I

18 Martie 1314
Biblioteca veche mereu mi-a inspirat liniște, pereții ei de piatră cenușie mereu îmi dau ideea unei taine
ascune aici, mereu m-a atras prin liniștea care etalează orice colț, temperatura joasă și cărțile vechi cu
coperte roase multe dintre care în limbi pe care nu le pot înțelege dar care mă atrag enorm. Pot pierde o
zi întreagă doar răsfoind pagini pline cu eroglife și imagini stranii. Cu aceasta prefer să mă ocup în zilele
în care nu prea am de lucru sau mai bine zis nu mă pune nimeni la lucru sau în zilele în care sunt foarte
derutat.

-Ai mai început să înțelegi ceva? Mi se adresează bibliotecarul, defapt nici nuștiu daca e bibliotecar sau
preot sau ce o mai fi dar are ceva caracteristic clericilor: o barbă mare, crescută cred că de ceva decenii,
o vârstă destul de înaintată dar nu mă încumet nici să ghicesc câț ani ar avea, merge după cum îi cuvine
zgribulit în mantie cenușie și văpaia veții o mai are doar în ochii săi care sunt de o agerime extraordinară
și parcă mereu te pătrund privind acolo unde ești adevăratul tu, nu masca care o afișezi zilnic în fața
trecătorilor, este o privire care de la sine spune: NU are sens să mă minți! Totuși în pofida a tot mereu
etalează un zâmbet care la antipod cu ochii săi este mereu clad.

-NU.

-Hahaha, scoate el un râs răsunător, desigur că nu vei înțelege nimic, sunt cărți adunate de frații tăi de
prin toate colțurile lumii?

-Frații mei? Îi arunc o privire interogativă dar păstrând tonul rece.

-Păi Templierii, este biblioteca lor și aici vin doar templieri, dar și ei foarte rar, și din nou un râs puternic.

-Uite prima excepție bătrâne! Îi răspund pe același ton rece scrutândul din priviri. Îmi place doar
atmosfera aici.

-Da da, desigur înțeleg, a fi Templier în timpul nostru este destul de periculos, a-ți c-am căzut în dizgrație
în ultimii ani, dar nu îți fie teamă aici ești în siguranță. Doar ai observat la sigur semnul ordinului gravat
frumos la intrarea de aici?

-Crucea acum este peste tot, și ți-am spus că nu sunt unul din acești pseudo cavaleri. Nu îmi modific
expresia feței nu îmi schimb glasul, afișez doar o vădită plictiseală.

-Desigur desigur, dacă ar fi fost altcineva te-ar fi crezut de îndată, cavaleri ca tine slabi ca dracu și care
au uitat că minciuna este unu din cele mai grele păcate, pun pariu că nu există, dar eu am ceva
experiență după mine. Pe o secundă îi dispare zâmbetul, iar privirea îi devine mai sfidătoare ca
niciodată.

Asta mă pune în gardă, nuștiu cine naiba o fi dar simt un pericol iminent din partea s-a. Totuși am grijă
să nu îmi pierd controlul.

-Crezi ce vreai bătrâne, o spun cu greu menținândumi starea inițială și din inerție mai mișc o pagină.

-Bătrânul tace timp de o secundă apoi se încruntă și zice: Ce fel de bătrân, pe lângă Avraam sunt încă în
floare vârstei, hahahaha.

Nu reacționez nicicum, privesc din nou paginile roase de trecerea timpului. El se face că nu înțelege
antipatia mea față de comunicarea cu alți indivizi și pe un ton formal de cleric adică unul intrigant îmi
spune ceva ce chiar mă scoate din sărite.

- Tinere astăzi piața Notre Damu-lui v-a plină, ar trebui să te grăbești dacă dorești să prinzi ceva.
 - Ascultă bătrâne, îmi perdusem total controlul, ceea ce va fi acolo chiar nu mă interesează. Doar
după ce am zis-o mi-am dat seama că involuntar m-am ridicat de pe scaun aplecândumă puțin
peste masă în direcția moșneagului, privirea o aveam fixă iar pumnii strânși...
- Iate-uită credeam că nu vei fi având emoții îmi zice el aruncândumi un zâmbet șiret fiind parcă
bucuros de victoria sa.

Nu îmi permite să zic ceva și continuă:

- Astăzi mișelește v-a fi ars bătrânul Jacques, l-am avertizat. Se aude un suspin. Cred că ar trebui
să fii acolo Teu, cred că are ce îți spune, cred că chiar el ar fi vrut ca tu să fii acolo.
Bătrânul îmi știe numele, și sunt sigur că nu doar asta.

Îmi știe numele îmi repet în cap, de unde îmi știe numele întrebarea îmi răsună între tâmple dar nu
are sens, nu are nici un sens să întreb, v-a fi retoric. Bătrânul deja s-a întors cu spatele și cu pasul
lui gribulit se îndreaptă spre o ușă din spatele clădiri. Punctul a fost pus.
Dubii nu am, acest om straniu îl cunoștea pe Marele Maestru, fiindcă doar Marele Maestru mă
cunoaște pe mine. Rămân o clipă în piceoare nemișcat încercând să asimilez totul. Prea mult, mult
prea multă informație. Dintre toate doar un singur gând lucid este, bătrânul a avut dreptate ar trebui
să ajung azi în fața Notre Damu-lui.