care au rămas
după ce pereții au fost îndepărtați.

S.13 Identificarea trasnseptului care este prezent deobicei într-o

biserică cisterciană a fost pusă în dificultate. Cercetarea zonelor
transeptului în nord și sud a fost blocată de un gard, ruinele unei case
distruse și un gard viu din zonă care s-au intersectat cu locația
mănăstirii. Nu s-au găsit urmele transeptului nordic așa cum ar fi fost
de așteptat iar o anomalie detectată în această zonă contrazice planul
inițial al mănăstirii. De asemenea, în zona vestică a peretelui
transeptului sudic a fost descoperită o altă anomalie, anomalie pe care
excavările din 2016 au dovedit-o a fi o aglomerare de pereți.

S.14. În 2016 au loc săpături arheologice sistematice în aceeași

locație, grădina pe care locuitorii Igrișului o numesc „La Ofer”. Acesta a
fost anul în care toate presupunerile au fost dovedite astfel că s-a
descoperit locul mănăstirii, însă au fost găsite și materiale arheologice
puse în legătură cu invazia tătară.
 S15. În urma cercetărilor campaniei din 2016 s-a descoperit cu ajutorul
radarului faptul că basilica prezenta trei nave cu un altar rectangular și,
cel mai probabil și un transept. Lățimea bisericii măsura 17m, iar totalul
lungimii anomaliilor care este posibil să fi aparținut structurii bisericii ar
fi măsurat undeva la 55 m. Lățimea navei centrale măsura aproximativ
4,7m, iar între rândurile de stâlpi și pereți lungimea ar fi fost undeva la
3,7m. Radarul a detectat de asemenea o serie de anomalii la 25m de
biserică în plan rectangular, însă nu se poate afla cu certitudine dacă
făceau parte din structura abației sau era un simplu zid de fortificație.

La aceste săpături au luat parte atât arheologi ai Institutului de

Arheologie Vasile Pârvan, cât și cercetători ai Muzeului Județean de
Istorie și Artă Zalău, Muzeului Național al Banatului din Timișoara și
specialiști ai Universității Catolice Peter Pazmany din Budapesta.

S.16. Cercetările au continuat și în 2017 cu scopul de a continua

săpăturile mănăstirii, dar și pentru a investiga o groapă comună datată
din timpul invaziei tătare. În această campanie s-a realizat o secțiune de
5x5m, notată D3, fiind adiacentă în vest secțiunii D2 din 2016.

S.17 Această secțiune (D2) cercetată în 2016 care a adus în vedere o

groapă comună, a fost excavată în jumătatea de nord până la
adâncimea de 2,6m, iar în 2017 s-a trecut din nou la excavarea acesteia
pe o porțiune de 5x2m. În secțiunea D3 unde se afla zidul bisericii s-a
descoperit în partea exterioară spre sud la 0,90m adâncime un pavaj de
cărămidă măsurând 2m lățime, care sugerează că intrarea în biserică s-
a realiat în partea de sud.

De asemenea, în partea de sud-est a secțiunii D3 s-a descoperit la

adâncimea de 0,85m un creițar(monedă din argint care circula atât în
Germania, cât și în Austro-Ungaria și Transilvania) datat în secolul XIX
prin intermediul căruia se presupune că aceea ar fi perioada demolării
masive a zidurilor. Pornind de la adâncimea de 1.32m până la 1,75m în
partea de nord a D3 s-au descoperit opt morminte cu schelete
orientate V-E datând în perioada secolelor XIV-XV și cu material
arheologic care a constat din mărgele, pandantive și catarame.

S.18. În incinta bisericii, în partea de nord a secțiunii D3 la 1,35m

adâncime s-au găsit rămășite ostologice umane amestecate cu porțiuni
din zidurile demolate. S-a continuat excavarea gropii comune până
când secțiunile D3 și D2 au ajuns la același nivel. Odată cu regtrângerea
gropii și excavarea ei până la adâncimea de 3,65m s-a constatat faptul
că sfârșitul acesteia se află numai în secțiunea D2. S.19. La baza gropii
s-au descoperit o serie de materiale arheologice din care amintim:
fragmente de oase, de cărămidă și piatră sculptată, de ceramică și
obiecte din metal. De asemenea, s-au descoperit baza și fusul unei
coloane din piatră aparținând altarului,S.20. dar și canatul unei uși din
lemn masiv care prezenta urme de arsură.

S.21. Campania din 2017 a fost condusă de către Daniela Tănase(din

partea Muzeului Național al Banatului din Timișoara) alături de doi
arheologi ai Universității Catolice Peter Pazmany din Budapesta, Andras
Vegh și Teofil Retfalvyi.

S.22. În concluzie, rezultatele acestor campanii desfășurate în 2013,

2016 și 2017( nivelul mormintelor fiind încheiat în 2018) au pus în
vedere puternicul impact pe care l-a avut invazia mongolă din 1241.
Ruinele mănăstirii sunt grav afectate,iar starea lor de conservare este
de degradare masivă.