Fortificația de la Cluj-Mănăștur

Cercetarea sitului
Nu există un istoric al cercetărilor de la Cluj-Mănăștur, dar principalul arheolog care
a efectuat săpături pentru această fortificație a fost Petru Iambor. S-a născut la Beba
Veche, la 4 august 1939, și a absolvit secția de Istorie Universală a Universității ,,Babeș-
Bolyai” din Cluj. A fost cercetător pentru Institutul de Istorie și Arheologie de la Cluj și s-
a format profesional sub îndrumarea lui Ștefan Pascu și Mircea Rusu. Primele cercetări
efectuate la Cluj-Mănăștur le-a început în 1970 și a rămas să cordoneze săpăturile de
aici timp de 21 de ani, adică până în anul 1991/1992.
Descrierea fortificației și poziționare geografică
Construirea fortificațiilor medievale din Transilvania a venit în ajutorul întăririi
granițelor regiunii intracarpatice transilvănene create deja de condițiile naturale. Sistemul
defensiv este situat în apropierea Someșului Mic, mai exact pe prima terasă a acestuia, și
se află la vest de oraș. Din cauza faptului că într-unul dintre șanțurile de apărare se scurge
pârâul Calvaria (care astăzi este amenajat și acoperit), incinta fortificată de la Cluj-
Mănăștur mai poartă și denumirea de Calvaria sau Coștei. Mai mult, datorită trecerii
timpului spațiul geografic din imediata apropiere a cetății s-a modificat, astfel că prin
latura de sud a acesteia trece în zilele noastre șoseaua ce leagă Clujul de Oradea.
Pe laturile de est, sud și vest, fortificația este împrejurată de un val de pământ ce are
o înălțime în jur de 10 – 13 metri. În imediata apropiere, incinta se continuă cu un șanț de
apărare, amplasat tot pe laturile menționate, cu o lățime de 25-30 metri. Pe latura de
nord, sistemul defensiv este completat de o pantă abruptă, naturală. Ceea ce se mai
observă astăzi din fortificație este doar forma elipsoidală, în interiorul căreia a fost
construită o mănăstire benedictină. După ce regele Ladislau îi înfrânge pe pecenegi,
fortificația își va schimba rolul și devine un punct al expansiunii maghiare în restul
spațiului intracarpatic transilvan. Totodată, ea va oferi și adăpost unor călugări
benedictini adepți ai spiritului reformator de la mănăstirea Cluny. Călugării aparținători
ordinului au sosit aici la sfârșitul secolului al XI-lea, iar mănăstirea întemeiată de ei a fost
pusă sub patronajul regal. Regalitatea maghiară dorea astfel să-și impună dominația, dar
și să-i supună pe românii ,,schis-matici”. A existat doar o singură intrare, amplsată în colțul
de sud-est ce inițial a fost întărită cu turnuri de lemn.
 În urma cercetărilor s-a observat că au existat mai multe nivele de fortificare,
împărțite astfel: Cluj-Mănăștur 1 - din acest prim nivel s-a mai păstrat valul de pământ
(cu o înălțime de 1,90 și o lățime de 4,75 metri). Valul este compus din straturi suprapuse
de pământ nisipos, pietriș și din nou, pâmânt negru bătut. De o parte și de alta a valului,
laturile au fost întărite cu bârne de lemn groase. Valul a fost ridicat pentru a proteja
mănăstirea benedictină și este contemporan cu așezarea din interiorul incintei. În
secțiunile SIII și SIV spăturile au dus la identificarea unor locuințe îngropate ce aveau în
componența lor un cuptor. Ceramica dezgropată era lucrată cu mâna și cu roata. Pe baza
analizei ceramicii se deduce că faza incipientă a fortificației a fost ridicată undeva între
sfârșitul secolului IX și începutul lui X. Totodată, în această primă fază, s-au descoperit,
după cum am precizat, locuințe, în număr de trei și anume în secțiunile S II, SIII și SIV. Tipul
de ceramic descoperit aici este lucrată aproape toată cu roata rapidă, culoare este cenușie
și cărămizie și ornamentată cu linii orizontale incizate sau cu rotița dințată. Sfârșitul
acestei perioade se datorează probabil atacurilor sau trecerii timpului.
Cluj-Mănăștur 2 – În cea de a doua fază, fortificația s-a refăcut prin înălțarea valului
de pământ și prin poziționarea pe coama acestuia a unei palisade casetate. Locuințele
sunt de tip bordel, iar ceramica își găsește analogii în așezările de la Dăbâca, Alba Iulia și
Păcuiul lui Soare. Cronologic, faza a doua se încadrează între secolele X și XI. Acum,
săpăturile au înregistrat distrugerea palisadei de către un incendiu puternic, datorat
poate luptelor dintre regalitatea arpadiană și pecenegi.
Cluj-Mănăștur 3 – Refacerea fortificației a fost imediată, valul de pământ a fost din
nou supraînălțat cu încă doi metri. Pe latura sa exterioară, valul a fost căptușit cu bârne
de lemn așezate longitudinal. Astfel, sistemul complex a dus la crearea unui adevărat
perete în interiorul valului. Cercetările insuficiente nu au dus la descoperirea palisadei,
dar date circumstanțele prezența sa trebuie admisă. În această ultimă fază, locuințele
distruse și abandonate își găsesc sfârșitul foarte probabil în urma atacurilor pecenego-
cumane
În urma studierii stratigrafiei ce conțin urme de arsură și cărbune, conduc ipoteza
sfârșitului fortificației ce are loc în timpul marii invazii mongole din 1241-1242, când nici
Clujul, ca de altfel nicio zonă importantă din Transilvania nu a scăpat de distrugerile
produse de invadatori. Fortificația de la Cluj-Mănăștur nu s-a mai refăcut după acest
episod. Incinta cu rol defensive își găsește similitudini cu fortificațiile din Polonia, Cehia și
Ungaria.
Apartenența etnică și rolul fortificației
Cercetările îndreptățesc apariția acestei fortificații de venirea grupului lui Tuhutum,
dar nu este obligatoiu ca ea să fie construită de acesta. Cu atât mai mult cu cât se poate
ca ea să i-a naștere o dată cu venirea unei alte generații. Fortificația a jucat rolul de nucleu
central al dezvoltarii a Clujului Medieval. Se vehiculează ideea că aici s-a organizat
comitatul cu același nume. Comitatul a reprezentat o structură organizatorică în cadrul
voievodatului de-alungul secolului al XI-lea. Adepta al acestei idei este și Petre Iambor,
care a acreditat ideea conform căreia fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost centrul
comitatului Cluj. Autorul menționează următoarele: ,,Acesta este castrum Clus în jurul
căruia regalitatea arpadiană înstărită în Transilvania a organizat comitatul Clus ai cărui
demnitari sunt menționați în documente începând cu a doua jumătate a veacului al XII-
lea și la începutul celui următor […]”. În timpul invaziei din 1241-1242, fortificația a fost
profund afectată, lucru care nu a mai dus la refacerea ei, astfel, ipoteza tinde să cadă
deoarece un astfel de fapt este greu de admis.

Habitatul așezării fortificate

În jurul fortificației de la Cluj-Mănăștur condițiile au prilejuit dezvoltarea unei
așezări. Valul de pământ ridicat, în momentul construirii acestuia a înglobat în interior o
parte din locuințele așezării. Săpăturile au permis identificarea a nu mai puțin de 200 de
morminte ce împreună formează o suprafață de 600 m2. Cimitirul nu a fost cercetat
complet, dar prin prisma faptului că s-au descoperit limitele acestuia și lunându-se în
considerare densitatea mormintelor, se preconizează că ar mai exista încă 1000 de
morminte datate din secolele XI-XII.
Locul pe care s-a dezvoltat fotificația de la Cluj-Mănăștur prezintă o continuitate de
locuire, cele mai vechi dintre aceste urme aparținând epocii hallstattiene (gropi de provizii
și locuințe îngropate). Apoi, locul lor este luat de către descoperirile romane, ca de
exemplu: temelii de ziduri, inscipții, fragmente de altar, cărămizi, ceramică, etc. Totodată,
în vestul fortificației de la Cluj-Mănăștur, peste o așezare preistorică s-au descoperit
rămășițele unei alte fortificații medievale timpurii din secolele VIII-IX.
În interiorul incintei fortificate, locuințele (adâncite și de suprafață) au existat de la
sfârșitului secolului al XI-lea și până în a doua jumătate a secolului XII. Centrul incintei este
liber, locuințele fiind așezate lângă valul fortificat și în special pe laturile de sud, vest și
nord. Până la jumătatea secolului al XI-lea așezarea va rămâne în felul acesta, dar după,
pe temelia ei se va dezvolta viitoarea așezare medievală propriu-zisă. După cum am
precizat deja, în interior s-au descoperit și cuptoare de formă regtangulară, podeaua era
și ea fabricată din lut. (In prezentare, date tehnice despre locuinte, pag. 150). Ceramica
este diversă, adoptând mai multe forme. În perioada următoare, locuințele se vor
dezvolta în exteriorul incintei pe terasele din jur, dar nu și pe cea din nord. În interior, se
găsesc și morminte, spațiul fiind folosit în acest scop până către sfârșitul secolului al XII-
lea. Acesta era destinat folosirii exclusiv populației, ci nu călugărilor. Majoritatea celor
înmormântați erau bărbați, femei și copii de toate vârstele, amplasați în apropierea
locașului de cult.
Necropola
La Cluj-Mănăștur au fost dezgropate un număr exact de 207 morminte. Orientarea
acestora se alfă pe aliniamentul vest-est. Cimitirul se suprapune peste fosta așezare din
interiorul incintei, abandonată în a doua jumătate a secolului al XI-lea, perioadă ce se
suprapune cu sfârșitul celei de-a doua perioade a fostificației, adică Cluj-Mănăștur 2.
Inventarul este bogat, din numărul total de morminte, 65 au avut inventar, ce consta din:
inele de tâmplă din argint și bronz cu capăt în formă de S, inele digitale din sârme răsucite,
catarame, monede (în total 16, emise de Ladislau I, Bela II, Geza II, Bela III, Carol Robert,
Ludovic I).
Construcția călugărilor a fost de tip bazilical, zidurile descoperite fiind analoge cu
cele două nave laterale și cu nava centrală. Un al treilea zid bara navele și în același timp
separa absida altarului de restul construcției. Ulterior, peste planul basilicii s-a trasat o
altă fundație ce aparținea unei rotonde. Explicația suprapunerii celor două construcții
este acea conform căreia basilica a fost distrusă de către mongoli în 1241-1242, iar peste
călugării au inițiat construcția rotondei. Temelia rotondei are o adâncime de peste 2 metri
și este realizată din piatră și mortar. O îngroșare a zidurilor va avea loc din cauza avarilor
produse. Întărirea zidului cu 50 de centimetri va înălâa structura și cu 30 de centimetri.
După, în altă perioadă, o jumătate a rotondei va fi înlăturată și înlocuită cu o navă
regtangulară.
Fortificația astăzi
Astăzi, pe locul fortificației se află Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur ce poartă
hramul Sfintei Maria
 Concluzie
Fortificația de la Cluj-Mănăștur prezintă un nivel de locuire feudal-timpuriu.
Locuințele erau îngropate și se încadrau cronologic între secolul IX și a doua jumătate a
secolului al XI-lea. Contemporan, în această perioadă locul era fortificat deja cu valul de
pământ încadrat de bârne de lemn și palisadă. La finalul secolului al XI, fortificația este
incendiată foarte probabil de atacurile pecenego-cumane. Apoi, peste rămășițele unor
așezări, în stratigrafie au apărut urmele unui cimitir, fapt ce duce spre concluzia că o parte
din interiorul incintei și-a schimbat rolul, devenind loc de veci pentru locuitori. După
înfrângerea pecenegilor, în timpul lui Ladislau I, cetatea devine avampost în drumul de
cucerire al Transilvaniei. Totodată, în interiorul ei se așează călugări ai ordinului
benedictin ce aveau rolul să elimine ultimele rămășițe păgâne. Ca rezultat, în jurul
fortificației se va dezvolta și o așezare civilă.

Bibliografie:
1. Țiplic, Ioan Marian, Istoria fortificaţiilor medievale timpurii din Transilvania
(927/934-1257) între mit, naţionalism şi arheologie, Institutul european, 2007
2. Iambor, Petru, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2005
3. Acta Mvsei Napocensis, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Cluj,
1979

Tipuri de ceramică: vas de culoare neagră lucrată la roată, pereti subtiri, umeri inalti și
bombati, gat scurt, buză rasfranta spre exterior, ornamentată, cu linii paralele, linii
incizate.